Pentru Sabina
Prolog 14 ianuarie
Huanchaco, coasta peruan
În acea zi de miercuri, soarta lui Juan Narciso Ucanan a fost pecetluit, fr ca lumea s bage mcar de seam.  A fcut-o într-un context mai larg, cu doar câteva sptmâni mai târziu, fr ca numele lui Ucanan s fie menionat. Era, pur i simplu, unul din cei muli. Dac ar fi putut fi întrebat direct despre cele întâmplate în acea diminea, probabil c paralelele cu întâmplrile foarte asemntoare, care aveau loc în acelai timp pe tot globul, ar fi ieit la iveal. i prerea pescarului, izvorât tocmai din felul su naiv de a privi viaa, ar fi putut s dezvluie o serie de conexiuni complexe, care altfel nu au putut fi observate decât mai târziu. Dar nici Juan Carlos Ucanan, nici Oceanul Pacific din faa coastei Huanchaco din nordul Perului nu divulgar nimic. Ucanan rmase mut ca petii pe care îi prinsese toat viaa. Când, în cele din urm, numele lui se regsi într-o statistic, evenimentele intraser în alt stadiu, iar eventualele declaraii despre dispariia lui Ucanan deveniser de interes secundar. Cu atât mai mult cu cât nici înainte de 14 ianuarie nu
existase nimeni care s se intereseze în mod special de el sau de soarta lui. Cel puin asta era prerea lui Ucanan, care nu se împca
 
traulerele industriale i în fabricile de fin i ulei de pete, datorit crora Peru îi meninea poziia de lider în domeniu alturi de Chile, Rusia, SUA i naiunile fruntae ale Asiei, dei cantitile de pete prins scdeau necontenit. În ciuda lui El Nino, Huanchaco se extindea rapid în toate direciile, hotel lâng hotel. Ultimele rezervaii naturale fuseser sacrificate fr ezitare. Aadar, toi se descurcau într-un fel sau altul. Toi, cu excepia lui Ucanan, care abia de mai rmsese cu ceva în afar de brcua lui pitoreasc, un caballito, „clu” cum denumiser conchistadorii entuziasmai odinioar aceste construcii ciudate. Dar, dup cum se prezenta situaia, nici acestecaballito nu aveau s mai reziste mult timp. Secolul ce tocmai începea prea c se hotrâse s îl scoat
din circulaie pe Ucanan. Între timp, ajunsese s nu mai fie stpân pe propriile
sentimente. Pe de o parte se simea pedepsit. De El Nino, care afecta de când lumea coastele din Peru i pe care el nu îl putea împiedica. De ecologitii care înfierau la congrese pescuitul exagerat i exterminarea speciilor marine. Parc i
 
lui. Cei cinci frai mai mari ai lui lucrau la Lima. Îl credeau
fraier pentru c era înc dispus s ias cu o barc asemntoare cu precursoarea unei plci de surf, pentru a atepta pe întinderile pustiite ale apelor de lâng coast tonul i scrumbiile. Care nu veneau. Fraii si obinuiau s-i repete c pe mori nu poi s-i mai învii. Dar era în joc viaa tatlui su, care, în ciuda celor aproape aptezeci de ani, ieea în larg în fiecare zi. Pân în urm cu câteva sptmâni, oricum. Acum, btrânul Ucanan nu mai mergea la pescuit. Zcea acas, chinuit de o tuse ciudat, cu faa plin de pete, i prea s-i piard minile. Juan Narciso se încpâna s cread c btrânul va tri atâta vreme cât el va reui s pstreze vie tradiia. Strmoii lui Ucanan, yunga i moche, foloseau brci din
papur de peste o mie de ani, înc dinaintea sosirii spaniolilor în ar. Populaser zona de coast din nordul îndeprtat pân jos, în regiunea oraului Pisco de azi, i aprovizionau cu pete imensa metropol Chan Chan. În acele
 vremuri, regiunea era bogat înwachaques, mlatini situate în apropierea rmului, alimentate de izvoare subterane cu ap dulce. Acolo cretea în cantiti slbatice iarba-alb din care Ucanan i cei care mai rmseser în meseria sa înc îi mai împleteau caballitos, aidoma celor din btrâni. Construcia era neobinuit. Lung de trei pân la patru metri, cu prora ascuit, arcuit în sus i uoar ca un fulg, împletitura din papur era practic de nescufundat. Pe
 
apropierea Crciunului, curentul Humboldt, de obicei rece, se înclzea în lipsa alizeelor i srcea în substane nutritive, iar scrumbiile, bonitos i sardelele nu se artau, nemaigsind nimic de mâncat. De aceea, strbunii lui Ucanan botezaser acest fenomen El Nino, în traducere liber „copilul Isus”. Câteodat, copilul Isus se mulumea pur i simplu s zpceasc puin natura, dar la fiecare al patrulea sau al cincilea an trimitea peste oameni pedeapsa cerului, de parc ar fi vrut s-i tearg de pe faa pmântului. Vijelii, averse de treizeci de ori mai abundente i lavine mortale de nmol: de fiecare dat, îi pierdeau viaa sute de oameni. El Nino venea i pleca; aa fusese dintotdeauna. Nu te împrieteneai cu el, dar te obinuiai cumva. Îns, de când
 bogia Pacificului era înghiit de nvoade cu o deschidere în care încpeau dousprezece Jumbo jeturi unul lâng altul, nici rugciunile nu mai erau de folos. S-ar putea, îi trecu lui Ucanan prin cap în timp ce hula îi
legnacaballito, s fiu într-adevr prost. i prost, i vinovat. Noi toi suntem vinovai pentru c ne agm speranele de un sfânt protector catolic, care nu face nimic nici împotriva lui El Nino, nici împotriva asociaiilor pescreti sau a acordurilor dintre state. Odinioar, se gândi el, aveam amani în Peru. Ucanan tia
din povestiri ce gsiser arheologii în vechile temple precolumbiene din apropierea oraului Trujillo, chiar în spatele Piramidei Lunii. Nouzeci de schelete zcuser acolo,
 brbai, femei i copii, omorâi în btaie sau înjunghiai. Într- o încercare disperat de a stvili puhoaiele din anul 650, marii preoi sacrificaser nouzeci de oameni i El Nino plecase. Cine ar trebui jertfit pentru a opri pescuitul exagerat? Ucanan se înfior de propriile gânduri. Era un bun cretin.
 
pescarilor. Participase cu tot sufletul la procesiunile de San Pedro, când statuia din lemn a protectorului su era plimbat cu barca din sat în sat. Dar chiar i aa, dimineaa ddeau cu toii fuga la biseric, îns adevratele focuri ardeau noaptea. amanismul era în floare. Dar care Dumnezeu poate ajuta acolo unde însui copilul Isus neag c ar putea curma noua nenorocire a pescarilor, influena Lui epuizându-se în dezordinea forelor naturii, i c oricum, tot restul ar fi, m rog frumos, treaba politicienilor i a lobbytilor? Ucanan se uit spre cer i clipi. Promitea s fie o zi frumoas. Momentan, nord-vestul peruan era perfect idilic. De zile
întregi nu se vedea niciun nor pe cer. Surferii erau înc în paturile lor. Era prea devreme pentru ei. Ucanan ieise cu caballito în larg de mai bine de jumtate de or, laolalt cu o duzin de ali pescari. Soarele nu se artase înc. Acum rsrea încet de dup munii învluii în cea, cufundând marea în lumini pastelate. Orizontul nesfârit, argintiu pân atunci, cpt o nuan delicat de albastru. În zare se puteau ghici siluetele unor gigantice nave de transport, care se îndreptau spre Lima. Neimpresionat de frumuseea dimineii, Ucanan întinse
 
sear, de când i se îmbolnvise tatl, Juan punea vâsla lâng mâna dreapt a acestuia, încredinat fiind c, simind-o,
 btrânul va ti c are cine s duc mai departe tradiia familiei. Spera ca tatl su s îi dea seama ce atingea acolo. Cci
fiul nu i-l mai recunotea. Ucanan termin inspecia calcalului. Îl examinase deja la mal, dar nvoadele erau preioase i meritau o verificare dubl. Pierderea unui nvod însemna sfâritul. Chiar dac el, Ucanan, era în echipa învinilor din pocherul pentru ultimele resurse ale Pacificului, nu avea de gând s îi permit nici cea mai mrunt neglijen i nici s se lase în voia buturii. Nimic nu i se prea mai greu de suportat decât privirea celor fr de speran, care îi lsau brcile i nvoadele în paragin. Ucanan tia c, dac ar întâlni-o vreodat în oglind, o asemenea privire l-ar ucide. Se uit în jur. De ambele pri, mica flot decaballitos
plecate în dimineaa aceasta la drum împreun cu el se întindea pân departe, la un kilometru i mai bine distan de rm. Azi, cluii nu dansau în sus i în jos, ca în alte zile.
 Abia dac erau valuri. Urmtoarele ore pescarii aveau s le petreac aici afar, rbdtori pân la fatalism. Între timp, li se alturaser brci mai mari, din lemn, i un trauler care trecu pe lâng ei îndreptându-se spre largul mrii. Ucanan privi nehotrât cum brbaii i femeile îi lsau
calcaluriles alunece în ap, ancorându-le cu grij de brci. Geamandurile roii i rotunde lunecau luminoase pe suprafaa apei. Ucanan tia c era timpul s se apuce de treab, dar continu s se gândeasc la zilele trecute, privind, pierdut, în zare. Câteva sardele. Asta fusese tot. Urmri din priviri traulerul care se fcea tot mai mic. i
 
inofensiv. Cât vreme se meninea între anumite limite, El Nino putea s aib i o alt fa, una zâmbitoare i
 binevoitoare. Momii de temperaturile mai plcute, tonul auriu i rechinul-ciocan, care în mod normal nu se simeau
 bine aici, se rtceau în curentul Humboldt. În acele zile de Crciun, ajungeau pe mas porii impuntoare. E adevrat c înainte de asta, puinii peti mici sfâreau în stomacul celor mari, în loc s nimereasc în nvodul pescarilor, dar nu puteau avea totul. Cine ieea într-o zi ca asta mai departe pe mare avea în orice caz anse s ia acas una din bucile grase. Gânduri fr rost.Caballitos nu ieeau aa departe în larg.
La adpostul grupului se mai aventurau uneori la 10 kilometri deprtare de uscat. Cluii ineau piept i valurilor puternice, clreau pur i simplu pe coama lor. În larg, problema era curentul. Dac mai era i vreme aspr cu vânt suflând dinspre rm, trebuia s depui ceva efort fizic pentru a-i readucecaballito la mal. Unii nu se mai întorseser. Drept ca lumânarea i neclintit, Ucanan sttea pe papura
împletit. În lumina dimineii începuse ateptarea bancurilor, care nu aveau s vin nici azi. Scrut întinderea Pacificului în cutarea traulerului. Pe vremuri ar fi gsit de lucru fr probleme pe unul dintre vapoarele mari sau în fabricile de fin de pete, dar acum se terminase i cu asta. Dup acele El Ninos devastatoare de la sfâritul anilor nouzeci, chiar i muncitorii din fabrici îi pierduser slujbele. Marile bancuri de sardele nu se întorseser niciodat. Ce-i rmânea de fcut? Nu-i mai permitea înc o zi fr
 
se chircea vzând cu ochii. S pescuiasc turiti. S poarte o  jacheic ridicol, s amestece cocktailuri. Sau s le provoace ipete de plcere americancelor rsfate. La surf, la schi nautic, seara târziu în camera lor. Dar tatl lui ar muri în ziua în care Juan ar tia legtura
cu trecutul. Chiar dac btrânul nu mai era cu mintea întreag, ar fi simit c mezinul su îi pierduse credina. Ucanan strânse pumnii pân i se albir încheieturile. Apoi
scoase vâsla i, hotrât i cu toat puterea, începu s urmreasc traulerul disprut. Micrile îi erau brutale, sacadate de furie. Cu fiecare cufundare a vâslei se mrea distana dintre el i ceilali. Înainta cu vitez. Astzi, tia asta, nu aveau s-i împiedice întoarcerea nici valurile brute i abrupte, nici vreun curent perfid, nici vreun vânt puternic din nord-vest. Acum sau niciodat. În apele mai adânci mai existau ton, bonito i macrou, i nu erau rezervai exclusiv traulerelor. Erau în egal msur i ale lui. Dup un timp se opri i privi înapoi. Huanchaco, cu casele
sale înghesuite, se fcuse mai mic. De jur împrejur vedea doar ap. Niciun proprietar decaballito, care s-i fi urmat exemplul. Mica flot rmsese mult în urm. Pe vremuri triam cu un deert în Peru, spusese odat
tatl su, cel din inima rii. Între timp, avem dou deerturi; al doilea este marea din faa casei noastre. Ne-am transformat în locuitori ai deertului care se tem de ploaie. Era înc prea aproape. În timp ce continua s vâsleasc cu lovituri puternice,
 
trdrii. Braele lui Ucanan se micau parc de la sine i când, în sfârit, ls vâsla jos, din satul de pescari se mai
 vedea doar o siluet cubic cu pete albe împrejur: hotelurile, mucegaiul modern care sclipea în soare i se întindea fr opreliti. Ucanan simi cum îl cuprinde teama. Niciodat nu se mai
încumetase atât de departe în larg. Nu cu caballito. Dumnezeule, era cu totul altceva s simi scânduri sub picioare, i nu doar legtur de papur îngust, cu vârf ascuit. Ceaa dimineii l-ar fi putut înela, dar acum între el i Huanchaco erau cu siguran mai mult de doisprezece kilometri. Era singur. Ucanan atept un moment. Adres în gând o scurt
rugciune Sfântului Petru, s îl aduc acas sntos, fericit, cu barca plin de pete. Apoi respir adânc aerul srat al dimineii, scoasecalcalul i îl ls s alunece fr grab în ap. Ochiurile prevzute cu cârlige disprur pe rând în întunericul sticlos, pân când lângcaballitormase doar pluta roie a nvodului. Ce se putea întâmpla? Vremea era frumoas i, în plus,
Ucanan tia exact unde se afl. În imediata apropiere, se înla de pe fundul mrii un masiv din lav împietrit, un mic lan prpstios de muni. Vârfurile îi ajungeau pân aproape de suprafaa apei. Triau pe el anemone de mare, scoici i raci. O mulime de peti mici slluiau în crpturi i prin peteri. Dar i exemplare mari ca tonul, bonito i petele-spad veneau s vâneze aici. Pentru traulere era prea periculos s opereze în zon, exista pericolul s fie spintecate de muchiile ascuite ale stâncilor i, în plus, zona nu oferea destul pete pentru un pescuit la scar mai mare. Dar pentru curajosul clre al unuicaballito era mai mult
decât suficient.
 
Ucanan zâmbi pentru prima dat în acea zi. Se legna în sus i în jos. Aici, ce-i drept, erau valuri ceva mai înalte decât în imediata vecintate a rmului, dar lui îi era în continuare foarte bine pe pluta lui de papur. Se întinse i clipi spre soarele galben i palid ce se ridicase peste muni. Apoi lu din nou vâsla i din câteva micri îi condusecaballito în curent. Se aez pe vine i se pregti s priveasc în urmtoarea or pluta nvodului care dansa pe ap nu departe de barc. Dup o or prinsese trei bonitos. Acetia zceau grai i
lucioi în spaiul de depozitare neacoperit dincaballito. Ucanan era în delir. Era mai mult decât prada pe ultimele
patru sptmâni… S-ar fi putut întoarce acum, dar dac tot era aici, putea la fel de bine s mai atepte. Ziua începuse îmbucurtor. i se putea sfâri i mai bine. În plus, avea tot timpul din lume. În vreme ce caballito plutea lin de-a lungul stâncilor,
Ucanan îi lscalcalului frânghia mai lung, privind cum pluta se îndeprta sltând. Cuta mereu din priviri poriunile mai deschise la culoare de pe suprafaa apei, unde se înlau stâncile. Era important s se in suficient de departe de ele, pentru a nu primejdui nvodul. Csc. Frânghia zvâcni uor. În momentul urmtor, pluta dispru în valuri. Se ivi apoi
iar, âni în sus, dans slbatic încoace i încolo pre de câteva secunde i fu iari tras în adânc. Ucanan apuc frânghia. Aceasta se întinse în strânsoare i
 
 Trebuie s fi intrat ceva în nvod, ceva mare i greu. Poate un pete-spad. Dar petele-spad s-ar fi micat mai repede i ar fi trascaballito dup el. Acel ceva ce se prinsese în ochiurile nvodului trgea în jos. Ucanan încerc, febril, s pun iar mâna pe frânghie. O
nou zvâcnire zgudui barca. Fu tras înainte i ateriz în  valuri. Apa îi ptrunse în plmâni. Iei la suprafa tuind i scuipând, i vzu caballito pe jumtate inundat. Prora ascuit sttea drept în sus. Din spaiul deschis de depozitare, petii bonitos alunecau înapoi în mare. La
 vederea lor îl apuc furia i îndârjirea. Erau pierdui. Nu se putea scufunda dup ei, pentru c era ocupat pân peste cap s-i salvezecaballito i pe sine. Captura unei diminei. Totul de poman!
 Vâsla plutea în apropiere. Ucanan nu o bg în seam. O s-o ia mai târziu, gândi el. Se arunc apoi cu toat fora în lung peste pror i încerc s o apese în jos. Ajunse complet sub ap, cucaballito cu tot, care în continuare era tras fr mil în jos. Se târî de-a builea peste papura neted pân la pup. Pipi cu mâna dreapt în interiorul spaiului de depozitare pân gsi ce cuta. Mulumescu-i ie, Sfinte Petre! Cuitul nu fusese luat de ape, i nici masca de scafandru, cel mai preios avut al su alturi decalcal.  Tie frânghia dintr-o lovitur. Instantaneu,caballito âni în sus i corpul lui Ucanan se
rsuci în jurul propriei axe. Vzu cerul rotindu-se deasupra sa, ajunse din nou cu capul sub ap i se regsi, în sfârit, gâfâind pe barca de papur, ce se legna iar agale, de parc nimic nu s-ar fi întâmplat. Se ridic ameit. Pluta nvodului nu se zrea nicieri.
 
i cercet împrejurimile. Uite-le! Petele albe din apa cristalin. Ucanan înjur mult timp în gura mare. Se apropiase prea
mult de formaiunile submarine i îi încurcasecalcalul în ele. Nu-i de mirare c îl trsese la fund. Se lsase prad
 visurilor idioate. i unde era nvodul, acolo era bineîneles i pluta. Cât vreme nvodul era agat de stânci, ea nu putea urca. Era prins zdravn de el. Ucanan cuget. Da, sta era rspunsul, aa trebuie s fi fost. i totui, îl
uimea brutalitatea cu care era s fie tras la fund. Singura explicaie plauzibil prea a fi aceea c îi pierduse nvodul din cauza stâncilor, dar îndoiala persista. Nvodul pierdut! Nu-l putea pierde. Cu lovituri rapide de vâsl, Ucanan readuse barca în locul
unde se desfurase scurta dram. Privi iscoditor în jos, încercând s disting ceva în apa clar, îns în afar de câteva poriuni mai deschise, lipsite de contur, nu vzu nimic. Nici urm de nvod sau de plut.  Acesta s fi fost, oare, locul? Era un om al mrii. Îi petrecuse viaa pe mare. Chiar i
fr aparatur sofisticat, Ucanan tia c se afl la locul corect. Aici trebuise s reteze frânghia, pentru ca brcua lui de papur s nu fie rupt în buci. Nvodul lui se afla undeva, acolo, jos.  Ar fi trebuit s îl aduc înapoi. Gândul de a se scufunda nu prea în convenea lui Ucanan.
 
ea pentru fiecare pete prins, lsând în urm, prin birturile din port, figuri uscate i tcute, figuri care nu mai ateptau nimic de la via. Dar Ucanan avea o comoar! Un cadou de la un turist pe
care îl scosese anul trecut în larg. Lu masca de scafandru din spaiul de depozitare, scuip în ea i o umezi grijuliu ca s nu se abureasc sub ap. Apoi o clti în mare, o aps pe fa i-i trase cureaua peste cap. Era o masc destul de scump, cu margini din latex moale, elastic. Dispozitiv de respirat sau tub de alimentare cu aer nu avea, dar nici nu îi trebuiau. Îi putea ine respiraia cât s coboare suficient de mult încât s smulg un nvod dintre stânci. Ucanan evalu pericolul de a fi atacat de un rechin. În
general, la latitudinile acestea nu se întâlneau exemplare periculoase pentru oameni. Rareori fuseser vzui rechini- ciocan sau mako, prdând nvoadele pescarilor, dar mai departe în larg. Marii rechini albi nu se prea apropiau de coastele peruane. Era, totui, o diferen s te scufunzi în apa deschis din imediata apropiere a stâncilor i a recifelor, ca aici, care ofereau o oarecare protecie. Oricum, socoti Ucanan, nu un rechin avea pe contiin nvodul lui. Propria neatenie era de vin. Asta era tot. Îi umplu plmânii i sri în valuri. Era important s
ajung repede jos, altfel aerul inspirat l-ar fi inut la suprafa ca pe un balon. Cu corpul în poziie vertical i capul înainte se îndeprt de suprafa. Din barc, apa prea întunecat i impenetrabil, dar acum în jurul lui se deschidea o lume prietenoas i luminoas, cu vedere clar spre reciful vulcanic ce se întindea pe o lungime de câteva sute de metri. Din loc în loc, stâncile erau mângâiate de soare. Ucanan abia dac zri câiva peti, dar oricum nu era
 
cutareacalcalului. Prea mult nu putea rmâne aici jos, cci  valurile i-ar fi putut îndeprta barca. Dac în urmtoarele secunde nu zrea nimic, trebuia s ias la suprafa i s fac o a doua încercare. Chiar cu riscul de a trebui s încerce de zece ori! i dac dura o jumtate de zi. Nu se putea întoarce fr nvod.  Atunci vzu pluta plasei sale de pescuit. Plutea deasupra unei protuberane stâncoase, la o
adâncime de zece pân la cincisprezece metri. Nvodul atârna exact dedesubt. Prea s se fi prins în mai multe locuri. Peti de recif minusculi roiau printre ochiuri. La apropierea lui Ucanan se împrtiar. Adopt o poziie
 vertical, btu apa cu picioarele i începu s desprind calcalul. Curentul îi umfla cmaa deschis. Îi sri în ochi faptul c nvodul era zdrenuit complet. Se holb buimcit la dezastru. Stâncile nu ar fi putut
provoca aa ceva. Ce Dumnezeu se dezlnuise aici? i unde era acum acel ceva? Cuprins de nelinite, Ucanan începu s pipiecalcalul. Se
prea c îl ateptau zile întregi de cârpit. Poate nu va reui din prima încercare, dar chiar i un calcal distrus tot mai avea o valoare. În cele din urm se opri. N-avea niciun rost. Trebuia s ias la suprafa, s se uite
dupcaballito i s mai coboare o dat. În timp ce se gândea, în jurul lui se petrecu o schimbare.
Întâi crezu c soarele fusese acoperit de un nor. Lumina ce dnuise pe stânci dispruse, reciful i plantele nu mai aruncau umbr… Încremeni. Mâinile lui, nvodul, toate îi pierdur culoarea i plir.
 
nori. În câteva secunde, cerul de deasupra lui Ucanan se întunecase. Ddu drumul lacalcal i privi în sus. Cât vedea cu ochii, sub suprafaa apei începuse s se
adune un banc de peti strlucitori, lungi cât braul. De uimire, Ucanan ls s îi scape o parte din aerul din plmâni, care se ridic spumegând. Se întreb de unde s-ar fi putut ivi dintr-odat imensul banc. Nu mai vzuse niciodat ceva asemntor. Trupurile preau s stea aproape pe loc, doar când i când se observa zvâcnetul unei aripioare dorsale sau câte un animal ânind în fa. Apoi, brusc, bancul îi corect poziia cu câteva grade. Petii se micar ca un singur organism, iar trupurile se lipir i mai mult unele de altele.  Aadar, comportament tipic pentru un banc de peti.
 Totui, ceva nu era în regul cu el. Nu comportamentul petilor îl irita cel mai mult, ci petii înii. Erau pur i simplu prea muli. Ucanan se învârti în jurul propriei axe. Oriunde ar fi privit,
mulimea uria a petilor se pierdea în infinit. Îi ls capul pe spate i vzu printr-un gol dintre trupuri umbra brcii sale micându-se uor pe suprafaa cristalin. Apoi se închise i aceast ultim perspectiv. Se întunec i mai mult, iar aerul rmas în plmânii si începu s îl ard dureros. Dorade, gândi descumpnit.
 
un orizont la altul. Doradele distrusesercalcalul? Un banc de dorade? Dar cum era posibil aa ceva?  Trebuie s pleci de aici, îi spuse. Se îndeprt de stânci, împingându-se cu picioarele.
Preocupat s îi menin calmul, urc încet i controlat, expulzând în continuare resturi de aer. Corpul su se îndrepta spre trupurile înghesuite unul în altul, care îl despreau de suprafa, de lumina soarelui i de barca lui. Orice micare în banc încetase, era o aglomerare nesfârit de indiferen cu ochii holbai. i totui, avea impresia c animalele apruser aa subit numai pentru el, de parc l-ar fi ateptat.  Vor s m opreasc, îi trecu prin minte. Vor s m împiedice s ajung înapoi în barc. Brusc îl cuprinse groaza. Inima îi btea nebunete. Nu mai
fu atent la vitez, nu se mai gândi lacalcalul zdrenuit i la plut, nu mai irosi vreun gând la caballito, voia doar s strpung desimea îngrozitoare de deasupra sa i s ajung înapoi la suprafa, înapoi la lumin, în elementul su, în siguran. Câiva peti ânir în lturi. Din mijlocul lor, ceva erpui spre Ucanan. Dup o vreme, vântul se întei. Nici urm de nori pe cer. Era i rmânea o zi frumoas.
 Valurile se mriser abia perceptibil, fr a deveni îns incomode pentru un om într-o barc mic. Dar nu se zrea niciun om. Nimeni, cât vedeai cu ochii. Doarcaballito, printre ultimele de felul su, plutea încet
spre oceanul deschis.
Partea I  Anomalii
i al doilea înger a vrsat cupa lui în mare, i marea s-a prefcut în sânge ca de mort, i din toate câte sunt în mare orice suflare de via a murit. i cel de al treilea a vrsat cupa lui în râuri i în izvoarele apelor i s-au prefcut în sânge. i am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eti Tu…
 Apocalipsa Sfântului Ioan, cap. 16
Sptmâna trecut, pe coasta chilian, valurile au adus la mal un cadavru uria, neidentificat, care s-a descompus rapid la aer. Potrivit pazei de coast chiliene, masa aceea inform ar fi doar o mic parte dintr-o mas mai mare, observat anterior plutind pe ap. Experii chilieni nu au gsit niciun fel de oase, pe care un vertebrat le-ar mai fi avut chiar i într-o asemenea stare. Masa este prea mare pentru o piele de balen i nici nu are mirosul specific, au declarat ei. Cercetrile de pân acum au evideniat asemnri uimitoare cu aa-numiteleglobster. În repetate rânduri, aceste uriae mase gelatinoase au fost aduse la mal în diferite zone ale coastei. Se pot face doar supoziii privind proveniena lor.
CNN, 17 aprilie 2003
 Trondheim, coasta norvegian
Oraul era, de fapt, mult prea plcut pentru a gzdui universiti i centre de cercetare. Mai ales în Bakklandet sau pe Mollemberg nu se voia instaurarea „partout” a unei imagini de metropol a tehnologiei. În mijlocul mulimii multicolore de case din lemn modernizate, de parcuri i
 biserici cu aspect de ar, de construcii pe piloni în râu i curi dosnice pitoreti, îi pierea orice dor de progres, cu toate c NTNU, marea Universitate tehnic a Norvegiei, se afla imediat dup col. Mai rar un astfel de ora unde s se împleteasc atât de
adânc trecutul cu viitorul ca în Trondheim. Prin urmare, Sigur Johanson se considera norocos c locuia în Kirkegata pe Mollemberg, la parterul unei csue zugrvite în ocru, cu acoperi cu fronton i cu scara i buiandrugul albe, care ar fi stors lacrimi de fericire oricrui regizor hollywoodian. Aici timpul prea s se fi oprit. Cu toate c îi mulumea destinului c îl hrzise biologiei marine i, implicit, uneia dintre ramurile ei de cercetare actuale, pe Johanson locul i momentul actual îl interesau doar în mic msur. Era un
 
universul lui Sigur Johanson. Recunotea cerinele prezentului, îl slujea, îi îmbogea zestrea, dar îl dispreuia pentru ceea ce fcea din acesta. Dimineaa târziu, dup un weekend prelungit dedicat
trecutului, Johanson îi conducea jeepul spre terenurile de cercetare ale NTNU, trecând prin Ovre Bakklandet, având cursul strlucitor al Nidelvei la dreapta sa. Traversase pduri i vizitase sate izolate, uitate de timp. Dac ar fi fost var, ar fi luat Jaguarul i ar fi pus în portbagaj un co de picnic cu pâine proaspt, pateu din ficat de gâsc de la magazinul de delicatese i o sticl mic de Traminer aromat, de preferin din 1985. De când plecase din Oslo, Johanson depistase o serie de locuri în care înc nu ddeau nval nici btinaii dornici de relaxare, i nici turitii. Cu doi ani în urm, descoperise din întâmplare un lac ascuns, unde, spre marea lui satisfacie, dduse peste o cas rneasc, destul de drpnat. Îi luase ceva timp s îl depisteze pe proprietar; acesta era unul din efii de la societatea petrolier de stat a Norvegiei, Statoil, care acum locuia în Sravanger. În schimb, achiziionarea imobilului mersese repede. Omul se bucurase c era cineva dispus s preia casa i o vânduse la un pre de nimic. În sptmânile urmtoare, Johanson pltise câiva imigrani ilegali rui s o refac la un pre avantajos, pân când cocioaba ajunsese s corespund imaginii pe care i-o fcuse el despre refugiile bonvivanilor de la sfâritul secolului al XIX-lea, refugii care le vor fi servit ca locuin de ar i loc de desftare. Îi petrecea aici serile lungi de var cu privirea spre lac,
citindu-i pe clasicii vizionari, de la Thomas Morus pân la  Jonathan Swift i H.G. Wells. Asculta Mahler i Sibelius, îl asculta pe Glenn Gould la pian i simfoniile lui Bruckner dirijate de Celibidache. Îi fcuse o bibliotec mare.
 Johanson deinea câte dou exemplare din aproape toate
 
crile i CD-urile sale preferate. Nu inteniona s renune la nici unele, indiferent unde s-ar fi aflat în acel moment. Maina urc terenul uor în pant. Johanson ajunse în
faa cldirii principale a NTNU, o construcie imens cu aspect de palat, datând de la începutul secolului XX, acum pudrat cu zpad. În spatele ei, se întindea adevratul domeniu al universitii cu sli de curs i laboratoare. Zece mii de studeni populau o zon ce reprezenta un orel în sine. Un du-te-vino zgomotos domnea peste tot. Johanson îi permise un oftat de mulumire. Fusese minunat pe malul lacului. Totul era atât de izolat i plin de inspiraie! Vara trecut o luase de câteva ori cu el pe asistenta efului de la departamentul de cardiologie, pe care o tia din cltoriile de serviciu. Trecuser destul de repede la obiect, îns la sfâritul verii Johanson pusese capt legturii. Nu dorea o relaie serioas, cu atât mai mult cu cât tia foarte bine care era realitatea. El avea cincizeci i ase de ani, ea era cu treizeci de ani mai tânr. O astfel de relaie mergea pentru câteva sptmâni, îns nu intra în discuie pentru o via, peste al crei prag Johanson oricum lsa i lsase s peasc puini oameni. Parc în locul rezervat pentru el i travers spre cldirea
Facultii de tiine Naturale. În drum spre birou, mai ddu un tur imaginar lacului i aproape c n-o observ pe Tina Lund, care sttea la geam i care se întoarse la intrarea lui.  — Ai cam întârziat, îl tachin ea. Din cauza vinului rou sau nu te-a lsat cineva s pleci?  Johanson zâmbi. Lund lucra pentru Statoil i se învârtea cu precdere prin institutele de cercetare ale Sintef.
 
întriser reputaia oraului Trondheim drept centru de cercetare tehnologic. Instalaiile Sintef se întindeau în toat zona. Lund, care în scurta i vertiginoasa ei carier ajunsese deja coordonatoare adjunct a proiectului de forare a noilor zcminte de petrol, îi ridicase tabra de doar câteva sptmâni la Institutul de tehnic marin Marintek, tot o filial a Sintef. Dezbrcându-i paltonul, Johanson îi admir silueta înalt
i supl. O plcea pe Lund. Cu câiva ani în urm, aproape c se înfiripase ceva între ei, dar se opriser la jumtatea drumului, czând de acord c e mai bine s rmân buni prieteni. De atunci se consultau reciproc în probleme de serviciu i ieeau uneori s ia masa împreun.  — Oamenii btrâni ca mine trebuie s îi fac somnul, rspunse Johanson. Bei o cafea?  — Dac ai. Se uit în secretariat i gsi o cafetier plin. Secretara nu
se vedea nicieri.  — Doar cu lapte, strig Lund.  — tiu.  Johanson turn cafeaua în dou pahare mari, puse lapte într-al ei i se întoarse în birou.  — tiu totul despre tine, ai uitat?  — N-ai ajuns chiar aa departe.  — Nu, slav cerului! Stai jos. Ce te-aduce pe aici? Lund îi lu cafeaua, bu din ea, dar nu ddu semne c ar
 
 — Crezi? În loc s rspund, Lund lu de pe pervaz un recipient din
oel i îl puse pe birou în faa lui. Era închis ermetic.  — Uit-te înuntru.  Johanson deurub capacul i îl ridic. Recipientul era pe
 jumtate plin cu ap. Înuntru se unduia ceva lung i pros.  Johanson îl studie cu atenie.  — Ai idee ce poate fi? întreb Lund.  Johanson ridic din umeri.  — Viermi. Dou buci. Exemplare destul de impuntoare.  — Asta este i prerea noastr. Doar specia ne d bti de cap.  — Pentru c nu suntei biologi. Sunt viermiPolychaeta.
 Anelizi, dac numele îi spune ceva.  — tiu ce înseamn Polychaeta. Lund ezit. Poi s îi examinezi i s îi clasifici? Expertiza ne-ar trebui destul de urgent.  — Pi da. Johanson se aplec i mai mult peste micul recipient. Dup cum spuneam, e clar c sunt anelizi. Tare frumuei, chiar. Colorai. Fundul mrii e populat de animluele astea, n-am idee ce specie sunt. De ce v îngrijoreaz?  — Ar fi bine dac am ti.  — Nici mcar asta nu tii?  — Provin de la marginea continentului. De la 700 de metri adâncime.  Johanson îi scrpina brbia. Animalele din recipient zvâcneau i se contractau. Vor s mnânce, se gândi, doar c aici nu e nimic de mâncare. I se prea remarcabil faptul c înc mai triau. Celor mai multe organisme nu prea le pria când erau scoase de la adâncimi atât de mari. Îi ridic privirea.
 — A putea s m uit la ei. Poate mâine?
 
 — Ar fi bine. Lund fcu o pauz. Ai remarcat ceva, nu-i aa? i-am vzut privirea.  — Posibil.  — Despre ce e vorba?  — Nu tiu s spun exact. Nu sunt taxonom. Anelizi exist de toate culorile i formele. Nici eu nu cunosc oferta complet, i pot spune c tiu destul de multe. tia mi se par… ei bine, pur i simplu, nu tiu înc.  — Pcat. Expresia Tinei se înspri. Apoi zâmbi dintr-odat. De ce nu te apuci s îi examinezi chiar acum i la prânz îmi spui prerea ta?  — Aa repede? Pi ce crezi tu c fac eu aici, de fapt?  — inând cont de ora la care ai aprut, m îndoiesc c te îneci în munc. Era cam aiurea, dar avea dreptate.
 — Fie, oft Johanson. Din partea mea, ne putem vedea la unu la cantin. Îi pot tia în bucele sau aveai de gând s te împrieteneti mai îndeaproape cu ei?  — F ce crezi c e mai bine. Ne vedem, Sigur. Iei în grab. Johanson privi în urma ei, întrebându-se
dac nu s-ar putea înfiripa totui o idil între ei. Dar viaa  Tinei Lund se desfura în pas alergtor. Era prea agitat pentru un tip contemplativ ca el, cruia nu-i plcea s alerge dup alii. Se uit peste coresponden, ddu câteva telefoane i în
 
milioane de ani în urm. Populau în numr mare mrile i adâncurile, fiind rare în ap dulce i în solurile umede.
 Aeriseau sedimentul i serveau drept hran petilor i racilor. Celor mai muli oameni le inspirau scârb, probabil i pentru c, în urma conservrii în alcool, îi pierdeau culorile splendide. Johanson, în schimb, îi considera supravieuitorii unei lumi apuse i ceea ce vedea i se prea neasemuit de frumos.  Timp de câteva minute examin corpurile roz din recipient, cu excrescene tentaculare i smocuri de periori. Apoi stropi pe rând viermii cu soluie de clorur de magneziu, pentru a-i decontracta. Existau mai multe metode de a omorî un
 vierme. Uzual era aceea de a-l bga în alcool, în vodc sau în lichior limpede. Din perspectiva omului, aceasta promitea s fie o moarte în extaz, deci nu cea mai rea modalitate de a trece în nefiin. Viermii erau îns de alt prere i, dac nu aveai grij s-i decontractezi înainte, în chinurile morii se strângeau într-un ghem tare. La asta servea clorura de magneziu. Muchii animalelor se relaxau, dup care puteai face cu ei ce voiai. Ca msur de precauie, îl congel pe unul din ei. Era bine
s ai întotdeauna un exemplar de rezerv, dac voiai mai târziu s efectuezi analize genetice sau s examinezi izotopii stabili. Pe al doilea vierme îl bg în alcool, îl mai examin o
 vreme i îl puse pe planeta de lucru, unde îl msur. aptesprezece centimetri. Apoi îl secion pe lungime i scoase un fluierat uor. „Biete, dar tiu c ai cu ce muca”, murmur el. i în interior, construcia caracteristic adeverea vietatea
 
mulime de asemenea creaturi pe dinuntru i pe dinafar, dar mrimea acestor maxilare întrecea orice cunotea el. Cu cât privea mai mult viermele, cu atât mai tare îl încerca
 bnuiala c aceast specie nu fusese catalogat înc. Ce practic, se gândi. Faim i onoruri! Când se mai
întâmpl s descoperi o specie nou? Nu era înc sigur, aa c apel la internet i scotoci o
 vreme prin jungla de date. Era într-adevr uimitor. Acest  vierme exista, i totui nu exista. Încetul cu încetul,  Johanson deveni curios de-a binelea. Era atât de fascinat de ceea ce fcea, încât aproape c uit pentru ce studia animalul. Când, în cele din urm, se grbi spre cantin pe sub acoperiurile de sticl ale universitii, era deja cu cincisprezece minute în întârziere. Nvli înuntru, o zri pe Lund la o mas în col i se duse spre ea. Sttea la umbra unui palmier i îi fcea cu mâna.  — Îmi cer scuze, spuse, m-ai ateptat mult?  — Ore întregi. Mor de foame.  — Putem comanda tocni de curcan, propuse Johanson.
 A fost excelent sptmâna trecut. Lund încuviin. Se tia c Johanson se pricepe la
mâncare. Ea îi comand o Cola lâng tocni. Johanson se rsf cu un pahar de Chardonnay. În timp ce el sttea cu nasul vârât în pahar, încercând s afle dac vinul miroase sau nu a dop de plut, Lund se foia nelinitit pe scaun.  — Ei bine?  Johanson lu o înghiitur i plesci din buze.  — E aa cum se cuvine. Proaspt i dens. Lund îl privi fr s îneleag. Apoi îi ddu ochii peste
 
ea îl atepta luni dimineaa ca s-i dea de lucru, merita s o chinuie.  — Anelide, din clasa polichete, asta stabilisem deja. Sper c nu te atepi la un raport complet, asta ar dura câteva sptmâni sau luni. Deocamdat, a cataloga cele dou exemplare ale tale ca fiind o mutaie sau o specie nou. Sau mai degrab ambele variante, ca s fiu exact.  — Eti oricum, numai exact nu.  — Scuze. Pot s te întreb unde ai gsit chestiile astea? Lund îi descrise locul. Era la o distan considerabil de
rm, acolo unde platforma continental norvegian se întâlnea cu oceanul. Johanson ascult îngândurat.  — Pot s întreb ce facei acolo?  — Cercetm batogul.  — O, mai exist? Ce veste îmbucurtoare!  — Las-te de glume! tii care sunt problemele când vrei s extragi petrol. Nu vrem s ni se reproeze ulterior c am neglijat ceva.  — Construii o platform? Credeam c exploatarea e în regres.  — Deocamdat, asta nu e problema mea, spuse Lund uor enervat. Eu vreau doar s tiu dac se poate construi acolo sau nu.
 
Norvegiei scoteau de pe fundul mrii, odat cu petrolul, apa industrial. Aceasta fusese amestecat timp de milioane de ani cu ieiul i era saturat cu chimicale. De obicei, în timpul exploatrii, era separat doar mecanic de petrol i dirijat direct în mare. Decenii întregi, nimeni nu pusese sub semnul întrebrii aceast practic. Pân când guvernul a însrcinat Institutul norvegian de tiine marine cu un studiu, a crui chintesen i-a speriat în egal msur atât pe ecologiti, cât i concernele petroliere. Anumite substane din apa industrial dereglaser ciclurile de înmulire ale
 batogului, acionând ca nite hormoni feminini. Petii masculi deveneau sterili sau îi schimbau sexul. Preau a fi ameninate între timp i alte specii. Prin urmare, s-a solicitat stoparea imediat a deversrii, productorii de petrol fiind forai s caute alternative.  — Foarte bine c se uit în ograda voastr, spuse
 
 — Bineîneles. i-am dat doi viermi.  — Nu la asta m refer. M refer la specie. Dac nu m înel, este vorba despre un soi descoperit de curând, despre care pân deunzi nu se tia absolut nimic. A fost întâlnit prima oar în Golful Mexic, unde îi face veacul pe fundul mrii i profit, se pare, de bacteriile care folosesc la rândul lor metanul ca surs de energie pentru a se dezvolta.  — Metan, zici?  — Da. i de aici lucrurile devin interesante. Viermii ti sunt prea mari pentru specia lor. Vreau s spun c exist anelizi care cresc pân la doi metri i peste. Triesc i destul de mult. Dar aceia sunt de alt calibru i triesc în cu totul alte pri. Dac viermii ti sunt identici cu cei din Golful Mexic, atunci au crescut serios de la descoperirea lor i pân acum. Cei din golf msoar maximum cinci centimetri, ai ti sunt de trei ori mai lungi. i nici nu au fost menionai pân acum pe coasta continental norvegian.  — Interesant. Cum îi explici toate astea?  — Glumeti! Nu-mi pot explica. Singurul rspuns pe care îl pot gsi în momentul sta este c ai dat peste o specie nou. Felicitri! Ca aspect, aduce cu viermele de ghea mexican, îns dup mrime i anumite caracteristici, cu un vierme complet diferit. Mai bine zis, cu strmoul unui vierme despre care credeam c ar fi disprut de mult. Un mic monstru cambrian. M mir îns c… Ezit. Societile petroliere cercetaser zona atât de
 
sus. Lund tcu un moment, apoi întreb: Când poi termina raportul?  — Vd c iar m presezi.  — În niciun caz nu pot atepta o lun!  — În ordine, zise Johanson ridicând mâinile împciuitor.
 Va trebui s îi trimit viermii în voiaj prin lume, dar am eu oamenii mei. D-mi dou sptmâni. i nu încerca s mai negociezi termenul. Mai repede nu merge, oricât a vrea. Lund nu rspunse nimic. În timp ce privea fix în faa ei,
sosi i mâncarea, dar nu se atinse de ea.  — i zici c se hrnesc cu metan?  — Cu bacterii care mnânc metan, o corect Johanson. Un sistem simbiotic destul de alambicat, despre care ali oameni mai detepi ca mine îi pot povesti mai multe. Dar asta e valabil pentru viermele despre carecred eu c este înrudit cu al tu. Înc nu exist nicio dovad.  — Dac e mai mare decât cel din Golful Mexic, atunci are i apetit mai mare, cuget Lund.  — În orice caz, mai mare decât al tu, spuse Johanson cu o privire spre farfuria ei care rmsese neatins. i m-ar ajuta dac ai gsi i alte exemplare din specia ta de montri.  — Nu va fi o problem.  — Mai avei i alii? Lund încuviin cu o expresie ciudat pe chip. Apoi începu
 
 Vancouver Island, Canada
Zilele veneau i plecau, dar ploaia rmânea. Leon Anawak nu îi amintea când mai plouase aa, fr încetare, în ultimii ani. Privi afar, spre oceanul neted i monoton. Orizontul aprea ca o linie de culoarea mercurului, între suprafaa apei i masa joas a norilor. Acolo, în spate, începea s se întrevad o pauz în rpiala care dura de zile întregi, dei nu era sigur. Putea fi la fel de bine i ceaa care se apropia. Oceanul Pacific trimitea ce voia el i, de obicei, o fcea fr preaviz. Fr a scpa linia din ochi, Anawak accelerBlue Shark,
ieind i mai departe în larg. Zodiacul, cum erau numite  brcile gonflabile mari i motorizate, era ocupat complet. Dar cei doisprezece oameni în pelerine impermeabile, înarmai cu
 binocluri de campanie i aparate de filmat, tocmai îi pierduser orice urm de interes pentru activitatea lor.
 
Columbia Britanic i apele de lâng Vancouver Island. În aceste luni, locuri ca Tofino, Ucluelet i Victoria erau aglomerate din cauza staiilor dewhale watching. Nu i în acest an.
 Ar fi trebuit ca reprezentanii uneia sau alteia dintre specii s-i fi artat de mult capul sau înottoarea pentru fotografia obligatorie. Probabilitatea de a întâlni mamiferele marine era atât de mare în aceast perioad, încât Davies Whaling Station garanta vederea balenelor, în caz contrar, ei asigurând ieiri gratuite în larg. Uneori puteau trece câteva ore fr s vezi nimic, dar o zi întreag era chiar curat ghinion. O sptmân întreag fr balene era prilej de îngrijorare, îns asta nu se întâmpla niciodat. Dar de aceast dat, animalele preau s se fi pierdut
 
solicitate la maximum, garantau o cltorie plin de adrenalin. Viteza era tot ce le mai putea oferi acum oamenilor. Casele pe piloni din Tofino i debarcaderul aprur curând
în zare, iar ploaia încet brusc. Dealurile i crestele munilor artau parc decupate din carton cenuiu, iar piscurile erau învluite în nori i cea. Anawak îi ajut pe pasageri s coboare, dup care leg zodiacul. Scara care ducea la debarcader era alunecoas. Pe terasa staiei se adunau deja urmtorii îndrznei, care aveau s caute aventura în zadar.
 Anawak nici nu se osteni s se mai gândeasc la ei. Nu era treaba lui s-i fac griji pentru alii.  — Dac o ine tot aa, va trebui s ne reprofilm, spuse Susan Stringer când îl vzu intrând în sala unde erau primii turitii i unde se vindeau biletele. Sttea dup tejghea i aranja pliantele în stative. Am putea observa veveriele de pdure, ce zici?  Whaling Station era un bazar plcut, plin pân la refuz cu art meteugreasc, suvenire-kitsch, îmbrcminte i cri. Susan Stringer lucra la Davies ca administrator. Aa îi finana studiile, la fel cum fcuse i Anawak. El absolvise cu patru ani în urm i rmsese fidel staiei Davies ca skipper. Folosise lunile de var ale ultimilor ani pentru a publica o carte despre inteligena i structura social a mamiferelor marine, carte de succes, i îi câtigase respectul specialitilor prin experimente spectaculoase. Era tratat ca o stea în ascensiune i curgeau ofertele promitoare de posturi cu dotri tentante. Pe lâng acestea, viaa modest din sânul naturii pe Vancouver Island îi pierdea progresiv din farmec.
 
din institutele mari, va publica articole în reviste de specialitate i va merge la congrese, va locui într-un apartament scump la etajul superior al unei case de al crei fundament se vor izbi valurile circulaiei rutiere. Începu s îi descheie pelerina de ploaie.
 — Mcar de s-ar putea face ceva, spuse sumbru.  — Ce-am putea face?  — S cutm.  — Nu spuneai c vrei s vorbeti cu Rod Palm despre rezultatele cercetrilor telemetrice?  — Am vorbit.  — i?  — Se pare c nu s-au întâmplat prea multe. În ianuarie, au echipat câiva delfini i lei de mare cu dispozitive de urmrire a traseului parcurs i cu asta basta. Datele exist, dar toate înregistrrile se opresc la scurt timp dup începerea migraiei, dup care pauz. Stringer ddu din umeri.
 — Vin ele, nu-i face griji. Câteva mii de balene nu dispar aa, pur i simplu.  — Ba se pare c dispar. Susan zâmbi.
 — Poate ateapt în trafic la Seattle. La Seattle tot timpul e  blocat circulaia.  — Foarte amuzant.  — Hai, nu mai fi îngrijorat! S-a mai întâmplat s întârzie i în ali ani. Ce zici, ne vedem desear laSchooners? —Eu… nu. Trebuie s pregtesc experimentul cu beluga. Susan îl privi cu severitate.
 
 Apropoul îl viza pe Roddy Walker, prietenul lui Stringer. Era broker la Vancouver i îi petrecea câteva zile în Tofino. Ideea lui despre un concediu consta în special în a enerva pe toat lumea, când cu telefonul mobil, când cu sfaturi financiare, totul în gura mare. Stringer pricepuse de mult c între cei doi nu se va înfiripa vreo prietenie, mai ales de când
 Walker îl pisase pe Anawak o sear întreag cu întrebri despre originea lui.  — Poate nu-i vine s crezi, spuse, dar Roddy poate vorbi i despre alte chestii.  — Pe bune?  — Dac îl rogi frumos. Sunase cam ironic.
 — În regul, rspunse Anawak, trec mai târziu.  — Aiurea. N-o s vii deloc.  Anawak rânji.  — Dac m rogi frumos. Bineîneles c nu se va duce. O tiau amândoi. Cu toate
astea, fata spuse:  — Ne întâlnim pe la opt, dac te rzgândeti. Poate ar trebui s îi miti totui fundul pân acolo, altfel o s prinzi rdcini. Vine i sora lui Tom i s tii c te place. Sora lui Tom nu era cel mai prost argument. Dar Tom
Shoemaker era director comercial la Davies i lui Anawak îi displcea gândul s se lege prea tare de un loc pe care tocmai încerca s i-l scoat din cap.  — O s m gândesc. Stringer râse, cltin din cap i iei.
 
fusese plasat, ca semn distinctiv, o coad de balen din lemn de cedru, înalt de apte metri. În imediata apropiere, începea o pdure deas de brazi. Totul arta de fapt exact aa cum îi imagineaz europenii Canada. Btinaii îi aduceau i ei contribuia, povestind cu lux de amnunte seara, la lumina felinarelor, despre întâlnirile lor cu uri în propriile grdini sau despre cum au clrit ei pe spinarea balenelor. Nu toate povetile erau adevrate, dar cele mai multe lucruri da. Vancouver Island îi alimenta sârguincios mitul de concentrat de Canada. Fâia vestic de coast dintre Tofino i Port Renfrew, cu plajele în pant lin, cu golfurile, mlatinile, râurile i terenurile râpoase însingurate, împrejmuite de
 brazi i cedri btrâni de sute de ani, atrgea în fiecare an cohorte de vizitatori. Cu puin noroc, de la mal puteau fi
 vzute balene cenuii, vidre i lei de mare stând la soare în apropierea plajei. Chiar i atunci când marea trimitea ploaie în exces, cei mai muli erau de prere c în acest loc insula aducea cel mai mult a paradis.  Anawak nu avea ochi pentru toate acestea. Intr în localitate i o coti spre debarcader. Acolo era
ancorat un vas cu pânze, lung de doisprezece metri, vechi i ubred. Îi aparinea lui Davie. eful staiei nu voia s cheltuiasc pentru a-l reface. I-l închiriase în schimb lui
 Anawak pentru o sum ridicol de mic, iar acesta tria acum acolo i abia dac îi mai vizita adevratul domiciliu, un apartament minuscul în Vancouver City. Îl onora cu vizita lui doar când avea mai mult treab în ora. Coborî sub punte, lu un vraf de hârtii i se întoarse cu ele
 
fantastic. Cerul se mai limpezise. Drumul bine întreinut traversa pdurea deas. Dup zece minute, ls maina într- o parcare mic i porni pe jos, pe lâng copacii uriai czui la pmânt i aflai în stare de putrefacie lent. Poteca urca erpuitoare prin lumina verzuie a înserrii. Mirosea a pmânt umed. De pe crengile brazilor învluii în muchi i ferigi picura ap. Totul fremta de via. Când Wickaninnish Inn rsri în faa lui, scurta pauz
petrecut departe de compania oamenilor îi fcuse deja efectul. Acum c se luminase cât de cât, se putea aeza linitit pe plaj cu hârtiile lui. Mai era pân s se întunece. În timp ce cobora treptele de lemn ce duceau într-un zigzag abrupt de la hotel pân jos la mare, se gândi c ar putea s- i ofere o cin la Wickaninnish. Buctria era excelent, iar gândul c va sta aici, departe de apucturile deplasate ale lui
 Walker admirând apusul, îl binedispuse i mai mult. La vreo zece minute dup ce pusese stpânire pe un
 butean, cu ciornele i laptopul în brae, zri o siluet coborând scrile i plimbându-se de-a lungul plajei. Se inea aproape de apa albastr-argintie. Era reflux, iar nisipul strlucea în lumina dup-amiezii, presrat cu buci de lemn aduse de ap. Persoana nu prea s se grbeasc, dar era clar c se îndrepta spre buteanul lui Anawak, fcând un ocol mare. Se încrunt i încerc s arate cât mai preocupat. Dup un timp auzi zgomotul moale, scârâitor, al unor pai care se apropiau. Anawak îi analiza hârtiile în mod ostentativ, dar concentrarea i se dusese de râp.  — Bun, spuse o voce joas.  Anawak ridic privirea. În faa lui sttea o femeie atrgtoare i delicat, având o
 
descul, purta blugi i o geac închis la culoare.  — Bun. Sunase mai puin aspru decât avusese de gând. În
momentul în care ridicase ochii spre ea, nu îl mai deranjase prezena ei. Ochii femeii, de un albastru adânc, strluceau de curiozitate. Trebuie s fi fost tare curtat în tineree. i acum mai emana un erotism inefabil.  — Ce facei aici? îl întreb. În alte condiii ar fi dat un rspuns în doi peri i s-ar fi dus
pur i simplu mai încolo. Sunt multe moduri în care le poi da oamenilor de îneles s te lase în pace. În schimb, se auzi rspunzând cuminte:
 — Lucrez la un raport despre balenele beluga. Dumneavoastr? Femeia trase din igar. Apoi se aez lâng el pe butean,
de parc ar fi fost invitat. El îi studie profilul, nasul îngust i pomeii înali, i brusc se gândi c nu era deloc o strin. O mai vzuse undeva.  — i eu lucrez la un raport, spuse ea. Dar m tem c nimeni nu va dori s îl citeasc atunci când va veni vremea s îl public. Fcu o pauz i îl privi. Am fost azi pe vasul dumneavoastr. Deci de acolo o tia. O femeie micu cu ochelari de soare
i glug tras peste cap.  — Ce se întâmpl cu balenele? îl întreb. N-am zrit nici mcar una.  — Nu sunt aici.  — De ce nu?  — Asta m întreb întruna.  — Nu cunoatei motivul?  — Nu. Femeia încuviin din cap, de parc ar fi fost familiarizat
cu fenomenul.
 
 
 — Denumirea asta e prostie curat, spuse Anawak cu suprare. Orcile sunt prietenoase, nu exist dovad c ar fi atacat oameni. Balen uciga, balen criminal, prostia asta au inventat-o istericii ca Yves Cousteau, care nu s-a sfiit s numeasc orcile inamicul public numrul unu. Sau Plinius, înIstoria Natural! tii ce scrie? „O mas imens de carne, înarmat cu dini barbari.” Ce tâmpenie! Cum pot nite dini s fie barbari?  — Dentitii pot fi barbari. Femeia trase un fum din igar. OK, am priceput. Ce înseamn, de fapt,orca? Întrebarea îl surprinse pe Anawak. Nu i-o mai pusese
nimeni pân acum.  — Este denumirea tiinific.  — i ce înseamn?  — Orcinus Orca. Cel care aparine lumii morilor. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu m întrebai a cui a fost ideea. Femeia zâmbi în sinea ei.
 — Spuneai c exist trei tipuri de orci.  Anawak art spre ocean.  — Orcioffshore, despre care tim foarte puin. Vin i pleac, de obicei în grupuri mari. Obinuiesc s triasc departe în larg. Orcile cltoare,transient orca, duc o via nomad, în grupuri mici. Poate c ele corespund cel mai bine imaginii de uciga. Mnânc orice: foci, lei de mare, delfini i psri, atac i balenele cenuii. Aici, coasta fiind stâncoas, stau exclusiv în ap, dar în America de Sud gsii unele care
 vâneaz pe plaj. Ies pe uscat i prind foci i alte vieti. E fascinant! Se opri ateptând alt întrebare, îns femeia tcu,
 
insula?  — Într-o anumit msur.  — În est, spre uscat, exist o strâmtoare, Johnstone Strait. Balenele rezidente triesc acolo tot timpul anului. Se hrnesc exclusiv cu somon. Le studiem structura social de la începutul anilor aptezeci. Fcu o pauz i o privi încurcat. Dar cum am ajuns la asta? Ce voiam de fapt s v povestesc? Ea râse.
 — Îmi pare ru, e vina mea. V-am fcut s pierdei firul. Eu trebuie s tiu întotdeauna totul foarte exact. Cred c v calc pe nervi cu întrebrile mele.  — Deformaie profesional?  — Din natere. i, de fapt, voiai s îmi explicai care
 balene au disprut i care nu.  — Da, asta voiam, dar…  — Nu avei timp.  Anawak ezit. Arunc o privire spre ciorn i spre laptop. În seara asta trebuia s termine raportul. Dar seara era lung. i îi era foame.  — Locuii la Wickaninnish Inn? o întreb.  — Da.  — Ce facei în seara asta?  — O! exclam ea i ridic din sprâncene zâmbindu-i. Întrebarea asta am auzit-o ultima oar acum zece ani. Ce palpitant!  Anawak zâmbi la rândul lui.  — Mrturisesc c m cam îndeamn foamea. M gândeam s continum discuia la mas.  — Bun idee! Se ls s alunece de pe butean, stinse igara i vârî mucul în geac. Dar v avertizez, eu vorbesc cu gura plin. De fapt, vorbesc i întreb nonstop. M opresc doar dac mi se povestete ceva care s m lase fr cuvinte.
 
i mâna dreapt, Samantha Crowe. Spunei-mi Sam, aa fac toi. Intrar în restaurantul îmbrcat în sticl de jur împrejur i
gsir un loc la fereastr. Restaurantul era situat în faa hotelului i trona pe o stânc, de parc ar fi vrut s ptrund în mare. De acolo, de sus, oferea o superb privelite panoramic spre Clayoquot Sound i insulele sale, spre golf i pdurile aflate în spate. Anul acesta îns, chiar i cu o astfel de panoram spre mare, trebuia s te mulumeti doar cu vieuitoarele marine livrate de la buctrie.  — Problema este c balenele cltoare ioffshore nu au mai venit, explic Anawak. De aceea, nu vedem momentan aproape nicio orc pe coasta de vest. Orcile rezidente sunt la fel de numeroase ca de obicei, îns lor nu le place s vin în partea asta, chiar dac Johnstone Strait devine tot mai incomod pentru ele.  — De ce nu le place?  — Cum v-ai simi dumneavoastr dac ar trebui s v împrii casa cu bacuri, cargoboturi, vase de lux i de pescuit sportiv? Nenumrate brci cu motor brzdeaz apa într-un du-te-vino neîncetat. În plus, regiunea triete din industria lemnului. Cargourile car în Asia pduri întregi. Când pomii dispar, râurile se umplu de nisip, iar somonul îi pierde locurile de depunere a icrelor. Problema cu balenele rezidente e c nu mnânc decât somon.  — Îneleg. Dar nu suntei îngrijorat doar pentru orci, nu-i aa?  — Balenele cenuii i balenele cu cocoa ne dau cea mai mare btaie de cap. Poate au fcut un ocol sau poate c nu le place s stm în brci i s ne holbm la ele. Anawak cltin din cap. Dar nu e chiar atât de simplu. La începutul lui martie, când turmele mari ajung la Vancouver Island,
 
petrecute în Baja California triesc din grsimea acumulat. Ei bine, aceasta se termin cândva. Abia aici se hrnesc din nou.  — Poate c au trecut pe aici, dar la distan mai mare de rm.  — Acolo nu gsesc suficient mâncare. Balenelor cenuii, de exemplu, Wickaninnish Bay le ofer o component esenial a hranei lor, care în largul oceanului nici nu este de gsit,Onuphis elegans. — Elegans? Sun ic.
 Anawak zâmbi.  — Este un vierme. Lung i subire. Golful este nisipos, iar
 viermele triete acolo în numr foarte mare. Balenele cenuii îl consum cu mare plcere. Fr gustarea asta, abia dac ar ajunge pân în regiunea arctic. Anawak fcu o pauz i lu o gur de ap. S-a mai întâmplat odat s nu apar, pe la mijlocul anilor optzeci. Dar atunci se tia de ce. Balenele cenuii fuseser aproape decimate. Vânate i omorâte. De atunci am reuit s le mai înmulim cât de cât. Cred c triesc cam douzeci de mii de exemplare pe glob, din care cele mai multe în apele acestea.  — i au disprut toate?  — i printre balenele cenuii sunt câteva rezidente.
 Acestea sunt aici. Dar sunt puine.  — Dar balenele cu cocoa?  — Aceeai poveste. Au disprut.  — Nu spuneai c scriei un raport despre balenele beluga?  Anawak o privi cercettor.  — Ce-ar fi s povestii ceva i despre dumneavoastr? o întreb. tii, mai sunt i alii curioi. Crowe îi arunc o privire amuzat.
 
 Apru un chelner i aez pe mas un platou cu crevei uriai pe risotto cu ofran. În seara asta aveai de gând s stai singur aici, îi spuse Anawak. Fr s te bat careva la cap. Dar îi plcea de Crowe.  — Ce întrebai?Pe cine ide ce? Crowe scoase din carapace un crevete cu arom de usturoi.
 — Pur i simplu. Întreb: e cineva aici?  — E cineva aici?  — Corect.  — i ce rspuns primii? Carnea crevetelui dispru între dou iruri regulate de
dini albi.  — Înc nu am primit rspuns.  — Poate ar trebui s întrebai mai tare, spuse Anawak
 
chiar aa de nemaipomenit. Dumneavoastr studiai cântecul  balenelor, încercând s aflai dac cei de-acolo de jos au ceva de spus. Noi tragem cu urechea la univers, fiind convini c adpostete o puzderie de civilizaii inteligente. Cu balenele dumneavoastr, probabil c ai ajuns mult mai departe decât noi.  — Eu am doar câteva oceane, dumneavoastr avei întregul univers.  — Recunosc, noi bâjbâim la alt scar. În schimb, aud mereu c se tiu mai puine despre ocean decât despre univers.  Anawak era fascinat.  — i chiar ai primit semnale care ar putea proveni de la o
 via inteligent? Crowe scutur din cap.
 — Nu. Am captat semnale pe care nu le putem cataloga.  Avem anse foarte mici s realizm un contact. Poate chiar dincolo de orice probabilitate. La drept vorbind, poate c ar trebui s m arunc de pe cel mai apropiat pod de atâta frustrare, dar îmi place prea mult s mnânc chestiile astea i, pe de alt parte, sunt i obsedat de problem. Ca dumneavoastr de balene.  — Eu tiu mcar, c exist.  — Deocamdat mai degrab nu, zâmbi Crowe.  Anawak simea c are s-i pun mii de întrebri. Dintotdeauna îl interesase SETI. NASA demarase pe la începutul anilor nouzeci proiectul cutrii inteligenelor extraterestre, în mod inspirat chiar la aniversarea debarcrii lui Columb. Cel mai mare radiotelescop din lume, cel din
 
cunoscute.  — Dumneavoastr suntei femeia pe care a interpretat-o
 Jodie Foster înContact? —Eu sunt femeia care tare ar vrea s urce în nava aceea
care a dus-o pe Jodie Foster la extrateretri. tii, fac o excepie pentru dumneavoastr, Leon. În mod normal, îmi
 vine s urlu când m întreab lumea despre munca mea. De fiecare dat trebuie s explic ore întregi cu ce m ocup.  — i eu la fel.  — Tocmai. Mi-ai explicat ceva, deci v datorez i eu ceva. Ce vrei s mai tii?  Anawak nu sttu mult pe gânduri.  — De ce nu ai avut succes pân acum? Crowe pru amuzat. Îi mai puse crevei în farfurie i îl
 
 
 video.  — i dac v atingei scopul?  — Bun întrebare, Leon! Crowe fcu o pauz i îi trecu, gânditoare, degetele peste faa de mas. De ani întregi m întreb care este, de fapt, adevratul nostru scop. Cred c, dac a ti rspunsul, m-a opri. Un rspuns înseamn întotdeauna sfâritul cutrii. Poate ne chinuie singurtatea existenei noastre. Poate ne nelinitete gândul c ne-am fi nscut dintr-o întâmplare care nu s-a mai repetat nicieri. Sau poate c vrem s aducem tocmai dovada contrar: c nu mai exist nimeni altcineva i c ocupm un loc special în creaie, care pasmite ni s-ar cuveni. Nu tiu. Dumneavoastr de ce studiai balenele i delfinii?  — Sunt… curios. Nu, nu e complet adevrat, îi spuse în acelai moment. E
mai mult decât simpl curiozitate. Dar ce caut? Crowe avea dreptate. În fond, fceau acelai lucru. Fiecare
din ei trgea cu urechea la cosmosul su, în sperana c va obine rspunsuri. Fiecare avea nostalgia societii unor fiine inteligente, altele decât oamenii. O nebunie, toat chestia asta. Crowe pru s îi ghiceasc gândurile.
 — La captul drumului nu se afl cealalt inteligen, spuse ea. S nu ne amgim. În final apare întrebarea: ce va face cealalt inteligen din noi? Cine vom fi noi atunci? i ce nu vom mai fi? Se ls pe spate i îi zâmbi în felul ei prietenos i atrgtor. tii ceva, Leon, cred c la sfârit se afl pur i simplu întrebarea asupra sensului. Continuar s vorbeasc despre tot felul de lucruri, mai
 
conduse afar. Norii se retrseser complet. Deasupra lor se întindea un cer plin de stele, care prea c vrea s îi absoarb. Sttur o vreme uitându-se în sus.  — Nu v sturai uneori de stele? întreb Anawak.  — Dumneavoastr v sturai de balene?  Anawak râse.  — Nu, cu siguran nu.  — Sper din suflet s v regsii animalele.  — Am s v in la curent, Sam.  — Voi afla oricum. Cunotinele sunt trectoare. A fost o sear frumoas, Leon. M-a bucura s ne mai intersectm
 vreodat, dar tii cum funcioneaz vieile noastre. Avei grij de protejaii dumneavoastr. Cred c animalele au gsit un prieten adevrat în dumneavoastr. Suntei un om bun.  — De ce credei asta?  — În situaia mea, crezutul i tiutul sunt în mod necesar pe aceeai lungime de und. Avei grij de dumneavoastr. Îi ddur mâna.
 — Poate ne întâlnim în viaa viitoare, sub form de orci, glumi Anawak.  — De ce tocmai orci?  — Indienii kwakiutl cred c toi cei care au fost oameni
 
lai i piele armie, ochii uor oblici i prul czându-i pe frunte, drept i negru ca abanosul.  — Ceva de genul sta, îi rspunse dup o pauz mult prea lung. Samantha Crowe îl privi cercettor. Apoi scoase la iveal
din geac pachetul de igri, îi aprinse una i trase un fum adânc.  — Ei bine. Sunt obsedat i de acest subiect, din pcate.
 Toate cele bune, Leon.  — i ie, Sam.
 
Coasta norvegian i Marea Nordului
 Timp de o sptmân, Sigur Johanson nu o vzu i nici nu primi vreo veste de la Tina Lund. Fusese ocupat s-l suplineasc pe un coleg bolnav, inând câteva cursuri în plus. Era ocupat i cu scrierea unui articol pentru National Geographic i cu dotarea pivniei de vinuri, motiv pentru care relu corespondena lâncezind cu un cunoscut din orelul alsacian Riquewihr care, în calitatea sa de reprezentant al renumitei crame Hugel & Fils, se afla în posesia unor rariti.
 Johanson inteniona s îi ofere câteva din aceste rariti de ziua lui. În plus, descoperise pe undeva o înregistrare pe vinii aInelului Nibelungilor din 1959, dirijat de Sir Georg Solti, i începuse s-i scurteze serile cu ea. Sub puterea unit a lui Hugel i Solti, viermii lui Lund czuser în dizgraie, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce-i privea, nu mai apruser alte rezultate. În a noua zi dup întâlnirea lor, primi un telefon de la
Lund, care în mod clar era foarte binedispus.  — Pari al naibii de exuberant, constat Johanson.
 
 — Asta pic prost. Vasul pornete dis-de-diminea.  — De unde?  — Din Kristiansund. Kristiansund se afla la o or de mers cu maina, la sud-
 vest de Trondheim, pe o coast stâncoas btut de vânt i de valuri. De la aeroportul învecinat se ieea cu elicopterul pe insulele de forare, care se înirau una lâng alta pe platforma continental a Mrii Nordului i de-a lungul canalului norvegian. Doar în dreptul Norvegiei se aflau aproximativ apte sute de platforme pentru forarea petrolului i gazului.  — Nu pot veni mai târziu? propuse Johanson.  — Poate c da, rspunse Lund dup o scurt tcere. Nici nu-i o idee rea. Dac stau s m gândesc, am putea merge amândoi mai târziu. Ce faci poimâine?  — Nimic ce n-ar putea suferi amânare.  — Atunci totul e stabilit. Mergem amândoi mai târziu, rmânem peste noapte peThorvaldson i avem tot timpul pentru observaii i evaluri.  — Am îneles eu bine? Vrei s întârzii din cauza mea?  — Pi da. Am… deci tocmai mi-a venit ideea c a putea petrece i eu jumtate de zi pe coast i tu s vii acolo dup- amiaz devreme. Zburm apoi împreun pân la Gullfaks i de acolo ne transferm peThorvaldson. —Îmi place la nebunie s te aud improvizând. Pot s tiu
 
 — Este un ctun foarte drgu, spuse Lund apsat. Ne întâlnim în Fiskehuset. tii pe unde vine?  — Am cercetat suficient realizrile civilizaiei din Sveggesundet. Este restaurantul de pe malul mrii, lâng
 biserica veche de lemn?  — Exact.  — La trei?  — La trei e minunat. Eu am grij de elicopter. Ne va lua de acolo. Lund fcu o pauz. Ai primit deja vreun rezultat?  — Din pcate, nu. Poate mâine.  — Ar fi bine.  — Se rezolv. Nu-i face griji. Încheiar discuia. Johanson se încrunt. Iari viermele.
Se înghesuia înapoi în linia întâi, solicitându-i întreaga atenie. Era într-adevr uimitor ca o nou specie s apar ca din
neant într-un sistem ecologic în mare msur cunoscut.  Viermii în sine nu aveau nimic nelinititor. Probabil c nu erau pe placul oricui. Ideea unor colective organice le displcea oamenilor din principiu, în primul rând din motive psihologice. În rest, viermii erau mai degrab folositori. E chiar logic s fie aici, îi spuse Johanson. Dac sunt
într-adevr rude ale viermelui de ghea, atunci triesc indirect din metan. i zcminte de metan se gseau pe toate coastele continentale, deci i în dreptul Norvegiei. Dar chiar i aa era ciudat. Rezultatele taxonomilor i ale biochimitilor vor rspunde
la toate întrebrile. Cât vreme nu le avea în fa, putea s se dedice la fel de bine traminerului aromat de Hugel. Spre deosebire de viermi, acesta din urm era destul de rar. Cel puin recoltele anumitor ani. Când pi a doua zi în biroul su, Johanson gsi dou
scrisori adresate lui personal care conineau rapoartele
 
taxonomice. Mulumit, se uit peste rezultate i vru s le pun deoparte. Apoi le mai citi o dat, mai atent. Ciudate animale. Într-adevr. Îndes hârtiile în serviet i se duse la curs. Dou ore mai
târziu, îi conducea jeepul prin inutul plin de fiorduri spre Kristiansund. Venise dezgheul. Poriuni mari de zpad dispruser, lsând în urm peisaje negre-maronii. Vremea îi ddea de furc, fiindc nu tiai cum s te îmbraci.
 Jumtate din personalul de la universitate era rcit.  Johanson fusese prevztor i luase cu el o geant care încpea la limit în elicopter. N-avea chef nici s se aleag cu
 vreo rceal peThorvaldson, nici s fie constrâns s poarte o anumit inut. Lund se va amuza ca de obicei pe seama lui,
 vzându-l cu atâta bagaj, dar îi era totuna. Dac ar fi fost dup el, Johanson i-ar fi luat i o saun transportabil. În plus, bagajul su coninea câteva produse care se pretau a fi degustate în doi, într-o noapte petrecut împreun pe vas. E drept c erau prieteni, dar asta nu însemna c trebuie neaprat s pstreze distana.  Johanson conducea încet. Ar fi putut ajunge la Kristiansund într-o or, dar nu îi sttea în fire s se grbeasc. Strbtuse jumtate din drum, iar acum drumul ducea de-a lungul apei i peste o serie de poduri. Johanson savura panorama slbatic. La Halsa, travers fiordul cu
 
aduc profit. Dou ore mai târziu, când Johanson intra cu jeepul în
parcarea pietruit de la Fiskehuset, un restaurant cu teras i vedere la mare, locul prea aproape pustiu. Era închis. În ciuda frigului, Lund sttea la una din mesele de lemn de afar. Era însoit de un brbat tânr, pe care Johanson nu îl cunotea. Ceva din felul în care stteau aa unul lâng altul pe banca de lemn îl fcu s intre la bnuieli. Se apropie de ei i îi drese vocea.  — Am ajuns prea devreme? Ea ridic privirea. Ochii îi strluceau ciudat. Johanson îi
mut atenia înspre brbatul de lâng ea, un tip atletic spre treizeci de ani, cu pr blond-închis i figur frumoas, i
 bnuiala i se transform în certitudine.  — Vrei s vin mai târziu? spuse Johanson trgnind cuvintele.  — Kare Sverdrup, fcu Lund prezentrile. Sigur Johanson. Blondul zâmbi spre Johanson i îi întinse mâna.
 — Tina mi-a povestit multe lucruri despre dumneavoastr.  — Sper c nimic nelinititor. Sverdrup râse.
 — Ba da, chiar aa. Mi-a spus c suntei un reprezentant extrem de atrgtor al tagmei profesorale.  — Un btrânel extrem de atrgtor, îl corect Lund.  — Un btrânel extrem de cool, complet Johanson. Se aez pe banca din faa lor, îi ridic gulerul hanoracului i puse alturi mapa cu rapoartele. Partea taxonomic, îi zise el. Foarte amnunit. Îi pot face un rezumat. Îl privi apoi pe Sverdrup. Ne-ar displcea s v plictisim, Kare. V-a povestit
 Tina despre ce e vorba sau s-a limitat s ofteze ca o îndrgostit? Lund îl privi urât.
 — Îneleg. Deschise mapa i scoase plicul cu rapoartele.
 
Deci, am trimis unul din viermii ti la Muzeul Senckemberg din Frankfurt i altul la Institutul Smithsonian. În aceste dou locuri, lucreaz cei mai buni taxonomi pe care îi tiu.
 Ambii sunt specialiti în tot ce viermuiete. Un alt vierme a plecat la Kiel pentru o microscopie electronic cu fascicul
 baleiat. Înc nu am primit raportul, nici pe cel de la analiza cu spectrometrul de mas. Deocamdat, îi pot spune doar în ce privin au czut specialitii de acord.  — i anume?  Johanson se ls pe spate i puse picior peste picior.  — Toi sunt de acord c nu pot cdea de acord.  — Ce edificator!  — În mare, mi s-au confirmat bnuielile. Este vorba, mai mult ca sigur, de speciaHesiocaeca methanicola, cunoscut i sub numele de viermele de ghea.  — Mânctorul de metan?  — O exprimare incorect, draga mea, dar… m rog. Asta-i una. Cealalt veste este c maxilarele i irurile enorme de dini le dau de gândit. Aceste trsturi indic un animal de prad sau unul care foreaz ori macin. Iar asta e ciudat.  — De ce e ciudat?  — Pentru c viermii de ghea nu au nevoie de asemenea aparate uriae. Au maxilare, dar considerabil mai mici. Sverdrup zâmbi încurcat.
 
 — Explic-i.  — Este foarte simplu, spuse Johanson. Ai auzit, probabil, c oceanele sunt pline de metan.  — Da. În ziua de azi poi citi asta peste tot.  — Metanul e un gaz. E depozitat în cantiti mari pe fundul mrii i pe coastele continentale. O parte din el înghea pe suprafaa pmântului. Apa i metanul se unesc formând un fel de ghea, care poate rezista doar sub presiune mare i la temperaturi mici. De aceea se gsete doar începând cu o anumit adâncime. Aceast ghea se numete hidrat de metan. Totul e clar pân aici? Sverdrup ddu afirmativ din cap.
 — Bun. Acum, peste tot în ocean exist bacterii. Unele  valorific metanul. Îl mnânc i elimin hidrogen sulfurat. Este adevrat c bacteriile sunt microscopice, dar apar în asemenea cantiti uriae, încât acoper fundul mrii ca nite saltele. Vorbim despre un gazon de bacterii. Aceste gazoane se gsesc cu precdere lâng rezervele de hidrate de metan. Întrebri?  — Înc nu, spuse Sverdrup. Presupun c acum intr în joc
 viermii dumneavoastr.  — Exact. Exist viermi care triesc din substanele eliminate de bacterii, intrând cu ele într-o relaie simbiotic. În unele cazuri, viermele mnânc bacteriile i le poart în interior, alteori acestea triesc pe pielea exterioar a
 
ptrund mai adânc. Dar ali viermi o fac?  — Exist specii dintre cele mai diverse. Unele se hrnesc cu sediment ori cu substane din sediment, sau prelucreaz detritus.  — Detritus?  — Tot ce se scufund în ocean. Cadavre, particule, resturi de orice fel. O serie întreag de viermi care nu triesc în simbioz cu bacteriile dispun de maxilare puternice pentru a apuca prada sau pentru a se îngropa pe undeva.  — În orice caz, viermele de ghea nu are nevoie de maxilare.  — Poate c totui are nevoie, ca s macine cantiti infime de hidrat i s filtreze bacteriile de acolo. Am spus deja c i el are maxilare. Dar nu asemenea coli cum au exemplarele
 Tinei. Sverdrup prea tot mai interesat de discuie.
 
 — S ateptm.  Johanson îi drese glasul i îl studie pe Sverdrup.  — i ce învâri dumneata, Kare? Tot afaceri cu petrol? Sverdrup ddu din cap.
 — Nu, rspunse vesel. Dar pur i simplu m intereseaz tot ce se poate mânca. Sunt buctar.  — Sunt deosebit de încântat. Nu avei idee ce obositor este s ai de-a face doar cu academicieni, zi lumin.  — Gtete fantastic, spuse Lund. i probabil c talentele lui nu se rezum la atât, îi spuse
 Johanson. Mare pcat! Va împri totui cu Lund buntile aduse. În fond, era uurat. Tina Lund îl tenta de fiecare dat, îns cum o vedea ieind din încpere, Johanson îi mulumea din nou cerului. Pur i simplu îl solicita prea tare.  — i cum v-ai cunoscut voi? întreb fr prea mare interes.  — Eu am preluat Fiskehuset anul trecut, spuse Sverdrup.
 Tina a fost de câteva ori aici, dar ne salutam doar. Îi puse  braul în jurul ei i Tina se trase mai aproape de el. Pân sptmâna trecut.  — A venit ca un trsnet, spuse Lund.  — Da, încuviin Johanson privind spre cer. Din deprtare se apropia un huruit. Se vede.
O jumtate de or mai târziu, stteau în elicopter împreun cu o duzin de lucrtori petrolieri. Johanson privea tcut afar. Pe sub ei alerga suprafaa despicat a mrii, monoton în cenuiul ei. Zburau mereu peste rezervoare de gaz i nave petroliere, peste cargoboturi i feriboturi. Apoi se
 vzur platformele. De când o companie petrolier american gsise petrol în Marea Nordului, într-o noapte cu viscol a anului 1969, locul se transformase într-un peisaj industrial
 
la Haltembank lâng Trondheim. În zilele senine puteai zri din barc, dintr-o singur privire, duzine întregi de platforme gigantice. Vzute din elicopter, preau nite jucrii pentru uriai.  Aparatul de zbor era scuturat cu putere de curenii de aer. Urca i cobora. Johanson îi potrivi ctile pe urechi. Toat lumea purta aprtoare de urechi i echipament gros de protecie. Erau atât de înghesuii, încât li se atingeau genunchii i trebuiau s-i coordoneze fiecare micare. În glgia asta nu se purtau conversaii. Lund sttea cu ochii închii. Zbura prea des, ca s îi mai pese de zgâlâieli. Elicopterul lu curba i vâjâi mai departe spre sud-vest.
Destinaia lor, Gullfaks, era un grup de platforme aflate în posesia societii petroliere de stat Statoil. Instalaia de forare Gullfaks C se numra printre cele mai mari platforme de la marginea superioar a Mrii Nordului. Având 280 de oameni, aproape c forma o comun. La drept vorbind, Johanson nici nu ar fi avut voie s coboare acolo. Cu ani în urm, absolvise cursul care îi permitea accesul pe o platform. Între timp se înspriser msurile de siguran, îns Lund apelase la relaiile ei. Oricum urmau s aterizeze doar în tranzit, pentru a urca apoi imediat la bordul luiThorvaldson, care sttea lâng Gullfaks de mai bine de o or. O turbulen puternic fcu elicopterul s coboare brusc.
 Johanson se înclet de braele fotoliului. Nimeni altcineva nu reacion în vreun fel. Pasagerii, majoritatea brbai, erau obinuii cu furtuni de alt calibru. Lund întoarse capul, deschise scurt ochii i îi fcu un semn complice. Kare Sverdrup era un norocos, trebuia s recunoasc. Rmânea de vzut dac norocosul la va reui s in
pasul cu ritmul de via al Tinei. Dup un timp, elicopterul coborî i descrise o nou curb. Marea se revrsa înspre
 Johanson. Zri un bloc alb, care prea s pluteasc
 
deasupra apei. Se pregteau de aterizare. Pentru un moment, Gullfaks C se vzu în întregime în geamul lateral. Un colos pe patru piloni de oel-beton, cântrind o ton jumtate i cu o înlime total de aproape 400 de metri. Mai mult de
 jumtate din el se afla sub ap, unde pilonii creteau din mijlocul unei pduri de rezervoare. Blocul alb, care constituia aripa de locuit, era doar o mic parte a gigantului. Partea principal i se arta profanului ca o încâlceal de puni suprapuse, pline ochi cu tehnic i maini misterioase, legate între ele prin conducte de evi cu grosime de un metru, flancate de macarale de alimentare i încoronate de catedrala petrolierilor, turnul de extracie. Din vârful unei console uriae de oel, aflate departe deasupra mrii, ânea o flacr ce nu se stingea niciodat – gazul, care era separat de petrol i apoi aprins. Elicopterul coborî spre platforma de aterizare de deasupra
cabinelor. Pilotul ateriz surprinztor de lin. Lund csc, se întinse atât cât îi permitea locul îngust i atept s se opreasc rotoarele.  — A fost un zbor plcut, spuse. Cineva izbucni în râs. Lucarna de coborâre se deschise i
ieir afar. Johanson pi pân la marginea suprafeei de aterizare i privi în jos. La nicio sut cincizeci de metri sub el spumegau valurile. Un vânt tios îi înfoie salopeta.  — Spune-mi, exist ceva care ar putea rsturna chestia asta?  — Nu exist nimic care s nu poat fi rsturnat. Vino! Nu prinde rdcini aici! Lund îl apuc de bra i îl trase dup restul pasagerilor din
 
 — sta e Lars Jorensen, spuse Lund. El supravegheaz circulaia elicopterelor i vapoarelor pe Gullfaks C. O s-i plac de el, este un excelent juctor de ah.  Jorensen le iei în cale. Purta un tricou Statoil, i lui
 Johanson îi fcu mai degrab impresia unuia care lucreaz la  benzinrie.  — Îmi era dorde tine, râse Lund.  Jorensen zâmbi. O strânse la piept, astfel încât chica lui alb dispru sub brbia ei. Apoi îi strânse mâna lui
 Johanson.  — V-ai ales o zi cam urât, le spuse. Pe vreme bun se
 vede întreaga fal a industriei petroliere a Norvegiei. O insul lâng alta.  — Avei mult de lucru pe moment? întreb Johanson în timp ce coborau scara în spiral.  Jorensen scutur din cap.  — Nu mai mult decât de obicei. Ai fost vreodat pe o platform? Ca majoritatea scandinavilor, i Jorensen trecea repede la tutuial.  — A trecut ceva de-atunci. i cât scoatei?  — M tem c tot mai puin. Pe Gullfaks, cantitatea e stabil de mult vreme, în jur de 200 000 de barili din douzeci i unul de puuri de forare. Am putea fi mulumii, de fapt. Dar nu suntem. Sfâritul e previzibil. Art spre largul mrii. La câteva sute de metri deprtare, Johanson
 vzu un tanc petrolier andocat lâng o geamandur. Tocmai îl încrcm. Mai urmeaz unul i asta ar fi tot, pe ziua de azi. Cândva, vor deveni tot mai puine. Chestia asta se sfârete puin câte puin i nimeni nu poate face nimic. Locurile de forare nu se aflau direct sub platform, ci pe o
 
geamanduri. De jur împrejurul platformei se întinde o zon d