Şcoala modernă aşază elevul în centrul reflecţiei sale pedagogice şi didactice,asimilarea

progresivă a cunoaşterii şi abilităţilor, elaborarea noilor construcţii epistemologice într-o viziune

integratoare, sistemică.

Idealul educativ, în societatea democratică, vizează realizarea unui model de dezvoltare şi

manifestare deplină a personalităţii - o personalitate complexă, integrală, armonioasă, care să se

adapteze la schimbările cerute de progresul social, tehnico-ştiinţific, cultural, etic contemporan.

Această personalitate se va forma numai dacă elevul este subiect al propriei educaţii.

Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni,

făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Ea contribuie la lărgirea orizontului de

cunoaştere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la o exprimare aleasă,

corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.

Sunt factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă, preferinţele lor,

climatul familial, măiestria cadrului didactic de a îndruma lectura suplimentară ş.a. Gustul pentru

citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverenţă,

continuitate, voinţă.

La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa

universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă dificilă este trecută la un nivel

superior în primele clase ale şcolii. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reuşeşte singur să

descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei

acestor hieroglife, care adesea îl înspăimântă pe copil.

Odată cu intrarea în clasa I a copilului căutăm să-l facem să iubească „cartea”. Fiecare

învăţător citeşte poveşti, poezii, în aşa fel încât, în urma acestor lecturi prezentate iniţial de

dascăl, micii şcolari să simtă şi ei nevoia să citească. Basmele şi povestirile sunt indicate celor cu

ritm de citire rapid, iar celor cu ritm lent, lecturi mai scurte. Autori ca Fraţii Grimm, Andersen şi

mai târziu Ion Creangă şi Petre Ispirescu se vor afla printre autorii recomandaţi pentru vacanţa de

vară.

FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA INTERESULUI ELEVILOR PENTRU LECTURĂ

Nu trebuie minimalizat un lucru esenţial: din cauza ritmului de citire, de multe ori elevii

mici se luptă cu descifrarea semnelor grafice, nereuşind să descifreze ideea transmisă de text.

Învăţătorul încurajează intenţia elevului de „a se lupta” cu descifrarea textului dintr-o

poveste, lăudându-l în faţa clasei ca pe un cititor pasionat. El trebuie să poarte discuţii cu elevul

pe marginea conţinutului povestirilor citite, să observe în ce măsură fiecare elev înţelege

conţinutul celor citite, ştie să aprecieze o carte şi aduce argumente convingătoare că lucrarea

respectivă l-a interesat.

Este foarte important ca elevul să conştientizeze faptul că în lectură nu viteza contează, ci

înţelegerea justă şi deplină a textului, memorarea fidelă a elementelor esenţiale, capacitatea de

reproducere a lor ori de câte ori este nevoie.

Interesul pentru lectură se amplifică începând cu clasa a III a. Vocabularul este mai activ

şi nu mai solicită explicaţii la tot pasul. Gustul pentru lectură însă nu este format.

Uneori, elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi

preferinţele lui, alteori, indiferenţa mediului faţă de lectură determină aceeaşi atitudine. În acest

caz, învăţătorul trebuie să se apropie mai mult de elevi, să le indice lista cu lecturi, să-i pună să

citească chiar cu voce tare, să poarte discuţii despre conţinutul povestirii, să scoată în evidenţă

calităţile personajului pozitiv, să critice personajul negativ, să le explice chiar sensul unor

expresii literare greoaie pentru ei. Dascălul poate recomanda părinţilor ca în fiecare seară să

citească un basm, o schiţă umoristică pentru a-i face pe copii să se simtă bine, să râdă, să

glumească pe seama dialogului dintre personaje.

La clasa a IV a, copiii şi-au însuşit deja tehnica cititului şi încep să se descurce singuri în

alegerea lecturilor – în funcţie de ce-i interesează la anumite discipline: limba română, istorie,

geografie, arte. Pe lângă basme, legende, povestiri, în atenţia elevilor trebuie aduse şi altfel de

lecturi: biografii ale scriitorilor, muzicienilor, artiştilor plastici, fragmente istorice ce constituie

izvoare istorice, lecturi geografice.

Formele de stimulare şi îndrumare a lecturii sunt bine cunoscute: povestirea, citirea

expresivă, lecţiile de popularizare a cărţilor.

Începând cu clasa a V a, lectura independentă a elevilor trebuie organizată şi stimulată

prin diverse măsuri: informări şi recomandări de cărţi, dezbateri tematice pe marginea lecturii

independente, şezători literare, jocuri literare, vizionare de filme, spectacole, îndrumarea elevilor

în vederea achiziţiei de carte.

Şcoala dirijează după principii ştiinţifice lectura, supraveghează efectuarea ei, dar deprinderea

lecturii se formează nu numai în şcoală, ci şi în familie. Povestirea de către un adult a

conţinutului unei cărţi, nu neapărat în întregime, comentarea în mediul familial,reprezintă un

foarte bun mijloc de stimulare a gustului pentru lectură. Prin lectură, elevii sunt conduşi să-şi

formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi conţinuturi şi forme ale realităţii exprimate

printr-o multitudine de modalităţi, să-şi extindă astfel aria cunoaşterii; pătrunzând diversitatea

textelor literare, elevii vor parcurge căi specifice de expresie, asociere cu altele, ceea ce le

permite trecerea de la cunoaşterea concretă la cea abstractă, de la intuiţie la reprezentare şi

fantezie, ajungând în posesia unor instrumente utile descoperirii realităţii înconjurătoare.

Realizarea actului cititului presupune cunoaşterea unor tehnici de lucru corespunzătoare

care să permită celui ce citeşte să se orienteze în text, să desprindă multiple valenţe ale acestuia.

Însuşirea tehnicii cititului este subordonată sarcinii de a-i învăţa pe elevi cum să folosească

manualul, în general cartea, deci de a-i învăţa cum să înveţe. De aceea, se consideră că cititul

reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente ale muncii intelectuale. Asimilarea unor

cunoştinţe fundamentale din diverse domenii trebuie să orienteze cunoaşterea elevilor spre noi

achiziţii, ceea ce presupune în mod necesar dobândirea unor tehnici ale muncii cu cartea.

Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale în difuzarea culturii, cartea

rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire. Lectura cărţii oferă cititorului

prilejuri unice de reflecţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formativ educative

care îşi pun amprenta asupra întregului comportament al cititorului. Puterea cărţii este mare. În

faţa cărţii trebuie să stai cu inima deschisă, căci ea te instruieşte chiar şi fără i-o ceri, sau poate

chiar atunci când nici nu te gândeşti. Spre deosebire de celelalte surse de informaţie –

televizorul, radioul, cinematograful, internetul, - cartea are un mare avantaj – ea este un prieten

tăcut şi discret, căci îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns la fiecare întrebare şi-l

repetă până ce l-ai înţeles. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Cartea îţi

oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui pasaj, să te întorci la altul pe care

l-ai parcurs în grabă, să o reiei oricând doreşti. O găseşti oricând, la fel de discretă şi de

credincioasă, ea este foarte înţelegătoare chiar şi atunci când tu n-ai înţeles-o şi te aşteaptă să

revii. O piesă de teatru, un film, o emisiune TV ne impun un anumit ritm de urmărire şi

înţelegere, ne împiedică să insistăm mai mult asupra unor momente care ne-au impresionat.

Doar formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice copil un

cititor liniştit care să se cufunde ore întregi în lectura unei cărţi. Este necesar să se formeze

gustul pentru lectură. Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma într-o adevărată

pasiune.