Subiectul 1

Peninsula[modificare | modificare sursă]Balcanii sunt uneori numiți și Peninsula Balcanică pentru că sunt înconjurați de la sud-vest, prin sud către sud-est de Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră.Delimitarea ei este supusă interpretărilor geografice mai mult sau mai puțin subiective.Balcanii[modificare | modificare sursă]Caracteristica specială a Balcanilor ține de istoria zbuciumată și adeseori violentă a zonei precum și de relieful muntos. Regiunea a fost de-a lungul timpurilor la frontiera marilor imperii, fiind teatrul a numeroase războaie, invazii, cuceriri, revolte, confruntări între imperii, din timpul Imperiului Roman și până la ultimele Războaie din Iugoslavia.Tendințele manifestate în zonă pentru împărțirea în entități politice și militare rivale au dus la consacrarea termenului de "balcanizare", care sugerează violența, rivalitateareligioasă, confruntările etnice și sentimentul de hinterland.Europa de Sud-Est[modificare | modificare sursă]Date fiind conotațiile de mai sus ale termenului "Balcani", mulți oameni preferă să folosească în locul său termenul Europa de Sud-est. Acesta din urmă este din ce în ce mai des folosit. Astfel, o inițiativă a Uniunii Europene din 1999 este denumită Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-est, iar în 2003 ediția on-line a ziarului Balkan Times se redenumește Southeast European Times. Fiind de natură pur geografică, termenul "Europa de Sud-est" include, teoretic, și România, Republica Moldova și Ucraina.Ambiguități și controverse[modificare | modificare sursă]Limitele exacte ale regiunii Balcani sunt foarte dificil de stabilit, deoarece unele state (în special Slovenia, Croația și România), popoare sau comunități din zonă nu doresc să fie considerate "balcanice". Această particularitate a locuitorilor regiunii este uneori atât de pronunțată, încât a condus la sugestia că dorința de a depăși balcanismul ar fi tocmai una dintre caracteristicile distinctive ale civilizației balcanice [3].Limita nordică a peninsulei Balcanice este considerată în general a fi linia formată de Dunăre, râurile Sava și Kupa și un segment care unește izvoarele râului Kupa cu Golful Kvarner.Mai există însă și alte definiții ale limitei nordice a Balcanilor:

linia râurilor Krka – Vipava – margina nordică a golfului Trieste; linia Nistru – Timișoara – Zagreb – munții Triglav; linia râului Sava – Ljubljansko polje – râul Idrijca – râul Soča. linia Trieste - Odessa reprezentând linia care unește punctele situate cel mai la nord în Marea

Adriatică și Marea Neagră [1]

Cea mai utilizată graniță a peninsulei este aceea a liniei Dunăre-Sava-Kupa. Ea este hotărâtă în mod arbitrar, dar poate fi ușor recunoscută pe hartă. Această limită este justificată din punct de vedere istoric: regiunea astfel definită (plus România, dar excluzând Muntenegru, Dalmația și Insulele Ionice) a aparținut, sau s-a aflat sub influențaImperiului Otoman, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Râul Kupa formează o graniță naturală între Slovenia de sud-est și Croația, Sava împarte în două Croația și Serbia, iar Dunărea, care este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga), formează o graniță naturală între Bulgaria, Serbia și România. La nord de această linie se află regiunile geografice Câmpia Panonică și Munții Carpați.Deși România, cu excepția Dobrogei, nu face parte din zona astfel delimitată, ea este inclusă în mod tradițional printre succesorii Imperiului Otoman. Cultura română conține multe elemente balcanice.Conform acestei delimitări, Slovenia se află la nordul Balcanilor și este considerată mai degrabă parte a Europei Centrale. Și din punct de vedere istoric și cultural, Slovenia este mai mult înrudită cu Europa Centrală, deși cultura slovenă încorporează numeroase elemente balcanice.În sfârșit, limita nordică a Peninsulei Balcanice poate fi trasată și astfel ca o parte a Sloveniei și o mică parte a Italiei (Provincia Trieste) să fie și ele incluse în Balcani.Slovenia este, uneori, considerată țară balcanică datorită asocierii sale cu fosta Iugoslavie. Iar atunci când Balcanii sunt descriși ca o regiune geopolitică a secolului al XX-lea, este inclusă întreaga fostă Iugoslavie (adică și Slovenia, Istria, insulele Dalmației, Croația și Voivodina).Justificarea istorică menționată mai sus pentru limita de nord Sava-Kupa împiedică includerea Croației în Balcani, țară ale cărei teritorii au fost în mare parte ale Austro-Ungarieisau ale Republicii Venețiene pe

timpul cuceririlor Imperiului Otoman. Alți factori culturali și istorici leagă Croația mai degrabă de Europa Centrală decât de Balcani.Definiții comune[modificare | modificare sursă]

Harta politică a Balcanilor în 2004În general se consideră că țările care fac parte din Balcani sunt:

Albania  100% Bosnia și Herțegovina  100% Bulgaria  100% Grecia  100% Muntenegru  100% Republica Macedonia  100% Serbia  73%(inclusiv provincia Kosovo) 80%

Croația  49% Slovenia  27% România  9% (de fapt, doar 6% din teritoriul României este balcanic) Turcia  5%, (partea europeană) numită uneori Rumelia sau Tracia Răsăriteană [2] [3]

Natura și bogățiile naturale[modificare | modificare sursă]

Clima în Peninsula Balcanică

Țările balcanice, după definiția culturală (vezi Uniunea lingvistică balcanică).Cea mai mare parte a zonei este acoperită de munți, care se întind de la sud-vest la nord-est. Cei mai importanți sunt: Alpii Dinarici în Slovenia, Croația și Bosnia, masivul Šar care se întinde din Albania până în Macedonia și munții Pindului, care se întind din sudul Albaniei până în centrul Greciei. În Bulgaria, lanțurile muntoase se întind de la est la vest: Munții Balcani și Munții Rodopi. Cel mai înalt este vârfulMusala (2925 m) din Munții Rila în sud-vestul Bulgariei.În zona litorală a Mării Adriatice și Mării Egee, climatul este mediteranean. În zona litorală a Mării Negre, climatul este temperat-maritim șiumed subtropicale. În interior climatul este temperat-continental. În nordul peninsulei și în zona muntoasă, iernile sunt reci și cu multă zăpadă, în vreme ce verile sunt calde și secetoase. În partea sudică, iernile sunt blânde.De-a lungul secolelor, numeroase păduri au fost tăiate, fiind înlocuite de tufișuri și arbuști. În partea litoralului sudic există vegetație verde tot timpul anului. Mai există păduri tipice pentru Europa Centrală (stejari, fagi, iar în munți, molizi, brazi și pini). Limita climaterică a pădurilor urcă până la 1.800 – 2.300 m.Solurile sunt în general de slabă calitate, existând doar câteva câmpii cu vegetație bogată, soluri fertile, veri calde, bune pentru agricultură. În cea mai mare parte însă, cultivarea pământului nu aduce beneficii, datorită barierei munților, a verilor călduroase și a solurilor sărace, deși există livezi de măslini și plantații de vița-de-vie care prosperă.Resursele de minereuri sunt sărace. Există câteva zăcăminte de cărbune, în special în Bulgaria, Serbia și Bosnia. Zăcămintele de lignitsunt ceva mai bogate. Petrolul este întâlnit în câteva zăcăminte mici în Serbia, Croația și Albania. De asemenea, zăcămintele de gaze naturale sunt rare. Pentru obținerea energiei electrice se folosesc pe scară largă hidrocentralele.În zonă, zăcămintele de fier sunt rare, dar, în unele țări, se găsesc cantități mari de cupru, zinc, cositor, crom, mangan, magneziu șibauxită, suficiente pentru export.

Subiectul 4 Activitatea strategică a Moscovei în statele balcanice s-a intensificat în ultima perioadă. De la relaţiile călduroase ruso-sârbe până la sporirea contactelor cu Grecia, se poate vorbi despre un proces de învăluire prin care Kremlinul încearcă reluarea dominației Balcanilor, prin cu totul alte mijloace decât cele ale conflictului deschis. Astfel, „Balcanii depind în mare măsură de resursele energetice furnizate de Moscova, iar orice perturbare a livrărilor va destabiliza definitiv situaţia din Peninsulă. În plus, mediul de afaceri din zonă având strânse legături cu Rusia, în cazul în care marile companii ruseşti şi-ar retrage banii depuşi în

băncile ţărilor din Balcani, economia regiunii s-ar putea prăbuşi”, sintetizează analistul bulgar Ivan Krastev. Demersurile nu sunt doar economice. O atestă „invitaţia” lansată ţărilor din Balcani de către Aleksandr Dughin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care chema state din Balcani – şi nu numai – „într-un bloc eurasiatic extins”.Care sunt elementele pe care se sprijină această strategie? La o privire amănunţită, se poate observa că Serbia, al cărei preşedinte a participat de altfel la parada militară din 9 mai de la Moscova, este un mare punct de interes pentru viziunea Rusiei. Şi nu întâmplător. O recentă cronologie a faptelor demonstrează că această ţară balcanică are încă foarte puternice legături cu Rusia – tradiţionale, din perspectivă etnică, religioasă şi lingvistică, precum şi economice. Asta face ca Belgradul să ţină în echilibru fragil elementele accederii în structurile euro-atlantice (deci opţiunea spre occident) şi influenţa crescândă a Rusiei. Este binecunoscut felul în care, de la declanşarea conflictelor din Crimeea, partea sârbă s-a străduit să menţină o poziţie neutră, pe de o parte recunoscând integritatea teritorială a Ucrainei, pe de altă parte opunându-se embargoului impus Rusiei de către UE. De altfel, cu ocazia paradei militare din octombrie 2014, de la Belgrad, preşedintele sârb Tomislav Nicolić făcea în faţa omologului rus o declaraţie relevant despre sentimentele sale față de Rusia. Explicația sa: Moscova susţine interesele Serbiei în Kosovo, cele două ţări au un acord militar care permite trupe ruseşti pe aeroportul sârb Niš, dependenţa sârbească de gazul rusesc este de notorietate, iar asta s-a văzut în implicarea părţii sârbe în proiectul de gazoduct South Stream, de mare interes pentru Rusia.

Întâlnire a ministrului elen al Apărării, Panos Kammenos, cu omologul său rus Sergei Shoigu (aprilie 2015)Tabloul prezenţei ruseşti în Balcani include de asemeniBosnia-Herţegovina, în special Republika Srpska, entitate autonomă care şi-a întărit relaţiile cu Moscova.„Milorad Dodik, preşedintele acestei provincii cu ambiţii de independenţă statală, a fost în vizită la Kremlin de nenumărate ori şi a salutat pseudo-referendumul care confirma dezlipirea Crimeei de Ucraina”, arată un studiu publicat de Institutul pentru Studierea Politicii Internaţionale din Milano. Nu la fel de intense, dar totuşi extinse, sunt reperele legăturilor Muntenegrului cu Rusia. Majoritatea populaţiei acestei ţări este alcătuită din slavi creştin-ortodocşi. De-a lungul timpului, politica ţaristă a acordat protecţie micului stat balcanic, alianţa istorică fiind confirmată în timp de căsătoriile regale între cele două părţi sau prezenţa militarilor muntenegreni de partea Rusiei în războiul acesteia împotriva Japoniei, în 1904. După căderea colosului sovietic, fondurile ruseşti au reprezentat cea mai mare parte a investiţiilor din această ţară, care şi-a văzut turismul înflorind graţie legăturilor cu Rusia. De altfel, cele două ţări au şi un regim liber al vizelor de călătorie, iar aproape jumătate din proprietăţi şi circa o treime din afacerile din Muntenegru sunt deţinute de ruşi. Toate acestea făceau presa externă să considere nu cu mult timp în urmă că Muntenegru pare a fi „o colonie rusească”. În ultima vreme, orientarea ţării s-a schimbat remarcabil, prin întoarcerea Muntenegrului către susţinerea NATO şi proiecţia unei viitoare apartenenţe la Uniunea Europeană. În orice caz, o eventuală desprindere totală de Rusia nu va fi un proces ușor, dat fiind considerentul strategic – țara are ieşire la Marea Mediterană, un bazin de maxim interes pentru Moscova. În ce priveşte Macedonia, şi în acest caz sunt de remarcat legăturile cu Rusia, care este unul dintre principalii furnizori de armament pentru statul balcanic. Pe de altă parte, Macedonia s-a dovedit şi ea în ultimii ani un stat puternic ataşat de valorile occidentale, participând la operaţiunile NATO şi sperând ca cererea sa de intrare în Alianţa Nord-Atlantică să fie acceptată.„Asalt” asupra UE

„Gazprom” are o reţea extinsă de benzinării în RomâniaZona balcanică include şi ţări membre ale Uniunii Europene care sunt vizate de amintita „învăluire” rusă. O menţiune specială se cuvine Greciei, care a furnizat blocului comunitar surprize peste surprize neplăcute când vine vorba despre strângerea legăturilor cu Moscova. Astfel, premierul grec Alexis Tsipras, aflat în plin proces de negocieri dificile cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional, a purtat convorbiri şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, temele abordate fiind întărirea cooperării economice bilaterale stabilite în cadrul vizitei primului ministru grec la Moscova, în primăvara acestui an. În plus, embargoul european impus Rusiei nu convine Atenei, întrucât guvernul grec are planuri mari de cooperare eonomică cu partea rusă, în special privind prelungirea pe teritoriul său a viitorului gazoduct Turkish Stream. Se menționează faptul că și ministrul de Externe Nikos Kotzias și ministrul Apărării, Panos Kammenos au efectuat dese vizite la Moscova.Foarte aproape de Grecia, Ciprul este de asemeni o ţintă a strategiilor ruseşti. Această ţară menţine relaţii solide cu Federaţia Rusă, mai ales în condiţiie în care a primit un împrumut consistent din partea Moscovei

şi este vizată de viitorul gazoduct Turkish Stream. Cooperarea s-a extins şi în domeniul militar, la începutul acestui an Nicosia fiind de acord să permită ancorarea navelor ruseşti în portul Limassol, de asemeni baza aeriană Paphos, din sudul ţării, putând fi folosită de ruşi.În ce o priveşte, România este cel mai puţin expusă tacticilor cu care Federaţia Rusă leagă statele balcanice de interesele sale. Semnificativ mai independentă energetic, manifestând o reacţie de respingere istorică faţă de hegemonia rusească indiferent în ce forme se manifestă, securizată de apartenenţa la NATO şi bastion al Uniunii Europene în estul continentului, este clar totuși că ţara noastră încă face parte din planurile strategice ale Moscovei. Astfel, oameni de afaceri ruşi controlează companii importante din economia României, din sectoare-cheie ale producţiei, în special în metalurgie şi resurse de hidrocarburi („Mechel”, „ALRO” Slatina, „Alor” Oradea, „TMK” ş.a.), iar interesele economice sunt reflectate de prezenţa în România a unor nume ca „Lukoil” sau „Gazprom”.În practică, după cum se cunoaște, tehnica paşilor mărunţi îi permite Rusiei să umple „spaţiile goale” din Balcani pe care occidentul nu le-a umplut până acum. Din păcate, multe ţări din zonă încă mai aşteaptă la poarta Uniunii Europene să fie luate în calcul pentru integrare…

Un avertismentPreşedintelui rus Vladimir Putin i se oferă ocazia să-şi extindă influenţa în Balcani, avertizează Gjorge Ivanov, preşedintele Macedoniei, apreciind că eşecul UE şi NATO de a oferi unor ţări din regiune o cale către aderare a deschis uşa pentru ambiţiile Rusiei, relatează Bloomberg online. „Evident, UE a uitat de geografie, însă Rusia excelează în geografie”, a declarat Ivanov. „ Dacă creezi un gol, atunci, cineva va vrea să-l umple”, a mai spus șeful statului macedonean.

Subiectul 3Interesele SUA in Balcani se pare ca au inceput sa se cristalizeze. Datorita lipsei unor resurse naturale, a complexitatii problemelor economice si instabilitatii politice, imediat dupa 1990, interesul SUA pentru Balcani a fost foarte scazut, lasind rezolvarea problemelro "butoiului cu pulbere al Europei" la latitudinea europenilor.Este relevant faptul ca, la o comanda guvernamentala din 1993, de studiere a cauzelor razboiului din Iugoslavia, Fundatia Carnegie, in loc sa lnseze o misiune de documentare, s-a multumit sa prezinte "Raportul Comisiei Internationale pentru Explicarea Cauzelor Razboaielor Balcanice", realizat in 1916, cu o introducere actualizata de George Kennan.In urma esecului europenilor de a restabili pacea, SUA s-au implicat in criza bosniaca impulsionind semnarea Acordului de la Dayton. In prezent, SUA si-au intarit prezenta in regiune, promovind desfasurarea dialogului si a cooperarii regionale, cu asistenta americana.Astfel, pina acum au promovat "Initiativa de Colaborare Sud-Est Europeana (S.E.C.I.), si-au intarit prezenta militara in Albania si Macedonia, aceasta din urma devenind aproape o baza americana, s-au implicat in tulburarile politice care au marcat alegerile locale din R.F. Iugoslavia (1996), scrutinul prezidential si parlamentar din Serbia (sept. 1997), ori in starea de confuzie din Bulgaria, Albania si Bosnia-Hertegovina si au sprijinit-o pe Biliana Plavsici in Republica Srpska.Strategia de promovare a intereselor SUA se desfasoara in urmatoarele directii:1. intarirea rolului SUA in problematica securitatii europene, printr-o implicare sporita in stabilizarea si controlul Balcanilor;2. slabirea si eliminarea influentei Federatiei Ruse;3. ocuparea pietelor din Balcani;4. crearea conditiilor pentru continuarea extinderii NATO in zona flancului sudic.Asistam in Balcani la o competitie in promovarea intereselor SUA, UE si Rusiei, urmarindu-se cel putin doua mize: una economica si una politica.Miza economica o reprezinta piata de desfacere si utilizarea Balcanilor ca un culoar de tranzit al materiilor prime din Asia, iar miza politica se concentreaza asupra stabilitatii politice in zona, stabilitate ce ar aduce beneficiii tuturor actorilor politici majori.Recent, cu prilejul vizitei presedintelui bulgar Petar Stoianov, Bill Clinton a anuntat lansarea Planului de actiune pentru sud-estul Europei. Conform acestui plan SUA vor actiona in trei directii:1. vor extinde cooperarea bilaterala in plan politic, economic, militar si civil2. vor sprijini cooperarea regionala3. vor lucra, impreuna cu membrii UE pentru integrarea tarilor din regiune in cadrul institutiilor europene si euro-atlantice.Se pare, totusi, ca SUA au o pozitie mai nuantata, lucru contestat in recenta criza datorata neadmiterii Turciei in UE.Interesele SUA in zona tarilor baltice, ca si in zona Caspica, se desfasoara dupa principiul enuntat de Brzezinski ca SUA trebuie sa contribuie la asimilarea Rusiei intr-un cadru de cooperare europeana, concomitent cu sprijinirea independentei noilor vecini.Asistam in regiunea baltica la o convergenta a intereselor Rusiei, SUA si tarilor scandinave.In primul rind, aceste tari au o mare importanta geostrategica pentru Rusia, si anume, pentru controlul Marii Baltice si Marii Nordului, prin regiunea si portul Kaliningrad.

Liderii occidentali au demonstrat la fel un interes pentru regiune prin vizitele secretarului de stat al SUA, John Kerry, şi ministrului de Externe britanic, Philip Hammond, în Bulgaria din ianuarie curent. Oficiali americani de rang înalt vizitează cu regularitate România. Investiţiile strategice ale Occidentului

Interesele Occidentului in Balcani sunt legate  in primul rand de menţinerea stabilitatii în vestul regiunii şi de reducerea influenţei Rusiei. SUA şi UE s-au implicat în politica internă a Balcanilor, când NATO s-a implicat în conflictul din Kosovo din anii 1990. Trupele occidentale se află în continuare într-o misiune de menţinere a păcii în Kosovo. Uniunea Europeană a folosit cantităţi considerabile de resurse şi capital politic pentru a implementa reforme şi a aduce dezvoltarea economică în regiune, rezultatele fiind echivoce. Occidentul are avantajul accesului la ample fonduri pentru dezvoltare şi apărare, care pot fi împărţite între statele dornice de creştere economică. Desi Serbia şi Macedonia au puţine şanse să adere la UE în următoarea decadă, din cauza disensiunilor interne şi a rezistenţei din partea membrilor UE, ele au acces la beneficiile economice care provin din legăturile strânse cu UE. Între anii 2014-2020, Uniunea Europeană planifică să acorde 1,5 miliarde de euro în forme de granturi Serbiei, un potenţial membru al UE, şi 11,4 miliarde de euro Bulgariei. În plus, se oferă şi o considerabilă asistenţă pentru apărare care vine în Bulgaria ca rezultat al efortului de a consolida membrii NATO din apropierea imediată a Rusiei.SUA si-au fortificat capacitatea defensivă de-a lungul extremei de est a NATO, in urma crizei din Ucraina, formand o forţa multinaţionala care poate să se mobilizeze rapid şi a stabilit un lanţ de avanposturi în estul Balcanilor pe care le-a numit unităţi de integrare în forţă, care ar putea să servească drept centre de comandă în timpul unui conflict. În acelaşi timp, războiul din Ucraina a determinat UE să pună prioritate pe proiectul coridorului sudic al gazelor naturale, datorită cărora va fi ocolit gigantul rus Gazprom şi va fi redusă dependenţa energetică a Europei de Rusia. În plus, Occidentul a descurajat Bulgaria de a participa la proiectul rus South Stream iar Rusia a îngheţat proiectul în luna decembrie.

Subiectul 5Evenimentele din ultima perioadă dezvăluie latenţa unor conflicte etnice care se profilează în Balcani, în contextul crizei economice globale. Cu rădăcini ascunse în istorie, aceste conflicte apar surprinzător, într-o epocă a integrării europene. Contrar aşteptărilor, extinderea NATO şi UE nu a adus stabilitatea continentului. În Bosnia, după ani de conflict, urmaţi de pacificare sub umbrelă NATO, situaţia nu este încă stabilizată: bosniacii par să fi renunţat la pasiuni interentice şi confesionale violente doar ca urmare a miliardelor de euro investiţi de UE şi a petrodolarilor statelor musulmane, revărsaţi asupra coreligionarilor lor. Nici în Kosovo prezenţa KFOR şi EULEX nu schimbă situaţia încordată, dominată de o ură interetnică vie şi puternică. Superioritatea tehnologică a occidentalilor nu s-a fixat în mintea populaţiei suficient de profund pentru a aduce şi aprecierea superiorităţii valorilor şi normelor acestora. Occidentalii şi-au impus prezenţa fizică prin forţa armelor, dar nu şi prin cea spirituală.Din păcate „dialogul surzilor” încă mai există în regiune, fiecare parte afirmă şi îşi impune, chiar şi prin mijloace violente, punctul de vedere. Recentele evenimente din Macedonia confirmă, fie şi parţial, preocuparea privind conflictele interetnice. 40% dintre macedoneni, 18% din sârbi şi 15% dintre muntenegreni au apreciat, în cadrul unui sondaj, posibilitatea ca în următorii 5 ani să reapară un conflict. Elementul esenţial al conflictelor din Balcani l-a reprezentat faptul că înfruntarea armată a fost dublată, deloc întâmplător, de cea culturală şi spirituală. Peste frământările locale şi instabilităţile create de interese diferite, emanate din creuzetul multiconfesional şi etnic al Balcanilor, a intervenit forţa euroatlantică, „cu autoproclamata sa misiune justiţiară şi pacificatoare, în numele unor valori şi norme adesea străine de cele recunoscute pe plan local”.

Într-un stat, Bosnia Herzegovina, în care s-au investit miliarde de dolari după acordurile de la Dayton, conflictul este prezent şi astăzi. Bosniacii sârbi doresc să se despartă de comunităţile croată şi musulmană, uzând de o gândire cel puţin ciudată, în care realitatea zilelor noastre nu mai are loc şi pentru astfel de experimente statale. Toate astea sub umbrela occidentală, care a construit acordurile de la Dayton pentru „folosinţă temporară”, transformată ulterior în permanenţă.La peste un an de la alegerile generale din Bosnia şi Herzegovina, cu greutate s-a reuşit să se formeze un guvern central, boicotat de toate părţile care nu sunt interesate decât de a nu pierde fondurile financiare internaţionale. Micile conflicte locale devin vizibile şi îngrijorarea îşi face loc nu în conştiinţa celor care decid, ci mai cu seamă în sufletul celor care au suferit. Bosnia, Serbia, Croaţia şi Macedonia nu sunt state mutual ostile, deşi istoriile lor complicate cântăresc greu asupra relaţiilor dintre ele. Integrarea europeană le va aduce în acelaşi spaţiu. Toate aspiră la statutul de membru al Uniunii Europene.Conflictele din Balcani sunt într-o stare latentă, vizibilă, fie că vorbim de relaţiile dintre Serbia-Kosovo, Grecia-Macedonia sau cele din Bosnia Herzegovina, fie că acceptăm neputinţa de a le soluţiona. Un fost ministru de Externe al Iugoslaviei şi unul dintre preşedinţii prin rotaţie după moartea lui Tito, Raif Dizdaravic, credea că „seminţele naţionalismului au fost sădite în Constituţia din 1974, care a slăbit structura federală, fără a aduce însă reformele economice necesare”. După moartea lui Tito, liderii republicilor bogate întrebau cu voce tare de ce trebuie să le subvenţioneze pe cele sărace. „Când am decis – spune Dizdaravic – să ne orientăm spre centralizare, nu am lăsat timp economiei, în schimb am lăsat timp republicilor”. Este o reflecţie dureroasă, dar reală, pentru că situaţia după Tito a fost puternic încurajată de degringolada economică care, stimulată de reînvierea naţionalismului, a dus Iugoslavia pe un drum fără întoarcere.Pentru a înţelege esenţa conflictelor, ascunse aparent şi astăzi, trebuie să ne întoarcem la concluziile unui raport al Biroului Naţional de Estimări al CIA, care, la 19 iulie 1971, afirma, sub titlul „Iugoslavia:o estimare informativă”, că atât timp cât va mai trăi Tito, Iugoslavia va rămâne unită, după care problemele naţionale o vor duce la dezintegrare, din cauza celor trei elemente intitulate de autorii de atunci „volatile”: animozitatea tradiţională dintre sârbi şi croaţi, îndârjirea albanezilor împotriva sârbilor şi discrepanţa de interese între regiunile bogate şi cele sărace din spaţiul comun. Dacă vom avea în vedere şi documentul din 1986, elaborat de Academia Sârbă de Ştiinţe, cunoscut sub numele de SANU, (abrevierea sârbă a numelui Academiei) privind situaţia economică şi politică a Iugoslaviei în acea perioadă, putem avea un tablou mult mai amplu a ceea ce înseamnă dispută şi conflict în Balcani. Practic, Memorandumul Academiei sârbe conclude că „situaţia obiectivă a Iugoslaviei sugerează o criză care foarte bine poate să culmineze cu tulburări sociale cu consecinţe impredictibile, ce nu exclud un rezultat catastrofic, cum ar fi disoluţia statului iugoslav, ce va permanetiza conflictele”. Relevant de remarcat: profeticele analize citate mai sus au prefigurat disoluţia şi conflictele, fără să preconizeze, însă, şi soluţii, ci numai cauze şi evaluări. Şi din acest considerent, conflictele balcanice au, din păcate, şi acum actualitate, deşi dorinţa de linişte şi siguranţă este vizibilă şi dorită. În timpul războiului din Bosnia, circula o legendă, care reprezenta starea de spirit a timpului: pe clădirea poştei centrale, ornamentată cu vulturi imperiali, din Sarajevo a apărut, într-o noapte, scris cu graffiti „Aici e Serbia“; a doua zi apărea „Aici este Bosnia“, iar a treia zi „Idioţilor, aici este o poştă”. Comentariile sunt de prisos… cu excepţia propunerii istoricului şi eseistului englez Timothy Garton Ash pentru un nou graffiti, care să aducă realitatea la zi: „Aici e Europa”. Un îndemn către pace, de care are nevoie o regiune atât de zbuciumată.