Colegiul Economic Ion Ghica BacăuProfilul ServiciiCalificarea profesională Tehnician în turism

Proiect pentru obţinerea certificatului de competenţe profesionale Nivelul III

Elev Barbu Giorgiana-Dana Profesor coordonator Ciorbă Maria

Anul 2014

1

Modulul : Oferta de produse şi servicii în agenţia de turism

Tema : Turismul rural şi agroturismul în România

2

Cuprins

Argument

Capitolul 1. Introducere în turismul rural

1.1 Noţiuni generale

1.2 Istoria turismului rural românesc

1.3 Potenţialul turistic rural

1.4 Carenţe în turismul din mediul rural

1.5 Servicii şi oferte pentru petrecerea timpului liber

Capitolul 2. Turismul şi mediul înconjurător

2.1 Factori de degradare a mediului înconjurător şi a

potenţialului touristic

2.2 Dezvoltarea durabilă a turismului rural

Capitolul 3 Potenţialul turistic rural

3.1 Avantajele generate de turism pentru zonele rurale din

România

3.2 Posibilităţi de valorificare a turismului rural

Capitolul 4 Sejur agroturism

Capitolul 5 Concluzii

3

Argument

Turismul rural s-a impus încet dar consecvent - în special pe pieţele turistice din ţările

dezvoltate economic , ţări puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat - mai cu

seamă în a doua jumătate a secolului XX . Turismul în spaţiul rural a fost , şi continuă să fie ,

din ce în ce mai apreciat , iar mai apoi tot mai mult solicitat de oamenii care trăiesc şi

muncesc în condiţii din ce în ce mai stresante în cadrul marilor aglomerări urbane , dar nu

numai . Fiind etichetat drept un produs care eradichează stresul , turismul rural reprezintă

totuşi, în primul rând, o posibilitate de reîntoarcere la natură , la tot ceea ce este pur, nealterat

şi curat , o reîntoarcere spre origini , oricând plăcută şi reconfortantă .

Putem afirma, fără a greşi, că apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar

activităţile turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă.

Este cunoscută astfel participarea în număr mare a elenilor la: vizitarea locurilor sfinte-

Dadona (Zeus) şi Delfi (Apolo)- frecventarea băilor curative sau jocurilor festive periodic

organizate.

În periada romană majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare,

iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia societăţii

omeneşti se diversifică şi structura călătoriilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau în număr

însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de ştiinţă,

artişti, calfe şi studenţi. În mod normal locuitorii zonelor rurale au asigurat "casă şi masă"

celor ce vizitau, astfel s-a format, perpetuat şi conservat o formă de "tratament" devenită

tradiţională şi etichetata mai târziu ca ospitalitate .

Pornind de la aceste ideii, proiectul îşi propune o abordare a noţiunilor de turism rural si

agroturism, şi o scurtă prezentare a potenţialului turistic rural al României. Tema aleasă

"Turismul rural şi agroturismul" are ca scop atingerea standardelor curriculare solicitate de

specializarea pe care am făcut-o în timpul liceului contribuind astfel la o bună formare

profesională în domeniul turismului.

Proiectul este structurat în cinci capitole după cum urmează :

Argumentul

Capitolul 1 "Introducere în turismul rural” care prezintă o scurtă istorie a apariţiei şi

dezvoltării turismului rural în Europa şi în România

4

Capitolul 2 "Turismul şi mediul înconjurător", care relevă relaţia dintre mediu şi turism, dar

şi factorii care duc la degradarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic

Capitolul 3 "Potenţialul turistic rural", care prezintă avantajele generate de turism pentru

zonele rurale si principalele centre de practicare a turismului rural în România

Capitolul 4 “Sejur agroturism” care prezintă o ofertă turistică din Bucovina,

Capitolul 5 "Concluzii"

Contribuţia personală privind elaborarea proiectului constă in selectarea informatiilor şi

structurarea pe capitole a acestora. Lucrarea prezintă în mod sintetic şi actualizat, sub forma

unor scheme, principalele aspecte, importanţa şi rolul turismului rural şi agroturismului în

România. În elaborarea lucrării am folosit cunoştinţe teoretice asimilate la diferite obiecte de

învaţământ studiate în anii de liceu.

În partea finală a lucrării am specificat biografia utilizată.

5

Capitolul 1

Introducere în turismul rural

Europa este cea care înregistrază primele forme conştientizate de turism rural în secolele

XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi

mediul spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în

operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean

Jacques Rousseau (1721-1778) povesteşte în lucrarea sa „Confesiuni” despre o călătorie în

care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de călătorii spre

regiunile muntoase pentru a admira natura. În secolul următor, al XIX-lea, odată cu afirmarea

marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un loc din ce în ce mai important în desen sau

pictură. Se impun din nou pictorii şi artiştii francezi şi italieni cărora li se adaugă mai apoi cei

din Anglia .

În România, care-aşa cum afirmă Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe”- la început a fost

o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă întotdeauna. Mai mult,

„viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui

puternic curent litarar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârşitul secolului XIX

şi începutul secollului XX, satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr

însemnat de pictori şi scriitori români.

În ceea ce priveşte manefestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice

rurale din ţara noastră - neluând în seamă faptul că ori ce orăşean, care se respectă şi îşi putea

permite, avea o casă „la ţară„ - amintim: obiceiurile de Sânzâiene când, coform tradiţiei

maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele către locaşurile de cult;

vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către

sat în timpul verilor călduroase, locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat şi amenajările turistice:

de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb a cailor - „poştele” care încă

mai revin şi astăzi în poveştile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legată de această

activitate - exemplu Poşta Câlnău) la cele care asigurau în norme profesioniste cazarea şi

masa (vesitele hanuri în toate cele trei ţări române).

6

Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera personalităţi ale

culturii româneşti ca: Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu-

Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Calistrat Hogaş, Nestor

Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Ştefan Ciobotăraşu şi mulţi alţii.

Toţi cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la

realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia turistică, mai apoi

turismul.

Cele prezentate mai sus determină să afirmăm că turismul rural s-a derulat în ţara noastră

până în a doua jumătate a secolului al XX-lea doar în mod spontan. După anii ‘60, omenirea a

început să fie tot mai preocupata de alegerea destinaţiei vacanţelor sale, turismul devenind

una din cele mai importante activităţi economice din lume. Simultan cu manifestarea

primelor tendinţe de petrecere -tot mai frecventă- a vacanţelor în mijlocul naturii, din ce în ce

mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul rural.

Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos în evidenţă că

cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de

agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural

precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local.

În ţarile Uniunii Europene, turismul rural nu este, la drep vorbind, un fenomen nou. De-a

lungul timpului - acest timp numărându-se în decenii pentru majoritatea ţărilor UE -, cazarea

turiştilor la sate s-a practicat într-o manieră mai mult sau mai puţin spontană ori organizată.

În schimb, ceea ce este nou reprezintă dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea

fenomenului turistic în spaţiul rural. Această expansiune se explică pe de o parte prin

relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi pe de altă parte prin diversificarea formelor de

practicare a turismului de masă. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând

pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul rural se bazează pe trei coordonate : spaţiul, oameni, produse, deoarece :

-spaţiul fără existenţa oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii , un spaţiu fără produse nu

poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor ,

-oamenii în lipsa spaţiilor sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă,

-produsele care nu au ca baza spaţial şi oamenii nu au decât o existent efemeră şi nu pot

asigura dezvoltarea durabilă pe plan local,

Însă în funcţie de regiune sau ţară aceste cuvinte “spaţiul, oamenii, produse” descriu relaţii

foarte diferite.Spaţiul rural s-a format prin juxtapunerea mai multor entităţi, care au, fiecare în

parte, trecut, present şi viiitor, iar exploatarea lor în interes turistic nu se face deci pe un teren

7

,uniform pe aceeaşi bază geografică, socială, economică sau culturală. Variabilele geografice,

actracţiile turistice diverse,datele economice variate, resursele umane diferite din punct de

vedere calitativ şi cantitativ fac ca ceea ce este de dorit sau posibil într-un anumit loc să nu fie

la fel într-un altul.

Înşişi cei care locuiesc în mediul rural trebuie să fie principalii “actori” în activitatea de

turism rural pentru a fi principalii beneficiari. Însă ospitalitatea tradiţională a ţăranului trebuie

însoţită de o pregătire specifică activităţii de cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se

integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală iar aportul fiecărui trebuie să contribuie

la montajul produselor turistice, oferind consumatorului satisfacţia unei cazări civilizate,

însoţite de restauraţia adecvată şi în acelaşi timp posibilitatea descoperirii unor locuri şi

oameni noi.

Ferma, satul, spaţiul rural sunt imagini, deci sunt motivele pentru care turiştii vin să îşi

petreacă vacanţa la ţară. În contrast, cu concentrarea , anonimatul, rapiditatea schimbărilor,

absenţa valorilor de referinţă ce caracterizează marile oraşe, orăşenii considera din ce în ce

mai mult spaţial rural că o rezervă de spaţiu, de bogaţii naturale fundamentale, de structuri

sociale de primire. Ei vor ca, folosindu-se de aceste bunuri, să le păstreze, să le salveze de

poluarea şi distrugerea ce se manifestă din ce în ce mai mult şi care pun sub semnul întrebării

integritatea şi perenitatea planetei.

Ferma rămâne un simbol foarte puternic pentru citadin; este casa fermierului, a ţăranului, a

celui care cunoaşte secretele naturii, dar ştie şi locurile de pescuit, de cules ciuperci; este

locul unde trăiesc animalele domestic cu care orăşeanul a pierdut contactul, este locul unde se

pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed generaţii fără a se schimba modul de viaţă.

Această imagine pe care şi-o face turistul tinde să se îndepărteze din ce în ce mai mult de

realitatea ecomonică, de exploatarea mecanizată a agriculturii şi de monoproducţie. Totuşi

cererea rămâne masivă, însă oferta riscă a se deprecia calitativ.

Dar viaţa la ţară, cu trecerea timpului,a devenit grea, totuşi traiul la ţară e un concept foarte

puternic pe care deseori încercăm să-l aplicăm în oraşe. Cererea turistică creşte regulat pentru

satele primitoare, înfloritoare, vii, cu patrimoniul bogat în resurse şi tradiţii. Frecventarea de

către turişti a satelor poate contribui la menţinerea comerţului şi serviciilor locale dacă se

situează la un anumit nivel. De aceea putem spune că viaţa cotidiană din sate este influenţată

şi trebuie să se adapteze activităţilor turistice, însă acestea trebuie să nu destabilizeze viaţa

locală cotidiană.

Spaţiul reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă şi a vieţii satului în slujba

turismului rural, vacantierii vor să parcurgă spaţiul sau să acţioneze în cadrul acestuia. Spaţiul

8

reprezintă" simbolul libertăţii, respiraţiei, apei pure, verdeţii, florilor, culorilor,

parfumurilor,canturilor; el invita la contemplarea peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a

lungul potecilor, pe malul râurilor,traversând dealurile, munţii, aflându-se pe înălţimile

falezelor, pe lacuri etc.". Aceste activităţi în plină natura constituie un criteriu important în

alegerea petrecerii vacantelor la ţară.

1.2 Istoria turismului rural românesc

Teritoriul României prezintă: o mare varietate de valori culturale istorice - arta populară,

etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond

peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc în mod

special. Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-

dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi

obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat,

ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltarea turismului

rural.

Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător,

şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20-’30,

cazare la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali a unie aşezări rurale. Primele încercări de turism

organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc

al Marii Negre. Se pare că a fost un început promiţător , căci în anul 1972 Ministerul

Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru

promovarea turistică interanţională procedează la identificarea şi selectarea unor localităţi

rurale representative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor

studii, de comun accord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a

atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numărul 744/1973 se

declarau , experimental, sate de inters turistic, demumite “sate turistice”, următoarele 14

localităţi: Letesti (Argeş), Fundata şi Sârmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj),

Mirighiol şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Voda

(Maramureş), Vatră Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea).

9

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de

turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au

omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatră Moldoviţei,

Vaideeni), în altele cazarea tuirstilor români se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă

(Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în

annul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverse

asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului

în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Romana pentru Dezvolatare Montană (1990),

care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin

promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Urmează Agenţia Română pentru

Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul

interantional şi Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România

(ANTREC) – 1994 -, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGITES).

1.3 Potenţialul turistic rural Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos în evidenţă că

cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de

agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural

precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local.

Turismul în mediul rural reprezintă marea şansă pentru procesul european de unificare,

oferă posibilitatea ca oamenii să se apropie, să cunoască condiţiile de viaţă şi cultură ale

celorlalţi. Din experienţa altor ţări s-a putut constata, în repetate rânduri, că spaţiile rurale

sunt propice pentru turism şi dispun, din multe puncte de vedere, de condiţiile necesare

pentru această activitate. În plus, localnicii sunt capabili să fie gazde primitoare datorită

idealismului de care dau dovadă şi disponibilităţii de asumare a riscurilor.

Dezvoltarea în ritm susţinut a turismului rural în toate ţările europene va fi posibilă numai

print-o cooperare mai strânsă în viitor şi prin actualizarea ofertelor în funcţie de cerinţele

impuse de evoluţiile de pe piaţa turistică. Satele din spaţiul european îşi pierd tot mai mult

din funcţii şi intră într-o criză de identitae. Printr-un turism rural, bine pus la punct, se pot

înlătura parţial aceste probleme structurale.

Turismul rural poate să joace un rol important în procesul de dezvoltare a spaţiului rural,

atât pe plan local cât şi pe plan regional. Îndeosebi satele mici şi oraşele mici, cu grad sporit

10

de ruralitate, prezintă cel mai bogat potenţial turistic. Aşezările cu un trecut istoric

îndelungat, cu clădiri în stil arhitectonic caracteristic regiunii, dezvoltat de-a lungul timpului,

cu obiceiuri, tradiţii şi un mod de viaţă propriu, atrag turişti, care doresc să cunoască pe viu

aceste aspecte. Nu este de ajuns să spunem că România este frumoasă, că poate oferi multe

posibilităţi pentru practicarea turismului, la o privire mai atentă constatăm că şi aici, ca în

toate regiunile noastre europene, regăsim doar câte ceva din fiecare element şi doar câte ceva

pentru fiecare. Se constată lipsa unei concepţii unitare de dezvoltare. Nu doar în România, ci

în toate ţările, în care se dezvoltă turismul rural, întregul proces de pregătire pentru activitatea

turistică, în derularea măsurilor de investiţii în turism trebuie păstrate cadrul natural,

autenticitatea satelor, tradiţiile, obiceiurile. Prin modernizare nu trebuie să transformăm satele

în oraşe. Un sat cu alură de oraş nu mai este atractiv pentru turistul care vine din mediul

citadin. Se cere păstrată şi protejată identitatea satelor şi spaţiului rural din ţară. Turismul

rural nu este o ofertă de serie, de consum. Fiecare ofertă de "Turism rural" sau de "Turism în

gospodăria ţărănească"(agroturism) nu seamănă cu cealaltă.

1.4 Carenţe în turismul din mediul rural În toate ţările sunt valabile aceleaşi condiţii : calitatea condiţiilor de primire, dotările,

serviciile şi cadrul general. Succesul economic al activităţii de turism rural nu se va lăsa

aşteptat, atunci când se îndeplimesc aceste condiţii. Pentru a deveni ţări turistice atractive,

multe state europene trebuie să înlăture marile carenţe sau deficite, existente tocmai în aceste

forme de turism, şi care se referă la infrastructura satelor, în primul rând. Sunt necesare :

măsuri de îmbunătăţire a infrastructurii căilor de comunicaţii, a sistemului transporturilor de

călători pe distanţe scurte (în funcţie de cerinţe), crearea de amenajări speciale pentru turism.

Raportul Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) consideră că starea

proastă a drumurilor reprezintă cel mai mare impediment în calea dezvoltării turismului

românesc, în condiţiile în care majoritatea vizitatorilor străini sosesc în România pe cale

terestră. Din cauza infrastructurii deficitare, România este clasată pe locul 76 în topul

mondial al competitivităţii în turism, între Azerbaidjan şi El Salvador, potrivit unui studiu al

World Economic Forum.

Toate măsurile locale vizând modernizarea infrastructurii - pentru a putea veni în

întâmpinarea turiştilor - trebuie să fie şi în folosul populaţiei locale. Astfel creşte calitatea

vieţii în aşezările rurale. De asemenea, investiţiile sporesc calitatea casei/locuinţei, de care

poate profita întreaga familie.În multe unităţi de primire, din toate ţările, lipsesc cunoştinţele

11

de bază şi de specialitate pentru a putea fi o gazdă bună. Totuşi fiecare poate învăţa dacă face

eforturi. În toate ţările trebuie îmbunătăţite posibilităţile de pregătire şi de perfecţionare a

gazdelor, deoarece există şi o serie întreagă de cunoştinţe specifice -"de culise"- pe care

gazdele trebuie să şi le însuşească. Atât gazdele cât şi sectorul public trebuie să sprijine şi să

eficentizeze activităţile organizaţiilor şi structurilor turistice, ale asociaţiilor gazdelor.

În prezent toate ţările europene oferă produse pe piaţa turistică. În multe din aceste ţări,

gazdele din mediul rural s-au asociat în organizaţii de profil, pornind de la idea ca într-un

cadru organizat, există posibilitatea mai bune de marketing organizatoric, de alcătuire a

ofertei, de reclamă şi comercializare a ofertelor în mediul rural, decât acţionând de unul

singur.

1.5 Servicii şi oferte pentru petrecerea timpului liberTuristul acorda o deosebită atenţie serviciilor şi ofertelor pentru petrecerea timpului liber.

Scopul este de a asigura servicii perfecte - fără ca turistul să sesizeze eforturile - prin

materializarea idilor bune, care nu necesită investiţii mari, dar care să corespundă aşteptărilor

turiştilor. În toate cataloagele şi prospectele întâlnim menţiunea "Calitatea unităţii noastre a

fost testată". Chiar dacă criteriile obiective sunt corespunzătoare, turistul va fi nemultunit

dacă serviciile nu sunt dintre cele mai bune. Calitatea nu depinde doar de un produs, ci de un

întreg ansamblu de factori calitativi, definiţi cu termenul "Total Quality Management". În

prezent, acest termen este vehiculat foarte des atât în turism cât şi în domeniul producţiei

industriale.

12

13