Gandesc in imagini. Autismul si viata mea de Temple Grandin

Capitolul 1

GGÂÂNNDDEESSCC ÎÎNN IIMMAAGGIINNII

Autismul și gândirea în imagini

Gândesc în imagini. Cuvintele sunt pentru mine ca o a doua limbă.Traduc toate cuvintele pe care le aud sau pe care le citesc în imaginile unuifilm color, cu fundal sonor, ce rulează permanent în mintea mea. Cândcineva îmi vorbește, cuvintele sale se transformă instantaneu în imagini.Persoanele care au o gândire logocentrică înţeleg cu dificultate fenomenul,însă pentru cariera mea de designer al echipamentelor de manevrare avitelor din industria zootehnică, acest fel de a gândi constituie un avantajnemaipomenit.

Gândirea vizuală m-a ajutat să construiesc în imaginaţia mea tot felul deobiecte funcţionale din punct de vedere tehnic. În cariera mea, am realizatdesignul a diferitelor tipuri de echipamente, începând cu ţarcuri pentrufermele de animale până la sisteme mai complicate de imobilizare a vitelorşi a porcilor pentru operaţiile veterinare şi în cazul sacrificării lor. Amcolaborat cu firme mari din industria zootehnică. De fapt, echipamenteleşi utilajele mele sunt folosite pentru manevrarea unei treimi din vitele şiporcii din Statele Unite. Unii dintre oamenii pentru care am lucrat nici nuştiu că designerul este o persoană cu autism. Preţuiesc abilitatea mea de agândi în imagini şi nu mi-aş dori să o pierd vreodată.

Unul dintre misterele autismului este tocmai această capacitate amajorităţii persoanelor afectate de a excela în domeniul vizual, în timp cese descurcă foarte greu în folosirea limbajului vorbit. În copilărie, dar şi înadolescenţă am crezut că toată lumea gândeşte în imagini. Nu mi-a trecutprin minte că eu procesez informaţiile în mod diferit. De fapt, nu am înţelesesenţa acestor diferenţe decât cu puţin timp în urmă. La diferite întâlniri,

Gandesc in imagini:Layout 1 04.06.2013 19:34 9 (Black plate)

inclusiv la serviciu, îi întrebam pe oameni cum îşi amintesc diverse lucrurişi, din răspunsurile lor, am realizat că abilităţile mele de vizualizare eraumult mai bune decât ale celorlalţi.

Pe aceste abilităţi mă bazez pentru a înţelege animalele cu care lucrez.La începutul carierei mele utilizam un aparat foto, pentru a „vedea” de lanivelul lor drumul pe care-l parcurg printr-un culoar îngust, înainte de aprimi tratamentul veterinar. Stăteam în genunchi şi fotografiam de lanivelul ochilor lor. Astfel, am înţeles că vitele se speriau de alternanţelede lumină, de umbre şi de razele puternice ale soarelui. Foloseam filmalb-negru, deoarece acum douăzeci de ani oamenii de ştiinţă credeau căanimalele nu văd în culori. Astăzi, cercetările arată că vitele percep şiculorile, însă fotografiile mele oferă unicul avantaj de a vedea lumea prinochii animalelor. Cu ajutorul lor am înţeles de ce vitele refuzau sauacceptau să treacă printr-un anume culoar.

Orice problemă de design aş fi avut o puteam rezolva prin abilitatea meade a vizualiza orice cu mare uşurinţă şi de a percepe lumea în imagini. Amînceput să construiesc diverse lucruri încă din copilărie, când experi -mentam cu zmee şi machete de avioane. În şcoala primară, am transformatun avion stricat din lemn balsa într-un elicopter. Când am învârtit elicea,elicopterul s-a ridicat rapid la o înălţime de peste treizeci de metri. Amconstruit şi zmee în formă de pasăre, din hârtie, pe care le legam de bici -cletă cu un fir subţire. Erau realizate dintr-o singură bucată de hârtie groasăde desen şi experimentam diferite modalităţi de îndoire a aripilor, pentrua creşte performanţa zborului. Prin îndoirea vârfurilor aripilor, zmeul seridica mai sus. Treizeci de ani mai târziu, am regăsit acelaşi tip de design laavioane.

În prezent, la serviciu, înainte de a începe să construiesc, testez echi -pamentul respectiv în imaginaţie. Îi vizualizez modalitatea de funcţionareîn toate situaţiile, în cazul cirezilor de diferite mărimi şi în orice condiţiemeteorologică. Astfel, pot evita erorile posibile înainte de a începe con -struc ţia propriu-zisă. În ziua de azi, oamenii sunt foarte entuziasmaţi deprogramele computerizate ce creează o realitate virtuală, când utilizatorulpoartă ochelari speciali şi participă cu toate simţurile la acţiune. Pentrumine, aceste jocuri sunt nişte desene animate patetice. Imaginaţia meafuncţionează precum programul de grafică computaţională, ce a creat

20 GÂNDESC ÎN IMAGINI

Gandesc in imagini:Layout 1 04.06.2013 19:34 0 (Black plate)

dinozaurii cu aspect şi mărime naturală din filmul Jurassic Park. Cândrealizez simularea unui echipament în mintea mea sau când caut soluţiaunei probleme tehnice este ca şi cum aş vizualiza un film. Pot vedea dinorice unghi, mă plasez deasupra sau dedesubtul echipamentului, îl pot rotiîn orice direcţie. Nu am nevoie de cine-ştie-ce program de graficătridimensională pentru a face o simulare, imaginaţia mea o realizează multmai repede şi mai bine.

Creez noi scenarii de imagini tot timpul, prin combinarea diferitelorelemente vizuale din galeria video a imaginaţiei mele. Am o imaginementală a fiecărui obiect cu care am lucrat vreodată – porţi de fier, garduri,încuietori, plăci de beton şi aşa mai departe. Pentru a proiecta modele noi,caut în memoria mea tot felul de imagini şi le asamblez într-un alt compus.Tehnicile mele de design se îmbunătăţesc în permanenţă, deoarece adaugmereu noi elemente în galeria mea video, fie că este vorba despre imaginipe care le percep prin proprie experienţă, fie că sunt nişte traduceri alelimbajului scris. Pot vizualiza funcţionarea diferitelor echipamente dinindustria zootehnică: aparate de imobilizare, rampe de încărcare alecamioanelor etc. Cu cât lucrez mai mult cu ele în realitate, cu atât sunt maiputernice imaginile lor în amintirea mea.

Prima dată când am folosit imaginile din galeria mea video a fost întinereţe, pentru a realiza un proiect zootehnic, mai exact – un bazin curampă pentru vite, la ferma John Wayne’s Red River din Arizona. Rampaeste lungă şi îngustă, iar vitele coboară pe ea, una câte una, într-un bazinadânc de doi metri, plin cu pesticide împotriva purecilor, a căpuşelor şi aaltor paraziţi externi. În 1978, un astfel de sistem nu era practicat.Animalele intrau adesea în panică, deoarece erau forţate să coboare în bazinpăşind în gol de pe marginea dreaptă de beton. Refuzau să sară înăuntru,iar uneori se întorceau pe spate şi se înecau. Inginerii care construiseră aceamargine dreaptă nu şi-au pus niciodată întrebarea de ce vitele erau atât desperiate.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la fermă a fost să mă punîn locul animalului şi să privesc din perspectiva lui. Deoarece ochii suntpoziţionaţi pe lateralele capului, vitele au o vedere cu unghi larg. Era ca şicum aş fi privit printr-un aparat foto cu lentile cu unghi larg. Petrecusemultimii şase ani studiind, în diferite locaţii în Arizona, felul de a privi şi de

21Gândesc în imagini

Gandesc in imagini:Layout 1 04.06.2013 19:34 Page 21 (Black plate)

a se comporta al vitelor, iar pentru mine era absolut evident de ce sesperiau. Aveau probabil senzaţia că sunt forţate să sară prin ieşirea deurgenţă a unui avion direct în ocean.

Vitele se sperie de contrastele puternice de lumină, dar şi de oamenii şiobiectele care se mişcă brusc. Am văzut animale care mergeau liniştiteprintr-un culoar, iar prin alt culoar identic cu primul se înghesuiau cuteamă. Singura diferenţă dintre cele două era orientarea în funcţie depoziţia soarelui. Vitele refuzau să se deplaseze acolo unde alternanţa delumină şi umbră era foarte puternică. Înainte de a face eu această obser -vaţie, nimeni din industria zootehnică nu putea explica de ce în unelelocaţii veterinare existau astfel de probleme. De fapt, trebuiau remarcateacele mici detalii care fac diferenţa. Pentru mine, găsirea unei soluţii încazul bazinelor cu pesticide a fost chiar şi mai uşoară.

Primul pas în realizarea unui design mai bun a fost să mă documentezcu privire la modelele de bazine existente. Înainte de a face orice altceva,întotdeauna caut să găsesc ce este practicat şi funcţional, ca să nu pierdtimp inventând lucruri care deja există. Apoi, studiez publicaţiile dindomeniul zootehnic, care de obicei conţin informaţii foarte succinte, şireiau în minte toate imaginile din galeria video a imaginaţiei mele, ce suntde fapt exemple de modele greşite. Din experienţa mea cu alte tipuri deechipamente, precum rampele de descărcare pentru camioane, am observatcă vitele coboară singure pe suprafeţe nealunecoase, prevăzute cu elementeantiderapante. Dacă simt că le alunecă picioarele, se panichează şi se retrag.A fost o provocare pentru mine să creez un bazin în care să coboare debunăvoie, ca apoi să se scufunde îndeajuns de adânc, pentru ca toţi paraziţii(inclusiv cei care se găsesc în urechi) să fie eliminaţi.

Am început să vizualizez în imaginaţie, tridimensional, diverse sis -teme,unul după altul. Am experimentat, folosind diferite modele de design,dispozitive prin care treceau vitele din mintea mea. Varianta finală aechipamentului a fost creată cu ajutorul a trei imagini: cea a unui bazin dinYuma, Arizona, cea a unei rampe mobile (demontabile) pe care o găsisemîntr-o revistă şi cea a unei rampe aflate la intrarea într-un dispozitiv deimobilizare de la abatorul Swift, din Tolleson, Arizona. Designul bazinuluicu pesticide este o variantă a rampei pe care am văzut-o acolo, dar are şi treielemente unice: rampa de la intrare nu sperie animalele, există un sistem



îmbunătăţit de filtrare chimică şi s-a ţinut cont de caracteristicile compor -tamentale ale vitelor, astfel încât acestea să nu devină agitate la ieşirea dinbazin.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să înlocuiesc materialul deconstrucţie: în loc de fier, rampa a fost făcută din beton, iar în designulfinal, unghiul de coborâre era de 25 de grade. Din loc în loc, avea elementeantiderapante, care să le permită vitelor să calce în siguranţă, fără săalunece. Rampa părea să coboare treptat în bazin, deşi în realitate diferenţade nivel era destul de mare. Lucrul acesta nu putea fi observat de animale,deoarece substanţele chimice colorau apa. Păşind pe rampă în jos, vitelecoborau cu uşurinţă în bazin datorită legilor gravitaţiei.

Înainte de a construi bazinul, am testat designul rampei de multe ori, înimaginaţia mea. Mulţi dintre cowboy-i care lucrau la fermă erau sceptici şinu au crezut că modelul meu este bun. După ce a fost realizat, l-aumodificat fără ca eu să ştiu, pentru că erau siguri că nu va funcţiona. Auplasat un dispozitiv de metal deasupra rampei, astfel încât s-a revenit lamodelul iniţial cu margine dreaptă. În prima zi, s-au înecat două vaci dincauza panicii, se întorseseră pe spate în bazin.

Când am văzut dispozitivul de metal, i-am obligat să-l înlăture. Au fostşocaţi să descopere că designul meu funcţiona perfect. Fiecare vacă păşeacalmă pe rampa abruptă şi se scufunda în bazin. Îmi aduc aminte cu plăcerede acest proiect şi adesea spun că „vitele mergeau pe apă”.

În decursul anilor, am observat că mulţi fermieri şi cowboy cred căsingura modalitate de a manipula vitele este prin forţă. Proprietarii şimanagerii nu înţeleg cu uşurinţă că, dacă echipamente precum bazinele cupesticide şi sistemele de imobilizare sunt create după un anume design,vitele vor veni de bunăvoie. Îmi pot imagina ce simt animalele: dacă aşavea corpul şi copitele unei vaci, mi-ar fi foarte frică să păşesc pe o rampăalunecoasă de metal.

În plus, a trebuit să găsesc soluţie şi pentru ieşirea din bazin. Zona încare pătrundeau era divizată în două, astfel încât într-o parte să stea vitelecare se usucă, iar în alta, cele deja uscate. Nimeni nu înţelegea de ceanimalele care tocmai ieşeau din bazin erau foarte agitate, însă eu cred cădoreau pur şi simplu să se alăture celorlalte, care erau uscate. La fel ca şicopiii pe un teren de joacă: toţi vor să participe la joc, nu să stea separaţi.



Astfel, am creat un zid de delimitare între cele două zone, prin care nu eraposibil ca animalele să se vadă unele pe altele. A fost o soluţie foarte simplă,eram uimită că nimănui nu-i trecuse prin minte aşa ceva.

Sistemul pe care l-am creat pentru curăţarea bazinului de murdărie înurma spălării vacilor are la bază un model de instalaţie de filtrare pentrupiscine. Am vizualizat în imaginaţie cele două filtre pe care le folosisem,unul, la ferma mătuşii mele Brecheen din Arizona, iar celălalt, la casapărinţilor mei. Am construit şi un canal interior de beton pe margine,întocmai ca la piscine, pentru ca apa să nu iasă din bazin când este agitată.Această idee, ca şi altele ce au constituit unele dintre cele mai bunedesignuri, mi-a venit în minte noaptea, chiar înainte să adorm.

Având autism, nu asimilez informaţii în acelaşi fel ca ceilalţi oameni.De fapt, ele se înregistrează în memoria mea ca şi cum le-aş scrie pe unCD-ROM. Când îmi amintesc ceva, în imaginaţie mi se derulează un film.Acest film are un conţinut specific, de exemplu vizualizez cum eraumanipulate animalele la ferma Producer sau la compania de viteMcElhaney. Îmi amintesc exact, cu lux de amănunte, felul în care viteles-au comportat într-o anume situaţie şi cum arătau echipamentele demanevrare. Pot vedea stâlpii de fier ai ţarcului, gardurile din ţeavă, totulface parte din memoria mea vizuală. Şi analizez în detaliu aceste imagini,de oricâte ori vreau, pentru a găsi soluţii mai bune de design.

Dacă îi las frâu liber, mintea mea funcţionează în sistemul asocierilorlibere, iar filmul va sări de la acele garduri la un anume atelier, unde amvăzut cum se tăiau stâlpii în timp ce un sudor bătrân, al cărui nume eraJohn, suda porţi. Continuând să mă gândesc la John, îmi apar imaginilevideo de la construcţia diferitelor porţi, din cadrul unor proiecte la caream lucrat. Fiecare amintire se leagă de alta. Uneori, acest mod asociativmă poate îndepărta foarte mult de găsirea unei soluţii de design. De pildă,o imagine îmi putea aminti de felul în care John şi echipa sa deconstructori povesteau braşoave şi cu toţii ne simţeam foarte bine; o alta,de momentul când excavatorul cu care lucrau a deranjat un cuib de şerpicu clopoţei şi, vreme de două săptămâni, nimeni nu s-a mai apropiat demaşină, de frică.

Asocierile libere reprezintă modalitatea de a gândi a persoanelor cuautism. Cei cu forme severe de autism nu îşi pot controla gândurile, iar



mintea le fuge fără oprire. Eu le pot opri şi mă concentrez pe problemarespectivă. Când realizez că mă îndepărtez prea mult de găsirea unei soluţiide design, îmi spun pur şi simplu „Opreşte-te!” şi funcţionează.

Interviurile luate persoanelor adulte cu autism, care au dezvoltat unlimbaj funcţional şi se pot exprima cu privire la felul în care gândesc,dovedesc faptul că modul lor de percepţie este unul vizual. În cazul celorcu forme severe de autism, care nu au dezvoltat un astfel de limbaj şi nu ştiusă explice cum gândesc, sistemul asocierilor libere este evident. CharlesHart, autorul cărţii Without Reason1, în care povesteşte despre fiul şi fratelelui, ambii cu autism, afirmă: „Felul în care Ted (fiul, n.t.) gândeşte este unulasociativ”. Ilustraţia perfectă este următoarea afirmaţie a lui Ted: „Nu-mieste frică de avioane. De aceea ele zboară aşa de sus”. Logica frazei sale arfi că avioanele zboară foarte sus tocmai pentru că lui Ted nu îi este frică deele. De fapt, el vrea să spună două lucruri: primul este că avioanele zboarăsus, iar al doilea că lui nu îi este frică de înălţime.

Alte dovezi ale faptului că persoanele cu autism gândesc în imagini, iaraceasta este principala lor modalitate de a procesa informaţiile, suntextraordinarele lor abilităţi de a rezolva puzzle-uri, de a memora traseeîntr-un oraş şi de a reţine cantităţi enorme de informaţii scrise, dintr-osingură privire. Felul meu de a gândi este similar celui descris de A. R. Luria, în The Mind of a Mnemonist2. Protagonistul cărţii este unbărbat care lucrează ca reporter la un ziar şi are o capacitate fenomenală dememorare. Întocmai ca şi mine, avea imaginea mentală a tot ce citise sauauzise. Luria spune că „Odată ce auzise sau citise un cuvânt, acesta eraconvertit într-o imagine corespunzătoare semnificaţiei acelui cuvântpentru el”. Şi marele inventator Nikola Tesla gândea în imagini. Înainte dea realiza designul turbinelor generatoare de energie electrică, a construitfiecare turbină în mintea sa. Le-a verificat în imaginaţie şi a corectat erorile.A afirmat că nu există nicio diferenţă dacă le testează în imaginaţie sau înatelier, rezultatul este acelaşi.


___________1 Carte netradusă în limba română, titlul aproximativ ar fi Fără raţiune. (n.trad.)2 Carte netradusă în limba română, titlul aproximativ ar fi Cum funcţionează mintea

unui om cu o memorie excepţională. (n.trad.)



La începutul carierei mele, am avut multe conflicte cu inginerii dinindustria zootehnică. Nu-mi puteam imagina că sunt atât de proşti încât sănu vadă erorile din proiect înainte de a se apuca de construit. Acum înţelegcă nu era vorba de fapt de o lipsă a inteligenţei, ci a abilităţilor de a vizualizaconstrucţia încă din faza de proiect. Efectiv, nu vedeau în spaţiu. Am fostconcediată de la o fabrică de construcţie de echipamente pentru industriazootehnică, tocmai pentru că m-am certat cu inginerii în privinţa unuidesign. Acel model a cauzat până la urmă stricarea unei benzi suspendate,care transporta 544 de kilograme de carcase de vite ce ieşeau dintr-unconveior. Fiecare carcasă cădea de la o înălţime de aproximativ un metruşi era prinsă cu un lanţ de banda mobilă suspendată. La prima funcţionare,şuruburile ce ţineau banda prinsă de tavan au cedat şi ea a căzut. Angajaţiiau întărit şuruburile şi au montat colţare pentru a o fixa în siguranţă.Problema a fost rezolvată doar temporar, pentru că greutatea carcaselor încădere era destul de mare. Au tratat un simptom, nu cauza. Am încercat săîi avertizez: e ca şi cum aş îndoi o agrafă de birou, într-un final se rupe.

DDiiffeerriittee ffeelluurrii ddee aa ggâânnddiiIdeea că oamenii gândesc în moduri diferite nu este nouă. Francis

Galton, în Inquiries into Human Faculty and Development 3, spunea că, întimp ce unele persoane au imagini mentale vii, pentru alţii „informaţiile nusunt stocate ca imagini mentale, ci ca abstracţiuni. Oamenii cu o slabăabilitate de a vizualiza îşi vor aminti ce au mâncat la micul dejun, dar nupot vedea mâncarea în sine”.

Am realizat că unii oameni au o gândire logocentrică abia când am ajunsla facultate. Am intuit acest lucru pentru prima dată atunci când am citit,într-o revistă ştiinţifică, un articol despre uneltele preistorice. Un om deştiinţă renumit credea că a fost nevoie ca oamenii să-şi dezvolte întâilimbajul şi apoi să creeze uneltele. Pentru mine era ridicol, însă am începutsă înţeleg că felul meu de a gândi diferă de cel al majorităţii oamenilor.Când inventez ceva, eu nu folosesc limbajul. Unele persoane gândesc în

___________3 Carte netradusă în limba română, titlul aproximativ ar fi Cercetarea funcţiei şi

dezvoltării umane. (n.trad.)


imagini, cu accent pe detalii, dar majoritatea utilizează combinaţii decuvinte şi simboluri vagi, abstracte.

De exemplu, când citesc sau aud cuvântul clopotniţă multe persoane segândesc la trăsăturile generice ale unei clopotniţe, care face parte dinarhitectura unei biserici – nu văd o anume clopotniţă sau o anume biserică.Abia după ce au imaginea generală pot numi câteva exemple specifice. Întrecut, deveneam foarte frustrată când un om cu gândire logocentrică nuputea înţelege ceva ce eu încercam din răsputeri să-i explic, pe baza uneiimagini care în mintea mea era foarte clară. În plus, în galeria de imaginia minţii mele conceptele generale sunt mereu revizuite, deoarece înpermanenţă se adaugă noi informaţii. Mintea mea acceptă cu uşurinţă noileactualizări de „soft”, deşi am observat că unii oameni au probleme deadaptare.

Spre deosebire de alte persoane, eu extrag trăsăturile generale ale unuiobiect dintr-o bază de date cuprinzând imagini specifice. De exemplu,pentru mine conceptul de câine este inextricabil derivat din imaginiletuturor câinilor pe care i-am văzut vreodată. Este ca şi cum aş avea uncatalog mental cu imaginile câinilor, care creşte încontinuu pe măsură cevăd alte şi alte exemplare. Dacă mă gândesc la rasa Great Dane, primaamintire care-mi vine în minte este imaginea lui Dansk, câinele diriginteluimeu din liceu. Apoi, o văd pe Helga, un alt câine din rasa Great Dane, ceacare, ulterior, l-a înlocuit pe Dansk. Următoarea imagine este cea a câineluimătuşii mele din Arizona, iar ultima este dintr-o reclamă la perne de scaunFitwell, în care apărea un câine din această rasă. Amintirile îmi revin înordine cronologică, iar ceea ce văd este foarte specific – nu există în minteamea un câine generic din rasa Great Dane.

Totuşi, nu toate persoanele cu autism gândesc în imagini la acest nivel,unii au chiar alte modalităţi de a procesa informaţiile. Oamenii din întreagalume au tot felul de abilităţi de a vizualiza: unii nu se descurcă absolutdeloc, alţii reţin doar imagini cu trăsături generice vagi; unii văd lucruri nufoarte bine individualizate, iar alţii, cum sunt eu, memorează imaginispecifice.

Când vreau să creez un echipament nou combin imagini din galeriamea mentală. Acelaşi lucru îl fac când vreau să mă distrez. Le rearanjezîn imaginaţie şi inventez lucruri noi. De pildă, îmi pot imagina cum ar



arăta bazinul cu pesticide, creat cu ajutorul programelor de graficăcompute rizată, suprapunând imaginea lui peste cea a monitorului de lacomputerul unui prieten. Din moment ce pe acel computer nu esteinstalată opţiunea de rotire tridimensională, mă gândesc atunci laprogramele de grafică pe care le-am văzut la televizor sau în filme şi lefolosesc în generarea celor trei dimensiuni. În imaginaţia mea, bazinulcu pesticide se va putea vedea într-o grafică de înaltă calitate, demnă deserialul ştiinţifico-fantastic Star Trek. Apoi, vizualizez un anume bazin,de exemplu cel construit la Red River, şi îl refac pe monitorul com -puterului din mintea mea. Pot dubla, ca în desenele animate, aceastăimagine tridimensională sau pot vizualiza funcţionarea bazinului cupesticide ca într-un videoclip cu echipamentul real.

În acelaşi fel am învăţat să realizez pe hârtie proiectele echipamentelormele: am privit cu mare atenţie cum lucrează un proiectant foarte talentat,atunci când am fost colegi la aceeaşi companie de construcţii. David desenacu mare uşurinţă cele mai complicate proiecte. După ce am părăsitcompania respectivă, am fost nevoită să fac singură proiectele. Am studiatdesenele lui ore întregi, le-am păstrat ca fotografii în imaginaţia mea şi amreuşit să-i copiez cu exactitate stilul de lucru. La început, am lăsat pe masăşi proiectele lui, ca să le pot privi în timp ce desenam. La primul desen,i-am copiat integral stilul, dar după trei-patru proiecte nu a mai fost nevoiesă mă uit în lucrările lui, deoarece deţineam toate imaginile în galeria meamentală. Una este să copiezi desene, alta este să le faci pe ale tale: după ceam finalizat designul de la Red River şi l-am privit, nu mi-a venit să credcă-l realizasem eu! Un factor care a uşurat procesul de învăţare a fost faptulcă am folosit aceleaşi instrumente ca David, pur şi simplu. Acelaşi tip decreion, aceeaşi linie, acelaşi echer m-au determinat să refac imaginile dinmintea mea.

Talentul meu artistic a fost descoperit în clasa întâi sau a doua. Mă pri -cepeam la pictură şi am realizat un tablou frumos cu plaja, în acuarelă.La un moment dat, în clasa a patra, am modelat un cal superb, dinplastilină. L-am făcut în mod spontan, iar a doua oară nu mi-a mai ieşit. Înliceu şi la facultate, nu am luat cursuri de proiectare în construcţii, însă amînvăţat, la cursul de pictură, că este important să nu mă grăbesc în timp cedesenez. Ni s-a cerut ca vreme de două ore să desenăm unul dintre pantofii



noştri. Profesorul a insistat să nu facem nimic altceva în timpul celor douăore decât asta: să reproducem imaginea unui pantof.

Am fost uimită de cât de bine mi-a ieşit primul proiect. Deşi avusesemtentative nereuşite, realizate în grabă, când mi l-am amintit lucrând peDavid, colegul meu proiectant, am putut să încetinesc şi eu ritmul.

PPrroocceessaarreeaa iinnffoorrmmaaţţiiiilloorr nnoonnvviizzuuaalleePersoanele cu autism nu se descurcă prea bine cu învăţarea unor lucruri

ce nu pot fi vizualizate. Cuvintele cel mai uşor de învăţat suntsubstantivele, pentru că pot fi asociate cu imagini. Copiii care dezvoltă unlimbaj funcţional, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine, pot învăţa să citeascăfolosindu-şi auzul fonematic. Era prea greu şi prea abstract să reţin cum secitesc toate cuvintele scrise, însă am memorat cu uşurinţă cele aproximativcincizeci de sunete din limba engleză şi câteva reguli de bază. Alţi copiiînvaţă mai repede prin asociere, cu ajutorul corelării cuvintelor cu obiecteledin mediul lor. Iar aceia care au cele mai severe forme de autism şi suntnonverbali pot reţine denumirile mai uşor dacă sunt scrise cu literemagnetice, pe care le pot pipăi.

Cuvintele care indică poziţionarea în spaţiu, cum ar fi „deasupra” şi„sub”, nu aveau pentru mine niciun sens înainte de a le asocia cu o imagineşi de a le memora aşa. Chiar şi acum, dacă aud cuvântul „sub” în afaravreunui context mă vizualizez ascunzându-mă sub masă în cantina şcoliiprimare, în timpul unui exerciţiu de apărare în caz de atac aerian,procedură destul de comună pe coasta de est a Statelor Unite, la începutulanilor cincizeci ai secolului trecut. Prima imagine care-mi revine în minteatunci când aud cuvinte scoase din context este, de obicei, o amintire dincopilărie. O văd pe învăţătoare în timp ce ne spunea să facem linişte; apoipe mine mergând în rând cu colegii mei, unul în spatele celuilalt, cătrecantină, unde câte şase sau opt copii se înghesuiau sub fiecare masă. Dacălas frâu liber gândurilor, îmi revin şi alte amintiri din şcoala primară. Depildă, imaginea învăţătoarei când mă certa că l-am lovit pe Alfred după cemi-a murdărit pantoful. Aceste fragmente se derulează ca un film laaparatul video al imaginaţiei mele. Dacă nu îl opresc, asocierile continuă totmai departe de sensul iniţial al lui „sub”, ajung la submarinele din oceanul



Gandesc in imagini. Autismul si viata mea de Temple Grandin

Documents

Transcript of Gandesc in imagini. Autismul si viata mea de Temple Grandin