Capitolul II

Tema 1: Reglarea nervoasă a funcțiilor organismului. Particuralitățile propagării excitației în centrul nervos.

1. Neuronul ca unitate structural-funcțională a SNC. Funcțiile somei, axonului și dendritelor.

Neuronul

- unitatea de bază a sistemului nervos;

- reprezintă celule specializate în recepționarea, transmiterea și depozitarea informației;

- asigură fenomenul de reflex;

- răspunde la stimuli fizici și chimici, asigură recepția senzorială, memoria, activitatea musculară și glandulară;

- alcătuit din 3 regiuni: corp (soma, centrul nutrițional, are nucleul), dendrite (conduc i. n. aferent spre corpul celulei),

și axonul (coduce conduc i. n. eferent de la corpul celule);

- învelit la exterior de neurolemă ( la nivelul axonului se numește axolemă);

- în interior se află neuroplasma (la nivelul axonului se numește axoplasmă). Neuroplasma conține organite celulare

tipice (mitocondrii, ribozomi, R.E. etc), dar și organite specifice (substanța tigroidă și neurofibrilele);

- peste axolemă, neuronul are 3 teci: de mielină, Schwann și Henle.

Soma este centrul nutrițional (trofic) al neuronului.

Axonul părăsește soma prin conul axonal, unde apar impulsurile nervoase. Asigură transportul mai rapid al

moleculelor neuronului, în comparație cu difuziunea simplă. Această deplasare este asigurată de 2 mecanisme: fluxul

axoplasmic (prin propagarea undelor de contracție, de-a lungul neurofibrilelor), și transportul axonal (rapid și lent).

Dendritele măresc suprafața receptoare, astfel neuronul primește impulsuri nervoase de la un număr mare de

terminații axonice, de la diferiți neuroni. Transportul dendritic este asigurat prin neurotubuli, necesită substrat

energetic ATP, se realizează pentru ribozomi și ARN.

2. Celulele neurogliale și funcțiile lor (de sprijin-suport, de izolare, de protecție, de regenerare și nutriție a

neuronului, secretoare și de absorbție).

Celulele gliale susțin funcții le neuronului, în grup formează neuroglia. Nu generează impulsuri electrice, dar membrana

este polarizată. Sunt apte de a propaga excitația decremențial.

Se divizează în 2 grupe, după localizare în:

a) SNC:

- astrocitul de tip fibros și protoplasmatic. Rol nutritiv;

- oligodendroglia din substanța albă/cenușie. Rol în sinteza mielinei;

- microglia din substanța cenușie. Rol fagocitar;

- celule ependimare.

b) SNP:

- celule Schwann cu rol în sinteza mielinei în jurul axonilor;

- celule satelite cu rol protector în jurul celulelor din ganglioni.

3. Clasificarea sinapselor în sistemul nervos central. Etapele transmiterii sinaptice, rolul ionilor de Ca2+ și al

receptorilor postsinaptici.

Sinapsa este joncțiunea dintre un neuron și o altă celulă (receptoare sau efectoare).

Clasificarea după elementele care vin în contact:

- sinapse neuroneuronale (axo-somatice/dentridice/dendrodentice și axonice);

- sinapse neuroefectoare (neuromusculare între un neuron și o fibră musculară striată);

- neuroglandular: între un neuron și o celulă glandul ară.

a) Sinapse electrice: l ipseşte mediatorul, spaţiul sinaptic este foarte mic, membrana pre- şi postsinaptică sunt unite

între ele prin joncţiuni GAP (nişte punţi proteice) prin care citoplasma unei celule contactează cu citoplasma celeilalte

celule, prin aceste punţi are loc transmiterea excitaţiei.

b) Sinapse chimice: propagarea excitaţiei are loc cu ajutorul mediatorilor. Deosebim mediatori de:

- excitaţie: adrenalina, noradrenalina, acetilcolina;

- inhibiţie: GABA, glicina, histamina, dopamina).

c) Sinapse mixte: conţin şi mediator şi punţi proteice.

Etapele transmiterii chimice la nivelul sinapselor, include etapele:

- sinteza mediatorului;

- transportul și stocarea;

- eliberarea și traversarea spațiului sinaptic;

- acțiunea postsinaptică:

- inactivarea.

4. Generarea potențialului postsinaptic excitant (PPSE) și a PA în segmentul inițial al axonului. Transmiterea

anterogradă și retrogradă a PA.

Răspunsul postsinaptic poate fi diferențiat după natura mediatorilor și receptorilor, în potențial postsinaptic

excitator.

Sinapsele chimice excitatoare – răspunsul postsinaptic este depolarizarea membranei postsinaptice. Mediatorii

chimici sunt: acetilcolina, noradrenalina, adrenalina, dopamina, glutamatul și serotonina. Combinarea

neuromediatorului cu receptorul, deschide canalele ionice pentru Na+ și K+, astfel are loc influxul de ioni pozitive în

interior, generând potențiale postsinaptice excitatorii (PPSE). PPSE excitatorii au potențial gradual (depind de

cantitatea neuromediatorului eliberat). Funcția acestor potențiale este generarea PA în neuronul postsinaptic, prin

micșorarea PMR.

5. Principiul reflex de reglare a funcțiilor organismului. Principiile teoriei reflexe. Clasificarea morfologică și

funcțională a reflexelor.

Reflexul este reacţia de răspuns a organismului la acţiunea unui excitant. Toate reflexele se împart în:

1) înăscute – care se transmit ereditar;

2) dobândite – pe care omul le dobândeşte pe parcursul viaţii.

În dependenţă de funcţie distingem reflexe: de apărare, alimentare, locomotorii, vasomotorii, secretorii și sexuale.

6. Arcul reflex mono- și polisinaptic, verigile lui. Timpul reflexului. Principiul legăturii recurente – feedback.

Fiecare reflex este bazat pe arcul reflex care include următoarele verigi:

Receptorii – sunt localizaţi în piele sau organele interne, ei primesc excitaţia şi o transformă în impuls nervos.

Calea aferentă – transmite impulsul nervos de la receptor spre centrul nervos.

Centrul nervos – aici are loc analiza şi sinteza informaţiei primite şi elaborarea răspunsului.

Calea eferentă – transmite excitaţia de la centrul nervos spre organul efector.

Organul efector – îndeplineşte comanda primită de la centrul nervos.

Legătura recurentă – organul efector transmite centrului nervos informaţia despre faptul cum a fost îndeplinită

comanda.

7. Noțiune de centru nervos în sensul îngust și larg al cuvântului. Propagarea excitației în centrul nervos: conducerea

unidirecțională, retenția sinaptică, sumația PPSE în timp și spațiu, potențierea postsinaptică, facilitarea și ocluzia,

postacțiunea, transformarea ritmului, convergența, divergența.

Centrul nervos – reprezintă totalitatea neuronilor localizaţi la diferite nivele ale sistemului nervos central, car e

reglează anumite funcţie a organismului. În sensul larg al cuvântului centrul nervos reprezintă totalitatea structurilor

nervoase care participă în reglarea anumitor funcţii ale organismului.

Exemplu: Centrul respirator este localizat în bulbul rahidian (în sensul îngust al cuvântului), dar în reglarea respiraţiei în

afara bulbului rahidian mai participă şi alte structuri nervoase: măduva spinării, hipotalamusul, scoarţa cerebrală (în

sensul larg al cuvântului). Astfel centrul nervos este format dintr -o mulţime de neuroni care sunt uniţi între ei prin

intermediul sinapselor.

Particularităţile transmiterii excitaţiei în sinapsele din centrii nervoşi:

Convergenţa – un fenomen care se caracterizează prin aceia că mai mulţi neuroni fac sinapsă pe corpul unui singur

neuron.

Divergenţa – fenomen invers convergenţei. Axonul unui singur neuron se ramifică şi face sinapsă cu mai mulţi neuroni.

Sumarea impulsurilor în timp – dacă spre corpul unui singur neuron vine numai un impuls nervos el nu provoacă

excitaţie, dar un şir de impulsuri se sumează în timp.

Sumarea spaţială – dacă spre corpul unui singur neuron vine un singur impuls, dar prin mai multe fibre nervoase toate

impulsurile se sumează şi apare excitaţia.

Ocluzia – la excitarea separată a doi centri nervoşi suma neuronilor excitaţi este mai mare decât la excitarea

concomitentă a acestor centri.

Facilitarea – inversă ocluziei, apare atunci când intensitatea excitanţilor este subpragală, adică excitaţia o să apară în

neuronul comun ambilor centri deoarece aici se sumează excitaţia din aceşti centri.

Calea finală comună – unul şi acelaşi neuron motor intră în componenţa mai multor arcuri reflexe. Reflexele se împart

în sinergice (aliate) şi antagoniste.

Transformarea ritmului – frecvenţa impulsurilor care vin la sinapsă diferă de cea care pleacă de la sinapsă (un

mecanism al transformării ri tmului este inhibiţia pesimală)

Iradierea excitaţiei – la o excitare puternică şi îndelungată impulsurile sosite la SNC excită nu doar neuronii centrului

dat, dar şi a altor centri.

Oboseala – se manifestă prin epuizarea cantităţii de medi ator din membrana presinaptică.

Labilitatea joasă – 100-150Hz.

Postacţiunea – acţiunea stimulului încetează, dar excitaţia se mai înregistrează, acest fenomen se bazează pe circuitul

închis de neuroni în care circulă impulsul nervos un anumit timp.