Universitatea din BucurestiFacultatea de Administratie si AfaceriSpecializarea Administratie Publica

Finantarea proiectelor publice si la nivel de firma

Cuprins:

1. Ce este finanţarea?

1.1 Sursele de finantare ale afacerilor

1.2 Finanţare prin subvenţii ale UE

1.3 Finanţarea clasică şi finanţarea pe bază de proiect

2. Decizia de finanţare

3. Finantarea si eficienta investitiilor

4. Eficienta economica a investitiilor

5. Parteneriatul PUBLIC-PRIVAT

5.1 Istoricul legislativ al PPP-urilor

5.2 Obiectul contractelor de proiecte de parteneriat public-privat

5.3 Domeniu de aplicare a PPP-ului

5.4 Tipul contractelor de parteneriat public-privat

6. Înfiinţarea companiei de proiect

1. Ce este finanţarea?

Se poate spune că finanţarea reprezintă operaţia de punere la dispoziţia persoanelor juridice sau

fizice a unor fonduri băneşti din anumite resurse şi în condiţii bine determinate pentru scopuri

precise si cu titlu nerambursabil. Finanţarea unor proiecte de investiţii (Project Finance - PF) se

constituie într-o tehnică de sine stătătoare de finanţare a proiectelor, concept adeseori confundat

cu finantarea oricarui proiect de investitii. În esenţă, finanţarea proiectelor de investiţii poate fi

definită ca finanţarea unui proiect de investiţii de capital, separabil din punct de vedere economic

şi legal, în care fluxurile de numerar rezultate din proiect reprezintă sursa de fonduri pentru plata

serviciului datoriei şi a celor care au investit capital în acţiunile proiectului; datoriile proiectului

nu apar în bilanţul firmei sponsor şi astfel nu îi afectează capacitatea de îndatorare, iar creditorii

au posibilităţi limitate (sau nule) de regres împotriva acţionarilor în caz de imposibilitate de

plată.

Finantarea proiectelor de investitii (Project Finance - PF) reprezinta o tehnica de sine statatoare

de finantare a proiectelor intensive în capital, concept adeseori confundat cu finantarea oricarui

proiect de investitii. În esenta, finantarea proiectelor de investitii poate fi definit ca finantarea

unui proiect de investitii de capital, separabil din punct de vedere economic si legal, în care

fluxurile de numerar rezultate din proiect reprezinta sursa de fonduri pentru plata serviciului

datoriei si a celor care au investit capital în actiunile proiectului; datoriile proiectului nu apar în

bilantul firmei sponsor si astfel nu îi afecteaza capacitatea de îndatorare, iar creditorii au

posibilitati limitate (sau nule) de regres împotriva actionarilor în caz de imposibilitate de plata.

Finantarea proiectelor de investitii poate fi definit si negativ, prin ceea ce nu este: finantarea

proiectelor de investitii nu este o forma de finantare a unui proiect ce nu poate fi finantat pe baze

conventionale, ce nu poate realiza plata serviciului datoriei si un ROE ("return on equity")

acceptabil pentru actionari.

Finantarea proiectelor de investitii poate fi definita si ca mecanismul complex de obtinere de

fonduri pentru finantarea unui proiect de investitii de capital, separat din punct de vedere

economic, unde furnizorii de fonduri analizeaza în principal fluxurile de numerar generate de

proiect ca sursa pentru recuperarea creditelor acordate si plata dobânzilor sau pentru remunerarea

capitalului cu care au participat la capitalul social al companiei de proiect. Termenele pe care

sunt contractate împrumuturile precum si durata actiunilor sunt în functie de caracteristicile

preconizate pentru fluxurile de numerar. Desi finantarea proiectelor de investitii are anumite

trasaturi comune, finantarea pe baza proiectului impune în mod necesar adaptarea pachetului

modalitatilor de finantare la particularitatile fiecarui proiect.

1.4 Sursele de finantare ale afacerilor

Principalele categorii de finantatori activi in Romania sunt: Uniunea Europeana, Guvernul

Romaniei, guvernele sau ambasadele unor state straine, bancile si institutii financiare

internationale (de ex.: BERD, Banca Mondiala), bancile active in Romania, fundatii sau alte

organizatii internationale cu statut asemanator (de ex.: Fundatia "Soros"), mari corporatii (de ex.:

Microsoft, Coca-Cola).

Care sunt avantajele si dezavantajele utilizarii diferitelor surse de finantare?

A) Sursele interne de finantare

    Avantaje:

mentinerea independentei si autonomiei financiare, deoarece nu se creeaza obligatii

suplimentare (dobanzi, garantii);

pastrarea capacitatii organizatiei de a contracta credite;

constituie un mijloc sigur de acoperire a necesitatilor financiare ale organizatiei.

    Dezavantaje:

proprietarii dispun de fonduri mai reduse pentru a investi in alte activitati mai profitabile

decat activitatea care a generat excedentul financiar.

B) Sursele externe de finantare

a. Creditul

    Avantaje:

timp scurt de acces la resursele financiare necesare;

este accesibil in orice moment;

poate fi obtinut un volum variabil de resurse financiare, functie de necesitati;

posibilitate de negociere a conditiilor de rambursare.

    Dezavantaje:

aparitia unor obligatii suplimentare (dobanda, garantii);

existenta unor formalitati obligatorii de indeplinit (documentatii, rapoarte periodice etc.).

b. Finantarea nerambursabila (subventii guvernamentale, programe de finantare nerambursabila

publice sau private)

    Avantaje:

pot fi finantate activitati fara sa se consume resurse proprii sau sa se contracteze credite;

este pastrata independenta si autonomia financiara a organizatiei.

    Dezavantaje:

acces dificil (fondurile se acorda periodic, de regula pe baza unor licitatii);

control strict al modului de utilizare a fondurilor de catre finantatori, inclusiv prin

colaborare cu alte institutii de specialitate (Curtea de Conturi etc.).

1.1 Surse de finanţare:

 

Fonduri de la Uniunea Europeana

Asistenţa financiară primită de la Uniunea Europeană operează pe baza următoarelor principii-

cheie:

a) programarea - principiu care implică diagnosticarea situaţiei existente, formularea unei

strategii multianuale integrate şi coerente şi definirea de obiective concrete şi fezabile;

b) subsidiaritatea - principiu de bază a funcţionării U.E. care se traduce prin faptul că o autoritate

superioară nu trebuie şi nu poate prelua activităţile unei autorităţi inferioare, atât timp cât aceasta

poate să atingă scopul în mod eficient (de aceea, fondurile structurale nu sunt direct alocate de

Comisia Europeană, principalele priorităţi ale unui program de dezvoltare fiind definite de

autorităţi naţionale/regionale în cooperare cu Comisia Europeană, iar selecţia şi managementul

proiectelor rămân în responsabilitatea exclusivă a autorităţior naţionale/regionale);

c) concentrarea resurselor - principiu care asigură direcţionarea celei mai mari părţi a resurselor

financiare pe câteva obiective prioritare către regiunile cu cele mai critice situaţii economice.

d) adiţionalitatea - principiu care implică faptul că asistenţa furnizată de U.E. este

complementară celei asigurate de un stat membru (ajutorul comunitar trebuie să fie suplimentar

şi nu un substitut pentru activităţile şi cheltuielile raţionale);

e) parteneriatul - principiu-cheie care implică cooperarea strânsă între Comisia Europeană şi

autorităţile corespunzătoare, naţionale/regionale/locale, inclusiv parteneri economici şi sociali.

 

Resurse de la instituţiile financiare locale, de la instituţii financiare internaţionale şi/sau

obţinute prin PPP

Această sursă de finanţare va fi folosită pentru a:

a) co-finanţa proiecte cu componenţa de grant de la UE;

b) finanţa proiectele de sine-stătătoare;

 

Resursele de la instituţiile financiare locale şi/sau obţinute prin PPP

constau, fără a fi limitate la acestea, în următoarele:

a) împrumuturi de la băncile comerciale;

b) obligaţiuni locale;

c) alte instrumente financiare;

d) forme contractuale în cadrul PPP.

Resursele de la instituţiile financiare internaţionale constau în principal în împrumuturi.

Modul de abordare privind contractarea imprumuturilor de la instituţiile financiare internaţionale

presupune respectarea următorului protocol:

a) Toate relaţiile cu entităţile străine se vor realiza prin intermediul Ministerului Finanţelor

Publice;

b) se va negocia direct cu instituţiile financiare internaţionale dar vor cere aprobarea /autorizaţia

de a contracta datoria externă de la Ministerul Finanţelor Publice, înainte de a semna acordul de

împrumut.

Bugetul de stat

Destinaţia fondurilor de la bugetul de stat consta, fără a se limita la acestea, în următoarele:

a) co-finanţarea proiectelor de investiţii finance de UE;

b) finanţarea proiectelor de sine-stătătoare în cazurile în care alte surse nu sunt accesibile datorită

diferitelor constrângeri (constrângerile suportabilităţii, constrângerile limitării serviciului

datoriei, etc);

Criteriul pentru acordarea contribuţiilor de la bugetul de stat pentru investiţile publice de interes

local vizând modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor

comunitare de utilităţi publice se va baza pe:

a) suportabilitatea locală scăzută (ca şi contribuţii locale de finanţare);

b) prioritatea acordată proiectelor ce servesc mai multor autorităţi ale

administraţiei publice locale;

Bugetul local

a) alocarea fondurilor de la bugetul local;

b) contractarea împrumuturilor;

c) garantarea imprumuturiior;

d) realizarea de PPP.

Participarea sectorului privat

Poate decide, în conformitate cu legislaţia existentă privind parteneriatul public privat,

implicarea sectorului privat pentru a eficientiza operarea serviciilor, pentru un raport calitate/preţ

mai bun, pentru a extinde aria de operare, pentru a asigura creşterea calităţii şi continuităţii

serviciilor comunitare de utilităţi publice şi pentru acoperirea nevoilor de co-finanţare în cadrul

programelor europene (grant-uri).

Principalele obiective pe care autorităţile administraţiei publice locale trebuie să le ia în

considerare atunci când decid implicarea sectorului privat sunt:

a) aportul de expertiza tehnică, managerială si tehnologică în sector;

b) îmbunătăţirea eficienţei economice (investiţii operaţional şi de capital);

c) injectarea investiţiilor de capital la scară mare sau câştigarea accesului la pieţele private de

capital;

d) reducerea subvenţiilor publice (ceea ce permite redirecţionarea fondurilor eliberate);

e) izolarea sectorului de intervenţia externă pe termen scurt;

f) mărirea receptivităţii sectorului la nevoile şi preferinţele consumatorilor;

g) atragerea de fluxuri financiare extra bugetare;

h) disponibilizarea unor fonduri publice şi utilizarea lor în alte domenii de interes local.

Alte surse de finanţare

Resurse de la instituţiile financiare locale, de la instituţii financiare internaţionale şi/sau

obţinute prin PPP

Această sursă de finanţare va fi folosită pentru a:

a) co-finanţa proiecte cu componenţa de grant de la UE;

b) finanţa proiectele de sine-stătătoare;

În cazul în care conduceţi o întreprindere mică sau mijlocie (IMM), puteţi beneficia de finanţare

UE prin subvenţii, împrumuturi şi, în unele cazuri, garanţii. Ajutorul este disponibil fie direct

(subvenţii UE), fie prin programe gestionate la nivel naţional. IMM-urile pot beneficia, de

asemenea, de o serie de măsuri nefinanciare de asistenţă sub formă de programe şi servicii de

sprijin în afaceri.

1.2 Finanţare prin subvenţii ale UE

• Această finanţare este în mare parte tematică, cu obiective specifice – mediu, cercetare, formare

– concepute şi puse în aplicare de diverse departamente ale Comisiei Europene sau agenţii

executive.

• IMM-urile sau alte organizaţii (de exemplu asociaţii de afaceri, furnizori de asistenţă în afaceri

sau consultanţi) pot aplica, de obicei, direct pentru programe, în general cu condiţia să prezinte

proiecte durabile, cu o plusvaloare şi transnaţionale.

Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii au lansat o

iniţiativă comună pentru îmbunătăţirea accesului la finanţe al IMM-urilor în ţările mai puţin

dezvoltate. Iniţiativa, denumită Resurse Europene Comune pentru Întreprinderile Mici şi

Mijlocii, va permite statelor membre şi regiunilor să utilizeze o parte din fondurile lor structurale

pentru a furniza garanţii pentru împrumuturi, precum şi finanţări în fonduri proprii şi capital de

risc pentru IMM-uri.

Prin Programul-Cadru pentru Competitivitate şi Inovaţie (CIP), s-au alocat 1 130 de milioane de

euro pentru instrumente financiare pe perioada 2007-2013. Acestea sunt organizate în trei

scheme, administrate în cooperare cu Fondul European de Investiţii (EIF) şi cu alte instituţii

financiare internaţionale:

› mecanismul în favoarea IMM-urilor inovatoare şi cu creştere rapidă (MIC) vizează creşterea

aportului de fonduri proprii pentru IMM-urile inovatoare, atât în stadiile lor timpurii (MIC1), cât

şi în faza de expansiune (MIC2). MIC împarte riscul şi recompensele cu investitori privaţi,

asigurând un efect de levier important privind aportul de fonduri proprii pentru companiile

inovatoare;

› mecanismul de garantare pentru IMM-uri oferă garanţii adiţionale pentru creşterea finanţelor de

credit pentru IMM-uri;

› dispozitivul de întărire a capacităţilor sprijină intermediarii financiari în anumite state membre.

Exemple:

Proiectul de ajutorare a fermierilor individuali si a intreprinderilor private, finantat de Banca

Mondiala prin intermediul BRD si Bancii Agricole.

Sectoare vizate: prelucrarea produselor agricole, marketing, comercializarea produselor agricole,

alte afaceri in mediu rural.

Scopul creditarii: investitii noi si cresterea capitalului circulant.

Perioada creditarii: maximum 5 ani, cu o perioada de gratie de pana la 12 luni.

Dobanda: dobanda de refinantare a BNR, plus marja bancii implicate.

Restructurare - privatizare, proiect BERD, linie de credit deschisa pentru BRD.

Sectoare vizate: exportatori romani privatizati sau de stat cu programe reale de privatizare.

Perioada creditarii: 2 - 7 ani, cu 6 - 12 luni perioada de gratie.

Dobanda: 9 - 10% pe an.

Linie APEX Global, a Bancii Europene de Investitii, cu implicarea BRD si a Bancii Ion Tiriac.

Domenii vizate: industrie, agricultura si servicii conexe, turism.

Scopul creditarii: proiecte initiate de societati mixte cu parteneri din UE (dezvoltare durabila).

Perioada creditarii: 2 - 7 ani, cu 6 - 12 luni perioada de gratie.

Dobanda: 9 - 10% pe an.

Schema de credite PHARE pentru IMM, ce urmeaza a fi implementata de Agentia Nationala de

Privatizare in colaborare cu doua banci si Fondul Roman de Garantare a Creditelor (octombrie

1997).

Domenii vizate: acordarea de micro-credite pe termen mediu, in valuta, pentru IMM.

Scopul: formarea unei culturi a creditului in sectorul privat, stimularea bancilor comerciale sa

acorde credite IMM, in special pentru bunuri de investitii.

Perioada creditarii: 1 - 6 ani, cu perioada de gratie pana la 1 an.

In Romania, datorita lipsei legislatiei si a institutiilor specializate in sustinerea si promovarea

IMM, avantajul datorat inexistentei unei concurente reale este practic anulat. Principala

problema nu o reprezinta ideile sau dorinta de munca, ci aspectele privind finantarea afacerii, cel

putin in perioada de inceput.

Conditie esentiala pentru dezvoltarea viitoare a firmei este sa dispuna de o finantare corecta si

completa, intrucat fara un capital suficient, care sa confere siguranta ca afacerea se va dezvolta in

continuare, firma va trai de pe o zi pe alta, din experiente, nivelul de risc fiind crescut. In aceasta

situatie firma este extrem de vulnerabila.

Finanţarea proiectelor de investiţii se constituie într-un mecanism complex de obţinere de

fonduri pentru finanţarea unui proiect de investiţii de capital, separat din punct de vedere

economic, unde furnizorii de fonduri analizează în principal fluxurile de numerar generate de

proiect ca sursă pentru recuperarea creditelor acordate şi plata dobânzilor sau pentru remunerarea

capitalului cu care au participat la capitalul social al companiei de proiect. Termenele pe care

sunt contractate împrumuturile precum şi durata acţiunilor sunt în funcţie de caracteristicile

preconizate pentru fluxurile de numerar.

1.2 Finanţarea proiectelor de investiţii include, de obicei, următoarele elemente de bază:

1) un contract între părţile responsabile financiar pentru realizarea proiectului, pentru a pune la

dispoziţia proiectului toate fondurile necesare pentru realizarea acestuia ;

2) un contract între părţile responsabile financiar ( de obicei luând forma unui contract pentru

achiziţia produselor realizate de compania de proiect ), astfel încât atunci când compania de

proiect îşi va începe activitatea va avea suficiente încasări necesare cheltuielilor operaţionale şi

rambursării datoriilor ;

3) asigurări date de către părţile responsabile financiar ca în cazul producerii unei opriri în

activitatea companiei de proiect şi fiind necesare fonduri suplimentare, acestea vor fi puse la

dispoziţia ei prin intermediul unor contracte de asigurare, avansuri contra unor livrări ulterioare

sau alte mijloace.

Finanţarea proiectelor de investiţii trebuie să fie diferenţiată de finanţarea tradiţională directă sau

de finanţarea din sursele proprii firmei (autofinanţarea).

1.3 Finanţarea clasică şi finanţarea pe bază de proiect

Criterii de

comparaţie

Finanţarea clasică Finanţarea pe bază de

proiect

A. Organizarea

firmei (afacerii):

marile afaceri sunt de

obicei organizate în

forma clasică.

fluxurile de numerar

generat de diferite

active şi afaceri nu sunt

diferenţiate

proiectul poate fi organizat ca o

societate cu răspundere limitată sau

ca societate în comandita simpla

pentru a utiliza mai eficient

beneficiile fiscale

activele şi fluxul de numerar ale

proiectului sunt separate de alte

activităţi ale sponsorului

B. Controlul şi

monitorizarea

controlul aparţine în

principal managerilor

consiliul de

administraţie

monitorizează

performantele

corporaţiei în numele

acţionarilor

o monitorizare directa

este făcută de către

investitori

managerii rămân în control dar sunt

supuşi unei monitorizări mai atentă

decât în cazul unei finanţări clasice;

separarea activelor şi fluxului de

numerar facilitează monitorizarea

contractele ce guvernează

investiţiile în acţiuni şi în

instrumente de creditare a

companiei de proiect conţin

obligaţii şi alte provizioane care

facilitează monitorizarea

C. Alocarea

riscurilor

creditorii au recurs total

la sponsori

riscurile sunt dispersate

pe întregul portofoliu de

active

anumite riscuri pot fi

transferate altora prin

creditorii au în general recurs limitat

şi în anumite cazuri nu au recurs la

sponsorii proiectului

expunerea financiara a creditorilor

este specifica proiectului

aranjamentele contractuale

redistribuie riscurile legate de

încheierea de contracte

de asigurare, angajarea

în activităţi de hedging

proiect

D. Flexibilitatea

financiara

finanţarea poate fi în

general aranjata rapid

fondurile generate

intern pot fi folosite

pentru a finanţa alte

proiecte eludând

disciplina pieţei de

capital

presupune mai multe informaţii,

contracte şi costuri mai ridicate de

tranzacţie şi deci un timp mai

îndelungat pentru aranjare

fluxul de numerar generat poate fi

reţinut pentru proiecte ale

proprietarilor

E. Fluxul de

numerar disponibil

managerii au o mare

libertate pentru

alocarea acestuia

fluxurile de numerar

sunt nediferenţiate şi

apoi alocate conform

politicii firmei

managerii au o libertate limitata

prin contract fluxul de numerar

disponibil trebuie sa fie distribuit

acţionarilor

F. Structura

contractelor de

creditare

creditorii se bazează pe

întregul stoc de active al

sponsorului pentru a li

se rambursa datoria

in general datoria este

negarantată (când

împrumutatul este o

mare corporaţie )

creditorii se bazează numai pe

anumite active pentru rambursarea

creditelor

in general datoria este garantata şi

contractele de creditare sunt

adaptate caracteristicilor proiectului

G. Capacitatea de

îndatorare

datoria financiara

utilizează o parte a

capacităţii de îndatorare

a sponsorului

sprijinul pentru creditare din diferite

surse (beneficiarii produselor

proiectului) poate fi canalizat pentru

a sprijini

capacitatea de îndatorare a

sponsorului poate fi efectiv mărita

se poate ajunge la un nivel de

îndatorare scăzut

H. Falimentul se pot evita mai uşor

problemele de

insolvabilitate

finanţatorii au recurs

asupra întregului

portofoliu de active

dificultăţile intr-o

anumita afacere pot

consuma încasările din

proiectele viabile

costul rezolvării problemelor

financiare este mai redus

proiectul poate fi izolat de posibilul

faliment al sponsorului

creditorii au şanse mai reduse să-şi

recupereze creditele; datoria nu

poate fi rambursata prin proceduri

asupra altor proiecte

2. Decizia de finanţare

În decizia de finanţare atât investitorii (creditorii) cât şi beneficiarii finanţării operează cu trei

situaţii decizionale posibile: situaţia certa, incertă si riscantă.

Certitudinea absolută poate fi definită ca situaţia decizionala în care evoluţia viitoare a

evenimentelor, consecinţele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau

evenimente neaşteptate. Practic mecanismul decizional ar deveni un automatism, orice decizie,

indiferent de importantă şi complexitate ar deveni o chestiune de rutină.

Opusul noţiunii de certitudine absolută, incertitudinea absolută reprezintă situaţia în care

decidentul nu poate anticipa evoluţiile sau propriile sale acţiuni viitoare sau decizii şi nici ale

altora. Adoptarea unei decizii în condiţii de incertitudine este caracterizată prin următoarele

elemente: decidentul nu este conştient de existenţa unei problemă; decidentul dispune de

informaţii necorespunzătoare cantitativ, calitativ, care nu au relevantă; incapacitatea de

identificare a unei probleme nefavorabile (a cauzelor şi componentelor, a relaţiilor dintre

acestea) şi de scalare a lor în funcţie de gravitatea şi gradul de interdependenta dintre ele;

informaţie incomplete care nu permite formularea unei liste complete a consecinţelor unei

decizii.

In finanţarea internaţională a proiectelor de investiţii sponsorii urmăresc patru principale tehnici

de management al riscului:

1) adaptare şi minimizare;

2) transfer şi alocare;

3) influenţare şi transformare instituţională;

4) diversificare prin portofolii.

Conform unui studiu recent (din 2001) asupra a 60 de proiecte finanţate prin acest

mecanism, în care li s-a cerut managerilor sa identifice şi claseze riscurile întâmpinate, s-a

constatat ca predomina riscurile comerciale(41,7%), urmate de cele tehnice(37,8%) şi cele

instituţionale (20,5%). Multe riscuri sunt legate de ciclul de viata al proiectului: riscurile de

reglementare se diminuează după primirea aprobărilor, cele tehnice după experimente, riscurile

comerciale insa continua, fiind parţial independente de ciclul de viata al proiectului.

Sponsorii proiectului îşi asuma riscul realizării proiectului în bune condiţii şi pe cele de operare

şi întreţinere. Creditorii suporta riscul de neplata la timpul şi cu sumele convenite. De aceea ei

pretind anumite garanţii, ca de exemplu: în stadiul iniţial se pot îndrepta spre sponsori în caz de

nerambursare datorată depăşirii cheltuielilor; sau, se pot asigura ca lichidităţile generate de

proiect nu sunt utilizate pentru plata dividendelor ci mai întâi pentru serviciul datoriei; sau, prin

legarea dimensiunii serviciului datoriei de un anumit nivel al producţiei astfel ca orice suma

încasată care depăşeşte serviciul datoriei sa fie plasata intr-un cont special numit cont de regres

(engl.reclaim) folosit în cazurile în care încasările viitoare sunt insuficiente pentru plata

datoriilor.

În funcţie de tipul riscului, fiecare dintre aceşti participanţi îşi asumă deci o parte din riscurile

implicate de finanţarea proiectului de investiţii:

Riscuri Participanţi

Riscuri financiare:

- riscul de neplată;

- riscul de dobândă;

- riscul valutar;

- riscul de inflaţie (preţ).

- Băncile;

- Investitorii;

- Agenţiile guvernamentale de finanţare a

exporturilor;

- Companii de asigurare.

Riscuri de mediu:

- riscul de ţară;

- riscul politic;

- riscul de transfer;

- riscul suveran.

- Agenţiile multilaterale (MIGA de exemplu);

- Societăţile de asigurare (COFACE, MITI, PRS)

- Sponsorii

Riscuri de proiect:

- riscuri legate de localizarea proiectului;

- riscuri legate de personalul angajat;

- riscuri juridice;

- riscuri tehnologice;

- riscuri ecologice;

- riscuri comerciale;

- riscuri naturale.

- Companiile de asigurare;

- Contractorii;

- Furnizorii de echipamente;

- Sponsorul.

3. Finantarea si eficienta investitiilor

Investitiile ca si concept cunoscut este o diversitate de nuante si definiri.In dictionarul de

economie politica, investitiile sunt numite drept plasare de fonduri in industrie,agricultura,comert

si in alte ramuri, cu scopul asigurarii bazei materiale si a fortei de munca necesare desfasurarii si

largirii activitatii in aceste domenii.

Un alt concept este ca, investitiile au drept scop renuntarea la sumele lichide contra sperantei

unei resurse ulterioare etalate in timp.

Prin investitii intelegem o cheltuiala prezenta, certa care ve duce la rezultate viitoare de cele mai

multe ori incerte. Orice investitie cuprinde urmatoarele elemente:

-un subiect, persoana fizica sau juridical care investeste; -un obiect, care cuprine obiecte sau

mijloace in care se investeste;

-un cost, reprezentand mijloace financiare alocate investitiilor sau efortul facut de investitor;

-efectul sau valoarea economica, rezultata in urma investitiei.

In concluzie o investitie reprezinta o cheltuiala certa care va duce la obtinerea de efecte

viitoare.Aceste efecte trebuie considerate in conditii de risc si incertitudine.

In metodologia ONU in legatura cu investitiile se folosesc doi termeni:

1.investitii brute care cuprind valorile mijloacelor fixe in functiune, cresterea valorii mijloacelor

fixe circulante si soldul miscarii capitalului strain;

2.investitii nete care cuprind investitiile brute amortizarea.

Cheltuielile in investitii pot fi de doua categorii:

1.cheltuieli principale legate direct de mijloacele fixe, cheltuieli de achizitie, cheltuieli de

productie;

2.cheltuieli derivate care nu sunt legate in mod direct de mijloacele fixe (ex.cheltuieli cu studii

de teren).

Etapele procesului de investitii:

1.Cererea de investitie se refera la aparitia unei nevoi, pentru a carei satisfacere este necesara

constituirea de noi mijloace fixe sau dezvoltarea si largirea celor existente.Cererea de investitie

este cea care declanseaza procesul investitional.

2.Capacitatea economica de investitii se refera la existenta resurselor materiale,financiare si

valutare care pot fi alocate in procesul investitional.

3.Decizia de investitie se ia in functie de cererea de investitii si de capacitatea economica de

investitii.

Decizia de investitie cuprinde:

-formularea si analiza problemei;

-documentarea si informarea -stabilirea criteriilor -stabilirea obiectivelor -determinarea

rezultatului si identificarea variantelor -alegerea solutiilor optime -adoptarea strategiei de actiune

4.Programarea investitiilor se refera la elaborarea de programe, realizarea procesului

investitional si corelarea acestor programe cu alte programe de activitate.

5.Alocarea resurselor este constituirea efectiva a resurselor de investitii si repartizarea acestora

in timp si pe obiective.

6.Realizarea efectiva a obiectivelor de investitii se refera la aspectul fizic al procesului

investitional.

7.Darea in functiune a obiectivului de investitii

8.Atingerea parametrilor proiectati

9.Functionarea in regim proiectat in decursul duratei economice de functionare a obiectivului.

10.Scoaterea din functiune

4. Eficienta economica a investitiilor

Conceptul de eficienta economica - acest concept reprezinta un concept fundamental si un

obiectiv principal atat in teorie cat si in practica economica, atat la nivel microecomic cat si la

nivel macroeconomic.

Eficienta investitiilor - analizeaza investitiile din prisma efectelor multiple de orice natura pe

care le genereaza procesul investitional. Sunt multe investitii care au ca efect imbunatatirea

climatului de munca, respectarea legislatiei privind protectia mediului, etc.

Conceptul de eficienta economica ca si concept teoretic inseamna calitatea unui sistem

economic de a produce efecte economice utile iar masurarea eficientei economice se obtine prin

compararea efectelor cu efortul.

Un al doilea mod de a defini eficienta economica are in vedere abordarea din interiorul

sistemului.

Definirea eficientei economice ca o componenta a starii sistemului este utila in abordarea

analitica a sistemului pentru cunoasterea cailor sau a factorilor care conduc la un anumit

nivel de eficienta.

Definirea eficientei economice ca o stare a sistemului permite obtinerea de raspunsuri de

genul: - care sunt cauzele care determina un anumit nivel de eficienta economica?

- care sunt factorii care prezinta rezerve de crestere a eficientei economice?

- cu cat mai poate creste eficienta economica a unui sistem in anumite conditii?

Eficienta economica privita ca stare a sistemului depinde de calitatea actiunilor elementelor,

calitatea structurii sistemului si calitatea conducerii sistemului.

5. Parteneriatul PUBLIC-PRIVAT

În principiu, rolul partenerului public se referă la finanţarea, la punerea în aplicare a obiectivelor

de interes public, la calitatea serviciilor, la stabilirea preţurilor. Rolul investitorului privat se

referă la finanţarea, proiectarea, realizarea şi operarea pe criterii economice a obiectivului ce face

obiectul proiectului public-privat.

Prin contractul de parteneriat public-privat este urmărită realizarea atât a obiectivelor de interes

public, cât şi a celor de interes comercial.

Diviziunea responsabilităţilor, a valorii de finanţare şi a riscurilor sunt convenite prin contract.

Pe parcursul derulării unui contract de parteneriat public-privat, atât partenerul public cât şi cel

privat îşi păstrează identitatea şi responsabilitatea proprie.

5.1 Istoricul legislativ al PPP-urilor

Contractele de parteneriat public privat au fost reglementate prin OG nr. 16/2002. Însă, la data

promovării OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor

de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, s-a abrogat legislaţia privind parteneriatul

public privat, noţiunea fiind înlocuită cu cea de concesiune de lucrări, ceea ce a creat confuzii în

mediul de afaceri. Însă, acest demers legislativ s-a dovedit a fi o piedică în calea parteneriatelor

publice private din mai multe motive. Actele normative din domeniu nu acoperă toate

modalităţile de realizare a parteneriatelor publice-private, ca dovadă numărul foarte mic de

concesiuni. În mod practic, PPP-urile au fost posibile numai în domeniul construcţiilor.

Legislaţia actuală nu asigură un cadru concret privind gestionarea riscurilor pe perioada de

derulare a proiectului şi nu sunt reglementate corespunzător nici aspectele de parteneriat public-

privat cu cofinanţare din fonduri structurale şi de coeziune în ceea ce priveşte eligibilitatea

tipurilor de proiecte, eligibilitatea cheltuielilor, a ratelor potenţiale de cofinanţare, ajutorul de stat

şi posibilităţi de venituri neaşteptate.

5.2 Obiectul contractelor de proiecte de parteneriat public-privat

Parteneriatul public-privat se poate realiza prin diverse tipuri de contracte, în funcţie de nivelul

de implicare a investitorului. Acestea pot fi:

a) proiectare-construcţie-operare (PCO) - un contract între autoritatea publică şi investitor, în

care proiectarea, începând cu faza de proiect tehnic, construcţia şi operarea sunt transferate

investitorului pe o durată de maximum 49 de ani.

b) construcţie-operare-reînnoire (COR) - investitorul îşi asumă finanţarea, construcţia şi costurile

pentru operarea şi întreţinerea bunului public, pe o durată de maximum 49 de ani. Investitorului i

se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare

pentru utilizarea bunului public pentru o perioadă stabilită. În acest mod, investitorul poate să-şi

recupereze investiţia, să finanţeze întreţinerea şi poate să asigure un profit rezonabil. Aceste

niveluri de tarifare sunt stabilite în prima ofertă a investitorului. Ulterior, investitorului i se

permite sa renegocieze nivelul de tarifare la reînnoirea dreptului de exploatare a facilităţii pentru

o nouă perioadă, la expirarea perioadei stabilite iniţial, dacă aceasta a fost mai mică de 49 de ani.

Durata totală a contractului iniţial şi a noii perioade nu poate depăşi 49 de ani în total;

c) construcţie-operare-transfer (COT) - un contract în care investitorul îşi asumă construcţia,

incluzând finanţarea, operarea şi întreţinerea unui bun public, pe o durată de maximum 49 de ani.

Investitorului i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife de

utilizare pentru a-şi recupera investiţia şi a-şi acoperi costurile de întreţinere, inclusiv pentru a

obţine un profit rezonabil;

d) închiriere-dezvoltare-operare (IDO) - un contract încheiat între autoritatea publică şi

investitor, în care investitorul închiriază un bun public existent (având inclusiv dreptul de a

obţine venituri din furnizarea anumitor servicii), pentru o perioadă care nu poate depăşi 49 de

ani. În acest tip de contract, investitorul nu este obligat să investească în realizarea bunului

public;

e) reabilitare-operare-transfer (ROT) - un contract între autoritatea publică şi investitor, în care

bunul public este transferat investitorului. Investitorul finanţează, reabilitează, operează şi

întreţine bunul public pentru o anumită perioadă, care nu poate depăşi 49 de ani.

La finalizarea contractului, indiferent de tipul acestuia, bunul public este transferat, cu titlu

gratuit, autorităţii publice, în bună stare şi liber de orice sarcină sau obligaţie. Însă proprietatea

intelectuală dobåndită în procesul realizării parteneriatului public-privat aparţine partenerului

privat, dacă contractul nu prevede altfel.

5.3 Domeniu de aplicare a PPP-ului

Legea privind parteneriatul public-privat se aplică pentru:

a) încheierea unui contract de parteneriat public-privat, între o autoritate contractantă şi un

investitor privat, în urma derulării în totalitate a etapelor de iniţiere, negociere, analiză şi

finalizare a procedurii;

b) încheierea acordului de proiect, care se referă la actul juridic, premergător contractului de par-

teneriat public-privat sau contractului de proiect, încheiat între autoritatea publică şi investitorul

privat, în vederea pregătirii cadrului concret de derulare a unui proiect public-privat;

c) înfiinţarea şi reglementarea funcţionării companiei de proiect, care este o societate comercială

rezidentă în Romånia, având ca asociaţi sau acţionari atât entitatea publică, cât şi cea privată,

care sunt reprezentate în mod proporţional, în funcţie de participarea la proiectul public-privat,

ale cărei active vor fi ţinute în evidenţa balanţei de verificări a autorităţii publice şi care are drept

unic scop derularea proiectului de parteneriat public-privat.

Legea nu se aplică pentru încheierea contractului de parteneriat public-privat care:

a) are ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri

existente, alte bunuri imobile sau a drepturilor asupra acestora;

b) se referă la cumpărarea, dezvoltarea, producţia sau coproducţia de programe destinate

difuzării, de către instituţii de radiodifuziune şi televiziune;

c) se referă la prestarea de servicii de arbitraj şi conciliere;

d) se referă la prestarea de servicii financiare în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau

transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, în special operaţii ale autorităţii

contractante efectuate în scopul atragerii de resurse financiare şi/sau de capital, precum şi la

prestarea de servicii specifice unei bănci centrale de către Banca Naţională a României;

e) se referă la angajarea de forţă de muncă, respectiv încheierea de contracte de muncă;

f) se referă la prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate în totalitate de către

autoritatea contractantă şi ale căror rezultate nu sunt destinate, în mod exclusiv, autorităţii

contractante pentru propriul beneficiu.

5.4 Tipul contractelor de parteneriat public-privat

Contractele de cooperare, sub diverse forme, dintre autorităţile publice şi investitorii privaţi se

împart în trei categorii:

a) contracte de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, în care cooperarea dintre sectorul

public şi sectorul privat se bazează exclusiv pe obligaţiuni strict convenţionale şi sunt

reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor

de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiu-

ne de servicii;

b) contracte de concesiune de bunuri proprietate publică, în care concesionarul acţionează pe

riscul şi răspunderea sa, având dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în

schimbul unei redevenţe, şi care sunt reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;

c) contracte de proiect de parteneriat public-privat, în care cooperarea între sectorul public şi

sectorul privat se realizează instituţionalizat prin intermediul unei entităţi distincte, reglementate

prin legea PPP-urilor.

6. Înfiinţarea companiei de proiect

Compania de proiect este societatea comercială rezidentă în România, având ca asociaţi sau

acţionari atât entitatea publică, cât şi cea privată, care sunt reprezentate în mod proporţional în

funcţie de participarea la proiectul public-privat, ale cărei active vor fi ţinute în evidenţa balanţei

de verificări a autorităţii publice şi care are drept unic scop derularea proiectului de parteneriat

public-privat.

Aceasta va funcţiona pe toată perioada de derulare a contractului de proiect public-privat şi se va

lichida la data încheierii acestuia.

Compania de proiect va fi condusă de un consiliu de administraţie în care cei doi parteneri vor fi

reprezentaţi proporţional cu participarea şi va avea ca obiect principal de activitate operarea şi

gestionarea pe principii economice conform legii şi a statutului propriu de înfiinţare şi

funcţionare a tuturor etapelor de derulare a contractului de proiect de parteneriat public-privat şi

transferul, la finalul contractului, al bunului şi serviciilor care fac obiectul acestuia, în beneficiul

public, prin autoritatea publică.

Compania nu are dreptul să ia decizii cu privire la schimbarea formei de proprietate sau de

administrare a patrimoniului public sau privat cu care autoritatea contractantă participă la

proiect, pe toată perioada de derulare a contractului şi nici cu privire la cesionarea unor drepturi

primite prin contract.

Bibliografie

1. http://www.sfin.ro

2. http://www.finantare.ro

3. Richard Newton – “Management de proiect - Pas cu pas” – METEOR PRESS, 2007

4. Finnerty John, „Project Financing - Asset Based Financing Engineering”