FORUMUL EUROPEAN PENTRU DISTRIBUIREA STANDARDELOR - … 2010 web.pdf · abordarea unor teme diverse...

Asociaţia de Standardizare din RomâniaNoiembrie 2010 • www.asro.ro

ASROASRO

FORUMUL EUROPEAN PENTRU DISTRIBUIREA STANDARDELOR

21-22 octombrie 2010

Bucureşti

ASRO a găzduit la sfârşitul lunii octombrie:

A 39-a ediţie a Forumului European pentru Distribuirea Standardelor, un eveniment important pentru specialiştii organismelor de standardizare europene

CUPRINS

PUBLICAŢIE OFICIALĂ A ASOCIAŢIEI DE STANDARDIZAREDIN ROMÂNIA

ASRODIRECTOR RESPONSABILALEXANDRU GREABU

COLEGIUL DE REDACŢIEProf. Dr. Ing. Mircea Bejan – Universitatea

Tehnică Cluj Napoca

Prof. Dr. Andrei Iliescu– Universitatea de

Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Nicolae Drăgulănescu –

UP Bucureşti

Prof. Dr. Maria Greabu – Universitatea de Me-

dicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Laurentie Sofroni –

UP Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Constantin Militaru –

UP Bucureşti

REDACŢIESperanţa Stomff

Maria Bratu

Steluţa Manolache

Alina Diana Cosmin

Răzvan Bucur

COPERTA ŞI TEHNOREDACTAREŞtefania Kraus

ASROStr. Mendeleev 21-25

Tel: 316 77 24

Fax: 317 25 14

DIRECŢIA STANDARDIZARETel/Fax: 315 58 70

DIRECŢIA PUBLICAŢIIRedacţie – Marketing

Tel: 316 99 74

ABONAMENTE ŞI PUBLICITATEServiciul Vânzări – AbonamenteTel: 316 77 25

Fax: 317 25 14; 312 94 88

© Toate drepturile rezervate ASRO

STANDARDIZAREAASROASRO ISSN 1220-2061

Forumul European pentru Distribuirea Standardelor �� 1

Ziua Mondială a Standardizării 2010 Conferinţa Naţională în Domeniul Standardizării �� 3

Biocombustibilii – combustibilii viitorului în Uniunea Europeană �� 6

Analiza senzorială �� 9

ISO este pe cale să devină „o marcă” internaţională puternică �� 12

Responsabilitatea socială� Provocări pentru domeniul agroalimentar �� 17

Comitetul ISO/TC 223 �� 19

A apărut standardul ISO 26000, referitor la responsabilitatea socială �� 22

ISO/TS 29001 câştigă teren în domeniul petrolului şi al gazelor naturale �� 24

Dispozitive medicale �� 25

Este solid imobilul dumneavoastră? �� 26

ISO a decernat premiul HELMUT REIHLEN 2010 �� 27

ISO a decernat premiul pentru lidership LAWRENCE D� EICHER �� 28

Noutăţi legislative apărute în luna octombrie 2010 �� 29

Contribuţia standardelor la proiectarea şi construcţia roboţilor industriali �� 31

Responsabilitatea socială� Provocări pentru domeniul agroalimentar

STANDARDIZAREA noiembrie 2010 �

FORUMUL EUROPEAN PENTRU DISTRIBUIREA STANDARDELORBucureşti, 21-22 octombrie 2010LE FORUM EUROPÉEN POUR LA DISTRIBUTION DES NORMESBucarest, les 21-22 octobre 2010

Adina HAŢEGAN, expert imagine ASRO

ASRO a eu l’ honneur d’héberger la 39-ème édition du Forum Européen pour la Distribution des Normes les 21-22 octobre 2010

ASRO a avut onoarea de a găzdui la sfârşitul lunii octombrie a 39-a ediţie a Forumului European pentru Distribuirea Standardelor, un eveniment important pentru specialiştii organismelor de stan-

dardizare europene. Principalele obiectivele ale acestei reuniuni au fost tratarea problemelor legate de politica de distribuire a standardelor europene, promovarea şi marketing-ul produselor şi serviciilor derivate, situaţia europeană a eurocodurilor etc.La eveniment au participat experţi ai organismelor europene de standardizare în a căror responsabilitate se află aceste aspecte, fiind o oportunitate deosebită pentru specialiştii noştri de a intra în contact direct cu ultimele noutăţi din domeniul lor de activitate. Au fost astfel prezenţi reprezentanţi ai organismelor de standardizare din: Spania, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Estonia, Germania, Norvegia, Finlanda, Suedia, Austria, Croaţia, Polonia, precum şi experţi ISO şi CEI. O tematică importantă a constituit-o problema eurocodurilor – adoptarea acestora în legislaţia naţională şi obligativitatea utilizării lor de către sectorul construcţiilor.

Eveniment

� STANDARDIZAREA noiembrie 2010

Sectorul educaţional a constituit, de asemenea, un subiect important, având în vedere tendinţa din ce în ce mai mare de a releva importanţa implicării mediului academic în activitatea de standardizare.Instrumente foarte importante pentru promovarea standardelor au devenit canalele de social media, modalităţi eficiente şi moderne prin care utilizato-rii pot accesa într-un mod mult mai rapid informaţii despre standarde, fiind astfel mult mai aproape de noutăţile din domeniul standardizării.Un alt subiect de actualitate a fost prezentarea stan-dardului ISO 26000 – Linii directoare referitoare la responsabilitatea socială, cel mai important stan-dard internaţional al acestui sfârşit de an, lansat la începutul lunii noiembrie la ISO şi aşteptat de către întreaga societate şi marile companii.Managementul drepturilor digitale a fost un alt punct important al discuţiilor, respectiv securitatea informaţiilor cuprinse în produsele electronice oferite utilizatorilor de standarde.Organizarea cu succes a acestui eveniment la Bucureşti a reprezentat încă o dată o oportunitate de creştere a vizibilităţii organismului naţional de standardizare în cadrul comunităţii de standardizare europeană.


ZIUA MONDIALĂ A STANDARDIZĂRII 2010Conferinţa Naţională în Domeniul StandardizăriiACCESIBILITATEA. ROMÂNIA ÎN ACTIVITATEA DE STANDARDIZARE EUROPEANĂ ŞI INTERNAŢIONALĂLA JOURNÉE MONDIALE DE LA NORMALISATION. LA CONFÉRENCE NATIONALE DANS LE DOMAINE DE LA NORMALISATIONL’ACCESSIBILITÉ. LA ROUMANIE DANS L’ACTIVITÉ DE NORMALISATION EUROPÉENNE ET INTERNATIONALE

Adina HAŢEGAN, expert imagine ASRO

A l’occasion de la Journée Mondiale de la Normalisation, l’ASRO a organisé la IV-ème édition de la Conférence Nationale dans le Domaine de la Normalisation

Cu ocazia Zilei Mondiale a Standardizării, Asociaţia de Standardizare din România, în colaborare Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a organizat în data de 14 octombrie, a patra ediţie a evenimentului anual – Conferinţa Naţională în

Domeniul Standardizării.Tema din acest an a fost: Accesibilitatea. România în activitatea de standardizare europeană şi internaţională, o temă cuprinzătoare, care a reunit specialişti din toate domeniile de activitate şi a creat cadrul de promovare a conceptului de accesibilitate în rândul experţilor de standardizare, şi nu numai. Accesibilitatea a devenit recent o preocupare globală în domeniul proiectării produselor şi serviciilor. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, există aproximativ 650 de milioane de persoane cu dizabilităţi, din care, peste

LA MULŢI ANI STANDARDIZĂRII !


500 de milioane în ţările în curs de dezvoltare.Odată cu înaintarea în vârstă, cu apariţia bolilor şi cu reducerea mobilităţii, apar aspecte de accesibilitate. Persoanele vârstnice întâmpină probleme de deplasare; de asemenea, femeile însărcinate sau mamele cu copii.În ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a numărului de inovaţii tehnologice, în special în domeniul informaţiei şi comunicării, iar persoanele cu dizabilităţi sau vârstnice nu pot beneficia de accesul la aceste instrumente.Standarde internaţionale în domeniul proiectării produselor şi serviciilor au în vedere necesităţile persoanele cu dizabilităţi, a celor în vârstă sau defavorizate, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, din 2006. Standardele în domeniul accesibilităţii pot contribui la transferul inovaţiilor tehnologice în ţările în curs de dez-voltare, având rolul de a extinde piaţa de produse şi servicii în spiritul principiilor responsabilităţii sociale la care toată lumea aspiră.În plus, aceste standarde pot facilita accesul în mijloacele de transport sau în clădirile publice, precum şi circu-laţia în zonele urbane.

Obiectivele conferinţei au fost:promovarea conceptului de accesibilitate în rela-

ţie cu activitatea de standardizare;cadrul legislativ cu privire la drepturile persoanelor

de dizabilităţi din ţara noastră;abordarea unor teme diverse din domeniul pro-

iectării produselor şi serviciilor care au în vedere nece-sităţile persoanele cu dizabilităţi, a celor în vârstă sau defavorizate;

standardele în domeniul accesibilităţii care con-tribuie la transferul inovaţiilor tehnologice în ţările în curs de dezvoltare, având rolul de a extinde piaţa de produse şi servicii, în spiritul principiilor responsabilităţii


sociale la care toată lumea aspiră; aspecte practice – accesul în mijloacele

de transport sau în clădirile publice, precum şi circulaţia în zonele urbane.

Tematicile abordate au încercat să vizeze:

• conceptul de accesibilitate. Activitatea de standardizare. Standarde relaţionate;• accesibilitatea produselor şi serviciilor;• dispozitive de acces în mijloacele de transport şi în clădirile publice;• accesul la informaţii şi mijloace de comu-nicare - accesibilitatea Web; • managementul calităţii serviciilor pre-state în cazul persoanelor cu dizabilităţi;• responsabilitatea socială, managementul riscului.

Abordând această tematică în cadrul eve-nimententului, Asociaţia de Standardizare din România a lansat un semnal de alarmă societăţii asupra lipsei preocupărilor, a men-talităţii, dar şi a infrastructurii necesare per-soanelor cu dizabilităţi din ţara noastră.


Standardizarea europeană

BIOCOMBUSTIBILII – combustibilii viitorului în Uniunea EuropeanăBIOCARBURANTS: UN DÉVELOPPEMENT SURVEILLÉ

Dorothée BALSAN

Concurrence alimentaire, bilan écologique incertain... la production de biocarburants est entourée de polémiques. Mais l’Union Euro-péenne persiste et signe. Les biocarburants sont nécessaires à la lutte contre le réchauffement climatique. Le tout est de bien encadrer la production. C’est dans ce contexte qu’un comité technique du CEN travailleMots clés: biocarburants, industrie alimentaire, protection de l’environnement, réchauffement climatique, Union Européenne

„Să conduci un automobil sau să mănânci, tre-buie să alegi…”. Aceasta este lozinca celor care se opun utilizării biocombustibililor

după declanşarea crizei alimentare, la începutul anu-lui. Porumbul folosit pentru conducerea unui vehicul înseamnă mai puţină hrană în farfurie. Să mai menţio-năm şi fraza incriminatoare a lui Jean Ziegler, raportor special al Naţiunilor Unite pentru dreptul la alimenta-ţie: „Fabricarea biocombustibililor constituie o crimă contra umanităţii?”Dezbaterea cu privire la producerea de biocombus-tibili a căpătat amploare şi pentru că pe 23 ianuarie

Comisia Europeană şi-a afirmat voinţa de a creşte utilizarea biocombustibililor în Uniunea Europeană. Comisia a prezentat o propunere de directivă referi-toare la promovarea utilizării energiei produse plecând de la surse regenerabile. Textul conţine propuneri cu privire la biomasă, în general, adică la ansamblul de materii organice care pot deveni surse de energie şi cu privire la biocombustibili, în mod deosebit. Principalul obiectiv al Comisiei Europene este să se reducă emi-siile de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene cu 20% până în 2020, atenuându-se astfel schimba-rea climei. Două măsuri principale sunt prezentate


detaliat în propunere: procentul de energii regenera-bile în consumul final de energie al Uniunii Europene trebuie să atingă 20% în 2020, iar 10% din carbu-ranţii utilizaţi în Uniunea Europeană vor trebui să fie biocombustibili. Pentru a atenua tensiunile, Stavros Dimas, comisarul european pentru mediu, a afirmat pe 14 aprilie că vrea să păstreze aceste obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră „cu condiţia să se asigure o durabilitate a producţiei de biomasă şi promovarea biocombustibililor din cea de-a doua generaţie.”. Dacă prima generaţie de biocombustibili provine în princi-pal din cereale precum porumbul şi din oleaginoase precum rapiţa, cea de-a doua generaţie nu face con-curenţă producţiei alimentare. Ea nu utilizează decât deşeurile alimentare sau substanţele vegetale precum celuloza (care provine din lemn sau paie) sau algele foarte mici. În plus, biocombustibilii din cea de-a doua generaţie prezintă un bilanţ ecologic mai bun. Căci dacă considerăm ansamblul procesului care permite fabricarea biocombustibililor din prima generaţie, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră rămâne nesigură: răspândirea îngrăşămintelor şi recoltarea cu tractoarele, transportul şi transformarea sunt tot atâ-tea etape care emit gaze cu efect de seră. Problema este că procedeele de fabricare pentru cea de-a doua generaţie nu sunt finalizate. Potrivit secretarei de stat franceze pentru ecologie, Nathalie Kosciusko-Morizet, „acest lucru mai poate dura 10-20 de ani”. În conse-cinţă, până în 2010, biocombustibilii care vor fi utilizaţi vor aparţine primei generaţii. Şi atunci se pune pro-blema: bilanţul ecologic al propunerii de directivă a Comisiei Europene este cu adevărat pozitiv? Da, răs-punde Andris Piebalgs, membru al Comisiei Europene însărcinat cu domeniul energiei. După părerea sa, reducerea gazelor cu efect de seră permisă prin uti-lizarea biocombustibililor este de 35% (a se vedea Cuvântul specialistului).

Menţinerea obiectivelorAstfel, în ciuda criticilor formulate contra utilizării bio-combustibililor, Uniunea Europeană se menţine pe poziţie. Planul de luptă contra încălzirii climei rămâne o prioritate, ca şi reducerea dependenţei Uniunii Europene faţă de petrol.În plus, trebuie ştiut că numeroase criterii care garan-tează durabilitatea biomasei sunt deja incluse în pro-punerea de directivă din 23 ianuarie. Articolul 15 sta-bileşte un cadru strict pentru producţia de biomasă, pentru ca ea să nu se facă în detrimentul mediului înconjurător. Patru criterii principale au fost reţinute. Reducerea gazelor cu efect de seră care rezultă din utilizarea biocombustibililor trebuie să fie de cel puţin 35%. Biocombustibilii nu trebuie să fie produşi pe bază de materii prime care provin din pământuri recunos-

cute ca fiind de mare valoare din punct de vedere al diversităţii biologice, cum ar fi pădurile care nu au sufe-rit o intervenţie umană importantă sau preriile bogate în specii şi fără aport de îngrăşăminte. Ei nu trebuie să fie produşi nici de soluri cu conţinut bogat de cărbune, cum ar fi turbăriile virgine, iar materiile prime agricole utilizate pentru producerea de biocombustibili trebuie să fie cultivate conform cerinţelor de mediu.Articolul 16 indică apoi că respectarea acestor criterii trebuie să poată fi verificată. Un comitet tehnic euro-pean de standardizare a apărut, el având misiunea de a elabora standarde care vor permite respectarea crite-riilor definite în articolul 15. Prima reuniune a comite-tului tehnic a avut loc pe 21 şi 22 mai 2010. Comitetul European de Standardizare (CEN) doreşte ca acest comitet să lucreze rapid şi să propună un proiect de text după 12 luni.

Cifre referitoare la biomasă în Europa

Concurenţa din partea industriei alimentareLa ora actuală, Uniunea Europeană utilizează mai puţin de 1% din producţia sa de cereale pentru a produce etanol. Iar dacă Europa utilizează cele două treimi din producţia sa de boabe de rapiţă pentru producţia sa de biocombustibili, producţia europeană de boabe de rapiţă nu reprezintă decât 2% din cererea globală de oleaginoase.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de serăProducţia de biodiesel din ulei de palmier şi din soia permite o reducere de emisii de gaze cu efect de seră între 50 şi 30%. Procedeele de producere a biocom-bustibililor din cea de-a doua generaţie, când vor fi gata de introdus pe piaţă, vor trebui, de asemenea, să permită reduceri de ordinul a 90%.

Rezervele mondialeProducţia anuală de biomasă (totalul plantelor care se dezvoltă pe planetă) este estimată la 172 miliarde de tone de substanţă uscată, adică echivalentul a de 15 ori energia fosilă consumată. Cantitatea stocată pe întregul glob este de ordinul a 1 800 de miliarde de tone de substanţă uscată, reprezentând o energie echivalentă celei a energiilor fosile cunoscute.


Cuvântul specialistului

ANDRIS PIEBALGSMembru al Comisiei Europene însărcinat cu energia

„Acuzăm pe nedrept biocombustibilii de a fi responsabili de creşterea preţurilor produselor alimentare”

Care este obiectivul propunerii de directivă a Comisiei Europene din 23 ianuarie 2010 cu privire la energiile regenerabile?Comunitatea recunoaşte de multă vreme necesitatea de a promova mai mult energiile regenerabile întrucât ele reprezintă o alternativă importantă la combustibilii fosili. Noua directivă propusă prezintă obiective ambiţioase: atingerea a 20 de procente de energie regene-rabilă în consumul de energie din 2020 şi un obiectiv de minimum 10% biocombustibili în transporturi. Trei domenii sunt vizate de sursele de energie regenerabilă: energia electrică, încălzirea şi răcirea, precum şi transporturile. Statele membre trebuie să decidă cele mai potrivite mijloace în funcţie de situaţia lor naţională, pentru atingerea obiectivelor lor naţionale.Biocombustibilii nu pot agrava criza alimentară?Printre factorii cei mai importanţi, menţionăm cererea crescândă de produse alimentare în state precum China şi India, slabele recolte din 2009, preţul ridicat al petrolului şi speculaţiile de pe pieţele produselor alimentare.Ce ştim despre bilanţul ecologic al biocombustibililor?Trebuie să ne referim la criteriile de durabilitate care asigură că vor putea fi consideraţi biocombustibili doar carburanţii de origine naturală care permit o reducere cu 35% a emisiilor de gaze cu efect de seră comparativ cu sursele de energie fosilă. Or, biocombustibilii din prima generaţie produşi în Europa permit să se obţină, pe întregul ciclu de carburant, emisii de gaze cu efect de seră sub 35-50% faţă de cele ale carburanţilor clasici.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 307, septembrie 2010

Standarde adoptate de Asociaţia de Standardizare din România în domeniul biocombustibililorSR EN 14774-1:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de umiditate. Metoda prin uscare în etuvă. Partea 1: Umiditate totală. Metodă

de referinţă

SR EN 14774-2:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de umiditate. Metoda prin uscare în etuvă. Partea 2: Umiditate totală. Metoda simplificată

SR EN 14774-3:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de umiditate. Metoda prin uscare în etuvă. Parte 3: Umiditatea eşantionului pentru analiza generală

SR EN 14775:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de cenuşăSR EN 14918:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea puterii caloriceSR EN 14961-1:2010 Biocombustibili solizi. Specificaţii şi clase de combustibili. Partea 1: Cerinţe generaleSR EN 15103:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea densităţii în vracSR EN 15148:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de materii volatileSR EN 15210:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea rezistenţei mecanice a granulelor. Partea 1: GranuleSR EN 15484:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea clorului anorganic

SR EN 15485:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea sulfului. Metoda prin spectrometrie de raze X cu dispersie după lungimea de undă

SR EN 15486:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de sulf. Metoda prin fluorescenţă în ultraviolet

SR EN 15487:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de fosfor. Metoda spectrometrică cu molibdat de amoniu

SR EN 15488:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de cupru. Metoda prin spectrometrie cu absorb-ţie atomică cu cuptor de grafit

SR EN 15489:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea acidităţii totale. Metoda titrării cu indicator de culoareSR EN 15490:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea pH-uluiSR EN 15491:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea acidităţii totale. Metoda titrării cu indicator de culoare

SR EN 15492:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea concentraţiei de clorură anorganică şi sulfat. Metoda prin cromatografie ionică

SR EN 15691:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea reziduului uscat (materii nevolatile). Metoda gravimetricăSR EN 15692:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de apă. Metoda titrării potenţiometrice Karl Fischer

SR EN 15721:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de alcooli superiori, metanol şi impurităţi volatile. Metoda gazcromatografică

SR EN 15769:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea aspectului. Metoda vizuală

SR EN 15837:2010 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de fosfor, cupru şi sulf. Metodă directă prin spec-trometrie de emisie optică cu plasmă cuplată inductiv (ICPOES)

SR ISO 1388-1:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 1: GeneralităţiSR ISO 1388-10:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 10: Estimarea conţinutului de hidrocarburi. Metoda distilăriiSR ISO 1388-11:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 11: Metodă pentru detectarea furfuroluluiSR ISO 1388-12:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 12: Determinarea timpului de permanganat

SR ISO 1388-3:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 3: Estimarea conţinutului de compuşi carbonilici prezenţi în cantităţi mici. Metoda fotometrică

SR ISO 1388-4:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 4: Estimarea conţinutului de compuşi carbonilici prezenţi în cantităţi mode-rate. Metoda titrimetrică

SR ISO 1388-5:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 5: Determinarea conţinutului de aldehide. Metoda colorimetrică vizualăSR ISO 1388-6:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 6: Determinarea miscibilităţii cu apa

SR ISO 1388-7:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 7: Determinarea conţinutului de metanol [conţinut de metanol între 0,01% şi 0,20% (V/V)]. Metoda fotometrică

SR ISO 1388-8:2008 Etanol de uz industrial. Partea 8: Determinarea conţinutului de metanol [conţinut de metanol între 0,10% şi 1,50% (V/V)]. Metoda colorimetrică vizuală

SR ISO 1388-9:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 9: Determinarea conţinutului de esteri. Metoda titrimetrică după saponificare


Analiza senzorialăL’ANALYSE SENSORIELLE NORMALISE DANS TOS LES SENS

Fabienne NEDEY

Dans un contexte ou l’industrie et même l’ensemble de l’économie cherchent de plus en plus à mettre en valeur les qualités sen-sorielles des produits pour convaincre les consommateurs, la caractérisation sensorielle est une activité attractive, qui est en train d’acquérir un cadre de référence en France. Des groupes comme Décathlon misent sur un cadre normatifMots clés: analyse sensorielle, produits, consommateurs, essais

Elaborată iniţial în domeniul agroalimentar, ana-liza senzorială a făcut obiectul a numeroase standarde proprii acestei activităţi înainte de a se

interesa încetul cu încetul de alte domenii precum cel al construcţiei de automobile, confecţiile, îmbrăcămin-tea şi materialele sportive şi de petrecere a timpului liber. Acest termen puţin neobişnuit şi misterios („sen-zorială”) se referă la descrierea proprietăţilor senzoriale ale materialelor şi la calităţile senzoriale percepute. „Obiectivul fabricanţilor este să stabilească o legătură între problemele industriale şi necesităţile consuma-torilor, analizând obiectul receptivităţii lor, la atingerea unui material, de exemplu”, subliniază Annick Galpin, şefă de proiect la AFNOR.Ţinând seama de puternicele cerinţe de reglementare care funcţionează în domeniul agroalimentar, standar-dele care au fost elaborate în acest domeniu nu erau

adaptate la necesităţile şi la preocupările altor dome-nii. Acest lucru a condus, încă din anul 2001, la crearea unei singure comisii specifice în cadrul AFNOR, referi-toare la caracterizarea senzorială a materialelor.

Armonizarea practicilor şi împărtăşirea experienţei„Comisia a fost creată la cererea fabricanţilor care doreau să difuzeze şi să armonizeze practicile din domeniul lor. În calitate de prestatori de servicii în domeniul analizei senzoriale, noi doream să se ela-boreze standarde pe care clienţii noştri să se poată baza pentru a-şi formula cererile. Ni s-a cerut deja, de exemplu, să efectuăm analize pe un număr restrâns de persoane, fapt care ar putea să conducă la rezultate nefiabile. Iată de ce doream să beneficiem de spriji-nul unor documente normative care să confere temei argumentaţiilor noastre în favoarea încercărilor calită-ţii”, afirmă Lise Dreyfuss, membră a comisiei, reprezen-tantă a societăţii Adrant Silliker, specialistă în domeniul analizei senzoriale. Pe baza standardelor existente în domeniul analizei senzoriale în sectorul agroalimen-tar, comisia a stabilit ghiduri de bune practici care se aplică indiferent de tipul de produs sau serviciu: unul cu privire la metodologia generală pentru aplicarea analizei senzoriale (BP X 10-040), celelalte cu privire la analiza tactilă (BP X 10-041), vizuală (BP X 10-042), acustică (BP X 10-043) şi referitoare la recomandări practice pentru încercările de percepţie în situaţia de utilizare (BP X 10-044). Aceste ghiduri propun demer-suri complete (cu recomandări referitoare la încăperi, echipamentele necesare şi la măsurile de precauţie la utilizare, la recrutarea specialiştilor din grupurile de lucru), care ţin seama de constrângerile de ordin ope-raţional ale întreprinderilor. Ele sunt ilustrate de exem-ple concrete care le fac uşor de înţeles chiar şi de către nişte persoane care nu sunt experţi. Ghidul referitor la analiza tactilă, de exemplu, furnizează indicaţii cu pri-vire la pregătirea probelor, ghidul cu privire la analiza vizuală pune accentul pe condiţiile de iluminat, ghidul referitor la analiza acustică prezintă detaliat condiţiile de producere a sunetelor şi măsurile de precauţie care trebuie aplicate, mai ales în ceea ce priveşte calitatea

Ghidurile propun liste de descriptori care pot fi utilizate, precum noţiunea de „şifonabilitate“ a unei stofe

�0 STANDARDIZAREA noiembrie 2010

tehnicilor de prelevare a sunetului când se pune pro-blema analizării sunetelor înregistrate. Ghidurile pro-pun, în plus, liste de descriptori care pot fi utilizaţi, cum ar fi noţiunea de „şifonabil”, pentru o stofă.

Grupuri de experţiAnaliza senzorială trebuie să evite aprecierile subiec-tive: abordarea hedonistă (plăcut sau neplăcut) este eliminată. Alegerea descriptorilor este, deci, o etapă crucială, ca şi alegerea protocolului sau a gestului aso-ciat descriptorului, pentru a permite calificarea. Iată un exemplu: pentru şifonabilitatea unei stofe, protocolul va putea consta în strângerea bucăţii de stofă în mână câteva secunde, apoi deschiderea mâinii, punerea sto-fei pe masă şi evaluarea capacităţii sale de a reveni la starea iniţială”. Exemplele citate în ghiduri nu au decât un caracter de indicaţii, fiecare întreprindere fiind liberă să aleagă descriptorii pe care îi doreşte, astfel încât aceştia să corespundă cel mai bine caracterului produsului analizat. Important este ca aceştia să fie clari şi ca experienţa experţilor care alcătuiesc grupul să permită aprecierea lor. „Persoanele care formează grupurile de experţi sunt antrenate să descrie ceea ce percep şi să caracterizeze această percepţie. Graţie acestui antrenament, ele pot da o măsură a intensi-tăţii percepţiei umane, de exemplu, să califice cât de moale este o ţesătură şi ele reuşesc să califice întot-deauna în acelaşi mod o senzaţie percepută”, declară Lise Dreyfuss.

O nouă provocareLa ora actuală, comisia lucrează la modul de stabilire a unei corelaţii între o măsură stabilită cu ajutorul instru-mentelor şi măsuri realizate prin intermediul anali-zei senzoriale. „În general, interesul industriei pentru aceste corelaţii între un mijloc de măsurare fizică şi o experienţă umană creşte, cu atât mai mult întreprinde-rile doresc să se îndrepte spre revendicări senzoriale, pentru a evidenţia caracteristicile senzoriale ale pro-duselor lor în rândul consumatorilor. În acest context, faptul că dispui de asemenea modele de corelare îţi permite să câştigi timp, prevăzând senzaţiile şi optimi-zându-le, fără a avea nevoie să realizezi sistematic ana-lize senzoriale. Acest lucru îţi permite să avansezi foarte rapid în proiectarea unui produs şi să obţii o producti-vitate ridicată. Totuşi, utilizarea acestui tip de metodă implică să te poţi baza pe dovezi ştiinţifice, nu trebuie să te lansezi în afirmaţii fără fundament. Trebuie, deci, să dispui de standarde care stabilesc rigoare în core-laţii. Activitatea în curs va permite să se furnizeze un răspuns la această problematică”, conchide Nicolas Bouché, responsabil la entitatea Analiza senzorială de la Décathlon şi preşedinte al comisiei Caracterizarea senzorială a materialelor.

„Ghidurile furnizează răspunsuri concrete” Comisia Caracterizarea senzorială a materialelor este în pri-mul rând un loc de împărtăşire a opiniilor, în care experţi şi reprezentanţi ai unor medii industriale diferite vin să îşi valorifice experienţa, să o difuzeze. Adesea, într-o între-prindere, persoana însărcinată cu analiza senzorială se poate simţi singură. Comisia constituie un loc de „confruntare” cu omologii săi, în sensul constructiv al termenului. Discuţiile cu caracter ştiinţific şi tehnic care au loc aici sunt menite a te face să îţi pui întrebări cu privire la propriile metodolo-gii şi la îmbunătăţirea acestora. Conştientizezi, de aseme-nea, avantajul de a face parte dintr-o reţea, graţie prezenţei specialiştilor extrem de pregătiţi, pe care întreprinderile nu ar avea cum să îi întâlnească altfel. În ceea ce priveşte do-cumentele deja elaborate, am încercat să punem la punct aspecte foarte pragmatice, de aici şi alegerea ghidurilor de bune practici. Obiectivul a fost întotdeauna să se permită fabricanţilor, indiferent de dimensiunea lor, să proiecteze soluţii riguroase. Era, deci, foarte important să se procede-ze astfel încât ghidurile să fie uşor de înţeles şi accesibile tuturor, nefiind neapărat necesar să fii un expert. Concret, la Décathlon, subcontractam, înainte, în mare măsură, acti-vităţile de analiză senzorială. Când am hotărât să instalăm o sală de analiză senzorială în sediul întreprinderii noastre, ghidurile au constituit un sprijin preţios şi ne-au permis să câştigăm foarte mult timp. Au existat numeroase subiec-te (echipamente, culoare etc.), cu privire la care nu a fost necesar să ne punem întrebări, întrucât ghidurile furnizau răspunsuri concrete. La analiza acustică, subiect în dome-niul căruia posedam puţină experienţă, am profitat din plin de experienţa tuturor experţilor care au participat în cadrul comisiei. Acest lucru ne-a permis să evităm întregul demers de instruire şi să identificăm direct soluţii încercate şi efica-ce referitoare la echipament şi metodologie.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 307, septembrie 2010


Nicolas BouchéResponsabil al entităţii Analiza sen-zorială, la Décathlon, preşedinte al comisiei Caracterizarea senzorială a materialelor

STANDARDIZAREA noiembrie 2010 ��

Standarde adoptate de Asociaţia de Standardizare din România în domeniul analizei senzoriale

SR EN ISO 4120:2007 Analiză senzorială. Testul triunghiuluiSR EN ISO 5492:2009 Analiză senzorială. VocabularSR EN ISO 5495:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Încercare de comparare prin perechi

SR EN ISO 8586-2:2008 Analiză senzorială. Ghid pentru selecţia, instruirea şi monitorizarea evaluatorilor. Partea 2: Evaluatori experţi senzoriali

SR ISO 10399:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Testul duo-trio

SR ISO 11035:2007 Analiză senzorială. Identificare şi selecţie de descriptori pentru stabilirea unui profil sen-zorial prin abordare multidimensională

SR ISO 11036:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Profil de textură

SR ISO 11037:2007 Analiză senzorială. Ghid general şi metodă de testare pentru evaluarea culorii alimentelor

SR ISO 11056:2008 Analiză senzorială. Metodologie. Metoda de estimare a magnitudiniiSR ISO 13299:2006 Analiză senzorială. Metodologie. Direcţii generale pentru stabilirea unui profil senzorial

SR ISO 13301:2008 Analiză senzorială. Metodologie. Linii directoare generale pentru măsurarea pragului de detecţie a mirosului, aromei şi gustului prin procedura selecţiei forţate „1 din 3” (3-AFC)

SR ISO 13302:2008 Analiză senzorială. Metode pentru evaluarea modificărilor aromei alimentelor, cauzate de ambalaje

SR ISO 16820:2008 Analiză senzorială. Metodologie. Analiza secvenţială SR ISO 3591:2006 Analiză senzorială. Aparatură. Pahar pentru evaluarea vinuluiSR ISO 3972:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Metoda de investigare a sensibilităţii gustului SR ISO 4121:2008 Analiză senzorială. Principii pentru utilizarea scalelor cantitative de răspuns

SR ISO 5496:2008 Analiză senzorială. Metodologie. Iniţierea şi instruirea evaluatorilor pentru detectarea şi recunoaşterea mirosurilor

SR ISO 5497:2006 Analiză senzorială. Metodologie. Linii directoare pentru prepararea eşantioanelor pentru care analiza senzorială directă nu este aplicabilă

SR ISO 6564:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Metode pentru stabilirea profilului aromeiSR ISO 6658:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Principii generaleSR ISO 8587:2008 Analiză senzorială. Metodologie. ClasificareSR ISO 8588:2007 Analiză senzorială. Metodologie. Testul „A” – „non A”SR ISO 8589:2008 Analiză senzorială. Direcţii generale pentru proiectarea camerelor de testare

�� STANDARDIZAREA noiembrie 2010

Standardizarea internaţională

ISO este pe cale să devină „o marcă” internaţională puternicăROB STEELE: „NOUS SOMMES CRÉATEURS DE CONFIANCE”

Rob STEELE

Secrétaire général de l’ISO, néo-zélandais, Rob Steele donne à Enjeux l’une de ses toutes premières interviews dans l’espace fran-cophone. Enthousiaste et modeste, il revient sur ses premières impressions, mais aussi sur la politique à mettre en service dans les prochaines années

Enjeux: După câţiva ani de exerciţiu în noua dvs. funcţie, care este percepţia dvs. cu privire la ISO şi la peisajul standardizării internaţionale? Aţi avut surprize?

R. S.: Cu ocazia primelor mele luni în calitate de secre-tar general al ISO, am descoperit lucruri importante în domeniul standardizării. Am văzut apărând standarde pe subiecte care m-au făcut să îmi pun întrebarea: „cum a fost posibil acest lucru?”. Este vorba în mod deosebit despre un standard referitor la inovaţie. Am făcut vizite unor membri ai ISO din statele cu econo-mie în plină afirmare (emergente), care joacă un rol esenţial în cadrul unui grup de organizaţii care susţin inovaţia. Aceste organizaţii lucrează cu cercetarea teh-nică şi susţin crearea de noi întreprinderi pentru apa-riţia de idei inovatoare bazate pe standarde care vor fi acceptate pe pieţele internaţionale. Am constatat ardoarea cu care lucrează, în cadrul organismelor naţi-onale şi regionale de standardizare, echipe pasionate de ceea ce fac şi cunoaşterea şi devotamentul faţă de ISO ale Secretariatului Central de la Geneva.Standardizarea internaţională ajută la identificarea de soluţii. Standardele furnizează celor care le utilizează răspunsurile de care au nevoie pentru a ataca proble-mele şi a soluţiona provocările cu care sunt confrun-taţi. Standardele sunt pragmatice, standardizatorii, de asemenea. În două cuvinte, noi „clădim încredere”.

E.: Aţi lansat o consultare pentru a elabora viitoa-rea strategie a ISO. În ce context? Care sunt marile ei linii? Prezenta strategie cincinală s-a achitat de promisiuni?

R. S.: Procesul pentru pregătirea planului strategic al ISO 2011-2015 a fost iniţiat de Adunarea Generală a ISO în octombrie 2008, la Dubai (Emiratele Arabe Unite). El implică o consultare de mare amploare, desfăşurată

Rob Steele: ISO este pe cale de deveni o

marcă internaţională puternică, sinonimă cu încrederea.


din martie până în septembrie, elaborarea consecu-tivă a planului şi a perspectivelor financiare asociate de Consiliul ISO, supus spre aprobare Adunării Generale de la Oslo, din septembrie 2010. Pentru structurarea consultării şi a facilitării consolidării rezultatelor sale, a fost pregătit un chestionar. Acest document identifică zece domenii principale:

domenii de activitate tehnică;standardele sistemului de management;încrederea în conformitatea cu standardele a pro-duselor şi serviciilor;parteneriate;angajamentul părţilor interesate;instrumente în sprijinul politicilor publice;statele în curs de dezvoltare;învăţământul şi comunicarea;proceduri, procese şi referenţiale;sprijin furnizat de Secretariatul Central al ISO.

Actualul Plan Strategic al ISO 2005-2010 a stabilit bazele pentru viitorul plan strategic. ISO numără 162 de membri şi a publicat peste 18 000 de standarde. În timpul acestei perioade, ISO a creat peste 40 de noi comitete tehnice sau comitete de proiect în domenii precum securitatea informaţiei şi securitatea societăţii, răspunsul la schimbarea climei, eficacitatea energetică şi resursele regenerabile, proiectarea şi exploatarea clădirilor durabile, serviciile de apă, nanotehnologiile, sistemele de transport inteligente, managementul alimentelor, informatică în domeniul sănătăţii şi res-ponsabilitatea socială. Au fost dezvoltate legături cu numeroşi parteneri importanţi. Există la ora actuală peste 700 de organizaţii internaţionale şi regionale din domeniul public şi privat care au legături cu ISO şi cu comitetele sale tehnice.

•••

•••••••

Planul de acţiune 2005-2010, destinat a susţine statele în curs de dezvoltare, a permis o sporire semnifica-tivă a participării efective a economiilor emergente în cadrul ISO. Eforturile care vizează încurajarea şi obţi-nerea punctului de vedere şi al ideilor consumatori-lor pentru activitatea de standardizare internaţională au continuat prin intermediul Comitetului ISO pentru Politica în Domeniul Consumului (COPOLCO). Gama de instrumente de evaluare a conformităţii a fost con-solidată sau lărgită graţie lucrărilor Comitetului pentru Evaluarea Conformităţii (CASCO). Sute de părţi intere-sate au asistat la reuniunile organizate de membrii ISO pentru a dezbate idei şi contribuţii de adus la planul strategic al ISO, fapt care arată importanţa pe care ele o acordă acestui proces şi rezultatelor sale. Este puţin cam devreme să comentăm tendinţele.

E.: Vorbiţi în intervenţiile dvs. despre valorificarea „mărcii” ISO (ISO branding). Ce reprezintă astăzi această marcă ISO?R. S.: Pentru organizaţii, implementarea standardelor ISO reprezintă un mijloc de a include încrederea în ofertele lor. Tot mai multe organisme insistă asupra valorii adăugate pe care o reprezintă conformitatea produselor sau serviciilor lor cu standardele ISO. ISO este pe cale de deveni o marcă internaţională puter-nică, sinonimă cu încrederea.

E.: În noiembrie 2010 va apărea standardul ISO 26000, referitor la responsabilitatea socială. Cum vă imaginaţi primirea pe care o vor face acestui docu-ment important diferitele părţi interesate din lume?

R. S.: Dinamica elaborării standardului ISO 26000 a fost un exerciţiu excelent, care a angajat multiple părţi inte-resate la nivel internaţional, pentru a trata un subiect care ne interesează pe toţi. La ora actuală, publicarea standardului este prevăzută pentru luna noiembrie a acestui an. Reacţiile cu privire la versiunile proiectu-lui au fost numeroase (5 200 de observaţii primite cu privire la proiectul de comitet!), în ansamblu, deosebit de pozitive. Trebuie consolidate informaţiile existente cu privire la responsabilitatea socială (RS) şi stabilirea terminologiei, a principiilor, a problemelor centrale ale responsabilităţii sociale, precum şi a liniilor directoare referitoare la includerea RS într-o organizaţie. ISO nu pretinde că modifică politicile publice existente, nici instrumentele interguvernamentale care abordează acest subiect. Identificarea echilibrului just, cu linii directoare clare şi surse de valoare adăugată, care să completeze instrumentele existente, fără a le modifica, reprezintă o sarcină delicată. Grupul de lucru cu privire la RS a ajuns să ţină seama de reacţiile care provin din partea diferitelor părţi interesate din lume. Am convin-gerea că publicarea acestui standard, ale cărui lucrări au fost iniţiate în urmă cu cinci ani, va constitui un succes.


E.: Există responsabilitatea socială, dezvoltarea durabilă, energia… Care sunt realizările în dome-niul standardizării la nivel internaţional pe care le speraţi faţă de aceste teme?

R.S.: ISO dispune deja de o importantă colecţie de standarde internaţionale care tratează probleme soci-ale şi de mediu în diferite domenii: managementul de mediu (ISO 14001 şi ISO 14004), etichetarea de mediu (ISO 14020, ISO 14021, ISO 14024 şi ISO 14025), ana-liza ciclului de viaţă (ISO 14040 şi ISO 14044), măsu-rarea, verificarea şi validarea gazelor cu efect de seră (ISO 14064 şi ISO 14065), servicii de apă potabilă şi de canalizare (ISO 24510, ISO 24511 şi ISO 24012). Alături de ISO 26000, alte subiecte legate de dezvoltarea durabilă sunt în fază de studiu: amprenta de carbon a produselor şi serviciilor; criteriile de durabilitate pentru biocombustibili; amprenta de apă a organiza-ţiilor; organizarea de evenimente şi dezvoltarea dura-bilă. Trebuie amintit faptul că niciun comitet tehnic nu tratează în mod specific dezvoltarea durabilă. ISO a publicat în acest sens broşura: „Modul în care pro-gramul tehnic şi standardele ISO contribuie la o lume durabilă”.În ceea ce priveşte energia, ISO este activă într-un anumit număr de domenii în care elaborează stan-darde referitoare la eficacitate şi utilizarea energiei mai ales în construcţii şi la energia regenerabilă, precum cea eoliană şi solară. ISO posedă şi comitete tehnice deosebit de active pentru elaborarea de standarde în domeniul energiei nucleare, al tehnologiilor hidroge-nului şi al echipamentelor şi instalaţiilor petroliere şi de gaze naturale. Un nou domeniu important se referă la elaborarea noului standard ISO 50001, referitor la managementul energiei. Acest standard va furniza organizaţiilor mijloace de a aborda în mod sistematic şi a îmbunătăţi performanţa energetică şi eficacitatea sistemelor cu consum de energie.

E.: Standardizarea europeană evoluează din punct de vedere al conducerii. Se profilează schimbări importante. ISO le observă cu interes, presupun…

R. S.: Lecţiile pe care le va furniza Europa în anii urmă-tori vor avea o contribuţie pozitivă asupra contextu-lui standardizării internaţionale. Unele iniţiative, refe-ritoare mai ales la implementarea viitorului peisaj al standardizării europene a CEN/CENELEC şi raportul pe care îl va supune grupul de experţi pentru revizuirea sistemului european de standardizare (Express) vor avea cu siguranţă un impact asupra accesului la stan-dardizarea europeană, asupra finanţării organizaţiilor europene de standardizare (care sunt şi membre ale ISO) şi asupra dispoziţiilor instituţionale centralizate în sprijinul acestor lucrări. Orice examinare viitoare în cadrul ISO pentru studie-rea problemelor analoage va implica angajamentul

tuturor membrilor ISO şi al părţilor interesate şi va tre-bui să vegheze ca diversitatea abordărilor naţionale de standardizare să fie luată în calcul şi respectată.

E.: Cum veţi structura cooperarea dintre ISO şi orga-nizaţiile sectoriale de standardizare (API, ASTM, de exemplu), în anii viitori?

R. S.: Eficacitatea colaborării şi a parteneriatelor va continua să fie o temă majoră în cadrul viitorului Plan Strategic al ISO 2011-2015. Consiliul ISO a sta-bilit deja un cadru pentru acordurile cu organiza-ţii partenere elaboratoare de standarde (PSDO), cu influenţă şi pertinenţă mondiale. Avem la ora actuală un acord PSDO fructuos cu Institutul Inginerilor din Domeniile Electric-Electronic (Institute of Electrical and Electronics Engineers – IEEE) pe subiecte pre-cum informatica în domeniul sănătăţii şi ingineria sistemelor. În ceea ce priveşte Institutul American al Petrolului (American Petroleum Institute – API), comi-tetele noastre din domeniul petrolului şi al gazelor (de exemplu, ISO/TC 28 şi ISO/TC 67) colaborează foarte bine cu acest institut, în virtutea regulilor ISO în vigoare. La fel, contribuţia Societăţii Americane pentru Încercări şi Materiale (American Society for Testing and Materials – ASTM) este vastă şi importantă: sprijinirea unor secretariate ale comitetelor tehnice ale ISO de către Institutul Naţional American de Standardizare (American National Standards Institute – ANSI) şi a diferitelor comitete naţionale-oglindă ale ANSI în pro-gramul de lucru al ISO.


E.: Care este programul de lucru al CASCO şi COPOLCO (două comitete-far ale ISO) în lunile viitoare?

R. S.: Pentru ISO şi CASCO, modul cel mai evident de a contribui la astfel de îmbunătăţiri este de a publica standarde internaţionale pertinente şi de promova uti-lizarea lor. Un nou proiect propus de COPOLCO (lucră-rile au început deja) constituie un exemplu excelent: ISO 10393, Linii directoare cu privire la retragerea produ-selor şi acţiuni corective. Cod de bună practică. COPOLCO studiază mijloacele de a ajuta consumatorii să profite de pe urma standardizării şi să îşi îmbunătăţească par-ticiparea la standardizarea naţională şi internaţională. El deserveşte şi ca forum pentru schimbul de informa-ţii şi experienţă cu privire la participarea consumato-rilor la elaborarea şi la implementarea standardelor în domeniul bunurilor de consum şi al altor probleme care îi interesează. ISO a creat şi comitete de proiect pentru a elabora standarde referitoare la dispozitivele de combatere a contrafacerii şi măsuri de prevenire şi control ale fraudelor.

E.: Aşteptările factorilor din economie, în mod deo-sebit din industrie, pentru un control mai bun al pieţelor sunt mari. Cum îşi aduc contribuţia ISO şi CASCO în acest sens?

R. S.: Din cauza liberalizării şi a mondializării schim-burilor, problema supravegherii pieţelor s-a impus în contextul internaţional. Organismele de reglementare vor să aibă asigurarea că sănătatea sau securitatea populaţiei nu se află în pericol. Relaţiile dintre între-prinderi trebuie să aibă loc într-un climat de fiabili-tate şi de încredere. Consumatorii vor să fie siguri că bunurile pe care le cumpără răspund aşteptărilor lor din punct de vedere al calităţii sau al impactului de mediu. Dispoziţiile reglementare, evaluarea confor-mităţii şi supravegherea pieţelor constituie elemente importante care trebuie îmbinate pentru a asigura un climat de loialitate şi de fiabilitate în schimburile mon-diale. Supravegherea pieţelor poate spori încrederea în certificare, acreditare şi procesele de control al eva-luării conformităţii, protejând în acelaşi timp interesele guvernelor, comunităţilor economice şi ale ale consu-matorilor. CASCO a organizat un workshop cu privire la supravegherea pieţelor la reuniunea sa plenară din 2008. După acest workshop, el trebuie să stabilească un plan de acţiune pentru a studia mai profund unele aspecte precum:

facilitarea unei diseminări rapide a informaţiilor între state cu privire la supravegherea pieţelor;publicaţiile ISO cu privire la cele mai bune practici în domeniul supravegherii pieţelor;posibilităţile şi necesităţile în domeniul suprave-gherii pieţelor în sectorul serviciilor;

•

•

•

promovarea standardelor ISO existente care se referă la supravegherea pieţelor.

ISO/CASCO a recunoscut necesitatea – în economiile în curs de dezvoltare – să dispună de un document de orientare cu privire la cele mai bune practici în cursul supravegherii pieţelor, pentru a ajuta aceste state să îşi pună în valoare sistemele. În acest sens, CASCO stabileşte la ora actuală un plan de proiect pentru a identifica avantajele şi modalităţile practice de elaborarea a unui document de orientare în acest domeniu. Problema va fi prezentată la sfârşitul anu-lui grupului preşedintelui CASCO pentru politici şi coordonare. Fiind vorba de evaluarea conformităţii, o supraveghere a pieţelor în ceea ce priveşte procesul de control al evaluării conformităţii (acreditare, certifi-care, inspecţie etc.) este exercitată pentru a veghea ca procesul să continue să îşi joace bine rolul.

E.: Acum câţiva ani au apărut probleme de patent ambush – pericolele care te pândesc când vrei să introduci un brevet într-un standard. Cum se mai prezintă problema? Care este strategia dvs. în domeniu?

R. S.: ISO, Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI) şi Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii (UIT) au adoptat o politică comună în domeniul brevetelor, care se bazează pe principiul esenţial al bunei credinţe a celor care participă la procesul de elaborare a stan-dardelor. Avem cunoştinţă de câteva litigii cu privire la brevete în cadrul unor consorţii sau incinte specifice, în principal în Statele Unite, dar până în prezent breve-tele nu au constituit un obstacol pentru elaborarea de standarde în organizaţiile noastre. Continuăm, totuşi, să urmărim periodic realizările şi schimburile de opinii între aceste organizaţii.

E.: Criza economică a avut consecinţe pozitive sau negative asupra ISO?

R. S.: Membrii ISO propun idei şi informaţii persoa-nelor particulare sau întreprinderilor pentru a depăşi această criză economică. Rezultă de aici o creştere a cifrei vânzărilor în 2009 a standardelor internaţionale. În momentul acesta oamenii au o nevoie imperativă de standarde care să îi ajute, acum este important să fie utilizate standardele internaţionale.

E.: Multilingvismul a avut de suferit în ultimii ani la ISO. Aveţi propuneri în domeniu sau o politică voluntaristă?

R. S.: ISO are trei limbi oficiale şi este hotărâtă să men-ţină multilingvismul. Mai multe exemple pot fi citate în acest sens. Un curs recent de instruire pe probleme de

•


marketing şi promovare a standardelor internaţionale a fost realizat pentru prima dată în franceză, în Senegal. Revista ISO Focus – noua formulă a revistei ISO – este lansată în engleză şi în franceză – ca şi vechiul Buletin al ISO. Organismele de standardizare pot traduce ISO Focus în limba lor naţională. Asociación Española de Normalización y Certificacion (AENOR) tradu-cea şi publica în spaniolă ISO Management Systems. Numeroase standarde sunt traduse în alte limbi decât limbile oficiale. În plus, în virtutea articolului 18 al sta-tutelor şi regulilor de procedură ale ISO, comitetele membre pot, sub responsabilitatea lor, să realizeze traduceri în alte limbi ale publicaţiilor şi documentelor publicate de organizaţie. ISO întreţine legături strânse cu Reţeaua de Standardizare şi Francofonie, care coordonează peste 20 de institute de standardizare din ţările francofone şi al căror obiectiv este să con-solideze colaborarea şi acţiunile comune ale acestor organisme. Standardele ISO traduse în rusă sunt dis-ponibile pe Web Site-ul ISO.

E.: Enjeux a publicat numărul 300. În cinci ani, pen-tru numărul 350, care va fi peisajul standardizării internaţionale pe care vi-l doriţi? Cum va arăta ISO?

R. S.: Viitorul plan strategic al ISO va furniza o bază şi mai solidă pe care organizaţia se va putea sprijini pen-tru a răspunde eficient şi eficace aşteptărilor comunită-ţii internaţionale în perioada 2011-2015. ISO trebuie să determine în ce zonă poate furniza valoare adăugată

şi cum va proceda pentru a reuşi acest demers. În ceea ce priveşte punctele forte, cele slabe, posibilităţile şi ameninţările care planează asupra sa, ISO trebuie să se bazeze pe integritate şi independenţă. Sistemele şi procesele noastre trebuie să facă astfel încât standar-dele să progreseze în continuare din punct de vedere al adecvării la necesităţile utilizatorilor şi al rapidităţii elaborării. Trebuie să profităm de posibilităţile care ne sunt oferite în calitate de autoritate internaţio-nală recunoscută şi respectată, furnizând standarde şi exploatând posibilităţile extraordinare de a pune la dispoziţie documente prin mijloace care nu existau înainte. Trebuie să răspundem la ameninţările asupra actualului model de întreprindere pe care le exercită o societate din ce în ce mai obişnuită ca informaţiile să-i fie furnizate practic fără cost pentru solicitant. ISO se află în centrul unei imense reţele pe care a realizat-o cu peste 700 de organizaţii internaţionale, regionale, guvernamentale, neguvernamentale şi cu organiza-ţii din domeniul privat, ale căror activităţi se referă la aspecte specifice ale lucrărilor noastre. Aportul acestei reţele ajută la creşterea pertinenţei mondiale a activi-tăţilor ISO şi la consolidarea profilului său internaţio-nal. ISO semnează regulat noi acorduri de colaborare sau îşi consolidează acordurile existente cu organizaţii internaţionale sau cu parteneri.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 300, ianuarie 2010


Responsabilitatea socială*. Provocări pentru domeniul agroalimentarLA RESPONSABILITE SOCIALE. QUELS ENJEUX POUR LE MONDE AGROALIMENTAIRE?

Marie-Claire BARTHET

Le forum international dédié à la responsabilité sociale et environnementale, qui s’est tenu à Lille au mois de juin 2010 était centré sur „les bonnes pratiques pour cultiver nos ressources planétaires”. De nombreuses entreprises et personnalités sont venues témoigner. Quelques éléments de réflexion…Mots clés: responsabilité sociale, développement durable, domaine agroalimentaire

Forumul internaţional dedicat responsabilităţii sociale şi mediului, care a avut loc la Lille în luna iunie 2010 a prilejuit participanţilor – întreprin-

deri şi personalităţi – alocuţiuni privind „bunele prac-tici pentru cultivarea resurselor naturale ale planetei”. Wangari Maathai (care a primit premiul Nobel pentru pace în 2004), a declarat: „Suntem toţi responsabili prin fapte şi gesturi de această planetă. Nu dispunem de o alta pe care să migrăm”. Plantarea de arbori per-mite reducerea eroziunii, curăţarea pânzelor freatice şi hrănirea animalelor. Orice despădurire conduce la distrugerea unui ecosistem, deci, a numeroase spe-cii. „Trebuie să ne asigurăm că guvernele veghează la protejarea pădurilor, îndeosebi a celor tropicale, care sunt exploatate în scopuri comerciale şi care, prin dis-trugere, participă la încălzirea climei şi la reducerea biodiversităţii”, a adăugat ea, fără a se amăgi asupra dificultăţilor.

Bune practici care trebuie diseminateÎntr-o logică de responsabilitate socială şi de mediu,

împinse de cererea pieţei sau de convin-geri proprii, întreprinderile experimentează bune practici. „Materia primă reprezintă o cheie a calităţii sanitare a produsului finit şi impactul de mediu al filierei”, a declarat Maximilien Rouer, cofondator al BeCitizen. „În Europa, la începutul secolului XX, cele mai bune randamente erau de 35 de chin-tale la hectar. La ora actuală, ele se ridică la 120 de chintale la hectar. Agricultura şi-a industrializat procedeele. Dar agricultura intensivă este energic intensivă şi este înso-ţită de o degradare cantitativă şi calitativă a solurilor şi a apelor. La ora actuală, bilanţul

energetic la hectar este foarte adesea negativ”. Apar noi practici agricole, care utilizează capacităţile bio-sferei – bacterii, ciuperci – pentru a proteja culturile, înlocuind produsele fitosanitare. Agricultura este vec-torul a noi toxicităţi. Omul înghite (şi) elemente chi-mice. „Toxicitatea cronică va afecta speranţa de viaţă. Concentraţia de produse fitosanitare, metale grele, antibiotice şi acizi graşi trans constituie tot atâtea pro-bleme devenite o nouă variabilă în ecuaţia factorilor din industrie”, adaugă el.Industria agroalimentară consumă multă apă. Or, penuria de apă constituie o realitate cotidiană pentru 40% din populaţia lumii. Acest lucru se manifestă prin rărirea apei potabile şi prin înmulţirea bolilor hibride cauzate de poluarea industrială, contaminarea lacuri-lor şi a râurilor şi tratarea insuficientă a apelor uzate. În câţiva ani, apa va deveni un aliment rar. Multinaţionalele pot reacţiona? Da, afirmă Niels Christiansen, vicepre-şedinte pentru afaceri publice la Nestlé: „Între 1998 şi 2007, producţia grupului Nestlé a crescut cu 76%. În acelaşi timp, consumul său de apă s-a redus cu 28%, iar emisiile de gaze cu efect de seră, cu 17%. Dată fiind importanţa mondială a grupului, cea mai mică ezitare poate avea un impact enorm asupra mediului”. Un alt subiect menţionat au fost proteinele vegetale. „Soia este o plantă bogată în proteine şi ar putea constitui

* Standardul ISO ��000, referitor la responsabilitatea socială a apărut pe data de � noiembrie �0�0 la ISO. Asociaţia de Standar-dizare din România – organismul naţional de standardizare – va adopta acest standard în cursul lunii decembrie �0�0


o alternativă pentru a reduce problemele de carenţă alimentară în lume”, a afirmat Jean Cornet, director în domeniul inovaţiei şi al marketing-ului la Alpro Soya. Cu atât mai mult cu cât impactul proteinelor vegetale asupra mediului este de 16 ori mai mic decât cel al proteinelor animale: producţia de proteine vegetale necesită de 10 ori mai puţin pământ, de 11 ori mai puţini combustibili fosili şi de 100 de ori mai puţină apă decât producţia de proteine animale. Jumătate din producţiile agricole sunt destinate a hrăni animalele. „Ar fi, deci, de preferat să se consume direct proteinele vegetale, pentru a reduce impactul asupra mediului”, a adăugat el. Iată o idee care se loveşte de o realitate: noile clase medii preferă să consume proteine animale (considerate mai nobile).Demersurile responsabile iniţiate de întreprinderi con-duc şi la modificarea ideilor încetăţenite: „Consumatorii consideră că sticlele de apă din sticlă sunt mai ecolo-gice decât cele din plastic, deşi acestea din urmă sunt reciclabile şi consumă mai puţină energie pentru fabri-care şi distribuţie”, a afirmat Bernard Giraud, director în domeniul dezvoltării durabile la Danone. Iar realizările nu durează prea mult timp. „În Bagladesh a apărut un nou procedeu de fabricare a iaurtului, foarte convena-bil în microstructuri (ferme, uzină), dar creşterea pre-ţului laptelui a „măturat” acest sistem fragil. Deciziile în domeniul dezvoltării durabile nu sunt albe sau negre. Sunt probleme complexe. Trebuie să priveşti tensiu-nea, direcţia”, a conchis el.

Resursele naturale, o bogăţieConfruntaţi cu provocarea de a hrăni populaţiile actu-ale şi de a face astfel ca, în 2050, 9 miliarde de fiinţe umane să nu sufere de foame, experţii încearcă să ofere noi lămuriri. Potrivit estimărilor lor, resursele dis-ponibile pe Terra sunt suficiente pentru a răspunde necesităţilor populaţiei mondiale. Nu abundenţa de resurse lipseşte, ci managementul şi distribuţia acestei abundenţe. Bakari Kante, director în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, consideră că degrada-rea mediului şi condiţiile de viaţă sunt cauza sărăciei. „Pentru săraci, degradarea mediului nu constituie o pierdere a capacităţii financiare, ci o pierdere a capa-cităţii de a supravieţui”, a declarat el. Definiţia sărăciei, reţinută de organizaţiile financiare internaţionale (venit sub 4 euro/zi) i s-a părut incompletă. Resursele natu-rale constituie şi o bogăţie pentru populaţii. „Mediul este capitalul săracului. Exploatarea resurselor trebuie gândită pe termen lung. Responsabilitatea socială este extrem de importantă pentru statele din sud şi pentru cele sărace”, a conchis el.

La nivel local. Platforma Dynamique Rhône-AlpesPlatforma regională de schimb Dynamique Rhône-Alpes pentru responsabilitatea socială ISO 26000

se vrea un loc de schimb între diferitele părţi locale implicate (marile grupuri, întreprinderi mici şi mijlocii, colectivităţi, asociaţii, etc). Ea permite participanţilor să se informeze cu privire la provocările responsabi-lităţii sociale, să anticipeze apariţia viitorului standard ISO 26000, să înţeleagă consecinţele acestuia asupra organizaţiei lor şi să acţioneze în mod durabil cu facto-rii din teritoriu, iniţiind acţiuni concrete şi cu caracter inovator şi integrând principiile responsabilităţii soci-ale. „Regiunea Rhône-Alpes a fost întotdeauna foarte dinamică în ceea ce priveşte standardele şi aplicarea referenţialelor”, relevă Hélène Blanchard, vicepreşe-dintă a regiunii Rhône-Alpes, care se ocupă de mediu şi de prevenirea riscurilor. Regiunea subvenţionează întreprinderile pentru a le ajuta să implementeze un sistem de management de mediu, susţine inovaţiile ecologice şi transformările tehnologice. „Cu Şcoala Minelor din Saint-Étienne, regiunea a participat la elaborarea SD 21000. Este vorba de documentul SD 21: FD X 30-021, Ghid pentru luarea în calcul a provo-cărilor dezvoltării durabile în strategia şi managementul întreprinderii. SD 21000 şi ISO 26000 au multe lucruri în comun. De aici un interes imediat. „După părerea mea, responsabilitatea socială este mai elocventă pentru întreprinderi decât dezvoltarea durabilă”. Activităţile platformei se referă la toate aspectele ISO 26000. Platforma organizează reuniuni regulate: cea din mai a fost consacrată „organizaţiei şi părţilor interesate, iar cea din 2 decembrie se va referi la angajamentul în domeniul responsabilităţii sociale. „Este vorba despre aplicarea standardului ISO 26000 la teritoriul nostru economic, pentru a adapta, practic, strategiile între-prinderii”, adaugă Hélène Blanchard. În acest sens, regiunea va publica un document care va furniza exemple de bune practici. Lucrările se vor încheia în luna decembrie.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 308 octombrie 2010


Comitetul ISO/TC 223L’ISO/TC �� PAS À PAS

Christina MACKENZIE

Le comité technique international ISO/TC 223 a changé d’intitulé et de secrétariat ces dernières années. À la croisée des préoccupa-tions sociétales, économiques et politiques, il ambitionne de rapprocher les conceptions de gestion des risques de plusieurs pays et cultures. Les premiers documents paraissent, le concept de „résilience” commence a prendre corpsMots clés: gestion des risques, sécurité sociétale, management de la continuité opérationnelle, lignes directrices

Am fost frapaţi de imaginile de panică şi de distru-gere declanşate de catastrofe naturale precum tzunami-ul din decembrie 2005 din Asia sau

uraganul Katrina, din august 2005, din Statele Unite. Aceste scene au fost precedate de catastrofe provo-cate de om: atacurile din 11 septembrie, din Statele Unite şi cele din 11 martie 2004, de la Madrid sau cele din 7 iulie 2005, de la Londra.Toate aceste evenimente au zguduit securitatea soci-ală. Ce semnifică însă acest concept? Conform defi-niţiei academice formulate în anii ’90 de către Ole Waever şi colaboratorii săi în cartea Securitatea socie-tăţii. Conceptul, securitatea societăţii este „capacitatea unei societăţi de a dura în caracteristicile sale esenţi-ale în faţa condiţiilor schimbătoare şi a ameninţărilor probabile sau reale”. După cum explică Sylvie Arbouy, inginer la AFNOR, care urmăreşte problemele ce ţin de securitatea socială, aceasta contribuie la protejarea populaţiei civile. Aplicat la standarde, acest concept înseamnă „elaborarea de standarde pentru echipa-mente de securitate, de exemplu, pentru a se asigura că mijloacele de comunicare între pompieri şi jan-darmi sunt interoperabile”, adaugă ea.Este o problemă pe care Marea Britanie a început să o abordeze cu o vastă organizare a serviciilor de inter-venţie de urgenţă. Un proiect care ar trebui să fie finali-zat la sfârşitul lui 2011, pentru a fi experimentat înainte de Jocurile olimpice de la Londra, din 2012. Autorităţile şi-au dat seama că sistemul, care cuprindea 46 de săli de comandă pentru brigăzile locale de pompieri, func-ţiona după proceduri diferite şi că era imposibil să se furnizeze un răspuns unificat la nivel mondial pentru o situaţie de urgenţă de mare amploare (catastrofă de mediu sau atac terorist).Conform Web site-ului proiectului (http://www.fire-control.communities.govuk), la ora actuală, „procedu-rile sunt foarte disparate, aceasta afectând atât stan-dardele de management, protocoalele operaţionale, organizarea echipelor, disponibilitatea resurselor, pre-cum şi condiţiile de serviciu şi aspectele financiare”. Pentru a oferi un răspuns la acest tip de problemă, comunitatea internaţională a decis să elaboreze stan-darde de securitate pentru a supraveghea şi preveni

situaţiile de catastrofe, a reduce sau a elimina conse-cinţele lor şi a pune la dispoziţie instrumente şi echipa-mente de protecţie civilă, a forma şi a educa populaţia cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă faţă de catastrofe în timp de pace şi a crea dispozitive care să permită continuarea activităţilor economice pe peri-oadă de criză. Sylvie Arbouy consideră că securitatea societăţii cuprinde planurile de continuitate a activi-tăţii (PCA). „Planul de continuitate a activităţii este una din piesele puzzle-ului care este securitatea societăţii”, afirmă ea.La sfârşitul anului 2007, ISO a publicat primul docu-ment de referinţă ratificat pe plan internaţional, care tratează pregătirea la incidente şi managementul con-tinuităţii pentru organizaţiile din domeniul public şi din cel privat. Specificaţia disponibilă pentru public ISO/PAS 22399:2007�, Securitatea societăţii. Linii direc-toare pentru pregătirea în vederea unui incident şi mana-gementul continuităţii operaţionale, se bazează pe cele mai bune practici ale standardelor naţionale ale cinci state: Australia, Statele Unite, Israel, Japonia şi Marea Britanie. Documentul a fost elaborat într-un termen record, lucrările fiind iniţiate în cadrul unui atelier (workshop) la Florenţa, în aprilie 2006, ceea ce a permis ca în două zile să se întocmească un document denu-mit Best of Five, care reuneşte elementele comune şi structurante ale standardelor diferitelor state: NFPA 1600 (standard al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia la Foc – National Fire Protection Association), HB 25999-1, un document japonez şi un altul australian.Lucrările au fost transferate apoi la ISO/TC 223, care avea misiunea de a face documentul compatibil cu standardele ISO 9001��, 14001�� şi 27001��. Institutul Suedez de Standardizare (SIS) răspunde de secretari-atul ISO/TC 223, care este alcătuit din reprezentanţi ai economiei şi ai industriei, din primi intervenienţi, din responsabili pentru situaţii de urgenţă şi catastrofe,

* Asociaţia de Standardizare din România – organismul naţional de standardizare – a adoptat această specificaţie ca specificaţie română. A se vedea nota de la sfârşitul articolului** Asociaţia de Standardizare din România – organismul naţi-onal de standardizare – a adoptat acest standard ca standard român. A se vedea nota de la sfârşitul articolului


din profesionişti din domeniul securităţii, din organi-zaţii guvernamentale şi neguvernamentale din peste 50 de state.Documentul este un ghid. Ivar Jachwitz, coordonator al unui grup de lucru care răspunde de redactarea ISO/PAS 22399, declară: „Liniile directoare furnizează o bază pentru a înţelege şi a pregăti un răspuns la inci-dente şi a crea managementul continuităţii operaţio-nale în cadrul unei organizaţii şi pentru a da încrederea în relaţiile organizaţie-comunitate, întreprindere-între-prindere şi organizaţie-client. Ele constituie un instru-ment care permite organizaţiilor publice sau private să examineze factorii şi măsurile necesare pentru a se pre-găti în caz de incident voluntar, intenţionat sau natural (întrerupere a activităţii, urgenţă, criză sau catastrofă), pentru ca ele să-l poată gestiona, să îi supravieţuiască şi să ia măsurile necesare pentru a asigura durabilita-tea organizaţiei”.Pentru Stefan Tangen, secretar al ISO/TC 223, specifica-ţia „reprezintă un progres major în soluţionarea situaţi-ilor de urgenţă şi în pregătirea pentru cazuri de catas-trofă, pentru capacitatea de intervenţie şi continuitate. Adoptată în unanimitate de 50 de state care fac parte din comitet, ea furnizează organizaţiilor un referenţial adoptat la nivel internaţional pentru managementul situaţiilor de urgenţă şi al catastrofelor”.ISO/PAS 22399 stabileşte procesul, principiile şi termi-nologia pregătirii pentru incidente şi managementul continuităţii operaţionale (a întreprinderii) în contex-tul securităţii societăţii. „Capacitatea unei organizaţii de a-şi reveni cere o pregătire activă la întreruperile serviciului şi la incidentele potenţiale, pentru a evita suspendarea operaţiilor şi serviciilor importante sau pentru a prevedea reluarea lor cât mai rapidă. ISO/PAS 22399 descrie un proces de management holistic care identifică impacturile potenţiale care ameninţă o organizaţie şi furnizează un cadru pentru a reduce la minimum efectele lor”.„Cooperarea internaţională în cadrul ISO/TC 223 se va intensifica în anii următori, pentru a sprijini orga-nizaţiile şi comunităţile să trateze în comun situaţii de urgenţă şi să le supravieţuiască. Ea le va permite să elaboreze standarde, proceduri şi sisteme pentru a fi mai bine pregătite şi mai încrezătoare în managemen-tul situaţiilor de criză. Procesele referitoare la pregătire şi la continuitate, care asigură interoperabilitatea cu lumea înconjurătoare, sunt elemente determinante pentru a salva vieţi omeneşti şi a ajuta comunităţile confruntate cu catastrofe să îşi revină şi să dea dovadă de o capacitate de recuperare mai mare”; conchide Stefan Tangen.

„ISO/PAS nu oferă o specificaţie precisă, ci furnizează sfaturi”

ISO/PAS 22399:2007 este un document complex în-trucât este foarte amplu într-un sens, având un caracter destul de specific. Standardele ISO conţin numeroase specificaţii de management. ISO/PAS 22399:2007 nu oferă nicio specificaţie precisă; documentul furnizează sfaturi. Specificaţiile vor veni mai târziu întrucât am ho-tărât ca această specificaţie să devină un standard; nu ştim însă când va apărea acest standard. Acest document trebuie utilizat de o organizaţie publică sau privată pen-tru a o ajuta să se pregătească în cazul în care ar surveni un eveniment grav – o catastrofă naturală sau un atac terorist, de exemplu. Trebuie ca aceste organizaţii să se întrebe: „Ce s-ar întâmpla dacă…?”, apoi trebuie ca ele să identifice răspunsul pentru a rămâne operaţionale în ziua în care acest lucru s-ar întâmpla. Desigur există foarte multe standarde naţionale care răspund deja la această întrebare. Dar cum există mai multe organizaţii şi/sau societăţi care au „antene” pretutindeni în lume, este mult mai simplu ca ele să apeleze la un standard internaţional decât să fie obligate de fiecare dată să folo-sească standardul naţional al statului în care îşi desfăşoa-ră activitatea. Am utilizat elemente ale standardelor din Australia, Statele Unite, Israel, Japonia şi Marea Britanie pentru a elabora PAS 22399:2007. Insist asupra faptu-lui că această specificaţie tehnică nu se aplică decât unei singure organizaţii. Nu este creată pentru o funcţionare între organizaţii şi nu va rezolva toate problemele.Comitetul tehnic TC 223, Securitatea societăţii, a apărut în 2001 sub denumirea de Apărarea civilă, având un se-cretariat rus. După un timp, Suedia a preluat conducerea lui şi am stabilit un nou proiect de lucru. Ni s-a părut că titulatura de apărare civilă era total depăşită întrucât la ora actuală evenimentele s-au schimbat şi statele trebuie să coopereze. Denumirea securitatea societăţii acoperă, deci, un domeniu mai vast. Aceste structuri se ocupă de probleme precum coordonarea şi controlul (C2) sau cooperarea între serviciile de acordare a ajutorului. Ele vor stabili specificaţiile între organizaţii.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 308, octombrie 2010


Stefan TangenSecretar al ISO/TC 223


Standarde din cuprinsul acestui articol adoptate de Asociaţia de Standardizare din RomâniaAsociaţia de Standardizare din România – organismul naţional de standardizare – a adoptat specificaţia disponibilă pentru public ISO/PAS �00� ca specificaţie română, cu indicativul SR ISO/PAS ��:�0�0 şi titlul: Securitatea societăţii. Linii directoare pentru pregătirea în eventualitatea unui incident şi managementul continuităţii operaţionale;

Standardul EN ISO �00�:�00�, cu indicativul SR EN ISO �00�/�00� şi titlul: Sisteme de management al calităţii;

EN ISO ��00�:�00�, cu indicativul SR EN ISO ��00�:�00� şi titlul: Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare;

ISO/CEI ��00�:�00�, cu indicativul SR ISO/CEI ��00�:�00� şi titlul: Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Sisteme de management al securităţii informaţiei. Cerinţe.


A apărut standardul ISO 26000, referitor la responsabilitatea socialăLA NORME ISO ��000, CONCERNANT LA RESPONSABILITÉ SOCIÉTALE, A PARU

La date de 1 novembre a marqué la parution de la norme ISO 26000, Lignes directrices relatives à la responsabilité sociétale, l’une des normes les plus attendues ces dernières années. Elle donne des lignes directrices relatives à la responsabilité sociétale aux entreprises du secteur privé et aux organisations du secteur public. L’ISO 26000 a fait l’objet d’une présentation officielle à Genève, à laquelle le secrétaire général de l’ISO a convié les membres du groupe de travail d’experts qui a élaboré la norme, ainsi que des représentants des utilisateurs potentiels, notamment de l’industrie et des pouvoirs publics, ayant manifeste un soutien très vif pour ces lignes directricesMots clés: responsabilité sociétale, lignes directrices, entreprises, organismes du secteur public, organismes du secteur prive

Data de 1 noiembrie 2010 a marcat lansarea unuia dintre standardele ISO cele mai aşteptate în ultimii ani – ISO 26000, Linii directoare referitoare la responsabilitatea socială, care furnizează un ghid cu pri-vire la responsabilitatea socială întreprinderilor din sectorul privat şi organizaţiilor din sectorul public.

Standardul ISO 26000 a făcut obiectul unei prezentări oficiale la Geneva, la care secretarul general, Rob Steele, a invitat membrii grupului de lucru alcătuit din experţii care au elaborat standardul – Jorge E.R. Cajazeira, preşe-dinte, şi Staffan Söderberg, vicepreşedinte, reprezentând ABNT-ul, membru al ISO pentru Brazilia, şi SIS-ul, pen-tru Suedia. Au mai fost invitaţi reprezentanţi ai utilizatorilor potenţiali ai standardelor, mai ales din industrie, şi autorităţi publice, care au manifestat un interes deosebit şi un sprijin activ pentru liniile directoare internaţionale referitoare la responsabilitatea socială.

* Standardul ISO ��000, referitor la responsabilitatea socială a apărut pe dat de � noiembrie �0�0 la ISO. Asociaţia de Standardizare din România – organismul naţional de standardizare – va adopta acest standard în cursul lunii decembrie �0�0


Rob Steele a afirmat: „Publicarea ISO 26000 a fost foarte aşteptată în lumea întreagă de către organizaţiile de toate tipurile, de întreprinderile din sectorul privat sau de organizaţiile din sectorul public. Responsabilitatea socială capătă o importanţă decisivă întrucât societatea o cere tot mai mult la nivel internaţional. ISO 26000 se distinge de numeroasele iniţiative existente în domeniul responsabilităţii sociale prin faptul că acest standard creează un adevărat consens internaţional cu privire la definirea responsabilităţii sociale şi problemele centrale de care trebuie să se ţină seama pentru implementarea sa. În plus, standardul se bazează pe participarea unei largi game de părţi interesate – state în curs de dezvoltare, întreprinderi, autorităţi publice, consumatori, orga-nizaţii din domeniul muncii, organizaţii neguvernamentale şi altele”.

Potrivit standardului, realitatea şi percepţia performanţelor unei organizaţii în domeniul responsabilităţii sociale pot influenţa:

avantajele sale concurenţiale;reputaţia sa;capacitatea sa de a atrage salariaţii, membrii, clienţii şi utilizatorii săi;menţinerea motivaţiei şi a angajamentului angajaţilor săi, precum şi a productivităţii;viziunea investitorilor, proprietarilor, donatorilor, sponsorilor şi a comunităţii financiare;relaţiile sale cu întreprinderile, autorităţile publice, mijloacele media, furnizorii, clienţii şi comunitatea.

Standardul ISO 26000, a cărui elaborare a debutat în 2005, a fost realizat de grupul de lucru al ISO referitor la res-ponsabilitatea socială, alcătuit dintr-o gamă largă de părţi interesate – cel mai mare şi cel mai diversificat dintre toate grupurile constituite vreodată pentru a elabora un standard ISO.

Şase grupuri principale de părţi interesate au participat la elaborarea documentului: industria, autorităţile publice, organizaţiile din domeniul muncii, organizaţiile neguvernamentale, serviciile, cercetarea, etc. Participarea a avut la bază unele criterii precum reprezentarea geografică echilibrată şi numărul ponderat de bărbaţi-femei.

Grupul de lucru a fost alcătuit din experţi ai membrilor ISO (organisme naţionale de standardizare) şi din orga-nizaţii de legătură (asociaţii reprezentând întreprinderile, consumatorii sau organizaţiile din domeniul muncii, precum şi organizaţii interguvernamentale sau neguvernamentale).

Cu ocazia ultimei reuniuni a grupului de lucru al ISO referitor la responsabilitatea socială, din iulie 2010, 450 de experţi participanţi şi 210 observatori din 99 de state membre ale ISO şi 42 de organizaţii de legătură au luat parte la lucrări.

ISO 26000 prezintă linii directoare pentru toate tipurile de organizaţii, indiferent de mărimea sau localizarea lor, incluzând:

conceptele, termenii şi definiţiile referitoare la responsabilitatea socială;originile, orientările şi caracteristicile responsabilităţii sociale;principiile şi practicile din domeniul responsabilităţii sociale;problemele centrale şi domeniile de acţiune ale responsabilităţii sociale;integrarea, concretizarea şi promovarea unui comportament responsabil în cadrul organizaţiei, prin inter-

mediul politicilor şi practicilor sale, în sfera sa de influenţă;identificarea părţilor interesate şi dialogul cu ele;comunicarea cu privire la angajamentele, performanţele şi alte informaţii referitoare la responsabilitatea

socială.

ISO 26000 este un standard cu aplicare voluntară, care oferă linii directoare. El nu este destinat unor scopuri de certificare precum standardele ISO 9001:2008 (managementul calităţii) şi ISO 14001:2004 (managementul de mediu).

Traducere: Maria Bratu – Comunicat de presă ISO nr. 1366/2010


ISO/TS 29001 câştigă teren în domeniul petrolului şi al gazelor naturaleL’ISO/TS ��00� GAGNE DU TERRAIN DANS LE SECTEUR DU PÉTROLE ET DU GAZ

À l’heure où paraît la troisième édition de l’ISO/TS 29001 destinée aux industries du pétrole et du gaz, on constate que cette spécifi-cation technique est de plus en plus reconnue comme le document de référence pour les exigences applicables au management de la qualité dans ces secteursMots clés: management de la qualité, industrie du pétrole et du gaz, spécification technique ISO

Imediat ce a apărut cea de-a treia ediţie a ISO/TS 29001, destinată industriei petrolului şi gazelor naturale, s-a constatat că această specificaţie tehnică a devenit tot mai recunoscută ca fiind docu-

mentul de referinţă pentru cerinţele care se aplică managementului calităţii în aceste domenii.ISO/TS 29001 defineşte cerinţele sistemului de management al cali-tăţii (SMC) pentru organizaţiile care furnizează produse şi servicii în industria petrolului, a petrochimiei şi a gazelor naturale.Cea de-a treia ediţie a fost actualizată, pentru a include integral tex-tul ISO 9001:2008, standardul generic referitor la SMC.ISO/TS 29001:2010 este rodul colaborării dintre Institutul American al Petrolului (API) şi comitetul tehnic ISO/TC 67, Material, echipa-ment şi structuri offshore pentru industria petrolieră, petrochimică şi cea a gazelor naturale.Elaborarea specificaţiei ISO/TS 29001 – care este publicată şi ca API

Q 1 – are drept obiectiv să stabilească un referenţial al SMC unic pentru a răspunde necesităţilor acestui dome-niu în lumea întreagă, în mod deosebit pentru marile companii petroliere, petrochimice şi ale gazelor naturale, precum şi pentru guverne şi autorităţi de reglementare. Ea constituie o bază de referinţă pentru aprobarea SMC ale fabricanţilor de echipamente şi ale prestatorilor de servicii.

Utilizatorii finali potenţiali sunt mai ales:

întreprinderile specializate în prospectarea, construcţia conductelor, transportul şi rafinarea produselor din petrol şi gaze;întreprinderile angajate în proiectarea, fabricarea, instalarea, service-ul şi repararea echipamentelor utilizate pentru prospectarea, producţia, transportul şi rafinarea produselor din petrol şi gaze naturale;întreprinderile care furnizează servicii tehnice, operaţionale şi de sprijin pentru diversele sectoare menţionate.

Ed Durante, şef de proiect în cadrul grupului de lucru al ISO/TC 67, care a elaborat specificaţia tehnică, a declarat: „ISO/TS 29001 a devenit cerinţa de bază pentru sistemele de management al calităţii în prospecţiunea şi producţia petrolului şi a gazelor naturale. Această specificaţie este tot mai recunoscută în industria rafinării şi domeniul con-ductelor pentru transportul fluidelor la distanţă este deosebit de interesat de această specificaţie tehnică.Pentru diferiţii factori din domeniile interesate, consensul general este că furnizorii de produse şi servicii trebuie să aibă un SMC conform cu ISO/TS 29001 pentru a fi consideraţi o sursă de aprovizionare sigură. ISO/TS 29001 – care este publicată şi ca API Q 1 – a devenit un referenţial recunoscut în industrie.Acest document sectorial prezintă avantajul de a conţine toate cerinţele ISO 9001:2008, referinţă indispensabilă pentru anumite organizaţii care trebuie să fie dotate şi cu un SMC conform cu ISO 9001 pentru unii clienţi”.ISO/TS 29001:2010, Industria petrolului, petrochimiei şi a gazelor naturale. Sisteme de management al calităţii speci-fice sectorului. Cerinţe pentru organismele care furnizează produse şi servicii, poate fi achiziţionată de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.


•

•

•


Dispozitive medicaleDISPOSITIFS MÉDICAUX: PLUS D’URTICAIRE GRÂCE À UNE NORME ISO

Pour assurer que les dispositifs médicaux n’irritent pas la peau ou les yeux, ni ne provoquent de réactions allergiques, l’ISO publie une norme qui spécifie les méthodes d’essai permettant de vérifier la sûreté de ces outils avant leur commercialisation et leur utilisationMots clés: dispositifs médicaux, évaluation biologique, essais in vitro, essais in vivo, animaux

Pentru a asigura că dispozitivele medicale nu irită pielea sau ochii şi nici nu provoacă alergii, ISO publică un standard care specifică metodele de încercare care permit să se verifice

siguranţa acestor instrumente înainte de comercializarea şi utiliza-rea lor.

Standardul ISO 10993-10:2010, Evaluarea biologică a dispoziti-velor medicale. Partea 10: Încercare de iritare şi de sensibilizare cutanată, descrie procedurile de evaluare a riscurilor pe care le prezintă dispozitivele medicale şi constituenţii lor (inclusiv produ-sele chimice pe care le eliberează) când vin în contact cu pielea.

Din preocuparea de a reduce necesitatea de încercări efectuate pe animale şi de a veghea la protecţia lor, utilizarea încercărilor in vitro (care nu sunt desfăşurate pe fiinţe vii) trebuie preferată de fiecare dată când acest lucru este posibil. Wim De Jong, şef de proiect pentru acest standard, a declarat: „Prin tradiţie, încercările pe animalele mici sunt efectuate înainte de încercările pe oameni, pentru a se prevedea reacţia la om. Mai recent, încercările in vitro, precum şi încercările pe oameni au fost introduse suplimentar, sau ca alternative.

În ciuda progreselor realizate şi a eforturilor considerabile desfăşurate în acest sens, examinarea rezultatelor sugerează că până acum nicio încercare in vitro satisfăcătoare nu a fost realizată pentru a înlătura necesitatea de încercări in vivo. Standardul ISO 10993-10 deschide de acum înainte posibilitatea ca încercările in vitro să fie desfăşurate înainte de orice încercare pe animale, pentru identificarea riscurilor. Pentru a reduce numărul de animale utilizate, prezenta parte a ISO 10993 utilizează o abordare pe etape, cu examinarea şi analiza rezultatelor încercărilor în fiecare stadiu”.

Standardul ISO 10993-10:2010 impune desfăşurarea acestor studii, recurgând la bunele practici de laborator şi în conformitate cu reglementarea referitoare la protecţia animalelor. Acest standard se adresează profesioniştilor.

Cea de-a treia ediţie a standardului ISO 10993-10 înlocuieşte versiunea precedentă, publicată în 2002, care de atunci a făcut obiectul unor revizuiri tehnice.

Standardul ISO 10993-10:2010, Evaluarea biologică a dispozitivelor medicale. Partea 10: Încercări de iritare şi de sensibilizare cutanată, a fost elaborat de ISO/TC 194, Evaluarea biologică a dispozitivelor medicale. El poate fi achiziţionat de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat ISO nr. 1358/2010


Este solid imobilul dumneavoastră?VOTRE IMMEUBLE, EST-CE DU SOLIDE? L’ISO A LA RÉPONSE

Tout au long de leur existence, les bâtiments, ponts et autres constructions peuvent être confrontés à des catastrophes naturelles, être endommagés, faire l’objet de modifications et d’extensions, ou être détériorés, notamment par la corrosion. Pour veiller à ce que leur fiabilité défie le temps, l’ISO publie une norme sur l’évaluation de la sûreté et de l’aptitude au service des constructions existantesMots clés: constructions, bases de calcul, fiabilité, aptitude au service, norme internationale

De-a lungul întregii lor existenţe, clădirile, podurile şi alte con-strucţii pot fi confruntate cu catastrofe naturale, pot fi dete-riorate, face obiectul unor modificări sau extensii sau pot fi

afectate de coroziune. Pentru ca fiabilitatea lor să sfideze trecere timpului, ISO a publicat un standard cu privire la evaluarea siguran-ţei şi a aptitudinii la funcţionare a clădirilor existente.Standardul ISO 13822:2010, Bazele de calcul ale construcţiilor. Evaluarea construcţiilor existente, a fost elaborat ca un ghid prac-tic destinat arhitecţilor, inginerilor şi clienţilor lor. Cea de-a doua ediţie a acestui standard cuprinde pentru prima dată recomandări proprii evaluării construcţiilor din patrimoniu.

Odată cu creşterea demografică a devenit din ce în ce mai important să se prelungească durata de viaţă a construcţiilor existente. Demersul de evaluare a siguranţei lor nu înseamnă realizarea de structuri noi. Aceasta necesită competenţe foarte diferite, precum şi cunoştinţe care depăşesc scopul codurilor de proiectare.Domnul Hirozo Mihashi, şef de proiect pentru acest standard, a declarat: „Mediul construit reprezintă un avantaj enorm pe plan politico-economic. Standardul ISO 13822 pune la dispoziţia inginerilor un instrument practic şi indispensabil pentru a evalua siguranţa şi aptitudinea la funcţionare a unei construcţii astfel încât să o protejeze când acest lucru este posibil, fără cheltuieli inutile.Este deosebit de important ca schimbările şi costurile care decurg din ele să rămână realizabile pe de-o parte pentru că activitatea inginerilor este întotdeauna supusă presiunii bugetelor restrânse şi, pe de altă parte, pen-tru că limitând intervenţiile la minimum, şi deci, reducând impactul ecologic al şantierelor, ISO 13822 se înscrie într-un demers de dezvoltare durabilă”.Domnul Hiroshi Mihashi a adăugat: „Suntem foarte bucuroşi că acest demers va cuprinde recomandări în dome-niul construcţiei patrimoniului, care constituie bogăţia lumii atât din punct de vedere cultural, cât şi intelectual. Este fundamental să le păstrăm în bună stare pentru ca generaţiile viitoare să poată beneficia de ele în deplină securitate.Cerinţele şi procedurile menţionate în standardul ISO 13822 se bazează pe principiile fiabilităţii structurale şi consecinţele posibile ale unei deficienţe. Standardul se aplică oricărui tip de construcţie existentă. El va fi util pentru:

a anticipa schimbările din punct de vedere al utilizării sau extinderii utilizării unei construcţii;a efectua controale de fiabilitate (în raport cu acţiuni precum cutremurele de pământ sau creşterea traficu-lui, de exemplu) în funcţie de cerinţele autorităţilor, ale companiilor de asigurări şi ale proprietarilor;a evalua gradul de deteriorare a structurilor care rezultă din acţiuni legate de timp (coroziunea şi oboseala);a controla deteriorările care rezultă din acţiuni accidentale (de exemplu, incendii).

Standardul ISO 13822:2010, Bazele de calcul ale construcţiilor. Evaluarea construcţiilor existente, a fost elaborat de comitetul tehnic ISO/TC 98, Bazele de calcul ale construcţiilor, subcomitetul SC 2, Fiabilitatea structurilor şi poate fi achiziţionat de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.


••

•

•


ISO a decernat premiul HELMUT REIHLEN 2010L’ISO RÉCOMPENSE LE LAURÉAT DU CONCOURS POUR LES JEUNES NORMALISATEURS POUR SON ESSAI SUR LE CHANGEMENT CLIMATIQUE

M. Wilfred Fanokuhle, spécialiste de l’assurance qulité à l’Autorité de normalisation du Swaziland (SWASA), s’est vu décerner par l’ISO le Prix Helmut Reihlen 2010 lors de la 33-ème Assemblée Généralede l’ISO, à Oslo.

Domnul Wilfred Fanokuhle Mdluli, specialist în domeniul asi-gurării calităţii la Autoritatea de Standardizare a Swaziland (SWSA) a primit premiul Helmut Reihlen 2010, cu ocazia

celei de-a 33-a Adunări Generale a ISO, de la Oslo.

Domnul Jacob Holmblad i-a acordat domnului Mdluli premiul pen-tru cea mai bună lucrare care a fost supusă atenţiei juriului în cadrul concursului ISO destinat tinerilor experţi în standardizare, care a avut ca temă: „Standardele internaţionale pot ajuta la lupta contra încălzirii climei?”

În lucrarea sa, domnul Mdluli a afirmat că standardele internaţio-nale reprezintă una dintre soluţiile mondiale în lupta contra încălzi-rii climei. Suma de cunoştinţe pe care aceste documente le conţin ne permit să ne asigurăm că sunt luate măsuri pragmatice pentru a reacţiona prompt. El a amintit mijloacele aplicate în ţara sa pentru aplicarea standardelor internaţionale destinate a răspunde provo-cărilor schimbării climei.

Premiul II a fost acordat doamnei Xolile Maphanga – tot din Swaziland, iar premiul III doamnei Francisca Frimpong, din Ghana. Acest concurs şi-a propus să mobilizeze entuziasmul şi energia tine-rilor experţi standardizatori din statele în curs de dezvoltare şi să sporească conştientizarea cu privire la importanţa standardelor în

promovarea unei dezvoltări economice durabile şi sigure.

Premiul recompensează primele trei lucrări redactate pe un subiect important şi pertinent pentru standardiza-rea internaţională. Acest concurs este deschis salariaţilor permanenţi ai organismelor de standardizare membre ale ISO, precum şi experţilor angajaţi în lucrările tehnice ale ISO.

Premiul poartă numele profesorului Helmut Reihlen, ca omagiu adus la importanta contribuţie pe care şi-a adus-o la activităţile de asistenţă tehnică ale ISO în statele în curs de dezvoltare. Domnul Reihlen a condus în perioada 1977-1999 Institutul German de Standardizare (DIN).


Photo: ©Standards Norway/Yvonne Haugen


ISO a decernat premiul pentru lidership LAWRENCE D. EICHER L’ISO RÉCOMPENSE L’ÉQUIPE DE NORMALISATION EN INFORMATION GÉOGRAPHIQUE

Les travaux de l’équipe internationale développant les normes en matière d’informations géographiques sous forme numérique ont été récompensés lors de la remise du Prix de leadership Lawrence D. Eicher, qui s’est tenue à l’occasion de la 33-ème Assemblée Gé-nérale de l’ISO, à Oslo

Echipei internaţionale care elaborează standarde în domeniul informaţiilor geografice sub formă digitală i-a fost decernat premiul Lawrence D. Eicher, cu ocazia celei de 33-a Adunări

Generale a ISO, de la Oslo.

În fiecare an, premiul recompensează excelenţa rezultatelor obţi-nute de unul din comitetele ISO. În acest an, laureatul a fost comi-tetul tehnic ISO/TC 211, Informaţie geografică-geomatică, ale cărui standarde se referă la obiecte sau fenomene asociate direct sau indirect cu o localizare terestră.Obiectivul ISO/TC 211 este să elaboreze o familie de standarde inter-naţionale care au o pertinenţă globală, care vor sprijini înţelegerea şi utilizarea informaţiei geografice şi vor permite sporirea disponi-bilităţii, exploatării, accesibilităţii şi integrării sale. ISO/TC 211 pro-movează o utilizare eficientă, eficace şi economică a informaţiilor geografice digitale şi a echipamentelor şi calculatoarelor asociate. Acest comitet stabileşte o abordare unificată, pentru a trata pro-bleme ecologice şi umanitare mondiale, a facilita stabilirea unei

infrastructuri geospaţiale la nivel local, regional şi mondial şi a contribui la dezvoltarea durabilă. Activitatea ISO/TC 211, care se înscrie pe deplin în era noastră digitală, face legătura cu standardele pertinente în domeniul tehnologiei şi al datelor digitale şi furnizează un cadru pentru elaborarea de aplicaţii sectoriale care exploatează date geografice.

Cu ocazia înmânării premiului, domnul Alan Morrison, preşedinte al ISO, a declarat: „Prin intermediul acestui premiu, ne propunem să recunoaştem importanţa activităţilor ISO/TC 211, dar şi angajamentul său şi activitatea considerabilă pe care a depus-o de la crearea sa în 1994”:Domnul Morrison a amintit că misiunea ISO este să elaboreze standarde internaţionale care au o pertinenţă glo-bală. Cu cât ISO excelează în această activitate, cu atât ea va fi în măsură să satisfacă aşteptările clienţilor săi şi să asigure succesul viitor al organizaţiei. Premiul pentru lidership Lawrence D. Eicher este decernat în fiecare an în semn de recunoaştere a excelenţei rezultatelor obţinute de unul din comitetele ISO care răspund necesităţilor utilizatorilor de standarde din lumea întreagă.ISO/TC 211 a publicat 50 de standarde până în prezent. El reuneşte 32 de state participante şi 31 de alte state cu statut de observatori. Toate nivelurile de dezvoltare economică şi toate regiunile globului sunt reprezentate în cadrul său. El numără 30 de organizaţii de legătură din domeniul public şi privat, precum şi 15 comitete ale ISO. Împreună, ele facilitează participarea părţilor interesate care, prin aportul lor, consolidează pertinenţa ISO/TC 211.Această recompensă este cu atât mai importantă pentru ISO/TC 211 cu cât secretariatul comitetului este deţi-nut de gazda Adunării Generale a ISO din acest an, Institutul Norvegian de Standardizare.

Premiul pentru lidership poartă numele profesorului Lawrence D. Eicher, secretar general al ISO în perioada 1986-2002.



Legislaţie şi standardizare

Noutăţi legislative apărute în luna octombrie 2010NOUVEAUTÉS LÉGISLATIVES PARUES AU MOIS D’OCTOBRE �0�0

Steluţa MANOLACHE - jurist, administrator bază date reglementări tehnice, ASRO

L’article présente dans la première partie les nouveautés législatives faisant référence aux normes publiées dans le Journal Officiel de l’Union Européenne et dans la seconde partie celles publiées dans le Journal Officiel de la Roumanie au mois d’octobre 2010Mots-clés: normes, contrôles officiels renforcés, aliments pour animaux, veaux d’élevage, poulets d’engraissement, appareils de ré-frigération, tracteurs agricoles ou forestiers, additifs alimentaires, enseignement supérieur, établissements des secteurs de la viande, des produits de la pêche et des ovoproduits, établissements de transformation du lait, normes harmonisées, récipients à pression simples, denrées alimentaires d’origine non animale

Partea I - Legislaţie comunitară

1.1 Acte comunitare care conţin referiri la standarde1.1.1 Regulamentul nr. 878 al Comisiei din 6 octombrie 2010 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 669/2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale şi alimentare de origine neanimală, publicat în JOUE serie L264 la data de 07.10.20101.1.2 Regulamentul nr. 883 al Comisiei din 7 octombrie 2010 privind autorizarea unei noi utilizări a Saccharomyces cerevisiae NCYC Sc 47 ca aditiv furajer pentru viţeii pentru creştere, publicat în JOUE serie L265 la data de 08.10.20101.1.3 Regulamentul nr. 885 al Comisiei din 7 octombrie 2010 privind autorizarea preparatului din narasin şi nicarbazin ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrăşare şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2430/1999, publicat în JOUE serie L265 la data de 08.10.20101.1.4 Rectificare la Comunicarea Comisiei cu privire la implementarea Regulamentului (CE) nr. 643/2009 al Comisiei de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică pentru aparatele frigorifice de uz casnic, publi-cată în JOUE serie C272 la data de 08.10.20101.1.5 Rectificare la Directiva 2010/62/UE a Comisiei din 8 septembrie 2010 de modificare, în scopul adaptării dispoziţiilor lor tehnice, a Directivelor 80/720/CEE şi 86/297/CEE ale Consiliului şi a Directivelor 2003/37/CE, 2009/60/CE şi 2009/144/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului privind omologa-rea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, publicată în JOUE serie C269 la data de 13.10.20101.1.6 Directiva 2010/67/UE a Comisiei din 20 octombrie 2010 de modificare a Directivei 2008/84/CE de stabilire a unor criterii specifice de puritate pentru aditivii alimentari, alţii decât coloranţii şi îndulci-torii, publicată în JOUE serie C277 la data de 21.10.2010

1.2 Acte comunitare fără referiri la standarde, dar importante pentru mediul universitar şi cel de afaceri:1.2.1 Decizia CERERE DE PROPUNERI – EACEA/32/10 Tempus IV – Reforma învăţământului superior prin cooperare universitară internaţională, publicată în JOUE serie L278 la data de 22.10.20101.2.2 Decizia Comisiei 2010/651/UE din 26 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/89/UE pri-vind măsurile tranzitorii în legătură cu aplicarea anumitor cerinţe structurale la anumite unităţi de prelucrare a cărnii, de produse pescăreşti şi de produse din ouă şi la anumite depozite frigorifice din România publicată în JOUE serie L282 la data de 28.10.2010. Rectificare la Decizia 2010/651/UE a Comisiei


din 26 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/89/UE privind măsurile tranzitorii în legătură cu aplicarea anumitor cerinţe structurale la anumite unităţi de prelucrare a cărnii, de produse pescăreşti şi de produse din ouă şi la anumite depozite frigorifice din România, publicată în JOUE serie L283 la data de 28.10.20101.2.3 Decizia Comisiei 210/654 din 27 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2009/852/CE în ceea ce priveşte lista anumitor unităţi de prelucrare a laptelui din România care fac obiectul anumitor măsuri tranzitorii publicată în JOUE serie C283 la data de 28.10.2010

Partea a II-a – Legislaţie naţională2.1 Acte normative referitoare la standarde şi la activitatea de standardizare2.1.1 Ordinul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri 1858/2010 din 08/10/2010 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 185/2003 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la recipientele simple sub presiune, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 710 din 25/10/2010, constituie o transpunere a listei publicate în Jurnalul Oficial al U.E. serie C 229 din 25.8.2010 cu titlul Comunicare a Comisiei în cadrul imple-mentării Directivei 2009/105/CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la recipientele simple sub presiune.

2.2 Acte normative fără referi la standarde, dar importante pentru mediul de afaceri:2.2.1 Ordinul nr. 125/2010 din 22/10/2010 privind modificarea şi completarea Normei pentru sigu-ranţa alimentelor care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import-export, tranzit şi comerţ intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi contro-lului pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 145/2007, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 22/10/2010


Standardizarea română

Contribuţia standardelor la proiectarea şi construcţia roboţilor industrialiCONTRIBUTION DES NORMES À LA PROJECTION ET À LA CONSTRUCTION DES ROBOTS INDUSTRIELS

Drd. Ing. Mihaela SIMION, Prof. Dr. Ing. Mircea BEJANUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca

On ne saurait concevoir l’activité humaine dans ses multiples domaines, de l’industrie, à la médecine, au XX et XXI-ème siècles sans l’apport des robots industriels projetés à faciliter le travail de l’homme. L’ouvrage se rapporte au commencement de la normalisation internationale et roumaine, passe par les robots, tout en décrivant leurs caractéristiques et leur évolution, et fait état de la contribu-tion des normes à la projection et à la construction des robots industrielsMots clés: robots industriels, caractéristiques, normalisation internationale, normalisation roumaine

1. GeneralităţiDin cele mai vechi timpuri, omul a căutat să-şi uşureze munca sau aceasta să fie preluată parţial ori în totali-tate de o maşină. O consecinţă a dezvoltării tehnice, a avântului tehnologiei şi automatizarea şi ciberneti-zarea complexă a proceselor de producţie, axată pe dorinţa omului de a-şi înlesni/diminua activităţile, a constituit-o apariţia robotului, un automat care preia parţial sau integral muncile acestuia.Robotul trebuie să reprezinte un fel de copie umană care înţelege limbajul uman, are gândire proprie, exe-cută cu promptitudine dispoziţiile date de oameni, are toate simţurile omului şi, în plus, o mare viteză de mişcare. În lucrarea Roboţii universali ai lui Rossum, scriitorul ceh Karol Čapek (1890-1938) este primul care a dat denumirea de robot unui astfel de automat�. Biochimistul şi scriitorul american de origine rusă Isac Asimov (n. 1920), extrage din această carte şi enunţă cele trei principii ale unui robot**. De-a lungul timpu-lui, au apărut diferite denumiri precum robot indus-trial, robot cosmic etc. Robotul industrial�� reprezintă un automat care, în cadrul unui sistem de fabricaţie,

* denumire ce derivă din slavonul „robota”, însemnând muncă.** un robot nu poate leza o fiinţă umană sau nu poate asista in-activ la o primejdie în care este implicată aceasta; un robot tre-buie să se supună comenzilor date lui de către fiinţele umane, cu excepţia acelora care nu respectă primul principiu; un robot trebuie să se protejeze pe sine însuşi de la vătămări, cu excepţia cazurilor în care s-ar încălca primele două principii.*** reprezintă acel automat programabil care manipulează obiecte, mânuieşte scule tehnologice, supraveghează locul de muncă (maşinile şi mediul), controlează şi sortează obiecte.

îndeplineşte următoarele funcţiuni: programarea, manipularea, mânuirea, supravegherea şi controlul; robotul, este muncitorul din oţel cu creier electronic care rezolvă cu succes toate problemele legate de muncă. Calităţile recunoscute ale robotului sunt: are forţă fizică inepuizabilă; este disciplinat şi conştiin-cios; are dexteritate ridicată şi rapiditate la cerere; este extrem de flexibil.

2. Activitatea de standardizareÎntreaga noastră activitate este determinată de o serie de reguli, unele obligatorii, altele asumate voluntar. Acestea sunt înscrise în legi, reglementări tehnice sau administrative: standarde internaţionale, regionale, naţionale, coduri de bună practică, ghiduri ale unor organisme sau organizaţii cu notorietate în anumite domenii şi zone geografice, standarde profesionale şi de firmă. Standardul reprezintă regula de conduită tehnică incontestabilă recunoscută şi consacrată în spectrul tehnic şi legislativ al oricărui stat. Întotdeauna, standar-dele trebuie să fie: planificate; adecvate cu cerin-ţele esenţiale relevante ale reglementărilor tehnice; adoptate atunci când există un consens suficient pentru a susţine implementarea lor. Activitatea de standardizare are în centrul preocupărilor sale asigu-rarea informaţiei ştiinţifice, tehnice şi economice furni-zată prin intermediul standardelor naţionale, europene şi internaţionale şi care este valorificată prin realizarea de produse de calitate, conform cerinţelor clientului. Standardele există de multă vreme. În anul 1906, la


Philadelphia (SUA) se înfiinţează Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI), ale cărei standarde în domeniul electricităţii devin obligatorii pe plan internaţional încă din anul 1908. România este primită în CEI în anul 1920, preşedinte (perioada 1964-1968 şi coordonator - cu deosebite succese - din partea României) fiind acad. Remus Răduleţ. În celelalte domenii (cu accent pe ingi-neria mecanică), munca de pionierat a fost făcută de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Naţionale pentru Standardizare (International Federation of the National Standardizing Associations) - ISA, creată în 1926 şi care şi-a încetat activitatea din cauza celui de-al doilea război mondial, în 1942. În 1946, reprezentanţii a 25 de ţări au decis să creeze o nouă organizaţie interna-ţională în scopul facilitării unei coordonări internaţio-nale şi a unificării standardelor industriale. Organizaţia Internaţională de Standardizare (International Organization for Standardization) – ISO, care a început să funcţioneze oficial la 23 februarie 1947; România este membru fondator la această organizaţie. Primul standard ISO, intitulat: Temperatura standard pentru măsurarea lungimilor din industrie, a fost publicat în anul 1951. Începuturile standardizării în România datează din peri-oada premergătoare celui de-al doilea război mondial, primele standarde cu caracter naţional fiind adop-tate în intervalul 1937-1938 în cadrul AGIR – Asociaţia Generală a Inginerilor din România. Să rememorăm: aprilie 1929 – înfiinţarea Comisiei normalizării indus-triei româneşti. proces verbal nr. 9/1929 al Consiliului de Administraţie AGIR pct. 15: „Ca urmare a adre-sei Ministrului Industriei şi Comerţului, care ne face cunoscută înfiinţarea noului Oficiu de Raţionalizare şi Normalizare, Consiliul decide a se cere ca acest oficiu să fie completat prin un delegat AGIR şi, de asemenea, a i se trimite publicaţiile şi buletinul AGIR”. în februa-rie 1948, a luat fiinţă CR-NOR-AGIR (Centrul român de normalizare AGIR) care a întocmit primele proiecte de standarde concepute şi elaborate în mod realist şi şti-inţific: 98 proiecte de standarde apărute în 1948 în 5 numere ale Buletinului de Normalizare AGIR.Odată cu înfiinţarea Comisiunii de Standardizare, stan-dardizarea română a împlinit peste 60 de ani de exis-tenţă. După o serie de reorganizări, în 15 septembrie 1970 ia fiinţă Institutul Român de Standardizare – IRS (Hotărârea Guvernului României nr. 224 din 10 aprilie 1995 privind organizarea şi funcţionarea IRS), orga-nism al administraţiei publice centrale, care funcţio-nează până în 1998. Anul 1998 a coincis cu o profundă reformă instituţională: organismul naţional de stan-dardizare - Institutul Român de Standardizare, devine, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 39/30 ianuarie 1998 (modificată prin OG nr. 44/27 iulie 1998) Asociaţia de Standardizare din România – ASRO, asociaţie de drept privat, fără scop lucrativ, persoană juridică (sen-tinţa civilă nr. 205/1998), organizată şi funcţionând în

baza Legii nr. 21/1924 şi apoi OG nr. 2/2000. S-a realizat astfel alinierea la normele europene printr-o reformă instituţională în standardizarea naţională, transfe-rându-se responsabilităţile în domeniu către cei care sunt principalii beneficiari ai activităţii. Standardele facilitează accesul fiecăruia la produse, structuri şi servicii, cuprinzând consideraţii referitoare la ergonomie, securitate, la metode de încercare armonizate şi multe altele, axate toate pe o accesibi-litate sporită. Standardele constituie, de asemenea, o platformă pentru diseminarea inovaţiilor tehnologice atât în statele dezvoltate, cât şi în cele în curs de dez-voltare, facilitând o dezvoltare mai rapidă a pieţelor şi a schimburilor comerciale internaţionale.

3. Evoluţia roboţilor industrialiDezvoltarea continuă a mecanizării şi automatizării în industrie necesită folosirea tot mai mult a roboţilor industriali în procesele tehnologice, ducând astfel la creşterea substanţială a productivităţii. Primele cercetări în domeniul roboticii au fost iniţiate la începutul anilor 1960. După un avânt substanţial al aplicaţiilor roboţilor în domeniul industrial, cu pre-cădere în industria automobilelor, la începutul anilor 1990, s-au conturat multiple aplicaţii în domeniul nemanufacturier. Încă din anul 1941, pentru descrie-rea tehnologiei robotice, Isac Asimov a folosit cuvântul robotizare şi a prezis creşterea unei industrii robotice puternice.În 1956 a luat fiinţă prima companie ce realiza roboţi industriali, iar în 1961 compania de automobile General Motors „angajează” primul robot industrial. În anul 2000 s-au pus în funcţiune 98 700 unităţi de roboţi, ulterior, numărul total ajungând la 749 800 de unităţi, iar valoarea totală a pieţei corespunzătoare acestui domeniu a fost estimată la 5,7 mld. de dolari S.U.A. Statisticile privind tipurile de roboţi arată suges-tiv creşteri importante ale numărului acestora cores-punzătoare unor aplicaţii neindustriale. Astfel, dacă în cursul anului 2000 numărul unităţilor instalate a ajuns la 112 500, la sfârşitul anului 2004 a ajuns la aproape 625 000, numărul roboţilor industriali continuând să crească cu trecerea anilor.


Fig. 1 Roboţi industriali ABB folosiţi în diferite procese tehnologice

Prin trecerea în revistă a principalele subdomenii unde roboţii nemanufacturieri sau roboţii de serviciu îşi găsesc aplicabilitatea, prin această dezvoltare, chiar spectaculoasă, în direcţia aplicaţiilor neindustriale, se justifică faptul că robotica urmează să joace un rol însemnat în restructurarea civilizaţiei mileniului III.Aceste domenii se regăsesc în sfera construcţiilor civile, reabilitarea bolnavilor, comerţ, transport şi circu-laţia mărfurilor, administraţia locală, protecţia mediu-lui înconjurător, agricultură, supraveghere, protecţia de radiaţii, intervenţii în caz de catastrofe, hoteluri şi

Fig. 2 Roboţi industriali utilizaţi în diferite domenii: a) medicină; b), c) inspecţii civile; d) spaţial

restaurante, medicină, gospodărie, hobby şi petrece-rea timpului liber.Specific domeniilor de activitate, oamenii şi-au conce-put, realizat şi perfecţionat diverse sisteme automate, de la sistemele simple la sisteme inteligente, adapta-bile şi autoinstruibile.Literatura de specialitate prezintă unele definiţii ale robotului industrial:„O maşină aparent independentă de operatorul uman, inteligentă şi ascultătoare, dar impersonală” – Concise Oxford Dictionary

a)

b)

d)

c)


„O maşină aparent indepedentă de operatorul uman, inteligentă şi ascultătoare, dar impersonală”

Concise Oxford Dictionary

„Un sistem automat ce lucrează după un program de lucru stabilit sau reacţionează la stimuli externi speci-fici, dând impresia unor acţiuni umane”

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române

„Un manipulator multifuncţional programabil orientat spre transportul de materiale, piese, scule sau sisteme specializate, cu o varietate de mişcări programabile

Institutul American de Robotică – RIA

„Robot industrial controlat automat, manipulator multiscop reprogramabil, programabil în trei sau mai multe axe, ce poate fi fixat într-un loc, sau mobil pen-tru utilizarea în aplicaţiile automate industriale”

Standard European-Roboţi pentru medii industri-ale. Cerinţe de securitate. Partea �: Roboţi

(SR EN ISO �0��-�:�00�) Definiţiile prezentate permit sistematizarea principale-lor caracteristici ale roboţilor industriali:• sunt realizaţi pentru a executa în principal opera-ţii de manipulare, deplasare şi transport care necesită viteză şi exactitate, dar pentru forţe limitate;• sunt dotaţi cu mai multe grade de libertate (între 2÷6) astfel încât să poată executa operaţii com-plexe, fiecare mişcare fiind controlată de unitatea de conducere;• sunt autonomi, funcţionând fără intervenţia siste-matică a omului;• sunt dotaţi cu o memorie reprogramabilă capabilă să conducă o aparatură necesară pentru executarea unor operaţii care pot fi schimbate prin modificarea programului iniţial;• sunt dotaţi cu o capacitate logică, în general foarte redusă, cu ajutorul căreia pot executa încercări şi alege între două alternative, precum şi a schimba semnale de aprobare cu alte dispozitive. Crearea unor mijloace de automatizare de tipul mani-pulatoarelor şi roboţilor a fost determinată, printre altele, de creşterea nomenclaturii pieselor produse şi de reducerea cotei relative a producţiilor de masă şi de serie mare datorită producţiei de unicate şi de serie mică.Roboţii industriali sunt construiţi în principiu din module de translaţie, module de rotaţie, module de orientare, dispozitive de prehensiune şi elemente de legătură. În structura generală a robotului industrial se regăsesc: manipulatorul (incluzând dispozitivele de acţionare ce, conform cu SR EN ISO 10218-1:2008 reprezintă un mecanism alimentat ce converteşte energia electrică, hidraulică sau pneumatică în miş-

care efectivă) şi sistemul de control incluzând consola de programare (ce se defineşte ca fiind un dispozitiv manual ataşat sistemului de comandă cu ajutorul căruia robotul poate fi programat sau mişcat) şi orice interfaţă de comunicare (hardware şi software).În general, robotul industrial trebuie să realizeze urmă-toarele funcţii generale:

să acţioneze asupra mediului înconjurător cu aju-torul dispozitivelor de prehensiune;să obţină prin percepere informaţii despre mediu şi despre propria stare şi să prelucreze aceste informaţii, conform cerinţelor sistemului central de comandă;să comunice cu operatorul uman sau cu alţi roboţi, inclusiv cu scopul instruirii acestuia;să ia decizii pentru realizarea sarcinilor dorite.

4. Standarde utilizate în proiectarea şi construcţia roboţilor industrialiProiectarea raţională a roboţilor industriali cu o fiabi-litatea complexă cât mai ridicată constituie o preocu-pare centrală nu numai pentru cei care învaţă să pro-iecteze, dar şi pentru toţi cei care participă într-un fel sau altul la realizarea vastelor modernizări tehnice şi ştiinţifice ale viitorului.Proiectarea optimizată, raţională, a roboţilor trebuie să asigure concomitent cantitate, calitate şi eficienţă economică, cerinţe care pot fi îndeplinite dacă şi fie-care parte a robotului este proiectată optimizat.Proiectarea roboţilor şi a pieselor mecanice din struc-tura acestora este înţeleasă ca o unitate dialectică; nici roboţii industriali şi nici componentele acestora nu pot fi desprinse artificial, ci, în proiectare, de altfel ca şi în funcţionare, trebuie corelate: roboţii cu aspectele spe-cifice ale organelor componente, iar piesele cu condi-ţiile generale de funcţionare şi cu parametrii generali ai roboţilor industriali. Construcţia roboţilor industriali din piese mecanice specifice este deci privită în strânsă legătură cu func-ţionarea generală şi cea particulară, cu economia de materiale, cu prelucrarea, montajul sau transportul, cu cerinţele din ce în ce mai mari de tipizare.Caracteristicile tehnice ale roboţilor industriali includ: dimensiuni, valorile dimensiunilor realizabile, precizia, repetabilitatea, numărul de grade de libertate, tipul de acţionare, greutatea robotului, volumul spaţiului de lucru, capacitatea sistemului de comandă şi control, viteză, sarcină transportabilă, condiţii de lucru, posi-bilitatea de a dispune mai multe braţe de lucru. Este posibil ca, în funcţie de tipul aplicaţiei, aceştia să nece-site terminale detaşabile, cum ar fi cele pentru apucare sau sculele care se ataşează interfeţei mecanice.

•

•

•

•


Având în vedere şi aceste aspecte tehnice ale robo-ţilor industriali, există numeroase standarde ce pri-vesc dimensiunile principale, simbolizarea şi mar-carea pieselor componente principale din structura mecanică a roboţilor industriali. Astfel, în standardele EN ISO 9409-1 şi EN ISO 9409-2, ce vizează interfeţele mecanice ale roboţilor industriali de manipulare, sunt stabilite dimensiunile principale, simbolizarea şi mar-carea pentru un platou circular de formă A, respectiv a arborilor (forma A), scopul acestuia fiind acela de a asigura interschimbabilitatea şi orientarea terminale-lor montate manual. Roboţii şi sistemele robot trebuie să fie proiectate şi construite pentru a satisface următoarele cerinţe, con-form cu SR EN ISO 10218-1:2008:

1. Cerinţe generale ce cuprind:componentele transmisiei de putere expune-rea la pericole cauzate de componente cum ar fi axele motorului, roţi dinţate, curele de transmisie sau scurgeri trebuie evitată prin dispozitive de protecţie fixe sau mobile. Dispozitivele de protec-ţie mobile trebuie să fie interblocate cu mişcările periculoase, astfel încât mişcările periculoase sunt oprite înainte ca pericolul să fie atins;pierderi sau variaţii ale puterii elementele terminale trebuie proiectate şi construite astfel încât pierderea sau variaţia puterii electrice, hidraulice, pneumatice sau vacuum să nu conducă la un pericol;disfuncţii ale componentelor componentele robotului trebuie proiectate, construite, securizate sau integrate astfel încât pericolele cauzate de rupturi, relaxări sau eliberarea energiei înmagazi-nate sunt minime;surse de energie trebuie oferite mijloace pentru izolarea unui pericol electric, mecanic, hidraulic, pne-umatic, chimic, termic, potenţial, cinetic sau oricărei alte surse de energie periculoasă pentru robot;compatibilitate electromagnetică (CEM) pro-iectarea şi construcţia robotului trebuie realizate astfel încât să fie prevenite mişcări periculoase sau situaţii cauzate de efectul interferenţelor electro-magnetice (EMI), interferenţe în radio frecvenţă (RFI) şi descărcări electrostatice (ESD).

2. Comenzile punerii în mişcare:protecţie la operaţiile involunatre comenzile punerii în mişcare trebuie realizate sau localizate pentru a preveni operaţiile involuntare (de exem-plu, poate fi utilizat un buton cu apăsare suprave-gheat sau un comutator de selectare în locaţiile potrivite utilizării);indicarea stării starea dispozitivelor de acţionare de comandă trebuie indicată, de exemplu sub-tensiune, defect detectat, operaţie automată etc.;

•

•

•

•

•

•

•

punct unic de comandă sistemul de comandă al robotului trebuie proiectat şi realizat astfel încât atunci când robotul este sub comanda consolei locale sau a unui alt dispozitiv de instruire, iniţi-erea mişcării robotului sau schimbarea selecţiei locale de comandă de la oricare altă sursă, trebuie prevenită.

3. Performanţa sistemului de comandă a securităţii (hardware-software):

Cerinţe de performanţă când sunt cerute sis-teme de comandă relative la securitate, aceste componente trebuie proiectate astfel ca:- un defect în oricare din aceste componente să

nu ducă la proiectarea funcţiei de securitate;- oricând este rezonabil din punct de vedere

al aplicării, defectul unic trebuie detectat la sau înaintea următoarei solicitări a funcţiei de securitate;

- când apare efectul unic, funcţia de securitate este permanent asigurată şi o stare sigură de securitate trebuie menţinută până când defectul detectat este corectat;

- toate defectele rezonabil previzibile trebuie detectate.

4. Funcţiile de oprire ale robotului orice robot trebuie să dispună de o funcţie de oprire şi o funcţie inde-pendentă de oprire de urgenţă. Aceste funcţii trebuie să permită conexiunea dispozitivelor de protecţie externă.

5. Comanda la viteză redusă când se lucrează în condi-ţii de comandă la viteză redusă, viteza elementului ter-minal şi cea a punctului central al instrumentului nu trebuie să depăşească 250 mm/sec. Comanda la viteză redusă trebuie proiectată şi realizată astfel încât în eventualitatea oricărei disfuncţii rezonabile previzibile, viteza elementului terminal şi cea a punctului central al instrumentului nu va depăşi limitele de viteză ale vitezei reduse.

6. Moduri operaţionale modalităţile de funcţionare trebuie selectate prin mijloace sigure ce activează numai modul selectat. Robotul industrial poate func-ţiona astfel:

automat în modul automat, robotul trebuie să execute programul sarcinii. Dispozitivul de comandă al robotului nu trebuie să fie în modul manual şi măsurile de securitate trebuie să funcţi-oneze. Funcţionarea automată trebuie oprită dacă orice condiţie de oprire este detectată. manual la viteză redusă acest mod este folosit pentru operarea manuală, instruire, programare şi verificarea programelor robotului; modul poate fi selectat când se execută sarcini de întreţinere;

•

•

•

•


manual la viteză mare dacă este oferit acest mod, pot fi atinse viteze de 250 mm/sec. În acest caz, robotul trebuie:- să prezinte mijloace de selectare a modului

manual la viteză mare ce necesită o anumită acţiune (de exemplu, un întrerupător cu cheie pe panoul de comandă al robotului) şi o acţi-une de confirmare adiţională;

- la selecţia modului manual la viteză mare, să treacă implicit la viteza egală sau inferioară 250 mm/sec;

- să ofere o consolă cu un dispozitiv adiţional de menţinere la acţionare, exclusiv pentru acest mod, ce permite robotului să continue;

- să ofere pe consolă mijloace de ajustare a vitezei de la viteza implicită până la valoarea programată;

- să ofere pe consolă o indicare a vitezei ajustate.

7. Comenzile consolei de programare: comanda mişcării mişcarea robotului, iniţiată de la consola de programare sau dispozitive de instruire, trebuie efectuată sub comanda la viteză redusă;dispozitiv de validare consola sau dispozitivul de instruire trebuie să prezinte un dispozitiv tri-poziţional de validare care, atunci când este men-ţinut continuu într-o poziţie de validare centrală, permite mişcarea robotului şi orice alte pericole comandate de robot;funcţia de oprire de urgenţă a consolei;

8. Comanda mişcărilor simultane:comanda cu consolă unică una sau mai multe comenzi ale robotului pot fi ataşate unei singure console de programare. Când este astfel confi-gurată, consola trebuie să aibă capacitatea de a mişca unul sau mai mulţi roboţi independenţi sau în mişcare simultană;cerinţe de proiectare de securitate fiecare robot trebuie selectat individual înainte de activare. Pentru a fi selectat, toţi roboţii trebuie să fie în ace-laşi mod de funcţionare.

9. Cerinţe ale operatorilor pentru funcţionarea colaborativă:oprire robotul trebuie să se oprească atunci când un operator se află în spaţiul de lucru cola-borativ. Robotul îşi poate prelua funcţionarea automată când operatorul părăseşte spaţiul de lucru colaborativ;monitorizarea vitezei şi poziţiei robotul trebuie să menţină o distanţă de separare faţă de operator;limitarea puterii şi forţei prin proiectare intrinsecă robotul trebuie proiectat pentru a asigura fie o putere dinamică maximă de 80 W sau o forţă

•

•

•

•

•

•

•

•

•

statică de 150 N la nivelul flanşei sau al punctului central al instrumentului (determinat de evaluarea riscului).

10. Protecţia singularităţii atunci când robotul se află în modul manual de reducere a vitezei, comanda robotului trebuie:

să oprească mişcarea robotului şi să alerteze ope-ratorul înainte ca robotul să îşi continue mişcarea sau să corecteze singularitatea din timpul mişcării coordonate iniţiate de consola de programare;să genereze un semnal de avertisment sonor sau vizual şi să continue să transverseze singularitatea cu viteza fiecărei axe limitate la o viteză maximă de 250 mm/sec.

11. Restricţiile axelor un mijloc trebuie furnizat să sta-bilească un spaţiu restrâns în jurul robotului folosind echipamente de limitare; un mijloc pentru instalarea stopurilor mecanice ajustabile trebuie furnizat să limi-teze mişcarea axelor primare (axele cu cea mai mare amplitudine de mişcare) ale robotului;

dispozitive mecanice sau electromecanice de limitare a axelor prevederile pentru ajustarea mecanică sau nemecanică a dispozitivelor de limitare tre-buie furnizate pentru axele doi şi trei (axele cu cea mai mare amplitudine de mişcare) ale robotului;evaluarea software a securităţii axelor şi limitării spa-ţiului evaluarea securităţii limitărilor soft sunt permise ca mijloace de a defini şi reduce spaţiul mărginit furnizat pentru a efectua oprirea robotu-lui la încărcare şi viteză maximă. dispozitive de limitare dinamică limitarea dina-mică este schimbarea comandată în mod auto-mat a spaţiului restricţionat al unui robot în timpul unei porţiuni a ciclului sistemului robot.

12. Mişcarea fără conducere electrică robotul trebuie proiectat astfel încât axele să poată fi mişcate fără a fi nevoie de conducerea electrică în situaţii de urgenţă sau anormale;13. Dispoziţii de ridicare dispoziţiile de ridicare a robotului şi a componentelor asociate trebuie furni-zate şi trebuie adecvate pentru a manipula greutatea anticipat;14. Conectori electrici conectorii electrici care pot provoca un pericol dacă sunt separaţi sau dacă sunt distruşi, trebuie proiectaţi şi construiţi astfel încât să prevină separarea neintenţionată;

15. Detecţia anticoliziune pentru a fi eficient în preve-nirea accidentelor asupra personalului, robotul trebuie să se oprească şi să creeze un semnal de avertisment când o coliziune este detectată şi să nu se mute într-o altă poziţie fără intervenţia operatorului. Cerinţele enumerate mai sus şi conţinute în stan-dardele cu privire la domeniul roboţilor industriali reprezintă minimul pentru a asigura atât securitatea

•

•

•

•

•


robotului industrial, cât şi protecţia operatorilor ce intră în contact şi operează cu astfel de roboţi, care prezintă un sistem complex de funcţionare. Pericolele asociate roboţilor industriali, precum şi robo-ţilor utilizaţi în alte domenii, sunt bine cunoscute, dar frecvent, sursele riscurilor sunt unice unui sistem de robot particular, conform cu SR ISO 10218-1:2008.Numărul şi tipul/tipurile pericolului/pericolelor sunt asociate direct cu natura procesului automat şi com-plexitatea instalaţiei. Riscurile asociate cu aceste peri-cole variază cu tipul robotului folosit şi scopul acestuia şi cu modalitatea de instalare, programare, funcţionare şi întreţinere. Pentru creşterea productivităţii într-o aplicaţie, o solu-ţie ar fi utilizarea roboţilor sau, chiar mai mult, inte-grarea acestora într-un sistem (celulă) flexibil(ă) de fabricaţie. În astfel de celule de fabricaţie, sistemul robot cuprinde, conform cu SR EN ISO 10218-1:2008:

- robotul industrial, ce execută una sau mai multe operaţii tehnologice, în funcţie de sar-cina programată;

- element(e) terminal(e), care pot fi dispozitive de prehensiune, diferite scule tehnologice (aparate de sudură, de vopsire, de lipire etc.), dispozitive de inspecţie etc., în funcţie de apli-caţia dorită;

- orice echipamente, dispozitive sau senzori necesari robotului pentru îndeplinirea opera-ţiei tehnologice dorite.

Fig. 3 Roboţi industriali ABB implementaţi în celule de fabricaţie

Automatizarea şi robotizarea activităţii de producţie, prin integrarea roboţilor în celule flexibile de fabri-caţie, au condus la ateliere flexibile şi uzine complet automatizate, controlate şi conduse cu ajutorul cal-culatoarelor, în care, de obicei, robotul deserveşte o celulă robotizată. Conducerea sistemelor flexibile de automatizare este realizată de unul sau mai multe calculatoare, omul având doar rolul de programare şi supervizare.

5. Concluzii În ultimele două decenii, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere, producţia industrială a înregis-trat o dinamică fără precedent, atât sub aspect tehnic şi tehnologic, cât şi sub aspect managerial, domeniul ingineriei industriale cunoscând noi valenţe. Astfel, în automatizarea industrială importanţa roboţilor indus-triali prezintă o continuă creştere, având performanţe tot mai ridicate în ceea ce priveşte viteza şi precizia de lucru, flexibilitatea, capacitatea sistemului de comandă şi control, repetabilitatea etc. Ghidul ISO/CEI 2 defineşte un standard ca fiind un document, stabilit prin consens şi aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context. Într-un cuvânt, standardul este un document care sta-bileşte un limbaj comun pentru toţi utilizatorii săi în scopul promovării circuitului produselor şi serviciilor între vânzător şi cumpărător şi al protejării bunăstării generale. În decursul existenţei lor, este posibil ca la un moment dat, unele organizaţii să fi considerat stan-dardele drept un jargon tehnic politicos şi de mică importanţă. Dar omenirea a avansat în timp şi gândire, astăzi standardele reprezentând baza pentru lărgirea scopurilor afacerilor prin crearea conceptului de stan-dardizare strategică, constituind condiţii indispensa-bile pentru desfăşurarea activităţii celor care au pre-ocupări cu rezultate hotărâtoare în deciziile tehnice, economice organizatorice şi sociale. Standardizarea joacă rolul de precursor al moderni-zării industriei şi trebuie luată în consideraţie atunci când industria trebuie să facă faţă diverselor provocări naţionale sau internaţionale. Astăzi, standardizarea reprezintă instrumentul tehnic, economic şi comer-cial care poate aduce avantaje (calitative şi cantitative) tuturor celor care sunt pregătiţi să-şi asume iniţiativa şi să o utilizeze pentru atingerea scopurilor propuse. O atenţie deosebită se acordă proiectării raţionale a roboţilor industriali şi a elementelor componente din structura lor mecanică atât în literatura de speci-alitate, cât şi în standardele internaţionale, europene şi naţionale. Scopul standardelor este acela de a pre-veni eventualele neclarităţi cu privire la un anumit


domeniu, de a conduce la o dimensionare optimizată a diferitor piese mecanice, de a evita pericole ce pot exista în timpul funcţionării roboţilor industriali, maşi-nilor-unelte etc., protejând atât unitatea de lucru, cât şi operatorii.

Bibliografie[1] Ispas, V., Manipulatoare şi roboţi industriali, Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004.[2] Gafiţanu, M., ş.a., Organe de maşini, Editura tehnică, Bucureşti, 1981.[3] Bejan, M., Rusu, Tb., Standardizarea - cale sigură spre

asigurarea şi creşterea calităţii. În: Buletin AGIR nr. 1-2/2008, ianuarie-iunie, Bucureşti, 2008, pag. 250-254.[4] �� SR EN ISO 9409-1, Roboţi industriali de manipu-lare – interfeţe mecanice - partea 1: platouri (forma A), Asociaţia de Standardizare din România – ASRO.[5] �� SR EN ISO 9409-2, Roboţi industriali de mani-pulare – interfeţe mecanice - partea 2: arbori (forma A), Asociaţia de Standardizare din România – ASRO.[6] �� SR ISO 10218-1, Roboţi pentru medii industri-ale. Cerinţe de securitate. Partea 1: Roboţi, Asociaţia de Standardizare din România – ASRO.[7] �� colecţia revistei STANDARDIZAREA, 2008-2010.

Deveniţi membru ASRO ACUM!Asociaţia de Standardizare din România este conform legii singurul organism autorizat din ţară care vă poate oferi standardele europene adoptate în ultima perioadă în număr foarte mare (17 613) precum şi standarde-le române originale sau cele internaţionale ISO, CEI adoptate, aflate în colecţia naţională de standarde, care, în acest moment, are 28 887 de standarde în vigoare.

Indiferent de mărimea companiei dvs., asiguraţi-vă că standardele îşi joacă importantul lor rol în succesul afacerii pe care o deţineţi.

Procuraţi-vă din timp standardele necesare activităţii dumneavoastră! Noi vă ajutăm să o faceţi în condiţii avantajoase.

ACUM vă este oferită oportunitatea de a deveni membru ASRO, care vă aduce numeroase avantaje financiare.

Cu numai 1500 Lei, cotizaţia anuală, membrii beneficiază de următoarele reduceri şi gratuităţi:

GRATUIT, veţi primi principalele publicaţii din domeniul standardizării: Abonament la revista Standardizarea; Abonament la Buletinul Standardizării; InfoStandard monopost fără actualizare.

Alte facilităţi:

25% din preţul abonamentului la standardele române; 25% din tariful perceput certificării produselor dvs; 10% din tariful cursurilor organizate de ASRO;GRATUIT, beneficiaţi de instruirea responsabilului cu standardizarea din firma dvs.

Consultaţi site-ul ASRO www.asro.ro pentru informaţii suplimentare.

Contactaţi-ne ACUM pentru a beneficia şi dvs. cât mai repede de toate avantajele de care se bucură membrii ASRO!

Revista „Standardizarea” este editată de Editura STANDARDIZAREATelefon : 021-316 99 74, e-mail: [email protected] , www.standardizarea.ro

Răspunderea privind corectitudinea informaţiilor prezentate revine în întregime autorilor. Reproducerea totală sau parţială a materialelor este interzisă, fără acordul scris al redacţiei.

Revista „Standardizarea” se poate procura prin abonament sau la liber numai de la ASRO.Costul unui abonament anual este de 163,5 lei, TVA inclus.Preţul unui număr din revista „Standardizarea”, în afara abonamentului, este de 15,5 lei, TVA inclus

ISO – Organizaţia Internaţională de Standardizare (înfiinţată în 1947)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în dome-niul neelectric (servicii, construcţii, chi-mie, agricultură, standarde fundamentale,

produse de uz casnic şi timp liber, inginerie mecani-că, materiale metalice, materiale nemetalice, sănăta-te, mediu şi protecţia vieţii, transport şi ambalaje) şi tehnologia informaţiei (JTC 1) şi sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 159 membriNumăr de comitete tehnice: 209Număr de documente de standardizare în vigoare: peste 18 000

CEI – Comisia Electrotehnică Internaţională (înfiinţată în 1907)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în dome-niul electric (standarde generale în elec-trotehnică, electronică, inginerie electri-

că), sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 76 membri, 83 asociaţiNumăr de comitete tehnice: 174Număr de documente de standardizare în vigoare: 6 146

ITU – Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii (înfiinţată în 1865)

Domeniu de activitate: telecomunicaţiiNumăr de membri: 191 de state membre, peste 700 de membri clasificaţi pe sectoare de activitate şi 100 de membri afiliaţi

CEN – Comitetul European de Standardizare (înfiinţat în 1961)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în do-meniul neelectric (servicii, construcţii, chimie şi agricultură, standarde funda-

mentale, produse pentru casă şi timp liber, inginerie mecanică, materiale metalice, materiale nemetalice, sănătate, mediu şi protecţia vieţii, transport şi amba-laje), sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 31 membri, 19 afiliaţiNumăr de comitete tehnice: 292Număr de documente de standardizare în vigoare: 13 829

CENELEC – Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică (înfiinţat în 1973)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în do-meniul electric (standarde generale în

electrotehnică, electronică, inginerie electrică), siste-me de certificare şi acreditare.Număr de membri: 31 membri, 11 afiliaţiNumăr de comitete tehnice: 72Număr de documente de standardizare în vigoare: 6 169

ETSI – Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii (înfiinţat în 1993)

Domenii de activitate: elaborare de standarde pentru produse şi servicii în domeniul telecomuni-

caţiilor şi sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: peste 700 din 60 de ţăriNumăr de comitete tehnice: 32Număr de documente de standardizare în vigoare: 21 343

Organisme internaţionale de standardizare

Organisme europene de standardizare

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA – ASROADRESĂ POŞTALĂ: Str. Mendeleev, nr. 21-25, 010362, sector 1, Bucu-reşti, ROMÂNIA,e-mail: [email protected], [email protected], www.asro.roSecretariat Director General: Tel: 021/316 32 96, Fax: 021/316 08 70Direcţia Standardizare: Director: Tel/Fax: 021/315 58 70; Tel: 021/310 43 08, 021/310 43 09, 021/312 47 44Direcţia Publicaţii: Director: Tel: 021/316 77 24Serviciu vânzări–abonamente: Tel: 021/316 77 25, Fax: 021/317 25 14, 021/312 94 88

Birou Cooperare Internaţională: Tel: 021/316 77 26Birou Imagine şi Relaţii Parteneriale: Tel: 021/312 94 89Centrul pentru schimb de informaţii: Tel: 021/316 99 74Serviciu Formare profesională: Tel/Fax: 021/313 55 26Organismele de Certificare: Tel: 021/313 55 16Marketing-Redacţie, Drepturi de autor: Tel: 021/316 99 74Biblioteca ASRO: Tel: 021/230 73 20; 021/230 36 60/1482; 021/314 34 00/1482Biblioteca electronică: 021/316 77 25

© A

SRO

201

0

FORUMUL EUROPEAN PENTRU DISTRIBUIREA STANDARDELOR - … 2010 web.pdf · abordarea unor teme diverse...

Documents

Transcript of FORUMUL EUROPEAN PENTRU DISTRIBUIREA STANDARDELOR - … 2010 web.pdf · abordarea unor teme diverse...