URSACHI DENISA BOGDANA

CMCS ANUL II

FORME ALE ARBITRAJULUI

.

Arbitrajul este un proces formal prin care părţile de comun acord acceptă să supună

litigiul lor unor terţe persoane care va avea misiunea să-l tranşeze, după ce va fi ascultat şi studiat

argumentele respective.

Arbitrajul, ca metodă de soluţionare a litigiilor este utilizat cu precădere în relaţiile

comerciale internaţionale, care necesită mecanisme eficiente şi specifice de rezolvare a

eventualelor diferende, de natură să asigure încrederea părţilor cu privire la regimul de drept

aplicabil, cât şi la procedurile şi termenele de soluţionare

În relaţiile internaţionale, neînţelegerile dintre parteneri sunt supuse spre soluţionare, într-

o proporţie covârşitoare, arbitrajului comercial internaţional, instituţie răspândită în lumea

contemporană în toate continentele.

Formele arbitrajului voluntar:

1. Arbitraju „ad hoc”

2. Arbitraju institutional

3. Arbitrajul intern si arbitrajul international

4. Arbitrajul civil si arbitrajul comercial

5. Arbitrajul „in drept”

6. Arbitrajul „in echitate”

1. Arbitrajul ad –hoc (sau ocazional)

Arbitrajul ad-hoc este un arbitraj neinstitutional, fiind organizat de parti pentru solutionarea

unui litigiu determinat, in afara unei institutii permanente de arbitraj.

Caracteristici:

Funtioneaza numai in vederea solutionarii unui litigiu; odata cu pronuntarea sentintei,

existenta acestei instante de arbitraj inceteaza;

Atat structura, cat si regulile de procedura ale arbitrajului ad-hoc vor fi diferite, in

functie de interesele partilor din fiecare litigiu;

Prin conventia lor, partile pot incredinta solutionarea diferendului unui arbitru unic

sau unui numar mai mare de arbitri;in cazul unui dezacord intre parti, se va recurge la

decizia unui tert sau a unei autoritati;

Partile pot conveni ca sentinta arbitrala sa fie supusa cailor de atac, ori sa fie

definitiva si obligatorie;

Un arbitraj ad-hoc localizat in Romania poate fi supus, in temeiul vointei partilor,

unei legistraine atunci cand o conventie internationala le autorizeaza sa exercite o

atare optiune; este necesar sa fie insa indeplinita conditia ca legea straina preferata de

parti sa nu contrazica normele imperative si de ordine publica din dreptul nostru;

Instantele de judecata au obligatia de a desemna un supraarbitru cand se ivesc

neintelegeri intre arbitri sau atunci cand arbitrii desemnati nu sunt imputerniciti prin

compromis sau prin clauza compromisorie sa-l aleaga;

2. Arbitrajul institutional

Arbitrajul institutional are loc atunci cand partile au incredintat misiunea organizarii

arbitrajului unei institutii specializate, litigiul solutionandu-se dupa reguli stabilite de aceasta

institutie.

Arbitrajul insitutional beneficiaza in Romania de existenta unei structuri permanente

prestabilite, menite sa asigure constituirea tribunalului arbitral si anume, Curtea de Arbitraj

Comercial international de pe langa Camera de Comert si Industrie. Aceasta este o institutie

permanenta de arbitraj neguvernamentala, fara personalitate juridica, independenta, cu

exercitarea atributiilor ce ii revin, organizata sa funtioneze in conformitate cu propriul sau

regulament.

3. Arbitrajul bilateral, regional si international

Arbitrajele bilaterale sunt create prin conventii internationale bilaterale si au

competenta sa solutioneze numai litigiile intre parteneri din cele doua state

contractante (ex.:Camera arbitrala franco-germana pentru produsele solului, Comisia

americano-canadiana de arbitraj comercial).

Arbitrajele regionale sunt constituite printr-o conventie multilaterala realizata intre

statele dintr-o anumita zona geografica si rezolva diferentele intre parteneri

apartinand statelor dintr-o anumita zona geografica (ex.: Comisia scandinava de

arbitraj pentru piei, Comisia interamericana de arbitraj comercial).

Arbitrajele internationale a caror competenta teritoriala se extinde indiferent de zona

geografica, solutioneaza litigiile provenind din orice tara (ex.: Curtea de Arbitraj de

pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris.)

4. Arbitrajul civil si arbitrajul comercial

Arbitrajul civil are ca obiect solutionarea unui litigiu izvorat dintr-un contract civil

(contract de vanzare-cumparare, contract de inchiriere, contracte de cesiune, etc.).

Arbitrajul comercial are ca obiect solutionarea unui litigiu izvorat dintr-un contract

comercial.

5. Arbitrajul „in drept”

In cazul arbitrajului in drept sau in jure, arbitrii solutioneaza litigiile dupa lege, la fel ca

instantele judecatoresti. Acestia vor hotari asupraunui litigiu, aplicand normele de drept

incidente in cauza. In arbitrajul in drept, hotararea arbitrala trebuie sa cuprinda pe langa altele si

motive de drept pe care se intemeiaza solutia.

6. Arbitrajul „in echitate”

Arbitrajul in echitate este acea forma a arbitrajului civil sau comercial, national sau

international care se realizeaza dupa principiile de echitate si nu potrivit normelor de drept.

Caracteristici:

Arbitrul nu are obligatia sa aplice normele legale de drept material si nici pe acelea de

procedura;

Solutia data de arbitru are caracter definitiv, fiind inatacabilala o alta instanta de

arbitraj;

Arbitrii vor aprecia imprejurarile de fapt, determinand continutul notiunii de echitate;

Ideea de echitate este inseparabil legata de ideea de justitie; evitand aplicarea stricta a

dispozitiilor legale, hotararile in echitate permit adoptarea unor solutii favorabile

intereselor reciproce ale partilor;

Arbitrul in echitate nu este dispensat de obligatia motivarii cu aratarea temeiurilor in

echitate care justifica solutia, nerespectarea acestei cerinte fiind sanctionata cu

anularea hotararii arbitrale in conditiile Codului de Procedura Civila;

Intr-o asemenea situatie, instanta judecatoreasca prevazuta va judeca litigiul tot in

echitate;

Regulile arbitrajului comercial international:

Regulile cuprind o serie de dispozitii speciale cu privire la arbitrajul comercial international,

astfel:

in litigiile comerciale internationale se aplica atat Regulile Curtii de Arbitraj Comercial

International, cat si prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte;

partile sunt libere sa determine prin intelegerea lor scrisa legea aplicabila fondului

litigiului, iar in lipsa unei atare determinari, se aplica legea stabilita de tribunalul arbitral

pe baza normelor conflictuale pertinente;

in arbitrajul comercial international, durata termenelor prevazute pentru solutionarea

litigiului intern se dubleaza;

dezbaterea litigiului in fata tribunalului arbitral se face in limba stabilita prin conventia

arbitrala sau, daca nu s-a prevazut nimic in aceasta privinta ori nu a intervenit o intelegere

ulterioara scrisa intre parti, dezbaterea se va face intr-o limba de circulatie internationala

agreata de tribunalul arbitral;

daca o parte nu cunoaste limba in care se desfasoara dezbaterea, la cererea si pe cheltuiala

ei, tribunalul arbitral ii asigura serviciile unui interpret;

partile pot sa participe la dezbateri cu interpretul lor.

Spre deosebire de conciliere şi mediere, arbitrul are drept misiune să rezolve litigiul.

Procedura arbitrajului se înrudeşte mult cu o „justiţie privată” pentru că în afara posibilităţii

oferite părţilor de a-şi alege arbitrul ele pot de asemenea să fixeze pe cale convenţională, în

limitele permise de lege, care este misiunea atribuită arbitrului. Astfel, potrivit legislaţiei în

vigoare, arbitrii pot primi puterea de a judeca în drept sau în echitate în special în cazul în care

părţile le dau puterea de a se pronunţa ca „amiabile compositeur”.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bogathy Z., Conflicte in organizatii, Eurostampa, Timisoara, 2002

2. Tkacenko P.N., Modele matematice ale situatiilor conflictuale, Ed. Militara, Bucuresti, 1973

3. http://dialogtripartit.ro/files/301_Mediere_arbitraj.pdf

4. http://www.rubinian.com/legea-dialogului-social-titlul-8-capitolul-4_23_162_0.php