Friedrich Nietzsche constituie piatrã dehotar în istoria gîndirii europene. Operasa reprezintã punctul terminal al marii

filozofii occidentale. Dupã el zborurile gîndirii filozofice – cu eclec-

tismul heteroclit al lui Martin Heidegger (încreuzetul cãruia intrã Fiinþa lui Parmenide, mituladamic al aruncãrii omului în lume, concepþiadespre poezie a lui Hölderlin, neliniºtea luiKierkegaard, tehnologia modernã), cu „decon-structivismul” ºi paradoxismul francez (Sartre,Derrida. Lacan, Lyotard, Foucault), pragmatismulanglosaxon – se situeazã la mai micã înãlþime,pentru a coborî finalmente la pseudofilozofiafreudianã a pansexualismului obsesiv, care vainvada ºi perverti cultura. Caracteristicã generalã:o fugã de creste ºi o atracþie morbidã abisalã. Darnu abisul profunzimilor ontologice ºi axiologice,

ci dezordinea ºi antivaloricul. O babilonie gãlã-gioasã cu pretenþii de atingere a unui nec plusultra pe planul gîndirii ºi al spusului.

*Nietzsche a fãcut filozofie „cu ciocanul”, – pe

de o parte, scriind în fragmente, în aforisme („cãciun aforism poate spune mai mult decît un filozofîntr-o carte”), iar pe de altã parte, demitizînd ºiscurtcircuitînd filozofia occidentalã, pînã la preso-cratici, întemeietorii întregii filozofiei apusene.Cuplul Apollo-Dionysos devine miezul gîndiriisale estetice privind originea tragediei, ºi totodatãîmprumutã de la indieni ideea „eternei întoarceri”.Dar Nietzsche considera întoarcerea identitarã,revenirea „aceluiaºi” – idee care îi aparþine ºi lacare þinea foarte mult, o revelaþie la Sils-Maria,Elveþia. Totodatã, „dincolo de bine ºi rãu”, elcreeazã ideea de Supraom, ca voinþã de putere însens de depãºire de sine pe plan spiritual, astfelîncît sã meritãm eterna întoarcere. Cãci vor puteasã se renascã „numai cei care au crezut în viaþã” ºiau sanctificat-o. În felul acesta, se aflã reunite celetrei concepte majore ale gîndirii nietzscheene.

*Aflat la intersecþia dintre vechea spiritualitate

occidentalã ºi lumea care urma sã se schimbe pro-fund din punct de vedere psihologic ºi cultural,Nietzsche formuleazã uimitoare predicþii asupraconfiguraþiei modernitãþii, care începuse deja sã seinstaleze.

Anunþarea morþii lui Dumnezeu – „Gott ist tot”(în ªtiinþa veselã) inaugureazã periplul sãu în acestprofetism de uimitoare luciditate. Dar, împotrivaunor afirmaþii superficiale eronate, trebuie de pre-cizat cã Nietzsche nu proclamã, nu instituie, ciconstatã moartea Fiinþei supreme în conºtiinþaoamenilor. Cu un deceniu mai înainte de

1313Revista românã nr. 4 (78) / 2014

NIETZSCHE – PROFET AL MODERNITÃÞII

George POPAGeorge POPA

AA MM FF II TT EE AA TT RR UU

Nietzsche, ºi Eminescu, în Memento mori, pro-feþise acelaºi lucru, odatã cu previziunea apusuluimarii filozofii: „E apus de zeitate º’ asfinþire deidei… Nimeni soarele n’ opreºte sã apuie-n mur-gul serii,/ Nimeni Dumnezeu s-apuie de pe cerulcugetãrii”.

ªi iatã ce scrie autorul lui Zarathustra despreaceastã tragedie cosmicã: „Ce a devenitDumnezeu? Noi toþi l-am ucis. Cum ne vom con-sola, asasini între asasini? Fiinþa cea mai sfîntã ºimai puternicã din univers a pierit sub cuþitelenoastre… ªi nimeni nu va putea prevedea ororile,consecinþele morale catastrofale ale acesteicrime… ªi ce se va întîmpla acum? Nu vom cãdeafãrã oprire? Nu rãtãcim ca într-un infinit neant?”.De asemenea, cu un deceniu mai înainte,Eminescu, dupã ce constatase ºi el „apusul luiDumnezeu”, se îngrijora la rîndul sãu:

ªtim de nu trãim pe-o lume ce pe nesimþite,cade?

Poate cã în vãi de haos ne-am pierdut demult… de mult.

Dezastrul moral apãrut consecutiv decãderiireligiei este, practic, ireparabil. Aceasta pentru cãomul nu va ajunge niciodatã pe plan social la uncomportament etic în funcþie de propria conºtiinþãmoralã, nu va ajunge la imperativul categoric decare vorbea Kant în Critica raþiunii practice.Omul are nevoie de un control etic venind de din-colo de el, de la o instanþã supremã care judecã ºisancþioneazã. Prãbuºirea moralã fãrã precedentdin epoca noastrã este urmarea pierderiiconºtiinþei controlului divin.

Mai notãm cã Nietzsche concepea unDumnezeu-Devenire, în sensul unei FiinþeSupreme, Fiinþã a Fiinþelor, care se înalþã mereuspre perfecþiunea absolutã, concepþie formulatãîncã de Empedocle ºi întîlnitã de asemenea laBoehme ºi Schellin.

În cartea Ville zur Macht – Voinþã spre putere– este descris pe larg ºi deosebit de expresivtabloul decãderii valorilor, a culturii, a gîndirii,„decãderea sufletului european”.

Caracteristica „modernitãþii” este „abolireatradiþiilor, a ºcolilor; predominarea instinctelor –

pregãtitã de filozofi: inconºtientul supraestimat”,anticipaþie a ceea ce avea sã facã freudismul.

Nietzsche formuleazã o teorie a epuizãrii –biologice ºi spirituale – considerînd cã toate clase-le lumii moderne sunt infiltrate cu „desfrînaþi, bol-navi mintali, anarhiºti, deºeuri ale societãþii”.Luxura ºi nevroza, mizantropia, dezgustul,decãderea familiei, nihilismul, completeazãtabloul marasmului, la care se adaugã foamea con-sumismului, a supraabundenþei; adicã, aºa cumavea sã scrie Rabindranath Tagore: conjugarea decãtre occidentali a verbului a avea, în opoziþie cuindienii, care conjugã verbul a fi.

Din acest motiv, societatea modernã nu maieste un „corp”, ci un conglomerat morbid: virtuteamodernã, intelectualitatea modernã, ºtiinþa mod-ernã – sunt tot atîtea „fenomene morbide”. Se con-firmã ideea lui Oswald Spengler (Untergang desAbendlandes – Apusul Occidentului) conformcãreia Occidentul s-a epuizat spiritual, aºa încît numai produce culturã, ci „civilizaþie”, în înþeles debunuri materiale.

O observaþie nietzscheanã de mare pãtrundereºi gravitate constã în aceea cã putreziciunea ºioroarea marilor oraºe invadeazã satul, pervertin-du-i etic pe þãrani – lucru perfect demonstrat ºi deevoluþiile sociale din þara noastrã.

Arta devine facilã, imitabilã. ªi, notã generalãîn domeniul producþiei culturale, „cei mai puþindotaþi sunt cei mai gãlãgioºi”. O artã a ismelorcare se multiplicã subintrant, a formulelor care vorsã tiranizeze spectatorul. În tablouri o „complexi-tate confuzã, sãlbaticã, brutalitate a culorilor, asubiectelor cu apelul la instinctele obscure”.„Falsul în arte”, scrie Nietzsche, este demonstratprin „lipsã de talent, de educaþie, de culturã, deucenicie”. Se face apel ºi se cultivã gustul unuipublic „mai puþin artist”. Datoritã „molimei freu-diene”, dupã cuvîntul lui Jean-Marie Domenach(Enquêtes sur les idées contemporaines, Seuil,1987), are loc o depravare a maselor. Imposturatriumfãtoare a dus la absurditatea de a considera„geniul o superstiþie”. Mai mult, are loc odegradare a semnificaþiei termenului, genialitateafiind aplicatã oricãrei performanþe în orice banalãactivitate, situaþie, împrejurare.

Muzica, poezia, religia, cultura, opera literarã,familia, patria, relaþiile toate – observã Nietzsche,

1414 Revista românã nr. 4 (78) / 2014

intrã în disoluþie, au devenit o atitudine teatralãpînã la bufonerie.

*Orice individ colaboreazã la ansamblul Fiinþei

cosmice, conºtient sau nu, fie cã vrea, fie cã nuvrea, scrie Nietzsche. „De cum omul se identificãperfect cu umanitatea, el miºcã natura întreagã”.Ca atare, autorul cãrþii Voinþa spre putereaccentueazã pericolul ireparabil ce apare atuncicînd guvernarea þãrilor încape pe mîna medioc-rilor, cînd conducerea unui stat are miopia unorinterese meschine, de grup, fãrã iradiere general-socialã, fãrã preocuparea de educare a maselor înconºtiinþa acestei responsabilitãþi universale.Dimpotrivã, are loc înãbuºirea tuturor naturilorsuperioare avînd aceastã deschidere. „Teribilaconsecinþã a nivelãrii, cînd toþi cred cã ºtiu totul,pot atinge orice problemã, li se cuvine totul, pottotul”. ªi acest lucru nu numai în politicã, undeacest caracter este cvasi definitoriu, dar ºi în mareaculturã. Este spectacolul pe care actualmente ni-loferã zilnic TV, ziarele, revistele de tot soiul.

Lipsa modelelor ºi eliminarea celor care maiapar din cînd in cînd constituie tragedia morala amodernitãþii. Este deosebit de dificil pentrunaturile superioare sã se supunã dezordinilor eticeºi estetice ale modernitãþii; cãci ele nu ascultã,scrie autorul Genealogiei moralei, decît de naturiºi mai dotate încã, ºi mai perfecte. Pe cel carepoartã în el exigenþele unui suflet nobil îl pasc deîntotdeauna mari pericole. Or aceste primejdii suntimense în zilele noastre, cînd dominã mediocri-tatea care „te obligã sã mãnînci din acelaºi blid cuea”. Vorbind despre partide, în cartea Cãlãtorul ºiumbra sa, Nietzsche subliniazã necesitatea ca încorpul legislativ sã domine competenþele: „Maimult respect pentru cei competenþi. ªi jos cu par-tidele!”.

*Într-un cuvînt, afirmã Nietzsche, modernitatea

este a „nihilismului moral ºi estetic, ceea ce ducela catastrofã”. „Toate scopurile nobile sunt anean-tizate, judecãþile de valoare devin confuze, astfelcã se întorc unele împotriva altora. Totul nu estedecît falsitate, vorbãrie, confuzie, extravaganþe.Absenþa oricãrei discipline morale, apusul senti-

mentului datoriei. Lipseºte autoritatea”. ªiNietzsche repetã adesea cuvîntul „canalia” careinfesteazã totul: inima, sufletul, spiritul, societatea– ºi antidotul – „greaþa, greaþa, greaþa” prin care seapãra Zarathustra, ieºind în naturã unde asculta„pãsãrile cîntãtoare”, care îl învãþau sã cînte.

Ceea ce dominã este un haos de judecãþi de val-oare contradictorii, dublatã de unul din viciilemoderne: „laºitate în faþa consecinþelor”. „Unsecol de barbarie începe ºi ºtiinþele vor fi în servi-ciul ei”. Cãci el atrage atenþia asupra „efectelorbarbarizante ale ºtiinþei”.

Or, în 1987, Alain Finkielkraut confirmã „bar-baria” (La défaite de la pensée, Gallimard):„Barbaria a sfîrºit sã punã stãpînire pe culturã. Laumbra acestui mare cuvînt, creºte intoleranþa,odatã cu infantilismul. Industria divertismentuluiieftin (loisir, entertainment), aceastã creaþie aepocii tehnice, a redus operele spiritului la stareade marfã proastã (pacotille)”.

*Modernitatea de astãzi, aceastã „Hiroºimã a

valorilor”, cum a fost denumit cataclismul moralal vremii noastre, a depãºit însã cu mult previziu-nile lui Nietzsche, care mai credea încã în posibil-itatea nu prea îndepãrtatã a revirimentul axiologicprin „trezirea conºtiinþelor indusã de cei aleºi”.

Actualmente omul a devenit public. Dar, afir-mã Nietzsche, numai în singurãtate superioritateaspiritualã se dezvoltã ºi devine creatoare, astfel cã,în Aºa vorbit-a Zarathustra, el scrie cã atunci cîndvorbeºti la toþi, vorbeºti la nimeni. De aici sfatul:„Oameni superiori, în piaþa publicã nimeni nucrede în omul superior. Acolo vulgul chicoteºte:«Noi toþi suntem egali»”.

ªi iatã ce scrie Nietzsche în cartea de radicalãrefundamentare a moralei, Dincolo de bine ºi rãu(af. 57): „Poate cã, într-o zi, ideile cele maisolemne, cele care au provocat cele mai mari lupteºi cele mai mari suferinþe, ideile de «Dumnezeu»,de «pãcat», nu vor mai avea pentru noi mai multãimportanþã decît jucãriile pentru copii”.

Iar în acelaºi volum (af. 228) Nietzsche definealumea ce urma sã vie „O lume iremediabilmediocrã, fãrã geniu ºi fãrã spirit”.

1515Revista românã nr. 4 (78) / 2014