Financiar Si Fiscal Unitatea IV

Drept financiar şi fiscal Copyright © 2009 Universitatea Danubius. Toate drepturile rezervate 83

4. CREDITUL PUBLIC 4.1.Sistemul creditelor publice

4.2.Datoria publică

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Lucrare de verificare

Bibliografie minimal ă

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să enumeri condiţiile şi funcţiile creditelor; • să descrii conceptul de credit; • să caracterizezi împrumutul public.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Nicu Duret Creditul public


4.1. Sistemul creditelor 4.1.1. Conceptul de credit

Creditul îşi are originea în cuvântul latin „creditum-credere”,care înseamnă „ a crede”, „a se încrede”. Astfel, pentru definirea conceptului de credit s-au utilizat cele mai diferite formulări, de la cele mai sintetice: „Creditul este puterea de cumpărare fără a deţine numerar”(W. Sombart), „creditul este schimbul unei bogaţii prezente, contra unei bogaţii viitoare”(C. Gide), până la cele mai complexe:” creditul constă în acte şi operaţiuni de concentrare a disponibilităţilor băneşti din economia naţională şi de repartizare şi utilizare a acestor disponibilităţi pentru satisfacerea trebuinţelor băneşti temporare a unităţilor economice şi ale cetăţenilor”(I. Gliga). Creditul reprezintă în general, acea categorie economico-financiară destinată să servească rezolvarea problemelor economico-sociale legate în principal de relaţiile de schimb. Acordarea unui credit, în prezent, înseamnă - în modul cel mai simplu explicat a pune la dispoziţia cuiva o sumă de bani, cu condiţia ca cel ce o primeşte să o ramburseze integral în viitor, la o anumită dată, cu obligaţia complementară de a plăti un preţ( numit interes sau dobândă). În vederea acordării unui credit trebuie să existe contractul de credit. Acesta este actul juridic bilateral, sinalagmatic şi – în principiu – cu titlul oneros, prin care o parte denumită creditor sau împrumutător, acordă cu titlu de împrumut celeilalte părţi, denumită beneficiar, împrumutat sau debitor, o sumă de bani pe care acesta din urmă se obligă să o restituie la termenul şi/sau în condiţiile cuvenite, împreună cu un preţ numit interes sau dobândă. În sistemul creditelor, o importanţă majoră o au elementele constitutive şi clauzele specifice ale contractului de credit pe seama căruia se derulează toate operaţiunile de credit. Clauzele specifice ale contractului de credit , care subliniază trăsăturile caracteristice ale acestuia, sunt următoarele: termenul – reprezintă intervalul de timp pentru care se acordă creditul; ratele scadente – sumele parţiale prin care se rambursează eşalonat, la termenele stabilite prin contractul de credit, împrumutul primit de beneficiar; termenul de graţie – perioada de timp cuprinsă între momentul angajării creditului şi acela al începerii rambursării lui; garantarea creditului punerea la dispoziţia creditorului, sau a altei persoane indicată de acesta, a unor bunuri sau alte valori pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a obligaţiilor asumate privind rambursarea creditului; dobânda – suma de bani convenită a se plăti de către debitor, cu titlul de preş, creditorului său pentru împrumutul acordat. Importanţa sistemului de credit în relaţiile economico-sociale este evidenţiată, subliniată de multiple funcţii pe care acesta le îndeplineşte – funcţiile creditelor sunt în principal următoarele: funcţia distributivă, care constă în mobilizarea resurselor băneşti disponibile la un moment dat la nivelul societăţii şi redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri sau domenii de activitate, respectiv unor persoane care au nevoie de fonduri băneşti; funcţia de transformare a economiilor în investiţii, este aceea care permite creditului să relanseze în „investiţii” unele sume de bani dintre acelea economisite de diferite categorii de persoane fizice şi/sau juridice; funcţia de reglare a emisiunii monetare,are în vedere ca circulaţia monetară în numerar pe piaţă să fie cât mai mică pentru ca sistemul creditelor să funcţioneze cât mai bine;



funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor, are în vedere ca între cererea şi oferta de mărfuri şi servicii pe piaţă să existe o anumită corelaţie, ceea ce se poate realiza prin dirijarea sau stimularea acordării creditelor, în funcţie de interesele generale ale societăţii.

Prin îndeplinirea funcţiilor care îi sunt specifice, creditul îşi demonstrează şi rolul important pe care îl joacă în orice ţară civilizată, anume acela de instrument flexibil, eficace şi omniprezent în viaţa economică şi socială, menit a oferi numeroase înlesniri şi facilităţi mai ales în direcţia protejării participanţilor la activitatea economică. Creditul are un rol important şi în promovarea şi dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale, putând contribui la stimularea exporturilor şi importurilor. Când îmbracă forma creditului public, acesta are rol deosebit în acoperirea deficitului bugetar al statului. La nivelul oricărui stat, prin politica de credit – înfăptuită de regulă, prin intermediul băncii centrale – se urmăreşte asigurarea echilibrului economic general al societăţii. Acest echilibru se poate realiza prin promovarea şi susţinerea funcţiilor creditelor, dar, - concomitent – şi prin îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune desfăşurarea eficientă a activităţilor specifice acestui domeniu.

Creditul, pentru a-şi îndeplini rolul şi funcţiile sale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: existenţa unui cadrul politic, economic, social şi psihologic favorabil care să asigure ordine, stabilitate, continuitate şi încredere în vederea realizării atât a intereselor generale ale societăţii cât şi în vederea dezvoltării economiei de piaţă şi a creşterii nivelului de trai; existenţa unui sistem juridic stabil care să reglementeze cadrul general de desfăşurare a operaţiunilor de credit, măsurile asiguratorii şi de protecţie pentru participanţii la contractul de credit, procedura de soluţionare a litigiilor care se pot naşte din încheierea şi executarea contractelor de credit; existenţa unui sistem instituţional bine organizat, constând din instituţii şi organisme specializate care să dispună de personal calificat, bine pregătit profesional şi moral, precum şi mijloace tehnice moderne(logistică) pentru efectuarea în siguranţă a operaţiunilor specifice. Creditul se prezintă sub diferire forme, clasificarea sau gruparea acestora

făcându-se după anumite criterii care îşi au importanţa lor în determinarea regimului juridic a fiecărei forme.

În funcţie de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi:

• credit public – este cel acordat de stat pentru cumpărarea resurselor sale atunci când veniturile ordinare nu sunt suficiente;

• credit privat – este creditul contractat de orice persoană fizică şi/sau juridică în interes propriu;

În funcţie de subiectul de drept care acordă creditul în sistemul economiei libere, distingem:

• creditul comercial este acea formă de împrumut practicată între vânzător şi cumpărător atunci când vânzarea mărfurilor este realizată pe credit, iar plata preţului se efectuează la o dată ulterioară – creditul comercial se prezintă sub forma creditului pe termen scurt.

• creditul bancar este acordat persoanelor juridice sau persoanelor fizice sub formă bănească de către instituţiile specializate(bancare) în



derularea capitalului de împrumut. Există o strânsă legătură între creditul comercial şi cel bancar, o interdependenţă chiar, constând în aceea că primul nu mai poate fi conceput astăzi ca existând fără de-al doilea, iar acesta din urmă se dezvoltă, în bună măsură, pe baza celui dintâi.

După destinaţia pe care o urmează,creditul poate fi:

• creditul de consumaţie se utilizează în cazul vânzării în rate sau cu plata amânată total sau parţial a bunurilor de consum (credit neproductiv);

• creditul de producţie este cel destinat finanţării unor activităţi de producţie(mai este numit şi credit productiv);

După modul cum sunt garantate, credite pot fi:

• credit real, este acela care se garantează cu valori materiale, concrete, precum gajul, ipoteca;

• creditul personal se acordă pe bază de încredere în bonitatea şi buna credinţă a debitorului fără a se constitui o garanţie mobiliară sau imobiliară.

În funcţie de durata de rambursare creditul poate fi :

• credit pe termen scurt se acordă pe o perioadă de timp de până la un an;

• credit pe termen mediu este cel care se acordă pe perioade de la 1 an până la 5 ani;

• credit pe termen lung cel ce se acordă pe o perioadă de peste 5 ani. După spaţiul geografic (locul situării creditorului), creditul poate fi:

• credit intern este acela care se obţine din interiorul ţării; • credit extern este acela care se stabileşte între parteneri din ţări

diferite.

Sarcina de lucru 1 Enumerați și explicați funcțiile creditului public.

4.1.2. Creditul public

Din punct de vedere terminologic, expresia „credit public” este sinonimă cu împrumutul public” şi include atât împrumuturile de stat cât şi ale altor colectivităţi publice, mai frecvent unităţi administrativ-teritoriale. Împrumuturile de stat sunt procedee prioritare în cadrul împrumutului public. Ele sunt contractate de către cetăţeni autohtoni, de la agenţi economici autohtoni sau străini sau de la alte stat ori de la organizaţii financiare şi bancare internaţionale. Pentru exprimarea proporţiei cantitative a acestor împrumuturi este utilizată şi s-a răspândit preferenţial expresia „datoria publică”, care a



ajuns indicele sintetic de apreciere a situaţiei financiare a statelor din acest punct de vedere.

În funcţie de locul sau sediul unde se află creditorul, împrumutul public, poate fi intern sau extern.

Împrumutul public intern este cel care se contractează pe plan intern, astfel părţile în calitate de creditor şi debitor aparţin aceluiaşi stat.

Împrumutul public extern este cel care se contractează pe plan extern, astfel părţile aparţin unor state diferite. Împrumuturile publice interne reprezintă acele împrumuturi pe care le contractează Guvernul României în limita sumelor aprobate de Parlament, în numele statului de la persoane fizice sau juridice române pentru a satisface necesarul de resurse băneşti. Practicarea împrumuturilor de stat prezintă atât unele avantaje, cât şi o serie de dezavantaje sau neajunsuri. Astfel din rândul avantajelor reţinem:

• creditul public consolidează patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a întrebuinţării în folos public a sumelor de bani împrumutate;

• împrumuturile public sunt mijloace de încurajare a economiilor băneşti şi de activitate a unor capitaluri particulare, uşurând plasarea de capital autohton în economia naţională.

Dezavantajele sau neajunsurile împrumuturilor de stat, sunt:

• creditul public angajează generaţiile viitoare, obligându-le să suporte cheltuielile de rambursare a împrumuturilor contractate, mai ales cele pe termene îndelungate;

• împrumutul public determină reducerea capitalului particular circulant din economia naţională, cu consecinţa împiedicării procesului normal de dezvoltare a producţiei;

• creditele publice influenţează creşterea dobânzilor şi au drept consecinţă micşorarea capacităţii contributive în economie a cetăţenilor. Practicarea împrumuturilor de stat interne pe termen scurt s-a diversificat dea lungul timpului, în prezent creditul public putându-se prezenta sub următoarele forme: emiterea şi vânzarea de bonuri de tezaur şi obligaţiuni ca titluri de împrumut, împrumutul de la băncile investite cu emisiunea monedei naţionale şi preluarea pentru trezorerie a unor disponibilităţi băneşti ale caselor de economii sau a altor instituţii.

Împrumuturile de stat pe termen lung se prezintă sub forma unor împrumuturi lansate în economia naţională prin emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni, fie sub forma împrumuturilor de stat externe contractate de la organizaţii financiar bancare internaţionale ori contractate cu alte state şi cu bănci sau alţi deţinători de capital din alte state. Formele sau procedeele prin care se realizează împrumutul de stat intern sunt: emiterea şi vânzarea unor titluri de stat, împrumuturi de la guverne străine sau organizaţii financiare internaţionale, împrumuturi temporare din Contul Curent General al Trezoreriei Statului.



Emisiunea de titluri de stat

Titlurile de stat se emit de către Ministerul Finanţelor Publice, la valori nominale stabilite în raport de necesităţile băneşti de echilibrare a executării bugetului pe anul respectiv. Ele se pot păstra fie sub forma materializată (ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni referitoare la emitent, valoarea nominală, rata dobânzii, scadenţa etc), fie în formă dematerializată ( ca titluri pentru care emisiunea, probaţiunea şi transmisiunea drepturilor încorporate se evidenţiază prin înscrierea în sistemul de înregistrare în cont).Titlurile de stat exprimate în monedă naţională pot fi emise pe termen scurt, de maximum un an(bonurile de tezaur şi certificatele de trezorerie, purtătoare de dobândă sau cu discount), ori pe termen mediu sau lung(obligaţiunile de stat, purtătoare de dobândă sau cu discount şi cu scadenţa de peste un an de la emisiune).

Obligaţiunea de stat – constituie o hârtie de valoare, o formă de procurare de capital prin împrumut pe termen lung şi o recunoaştere de datorie sub forma unui titlu, emis la o rată a dobânzii fixă sau variabilă. Obligaţiunea este emisă de colectivităţi publice (stat, întreprinderi de stat, judeţe municipii), organisme interstatale sau de societăţi private. Suma înscrisă pe obligaţiune este valoarea nominală, care exprimă mărimea creanţei exprimată în moneda naţională, pe care deţinătorul trebuie să o încaseze de la sta la scadenţă, sau când iese câştigătoare la tragerea la sorţi. Valoarea reală este suma de bani cu care se cumpără o obligaţiune şi care poate fi diferită de cea nominală, influenţată de situaţia financiară a statului şi de cea a capitalului din împrumut în economia naţională la data emisiunii fiecărui împrumut.

Bonul de tezaur , face parte din categoria „efectelor publice” protejat prin dispoziţiile Codului penal în caz de falsificare sau de contrafacere. În mod obişnuit, bonurile de tezaur sunt titluri valorice la purtător, care pot circula de la un cumpărător la altul, în intervalul de timp pentru care sunt emise. Bonurile de tezaur se emit de către Ministerul Finanţelor la valori nominale decise în raport cu necesităţile băneşti ale executării bugetului anual de stat.

Certificatele de trezorerie – sunt titluri valorice de stat prin care Ministerul Finanţelor – ca reprezentant al Guvernului – a fost autorizat să contracteze împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar şi pentru refinanţarea datoriei publice interne. Creditul extern (internaţional) este creditul acordat de către state, instituţii financiare internaţionale, bănci ori de către persoane juridice şi/sau fizice unor ţări, bănci sau alte persoane juridice şi/sau fizice străine.

În funcţie de subiectele raportului juridic (respectiv, de persoana creditorului şi a debitorului) creditul extern se poate prezenta sun mai multe forme:

• credite acordate de către organizaţiile financiare internaţionale unor state sau organizaţii;

• credite interguvernamentale acordate direct sau prin instituţii de credit de către unele state altor state;

• credite acordate de către state, instituţii bancare comerciale sau consorţii bancare, altor ţări; credite acordate de către bănci comerciale şi firmele comerciale ale unor state, bănci particulare şi firmele comerciale ale altor state. Împrumuturile externe se obţin pe baza unor acorduri internaţionale şi prin plasarea de titluri de valoare pe pieţele



financiare internaţionale. Guvernul României este autorizat să angajeze, potrivit legii, împrumuturi externe pe termen mediu sau lung, contractate direct sau de către societăţi comerciale, companiile naţionale şi autorităţile publice locale, numai prin Ministerul Finanţelor, pentru: a) realizarea unor programe de dezvoltare economico-socială, b) restructurarea economică şi constituirea stocurilor strategice,

inclusiv pentru producţia de bunuri şi servicii pentru piaţa internă şi pentru export;

c) finanţarea externă a proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei naţionale;

d) finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital majoritar românesc;

e) crearea de noi locuri mde muncă şi susţinerea întreprinderilor private de stat;

f) finanţarea achiziţionării de bunuri şi servicii, inclusiv importul de materii prime şi resurse energetice;

g) susţinerea şi echilibrarea balanţei de plăţi externe; h) crearea, menţinerea şi creşterea rezervei naţionale a statului; i) finanţarea deficitului bugetar; j) refinanţarea datoriei publice; k) îndeplinirea obligaţiilor legate de garanţiile de stat pentru

împrumuturi; l) amortizarea împrumuturilor guvernamentale şi răscumpărarea

datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şi alte costuri, etc.

Sarcina de lucru 2 Precizați în ce constă emisiunea de titlu de stat.

Împrumuturile publice externe se contractează de către ţări care nu au disponibilităţi de capital în interior, care au o dobândă prea ridicată pe piaţa internă şi doresc să plătească o dobândă mai mică la împrumuturile provenite din alte ţări. Beneficiarii împrumuturilor externe, poartă răspunderea destinaţiei împrumuturilor contractate prin acorduri, tratate sau convenţii internaţionale, pentru gestionarea şi utilizarea lor eficientă, precum şi pentru constituirea resurselor necesare rambursării ratelor scadente şi plăţii dobânzii, spezelor şi comisioanelor aferente. Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României şi băncilor comerciale supraveghează şi controlează respectarea întocmai a destinaţiei împrumuturilor angajate şi garantate extern.



4.2. Datoria publică 4.2.1. Noţiunea datoriei publice

Împrumutul public – intern şi/sau extern – generează datorie publică. Datoria publică reprezintă valoarea totală a angajamentelor statului, inclusiv cheltuielile generate de acestea, angajamente contractate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor, în numele României. În art. 1 Legea nr.81/1999 privind datoria publică, este dată definiţia legală a datoriei publice: „datoria publică, reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare, rezultate din împrumuturi interne şi externe pe termen mediu sau lung, contractate de stat sau garantate de acesta”.

Este totuşi de semnalat că Legea nr.313/2004 nu limitează datoria publică doar la obligaţiile rezultând din împrumuturi, potrivit acestui act normativ, prin datoria publică înţelegându-se „totalitatea obligaţiilor interne şi externe ale statului, la un moment dat, contractate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României”. Alăturat expresiei „datorie publică” este utilizat şi conceptul „serviciul datoriei publice” care are înţelesul de comensurare a costului bănesc al datoriei publice”, distinct pentru creditele interne şi respectiv cele externe. Serviciul datoriei publice cuprinde ratele scadente ale împrumuturilor pe o perioadă de un an, dobânzile, câştigurile şi comisioanele aferente (pentru datoria publică internă); iar serviciul datoriei publice externe cuprinde toate plăţile exigibile în anul respectiv provenind din datoria externă privată şi garantată de stat, inclusiv dobânzile şi comisioanele aferente.

4.2.2. Clasificarea datoriei publice

Deci, după cum creditul public este extern şi intern şi datoria publică este internă şi externă. Datoria publică internă este parte integrantă a datoriei publice şi reprezintă totalitatea obligaţiilor directe ale statului faţă de creditori interni, plătibile în moneda naţională, inclusiv împrumuturile primite din sursele trezoreriei statului. Ea reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului de rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente.

Datoria publică externă este acea parte din datoria publică reprezentând totalul obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi de pe piaţa externă, contractate direct sau garantate de stat. Împrumutul de stat pe termen scurt creează datoria publică flotantă adică acea datorie care se contractează pentru acoperirea unor deficite bugetare, a unor cheltuieli neprevăzute; împrumuturile de stat pe termen lung generează datoria publică consolidată, care reprezintă rezultanta împrumuturilor de stat contractate pe termene mai mari, pentru trebuinţe băneşti sau cheltuieli publice care, în timp, se menţin mai mulţi ani, şi în funcţie de aceasta, datoria publică consolidată poate fi rambursabilă şi perpetuă .

O altă clasificare a datoriei publice se poate face în funcţie de nivelul la care se contractează datoria publică: datoria publică guvernamentală (contractată de Guvern, la nivel central în numele şi pe seama statului) şi datoria publică locală (contractată la nivel local, de autorităţile administraţiei



publice locale, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale). Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, este singurul contractant şi administrator al datoriei publice guvernamentale directe şi garantate iar în realizarea acestei atribuţii este autorizat prin lege să întreprindă următoarele operaţiuni:

• efectuează operaţiuni în scopul administrării riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;

• coordonează relaţiile cu agenţiile internaţionale de rating în scopul evaluării riscului de ţară;

• prezintă semestrial Guvernului şi Parlamentului situaţia împrumuturilor contractate direct de stat, precum şi a celor garantate direct de acesta;

• elaborează anual contul general al datoriei publice, care este o anexă la contul general anual de execuţie a bugetului de stat. Ministerul Finanţelor Publice este, în acelaşi timp, autoritatea administraţiei publice centrale autorizată să acorde garanţii în numele şi în contul statului. Garanţia de stat, reprezintă o obligaţie a statului român care se execută în situaţia în care beneficiarul împrumutului nu are capacitatea să achite împrumutul propriu-zis, dobândă, comisioanele şi alte costuri ce decurg din contractarea împrumutului. Garantarea, de către stat, a împrumuturilor publice poate atrage în sarcina acestuia o serie de riscuri financiare. În scopul acoperirii acestor riscuri s-a constituit Fondul de Risc pentru Garanţii Interne, alimentat din comisioane, dobânzi, penalităţi ori sume alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie. Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Finanţelor Publice prin contul curent al Trezoreriei Statului, asigurându-se prin această gestionare, siguranţa, lichiditatea şi rentabilitatea fondurilor, în această ordine şi prioritate.

Plata comisionului de risc se face în cuantumul şi la termenele stipulate în convenţia de garantare.

Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare, interne şi externe, la un moment dat, ale autorităţilor administraţiei publice locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe pieţe financiare. Plata serviciului aferent împrumuturilor publice ale unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează exclusiv din bugetele locale corespunzătoare şi prin împrumuturi destinate refinanţării datoriei publice locale. În principiu, consiliile locale judeţene şi Consiliul General al mun. Bucureşti, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe termen scurt, mediu sau lung, pentru:

• realizarea investiţiilor publice de interes local, • refinanţarea datoriei publice.

Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea, de către autorităţile administraţiei publice locale a împrumuturilor contractate de agenţi economici, se constituie un Fond de risc în afara bugetului local. Fondul de risc se evidenţiază în conturi distincte la unităţile Trezoreriei Statului şi se constituie din:

• comisioane încasate de la beneficiarii împrumuturilor garantate; • dobânzile acordate de unităţile de trezorerie pentru disponibilităţile

Nicu Duret

Drept financiar şi fiscal

fondului,• sume destinate, în acest sens, din bugetul local.

Nivelul comisionului de risc este determinat de ccredite şi se aprobcompetentă. Înregistrarea sarcina autorităţfinanciare, Ministerului Finan

Teste de autoevaluare 1. În sistemul creditelor, o importan

a) elementele constitutive;b) clauzele specifice;c) ambele.

2. Funcţia distributiv

a) mobilizarea resurselor bb) relansarea investic) circulaţia monetar

3. În funcţie de subiectul de drept care acord

a) credit comercial, bancar;b) credit privat, public;c) credit de consuma

4. În funcţie de locul sau sediul unde se afl

a) intern; b) extern; c) intern sau extern.

Rezumat În sistemul creditelor, o importanta majora o au elementele constitutive clauzele specifice ale contractului de credit pe seama coperaţiunile de credit. Împrumuturile publice reprezintcare le contracteazParlament, in numele statului de la persoane fizice sau juridice romane pentru a satisface necesarul de resurse binterne pe termen scurt screditul public putanduvânzarea de obligacontractate de la organizareprezintă valoarea totalgenerate de acestea, angajamente contractate de Guvern prin Ministerul Finanţelor în numele României.

i fiscal Copyright © 2009 Universitatea Danubius. Toate drepturile rezervate

fondului, sume destinate, în acest sens, din bugetul local.

Nivelul comisionului de risc este determinat de către ordonatorul principal de i se aprobă de către autoritatea publică administrativă. Înregistrarea şi evidenţierea datoriei publice locale revine în

sarcina autorităţii publice locale în parte şi raportează anual, prin situfinanciare, Ministerului Finanţelor Publice.

Teste de autoevaluare În sistemul creditelor, o importanţă majoră o au:

elementele constitutive; clauzele specifice;

ia distributivă constă în: mobilizarea resurselor băneşti; relansarea investiţiilor;

ţia monetară.

ie de subiectul de drept care acordă creditul, distingem:comercial, bancar;

credit privat, public; credit de consumaţie, producţie.

ie de locul sau sediul unde se află creditorul împrumutul poate fi:

intern sau extern.

În sistemul creditelor, o importanta majora o au elementele constitutive clauzele specifice ale contractului de credit pe seama căruia se deruleaz

iunile de credit. Împrumuturile publice reprezintă acele împrumuturi pe care le contractează Guvernul României in limita sumelor aprobate de Parlament, in numele statului de la persoane fizice sau juridice romane pentru a satisface necesarul de resurse bănești. Practicarea împrumuturilor de stat interne pe termen scurt s-a diversificat de-a lungul timpului, in prezent creditul public putandu-se prezenta diverse forme cum ar fi, emiterea si vânzarea de obligațiuni, fie sub forma împrumuturilor de stat externe contractate de la organizații financiare bancare internaționale. Datoria publica

valoarea totală a angajamentelor statutului, inclusiv cheltuielile generate de acestea, angajamente contractate de Guvern prin Ministerul

elor în numele României.

Creditul public

. Toate drepturile rezervate 92

tre ordonatorul principal de administrativ-teritorială

ierea datoriei publice locale revine în anual, prin situaţii

creditul, distingem:

creditorul împrumutul poate fi:

În sistemul creditelor, o importanta majora o au elementele constitutive şi ruia se derulează toate acele împrumuturi pe

Guvernul României in limita sumelor aprobate de Parlament, in numele statului de la persoane fizice sau juridice romane pentru

ti. Practicarea împrumuturilor de stat timpului, in prezent

e prezenta diverse forme cum ar fi, emiterea si forma împrumuturilor de stat externe

ionale. Datoria publica a angajamentelor statutului, inclusiv cheltuielile

generate de acestea, angajamente contractate de Guvern prin Ministerul

Nicu Duret

Drept financiar şi fiscal

Răspunsuri la întreb1. c; 2. a; 3. a; 4. c.

Lucrare de verificare a cunoînvăţare 3 şi 4

1) Compară2) Evidenţiaz

Nota bene. Lucrarea va fi transmisanunţului de executare a ei, iar rezultatul evaluacesta sau prin platforma eLearning.

Bibliografie minimalBrezeanu, Petre (2007).

Roş, Viorel (2007).

Popa, Constantin D.(2008). Lex.

Şaguna, D.D. (2008).

i fiscal Copyright © 2009 Universitatea Danubius. Toate drepturile rezervate

spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare a; 3. a; 4. c.

Lucrare de verificare a cunoştin ţelor aferente unitare 3 şi 4 Compară şi analizează cele două categorii de împrumuturi.Evidenţiază trăsăturile principale ale fondului de risc.

Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data ului de executare a ei, iar rezultatul evaluării î ţi va fi comunicat prin

acesta sau prin platforma eLearning.

Bibliografie minimal ă Brezeanu, Petre (2007). Finanţe europene. Bucureşti: Ed. C. H. Beck.

, Viorel (2007). Drept financiar. Bucureşti: Ed. All Beck.

Popa, Constantin D.(2008). Drept financiar şi fiscal. Bucureş

aguna, D.D. (2008). Drept financiar. Bucureşti: Ed. C. H. Beck.

Creditul public

. Toate drepturile rezervate 93

rile din testele de autoevaluare

elor aferente unităţilor de

categorii de împrumuturi.

tutorelui în termen de 7 zile de la data i va fi comunicat prin

ti: Ed. C. H. Beck.

. Bucureşti: Ed. Lumina

ti: Ed. C. H. Beck.



Bibliografie de elaborare a cursului Tanţi, Anghel; Brăgaru, Mihai (2006). Codul de procedură fiscală adnotat, București: Ed. C.A. Rosetti.

Amariţei, Ştefan (2002). Finanţe generale. Iași: Ed. Junimea.

Apostol Tofan, Dana (1999). Puterea direcțională şi excesul de putere al autorităților publice. București: Ed. All Beck.

Bălan, Emil (2009). Drept financiar. București: Ed. All Beck.

Bălan, Emil (2009). Drept financiar, ed. 3. București: Ed. All Beck.

Bistriceanu, Gh.; Adochiţei, Mihai; Negrea, Emil (1995). Finanţele agenţilor economici. București: Ed. Diactică şi Pedagogică.

Bistriceanu, Gh.; Gheorghe, Ana (1995). Finanţe. București: Ed. Didactică şi Pedagogică.

Bufan, Radu (2003). Drept fiscal al afacerilor. Timișoara: Ed. Brumar.

Constantin, D. Popa; Fanu-Moca, Adrian (2003). Drept financiar. București: Ed. Lumina Lex.

Popa, Constantin D. (2008). Drept financiar şi fiscal. București: Ed. Lumina Lex.

Caraiani, Gh.; Diaconu, Ştefan (2002). Tariful vamal integrat. București: Ed. Lumina Lex.

Cartou, L. (1972). Droit financier et fiscal europeen. Paris: Precis Dalloz.

Cernea, Emil; Molcuţ, Emil (1998). Istoria statului şi dreptului românesc. ed. a VI a. București: Ed. Şansa S.R.L.

Cheterchi, I. (1967). Istoria generală a statului şi dreptului. București: Ed. Didactică şi Pedagogică.

Condor, Ioan (1996). Drept financiar şi fiscal. București: Ed. R.A. Monitorul Oficial.

Roş, Viorel (2009). Drept financiar. București: Ed. All Beck.

Minea, Mircea Ştefan; Costaş, Cosmin Flavius (2009). Dreptul finanţelor publice. vol. I. Cluj: Sfera Juridică.

Financiar Si Fiscal Unitatea IV

Documents

Transcript of Financiar Si Fiscal Unitatea IV