Fisa Morfologia Verbe Predicative Copulative

Morfologia limbii române II Lect. univ. dr. Paula Nemţuţ

Verbe copulative – verbe predicative

1. Când sunt semantice (au înţeles lexical propriu-zis, existând nişte sinonime contextuale), verbele a fi, a se face, a ajunge, a deveni, a ieşi, a părea etc. au statut predicativ, funcţionând ca predicate verbale.

2. Când sunt asemantice (nu au înţeles lexical propriu-zis, neexprimând o acţiune / un proces / o stare), ele rămân copulative şi fac parte din predicatul nominal (împreună cu numele predicativ).

Lista verbelor copulative din gramaticile tradiţionale include următoarele cuvinte: a fi, a deveni, a se face, a ieşi, a ajunge, a rămâne, a părea, a însemna.

A FIEste predicativ când are conţinut lexical „deplin”. Următoarele ipostaze îi sunt specifice pentru această valoare:

1. Când arată existenţa (în sens larg), de regulă explicit situată în timp sau în spaţiu, fiind substituibil cu unul din următoarele verbe: a exista, a se afla, a se găsi, a vieţui, a dura, a ţine:

În societatea de azi nu mai sunt atâtea valori solide.Oamenii cei mai săraci sunt în Africa şi Asia.Prostie este din abundenţă.De când sunt n-am mai văzut aşa ceva.Cât mai e până plecăm la munte?

Câţi kilometri sunt din Oradea până în Predeal?Când e minte, nu-i ce vinde.Ţăranii erau la cules de porumb.

2. Când arată o acţiune propriu-zisă, fiind sinonim cu a se întâmpla, a avea loc, a se produce, a se desfăşura, a se ţine (= a se derula în timp sau spaţiu), a cădea (ca dată):

La colţul străzii a fost o încăierare nemaipomenită.Ce-mi povesteşti tu a fost luna trecută.Pe vremuri, nunţile erau în aer liber.Totul a fost doar în imaginaţia ta.Când sunt examenele finale?Şi ce-i dacă nu o invităm şi pe Alexandra?3. Când arată continuitatea (desfăşurarea) în timp, fiind sinonim cu a dura, a dăinui, a ţine, a data, a se împlini, a trece (o perioadă):

Mănăstirea aceasta e de pe timpul lui Ştefan cel Mare.De când e pâinea?Mâine vor fi patru ani de când bunicul s-a stins din viaţă.E mult de-atunci.

4. Când arată mişcarea, fiind sinonim cu a merge, a trece, a se duce, a da (pe) la, a umbla:

Când am fost cu prietenii la mare, am dat peste nişte colegi de liceu.Ai fost azi la facultate?Pe unde mi-ai fost toată dimineaţa?

1



5. Când arată originea, provenienţa, fiind sinonim cu a se trage, a fi de loc, a-şi avea originea, a proveni:

De unde eşti, dragă Maria?Roşiile sunt din Turcia.Voi de unde ziceţi că sunteţi?Hainele primite sunt de la un second-hand.

6. Când arată preţul, valoarea, cantitatea, mărimea (în timp), fiind sinonim cu a costa, a valora, a face (= a valora), a dura, a ţine:

Cât sunt merele?Biletul la concert e vreo 20 de lei.Cât e ora de curs universitar?

7. Când are alte sensuri: a pleca sau a sosi (La ce oră e rapidul de Bucureşti?); a trebui, a fi dat (Când e să ţi se întâmple, tot se întâmplă.; Dacă e să te ajute, măcar s-o facă acum.); a însemna, a prevesti, a fi semn (că) (Ce e când visezi cu şerpi?)

A fi este predicativ numai la mod personal, având funcţia de predicat verbal, iar substantivul / pronumele în nominativ pe lângă el va fi subiect, nu nume predicativ.

De multe ori apar diverse circumstanţiale pe lângă a fi predicativ (de loc, de timp, cantitativ, de cauză etc.) exprimate prin diverse părţi de vorbire.

OBSERVAŢIE:

1. O situaţie aparte se manifestă în cazul lui a fi dintr-o serie de expresii fixe prin care se exprimă diferite aspecte ce vizează:

a) starea fiziologică: mi-e foame, ţi-e sete, ni-i frig etc.b) starea sufletească: mi-e dor, mi-e ruşine, i-i jenă etc.c) starea atmosferică: e noapte, e ziuă, e toamnă etc.

În aceste expresii, verbul a fi este utilizat exclusiv la persoana a III-a, singular, iar substantivul din structura lor tot la numărul singular (multe dintre ele fiind defective de plural).

Caracterul deosebit al acestor structuri este dat de posibilitatea interpretării sintactice duble a verbului a fi:

a) verb copulativ, expresia respectivă fiind un predicat nominal (a fi = verb copulativ + substantivul în nominativ, nume predicativ). În această ipostază, a fi nu se poate substitui cu niciunul dintre sinonimele sale

b) verb predicativ, a fi existenţial, formând singur predicatul verbal, iar substantivul de după acesta îndeplinind rolul de nume predicativ în nominativ (această soluţie este cea tradiţională, prezentă şi în manualele şcolare).

Unele dintre expresiile stării sufleteşti ori fiziologice au corespondente verbale simple: a-i fi jenă = a se jena, a-i fi ruşine

2



= a se ruşina, a-i fi scârbă = a se scârbi, a-i fi teamă = a se teme etc. Echivalenţa semantică (mai mult sau mai puţin totală) dintre expresie şi verb conduce la ideea că substantivul este nume predicativ. În caz contrar ar trebui să acceptăm că aceste expresii sunt locuţiuni, cu structura singulară predicat + subiect.

Pentru aceeaşi interpretare – substantivul-nume predicativ – pledează şi paralelismul: a-i fi ruşine – a fi ruşinat, a-i fi foame – a fi flămând, a-i fi frică – a fi fricos etc., componentul nominal al acestora din urmă fiind nume predicativ.

A DEVENI1.) Este aproape întotdeauna copulativ, intrând în alcătuirea predicatului nominal, având sensul de a se transforma, a se preface în, a ajunge să fie ...

Ioana va deveni profesoară de religie.Pe zice ce trece devine mai frumoasă.Cum devine cazul?

Cu aceeaşi valoare copulativă este folosit şi impersonal, pe lângă un adverb de mod, verb la supin ori substantiv (într-o expresie verbală impersonală care cere o subordonată subiectivă):

Începe să devină clar că te-ai înşelat în privinţa ei.

Devine de necrezut ce se poate întâmpla în asemenea cazuri.Devine o problemă dacă ne implici şi pe noi în scandalul creat.

2.) Este rar întrebuinţat ca verb predicativ (predicat verbal), cu acelaşi sens şi numai în limbaj filosofic, apărând foarte rar, de regulă în corelaţie cu a fi, creând opoziţia stare – devenire: În univers nimic nu e static, totul devine.

A SE FACE, A IEŞI, A AJUNGESunt considerate copulative când sunt echivalabile ori sinonime cu a deveni:Ioana va deveni profesoară de religie. = Ioana se va face profesoară de religie. = Ioana va ajunge profesoară de religie.Sinonimia între cele 4 verbe este una contextuală, departe de a fi perfectă. Identificarea calităţii de verb copulativ se face prin înlocuirea cu a deveni, înţelesul şi structura propoziţiei rămânând neschimbate.

A SE FACE1. Este copulativ prin sinonimie „clară” cu a deveni:

Până vei merge la şcoală te vei face mare.

OBSERVAŢII:1.) Acest verb este copulativ numai la diateza reflexivă cu pronume neaccentuat în acuzativ (a se face).

3



Compară: Doi cu doi fac patru. (fac = verb predicativ), Doi cu doi se fac patru. (se fac = verb copulativ).

La altă diateză (activă – a face, pasivă – a fi făcut, -ă, -i, -e) cu pronume reflexiv în dativ (a-şi face) nici nu se pune problema de a fi copulativ.În exemplul: Rămas capul familiei, el şi-a făcut fraţii preoţi, iar pe sine s-a făcut învăţător.1

Apare un corespondent agentiv şi cauzativ al verbului a se face. Primul verb, a-şi face este tranzitiv (având drept complement direct substantivul fraţii, iar pronumele reflexiv în dativ -şi este un dativ posesiv, atribut) şi este urmat de un predicativ suplimentar, preoţi. Al doilea verb apare cu pronumele reflexiv s- în acuzativ, complement direct, iar substantivul învăţător este tot un predicativ suplimentar.

2. Copulativ este a se face şi în câteva expresii, considerate adesea, din cauza echivalenţei cu un verb, drept locuţiuni verbale, interpretare evident greşită: a se face galben la faţă, a se face vânăt (verde, neagru, albastru etc.), a se face stăpân pe ..., a se face de ruşine (de minune, de ocară, de pomină, de râsul târgului ...)

2.) Ca termen simetric cu auxiliarul predicativ a fi în cadrul opoziţiei stare – devenire din

1 Exemplul este preluat din Gramatica limbii române. Enunţul, p. 282.

grupări cu caracter impersonal, prin care se exprimă stări sufleteşti, fiziologice sau atmosferice, a se face este copulativ: a i se face frică (dor, scârbă, groază, ruşine), a i se face frig (cald, sete, foame), a se face ziuă (noapte, întuneric, vreme bună, lumină).

a) Potrivit acestei interpretări (a se face = verb copulativ), substantivul în nominativ de după el este nume predicativ, nu subiect: Lui Ion i se făcu frică de boală., Şi dintr-odată afară se făcu lumină.

se făcu frică = Predicat Nominal format din verbul copulativ, intranzitiv a se face, mod indicativ, timp perfect simplu, nr. sg., pers. a III-a, diateza reflexivă, conjug. a III-a + NP exprimat prin subst. comun simplu, fem., sg., N1

lumină = NP exprimat prin subst. comun simplu, fem., sg., N1

b) Dacă, dimpotrivă, a se face şi opozantul său semnatic, a fi, sunt predicative, cum sunt cel mai adesea considerate, inclusiv în manuale, substantivul este, în ambele tipuri de construcţii subiect. Cele două interpretări sunt posibile şi justificate, ele trebuind amândouă acceptate (= soluţie dublă).Astfel, frică / lumină = subst. comun simplu, fem., sg., N1, S.

2. A se face este predicativ când are unul din sensurile:

4



a se produce, a se fabrica, a se confecţiona (din): Ţuica se face chiar şi din struguri., Mobila se face din lemn tare sau pal melaminat.

a se realiza, a se întreprinde: Săptămânal se face curăţenie în birouri.

a se preface, a simula: Mama s-a făcut că pleacă.

a fi posibil: Cum se face că nu înţelegi problema?

a se întâmpla: Ce s-a făcut cu el de a dispărut de atâta vreme?

a se părea (impersonal): Se făcea că eram la munte şi ne plimbam prin pădure.

a se desfăşura, a se deschide înaintea ochilor: Se făcea o vale lungă (o bifurcaţie).

A AJUNGE1. Este verb copulativ prin sinonimie cu a deveni: Tu vei ajunge o persoană importantă în lumea afacerilor., Copilul tău a ajuns cineva.

Este verb copulativ prin opoziţie cu a fi:

Ai ajuns de râs (de plâns, de nerecunoscut ..) în ochii oamenilor. (NP realizat prin verb la supin)Mihai a ajuns [să nu se mai înţeleagă cu nimeni.] (subordonată PR după verbul copulativ)

Tot valoare copulativă are a ajunge şi în expresia a ajunge rău (bine): Nu pot să cred că ai ajuns rău după munca ta de-o viaţă. (NP este realizat prin adverb de mod)

2. Este verb predicativ când are alte sensuri, dintre care: a sosi (intranzitiv – verb de

mişcare): Am ajuns mai repede la facultate.

a prinde, a apuca (tranzitiv): Nu vei ajunge trenul dacă zăboveşti atâta., Pe Ioana am ajuns-o chiar pe linia de final.

a fi suficient, a fi de-ajuns: Omului nu-i ajunge niciodată [cât are.] (subordonată SB), Nu-ţi ajunge niciodată timpul., Ajunge [că ne-ai provocat atâta suferinţă.] (subordonată SB), Nu ajunge [să spui], trebuie să şi acţionezi. (subordonată SB), Ajunge cu vorbăria goală.

A IEŞI1. Este verb copulativ prin sinonimie aproximativă cu a deveni:

Turcii au ieşit biruitori în unele lupte cu românii.Am ieşit prima la concursul de matematică.

2. Este verb predicativ cu celelalte sensuri: a părăsi (un interior, un spaţiu

anume), antonim al lui a intra: Am ieşit din cameră de vreo două ori., De ce nu ieşi din casă deloc?

a merge, a pleca: Ieşim în oraş?, Ieşim la munte?

a reieşi, a rezulta: De-aici n-o să iasă nimic bun., N-a ieşit rezultatul analizei.

a răsări: Încă n-au ieşit toţi ghioceii în părculeţ.

OBSERVAŢIE:

5



Folosit cu pronume reflexiv în dativ, formează împreună cu diferite substantive în acuzativ (cu prepoziţia din) locuţiuni verbale: a-şi ieşi din minţi, a-şi ieşi din sărite, a-şi ieşi din ţâţâni, a-şi ieşi din balamale, a-şi ieşi din pepeni etc.

A RĂMÂNE1. Este verb copulativ, cu unul dintre sensurile: a păstra (pe mai departe) o

calitate: A rămas profesor în satul natal.

a dobândi o calitate, sinonim cu a deveni: Ai rămas neschimbat., Domnişoara Ionescu a rămas lector de limba română la Praga., A rămas perplex (gură-cască, împietrit, înlemnit), când a auzit una ca asta., Făcând aşa ceva, tu vei rămâne de minciună (de ruşine), nu el.

2. Este verb predicativ cu sensul său fundamental, a

sta pe loc, a nu pleca: Mai rămâi câteva zile pe la noi.

folosit impersonal, sinonim cu a urma (să), a trebui (să). Într-un asemenea context, a rămâne este urmat fie de un verb la infinitiv ori supin cu funcţie de subiect, fie de o subordonată subiectivă: Rămâne [să ne mai sfătuim.], Rămâne de stabilit data nunţii., Rămâne a se mai pune la punct detaliile.

cu sensul de a persista, a fi (a exista) în continuare: Mi-au mai rămas nişte bani mărunţi, ia două cornuri., Deşi am tot

spălat paltonul, au rămas câteva pete de ulei.

A PĂREAIndiferent de statutul său (verb copulativ sau predicativ), a părea are acelaşi sens (= exprimă aparenţa) şi de aceea deosebirea între valoarea copulativă şi cea predicativă nu se poate face „prin înţeles”, ci sintactic.

1. Este verb copulativ când este folosit personal, cu sau fără pronume personal neaccentuat în dativ: Tu pari un om la locul său., Propunerea aceasta îmi pare foarte potrivită ocaziei., Păreau [că se interesează de facultate.] (subordonată PR)

OBSERVAŢIE:Cu subiect la persoana a III-a, singular sau plural, a părea poate fi însoţit de reflexivul se, opoziţia personal – impersonal neutralizându-se în favoarea personalului: Opinia emisă asupra cărţii (îmi) pare deosebită., Opinia emisă asupra cărţii (mi) se pare deosebită., Ei (îmi) par nişte vecini liniştiţi., Ei (mi) se par oameni liniştiţi.

2. Este verb predicativ când este folosit impersonal, de regulă cu un pronume personal neaccentuat în dativ şi / sau cu reflexivul se, fiind urmat de o subordonată subiectivă: Se pare [că nu m-am înşelat în privinţa lui.], Ţi se pare [c-aş glumi]?, Îmi pare [că nu-mi laşi altă opţiune.], Lui Ion îi pare [că toţi îl şantează.]

6



Fără pronume personal neaccentuat în dativ, a părea impersonal este utilizat mai rar: Părea [că printre nouri s-a fost deschis o poartă ...].

OBSERVAŢIE:a) A părea apare în expresiile a-i părea bine, a-i părea rău. Dat fiind faptul că opoziţia copulativ – predicativ nu se marchează, în cazul acestui verb, pe una de sens, e mai greu de precizat valoarea acestui verb: sau copulativ, sau predicativ.

În al doilea rând, pentru că cele două expresii pot fi echivalate fiecare cu câte un verb – a-i părea bine = a se bucura, a-i părea rău = a regreta, a părea poate fi considerat verb predicativ, component într-o locuţiune verbală (vezi şi locuţiunile substantivale părere de bine = bucurie, părere de rău = regret, care, ca locuţiuni substantivale, nu pot proveni decât de la locuţiuni verbale).

De aceea trebuie acceptate ambele variante de interpretare, respectiv predicat nominal (a părea = verb copulativ, intranzitiv + NP exprimat prin adverb de mod) şi predicat verbal exprimat prin locuţiune verbală.

b) Tot o soluţie dublă trebuie acceptată şi în privinţa felului subordonatei introduse prin că sau să de după aceste predicate impersonale:

sau subiectivă (SB), datorită caracterului impersonal: Îmi pare bine [să te cunosc.]

sau completivă prepopoziţională (Cprep.), datorită echivalenţei cu un complement prepoziţional: Îmi pare rău [că n-ai reuşit la examene.] – Îmi pare rău de nereuşita ta la examene., Îmi pare bine [că ai venit.] – Îmi pare bine de venirea ta.

A ÎNSEMNA1. Este copulativ când stabileşte echivalenţa între entitatea-subiect şi entitatea-NP:

George Bacovia era, în viaţa curentă, G. Vasiliu.Munca înseamnă sănătate.A munci înseamnă [că ai satisfacţii.] (predicat nominal incomplet cerând o subordonată PR)Un spor de 30% înseamnă mult pentru mine.

2. Este predicativ când are sensul de a scrie, a lua notiţe, a consemna:

Mi-am însemnat pe caiet toate datele problemei de matematică.Tâmplarul îşi va însemna pe lemn dimensiunile necesare decupării unor bucăţi exacte.

7

Fisa Morfologia Verbe Predicative Copulative

Documents

Transcript of Fisa Morfologia Verbe Predicative Copulative