Formarea capacităţilor de comunicare în perioada micii şcolarităţi

- Referat-

Procesul de îndrumare a formării capacităţilor de comunicare cuprinde mai multe etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalţi, reproducerea ei pe baza imitaţiei, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersarea zilnică, prevenirea unor deficienţe şi corectarea vorbirii.

Situaţiile de instruire ce presupun comunicarea se diversifică în funcţie de căile şi mijloacele, modalităţile la care poate apela învăţătorul. În cadrul lecţiilor de limba română, se apelează la metode de instruire folosite cu succes şi la alte discipline ( conversaţia euristică, studiul de caz, problematizarea, etc), dar şi la metode specifice .

Povestirea este modalitatea utilizată cel mai frecvent la şcolarii mici, datorită caracterului ei afectiv, accesibil. De multe ori, poveştile reproduc experienţa de viaţă a copiilor, fapt care permite reluarea în diverse variante a unei teme, de fiecare dată cu elemente de noutate şi surpriză. În povestirea liberă sau cu început sugerat, elevul poate aborda un aspect nesemnificativ, poate lungi povestea, poate ajunge la un final neelocvent, dar important este ca el să exerseze capacităţile creatoare. Se recomandă expunerea poveştii de două ori, asfel încât elevul mic să fie captivat şi atent pe tot parcursul lecţiei, ca să poată reţine şi înţelege textul, după care să reproducă textul cu mai multă uşurinţă. În măsura în care povestea se expune într-o formă corectă din punct de vedere stilistic şi gramatical, elevul reţine forme de exprimare specifice limbii literare, dar şi populare, se favorizează însuşirea fără dificultate a unor expresii, forme stilistice. El sesizează mijloacele verbale folosite de învăţător, reţine cuvinte cu care încep sau se termină basmele şi astfel intră în limbajul curent. Printre modalităţile de realizare a activităţilor de povestire se numără teatrul de păpuşi (învăţătorul are deprinderea mânuirii marionetelor) sau teatrul de masă , unde personajele pot fi păpuşi, jucării, direct pe masa/ banca copiilor.

Repovestirea are ca scop transformarea calitativă în sfera vorbirii. Aceasta formează la copii deprinderea de a sesiza valoarea de sugestie a comparaţiei, antitezei, etc, de a expune logic şi cursiv o poveste, un basm cunoscut anterior şi de a exersa vorbirea contextuală şi monologată. Indiferent că se apelează şa repovestiri libere, fără sprijin intuitiv sau verbal, la repovestiri după plan verbal sau cu suport intuitiv, elevii au prilejul să înveţe tehnica memorării şi reproducerii.

Metoda fonetică, analitico-sintetică este indispensabilă în învăţarea corectă şi logică a citit-scrisului. Procesul formării deprinderilor de citire şi scriere este deosebit de complex, bazele lui se pun la clasa I, dar se perfecţionează la clasele următoare, fiind un proces de lungă durată.

Citirea explicativă sau lectura explicativă este metoda de bază care ajută la înţelegerea sensurilor textului. Algoritmul de lucru este următorul pregătirea pentru citire, lectura integrală a textului, citirea pe fragmente cu analiza textului finalizată în ideile principale, efectuarea unor conversaţii generalizatoare, apoi refacerea sintezei textului prin citire integrală sau povestire.

Lectura după imagini stimulează percepţia şi activizează exprimarea verbală. Insistentele întrebări cine?unde?de ce? când? corespund unei evoluţii normale în dezvoltarea intelectuală a copilului.întrebările adultului trebuie să fie clare, să-l determine pe copil să descopere explicaţii pentru o serie de probleme sau fenomene care îi înconjoară este de dorit ca elevul să descopere el însuşi adevărul, în mod practic.Lectura după imagini poate fi completată chiar şi de organizarea unei dramatizări, pot vorbi aşezând în ordine desene schematice care reprezintă o poveste.

Conversaţia reprezintă o cale importantă de activizare a vocabularului. Ea formează deprinderea de a exprima într-o formă corectă gramatical gândurile, cu ajutorul cuvântului. Cuvântul îi ajută pe copii să îşi formeze deprinderea de a se asculta reciproc, de a vorbi în faţa celorlalţi, de a răspunde când sunt întrebaţi. Conversaţiile sunt valoroase în măsura în care sunt corelate cu celelalte modalităţi, deoarece elevii trebuie să dispună de suficiente cunoştinţe pentru a putea participa la dialog. Valenţele formative ale întrebărilor euristice sunt bine cunoscute, căci ele îl determină pe elev la un efort personal de căutare, de investigare, de valorificare a propriei experienţe de cunoaştere.

Metoda analizei literare poate fi abordata la nivelul clasei a IV-a, unde se poate recurge la elemente de analiză a textului literar în vederea pregătirii elevilor pentru înţelegerea textelor din învăţământul gimnazial.

Memorizarea exercită şi dezvoltă memoria, imaginaţia şi gândirea, precum şi comunicarea expresivă. Fiind la vârsta când se joacă cu cuvintele ca şi cu propriile jucării, copiii învaţă poezii despre copilărie, exprimându-şi propria implicare sufletească. Ghicitorile, proverbele, zicătorile, snoavele, strigăturile completează în chip plăcut acţiunile la care participă elevii ( ex şezătorile literare, dansurile populare). Ele îmbogăţesc vocabularul copiilor, reliefând ritmicitatea, muzicalitatea şi bogăţia limbii materne.

Jocul didactic asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea unor cunoştinţe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul exprimă experienţa socială a copilului sub forma comunicării cu cei din jur. Este o activitate fundamentală, înţeleasă ca exerciţiu funcţional. Jocuri la care se apelează în învăţământul primar pentru formarea deprinderilor de comunicare sunt:

jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a efectua analize fonetice; se insistă pe deprinderea de construire a cuvintelor din sunete iniţiale date

jocuri didactice pentru formarea deprinderii de pronunţare corectă a sunetelor; numele unor personaje din basme, obiecte care necesită o pronunţare mai deosebită

jocuri didactice pentru consolidarea deprinderilor de folosire corectă a substantivelor la plural, a dativului şi genitivului; utilizarea în vocabularul activ şi pasiv a cât mai multor cuvinte cu conţinut polisemantic, formularea corectă, etc

jocuri didactice pentru folosirea corectă a adjectivului; reluarea unor însuşiri cunoscute ale personajelor din basme

jocuri-exerciţiu de dezvoltare a vorbirii pot fi integrate în alte activităţi ca povestirea, lectura după imagini; pentru analize fonetice se recomandă şi elemente de joc-ex reproducerea unor onomatopee

dramatizările sunt variante ale jocurilor de creaţie; limbajul dispune de o întreagă serie de procedee care apar în vorbirea personajelor, producând efecte comice; se asociază cu reacţii nonverbale -mimica, gestuale- care pot suplini expresia verbală; copiii învaţă textul şi fac o serie de exerciţii de interpretare artistică a rolului asumat.

Bibliografie Parfene, C-tin, (1999), Metodica studierii limbii şi literaturii române, ed Polirom, IaşiVerzea, E., (1972), Conduita verbală la şcolarii mici, E.D.P., Bucureşti