Fracghmgmtura de Gamba
98
MINISTERUL EDUCAȚIEI NATIONALE ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ PROIECT DE DIPLOMĂ TEMA INGRIJIREA PACIENTULUI CU FRACTURA DE GAMBA DOMENIU SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA CALIFICARE ASISTENT MEDICAL GENERALIST
description
mhgmgh
Transcript of Fracghmgmtura de Gamba
MINISTERUL EDUCAȚIEI NATIONALE
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
PROIECT DE DIPLOMĂ
TEMA
INGRIJIREA PACIENTULUI CU FRACTURA DE GAMBA
DOMENIU SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA
CALIFICARE ASISTENT MEDICAL GENERALIST
COORDONATOR : ELEV :
PROFESOR NURSING PREDA VASILICA NANOIU MONICA
PROMOTIA
2014
CuprinsMOTTO: ..................................................................................................................................4Capitolul I..................................................................................................................................71.NOȚIUNI GENERALE DESPRE APARATUL LOCOMOTOR................................72.SCHELETUL GAMBEI......................................................................................................73.FIZIOLOGIA MIȘCĂRILOR GAMBEI........................................................................11Capitolul II..............................................................................................................................14FRACTURA DE GAMBĂ.................................................................................................14Capitolul III.............................................................................................................................27EDUCAȚIA PACIENTULUI PENTRU PREVENIREA AFECȚIUNILOR LOCOMOTORII....................................................................................................................27Capitolul IV.............................................................................................................................29TEHNICI DE NURSING APLICATE PACIENȚILOR....................................................29CU FRACTURĂ DE GAMBĂ..............................................................................................29Capitolul V...............................................................................................................................56Plan de ingrijire.......................................................................................................................56CAZ I........................................................................................................................................56CAZ II......................................................................................................................................60CAZ III....................................................................................................................................64BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................68
2
3
MOTTO: Fiecare om este autorul propriei
sale sanatati sau boli.
Buddha
4
5
6
Capitolul I
1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE APARATUL LOCOMOTOR
Aparatul locomotor cuprinde în constituția sa sistemele care participă la susținerea
corpului uman. Totodată îi asigură posibilitatea de mișcare sau locomoție.
El este alcătuit din oase și articulațiile lor, care alcătuiesc sistemul osteoarticular și din
mușchi, ca elemente active ale mișcării.
Scheletul corpului uman reprezintă expresia adaptării la condițiile stațiunii și locomoției
bipede.
Ca urmare se diferențiază:
- scheletul axial – format din coloana vertebrală cu rol în susținere și mișcare;
- scheletul membrelor superioare – care se leagă de scheletul axial prin centura scapulară;
- scheletul membrelor inferioare – care se leagă de scheletul axial prin centura pelviană.
2. SCHELETUL GAMBEI
Este format din două oase așezate în paralel:
Tibia
Fibula sau Peroneul
TIBIA - este un os lung, situat în partea mediană sau internă a scheletului gambei,
fiind principalul os de sprijin;
- prezintă un corp și doua extremități.
- extremitatea superioară - este mai voluminoasă decât cea inferioară, este formată din
două tuberozități care se numesc condili:
- condilul interior
- condilul exterior
7
Pe fața lor superioară, condilii au suprafețe articulare, cavități glenoide ale tibiei,
care se articulează cu condilii femurali.
Condilul extern are o fațetă perinieră pentru articularea cu capul fibulei.
Pe fața anterioară se află o proeminență numită tuberozitatea interioară, pe care este
fixat tendonul rotulei.
Corpul tibiei – are forma unei prisme triunghiulare; pe fața posterioară se află o
creastă care pornește din dreptul condilului extern până în jos și median, numindu-se linia
oblică a tibiei – servește pentru inserția mușchilor solear și tibial posterior.
- extremitatea inferioară - este mai puțin voluminoasă decât cea superioară. Prezintă o
față articulară pentru trohleea astragalului.
La partea internă, extremitatea se prelungește sub forma unei apofize, numită maleola
internă (se articulează tot cu astragalul).
Pe fața externă a acestei extremități se află o fațetă articulară pentru fibulă.
FIBULA (peroneul) - fibula este un os lung, mai subțire decât tibia, așezat în
partea externă a gambei.
Prezintă un corp și două extremități care se articulează cu tibia.
– extremitatea superioară se prezintă cu o îngroșare, numită capul tibiei.
Pe fața superioară se afla o suprafață articulară pentru condilul extern al tibiei, iar
lateral are o apofiză piramidală numită apofiza stiloidă.
Capul fibulei – este subțire, având forma unei prisme triunghiulare cu
suprafețe neregulate (pentru intersecția mușchilor).
– extremitatea inferioară formează maleola externă și se prezintă cu o îngroșare
ovală, turtită lateral.
Elemente de microstructură ale gambei
Oasele sunt alcătuite din țesut conjunctiv adaptat în cel mai înalt grad funcției de
rezistență și susținere.
8
Aceasta se datoreazaj impregnării substanței fundamentale cu o mare cantitate de săruri
de calciu și fosfor și aranjamentului fibrelor conjunctive a căror orientare este determinată
de forțele mecanice ce se exercită asupra osului.
Celulele osoase sunt adăpostite în mici cavități săpate în substanța fundamentală, care
este structurată sub formă de lame osoase.
Cavitățile, denumite osteoblaste comunică între ele prin canaliculele osoase fine
care anastomozează cu canaliculele cavităților vecine.
Prin canalicule circulă lichid interstițial care asigură hrănirea osului.
Diafizele tibiale și fibulare prezintă la periferie o membrană conjunctivă vasculară
numită periost cu rol în creșterea osului în grosime și în refacerea țesutului osos la nivelul
unei fracturi.
Dedesubt se găsește osul compact, străbătut de canalele Hawers ce conțin vase de sânge
și țesut conjunctiv lax.
În structura epifizelor tibiale și fibulare se găsește țesut osos spongios, dispus sub formă
de lame osoase (trabecule) ce delimitează niște cavități (areole) ce dau osului aspectul unui
burete.
Areolele și trabeculele comunică între ele și conțin în interior măduva osoasă.
Dispoziția trabeculelor osului spongios prezintă o arhitectonică specială
corespunzatoare factorilor funcționali mecanici și biologici ce acționează asupra osului.
Cercetările au arătat că vindecarea unei fracturi este un proces continuu în care periostul
joacă un rol vital.
Vindecarea fracturii s-ar produce, după unii autori, în două stadii :
STADIUL I – sau faza colusului primar – se caracterizează prin formarea de os nou
sub periostul adiacent focarului de fractură, în primele zile sau săptămâni ;
STADIUL al-II-lea - sau faza colusului secundar – se caracterizează prin formarea
colusului extern ce protejeaza spațiul fracturat.
Mușchii gambei
Gamba prezintă un numar de 12 perechi de mușchi dispuși în trei loje :
- anterioară – mușchii extensori ;
9
- externă (laterală) – mușchii peronieri ;
- posterioară – mușchii flexori.
a) – mușchii anteriori ai gambei
Se găsesc în fața membranei interosoase și a celor doua oase și sunt :
- mușchiul tibial anterior ;
- mușchiul extensor lung al halucelui ( II-V );
- mușchiul extensor scurt al halucelui ( I ).
b)– mușchii posteriori ai gambei
Mușchii posteriori ai gambei se găsesc înapoia membranei interseroase și a celor două
oase ale gambei și se împart în :
- mușchi superficiali ;
- mușchi profunzi.
Aceștia sunt :
- mușchiul lung peronier ;
- mușchiul scurt peronier ;
- mușchiul peronier al III-lea.
c)– mușchii laterali ai gambei sunt :
- mușchiul lung peronier ;
- mușchiul scurt peronier ;
- mușchiul peronier al III-lea
Mușchii extensori ai gambei și peronieri în zona tranzitorie a gambei :
- piciorul este strâns ancorat de planul osos prin îngroșări ale fasciei gambei, numite
retinocule ( separate pentru extensori și separate pentru peronieri).
Articulațiile supra- și subiacente
Articulația genunchiului cuprinde : condilii femurali, rotula, condilii tibiali.
Capsula articulară este foarte strânsă și este întărită de ligamente.
În interiorul articulației se găsesc meniscurile (formațiuni alcătuite din țesut conjunctiv
abundent, fără vase de sânge și nervi).
10
În mișcările de rotație externă a gambei, sau în mișcările bruște ale genunchiului,
menisculul poate fi fisurat sau rupt, producând blocaj articular, dureri și hidroartroză.
La nivelul genunchiului se descriu numeroase burse seroase, multe dintre ele
comunicând cu cavitatea articulară.
Axul principal de mișcare al articulației genunchiului este axul transversal care trece
prin condilii femurali :
- în flexia gambei pe coapsă, începutul mișcării se face prin rostogolirea condililor femurali
pe platoul tibial, care ajunge la 20º;
- extensia este efectuată până la 180º de mușchiul cvadriceps femural și prin rotația femurală
a tibiei, în afară, când femurul este fix.
Articulația gleznei – este formată din :
1) – articulația tibiofibulară distală, între maleola fibulară și extremitatea distală a tibiei
întărite de două ligamente; articulația permite doar mișcări de alunecare ;
2) – articulația talocrurală – se realizează între suprafețele articulare inferioare de la nivelul
epifizelor distale ale tibiei și fibulei, pe de o parte și trohleea de pe fața superioară a
talusului, pe de altă parte; articulația permite mișcări de flexie și extensie în jurul unei axe
transversale, trece prin cele două maleole.
3. FIZIOLOGIA MIȘCĂRILOR GAMBEI
Mișcările gambei sunt tributare mușchilor care se inseră pe oasele gambei, cât și
articulațiile adiacente – articulația genunchiului și articulația gleznei.
Articulația genunchiului înlesnește două funcții diferite și chiar contrarii:
a) – prin flexiunea genunchiului - membrul inferior funcționează ca o coloană frântă cu rol
multiplu în locomoție și în susținerea elastică a greutății trunchiului;
b) – prin stabilizarea genunchiului în poziția de extensie a membrului inferior funcționează ca
o coloană rigidă, necesară susținerii greutății corporale în ortostatism și în mers.
11
Extensia este poziția externă a celor două segmente. Ea se poate realiza numai
printr-o flexie prealabilă și este oprită la un unghi de 180º.
Flexiunea este foarte amplă, unghiul dintre coapsă și gambă putând fi redus în mod
activ la 50º, iar în mod pasiv, la 20º. Pe măsură ce flexiunea se accentuează, devin posibile
și mișcări secundare de rotație: rotația înăuntru, de cca 5-10º și rotația în afară de 30-50º.
Datorită participării forței gravitaționale, volumul și forța celor două grupe musculare
principale (flexorii și extensorii) sunt inegale.
Biomecanica mișcărilor gambei este strâns legată de biomecanica genunchiului și a
coapsei. În mișcările de flexie și extensie ale genunchiului, mușchiul cvadriceps are un rol
esențial.
Cvadricepsul este practic singurul extensor, forța sa fiind de 3 ori mai mare decât a
flexorilor la un loc și de 180 de ori mai mare dacât forța extensoare a mușchiului tensor al
fasciei laterale.
Prin dispoziția și inserția lor, mușchii gambei au rol important în realizarea mișcărilor
de extensie și flexie ale gleznei piciorului.
12
13
Capitolul II
FRACTURA DE GAMBĂ
A. GENERALITĂȚI DESPRE FRACTURĂ
1. Definiție
Fractura se definește prin întreruperea continuității osoase ca urmare a acțiunii
unui agent vulnerant. Acest agent vulnerant are o forță mai mare decât rezistența osului.
2. Etiopatogenie
Fracturile gambei se întâlnesc mai des la bărbați decât la femei și copii;
La vârstnici se produc după traumatisme mai puțin violente decât la adult din cauza
demineralizării;
Vârsta cea mai afectată este 20-40 ani;
La copii fracturile sunt mai puțin frecvente decât la adult datorită elasticității mari
a oaselor, greutății mici a corpului și masei musculare mai reduse.
3. Clasificarea fracturilor
În functie de modul de acțiune al agentului vulnerant, de intensitatea lui și de starea
osului, fracturile pot fi :
– Fracturi directe – se produc la locul de acțiune a forței mecanice, reprezentată prin
zdrobiri, compresiune, sau șoc violent.
– Fracturi indirecte – fractura se produce în alt loc decât acolo unde acționează agentul
traumatic.
Mecanismul poate fi prin :
- com presiune – producând fracturi epifizo-metafizare de pilon tibial – prin
cădere de la înălțime;
14
- flexie – fractura transversală – osul se rupe la maximum de curbură;
- torsiune – fractura spiroidă – prin răsucirea membrului;
- tracțiune – fractura pareclară – prin contracții musculare violente în caz de
electrocutare.
Sau fracturi combinate – prin îndoire și compresiune, producând fractura parțiala
transversală cu fragment triunghiular (în „aripă de fluture „), sau prin îndoire, răsucire și
compresiune, producînd fractura oblică scurtă.
După focarul de fractură
Totalitatea leziunilor care interesează osul, muschii, pielea, vasele și nervii
constituie focarul de fractură .
- Fracturi incomplete– sunt fracturile care nu interesează osul decât parțial
cum ar fi deformarea în grosime a osului.
a) Fractura prin înfundare:
- survine când partea din corticală a osului este împinsă sub nivelul osului din jur;
- cel mai des se produce la craniu;
- se vindecă repede, complicațiile depind de localizare
b) Fisura
c) Fractura în lemn verde :
- survine mai ales la copii;
- osul se fracturează pe partea opusă locului de acțiune a forței.
- Fracturi complete – sunt fracturile care interesează întreaga circumferință a osului.
Se descriu mai multe tipuri de fracturi complete :
a)Fracturi simple sau bifragmentare:
- transversale;
- oblice;
- spiroide.
b) Fracturi plurifragmentare :
15
- în „aripă de fluture”;
- bifocale sau trifocale;
- complexe.
După traiectul de fractură
Fracturi simple – se împart în :
a) transversale;
b) oblice;
c) spiroide.
a)Fracturile transversale:
- au traiect neregulat, mai mult sau mai puțin perpendicular pe axa diafizei, de obicei sunt
stabile;
- sunt fracturi stabile, contractura între fragmente este mică;
- dacă este bine redusă poate permite încărcarea mai precoce.
b) Fracturile oblice :
- au traiectul înclinat față de orizont și sunt oblice scurte (aproape de cele transversale) și
oblice lungi.
c)Fracturi spiroide :
- se produc prin mecanism de torsiune, au traiect helicoidal în spirală și fracturile în ”V” cu
bizou superior și inferior;
- în fragmentele spiroide ale oaselor gambei, axa spirei unui os este totdeauna situată în
prelungirea spirei celuilalt deoarece fractura de peroneu este de alt nivel față de fractura
tibiei (pe col) , supramaleolar.
Fracturi plurifragmentare
- sunt fracturile în care există mai mult de două fragmente;
- după aspectul traiectului se descriu trei tipuri de fracturi :
- „aripă de fluture”;
- bifocale sau trifocale;
- complexe.
Fracturile în „aripă de fluture” :
16
- sunt fracturile cu trei fragmente în care există un sector de contact direct între fragmentele
principale, de la inceput, sau după reducere.
Fracturile bi- sau trifocale :
- sunt acelea în care se izolează un fragment intermediar între cele două traiecte, în general
oblice sau transversale;
- se mai numesc „dublu etajate” , „trietajate” sau „plurietajate”.
Fracturi complexe :
- sunt acelea în care nu există contact direct între fragmentele principale, chiar
după reducere, interesând întreaga circumferiță a diafizei pe o înălțime variabilă.
Fracturi complicate
- sunt cele ce se însoțesc de leziuni ale structurilor importante din jur: vase, nervi,
articulații.
- fracturile cu mai mult de două fragmente se numesc fracturi cominutive.
După stabilirea focarului de fractură
Deosebim fracturi :
- stabile;
- instabile.
Fracturi stabile
- sunt fracturi care odată reduse și imobilizate (ghips, aparat ortopedic), nu se mai
deplasează;
- acestea sunt : fisurile, fracturile în lemn verde, fracturile angrenale.
Fracturi instabile
- sunt fracturile care prezintă risc de deplasare secundară după reducerea și
imobilizarea gipsată;
- necesită o manevră care să le stabilizeze;
- acestea sunt : oblice, spiroide, multifragmentare.
După starea învelișului cutanat
17
- fracturi închise – învelisul cutanat integru;
- fracturi deschise – cu plagă tegumentară.
După codificarea regiunilor anatomice (clasificarea AO)
- folosirea unui cod cu cinci simboluri care permite stabilirea gravității, a prognosticului și
alegerea indicației terapeutice.
Cuprinde cinci simboluri ;
- primele două simboluri definesc codificarea localizării fracturii
- prima cifră reprezintă localizarea la nivelul scheletului :
braț = 1 gambă = 4 mână = 7
antebraț = 2 coloană = 5 picior = 8
coapsă = 3 bazin = 7 centura scapulară = 9
- a doua cifră reprezintă localizarea la nivelul osului, fiecare os lung fiind împărțit în trei
segmente numerotate :
epifiza proximală = 1
diafiza = 2
epifiza distală = 3
- oasele gambei au patru segmente:
epifiza proximală = 1 epifiza distală = 3
diafiza = 2 maleola = 4
Exemplu : o fractură codificată ”42” reprezintă o fractură la nivelul gambei (4), la
nivelul diafizei (2)
4. Simptomatologia
Examinarea clinică trebuie să fie atentă și blândă.
Se apelează la inspecție, cu ajutorul căreia se depistează;
deformația;
tumefacția;
excoriațiile;
18
plăgile.
Prin palpare se localizează durerea, se apreciază temperatura locală și se examinează
circulația sub focar
De obicei sunt de evitat mișcările pasive, la nevoie se cere pacientului o mișcare activă,
dar cu prudență.
4.1. Semne locale
a) - de probabilitate:
durere vie, fixă, exacerbată la mișcare;
deformarea regiunii;
scurtarea;
impotență funcțională;
echimoză.
b) - de siguranță:
mobilitate anormală;
19
netransmisibilitatea mișcării;
crepitația osoasă;
întreruperea continuității osoase.
c) - de certitudine :
radiografii – efectuate din cel puțin două poziții (față și profil) să cuprindă și articulațiile
vecine și uneori examinate comparativ.
examenul radiologic – se efectuează în urgentă, după imobilizarea provizorie a fracturii cu
un mijloc transparent la razele X
examenul radiologic evidențiază linia de fractură și permite cercetarea părților moi.
4. 2. Semne generale
Examinarea generală a unui pacient traumatizat, cu fracturi, trebuie să urmeze un plan
stabil în vederea depistării stării de șoc sau a hemoragiei, a leziunilor asociate și a cauzelor
predispozante.
4.3. Leziuni asociate
i. Tegumentele pot să se prezinte :
o fară leziuni;
o cu leziuni localizate;
o cu decolare circumscrisă;
o cu decolare întinsă;
o necroză cutanată cu deschidere secundară a focarului de fractură.
ii. Musculatura din jurul focarului poate fi :
o nelezată;
o cu leziuni circumscrise la un grup muscular;
o cu leziuni musculare extensive;
o sindrom de compartiment.
iii. Trunchiurile vasculo-nervoase se pot prezenta :
o fară leziuni;
o leziuni ale unui nerv;
20
o leziuni vasculare izolate;
o amputatii subtotale sau totale.
Ruperea vaselor mici provoacă hematomul fractural.
Ruperea vaselor mari provoacă hemoragii periculoase.
Periostul poate fi decolat, rupt, uneori interpunându-se între fragmentele fracturate.
5. Diagnosticul pozitiv de fractură
Se face pe baza semnelor clinice și mai ales radiografice.
El trebuie să fie complet și să cuprindă obligatoriu:
denumirea osului fracturat;
locul fracturii;
dacă este fractura închisă/deschisă;
dacă interesează articulația;
capetele osoase.
Bilanțul clinic și radiologic are ca principale obiective :
stabilirea diagnosticului de fractură;
aprecierea stării tegumentelor;
contuzii susceptibile de evoluție spre necroză;
deschiderea focarului de fractură;
cercetarea complicatiilor;
- obligatoriu se vor examina: pulsul distal, temperatura și colorația tegumentului,
motricitatea și sensibilitatea sub focarul de fractură.
În politraumatisme, examenul clinic rapid și complet va stabili prioritățile terapeutice.
În toate cazurile care au și fracturi se va face o imobilizare provizorie pentru a evita
emboliile gazoase și agravarea leziunilor părților moi în timpul imobilizării pacientului.
B. PRINCIPALELE TIPURI DE FRACTURI ALE GAMBEI
Din punct de vedere anatomopatologic, se deosebesc urmatoarele tipuri :
Fracturile platoului tibial
Fracturile diafizare
21
Fracturile pilonului tibial
Fracturile maleolare
Caracteristici
Fracturile platoului tibial – sunt fracturile intraarticulare ce afectează epifiza proximală a
tibiei pe o distanță de 6 cm de la linia interarticulară.
Apar, de obicei, la adulții tineri și la vîrstnici prin căderea în picioare pe gamba întinsă.
Fracturile diafizare – pot fi localizate la nivelul :
- diafizei peroniere – prin lovitura directă sau indirectă, prin contracția violentă a
bicepsului femural ;
- diafizei tibiale – prin lovitura directă pe gambă, sau indirectă prin torsiunea gambei
cu piciorul fixat ;
- ambelor diafize gambiere – prin traumatisme violente directe sau indirecte.
22
C. CONDUITA DE URGENȚĂ
PRIMUL AJUTOR ÎN FRACTURILE ÎNCHISE
Primul ajutor are ca obiectiv salvarea vieții accidentatului, atunci când aceasta este
amenințată. Vorbind despre traumatismele membrelor, pericol vital în traumatismele
extremităților îl constituie hemoragia masivă și infecțiile grave. Primele gesturi de prim
ajutor vor trebui deci să urmărescă executarea imediată a hemostazei a toaletei și pansării
plăgii.
Imobilizarea provizorie a fracturilor are scopul diminuării durerilor (important pentru
prevenirea instalării șocului) și evitarea complicării leziunilor inițiale.
PRIMUL AJUTOR ÎN FRACTURILE DESCHISE
O fractură deschisă este o urgență care trebuie rezolvată integral în primele 6 ore de la
accident.
Îndepărtarea complicațiilor generale și locale, care amenință viața traumatizatului (stop
cardiorespirator, embolii, hemoragii externe) dacă este cazul.
Îmbrăcămintea sau încălțămintea din segmentul rănit vor fi tăiate cu un cuțit, lamă,
foarfecă, pentru a nu provoca suferințe inutile bolnavului. Plaga va fi inspectată (aspectul
plăgii) pentru a constata dacă există impurități (pământ, lemn, țesături).
Toaleta fizică și chimică a tegumentului din jurul plăgii (cu apă și săpun, degresare cu
eter sau benzină și dezinfectare cu alcool, tinctură de iod).
Toaleta fizică și chimică a plăgii :
- se îndepărtează impuritățile libere cu instrumente sterile ;
- se curăță plaga prin ”ștergere” cu soluție de eter iodat sau neofilină 0,50%. Aceste soluții nu
alertează vitalitatea țesuturilor sănătoase spre deosebire de apa oxigenată care poate altera
țesuturilor sănătoase ;
- în caz de impregnări cu impurități, plaga poate fi curățată cu ser fiziologic, cloramină 0,2% (2
tablete la ½ litri apă), permanganat de potasiu 1/4000 de culoare roz pal.
Atenție ! Nu trebuie pudrate plăgile cu antibiotice !
Se mai sterilizează o dată tegumentul în jurul plăgii (alcool, tinctură de iod).
Se aplică comprese sterile (pansament). În caz de hemoragii care interesează vasele mici,
hemostaza se face cu un pansament compresiv.
23
Înfășurarea se aplică în mod diferit, în funcție de regiunea anatomică în care există rana.
Imobilizarea provizorie.
Se face profilaxia antitetanică ; este o măsură de urgență, dar ea poate fi facută și la eșalonul
următor (dispensar, spital).
Când funcțiile vitale nu sunt afectate și când nu există un traumatism abdominal, vor fi
administrate antalgice (algocalmin, mialgin în injecții intra musculare)
Transportul la spital în cele mai bune condiții într-un serviciu de traumatologie (chirurgie).
Atenție ! toate manevrele se vor face cu maximum de menajare a pacientuluii, cu
multă blândețe și atenție spre a nu genera complicații (ruptura unor vase sau nervi,
perforarea unui viscer)
De asemenea, toate aceste manevre nu trebuie executate în complexitatea lor, nici la
locul accidentului, nici în camera de gardă, decât în cazul când se știe că dintr-un motiv sau
altul, bolnavul nu va putea fi operat în primele 4-5 ore de la accident. În mod normal, acești
bolnavi trebuie operați imediat, toaleta riguroasă a plăgii fiind făcută de chirurg în sala de
operație ca un timp operator esențial, premergător fixării osului fracturat. În aceste situații,
care sunt curente, primul ajutor la locul accidentului și în camera de gardă, pe care le
execută cadrele medii, trebuie să se limiteze la spălarea rapidă prin jet a plăgii cu soluții
antiseptice și acoperirea ei cu un pansament compresiv, cu dublu rol : hemostatic și de
izolare a plăgii față de mediul exterior contaminat.
D. IMOBILIZAREA ÎN FRACTURILE OASELOR GAMBEI
IMOBILIZAREA CU O SINGURĂ ATELĂ
Imobilizarea de urgență se execută cu o singură atelă posterioară, care se întinde de
la jumătatea coapsei sau de la plica fesieră spre partea distală până la vârful degetelor.
Se măsoară pe membrul inferior sănătos lungimea necesară pentru atelă de la
jumătatea copasei sau de la plica fesieră până la talpă (inclusiv lungimea talpii piciorului).
Se pregătește atela. În cazul atelei Cramer, extremitatea distală se îndoaie la 90º la
nivelul călcâiului (măsurând distanța pe membrul sănătos) pentru ca atela să cuprindă
călcâiul și talpa piciorului până la degete. Forma curburii călcâiului se modelează sprijinind
24
atela pe genunchi. De asemenea, la extremitatea cealaltă a atelei, marginile se îndoaie foarte
puțin în afară spre a nu apăsa țesuturile moi. În cazul atelei gipsate, modelarea se poate face
în momentul aplicării atelei.
Un ajutor sprijină cu blîndețe memebrul inferior, fixând o mână la nivelul gropii
poplitee, iar un alt ajutor menține gamba în ax, apucând piciorul bolnavului.
Se aplică atela posterior, avînd grijă să nu exercite compresiune pe călcâi
(denivelarea atelei pentru locul călcâiului să fie corespunzătoare). Pentru protejare, se
așează un strat gros de vată la călcâi, precum și la coapsă, sub capătul proximal al atelei. Se
va avea grijă ca laba piciorului să fie așezată de la început în unghi drept față de gambă. La
coapsă, genunchi și gambă, înfășarea se face circular, la gleznă în formă de spică. În cazul
atelei gipsate, înfășurarea pe membrul fracturat se poate face fie cu fașă uscată, fie cu fașă
gipsată îmbibată cu apă (aparat gipasat circular). În acest caz rularea feșii gipsate se face
fără răsuciri, având grijă ca pe întreaga suprafață a gipsului să nu rămână imprimări.
Aparatul gipsat circular nu va fi executat decât în serviciile de ortopedie, unde evoluția
ulterioară poate fi urmărită de cadre de specialitate.
IMOBILIZAREA CU DOUĂ ATELE
În fracturile gambei cele două atele, egale ca lungime, se așează lateral, una pe partea
externă și alta pe partea internă a membrului inferior.
Ele se întind de la rădăcina coapsei până la călcâi de care se fixează cu legături de
fașă.
Pentru ca fractura să nu se poată deplasa în axul longitudinal al osului trebuie
imobilizată și încheietura gleznei. În acest scop va trece fașa sau pânza pe sub talpă, pe care
o va solidariza cu atele laterale printr-o legătură în ”8”.
25
26
Capitolul III
EDUCAȚIA PACIENTULUI PENTRU PREVENIREA
AFECȚIUNILOR LOCOMOTORII
Alimentația echilibrată :
- unii factori nutriționali au efect asupra troficității cartilajului (acizii grași nesaturați) ;
- o alimentație hiperglucidică duce la o creștere a greutății corporale constituind, un factor
determinant și agravant al articulațiilor portale
Evitarea sedentarismului – inactivitatea duce la scăderea amplitudinii mișcărilor și la
scăderea forței musculare.
Evitarea eforului fizic excesiv – eforul fizic în exces duce la apariția tendinitelor, a
durerilor musculare.
Evitarea frigului – expunerea prelungită la frig poate exacerba focare de infecție
lentă.
Respectarea unor reguli înaintea efortului fizic : antrenament progresiv; încălzire
înainte de efortul propriu-zis ; oprirea periodică a efortului pentru recuperare.
Poziționarea corectă în timpul unor activități – ridicarea unor greutăți de jos cu
ambele mâini și cu genunchii întinși constituie un factor agresiv pentru coloana vertebrală.
Menținerea posturii și aliniamentului corect al corpului – se previn în acest fel
deviațiile coloanei vertebrale (cifoză, scolioză).
Tratarea deviațiilor coloanei vertebrale și a altor deficiențe încă din copilărie.
27
Tratarea infecțiilor microbiene și virale.
Evitarea mersului prelungit pe teren accidentat – se evită astfel agravarea suferințelor
șoldului.
Evitarea ortostatismului prelungit – se protejează articulațiile portante, oasele și
mușchii scheletici.
Purtarea de încălțăminte adecvată și comodă.
Menținerea capacității de efort prin mers pe jos, activități sportive, exerciții fizice cu
regularitate.
Evitarea traumatismelor :
- montarea de bare pe pereții laterali și îndepărtarea obstacolelor pentru pacienții cu tulburări de
vedere, de echilibru, varstnici, etc ;
- folosirea covoarelor antiderapante în jurul toaletei și în cada de baie ;
- purtarea echipamentului de protecție adecvat ;
- prevenirea accidentelor rutiere, casnice.
Evitarea factorilor care contribuie la apariția osteoporozei – dietă bogată în calciu,
fumat, consum excesiv de cafea, exces de proteine.
28
Capitolul IV
TEHNICI DE NURSING APLICATE PACIENȚILOR
CU FRACTURĂ DE GAMBĂ
1.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE TEGUMENTE
Obiectivele producerii
• Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor,
• Stimularea circulaţiei
• Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.
Pregătirea materialelor
- medicamentele, prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi)
- mănuşi de cauciuc
- comprese, tampoane, spatulă
- pense porttampon, spatulă
- material pentru protecţia patului
- tavă sau cărucior pentru medicamente
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
- informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
-explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj,
comprese medicamentoase
- informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate simţi
- informaţi asupra eventualelor alergii
b) Fizică:
29
- asiguraţi imunitatea
- asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice
medicamentul
- sfătuiţi pacientul să stea relaxat
Efectuarea procedurii:
- pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior
- verificaţi recomandarea medicală
- identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică
administrarea
- asiguraţi intimitatea
- aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
- spălaţi mainile
- îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
a) Aplicarea unguentelor şi alifiilor
- scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
- întindeţi cu blandeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă
- protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încît medicamentul să nu fie
îndepărtat
- curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul
recomandă astfel.
b) Aplicarea lichidelor
- întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon
- lăsaţi pielea să se usuce
- protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată
- curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul
recomandă altfel;
c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare
- puneţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamentelor de propriile
tegumente
- aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic
30
- alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă
Îngrijirea pacientului
- aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- observaţi eventualele reacţii locale
- instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la
domiciliu
Reorganizarea locului de muncă
- puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii
adecvate
- îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite
- spălaţi măinile
Notarea procedurii
Notaţi:
- data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei
- orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor
- reacţia pacientului la procedură
- ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- medicamentele au fost administrate fără incidente
- pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
- pacientul este cooperant şi demonstrează inţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
- pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor
- liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi
dureroasă)
- pacientul acuză senzații neplăcute: usturime, înţepături
- explicaţi pacientului, dacă este cazul, că senzaţiile fac parte din efectul
medicamentelor
31
- pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie
- observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate
2.INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Obiectivele procedurii - introducerea in ţesutul celular subcutanat a unor
medicamente în doza prescrisă
Pregătirea materialelor
- tavă medicala/cărucior pentru tratament
- seringi şi ace sterile adecvate
- medicamentul de injectat
- prescripţia sau F.O.
- soluţii dezinfectantate (alcool)
- tampoane de vată sau comprese de tifon
- mănuşi de unică folosinţă ( opţional)
- recipiente pentru colectarea deşeurilor
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
- informaţi, încurajaţi şi susţineţi pacientul
- explicaţi scopul injecţiei, a efectelor dorite şi nedorite, a orarului de administrare dacă este
cazul
- obțineți consimţămantul informat
b) Fizică:
- asiguraţi intimitatea pacientului
- aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa în poziţie şezandă cu mana sprijinită pe şold sau în
decubit dorsal
- stabiliţi locul de elecţie (injecţia se poate efectua pe faţa externă a braţului, faţa
supraexternă a coapsei, regiunea supra şi sub spinoasă a omoplatului, regiunea deltoidiană,
flancurile peretelui abdominal, regiunea subclaviculară)
32
Efectuarea procedurii:
- verificaţi prescripţia medicală
- spălaţi-vă pe maini, cu apă şi săpun
- dezinfectaţi-vă mâinile
- îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă(opţional)
- încărcaţi seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă
- eliminaţi bulele de aer din seringă
- schimbaţi acul cu altul capişonat, adecvat
- dezinfectaţi locul de elecţie cu alcool
- pliaţi tegumentul între police şi index fixându-l şi ridicându-l de pe planurile profunde
- pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau
90°
- verificaţi poziţia acului prin aspirare
- injectaţi lent soluţia medicamentoasă
- retrageţi acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
- nu recapsulaţi acul
- masaţi locul injecţiei cu tamponul cu alcool exercitand o uşoară presiune
- indepărtaţi-vă mănuşile
Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul intr-o poziţie comodă in repaus
- Observaţi in permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison,
agitaţie)
Reorganizarea locului de muncă
- colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU (precauţiunilor universale); acul se
aruncă necapişonat
- îndepărtaţi-vă mănuşile
- spălaţi-vă pe mâini
Notarea procedurii
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ;
- nume, prenume;
33
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
Evaluarea eficacității procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- medicamentul este injectat lent în zona selectată cand nu se aspiră sânge
- pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fără efecte adverse
secundare; facies relaxat, comportament adecvat
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat.
- în acest caz acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru
injectare în alt loc
- zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare
- se aplică comprese reci sau gheaţă
- durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
- ruperea acului - se masează locul, se extrage acul
3.EXAMINAREA RADIOLOGICĂ
Definiție
- examenele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiațiilor X, care
sunt vibrații electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă care au capacitatea de a
penetra substanţele foarte dense şi de a produce
imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film fotografic
Principii generale
- examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal instruit
- echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie - ecrane TV, înregistrări
digitale, imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai amănunţite
- țesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de radiaţii care le
străbate variază iar imaginile pot fi clare sau mai puţin clare.
- oasele fiind dense nu sunt străbătute de radiaţii şi sunt radioopace în timp ce
34
ţesuturile moi sunt străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult
sau mai puţin conturate.
- datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un contrast
natural prin aer, lichid, ţesut gras, ţesut osos:
• plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer - determină imagini transparente
• unele organe au o capsulă de grăsime care creează o umbră mai mult sau mai
puţin densă
• oasele conţin săruri minerale şi sunt radioopace.
TIPURI DE EXAMENE
- Radiografia - înregistrare a imaginilor pe un film special.
- Xeroradiografia - înregistrarea imaginii pe o suprafaţă de seleniu.
Avantaje:
• imagine clară datorită contrastului ridicat putând fi interpretate zone mai mici.
• este utilă pentru extremităţi şi mai ales pentru ţesuturi moi
• expunerea este de scurtă durată
- Tomografia computerizată (CI)
• utilizează radiaţii x şi un sistem de scanare, elimină suprapunerile.
• metodă computerizată care prezintă imagini anatomice arteriale eliminând oasele şi
ţesuturile
Avantaje:
o risc de toxicitate redus prin scaderea cantitatii de substantă si de contrast
o risc de complicaţii scăzut, se poate face ambulator.
o imagini îmbunătăţite pe CD şi reproduse pe un monitor TV.
o face posibilă examinarea vaselor mici
Limite:
o se foloseşte între 40 - 65 ani
o nu se foloseşte la bolnavii cu stare gravă sau cu angină pectorală
o în cazul examinării membrelor inferioare sau a zonei abdominale mărimea câmpului
observat necesită mai multe injecţii cu substanţă de contrast
o există risc asemănător cu cel al urografiei
35
- Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
• tehnică non invazivă prin care se obţin imagini transversale ale anatomiei corpului prin
expunerea într-un câmp magnetic, fără radiaţii
• obţinerea imaginilor se bazează pe conţinutul diferit în apă al ţesuturilor
36
37
Riscurile iradierii
- Modificări genetice
• expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale ADNlui
38
din cromozomi, urmate de mutaţii
- Modificări somatice:
• pot aparea în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul există şi atunci când iradierea
se face în timp urmările manifestându-se mai târziu
• riscul este crescut în cancer şi la gravide în primul trimestru de sarcină
- Măsuri de securitate:
• purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la examen.
• evitarea expunerii repetate la radiaţii.
• se obţin informaţii despre o eventuală sarcină
• în caz de dubiu sau sarcină confirmată examenul nu se efetuează
ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR RADIOLOGICE
Obiective
- examinarea cu ajutorul radiaţiilor X ® a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de
contrast în funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
- înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei
bolii.
Pregătirea pacientului
a) pregătirea psihică
- explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic
- informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
- obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
- informaţi asupra duratei examenului
- verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
b) pregătirea fizică
- se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic.
- pacientul este rugat sa-şi îndeparteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în
câmpul de examinare.
39
Participarea la efectuarea procedurii
- identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere.
- însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predati pacientul colegei de la
radiologie pentru administrarea substanţei de contrast
Îngrijirea pacientului
- se ajută pacientul să se aşeze pe pat
- se monitorizează: T°, P, TA, R
Notarea procedurii
Notaţi:
- data efectuării examenului şi comportamentul pacientului
- dacă pacientul trebuie să revină la radiologie.
4.PREGĂTIREA PREOPERATORIE
Pregătirea preoperatorie generală din ziua care precede operația
Pregătirea psihică a bolnavului
- se recomandă tact şi înţelegere empatică în comunicarea cu pacientul pentru a
reduce disconfortul psihic creat de teama de operaţie, anestezie.
- se recomandă selectarea pacienţilor pe saloane, evitându-se contactul celor nou
internaţi cu cei care au avut o evoluţie postoperatorie dificilă, gravă sau cu muribunzii.
- se linişteşte pacientul cu privire la anestezie, durere şi procedurile preoperatorii
- se respectă opiniile pacientului legate de credinţe şi concepţii.
- se oferă informaţii clare, accesibile legate de actul operator şi de consecinţele acestuia
(limitări, mutilări).
- se obţine consimţământul scris al pacientului conştient, adult sau al familiei
în cazul minorilor sau al pacienţilor inconştienţi.
40
- se stabileşte data intervenţiei şi se comunică bolnavului.
- consimţământul informat în intervenţiile chirurgicale este responsabilitatea medicului;
nursa este responsabilă din punct de vedere etic, nu legal, acţionând
ca un avocat al pacientului (verificând dacă pacientul a înţeles informaţiile primite şi dacă
sunt respectaţi toţi paşii în pregătirea preoperatorie).
- formele de consimţământ trebuie semnate înainte ca pacientul să primească medicaţia
sedativă, preanestezică.
- se administrează, la indicaţia medicului sedative, hipnotice în seara dinaintea
interventiei pentru a asigura o odihna adecvata în timpul nopţii
Igiena pacientului
- se face baie, sau duş, sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor nedeplasabili.
- se curăţă cu atenţie zonele de flexie şi cea ombilicală pentru a reduce riscul infecţiei prin
flora cutanată.
Crearea câmpului operator
- se depilează zona de intervenţie prin raderea pilozităţilor cu un aparat de ras
individual, pe o suprafaţă largă (15 / 25cm) având grijă să nu se creeze soluţii
de continuitate.
- se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reacţii alergice şi iritaţii ale
mucoaselor din zonele intime.
- nu se depilează sprâncenele în cazul intervenţiilor la nivelul globului ocular.
- se dezinfectează zona rasă cu alcool medicinal sau betadină (se exclude riscul
la alergie prin anamneză)
- se acoperă câmpul operator cu un câmp steril.
- în caz de urgenţă imediată, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU înainte de a fi
transportat la blocul operator. Se contraindică, temporar, actul operator în caz
de leziuni cutanate în regiunea unde urmează să se desfăşoare intervenţia.
Supravegherea înaintea operației
- se măsoară şi se reprezintă grafic funcţiile vitale: temperatura, puls, T.A, respiraţie.
- se cântăreşte bolnavul şi se apreciază talia pentru dozarea premedicaţiei şi anestezicelor.
41
- se semnalează medicului eventualele modificări ale tegumentelor din zonele prevăzute
pentru intervenţie cum ar fi semnele de inflamaţie sau de alergie.
- se notează şi se raportează eventualele simptome de infecţie a căilor respiratorii
superioare, precum şi apariţia menstruaţiei la femei.
Investigarea paraclinică
- se verifică, obligatoriu, pentru toate tipurile de intervenţii chirurgicale:
• grupul sanguin şi factorul Rh
• hemograma
• glicemia
• ureea
• creatinina sanguină
• electroliţii serici
• probele hepatice
• factorii de coagulare
• sumarul de urină
- se efectuează:
• ECG, radiografie pulmonară.
Golirea intestinului terminal
- se face clisma evacuatoare în seara dinaintea şi în dimineaţa intervenţiei chirurgicale în caz
de intervenţii pe tubul digestiv.
- se administrează un laxativ cu 12-24 ore inaintea intervenţiei dacă actul operator nu se
desfăşoară pe tubul digestiv şi tranzitul bolnavului este normal.
Restricția alimentară
- se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de operaţie.
- se sistează aportul de alimente şi lichide de la orele 21, în seara de dinaintea
operaţiei.
- se interzice fumatul cu o seară înainte de operaţie, precum şi consumul de băuturi
alcoolice.
Pregătirea preoperatorie din ziua operației
42
Măsuri generale
- se supraveghează pacientul să rămână nemâncat şi să nu fumeze.
- se măsoară funcţiile vitale şi vegetative: temperatura, puls, TA..
- se apreciază starea generală şi comportamentul.
- se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcţiilor vitale, tusea, coriza,
diareea, apariţia menstruaţiei la femei şi modificări din zona de intervenţie.
- se îndepărtează bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale),
agrafele de păr, lentilele de contact
- se cere pacientei să-şi facă toaleta de dimineaţă fără folosirea machiajului sau
a lacului de unghii, a rujului, pentru o bună observare a extremităţilor.
- se invită pacientul să-şi golească vezica urinară sau se montează aseptic o sondă vezicală,
dacă medicul indică
- se strânge părul lung într-o bonetă, sau se împleteşte în coadă, iar pacientul
îmbracă o pijama curată, deschisă, iar femeile cămaşă de noapte.
Administrarea medicației
- se administrează medicaţia preanestezică (premedicaţia) cu 60 de minute înainte de
operaţie, dacă administrarea este orală şi cu 45 de minute înainte de operaţie - în
administrarea parenterală
- se interzice pacientului să se mai ridice din pat după administrarea premedicaţiei deoarece
are acţiune sedativă şi deprimă circulaţia, determinând
hipotensiune arterială ortostatică.
- se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-şefe,
însoţite de procesul verbal.
Transportul bolnavului la sala de operație
- se transportă bolnavul la sala de operaţie cu un mijloc adecvat stării sale - cu
brancarda, patul rulant, bine acoperit şi însoţit de nursă.
- se însoţeşte bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele investigaţiilor, cu
consimţământul scris.
- se evită transportul prea devreme la sala de operaţie pentru a nu stresa bolnavul.
- se verifică lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).
Pregătire salonului postoperator
43
- se pregăteşte, între timp, salonul pentru primirea în condiţii oprime, a operatului:
• igiena salonului
• aerisirea salonului
• schimbarea lenjeriei de pat
• asigurarea cu material de protecţie a patului.
- se verifică sursa de oxigen, de aspiraţie.
- se pregătesc: tensiometru şi stetoscop biauricular, stativ, trusa de perfuzat, soluţii
perfuzabile şi medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie, urinar,
basinet, tăviţa renală, alte materiale în funcţie de tipul intervenţiei şi de îngrijiri (borcan de
drenaj, de aspiraţie, etc).
Pregătirea operatorie specială
Obiective
- corectarea deficienţelor organismului.
- restabilirea echilibrului fiziologic pentru a suporta actul operator.
- evitarea complicațiilor grave în timpul sau imediat după operaţie.
Indicații
- pacienţi cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va
interveni.
- pacienţi cu afecţiuni preexistente (taraţi): cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale,
diabet zaharat.
Măsuri specifice
A. Măsuri specific legate de aparatul pe care se desfășoară operația
- în cazul intervenţilor pe aparatul respirator se practică:
• aspirarea secreţiilor traheo-bronşice
• medicaţie specifică:
- fluidifiante ale secreţiilor
- expectorante
- bronhodilatatoare
44
- intubaţia cu sonde speciale - sonda CARLENS (prezintă două braţe, câte unul
pentru fiecare bronhie) când este necesară excluderea temporară a unui plămân sau pentru a
preveni inundaţia bronsică cu secreţii (ex. Chist hidatic)
- în cazul operaţiilor pentru stenoza pilorică şi a operaţiilor pe stomac:
• montarea unei sonde nasogastrice de aspiraţie a stazei gastrice, cu 3-4 zile
înainte de operaţie
• spălătura gastrică în seara dinaintea operaţiei
- în caz de ocluzie intestinală:
• aspiraţie nasogastrică
• reechilibrare hidro-electolitică i.v.
- în cazul intervenţiilor pe colon şi rect:
• golirea conţinutului cu 48-72 de ore înaintea operaţiei prin:
- regim alimentar cu puţine reziduuri (carne, ouă, brânză, lapte, iaurt)
- regim exclusiv hidric cu 24 ore înaintea operaţiei administrarea de soluţii hipertone
cu 24 ore înaintea operaţiei: Fortrans (care nu este metabolizat de flora intestinală şi nu se
absoarbe prin mucoasa intestinală); se administrează 4 plicuri dizolvate fiecare în câte 1 litru
de apă (4 litri în total) în seara care precede intervenţia, fiecare litru fiind băut într-o oră.
• reechilibrarea hidroelectolitică parenterală
• clisme evacuatorii în cazul în care administrarea Fortrans-ului este contraindicată (stare
generală alterată, insuficienţă cardiacă, HTA, etc).
• aseptizarea colonului prin administrarea parenterală de antibiotic
B. Măsuri specific legate de afecțiunile preexistente
- se recomandă obţinerea avizului de la medicul specialist în domeniu (diabetolog,
cardiolog, gastroenterolog, neurolog, etc) cu specificarea riscului anestezicochirurgical şi
eventual a măsurilor terapeutice necesare atât pre-, cât şi
postoperatorii.
- se vor evita intervenţiile pentru afecţiuni cronice în primele 6-12 luni după un
infarct miocardic acut
- se converteşte medicaţia cardiacă şi antihipertensivă sau de reglare a glicemiei pe
cale orală în terapie parenterală până la reluarea tranzitului şi alimentaţiei postoperator.
- se face reechilibrarea hematologică parenterală (transfuzii) în cazul pacienţilor cu
anemie severă, preoperator.
- se aplică măsuri specifice pentru pacienţii hepatici:
45
• dieta hipercalorică predominant glucidică
• vitaminoterapie
• reducerea aportului de proteine pentru a scădea riscul de apariţie a
encefalopatiei portale (la cirotici).
- se recomandă profilaxia riscurilor: infecţios, tromboembolic şi al hemoragiilor
digestive acute "de stres" la pacienţii cu risc major.
Pregătirea preoperatorie de urgență
Definiție
- pregătirea preoperatorie pentru intervenţia chirurgicală efectuată în primele 2- 3 ore de la
internare sau în primele 4-6 ore (în caz de semiurgenţă).
- pregătirea preoperatorie pentru urgenţele majore cu risc vital.
Obiective
- salvarea vieţii pacientului.
- prevenirea complicaţiilor intra, şi postoperatorii imediate.
Măsuri preoperatorii de urgență
Măsurile se aplică în sala de operaţie şi se referă la:
- toaleta sumară pe regiuni insistându-se pe aseptizarea regiunii pentru operaţie
- monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
- deşocarea bolnavului
- recoltarea de urgenţă a sângelui pentru: HLG, HT, glicemie, uree, teste de coagulare, grup
sanguin şi factor Rh
- administrarea premedicaţiei.
Îngrijirea intraoperatorie
Obiective specifice
- controlul infecţiei prin respectarea circuitelor şi aplicarea tehnicilor aseptice;
- asigurarea siguranţei şi protecţiei pacientului
46
- prevenirea complicaţiilor intraoperatorii.
Pregătirea sălii de operație
- nursa de la blocul operator verifică curăţenia şi funcţionalitatea aparatelor şi
echipamentelor din spaţiile medicale (sălile de operaţii cu anexele aferente): spălător filtru
pentru chirurgi cu robinete cu apă sterilă, spaţiu pentru pregătirea materialelor şi pentru
trezirea operatului, cameră protocol operator.
În sala de operaţii viscerale verifică:
- lampa scialitică, oxigenatorul de perete,
- aspiratorul chirurgical, aspiratorul de perete, prizele.
- se pregătesc: masa cu instrumente sterile, casoletele cu material moale,
pachetele cu bluze şi măşti sterile, căruciorul cu medicamente, masa de operaţii
Reguli de bază în sala de operații
- în sală se intră numai cu echipament de protecţie: halat, papuci, bonetă, mască.
- halatele echipei sunt considerate sterile în faţă, de la umăr până la mijloc şi de la mână
până aproape de cot; zonele nesterile ale halatelor includ umerii, gâtul, zonele axilare şi
spatele.
- mesele acoperite cu câmpuri sunt considerate sterile doar la suprafaţă; orice
material care atinge suprafaţa mesei este considerat contaminat.
- personalul echipei sterile trebuie să stea în apropierea suprafeţelor sterile, iar dacă-şi
schimbă poziţiile, trebuie să se întoarcă cu faţa către faţa celuilalt sau cu spatele către
spatele celuilalt
- tot personalul trebuie să folosească măşti care asigură o filtrare înaltă
- măştile trebuie să acopere complet nasul şi gura şi să fie fixate şi nu purtate
larg în jurul gâtului.
- când măştile sunt îndepărtate, se ating numai legăturile pentru a preveni contaminarea
mâinilor de la zona nazofaringiană
- unghiile se taie scurt pentru a preveni străpungerea mănuşilor.
Trimiterea pacientului în zona sălii de operație
- protocolul de admitere în zona în care pacientul este ţinut până ajunge în sala
de operaţie, prevede să se verifice de către nursă:
• numele şi numărul de salon al pacientului
47
• istoricul starii de sanatate şi starea fizică prezentă
• rezultatele examenelor de laborator şi radiografiile
• grupa de sânge şi testele de compatibilitate
• alergiile şi orice alte reacţii anterioare la anestezie sau transfuzii
• prezenţa bijuteriilor, a lentilelor de contact, a protezelor dentare şi dacă
pacientul a consumat alimente
• greutatea şi înălţimea, în vederea dozării corecte a drogurilor anestezice.
Poziționarea pacientului pentru operație
- responsabilitatea pentru poziţionarea pacientului revine împreună nursei,
chirurgului şi anestezistului
- poziţionarea pacientului va ţine seama de:
• tipul şi locul intervenţiei
• mobilitatea articulaţiilor
• vârsta pacientului
• evitarea apariţiei leziunilor de compresiune la nivelul ţesuturilor şi nervilor
• facilitarea funcţiei cardiocirculatorie şi pulmonară
- poziţionarea corectă este importantă pentru:
• expunerea adecvată a zonei operatorii
• accesul uşor pentru inducerea anesteziei şi administrarea de soluţii şi medicamente i.v.
• promovarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii
• asigurarea intimităţii pacientului prin evitarea expunerilor care nu sunt necesare
- pentru menţinerea în poziţia adecvată intervenţiei, pacientul va fi fixat cu chingi pe masa
de operaţie.
Pregătirea câmpului operator și anestezia
- se face curăţarea mecanică a pielii cu apă şi săpun
- se dezinfectează cu un agent antimicrobian
- se acoperă regiunea cu un câmp steril cu fereastră sau cu folie adezivă, transparentă, prin
care se face incizia şi care împiedică diseminarea florei cutanate; o alternativă este
pulverizarea preoperatorie a unei pelicule adezive
care împiedică apariţia contaminării
- se utilizează diferite anestezice şi medicaţia adjuvantă corespunzătoare pentru
obţinerea stării de inconştientă, de analgezie, relaxare musculară şi dispariţie a
48
reflexelor, medicul anestezist este ajutat de nursa de anestezie.
- nursa va supraveghea: funcţiile vitale, culoarea, temperatura şi umiditatea tegumentelor,
temperatura corporală, comportamentul bolnavului în cursul inducerii anesteziei: este
posibil ca anestezia să determine excitabilitatea pacientului (râde, plânge, vorbeşte excesiv,
se mişcă excesiv), ceea ce necesită imobilizare pentru prevenirea autotraumatizării.
Supravegherea intraoperatorie
- obiectivele principale ale supravegherii intraoperatorii a bolnavului sunt:
• asigurarea unei anestezii corecte
• menţinerea liniştii operatorii
• depistarea la timp a incidentelor ce pot să apară
- elementele de supraveghere:
• fazele anesteziei - prin măsurarea TA, efectuarea EEG cu dispozitive electronice
• ventilaţia pulmonară care poate fi tulburată în urma curarizării, acţiunii analgeticelor
centrale - se apreciază prin observarea tegumentelor, măsurarea
frecvenţei respiratorii, dozarea gazelor din sânge
• constantele circulatorii se urmăresc clinic prin aprecierea ritmului cardiac şi
măsurarea T.A., iar paraclinic cu ajutorul electrocardiogramei sau monitoarelor
electrice.
• aprecierea pierderilor sanguine trebuie făcută cât mai obiectiv ţinând seama de
complexitatea operaţiei şi de gradul sângerarii
- evaluările se pot face prin:
• cântărirea compreselor utilizate în plagă comparativ cu un număr egal de comprese făcute
în acelaşi mod.
• măsurarea sângelui din aspirator
• determinarea hemoglobinei în lichidul de spălare a materialului moale
- cantitatea sângelui pierdut este în funcţie şi de tipul operaţiei; astfel se apreciază că în
timpul:
• curei operatorii a herniei se pierd aproximativ 20-30 ml. sânge
• gastrectomiei subtotale - între 250-1700 ml
• pielotomiei - între 125-300 ml.
• pneumectomiei - între 200-2500 ml; histerectomiei - între 250-800 ml.
49
Note privind intervenția chirurgicală (protocolul)
- medicul chirurg notează (în protocolul operator) informaţiile referitoare la operaţie; datele
sunt relevante pentru îngrijirea postoperatorie imediată şi includ următoarele:
• diagnosticul postoperator
• tipul operaţiei (clasică, endoscopică)- care poate orienta îngrijirea
• anestezicul utilizat - orientează îngrijirea nursing (poziţionarea operatului)
• aprecierea tulburărilor respiratorii
• estimarea sângelui pierdut şi a compensării lichidelor pentru prevenirea sau
combaterea dezechilibrului hidro-electrolitic
• tuburile de dren, sondele de aspiraţie, sondele vezicale
- nursa verifică inventarul materialelor şi instrumentelor folosite: pense, comprese, câmpuri
sterile.
APRECIEREA GENERALĂ A STĂRII OPERATULUI ÎNAINTE DE A FI
TRANSPORTAT DE LA SALA DE OPERAŢIE.
5.PANSAMENTUL
Respectați condițiile unui bun pansament
a) Să fie făcut in condiţii aseptice
- Folosiţi materiale de protecţie şi instrumente sterile
- Spălaţi şi dezinfectaţi mainile, îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Serviţi materialele folosind pense
- Nu introduceţi în casoletă sau în trusa de instrumente pensa cu care aţi lucrat
în plagă;
- Nu folosiţi aceleaşi instrumente la alți pacienţi
b) Să fie absorbant
- Asiguraţi absorbţia secreţiilor pentru a favoriza cicatrizarea
- Folosiţi comprese de tifon şi vată hidrofilă
c) Să fie protector
- Acoperiţi plaga cu comprese sterile şi vată
50
- Asiguraţi-vă că dimensiunile compreselor depăşesc marginile plăgi cu cel puţin
1-2 cm
- Dacă zona este expusă microbilor, protejaţi plaga cu un strat mai gros de tifon
şi vată;
d) Să nu fie dureros
- Acţionaţi cu blandeţe şi răbdare
- Administraţi un calmant la recomandarea medicului dacă situaţia o cere
- Spălaţi plaga prin turnare şi absorbiţi surplusul de lichid şi secreţiile prin
tamponare
- Nu fixaţi pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulaţia şi a nu produce
durere
- Asiguraţi limitarea mişcărilor în acea zonă dacă există indicaţii în acest sens
e) Să fie schimbat la timp
- Verificaţi indicaţia medicală cu privire la schimbarea pansamentului;
- Schimbaţi cât mai rar pansamentul la plăgile chirurgicale atunci cand se menţine curat şi
uscat
- În cazul plăgilor secretante schimbaţi pansamentul ori de cate ori este nevoie;
- Anunţaţi medicul şi controlaţi plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă
febră fără altă cauză, schimbaţi pansamentul cu această ocazie.
Respectați timpii pansamentului
a) Crearea câmpului operator
- Degresarea tegumentelor din jurul plăgii pentru a îndepărta urmele de adeziv de la
pansamentul sau sebumul, folosind eter sau benzină iodată
- Îndepărtaţi compresele de la pansamentul vechi cu blandeţe, umezindu-le cu
soluţie antiseptică dacă sunt lipite
- Dezinfectaţi tegumentul cu o soluţie antiseptică (începand dinspre plagă spre
periferie, schimbaţi frecvent tamponul)
b) Tratarea plăgii
- Acţionaţi în funcţie de recomandarea medicului, de natura şi evoluţia plăgii;
spălaţi plaga cu un jet slab de soluţie antiseptică dacă prezintă secreţii, îndepărtaţi tubul de
dren, îndepărtaţi firele şi ajutaţi medicul dacă este o plagă recentă
- Aplicaţi medicamente conform prescripţiei medicale
c) Acoperirea (protecţia plăgii)
51
- Aplicaţi comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu 1-2 cm
- Nu aplicaţi un strat prea gros de tifon pentru a asigura o bună capilaritate
- La plăgile care secretă, acoperiţi compresele cu strat nu prea gros de vată pentru a nu
permite, stagnarea secreţiilor în contact cu tegumentul favorizand
iritaţia şi macerarea
d) Fixarea pansamentului :
- Alegeţi o metodă de fixare adecvată regiunii prin înfăşare sau cu substanţe adezive
- Verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de întoarcere sau dacă asigură repausul
în cazul în care este limitată mişcarea
- Verificaţi dacă pansamentul jenează mişcarea
Obiective
• Favorizarea vindecării rănilor
• Prevenirea infecţiei
• Aprecierea procesului de vindecare
• Protecţia plăgii împotriva factorilor mecanici
Pregătirea materialelor
Se face în funcţie de tipul de pansament (protector, absorbant, compresiv,
ocluziv, umed)
- Tavă medicală/cărucior pentru tratamente, măsuţa pentru pansamente;
- Trusa cu instrumente sterile: pense hemostatice, pense anatomice, foarfeci
chirurgicale, stilete butonate, sonde canelate;
- Comprese sterile
- Tuburi de dren sterile
- Mănuşi sterile
- Ochelari de protecţie, mască
- Muşama, aleză
- Soluţii antiseptice: pentru tegumente, pentru plagă
- Soluţii degresante: benzină iodată, eter
- Medicamente: pulberi, unguente
- Materiale pentru fixare: feşi de tifon, benzi adezive, plasă adezivă, soluţie
adezivă, ace de siguranţă;
- Tăviţă renală.
52
Pregătirea pacientului
a) psihică
- Informaţi pacientul asupra necesităţii efectuării pansamentului
- Explicaţi modul de desfăşurarea al procedurii
- Obţineţi consimţămantul
b) fizică
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de segmentul ce trebuie pansat
- Alegeţi poziţia de decubit pentru a evita lipotimia
- Asiguraţi intimitatea pacientului dacă este cazul
Efectuarea procedurii
- Alegeţi materialele necesare în funcţie de tipul pansamentului
- Verificaţi prescripţia medicală privind tratarea plăgii
- Identificaţi pacientul
- Evaluaţi starea pacientului pentru a stabili dacă pansamentul se face la pat sau
la sala de pansamente
- Puneţi masca, acoperiţi părul, spălaţi mainile şi dezinfectaţi-le cu alcool
- Îmbrăcaţi mănuşi sterile, luaţi din trusă 2 pense sterile
- Îndepărtaţi pansamentul vechi dacă este cazul, fără să produceţi durere. Dacă
este lipit umeziţi cu apă oxigenată sau ser fiziologic; observaţi plaga
- Curăţaţi tegumentul din jurul plăgii folosind tampoane îmbibate în benzină sau eter pentru
a efectua degresarea şi apoi dezinfectaţi cu alcool sau tinctură de iod. Ştergerea se va face de
la plagă spre periferie schimband des tampoanele pentru a evita contaminarea
- Spălaţi plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din soluţiile
dezinfectante recomandate;
- Absorbiţi secreţiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere
- Curăţaţi din nou tegumentele din jurul plăgii folosind tampon pentru o singură manevră şi
ştergeţi apoi cu un tampon uscat
- Efectuaţi în continuare tratamentul plăgii în funcţie de natura şi evoluţia acesteia, aplicand
medicamente dacă sunt recomandate;
- Acoperiți cu comprese de tifon sterile care să depăşească marginea plăgii cu 1-2 cm şi
aplicaţi desupra un strat subţire de vată dacă este necesar
53
- Fixaţi prin lipire cu materiale adezive sau prin bandajare folosind un procedeu
adaptat regiunii (circular, în spirală, în evantai, cu faşă răsfrântă, în spic)
Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul in poziţie comodă şi puneţi regiunea lezată in repaus
- Observaţi faciesul şi comportamentul la durere
- Observaţi aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulaţia
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi deşeurile cu potenţial infecţios (comprese, mănuşi, tuburi de dren, feşi) în
recipiente speciale
- Curăţaţi instrumentele şi pregătiţi-le pentru sterilizare
- Dezbrăcaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
Notarea procedurii
- Notaţi tipul de pansament, aspectul şi evoluţia plăgii data, ora
- Notaţi informaţiile care trebuie transmise în legătură cu pansamentele următoare
Evaluarea eficacității procedurii
Rezultate așteptate/dorite:
- Pacientul nu acuză durere ;
- Pansamentul este bine fixat şi curat;
- Plaga este în curs de vindecare
Rezultate nedorite/ Ce faceți?
- Pacientul acuză durere, tegumentele sunt roşii, edemaţiate, plaga secretă;
- Anunţaţi medicul şi efectuaţi îngrijirile recomandate
- Tegumentele îşi schimbă culoarea, pot apare furnicături
- Pansamentul este prea strâns. Refaceţi bandajul
- Pansamentul se umezeşte din cauza secreţiilor
- Aplicaţi un strat protector şi absorbant de vată
- Montaţi tub de dren la recomandarea medicului sau sub supravegherea acestuia
- Schimbaţi pansamentul de cate ori este nevoie.
54
6.EFECTUAREA ATELEI GHIPSATE
Atela ghipsată se poate confecționa atât din feși gipsate în prealabil, cât și din metraj
de tifon pregătit pe diferite dimensiuni.
Confecționarea atelei ghipsate
Se apreciază dimesiunea ei în lungime și lățime, în funcție de segmentul pentru care urmează
să fie folosită
Se desfășoară fașa pe lungimea necesară
Se presară stratul de ghips, care se întinde uniform pe o grosime de 1-2 mm
Se așează apoi a doua foaie de fașă peste stratul de ghips
Se pune un alt strat de ghips, de aceeași grosime, peste care se desfășoară iar fașa neghipsată
Manevra se repeta în același mod, suprapunând astfel 5-20 straturi de fașă
Aplicarea atelei ghipsate
Înainte de aplicare pentru imobilizarea unui segment, fașa ghipsată, sau atela ghipsată, se
introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei și în cantitate suficientă ca să le acopere
bine (se introduc culcate)
Îmbibarea cu apă a fașei ghipsate este uniform și deci este terminate atunci când din vas nu
mai ies la suprafață bule de aer
Stoarcerea se face prin răsucirea ușoară a pachetului ghipsat pentru ca o data cu apa scursă să
nu se piardă și ghipsul printre foițele tifonului
După ce se scoate din apă, atela ghipsată, se întinde de la capete și se netezește suprafața cu
mâna, ca să nu rămână asperități sau cocoloașe de ghips (mai ales pe parte care intră în
contact cu tegumentul)
Observație. Dacă atela ghipsată este confecționată din fașă ghipsată, atunci înainte de a
fi scoasă din apă, se va fixa lungimea necesară, luând măsură pe membrul sănătos, cu
ajutorul unei bucăți de fașă neghipsată.
Pe acestă măsură luată se întinde fașa în straturi – cam 4-7 rânduri (stoarcerea și
netezirea se fac în același fel ca și în cazul atelei).
55
Pe suprafața netezită se așează un stat protector de vată
Astfel pregătită, atela ghipsată se aplică peste regiunea anatomică (segmentul) care
necesităimobilizare.
Atela se fixează cu fașe siple neghipsate, fie cu circulare de feși ghipsate atunci când se
confecționează un aparat ghipsat circular.
De reținut! Atela se poate pune direct pe piele. Ajutorul va avea grijă să nu apese cu
degetele. Atela se tine cu palma. O atelă ghipsată se poate confecționa din fașe de cearșaf
sau un prosop etc. este de recomandat ca toate cadrele să știe și să aibă posibilitatea
confecționării unei atele ghipsate.
Un lucru important: atela trebuie să fie foarte bine mulată, iar fixarea ei cu fașă
simplă este prudent să se facă după ce ghipsul începe să fac ”priză”, pentru a nu crea
amprente sau denivelări în atelă, care pot provoca suferința bolnavului.
56
Capitolul V
Plan de ingrijire
CAZ I
Culegerea datelor
Nume și prenume: Ion Alexandru
Vârsta:24 ani;
Sex: M;
Stare civilă: necăsătorit
Religie: ortodoxă;
Naţionalitate: română; Lb. vorbită: română;
Ocupaţia: fotbalist;
Domiciliul: Slobozia;
Grupa sangiună AB IV; Rh (+)
Data internării 23.01.2014
Diagnostic: fractură închisă în 1/3 inferioară a gambei
Obișnuințe de viață și muncă: tutun și cafea nu consumă, iar alcool ocazional,
alimetație rațională, condiții de muncă favorabile.
Pacientul a fost adus la Camera de gardă, a spitalului Slobozia, de către un
coechipier, acuzând dureri ale gambei drepte, hematom, deformarea regiunii, impotență
funcțională, edem.
T.A. 130/80 mmHg
Puls 85 b/min
Respirația 20 resp/min
Anamneza: Pacientul, s-a accidentat în timpul antrenamentului sportiv, aflându-se în
cantonament.
Pacientul este internat pe secția de chirurgie, unde va primi tratamentul și atenția
medicală corespunzătoare.
57
58
NEVOIA
FUNDAMENTALĂ
PROBLEMA SURSA DE
DIFICULTA
TE
OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a se miş-ca
şi a avea o bună
postură
Mobilitate
neadecvată.
Incapacitatea de
a se mişca.
Anxietate,
instabilitate.
Agitație
permanentă și
durere.
Pacientul să
nu mai acuze
dureri ale
gambei în
maxim o oră.
Stabilește
împreună cu
pacientul
nevoile de
exercițiu fizic
Administrarea
de calmante la
indicația
medicului
Pacientul s-a
mai liniștit,
durerea nu mai
este asa de
intensă.
Nevoia de a dormi şi
de a se odihni
Dificultatea de a
se odihni
Nervozitate
Necoordonarea
mișcărilor
Combaterea
stării de
neliniște și de
agitație
Explicăm
pacientului
eficiența
somnului si a
odihnei.
Evitarea
oboselii,
aerisirea
salonului.
Administrează
medicația
prescrisă de
medic
Bolnavul este
odihnit
Nevoia de a fi curat şi
de a-şi păstra te-
gumentele şi mucoa-
Impotență
funcțională
Aparat gipsat
Imobilitate
Durere
Pacientul sa
fie curat,
îngrijit, să-și
Efectuarea
tualetei pe
regiuni
Pacientul este
curat, îngrijit,
tegumente și
59
sele integre mențină
integritatea
tegumentelor
mucoase
integre
Nevoia de a evita
pericolele
Neadaptarea la
rolul de bolnav
Durere
Anxietate
Oboseală
Pacientul să
fie echilibrat
psihic
Asistenta face
educație pentru
prevenirea
accidentelor,
verifică dacă
sunt respectate
Asistenta
medicală va
urma
indicațiile
medicului
Pacinetul este
echilibrat
psihic și
beneficiaza de
un mediu de
protecție
Nevoia de a se recreea Tristețe
Imposibilitatea
de a merge
Lipsa de
cunoaștere a
bolii și evoluția
acesteia
Pacientul să
fie relaxat, să
prezinte o
stare de bine
Învață
pacientul să
folosescă
tehnici de
destindere și
relaxare
Pacientul are o
stare de bine
60
CAZ II
Culegerea datelor
Nume și prenume – Mihai Popa
Vârsta: 22 ani;
Sex: M;
Stare civilă: necăsătorit
Religie: ortodoxă;
Naţionalitate: română; Lb. vorbită: română;
Ocupaţia: constructor
Domiciliul: Slobozia
Grupa sangiună AII; Rh (+)
Diagnostic :fractură de platou tibial membru stâng
Obișnuințe de viață și muncă : fumează un pachet de țigări pe zi, consumă o bere în
fiecare zi, cel puțin, are două mese pe zi, condiții de muncă precare.
Bolnavul a fost adus la Camera de gardă, a Sp. Slobozia, acuzând următoarele simptome :
- căldură, roșeață și tumefacție la locul de fractură
- impotență funcțională a membrului afectat
- TA = 150/90 mmHg
- Respirații = 22/min
- Puls = 90/min
Anamneza: bolnavul s-a accidentat în timpul muncii, încercând să coboare de pe schelă,
piciorul i-a alunecat și a căzut de la o înalțime de 3 metri.
În afară de fractura platoului tibial, acesta s-a ales cu, câteva contuzii ale membrelor
superioare și ale osului frontal.
61
Pacientului i se va face internare de zi, pe secția de chirurgie, i se
va pune aparat gipsat și va fi șinut sub observație 24 de ore.
62
NEVOIA
FUNDAMENTALĂ
PROBLEMA SURSA DE
DIFICULTATE
OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a se misca
şi a avea o bună
postură
Dificultatea de a
merge
Prezența fracturii
gambei
Aparatul gipsat
Durere
Stres
Diminuarea
durerii
pacientului
Planifică un
program de
exerciții în
funcție de
cauza
imobilizării și
de capacitatea
pacientului
Administrează
medicația
prescrisă de
medic
Pacientul nu
mai acuză
dureri.
Nevoia de a dormi şi
de a se odihni
Stare de
discomfort
Poziție incomodă
Durere
Frustrare
Stres
Pacientul să
beneficieze
de somn
corespunzător
calitativ și
cantitativ
Învață
pacientul să
practice
tehnici de
relaxare,
exerciții de
respirație, 10
minute înainte
de culcare
Administrează
trata mentul
medicametos
prescris
Pacientul are
un somn
liniștit
Nevoia de a fi curat
şi de a-şi păstra te-
gumentele şi mucoa-
Ținută neglijentă,
aspect neîngrihjit.
Deficit de
autoîngrijire, din
cauza deficitului
Pacientul sa
fie curat,
îngrijit și să-
Asistenta,
ajută bolnavul
să-și efectueze
Pacientul este
curat, îngrijit,
prezintă
63
sele integre motor. și mențină
integritatea
tegumentelor.
tualeta tegumente și
mucoase
integre.
Nevoia de a evita
pericolele
Anxietate Neacceptarea
rolului de
bolnav.
Pacientul să
fie echilibrat
psihic.
Asistenat
explorează
pericolele
reale și cele
potențiale
Administrarea
de calmante,
la indicația
medicului
Pacinetul este
echilibrat
psihic și
beneficiază
de un mediu
de protecție
sigur.
Nevoia de a se
recreea
Tristețe;resemnare;
retragere
Lipsa de
cunoaștere a
bolii și evoluția
acesteia
Pacientul să
fie relaxat,să
prezinte o
stare de bine
Planifică
activități
recreative
împreuna cu
pacientul
Pacientul este
mai relaxat
64
CAZ III
Culegerea datelor
Nume și prenume – Pavel Andrei
Vârsta: 68 ani;
Sex: M;
Stare civilă: căsătorit
Religie: ortodoxă;
Naţionalitate: română; Lb. vorbită: română;
Ocupaţia: muncitor
Domiciliul: Marculesti
Grupa sangiună 0I; Rh (+)
Diagnostic: fractură diafazară de gambă membru drept .
Obișnuințe de viață și muncă: fumează în jur de 10 țigări pe zi, consumă alcool, iar cafea
două pe zi. Alimentație deficitară (mese neregulate – una sau două pe zi). Condițiile de locuit și
de muncă sunt precare.
În urma unui accident rutier, bolnavul a fost adus la camera de gardă a spitalului
Sloboziade o ambulanță, cu următoarele simptome:
- durere vie
- deformarea regiunii
- tumefacție
- impotență funcțională
- echimoză
Anamneză: pacientul a fost accidentat în timp ce traversa șoseaua neregulamentar, de
către un autoturism care circula cu viteza maximă permisă în localitate.
În urma accidentului acesta a suferit mai multe traumatisme, suferind și o fractură de
antebraț.
65
Accidentatul a fot internat pe secția de chirurgie, unde i se va
acorda atenția de care are nevoie.
66
NEVOIA
FUNDAMENTALĂ
PROBLEMA SURSA DE
DIFICULTATE
OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a se misca
şi a avea o bună
postură
Limitarea
amplitudinii
mișcărilor
Alterarea
integrității
aparatului
locomotor -
fractură
Pacientul să
fie echilibrat
psihic
Pregătește
psihic
pacientul în
vederea
oricărei tehnici
de îngrijire
Administrarea
de calmante la
indicația
medicului
Pacinetul si-a
recăpatat
încrederea în
forțele proprii
Nevoia de a dormi şi
de a se odihni
Plictiseală
Apatie
Astenie
Anxietate
Situație de criză
Durere
Bolnavul să
fie odihnit și
echilibrat
psihic
Stimulează
încrederea
pacintului în
forțele proprii
și în cei care-l
îngrijesc
Administrează
medicația
indicată de
medic
Observă
efectul
acesteia
Bolnavul este
echilibrat
psihic și odihnit
Nevoia de a fi curat şi
de a-şi păstra te-
gumentele şi mucoa-
sele integre
Ținută
neglijentă
Aspect
neîngrijit.
Transpirație
stare de
slăbiciune
Anxietate.
Pacientul să
fie curat,
îngrijit să-și
mențină
integritatea
tegumentelor.
Schimbarea
lenjeriei de pat
și de corp ori
de cate ori este
nevoie.
Pacientul este
curat, îngrijit,
tegumentele și
mucoasele sunt
integre.
Nevoia de a evita Durere Neacceptarea Pacientul să Favorizează Pacientul este
67
pericolele Anxietate
Oboseală
bolii,
neadaptarea la
rolul de bolnav.
fie echilibrat
psihic.
adaptarea
persoanei la
noul mediu;
Ajută
pacientul să-și
recunoască
anxietatea
echilibrat
psihic și
beneficiază de
un mediu de
peotecție.
Nevoia de a se recreea Dificultatea
de a îndeplini
activități
recreative.
Imobilitate
Durere
Pacientul să
fie relaxat, să
prezinte o
stare de bine.
Ajută
pacientul să
execute tehnici
de relaxare și
observă modul
cum le
realizează
Calmarea
durerii la
indicația
doctorului
Pacientul
prezintă o stare
de bine și este
mai relaxat.
68
BIBLIOGRAFIE
COMPEDIU DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE - Gh. Mogoş, Al. Ianculescu
-
ANATOMIA OMULUI - Dr. V. Ranga, Dr. F. Alexe
CHIRURGIE – Manual pentru cadre medii - Silvian Daschievici, Mihai Mihăilescu - ed. Medicală, 2010-
URGENȚE MEDICO CHIRURGICALE - Lucreția Titircă
ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE ASISTENŢILOR MEDICALI-Lucretia Titirca
GHID DE NURSING - sub redacţia Lucreţia Titircă
69
