Ştefureac Silviu - AMG I-B

-Referat Sociologie-Functiile si problematica sociologiei

Sociologia, ca orice disciplină ştiinţifică îşi propune nu doar acumularea de date despre realitatea socială şi analizarea lor, dar şi înţelegerea semnificaţiei problemelor sociale. Sociologia nu poate fi gândită doar ca o descripţie — ca sociografie — şi nici ca o viziune speculativă. Ea nu se reduce la înţelegerea empirică a problemelor sociale de către gândirea comună, ci este o tratare ştiinţifică a acestora. Problema socială în ştiinţă ia forma unor întrebări la care putem da răspunsuri prin cercetări metodice, riguroase. Problema socială devine o problemă a ştiinţei numai în măsura în care reuşim să o exprimăm în forma unei teze verificabile prin cercetări, experimentări. Formaţia ştiinţifică, teoretică şi metodologică în sociologie este echivalentă cu dezvoltarea aptitudinii de a pune întrebări corecte realităţii sociale.

Devenită ştiinţă de sine stătătoare de la jumătatea secolului al XIX-lea, sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială în procesul devenirii ei, privită ca întreg, legităţile şi ordinea socială

Tot obiect al acestei discipline îl constituie colectivităţile umane, relaţiile şi comportamentele umane din cadrul acestora.

Din această perspectivă, prima funcţie care defineşte esenţial statutul sociologiei este aceea de a formula problemele sociale, funcţia teoretică. Este o modalitate de concepere ştiinţifică a socialului sau, altfel spus, are o funcţie explicativă şi interpretativă. Rolul ei este de a analiza critic şi reflexiv realitatea socială.

O a doua funcţie majoră o constituie aceea de diagnoză şi prognoză socială, de elaborare a unor predicţii ştiinfice asupra desfăşurării în perspectivă a proceselor. Desigur că aceste anticipări se pot formula numai pe baza cunoaşterii legităţilor care stau la baza unor procese şi fenomene sociale.

Unii sociologi, precum D. Gusti, formulează o a treia funcţie a sociologiei, aceea de a soluţiona problemele sociale – funcţia praxiologică.

Funcţiile sociologiei

Funcţia descriptivă, expozitivăSociologia prezintă, descrie realitatea socială în plină desfăşurare. În acest sens sociologia începe

prin a descrie faptele, fenomenele şi procesele sociale, dar nu rămâne la acest nivel elementar, pur descriptiv şi expozitiv. Pornind de la necesitatea descrierii faptelor sociale, ca prim pas, s-a născut chiar o ramură a sociologiei, sociografia. Oricum, sociologia nu poate fi redusă la acest prim pas, nici chiar operele care se intitulează şi îşi propun descrierea socialului nu rămân la acest nivel.(Ex. “Descriptio Moldaviae “- D. Cantemir).

Funcţia explicativă şi interpretativăDescriind fenomenele şi structurile sociale, realitatea în general, sociologia urmăreşte

descoperirea legăturilor esenţiale care formează regularităţile vieţii sociale într-o anumită societate şi într-o perioadă istorică mai lungă sau mai scurtă. Nefiind numai o ştiinţă a fenomenelor sociale, sociologia trebuie să pătrundă în esenţa societăţii, ceea ce presupune descoperirea raporturilor lăuntrice, inerente, fundamentale dintre procesele şi fenomenele vieţii sociale (de ce s-au produs). Ea trebuie să caute în multitudinea variabilelor, a formelor mereu noi, sub care se prezintă viaţa socială, invarianţii, adică acele raporturi esenţiale şi constante dintre procesele sociale, pe baza cărora se poate merge mai departe, la formularea legilor societăţii.

Explicaţia în domeniul sociologiei urmăreşte descoperirea raporturilor esenţiale dintre

1

Ştefureac Silviu - AMG I-B

procesele şi fenomenele sociale, a cauzelor care determină faptele şi procesele sociale. Explicând geneza fenomenelor sociale, sociologul poate sesiza tendinţele de dezvoltare a proceselor şi fenomenelor istorice. Interpretarea tendinţelor de dezvoltare a fenomenelor şi proceselor sociale, precum şi a rolului pe care îl îndeplinesc în dezvoltarea socială constituie premisa stabilirii semnificaţiei şi valorii lor social-istorice.

Funcţia criticăCea mai importantă funcţie a sociologiei este funcţia critică. Sociologul nu se poate mărgini nici

la a expune viaţa socială, nici numai la a explica şi a interpreta. El trebuie să examineze critic fenomenele sociale, să prezinte concluziile acestei analize şi sinteze critice. Fără o critică socială, întreaga sociologie este mult diminuată în rolul şi funcţionalitatea sa Ea trebuie să semnaleze dificultăţile, contradicţiile vieţii sociale în toate societăţile.

Sociologia, deşi în multe situaţii are acest caracter, nu trebuie să fie apologetică de dragul menţinerii unui anumit sistem social; atunci nu mai este ştiinţă, devine ideologie. Caracterul său ştiinţific este conferit mai ales de poziţia critică faţă de realitatea socială. Referitor la funcţia critică se discută şi de “vocaţia umanistă a sociologiei”. Punându-se în slujba umanităţii, sociologii acţionează nu ca nişte servitori rutinaţi, adulatori de meserie sau fabricanţi de vise populiste, ci ca incoruptibili autentici, demistificatori, reporteri ai adevărului şi clarificatori tenace ai unor probleme opace. Există deosebirea între viziunea umanistă şi cea pozitivistă ( vezi in acest sens Mihu Achim, op. cit. )

Funcţia prognotică, prospectivăCritica realităţii sociale nu are valoare în sine, ci ea se realizează în scopul prognozării,

prospectării viitorului. De aceea, o altă funcţie a sociologiei este cea prognotică, prospectivă. Sociologia este aceea care trebuie să dea seama de sensul în care se dezvoltă societatea. Analizând contradicţiile sociale, căile de lichidare a acestora, ea trebuie să prezinte sensul de dezvoltare, alternativele de dezvoltare ale societăţii. În cadrul aceluiaşi făgas de evoluţie căile sunt diferite; chiar dacă în viaţa socială cunoaştem sensul dezvoltării generale a societăţii, modul, calea concretă trebuie examinată şi studiată concret (metode de prognoză).

Funcţia aplicativăDerivând din funcţia anterior prezentată, o altă funcţie importantă a sociologiei este funcţia

aplicativă. Rolul sociologiei nu este acela de a da soluţii definitive, ci de a elabora anumite propuneri, ipoteze, să schiţeze anumite rezolvări (scenarii posibile). Aceste propuneri, aceste soluţii schiţate devin hotărâri după ce sunt examinate de conducerea politică, de factorul de decizie politică. Deci deciziile depăşesc cadrul sociologiei.

Relevant pentru înţelegerea caracterului aplicativ al sociologiei este şi faptul că în prezent se accentuează preocupările practice ale sociologului, această disciplină fiind frecventtratată şi apreciată ca „inginerie socială”, în sensul concentrării spre rezolvarea unor problemesociale concrete care să contribuie la creşterea eficienţei economice. Evident, sociologia, dupăcum am mai arătat, nu se reduce la această preocupare, funcţie, deşi aceasta este unul din aspectele importante ale ei.

De altfel, însăşi sociologia ca ştiinţă s-a născut dintr-o necesitate practică, aceea de a cunoaşte, interpreta şi explica societatea şi, funcţie de aceste elemente, de a depista tendinţelede dezvoltare, de a prospecta viitorul şi de a propune factorului politic căi, soluţii de rezolvare a problemelor.

În perspectiva angajării umaniste, în cercetarea sociologică se apreciază în prezent căoamenii de ştiinţă din domeniul ştiinţelor socio-umane au o misiune aparte şi anume aceea dea contribui prin activitatea lor la îmbunătăţirea vieţii umane, la perfecţionarea întregii realităţisociale: drepturile omului; idealul naţional (“militantismul lui Gusti”).

Funcţia educativă

2

Ştefureac Silviu - AMG I-B

În lume, în general, cea mai mare parte a sociologilor activează în instituţii educaţionale. Cursurile de sociologie răspund scopurilor generale ale educaţiei. Ele conferă cunoştinţe sistematice despre ansamblul relaţiilor sociale, despre un domeniu sau altul al acestei realităţi, raportate întotdeauna la ansamblul ei. În felul acesta sociologia oferă o imagine globală explicativ-interpretativă despre lumea socială. În acelaşi timp, profesorii ca dascăli se afirmă ca persoane avizate (ca experţi) în interpretarea evenimentelor sociale ce se petrec într-o situaţie socială locală sau internaţională. Prin aceasta ei exercită o influenţă mediată, dar neîndoielnică asupra studenţilor care se pregătesc în afara sociologiei.

Cursurile de sociologie sunt fundamental consonante cu valorile pluralismului şi democraţiei. Mai mult, ele dezvăluie legătura intimă dintre structura logică a societăţii şi pacea socială, natura şi varietăţile puterii, deosebirile dintre totalitarism şi democraţie, procesele ce se petrec în acţiunile sociale, grupuri şi organizaţii, tipuri de societăţi etc.

Predarea sociologiei dezvăluie necesitatea apărării statului de drept, înţeles ca o starenaturală (în care drepturile omului stau deasupra oricăror reglementări pozitive), normală şi firească a societăţii moderne, ca structurare funcţională, bazată pe separaţia puterilor, opusănerespectării legilor autentice şi normelor etice ca şi destructurării sau anomiei generalizate. Sociologia cultivă receptivitatea faţă de noutate în domeniul social, faţă de problematica schimbării sociale, mai ales în societăţile aflate în tranziţie. Totodată, contribuie la formarea personalităţii autonome, liberă să-şi aleagă opiniile şi acţiunile politice, creatoare, inclusiv prin promovarea metodei dialogului.

Problematica sociologiei generale

Sociologia s-a afirmat ca o ştiinţă a societăţii globale, preocuparea sa concentrându-se asupra modului de constituire..... în ansamblul ei. În aceste condiţii se pune problema utilizării unor paradigme explicative, validate de cunoaşterea ştiinţifică modernă, dar aplicată în mod specific. Şi în utilizarea respectivelor modele teoretice se va constata o anumită evoluţie în timp determinată de ponderea şi importanţa pe care au avut-o în anumite etape istorice diverse fenomene naturale.

În consecinţă, vor fi utilizate noţiuni din domeniul fizic şi al chimiei, cum ar fi cele referitoare la atracţie şi repulsie, asociere şi disociere. Cu timpul se va opta şi pentru un model psihologic care va fi grefat tot de viziunea atomară asupra vieţii sociale. Astfel se va porni de la ideea ca psihicul indivizilor este determinat pentru constituirea realităţii sociale şi se va proceda la identificarea acelor caracteristici psihice, apreciate a avea un rol decisiv în comportamentul individual. Unii teoreticieni vor considera că instinctul imitaţiei este componenta psihologică a comportamentului individului. Alţii, mergând pe urmele lui Thomas Hobbs vor considera agresivitatea ca fiind trăsătura definitoare a fiinţei umane, pe cand cei care il vor continua pe J. Locke vor susţine că instinctul sociabilităţii este cel care caracterizează cu adevarat omul. Viziunea atomară asupra societăţii va fi înlocuită cu modele organiciste, potrivit cărora societatea este asemenea organismului viu, de unde concluzia că structura şi funcţiile acestuia pot fi explicate prin analogie cu cel al organismului. Iniţiatorul unui asemenea mod de interpretare va fi H. Spercer care afirmă că există vizibile corespondente între modul de organizare şi funcţiile societăţii şi cel întâlnit la vieţuitoare. De exemplu: sistemul nutritiv este viaţa economică, sistemul nervos central este instituţia statului, etc.

Meritul interpretărilor organiciste constă în sesizarea faptului că societatea este cea care primează în raport cu indivizii, legile sociale sunt legi ce guvernează ansamblul social. Interpretările organistice comit eroarea de a nu sesiza deosebirile calitative dintre natură şi societate, ele recurgând la modele valabile pentru lumea vie, dar care nu erau corespunzătoare pentru viaţa socială. Pornind de la ideea justă că societatea este cea care deţine modul de a fi şi de a acţiona al indivizilor, sociologii vor

3

Ştefureac Silviu - AMG I-B

insista pe faptul că legile valabile pentru deţinerea societăţii în ansamblul ei sunt diferite de cele întâlnite la nivelul componentelor ce alcătuiesc societatea. Un asemenea punct de vedere a fost formulat pentru prima oară în sociologie de Em. Durkein, cel căruia îi revine şi meritul de a fi adevăratul întemeietor al sociologiei ca o ştiinţă de sine stătătoare.

Tot Durkein este cel care introduce noţiunea de fapt social şi prin care el desemnează acele realităţi sociale ce au un caracter obiectiv şi exercită o acţiune constrângătoare asupra indivizilor. Obiectivitatea faptelor sociale se deosebeşte de cea din natură că este dată de ştiinţa colectivă a grupurilor sociale. De aceea obiectivitatea faptelor sociale constă în exterioritatea lor în raport cu individul şi în caracterul lor constrângător. El consideră drept fapte sociale interdicţiile morale ale diverselor religii precum şi normele morale care guvernează societăţile evoluate. Precizările lui Durkein cu privire la caracteristicile şi legile ansamblului social şi la faptul social vor fi relevante pentru conturarea problematicii sociologiei generale.

Ca ştiinţă a societăţii globale, sociologia va investiga structurile din interiorul societăţii globale, legile ce deţin configurarea şi funcţionarea acestora, precum şi cele care asigură dezvoltarea în timp a societăţii. Sociologia generală va investiga acele caractere ce se regăsesc la nivelul tuturor componentelor vieţii sociale şi care deţin caracter social.

4