� �1© Institutul European din România, 2012

Domnule Pogonaru, în ultima vreme evenimentele, dezbaterile publice abundă în subiecte legate de dominanţa crizei. Asemenea altor state europene, şi România s-a aflat sub imperiul dificultăţilor economico-financiare. Care ar fi estimările dumneavoastră privind consecinţele majore pe care această criză le-a avut (şi le are încă) asupra economiilor europene, respectiv asupra economiei româneşti şi cum le vom putea depăşi?

Mediul de afaceri, inclusiv la nivel european, a trebuit să se adapteze unei schimbări radicale de paradigmă. De la paradigma: „pieţele dictează” s-a ajuns la paradigma: „politicul dictează inclusiv pieţelor” şi acum la paradigma: „socialul dictează politicului”. Mai concret, dacă cererea şi oferta erau reperele principale ale acţiunii în afaceri, de la un moment dat a contat mai mult ce rezultat au întâlnirile politice Merkel — Sarkozy şi, mai târziu, Merkel — Hollande. Deciziile economice erau determinate de rezultatele acestor negocieri, care aveau adesea ca scop să tempereze furia pieţelor. Acum economicul începe să depindă de succesul diverselor mişcări sociale, dintre care cele separatiste par a fi cele mai semnificative. Până la urmă, fragilul echilibru european realizat în prezent depinde de succesul mişcărilor separatiste din Catalonia sau alte ţări din zona euro. Dacă secesiunea se întâmplă în Spania sau alte ţări din zona euro, consecinţele pot fi devastatoare la nivelul întregii economii europene.S-a ajuns la situaţia în care managerii unor mari fonduri de hedging au restituit banii investitorilor cu menţiunea că nu pot administra fondurile în condiţiile în ...

în�acest�număr

Institutul European din România (IER) a organizat, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în data de 13 decembrie a.c. conferinţa cu tema „Noul cadru financiar multianual: priorităţi pentru Uniunea Europeană, priorităţi pentru România” ...

interviu

pag�7

Anul�IV,�nr.�48�—�decembrie�2012

pag�2

Conferinţa anuală IER — Noul cadru financiar multianual: priorităţi pentru Uniunea Europeană, priorităţi pentru România

Florin Pogonaru Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Preşedintele Consiliului de Administraţie al IER 3

4

5

6

9

9

Politica Agricolă Comună între

regres şi progres. Unde a dispărut

simplificarea?

Relaţiile dintre Turcia şi Uniunea

Europeană: Obstacole, nu sciziune

Europe’s World, ediţia de toamnă 2012

Conferinţa IER ocazionată de

lansarea broşurilor din seria

Ghidul Politicilor Uniunii Europene

Parlamentul European: Sesiunea

Plenară 10 — 13 decembrie, Strasbourg

Recenzie — Zaki Laïdi (ed.): EU

Foreign Policy in a Globalized

World: Normative Power and Social

Preferences

eveniment

� �2© Institutul European din România, 2012

... care pieţele – cererea şi oferta – nu mai sunt cele care stabilesc regulile jocului pentru mediul de afaceri.Pe de altă parte, este de menţionat că cel puţin ultimele luni se caracterizează prin „atenuarea fricii de colaps” la nivelul investitorilor din zona euro. Aceasta reflectă faptul că, indiferent de aşteptările privind recesiunea pentru unele economii europene, suntem pe drumul ieşirii din criză.Economia românească este dependentă de pieţele europene datorită orientării exporturilor şi a surselor de finanţare, inclusiv a localizării băncilor care deţin cca 87% din activele sistemului bancar românesc. Orice previziune de viitor trebuie să pornească de la acest fapt şi de la faptul că agricultura noastră este încă meteo-dependentă.

Ţinta de aderare a României la zona euro, prevăzută pentru 2015, pare să fie un obiectiv/ideal din ce în ce mai îndepărtat. În opinia dumneavoastră, amânarea aderării la moneda euro ar avea un impact negativ asupra economiei româneşti?

Desigur că amânarea aderării la zona euro are efecte negative pentru mediul de afaceri. Accesul la creditare şi costul finanţărilor sunt exemplele cele mai relevante. Pe de altă parte, trebuie să fim realişti şi să vedem că zona euro se redefineşte şi acest proces va fi de lungă durată. Pe plan intern obiectivul de aderare la zona euro nu mai mobilizează opinia publică, exprimând interesul naţional, aşa cum a făcut-o la vremea ei aderarea la Uniunea Europeană.În acelaşi timp, s-a dat impresia că aderarea la zona euro este de fapt un alt mod de a vinde austeritatea. Cred că a fost o greşeală care va amâna adoptarea euro datorită faptului că o parte a societăţii a început să fie preocupată în primul rând de costurile sociale aferente.

Cunoaşteţi foarte bine mediul de afaceri din România, dificultăţile şi specificităţile acestuia. Aţi putea enumera câteva motoare de creştere ale economiei româneşti pe termen mediu şi lung? Ce ar trebui întreprins pentru a le susţine?

Mediul de afaceri românesc a atras investiţiile europene în primul rând prin forţa de muncă ieftină şi destul de bine calificată. Dacă în continuare forţa de muncă ieftină (dar din ce în ce mai puţin calificată) va fi atuul principal al României, înseamnă că efectele aderării nu vor fi simţite la nivelul populaţiei, care va deveni între timp tot mai eurosceptică.

Insuccesul atragerii de fonduri europene de către România este în primul rând o problemă românească a cărei soluţie nu este numai in România. Mai devreme sau mai târziu va trebui să acceptăm că în procesul de negociere a aderării ne-am fixat uneori obiective mult prea ambiţioase, care, indiferent de mobilizarea locală, nu vor putea fi atinse. Întrebarea este dacă vom avea negociatorii care să sensibilizeze Bruxelles-ul la aceste situaţii, pentru a nu eşua de fiecare dată în autoflagelare.În al doilea rând, va trebui să reevaluăm rolul exporturilor ca motor de creştere. Până la urmă, principalul efect al crizei în România a fost distrugerea lanţurilor de creare a valorii. Economia românească nu se prezintă ca o ţesătură de întreprinderi mici şi mijlocii care se constituie în lanţuri care adaugă valoare creând produse pentru piaţa internă şi export. Reducerea consumului intern a făcut ca pentru multe întreprinderi româneşti singura piaţă să fie cea externă. Şi mai multe întreprinderi au dat faliment neavând

piaţă internă. Supravieţuitorii primesc inputuri din import şi livrează produse la export profitând de forţa de muncă ieftină. În aceste condiţii, creşterea economică nu este sustenabilă. De aici şi necesitatea ca austeritatea să fie ponderată cu obiective de creştere economică. Ne-am fixat obiective cuantificabile privind austeritatea: 1,9 – 2,2% deficit din PIB. Ar trebui să

ne propunem să realizăm şi o creştere economică de cca 2% peste media europeană. Numai astfel putem realiza convergenţa.

Stimate domnule Pogonaru, în prezent vă aflaţi la încheierea acestui mandat de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al IER. Mulţumindu-vă pentru activitatea dumneavoastră şi sprijinul constant acordat IER, aş dori să vă întreb care ar fi, în viziunea dumneavoastră, rolul Institutului European din România în sistemul instituţional naţional actual şi cum aţi aprecia direcţiile de urmat, cărora institutul ar trebui să le acorde o atenţie sporită în viitor?

IER a reuşit să devină un brand prin activitatea pe care a desfăşurat-o de la înfiinţare şi din primii ani de după aderare.Cred că, atunci când am primit mandatul de Preşedinte al IER, provocarea principală a fost de redefinire a rolului acestuia în sensul mutării accentului de la activităţi specifice aderării la întărirea funcţiilor legate de fundamentarea poziţiilor

interviu

Florin Pogonaru este Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Preşedintele Consiliului de administraţie al Institutului European din România. Preşedinte al grupului „Central European Financial Services” (CEFS), membru în Comitetul de Supervizare al BCR.

Din 1997 este membru al Pactului de Stabilitate în Balcani (fost SECI) unde s-a implicat în evaluarea şi monitorizarea aspectelor critice ale mediului de afaceri în regiunea Europei de Sud-Est.

Activitatea profesională a lui Florin Pogonaru se concentrează în principal pe investment banking, fiind succesiv coordonatorul operaţiunilor pentru România al unor importante grupuri financiare, printre care Creditanstalt (CAIB), Bank Austria (IBA), Alphabank (BIG).

Florin Pogonaru a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în economie. De asemenea, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.

„Desigur că amânarea aderării la zona euro are efecte negative

pentru mediul de afaceri. Accesul la creditare şi costul

finanţărilor sunt exemplele cele mai

relevante. Pe de altă parte, trebuie să fim realişti şi să vedem

că zona euro se redefineşte şi acest

proces va fi de lungă durată.”

� �3© Institutul European din România, 2012

României în noul context european. Rămân încă multe de făcut, în primul rând în privinţa redefinirii instituţionale. Mai întâi, este necesară implicarea activă a tuturor stakeholderilor într-o nouă construcţie instituţională care să dea suficientă independenţă institutului pentru asigurarea

finanţărilor elaborării unor lucrări de referinţă în timp optim. În al doilea rând, ar trebui găsite mecanismele optime de colaborare cu celelalte instituţii publice şi private ale căror poziţii trebuie susţinute la Bruxelles.

Interviu realizat de Oana Mocanu

analiză�|�opinie

Anul 2012 marchează împlinirea a 50 de ani de aplicare a Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene (PAC)1, element esenţial al integrării europene, singura politică a Uniunii pentru care există un cadru comun. Agricultura nu mai este văzută doar din punct de vedere al producerii de alimente, ci şi prin prisma multifuncţionalităţii acesteia, reforma PAC fiind concepută pentru întreaga Uniune Europeană. Cu toate acestea, există diferenţe semnificative de la o ţară la alta.

În pofida atingerii a 50 de ani de aplicare şi a 20 de ani de reforme în curs, PAC rămâne o politică neadecvată pentru scopul în sine. Fără îndoială, PAC a contribuit în ultimii 50 de ani la stabilizarea preţurilor agricole pentru agricultorii din UE, şi prin reducerea riscului a încurajat fermierii să facă investiţii care au contribuit la modernizarea agriculturii europene în acea perioadă. PAC a dus la un transfer de venituri pentru fermieri, care au ajutat la netezirea migraţiei rurale uriaşe spre urban, specific societăţii europene a anilor 1960 şi 1970. Însă

protecţia ridicată acordată producţiei agricole europene a împiedicat resursele să se deplaseze spre sectoare mai productive, denaturând sistemul comercial mondial, în detrimentul ţărilor în curs de dezvoltare. Din păcate, a condus la un transfer costisitor şi ineficient al resurselor, adesea, din gospodăriile consumatoare relativ sărace spre agricultorii mult mai bogaţi. Pe de altă parte, a stimulat creşterea preţurilor activelor (în special terenuri) în agricultură, fapt ce a a inhibat schimbările structurale şi a condus la apariţia unui sector agricol mai competitiv. Cu toate acestea, a contribuit foarte puţin la securitatea alimentară globală în Europa, nu numai pentru că a creşte preţurile produselor alimentare este cel mai rău mod de a încerca îmbunătăţirea securităţii alimentare în gospodăriile sărace, dar şi pentru că imboldul creşterii producţiei a venit mai degrabă de la fluxul de inovaţii din industria chimică, din transformarea genetică aplicată în cultivarea plantelor şi în zootehnie, decât din reglementarea pieţei în sine.

E timpul unei schimbări radicale: Uniunea Europeană are nevoie de o fundaţie mai democratică, mai ecologică şi mai echitabilă, pentru a oferi cetăţenilor europeni alimente sănătoase, a garanta utilizarea durabilă a resurselor naturale, a îmbunătăţi mediul înconjurător şi a asigura un trai decent agricultorilor.

PAC îşi asumă un sistem agricol care produce mult, cu subvenţii pentru surplusul creat, aplicând apoi cote netranzacţionabile pentru a preveni excedentul. Mai mult, structurile sale permit exporturile internaţionale şi globale pentru a aduce beneficii doar Uniunii Europene văzută „ca întreg”.

Lanţurile de aprovizionare ar trebui să fie scurtate punând accent pe sistemele regionale şi locale destinate producţiei alimentare. Pentru a face această tranziţie, PAC ar trebui să se concentreze asupra trecerii la menţinerea securităţii alimentare prin utilizarea unei game mai variate de culturi şi de animale, utilizând acelaşi spaţiu disponibil acum, în locul lanţurilor lungi ale reţelelor de distribuţie şi al sistemelor de transport internaţional. În scopul realizării acestor schimbări structurale este necesară o gândire PAC mai creativă şi mai orientată către viitor, în sensul în care trebuie găsite noi modalităţi de a hrăni populaţiile urbane majore. Măsurile pentru a atinge aceste obiective ar putea fi: sistemele de sprijin pentru fermele şi spaţiile urbane; ecologizarea şi crearea de parcele de legume la scară mică în spaţiile urbane.

Cu toate acestea, date fiind biodiversitatea şi fermierii pe cale de dispariţie, foametea şi inegalităţile sociale în creştere şi securitatea alimentară compromisă, grupurile societăţii civile solicită instituţiilor europene să utilizeze reforma PAC în curs de desfăşurare pentru a efectua o revizuire radicală „adecvată” pentru următorii 50 de ani.PAC a sprijinit în mod tradiţional agricultura intensivă în beneficiul agricultorilor şi al agrobusinessului de mari dimensiuni.

1 http://www.euranet.eu/rum/Programul/Programe-in-romaneste/50-de-ani-de-PAC

Politica Agricolă Comună între regres şi progres. Unde a dispărut simplificarea?

� �4© Institutul European din România, 2012

Opinia publică arată totuşi un sprijin puternic pentru o schimbare radicală, pentru a susţine agricultura ecologică, pentru trecerea către producţia locală de alimente şi pentru distribuţia mai echitabilă a subvenţiilor necesare micilor agricultori.

Reforma PAC după 2013 este un subiect complex, care a stârnit dezbateri aprinse la nivel european, în special în ceea ce priveşte nivelul plăţilor directe, care în acest moment sunt extrem de diferite de la un stat la altul. Olanda şi Belgia, spre exemplu, primesc peste 400 de euro la hectar, în vreme ce Portugalia, România, Bulgaria şi ţările baltice (Estonia, Letonia, Lituania) primesc mai puţin de jumătate din această sumă la hectar. Printre principalele modificări propuse se numără noua schemă a plăţilor directe către agricultori, subvenţiile pentru practici agricole „verzi” şi intensificarea sprijinului acordat tinerilor şi micilor fermieri.De peste 50 de ani, PAC a fost una dintre cele mai importante politici comune în Uniunea Europeană. În prezent, o nouă reformă a PAC este în curs într-o perioadă turbulentă a Uniunii Europene. Sectorul agricol european trebuie să atingă obiective importante şi să ia în considerare aspecte noi, cu scopul de a contribui la echilibrul social.

După 50 de ani în care au sprijinit un sistem retrograd, factorii de decizie politică la nivel european şi naţional trebuie să-l revizuiască. Sprijinirea productivităţii pe termen scurt este în mod evident calea incorectă. Este momentul ca factorii de decizie europeni să susţină practicile ecologice şi multifuncţionale agricole care s-au dovedit cele mai viabile soluţii de menţinere a locurilor de muncă în exploataţiile agricole, de protejare şi de sporire a maselor de apă, a fertilităţii solului şi a biodiversităţii.

Livia Mirescu, stagiar

Relaţiile dintre Turcia şi Uniunea Europeană: Obstacole, nu sciziuneContext

Dezbaterea publică recentă privind relaţiile dintre Turcia şi UE subliniază deseori neajunsurile acestora. Unii comentatori evidenţiază problema statutului Ciprului drept potenţială cauză pentru refuzul Turciei de a coopera pe deplin, în contextul preşedinţiei cipriote a Consiliului European. Alţi analişti citează Raportul de Progres pentru anul 2012 privind Turcia1 şi formulările critice din cel de-al doilea capitol al acestuia, „Criterii Politice şi Dialog Politic sporit”, drept un potenţial indicator al modificării relaţiilor dintre Turcia şi UE.

Există şi cercetători care, analizând raportul „Youth in Statistics, 2011”2, publicat de Institutul turc de Statistică (TurkStat), afirmă că nivelul scăzut de încredere în Uniunea Europeană, atât în rândul tinerilor turci, cât şi în cel al adulţilor, indică o problemă majoră în ceea ce priveşte viitorul Turciei ca stat membru al UE. Gândindu-ne la declaraţia Cancelarului Angela Merkel din 2010, conform căreia multiculturalismul german a eşuat3, unii ar fi tentaţi să creadă că Turcia nu ar fi pe deplin compatibilă cu valorile europene. În realitate însă, lucrurile sunt mult mai nuanţate.

Dificultăţile întâmpinate până în prezent de Turcia în procesul de aderare ridică întrebări cu privire la finalitatea întregului demers.

Este clar că disputa dintre Nicosia şi Ankara necesită o soluţie, pe care niciuna dintre părţile implicate nu o poate construi în mod unilateral. Problema e mult prea complicată pentru a fi lăsată exclusiv în mâinile celor doi actori. Nu trebuie să uităm că Turcia este singura ţară care recunoaşte Republica

Turcă a Ciprului de Nord şi că a întreprins eforturi pentru recunoaşterea acesteia în cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice. Diferendul are totodată o componentă de securitate, cu rădăcini în anii '50, după ce etnicii greci din Cipru au votat pentru unirea cu Grecia, răscolind amintirea invaziei greceşti din 1919 – 1922. Există totodată şi o problemă economică şi de resurse naturale: cea mai recentă dezbatere se referă la împărţirea unor resurse de gaze naturale şi ţiţei din Bazinul Levantin (situat între Cipru, Israel şi Liban). Mai mult, de când deţine preşedinţia Consiliului European, Ciprul a blocat deschiderea a şase capitole de negociere cu Ankara în vederea aderării. Aceasta, la rândul său, a refuzat să participe la întrunirile prezidate de Nicosia.4

Ce urmează?

Rezolvarea acestui conflict necesită o implicare sporită din partea Uniunii Europene.

Cei care se pronunţă împotriva aderării, atât din Uniunea Europeană cât şi cei din Turcia, au făcut referire la Raportul de Progres pentru 2012 privind Turcia şi au afirmat că al doilea capitol al acestuia poate fi interpretat ca un indicator al incompatibilităţii celor două entităţi. Ambele tabere par să ignore faptul că raportul are un ton preponderent pozitiv şi reflectă marile progrese făcute de Turcia în domenii variate. Mai mult, premierul turc Recep Tayyip Erdoğan a afirmat în mai multe rânduri că, indiferent de mersul negocierilor cu UE, Turcia va continua să depună eforturi pentru a îndeplini condiţiile de aderare, întrucât acestea reprezintă etape importante pentru dezvoltarea ţării sale. Chiar dacă unii critici ai lui Erdoğan susţin că aşa-numitele „criterii de la Ankara” nu

1 Disponibil online la http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/key_documents/2012/package/tr_rapport_2012_en.pdf2 Disponibil online la http://www.turkstat.gov.tr/Kitap.do?metod=KitapDetay&KT_ID=5&KITAP_ID=251. Secţiunea la care ne referim este Tabelul 9.20: Referendumul tendinţelor indivizilor din Turcia referitoare la aderarea la UE, 2005 – 2011. 3 http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-11559451.4 Pentru o analiză mai detaliată vezi Günter Seufert, Turkey’s Cyprus Policy in the Context of Nicosia’s Presidency of the European Council, http://www.swp-berlin.org/fileadmin/contents/products/comments/2012C34_srt.pdf

� �5© Institutul European din România, 2012

Europe’s World, ediţia de toamnă 2012

Europe’s World, o platformă originală de idei pentru o nouă gândire privind teme politice, economice sau sociale, lansează cu fiecare nouă ediţie cele mai recente subiecte de pe agenda UE, cetăţeni şi actori cheie din cadrul societăţii civile, din mass-media, mediul academic, mediul de afaceri şi administraţia publică fiind invitaţi să se implice într-o serie de dezbateri politice informate.

Ediţia de toamnă a revistei Europe’s World aduce în prim-plan câteva opţiuni pentru a face faţă crizei din zona euro, criză ce pare să se prelungească fără a se întrevedea nicio soluţie sau vreun plan clar de rezolvare a problemei datoriilor. Dificultatea zonei euro nu o reprezintă însă problema cu care se confruntă Grecia, Spania, sau Italia luate individual, şi nici măcar nu este una a datoriilor. Problema de fond este aceea a construcţiei zonei euro şi a uniunii monetare, a disocierii politicii monetare de cea fiscală şi economică.

Criza zonei euro a apărut după extinderi succesive ale Uniunii Europene. Jean-Claude Piris atrage atenţia asupra nevoii unei soluţii structurale la problemele zonei euro, alta decât cele propuse până acum, care să trateze nu doar efectele, ci şi cauzele crizei. O strategie care să transmită un semnal neechivoc de sprijinire a monedei unice de către toate statele membre UE, utilizând în acest sens toate mijloacele disponibile pentru o mai strânsă cooperare. Niels Thygesen subliniază faptul că această tensiune este agravată de

necesitatea de a trece dincolo de dispoziţiile tratatului actual pentru cele mai multe dintre măsurile de soluţionare a situaţiilor de criză aflate în discuţie.

În cursa pentru globalizare, Rusia şi Europa s-ar putea situa pe poziţii diferite, dar ţintind către aceeaşi direcţie. Igor Ivanov punctează o legătură mai puternică decât cea istorică sau geografică între aceste două mari puteri şi anume, calitatea capitalului uman. Datorită tradiţiilor puternice în dezvoltarea capitalului uman şi a creării unor medii propice pentru a încuraja acest lucru, Rusia şi Europa au într-adevăr nevoie una de cealaltă, fapt ce ar implica o serie de problematici, de la educaţie şi sănătate publică, până la protecţia mediului.

Analiza lui Giampaolo Di Paola despre relevanţa NATO pentru securitatea europeană reprezintă o abordare utilă a provocărilor imediate cărora trebuie să le facă faţă statele membre. În ultimii patru ani s-a creat o tensiune pronunţată între Nordul şi Sudul Europei, evidenţiată printr-o acută austeritate în ţări precum Grecia, Italia,Spania, Portugalia, Cipru şi, fără a omite ţările intrate mai recent în Uniunea Europeană, Bulgaria şi Romania. Securitatea şi prosperitatea europeană depind tot mai mult de

se bazează de fapt pe „criteriile de la Copenhaga”5, afirmaţiile sale arată că înţelege importanţa pe care o au acestea din urmă pentru progresul Turciei.

Deşi este adevărat că raportul elaborat de TurkStat arată o scădere semnificativă a numărului de persoane tinere şi adulte cu vederi pro-UE din 2005 până în prezent, opţiunea pro-europeană este în continuare predominantă, urmată de un segment anti-european declarat şi de un număr foarte mare de respondenţi indecişi (circa 22 – 28%), care probabil vor reveni la opţiunea pro-UE imediat ce impasul în care se află negocierile va fi depăşit.

Germania a avut dintotdeauna o poziţie anti-imigraţionistă puternică. E mai probabil ca obiectivul unui multiculturalism real să nu fi fost probat în Germania şi să nu fi avut, prin urmare, cum să se epuizeze. Alte state membre ale UE (precum Marea Britanie sau Franţa) au minorităţi musulmane semnificative care au fost mult mai bine integrate mulţumită viziunii complet diferite asupra imigraţiei pe care o au aceste state.

Uniunea Europeană are nevoie de Turcia pentru a-şi securiza şi stabiliza vecinătatea imediată şi pentru a încerca să-şi rezolve problema legată de îmbătrânirea populaţiei. Turcia, pe de altă parte, are nevoie de UE pentru că se găseşte într-o poziţie destul de delicată în momentul de faţă. Ankara a întâmpinat dificultăţi în a-şi asuma rolul de prim mediator între Israel şi Hamas, deschizând astfel Egiptului calea ca să devină negociator principal.6

Cele două părţi au o istorie a depăşirii obstacolelor aparent insurmontabile. Astfel, Turcia a suspendat procesul de uniune vamală în 1978, apoi nu a primit statutul de candidat oficial la aderare în 1987, finalizând totuşi uniunea vamală în 1996. Cu toate acestea, negocierile de aderare nu au fost lansate în 1997, aşa cum era de aşteptat, drept pentru care Ankara a suspendat din nou dialogul cu UE. După toate acestea, Turcia a devenit în mod oficial candidat la aderare în 1999, iar negocierile de aderare au fost deschise în 2005.7

Tudor Bădilă, stagiar

5 Vezi Semih İdiz, Erdoğan’s ‘Ankara Criteria’, http://www.hurriyetdailynews.com/erdogans-ankara-criteria.aspx?pageID=238&nID=33492&NewsCatID=4166 Vezi Murat Yetkin, Davutoğlu’s Tears, http://www.hurriyetdailynews.com/davutoglus-tears.aspx?pageID=449&nID=35203&NewsCatID=4097 Vezi analiza lui Nilgün Arisan Eralp, Looking Beyond the 2012 Progress Report for Turkey, http://www.tepav.org.tr/upload/files/1351598425-9.Looking_Beyond_the_2012_Progress_Report_for_Turkey.pdf

publicaţii

� �6© Institutul European din România, 2012

În data de 6 decembrie a.c. Institutul European din România (IER) a organizat, la sediul său, lansarea broşurilor din seria Ghidul Politicilor Uniunii Europene.

În ultimii ani a devenit din ce în ce mai evidentă necesitatea sporirii cooperării dintre mediul academic şi administraţia publică pentru o mai bună cunoaştere reciprocă şi transfer de expertiză şi competenţe. În acest sens, un rol cheie pentru a asigura o dezvoltare armonioasă, atât la nivel instituţional cât şi social, este jucat de stimularea participării studenţilor la diferite programe de practică desfăşurate în cadrul instituţiilor publice. Se asigură, astfel, atât îmbunătăţirea gradului de cunoştinţe al studenţilor, cât şi calibrarea mai atentă a conţinutului programei academice la cererea de pe piaţa muncii.

În acest context IER, în calitatea sa de instituţie publică responsabilă printre altele cu creşterea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul afacerilor europene, a iniţiat la finele anului 2010 programul pilot de cercetare Ghidul politicilor Uniunii Europene, dedicat politicilor europene. Proiectul a avut ca obiectiv realizarea unor lucrări şi materiale de informare în domeniul afacerilor europene, documente, redactate de studenţi, pentru studenţi, care să ofere părţilor interesate informaţii fundamentale şi corecte, într-un limbaj accesibil.

În perioada 2011 – 2012, în cadrul acestui proiect au fost realizate patru broşuri care au abordat arii tematice relevante în domeniul afacerilor europene, cu un impact direct asupra evoluţiilor României în perioada imediat următoare. Astfel, cercetările au urmărit furnizarea unor elemente fundamentale despre politicile europene în domenii cheie

precum cooperare pentru dezvoltare (Politica de cooperare pentru dezvoltare şi politica de ajutor umanitar a UE), respectiv furnizarea principalelor informaţii referitoare la politicile în domeniul economic (Politica monetară şi Politica Comercială Comună), precum şi furnizarea unor perspective pe termen lung pentru politica de mediu prin analiza stării de fapt la nivel european (Politica de mediu).

Broşurile în format electronic sunt disponibile la adresa http://www.ier.ro/index.php/site/page/alte_publicatii

Pentru mai multe informaţii cu privire la eveniment, vă rugăm vizitaţi secţiunea http://www.ier.ro/index.php/site/arhiva_evenimente/

Mihai Sebe

Conferinţa IER ocazionată de lansarea broşurilor din seria Ghidul Politicilor Uniunii Europene

dezvoltarea unui sistem multilateral eficient pentru a îmbunătăţi capacitatea instituţională a Uniunii Europene şi a oferi cadrul strategic în domeniul gestionarii crizelor. În acest context, NATO ar trebui să-si îmbunătăţească abilitatea de a juca un rol stabilizator global, devenind astfel un furnizor de securitate responsabil.

Numărul curent dedică o secţiune specială securităţii alimentare. Adaptarea sistemului alimentar va necesita ajustări complexe sociale, economice şi biofizice la producţia de alimente, ca şi la prelucrare şi consum. În contextul limitat al resurselor existente pentru o securitate alimentară durabilă, provocările privind viitorul siguranţei alimentară sunt imense. Creşterea populaţiei va fi însoţită de rate fără precedent de urbanizare. Aceste modificări vor avea loc în cea mai mare parte în ţările în curs de dezvoltare de astăzi, dintre care multe vor avea un statut cu venituri medii. Rezultatul va fi creşterea rapidă a cererii pentru alimente, atât în cantitate cât şi calitate. Politicile guvernamentale pentru a spori cota de biocombustibili în consumul de energie cresc provocările pentru capacitatea noastră colectivă de a asigura securitatea alimentară durabilă. Reprezentanţi ai Comisiei Europene, precum Comisarul Dacian Cioloş subliniază importanţa rolului pe care Uniunea Europeană trebuie să-l joace în coordonarea principalilor actori în demersul de a controla volatilitatea preţurilor. Paolo de Castro atrage atenţia asupra necesităţii unei politici agricole moderne, capabilă să promoveze securitatea alimentară şi un mediu curat, creând, în acelaşi timp, condiţiile necesare pentru a permite fermierilor să producă mai multă hrană şi să facă faţă noilor riscuri cu care se confruntă fără a distorsiona pieţele.

Ediţia de vară a Europe’s World invită, de asemenea, cititorii să reflecteze asupra celor mai importante cinci mituri despre declinul Europei ce sunt demontate cu argumente într-un articol scris de Indermit Gill, subliniind rolul pe care încă îl mai poate îndeplini modelul european.

Ediţia completă poate fi consultată pe site-ul Europe’s World, împreună cu ediţii anterioare: http://www.europesworld.org/NewEnglish/Home_old/ArticleIssue/tabid/183/IssueID/238/language/en-US/Default.aspx

Livia Mirescu, stagiar

eveniment

� �7© Institutul European din România, 2012

Institutul European din România (IER) a organizat, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în data de 13 decembrie a.c. conferinţa cu tema „Noul cadru financiar multianual: priorităţi pentru Uniunea Europeană, priorităţi pentru România”. Evenimentul a găzduit, totodată, şi cea de-a treia ediţie a Premiilor de Excelenţă IER, dedicate în acest an cercetării şi formării în afaceri europene la nivelul mediului academic. La conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Europene, ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România, ai ambasadelor statelor membre UE la Bucureşti, precum şi reputaţi experţi şi analişti economici, cercetători în problematica afacerilor europene din ţară şi străinătate.

Redăm în continuare doar câteva idei desprinse în cadrul conferinţei (subiectele abordate de toţi vorbitorii se regăsesc în sinteza evenimentului, ce va fi disponibilă integral pe site-ul IER, la secţiunea Comunicare şi Marketing/Arhivă evenimente).

Conferinţa a fost deschisă de dna Gabriela Drăgan, prof. univ. dr., Director general al Institutului European din România, care, în calitate de moderator al primei sesiuni, a conturat o serie de perspective privind viitorul Cadru Financiar Multi-anual (CFM) precum şi iniţiativa acordării premiilor de excelenţă ale IER celor mai importante centre de cercetare din ţară. O scurtă introducere a mizei noului cadrul financiar multianual şi a principalilor actori în adoptarea sa a prilejuit prezentarea invitaţilor de seamă şi a perspectivelor lor specifice asupra temei. Doamna Drăgan a conturat cadrul dificil al negocierilor privind CFM, dominat de cele două grupuri de state membre („prietenii coeziunii” şi respectiv „prietenii mai bunei cheltuiri”), cu accent pe miza acestor discuţii pentru România.

Dl Leonard Orban, ministrul afacerilor europene, a salutat iniţiativa organizatorilor pentru abordarea acestei teme. Domnia sa a trecut în revistă raporturile de forţe, principalele subiecte de dialog şi evoluţia acestora, analizând stadiul actual al negocierilor şi implicaţiile pentru România. Miniştrii de finanţe ai UE au ajuns, recent, la un acord cu privire la mecanismul de supraveghere din domeniul bancar, făcând paşi către întărirea capacităţii fiscale a zonei euro, mult discutată în Raportul privind viitorul Uniunii Economice şi Monetare. Aceasta este o evoluţie pozitivă a dialogului între statele membre, ce urmează polarizării înregistrate în Consiliul European din luna noiembrie. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, încearcă să asigure un echilibru între viziunile celor două grupuri de state, „prietenii coeziuni” şi „prietenii bunei cheltuiri” a banului public (friends of better spending). Propunerea sa cu privire la CFM 2014-2020, actualizată, reprezintă elementul de continuitate al negocierilor, înlocuind versiunile anterioare promovate de Comisia Europeană şi Preşedinţia cipriotă. De la algoritmi unitari aplicaţi Statelor Membre (SM) de către Comisie, cu majorări/micşorări semnificative a alocărilor de fonduri (ex.: +40% pentru coeziune pentru Polonia, România), prin realocări s-a ajuns la o re-echilibrare cu variaţii minime pentru statele membre. În prezent se încearcă reducerea cu cca. 30 mld. euro de la alte capitole decât cele susţinute de unele state membre, coeziune şi agricultură. Şansele de realizare a unui acord în primul trimestru din 2013 depind de poziţiile SM, dificil de conciliat (ex.: privind plăţile directe pentru agricultură sau veniturile proprii ale UE), care au adus în discuţie şi posibilitatea de renunţarea la CFM în favoarea unor bugete anuale, pentru a căror adoptare este suficientă majoritatea calificată de voturi, evitându-se astfel dificultăţile obţinerii unanimităţii. România, prin pierderea oportunităţilor oferite de creşterile consistente de fonduri prevăzute de propunerea Comisiei, îşi limitează aşteptările. Ţara noastră are în schimb posibilitatea de a-şi consolida poziţia de beneficiar net, nu numai printr-o absorbţie mai mare de fonduri, ci şi prin creşterea calităţii cheltuirii banilor comunitari.

E.S. Marek Szczygieł, ambasadorul Republicii Polone în România, a conturat o perspectivă europeană şi naţională asupra mizei noului CFM. Şansa de a lăsa în urmă criza economică, oferită de propunerea Comisiei şi de opţiunea sa pro-creştere, rămâne de actualitate dacă se reuşeşte expunerea slăbiciunilor creşterii sustenabile. Domnia sa a evidenţiat că atât Polonia, cât şi România au fost susţinători semnificativi ai primei variante de buget. În contextul actual însă, este de preferat o soluţie acceptată de toate SM uneia rapide. Din perspectiva Poloniei, frecventa invocare a creşterii economice ca argument în negocieri ar trebui să conducă la o solidaritate europeană întărită, reflectată de noul CFM. Polonia a câştigat considerabil din buna absorbţie a fondurilor structurale, iar politica de coeziune rămâne cel mai important instrument pentru integrarea europeană, fapt evidenţiat de partea poloneză şi în cadrul negocierilor.

Dl Niculae Idu, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a făcut o analiză a proceselor europene şi perspectivelor UE la nivel global, prin prisma propunerilor şi negocierilor privind CFM, invocând poziţii publice ale liderilor politici, aprecieri ale analiştilor, politici europene şi date statistice. UE are nevoie de o separare a viziunilor sale pe termen mediu şi lung de cele politicianiste pe termen scurt în vederea promovării unei soluţii de ieşire din criză şi de depăşire a situaţiei actuale. Este necesară o mai mare responsabilitate în reformarea şi dezvoltarea UE pentru a se evita situaţia de a deveni o entitate marginală la nivel global.

Sesiunea a doua, moderată de dl Aurelian Dochia, partener coordonator al CONCEPT, şi-a propus să aducă în discuţie priorităţile pentru UE şi cele pentru România. Dl Dochia a remarcat un fenomen negativ care pare să se fi accentuat pe parcursul ultimilor ani, şi anume faptul că publicul larg pare să neglijeze gravitatea situaţiei economice şi financiare actuale, într-un context în care construcţia europeană traversează momente de cumpănă.

Conferinţa anuală IER — Noul cadru financiar multianual: priorităţi pentru Uniunea Europeană, priorităţi pentru România

� �8© Institutul European din România, 2012

Dl Gabor Hunya, cercetător în cadrul Institutului pentru Studii Economice Internaţionale din Viena, a salutat iniţiativa de dezbatere a acestei tematici, înţelegerea fenomenelor actuale devenind din ce în ce mai necesară. În intervenţia sa, dl Hunya a prezentat viziunea sa cu privire la perspectivele de revenire la creştere economică în statele Europei Centrale şi de Est, pornind de la investiţiile străine existente în regiune. Invitatul a subliniat decalajul dintre producţie şi forţa de muncă. Prof. Hunya a evidenţiat o serie de ipoteze de lucru, şi anume aceea că zona euro va rezista actualei crize, politica fiscală se va relaxa, posibil şi cea monetară. Referindu-se la cazul României, s-a subliniat că economia acesteia este competitivă însă are nevoie de pieţe noi de desfacere, având în vedere contextul crizei din zona euro. Atât în România, cât şi Ungaria se manifestă un nivel crescut al incertitudinii politicii interne, în timp ce în Slovenia explozia sectorului imobiliar a condus la o situaţie de criză. În ceea ce priveşte potenţialii stimulenţi ai creşterii economice, aceştia pot fi reprezentaţi de consumul intern şi de investiţiile străine directe. Dl Hunya a evidenţiat în încheierea expunerii sale că este necesară o integrare sporită la nivel european, iar România are şansa de a-şi stabili o serie de priorităţi şi ţinte care să-i asigure prosperitatea economică. În acest sens, anul viitor se anunţă a fi unul decisiv pentru parcursul ţării noastre.

Dl Daniel Dăianu, prof. univ. dr, SNSPA, fost ministru de finanţe si fost europarlamentar, şi-a concentrat expunerea asupra posibilităţilor de înăsprire a criteriilor de alocare a viitoarelor fonduri de la bugetul UE, precum şi a penalităţilor care se pot aplica statelor membre. O temă asociată discursului public privind criza priveşte evoluţia negocierilor pentru Uniunea Bancară şi maniera în care realizarea acesteia poate contribui la ieşirea din criză. Întrucât criza zonei euro este o criză a integrării financiare, în prezent se încearcă reconstrucţia din mers a zonei euro. Dl Dăianu apreciază că dezbaterea publică din România pe aceste subiecte este prea canalizată pe teme precum alocările pentru politica de coeziune şi cea agricolă, atenţionând asupra faptului că nu este suficient să se discute strict despre aceste aspecte ale negocierilor purtate în marja noului cadru financiar multi-anual al UE. Ceea ce poate veni în sprijinul României în prezent nu este atât capacitatea de negociere, ci faptul că sunt mai multe state membre care împărtăşesc aceleaşi interese, printre care statele Europei centrale şi de est, dar şi Franţa şi ţările baltice. Pentru România este vital să nu se ajungă la înăsprirea condiţiilor de alocare a fondurilor europene.

Dl Dragoş Pîslaru, director general al GEA Strategy & Consulting, a propus o abordare calitativă a problematicii vizând cheltuirea fondurilor europene, indiferent de cuantumul acestora. Astfel, s-au evidenţiat o serie de deficienţe, dintre care cea mai semnificativă este lipsa unei viziuni strategice, integrate la nivel politic, care să asigure posibilitatea dezvoltării şi implementării unui proiect de acţiune comun. Este deosebit de grav faptul că fibra socială este destrămată, astfel că nu se poate vorbi despre o comunitate sau viziune comună de viitor. Încă se constată o lipsă de asumare la nivel naţional a descentralizării programelor. A devenit totodată evidentă lipsa de progres în înfiinţarea şi implementarea fondului naţional pentru antreprenoriat, în ciuda faptului că la un moment dat au existat şi mijloacele financiare necesare acestei iniţiative. Se impune astfel construirea unei viziuni şi structuri de coordonare politică, capabilă să gestioneze resursele financiare existente.

Dl Valentin Lazea, economist şef al Băncii Naţionale a României, a conturat contextul intervenţiei sale prin menţionarea momentelor de mare criză, fie economică, fie politico – militară prin care a trecut continentul european în ultimul secol: cele două războaie mondiale, criza economică din anii 30, pentru a desprinde un învăţământ fundamental, şi anume acela că numai astfel de situaţii determină în general statele să aloce fonduri suplimentare sau să-şi consolideze disciplina fiscală. În prezent, avem de-a face cu o situaţie similară; astfel, se impune consolidarea solidarităţii între statele membre, şi nu o diminuare a acesteia. Creşterea solidarităţii europene se manifestă chiar prin recent creatul mecanism european de stabilizare financiară (European Financial Stabilisation Mechanism). Statele membre trebuie să recunoască faptul că toate beneficiază de alocări europene insuficient utilizate şi valorificate. Aceste resurse care rămân neutilizate trebuie să facă obiectul ajustărilor. Fără o accesare corespunzătoare a fondurilor europene, România poate avea o creştere economică de aproximativ 2%, iar în cazul în care s-ar reuşi folosirea acestor alocări, creşterea economică ar putea atinge un procent de 3 – 4%. Invitatul a reiterat necesitatea unificării instituţiilor politice şi manageriale cu atribuţii în materie de gestionare a fondurilor naţionale, dar şi europene.

În încheierea sesiunii a luat cuvântul dna Bianca Toma, expert în cadrul Centrului român pentru politici europene. Aceasta a făcut referire la poziţia României în cadrul negocierilor pentru CFM, evidenţiind o serie de aprecieri personale, cum ar fi faptul că ţara noastră nu era în poziţia de a bloca negocierile prin exercitarea dreptului de veto. Totodată, se impune o intensificare a presiunii şi nevoii de dezbatere a politicilor publice dinspre societatea civilă şi mediul de experţi către cel politic. O altă provocare semnificativă vine din lipsa unei coeziuni societale şi civice, într-un context în care România se află în faţa unor oportunităţi semnificative, care nu trebuie ratate.

În cadrul ultimei sesiuni a conferinţei a avut loc festivitatea decernării Premiilor de Excelenţă IER. Au luat cuvântul dna Gabriela Drăgan şi dl Leonard Orban, acesta din urmă salutând iniţiativa de continuare a premierii, de data aceasta a activităţii depuse de centrele de cercetare şi excelenţă în domeniul afacerilor europene, într-un context dominat de lipsa expertizei în acest domeniu. Dna Drăgan a subliniat faptul că premiile oferite de IER reprezintă o expresie a încurajării şi aprecierii pe care institutul o acordă activităţii centrelor de studii şi cercetare în domeniul afacerilor europene. Totodată, iniţiativa se doreşte a servi drept verigă de comunicare între segmentul de decizie şi cel al societăţii civile şi medului universitar.

Laureaţii celei de-a treia ediţii au fost: Centrul de Excelenţă Jean Monnet în Studii Europene (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi), Institutul de Studii Euroregionale (Universitatea din Oradea), Centrul de Excelenţă pentru Reforma Instituţională şi Administrativă a Uniunii Europene - PRIAUE (Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca), Institutul de Cercetări Europene (Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca), Centrul de Studii ale Migraţiei şi Mobilităţii - SISEC (Universitatea de Vest din Timişoara), Centrul de Studii Euro - Atlantice (Universitatea din Bucureşti), Centrul de Studii de Drept European (Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”) şi Asociaţia Română de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Reprezentanţii centrelor premiate au salutat iniţiativa la rândul lor, şi au avut prilejul de a-şi prezenta succint activitatea şi proiectele recente sau în curs de desfăşurare.

Biroul Studii şi Analize

� �9© Institutul European din România, 2012

Zaki Laïdi (ed.): EU Foreign Policy in a Globalized World: Normative Power and Social Preferences, Routledge/GARNET Series: Europe in the World, Abingdon, Oxon, 2008, 201 pp; ISBN 978-0-415-43363-1- carte disponibilă la Centrul de Documentare IER -

În contextul unei Europe aflate încă în umbra forţei economice americane, Zaki Laïdi, cercetător şi profesor universitar la Sciences Po din Paris, dar şi la Colegiul Bruges din Belgia propune o colecţie de eseuri menite să traseze atât mecanismul de propagare a normelor europene, cât şi traiectoria acestora, aşa cum sunt percepute de către alte state ale sistemului internaţional. Sub titlul „EU Foreign Policy in a Globalized World – Normative Power and Social Preferences”, editorul structurează lucrarea în două parţi,

având în total 10 capitole ce cuprind analize de specialitate semnate de experţi asupra unor cazuri de interes, cu influenţă asupra sistemului internaţional şi a UE. Într-un „avant-propos” extrem de complex, Zaki Laïdi realizează o scurtă prezentare a conceptelor şi a temelor ce vor fi tratate pe parcursul lucrării.

Capitolul introductiv „European Preferences and their Reception” cuprinde un istoric al preferinţei pentru normele europene, abordând şi atitudinea statelor receptoare. Laïdi

Agenda sesiunii plenare a Parlamentului European din luna decembrie a fost dominată de subiecte precum pachetul bugetar pe 2012-2013 şi introducerea unor reguli de brevetare unice la nivelul Uniunii Europene (UE).

Sesiunea a fost deschisă luni, 10 decembrie, de către vicepreşedintele PE Gianni Pittella, care l-a înlocuit pe preşedintele Martin Schulz, aflat la Oslo cu ocazia ceremoniei de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene.Marţi, 11 decembrie, s-a votat o nouă legislaţie referitoare la introducerea unui regim de brevetare unitar. Pachetul privind brevetul UE va intra în vigoare din anul 2014 şi va contribui considerabil la reducerea costurilor de brevetare. Raportorul Bernhard Rapkay a declarat că “drumul către introducerea unui brevet european a fost lung şi complicat, dar în final a meritat toate eforturile”, adăugând că acest pas este important pentru economia UE.

Subiectul care a dominat agenda zilei de miercuri, 12 decembrie, a fost adoptarea de către PE a pachetului bugetar pentru 2012 şi 2013, euro-parlamentarii vizând majorarea sumelor destinate competitivităţii şi a bugetului afacerilor externe. A mai fost dezbătută situaţia solicitanţilor de azil din Siria, deputaţii europeni exprimându-şi solidaritatea faţă de aceştia şi angajându-se să pregătească un program de protecţie regională destinată lor, care să vină în completarea ajutorului umanitar oferit de UE. Tot miercuri, doi activişti pentru drepturile omului din Iran au primit din partea Parlamentului premiul Saharov, ca dovadă a susţinerii cauzei lor în lupta pentru schimbare politică.

Într-o rezoluţie votată joi, 13 decembrie, PE a solicitat Comisiei Europene o mai mare implicare în sprijinirea

sectorului siderurgic, având în vedere îngrijorătoarea scădere a locurilor de muncă din acestor sector în ultimele decade. Joi s-a mai votat şi acordarea statutului de candidat UE Albaniei, cu condiţia ca acest stat să continue procesul de reformă început, mai ales în sectorul juridic, şi întărirea instituţiilor democratice. Un alt stat european estic a cărei situaţie a fost discutată joi este Ucraina, euro-parlamentarii exprimându-şi nemulţumirea şi îngrijorarea faţă de modul în care au avut loc alegerile parlamentare din luna noiembrie 2012 şi efectul rezultatelor acestora asupra evoluţiei relaţiei UE - Ucraina.

Pentru mai multe detalii, vizitaţi: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/pressroom/pressrelease/plenary/

Alexandra Pop, stagiar

Parlamentul European: Sesiunea Plenară 10 — 13 decembrie, Strasbourg

PE

Sursa: http://www.flickr.com/photos/european_parliament/

Recenzie

� �10© Institutul European din România, 2012

regăseşte puterea normativă („normative power”) la sfârşitul Războiului Rece, perioadă în care s-a încercat implementarea în anumite ţări a unor politici şi a unor standarde de viaţă similare. Astăzi însă, în opinia lui Laïdi, viziunea conform căreia Europa este un actor activ al sistemului internaţional depăşeşte vechi bariere (precum apartenenţa la un trecut istoric congruent, de exemplu), Europa lărgindu-şi perspectivele către ţările aflate la extremitatea sa estică dar şi către statele din Africa, Caraibe şi Pacific. De altfel, Europa se arată interesată şi de ţările mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic şi social, dar şi al securităţii. Se vorbeşte despre redefinirea sau crearea unor strategii, a unor noi instrumente, politici şi practici la nivel global. Pentru acestea, este nevoie de o analiză atentă a modului în care statele receptează aceste norme şi schimbări, a felului în care jonglează cu acestea, dar şi a nivelului de cooperare internaţională pe fiecare palier.

În următorul studiu „The Normative Power of the European Union in a Globalized World”, Ian Manners, (Danish Institute for International Studies) cataloghează normele UE drept general valabile, „normale”, în opinia autorului, pentru o lume globalizată. Pentru Manners, normele europene sunt termeni cheie, utilizaţi frecvent în studiul său. Norme precum: solidaritate economică şi socială, politici de dezvoltare, obiective de dezvoltare durabilă sau egalitatea standardelor de muncă sunt exemplificate de autor şi integrate în contextul unei Uniuni Europene bazate pe principiul solidarităţii ca normă standard. Astfel, pentru a evidenţia preferinţele sociale, gradul de promovare şi de implementare a normelor UE, autorul analizează, între altele, dezvoltarea politicilor şi standardelor de muncă în ţările considerate a fi ostile bunei guvernări.

În studiul „The Historicity of European Normative Power”, Karoline Poste-Vinay, director de cercetare în cadrul Sciences Po (Paris), încearcă să răspundă unor întrebări legate de istoricitatea puterii normative la nivelul UE, dar şi la nivel global, cu ajutorul unor repere spaţio-temporale inspirate din literatura relaţiilor internaţionale. Astfel, plecând de la definiţia general valabilă a ceea ce înseamnă normă, Poste-Vinay reface metamorfoza puterii normative europene considerând că perioada pre - 1945 reprezintă „un agregat al puterilor individuale”, perioadă urmată de punerea bazelor unei tendinţe în activitatea normativă la nivel global. Autoarea analizează cazul Japoniei, unde puterea normativă înclină mai mult spre aspectele de putere decât spre normare.

Partea a doua a lucrării, „The Reception of Democracy”, debutează cu articolul lui Anne-Marie Le Gloannec şi Jacques Rupnik, cercetători la Sciences Po (Paris) intitulat „Democratization by Extension - Seeking Reinsurance”. Autorii propun o viziune pozitivă asupra rolului Uniunii în în promovarea democraţiei şi a democratizării, EU fiind descrisă drept „fruntaşă” la acest capitol. Pe parcursul analizei, autorii răspund câtorva întrebări legate de costurile şi beneficiile procesului de dezvoltare a democraţiei. Argumentele prezentate sunt întărite prin exemple concrete precum cazurile ţările post-comuniste din Centrul Europei sau cazul Bosniei., în care UE a jucat rolul de mentor în implementarea constituţiei şi a echilibrului normativ adus cât mai aproape de standardele europene. Finalul studiului subliniază însă viteza oscilantă cu care procesul de democratizare tipic european acţionează asupra acestor cazuri speciale şi sensibile.

Următorul capitol semnat de David Chandler, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Westminster, este

dedicat analizei căilor de promovare a democraţiei în Balcani. Autorul se bazează pe studiul lui Baudrillard despre „disoluţia subiectului politic”, concept ce face referire la pierderea legitimităţii de a emite norme de către elitele politice. Altfel spus, vorbim de o democraţie simulată, în care actorii politici şi-au pierdut capacitatea de a menţine o legătură directă cu societatea şi cu cetăţenii, ajungând în incapacitatea de a implementa un program politic.

Un alt principiu de bază al UE, acela de apărare a drepturilor omului, este dezvoltat în studiul „A Missed Opportunity?” de către cercetătorii Franziska Brantner (Oxford University) şi Richard Gowan (New York University). Cei doi pun accent pe opoziţia dintre Statele Unite şi UE la nivelul acţiunilor pentru promovarea drepturilor omului. Ne este prezentată o Europă dedicată acestui tip de proiecte, care, deşi departe de a tinde către o poziţie fruntaşă la acest capitol, ţinteşte să ofere o imagine solidă de combatant pentru democraţie şi drepturile omului. Totodată, autorii amintesc câteva din strategiile de acţiune ale UE în domeniu: consolidarea unei identităţi, coordonarea mecanismelor interne europene, precum şi însuşirea calităţii de „change-maker” pe acest palier. Consiliul Drepturilor Omului, primeşte laudele de rigoare pentru activitatea sa, dar se menţionează că prestigiul acestui organism fundamental de acţiune este umbrit de lacune la nivel sistemic, precum insuficienţa şi lipsa unităţii în colaborare şi abordarea strategiilor, de aceea autorii încheie articolul pe un ton sceptic.

În continuare, Florent Parmentier, doctorand şi asistent la Sciences Po (Paris), îmbogăţeşte conţinutul lucrării cu un articol dedicat Politicii Europene de Vecinătate (European Neighborhood Policy), analizând modul de propagare a acestui tip de politică către ţările membre UE, precum şi gradul în care a fost receptată de către aceste state. Autorul este interesat de securitatea sistemului UE atunci când intră în contact cu ţările din afara Uniunii, migraţia, justiţia, afacerile interne constituind domenii cheie abordate. Un exemplu asupra căruia se apleacă autorul este Rusia, stat ce refuză să se alăture procesului de vecinătate, decizie dictată de considerente geopolitice ce privesc chestiuni precum suveranitatea statului rus, relaţia sa cu democraţia şi interesele energetice.

În ciuda discrepanţelor dintre sistemul rus şi cel european, extrem de vizibile şi după încheierea Războiului Rece, există şi puncte comune în strategiile lor geopolitice. Astfel, autorul exemplifică proiecte de parteneriat cu Moscova precum „Acordul de Parteneriat şi Cooperare” (PCA) pentru

� �11© Institutul European din România, 2012

promovarea normelor democratice şi a pieţei europene. În concluzia studiului, autorul accentuează necesitatea înţelegerii Politicii de Vecinătate de către toate statele receptoare, drept o strategie de propagare a normelor UE la nivel regional, pentru a asigura o mai bună cooperare şi securitate.

Cazul Africii de Nord este dezbătut în continuarea lucrării de către Luiz Martinez, director de cercetare la Sciences Po (Paris). Autorul face o radiografie a ţărilor nord-africane, foste colonii care se confruntă cu probleme legate de democraţie şi securitate, dar care sunt favorabile integrării regionale, în toată complexitatea acesteia. Însă vulnerabilitatea regimurilor autoritare din multe ţări africane ridică întrebări îngrijorătoare pentru experţii europeni în privinţa colaborării UE cu statele vizate, dat fiind faptul că proiectul european vizând vecinătatea nu trebuie să afecteze siguranţa şi securitatea sistemului european. Cu toate acestea, UE se arată deschisă ţărilor nord-africane care, la rândul lor, sunt dispuse să facă schimbări majore în plan politic şi nu numai, pentru a primi sprijin din partea UE.

Cazul promovării democraţiei în Afganistan este analizat de către Jean-Noël Ferrié, director de cercetare de la CNRS Grenoble. Autorul expune trei perspective – americană, europeană şi franceză – asupra procesului de democratizare,

pentru ca în final să remarce că universalitatea normelor sau constrângerea instituţiilor nu sunt instrumentele adecvate pentru a acţiona respectând specificul fiecărui stat.

Ultima parte a lucrării este dedicată relaţiei dintre China şi UE, îndeosebi în aspectele ce privesc drepturile omului. Autorul Richard Balme, profesor la Sciences Po (Paris), expune cu multă precizie principalele elemente ce definesc colaborarea UE – China. Astfel China, actor internaţional cu o evoluţie constantă începând cu 1994, este recunoscută de Uniunea Europeană drept un partener strategic privilegiat, fapt ce implică responsabilitatea cooperării speciale din partea ambilor parteneri. În acest context, tranziţia Chinei este susţinută atât de cooperarea la nivel tehnologic, cât şi de relaţiile economice şi în domeniul securităţii. În schimb UE se concentrează pe controlul procesului de migraţie, promovarea drepturilor omului şi dezvoltarea democraţiei în China. Balme menţionează în continuare disponibilitatea Chinei de a colabora cu Europa prin intermediul instituţiilor multilaterale, dar şi prin modificări la nivel constituţional, intern, în vederea consolidării drepturilor omului. În complexitatea sa, articolul reuşeşte să redea una din strategiile gândite cu multă acuitate de responsabilii UE pentru o colaborare deosebit de importantă între doi actori internaţionali de referinţă.

Alina Constantinescu, stagiar

Promo

FORMARE GENERALĂ ÎN AFACERI EUROPENE

În anii precedenţi cursul s-a bucurat de succes, reflectat şi în numărul ridicat al solicitărilor. De aceea va fi organizat de două ori şi în 2013.Tematica susţinută de formatori este una variată: un scurt istoric al UE, instituţiile şi procesul de luare a deciziilor, piaţa internă, Uniunea Economică şi Monetară, politica de coeziune, politica monetară, politicile sociale şi politica de ocupare. Obiectivul cursului este acela de a prezenta noţiunile de bază privind conceptul de Uniune Europeană necesare pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare şi a politicilor la nivel european. Formatorii oferă o viziune sintetică, într-o abordare interactivă.

SISTEMUL NORMATIV AL UNIUNII EUROPENE

Cursul se organizează în mod deja tradiţional o dată pe semestru la sediul IER. Temele abordate prezintă interes pentru specialiştii din sfera publică şi din cea privată, dar şi pentru un public mai larg.

FORMAREA DE COMPETENŢE PENTRU TRADUCEREA ŞI REVIZIA DE TEXTE JURIDICE

Conţinutul modern al cursului explică succesul pe care l-a avut în fiecare an. Formatorii abordează temele în mod interactiv, iar cursanţii aplică direct cunoştinţele dobândite, de la moduri de utilizare a sistemelor CAT la accesarea

FORMARE ÎN AFACERI EUROPENE LA IER – trimestrul I 2013 –

� �12© Institutul European din România, 2012

principalelor surse de documentare. Cursul urmăreşte dezvoltarea unei atitudini responsabile, a spiritului critic, dar şi a unei game largi de competenţe (tehnice, de comunicare, de organizare).Baza materială oferită de IER este adecvată: sală de curs cu dotările necesare (calculator pentru fiecare cursant, videoproiector, instalaţie de sunet etc.).

PREGĂTIRE PENTRU CONCURSURILE ORGANIZATE DE EPSO

Sesiunea de pregătire pentru concursul de angajare în instituţiile europene EPSO se desfăşoară în limba franceză. Formatorii sunt specialişti care oferă metode de soluţionare rapidă şi corectă a testelor. Cursul este organizat de IER în colaborare cu ENA (Ecole Nationale d’Administration) şi cu Institutul Francez din România.

EXPERT ACHIZIŢII PUBLICE

Cursul abordează teme de interes, precum deschiderea şi evaluarea ofertelor, atribuirea contractului de achiziţie publică, căile de atac, SEAP – prezentare practică - organizarea procedurilor de achiziţie publică prin mijloace electronice.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să vă adresaţidlui Gigi Mihăiţă, Biroul Formare, 021 314 26 96 int.134

IMPORTANT!Pentru cei interesaţi de tematica europeană, IER poate organiza formule de formare personalizate, la cerere, contra-cost, pentru grupe de minimum 15 de participanţi.

Atuuri ale cursurilor noastre:– conţinut bogat de informaţii axat pe dezvoltarea de competenţe concrete şi de mare actualitate– formatori cu solidă pregătire şi cu experienţă atât în tematica programului, cât şi în susţinerea sesiunilor de formare– taxe de curs moderate şi reduceri pentru plata în avans– locaţie centrală

Pentru alte informaţii (datele de desfăşurare, modalitatea de înscriere), vă rugăm să accesaţi site-ul www.ier.ro, secţiunea Formare în afaceri europene.

Redactor-şef: Oana MocanuRedactori: Mariana Bara, Mihai SebeGrafica & DTP: Monica DumitrescuVersiunea în limba engleză: Raluca Brad, Mihaela Papa, Alexandra Pop (stagiar)

* Textele publicate în acest Newsletter exprimă opinia autorilor şi nu reprezintă poziţia oficială a Institutului European din România.

ISSN 2065 - 457X

Pentru a primi viitoarele numere ale Newsletterului IER, vă puteţi abona accesând următorul link: www.ier.ro.

Institutul European din RomâniaBld. Regina Elisabeta nr. 7-9, RO – 030016, Bucureşti, România

Tel: (+4021) 314 26 96/ 133 / Fax: (+4021) 314 26 66Contact: newsletter@ier.ro

Web: www.ier.ro