REPUBLICA MOLDOVA

AL DOILEA ŞI AL TREILEA RAPORT PERIODIC REFERITOR LA IMPLEMENTAREA PACTULUI INTERNAŢIONAL CU

PRIVIRE LA DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE

Chişinău, 2007

CUPRINS

I. PARTEA ÎNTÎI

1. DATE GENERALE ..........................................................................................................32. INTRODUCERE ......................................................................................................... 43. SITUAŢIA ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ A REPUBLICII MOLDOVA ……………………………………………………………..6 II. PARTEA A DOUA

ARTICOLUL 1 ...................................................................................……………………….26ARTICOLUL 2....................................................................................................................... 29ARTICOLUL 3........................................................................................................................ 32ARTICOLUL 4 ....................................................................................................................... 35ARTICOLUL 5 ....................................................................................................................... 35ARTICOLUL 6....................................................................................................................... 37ARTICOLUL 7.........................................................................................................................40ARTICOLUL 8 ........................................................................................................................46ARTICOLUL 9 ...................................................................................................................... 51ARTICOLUL 10...................................................................................................................... 56ARTICOLUL 11.......................................................................................................................65ARTICOLUL 12...................................................................................................................... 66ARTICOLUL 13...................................................................................................................... 67ARTICOLUL 14 ..................................................................................................................... 72ARTICOLUL 15 ......................................................................................................................78ARTICOLUL 16...................................................................................................................... 79ARTICOLUL 17...................................................................................................................... 79ARTICOLUL 18...................................................................................................................... 86ARTICOLUL 19.......................................................................................................................87ARTICOLUL 20.......................................................................................................................93ARTICOLUL 21...................................................................................................................... 98ARTICOLUL 22.......................................................................................................................101ARTICOLUL 23.......................................................................................................................103ARTICOLUL 24.......................................................................................................................104ARTICOLUL 25.......................................................................................................................108ARTICOLUL 26.......................................................................................................................110ARTICOLUL 27.......................................................................................................................112

LISTA DE ABREVIERI ....................................................................................................... 116

REFERINŢE .......................................................................................................................... 116

2

I. PARTEA ÎNTÎI

1. DATE GENERALE

În conformitate cu prevederile articolului 40 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi potrivit îndrumărilor privind forma şi conţinutul rapoartelor iniţiale ale Statelor Părţi, este supus Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU prezentul raport asupra măsurilor realizate de către Republica Moldova în vederea aplicării Pactului şi asupra progreselor realizate în perioada 01.01.2002 - 31.10.2006.

Republica Moldova a ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la data de 28 iulie 1990 prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII, care a intrat în vigoare la data de 26 aprilie 1993.

2002 2003 2004 2005 20061. Date demograficePopulaţia Republicii Moldova (la sfîrşitul anului), mii pers. 3617,7 3607,4 3600,41 3589,9 3581,1Sporul natural al populaţiei, în % -1,7 -1,8 -1,0 -1,9 -1,5Distribuirea populaţiei rurale, urbane, din total %

rural % 58,6 59 59 59,1 58,7urban % 41,4 41,0 41,0 40,9 41,3

2. Dezvoltare umanăValoarea Indicelui Dezvoltării Umane 0,716 0,723 0,730 0,733 0,694PIB pe cap de locuitor, în lei 6227 7646 8890 10475 12292PIB pe cap de locuitor, în dolari SUA 459 548 721 831 936Speranţa de viaţă la naştere, ani 68,1 68,1 68,4 67,8 ...Rata de alfabetizare a adulţilor, % 98,5 98,7 98,9 99,1 ...Rata brută de cuprindere în învăţămîntul de toate nivelurile, % 70,1 71,0 70,9 71,7 ...

3. Indicatori social-economiciPIB, creştere reală anuală, % 7,8 6,6 7,4 7,5 4,0Rata şomajului, % 6,8 7,9 8,1 7,3 7,4Rata inflaţiei, sfîrşit de an, % 4,4 15,7 12,5 10,0 14,1Pragul relativ al sărăciei, lei 202,3 257,2 294,4 319,3 ...Rata sărăciei, % 23,6 19,4 20,3 23,3 ...Veniturile din munca rezidenţilor şi transferurile nerezidenţilor Republicii Moldova de peste hotare (intrări) în raport cu PIB, % 19,4 24,4 27,0 30,6 35,0Fluxul de investiţii străine directe în economia naţională (net) în raport cu PIB, % 5,1 3,7 5,7 6,6 6,6Datoria externă brută (la sfîrşitul anului), mil. dolari SUA 1821,4 1936,1 1897,9 2080,5 2482,1Datoria externă administrată de Guvern (la sfîrşitul anului), mil. dolari SUA 724,3 751,4 688,9 656,3 718,2

3. Sănătate

1 Conform recensămîntului populaţiei din 5 octombrie 2004 numărul populaţiei RM a fost de 3383,3 mii persoane

3

Mortalitatea infantilă, sub vîrsta de 1 an la 1000 de născuţi-vii 14,7 14,4 12,2 12,4 11,8Mortalitate maternă, la 100 mii de naşteri vii 28,0 21,9 23,5 18,6 16,0Cazuri noi de îmbolnăvire de tuberculoză activă 3026 4016 4289 4704 4602Cheltuieli publice pentru sănătate, % din PIB 4,0 4,0 4,2 4,3 4,8

4. Educaţie Rata de înmatriculare netă în educaţia preşcolară, % 54,0 58,7 63,7 68,6 ...Rata de înmatriculare netă în educaţia primară, % 92,7 92,4 91,0 87,8 ...Numărul de studenţi în instituţiile de învăţămînt superior, mii pers. 95,0 104,0 114,6 126,1 128,0Cheltuieli publice pentru educaţie, % din PIB 6,9 6,7 6,8 7,2 8,2

2. INTRODUCERE

Conform articolului 1(3) al Constituţiei (Legea Supremă în stat), Republica Moldova este un stat de drept, democratic, in care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.

Titlul II al Constituţiei este intitulat Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, şi este consacrat acestora, reieşind din esenţa şi importanţa lor. Drepturile omului reprezintă un imperativ moral şi politic, o instituţie constituţional-juridică specifică oricărui stat de drept democrat şi modern. Drepturile omului constituie pilonul valoric al aplicării „coordonatelor umane” nu numai în raport cu statul, legea şi justiţia, ordinea de drept, dar şi în raport cu societatea civilă, dat fiind faptul că nivelul de maturitate şi dezvoltare al unei societăţi civile depinde în mare măsură de situaţia din domeniul drepturilor omului, de complexitatea acestor drepturi şi de gradul apărării lor.

Constituţia RM stipulează că prevederile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului sînt interpretate şi aplicate în conformitate cu Declaraţia universală a drepturilor omului, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, că normele internaţionale cu privire la drepturile omului au prioritate faţă de cele interne (art.4). Perioada de referinţă a fost marcată de adoptarea unui număr impunător de acte normative de importanţă naţională cum ar fi: Codul Penal, adoptat la 12 aprilie 2002, Codul de Procedură Penală, adoptat la 14 martie 2003, Codul Civil, adoptat la 6 iunie 2002, Codul de procedură Civilă, adoptat la 30 mai 2003, etc. Toate aceste acte normative au intrat în vigoare la 12 iunie 2003.

Evenimentul poate cel mai important care a marcat perioada de referinţă a fost adoptarea de către Parlamentul RM, prin Hotărîrea nr. 415-XV din 24 octombrie 2003, a Planului Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului pentru anii 2004-2008 (PNADO). Acest document prevede numeroase şi diverse acţiuni ce au ca scop final perfecţionarea legislaţiei, consolidarea instituţiilor democratice, instruirea şi educaţia în domeniul drepturilor omului, informarea populaţiei asupra posibilităţilor şi mecanismelor existente pentru realizarea şi protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acest Plan, elaborat în conformitate cu recomandările Conferinţei mondiale pentru drepturile omului de la Viena, are drept scop asigurarea implementării unei politici şi strategii unice a instituţiilor de stat şi a societăţii civile menite să îmbunătăţească situaţia în domeniul drepturilor omului prin identificarea şi formularea sarcinilor prioritare şi măsurilor de asigurare a îndeplinirii lor, prin stabilirea termenelor de efectuare a acţiunilor planificate, prin desemnarea instituţiilor şi organizaţiilor responsabile de îndeplinirea măsurilor incluse în el. Acest document a fost întocmit în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova, Programul global al OPNUD şi Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului (HURIST - „consolidarea drepturilor omului”).

PNADO, de asemenea prevede cadrul juridic intern, precum şi termenii de prezentare periodică de către RM a rapoartelor despre respectarea obligaţiilor asumate prin ratificarea

4

instrumentelor internaţionale. În vederea revitalizării sistemului de prezentare a acestor rapoarte, Guvernul RM a adoptat la 1 martie 2006 Hotărîrea cu privire la Comisia naţională pentru elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice privind implementarea convenţiilor internaţionale la care RM este parte, precum şi Regulamentul de activitate al acesteia. Această Comisie, în special:- efectuează analiza şi controlul asupra respectării integrale a convenţiilor internaţionale la

care RM este parte;- coordonează activitatea privind modul de elaborare a rapoartelor iniţiale şi periodice

respective;- aprobă rapoartele iniţiale şi periodice menţionate;- instituie grupurile de experţi pentru elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice şi

coordonează activitatea acestora, etc.În conformitate cu PNADO, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE)

a fost numit instituţie responsabilă de elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice privind implementarea PIDCP. Luînd în consideraţie prevederile Regulamentului Comisiei naţionale pentru elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice privind implementarea convenţiilor internaţionale la care RM este parte, MAEIE a instituit grupul de experţi care au participat nemijlocit la activitatea de elaborare a Raportului Periodic (RP) actual. De menţionat este şi faptul că unii experţi din acest grup de lucru au participat la treningul de instruire cu genericul „Raportarea privind respectarea drepturilor omului în conformitate cu Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice”. Acest trening a avut loc la Chişinău, în perioada 16-19 noiembrie 2005 şi a fost organizat de către PNUD. În cadrul grupului de lucru, care a fost convocat de 4 ori de către MAEIE, au fost definitivate următoarele sarcini:- Calendarul de Activitate pentru anul 2006 asupra realizării prevederilor PIDCP;- Schema de raportare;- Elaborarea Conţinutul adnotat al Raportului;- Repartizarea sarcinilor de elaborare a RP divizat pe articole, în corespundere cu

competenţele funcţionale ale fiecărei instituţii în parte;- Examinarea comentariilor şi observaţiilor expertului internaţional asupra Cuprinsului

adnotat al RP;- În legătură cu întîrzierea prezentării celui de-al Doilea RP către anul 2004, s-a decis

comasarea acestuia cu cel de-al Treilea RP care va cuprinde perioada 2002-2006.De asemenea, este important de specificat că în cadrul treningului din 16-19 noiembrie

2005 şi la şedinţele de lucru ale grupurilor de experţi au participat şi reprezentanţi ai societăţii civile ce activează în domeniul protecţiei drepturilor omului. Toate obiecţiile şi propunerile formulate de către reprezentanţii ONG-urilor la elaborarea Raportului, au fost luate în consideraţie în egală măsură cu cele a reprezentanţilor organelor de stat.

Pe lîngă tratatele internaţionale de bază în domeniul protecţiei drepturilor omului la care RM este parte, cum ar fi: Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia europeană privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia-cadru europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale, etc., în perioada de referinţă RM a devenit parte contractantă la următoarele tratate internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului:

- Protocolul nr.13 la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele;

- Al Doilea Protocol facultativ la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privind abolirea pedepsei cu moartea;

- Convenţia europeană cu privire la relaţiile personale referitoare la copii;- Protocolul nr. 14 la Convenţia europeană privind protecţia drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale, amendînd sistemul de control al Convenţiei;- Protocol Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente

crude, inumane sau degradante.Astfel, în vederea aderării la cel de-al Doilea Protocol facultativ la Pactul internaţional cu

privire la drepturile civile şi politice privind abolirea pedepsei cu moartea, precum şi la Protocolul

5

nr.13 la Convenţia europeană privind protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele, Parlamentul RM a operat modificări de substanţă în Constituţie, care permiteau aplicarea pedepsei cu moartea „decît numai pentru acte săvîrşite in timp de război sau de pericol iminent de război şi numai in condiţiile legii”. Prin urmare, Parlamentul RM, prin Legea nr. 185-XVI din 29 iunie 2006 a exclus din Legea Supremă prevederea citată mai sus.

Urmare a prezentării raportului iniţial al Republicii Moldova în cadrul întrunirilor 2029 şi 2030 ale Comitetului ONU pentru drepturile omului din 18 şi 19 iulie 2002, ultimul a semnalat următoarele preocupări şi a formulat unele recomandări în acest sens:- lipsa unei informaţii mai detaliate despre situaţia din regiunea transnistreană a RM; - lipsa unui studiu pentru a determina dacă măsurile legislative şi de altă natură întru

implementarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate 1373 (2001) corespund cu obligaţiile Statului parte2 asumate în cadrul PIDCP3;

- condiţiile de detenţie deplorabile în instituţiile penitenciare ale RM;- continuitatea existenţei traficului de fiinţe umane;- detenţia preventivă excesivă a bănuiţilor înainte de înfăţişare în instanţa de judecată;- deficienţe în sistemul judecătoresc: perioada relativ scurtă de exercitare a mandatului unui

judecător; necesitatea revizuirii legislaţiei relevante, în vederea garantării independenţei şi imparţialităţii judecătorilor;

- existenţa piedicilor artificiale pe teritoriul Statului parte în procesul exercitării libertăţilor religioase ale indivizilor şi organizaţiilor, în conformitate cu art. 18 al PIDCP;

- activitatea la indicaţie al serviciului de televiziune şi radio de stat „Teleradio-Moldova”, contrar articolelor 19 şi 26 ale PIDCP; necesitatea modificării legislaţiei în vigoare în vederea asigurării unei activităţi independente a acestei instituţii;

- termenul excesiv de preaviz solicitat de către autorităţile locale în vederea desfăşurării întrunirilor şi manifestaţiilor publice;

- cerinţe excesive (mărimea reprezentării teritoriale) la înregistrarea partidelor politice;- asigurarea de către Statul parte a drepturilor femeilor de a participa la activităţi din viaţa

politică şi economică a statului în egală măsură cu cel al bărbaţilor;- nivelul înalt al mortalităţii materne;- situaţia precară a etniei găgăuze şi rome.

Aceste preocupări şi recomandări au stat la baza elaborării prezentului raport şi reacţia Republicii Moldova este descrisă în detaliu mai jos.

SITUAŢIA ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ A REPUBLICII MOLDOVA

CONSIDERAŢII GENERALE

Existenţa unui regim secesionist, instaurat la începutul anilor ’90 pe căi şi prin mijloace neconstituţionale în partea de Est a Republicii Moldova – regiunea transnistreană cu o suprafaţă de 4163 km2 şi o populaţie de circa 555 de mii de persoane – a generat dificultăţi serioase în ce priveşte punerea în aplicare pe întreg teritoriul ţării a prevederilor Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi ale altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. În acest context, autorităţile moldoveneşti au luat act cu satisfacţie de înţelegerea exprimată de către Comitetul pentru drepturile omului în obiecţiile sale formulate pe marginea raportului iniţial al Republicii Moldova, prezentat la 18 şi 19 iulie 2002, cu privire la

2 Republica Moldova3 Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice

6

incapacitatea Moldovei de a exercita un control efectiv asupra regiunii transnistrene din cauza structurilor paralele care au uzurpat puterea locală în această parte a ţării.

În perioada care a urmat după anul 2002, autorităţile moldoveneşti, sprijinite de comunitatea internaţională, îndeosebi de OSCE, UE, Ucraina şi SUA, au depus eforturi susţinute în vederea soluţionării cît mai grabnice a problemei transnistrene care constituie cel mai serios obstacol în dezvoltarea ţării şi avansării ei pe calea integrării europene. Promiţătoare în acest sens a fost implicarea directă în procesul de negocieri, în anul 2005, a UE şi SUA în calitate de observatori şi constituirea aşa-zisului format de negocieri „5+2”, precum şi desfăşurarea Misiunii UE de asistenţă la frontiera de stat moldo-ucraineană. În acelaşi context, vom menţiona faptul că în ultimii ani în Republica Moldova (se are în vedere teritoriul din partea dreaptă a Nistrului şi localităţile aflate în jurisdicţia Chişinăului) s-a format un anumit consens politic – între putere, opoziţie şi societatea civilă – cu privire la modalităţile şi căile de soluţionare a problemei transnistrene. O manifestare elocventă a unei atare coeziuni o constituie adoptarea în unanimitate de către Parlamentul Republicii Moldova, în iunie-iulie anul 2005, a unor documente de importanţă majoră, precum sunt „Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)” şi cele două Apeluri cu privire la criteriile de democratizare, principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene a Republicii Moldova. Noi iniţiative de anvergură au fost avansate de către autorităţile moldoveneşti la sfârşitul anului 2006 care au deschis noi perspective în procesul de reglementare a conflictului transnistrean în baza unor abordări complexe în cadrul formatului „5+2”.

Cu regret, suntem nevoiţi să constatăm faptul că, în pofida eforturilor întreprinse, inclusiv a extinderii formatului de negocieri (ultima reuniune în formatul „5+2” a avut loc în februarie 2006) şi multiplelor iniţiative promiţătoare, până în prezent nu au fost înregistrate progrese substanţiale în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. Problema principală a conflictului – elaborarea şi adoptarea statutului juridic special al regiunii transnistrene (Transnistriei) în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova - continuă să rămână nesoluţionată. Potrivit unor convingeri generale, cauza principală a lipsei de progres în procesul de reglementare a conflictului o constituie poziţia obstrucţionistă şi intransigentă a liderilor separatişti de la Tiraspol, centrul administrativ al regiunii transnistrene, care se bucură în continuare de sprijinul substanţial direct (politic, economic, financiar etc.) din partea Federaţiei Ruse. Perpetuarea prezenţei militare ruse în regiunea transnistreană şi atitudinea părtinitoare a Federaţiei Ruse în calitatea sa de mediator au un impact negativ asupra procesului de negocieri vizând soluţionarea cît mai grabnică a problemei transnistrene şi, implicit, restabilirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

În aceste circumstanţe bine cunoscute, aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol a împiedicat permanent, ostentativ şi cu înverşunare autorităţile moldoveneşti să-şi exercite prerogativele constituţionale în regiunea transnistreană, inclusiv angajamentele ce decurg din convenţiile internaţionale cu privire la protecţia drepturilor omului la care Republica Moldova este parte. Mai mult, structurile regimului secesionist au violat în mod sistematic şi deliberat drepturile omului şi libertăţile fundamentale în această regiune, manifestând un comportament sfidător şi dispreţuitor la adresa autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova şi organismelor internaţionale abilitate în această materie. Un exemplu elocvent în acest sens poate servi refuzul categoric al autoproclamatei administraţii de la Tiraspol de a se conforma şi de a executa întocmai decizia din 8 iulie 2004 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în „Cazul Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei” privind punerea imediată şi necondiţionată în libertate a reclamanţilor Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, condamnaţi în mod arbitrar în 1992 la privaţiune de libertate pe un termen de 15 ani de către o instanţă de judecată ilegală de la Tiraspol.

7

Neavînd practic posibilităţi reale de a-şi exercita prerogativele suverane asupra regiunii transnistrene, autorităţile Republicii Moldova au urmărit îndeaproape evoluţia situaţiei în acest teritoriu al ţării, inclusiv la capitolul respectării drepturilor omului, străduindu-se, totodată, în măsura posibilităţilor, să influenţeze în sens pozitiv starea de lucruri în acest domeniu. Vom remarca, în particular, acţiunile de informare şi sensibilizare a organizaţiilor internaţionale asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale de către regimul totalitar transnistrean pentru a-l determina să se conformeze rigorilor şi standardelor internaţionale în materie. În acelaşi timp, în contextul procesului de soluţionare a problemei transnistrene au fost depuse eforturi concertate ale Guvernului, societăţii civile şi organizaţiilor internaţionale abilitate, în particular, ONU, OSCE şi Consiliul Europei, în scopul democratizării regiunii în cauză, în special prin extinderea valorilor şi principiilor democratice asupra acestui teritoriu - „europenizării” lui, dezvoltării instituţiilor democratice, creării condiţiilor necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor libere şi democratice, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

În cele ce urmează vom încerca să prezentăm informaţii pertinente, inclusiv unele exemple relevante, pentru perioada de referinţă cu privire la situaţia reală în domeniul drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, privită prin prisma Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Conştientizând faptul că informaţiile în cauză nu sunt exhaustive, considerăm, totodată, că acestea demonstrează elocvent caracterul autoritar şi antidemocratic al regimului secesionist de la Tiraspol care încalcă în mod flagrant drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

DREPTUL LA VIAŢĂ (Articolul 6)

Persoanele care s-au opus deschis forţelor separatiste în perioada anilor 1989-1992, sau care au luptat cu arma în mână în timpul ostilităţilor din anul 1992 pentru apărarea ordinei constituţionale şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova au fost acuzate de „terorism” şi condamnate la privaţiune de libertate de către instanţe de judecată ilegale, create de regimul secesionist. Aceste persoane sunt concediate, persecutate, arestate; cei care au reuşit să plece din regiune sunt daţi în urmărire generală. Pentru a-şi salva viaţa, aceste persoane sunt nevoite să-şi abandoneze casele şi toate bunurile agonisite o viaţă întreagă, să se strămute împreună cu familiile în localităţile de pe malul drept al Nistrului şi să înceapă totul de la zero (cazul fraţilor Mîrca, fenomenul persoanelor intern deplasate).

Organele de drept ale Republicii Moldova au reacţionat prompt la cazurile de încălcare a drepturilor omului de către regimul secesionist. Asfel, din anul 1992 pînă în anul 2004 au fost pornite 110 cauze penale pe fapte de omoruri în regiunea transnistreană ale cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv:

Cauza penală nr.2004058010, pornită de Procuratura Generală a Republicii Moldova pe data de 23.09.2004, în temeiul art. 89 Cod penal. S-a stabilit că Dimitri Soin, membru al unei grupări extremiste din regiunea transnistreană, în noiembrie 1994, aflându-se în or. Tiraspol, în urma unui conflict între acesta şi cetăţeanul S. Bogoroş, folosind o armă de foc neidentificată de către organele de urmărire penală, l-a împuşcat în mod premeditat pe ultimul, rănindu-1 mortal, după care a dispărut de la faţa locului;

Cauza penală nr. 2004058011, pornită de Procuratura Generală a Republicii Moldova tot pe data de 23.09.2004 în temeiul art. 88 pct. 1) şi 7) Cod penal . S-a stabilit că acelaşi Dimitri Soin la 14 martie 1995, în interes de acaparare, folosind o armă de foc neidentificată de către

8

organele de urmărire penală, a tras intenţionat câteva focuri de armă în cet. I. Maico şi în ruda acestuia, locuitori ai or. Tiraspol, rănindu-i mortal.

La 16.11.2004 a fost pornit un dosar penal împotriva lui Dimitri Soin, cu anunţarea ulterioară a acestuia în urmărire internaţională. Anterior, la 20 octombrie 2004, Dimitri Soin a fost dat în urmărire, pe numele lui fiind emis la 20.08.2004 de către instanţa de judecată un mandat de arestare.

INTERZICEREA TORTURII (Articolul 7)

Din cauza lipsei posibilităţilor reale de a controla structurile de forţă şi penitenciarele din regiunea transnistreană, autorităţile moldoveneşti nu cunosc pe deplin care este starea de lucruri reală referitoare la neadmiterea torturii, tratamentelor crude, inumane sau degradante. Astfel de cazuri, însă, au fost înregistrate. Un exemplu în acest sens poate servi cauza penală nr. 2006058005 pornită de către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe data de 22.06.2006, în temeiul art. 309/1 alin. (3) lit. c), d), e) Cod penal, pe faptul aplicării forţei la 14.06.2006 de către angajaţii aşa-numitului „minister al securităţii de stat” al autoproclamatei „republici moldoveneşti nistrene” („rmn”) faţă de colaboratorii poliţiei Ştefan Mangîr şi Constantin Condrea, răpiţi şi torturaţi cu folosirea unor instrumente speciale.

DREPTUL LA LIBERATATEA ŞI SECURITATEA PERSOANEI (Articolul 9)

Au fost înregistrate mai multe cazuri de reţinere şi arestare arbitrară a cetăţenilor de către organele de drept neconstituţionale din regiunea transnistreană. Pe astfel de cazuri, Procuratura Generală a Republicii Moldova a intentat mai multe cauze penale, inclusiv:

Cauza penală nr. 2004638003 pornită pe data de 06.09.2004, în temeiul art. 166 alin.(2) lit. a), d) Cod penal, pe faptul privării de libertate de la data de 06.09.2004 pe un termen de 15 zile de către reprezentanţii forţelor de menţinere a ordinii publice din autoproclamata republică a angajaţilor companiei TV „Moldova 1” D.Mija şi V.Magaleas;

Cauza penală nr. 2005058005 pornită pe data de 30.03.2005 în baza art. 166 alin. (2) lit. b) şi d) Cod penal. S-a stabilit că la data de 29.03.2005 lucrătorii structurilor de forţă ilegale din regiunea transnistreană, sub pretextul existenţei unei cauze penale, fără prezentarea unor acte legale, l-au privat de libertate pe inspectorul poliţie judiciare a Comisariatului de poliţie Bender, Denis Solonenco. In aceeaşi zi, în acelaşi mod a fost privat ilegal de libertate şi inspectorul poliţiei judiciare a Comisariatului de poliţie Bender, Vasile Kiriacov.

Cauza nr. 2006058004, pornită pe data de 15.06.2006, conform elementelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, pe faptul răpirii la 14.06.2006, de către reprezentanţii aşa-numitului minister al securităţii al autoproclamatei republici, a colaboratorilor de poliţie Ştefan Mangîr, Alexandru Pohilă, Constantin Condrea, Igor Daţco şi Vitalie Vasiliev.

Cauza penală nr.2006018046, pornită la 22.03.2006, în baza art. 164 alin. (2) lit. e), g) Cod penal, pe faptul răpirii la 13.03.2006, de către colaboratorii aşa-numitului „minister al securităţii de stat” al autoproclamatei „rmn”, a cetăţeanului Republicii Moldova, Vladimir Gorbov. La începutul anului 2007 V.Gorbov a fost elibertat din detenţie din or. Tiraspol.

Cauza penală nr. 2004638005 pornită pe data de 06.09.2004, în temeiul art. 272 alin.(2) lit. b) Cod penal, pe faptul constrângerii de către reprezentanţii autorităţilor din regiunea transnistreană la

9

06.09.2004 a lucrătorilor transportului feroviar de la staţia „Bender” de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţarea cu vătămarea corporală şi a sănătăţii.

CONDIŢIILE DE DETENŢIE ŞI REGIMUL PENITENCIAR (Articolul 10)

În închisorile create de către regimul neconstituţional transnistrean, îndeosebi în cele de la Tiraspol şi Bender, nu se respectă condiţiile de detenţie şi regimul penitenciar prevăzute de convenţiile internaţionale în materie. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie aşa-zisul „Cazul Ilaşcu” despre care vom relata mai desfăşurat la art. 14 al prezentului raport.

În acelaşi context, vom menţiona faptul că Procuratura Generală a Republicii Moldova a pornit la 28.07.2005 cauza penală nr.2005018094, conform elementelor infracţiunii prevăzute de art. 339 alin. (2) lit. c) şi 352 alin. (3) lit . b), c), e) Cod penal. S-a stabilit că angajaţii Penitenciarului ITK-2 din or.Tiraspol pe parcursul anului 2005 au tratat inuman persoanele deţinute acolo, prin aplicarea forţei fizice, a armelor de foc, ameninţărilor cu răfuiala fizică şi aplicarea constrângerii psihice, i-au privat de dreptul la condiţii sanitare, acţiuni în urma cărora deţinuţii se află în stare gravă, unii dintre ei fiind spitalizaţi.

Autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova întâlnesc dificultăţi serioase în asigurarea funcţionării normale a Coloniei de corecţie nr. 8 şi Închisorii nr. 2 aflate în subordine Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, dar situate în mun.Bender controlat de autoproclamata administraţia de la Tiraspol. Penitenciarele în cauză au constituit obiectul unei dispute dintre Chişinău şi Tiraspol. Începând cu primăvara anului 2002 aşa-zisele autorităţi transnistrene au întreprins mai multe acţiuni, având drept scop de a obstrucţiona activitatea şi, în cele din urmă, lichidarea sau „evacuarea” acestor instituţii.

Astfel, printr-o dispoziţie specială a autoproclamatei administraţii a mun. Bender, sub pretextul că deţinuţii din aceste penitenciare reprezintă un pericol de contaminare a populaţiei locale cu tuberculoză, instituţiile în cauză au fost debranşate de la reţelele de energie electrică şi de aprovizionare cu apă potabilă; a fost blocată, de asemenea, aprovizionarea pe timp de iarnă cu cărbune, lemne, produse alimentare. Închisoarea nr.2 a fost supusă unui asediu de miliţia transnistreană, interzicându-se orice acces spre aceasta.

Autorităţile moldoveneşti au propus administraţiei mun. Bender diferite soluţii de compromis, inclusiv: 1) păstrarea coloniei, iar în locul spitalului de tuberculoză de a crea o colonie de tip-aşezare sau o colonie pentru detenţia deţinuţilor din raioanele situate în apropierea mun. Bender; 2) crearea unui spital cu profil general, inclusiv pentru tratarea condamnaţilor transnistreni. Aceste propuneri, însă, nu au fost acceptate. Despre situaţia creată şi despre încălcarea drepturilor persoanelor private de libertate de la aceste două instituţii penitenciare, amplasate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, au fost informate misiunile diplomatice şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale, acreditate în Republica Moldova, inclusiv OSCE, Crucea Roşie, Consiliul Europei şi alte foruri internaţionale.

În situaţia critică ce s-a creat, autorităţile moldoveneşti au făcut tot posibilul pentru asigurarea funcţionării normale a Penitenciarului nr.8-Bender. Astfel, în prezent, printr-un generator de tip Diesel timp de 2-3 ore pe zi se livrează energie electrică, zilnic se transportă apă potabilă pentru necesităţile personale ale deţinuţilor. A fost reparat capital un bloc locativ, ceea ce a permis asigurarea condamnaţilor cu spaţiu mai mult de 4 m2 pentru o persoană. S-a trecut la încălzirea fiecărei încăperi locative cu sobe şi cărbuni. Se întreprind măsuri pentru îmbunătăţirea raţiei alimentare şi deservirii medicale a deţinuţilor.

10

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, prin intermediul Misiunii OSCE în Moldova, a solicitat monitorizarea activităţii Penitenciarului nr.8-Bender de către experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Conform concluziilor din Raportul expertului OMS Jerold Skolten, coordonator tehnic al Biroului European OMS, instituţia dată este absolut inofensivă în ceea ce priveşte răspândirea tuberculozei şi nu prezintă pericol. Despre acest fapt Misiunea OSCE în Moldova a informat administraţia locală a mun.Bender care, ignorând concluziile experţilor OMS, insistă în continuare asupra evacuării complete în termen de o lună a condamnaţilor din instituţia menţionată.

În ciuda demersurilor autorităţilor Republicii Moldova, OSCE, Crucii Roşii şi ale altor organizaţi internaţionale faţă de autoproclamata administraţie a mun.Bender de a se abţine de la orice acţiuni de natură să perturbeze activitatea normală a acestor instituţii, situaţia penitenciarelor din mun. Bender şi a deţinuţilor acestora a continuat să se agraveze. La finele anului 2006 în închisoarea nr.2 erau deţinute 104 persoane, iar în Penitenciarul nr.8 - 109 persoane.

RĂSPUNDEREA PENALĂ ŞI CIVILĂ (Articolul 11)

În condiţiile în care autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova nu au acces în regiunea transnistreană, în procesul instrumentării cauzelor penale şi civile aflate în procedura procurorilor Republicii Moldova sunt efectuate toate acţiunile posibile pentru examinarea adresărilor cetăţenilor din localităţile controlate de către regimul separatist de la Tiraspol şi tragerii efective la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea infracţiunilor în această regiune.

Vom menţiona, de asemenea, faptul că în situaţia creată Procuratura Generală a Republicii Moldova se află în imposibilitatea de a participa la rezolvarea litigiilor din regiunea transnistreană. Drept exemplu în acest sens poate servi cazul cetăţeanului Vasile Spirivac din orăşelul Dnestrovsk (Transnistria), care s-a adresat la Procuratura Generală a Republicii Moldova cu cererea de a interveni în litigiul său cu administraţia Centralei Electrice Moldoveneşti pentru a-şi recupera dividendele ce îi revin ca acţionar în urma privatizării acestei întreprinderi.

În acelaşi context, Procuratura Generală a Republicii Moldova a instrumentat o serie întreagă de alte cauze penale printre care vom menţiona:

Cauza penală nr.2005018105 pornită pe data de 20.09.2005, în baza elementelor infracţiunii prevăzute de art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, pe faptul exploatării neautorizate de către aşa-zisele autorităţi ale regiunii transnistrene a 143,6 km. de cale ferată cu toate bunurile acesteia, care constituie patrimoniul public al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, în rezultatul căreia întreprinderii în cauză i-au fost pricinuite daune în proporţii deosebit de mari, în sumă de 500130,4 mii lei;

Cauza penală nr. 2005138018 pornită pe data de 07.06.2005, pe semnele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.336 alin. (l) Cod penal, pe faptul utilizării ilegale de către conducerea SA „Interdnestrcom” din regiunea transnistreană a bandei de frecvenţă 450 MHz la prestarea serviciului de telefonie mobilă;

Cauza nr.2005138008 pornită pe data de 11.03.2005, în temeiul art.278 alin.2 lit. b), c) şi e) Cod penal, pe faptul demontării prin uz de forţă de către un grup de 10 miliţieni înarmaţi cu pistoale automate de model „AKSU”, conduşi de către şeful aşa-zisei miliţii rutiere Mihail Smîntînă şi alţi reprezentanţi ai administraţiei neconstituţionale a or.Dubăsari, a staţiei de telecomunicaţii instalate în s.Vasilevca, com.Cocieri, r-nu1 Dubăsari, de către Ministerul Transportului şi Telecomunicaţilor al Republicii Moldova;

11

Cauza nr.2005138016, conexată la 20.06.2005 cu cauza nr.2005138008 din 11.03.2005, pornită pe data de 17.06.2005, în temeiul art.187 alin.2 lit. b), c), e) şi t) Cod penal, pe faptul săvârşirii, în noaptea de 10 spre 11 martie 2005, a atacului armat de către un grup de miliţieni şi colaboratori ai batalionului cu destinaţie specială înarmaţi cu pistoalele-automat model „AKSU” şi mascaţi, însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei neconstituţionale din or.Dubăsari, asupra casei de cultură din s.Vasilevca, com.Cocieri, r-nu1 Dubăsari, şi asupra colaboratorilor Comisariatului de poliţie al r-lui Dubăsari (Republica Moldova), V.Prodan şi A.Cojuhari, cărora le-au fost cauzate leziuni corporale şi pagube materiale în proporţie considerabilă şi care au fost ameninţaţi cu moartea. În cauza penală menţionată, la 25.07.2005 au fost puşi sub învinuire Vladislav Finaghin, şef al pretinsei administraţii a oraşului şi raionului Dubăsari, Fiodor Palcinschi, şef şi Alexei Maliutin, şef-adjunct al aşa-zisei miliţii a r-lui Dubăsari, Mihail Smîntînă, şef al aşa-zisei miliţii rutiere a r-lui Dubăsari. Toate persoanele nominalizate au fost date în căutare interstatală la 04.08.2005;

Cauza nr. 2006058003, pornită pe data de 21.04.2006, de către procuratura mun. Bender, conform elementelor constitutive de infracţiune prevăzute de art. 275 alin. (1) Cod penal, pe faptul ocupării abuzive la 21.04.2006 a portului fluvial din s.Varniţa şi capturării a trei nave fluviale de către un grup de colaboratori ai miliţiei autoproclamatei republici şi funcţionari ai portului fluvial Bender.

DREPTUL LA LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR (Articolul 12)

Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol încalcă în mod sistematic şi deliberat dreptul la libera circulaţie a persoanelor pe întreg teritoriul ţării, îngrădind în mod abuziv accesul în regiunea transnistreană a unor anumite categorii de cetăţeni, inclusiv a conducătorilor ţării şi membrilor Guvernului. Astfel, este ignorat în mod sfidător dreptul la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, prevăzut de art. 5 al „Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, semnat la 21 iulie 1992, la Moscova, de către preşedinţii Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.

Începând cu anul 1992, structurile transnistrene au instalat în mod arbitrar pe întreg perimetrul aşa-zisei Zone de Securitate (o fâşie cu lungimea de 225 km şi lăţimea de 12-20 km pe ambele maluri ale rîului Nistru, de la r-nul Floreşti - la Nord, până la r-nul Ştefan-Vodă - la Sud, „posturi vamale, de grăniceri, de migraţiune şi de miliţie” dotate cu toate atributele unor puncte „interstatale” de trecere a frontierei. În aceste „puncte de control”, de la cetăţenii moldoveni sunt percepute în mod abuziv „taxe de migraţiune” pentru a permite accesul pe teritoriul regiunii transnistrene, aceştea urmând să se „înregistreze” în instanţele administraţiei locale, în cazul în care vor „şedea” mai mult de 24 de ore. De remarcat faptul că taxele în cauză şi „înregistrarea şederii” sunt percepute şi cerute discriminatoriu doar de la cetăţenii moldoveni care locuiesc pe malul drept al Nistrului, cei din alte state, cum ar fi bunăoară Federaţia Rusă şi Ucraina, fiind scutiţi de la asemenea plăţi. Este evident că o atare politică are drept scop de a umili o anumită categorie de cetăţeni, de a provoca nemulţumiri, de a îngreuna contactele dintre persoane şi de a separa în mod artificial populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă cazul vizând darea în exploatare a podului de la Gura-Bîcului. Podul în cauză, distrus de structurile separatiste în timpul conflictului armat din 1992, a fost reconstruit acum câţiva ani cu suport financiar internaţional, dar autorităţile de facto de la Tiraspol, fără a invoca careva argumente plauzibile, nu permite în nici un mod redeschiderea şi utilizarea acestuia. Ele se opun chiar şi iniţiativei locuitorilor din localităţile Bîcioc şi Gura-Bîcului (sate învecinate situate pe un mal şi pe celălalt al Nistrului), de a sfinţi acest pod după cum o cere tradiţia locală.

12

Administraţia de la Tiraspol a introdus „restricţii de circulaţie” în regiunea transnistreană şi pentru reprezentanţii unor misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova cărora, practic, li se interzice accesul în acest teritoriu, sub pretextul formal de a nu fi coordonat astfel de vizite cu aşa-zisul „minister al afacerilor externe” de la Tiraspol. Un exemplu elocvent în acest sens servesc cazurile când colaboratorii Ambasadei SUA, Ambasadei Lituaniei şi ai Misiunii OSCE în Moldova au fost împiedicaţi în repetate rânduri de structurile separatiste să intre în regiune. De remarcat faptul că astfel de condiţii nu sunt cerute de la alte misiuni diplomatice cum ar fi, bunăoară, Ambasada Federaţiei Ruse.

Autorităţile separatiste ridică obstacole şi limitează dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în regiunea transnistreană care deţin mijloace de transport cu numere de înmatriculare eliberate de către instituţiile de stat abilitate. Persoanele vizate sunt obligate să-şi înregistreze mijloacele de transport şi să plătească taxe periodice în structurile „vamale” şi de „miliţie” ca „bunuri importate provizoriu pe teritoriul vamal al Transnistriei”. Cei care refuză să se conformeze acestor proceduri ilegale sunt hărţuiţi de către diferite instanţe neconstituţionale, inclusiv prin sechestrarea mijloacelor de transport ce le aparţin.

Direcţia investigaţii generale a Procuraturii Generale, în comun cu Procuratura raionului Dubăsari , în anul 2005 au examinat cazuri de reţinere a automobilelor cu numere de înmatriculare de stat ale Republicii Moldova, proprietate personală a cetăţenilor domiciliaţi în regiunea transnistreană. La 27.01.2005 cet. Iurie Turturică, locuitor al s. Lunga, raionul Dubăsari, aflându-se la volanul automobilului propriu „Volkswagen Golf-2", cu numărul de înmatriculare C EF-052, a fost reţinut la aşa-zisul post vamal al regimului secesionist sub pretext că acesta ar fi încălcat „legislaţia vamală” transnistreană, după care a fost deposedat de automobil.

Printre persoanele care au avut de suferit de pe urma acţiunilor nelegitime ale structurilor „vamale şi de miliţie” neconstituţionale din or.Dubăsari, se numără şi dl Mihail Dîrul, domiciliat în raionul Dubăsari, satul Lunga, str. Ştefan cel Mare, nr.9, care, la 22 decembrie 2006, la postul de control instalat nelegitim lângă s.Lunga a fost deposedat de automobilul său personal care i-a fost restituit după câteva zile doar după achitarea unei amenzi arbitrare. Dl M.Dîrul a fost avertizat de către structurile neconstituţionale din or.Dubăsari că i se va sechestra mijlocul de transport în cazul în care va încerca din nou să „intre” cu acesta pe teritoriul regiunii transnistrene.

Administraţia de facto de la Tiraspol ridică obstacole serioase în calea dezvoltării contactelor fireşti dintre agenţii economici de pe cele două maluri ale Nistrului. Producătorii moldoveni de pe malul drept al Nistrului sunt nevoiţi să plătească o „taxă vamală” de 100% din valoarea mărfurilor introduse în regiunea transnistreană. Evident că impunerea unor astfel de „taxe” a condus la diminuarea dramatică a schimburilor comerciale dintre cele două maluri ale Nistrului.

În acelaşi context se înscriu şi acţiunile de zădărnicire a accesului ţăranilor/fermierilor din unele sate ale raionului Dubăsari, aflate în jurisdicţia autorităţilor constituţionale moldoveneşti, la terenurile agricole care constituie proprietatea lor privată. Astfel, pentru a se deplasa spre/de la loturile lor de pământ cetăţenii vizaţi trebuie să traverseze traseul Rîbniţa-Dubăsari-Tiraspol pe care sunt instalate în mod arbitrar „puncte de control vamal” unde aceştia sunt hărţuiţi de către angajaţii structurilor de forţă ale regimului separatist şi obligaţi să plătească diverse taxe.

În repetate rânduri a fost interzis accesul în regiune al unor cetăţeni străini şi misiuni naţionale şi internaţionale filantropice şi de caritate.

13

Acest tip de violare flagrantă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale este, de asemenea, instrumentat de către Procuratura Generală a Republicii Moldova. Astfel au fost intentate mai multe cauze penale, inclusiv:

Cauza penală nr. 2004058006 pornită pe data de 05.08.2004, în baza art. 271 lit. b) Cod penal, pe faptul blocării intenţionate pe data de 05.08.2004 de către forţele de menţinere a ordinii publice, subordonate administraţiei transnistrene, a arterelor de transport feroviar din or. Bender;

Cauza penală nr. 2004138020 pornită pe data de 03.09.2004 de Procuratura raionului Dubăsari (Republica Moldova) în temeiul art. 358 alin. (1) Cod penal, pe faptul blocării la 21.08.2004 de către colaboratorii miliţiei din regiunea transnistreană a circulaţiei transportului pe traseul Dubăsari-Tiraspol la intersecţia drumului spre/din s. Pohrebea;

Cauza penală nr.2005058011 pornită pe data de 17.11.2005, în temeiul art.352 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, pe faptul acţiunilor samavolnice ale miliţienilor din regiunea transnistreană, manifestate prin reţinerea ilegală la 21.10.2005 în mun.Bender a judecătorului de instrucţie Pavel Todică;

Cauza penală nr. 2006138003 pornită pe data de 08.02.2006, în temeiul art. 352 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe faptul blocării la 31.01.2006, prin instalarea unui gard metalic cu o portiţă încuiată, de către colaboratorii miliţiei din regiunea transnistreană a trecerii persoanelor peste barajul de acumulare a Hidrocentralei din r-nul Dubăsari.

DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL (Articolul 14) „CAZUL ILAŞCU”

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de violare brutală a drepturilor civile şi politice ale omului în regiunea transnistreană, inclusiv a dreptului la un proces echitabil instrumentat de către un tribunal competent stabilit prin lege, care a avut o puternică rezonanţă internaţională, îl constituie „cazul Ilaşcu”.

În anul 1993 patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dnii Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, cunoscuţi şi ca „grupul Ilaşcu”, au fost condamnaţi de către o instanţă de judecată neconstituţională din regiunea transnistreană la termene de 12-15 ani de privaţiune de libertate, dl I.Ilaşcu fiind condamnat în cadrul aceluiaşi proces la pedeapsa capitală.

La 5 aprilie 1999, cei patru cetăţeni menţionaţi au depus, prin intermediul soţiilor lor, o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) care le-a fost acceptată spre examinare. În cererea lor, care se referea în general la acţiunile comise de către aşa-zisele autorităţi ale autoproclamatei „republici moldoveneşti nistrene”, reclamaţii au revendicat, în particular, faptul că arestarea lor nu a fost legală, că au fost condamnaţi de către o instanţă de judecată transnistreană care nu era competentă şi că nu au avut parte de un proces echitabil. Ei au considerat autorităţile moldoveneşti, dar, îndeosebi, Federaţia Rusă responsabile de violarea drepturilor lor, invocând, în special, faptul că „teritoriul Transnistriei era şi continuă să fie de facto sub controlul Rusiei, din cauza trupelor şi echipamentului militar rusesc care staţionează pe acest teritoriu şi a sprijinului acordat de către această ţară regimului separatist”. Între timp, în anul 2001 dl I.Ilaşcu a fost eliberat, fiind „graţiat”, iar dl A.Leşco a fost eliberat în 2004, la „expirarea termenului de detenţie”.

14

La 8 iulie 2004 CEDO a adoptat o hotărâre asupra cazului „Ilaşcu şi alţii contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse” în care detenţia reclamanţilor în închisorile autoproclamatei „rmn”, în baza unei sentinţe pronunţate de o instanţă de judecată necompetentă, a fost calificată ca fiind una ilegală, inumană şi degradantă şi a cerut punerea imediată în libertate a persoanelor vizate.

Deşi hotărârea respectivă a fost executată în partea vizând achitarea către reclamanţi a tuturor sumelor stabilite de Curte cu titlu de prejudiciu material, moral, costuri şi cheltuieli de reprezentare, în partea referitoare la eliberarea imediată a acestora ea nu a fost executată în totalitate. După pronunţarea deciziei în cauză, ultimii doi reclamanţi din „grupul Ilaşcu” - Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, au fost ţinuţi în continuare în detenţie în penitenciarele autoproclamatei republici.

În toată această perioadă de timp, începând cu anul 1993, dar îndeosebi după pronunţarea la 8 iulie 2004 a Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în „cazul Ilaşcu”, autorităţile moldoveneşti au depus toate eforturile posibile pentru a-i determina pe factorii vizaţi să execute întocmai prevederile hotărârii Curţii, în special în partea privind punerea imediată şi necondiţionată în libertate a condamnaţilor politici în „cazul Ilaşcu”, inclusiv a dlor A.Ivanţoc şi T.Petrov-Popa. Problema executării Hotărârii în cauză a fost abordată în mod constant de către autorităţile moldoveneşti atât în cadrul contactelor şi a dialogului bilateral cu alte state, cât şi în cadrul unor forurilor internaţionale. Au fost făcute mai multe declaraţii şi prezentate informaţii periodice despre situaţia privind asigurarea şi respectarea drepturilor omului în raioanele de est ale Republicii Moldova care au fost expediate pentru informare şi acordare de asistenţă în soluţionarea problemelor atestate în acest domeniu diferitelor organizaţii internaţionale, inclusiv OSCE, CE, Reprezentantului Special al Republicii Moldova la Consiliul Europei, Reprezentanţei Republicii Moldova la OSCE de la Viena etc.

Astfel, în scopul asigurării executării întocmai a Hotărîrii nominalizate, autorităţile moldoveneşti au adresat autorităţilor Federaţiei Ruse un număr impunător de scrisori, având în vedere responsabilităţile care îi revin acestei ţări, inclusiv pentru respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, de facto controlată de Rusia.

Demersuri similare i-au fost adresate, de asemenea, dlui Valerii Liţkai, „reprezentantul pentru problemele politice în reglementarea transnistreană din partea Transnistriei” în formatul „5+2”, care au rămas fără răspunsuri adecvate.

Mesaje cu rugămintea de a contribui la executarea Hotărîrii menţionate a CEDO au fost adresate în repetate rânduri Şefilor Misiunii OSCE în Moldova, dlor William. Hill şi Louis O’Neill, Reprezentanţilor speciali ai Secretarului general al Consiliului Europei în Republica Moldova, dlor Vladimir Philipov şi Vladimir Ristovski, precum şi dlui Adriaan Iacobovits de Szeged, Reprezentant al Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

Autorităţile Federaţiei Ruse s-au conformat doar parţial prevederilor Hotărârii din 8 iulie 2004 a CEDO, achitând reclamanţilor sumele indicate, dar eschivându-se, totodată, de responsabilităţile ce-i reveneau în partea vizând punerea imediată în liberate a dlor A. Ivanţoc şi T. Petrov-Popa. Întru-un „non paper” prezentat, la 8 noiembrie 2004, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova de către dl Iurii Mordvinţev, Însărcinat cu afaceri a.i. al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, se menţiona că în ce priveşte Hotărârea CEDO în „cazul Ilaşcu” autorităţile Federaţiei Ruse consideră că „şi-au îndeplinit integral şi definitiv angajamentele ce le revin potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât ... partea rusă a achitat reclamanţilor suma stabilită în calitate de compensaţie bănească. Toate chestiunile privind eliberarea celor doi reclamanţi sunt considerate de către partea rusă ca ţinând în totalitate

15

de competenţa autorităţilor Republicii Moldova, pe al cărei teritoriu se află aceste persoane”. În acelaşi „non paper” se mai sublinia că „insistenţa Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra executării „cu orice preţ” de către Federaţia Rusă a Deciziei CEDO în această parte, cu atât mai mult, discuţiile privind aplicarea unor eventuale sancţiuni nu se vor solda cu rezultatele scontate, oricare ar fi argumentele în acest sens. Dimpotrivă, în mod inevitabil ele se vor răsfrînge negativ nu numai asupra relaţiilor Rusiei cu CoE, ci vor implica şi alte consecinţe negative pentru participarea plenară a Rusiei la construcţia europeană”.

După pronunţarea de către Curtea Europeană a Hotărârii din 8 iulie 2004, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat patru Rezoluţii interimare referitoare la „cazul Ilaşcu”, în care a insistat asupra caracterului obligatoriu al executării hotărârilor CEDO, subliniind, în particular, faptul că continuarea detenţiei ilegale şi arbitrare a deţinuţilor A.Ivanţoc şi T.Petrov-Popa constituie o încălcare a art.46 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a chemat „părţile vizate, în special Federaţia Rusă să întreprindă toate măsurile necesare în vederea eliberării imediate a reclamanţilor Ivanţoc şi Popa”. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei avertiza că neexecutarea deciziei respective a CEDO subminează credibilitatea Consiliului Europei şi a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Cu regret, acţiunile întreprinse de către autorităţile Republicii Moldova şi apelurile insistente ale comunităţii internaţionale, inclusiv ale Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene, nu au condus, în ultimă instanţă, la realizarea deciziei respective a CEDO în volum deplin şi în termenele stabilite. Ignorarea făţişă şi ostentativă a deciziei acestei Înalte Instanţe europene constituie o desconsiderare cinică a mecanismului european de protecţie a drepturilor omului şi o sfidare directă la adresa comunităţii internaţionale.

Dnii Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa (fostul Petrov-Popa) au fost eliberaţi din închisoare de către regimul separatist de la Tiraspol doar la „expirarea termenelor de detenţie” stabilite în mod arbitrar, respectiv la 2 şi 4 iunie 2007. Vom menţiona aici faptul că la momentul eliberării tuturor celor 4 cetăţeni - membri ai aşa-zisului „grup Ilaşcu”, prin deciziile instanţelor nelegale de la Tiraspol, ei toţi au fost „expulzaţi de pe teritoriul republicii moldoveneşti nistrene”, refuzânduli-se, totodată, dreptul de a intra din nou în această regiune. În aceste circumstanţe, dnii A.Ivanţoc şi T.Popa au depus o nouă cerere la CEDO, „contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse”, în legătură cu prelungirea după 8 iulie 2004 a detenţiei lor arbitrare, care a fost acceptată pentru examinare.

INTERZICEREA PROPAGANDEI ÎN FAVOAREA RĂZBOIULUI, UREI NAŢIONALE (Articolul 20)

În perioada care a urmat după semnarea la 21 iulie 1992, la Moscova, a „Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, care a pus capăt ostilităţilor care s-au desfăşurat în localităţile de pe malul r. Nistru în martie – iulie 1992, regimul separatist de la Tiraspol, utilizând mijloacele mass-media - electronice şi scrise - şi o serie de „organizaţii nonguvernamentale”, create şi controlate de către acesta, a declanşat un adevărat război informaţional împotriva Republicii Moldova şi a poporului său.

Maşina propagandistică a autoproclamatei „rmn” propagă în mod metodic, ostentativ şi deliberat ideile războiului, duşmăniei, xenofobiei şi urei naţionale, inclusiv prin cultivarea imaginei duşmanului în persoana „Republicii Moldova”, a autorităţilor de la Chişinău şi a unor comunităţi etnice (moldovenii, românii), deseori calificate drept „naţionaliste” şi „fasciste”, care, chipurile, uneltesc „o nouă agresiune asupra poporului transnistrean pentru a-l deposeda de bunuri, întreprinderi etc.”.

16

În regiunea transnistreană activează mişcări, organizaţii şi mijloace de presă cu caracter extremist şi şovin care îndeamnă la ură naţională şi incită la discriminare, la ostilitate şi la violenţă, precum sunt mişcarea „Pyccкий марш” şi organul său de presă „Днестровский курьер” (iniţial „Молодёжный марш”), Corporaţia internaţională de tineret „Prorîv!”, „Приднестровский патриотический союз молодёжи”, „uniunile căzăceşti” etc. În regiune există, de asemenea, structuri care se ocupă de producerea şi comercializarea armamentului despre care s-a relatat în mass-media şi în investigaţii jurnalistice. În vederea contracarării acestui fenomen negativ, Procuratura Generală a Republicii Moldova a pornit o serie de cauze penale, inclusiv:

Cauza penală nr. 2004058008 pornită pe data de 23.09.2004, în baza art. 282 alin. (1) Cod penal, pe faptul organizării şi conducerii pe teritoriul din dreapta Nistrului de către Dimitri Soin a unor acţiuni ce au ca scop subminarea activităţii instituţiilor şi organizaţiilor legale. În anul 1994, D.Soin a înfiinţat în or. Tiraspol o organizaţie cu caracter extremist „Pyccкий марш”, membrii căreia sub conducerea lui, în octombrie al aceluiaşi an au devastat şcoala moldovenească cu predare în grafie latină din or. Tiraspol;

Cauza penală nr. 2004058009 pornită pe data de 23.09.2004, în baza art. 346 Cod penal, pe faptul creării de către Dimitri Soin a organizaţiei extremiste „Pyccкий марш” şi a organului său de presă „Молодёжный марш”, ulterior „Днестровский курьер”, care urmăreau scopul de a defăima onoarea şi demnitatea naţională, aţâţării vrajbei naţionale, umilirii cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională;

Cauza penală nr.2004058012 pornită pe data de 23.09.2004, în temeiul art. 323 alin (1) Cod penal, în privinţa aşa-numitului „ministru al securităţii de stat” al „rmn”, Vladimir Antiufeev, pe faptul favorizării unei infracţiuni deosebit de grave. În noiembrie 1994 V.Antiufeev 1-a declarat nevinovat pe Dimitri Soin fără a proceda la anchetarea cazului şi a dispune tragerea la răspundere penală a acestuia. La 10.11.2004, V.Antiufeev a fost anunţat în căutare, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în contumacie pe un termen de 30 zile. La 16.11.2004 a fost pornit dosar de urmărire cu anunţarea lui V.Antiufeev în urmărire interstatală;

Cauza penală nr.2005018057 pornită pe data de 11.05.2005, în temeiul art. 27, 279, 292 alin. (1) Cod penal, pe faptul tentativei întreprinse în primăvara anului 2005 de către colaboratori ai aşa-numitului „minister al securităţii de stat” al autoproclamatei republici de a comercializa către o persoană, care s-a prezentat drept membru al unei grupări armate din Algeria, a trei rachete de model „Alazan”, dotate cu ogive cu Stronţiu şi Cesiu radioactive, rachete care, în cazul utilizării lor, pot emana radiaţie pe o raza de 32 km;

Cauza penală nr.2005058009 pornită pe data de 23.05.2005, în temeiul art.285 alin.4 şi 348 Cod penal, pe faptul chemării de către conducerea administraţiei publice locale a mun. Bender, prin intermediul unor articole publicate la 04.10.2003, 24.06.2004 şi 09.09.2004 în ziarul local „Hoвoe Bpemя”, la nesupunere activă a populaţiei şi a autorităţilor publice cerinţelor legitime ale colaboratorilor de poliţie ai Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova care activează în mun.Bender. În cauza penală menţionată, la 12.07.2005 au fost puşi sub învinuire Alexandru Posudnevskii, şef al pretinsei administraţii a mun.Bender, Victor Fiodorov şi Igor Lanico, funcţionari ai aceleiaşi instituţii. La 19.07.2005 toate persoanele nominalizate au fost anunţate în căutare interstatală;

Cauza penală nr. 2006018120, pornită pe data de 04.09.2006, conform elementelor infracţiunii prevăzute de art. 347 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe faptul profanării de către membrii partidului popular-democrat „Prorîv” şi ai „Corporaţiei internaţionale de tineret” cu aceiaşi denumire

17

din regiunea transnistreană, conduşi de Dimitri Soin, a drapelului şi stemei Republicii Moldova, scandării de lozinci antimoldoveneşti (drapelul şi stema Republicii Moldova au fost stropite cu benzină, aprinse şi lăsate să plutească pe apa rîului Nistru).

DREPTUL LA OPINII ŞI LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE (Articolul 19)

Autorităţile neconstituţionale din regiunea transnistreană încalcă în mod sistematic şi deliberat dreptul persoanelor la opinie şi la libertatea de exprimare, inclusiv libertatea de a căuta, de a primi şi de răspândi informaţii, aceste libertăţi fiind considerate de natură să „submineze statalitatea transnistreană”. În scopul suprimării şi anihilării dreptului persoanelor la opinie şi la libertatea de exprimare, regimul separatist de la Tiraspol a inspirat crearea unor „organizaţii neguvernamentale”, diverse mişcări şi formaţiuni „obşteşti”, „patriotice”, „uniuni ale apărătorilor Transnistriei”, „circumscripţii căzăceşti” etc.

Astfel, regimul transnistrean pune obstacole serioase în calea difuzării libere pe malul stâng al Nistrului a programelor şi informaţiilor de către canalele de televiziune de la Chişinău, inclusiv de către Postul naţional de radio şi TV publică „Moldova 1”. În localităţile din regiunea transnistreană, de pe blocurile de locuit sunt demontate antenele colective care puteau recepţiona TV moldovenească, iar compania transnistreană „Sheriff”, care efectiv a monopolizat televiziunea prin cablu din regiune, nu include în „pachetele” sale posturile TV de la Chişinău.

Practic, este îngrădită difuzarea liberă în regiune a ziarelor şi presei scrise care apare la Chişinău, fiind limitat, totodată, accesul liber în regiune al ziariştilor din dreapta Nistrului, precum şi a celor străini. De exemplu, în septembrie 2004, la Bender a fost arestat şi ţinut închisoare mai bine de o săptămână operatorul Companiei publice „Teleradio - Moldova”, Dinu Mija, în timpul când acesta filma operaţiunea de luare prin asalt de către structurile de forţă ale regimului separatist a depoului din or.Bender al Întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”. În momentul reţinerii, jurnalistului i-au fost sechestrate materialele filmate, iar camera de luat vederi – distrusă. În vara aceluiaşi an, în Transnistria a fost reţinut un grup de jurnalişti ai biroului regional al companiei britanice „BBC” căruia, de asemenea, le-au fost sechestrate materiale filmate.

Vom remarca, între altele, şi faptul că în anul 2003-2004, în rezultatul aşa-zisului „război telefonic”, regimul de la Tiraspol a „rupt” practic legătura telefonică, fixă şi mobilă, dintre cele două maluri ale Nistrului, creând un sistem „propriu” de telecomunicaţii care a generat mai multe dificultăţi şi limitări în comunicarea dintre oameni pe întreg teritoriul ţării, inclusiv vizând răspândirea diferitor informaţii.

În acelaşi timp, vom remarca faptul că mai multe canale TV, posturi de radio, ziare şi agenţii de presă ruseşti, sunt favorizate şi încurajate în difuzarea programelor şi colectarea materialelor în regiunea transnistreană, unul din scopurile urmărite fiind de a menţine această regiune „în spaţiul informaţional” al Federaţiei Ruse. Pentru a facilita recepţionarea informaţiilor, cu diferite prilejuri („alegeri”, sărbători etc.), populaţiei din acest teritoriu i-au fost distribuite de către diferite organizaţii, cu titlu de cadouri, cîteva zeci de mii de aparate de radio.

Structurile administrative şi represive transnistrene, cu antrenarea unor „activişti” (Dmitri Soin, Dmitri Kaluţki, Aлена Аршинова etc.), organizaţii „obşteşti” („Prorîv”, „Russkii marş” etc) şi site-uri electronice „oficiale”, hărţuiesc, persecută, intimidează, ameninţă cu moartea şi supun represiunilor persoanele, mijloacele mass-media şi formaţiunile social-politice care împărtăşesc alte convingeri, opinii şi idei, decât cele propagate de regimul secesionist. Printre cei care au avut de suferit mai mult în acest, putem menţiona pe Alexandr Radcenko, Nicolai Buceaţki, Andrei Safonov şi Grigori Valovoi, precum şi ziarele de expresie rusă „Человек и его права” şi „Новая Газета”, postul de radio ”Новая волна”, care s-au plasat în opoziţie faţă de

18

regim, formulând şi exprimând opinii critice la adresa administraţiei şi liderilor de la Tiraspol, pronunţându-se în favoarea soluţionării problemei transnistrene şi reintegrării Republicii Moldova, apărând drepturilor omului şi libertăţile fundamentale, dezvăluind cazurile de corupţie şi delapidări de bunuri publice etc. De remarcat faptul că, în afară de ediţiile menţionate, în regiunea transnistreană nu există mijloace independente de informare în masă.

Au fost înregistrate mai multe cazuri de intimidare şi exercitare de presiuni psihologice de către aşa-zisul „minister al securităţii de stat” de la Tiraspol asupra liderilor şi reprezentanţilor unor ONG-uri activitatea cărora „nu corespundea” ideologiei regimului separatist transnistrean. Printre „invitaţii” de către această instituţie odioasă au fost Oxana Alistratova („Interaction”), Roman Sandu („Пилигрим Демо”), Veaceslav Popescul („Stels - Terra”) şi alţii cărora, între altele, li s-a cerut „să se dezică de activităţile antistatale”.

DREPTUL LA ÎNTRUNIRE PAŞNICĂ (Articolul 21)

Printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului suprimate de către regimul separatist de la Tiraspol se numără şi dreptul la întrunire paşnică. Un exemplu relevant în acest sens serveşte refuzul aşa-ziselor autorităţi orăşeneşti de a autoriza desfăşurarea la iniţiativa unui grup de cetăţeni, reprezentanţi ai „Partidului Comunist al Transnistriei” pe data de 13 martie 2007 în faţa clădirii „Sovietului Suprem” al aşa-zisei „rmn”, în preajma monumentului lui Lenin, a unui miting paşnic de protest în legătură cu agravarea situaţiei social-economice în regiune, majorarea preţurilor şi tarifelor etc. Pentru a zădărnici organizarea şi desfăşurarea acestei întruniri paşnice, pe data de 11 martie, colaboratorii aşa-zisului „minister al afacerilor interne” au reţinut un grup de persoane care agita lumea să vină la miting, printre care erau Oleg Horjan, liderul partidului comuniştilor, şi Nadejda Bondarenko, redactorul ziarului „Правда Приднестровья”, care au fost condamnaţi în aceeaşi zi de către o instanţă de judecată ilegală la 3 zile de arest administrativ.

Vom remarca, între altele, faptul că, în pofida problemelor şi dificultăţilor cu care populaţia din regiunea transnistreană se confruntă de mai mulţi ani acţiuni paşnice de protest de felul celei menţionate mai sus se întâmplă foarte rar, fenomen care se explică prin caracterul profund nedemocratic al regimului separatist transnistrean. Mai frecvente sunt manifestările „solemne” organizate de către autorităţile neconstituţionale cu prilejul unor „aniversări” sau sărbători „oficiale” cu antrenarea unui număr mare de oameni, iar uneori, cu desfăşurarea unor „parade militare” pentru a demonstra forţa de care dispune regimul.

DREPTUL COPILULUI LA OCROTIRE ŞI LA DOBÎNDIREA CETĂŢENIEI (Articolul 24)

Regimul neconstituţional din regiunea transnistreană promovează o politică de discriminare a copiilor în deosebi pe motive de limbă şi origine naţională, neglijând cu obstinaţie drepturile lor de a fi ocrotiţi din partea familiei, societăţii şi statului pe care o cere condiţia de minor. Acest fel de discriminare şi de încălcare a drepturilor fundamentale ale copilului se manifestă cu pregnanţă în sistemul educaţiei despre care vom relata la articolul 27 al prezentului raport.

O problemă serioasă generată de regimul secesionist transnistrean este şi cea legată de asigurarea dreptului de a dobândi o cetăţenie nu doar de către copii, ci şi de către cei maturi. Astfel, în scopul „afirmării statalităţii transnistrene” pe toate căile, aşa zisele autorităţi de la Tiraspol constrâng prin diferite mijloace, inclusiv administrative, persoanele, inclusiv copii de la vârsta de 16 ani, domiciliate în localităţile controlate de către acestea pentru ai determina să adopte „cetăţenia” aşa-zisei „rmn”. În astfel de circumstanţe, mai multe persoane sunt nevoite să accepte aşa-zisă „cetăţenie a rmn” şi să primească un „paşaport” asemănător cu cel sovietic, care este

19

folosit doar pe teritoriul regiunii transnistrene ca „buletin de identitate”, fără a putea călători cu acesta în străinătate, având în vedere că nu este recunoscut de către nici un stat.

În acelaşi timp, pentru a beneficia de dreptul şi de posibilitatea de a fi sprijinit, ocrotit şi apărat de statul moldovenesc, precum şi pentru a călători peste hotarele Republicii Moldova, majoritatea absolută a populaţiei din regiunea transnistreană a dobândit (confirmat) cetăţenia Republicii Moldova şi altor state, având în vedere că legislaţia naţională moldovenească prevede dreptul la cetăţenia multiplă.

În scopul facilitării procedurilor de dobândire/confirmare de către locuitorii regiunii transnistrene a cetăţeniei moldoveneşti, Guvernul a adoptat la 9 septembrie 2005 o Hotărâre specială (cu nr. 959) „Cu privire la măsurile de asigurare a confirmării cetăţeniei şi documentării populaţiei din localităţile din stânga Nistrului (Transnistria)”. Potrivit acestui act, buletinele de identitate şi paşapoartele naţionale pentru călătorii în străinătate sunt eliberate locuitorilor din regiunea transnistreană conform unei proceduri simplificate şi gratis, cheltuielile pentru acte şi servicii fiind acoperite de la bugetul de stat.

Totodată, vom menţiona preocupările serioase ale autorităţilor ale Republicii Moldova provocate de tendinţa autorităţilor Federaţiei Ruse şi ale Ucrainei de a acorda, în baza unor proceduri simplificate şi încurajatoare, a cetăţeniei acestor state unui număr crescând de locuitori ai regiunii transnistrene. În prezent, potrivit unor surse neoficiale, pe acest teritoriu al Republicii Moldova locuiesc circa 80 de mii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi circa 50 mii - ai Ucrainei. Evident că o atare politică generează, la rândul său, o serie de probleme de natură politică, socială şi umanitară, inclusiv legate de asigurarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

DREPTUL DE A LUA PARTE LA CONDUCEREA TREBURILOR PUBLICE (Articolul 25)

Autoproclamatele autorităţi ale „republicii moldovenşti nistrene” care au uzurpat puterea în regiunea transnistreană, au compromis totalmente sistemul constituţional de organizare a puterii de stat în Republica Moldova, privând cetăţenii din această parte a ţării de dreptul de a participa efectiv la conducerea treburilor publice la scara întregii ţări, implicit, a dreptului de a alege şi fi ales.

Liderii separatişti de la Tiraspol, o bună parte dintre care sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse, au antrenat populaţia regiunii transnistrene, devenită ostatic al regimului secesionist, într-un proces pseudoelectoral pentru „alegerile” în organele paralele neconstituţionale ale administraţiei publice la nivel local şi regional.

Aşa-zisele „alegeri” şi „referendumuri” organizate şi desfăşurate în condiţii absolut nedemocratice ale unui regim autoritar represiv şi în prezenţa unor trupe străine în regiunea transnistreană, inclusiv a aşa-zisului „referendum” din 17 septembrie 2006 cu privire la „independenţa Transnistriei şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă”, precum şi aşa-zisele „alegeri prezidenţiale” din 10 decembrie 2006, în rezultatul cărora liderul de la Tiraspol Igor Smirnov a fost „reales” pentru a patra oară în funcţie de aşa-zis „preşedinte al rmn”, ca şi „alegerile” anterioare, nu au fost recunoscute de nimeni.

În acelaşi timp, autorităţile de facto de la Tiraspol au ignorat prevederile Codului electoral al Republicii Moldova de a crea organe electorale pentru organizarea şi desfăşurarea în regiunea transnistreană a alegerilor Parlamentului Republicii Moldova în anul 2005, opunându-se, totodată, cu înverşunare desfăşurării alegerilor locale generale în 2003 în satul Corjova, raionul Dubăsari, în care din anul 1992 există administraţii locale paralele: una aflată în jurisdicţia Chişinăului şi alta subordonată regimului secesionist de la Tiraspol.

20

În contextul organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare din 6 martie 2005, prin decizia sa, cu nr.854 din 18 februarie 2005, „Cu privire la modul de participare a cetăţenilor Republicii Moldova din localităţile situate în stânga Nistrului, din municipiul Bender şi din unele localităţi ale raionului Căuşeni la alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 6 martie 2005”, Comisia Electorală Centrală a arondat alegătorii – cetăţeni ai Republicii Moldova domiciliaţi în localităţile controlate de regimul separatist la 9 (nouă) secţii de votare amplasate în localităţile din Zona de Securitate aflate sub jurisdicţia Chişinăului. De menţionat că pentru această categorie de alegători nu au fost întocmite liste electorale (de bază), aceştia urmând să fie înscrişi, în baza actelor de identitate de rigoare, în liste suplimentare la momentul prezentării la secţiile de votare, în ziua scrutinului. Aceşti alegatori au depus buletinele de vot in urne separate, voturile fiind numărate separat si înregistrate in procese-verbale separate. Potrivit datelor fixate în procesele-verbale respective, la scrutinul din 6 martie 2005 au participat circa 9000 de alegatori din regiunea transnistreană, ceea ce constituie un procent infim din numărul total al alegătorilor din această regiune a ţării.

Un exemplu elocvent de îngrădire de către regimul secesionist a dreptului cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană îl constituie zădărnicirea de către acesta a desfăşurării alegerilor locale generale în 2003 în satul Corjova, raionul Dubăsari. În anul 2003, alegerile primarului s.Corjova şi a consilierilor locali şi raionali a fost organizată în satul vecin – Cocieri, aflat în jurisdicţia Chişinăului, acestea desfăşurându-se practic fără incidente.

DREPTUL LA OCROTIRE EGALĂ DIN PARTEA LEGII (Articolul 26)

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova o constituie încălcarea dreptului la acces liber la justiţie, la un proces echitabil, la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti împotriva actelor, care violează drepturile, libertăţile şi interesele lor legitime.

În scopul asigurării accesului la justiţie şi examinării litigiilor în instanţele de judecată, unde în calitate de părţi figurează locuitori din regiunea transnistreană, autorităţile moldoveneşti au desemnat judecători speciali, inclusiv pentru Judecătoria Bender - sediul amplasat în Anenii-Noi, s.Varniţa; pentru Curtea de Apel Bender - sediul amplasat în or.Căuşeni; pentru judecătoria Dubăsari - sediul amplasat în s.Ustia, r-nul Dubăsari; pentru Judecătoria Grigoriopol - la Judecătoria sect.Centru din mun.Chişinău; pentru Judecătoria Rîbniţa - sediul în or.Rezina) şi pentru Judecătoria Slobozia - sediul în or.Ştefan Vodă.

Accesul la serviciile notariale al locuitorilor din regiunea transnistreană este asigurat în prezent de către toţi notarii de stat şi privaţi, care activează în Republica Moldova. La momentul actual sînt deschise birouri notariale de stat în s.Coşniţa, r-nul Dubăsari, pentru locuitorii din r-nul Dubăsari, şi în s.Varniţa, r-nul Anenii Noi pentru locuitorii din mun.Bender.

DREPTUL LA PĂSTRAREA IDENTITĂŢII ETNICE ŞI LINGVISTICE (Articolul 27)

Regimul separatist de la Tiraspol încalcă în modul cel mai brutal drepturile comunităţilor etnice din regiunea transnistreană, îndeosebi a moldovenilor, de a-şi păstra şi dezvolta identitatea lor culturală şi lingvistică, de a folosi efectiv limba lor maternă. În autoproclamata „republică moldovenească nistreană”, în care limba moldovenească, rusă şi ucraineană au fost declarate „limbi oficiale în bază egală”, este promovată în mod deliberat şi metodic o politică de impunere a limbii ruse, de „epurare lingvistică” şi de asimilare a moldovenilor, care, practic, sunt trataţi ca o minoritate etnică. Administraţia de la Tiraspol promovează o politică

21

discriminatorie faţă de populaţia vorbitoare de limbă moldovenească, favorizând totodată utilizarea limbii ruse în toate sferele vieţii sociale. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie politica aşa-ziselor autorităţi transnistrene în domeniul educaţiei şi învăţământului.

Deşi dreptul la învăţătură nu este un drept eminamente civil sau politic, consacrat expres în Pactul internaţional cu privire la drepturile şi politice, totuşi, în condiţiile specifice din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care s-au creat ca urmare a instaurării acolo a unui regim secesionist, acest drept a căpătat profunde conotaţii politice şi sociale.

Potrivit datelor statistice ale instituţiilor specializate de la Tiraspol, numărul total al populaţiei care actualmente locuieşte în regiunea transnistreană este de circa 550 mii de locuitori. Populaţia majoritară o constituie moldovenii - 174 mii de locuitori, sau 32,3%, ucrainenii – 157 mii de locuitori, sau 29,1 %, ruşii – 152,1 mii de locuitori, sau 28,1%.

Deşi populaţia majoritară o constituie moldovenii, în instituţiile preşcolare din această regiune limba de instruire este preponderent rusa: 90% din numărul total al copiilor au frecventat aceste instituţii în anul 2005. Doar 8,7% din copii vorbesc în limba moldovenească, adică aproximativ fiecare al optulea copil moldovean de vârstă preşcolară are posibilitatea de a frecventa o instituţie preşcolară cu limba moldovenească de instruire. În limba ucraineană sînt instruiţi doar 0,6% din copii.

În anul 2005, în regiunea transnistreană funcţionau 184 de şcoli de zi de cultură generală în care învăţau 67,5 mii de copii. De menţionat că în localităţile rurale ale acestei regiuni a ţării la acel moment nu exista nici un gimnaziu sau liceu. Această situaţie este cu atât mai gravă cu cît 61,5% din numărul total al şcolilor de cultură generală din regiune funcţionează în localităţile rurale în care studiază 37,7% din numărul total de elevi.

Componenţa naţională a contingentului de elevi este următoarea: moldovenii constituie 35,0%, ruşii – 29,9%, ucrainenii – 29,0%, bulgarii – 2,5%, alte naţionalităţi – 3,6%.

În 68,3% din şcolile de cultură generală, care cuprind 77% din numărul total de elevi, instruirea se desfăşoară în limba rusă; în 19,8% de astfel de şcoli (12,3% din numărul total de elevi), instruirea se efectuează în limba moldovenească în baza alfabetului chirilic, în 3 instituţii de învăţământ (1,3% din numărul total de elevi) procesul de instruire se desfăşoară în limba ucraineană, iar în 4 – în limbile rusă şi ucraineană.

În regiunea transnistreană funcţionează în total 25 de instituţii de pregătire profesională a tinerilor, în care studiază circa 11 mii de elevi, dintre care moldovenii constituie 34%, ruşii – 34%, ucrainenii – 28%. Cu toate acestea, 97,4% din numărul total al elevilor acestor instituţii de învăţământ studiază în limba rusă, în limba moldovenească învaţă doar 2,7%.

În această regiune a Republicii Moldova funcţionează trei instituţii de învăţământ superior în care studiază circa 12,2 mii de persoane, dintre care ruşii constituie 38,9%, ucrainenii - 32,0%, moldovenii 22,8%, bulgarii – 2,7%, alte naţionalităţi – 3,6%. Cu toate acestea, 94,0% din numărul total al studenţilor studiază în limba rusă, 5,0% - în limba moldovenească şi 1,0% - în limba ucraineană.În prezent în regiunea transnistreană funcţionează 16 şcoli moldoveneşti şi 32 de şcoli mixte cu instruire în limba moldovenească pe baza alfabetului chirilic, în care studiază 12311 de elevi (7,2% din numărul total de elevi). În 8 şcoli procesul de instruire se efectuează în limba moldovenească pe baza grafiei latine după programe şi manuale aprobate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova în care studiază circa 2650 de elevi. Aşa-zisa

22

administraţie transnistreană a atribuit şcolilor cu instruire în limba moldovenească pe baza grafiei latine statutul de „instituţii de învăţământ străine nestatale”.

Deşi, după cum este evident, situaţia din sistemul de învăţământ din regiunea transnistreană sub aspectul respectării dreptului copiilor de a studia în limba maternă este una deosebit de gravă, regimul secesionist a continuat de-a lungul anilor să întreprindă diverse măsuri care au agravat şi mai mult situaţia, în special în învăţământul care se desfăşoară în limba moldovenească în baza grafiei latine. Aşa-zisele autorităţi ale Transnistriei au exercitat în permanenţă asupra acestor şcoli presiuni administrative şi psihologice, insistând cu ostentaţie ca toate şcolile moldoveneşti din regiune să fie subordonate completamente structurilor de la Tiraspol, inclusiv utilizarea în procesul de instruire a programelor de studii locale.

La 28 ianuarie 2004 aşa-numitul „Soviet Suprem” al autoproclamatei „rmn” a adoptat o hotărâre, potrivit căreia la începutul noului an de studii 2004-2005 în această regiune nu mai trebuiau să existe şcoli de cultură generală care nu se conforma „legislaţiei transnistrene”. Aceasta însemna, de fapt, că activitatea şcolilor moldoveneşti care nu se vor subordona pretinselor autorităţi şi în care procesul de studii se va desfăşura conform programelor şi manualelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, va fi interzisă.

De menţionat că cele 8 şcoli moldoveneşti din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, calificate de către aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol ca „instituţii de învăţământ străine nestatale”, de fapt au statutul de şcoli de stat ale Republicii Moldova care au fost create încă în perioada sovietică. Mai mult decât atât, în anii 1990-1992, înainte de declanşarea ostilităţilor de pe Nistru, în toate şcolile moldoveneşti din regiunea transnistreană procesul de studii se desfăşura în baza grafiei latine, conform programelor unice ale Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova.

Iniţial, administraţia şcolii medii nr.20 din Tiraspol, ulterior Liceul teoretic „Lucian Blaga”, a fost avertizată de procuratura de la Tiraspol că în cazul în care şcoala nu va fi înregistrată, în termen de până la 15 februarie 2004, activitatea şcolii va fi sistată. În acelaşi timp, administraţiile şcolilor moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine au primit înştiinţări din partea organelor administraţiei publice locale transnistrene privind desfacerea cu acestea a tuturor contractelor (de arendă, prestare a serviciilor comunale etc.) şi suspendarea activităţii acestor instituţii de învăţământ la sfârşitul anului de studii 2004-2005, ceea ce însemna de fapt lichidarea efectivă a lor.

Sub pretextul că şcolile moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine nu au fost înregistrate de către administraţiile locale, în luna iulie 2004 sediile Liceului teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol, Liceului teoretic „Evrica” din or.Rîbniţa şi şcolii-internat pentru copii orfani din or.Bender au fost luate cu asalt, au fost devastate şi asediate mai bine de o lună de zile de către miliţia transnistreană. După închiderea Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, autorităţile transnistrene, în pofida protestelor părinţilor, pedagogilor, elevilor, precum şi a comunităţii internaţionale, au închis şi celelalte şcoli cu predare în limba moldovenească în baza grafiei latine.

Devastarea şi închiderea la 15 iulie 2004 a Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol a marcat începutul unei crize de proporţii în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol, care a devenit cunoscută opiniei publice internaţionale drept „criza şcolilor din Transnistria”.

La 29 iulie 2004 a fost luat cu asalt de către miliţienii transnistreni Liceul „Evrica” din Rîbniţa. Părinţii, profesorii şi copiii, care se baricadaseră în şcoală, au fost evacuaţi, şase părinţi şi profesori au fost arestaţi şi duşi cu forţa la miliţie, unde li s-au întocmit dosare şi,

23

pentru faptul că şi-au apărat dreptul ca copiii lor să studieze în limba maternă, au fost condamnaţi ilegal la diferite termene de detenţie – la trei şi şapte zile de închisoare.

Deşi aceste şcoli sunt subordonate în plan administrativ şi didactic Ministerului Educaţiei şi Tineretului, fiind finanţate de la bugetul de stat al Republicii Moldova, pentru a asigura copiilor condiţii normale de studii administraţiile şcolilor represate s-au conformat cererii arbitrare a administraţiei de la Tiraspol de a trece procedura de „înregistrare” în regiune. Astfel, instituţiile de învăţământ în cauză au fost înregistrate provizoriu de către structurile transnistrene pe termen de un an ca „instituţii de învăţământ străine nestatale”. Cu regret, după înregistrarea acestor şcoli, autorităţile locale au continuat, invocând diferite pretexte, să şantajeze şi să persecute administraţiile şcolilor, profesorii, părinţii şi copiii.

Astfel, Liceul Teoretic „Evrica” din or.Rîbniţa, cadrele didactice, părinţii şi copiii, continuă să fie hărţuiţi în permanenţă de către administraţia oraşului. Directoarei liceului, dnei Eugenia Halus, i-a fost intentat dosar penal pe motiv că ar fi efectuat „operaţii valutare ilegale” prin faptul de a fi achitat pedagogilor, care lucrează în această şcoală, salariile în lei moldoveneşti. Elevii şi părinţii au fost chemaţi la procuratura locală pentru a depune mărturii împotriva administraţiei şcolii. Conducerea liceului, învinuită de „falsificarea actelor de înregistrare”, este somată prin numeroase scrisori să se „conformeze” cerinţelor administraţiei locale. Această şcoală continuă să se confrunte cu probleme serioase legate de asigurarea cu sediu şi de stabilirea „adresei” sale, având în vedere faptul că autorităţile or.Rîbniţa au înregistrat (la 11.08.2004) pe adresa juridică a liceului „Evrica” (str.Gagarin,14), unde este situat blocul de studii construit pentru această instituţie din banii bugetului de stat al Republicii Moldova (mai bine de 11 mil. lei), o şcoală de protecţie şi reabilitare socială a elevilor. În legătură cu aceasta, conducerea liceului „Evrica” a fost somată în repetate rânduri să modifice actele de constituire, în care să indice adresa juridică „exactă”, adică sediul grădiniţei de copii care aparţine Uzinei Metalurgice Moldoveneşti în care aceasta funcţionează provizoriu. Administraţiei liceului în cauză i se cer permanent informaţii detaliate despre numărul de copii, locul de trai şi de muncă al părinţilor, adică date care sunt folosite pentru şantajarea şi persecutarea persoanelor vizate.

Cu dificultăţi serioase se confruntă şi Liceul „Alexandru cel Bun” din or.Bender. Astfel, directorul acestei şcoli a fost somat să încheie cu autorităţile locale un nou contract de arendă, în pofida faptului că acesta avea deja încheiat un asemenea contract. De remarcat că astfel de acţiuni provocatoare erau întreprinse în condiţiile în care administraţia locală a or.Bender încheiase deja un contract cu Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), prin care aceasta din urmă s-a angajat să efectueze reparaţia capitală a clădirii liceului, suma mijloacelor investite în lucrările de reparaţii fiind de circa 11 mil. lei. La rândul său, administraţia oraşului s-a obligat să nu schimbe timp de zece ani destinaţia clădirii, iar banii investiţi (11 mil. lei) să meargă în contul achitării plăţii de arendă.

După devastarea în luna iulie 2004 a şcolilor cu predare în limba moldovenească în baza grafiei latine, părinţii, profesorii şi copii de la şcolile au avut de înfruntat, pe tot parcursul lunii august 2004 şi ulterior, persecuţiile autoproclamatelor autorităţi transnistrene. Ei au fost nevoiţi să doarmă în şcoli sau în curtea acestora pentru a le apăra să nu fie închise. Liderii separatişti de la Tiraspol au ignorat în mod cinic numeroasele apeluri ale autorităţilor moldoveneşti, ale OSCE, UE, Consiliului Europei şi altor instanţe internaţionale, cu solicitarea de a redeschide şcolile în cauză. În aceste circumstanţe, oficialităţile de la Chişinău au fost nevoite să declarare că se retrag din procesul de negocieri cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, solicitând, totodată o implicare mai activă a SUA şi UE în procesul de soluţionare a acestuia.

24

În pofida presiunilor dure exercitate de către structurile separatiste asupra şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, profesorii, părinţii şi copiii de la aceste şcoli luptă pentru aşi apăra drepturile la păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale şi folosirii propriei lor limbi, inclusiv în procesul educaţiei. Ei sunt convinşi că alfabetul chirilic este nepotrivit limbii moldoveneşti şi dezavantajos pentru elevii de la şcolile moldoveneşti din regiunea transnistreană, care, prin impunerea unor reguli lingvistice politizate, sunt privaţi de posibilitatea de a folosi propria lor limbă şi de a fi competitivi la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova şi din străinătate.

Din aceste considerente, copiii, părinţii, pedagogii de la şcolile moldoveneşti, care doresc să studieze în limba moldovenească în baza grafiei latine, s-au opus cu fermitate tentativelor regimului separatist de a închide sau de a transforma instituţiile în cauză în şcoli cu predare în baza alfabetului chirilic, organizând greve şi alte acţiuni de protest, pichetând adminstraţiile locale, blocând autostrăzile etc.

Astfel, cele 8 şcoli au rezistat şi continuă să-şi desfăşoare procesul de studii în baza grafiei latine, conform programelor şi manualelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova. Celelalte şcoli moldoveneşti, care se află în subordinea administraţiei de la Tiraspol, studiază în baza grafiei chirilice, după programe şi manuale învechite care nu corespund exigenţelor timpului. Este important de remarcat faptul că cea mai mare parte a profesorilor, părinţilor şi copiilor de la şcolile moldoveneşti din regiunea transnistreană în care procesul de instruire se desfăşoară în baza grafiei chirilice sunt dispuşi să treacă la sistemul de studii în grafie latină, aceştia, însă, sunt privaţi de către autorităţile transnistrene de posibilitatea de a-şi exercita acest drept.

Un caz elocvent în acest sens este cel al Liceului „Ştefan cel Mare” din or. Grigoriopol care s-a format în rezultatul scindării şcolii medii nr.1 din acest oraş. Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol şi de la Grigoriopol au respins cererea pedagogilor, părinţilor şi copiilor, care au dorit să studieze în baza grafiei latine, de a crea o „şcoală de alternativă”, subordonată Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, care ar funcţiona în incinta şcolii medii nr.1 din or.Grigoriopol. Sub pretextul că şcoala în cauză nu a obţinut de la autorităţile locale licenţă de predare în baza grafiei latine, la 30 septembrie 1996 activitatea acestei instituţii de învăţământ a fost suspendată. În consecinţă, 200 de elevi şi pedagogi din or.Grigoriopol au fost nevoiţi să se transfere la o distanţă de 10 km la şcoala din s. Doroţcaia, raionul Dubăsari, subordonată autorităţilor moldoveneşti. Astfel, mai bine de 10 ani, elevii şi profesorii Liceului „Ştefan cel Mare” din or. Grigoriopol sînt nevoiţi să străbată zilnic circa 20 km, în ambele sensuri, pentru a se deplasa la şcoala din s. Doroţcaia, unde copiii învaţă în schimbul doi. În ciuda eforturilor întreprinse de către autorităţile de la Chişinău, sprijinite de către Misiunea OSCE în Moldova, în vederea identificării unei soluţii pentru asigurarea cu sediu potrivit în or.Grigoriopol a Liceului „Ştefan cel Mare”, această problemă continuă să rămână nesoluţionată.

În pofida eforturilor depuse de Guvernul Republicii Moldova, precum şi de comunitatea internaţională, inclusiv de OSCE şi Consiliul Europei, de a soluţiona problema şcolilor moldoveneşti din raioanele de est ale Republicii Moldova, autorităţi autoproclamatei „rmn” continuă să hărţuiască copiii, părinţii şi pedagogii prin diverse acţiuni menite să zădărnicească funcţionarea normală a şcolilor moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine. În ultimul timp, instanţele de la Tiraspol insistă asupra aşa-zisei „licenţieri” a activităţii şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană în care procesul de instruire se desfăşoară în baza grafiei latine, în pofida faptului că acestea dispun de toate actele necesare pentru funcţionarea lor eliberate de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova.

25

Astfel, putem constata că în regiunea transnistreană Republicii Moldova are loc un proces latent de deznaţionalizare a copiilor, numărul părinţilor nevoiţi să-şi înscrie copii la şcolile ruse creşte continuu, în timp ce numărul copiilor din şcolile moldoveneştii scade an de an. Tendinţa autorităţilor transnistrene de a folosi problema şcolilor moldoveneşti din regiune în scopuri exclusiv politice preocupă în modul cel mai serios autorităţile Republicii Moldova care mizează pe sprijinul comunităţii internaţionale. În aceste circumstanţe, pedagogii şi părinţii copiilor care îşi fac studiile în 4 instituţii de învăţământ, „Evrica” (Rîbniţa), „Lucian Blaga” (Tiraspol), „Alexandru cel Bun” (Bender/Tighina) şi „Ştefan Cela Mare” (Grigoriopol), au depus în anii 2004 şi 2006 cereri la CEDO, „împotriva Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse”, cu privire la încălcarea drepturilor lor.

În acest context, Procuratura Generală a Republicii Moldova instrumentează o serie întreagă de cauze penale privind infracţiunile comise de către regimul separatist de la Tiraspol, inclusiv:

Cauza penală nr. 2004058004 pornită pe data de 02.08.2004, în temeiul art. 176 lit. b) Cod penal, pe faptul luării cu asalt, pe data de 15.07.2004 de către structurile ilegale de forţă din regiunea transnistreană, a sediului şcolii nr.20 din mun.Tiraspol, sechestrării documentaţiei şi bunurilor materiale şcolare, blocării accesului elevilor şi cadrelor didactice în sălile de studii ale acestei instituţii;

Cauza penală nr. 2004058005 pornită pe data de 02.08.2004, în temeiul art. 176 lit. b) Cod penal, pe faptul blocării, pe data de 30.07.2004 de către structurile de forţă din regiunea transnistreană, a accesului elevilor şi cadrelor didactice ale gimnaziului-internat şi liceului „Alexandru cel Bun” din mun.Bender în sălile de studii, cantină şi dormitoare;

Cauza penală nr. 2004280216, pornită pe data de 02.08.2004, în temeiul art. 176 lit. b) Cod penal, pe faptul blocării, pe data de 29.07.2004 de către structurile ilegale de forţă din regiunea transnistreană, a accesului elevilor şi cadrelor didactice în sălile de studii ale liceului „Evrica” din or.Rîbniţa.

II. PARTEA A DOUA

ARTICOLUL 1

Prioritatea absolută a politicii externe şi interne a RM este integrarea europeană, acordînd o atenţie specială dimensiunii umane de integrare şi în cadrul protecţiei drepturilor omului prevăzute în instrumentele universale şi regionale. În acest sens, la 22 februarie 2005 la Bruxelles, în cadrul Consiliului de cooperare Uniunea Europeană (UE) – Republica Moldova, a fost semnat Planul de Acţiuni UE – RM.

Acest Plan de Acţiuni este primul pas în acest proces. Planul de Acţiuni UE-Moldova este un document politic care stabileşte obiectivele strategice ale cooperării dintre Moldova şi UE. Cadrul temporar de implementare a Planului de Acţiuni este de 3 ani. Implementarea sa va contribui la îndeplinirea prevederilor Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) încheiat în 1994 între Comunităţile Europene şi statele lor membre, de o parte şi RM, de altă parte şi va încuraja şi susţine obiectivul Moldovei vizînd integrarea de mai departe în structurile economice şi sociale europene. Implementarea Planul de Acţiuni va avansa semnificativ ajustarea legislaţiei, normelor şi standardelor Moldovei la cele ale Uniunii Europene. În acest context, Planul de Acţiuni va construi o

26

bază solidă pentru integrarea economică bazată pe adoptarea şi implementarea regulilor şi reglementărilor economice şi comerciale avînd potenţialul să sporească comerţul, investiţiile şi creşterea. Mai mult ca atît el va ajuta la elaborarea şi implementarea politicilor şi măsurilor vizînd promovarea creşterii economice şi coeziunii sociale, reducerea sărăciei şi protejarea mediului, contribuind astfel la obiectivul pe termen lung al dezvoltării durabile. Moldova şi UE vor coopera strîns în vederea implementării Planului de Acţiuni. Uniunea Europeană recunoaşte aspiraţiile europene ale Moldovei şi „Concepţia de integrare a Moldovei în UE”. Pentru viitorul apropiat Acordul de Parteneriat şi Cooperare rămîne a fi baza valabilă pentru cooperarea dintre UE şi Moldova.

La 16 martie 2005, Miniştrii de externe din ţările membre ale UE, reuniţi în cadrul şedinţei Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE, au ajuns la un consens politic privind desemnarea Reprezentantului Special al UE pentru Moldova.

De asemenea, la 17 mai 2005, Ambasadorul RM a prezentat Preşedintelui Comisiei Europene scrisorile de acreditare în calitate de Şef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Comunităţile Europene.

La 6 octombrie 2005 la Chişinău a fost inaugurat Oficiul Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova.

Un alt document important care a stabilit cooperarea la nivel trilateral este Programul Comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei pentru susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru anii 2004-2006, care a fost adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr. 514 din 01.06.2005 şi are scopul de a acorda asistenţă ţării noastre în vederea consolidării cadrului legislativ şi instituţional naţional în conformitate cu normele europene. Valoarea financiară a Programului menţionat constituie 3 200 000 €, din care 60 % acoperă Comisia Europeană, iar 40 la sută îi revine Consiliului Europei.

Programul este divizat în patru capitole esenţiale, care corespund obiectivelor generale propuse:

1. asigurarea dezvoltării statului de drept în conformitate cu standardele europene;2. consolidarea democraţiei locale;3. asistenţă pentru furnizarea eficientă a serviciilor sociale, în special, pentru păturile

vulnerabile ale populaţiei şi sănătatea mintală;4. consolidarea protecţiei drepturilor omului la nivel naţional, în special, în cadrul

instanţelor judecătoreşti naţionale.

De asemenea, menţionăm că la 31 octombrie 2006 a fost lansat Programul Comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei împotriva corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului în Republica Moldova. Acest Program va acorda asistenţă Republicii Moldova în eforturile sale îndreptate împotriva corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului, astfel încît aceste fenomene să nu submineze democraţia, statul de drept, dezvoltarea socială şi economică, precum şi încrederea publicului în instituţiile de stat. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, alte organe de drept, precum şi societatea civilă vor fi instituţiile de bază antrenate în realizarea acestui proiect.

Un alt Program Comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei a fost elaborat în vederea sporirii independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei pe anii 2006-2009. Ministerul Justiţiei este instituţia publică centrală responsabilă pentru gestionarea şi implementarea Programului vizat.

Totodată, specificăm că în anii 2003 – 2006 s-au produs importante schimbări calitative în evoluţia procesului de soluţionare a diferendului transnistrean. Începînd cu 2003, datorită

27

eforturilor susţinute ale Republicii Moldova de internaţionalizare a problemei, procesul de reglementare a conflictului a devenit un subiect de interes şi preocupare a comunităţii europene, SUA şi NATO. În prezent, comunitatea internaţională manifestă un interes sporit pentru sprijinirea Moldovei în soluţionarea diferendului transnistrean.

Anul 2003 a fost marcat de o situaţie de impas, cauzată de reacţia autorităţilor ruseşti în legătură cu refuzul autorităţilor moldovene de a semna „Memorandumul Kozak”, „criza şcolară" şi încercările autorităţilor neconstituţionale de la Tiraspol de a interveni unilateral în programele şcolare şi în conţinutul manualelor, acapararea sectorului Bender al Căii Ferate Moldoveneşti, suspendarea de către RM a activităţii sale în cadrul „formatului pentalateral" (RM, Ucraina, Federaţia Rusă, liderii separatişti ai regiunii transnistrene, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) de negocieri, stagnarea procesului de retragere a forţelor ruse de pe teritoriul RM.

În 2005 procesul de reglementare s-a dinamizat, ca rezultat al intenţiei Ucrainei de a juca un rol mai activ şi de a avea o poziţie independentă în acest proces, care s-a manifestat prin apariţia Planului ucrainean, aşa-numitul „Plan luşcenco”. De asemenea, RM şi-a prezentat clar poziţiile vis-a-vis de soluţionarea conflictului, elaborînd o serie de documente, care au fost adoptate în unanimitate de Parlamentul Republicii Moldova pentru completarea Planul ucrainean - Hotărîrea Parlamentului nr. 117-XVI din 10.06.2005 „Cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean şi la măsurile pentru democratizarea şi demilitarizarea zonei transnistrene” şi Legea nr. 173-XVI din 22.07.2005 „Cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)”.

Tot în anul 2005 Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au fost acceptate în calitate de observatori la negocierile relansate în formatul „5+2", a fost inaugurată de asemenea Misiunea UE de Asistenţă la Frontiera moldo-ucraineană (EU-BAM).

Dialogul constructiv cu partea ucraineană, în special în vederea implementării prevederilor Declaraţiei comune a Prim-miniştrilor Republicii Moldova şi Ucrainei din 30 decembrie 2005 a condus la realizarea începînd cu 3 martie curent a prevederilor protocolului moldo-ucrainean cu privire la recunoaşterea reciprocă a specimenelor vamale din 15 mai 2003.

Este de menţionat de asemenea că în ultimii ani în scopul realizării practice a obiectivelor de reintegrare a ţării pe lîngă activitatea de soluţionare politică a diferendului transnistrean, una din principalele preocupări a constituit-o activitatea de aducere în cîmpul legal al Republicii Moldova a activităţii agenţilor economici din stînga Nistrului şi de organizare a ţinerii evidenţei fluxurilor de export/import din regiunea transnistreană, de creare a condiţiilor pentru activitatea lor legală, precum şi de reglementare a problemelor cu care se confruntă populaţia din raioanele de est ale RM.

Ca rezultat, în perioada anilor 2003-2006 la iniţiativa sau cu suportul RM în acest scop au fost elaborate şi adoptate o serie de acte normative, inclusiv:- Hotărîrea Guvernului (HG) RM nr.712 din 12.06.2003 „Privind măsurile de asigurare a

efectuării operaţiunilor de import-export de către agenţii economici dislocaţi în raioanele de est ale Republicii Moldova";

- HG nr.1598 din 30.12.2003 „Privind atribuirea codurilor fiscale asociaţiilor obşteşti cu sediul în raioanele de est ale Republicii Moldova";

- Legea nr. 380-XV din 03.10.2003 „Privind modificarea art. 35 al Legii bugetuluide stat pe anul 2003" - pentru compensarea diferenţei de tarife la energia electrică şi la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localităţi din raioanele Dubăsari şi Căuşeni (3 mil. lei);

- HG nr.976 din 08.08.2003 „Privind unele acţiuni de stabilizare a situaţiei înlocalităţile din raioanele de est ale Republicii Moldova" - pentru ameliorarea aprovizionării cu energie electrică şi gaze naturale a localităţilor din raionul Dubăsari;

- HG nr. 1294 din 28.10.2003 „Cu privire la pregătirea instituţiilor şcolare din raionul Dubăsari

28

către sezonul rece", care prevede alocarea sumei de 150 mii lei;- HG nr. 769 din 26.06.2003 „Cu privire la redistribuirea volumelor investiţiilor

capitale prevăzute în bugetul de stat pe anul 2003" - a fost aprobată majorarea investiţiilor capitale pentru raionul Dubăsari de la 5600 mii pînă 7440 mii lei;

- HG nr.355 din 5 aprilie 2004 – alocarea din fondul de rezervă al Guvernului consiliului satului Copanca, raionul Căuşeni a sumei de 364 mii lei pentru achitarea datoriilor istorice acumulate la consumul energiei electrice şi pentru finalizarea lucrărilor de gazificarea a gimnaziului din sat;

- Legea nr.222-XV din 02.07.2004 „Pentru completarea Legii cetăţeniei Republicii Moldova – au fost operate modificări şi completări în sensul propunerilor formulate de Ministrul reintegrării, în urma cărora locuitorilor din regiunea transnistreană le-au fost oferite o serie de înlesniri la dbîndirea cetăţeniei Republicii Moldova;

- HG nr.1146 din 15.10.2004 „Cu privire la creditele preferenţiale pentru unele categorii de populaţie, inclusiv pentru persoanele intern deplasate din raioanele de est ale RM;

- HG nr.1130 din 01.12.2004 „Privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea modului de administrare a obligaţiilor fiscale ale agenţilor economici amplasaţi în localităţile din stînga Nistrului şi în mun. Bender”;

- HG nr. 1386 din 16.12 2004 „Cu privire la compensarea parţială a pierderilor suportate de producătorii agricoli din localităţile din zona de securitate”;

- HG nr.1410 din 20.12.2004 „Cu privire la Planul de acţiuni privind asigurarea cu spaţiu locativ a persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale Republicii Moldova”;

- Legea nr. 173-XVI din 22 07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), care stabileşte necesitatea acordării de asistenţă umanitară, politică, social-economică şi juridică populaţiei Transnistriei în vederea depăşirii consecinţelor conflictului;

- HG nr. 814 din 2 08.2005 „Privind confirmarea garanţiilor principale pentru populaţia Transnistriei", în care sunt prevăzute garanţiile de bază ale dreptului de proprietate, la protecţie socială ş.a.;

- HG nr. 815 din 02.09.2005 „Cu privire la regularizarea fluxurilor de mărfuri care constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a Transnistriei” (Pînă în prezent (14.04.2006), au fost luaţi la evidenţă 110 agenţi economici din raioanele de est ale Republicii Moldova);

- HG nr. 1001 din 02.09.2005 „Cu privire la declararea mărfurilor de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova";

- HG Nr. 959 din 09.09.2005 „Cu privire la măsurile de asigurare a confirmării cetăţeniei şi documentării populaţiei din localităţile din stînga Nistrului (Pînă în momentul de faţă -25.10.06, de prevederile HG menţionate au beneficiat deja peste cinzeci de mii de cetăţeni moldoveni domiciliaţi în raioanele de est ale ţării);

- Legea Nr.39-XVI din 02.03.2006 „Privind instituirea unor măsuri suplimentare de susţinere a activităţii de întreprinzător desfăşurate în localităţile din stînga Nistrului ale raionului Dubăsari";

- Hotărîrea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005 „Cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean şi la măsurile pentru democratizarea şi demilitarizarea zonei transnistrene”.

ARTICOLUL 2

Integrarea europeană implică, printre altele şi o dimensiune umană. Drepturile omului, în acest context, tind să devină o probă pentru ca un regim politic să se poată înscrie în ansamblul statelor civilizate.

29

O importanţă majoră prezintă protecţia drepturilor omului pe plan intern, prin intermediul normelor constituţionale, care statuează faptul că respectivele constituie valori supreme, instituindu-le concomitent şi garanţii.

Constituţia Republicii Moldova consacră un întreg titlu drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului. Totodată importanţa acordată acestei probleme reiese şi din norma inserată în articolul 4 al Constituţiei, referitoare la interpretarea dispoziţiilor avînd ca obiect drepturile şi libertăţile omului în conformitate cu prevederile internaţionale şi prioritatea ce trebuie acordată acestora din urmă.

Vizavi de dreptul la un recurs efectiv în cazul în care cineva constată încălcarea drepturilor sale, enunţăm că Constituţia (art. 20) garantează fiecărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din parte instanţelor judecătoreşti competente, împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. De asemenea este garantat dreptul la apărare. În corespundere cu normele constituţionale, orice persoană are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale (art.26 alin.(1) şi (2). Prin dispoziţiile Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998, este reglementat modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Apărarea efectivă a drepturilor este consolidată şi prin intermediul Legii contenciosului administrativ, nr.793-XIV din 10 februarie 2000. Conform art.1 alin.(2) al acestei Legi, orice persoană care se consideră lezată în drepturi, recunoscute de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin Hotărîrea Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova din 29.12.2004 a fost constituit un grup de lucru pentru elaborarea cadrului normativ privind accesul la justiţie şi asistenţa juridică garantată de stat, compusă din reprezentanţi ai Comisiei parlamentare vizate, Ministerului Justiţiei, Preşedinţiei, Baroului de Avocaţi şi organizaţiilor non-guvernamentale. Grupul de lucru a elaborat un proiect de lege, potrivit căruia asistenţa juridică gratuită va cuprinde domeniul penal, civil, contravenţional şi de contencios administrativ. El prevede, printre altele, crearea birourilor de avocaţi publici, Comisiei naţionale pentru asistenţă juridică garantată de stat, diversificarea sistemului de asistenţă juridică primară în zonele rurale prin intermediul reţelelor de jurişti, elaborarea standardelor de calitate. Proiectul de lege privind asistenţa juridică garantată de stat, elaborat de grupul de lucru, a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.325 din 28.03.2006 şi adoptat în prima lectură de Parlament la 02 iunie 2006. Actualmente proiectul de lege se află la expertiza Consiliului Europei.

Potrivit art. 19 al Constituţiei RM, cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţiile prevăzute de lege. Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale, în condiţii de reciprocitate sau în temeiul hotărîrii instanţei de judecată. La moment, cadrul legal ce reglementează raporturile din acest domeniu constă din Legea nr.275-XIII din 10 noiembrie 1994, cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova. Potrivit acesteia, cetăţenii străini şi apatrizii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosibire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Conform legislaţiei în vigoare, cetăţenilor străini şi apatrizilor li se garantează inviolabilitatea persoanei şi a locuinţei. Aceştia au dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente, altor autorităţi publice împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele lor legitime.

Mai mult, cetăţenii străini şi apatrizii, în conformitate cu legislaţia privind avocaţii parlamentari, au dreptul să adreseze cereri către Centrul pentru Drepturile Omului (instituţia ombudsman-ului) în cazurile încălcării în Republica Moldova a intereselor lor legitime, precum şi

30

beneficiază în procesele de judecată, de aceleaşi drepturi procedurale ca şi cetăţenii Republicii Moldova.

Astfel, într-un număr considerabil de cereri parvenite la Centrul pentru Drepturile Omului de la instituţiile penitenciare, petiţionarii au invocat încălcarea dreptului la un recurs efectiv, generată de unele dispoziţii ale Codului de procedură penală, care prevedeau declararea recursului şi recursului în anulare prin intermediul avocatului. Cu toate că prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 16 din 19 iulie 2005 acestea au fost declarate neconstituţionale, fluxul de petiţii la acest capitol nu s-a redus, în ele fiind invocat dezacordul cu cerinţa obligatorie de declarare a recursului în formă dactilografiată. În această ordine de idei, putem conchide că cerinţa de a depune recursul în formă dactilografiată îngrădea accesul liber la justiţie al persoanei. Luînd în considerare aceste argumente, avocaţii parlamentari au adresat Parlamentului propunerea de a revizui art. 429 şi 455 alin.(1) din Codul de procedură penală întru excluderea sintagmei „în formă dactilografiată”. La moment această cerinţă obligatorie la declararea recursului şi recursului în anulare este exclusă.

În adresa avocaţilor parlamentari parvin petiţii atît de la cetăţeni cît şi de la avocaţi, referitor la procedura examinării de către Curtea de Apel a recursului privind legalitatea aplicării măsurii preventive sub formă de arest preventiv sau prelungirii duratei acestuia. În cadrul examinării acestei probleme s-a constatat că la Curtea de Apel din municipiul Chişinău s-a instalat o practică, astfel, încît în cadrul contestării cu recurs a măsurii preventive, instanţa încetează procedura examinării recursului în cazul în care dosarul, între timp, a fost expediat pentru examinare în instanţa de fond.

În opinia avocaţilor parlamentari, instanţa de recurs, conform prevederilor Codului de procedură penală, în orice condiţie este obligată să examineze recursul şi să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în acesta. Considerînd că în acest context se remarcă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, garantate de Constituţia Republicii Moldova şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, avocaţii parlamentari s-au adresat Curţii Supreme de Justiţie cu solicitarea de a se expune asupra problemei.

Menţionăm că la acest capitol Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat 2 hotărâri (Corsacov contra Moldovei şi Moisei contra Moldovei), prin care a constatat încălcarea art. 13 din Convenţie (dreptul la un recurs efectiv). În prima hotărâre menţionată supra (Corsacov c. Moldovei), Curtea a constatat încălcarea art. 13 din Convenţie pe motiv că nu a fost efectuată o anchetă efectivă în legătură cu pretenţiile reclamantului care a fost supus la rele tratamente. În cauza Moisei c. Moldovei, Curtea a constatat lipsa unui recurs efectiv în legătură cu pretenţiile reclamantului privind neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Măsurile naţionale care au fost întreprinse au fost următoarele: traducerea integrală a hotărârilor nominalizate; transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al RM; plasarea integrală a hotărârilor în cauză pe site-ul: www.justice.md; notificarea tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale precum şi autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârilor în cauză, expedierea informaţiei pertinente Procuraturii Generale (în temeiul art. 17 al Legii cu privire la Agent Guvernamental din 28.10.2004) în vederea întreprinderii unor acţiuni de regres faţă de persoanele vinovate.

Revenind la problema apatrizilor, menţionăm că prin Legea nr.268-XV din 21 iunie 2001, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Protocolul adiţional la Convenţia europeană de extrădare, întocmit la Strasbourg la 15 octombrie 1975. La aceeaşi dată, prin Legea nr.270-XV a fost ratificat şi cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de extrădare.

De asemenea, ratificînd PIDCP, Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a adopta legi şi măsuri care să garanteze drepturile stipulate în primul. În consecinţă, a demarat un proces de elaborare şi adoptare a unor acte normative.

Astfel, a fost adoptată Legea nr. 371-XVI din 1 decembrie 2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, care şi reglementează procedura de extrădare din Republica Moldova, precum şi solicitarea extrădării de către Republica Moldova.

Potrivit art.42 al nominalizatei, nu pot fi extrădaţi de pe teritoriul Republicii Moldovaa) cetăţenii Republicii Moldova;

31

b) persoanele cărora li s-a acordat drept de azil;c) persoanele cărora li s-a acordat statutul de refugiat politic;d) persoanele străine care se bucură în Republica Moldova de imunitate de jurisdicţie, în

condiţiile şi în limitele stabilite în tratatele internaţionale;e) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi

în faţa unei autorităţi judecătoreşti sau unui organ de urmărire penală, în limitele imunităţilor conferite prin tratat internaţional.

De asemenea, de către Ministerul Justiţiei a fost elaborat proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Constituţiei, în speţă a art.19, ce vizează statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor. Proiectul a fost elaborat întru executarea pct.17 al Programului Naţional de Implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană; Domeniul drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, obiectivul 12 – asigurarea justiţiei internaţionale prin intermediul Curţii Penale Internaţionale, adoptat prin Hotărîrea Parlamentului nr.356 din 22 aprilie 2005.

Prin proiectul susmenţionat, art.19 al Constituţiei RM se completează cu un nou alineat (3) cu următorul cuprins: “Cetăţenii străini, apatrizii pot fi predaţi instanţei judecătoreşti internaţionale, în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”, actualul alin.(3) devenind alin. (4).

Proiectul, adoptat de către Guvernul Republicii Moldova, a fost remis Curţii Constituţionale, pentru a se pronunţa asupra acestuia, în corespundere cu procedura stabilită de legislaţie.

Conform prevederilor art. 298 Codului de procedură penală, împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii poate înainta plîngere bănuitul, învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora, precum şi alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost lezate de către aceste organe.

La 28.07.2006 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 264 - XVI pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Prezentul act modifică şi completează inclusiv şi articolul 298 al Codului. În acest sens, potrivit noii reglementări, plîngerile împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii se adresează procurorului care conduce urmărirea penală, iar în cazul în care plîngerea se referă la procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală în cauza respectivă, aceştia sînt obligaţi să înainteze plîngerea depusă, însoţită de explicaţiile lor, în termen de pînă la 24 de ore procurorului ierarhic superior.

Referindu-ne la instruirea autorităţilor publice, a judecătorilor şi avocaţilor, menţionăm, că la data de 08.06.2006 a fost adoptată Legea nr.152-XVI cu privire la Institutul Naţional al Justiţiei.

Fondarea Institutului Naţional al Justiţiei are drept scop asigurarea unei pregătiri calitative a viitorilor judecători şi procurori, instruirea iniţială şi continuă a acestora, atît pînă la numirea în funcţie, cît şi pînă la expirarea atribuţiilor lor profesionale, precum şi instruirea altor persoane care contribuie la înfăptuirea justiţiei (executori judiciari, grefieri, avocaţi, notari, etc.). În cadrul instruirii, persoanele respective vor fi familiarizate inclusiv şi cu standardele internaţionale în domeniul respectării drepturilor omului, cu legislaţia internaţională şi Hotărîrile Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

ARTICOLUL 3

Constituţia Republicii Moldova garantează tuturor cetăţenilor drepturi egale în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială” (Art.16 (2). Norma constituţională prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în

32

drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” (Art.48 (2).

Fortificarea mecanismului naţional de promovare a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova a fost recomandată Guvernului de către Comitetul ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (iunie 2000). De fapt, o Comisie guvernamentală în acest domeniul şi-a început activitatea în 1999, fiind instituită prin Hotărîrea Guvernului nr. 74 din acelaşi an ca organ consultativ şi coordonator cu denumirea „Comisia pentru problemele femeii”, avînd ca scop elaborarea bazelor strategice şi organizaţionale, a instrumentelor şi mecanismelor de influenţare şi realizare a politicii statului privind asigurarea drepturilor şi oportunităţilor egale pentru femei şi bărbaţi.

De curînd, cadrul juridic al obiectivului stipulat în art. 3 al PIDCP, a fost consolidat prin adoptarea unor acte normative, planuri de acţiuni care au drept obiectiv stabilirea şi păstrarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi. Astfel, Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 5-VXI din 09.02.2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Scopul prezentei legi constă în:- asigurarea exercitării drepturilor lor egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică,

socială, culturală, - coordonarea activităţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în problemele

egalităţii între femei şi bărbaţi;- dezvoltarea colaborării structurilor de stat cu societatea civilă în problemele egalităţii între

femei şi bărbaţi, în alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în  vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex.

Articolul 5 al Legii susmenţionate statuează că în RM femeile şi bărbaţii beneficiază de drepturi şi libertăţi egale, fiindu-le garantate şi şanse egale pentru exercitarea lor. Promovarea unei politici sau efectuarea de acţiuni care nu asigură egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi se consideră discriminare şi trebuie să fie înlăturată de autorităţile publice competente, conform legislaţiei. De asemenea, este stipulată prevederea conform căreia discriminarea poate fi directă sau indirectă. Acţiunile care limitează sau exclud sub orice aspect tratarea egală a femeilor şi bărbaţilor se consideră discriminatorii şi sînt interzise. Actul juridic care conţine prevederi  discriminatorii după criteriul de sex se declară nul de către organele competente.

Actul normativ susmenţionat reglementează expres situaţiile care nu sunt considerate discriminatorii, după cum urmează:a) măsurile de asigurare a unor condiţii speciale femeii în perioada sarcinii, lăuziei şi alăptării;b) cerinţele de calificare pentru activităţi în care particularităţile de sex constituie un factor determinant datorită specificului condiţiilor şi modului de desfăşurare a activităţilor respective;c) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor particulare de prestare a muncii prevăzute de lege, particularităţile de sex sînt determinante;d) acţiunile afirmative.

Legea menţionată, la fel mai reglementează: accesul egal la ocuparea funcţiilor publice, egalitatea de şanse în domeniul electoral, egalitatea de şanse în mass-media, accesul egal la angajare, accesul egal la activitatea de întreprinzător, accesul egal la educaţie, precum şi accesul egal la sănătate.

Prin Hotărîrea nr. 218 din 28.02.2003, Guvernul RM a adoptat Planul Naţional "Promovarea egalităţii genurilor umane în societate pentru perioada 2003-2005". Acelaşi Plan a fost adoptat şi pentru perioada 2006-2009. În special, aceste două planuri prevăd următoarele obiective specifice:1. Sporirea oportunităţilor şi posibilităţilor de ocupare egală pentru ambele genuri;2. Îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă;3. Dezvoltarea activităţii de antreprenoriat;4. Îmbunătăţirea statutului social al femeilor şomer care au activat în construcţii;5. Informarea populaţiei privind problema gender;6. Familiarizarea factorilor de decizie cu problematica gender;

33

7. Introducerea subiectului "educaţiei gender" în sistemul de învăţămînt;8. Eliminarea stereotipurilor de gen în familie;9. Informarea populaţiei privind impactul mediului asupra sănătăţii femeilor şi bărbaţilor;10. Sensbilizarea factorilor de decizie cu problematica mediului înconjurător ţinînd cont de

aspectele gender;11. Crearea bazei legislative pentru promovarea egalităţii genurilor;12. Promovarea balanţei genurilor în societate şi familie;13. Armonizarea vieţii profesionale cu viaţa de familie ;14. Perfecţionarea măsurilor de educaţie pentru sănătate şi promovarea modului de viaţă

sănătos;15. Sănătatea reproductivă şi drepturile femeilor în perioada maternităţii;16. Protecţia maternităţii la locul de muncă ;17. Combaterea violenţei în familie;18. Diminuarea trecerii ilicite a frontierei în scopul lucrului.

De asemenea, prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 350 din 07.04.2006, a fost instituită Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi iar prin altă Hotărîre de Guvern (nr. 895 din 07.08.2006) a fost aprobat Regulamentul acesteia. Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi este un organ consultativ şi coordonator, constituit în scopul asigurării bazei strategice şi organizaţionale, a instrumentelor şi mecanismelor de influenţare şi realizare a politicii statului privind asigurarea drepturilor şi şanselor egale între femei şi bărbaţi. Comisia este compusă din 23 de membri (majoritatea la nivel de Viceministru) şi este condusă de către un Viceprim-ministru.

Obiectivele de bază ale Comisiei constau în promovarea abordării integrate a egalităţii între femei şi bărbaţi, îmbunătăţirea situaţiei femeii şi bărbaţilor în toate sferele vieţii sociale şi acordarea pentru femei a unui statut social, economic şi politic egal cu cel al bărbaţilor, atît de jure, cît şi de facto. Acestea vor fi realizate prin coordonarea activităţii autorităţilor publice centrale şi locale, acţiunilor de colaborare a structurilor guvernamentale cu organizaţiile neguvernamentale şi organismele internaţionale în problemele egalităţii genurilor.

Întru realizarea obiectivelor menţionate, Comisia îndeplineşte următoarele atribuţii: - participă la elaborarea şi realizarea politicii de promovare a egalităţii femeilor cu bărbaţii la

toate nivelurile, atît în sfera publică, cît şi în cea privată şi monitorizează respectarea principiului egalităţii între femei şi bărbaţi, ţinînd cont de standardele internaţionale relevante;

- contribuie la modernizarea cadrului legislativ şi instituţional şi ajustarea acestuia la standardele internaţionale relevante, în vederea asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, inclusiv în familie;

- coordonează activităţile structurilor statale în acest domeniu, contribuie la implementarea principiului şanselor egale pentru femei şi bărbaţi în principalele domenii de activitate a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;

- propune şi susţine acţiuni care ar stimula implicarea deplină a femeilor în luarea deciziilor şi elaborarea strategiilor, precum şi în toate aspectele vieţii economice, politice şi culturale în calitate de factori decizionali activi, de participanţi şi beneficiari;

- contribuie la realizarea, în conformitate cu indicii dezvoltării umane, precum şi cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova, a unor studii sociologice, analize şi cercetări multidisciplinare privind aspectele egalităţii şi echităţii între femei şi bărbaţi, privind problemele familiei;

- activează în vederea eliminării la toate nivelurile şi din toate formele de educaţie şi instruire a concepţiilor stereotipe privind rolul bărbatului şi al femeilor în societate, inclusiv în familie;

- contribuie la sensibilizarea şi conştientizarea femeilor şi a bărbaţilor, precum şi a societăţii în întregime, asupra necesităţii eliminării tuturor formelor de discriminare pe bază de gen, inclusiv a violenţei în familie;

- cooperează cu organismele internaţionale şi cu organizaţiile neguvernamentale în vederea promovării principiului egalităţii femeilor şi bărbaţilor, pe baza standardelor internaţionale, şi

34

coordonează implementarea proiectelor specifice cu suportul tehnic şi financiar al organizaţiilor internaţionale şi al celor autohtone;

- informează opinia publică despre evoluţia situaţiei privind respectarea principiului egalităţii genurilor.

Argumentele în favoarea actualizării activităţii Comisiei menţionate sînt următoarele:- acest organ reprezintă veriga principală de coordonare a mecanismului naţional de referinţă

în RM;- conform proiectului de lege cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie

(aprobat prin HG nr. 138 din 06.02.2006 şi adoptată recent de către Parlament în lectura a doua) coordonarea problemei violenţei în familie este pusă în competenţa Comisiei nominalizate;

- în componenţa Comisiei au fost incluse persoane responsabile din ministere, sindicate, patronat, ONG-uri care desfăşoară activitate în domeniu, astfel membrii Comisiei pot reprezenta toate sferele de activitate ale femeilor şi bărbaţilor în societate.

ARTICOLUL 4 şi 5

Prin adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii nr.212-XV din 24 iunie 2004, a Legii privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, s-a urmărit drept scop reglementarea temeiurilor, modului şi condiţiilor declarării stării de urgenţă, precum şi a competenţei autorităţilor ce o declară. În corespundere cu stipulările art.5 al Legii anterior-nominalizate, pe perioada stării de urgenţă, asediu sau război, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi ale cetăţenilor pot fi restrînse. Acest lucru se efectuează în conformitate cu prevederile art. 54 al Constituţiei, exceptînd de la careva restricţii drepturile fundamentale care garantează accesul liber la justiţie, prezumţia nevinovăţiei, neretroactivitatea legii, dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle precum şi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

Legea susmenţionată a fost elaborată de către Ministerul Apărării, însă, aceasta nu a fost aplicată deoarece nu a fost necesară implementarea ei pe teritoriul RM. Actualmente, se aplică Legea nr. 271 din 09.11.1994 cu privire la protecţia civilă, care reprezintă un sistem de măsuri şi acţiuni întreprinse pe scara întregului stat pe timp de pace şi de război, în vedere asigurării protecţiei populaţiei, proprietăţii în condiţiile calamităţilor naturale şi ecologic, avariilor şi catastrofelor, epifitotiilor, epizootiilor, incendiilor, precum şi în cazul aplicării mijloacelor de nimicire moderne.

Necîtînd la faptul că autorităţile constituţionale ale RM nu deţin controlul de facto asupra regiunii de Est, a fost adoptată Legea nr. 173-XVI din 22.07.2006 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului, care stabileşte necesitatea acordării de asistenţă umanitară, politică, social-economică şi juridică populaţiei din raioanele de Est în vederii depăşirii consecinţelor conflictului.

Referitor la asigurarea respectării obligaţiilor internaţionale în domeniul drepturilor omului, refugiaţilor, umanitare, în cadrul implementării rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, legislaţia Republicii Moldova şi tratatele internaţionale la care ea este parte oferă o serie de garanţii juridice în acest sens. În conformitate cu articolul 3 al Legii cu privire la combaterea terorismului, combaterea terorismului în Republica Moldova se întemeiază pe principiile legalităţii, priorităţii măsurilor de prevenire a terorismului, folosirii în complex a măsurilor de profilaxie, juridice, politice şi social-economice, priorităţii protejării drepturilor persoanelor puse în pericol de un act terorist, minimizării pierderilor de vieţi omeneşti, cedării minime în faţa teroriştilor etc.

Metodele, mijloacele, procedurile folosite de organele competente la depistarea, prevenirea şi contracararea actelor de terorism, extremism, sînt reglementate prin lege.

Legea cu privire la combaterea terorismului şi alte reglementări speciale dispun expres atribuţiile autorităţilor competente în lupta contra terorismului, procedura lor de realizare,

35

drepturile şi obligaţiile acestora, limitele aplicării lor. De asemenea, legislaţia stabileşte drepturile şi obligaţiile persoanelor bănuite, învinuite, aflate sub urmărirea penală, aflate în căutare etc., metodele asigurare, garantare şi de dispunere de acestea.

Ori de cîte ori reglementările naţionale contravin celor internaţionale se aplică direct reglementările internaţionale.

Legea obligă garantarea şi protejarea fiinţei umane în orice situaţie şi interpretarea legii în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Acţiunile desfăşurate în vederea protecţiei şi compensării victimelor care au avut de suferit în urma eventualelor acte de terorism.

Cadrul legal în vigoare al Republicii Moldova asigură un nivel suficient de protecţie şi reabilitare socială a persoanelor care au avut de suferit în urma eventualelor acte teroriste. De facto, în Republica Moldova nu au avut loc acte de terorism soldate cu urmări grave şi în practică prevederile legale nu au fost aplicate.

Modul şi condiţiile de protecţie de stat a victimelor se reglementează de Legea nr. 1458-XIII din 28 ianuarie 1998 privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, Legea nr. 539-XV din 12 octombrie 2001 cu privire la combaterea terorismului, prevederile relevante ale Codului de procedură penală nr. 122-XV din 14 martie 2003, Regulamentul privind modul de reabilitare socială a persoanelor care au suferit în urma unui act terorist, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 873 din 8 iulie 2002.

Astfel, persoanele care au suferit nemijlocit moral, fizic sau material în urma unui act terorist, aşa cum acesta este definit în Codul penal, precum şi a altor infracţiuni prevăzute de Cod, săvîrşite în scopuri teroriste, au dreptul la reabilitare socială.

Reabilitarea socială a persoanelor care au avut de suferit de pe urma unui act terorist are drept scop revenirea acestora la viaţa normală şi prevede acordarea asistenţei juridice persoanelor menţionate, reabilitarea lor psihologică, medicală şi profesională (inclusiv restabilirea capacităţii de muncă), plasarea în cîmpul muncii, asigurarea cu spaţiu locativ şi se face în modul stabilit de Guvern.

Reabilitarea se efectuează de către instituţiile finanţate de la bugetul de stat şi/sau de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale, pe al cărei teritoriu a fost săvîrşit actul terorist, în limitele alocaţiilor ce le-au fost aprobate. Dacă alocaţiile aprobate instituţiilor finanţate de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale nu vor fi suficiente, reabilitarea socială se va efectua din contul mijloacelor bugetului de stat.

În temeiul articolului 16 al legii cu privire la combaterea terorismului persoanelor care au avut de suferit de pe urma unui act terorist li se repară şi prejudiciile cauzate de actul terorist.

În conformitate cu articolul 215 al Codului de procedură penală, dacă există temeiuri suficiente de a considera că partea vătămată, martorul sau alte persoane participante la proces, precum şi membrii familiei acestora ori rudele apropiate pot fi sau sînt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sînt obligate să ia măsurile prevăzute de legislaţie pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor acestor persoane, precum şi pentru identificarea vinovaţilor şi tragerea lor la răspundere.

Potrivit Legii nr. 1458-XIII din 28 ianuarie 1998 privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, în funcţie de circumstanţele concrete, pentru asigurarea securităţii persoanelor protejate, pot fi aplicate următoarele măsuri de protecţie de stat:

1) ordinare:a) paza personală, paza locuinţei şi averii;b) eliberarea mijloacelor speciale de apărare individuală, de legătură şi de informare

privind pericolul;c) plasarea temporară în locuri lipsite de pericol;

36

d) tăinuirea datelor despre persoana protejată;2) extraordinare:

a) schimbarea locului de muncă (serviciu) sau studii;b) strămutarea în alt loc de trai, cu atribuire obligatorie a locuinţei (casă, apartament);c) schimbarea actelor de identitate prin schimbarea numelui, prenumelui şi

patronimicului; schimbarea exteriorului;d) examinarea cauzei în şedinţă judiciară închisă.

Măsurile prevăzute de protecţie pot fi aplicate numai cu consimţămîntul persoanei protejate şi fără a-i leza drepturile, libertăţile şi demnitatea personală.

ARTICOLUL 6

Dreptul la viaţă este cu siguranţă unul din cele mai evidente drepturi fundamentale. În acest sens, este important de a atenţiona că acest articol care enunţă acest drept, nu pretinde de a proteja în mod necondiţionat viaţa însăşi sau să garanteze o anumită calitate a vieţii, ci să protejeze individul împotriva oricărei suprimări de viaţă impuse arbitrar de către Stat.

Acţiuni întreprinse în domeniul ocrotirii sănătăţiiÎn scopul ameliorării serviciilor în planificarea familiei şi fortificării sănătăţii reproductive, în

anul 2001 a fost adoptată Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială nr. 185-XV din 24.05.2001, iar prin Hotărîrea Guvernului nr.527 din 08.06.1999 a fost aprobat Programul Naţional de asistenţă în planificarea şi protejarea sănătăţii reproductive pe anii 1999-2003.

Implementarea Programului menţionat a contribuit la reducerea rolului avortului ca metodă de reglare a natalităţii prin asigurarea cu opţiuni contraceptive moderne, care la rîndul său au dus la micşorarea numărului de sarcini nedorite, reducerea semnificativă a numărului de avorturi în Republică rata cărora a diminuat de la 59,1 în anul 1993 pînă la 14,1 cazuri la 1000 femei de vîrstă fertilă în anul 2006. Rata utilizării metodelor de contracepţie modernă a crescut pînă la 50%.

În 1998 asistenţa medicală în planificarea familiei a fost eşalonată în trei nivele: nivelul 1 – medicul de familie, nivelul 2 – cabinetul de planificare a familiei din spitalul raional şi nivelul 3 – Centrul Naţional Ştiinţifico – Practic de Sănătate Reproductivă, Genetică Medicală şi Planificarea Familială.

Cu toate acestea avortul continuă să fie utilizat, încă destul de frecvent, în scopul planificării familiei, nu rareori fiind însoţit de riscuri reale care şi mai mult afectează sănătatea reproducerii. În anul 2002 au fost înregistrate 14603 avorturi, iar către anul 2006 numărul lor a atins cifra de 15742.

Majoritatea avorturilor (70%) se efectuau prin dilatare şi chiuretaj, 30%-prin aspiraţie vacuum electrică în termen timpuriu de gestaţie, după care urma un chiuretaj de control. Conştientizînd consecinţele negative ale acestei practici pentru sănătatea reproductivă a femeilor, Ministerul Sănătăţii a modificat actele normative pentru implementarea Aspirarea Vacuum Manuală – o metodă mai sigură, mai puţin riscantă şi cost-eficientă.

Totodată, în rezultatul Studiului „Evaluarea strategică a aspectelor de politici, calitate şi acces ale serviciilor de contracepţie şi avort în Republica Moldova"(anul 2005) s-a constatat, că deosebit de afectat este accesul femeilor din păturile social-vulnerabile, mai cu seamă din localităţile rurale, nu numai la metodele de contracepţie dar şi la informaţie, avortul încă o metodă de planificare a familiei.

37

În Programul Unic pentru anul 2007, pentru a spori accesul femeilor la servicii medicale, a fost inclusă procedura de întrerupere a sarcinii, confirmată prin examenul clinic şi ultrasonografic, femeile gravide să fie spitalizate indiferent de prezenţa poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Întru fortificarea sănătăţii viitoarei generaţii, completării vidului informaţional în domeniu şi facilitatea conştientizării prevederilor actelor internaţionale şi naţionale de către toţi membrii societăţii noastre a fost elaborată Strategia Naţională a sănătăţii reproducerii aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.913 din 26.08.2005, prin care sînt determinate domeniile sănătăţii reproducerii relevante pentru Republica Moldova, scopurile şi obiectivele fiecărui domeniu.

Pentru a reduce rata înaltă a deceselor materne au fost întreprinse măsuri de protejare a femeilor gravide şi a femeilor de vîrstă fertilă. Au fost elaborate şi implementate un şir de programe naţionale şi ramurale, care reflectă strategia de ameliorare a situaţiei create, implementarea măsurilor de profilaxie şi a tehnologiilor cost-efective, îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. Una din realizările de bază este implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi aprobarea Programului Unic, începînd cu anul 2004, ce înglobează soluţionarea problemelor majore ce ţin de sănătatea femeilor gravide, prin includerea acestora în contingentul celor asiguraţi de stat cu medicamente compensate (preparate de fier şi acid folic).

Pe perioada anilor 1997-2002 a fost realizat cu succes Programul Naţional de ameliorare a asistenţei medicale perinatale, scopul principal al căruia a fost reducerea mortalităţii materne, mortalităţii perinatale şi neonatale precoce, implementarea tehnologiilor noi aprobate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept moderne şi cost-efective la toate nivelurile asistenţei medicale pe verticală. Tot în această perioadă în republică a fost creat un sistem regionalizat de asistenţă perinatală format din 3 niveluri: 10 Centre perinatologice de nivelul II şi unul de nivelul III au fost înzestrate cu echipament medical, procurat din grantul oferit de Guvernul Japoniei. Concomitent au fost instruite cadrele medicale din aceste centre, s-au creat condiţii optime în maternităţi şi a fost organizat serviciul de transportare centralizată a femeilor gravide şi copiilor prematuri.

Din anul 2003 derulează Programul de promovare a serviciilor perinatale de calitate (a.2003-2007), obiective de bază ale căruia sînt: reducerea ratei mortalităţii materne cu 30%, reducerea ratei mortalităţii perinatale cu 30%, reducerea ratei mortalităţii neonatale precoce cu 30% şi reducerea ratei de mortinatalitate de la 7,2 pînă la 5,0 la 1000 născuţi.

Republica Moldova a fost selectată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, unica ţară-pilot din Europa, pentru implementarea Strategiei internaţionale „Graviditate fără risc", obiectivele căreia sînt îndreptate spre acces, calitate şi eficacitate, obţinute prin elaborarea standardelor axate pe medicina bazată pe dovezi şi a indicatorilor de proces, specifici fiecărui teritoriu. În acest context, Ministerul Sănătăţii implementează ancheta confidenţială de analiză a cazurilor de deces matern şi perinatal la nivel naţional şi a cazurilor de proximitate de deces matern la nivel de instituţie medicală din Republică.

Acţiuni întreprinse la nivel politicArt. 24 alin.1 din Constituţie statuează că statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi

la integritatea fizică şi psihică. Referitor la Recomandarea Comitetului ONU pentru drepturile omului de a adera la cel de-al Doilea Protocol facultativ al Pactului, comunicăm următoarele.

Constituţia Republicii Moldova (art.24, alin.3) stipulează că pedeapsa cu moartea este abolită. Singura excepţie de la regula generală era prevăzută în acelaşi aliniat care permitea aplicarea pedepsei cu moartea „numai pentru acte săvîrşite pe timp de război sau de pericol eminent de război şi numai în condiţiile legii”. Aceste prevederi constituţionale intrau în contradicţie cu cel de-al Doilea Protocol facultativ la PIDCP privind abolirea pedepsei cu moartea,

38

precum şi a Protocolului nr. 13 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele.

În scopul pregătirii seturilor de materiale necesare pentru ratificarea celor două tratate internaţionale, la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Preşedintele RM s-a adresat Parlamentului în vederea iniţierii procedurii de revizuire a Constituţiei. În acest, context Curtea Constituţională s-a pronunţat favorabil pentru avizul nr. 2 din 22 septembrie 2005 asupra proiectelor de lege privind modificarea art. 24 al. 3 din Constituţia RM. Astfel a fost modificat art. 24 al. 3, prin excluderea completă a posibilităţii aplicării pedepsei cu moartea.

Legislaţia Republicii Moldova ocroteşte dreptul la viaţă iar noul Cod Penal adoptat la 18 aprilie 2002 incriminează următoarele infracţiuni săvîrşite contra vieţii şi sănătăţii persoanei: omorul intenţionat (art.145); omorul săvîrşit în stare de afect (art.146); pruncuciderea (art.147); lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia, art.148); lipsirea de viaţă din imprudenţă (art.149); determinarea la sinucidere (art.150) ş.a.

În ceea ce vizează garantarea dreptului la viaţă în condiţiile de privaţiune de libertate expunem că un mare accent se pune pe asigurarea deţinuţilor cu hrana necesară, astfel asigurarea calitativă şi cantitativă cu hrană a organismului uman, în mare măsură, depinde de raportul optimal echilibrat dintre masa ingredientelor necesare în produsele alimentare.

Pentru categoriile de deţinuţi (minorii, bolnavii şi invalizii de gradul I şi II, deţinutele gravide şi mamele care alăptează copii, deţinuţii antrenaţi la munci grele şi nocive) sunt stabilite norme majorate faţă de cea generală care includ o raţie suplimentară, aceasta fiind stabilită prin lege.

Personalul penitenciar este în drept să recurgă la aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi a armei de foc în cazurile şi modul prevăzut de art. 242 Cod de executare, alin. 10) art.11 al Legii cu privire la sistemul penitenciar, precum şi în cazurile prevăzute de art.35-40 ale Codului penal. Astfel, conform prevederilor art. 242 Cod de executare, pot fi aplicate forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc, în cazul opunerii de către condamnaţi a rezistenţei, nesupunerii cerinţelor legale şi întemeiate ale personalului sistemului penitenciar, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării altor persoane sau săvîrşirii unor alte acţiuni social-periculoase, în cazul evadării sau reţinerii evadaţilor din penitenciar, precum şi în scopul prevenirii pricinuirii de către condamnaţi celor din jur sau sie a unor daune. De asemenea, condiţiile şi limitele aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale şi a armei de foc sunt prevăzute de Secţiunea a 21-a a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi.

Exemple de cazuri în care s-a aplicat legitim şi nelegitim arma de focCa exemplu al aplicării armei de foc putem menţiona tentativa de evadare, din 05 iulie

2006, a condamnatului Pripa Serghei Vladimir, a. n. 1976, din Penitenciarul nr. 18 – Brăneşti, prin metoda depăşirii obstacolelor tehnico – geniste de pază. Vizavi de acest caz, a fost efectuată o cercetare de serviciu de către I. Cruc, Şef al Serviciului securitate al penitenciarului, maior de justiţie. În cadrul cercetării cazului s-a stabilit că, la data de 05.07.2006, aproximativ ora 1415, gardianul Serghei Gaşper, plutonier de justiţie, a observat că un condamnat a intrat în zona cu acces interzis a penitenciarului (s-a urcat pe gardul principal al obstacolelor tehnico - geniste de pază). Fiind somat de către gardian, condamnatul a continuat mişcarea în aceiaşi direcţie. Ca urmare, santinela a somat condamnatul în mod repetat (efectuînd o tragere de avertizare cu arma în plan vertical), însă condamnatul nu a reacţionat. Astfel, după somarea repetată a condamnatului, gardianul Gaşper Serghei a aplicat arma de foc, rănind infractorul la piciorul stîng în regiunea gambei. Fiind reţinut, infractorului i s-a acordat primul ajutor medical.

Cazul dat a fost documentat în modul şi ordinea prevăzută de legislaţie, iar materialele corespunzătoare au fost expediate organelor competente pentru dispunerea începerii urmăririi penale. Ca urmare, la data de 28 august 2006, Pripa Serghei Vladimir a fost judecat de către Judecătoria raionului Orhei, şi condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.27; alin. (1) art. 317 şi art. 85 Cod penal (tentativă de evadare), cu

39

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Copiile documentele legate de judecată se conţin în Anexa I la Raport.

În continuare, prezentăm un exemplu de aplicare nelegitimă a armei de foc de către un colaborator de poliţie. Astfel, la 21.08.2004, aproximativ ora 20:30, în raionul Căuşeni, şeful de post al Comisariatului de poliţie raionului Ialoveni, maior de poliţie Gligor Ion, aflat la serviciu, din arma din dotare "AKCУ", nr. 802442, a efectuat câteva rafale (16 cartuşe), iar inspectorul de sector, sublocotenent Gurău Victor Dionis, din arma din dotare PM cu nr. IM 4754 a efectuat 2 focuri de avertizare pentru reţinerea unei grupări criminale. În consecinţă, locuitorii satului Tocuz a aceluiaşi raion, neangajaţii în muncă I. Ţurcanu, şi V. Iurcu, au fost reţinuţi, iar consăteanul lor I. Condrea a fugit în păpurişul iazului.

În urma măsurilor întreprinse la 22 august, aproximativ ora 17:30, în iaz a fost depistat cadavrul lui I. Condrea cu o plagă la cap cauzată prin foc de armă.

Pe acest caz a fost pornită cauza penală nr. 2004481192 în baza art.328 alin.(2), lit. b) Cod penal.

La 13 martie 2007, Judecătoria Căuşeni a pronunţat sentinţa de condamnare a maiorului de poliţie Gligor Ion Iova, recunoscîndu-l vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 328(3), lit. d) Cod penal (exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu), condamnîndu-l la 9 ani privaţiune de libertate şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii în organele Ministerului Afacerilor Interne. Sentinţa este cu drept de atac în Curtea de Apel Bender (copia sentinţei instanţei de judecată se conţine în Anexa I).

DATE DESPRE APLICAREA ŞI FOLOSIREA ARMEI ÎN

ORGANELE AFACERILOR INTERNE

2002 2003 2004 2005 2006 3 luni 2006

3 luni 2007

Aplicată şi folosită arma din dotare 136 100 82 48 30 10 10

- nelegitim 13 15 10 8 3 0 2

Totuşi, cele mai grave încălcări la capitolul respectării dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică se comit la izolatoarele de detenţie preventivă de la comisariatele de poliţie şi, parţial, în instituţiile din sistemul penitenciar. Autorităţile competente ale RM întreprind acţiuni în vederea redresării situaţiei privind condiţiile de detenţie, însă insuficienţa resurselor financiare alocate de la bugetul de stat, situaţia economică curentă nu permite respectarea acestor condiţii minime, asigurarea alimentaţiei şi tratamentului medical adecvat. Acest fapt îşi găseşte oglindire în petiţiile ce parvin la Centrul pentru Drepturile Omului. Astfel, conform statisticii în perioada ianuarie-decembrie 2004, în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit în total 295 adresări la capitolul securitatea şi demnitatea personală. În ceea ce priveşte statistica pe categorii pentru perioada ianuarie-decembrie 2004, aceasta constituie în total 558 de adresări de la categoria de cetăţeni-deţinuţi.

ARTICOLUL 7

Respectarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice a omului implică, în mod firesc, interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude ori degradante. Acest lucru se instituie prin alin. (2) al art. 24 din Constituţie, ce reglementează că nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

Această prevedere constituţională este expusă şi în art.4 alin.2 al Codului penal. Legea penală conţine mai multe prevederi care incriminează tortura şi tratamentele inumane, cum ar fi: articolele 137, 151, 152, 165, 171, 188, 206 etc.

40

Odată cu adoptarea noului Cod Penal la 18 aprilie 2002, nici un articol nu prevedea tortura ca infracţiune separată, însă la 30 mai 2005 Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Codului Penal al Republicii Moldova, prin care se introduce un nou art. 309/1 cu privire la tortură. În corespundere cu noul articol tortura reprezintă „provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, dacă o asemenea durere sau suferinţă este provocată de o persoană cu funcţie de răspundere sau de oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial, ori la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane, cu excepţia durerii sau a suferinţei ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.”

Codul de procedură penală în art. 10 alin (3) prevede că nimeni în desfăşurarea procesului penal nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante.

De asemenea, art. 166 al Codul de executare din 24 decembrie 2004 prevede că condamnatul are dreptul la apărare şi respectare de către instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei, a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie din partea statului.

Observaţiile Centrului pentru Drepturile OmuluiTratamentul inuman şi degradant, tortura, violenţa psihică şi fizică sunt frecvente în

izolatoarele de anchetă, fapt relatat în adresările către avocaţii parlamentari. De cele mai multe ori informaţiile privind maltratarea persoanelor nu pot fi confirmate ca urmare a neacordării ajutorului medical necesar sau neefectuării unei expertize medicale deţinuţilor (controlul reducîndu-se, de regulă, la audierea persoanei care înfăptuieşte ancheta şi care evident niciodată nu va declara împotriva sa) şi, deci, persoanele care comit aceste abuzuri nu vor fi trase la răspundere. În răspunsurile parvenite de la organele abilitate, la capitolul tortură, predomină argumentul “cele expuse de petiţionar, referitoare la maltratarea sa de către colaboratorul X. nu s-au adeverit, nu s-au confirmat, nu au fost înregistrate adresări în acest sens etc.” O constatare îngrijorătoare reprezintă faptul că persoanele aflate în izolatoarele de detenţie provizorie nu sunt supuse unui examen medical independent la momentul încarcerării, astfel încît lipsa unui raport medical de expertiză, care ar include date privind starea sănătăţii celor aduşi în izolator, împiedică persoanele care au fost torturate să demonstreze acest fapt. Însă. Legea nr.1226 din 27.06.97 cu privire la arestarea preventivă stipulează expres prin art.11 alin.3 că, “deţinerea persoanelor în locurile de arest preventiv se efectuează în baza principiului respectării Constituţiei Republicii Moldova, cerinţelor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, altor norme juridice şi standarde internaţionale privind tratamentul deţinuţilor şi nu poate fi cumulată cu acţiuni intenţionate care cauzează suferinţe fizice sau morale ori jignesc demnitatea umană”.

Aici e caracteristic exemplul următor - avocatul C. s-a adresat către avocaţii parlamentari, invocînd faptul neadmiterii la întrevedere cu clientul său în Izolatorul de Detenţie Provizorie a Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, accesul fiindu-i refuzat din diferite motive. Astfel, persoanei reţinute i se încalcă dreptul constituţional la apărare, dreptul accesului liber la justiţie. Mai mult ca atît, avocatul a avut posibilitatea de a-şi vedea clientul doar în şedinţa de judecată, unde s-a constatat că cetăţeanul în cauză avea un şir de leziuni corporale evidente, acesta relatînd că a fost supus torturii de către colaboratorii poliţiei din Departamentul servicii operative. Acesta este un caz elocvent de lezare a celor mai elementare drepturi constituţionale. Cu regret, numărul cazurilor de acest gen e destul de impunător, iar măsurile întreprinse în vederea diminuării acestui fenomen sunt ineficiente.

41

Un factor ce “contribuie” la răspîndirea fenomenului torturii în sistemul penitenciar îl constituie şi relaţiile deţinut – administraţie, bazate pe autoritarism şi impunere. Problema în cauză se datorează în special absenţei unei pregătiri polivalente ce ar permite chiar mobilitatea spre alte sectoare, fapt cu implicaţii pozitive asupra imaginii publice a instituţiei penitenciare. Un alt factor, care determină nivelul profesional al colaboratorilor şi atitudinea acestora faţă de serviciu, este cel ce ţine de asigurarea materială şi socială a acestora.

Punctul 26 din Normele Comitetului European pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) adoptate la cea de-a 56-a reuniune a CPT din 08.04.2005, la capitolul personal – deţinuţi prevede că “adevăratul profesionalism al personalului penitenciarelor cere ca ei să fie capabili să trateze deţinuţii într-o manieră decentă şi umană, în timp ce se acordă atenţie problemelor de ordine şi securitate. În această privinţă administraţia penitenciarului trebuie să încurajeze personalul să dea dovadă de o anumită încredere, pornind de la ideea că deţinuţii sunt pregătiţi să se comporte decent. Dezvoltarea relaţiilor constructive şi pozitive dintre personal şi deţinuţi nu va reduce numai riscul relelor tratamente, dar va intensifica, de asemenea, controlul şi securitatea. Asigurarea relaţiilor pozitive personal-deţinuţi va depinde de asemenea, în mare măsură, de prezenţa în orice moment a unui număr adecvat de personal în zonele de detenţie şi în locurile de activitate frecventate de către deţinuţi ”. Aşadar, deţinuţii ar trebui să beneficieze de asigurarea unui tratament uman, separarea lor pe categorii, asigurarea unor locuri de detenţie salubre, asigurarea unei supravegheri adecvate, acordarea asistenţei medicale, disciplinarea în mod legal etc. Iar personalul sistemului penitenciar ar trebui să se conducă de următoarele principii: respectarea interdicţiei privind tortura, neaplicarea tratamentului inuman, degradant, folosirea tehnicilor de anchetă legală, sancţionarea persoanelor ce practică tortura etc.

Revenind la subiectul condiţiilor de detenţie menţionăm, că deşi sistemul penitenciar este în curs de reformare şi a fost înregistrată o descreştere a indicilor morbidităţii în rîndul condamnaţilor, în prezent, instituţia penitenciară nu poate oferi condamnaţilor condiţiile minime de trai conform standardelor internaţionale. Potrivit Departamentului Instituţii Penitenciare, pe parcursul anului 2005 instituţiile penitenciare au fost finanţate insuficient, din Bugetul de Stat fiind alocate doar 94,6 milioane lei din 179 milioane preconizate, ceea ce a constituit doar 52,3 la sută din necesităţi.

În anul 2006, bugetul DIP este acoperit în proporţie de 46,7 la sută, alocaţiile constituind 91 milioane lei, deşi necesităţile reale sunt de 195 milioane. Din lipsa surselor financiare şi din cauza suprapopulării penitenciarelor, condamnaţii nu dispun de spaţiul necesar, de o raţie alimentară normală, de obiecte de igienă personală şi de asistenţă medicală cuvenită. Raţia alimentară a unui deţinut constituie 4,21 lei în zi, dintre care doar 3,37 lei din alocaţii bugetare, iar 0,84 lei sunt acoperiţi din ajutoare umanitare.

Pornind de la ideea că art. 3 („interzicerea torturii”) al Convenţiei Europene privind drepturile omului nu se referă în exclusivitate la cauzarea suferinţelor fizice, ci califică ca tratament inuman sau degradant cauzarea unor suferinţe psihice ce creează o stare de îngrijorare, panică şi stres, Centrul pentru Drepturile Omului a stabilit următoarele.

Conform statisticii, în perioada ianuarie-decembrie 2005 în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit 704 de adresări de la deţinuţi. Au fost înregistrate 380 de adresări referitor la securitatea şi demnitatea personală. Se păstrează situaţia critică la capitolele: condiţiile de detenţie; comportamentul inadecvat al colaboratorilor instituţiilor penitenciare şi instituţiilor de detenţie provizorie; accesul la informaţie; accesul la asistenţa medicală adecvată.

O dată cu intrarea în vigoare, la 01.07.2005, a Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443-XV din 24.12.2004, sistemul penitenciar al Republicii Moldova s-a confruntat cu un şir de impedimente la realizarea practică a prevederilor acestuia. Una din problemele primordiale o constituie realizarea practică a prevederilor alin.9 art. 172 Cod de executare, conform cărora penitenciarele, inclusiv izolatoarele de urmărire penală, trebuie să asigure executarea arestului preventiv. În acest sens a devenit şi mai stringentă necesitatea transmiterii izolatoarelor de detenţie

42

provizorie (IDP) de sub jurisdicţia Ministerului Afacerilor Interne sub jurisdicţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei.

Totodată, realizarea acestui transfer presupune existenţa unor spaţii special amenajate, care ar corespunde cerinţelor Codului de executare şi standardelor minime de detenţie. Ţinînd cont de austeritatea bugetului, Guvernul Republicii Moldova a acceptat propunerea Ministerului Justiţiei privind instituirea unor Case de arest cu capacitatea de 250 locuri, în cazul în care vor fi identificate spaţii (imobile) deja construite şi nefolosite care, datorită amplasamentului, pot fi utilizate în aceste scopuri în 8 localităţi ale republicii. Autorităţile administraţiei publice locale din şase unităţi administrative au propus unele edificii, în urma evaluării cărora s-a constatat necorespunderea lor cerinţelor pentru deţinerea persoanelor. Avînd în vedere faptul că au fost propuse doar loturi de pămînt pentru construcţia Caselor de arest, sistemul penitenciar necesită alocarea mijloacelor financiare suplimentare considerabile pentru realizarea tuturor prevederilor Codului de executare.

Din lipsa surselor financiare necesare este problematică realizarea prevederilor Codului de executare la următoarele capitole:- crearea în penitenciare a condiţiilor corespunzătoare pentru deţinerea separată a condamnaţilor, în funcţie de antecedentele penale, funcţiile anterior ocupate, precum şi asigurarea securităţii personale a condamnaţilor, conform prevederilor art. 224 şi 225 Cod de executare;- comunicarea de către condamnat familiei, avocatului sau altei persoane locului detenţiei (în scris sau telefonic, în mod gratuit), conform prevederilor alin. 4 art. 244 Cod de executare;- asigurarea respectării normei de spaţiu stabilit pentru un condamnat, care nu poate fi mai mică de 4m2, conform prevederilor alin.2 art. 244 Cod de executare;- asigurarea păstrării bunurilor ridicate şi altor bunuri ale deţinuţilor, pînă la stingerea executării pedepsei, conform prevederilor art. 223 Cod de executare;- utilarea şi completarea bibliotecilor din penitenciare cu fonduri de carte pentru uzul tuturor categoriilor de deţinuţi, conform prevederilor alin. 5 art. 259 Cod de executare;- organizarea obligatorie a învăţămîntului secundar general, precum şi crearea condiţiilor pentru învăţămîntul superior, conform prevederilor alin.6 art. 259 Cod de executare;- asigurarea gratuită a condamnaţilor cu o garnitură de îmbrăcăminte, de modelul stabilit de Departamentul Instituţiilor Penitenciare, conform prevederilor alin.2 art. 246 Cod de executare.

De altfel, anume problema condiţiilor de detenţie este cel mai des abordată de deţinuţi. Pe parcursul anului 2005 în oficiul ombudsmanului au fost înregistrate petiţii la acest capitol de la deţinuţii Instituţiilor penitenciare nr.13 Chişinău (23 petiţii), nr.9 Pruncul (11 petiţii), nr.5 Cahul (6 petiţii), nr.6 Soroca (17 petiţii), nr.4 şi nr.15 Cricova (respectiv 5 şi 4 petiţii), nr.17 Rezina (5 petiţii) şi din Izolatoarele de detenţie provizorie din Criuleni, Basarabeasca, Ceadîr-Lunga, Hînceşti etc.

Aşadar, în iulie 2005 în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit petiţiile unui grup de deţinuţi din Instituţia penitenciară nr.29/3 din oraşul Leova, în care se invocă condiţii de detenţie necorespunzătoare standardelor existente, precum şi comportamentul inadecvat al administraţiei instituţiei faţă de deţinuţi. În cadrul investigării petiţiilor, reprezentantul Centrului a vizitat instituţia penitenciară vizată, a conversat cu autorii petiţiilor şi cu prim-şef adjunct al instituţiei penitenciare, a inspectat camerele de întrevedere, bucătăria, spălătoria, baia, atelierele de cizmărie ş.a. încăperi şi a constatat că unele încăperi sunt aprovizionate insuficient cu apă; pe timp de frig încăperile detaşamentelor practic nu se încălzesc şi deţinuţii sunt nevoiţi să doarmă îmbrăcaţi; nu se efectuează prelucrarea sanitară a încăperilor şi nimicirea paraziţilor; pentru persoanele deţinute la etajul doi este închisă intrarea centrală, accesul în încăpere fiind posibil numai pe scara incendiară, ceea ce poate condiţiona stări de accident. De rînd cu acestea, deţinuţii nu au posibilitatea să facă cunoştinţă cu prevederile Codului de executare, unii deţinuţi sunt privaţi nemotivat de dreptul la întrevedere.

Recunoscînd problemele existente în Penitenciarul nr. 3, administraţia acestuia a aprobat „Planul înlăturării neajunsurilor depistate în activitatea Penitenciarului nr. 3 de către reprezentantul Centrului pentru Drepturile Omului la 28.07.2005”, în care au fost enumerate măsurile planificate,

43

persoanele responsabile şi termenul executării. La finele anului 2005 administraţia Penitenciarului nr. 3 a informat avocaţii parlamentari că au fost întreprinse toate măsurile posibile întru lichidarea neajunsurilor depistate de reprezentantul CpDOM; au avut loc cîteva inspectări din partea DIP; activitatea Penitenciarului a fost supusă unui control ordinar complex; instituţia a fost vizitată de o comisie parlamentară, însoţită de reprezentanţi ai organizaţiilor de domeniu şi ai mass-media.

De la intrarea în vigoare a Codului de executare, persoanele care execută pedeapsa privativă de libertate au fost lipsite de posibilitatea de a achita prejudiciul material şi/sau moral, stabilit prin hotărîrea instanţei de judecată, deoarece administraţiile penitenciarelor nu au temei juridic pentru reţinerea sumelor respective. Această situaţie se datorează faptului că titlul executoriu, conform prevederilor art. 14 din acelaşi cod, se eliberează de către prima instanţă creditorului, care, la rîndul lui, îl prezintă spre executare, conform prevederilor alin. 1 art. 17 Cod de executare. Respectiv, titlurile executorii rămîn de facto la creditori sau la executorii judecătoreşti.

De menţionat că pentru a beneficia de unele facilităţi ce ţin de posibilitatea obţinerii libertăţii sau de reducere a termenului pedepsei, prevăzute în Codul penal, condamnatul trebuie să repare integral daunele cauzate de infracţiunea pentru săvîrşirea căreia îşi ispăşeşte pedeapsa. Situaţia expusă mai sus face imposibilă aplicarea prevederilor art.91 (Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen) şi 107 (Amnistia) din Codul penal. Analizînd problema în cauză, precum şi informaţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare privind situaţia aplicării prevederilor Codului de executare, avocaţii parlamentari au înaintat propunerea de revizuire şi completare a art. 17 cu norme, prin care titlul executoriu eliberat de către instanţa de judecată, în urma soluţionării acţiunii civile în cadrul procesului penal, să fie trimis spre executare din oficiu.

Demnitatea umană constituie baza drepturilor fundamentale, în primul rînd a drepturilor la viaţă şi la integritatea persoanei, precum şi cele privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Prin demnitate umană, în general, se înţelege respectul faţă de celelalte persoane, precum şi respectul propriei persoane.

Cu regret, în Republica Moldova respectul faţă de demnitatea persoanei aflate în arest sau în detenţie este departe de a fi ideală. Tortura, tratamentul inuman sau degradant sunt fenomene frecvent aplicabile, ceea ce a condiţionat completarea Codului penal cu articolul 309/1 „Tortura”.

Cele mai grave încălcări la acest capitol sunt înregistrate în cadrul efectuării urmăririi penale. Persoanele reţinute sunt tratate ca potenţiali criminali, neţinîndu-se cont de principiul prezumţiei nevinovăţiei. Probele şi declaraţiile necesare sunt obţinute prin constrîngeri şi abuz de putere, ameninţări, interdicţii. Se practică deseori metode de influenţă psihologică asupra persoanelor, nu se respectă dreptul la petiţionare. Datorită situaţiei în care se află persoanele reţinute, acestea nu au posibilitatea să depună momentan plîngeri la Centrul pentru Drepturile Omului sau în alte instituţii despre cazurile de tratament inadecvat din partea colaboratorilor organelor de urmărire penală. Această posibilitate survine mult mai tîrziu după producerea evenimentului şi cele invocate de petiţionari nu pot fi dovedite.

În instituţiile penitenciare sunt înregistrate abuzuri în cadrul aplicării sancţiunilor pentru abateri disciplinare, efectuării percheziţiilor corporale, în timpul primirii şi expedierii coletelor şi poştei condamnaţilor.

Nivelul de asistenţă curativ-profilactică, profilaxia contaminării cu tuberculoză şi cu alte maladii infecţioase, respectarea normelor sanitaro-igienice, condiţiile de întreţinere şi tratament al bolnavilor de tuberculoză şi al altor suferinzi în instituţiile curativ-profilactice din sistemul penitenciar este o altă categorie de probleme dificile cu care se confruntă atît administraţiile, cît şi deţinuţii instituţiilor respective.

În petiţiile condamnaţilor se invocă mai multe aspecte ale acestor probleme, printre care imposibilitatea efectuării expertizei medicale a vitalităţii pentru încadrarea în grade de invaliditate.

După intrarea în vigoare a Codului de executare a fost suspendată activitatea Comisiei medicale a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în competenţa căreia era stabilirea gradelor de invaliditate deţinuţilor din sistemul penitenciar. Luînd în consideraţie că Departamentul expertiză medicală a vitalităţii este unica instituţie cu împuterniciri plenipotenţiare în domeniul

44

expertizei medicale a vitalităţii, Casa Naţională de Asigurări Sociale, la intervenţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare, a considerat posibilă efectuarea expertizării deţinuţilor de către Consiliul Departamental Ftiziopneumologic şi Consiliul de expertiză medicală a vitalităţii Ciocana.

Procesul de expertizare a pacienţilor de profil somatic cu excepţia Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii (CEMV) Ftiziopneumologică şi CEMV Psihiatrică, a demarat la 9 decembrie 2005 şi se efectuează în Instituţia penitenciară nr. 16, Pruncul (spitalul penitenciar). În viitor, deţinuţii invalizi vor fi trimişi pentru expertizare în spitalul penitenciar, în baza concluziei Comisiei medicale consultative din cadrul unităţii medicale al instituţiei, în cazul în care vor fi prezenţi indicii evidenţi de dereglări funcţionale stabile ale organismului, cauzate de boli, consecinţe ale unor traume şi afecţiuni.

Întru realizarea Planului Naţional de acţiuni în domeniul Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a întreprins un şir de măsuri pentru facilitarea condiţiilor de monitorizare a stării deţinuţilor în izolatoarele de detenţie provizorie, aflate în gestiune, de acordare a consultaţiilor juridice gratuite, cît şi pentru accesul societăţii civile la informaţiile privind situaţia persoanelor deţinute în subdiviziunile menţionate, în scopul neadmiterii tratamentelor inumane şi degradante.

Pe parcursul anului 2005 şi 10 luni ale anului curent de comun acord cu Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, Institutul Reforme Penale, Procuratura Generală, Comitetul Helsinki şi UNICEF au fost efectuate multiple verificări condiţiilor de detenţie, excluderea posibilelor încălcări ale drepturilor deţinuţilor, incidentelor, neadmiterea tratamentelor inumane său degradante, în cadrul cărora s-au trasat un şir de sarcini pentru îmbunătăţirea situaţiei la compartimentul dat.

MAI a elaborat un Program de dezvoltare a bazei tehnico-materiale a IDP pentru anii 2004-2006 cu respectarea condiţiilor de detenţie a deţinuţilor şi arestaţilor, reconstrucţia şi utilarea lor în conformitate cu propunerile şi recomandările Comitetului ONU contra torturii.

În pofida măsurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne, în izolatoarele de detenţie provizorie ale comisariatelor de poliţie raionale sistematic se depistează neajunsuri ce ţin de starea sanitaro-igienică, lipsa iluminării şi aerisirii naturale cuvenite, umiditatea înaltă, lipsa sau neutilizarea după destinaţie a curţilor pentru plimbări a deţinuţilor, lipsa punctelor medicale şi a cabinelor de baie, lipsa ventilaţiei forţate sau nefuncţionarea ei. Tergiversarea examinării cauzelor penale de către instanţele de judecată duce la depăşirea termenelor de deţinere a arestaţilor în izolatoare, fapt ce favorizează creşterea numărului petiţiilor şi incidentelor în izolatoarele comisariatelor de poliţie Criuleni, Briceni, Călăraşi, Anenii-Noi.

Întru redresarea situaţiei create, MAI a întreprins un şir de măsuri, şi anume:Conducerii CPR Nisporeni, laloveni, Făleşti, Donduşeni, Călăraşi, Criuleni, Anenii Noi,

Ceadîr-Lunga şi Bălţi au fost înaintate sesizări privind întocmirea unui plan de lichidare a neajunsurilor în comun cu administraţia publică locală pentru lichidarea neajunsurilor ce persistă la moment în activitatea IDP.

Întru redresarea situaţiei, în baza documentaţiei de proiect şi de aviz, s-a inclus în programul investiţiilor capitale pentru anii 2006-2008 a obiectului "Reconstrucţia CPR Criuleni şi construcţia unui IDP nou".

În vederea excluderii din practica cotidiană a cazurilor de tortură şi alte forme de maltratări din partea colaboratorilor de poliţie, se organizează permanent seminare instructiv-metodice privind cunoaşterea actelor normative, principiilor de bază ale activităţii poliţiei în corespundere cu Convenţia europeană a drepturilor omului, propunerile şi recomandările Comitetului european pentru prevenirea torturii.

45

Prevederile Codului de etică poliţienească sunt studiate în cadrul orelor de pregătire profesională a colaboratorilor poliţiei, totodată în cadrul ciclului universitar de pregătire a cadrelor de ofiţeri cu calificare juridică superioară pentru toate subdiviziunile MAI, educarea în spiritul respectării drepturilor omului ocupă un loc primordial, dat fiind rolului destinat funcţionarului de poliţie în aceasta materie.

MAI a elaborat o dispoziţie cu instrucţiuni ferme privind detenţia şi interogările persoanelor bănuite de o infracţiune penală trebuie să fie cu stricta respectare a dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, totodată va fi asigurat un control strict al punerii în aplicare a acestor cerinţe.

Vizînd jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la RM, menţionăm că în perioada raportată faţă de RM s-au pronunţat 5 hotărîri de condamnare, la subiectul respectiv: Ostrovari c. Moldovei, Şarban c. Moldovei, Becciev c. Moldovei, Corsacov c. Moldovei, Boicenco c. Moldovei.

Cu titlu generalÎntru executarea hotărîrilor nominalizate: Ostrovari c. Moldovei, Şarban c. Moldovei,

Becciev c. Moldovei, Corsacov c. Moldovei, Boicenco c. Moldovei au fost întreprinse următoarele măsuri: traducerea integrală a hotărîrilor nominalizate; transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al RM; plasarea integrală a hotărârilor în cauză pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârilor în cauză.

Cu titlu specialSpeţa Ostrovari c. Moldovei, Curtea în unanimitate a constatat încălcarea art. 3, 8 şi 13 din

Convenţie, acordându-i reclamantului suma 4500 de Euro. Întru executarea hotărârii date, suplimentar la cele enunţate mai sus, au fost întreprinse şi se întreprind o serie de măsuri în vederea amelionării condiţiilor de detenţie în Penitenciarul nr. 3, iar la 23 ianuarie 2006 prin Hotărârea Guvernului nr. 77 a fost instituit Comitetul pentru plângeri care va examina plângerile depuse de către deţinuţii din instituţiile penitenciare în conformitate cu prevederile Codului de Executare a Republicii Moldova.

Speţa Becciev c. Moldovei şi Şarban c. Moldova, au fost întreprinse şi acţiuni individuale în vederea executării hotărârilor respective şi prevenirea încălcărilor similare pe viitor. Dat fiind complexitatea şi graviditatea încălcărilor constatate de Curtea Europeană, Agentul Guvernamental a notificat autorităţilor competente spectrul problemelor identificate, precum şi propuneri pentru soluţionarea lor. Este de menţionat că CEDO a condamnat statul nostru inclusiv pentru nemotivarea hotărârilor interne de către jurisdicţiile naţionale. Mai mult ca atât, în perioada ianuarie-februarie 2006 Centrul de pregătire şi perfecţionare a cadrelor justiţiei al Ministerului Justiţiei a realizat seminare de instruire a judecătorilor şi procurorilor, în care au fost abordate diverse subiecte din domeniul drepturilor omului, acestea fiind examinate, în special, prin prisma hotărârilor CEDO pronunţate contra Republicii Moldova.

În vederea evitării încălcărilor similare cazului Ostrovari contra Republicii Moldova, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, suplimentar la cele prevăzute în răspunsul la Raportul CPT, a întreprins următoarele măsuri:

Luînd în consideraţie aprecierea Înaltei Curţi referitoare la expunerea la fumul de ţigară, în noul Statut de executare a pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 au fost introduse norme, conform cărora condamnaţilor li se interzice fumatul în celule, încăperi şi alte spaţii de deţinere, acesta fiind posibil doar în locuri special destinate.

Referitor la încălcarea art. 8 al Convenţiei europene a drepturilor omului, Vă informăm că odată cu intrarea în vigoare a Codului de executare, a fost abrogată Legea nr. 1226-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă. Conform prevederilor alin. 2 art. 229 Cod de executare, corespondenţa condamnaţilor poate fi supusă cenzurii. Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006, stabileşte că, corespondenţa deţinuţilor cu rudele şi alte persoane fizice sau juridice este supusă controlului sau cenzurii doar în condiţiile stipulate de Codul de Procedură Penală sau de pct. 2) alin. 2 art. 6 al

46

Legii privind activitatea operativă de investigaţii. Astfel, se interzice, conform prevederilor alin. (2) art. 229 Cod de executare, cenzurarea corespondenţei condamnatului cu avocatul, cu Comitetul pentru Plîngeri, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale şi organizaţiile internaţionale interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

ARTICOLUL 8

În corespundere cu normele art. 168 Cod Penal, munca forţată este reglementată ca infracţiune. Supunerea la o muncă forţată sau obligatorie constituie un act de silnicie, deoarece lipseşte consimţămîntul celui supus la o astfel de muncă. Prin săvîrşirea acestei fapte se îngrădeşte posibilitatea persoanei fizice de a-şi alege liber munca pe care o va presta. Caracterul periculos al infracţiunii prevăzute la art.168 din CP al RM rezidă în flagranta încălcare a libertăţii persoanei, alături de posibilele atingeri aduse altor valori sociale, reprezentînd alte atribute inerente persoanei. Fapta prejudiciabilă a acestei infracţiuni constă din următoarele acţiuni cu caracter alternativ: 1)forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; 2)forţarea la muncă obligatorie; 3)ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; 4)obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrîngere, violenţă sau ameninţare cu violenţă. Conform alin.2 din art.44 al Constituţiei Republicii Moldova, nu constituie munca forţată: a) serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale, stabilite de lege.

Codul Penal în art. 62 prevede că una din categoriile de pedepse aplicate persoanelor fizice este munca neremunerată în folosul comunităţii. Prin Legea nr. 184 din 29.06.2006 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost modificată categoria pedepselor penale. Astfel art. 62 CP a fost completat cu un nou alineat care prevede „Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei – în calitate de obligaţie pentru perioada termenului de probă.” Conform art. 67 Cod Penal munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale şi se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi, la fel ea poate fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. Art. 67 alin (3) prevede că în caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o zi de închisoare pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de 6 luni. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.

Codul de executare în art. 253, 254, 255 reglementează munca în închisoare a condamnaţilor. Condamnatul poate fi antrenat la muncă social utilă remunerată în conformitate cu legislaţia muncii, ţinîndu-se cont de starea lui fizică şi psihică.

În contextul executării pedepsei închisorii se întîlneşte noţiunea de muncă neremunerată efectuată de către condamnat, aceasta constituind lucrările, de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere, care pot fi efectuate de condamnaţi, inclusiv de preveniţi, de regulă în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi, însă nu mai mult de 10 ore pe săptămînă, iar pentru preveniţi – nu mai mult de 6 ore pe săptămînă. Potrivit prevederilor art. 256 Cod de executare, condamnatul care este antrenat la munci remunerate cel puţin 6 luni are dreptul la concediu neremunerat cu durata de 12 zile

47

calendaristice. Condamnatul care execută pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia, pe perioada concediului, de dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului.

Vizavi de prevederile Codului Penal privind aplicarea de către instanţele de judecată a sancţiunii în cauză, elaborarea cadrului instituţional şi legal de implementare în practică şi executare a pedepsei în cauză ţine de competenţa Departamentului de executare. Sub acest aspect, a fost elaborat Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în beneficiul comunităţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1643 din 31.12.2003. Ulterior, pedeapsa în cauză a fost aplicată ca proiect – pilot în sectorul Centru mun. Chişinău şi raioanele Nisporeni şi Ungheni.

Ulterior adoptării Codului de executare al RM, aplicarea pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în beneficiul comunităţii a devenit mai frecventă, fiind aplicată atât în privinţa condamnaţilor adulţi cît şi a celor minori. În prezent numărul condamnaţilor la această pedeapsă este în continuă creştere. Aceasta se datorează şi faptului că prin Legea RM nr.184–XVI din 29.06.2006, un şir de sancţiuni ale Codului penal, care anterior prevedeau pedepse mai aspre (inclusiv închisoarea) au fost modificate şi schimbate cu pedepse mai blânde, inclusiv şi cu muncă neremunerată în beneficiul comunităţii.

În pofida existenţei cadrului instituţional şi legal de aplicare şi executare a acestei pedepse, există totuşi un şir de probleme în vederea realizării sarcinilor la acest capitol, în special ce ţine de mecanismul supravegherii condamnaţilor şi amplasarea lor în cîmpul muncii. Astfel, numărul insuficient al angajaţilor în domeniu, reprezintă un impediment vădit în supravegherea condamnaţilor la obiectele de muncă.

Un alt factor ce împiedică executarea pedepsei în cauză este lipsa obiectelor de muncă reglementate de legislaţie, la care pot fi angajate persoanele condamnate la asemenea pedeapsă. Pe aceste probleme s-au axat şi discuţiile participanţilor la „Conferinţa de evaluare a implementării muncii neremunerate în beneficiul comunităţii în Republica Moldova”, care a avut loc la 29.09.2006, potrivit căreia măsurile întreprinse pînă în prezent au fost realizate cu succes, urmînd însă a fi întreprinse încă un şir de acţiuni formulate de participanţii la conferinţă, întru perfectarea practicii în domeniu.

În ceea ce priveşte infracţiunile ca trafic de fiinţe umane, corupţia, economia tenebră, evaziunea fiscală, fraudele financiare, traficul de droguri şi armament, putem menţiona că la ora actuala, reprezintă una din cele mai extinse forme de manifestare ale criminalităţii, care intr-un termen record a înregistrat proporţii inacceptabile pentru societatea noastră.

În vederea combaterii traficului de fiinţe umane care a luat amploare, a persistat necesitatea ajustării unui cadru normativ în conformitate cu standardele internaţionale care a avut drept scop eficientizarea activităţii organelor de drept în domeniul combaterii traficului de persoane, prin prisma respectării drepturilor omului şi acordării asistenţei victimelor traficului şi totodată atragerii la răspundere a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni şi au profitat de lacunele existente în legislaţie.

Astfel, ajustarea cadrului juridic a fost efectuată în conformitate cu prevederile Convenţiei Consiliului Europei cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane, semnată la 16.05.2005 la Varşovia, ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova la 30 martie 2006.

În conformitate cu această Convenţie:1) a fost adoptată Legea cu privire la prevenirea şi combaterea traficului de

fiinţe umane;2) a fost elaborat Planul Naţional de prevenire şi combatere a traficului de

fiinţe umane pentru anii 2005-2006;3) a fost completat Codului penal cu un articol nou (362 1) – organizarea

migraţiunii ilegale;4) au fost efectuate modificări în Codul penal, în care pe lîngă modificarea

dispoziţiei articolelor ce ţine de traficul fiinţelor umane şi copii (cu sau fără

48

consimţămîntul victimei) a fost inclusă răspunderea penală pentru persoanelejuridice;

5) au fost elaborate propuneri ce vizează Legea nr. 458-XII din 28.01.1998cu privire la protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altorpersoane care acordă ajutor în procesul penal şi Codul de procedură penalăal Republicii Moldova ce priveşte traficul de persoane.

De asemenea, este important de menţionat deschiderea la 30 noiembrie 2005 a Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EU-BAM – European Union Border Assistance Mission), instituită la iniţiativa Prim-miniştrilor RM şi a Ucrainei şi care are scopul de a contracara contrabanda de mărfuri, de armament, de substanţe narcotice, migraţia ilegala şi nu în ultimul rînd, traficul de fiinţe umane. Necesitatea instituirii unei asemenea misiuni a constat în controlul şi contracararea activităţilor ilegale menţionate mai sus, anume pe segmentul transnistrean. Sediul central al EU-BAM se află în oraşul Odesa, iar mandatul acesteia este prevăzut pentru aproximativ doi ani. Misiunea s-a angajat să prezinte rapoarte serviciilor competente ale celor doua ţări, elaborate in urma monitorizării frontierei şi în anul 2007 va continua să acorde părţilor suport metodic şi tehnic pentru efectuarea unui control eficient la frontieră.

Reieşind din importanţa problemei semnalată şi în recomandarea CDO, precum şi în vederea eficientizării activităţii organelor de drept în domeniul combaterii traficului de persoane şi migraţiei ilegale, la 6 septembrie 2005 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, a fost semnat Amendamentul III la scrisoarea de acord, conform căruia a fost creat Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) în cadrul MAI.

Centrul colaborează cu specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciului Vamal şi Serviciului Grăniceri.

Aceasta permite interacţiunea mai operativă şi eficientă a tuturor organelor de drept în vederea combaterii fenomenului de trafic, precum şi documentării cazurilor de corupţie, protecţionism din rîndul persoanelor cu funcţii de răspundere implicate în activităţi criminale.

Astfel, pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2006, CCTP a întreprins o serie de măsuri organizatorice şi practice care au dus la depistarea a 396 infracţiuni ce ţin de traficul cu fiinţe umane:

- Trafic de persoane – 215 cauze (+5,4%, a.p. - 204);- Trafic de copii – 59 cauze (+25,5%, a.p. - 47);- Proxenetism – 92 cauze (+19,5%, a.p. - 77);- Organizarea migraţiunii ilegale – 30 cauze.

În rezultatul măsurilor operative de investigaţie întreprinse de către colaboratorii CCTP, pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2006, au fost lichidate 36 filiere de traficanţi, cum ar fi: exploatare sexuală – 23 filiere (Turcia-11, Emiratele Arabe Unite-5, SUA-1, Austria-1, Romania-2, Provincia Kosovo-2, Serbia-1), exploatare prin muncă – 7 filiere (Federaţia Rusă-4, Italia-1, Polonia-1, Ucraina-1), transplant de organe – 1 filieră (Turcia), organizarea migraţiei ilegale – 3 filiere (spaţiul ţărilor Schengen), cerşit – 1 filieră (Rusia);

Analizînd situaţia privind infracţiunile depistate comparativ cu perioada analogică a anului 2005 constatăm, că aceasta este influenţată nu de majorarea nivelului infracţional ca fenomen al traficului, dar ca rezultat al intensificării activităţii în acest domeniu atît a organelor de drept, cît şi a conlucrării eficiente cu alte autorităţi statale, instituţii internaţionale (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), neguvernamentale: (,,La Strada", „Centrul pentru combaterea traficului de femei"), societatea civilă (identificarea victimelor traficului, organizarea măsurilor de profilaxie, perfecţionare şi instruirea cadrelor organelor de drept competente de combaterea, ş.a.

49

La moment avem înregistrată o stopare a traficului de persoane în scop de exploatare sexuală. Spre exemplu, dacă în anii precedenţi exista un flux enorm de femei traficate în ţările Balcanice, ca urmare a activităţii desfăşurate, în cooperare cu organele de drept ale altor ţări, în special membre ale Centrului SECI, aceste filiere au fost stopate.

Predomină mai mult migraţiunea ilegală, dar graţie cadrului legal existent, sînt create toate condiţiile pentru stoparea în masă şi acestui fenomen. La compartimentul dat şi-a remarca rolul important Comitetul Naţional de combatere a traficului de fiinţe umane, cît şi comisiile ce activează pe lîngă consiliile raionale şi municipale. Şedinţele desfăşurate în localităţile Republicii impulsionează activitatea în domeniu atît a autorităţilor publice locale, instituţiilor de stat, cît şi cele neguvernamentale.

Referitor la compartimentul ce ţine de colaborarea internaţională putem menţiona faptul, că a fost stabilită o cooperare eficientă cu majoritatea ţărilor de destinaţie a traficului de persoane, inclusiv ţările Uniunii Europene.

Au fost semnate şi ratificate majoritatea convenţiilor internaţionale pe problema în cauză, inclusiv şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere şi Protocoalele adiţionale privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor.

La moment organele de drept cooperează în baza tratatelor bilaterale încheiate în domeniul combaterii criminalităţii şi readmisiei persoanelor, cu circa 14 state. În acest context, pot fi enumerate următoarele exemple de colaborare fructuoasă în domeniul traficului de fiinţe umane cu alte state:

1. Eliberarea ostaticului din Turcia (Victime - T. Valovaia, a.n.1986 şi E. Talpă, a.n.1987). Traficanţii estorcau o sumă de 20 mii dolari;

2. Reţinerea pedofilului Mark Bianchi care a comis 13 infracţiuni legate de traficul de copii cu scop de exploatare sexuală.

Acţiunile de urmărire penală au fost efectuate în comun cu Biroul Federal de Investigaţii al SUA.

De asemenea poate fi menţionat faptul, că pe parcursul activităţi desfăşurate de către CCTP, s-a creat o colaborare eficientă cu, Misiunea OSCE în Republica Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD) şi alte organisme internaţionale, abilitate în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane.

Situaţia criminogenă din Republica Moldova continuă să fie influenţată negativ de procesele neconstituţionale desfăşurate în regiunea transnistreană, unde reprezentanţii organelor de drept nu au acces.

Transnistria rămîne a fi o regiune în care înfloreşte crima organizată, în special traficul de fiinţe umane.

Chiar în cazul acumulării probelor suficiente de trafic, nu poate fi efectuată nici o acţiune de urmărire penală sau operativă de investigaţie.

Exemple elocvente pot servi următoarele cazuri investigate de către colaboratorii Centrului pentru combaterea traficului de persoane pe parcursul anului curent.

-Un canal de trafic a fetelor tinere pentru exploatare sexuală în Rusia, organizată de numitul Sazonov şi care activa pe parcursul a 3 ani, a fost lichidat numai după redirecţionarea transportului feroviar prin Republica Moldova.

-Alt canal de trafic organizat de membrii unei grupări criminale,locuitori ai Transnistriei, cu destinaţia de exploatare sexuală în Dubai,Emiratele Arabe, a fost lichidat recent. Insă organizatorul acestei reţele - Mărgărita Zelenin pînă la moment se află în siguranţă pe teritoriul Transnistriei şi nu poate fi reţinută.

- în rezultatul colaborării internaţionale cu organele de dreptale Emiratelor Arabe Unite, în Dubai, au fost identificate 28 de victime aletraficului majoritatea de ele fiind din Transnistria, ca şi organizatorul reţelei Evghenii Kovalenko.

50

Este de remarcat că după înăsprirea legislaţiei penale, o bună parte de infractori după comiterea infracţiunilor de trafic se deplasează şi se ascund pe teritoriul Transnistriei, iar alţii îşi perfectează documente false pentru deplasarea de mai departe în Rusia. Acolo chiar în cazul reţinerii lor, procedura de extrădare se tergiversează cu anii.

Condiţiile de aplicare a muncii neremunerate obligatorii în contextul pedepselor penale.Articolul 67 al Codului Penal al Republicii Moldova reglementează relaţiile în sfera

aplicării muncii neremunerate în folosul comunităţii , după cum urmează: (1) munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în

afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale;

(2) munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi;

(3) în caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii;

(4) munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani şi persanelor care au atins vîrsta de pensionare;

(5) munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de celmult 18 luni, timp care se calculează de la data pronunţării definitive ahotărîrii judecătoreşti.

Exploatarea prin muncă în familie a copiilor.Legislaţia penală existentă a RM nu prevede expres infracţiunea de „exploatare prin

muncă în familie a copiilor". Însă, putem menţiona faptul că de către legiuitor a fost prevăzută răspunderea penală pentru acţiunea prevăzută în pct. 1 lit. b) al art.206 al Codului Penal (Trafic de copii) care se referă la „exploatarea prin muncă sau servicii forţate a copiilor".

Prin „exploatarea prin muncă sau prin servicii forţate" se înţelege întreţinerea jertfelor în condiţiile unei munci forţate plătite sau neplătite. Prin „exploatare prin muncă” se înţelege întreţinerea victimei în condiţii forţate de muncă plătită sau neplătită pentru a atrage sau obţine diverse foloase. Prin „servicii forţate" se înţelege obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în folosul sau interesul vinovatului.

Din activitatea Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) a RM, menţionăm că la data de 08.02.2005, un reprezentant al CSJ a fost inclus în sub-grupul de lucru responsabil de elaborarea Strategiei naţională/Planului Naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de fiinţe umane, la compartimentele baza normativă de combatere a traficului de persoane şi organizarea monitorizării şi evaluării realizării acestui Plan.

De asemenea, CSJ a remis propuneri în adresa Ministerului Justiţiei la proiectul Planului Naţional de acţiuni susmenţionat, în urma întrunirilor desfăşurate în cadrul grupului de lucru interdepartamental. Pentru aplicarea uniformă a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti, plenul CSJ a adoptat în acest sens Hotărîrea Plenului nr. 37 din 22.11.2004 cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii.

În prezent, în cadrul proiectului comun al CSJ şi al Ambasadei SUA din RM „Administrarea cauzelor de trafic de fiinţe umane în instanţele judecătoreşti din RM, perioada ianuarie 2004 – septembrie 2005”, se află în stadiul de definitivare un nou proiect de hotărîre a Plenului CSJ cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele penale privind traficul de fiinţe umane actualizat.

51

Întru realizarea prevederilor proiectului de asistenţă tehnică în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane al Biroului ONU pentru Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii în RM, Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărîrea sa nr. 11 din 13.07.2006, a decis să organizeze seminare privind aplicarea legislaţiei în domeniul traficului de fiinţe umane cu trei grupe de lucru a cîte trei judecători, care s-au desfăşurat în perioada 2-3, 4-5 şi 9-10 octombrie 2006.

ARTICOLUL 9

Administraţia penitenciară, are obligaţia, conform prevederilor al. (1) art. 187 Cod de procedură penală, să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi ajutorul necesar. De asemenea, conform prevederilor art. 225 Cod de executare, la apariţia pericolului pentru securitatea personală a condamnatului, el este în drept să adreseze oricăreia dintre persoanele cu funcţie de răspundere a penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii personale. În acest caz, persoana cu funcţie de răspundere este obligată să întreprindă imediat măsuri pentru asigurarea securităţii personale a condamnatului, iar, după caz şi măsuri de protecţie din partea statului.

Referitor la categoriile de arest, legislaţia în vigoare delimitează: arestul ca pedeapsă, arestul ca măsură preventivă şi arestul contravenţional.

Arestul ca pedeapsă, se aplică, în baza prevederilor lit. e) art. 62 Cod penal, printr-o hotărîre definitivă a instanţei de judecată şi constă în privarea de libertate a persoanei condamnate pe un termen de la 3 la 6 luni. Conform prevederilor art. 192 şi art. 195 Cod de executare, pedeapsa arestului se execută în penitenciar de tip semiînchis la regim iniţial. Este necesar de menţionat faptul că, prin Legea nr. 184 – XVI din 29 iunie 2006 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, pedeapsa arestului, ca categorie de pedeapsă aplicată persoanelor fizice a fost exclusă. Astfel, în prezent penitenciarele asigură executarea pedepselor cu închisoarea şi detenţiei pe viaţă.

Arestul ca măsura preventivă se deosebeşte de arestul ca pedeapsă. Astfel, arestul ca măsura preventivă, conform prevederilor art. 175 Cod procedură penală (CPP), adoptat prin Legea nr.122-XV din 14.03.2003, are sarcina de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, în cazul existenţei pericolului dispariţiei învinuitului, riscului exercitării din partea acestuia a presiunii asupra martorilor sau a nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, pentru a nu împiedica stabilirea adevărului, precum şi asigurarea de către instanţă a executării sentinţei. Conform prevederilor al. (9) art. 172 Cod de executare executarea arestului preventiv se asigură de către penitenciare, inclusiv de către izolatoarele de urmărire penală ale Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei.

Arestul contravenţional constituie o sancţiune administrativă, care se stabileşte pe un termen de pînă la 90 zile şi este prevăzută de lit. b) al. (2) art. 55 Cod penal. Este de menţionat faptul că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 211 din 29.05.2003 cu privire la modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, arestul contravenţional a fost denumit de legislator ca „închisoare contravenţională”, noţiune care este întîlnită în prezent doar în Codul de executare. Astfel, conform prevederilor alin. 3 art. 333 Cod de executare, executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se asigură de către penitenciare.

Reţinerea administrativă a persoanei care a comis o contravenţie administrativă, nu poate dura mai mult de trei ore. În cazuri excepţionale, în legătură cu o necesitate deosebită, pot fi stabilite prin acte legislative ale Republicii Moldova alte termene de reţinere administrativă. Astfel, persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în Republica Moldova, regimul de frontieră sau regimul din punctele de trecere a graniţei de stat a Republicii Moldova, pot fi reţinute pe un termen de până la trei ore pentru întocmirea procesului-verbal, iar în cazuri de necesitate, pentru stabilirea identităţii şi clarificarea circumstanţelor contravenţiei – până la trei zile, comunicându-se aceasta în scris procurorului în decurs de 24 de ore din momentul

52

reţinerii sau în termenul de pînă la zece zile cu sancţiunea procurorului, dacă contravenienţii n-au documente ce atestă identitatea lor.

Privind durata detenţiei preventive în cadrul procesului penal, conform art. 20 al Codului de procedură penală, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile, criteriile de apreciere a termenului de rezonabilitate fiind complexitatea cazului, comportamentul părţilor în proces şi conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată. Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor concrete se verifică de către instanţa ierarhic superioară în procesul judecării cauzei respective pe calea de atac ordinară sau extraordinară.

Măsurile preventive pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, potrivit prevederilor art. 176 alin. (1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Conform alin. (2) din acelaşi articol, arestarea preventivă se aplică numai în cazurile săvîrşirii unei infracţiuni, pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani. Conform art. 186 alin. (8) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, după trimiterea cauzei în judecată, termenul judecării cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii cauzei în instanţa de judecată şi pînă la pronunţarea sentinţei, nu poate depăşi 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 15 ani închisoare, şi 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.

În conformitate cu prevederile art. 329 alin. (1) Cod de procedură penală al Republicii Moldova, instanţa este în drept, din oficiu sau la cererea părţilor şi ascultînd opiniile acestora, să dispună aplicarea, înlocuirea sau revocarea măsurii preventive aplicate inculpatului. O nouă cerere de aplicare, înlocuire sau revocare a măsurii preventive poate fi depusă dacă au apărut temeiuri pentru aceasta, dar nu mai devreme decît peste o lună după ce încheierea precedentă privind această chestiune a intrat în vigoare, sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care condiţionează noua cerere. Alineatul (2) al acestui articol stipulează că aceste hotărîri pot fi atacate cu recurs, în instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile, doar în cazul aplicării arestării preventive, ceea ce asigură respectarea dreptului persoanei arestate, prevăzut de art. 5 par. 4 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

Conform art. 345 din Codul de procedură penală, în termen de cel mult 3 zile de la data la care cauza a fost repartizată pentru judecare, judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului, fixează termenul pentru şedinţa preliminară, precum şi soluţionează, cu participarea părţilor, chestiunile legate de punerea pe rol a cauzei. În şedinţa preliminară, conform pct. 6) alin. (4) din articolul citat este prevăzută expres şi soluţionarea chestiunilor privind măsurile preventive şi de ocrotire.

La fel, potrivit prevederilor art. 351 alin. (7) din acelaşi cod, la numirea cauzei spre judecare, instanţa dispune menţinerea, schimbarea, revocarea sau încetarea, după caz, a măsurii preventive, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Este de menţionat că potrivit prevederilor art. 2 lit. e) “Atribuţiile Curţii Supreme de Justiţie” din Legea nr. 789 din 26.03.96 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, întru generalizarea practicii judiciare şi pentru darea explicaţiilor din oficiu în chestiunile de practică judiciară, ce nu ţin de interpretarea legilor, Plenul Curţii Supreme de Justiţie adoptă hotărîri explicative pentru instanţele judecătoreşti din Republica Moldova. În vederea prevenirii încălcărilor în ceea ce priveşte nemotivarea sau motivarea insuficientă de către instanţele judecătoreşti a încheierilor privind aplicarea sau prelungirea arestului preventiv, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat următoarele hotărîri explicative:

- Nr. 4 din 28 martie 2005 „Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu”, prin care s-a abrogat hotărîrea Plenului din 09.11.1998, făcîndu-se argumentarea în baza articolului

53

5 „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare - Convenţie);

- Nr. 19 din 31 octombrie 2005 „Cu privire la mersul examinării de către instanţele judecătoreşti din mun. Chişinău a cauzelor penale cu inculpaţii aflaţi în stare de arest”, argumentată în baza articolelor 5 şi 6 par.1 din Convenţie;

- Nr. 6 din 27 februarie 2006 „Cu privire la rezultatele generalizării procesului judiciar de examinare a cauzelor cu inculpaţii aflaţi în stare de arest şi măsurile de înlăturare a neajunsurilor depistate în lumina prevederilor art. 6 din Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 370-XVI din 28.12.2005”, în scopul redresării situaţiei create cu inculpaţii care se află în stare de arest.

Conform art. 165 alin. (1) CPP, pot fi supuse reţinerii:1) persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu

închisoare pe un termen mai mare de un an;2) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive non-privative de

libertate, luate în privinţa lui, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare; 3) condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărâri de anulare a condamnării cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.

Legislaţia procesual-penală prevede aplicarea măsurii de constrângere reţinerea şi în alte cazuri, cum ar fi:

a) prinderea persoanei bănuite în comiterea infracţiunii de către cetăţeni şi aducerea ei la organul de urmărire penală (art. 168 CPP). Orice persoană este în drept să prindă şi să aducă forţat la poliţie sau la o altă autoritate publică persoana prinsă asupra faptului săvârşirii unei infracţiuni sau care a încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvârşirea infracţiunii;

b) reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire penală pentru a fi pusă sub învinuire (art. 169 CPP);

c) reţinerea învinuitului în baza ordonanţei de urmărire penală până la arestare (art. 170 CPP). În cazul în care învinuitul încalcă condiţiile prevăzute de măsurile preventive aplicate în privinţa lui sau obligaţia dată în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată şi de a comunica noul loc de trai, procurorul este în drept să emită o ordonanţă privind reţinerea acestui învinuit, cu înmânarea concomitentă judecătorului de instrucţie a demersului privind arestarea lui;

d) reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei în caz de infracţiune de audienţă (art. 171 CPP). Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvârşeşte o faptă ce conţine elementele de infracţiune prevăzute de legea penală, preşedintele şedinţei dispune identificarea persoanei care a săvârşit infracţiunea şi reţinerea ei, fapt despre care se face o menţiune în procesul-verbal al şedinţei. Instanţa adoptă o încheiere de trimitere a materialelor procurorului şi de reţinere a persoanei.

Organul de urmărire penală este în drept să reţină persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită se pedepseşte cu închisoare pe un termen mai mare de un an (condiţia este prevăzută chiar dacă sancţiunea are ca alternativă şi o altă pedeapsă);

b) să existe una din situaţiile prevăzute la pct. pct. 1), 2), 3) alin. (1) sau alin. (2) art. 166 CPP:

1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;2) dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, vor indica direct că anume această

persoană a săvîrşit infracţiunea;3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport vor

fi descoperite urme evidente ale infracţiunii;4) în alte circumstanţe care servesc temei pentru a bănui că această persoană a săvîrşit

infracţiunea, ea poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă sau dacă nu are loc de trai permanent ori nu i s-a putut constata identitatea (alin. (2) art. 166 CPP).

54

Potrivit art. 166 CPP, reţinerea persoanei mature în temeiurile menţionate la alin.(1) poate avea loc până la înregistrarea infracţiunii în modul stabilit de lege. Înregistrarea infracţiunii se efectuează imediat, dar nu mai târziu de 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală, iar în cazul când fapta pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în modul corespunzător, persoana se eliberează imediat.

Reţinerea persoanei în condiţiile prezentului articol nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de libertate, iar a minorului - 24 de ore (alin. (4) art. 166 CPP).

Termenul reţinerii indicat mai sus, curge din momentul privării de libertate care, în toate cazurile, este momentul reţinerii de fapt a persoanei, adică momentul capturării ei fizice cu scopul de a fi adusă la organul de poliţie. Prin urmare, timpul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală şi timpul întocmirii procesului-verbal de reţinere se includ în durata reţinerii. Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 249 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, pe 3 ore şi după aceasta se constată că fapta dată constituie o infracţiune, timpul reţinerii administrative se include în durata reţinerii procesual-penale.

Alineatul (5) art. 166 CPP prevede o dispoziţie care este în conformitate cu art. 5 al Convenţiei europene a drepturilor omului. Aceasta presupune că persoana reţinută „trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.

Alineatul (2) al art. 167 CPP conţine o dispoziţie imperativă privind participarea apărătorului la comunicarea şi înmânarea în copie a procesului-verbal de reţinere, care este în conformitate cu art. 25 alin. (5) al Constituţiei Republicii Moldova. Acest text de lege prevede momentul iniţial de admitere a apărătorului bănuitului reţinut. Participarea apărătorului la această acţiune este obligatorie, însă bănuitul reţinut poate renunţa la apărător numai în cazul când i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului la proces. Sintagma „imediat se aduc la cunoştinţă” prezumă obligaţia organului de urmărire penală ca după întocmirea procesului-verbal de reţinere să îndeplinească această acţiune fără tergiversare, fapt ce se confirmă în procesul-verbal prin semnătura persoanei reţinute.

Dacă însă persoana reţinută refuză să semneze procesul-verbal de reţinere, aceasta se va menţiona de către persoana care a întocmit procesul-verbal şi se va confirma în scris de către apărător.

În cazul reţinerii unu minor, persoana care efectuează urmărirea penală este obligată să comunice imediat procurorului şi părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc despre reţinerea acestuia. Amânarea înştiinţării despre reţinerea minorului nu se admite (alin. (3) art. 167 CPP).

În ce priveşte detenţia administrativă frecventă a persoanelor calificate ca „vagabonzi”, temeiul pentru plasarea în Centrul de triere a vagabonzilor şi cerşetorilor (CTVC) al Comisariatului general de poliţie al mun. Chişinău serveşte decizia Procuraturii mun. Chişinău, adusă la cunoştinţa persoanei reţinute contrasemnătură.

Pe parcursul anului 2006 în CTVC au fost temporar deţinute 2452 persoane.

În conţinutul proiectului Codului contravenţional s-a propus, ca persoana aflată în detenţie administrativă să beneficieze de următoarele drepturi:

- în procedura contravenţională, autoritatea competentă este obligată să asigure părţilor şi altor participanţi la proces deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile legii;

- pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător (avocat);

- în momentul pornirii procesului contravenţional, autoritatea competentă este obligată să aducă la cunoştinţa persoanei pasibile de răspundere contravenţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător;

55

- în cel mult 3 ore din momentul reţinerii, dacă persoana pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional nu are apărător ales, i se desemnează un apărător din oficiu.

- persoana, în a cărei privinţă a fost pornit un proces contravenţional şi, printr-o hotărîre definitivă, a fost stabilită o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere contravenţională sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate sînt înlăturate printr-o hotărîre definitivă, se numeşte contravenient.

Persoana, în a cărei privinţă este pornit un proces contravenţional, are dreptul:a) la apărare;b) la cunoaşterea faptei imputate;c) la informaţie scrisă şi la explicarea drepturilor sale conform prezentului articol, inclusiv

a dreptului de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei ori de a nu-şi recunoaşte vinovăţia:

d) să fie audiată în prezenţa apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată;e) să i se asigure, în cel mult 24 de ore, un apărător din oficiu, în caz de reţinere, dacă este

pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional;f) să aibă întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale, fără limitarea numărului şi

duratei întrevederilor;g) să ia cunoştinţă de materialele din dosar; h) să prezinte probe; i) să formuleze cereri; j) să conteste decizia asupra cauzei; k) să recunoască total sau parţial vinovăţia în comiterea faptei ce i se impută; l) să anunţe, în cazul reţinerii, prin autoritatea competentă, cel puţin două persoane, la

propunerea sa, despre faptul şi locul reţinerii;m)să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competente de a examina cauza

contravenţională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului; n) să solicite audierea martorilor;o) să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară includerea

obiecţiilor sale în procesul-verbal;p) să ia cunoştinţă şi să facă obiecţii asupra corectitudinii procesului-verbal încheiat de

agentul constatator, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;

q) să conteste în instanţă de judecată decizia agentului constatator;r) să conteste acţiunile agentului constatator, ale procurorului şi ale instanţei de judecată;s) să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile emise privind drepturile şi

interesele sale, să primească, la solicitare, copii de pe aceste hotărîri;t) să atace în modul stabilit de lege acţiunile şi deciziile agentului constatator sau ale

instanţei de judecată, inclusiv hotărîrea judecătorească;u) să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;v) să se împace cu victima în condiţiile prevăzute de prezentul cod;să ceară şi să primească reparaţia prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale agentului

constatator sau ale instanţei de judecată.

Conform statisticii, în perioada ianuarie-decembrie 2005 în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit 704 de adresări de la deţinuţi. La capitolul securitatea şi demnitatea personală au fost înregistrate 380 de adresări. Din an în an, spectrul problemelor abordate nu diferă cu mult. Se păstrează situaţia precară la capitolele: condiţiile de detenţie; comportamentul inadecvat al colaboratorilor instituţiilor penitenciare şi instituţiilor de detenţie provizorie; accesul la informaţie; accesul la asistenţa medicală adecvată.

ARTICOLUL 10

56

Este necesar de menţionat că, în pofida situaţiei precare existente la moment în instituţiile penitenciare, s-a obţinut totuşi un rezultat semnificativ în acest sens prin prisma recomandărilor formulate de către Comitetul european pentru prevenirea torturii (CPT). În conformitate cu prevederile pct. 141 al Raportului cu privire la vizita CPT în Republica Moldova, efectuată în perioada 20-30 septembrie 2004, Republica Moldova urma să prezinte, într-un termen de şase luni, informaţia despre mersul implementării recomandărilor CPT, precum şi reacţiile la cerinţele şi constatările CPT, cu excepţia punctelor 62 şi 101, informaţie care a fost expediată într-un termen de trei luni.

Pentru implementarea recomandărilor CPT, a fost elaborat şi aprobat un Plan de măsuri, cu expedierea acestuia în penitenciare pentru realizare. Dat fiind faptul că bugetul Departamentului Instituţiilor Penitenciare nu dispune de mijloace financiare necesare (finanţarea sistemului penitenciar în anul 2005 constituind 47- 48% din necesităţi) pentru implementarea integrală şi în termeni restrînşi a unor recomandări CPT, acestea vor putea fi implementate doar în decursul unei perioade îndelungate (spre exemplu, pînă în anul 2013, conform Concepţiei reformării sistemului penitenciar, în partea ce ţine de asigurarea spaţiului locativ de 4m² pentru un deţinut şi crearea condiţiilor de întreţinere a cîte 2-4 persoane în celulă). Astfel s-au realizat următoarele:

1. În paragrafele 54-56 şi 59 din Raportul CPT se descrie situaţia generală din instituţiile penitenciare vizitate, cu constatarea schimbărilor neesenţiale şi regăsirea problemelor identificate deja pe parcursul vizitelor din 1998 şi 2001 ce ţin de condiţiile materiale şi regimul de detenţie. Printre principalele probleme, revendicate în Raportul CPT se evidenţiază şi cea a suprapopulării. În acest scop, a fost elaborată şi aprobată la 31 decembrie 2003, prin Hotărîrea Guvernului nr. 1624, Concepţia reformării sistemului penitenciar pe parcursul anilor 2003-2013, anticipînd în acest fel adoptarea şi intrarea în vigoare a noului Cod de executare. În baza acestei Concepţii, a fost iniţiată reutilarea penitenciarelor, pentru crearea condiţiilor de detenţie conform standardelor minimale europene de detenţie şi prevederilor noii legislaţii execuţional - penale, cu respectarea normei spaţiului de locuit – 4 m² pentru un deţinut. La finele anului 2004 a fost dat în exploatare un bloc de regim cu o capacitate de 100 locuri în Penitenciarul nr. 1 – Taraclia şi prima etapă a spitalului de tuberculoză din Penitenciarul nr. 17 – Rezina. În anul 2005 au continuat lucrările de construcţie la aceste penitenciare. Astfel, la finele anului menţionat au fost date în exploatare încă un bloc de regim – în Penitenciarul nr. 1 – Taraclia şi un bloc diagnostic cu unele anexe – în spitalul din Penitenciarul nr. 17 - Rezina, cu capacitatea fiecăruia de 100 locuri, din calculul 4 m² pentru un deţinut.

Spre regret, austeritatea bugetului de stat permite finanţarea Concepţiei reformării sistemului penitenciar doar la nivel de 30-37%, fapt ce creează mari impedimente la realizarea integrală a ei.

Referitor la recomandarea privind utilizarea tuturor mijloacelor posibile pentru aplicarea în practică a dispoziţiilor pertinente a noii legislaţii penale, intrate în vigoare în anul 2003, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat Hotărîrea nr. 16 din 31 mai 2004 ,,Cu privire la aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale”, în care se tratează modul de aplicare în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale, precum şi cel al aplicării măsurilor alternative privaţiunii de libertate.

În vederea micşorării limitelor sancţiunilor pedepselor penale, precum şi majorarea numărului componenţelor de infracţiune pentru care pot fi aplicate pedepse alternative, a fost elaborat proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal, acest proiect fiind adoptat prin Legea nr. 184 din 29.06.2006.

Pentru reglementarea procedurii de re-transfer a deţinuţilor din penitenciare spre localurile organelor de urmărire penală, s-a preconizat pentru anul 2006 modificarea şi completarea Codului de procedură penală. De asemenea, la 16 august 2004 a fost adoptată Legea nr. 278 privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei RM, prin care s-a reuşit a reduce indicele suprapopulării. Ca urmare a aplicării acestei legi, pînă la 01.07.2005, au fost

57

eliberaţi de la executarea pedepsei 1323 condamnaţi, iar la un număr de 3320 condamnaţi li s-a redus termenul de executare a pedepsei.

2. Potrivit paragrafului 57 al Raportului CPT, se recomandă intervenţia tuturor autorităţilor moldave competente în aplicarea în practică a Concepţiei reformării sistemului penitenciar. Însă, din considerentul austerităţii bugetului de stat, la 18.02.2004, cu nr. 1227 au fost elaborate şi expediate scrisori în adresa organismelor internaţionale, inclusiv Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, Consiliului Europei, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi altor organisme, precum şi ambasadelor şi reprezentanţelor diplomatice ale statelor străine acreditate în Republica Moldova, privind acordarea asistenţei tehnico-materiale în vederea realizării Concepţiei reformării sistemului penitenciar în anii 2004-2013, dar fără careva rezultate pozitive.

Reieşind din cele expuse, Concepţia în cauză este realizată parţial, în limitele investiţiilor bugetare. Cît priveşte măsurile din Concepţie, care nu necesită finanţare, acestea sunt realizate practic integral.

3. În paragrafele 60-62, 131 ale Raportului CPT se afirmă despre tratamente inumane şi degradante, în special lovituri de pumni şi lovituri de picioare, aplicate de către personal faţă de deţinuţi. Ţinem să menţionăm, că pe parcursul ultimului an careva adresări din partea deţinuţilor, referitor la aplicarea nelegitimă a forţei fizice şi mijloacelor speciale, nu au parvenit. Mai mult ca atît, intervenţia la forţa fizică şi la mijloacele speciale se face în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, cu informarea procuraturii despre fiecare caz de aplicare a acestora.

Tratamentele degradante ale deţinuţilor din partea personalului penitenciar nu sunt acceptate de către administraţia penitenciară. În acest context, pentru contracararea şi prevenirea fenomenului în cauză, personalul penitenciar frecventează cursuri de instruire iniţială şi perfecţionare continuă.

Privitor la aplicarea în izolatorul disciplinar în timpul percheziţiilor faţă de deţinuţi a gazului, acestea n-au avut loc, deoarece în penitenciar gazul nu este utilizat de 5-7 ani din cauza lipsei lui în dotare.

4. Conform paragraful 63 al Raportului CPT, a fost solicitată informaţia privind numărul de recursuri la forţă începînd cu 1 iulie 2004 şi numărul celor ce au fost controlaţi de către procurori, precum şi măsurile întreprinse ulterior efectuării acestor controale. Astfel, de la 01 iulie 2004 pînă la 01 septembrie 2005 în penitenciarele republicii au avut loc 279 cazuri de aplicare a forţei fizice şi mijloacelor speciale. Pe toate aceste cazuri au fost întocmite documentele respective cu informarea Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi a Procuraturii Generale. În procesul controlului efectuat de reprezentanţii Procuraturii Generale cazuri de aplicare ilegală a forţei fizice nu au fost stabilite. Mai mult ca atît, în prezent cu colaboratorii sistemului penitenciar se desfăşoară regulat seminare şi lecţii privind respectarea principiului umanismului şi neadmiterea aplicării faţă de deţinuţi a torturii şi violenţei fizice şi psihice.

5. Privitor la prevederile paragrafelor 64-69, 132, privind repartizarea deţinuţilor pe caste (grupări după o careva ierarhie şi autoritate) şi, respectiv, violenţa care apare între aceste grupări, nu se acceptă de personalul penitenciar, fiind realizate măsuri de rigoare pentru contracarare. Însă, luînd în considerare faptul că acest fenomen constituie deja o tradiţie în mediul penitenciar, stabilită cu anii, diminuarea lui prezintă mari dificultăţi.

Administraţia penitenciară întreprinde toate măsurile posibile privind neadmiterea agresiunilor fizice între condamnaţi. Activitatea colaboratorilor se organizează în aşa mod ca reprezentanţii administraţiei să se afle cu minorii de la deşteptare pînă la stingere. Lîngă încăperile pentru dormit ale deţinuţilor este instalat un post pentru exercitarea supravegherii permanente pe timp de noapte.

La apariţia vreunui pericol pentru viaţa şi sănătatea unor deţinuţi sau a pericolului comiterii de către unii deţinuţi a unor crime împotriva altor deţinuţi şi pentru lichidarea circumstanţelor ce pun în pericol viaţa şi sănătatea ultimilor, reprezentanţii administraţiei penitenciare întreprind măsuri urgente pentru transferarea şi izolarea acestora într-un loc sigur unde

58

le este asigurată securitatea cu lichidarea circumstanţelor ce pun în pericol viaţa şi sănătatea acestora.

În scopul contracarării cazurilor de violenţă între deţinuţi, conform recomandărilor CPT menţionate în paragraful 69, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a elaborat şi a aprobat prin ordinul nr. 168 din 02 septembrie 2005 Strategia privind combaterea violenţei în penitenciare, care are drept scop orientarea şi majorarea activităţii de respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aflate în detenţie, prin diminuarea violenţei, atît în mediul deţinuţilor cît şi în relaţiile de serviciu al personalului cu deţinuţii din penitenciar. Sarcinile de bază ale Strategiei sînt: respectarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale deţinuţilor, precum viaţa, sănătatea şi demnitatea acestora; prevenirea şi abţinerea de la orice acţiune care presupune discriminarea deţinuţilor pe temei de etnie, rasă, naţionalitate, sex, religie, limbă, opinie sau alte temeiuri; manifestarea obiectivităţii faţă de problemele deţinuţilor, în corespundere cu regulile de ordine şi disciplină stabilite în penitenciar; influenţarea pozitivă a comportamentului deţinuţilor prin încurajarea acestora de a-şi asuma răspunderea pentru faptele comise şi de a participa la activităţi social utile; crearea condiţiilor de detenţie adecvate normelor sanitaro-igienice şi în corespundere cu standardele minime internaţionale; prevenirea conflictelor între deţinuţi şi exercitarea măsurilor pentru neadmiterea lor în viitor.

6. Conform paragrafelor 70-75 şi 133 din Raportul CPT, se recomandă de a revizui politica de gestiune penitenciară a condamnaţilor la detenţiune pe viaţă, care în prezent constituie 70 persoane. În acest context, în Penitenciarul nr. 17 – Rezina au fost reparate şi date în exploatare 3 celule noi pentru condamnaţi pe viaţa – în anul 2004 şi 6 celule – în anul 2005. Aceasta a permis majorarea plafonului de detenţie a acestei categorii de condamnaţi.

Pentru antrenarea condamnaţilor la detenţie pe viaţă din Penitenciarul nr. 17 – Rezina în activităţi educative, s-a efectuat reparaţia a trei încăperi, care parţial au fost utilate şi în care se desfăşoară: activităţi pentru instruirea deţinuţilor la calculator; activităţi pentru instruirea în domeniul muzicii, activităţi pentru practicarea sportului, activitate de producere a obiectelor de artă.

Condamnaţii la detenţiune pe viaţă permanent sunt vizitaţi de reprezentanţii diferitor confesiuni religioase şi organizaţii non guvernamentale cu diferite programe culturale şi nu este limitat accesul lor la mass-media, programele televizate şi radio.

În scopul creării unor condiţii normale pentru întrevederile condamnaţilor la detenţiune pe viaţă din Penitenciarul nr. 17 – Rezina cu rudele, s-a efectuat reparaţia curentă a camerelor de întrevederi de scurtă durată şi s-a preconizat schimbarea gratiilor de fier din camera de întrevederi, cu un perete din sticlă organică.

Referitor la practica încătuşării condamnaţilor pe viaţă, renunţarea totală la moment, din considerente de securitate, nu este posibilă. În prezent cătuşele se aplică la această categorie de condamnaţi doar în momentul escortării lor.

7. În paragrafele 76-85, 135 ale Raportului CPT, sunt relevate condiţiile de detenţie din penitenciarele vizitate. În contextul recomandărilor făcute de CPT şi conform Planului de măsuri urgente pentru ameliorarea situaţiei din Penitenciarul nr.13 - Chişinău, a fost desfăşurată reparaţia curentă a 129 celule, aflate în stare deplorabilă şi utilarea lor cu paturi şi cazarmamentul necesar deţinuţilor. În privinţa celulelor nr. 17 şi 38 din acest penitenciar, în lipsa spaţiului pentru detenţie şi din cauza suprapopulării, a fost luată decizia de a le utiliza în viitor în calitate de camere pentru carantină, pentru detenţia persoanelor pe o perioadă de cel mult 3 - 6 zile, pînă la plasamentul lor în alte camere.

Alimentarea deţinuţilor în penitenciare se efectuează conform normelor alimentare stabilite prin Hotărîrea de Guvern citată la articolul 2, raţia alimentară a acestora fiind completată la nivelul necesar cu crupe, ulei vegetal, legume, ceai, zahăr şi pîine. În limita mijloacelor financiare alocate la acest compartiment, în raţiile alimentare a tuturor categoriilor de deţinuţi sunt incluse produse din carne. Categoriile cele mai vulnerabile de deţinuţi (bolnavi, minori şi femei) sunt aprovizionate cu lactate şi produse din peşte. De asemenea, raţia alimentară a deţinuţilor se

59

îmbunătăţeşte şi cu produse alimentare acordate drept ajutoare umanitare şi de binefacere de către diferite organizaţii non guvernamentale.

Reducerea numărului de deţinuţi în celule şi asigurarea lor cu un spaţiu de cel puţin 4m², precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie va fi posibil de efectuat treptat, pe măsura implementării Concepţiei reformării sistemului penitenciar.

8. Pentru asigurarea unor programe de activităţi, conform paragrafelor 86-88, 114, 136 ale Raportului CPT, s-au întreprins măsuri în vederea deschiderii a trei sectoare noi de producere: pentru producerea ţiglei din polimer; pietrei de pereţi (fortan) şi a pietrei de pavaj (trotuar). De asemenea, în luna august 2005 curent în Penitenciarul nr. 4 – Cricova a fost majorat volumul de producere la cusutul manual al încălţămintei, unde suplimentar au fost încadraţi circa 20 condamnaţi.

În scopul organizării activităţilor sportive şi de agrement în penitenciare, există programe educative. Este de menţionat faptul, că în penitenciare activează psihologi, asistenţi sociali, care petrec programe de mediere, treninguri, programe de reintegrare socială. Activităţi diverse desfăşoară şi reprezentanţii confesiunilor religioase, care acordă condamnaţilor asistenţă spirituală, de asemenea organizaţiile neguvernamentale, care în comun acord cu administraţia instituţiilor penitenciare organizează activităţi educative, culturale şi sportive. Cu suportul organizaţiilor neguvernamentale se desfăşoară instruirea profesională a personalului în domeniul respectării drepturilor omului, se acordă ajutor pentru deţinuţi în domeniul asistenţei sociale, juridice şi medicale. Însă, pentru a majora spectrul de activităţi sportive este necesară alocarea surselor financiare suplimentare în vederea procurării inventarului necesar, care la moment nu este disponibil.

În contextul acordării unei priorităţi înalte dezvoltării învăţământului şi a însuşirii unei profesii, s-a iniţiat o serie de întîlniri cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Tineretului, unde s-a pus în discuţie procedura şi modul de implementare a unui program de instruire educativă a deţinuţilor minori.

Întru organizarea şi implementarea în Penitenciarul nr. 13 – Chişinău a programelor de activităţi educative şi de sport pentru minori, s-a efectuat reparaţia încăperii pentru practicarea sportului. Aceste încăperi sînt parţial înzestrate cu inventar sportiv unde, în afara orelor de plimbare, minorilor li se acordă posibilitatea ca zilnic, pe parcursul a 2 ore, să practice sportul.

9. Pentru implementarea recomandărilor prevăzute de paragrafelor 89-91 ale Raportului CPT, personalul de infirmieri din Penitenciarul nr. 4 – Cricova a fost suplinit doar cu 2 unităţi de felcer, deoarece respectivele acordă numai asistenţă medicală de ambulator (asistenţa medicală specializată şi calificată se acordă în spitalul penitenciar) şi numărul de medici este optimal pentru această instituţie. De asemenea, statele unităţilor medicale ale altor penitenciare au fost suplinite cu unităţi pentru personalul medical.

Privitor la asigurarea cu medicamente, conform paragrafele 94, 137, trebuie de menţionat că la compartimentul „Asistenţă medicală” în anul 2004 a fost alocată suma de 800.000 lei, iar în anul 2005 – 1 mln. lei, fapt ce nu permite a asigura pe deplin necesităţile sistemului penitenciar în medicamente.

Potrivit recomandărilor din paragrafele 95-96, în anul 2005 statele Penitenciarului nr. 16 – Pruncul (spitalul penitenciar din Pruncul) au fost suplinite cu următoarele funcţii: medic laborant - 1 funcţie; medic radiolog - 1,5 funcţii; medic pediatru - 0,5 funcţie; infirmieri – 3 funcţii; felceri – 2 funcţii.

În contextul recomandărilor din paragrafele 103-104, 137 ale Raportului CPT, precum şi luînd în consideraţie p. 9 al Observaţiilor finale ale CDO, este de menţionat faptul că, în instituţiile curative penitenciare informarea deţinuţilor bolnavi de tuberculoză referitor la evoluţia naturală a bolii şi la eventualele efecte secundare a tratamentului se efectuează prin intermediul conversărilor cu medicul în timpul vizitei, instruirea bolnavilor prin radio, desfăşurarea concursului la cel mai bun buletin sanitar privind activitatea de tratare a tuberculozei. De asemenea, această problemă este elucidată şi în „Programul Naţional de control şi profilaxie a tuberculozei (PNCT) pentru anii

60

2006-2010 (Strategia X)”, „Organizarea şi realizarea activităţilor de comunicare, informare şi educaţie”, care prevede:

a) Stabilirea unui coordonator naţional de comunicare în tuberculoză şi a unui grup tehnic de lucru;

b) Organizarea unor campanii de comunicare în dependenţă de obiectivele Programului Naţional;

c) Formarea unor grupuri de sprijin pentru pacienţii de tuberculoză şi familiile acestora prin programe de peer-education, inclusiv în penitenciare, în scopul:

- formării unei atitudini corecte faţă de tratarea tuberculozei în conformitate cu strategia DOTS;

- îmbunătăţirii cunoştinţelor pacienţilor privind tratamentul tuberculozei multidrogrezistente şi a co-infecţiei TB/HIV/SIDA.

De asemenea, se organizează şi alte activităţi ca:- difuzarea, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, a informaţiilor privind căile

de transmitere, prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul tuberculozei. - organizarea editării broşurilor, foilor volante, posterelor cu informaţie despre tuberculoza

clasică, tuberculoza multidrogrezistentă şi co-infecţia TB/HIV/SIDA.- organizarea unor activităţi de comunicare, cum ar fi săptămîna „Education TB week”, în

rîndul grupurilor vulnerabile (migranţi, şomeri, etc.).- organizarea realizării unor, filme documentare, emisiunii TV şi radio despre situaţia

privind tuberculoza, diagnosticarea, tratamentul, prevenirea acestuia, etc.- organizarea activităţilor de Ziua Mondială a luptei contra tuberculozei.Referitor la constatările paragrafului 105 al Raportului CPT, durabilitatea aprovizionării

cu medicamente contra tuberculozei şi efectuarea antibioticogramelor de cercetare a eventualelor farmacorezistente este asigurată de către Banca Mondială şi Fondul Global, inclusiv pînă în anul 2008.

Un factor important este asigurarea continuităţii tratamentului la pacienţii cu tuberculoză după eliberarea din detenţie. Pentru aceasta, PNCT de comun cu Asociaţia Obştească „Carlux” şi Organizaţia Regală Olandeză pentru tuberculoză în Moldova, au elaborat un mecanism model de motivare materială a pacienţilor pentru a finisa tratamentul antituberculos. Pacienţii, cazuri noi şi recidive, sunt motivaţi lunar cu 170 lei.

Odată cu implementarea Proiectului-pilot DOTS-Plus, in decembrie 2005 în Spitalul de tuberculoza din P-16 au fost luaţi în cohortă 10 pacienţi cu tuberculoză multidrogrezistentă, care în prezent se tratează, fiind motivaţi material cu 320 lei lunar pentru a asigura continuitatea tratamentului pentru 24 luni. Pentru suportul şi asigurarea tratamentului pacienţilor cronici din spitalele Instituţiilor penitenciare au fost distribuite preparate antituberculoase din sursele centralizate.Pentru sporirea calificării cadrelor medicale din Instituţiile Penitenciare în domeniul noii strategii DOTS şi DOTS-Plus, au fost organizate 13 cursuri de instruire a medicilor, asistentelor medicale şi a laboranţilor.

Potrivit „Programului Naţional de aplicare a tratamentului antiretroviral a persoanelor cu infecţia HIV/SIDA” pînă în prezent în sistemul penitenciar au beneficiat de tratamentul antiretroviral 30 persoane, în rezultatul căruia, conform investigaţiilor de laborator, la 20 persoane s-a îmbunătăţit statusul imunologic.

Referitor la condiţiile de întreţinere a deţinuţilor care au declarat greva foamei (paragraful 107 al Raportului CPT), prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 529 din 26 noiembrie 2004, coordonat cu Ministerul Sănătăţii a fost aprobată „Instrucţiunea cu privire la condiţiile de întreţinere în penitenciare a persoanelor, care au declarat greva foamei şi ordinea alimentării enterale în cazul renunţării la grevă”. Instrucţiunea dată reglementează condiţiile de întreţinere în penitenciare a persoanelor, care au declarat greva foamei. Conform acesteia se interzice de a aplica mijloace de constrîngere fizică sau psihică, în cazul alimentării parenterale a deţinuţilor aflaţi în greva foamei.

61

Necesitatea alimentării parenterale a deţinuţilor aflaţi în greva foamei, se determină de medic, conform stării sănătăţii. Pentru fiecare caz de alimentare parenterală se efectuează o inscripţie în fişa medicală (data, preparatele administrate, volumul, reacţiile postinfuzionale, semnătura persoanei responsabile). Alimentaţia parenterală trebuie însoţită de examene paraclinice necesare, efectuate în dinamică.

Alimentarea parenterală nu poate fi aplicată sau urmează a fi încetată în cazul, cînd deţinutul, aflat în stare de conştiinţă, refuză să fie alimentat, sau înfăptuieşte orice acţiuni ce creează dificultăţi la aplicarea tratamentului. Problema abordată trebuie să fie soluţionată individual, reieşind din relaţia medic-pacient. La ameliorarea stării sănătăţii deţinutului alimentaţia parenterală se întrerupe, fapt consemnat în fişa medicală.

În perioada de reabilitare după renunţarea la greva foamei, alimentaţia deţinuţilor se efectuează prin majorarea treptată a raţiei alimentare.

Conform paragrafului 108, în Penitenciarele nr. 4 şi nr. 15 – Cricova, nr. 7 - Rusca, nr. 18 – Brăneşti şi nr. 6 – Soroca derulează, din luna iunie 2005, Programul de schimb de seringi la persoanele consumatoare de droguri. În aceste penitenciare de către reprezentanţii serviciilor de medicină şi colaboratorii aparatului educativ (asistenţi sociali, psihologi), cu atragerea reprezentanţilor organizaţiilor non-guvernamentale, se desfăşoară programe de reabilitare socială cu deţinuţii HIV-infectaţi: lecţii, treninguri şi consultaţii sociale juridice etc. De asemenea, s-a iniţiat tratamentul de substituţie cu Metadonă, a persoanelor consumatoare de droguri opiate. Astfel, după desfăşurarea întregului complex a măsurilor de pregătire pentru iniţierea acestui program, la 19 iulie 2005, sub supravegherea unui medic care a trecut reciclarea în domeniu, în cadrul Secţiei de boli contagioase a Penitenciarului nr. 16 – Pruncul, a fost lansat tratamentul în cauză.

10. Cît priveşte informarea deţinuţilor plasaţi în izolatoare disciplinare, conform paragrafelor 109 şi 138, asupra drepturilor şi obligaţiunilor generale de care dispun aceştia, li se aduc la cunoştinţă la sosire în penitenciar, precum şi se expun pe panourile de informare vizuală. Cît priveşte dreptul la contestarea deciziei de plasare în izolatorul disciplinar, odată cu adoptarea Codului de executare, pe lîngă posibilităţile anterioare de contestare a acestor tipuri de decizii, a fost prevăzută şi înfiinţarea Comitetului de plîngeri, la care deţinuţii se adresează, începînd cu 01 ianuarie 2006, inclusiv pentru contestarea deciziilor privind plasarea în izolatorul disciplinar. În momentul examinării legalităţii plasării în izolator, decizia respectivă a administraţiei penitenciare va fi suspendată, pînă cînd Comitetul de plîngeri se va expune asupra legalităţii, ori ilegalităţii acesteia. Mai mult, asemenea decizii pot fi contestate în faţa avocatului parlamentar, precum şi în alte instanţe naţionale.

11. Vizînd condiţiile materiale din izolatoarele disciplinare, stabilite în paragrafele 110, 113 ale Raportului CPT, reparaţia curentă (cosmetică) a încăperilor izolatoarelor disciplinare din Penitenciarele nr. 4 şi nr.1 5 din or. Cricova, nr. 17 - Rezina şi nr. 13 – Chişinău se efectuează anual. Actualmente însă, reparaţia capitală a acestora nu este posibilă din cauză lipsei resurselor financiare. Izolatoarele disciplinare din aceste penitenciare au fost utilate cu mese şi scaune bine fixate. În Penitenciarul nr. 2 – Lipcani a fost desfăşurată reparaţia curentă a cinci celule ale izolatorului disciplinar, în procesul căreia au fost instalate ţevi pentru aprovizionarea cu apă potabilă, schimbate ţevile la sistema de încălzire, reparate scaunele şi mesele. La fel, încăperile de tip celulă din toate penitenciarele urmează fi reconstruite în vederea creării condiţiilor regimului iniţial de detenţie, conform cerinţelor Codului de executare.

Vis-a-vis de prevederile paragrafului 111 privind acordarea plimbărilor deţinuţilor plasaţi în izolatoarele disciplinare, într-adevăr, conform legislaţiei execuţional - penale vechi, deţinuţii plasaţi în izolatorul disciplinar pentru încălcarea regimului de detenţie erau lipsiţi de dreptul la plimbare zilnică în afara celulei. Însă, conform prevederilor art. 234 Cod de executare, începînd cu 1 iulie 2005, această categorie de deţinuţi beneficiază de plimbări zilnice cu durata de 1 oră – pentru maturi, şi 2 ore – pentru minori.

12. Privitor la recomandările prevăzute în paragrafele 112, 115 ce ţin de condamnaţii declaraţi „violatori frauduloşi”, este necesar a concretiza că, în conformitate cu prevederile Codului

62

de executare, plasarea în încăperi de tip celule a acestei categorii de condamnaţi nu se va mai efectua. Ca rezultat, conform prevederilor legislaţiei execuţional - penale, această categorie de condamnaţi vor fi reîntorşi pentru executarea pedepsei în regimul iniţial al penitenciarului în care au fost plasaţi, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor, caracteristice acestui tip de regim, inclusiv drepturi la întrevederi de scurtă durată.

Privitor la deciziile anterioare de declarare a condamnaţilor „violatori frauduloşi ai regimului de detenţie”, în perioada lunilor iulie - august anul 2005, în penitenciare s-a desfăşurat reexaminarea tuturor acestor decizii, precum şi a celor de plasare a deţinuţilor în încăperi de tip celulă. Încălcări de lege în emiterea deciziilor în cauză nu au fost depistate. În momentul controlului s-a stabilit că la examinarea cazului deţinuţilor li se prezintă informaţia despre cauzele emiterii acestor decizii, care sînt aduse la cunoştinţa lor sub semnătură. În caz de refuz, se întocmeşte un act pe acest fapt. De asemenea, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, deţinuţii pot depune recurs împotriva deciziilor administraţiei cu care ei nu sunt de acord. Recursul poate fi adresat atît procurorului, judecătorului, avocatului parlamentar şi altor organe de stat, cît şi conducerii Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Menţionăm că, începînd cu 01 ianuarie 2006, activează Comitetul de plîngeri, organ competent în examinarea şi soluţionarea problemelor de detenţie.

13. Referitor la condiţiile de petrecere a vizitelor şi corespondenţă, remarcate în paragrafele 116-117, comunicăm că, administraţia penitenciară, conform prevederilor legislaţiei în vigoare poate şi acordă vizite preveniţilor doar cu autorizaţia organului de urmărire penală care examinează cauza.

Referitor la plata taxei pentru vizite, prin dispoziţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare nr. 79d din 03 mai 2005 a fost interzisă administraţiei penitenciarelor perceperea acesteia pentru vizite de scurtă durată. Taxa pentru vizite de lungă durată în condiţiile actuale nu poate fi exclusă, deoarece sistemul penitenciar nu are suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor date (în aceste cheltuieli intră: energia electrică consumată pe parcursul întrevederii, apa şi alte servicii comunale).

14. CPT-ul menţionează în paragrafele 66, 119-121, 138 faptul că, recrutarea şi formarea adecvată a personalului penitenciar constituie garanţia cea mai eficientă împotriva tratamentelor inumane. În scopul formării unui cadru de personal profesionist, pentru pregătirea iniţială şi perfecţionarea colaboratorilor sistemului penitenciar, prin Hotărîrea Guvernului nr. 1119 din 14 octombrie 2004 a fost creat Centrul instructiv al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. În acest context, pentru implementarea prevederilor de perfecţionare profesională a personalului cu privire la neadmiterea tratamentelor inumane şi aplicarea în practică a unei politici eficiente de instruire iniţială şi continuă a acesteia, pentru anul 2005 s-au elaborat 2 planuri instructive, care se completează reciproc şi sunt preconizate în simbioză să contribuie la realizarea cerinţelor CPT.

Primul plan didactic se referă la instruirea continuă a personalului, organizată cu efectivul în cadrul subdiviziunilor penitenciare în decursul întregului an, conform unui program de pregătire profesională aprobat de conducerea Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Planul secund vizează organizarea pregătirii iniţiale (cu o durată de 1 şi 3 luni) şi perfecţionării efectivului penitenciar (pînă la o săptămână) repartizat pe grupe de profil, în cadrul Centrului menţionat, în urma cărora cunoştinţele efectivului instruit sunt apreciate prin intermediul probelor de examinare. Este de remarcat, că în planurile de studii la toate nivelele de instruire ale efectivului penitenciar, sunt incluse ore de instruire în domeniul drepturilor omului cu studierea Convenţiei pentru prevenirea torturii şi tratamentelor degradante sau inumane, precum şi a altor acte internaţionale cu reglementări în domeniul respectiv. Pentru mărirea eficienţei procesului de instruire, în cadrul sistemului penitenciar, în baza Planului Naţional pentru Apărarea Drepturilor Omului, s-au organizat 3 seminare instructive: unul - cu şefii-adjuncţi pe lucrul educativ, în calitate de promotori şi două seminare cu inspectorii pe pregătirea profesională, în calitate de formatori care, în cadrul pregătirii profesionale vor promova şi instrui personalul din penitenciare, privind respectarea şi apărarea drepturilor omului, acordând o atenţie deosebită la neadmiterea tratamentelor inumane.

63

În contextul dat şi luând în considerare recomandările Consiliului Europei, s-a elaborat Codul Etic al colaboratorului sistemului penitenciar, aprobat prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 307 din 04 august 2005, care prin prevederile sale va contribui la propagarea unui comportament demn şi adecvat, incompatibil cu tratamentul inuman şi promovarea unei noi politici în domeniul cadrelor. De asemenea, au fost elaborate Criteriile de evaluare a performanţelor activităţii profesionale a colaboratorilor sistemului penitenciar, la care se va anexa Fişa de evaluare cu obiective de apreciere care, după aprobare, vor fi utilizate la selectarea eficientă şi aprecierea justă a personalului penitenciar, conform standardelor şi cerinţelor înaintate. Vizînd condiţiile de muncă ale personalului penitenciar, menţionăm că acestea de asemenea, sunt dependente de situaţia economică generală din ţară. Este de menţionat faptul că, la 23.12.2005 a fost adoptată Legea nr. 355 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, care prevede majorări de salarii inclusiv pentru persoanele cu funcţii specifice apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice. De asemenea, s-au elaborat şi urmează a fi promovate şi unele modificări şi completări la Legea privind sistemul penitenciar (nr.1036 din 17.12.1996), ce au drept scop îmbunătăţirea protecţiei sociale a colaboratorilor sistemului penitenciar.

Referitor la acest capitol, menţionăm, că în perioada anului 2005, din locurile de detenţie au fost eliberaţi 2551 de cetăţeni. Prin prisma adresărilor la Centrul pentru Drepturile Omului, atestăm că adaptarea lor socială este anevoioasă. Multe persoane, la eliberarea din instituţiile de corijare, nu dispun de acte de identitate, haine decente, surse financiare pentru a se deplasa la locul de trai permanent, spaţiu locativ.

Incontestabil, statul întreprinde măsuri concrete întru ameliorarea situaţiei acestora.De la 01 ianuarie 2006 au intrat în vigoare modificările la Legea nr.297 din 24.02.1999 cu

privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, conform cărora persoanele care şi-au ispăşit pedeapsa privativă de libertate, beneficiază de o indemnizaţie unică, care se achită la data eliberării, de către penitenciarul respectiv, Guvernul, aprobînd Regulamentul privind modul de plată a indemnizaţiei unice pentru persoanele eliberate din locurile de detenţie. Pînă la intrarea în vigoare a modificărilor respective, de îndemnizaţii se bucurau doar posesorii buletinelor de identitate.

Lipsa actelor de identitate este un alt impediment pentru integrarea deplină a foştilor deţinuţi în societate, actele de identitate provizorii (model F-9), eliberate de Ministerul dezvoltării informaţionale, fiind doar o soluţie temporară. Lipsa banilor nu este unicul motiv de imposibilitate a obţinerii actelor de identitate, ci şi lipsa spaţiului locativ şi, respectiv, a domiciliului stabil este o piedică serioasă în procesul reintegrării sociale. Se ştie că în multe cazuri rudele apropiate ale persoanelor care îşi ispăşesc pedeapsa recurg la diverse tranzacţii imobiliare, în urma cărora deţinuţii pierd dreptul asupra spaţiului locativ, iar direcţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei cer neîntemeiat prezentarea vizei de reşedinţă la perfectarea actelor de identitate. Acest cerc vicios nu permite soluţionarea multor probleme şi realizarea drepturilor acestei categorii la libera circulaţie, muncă, ocrotirea sănătăţii.

Deţinerea separată a condamnaţilor în penitenciare este prevăzută de art. 224 a Codului de executare. Astfel în penitenciare se deţin separat:

a) femeile – de bărbaţi;b) minorii – de adulţi; c) persoanele aflate sub arest preventiv – de condamnaţi;d) persoanele condamnate pentru prima dată – de persoanele condamnate care anterior au

executat pedeapsa arestului sau închisorii şi care au antecedente penale nestinse;e) condamnaţii la pedeapsa arestului – de condamnaţii la pedeapsa închisorii;f) condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă – de ceilalţi condamnaţi;g) condamnaţii pentru săvîrşirea infracţiunii cu participaţie – de ceilalţi participanţi la

aceeaşi infracţiune;

64

h) condamnaţii transferaţi în regim iniţial de deţinere în calitate de sancţiune disciplinară – de condamnaţii aflaţi în regim iniţial pentru prima dată;

i) condamnaţii care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea – de ceilalţi condamnaţi;

j) condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire – de ceilalţi condamnaţi.

De asemenea, în scopul sporirii siguranţei condamnaţilor sau creării condiţiilor pentru tratamentul lor, administraţia penitenciarului poate aplica şi alte criterii de deţinere separată a condamnaţilor decît cele prevăzute în alin. (1) al prezentului articol. În vederea separării deţinuţilor în funcţie de criteriile menţionate, precum şi în funcţie de regimul stabilit acestora prin decizia comisiei penitenciare, în penitenciare au fost create, prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 327 din 18 august 2005 privind stabilirea tipurilor penitenciarelor şi sectoarelor de detenţie, sectoare separate.

În vederea reintegrării şi re-socializării condamnaţilor, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a elaborat programe socio-educative, care în prezent se implementează în penitenciarele republicii. Dintre acestea menţionăm:

- Programul cu privire la pregătirea pentru liberarea deţinuţilor din detenţie “PROSOCIAL”;

- Programul cu privire la pregătirea pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen.

Referitor de problema reintegrării şi re-socializării deţinuţilor, în prezent, în Republica Moldova se implementează institutul Probaţiunii, care ar avea drept scop reabilitarea şi re-socializarea persoanelor aflate în conflict cu legea, atît a persoanelor minore cît şi a celor adulte şi care urmează a fi aplicată în orice fază a cauzelor penale (probaţiune: presetenţială, setenţială şi postsetenţială). În acest sens, de către Departamentul de executare au fost elaborate: proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la crearea Serviciului de Probaţiune şi proiectul Legii cu privire la Probaţiune.

Implementarea Institutului Probaţiunii şi a alternativelor la detenţie este bazată în special pe recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cum sînt: Recomandarea nr.R22(99), din 30.09.1999; Recomandarea R(97)12 din 10.09.1997 şi Recomandarea R (2003)22 din 24.09.2003. Totodată aceasta este o necesitate stringentă a statului, care ar avea drept scop micşorarea numărului de deţinuţi în instituţiile penitenciare şi educarea unei societăţi sănătoase.

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei recomandă în special aplicarea către persoanele condamnate pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave a pedepselor penale condiţionate şi comunitare (alternative detenţiei), îndreptate spre reducerea esenţială a deţinuţilor în penitenciare şi corijarea lor în stare de libertate, aflîndu-se sub supravegherea persoanelor pregătite special în acest domeniu şi fiindu-le prestate servicii educativ – profilactice şi de reabilitare social – psihologică, bazate pe un program complex de măsuri în acest sens. Astfel, implementarea Serviciului Probaţiune ar avea efect benefic pentru Republica Moldova, în condiţiile în care supraaglomerarea instituţiilor penitenciare cu deţinuţi produc cheltuieli enorme din partea statului pentru întreţinerea sistemului penitenciar şi favorizează răspândirea bolilor infecţioase, în special a tuberculozei, fapt care reprezintă un element negativ pentru întreaga societate.

ARTICOLUL 11

Art. 51 alin. 2 Cod Penal stipulează că răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de legea penală, iar alin.3 al aceluiaşi articol prevede că aplicarea prin analogie a legii penale este interzisă. Nu poate fi supusă răspunderii penale persoana care are o obligaţie civilă.

Conform art.8 alin (2) Cod Civil, drepturile şi obligaţiile civile apar:

65

a) din contracte şi din alte acte juridice;b) din acte emise de o autoritate publică prevăzute de lege drept temei al apariţiei

drepturilor şi obligaţiilor civile;c) din hotărîre judecătorească în care sînt stabilite drepturi şi obligaţii;d) în urma creării şi dobîndirii de patrimoniu în temeiuri neinterzise de lege;e) în urma elaborării de lucrări ştiinţifice, creării de opere literare, de artă, în urma

invenţiilor şi altor rezultate ale activităţii intelectuale;f) în urma cauzării de prejudicii unei alte persoane;g) în urma îmbogăţirii fără justă cauză;h) în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care

legislaţia leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.Răspunderea civilă survine din contracte şi din delicte. În situaţia în care drepturile civile

sînt încălcate conform art.11 Cod Civil acestea pot fi apărate prin următoarele metode: a)recunoaşterea dreptului;b)restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se

încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;c) recunoaşterea nulităţii actului juridic;d) declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică;e) impunerea la executarea obligaţiei în natură;f) autoapărarea;g) repararea prejudiciilor;h) încasarea clauzei penale;i) repararea prejudiciului moral;j) desfiinţarea sau modificarea raportului juridic;k) neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o

autoritate publică;l) alte căi prevăzute de lege.Pentru a exista o siguranţă în executarea obligaţiilor Codului Civil în Capitolul VI din

cartea a treia se prevăd mijloacele de garantare a executării obligaţiilor: clauza penală, arvuna, garanţia debitorului, retenţia. De asemenea un mod de garantare a executării obligaţiilor este şi contractul de fidejusiune, reglementat de art. 1146-1165 ale Codului Civil.

ARTICOLUL 12

Art. 27 al Constituţiei Republicii Moldova stipulează expres aceste drepturi inerente oricărei persoane şi anume: „Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară”.

Garantarea respectării drepturilor sus-menţionate în ceea ce priveşte cetăţenii străini şi apatrizii este accentuată în Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova, art. 10 şi respectiv art. 16:

„Cetăţenii străini şi apatrizii domiciliaţi în Republica Moldova beneficiază de dreptul la locuinţă ca şi cetăţenii Republicii Moldova”.

„Cetăţenii străini şi apatrizii au dreptul de a circula pe teritoriul Republicii Moldova şi de a-şi stabili domiciliul în modul stabilit de legislaţia în vigoare”.

Conform art. 7 al Legii Republicii Moldova, nr. 269 din 09.11.94 „Cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova”, evidenţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care intră în Republica Moldova se efectuează la momentul trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova, prin introducerea informaţiei din actele de identitate în Registrul de stat al populaţiei. Temei pentru şederea legală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de pînă la 90 de zile pe parcursul a 6 luni, serveşte prezenţa în actele de identitate naţionale a

66

menţiunilor corespunzătoare, aplicate de Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova, cu privire la trecerea frontierei de stat, confirmate prin informaţia din Registrul de stat al populaţiei. Cetăţenii străini şi apatrizii care au intrat în Republica Moldova pe un termen de peste 90 de zile se pot stabili cu traiul, temporar sau permanent, numai după obţinerea adeverinţelor de imigrant sau a confirmărilor de repatriere, eliberate de către organele competente, în baza cărora se perfectează permisele de şedere sau buletinele de identitate pentru apatrizi. Permisul de şedere se eliberează în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

În conformitate cu Legea susmenţionată, cetăţenii RM au dreptul de a ieşi şi intra în RM în baza paşaportului, iar refugiaţii – în baza documentului de călătorie, eliberat de către organele competente. Refuzul eliberării paşaportului şi a documentului de călătorie are obligaţiuni patrimoniale faţă de stat, de persoane fizice şi juridice, conform instanţei de judecată.

Prin Hotărîrea cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 376 din 6 iunie 1995, nr. 286 din 17.03.2006 se stabileşte că locuitori ai Republicii Moldova se consideră persoanele care au domiciliu pe teritoriul ei: cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii şi refugiaţii. Evidenţa locuitorilor Republicii Moldova se efectuează prin înregistrarea acestora la organele competente în raza cărora este amplasat domiciliul sau reşedinţa.

În oraşe şi municipii decizia privind înregistrarea cetăţenilor este luată de către şeful secţiei (biroului) de evidenţă şi documentare a populaţiei, iar în celelalte localităţi - de către persoanele responsabile de evidenţa locuitorilor din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale asigură evidenţa locuitorilor în raza teritorială de competenţă, cu furnizarea ulterioară a informaţiei, în 48 ore, Ministerului Dezvoltării Informaţionale, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale subordonate acestuia, pentru actualizarea datelor din Sistemul informaţional automatizat „Registrul de stat al populaţiei” (în continuare - Registrul de stat al populaţiei). Persoana fizică poate avea înregistrare permanentă şi temporară.

Înregistrarea la domiciliu se efectuează prin aplicarea unei ştampile speciale în fişa de însoţire din buletinul de identitate sau din permisul de şedere, iar pentru pensionarii şi persoanele care refuză să deţină acte de identitate de tip nou din motive religioase - în paşaportul de uz intern (modelul anului 1974), cu menţiunile respective, la compartimentul „Domiciliul”, introducînd ulterior informaţia în Registrul de stat al populaţiei. Se consideră valabilă informaţia privind înregistrarea la domiciliu, indicată în actele de identitate şi actualizată în Registrul de stat al populaţiei. În cazul în care datele privind înregistrarea la domiciliu nu corespund celor incluse în Registrul de stat al populaţiei, se consideră autentice acestea din urmă.

Persoanele fizice care îşi schimbă domiciliul vor depune cerere de înregistrare la organele competente în raza cărora este amplasat noul domiciliu. Solicitanţii înregistraţi la noul loc de domiciliu sînt radiaţi în mod automat din evidenţa anterioară. Cererea privind înregistrarea persoanei la domiciliu sau la locul de reşedinţă se depune personal sau prin mandatar, în baza procurii autentificate notarial.

Totodată, în Anexa I este reflectată informaţia privind procesele migraţionale în RM în anii 2002–2006.

În ceea ce priveşte condiţiile pentru deplasare la studii peste hotare a cetăţenilor RM, în conformitate cu Legea susmenţionată cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, minorii (elevii şi studenţii) care au împlinit vîrsta de 14 ani şi sunt înmatriculaţi la studii în instituţii de învăţămînt din alte state, la ieşirea şi intrarea în RM, prezintă actul de înmatricularea la instituţia de învăţămînt respectivă şi declaraţia eliberată de unul din părinţi, autentificată notarial, care conţine consimţămîntul acestuia pentru ieşirea şi intrarea minorului în RM, cu indicarea ţării de destinaţie, scopul călătoriei perioadei de aflare a minorului în ţara de destinaţie, iar în cazul altor reprezentanţi legali – consimţămîntul acestora, exprimat prin decizie a autorităţii tutelare. Declaraţia este valabilă pe un an de studii.

67

Art.22 din Legea despre culte nr.979-XII din 24.03.1992 (cu modificările şi completările ulterioare) prevede că „Angajarea cetăţenilor străini pentru activităţi religioase precum şi delegarea în străinătate în acelaşi scop a cetăţenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităţilor de stat”. În acest sens Serviciul de Stat, în baza alineatului 11 din p.5 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr.201 din 25.02.2003 îşi exprimă acordul pentru activitatea religioasă a cetăţenilor străini în cadrul cultelor religioase.

ARTICOLUL 13

Prin Hotărîrea Guvernului nr. 529 din 17 mai 2006 „Privind acţiunile de reorganizare a unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice”, a fost dizolvat Biroul Naţional Migraţiune, iar funcţiile acestuia au fost preluate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC). Astfel, MAI i-au fost atribuite funcţiile de monitorizare şi coordonare a proceselor migraţionale, analiză şi control a respectării legislaţiei în domeniul migraţiunii şi azilului; elaborare a proiectelor de acte normative în vederea reglementării statutului juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor; eliberare a invitaţiilor cetăţenilor străini şi apatrizilor, prelungire a termenului vizelor de intrare şi acordare a vizelor de ieşire de pe teritoriul Republicii Moldova; acordare a statutului de imigrant, refugiat sau de repatriat. Totodată, MAI elaborează proiectul hotărîrii Guvernului privind stabilirea cotei anuale de imigrare, monitorizează completarea cotei anuale de imigrare, gestionează fluxul migraţional în Republica Moldova; asigură acumularea, păstrarea, prelucrarea, difuzarea şi schimbul de informaţii referitoare la procesele migraţionale pe plan intern şi extern şi păstrează şi în colaborare cu alte organe ale administraţiei publice centrale completează baza de date privind evidenţa cetăţenilor străini şi apatrizilor, aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova. MEC a preluat atribuţiile ce ţin de gestionarea migraţiei de muncă şi de elaborare şi implementare a politicilor de în domeniul migraţiei de muncă.

În aceste circumstanţe, a apărut necesitatea de a modifica legislaţia în domeniul migraţiunii la compartimentele ce ţin de exercitarea atribuţiilor funcţionale de către instituţiile desemnate.

A fost elaborat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative prin care se propune modificarea şi completarea Legii cu privire la migraţiune nr. 1518–XV din 06 decembrie 2002, Legii cu privire la statutul refugiaţilor nr. 1286-XV din 25 iulie 2002, Legii cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova nr. 269 din 09 noiembrie 1994, Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane nr. 241 din 20 octombrie 2005, Legii taxei de stat nr. 1216-XII din 03 decembrie 1992 şi Codului cu privire la contravenţiile administrative.

Astfel, în Legea cu privire la migraţiune se propune modificarea articolelor privind competenţa autorităţilor publice, respectiv, MAI şi MEC care, în calitate de organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, sînt abilitate cu funcţii de gestionare, coordonare şi reglementare a proceselor migraţionale, inclusiv a migraţiei forţei de muncă, în colaborare cu alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice.

Din motiv că atribuţiile funcţionale ale Biroului Naţional Migraţiune au fost divizate la MAI şi MEC, a fost necesar ca articolul 8 şi, în consecinţă, articolul 9 ale Legii cu privire la migraţiune să fie expuse într-o nouă redacţie, iar pe parcursul Legii să se indice noile organe, fiecare în dependenţă de competenţa care îi revine.

Din motivele expuse, se propun modificări şi în Legea cu privire la statutul refugiaţilor şi Legea cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova.

Reieşind din noile competenţe funcţionale ale MAI şi MEC, se propune şi modificarea Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane şi Legii taxei de stat.

Avînd în vedere, că în Legea taxei de stat nu s-au efectuat modificări după adoptarea în 2002 a Legi cu privire la migraţiune, se propune modificarea noţiunii “autorizaţie de încadrare în cîmpul muncii” în “permis de muncă”.

68

Modificarea propusă în articolul 31/1 al Codului cu privire la contravenţiile administrative reiese din faptul, că prin Legea nr. 324-XVI din 15.12.2005 a fost modificat articolul 191/1, prin care s-a exclus alineatul 1. Astfel, alineatele 2 şi 3 ale acestui articol au devenit alineatele 1şi 2, fapt despre care s-a omis să se indice şi în art. 31/1.

La elaborarea variantei definitivate a proiectului au fost luate în consideraţie propunerile ministerelor interesate, precum şi obiecţiile Ministerului Justiţiei.

În vederea armonizării şi ajustării cadrului legislativ naţional la standardele internaţionale şi întru executarea poruncii Guvernului nr. 1210-571 din 22.09.2006, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale a fost elaborat proiectul legii privind regimul străinilor în Republica Moldova.

Proiectul Legii este compus din 11 capitole şi 95 articole.Capitolul I – Dispoziţii generale, include domeniul de reglementare, excepţiile, noţiunile

aplicabile în sensul legii, drepturile şi obligaţiile generale ale străinilor, precum şi asistenţa socio-economică a străinilor pentru integrarea lor în societate.

Capitolul II – Dispoziţii privind intrarea şi ieşirea străinilor pe şi din teritoriul Republicii Moldova, obligaţiile transportatorilor, cazurile de nepermitere a intrării în ţară, situaţiile cînd se dispune interzicerea intrării şi durata perioadei de interzicere. Menţionăm, că în proiectul legii se utilizează două noţiuni ca „nepermiterea intrării” şi „interzicerea intrării”. Prin situaţia de nepermitere a intrării se are în vedere cazul cînd străinul se află în punctul de trecere a frontierei de stat şi survin anumite situaţii pentru care acestuia nu i se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Situaţia de nepermitere a intrării include şi cazurile de interzicere a intrări în ţară sau, altfel spus, sînt restricţii pentru o anumită perioadă de timp de a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, proiectul stipulează şi condiţiile de ieşire şi cazurile de nepermitere a ieşirii.Capitolul III – Regimul acordării vizelor. Pînă în prezent legislaţia în vigoare nu conţine

reglementări suficient de exhaustive şi clare privind tipurile de vize şi modul acordări lor. Hotărîrea Guvernului nr. 376 din 06.06.1995 „Cu privire la măsurile suplimentare de realizare a Sistemului naţional de paşapoarte” conţine reglementări incomplete şi nu corespunde necesităţilor actuale în procedura acordării vizelor. În acest capitol se reglementează tipurile de vize în dependenţă de scopul solicitării acestora, precum şi condiţiile necesare a fi întrunite pentru acordarea lor. Capitolul include şi acordarea vizelor pe bază de invitaţie, care se eliberează pentru străini din anumite ţări (este vorba de ţările cu risc sporit de migraţie) şi constituirea depozitelor bancare ca o garanţie a întoarcerii străinului în ţara de origine.

Capitolul IV – Acordarea dreptului de şedere provizorie. Capitolul reglementează condiţiile de acordare şi prelungire a dreptului de şedere provizorie străinilor la solicitarea titularului vizei de lungă şedere. Dreptul de şedere provizorie se acordă în baza deciziei de acordare a dreptului de şedere, emisă de autoritatea competentă pentru străini. De asemenea, sînt incluse reglementări privind condiţiile speciale de acordare şi prelungire a dreptului de şedere provizorie în dependenţă de scopul aflării pe teritoriul Republicii Moldova.

Capitolul V – Stipulează acordarea dreptului de şedere permanentă străinului titular al unui drept de şedere provizorie. Acordarea dreptului de şedere provizorie poate fi acordat: străinilor căsătoriţi cu cetăţeni ai Republicii Moldova de cel puţin 3 ani; celorlalte categorii de străini dacă domiciliază de cel puţin 5 ani pe teritoriul ţării. În regim facil se acordă drept de şedere permanentă străinilor de origine din Republica Moldova sau născuţi pe teritoriul Republicii Moldova şi urmaşilor acestora, indiferent de locul lor de trai; persoanelor care au locuit permanent pe teritoriul actual al Republicii Moldova cel puţin 10 ani şi au plecat peste hotare pentru a-şi stabili domiciliul, la muncă, la studii sau la tratament; persoanelor eliberate din locurile de detenţie situate în afara ţării, care pînă la săvîrşirea infracţiunii au locuit permanent pe teritoriul Republicii Moldova.

Capitolul VI – Anularea şi revocarea dreptului de şedere - include cazurile de anulare şi cazurile de revocare a dreptului de şedere, precum şi modul de înştiinţare a titularului dreptului de şedere despre anularea sau revocarea acestuia.

69

Capitolul VII - Regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Capitolul include reglementări noi a unui şir de instituţii juridice care în prezent în legislaţia în vigoare nu se conţin, ce ţin de îndepărtarea străinilor de pe teritoriul ţării care se realizează prin dispoziţia de părăsire a teritoriului, returnarea, inclusiv returnarea în baza acordurilor de readmisie, reîntoarcerea voluntară, expulzarea. De asemenea, capitolul stipulează şi astfel de instituţii noi pentru legislaţia noastră, ca: declararea străinilor ca indezirabil pentru situaţia în care sînt indicii temeinici, că acesta desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol siguranţa naţională sau ordinea publică; luarea în custodie publică a străinilor în cazul în care aceştia nu au putut fi returnaţi în termenul stabilit de lege, precum şi împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării şi care din considerente obiective nu pot fi îndepărtaţi de pe teritoriul Republicii Moldova; regimul tolerării străinilor care la moment nu pot fi îndepărtaţi de pe teritoriul ţării.

Capitolul VIII – Documentarea străinilor. Din momentul acordării dreptului de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova străinilor li se eliberează documente prin care se confirmă acest drept. Totodată, se stipulează şi documentarea străinilor, inclusiv a apatrizilor, în cazul în care aceştia îşi stabilesc domiciliul permanent pe teritoriul Republicii.

Capitolul IX – Prelucrarea şi protecţia datelor personale ale străinilor. Acest capitol stipulează modalitatea de evidenţă a străinilor în Sistemul informaţional integrat automatizat în domeniul migraţiei ca sistem complex de prelucrare a datelor personale ale străinilor şi organele abilitate cu organizarea evidenţei.

Capitolul X – Regimul juridic aplicabil străinilor minori. În acest sens, faţă de străinii minori neînsoţiţi se adoptă anumite măsuri prin care se asigură securitatea acestora.

Capitolul XI – În „Dispoziţii finale şi tranzitorii” se reglementează situaţia suportării cheltuielilor ocazionate de îndepărtarea străinilor de pe teritoriul ţării, măsurile necesare a fi întreprinse de către Guvern pentru gestionarea eficientă a migraţiei şi acţiunile necesare pentru intrarea în vigoare a legii.

Adoptarea şi implementarea legii privind regimul străinilor în Republica Moldova se prezintă a fi foarte oportună în lumina asigurării unui mecanism complet, uniform şi continuu de reglementare a regimului străinilor pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei proceduri uniforme de documentare a acestora. În acest context există toate premisele pentru a spori încrederea comunităţii internaţionale faţă de statul nostru în intenţia sa de a realiza efectiv şi consecvent integrarea europeană şi dezvoltarea calitativă a raporturilor interstatale.

În scopul asigurării şi menţinerii ordinii, securităţii şi moralei publice, s-a propus modificarea şi completarea Legii despre culte nr. 979 -XII din 24.03.1992, prin introducerea unei prevederi legislative ce va obliga organizaţiile religioase, înregistrate în modul stabilit pe teritoriul Republicii Moldova, să obţină avizul organului administraţiei publice locale şi, respectiv, a organului de stat pentru culte pentru a construi, închiria, folosi sedii sau încăperi în scopul desfăşurării ritualurilor religioase sau de cult. Propunerea în cauză a fost condiţionată şi de faptul că în republică activează organizaţii obşteşti care sub diferite pretexte de studiere a folclorului şi culturii altor popoare, organizează desfăşurarea neautorizată a diverselor ritualuri religioase care de multe ori au un impact negativ asupra mentalităţii şi psihicului uman.

Aplicarea faţă de cetăţeanul străin sau apatrid a expulzării de pe teritoriul Republicii Moldova este prevăzută în Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova, Legea cu privire la migraţiune, Regulile de şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în Republica Moldova, Codul cu privire la contravenţiile administrative şi Codul penal al Republicii Moldova.

In conformitate cu actele legislative menţionate, expulzarea constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor străini şi apatrizilor care au încălcat regulile de şedere în Republica Moldova şi are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii pe viitor de către aceştia a unor fapte socialmente periculoase.

70

Expulzarea poate fi aplicată ca sancţiune complimentară în cazul săvîrşirii de către străin a contravenţiilor administrative.

Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. In cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoarea, arestul administrativ sau executarea altei sancţiuni numite de către instanţa de judecată, aducerea la îndeplinire a expulzării va avea loc după executarea pedepsei.

Urmează a fi expulzaţi din Republica Moldova, străinii care periclitează securitatea naţională, ordinea sau morala publică, precum şi în cazul când intrarea, şederea lor în ţară sunt efectuate cu încălcarea legislaţiei, adică se află în ţară fără viza de intrare, permis de şedere sau buletin de identitate valabil, deţin vize de intrare, permise de şedere sau buletine de identitate expirate, încalcă regulile vamale şi valutare, se eschivează de la examenul medical, ori a căror teste au arătat că sunt bolnavi de SIDA, au adus sau încearcă să aducă ilicit în ţară alţi cetăţeni, au folosit diferite documente false sau au declarat date personale false în scopul obţinerii vizei de intrare, permisului de şedere sau a buletinului de identitate, se eschivează de la plecarea din ţară la expirarea sau reducerea termenului de şedere stabilit.

Cetăţeanul străin sau apatridul este expulzat în ţara al cărei cetăţean este sau ale cărei autorităţi i-au eliberat acte de identitate, sau în temeiul tratatelor internaţionale, în ţara din care a intrat pe teritoriul Republicii Moldova.

Expulzarea nu poate fi aplicată faţă de cetăţeanul străin sau apatridul, dacă există dovezi că în ţara în care urmează a fi expulzat, el poate fi persecutat pe motive de rasă, naţionalitate, religie, pentru opiniile sale politice sau ar putea fi expus unui tratament inuman şi degradant, torturii ori pedepsei capitale.

Cauzele privind expulzarea străinului sau apatridului se intentează de către persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la iniţiativă proprie sau în baza cererii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei ce asigură aflarea străinului în ţară.

Expulzarea cetăţenilor străini şi apatrizilor se efectuează de către organele afacerilor interne în temeiul hotărârii instanţei de judecată.

Cheltuielile pentru expulzare sunt suportate de persoanele expulzate, persoanele care i-au invitat în Republica Moldova, iar în cazul în care din motive obiective, expulzarea nu poate fi efectuată din contul persoanelor menţionate, se poate dispune efectuarea expulzării din contul bugetului de stat.

La executarea deciziilor privind expulzarea străinului de pe teritoriul Republicii Moldova, la momentul actual întâmpinăm mai multe obstacole, cît obiective, atît şi subiective. În primul rând, acestea sunt legate de suportarea cheltuielilor financiare pentru a-l expulza pe străin. În majoritatea cazurilor, străinii care sunt depistaţi că se află ilegal, nu dispun de bani pentru a-şi asigura repatrierea.

In cazul cînd persoana, sau grupul de persoane care urmează a fi expulzaţi au intrat clandestin pe teritoriul ţării, nu dispun de acte de identitate şi în drumul său pînă a fi reţinuţi, de asemenea s-au aflat şi deplasat ilegal pe teritoriul unuia sau mai multor state, este dificil de a stabili ruta concretă, filiera de migraţiune ilegală, de a argumenta motivele pentru ai readmite în ţara vecină sau limitrofa. Aceştia nu sunt dispuşi să coopereze, deoarece doresc tergiversarea procedurii.

În situaţia actuală, cînd mai multe state, cetăţeni ai cărora se declară migranţi ilegali, nu au reprezentanţe în Republica Moldova, este foarte dificilă procedura de identificare a lor şi obţinere a actelor de călătorie pentru repatriere.

În vederea asigurării funcţionării Centrului de plasament temporar al străinilor, cu acceptul Comisiei Europene, a demarat implementarea oficială a proiectului de reconstrucţie a instituţiei nominalizate, fiind semnat contractul de finanţare. A fost organizat şi desfăşurat tenderul pentru determinarea companiei ce va efectua lucrările de proiectare, termenul de finisare al cărora este de pînă la 4 luni. De asemenea în cadrul realizării proiectului a fost organizat un tender referitor la procurarea a trei unităţi de transport.

71

Legea cu privire la migraţiune, adoptată la 06.12.2002, prevede principiile şi obiectivele migraţiei, competenţele organelor administrative implicate în problemele migraţiei şi regulile de bază ale emigrării şi imigrării.

Legea stabileşte restricţii privind emigrarea şi imigrarea din/în Republica Moldova. Astfel, nu pot emigra persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, sînt trase la răspundere penală sau se află sub urmărire penală, precum şi cele care conform hotărîrii instanţei judecătoreşti, au obligaţii patrimoniale faţă de stat, faţă de unele persoane fizice şi/sau juridice.

Se interzice imigrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor care prezintă pericol pentru securitatea naţională, pentru ordinea, sănătatea sau morala publică, au săvîrşit infracţiuni contra păcii, contra securităţii omenirii, infracţiuni grave de altă natură, inclusiv militare, definite în actele internaţionale, au antecedente penale nestinse, suferă de maladii care prezintă pericol pentru sănătatea publică.

Pentru o anumită perioadă de timp, se interzice imigrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor care:

a) anterior au fost expulzaţi - pentru 5 ani;b) au încălcat anterior regimul de şedere în ţară - pentru 3 ani;c) au desfăşurat activitate de muncă în mod ilegal - pentru 3 ani;d) au comunicat cu premeditare informaţii false despre sine - pentru un an.

Persoanele care au copii comuni cu persoane cu domiciliu stabil pe teritoriul Republicii Moldova nu cad sub incidenţa restricţiilor temporare. De asemenea, această lege prevede suportarea cheltuielilor pentru expulzarea străinului din contul fondului de expulzare. Din păcate, un asemenea fond în prezent nu este instituit şi nu este determinată modalitatea acumulării surselor financiare în acest scop.

ARTICOLUL 14

În vederea consolidării cadrului normativ naţional şi ajustării acestuia la prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, inclusiv a Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, au fost întreprinse măsuri de elaborare şi modificare a actelor legislative şi altor acte normative subordonate legii. În scopul anterior-enunţat au fost elaborate:

- Concepţia reformării sistemului penitenciar şi Planului de măsuri pe anii 2004-2013, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 1624 din 31 decembrie 2003.

Referitor la îngrijorarea Comitetului pentru Drepturile Omului (CDO) în legătură cu condiţiile din facilităţile de detenţie, menţionăm că ansamblul măsurilor prevăzute în Concepţie, vizează îmbunătăţirea situaţiei în sistemul penitenciar, acestea fiind bazate pe experienţele avansate ale ţărilor ce au reformat sistemele penitenciare conform prevederilor standardelor europene în scopul corespunderii condiţiilor de detenţie cu prevederile actelor normative în domeniul drepturilor omului. Conform stipulărilor concepţiei menţionate, se preconizează reprofilarea instituţiilor penitenciare, îmbunătăţirea condiţiilor comunale şi de trai cu respectarea normelor de cazare, asigurarea asistenţei medicale acordată deţinuţilor, precum şi executarea măsurilor de ordin tehnico-genistic, modernizarea sistemelor de încălzire, iluminare, aerisire, aprovizionare cu apă, etc.

- Codul de executare adoptat prin Legea nr. 443 – XV din 24 decembrie 2004.- Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.

583 din 26 mai 2006. Statutul respectiv reprezintă realizarea obiectivelor strategice, identificate prin Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană (obiectivul 6), Planul Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului (capitolul 14), Strategia de creştere economică şi Reducere a Sărăciei pentru anii 2004-2006 (pct. 268);

72

- Normele minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi de eliberare a detergenţilor, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006. Acest act normativ a fost elaborat în baza art. 247 al Codului de executare, care prevede asigurarea deţinuţilor din penitenciare cu hrană caldă, de trei ori pe zi, din contul bugetului de stat, cu respectarea normelor minime stabilite de Guvern, urmărind drept scop – ajustarea legislaţiei naţionale la standardele europene, ţinînd cont de recomandările Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Fiind elaborat de comun acord cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, proiectul Hotărîrii citate a urmărit îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă a raţiei alimentare a deţinuţilor, prin mărirea valorii calorice în limitele necesităţilor fiziologice de alimentare a diferitor categorii de deţinuţi.

- Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 23 ianuarie 2006 privind instituirea Comitetului pentru Plîngeri. Instituit în temeiul art. 177 Cod de executare, Comitetul pentru Plîngeri, fiind organ independent, are drept scop asigurarea respectării drepturilor deţinuţilor, inclusiv dreptul la un recurs efectiv, pe întreaga perioadă de detenţie.

- Hotărîrea Guvernului nr. 826 din 14 august 2005 privind aprobarea listei instituţiilor penitenciare. Necesitatea redenumirii instituţiilor penitenciare a fost determinată de abrogarea Codului de executare a sancţiunilor de drept penal, art.62 al căruia prevedea existenţa coloniilor de corecţie, coloniilor aşezări, coloniilor de reeducare, izolatoarelor de anchetă penală, etc., precum şi de intrarea în vigoare a Codului de executare. Astfel, în rezultatul redenumirii instituţiilor penitenciare, la 18 august 2005 a fost aprobat Ordinul Ministerului Justiţiei nr.327 privind stabilirea tipurilor penitenciarelor şi sectoarelor de detenţie stabilite în cadrul acestora.

La 21 iulie 2006 a fost adoptată Legea nr.244 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova.

Legea respectivă a fost elaborată de către Ministerul Justiţiei în comun cu Curtea Supremă de Justiţie, întru realizarea adecvată a Programului calendaristic al acţiunilor legislative în conformitate cu Rezoluţia şi recomandările Comisiei pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei, adoptat prin Hotărîrea Parlamentului nr.284-XVI din 11 noiembrie 2005, care prevede reformarea sistemului judecătoresc prin revizuirea legislaţiei privind procedurile civile.

Prin intermediul amendamentelor, a fost introdus un articol nou – 12/1, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, conform căruia dacă, în procesul judecării pricinii, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este în drept să sesizeze, în conformitate cu prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea actului respectiv.

Au fost modificate articolele privitor la înlocuirea părţii care figurează greşit în proces, precum şi articolul ce ţine de intervenientul principal, care au fost conformate necesităţilor reale, deduse din practica uzuală.

La art.72 a fost introdus un nou alineat, care dă posibilitatea examinării pricinii, chiar dacă procurorul nu s-a prezentat în şedinţa de judecată, cu condiţia că acesta a fost înştiinţat legal. Potrivit amendamentelor, termenele de procedură stabilite de instanţa de judecată sau judecător, sunt prelungite numai de instanţă.

Adoptarea acestei legi a constituit un pas important în asigurarea unui cadru normativ eficient şi util în materia vizată, precum şi a contribuit la onorarea angajamentelor statului nostru faţă de Consiliul Europei şi alte foruri internaţionale.

Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti rămîne una din cele mai stringente probleme din agenda de lucru a Centrului pentru Drepturile Omului. Este deja cunoscut faptul că la situaţia de la sfîrşitul lui octombrie 2005 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis 36 de hotărîri, prin care a condamnat Guvernul Republicii Moldova din cauza neexecutării hotărîrilor judecătoreşti definitive, iar alte 35 de cereri se află la examinare pe rolul CEDO.

73

Cu toate că la 01 iulie 2005 a intrat în vigoare Codul de executare, sarcina căruia este de a apăra şi a realiza drepturile şi libertăţile persoanelor fizice şi juridice prin executarea silită a hotărîrilor, deciziilor, încheierilor, ordonanţelor, sentinţelor cu caracter civil ale instanţelor de judecată, problemele la acest capitol nu s-au diminuat. Dimpotrivă, pentru creditori în unele cazuri situaţia a devenit mai complicată.

Din informaţia Departamentului de executare, în perioada ianuarie – septembrie 2005 în cele 42 oficii de executare au fost preluate în procedură 287035 documente executorii (atît hotărîri judecătoreşti, cît şi decizii ale altor organe). Conform art. 82 Cod de executare, din numărul total de documente deţinute în procedură, 26668 documente au fost remise creditorilor, din diferite motive. Circa 28039 de documente executorii au fost remise pentru perfectarea corespunzătoare, conform cerinţelor art. 16 Cod de executare.

Noul Cod de executare prevede că în cazul neexecutării cerinţelor executorului judecătoresc, persoanele vinovate pot fi sancţionate cu amendă. Din momentul intrării în vigoare a Codului de executare şi pînă la finele anului 2005, de către şefii oficiilor de executare au fost aplicate 25 de amenzi. Aşadar, cu toate că statul întreprinde măsuri în vederea ameliorării situaţiei la acest capitol, neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti pe cauze civile rămîne a fi una dintre cele mai frecvente probleme abordate de petiţionari în adresările lor către avocaţii parlamentari.

De cele mai dese ori petiţionarii fac referinţă la încasarea restanţelor salariale, repunerea în funcţia anterior deţinută, încasarea datoriilor de la persoanele fizice şi juridice, încasarea pensiilor alimentare etc.

Cauzele ar fi următoarele: lipsa bunurilor sau veniturilor debitorilor, care ar putea fi supuse urmăririi silite conform legislaţiei în vigoare; plecarea unei bune părţi a populaţiei peste hotarele republicii, unde lucrează la negru; rata sporită a şomajului şi, în consecinţă, imposibilitatea urmăririi veniturilor debitorilor; posibilitatea creării firmelor-fantome fără acoperire patrimonială care, în cazul apariţiei unor datorii, nu pot fi somate spre achitare; efectuarea plăţilor în numerar între persoanele juridice; omiterea unor clauze contractuale, care ar asigura eventuala executare forţată a contractului; lipsa unei conlucrări eficiente între Departamentul de executare a deciziilor judiciare şi instituţiile ce deţin informaţii referitoare la patrimoniul debitorilor.

În procesul examinării petiţiilor nominalizate constatăm că în rîndul executorilor judecătoreşti s-a creat aşa-numitul „precedent profesional” de a restitui titlul executoriu fără executare în cazul constatării lipsei bunurilor şi mijloacelor financiare ale persoanelor debitoare, astfel ignorîndu-se prevederile alin. (5) art. 25 din Codul de executare al Republicii Moldova, care stipulează că executorul judecătoresc nu poate restitui documentul executoriu decît la cererea scrisă a creditorului sau după executarea documentului executoriu.

Conform prevederilor art. 82 din Codul de executare, titlul executoriu poate fi prezentat repetat spre executare la cererea creditorului, dacă debitorul nu are bunuri ori venituri sau bunurile lui nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, dacă la adresa indicată de creditor, debitorul nu locuieşte ori nu lucrează sau nu se află bunurile lui şi în alte cazuri. Din practica deja stabilită, executorul, contrar stipulărilor legale, restituind titlul executoriu din motivul imposibilităţii executării acestuia, explică creditorului dreptul de a prezenta spre executare repetat documentul executoriu, specificînd necesitatea deţinerii informaţiei despre bunurile debitorului, care ar putea fi ridicate în vederea executării hotărîrii judecătoreşti. Astfel, executorul declină obligaţiunile sale pe seama creditorului care, fiind cetăţean de rînd, nu are posibilitatea de a afla informaţii noi despre averea debitorului.

Deseori în petiţii se invocă tergiversarea executării hotărîrilor judecătoreşti, procedură ce durează o perioadă îndelungată. Nu în ultimul rînd petiţionarii invocă problema refuzului persoanei debitoare de a executa hotărîrea judecătorească dintr-un motiv sau altul. Deşi Codul de executare stabileşte expres în art. 26 consecinţele pentru neexecutarea cerinţelor judecătoreşti, inclusiv aplicarea amenzii sau chiar posibilitatea tragerii la răspundere contravenţională sau penală, constatăm că executorii judecătoreşti nu utilizează în măsură deplină prevederile nominalizate. Acest fapt ar putea fi generat atît de necunoaşterea prevederilor Codului de executare, intrat în vigoare la 01 iulie 2005, cît şi de eschivarea intenţionată de la aplicarea acestora.

74

O dată cu sporirea fenomenului muncii migraţionale peste hotarele republicii, a sporit numărul hotărîrilor neexecutate vizavi de plata pensiei de întreţinere. Această problemă rămîne în multe cazuri fără soluţionare în virtutea lipsei tratatelor bilaterale între Republica Moldova şi statul respectiv sau din motivul aflării ilegale a debitorului pe teritoriul altui stat. Luînd în considerare fluxul migraţional al populaţiei peste hotarele Moldovei, situaţia în cauză capătă proporţii considerabile, în urma căreia suferă în primul rînd copiii minori, care rămîn la întreţinerea unuia dintre părinţi.

În această ordine de idei, problema neexecutării hotărîrilor de încasare a pensiilor de întreţinere urmează să devină una prioritară la nivel statal pentru toate instituţiile şi organizaţiile de domeniu şi considerăm oportună urgentarea ratificării Convenţiei ONU cu privire la obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate.

Din an în an petiţionarii invocă limitarea exercitării dreptului de acces la justiţie şi din lipsa mijloacelor băneşti pentru achitarea taxei de stat pentru iniţierea procesului civil, înaintarea cererilor de apel şi de recurs. După intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă (redacţia 2002), s-a atestat o creştere considerabilă a numărului persoanelor care s-au adresat la Centrul pentru Drepturile Omului în legătură cu imposibilitatea achitării taxei de stat la depunerea recursului. Petiţionarii care, în marea majoritate sunt nevoiaşi, îşi exprimă nemulţumirea că sunt lipsiţi de posibilitatea să ceară scutire de taxa de stat, mai ales în situaţia în care, în cazul declarării inadmisibilităţii recursului, aceasta nu se restituie.

Deşi taxa de stat este o parte componentă a bugetului, avocaţii parlamentari consideră oportună revizuirea prevederilor Codului de procedură civilă, care reglementează plata taxei de stat la depunerea recursului, fapt ce ar oferi unor categorii de cetăţeni să se folosească realmente de calea de atac, prevăzută de legislaţie. În cadrul examinării acestei categorii de petiţii a fost constatată şi o discrepanţă în ceea ce priveşte atît aspectul legal, cît şi practic de aplicare a normelor legislative, care reglementează taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ (Codul de procedură civilă nr. 225-XV din 30 mai 2003, Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03.12.1992). Suprapunînd prevederile legilor menţionate, atestăm că între ele apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării.

În cadrul studierii selective a 46 de dosare examinate în contencios administrativ de către mai multe instanţe judecătoreşti din municipiul Chişinău, s-a stabilit următoarele: în 30 cazuri taxa de stat nu a fost achitată, în 7 cazuri a fost achitată taxa de stat în sumă de 18 lei, în 5 cazuri – 360 lei, cîte un caz de achitare a cîte 9, 18, 90 şi 202 lei. Această situaţie denotă că normele legislative în vigoare sunt aplicate, de la caz la caz, în mod diferit nerespectîndu-se principiile coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente.

Luînd în considerare această situaţie, avocaţii parlamentari au adresat Parlamentului propunerea de a revizui art.85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, art. 16, alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, art. 3 lit. c) din Legea taxei de stat întru aducerea în concordanţă şi unificarea normelor legislative, care reglementează perceperea taxei de stat pentru judecarea pricinilor născute din raporturi de contencios administrativ. De menţionat, că modificările propuse au fost deja operate.

Art.20 din Constituţie stipulează accesul liber la justiţie şi anume că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti (art. 114). Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii. Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate. Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.

Legea privind organizarea judecătorească nr. 514 din 6 iulie 1995 în art.1 prevede că puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi executivă.

75

Prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.191 din 8 mai 2003 a fost modificat art.15 din Legea nr. 514, astfel fiind exclusă veriga tribunalelor şi instituite 5 Curţi de Apel.

Art.116 din Constituţie statuează că judecătorii sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544 din 20 iulie 1995 în art.1 prevede că puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri.

Codul de Procedură Penală din 14 martie 2003 în art.18 prevede că orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită.

Codul de Procedură Civilă în art.5 stipulează că nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritatea a legislaţiei în vigoare, totodată renunţarea la dreptul adresării în instanţa judecătorească nu are efect juridic dacă acest act contravine legii ori încalcă drepturile, libertăţile sau interesele legitime ale persoanei.

Art.21 din Constituţie prevede că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

Vinovăţia persoanei se constată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă. Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa. Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. (art.8 CPP).

De asemenea, Parlamentul a aprobat, la 21.07.2006, în a doua lectură un set de legi ce modifică unele acte normative în vigoare şi la baza cărora a stat expertiza legislativă efectuată de către Consiliul Europei. aceste acte normative sunt: - Legea privind organizarea judecătorească;- Legea privind statutul judecătorului;- Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii;- Legea privind colegiul de atestare şi calificare a judecătorilor, etc.

În aceeaşi perioadă de referinţă, au fost întocmite avize asupra proiectelor de legi cum ar fi: - Legea privind sistemul de executare silită;- Legea cu privire la mediere;- Legea privind proiectul de modificare şi completare a Legii cu privire la avocatură.

Informarea populaţiei asupra cazurilor de comitere a crimelor cu furnizarea tuturor amănuntelor despre infractor poate fi justificată numai în cazul existenţei unei sentinţe de condamnare. În caz contrar, difuzarea informaţiilor care conţin dezvăluiri acuzatoare detaliate în adresa unei persoane, fără a fi precedată de o apreciere judiciară a tuturor circumstanţelor cauzei şi posibilitatea celui acuzat de a se apăra, constituie o încălcare a prezumţiei nevinovăţiei.

Concluziile despre vinovăţia persoanei nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea măsurilor de constrîngere faţă de ea se efectuează doar de organele competente, în cazurile şi modul strict prevăzut de legislaţia procesual-penală. Aceste prevederi, la părerea avocaţilor parlamentari, vin să asigure un grad înalt de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei puse sub urmărire penală şi garanţii contra unor tratări necorespunzătoare.

De remarcat, că măsurile de constrîngere (inclusiv suspendarea temporară din funcţie) se aplică pentru asigurarea ordinii în cadrul procesului penal. Cu toate acestea legea penală nu le atribuie un caracter obligatoriu şi constant, urmînd să fie aplicate doar după ce necesitatea şi temeinicia lor sunt dovedite în faţa organului judiciar, conform unei proceduri strict determinate,

76

parte integrantă a procesului de înfăptuire a justiţiei pe cauză. Anume exercitarea controlului judiciar asupra temeiniciei aplicării unor măsuri temporare de constrîngere faţă de funcţionar vine să-i garanteze drepturile lui constituţionale.

În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua dreptul prezumţiei nevinovăţiei (art.54 din Constituţie). Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie îndatorirea primordială a statului (art. 16 din Constituţie). În opinia instituţiei ombudsmanilor, aceste norme constituţionale trebuie să reflecte şi să confirme obligaţia statului de a institui o atare ordine de drept care, apriori, ar exclude situaţii de suprimare sau diminuare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi ar dezaproba adoptarea normelor care ar admite limitări ale dreptului garantat, chiar dacă, concomitent, s-ar asigura şi posibilitatea contestării lor ulterioare. Problema abordată ţine de adoptarea şi interpretarea legilor, precum şi de asigurarea omogenităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării, domenii atribuite în competenţa Parlamentului.

Referitor la asigurarea asistenţei juridice din oficiu pe toate cauzele menţionăm, că legislaţia naţională garantează asistenţa legală din oficiu, pe parcursul procesului penal, acordată bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile. Asistenţa legală asigurată ex officio, însă, datorită unor factori obiectivi şi subiectivi, este extrem de slabă. Taxele, de altfel simbolice, sunt achitate din contul mijloacelor bugetare. Prin urmare, avocaţi cu înaltă calificare şi cu experienţă nu pot fi găsiţi între juriştii, care asigură asistenţă legală gratuită.

În pricinile civile, un avocat poate fi numit din oficiu în cazul în care partea sau intervenientul sunt lipsiţi sau limitaţi în capacitatea de exerciţiu şi nu au reprezentanţi legali. În rest, cetăţenii pot beneficia de asistenţă juridică calificată doar în cazul încheierii unui contract cu un avocat, serviciile căruia sunt destul de costisitoare. În cazul în care persoanele nu dispun de mijloace financiare necesare, accesul liber la justiţie este iluzoriu pentru cei care nu-şi pot plăti un apărător sau reprezentant.

Din adresările la Centrul pentru Drepturile Omului, concluzionăm că un număr impunător de cetăţeni au nevoie de asistenţă juridică în cazul revendicării dreptului presupus lezat în instanţa de judecată. De cele mai dese ori aceştia fac parte din categoriile socialmente-vulnerabile ale populaţiei şi, neavînd posibilitatea să beneficieze de asistenţă juridică calificată, din lipsa mijloacelor financiare şi cunoştinţelor necesare, solicitanţii se adresează la instituţia Avocatului parlamentar pentru a beneficia de consultaţii juridice gratuite. Pe de altă parte, Parlamentul RM a adoptat în prima lectură Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat care reglementează condiţiile, volumul şi modul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat întru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, altor interese legitime ale persoanelor. Proiectul respectiv a fost remis Consiliului Europei spre expertizare. În perioada 29-30 mai 2007 s-a desfăşurat reuniunea de experţi pe marginea acestui proiect, în cadrul căreia au fost discutate deficienţele sistemului actual de asistenţă juridică garantată de stat în Republica Moldova, precum şi standardele Consiliului Europei în acest domeniu.

Într-o situaţie defavorizată se află persoanele deţinute în stare de arest. Problema în cauză continuă să rămînă în vizorul avocaţilor parlamentari. Avocaţii parlamentari au informat Consiliul Superior al Magistraturii, încă în anul 2004 despre unele încălcări grave la capitolul înfăptuire a justiţiei, ce nu pot fi tolerate într-un stat de drept, democratic.

În condiţiile în care, în anul 2005, au fost adoptate sentinţe de achitare în privinţa a 362 de persoane, tergiversarea examinării dosarelor şi înmînarea tardivă a copiilor de pe sentinţe constituie o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil, recunoscut de Convenţia europeană privind drepturilor omului. Întru reflectarea cît mai obiectivă şi veridică a situaţiei la acest capitol, prin prisma petiţiilor înregistrate, avocaţii parlamentari au solicitat concursul informaţional al Procuraturii Generale, Departamentului Instituţiilor Penitenciare. În urma investigaţiilor s-au constatat următoarele.

Contrar prevederilor art. 399 al Codului de procedură penală de a înmîna inculpatului copia de pe sentinţă sau de pe dispozitivul ei în cel mult 3 zile, condamnaţii sunt în aşteptarea acesteia de la 1 la 6-8 luni. Extrem de rare sunt cazurile în care condamnatului i-a fost înmînată sentinţa în

77

decursul unei luni după data condamnării. Spre exemplu, cetăţeanului V., condamnat de către judecătoria sect. Buiucani, la 11.05.2005, copia de pe sentinţă i-a fost înmînată abia la 16.09.2005; cetăţeanului T., condamnat de judecătoria Ştefan Vodă, la 15.12.2004, copia de pe sentinţă i-a fost înmînată abia la 14.07.2005.

Conform situaţiei din 15 noiembrie 2005, în aşteptarea copiilor de pe sentinţe şi a dispoziţiilor de punere în executare a sentinţelor se aflau mai mult de o lună, 8 şi, respectiv, 17 condamnaţi din Penitenciarul nr. 5 (Cahul); 9 şi, respectiv, 37 condamnaţi din Penitenciarul nr.13 (Chişinău); 3 condamnaţi din Penitenciarul nr. 17 (Rezina) erau în aşteptarea copiilor de pe sentinţe; 10 condamnaţi din penitenciarul nr. 11 (Bălţi).

Conform Codului de procedură penală, judecarea cauzelor penale se face în termen rezonabil, drept criteriu de apreciere a căruia fiind complexitatea cazului, comportamentul părţilor în proces, conduita instanţei de judecată. În virtutea unor factori obiectivi şi subiectivi, noţiunea de „termen rezonabil” este apreciată în mod diferit, fapt care generează tergiversarea examinării dosarelor penale, îndeosebi în instanţele de fond.

Conform situaţiei din 15 noiembrie 2005, numărul persoanelor, dosarele cărora se aflau în procedură primei instanţe şi durata detenţiei cărora era mai mare de un an, variază de la instanţă la instanţă. O situaţie critică la acest capitol s-a creat în judecătoriile Cahul (7 peroane); Comrat (9 persoane); judecătoriile din Municipiul Chişinău – sect. Centru (24 persoane); sect. Rîşcani (25 persoane); sect. Buiucani (26 persoane). În multe judecătorii, printre care şi judecătoria sect. Ciocana, de altfel, nu este înregistrat nici un caz analogic.

Prin urmare, cauzele acestor carenţe sunt nu numai de ordin obiectiv – lipsa sălilor de şedinţe, nivelul insuficient de dotare a instanţelor cu echipament tehnic, insuficienţa de translatori, neasigurare a traducerii calitative în limba pe care o înţelege persoana respectivă în cadrul procesului – dar şi de ordin subiectiv – organizarea nesatisfăcătoare a timpului de lucru al judecătorilor, gestionarea iraţională a sălilor de judecată.

Avocaţii parlamentari şi juriştii Centrului pentru Drepturile Omului, în virtutea obligaţiilor şi competenţelor, nu exercită şi nu substituie atribuţiile avocaţilor. Or, în multe cazuri, cum ar fi: solicitarea de a întocmi o cerere de chemare în judecată, un apel sau un recurs, solicitarea de a reprezenta interesele în instanţa de judecată, solicitantul rămîne descurajat de imposibilitatea de a-şi realiza dreptul accesului la justiţie. În această ordine de idei, este necesar de a realiza recomandările documentelor internaţionale, care presupun ca asistenţa judiciară să acopere toate tipurile de proceduri judiciare şi să fie acordată oricărei persoane sărace. Procedura solicitării de asistenţă judiciară gratuită să fie simplificată, iar singurele motive de respingere a cererii de asistenţă judiciară să fie inadmisibilitatea, lipsa şanselor de succes sau atunci cînd acordarea de asistenţă judiciară gratuită nu este în interesul justiţiei.

Dat fiind importanţa garantării accesului la justiţie, în opinia avocaţilor parlamentari, este necesară modificarea Codului de procedură civilă în vederea extinderii categoriilor de beneficiari ai asistenţei juridice din oficiu.

Privind atitudinea instanţei de judecată penală faţă de materialele probatorii obţinute prin tortură, tratament inuman sau degradant, una din problemele stringente în efectuarea justiţiei în Moldova îl reprezintă calitatea dosarului penal, înaintat de ofiţerul de urmărire penală sau de procuror în instanţa de judecată. Conform legislaţiei în vigoare (art. 24 din Codul de procedură penală – principiul contradictorialităţii), instanţa de judecată în înfăptuirea justiţiei are un rol pasiv. Ea nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii. În lumina prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 514-XIII din 06 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, justiţia în Republica Moldova se înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia, judecătorii fiind obligaţi să execute strict cerinţele legii la înfăptuirea ei. Anterior, Codul de procedură penală nu prevedea expres o procedură specială în situaţiile ce ofereau temei a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, iar procurorul, în urma analizei declaraţiilor sau înscrisurilor parvenite, fie pornea urmărirea penală pe acest fapt, fie refuza pornirea urmăririi penale. Prin completarea alin. (4) al articolului 298 din

78

Codul de procedură penală, efectuată prin Legea nr. 264-XVI din 28 iulie 2006 şi pusă în aplicare din 3 noiembrie 2006, procurorul actualmente este obligat să examineze orice declaraţie, plîngere sau alte circumstanţe ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, să înceapă urmărirea penală în temeiul articolului 274 din Codul de procedură penală în procedură separată, şi să efectueze cercetarea deplină a acestor circumstanţe, conform prevederilor Codului de procedură penală.

Dacă e să privim sub aspectul culpabilităţii unei autorităţi moldoveneşti care a antrenat o condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din cele 55 de hotărîri pronunţate pînă acum, care includ în sine 107 de cereri individuale, 11 din ele sunt condamnări din cauza torturii, maltratării şi a condiţiilor inumane sau degradante de detenţie – (cazurile Ostrovar, Şarban, Becciev, Corsacov, Boicenco, Holomiov, Pruneanu, Castraveţ, Istratii şi alţii) şi o condamnare pe marginea violării principiului dreptului la viaţă cu 4 cereri (cazul Ilaşcu şi alţii), procentajul de asemeni condamnări la CEDO fiind de 14, 01% din numărul total de cereri, pe marginea cărora au fost pronunţate hotărîri de condamnare al statului nostru la Înalta Instanţă Europeană.

ARTICOLUL 15

Art. 22 din Constituţie prevede că nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.

Codul Penal în art. 8 prevede că caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvîrşirii faptei. Conform art. 10 legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvîrşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.

ARTICOLUL 16

Art. 23 Cod civil stipulează că capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie etc. Nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de folosinţă şi exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege. Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule. Capacitatea de exerciţiu este reglementată de art. 19, 20, 21, 22 ale Codului civil.

ARTICOLUL 17

În vederea implementării art. 17 a PIDCP, a fost elaborat proiectului de Lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal”, care a fost adoptat în prima lectură de către Parlamentul RM.

Constituţia Republicii Moldova conţine prevederea potrivit căreia statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale contemporane, însoţite de crearea multiplelor baze de date cu capacităţi mari, care acumulează informaţia despre persoane concrete (date cu caracter personal), uşurinţa răspîndirii informaţiei din aceste baze provoacă necesitatea adoptării proiectului de lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter

79

personal”. Posibilitatea modificării informaţiei generează pericole suplimentare intereselor persoanelor, în legătură cu ce este necesar de a marca graniţele reglementării juridice privind protecţia datelor cu caracter personal. Scopul proiectului de lege conform art. 1, reprezintă garantarea respectării şi asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei la prelucrarea (orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal la colectare, înregistrare, organizare, stocare, precizare, adaptare, modificare, extragere (excluderea), consultare, acordare a accesului, utilizare, transmitere, difuzare, blocare sau nimicire) datelor cu caracter personal, inclusiv şi protecţia drepturilor la inviolabilitatea vieţii private, a secretului personal sau familial.

În măsura obligaţiilor sale deţinătorii datelor cu caracter personal a cetăţenilor devin structurile împuternicite de stat şi private: de exemplu, organele afacerilor interne, organele de stare civilă, instituţiile medicale, avocaţii, notarii, administraţia imobilului etc. Protecţia informaţiei, care conţine date cu caracter personal, trebuie să prezinte pentru toţi deţinătorii acesteia un proces riguros reglementat, ce previne violarea integrităţii, veridicităţii şi confidenţialităţii resurselor informaţionale a oricărei organizaţii, unde acestea se acumulează, indiferent de forma ei juridico-organizatorică şi tipul proprietăţii.

Prin urmare, acţiunea proiectului de Lege în cauză (articolul 2) se extinde asupra relaţiilor ce apar la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de către persoanele juridice şi fizice cu utilizarea mijloacelor automatizate sau fără utilizarea a unor astfel de mijloace, pe teritoriului Republicii Moldova precum şi în afara teritoriului Republicii Moldova. În art. 2 sunt prevăzute de asemenea relaţiile, asupra cărora acţiunea prezentei legi nu se extinde.

Proiectul de lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal” a fost elaborat în conformitate cu convenţiile şi acordurile internaţionale, precum şi în conformitate cu principiile de bază privind activitatea cu datele cu caracter personal, consfinţite în Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (1981), care a devenit un început pentru legislaţia corespunzătoare.

De rînd cu Constituţia Republicii Moldova, anume Convenţia indicată şi Protocolul adiţional la Convenţie (2001) formează cadrul juridic în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, prevăzut în articolul 3 al proiectului de lege. Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 483-XIVdin 02.07.1999 a ratificat Convenţia pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, însă acest instrument internaţional va intra în vigoare pentru RM după ce va fi prezentată informaţia privind ajustarea legislaţiei interne la prevederile Convenţiei, adică după adoptarea Legii în cauză. Nu este îndeajuns de a ratifica Convenţiile, este necesar de a întreprinde anumite măsuri întru aprobarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor, precum şi este proiectul de lege propus „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal”.Conform articolului 5 din proiect caracteristica datelor cu caracter personal se echivalează în sensul larg al cuvîntului la art. 5 al Convenţiei, creînd bine cunoscutele principii – principiile protecţiei datelor, adică datelor cu caracter personal. Obiectul prelucrării datelor cu caracter personal trebuie să fie datele:- obţinute în mod legal şi prelucrate corespunzător;- colectate şi înregistrate în scopuri determinate şi nu pot fi utilizate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;- exacte şi, după necesitate, actualizate;- păstrate într-o formă ce permite identificarea subiectului în măsura în care o necesită scopurile pentru care au fost colectate datele.

Este necesar de menţionat, că art. 6 „Prelucrarea datelor cu caracter personal” stabileşte baza juridică pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Punctul de plecare constă în aceea că Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu consimţămîntul necondiţionat şi în scris al persoanei fizice interesate (subiectului datelor cu caracter personal). Articolul 7 din Proiectul de lege menţionat, prevede prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal, referitoare la originea rasială sau etnică, convingerile politice, religioase sau de altă natură, datele cu caracter

80

personal privind starea sănătăţii sau viaţa sexuală, precum şi datele cu caracter personal privind condamnările penale. Prelucrarea datelor cu caracter personal, care fac parte din categoria de date speciale, precum şi păstrarea acestora, poate fi efectuată doar la acordul scris al subiectului datelor. În lipsa acordului corespunzător al subiectului de date cu caracter personal speciale, informaţia nu poate fi utilizată în alte scopuri decît acelea, pentru care aceasta se păstrează şi nu poate fi divulgată terţelor persoane.

Articolul 6 al proiectului de lege prevede dreptul subiectului de date cu caracter personal de aşi retrage acordul exprimat privind prelucrarea în orice moment. Însă pentru a preveni sporirea nejustificată a sarcinii de lucru a organelor de stat corespunzătoare din cauza interpelărilor nechibzuite, proiectul de lege asigură, ca retragerea acordului să nu aibă efect retroactiv.

În proiectul de lege sunt prevăzute cazurile cînd nu este necesar acordul subiectului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (art. 6 şi 7): spre exemplu exclusiv în scopuri statistice sau ştiinţifice şi cercetărilor istorice, dar cu condiţia depersonalizării datelor cu caracter personal, conform art. 15 a proiectului, şi anume excluderea din datele cu caracter personal a unor date, ce ar permite identificarea persoanei fizice, atribuindu-le forma de date anonime, care nu pot fi asociate cu persoana identificată.

Articolul 10 reglementează drepturile subiecţilor de date cu caracter personal şi deţine o poziţie cheie în proiectul de lege. Articolul întru totul corespunde Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, deoarece în ea sunt fixate prevederile, care acordă subiectului accesul la datele sale cu caracter personal, la primirea informaţiei despre deţinător şi locul aflării acestuia, de a solicita informaţia despre datele cu caracter personal supuse prelucrării, privind originea informaţiei despre aceste date, precum şi despre aceea unde au fost transmise sau unde este preconizat de a le transmite, dreptul de a contesta acţiunile şi inacţiunile deţinătorilor de date cu caracter personal la organul împuternicit pentru protecţia datelor cu caracter personal sau în instanţa de judecată.

Directiva Uniunii Europene prevede instituirea unui organ independent pentru protecţia datelor personale ca o condiţie obligatorie a oricărei legislaţii naţionale.

Articolul 11 a proiectului de lege însărcinează pe avocatul parlamentar cu controlul asupra garantării şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei la prelucrarea şi utilizarea datelor cu caracter personal, care creează o instituţie independentă Centrul Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal, care activează independent de la organele de stat.

Întrucît organul de supraveghere este chemat să asigure protecţia vieţii private a cetăţenilor, precum şi a datelor cu caracter personal, atunci rolul şi activitatea acestei organizaţii devine extrem importantă. În proiectul de lege (art. 11) sunt stabilite funcţiile Centrului pentru protecţia datelor cu caracter personal, de bază dintre care sunt:- examinarea adresărilor subiectului datelor cu caracter personal despre corespunderea

conţinutului datelor cu caracter personal şi metodelor de prelucrare;- realizarea controlului informaţiilor despre prelucrarea datelor cu caracter personal sau

atragerea în acest sens a altor organe de stat în limitele competenţelor acestora;- a cere de la deţinător precizarea, blocarea sau nimicirea datelor cu caracter personal ne-

veridice sau obţinute ilicit;- acţionarea în justiţie întru apărarea drepturilor subiecţilor de date cu caracter personal;- întocmirea, în ordinea prevăzută de legislaţia administrativă, a proceselor-verbale privind

încălcarea prevederilor prezentei legi;- ţinerea registrului deţinătorilor datelor cu caracter personal.

Lista funcţiilor Centrului în proiectul de lege este lărgită ţinînd cont de recomandaţiile Consiliului Europei. Una din funcţiile de bază de supraveghere a Centrului Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal este administrarea Registrului deţinătorilor de date cu caracter personal (art. 12). Dezvoltarea societăţii informaţionale cu atît mai mult va da imbold deţinătorilor de date să efectueze prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace automatizate. Ulterior, rezultatul controlului a organului de supraveghere şi o informaţie publică mai amplă privind

81

protecţia datelor va reaminti deţinătorilor de date cu caracter personal despre necesitatea de a informa Centrul Naţional (organul de control) despre procesul de prelucrare a datelor prin mijloace automatizate, prelucrează ei oare datele cu caracter personal primite nemijlocit de la subiecţii datelor sau de la persoanele juridice privind crearea sistemelor informaţionale şi resurselor informaţionale care conţin date cu caracter personal etc.

Necătînd la aceea că protecţia datelor este o concepţie destul de nouă în sistemul nostru de drept şi percepţiei publice, după cîţiva ani de practică implementarea principiilor Convenţiei 108 şi altor acte internaţionale şi în rezultatul analizei încercărilor pentru atingerea nivelului corespunzător pentru protecţia datelor şi promovarea protecţiei datelor în Moldova se poate de concluzionat următoarele:- Protecţia efectivă a datelor depinde de relaţiile dintre organele de control (Centrului

Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal) şi deţinătorii datelor, în particular, dacă protecţia datelor în ţară se află la o stadie de dezvoltare;

- Transparenţa activităţii organului de control este baza încrederii sectorului privat şi colaborării de succes;

- Colaborarea între organul de control şi deţinători trebuie de stimulat şi consolida pentru obţinerea a unor rezultate mai bune în domeniul protecţiei datelor;

- Organul de supraveghere, exercitînd funcţiile de supraveghere şi control asupra legalităţii prelucrării datelor cu caracter personal, trebuie să prezinte informaţia atît Parlamentului, cît şi societăţii, despre protecţia datelor pentru atingerea a unui nivel mai bun de protecţie a acestora;

- Este necesar de a acorda mai multă atenţie prevenirii posibilelor încălcări în procesul prelucrării datelor la o etapă fragedă, cînd sunt numai neajunsuri, din care mai tîrziu pot apărea încălcări de ordine a prelucrării datelor. Informarea şi consultarea pot deveni metode eficiente de preîntîmpinare „a viitoarelor” încălcări, care inevitabil vor pricinui prejudiciu cetăţenilor, în ceea ce ţine de dreptul acestora la viaţa privată.

Articolul 17 al proiectului de lege prevede răspunderea civilă, administrativă şi penală stabilită de legislaţie pentru încălcarea prevederilor legii. Elaborarea proiectului de lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal” a fost iniţiat în anul 2000 de către Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, textul căruia a fost remis spre expertizare Consiliului Europei. (Comentariile Consiliului Europei la proiectul de lege au fost remise către toate comisiile parlamentare pentru informare). Doi ani în urmă, luînd în consideraţie recomandările, expuse de către Consiliul Europei, Ministerul Dezvoltării Informaţionale în comun cu Comisia parlamentară pentru drepturile omului întru totul a perfectat proiectul dat şi a coordonat noul text cu toate autorităţile publice şi organizaţiile interesate. De asemenea noul proiect a primit susţinerea în OSCE în septembrie 2005, opiniile căreia au fost remise către toate comisiile parlamentare pentru informare.

În perioada decembrie 2005 (din momentul aprobării de către Guvern a proiectului legii) – octombrie 2006 prezentul proiect de lege a fost examinat de către comisiile parlamentare şi a trecut repetat expertiza Consiliului Europei în august 2006. Cu rezultatele examinării proiectului de către comisiile parlamentare şi Consiliul Europei noi am făcut cunoştinţă, a fost făcută sinteza recomandărilor experţilor de către Minister şi îndreptate în Comisia Parlamentară pentru securitatea naţională spre examinare.

După părerea Ministerului Dezvoltării Informaţionale (MDI) proiectul de lege menţionat, apare ca un garant a unei protecţii efective a datelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost susţinut de către Comisiile Parlamentare precum şi de către Consiliul Europei şi a fost deja adoptat în prima lectură de către Parlamentul Republicii Moldova.

În ceea ce priveşte implementarea prevederilor articolului 17 al PIDCP în domeniul prestării serviciilor poştale, se poate menţiona, că secretul scrisorilor, telegramelor şi altor trimiteri poştale este garantat prin Constituţie, al legii Poştei şi prin alte acte normative. Art. 6 Legii Poştei nr.463 din 18.05.95 se prevede că “Persoanele antrenate în activităţi poştale sînt obligate să asigure această confidenţialitate. Este interzisă violarea secretului corespondenţei sau divulgarea conţinutului acesteia sau al altor trimiteri poştale”. Numai în scopul descoperirii infracţiunilor şi

82

pentru stabilirea adevărului în cauze penale, operatorii de poştă sînt obligaţi să pună la dispoziţia organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată trimiterile poştale corpuri delicte şi actele de care au nevoie. Sechestrarea şi ridicarea trimiterilor poştale de la unităţile poştale se face numai cu consimţămîntul procurorului, în condiţiile legii.

Corespondenţa destinată persoanelor aflate în detenţie se prelucrează şi distribuie de către poştă în conformitate cu art. 30 al Constituţiei Republicii Moldova şi articolul 6 al Legii poştei, iar conform punctului 80 al Regulilor privind prestarea serviciilor poştale ,,trimiterile poştale adresate persoanelor aflate în locuri de detenţie sau instituţii de corecţie se predau la ghişeu personalului împuternicit în acest scop”.

De asemenea, garantarea implementării, realizării şi respectării drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei stipulate în art. 17 al PIDCP îşi găsesc expresie în noul cadru legal ajustat la standardele internaţionale, elaborat şi implementat în perioada celei mai valoroase reforme judiciare şi de drept din perioada anilor 2002-2003.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Potrivit art. 28 din Constituţia Republicii Moldova, statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.

Conform art. 29 din Constituţie domiciliul şi reşedinţa sînt inviolabile. Nu se admite pătrunderea sau rămînerea în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia. Percheziţiile şi cercetările la domiciliu pot fi efectuate numai în condiţiile stabilite de lege. Ele sînt interzise în timpul nopţii, excepţie facînd doar cazurile unor delicte flagrante.

De la stipulările enumerate se admit derogări doar în condiţiile legii şi în situaţii prevăzute expres în Constituţie, şi anume:

a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti; b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei

persoane; c) pentru prevenirea răspîndirii unei epidemii. Conform dispoziţiilor art. 30 din Constituţie statul şi-a asumat obligaţia de a asigura

secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, cît şi al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. De la prevederile date se poate deroga doar prin lege şi numai în cazurile cînd această derogare este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor.

Codul penal al Republicii Moldova în redacţia Legii nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 protejează orice persoană de imixtiuni arbitrare sau oricare alte atingeri aduse vieţii private, domiciliului, corespondenţei, onoarei, demnităţii, reputaţiei şi altor valori, care se conţin în componenţe de infracţiuni concrete. Astfel, art. 177 CP „Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale” incriminează culegerea ilegală sau răspîndirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimţămîntul ei, precum şi răspîndirea informaţiilor menţionate într-un discurs public, prin mass-media sau prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu;

art. 178 CP „Violarea dreptului la secretul corespondenţei” incriminează violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei, inclusiv cu folosirea situaţiei de serviciu, prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobîndirea ilicită a informaţiei sau în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;

art. 179 CP „Violarea de domiciliu” incriminează pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale.

83

Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului reprezintă o valoare supremă şi este garantată, iar respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului (art. 1 alin. (3) al Constituţiei).

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Constituţie libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

În contextul vizat, prevederile art. 7 al Legii nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994 privind drepturile copilului, garantează dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei a copiilor. Atentatul la onoarea şi demnitatea copilului se pedepseşte prin lege.

Respectul onoarei, demnităţii şi reputaţia profesională a persoanei sunt protejate şi garantate şi de Codul civil al Republicii Moldova în redacţia Legii nr. 1107-XV din 06 iunie 2002, atît în art. 16 „Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale”, cît şi în art. 1422 „Reparaţia prejudiciului moral”.

În conformitate cu art. 16 Cod civil, orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii. Modalitatea de dezminţire a informaţiilor care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională se stabileşte de Codul civil, iar în alte cazuri decît cele prevăzute de acesta, de către instanţa de judecată.

Conform dispoziţiilor aceluiaşi articol orice persoană în a cărei privinţă a fost răspîndită o informaţie ce îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională este în drept, pe lîngă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel. Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral trebuie sa fie rezonabil şi să se determine ţinîndu-se cont de:

a) caracterul informaţiilor răspîndite;b) sfera de răspîndire a informaţiilor;c) impactul social asupra persoanei;d) gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate;e) proporţionalitatea între acordarea despăgubirilor şi gradul în care reputaţia a fost lezată;f) gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului;g) măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate;h) publicarea rectificării, replicii sau dezminţirii pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti;i) alte circumstanţe relevante pentru cazul dat.Dacă identificarea persoanei care a difuzat informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi

reputaţia profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceasta din urmă este în drept să adreseze în instanţa de judecată o cerere în vederea declarării informaţiei răspîndite ca fiind neveridică.

Codul familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000, protejînd viaţa privată şi familială a persoanei, dispune, în temeiul art. 134, protecţia secretului adopţiei. Astfel, conform articolului nominalizat, persoanele oficiale cărora le este cunoscut faptul adopţiei sînt obligate să păstreze secretul acestui fapt. În caz contrar, ele poartă răspundere în conformitate cu legea. Se interzice eliberarea, fără acordul adoptatorilor sau al autorităţii tutelare, a extraselor din registrele de stare civilă ori a copiilor de pe acestea din care să se vadă că adoptatorii nu sînt părinţii fireşti ai copilului adoptat. Pentru încălcarea dispoziţiilor articolului dat delincventul poate fi atras la răspundere penală, în baza componenţei de infracţiune prevăzută la art. 204 Cod penal „Divulgarea secretului adopţiei”.

Anumite aspecte ale protecţiei informaţiei şi datelor cu caracter personal sunt reglementate de Legea nr. 106-XIII din 17 mai 1994 cu privire la secretul de stat şi Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie. Nerespectarea prevederilor Legii cu privire la secretul de stat atrage răspunderea penală în temeiul art. 344 Cod penal „Divulgarea secretului de stat”. În această ordine de idei poate fi nominalizat şi proiectul Legii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, aflat la etapă de finalizare.

Totodată, nu putem vorbi despre un caracter absolut al acestor drepturi, libertăţi şi interese. Art. 54 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu

84

poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii. Prevederile nominalizate nu admit în nici într-un caz restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24 din Constituţie (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, accesul liber la justiţie, prezumţia nevinovaţiei, şi neretroactivitatea legii).

Prin urmare, ca în orice societate democratică statul îşi rezervă dreptul „de a deroga prin lege” de la respectarea acestor drepturi şi libertăţi, în cazurile cînd această derogare este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de Constituţie sau legislaţia în vigoare.

În această ordine de idei „derogarea prin lege”, în interesele sus menţionate, este posibilă doar în limitele Codului de procedură penală în redacţia Legii nr. 122-XV din 14 martie 2003, Legii nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii, altor legi în vigoare ale Republicii Moldova.

Protecţia procesual-penală împotriva imixtiunilor arbitrare sau oricăror alte atingeri aduse vieţii private, domiciliului, corespondenţei, onoarei, demnităţii, reputaţiei şi altor valori umane, se realizează atît prin garantarea acestor valori la nivel de principii inviolabile de bază ale procesului penal, cît şi prin instituirea unei proceduri legitime de imixtiune şi derogare din partea statului, cînd aceasta este necesară în interesele deja indicate.

Astfel, Codul de procedură penală garantează respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane (art. 10), inviolabilitatea persoanei (art. 11), domiciliului (art. 12), proprietăţii (art. 13), secretul corespondenţei (art. 14), inviolabilitatea vieţii private (art. 15) etc. Totodată, legea procesual-penală dispune cazurile şi condiţiile (modurile) legale de derogare de la aceste principii în interesele menţionate, precum şi în interesul realizării scopului procesului penal stipulate în art. 1 alin. (2) Cod de procedură penală. În acest sens, avînd în vedere necesitatea restrîngerii anumitor drepturi şi libertăţi, legea procesuală dispune cadrul juridic obligatoriu de efectuare a cercetării la faţa locului (art. 118), examinării corporale (art. 119), percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente (art. 125-129), percheziţiei corporale şi ridicării (art.130-131), sechestrării corespondenţei (art. 133-134), interceptării comunicărilor (art. 135-136), înregistrării de imagini (art. 137), efectuării expertizei (art. 142-152), aplicării măsurilor procesuale de constrîngere (Titlul V Partea Specială Cod de procedură penală) şi altor acţiuni procesuale necesare aflării adevărului în procesul penal, identificării şi atragerii la răspundere a infractorilor.

La realizarea acestor şi altor acţiuni procesuale este necesar de menţionat rolul inevitabil al judecătorului de instrucţie, nou subiect procesual abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale, garant al asigurării respectării celor mai sacre drepturi, libertăţi şi inviolabilităţi, atât la faza de urmărire penală cât şi la punerea spre executare şi executarea nemijlocită a hotărârilor judecătoreşti. Garanţia asigurării respectării drepturilor, libertăţilor fundamentale ale persoanei se manifestă prin autorizarea şi supravegherea acţiunilor de urmărire penală, a măsurilor operative de investigaţii, îndeosebi, a măsurilor preventive ce pot limita total sau parţial drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale acestora, controlul judiciar al procedurii pre-judiciare, de examinarea a demersurilor şi plîngerilor împotriva acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală, procurorului şi organelor ce exercită activitate operativă de investigaţii, iar în anumite cazuri, expres prevăzute de lege (art. 109, 110 CPP), prin efectuarea de către însuşi judecătorul de instrucţie a anumitor acţiuni de urmărire penală.

Conform prevederilor art. 301 CPP cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege. Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie,

85

cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante. În asemenea cazuri judecătorul de instrucţie trebuie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale care servesc ca argumente pentru acţiunile de urmărire penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz, ilegală. Dacă cerinţele legitime ale organului de urmărire penală nu se îndeplinesc, efectuarea silită a examinării corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei, luarea de probe pentru cercetare comparativă se face cu autorizarea judecătorului de instrucţie.

Art. 302 şi 303 CPP stabilesc măsurile procesuale de constrîngere aplicate cu autorizarea judecătorului de instrucţie şi măsurile operative de investigaţii efectuate cu autorizarea acestuia.

Sub aspectul controlului judiciar judecătorul de instrucţie, în temeiul art. 298-300 CPP, examinează demersurile procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor operative de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei, examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, precum şi plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală.

Republica Moldova a fost condamnată de către CEDO pentru încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private) al Convenţiei europene a drepturilor omului în cazul Ostrovari contra Moldovei. Curtea, în unanimitate a susţinut: încălcarea articolului 8 din Convenţie, referitor la dreptul reclamantului la corespondenţă cu mama sa şi că a mai existat o încălcare a articolului 8 din Convenţie, referitor la refuzul de a acorda reclamantului întrevederi cu soţia şi fiica sa.

În cazul Mericacri contra Moldovei, CEDO de ademenea a constatat violarea secretului corespondenţei în condiţii de detenţie.

În scopul executării hotărârilor CEDO contra Republicii Moldova sunt realizate următoarele măsuri: traducerea integrală ale hotărîrilor; transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al RM; achitarea sumei indicate în hotărârea de condamnare a CEDO; plasarea integrală a hotărîrilor pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârii în cauză.

Recent, la data de 29 martie 2007 a fost adoptat proiectul legii pentru modificarea şi completarea art.1 al Legii nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale.

Respectivul proiect a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei, reieşind din faptul, că hotărîrile şi deciziile CEDO nu constituie „acte oficiale”, prin prisma Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale. Prin urmare, din alin.(1) al art.1 al Legii enunţate s-au exclus sintagmele „deciziile şi hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele în care Republica Moldova are calitatea de pîrît”.

Articolul se completează cu un nou alineat, care prevede că deciziile şi hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele în care Republica Moldova are calitatea de pîrît, se vor publica în termen de o lună după intrarea lor în vigoare, în ediţii oficiale speciale ale Monitorului Oficial, cu traducerea oficială în limba de stat.

Potrivit informaţiei prezentate în prima parte a articolului 17 şi anume, conform prevederilor legale existente, orice persoană în Republica Moldova se poate bucura de inviolabilitatea vieţii private, însă aplicarea în practică a acestui drept, precum şi garantarea lui, cunoaşte o anumită discrepanţă cu legea scrisă (prin prisma celor două hotărîri ale CEDO). În acest sens, solicităm respectuos îndrumările şi recomandările CDO în vederea implementării eficiente a prevederilor articolului 17 al PIDCP.

ARTICOLUL 18

86

Legislaţia naţională cu privire la culte cuprinde Legea despre culte nr.979-XII din 24.03.1992 şi Regulamentul provizoriu cu privire la înregistrarea părţilor componente ale cultelor aprobat prin Hotărîrea Guvernului Nr.758 din 13.10.1994. În acest sens, potrivit art.14 din Legea despre culte (în redacţia Legii nr.1220-XV din 12.07.2002) pentru a putea să se organizeze şi funcţioneze, cultele prezintă organului de stat pentru culte o declaraţie de organizare şi funcţionare, la care se anexează statutul (regulamentul) de organizare şi funcţionare, cuprinzînd informaţii asupra sistemului de organizare şi administrare, însoţit de principiile fundamentale de credinţă. Cultele se organizează după norme proprii conform învăţăturilor, canoanelor şi tradiţiilor acestora. Statul încurajează şi sprijină activitatea socială, morală, culturală şi de caritate a cultelor. Cultele sînt libere să-şi organizeze învăţământul pentru pregătirea propriului personal.

Proiectul de lege privind cultele religioase şi părţile lor componente, iniţiat de un grup de deputaţi, a fost aprobat în prima lectură prin Hotărîrea Parlamentului nr. 366-XVI din 23 decembrie 2005. În decursul a doi ani, acest proiect a fost expertizat de mai multe ori la Consiliul Europei şi ca rezultat, la 11 mai 2007, Parlamentul RM a adoptat în lectură proiectul vizat şi l-a înaintat Preşedintelui RM spre promulgare. Actul dat are menirea de a reglementa raporturile ce ţin de libertatea conştiinţei şi de religie. La elaborarea lui, urmărindu-se scopul modernizării şi alinierii legislaţiei Republicii Moldova la standardele europene, s-a ţinut cont de jurisprudenţa CEDO, de Protocoalele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de standardele Consiliului Europei în materie de libertăţi religioase.

Proiectul asigură respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie. Nimeni nu poate fi constrîns să practice sau să nu practice exerciţiul religios. În al doilea rînd, proiectul de lege stabileşte că cultele religioase sunt autonome, separate de stat, egale în faţa legii. În al treilea rînd, proiectul garantează că orice act, care încalcă drepturile stabilite prin lege şi exercitate în limitele stipulate de acesta, poate fi atacat pe cale judiciară.

Avînd în vedere Hotărîrea Curţii Europene pentru Drepturile Omului din 13 decembrie 2001 în cazul Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii 12 contra Moldovei, după modificarea Legii despre culte prin Legea nr.1220-XV din 12.07.2002, la 30 iulie 2002 Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor a consemnat în Registrul Cultelor religioase şi părţilor lor componente Mitropolia Basarabiei, aceasta obţinînd statut de persoană juridică. Întru executarea hotărîrii susmenţionate a CEDO, au fost întreprinse acţiunile menţionate la articolul 17.

Conform situaţiei la 01.11.2006 la Serviciul de Stat sînt înregistrate 97 parohii, 11 protopopiate, 10 mănăstiri, 2 seminare teologice, 1 seminar teologic monahal, etc. în componenţa Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor.

Alineatul (3) din art.66 al Codului Civil stipulează că „Persoana juridică nu poate fi înregistrată dacă denumirea ei coincide cu denumirea unei alte persoane juridice înregistrate deja”. În cazul în care denumirile comunităţilor religioase care solicitau înregistrare coincideau cu denumirile altor comunităţi religioase înregistrate deja, Serviciul de Stat refuza înregistrarea. În acest sens, comunităţile religioase se adresau instanţei de judecată, în scopul soluţionării problemelor.

Cu referinţă la respectarea dreptului la libertatea de conştiinţă şi de religie în regiunea de Est a Republicii Moldova comunicăm că, Serviciul de Stat este rezervat în această privinţă şi nu deţine informaţii actuale în acest domeniu, dat fiind faptul că regiunea dată nu se află sub controlul autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova. Cu toate acestea, la Serviciul de Stat sînt înregistrate mai mult comunităţi a diferitor culte religioase, cum ar fi: Mitropolia Moldovei, Episcopia Romano-Catolică, Biserica Evanghelică-Luterană, Mitropolia Basarabiei, etc.

ARTICOLUL 19

87

Iniţial, la data intrării în vigoare, legea penală incrimina calomnia, adică răspîndirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave. Ulterior însă, la solicitarea societăţii civile şi a experţilor internaţionali, prin Legea pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 111-XV din 22 aprilie 2004, infracţiunea de calomnie a fost exclusă. La moment, calomnia este sancţionată doar în mod administrativ. Potrivit art. 47/2 al Codului cu privire la contravenţiile administrative din 29 martie 1985, calomnia, este o acţiune de răspîndire cu bună ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană. De asemenea, contravenţional este sancţionată şi injuria, adică înjosirea premeditată a onoarei şi demnităţii unei persoane prin acţiune, verbal sau în scris (art. 47/3 Cod cu privire la contravenţiile administrative).

În conformitate cu prevederile Codului electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenilor Republicii Moldova, partidelor şi altor organizaţii social-politice, blocurilor electorale, candidaţilor şi persoanelor de încredere ale candidaţilor li se oferă dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale acestora, precum şi de a face agitaţie în favoarea sau în defavoarea candidaţilor în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă sau altor forme de comunicare ce exclud încălcarea ordinii publice şi normelor etice.

Instituţiile publice ale audiovizualului acordă gratuit concurenţilor electorali timp de antenă pentru dezbateri publice în perioada campaniei electorale în limitele stabilite de Comisia Electorală Centrală. Instituţiile private ale audiovizualului pot organiza, în condiţii echitabile pentru toţi concurenţii electorali, dezbateri în cadrul meselor rotunde, cu invitarea reprezentanţilor tuturor concurenţilor electorali, toţi împreună sau în grupuri formate conform anumitor criterii anunţate în prealabil de Comisia Electorală Centrală.

Instituţiile audiovizualului, publice şi private, sînt obligate să creeze tuturor concurenţilor electorali condiţii egale la procurarea timpului de antenă, stabilind taxe egale. În perioada electorală, toate emisiunile analitice, informative, de divertisment sau alte emisiuni care vizează, într-un fel sau altul, subiecţii electorali se difuzează cu respectarea concepţiei şi regulamentului corespunzătoare. Emisiunile care vizează, direct sau indirect, subiecţii electorali sînt difuzate numai cu genericul "Electorala", pentru contabilizarea timpilor de antenă. Dacă unui subiect electoral i se aduc prejudicii de imagine în afara emisiunilor cu genericul "Electorala", acesta beneficiază neîntîrziat de dreptul la replică în aceleaşi condiţii.

Concurenţii electorali pot organiza întîlniri cu alegătorii. Consiliile şi birourile electorale şi autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să asigure desfăşurarea unor astfel de întîlniri în termene şi în condiţii egale. Din momentul înregistrării de către organul electoral respectiv concurenţii electorali au dreptul să expună afişe electorale, al căror conţinut nu poate să contravină legii şi normelor etice. Modalitatea plasării în condiţii egale a publicităţii electorale pe panourile publicitare, inclusiv pe cele aflate în proprietate privată, se aprobă de Comisia Electorală Centrală şi se aduce la cunoştinţă publică concomitent cu începerea perioadei electorale.

Autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate ca, în termen de 3 zile de la data înregistrării concurentului electoral, să stabilească şi să garanteze un minim de locuri speciale de afişaj electoral, să stabilească localurile pentru desfăşurarea întîlnirilor cu alegătorii. Deciziile (dispoziţiile) respective sînt afişate imediat la sediul acestor autorităţi şi aduse la cunoştinţă subiecţilor interesaţi prin intermediul mijloacelor de informare în masă, al altor mijloace de comunicare disponibile. În ziua alegerilor şi cea precedentă ei nu se admite nici un fel de agitaţie.Totodată, prevederile art. 7 alin. (3) din Codul Audiovizualului stipulează că pentru încurajarea şi facilitarea exprimării pluraliste a curentelor de opinie, radiodifuzorii au obligaţia de a reflecta campaniile electorale în mod veridic, echilibrat şi imparţial. Concepţiile radiodifuzorilor privind reflectarea campaniilor electorale se aprobă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi sînt prezentate Comisiei Electorale Centrale, în strictă concordanţă cu legislaţia în vigoare.

88

Codul Audiovizualului al RM a fost adoptat la sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului şi a intrat în vigoare la 18 august 2006, fiind publicat în „Monitorul Oficial”. Codul stabileşte bazele juridice de reglementare, de concepere, difuzare şi/sau retransmisie prin intermediul mijloacelor de televiziune şi radiodifuziune a serviciilor de programe ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia RM. Codul Audiovizualului are drept scop asigurarea apărării drepturilor consumatorilor de programe şi instituirea principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului în ţară. În linii mari, acest Cod poate fi privit ca un semn al progresului şi o dorinţă clară de a ajusta legislaţia RM în domeniul audiovizualului la standardele europene. Din mai multe puncte de vedere, Codul Audiovizualului respectă cerinţele Uniunii Europene, însă, totuşi prezintă unele deficienţe.

Legea cu privire la accesul la informaţie a fost adoptată în mai 2000 şi a intrat în vigoare în iulie 2000. Conform acestui act normativ, oricine poate solicita orice informaţie sau document de la autorităţile sau instituţiile publice fără a da explicaţii privind motivele solicitării. Însă, realitatea demonstrează că de cele mai multe ori obţinerea informaţiei solicitate este refuzată. Legea dată a fost elaborată antrenînd societatea civilă şi experţii internaţionali şi corespunde în mare parte standardelor internaţionale care, însă, cu părere de rău, nu este pretutindeni respectată în RM.

Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” se conduce în activitatea sa curentă de Codului Audiovizualului. Capitolul VII „Radiodifuzorii publici” al acestui act normativ determină statutul juridic al acestei companii: „Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” este un serviciu public de radiodifuziune şi televiziune independent editorial, precum şi în activitatea sa de creaţie, autonom instituţional, constituit în baza capitalului financiar public, care oferă servicii de programe întregii societăţi din Republica Moldova.

De asemenea, Codul Audiovizualului stabileşte atribuţiile companiei, însumează prevederile care determină independenţa editorială (art. 52). Codul asigură dreptul exclusiv al organelor de conducere ale Companiei de a elabora politicile editoriale, organizarea activităţii de creaţie, conceperea şi producerea programelor. Amintim că art. 52 prevede nemijlocit neadmiterea de ingerinţe ale autorităţilor publice şi nici influenţa vreunui partid, organizaţii comerciale, economice, social-politice, sindicale şi de alt ordin.

Referitor la dreptul de acces la informaţie, menţionăm că în corespondenţa cu Centrul pentru Drepturile Omului, cetăţenii pun întrebarea – în ce măsură statul nostru asigură realizarea obligaţiunilor constituţionale de a «face accesibile toate legile şi alte acte normative» pentru cetăţeni şi de a «asigura dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle». Actele normative adoptate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Tirajul maxim al publicaţiei (în ambele limbi) nu depăşeşti douăzeci mii de exemplare. Dacă îl raportăm la numărul populaţiei, accesibilitatea actelor normative publicate este pusă sub semn de întrebare. În pofida faptului că în Monitorul Oficial se conţin secvenţe publicitare (prin urmare, o parte din cheltuielile editoriale este acoperită de agenţii economici beneficiari), preţul stabilit este ridicat şi inaccesibil pentru o mare parte din potenţialii cititori.

Este de evidenţiat importanţa Monitorului Oficial al Republicii Moldova şi ca izvor de informaţii pentru realizarea altor drepturi şi libertăţi constituţionale ale cetăţenilor. Bunăoară, revista publică avizele agenţilor economici despre reorganizarea sau lichidarea întreprinderilor, despre desfăşurarea licitaţiilor cu bunuri sechestrate, avize pierderi de acte, citaţii în judecată etc. Prin urmare statul, în persoana organelor abilitate, urmează să asigure accesibilitatea Monitorului Oficial, asigurînd contribuţia financiară necesară publicaţiei.

Pentru dezvoltarea personalităţii umane este important ca în fiecare localitate să funcţioneze o bibliotecă, o sală de lectură cu acces la baza de date juridice a ţării, să fie asigurată abonarea la Monitorul Oficial şi la alte publicaţii cu tematică juridică.

89

Actualmente este o necesitate stringentă de a stabili în statele de personal ale Primăriilor, indiferent de numărul populaţiei din localitate, o funcţie de jurist-consultant. În acest mod se va asigura, cu concursul organelor administraţiei publice locale (poate iniţial, cu suportul financiar din bugetul de stat) activitatea unui specialist aflat permanent la dispoziţia locuitorilor (un avocat al localităţii, finanţat de stat). Cetăţenii ar avea posibilitatea să-şi clarifice problemele la nivel local, fără a suporta cheltuieli financiare şi pierdere de timp, primind consultaţii la întocmirea unei petiţii sau cereri în judecată, la stabilirea instituţiei competente de soluţionarea problemei apărute etc. (diminuînd numărul de petiţii adresate, contrar competenţei, instanţelor locale şi centrale, ceea ce ar influenţa pozitiv asupra activităţii acestora). Acest fapt le-ar dezvolta cetăţenilor deprinderea de a-şi soluţiona civilizat, legitim şi la timp problemele cotidiene.

La rîndul lor, juriştii-consultanţi, cunoscînd problemele stringente cu care se confruntă cetăţenii din localitate, ar putea solicita suport informaţional şi didactic necesar instituţiilor statale şi obşteşti. Acestora le-ar reveni şi obligaţia de a asigura evidenţa şi dezvoltarea bazei de date juridice a localităţii, informarea oportună a locuitorilor asupra noutăţilor legislative. Important este şi faptul că instituirea unei atare funcţii ar permite asigurarea cu locuri de muncă a tinerilor specialişti, licenţiaţi în drept.

Relatăm,de asemenea, că într-un număr impunător de cereri petiţionarii, inclusiv condamnaţi, solicită de la avocaţii parlamentari informaţii despre legi, tratate, convenţii internaţionale. De cele mai dese ori solicitanţii cer să le fie expediate prin poştă textele integrale ale actelor legislative, invocînd dreptul accesului la informaţie şi făcînd trimitere la prevederile Legii privind accesul la informaţie şi Legii cu privire la avocaţii parlamentari, îndeosebi la articolul 33, conform căruia avocaţii parlamentari desfăşoară activitate de propagare a cunoştinţelor în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului.

În măsura posibilităţilor, Centrul pentru Drepturile Omului oferă informaţiile solicitate, dar nu dispune de posibilităţi tehnice şi financiare să expedieze fiecărui deţinut actele normative solicitate. În condiţiile în care cetăţenii de rînd dispun totuşi de mai multe surse de informare cît de cît accesibile (Biblioteca publică de drept, Centrul de informaţii juridice al Ministerului Justiţiei, organizaţii neguvernamentale preocupate de drepturile omului), atunci persoanele condamnate sunt într-o situaţie defavorabilă.

În Codul de executare al Republicii Moldova (în vigoare de la 01 iulie 2005) sunt prevăzute unele modalităţi de acces la informaţie şi de asigurare a accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor privative de libertate.

Instituţiile penitenciare din republică depun efort, în măsura posibilităţilor, să asigure accesul la informaţie al condamnaţilor prin diverse metode accesibile. În marea majoritate de penitenciare funcţionează biblioteci, care asigură accesul liber al condamnaţilor la literatura juridică, printre care Constituţia, Codul de executare, Codurile penal, civil, familiei, muncii, Codurile de procedură penală şi civilă, Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Penitenciarele sunt abonate la «Monitorul Oficial» în ambele limbi şi la alte ediţii periodice. În unele penitenciare este organizată recepţionarea emisiunilor radiofonice şi televizate.

În penitenciarele care beneficiază de surse extrabugetare, situaţia la acest capitol este mult mai favorabilă. Spre exemplu, în Penitenciarul nr. 2 din Lipcani datorită suportului Institutului de Reforme Penale, lunar se editează publicaţia «AerZona », care conţine o rubrică specială «Consultaţii juridice».

Biblioteca Penitenciarului nr. 6 din Soroca a fost completată cu literatură de specialitate graţie donaţiei de cărţi din partea misiunii OSCE în Republica Moldova, pe cînd Instituţia Penitenciară nr. 10 Goian este dotată insuficient cu literatură de specialitate, la cei 596 condamnaţi revenindu-le doar 22 exemplare de Coduri de executare, 5 Coduri penale, 5 Coduri de procedură penală, 2 Coduri de procedură civilă, 2 Coduri civile, 2 Coduri ale muncii, 2 Coduri ale familiei şi 4 Constituţii, cu toate că atare completare a bibliotecii a fost posibilă doar graţie suportului Misiunii OSCE în Republica Moldova.

Din poşta Centrului concluzionăm că măsurile întreprinse sunt totuşi insuficiente. Trezeşte îngrijorare faptul că izolatoarele de detenţie provizorie nu dispun de biblioteci sau cel puţin de

90

Coduri de procedură penală, de executare, cu privire la contravenţiile administrative etc. În consecinţă deţinuţii nu au posibilitatea de a lua cunoştinţă de informaţiile elementare privind drepturile lor, nu cunosc că pot solicita un apărător, pot cere să informeze rudele despre locul aflării. În atare situaţie realizarea drepturilor deţinuţilor la informaţie, la apărare ş.a. Depinde de comportamentul discreţionar al organelor de urmărire penală.

În vederea realizării dreptului constituţional la informaţie, administraţiile penitenciarelor sunt obligate să le asigure condamnaţilor accesul la informaţia difuzată prin mijloacele de informare în masă. Conform prevederilor art. 227 Cod de executare, condamnatul poate să se folosească de aparat de radio, televizor, casetofon personal sau de orice alte aparate autorizate de către administraţia penitenciarului, cu condiţia achitării plăţii pentru energia electrică consumată.

Întru asigurarea respectării prevederilor acestui articol nu au fost alocate mijloace financiare, iar modalitatea de plată a energiei electrice de către condamnaţi se află în stadiu de elaborare şi va fi implementată o dată cu aprobarea noului Statut de executare a pedepsei de către condamnaţi. Imposibilitatea practică a aplicării acestui articol a generat un număr considerabil de adresări la Centrul pentru Drepturile Omului.

Menţionăm, de asemenea, că lezarea dreptului la informaţie, drept garantat de art.34 al Constituţiei Republicii Moldova, de art.2 şi art.19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de art.19 alin.2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, de art. 10 din Convenţia europeană privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale, a fost constatat în Spitalul Republican de profil larg, Pruncul şi în Instituţia penitenciară nr.3, mun. Chişinău. La Centrul pentru Drepturile Omului parvin petiţii de la deţinuţii ce se menţin în instituţiile în cauză, în care se invocă refuzul administraţiei în eliberarea copiilor din dosarul personal, extraselor din fişele medicale precum şi altor documente necesare.

Pentru conformitate petiţia condamnatului C, deţinut în Spitalul Republican profil larg Pruncul, în care se făcea referinţă la faptul că administraţia instituţiei în cauză refuza eliberarea documentelor solicitate, şi anume: copii ale documentelor necesare din dosarul său personal şi copia hotărîrii privind încarcerarea sa în izolatorul de detenţie preventivă.

La intervenirea avocatului parlamentar către Directorul general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, cererea deţinutului în cauză a fost satisfăcută. În legătură cu faptele de lezare a dreptului la informaţie a persoanelor deţinute, avocaţii parlamentari au adresat avize în temeiul art.27 din Legea RM cu privire la avocaţii parlamentari, de repunere în dreptul lezat.

Instituţia Avocatului parlamentar a investigat cazul cet. Coliban Svetlana, elevă a Liceului „Alexei Mateevici” din or. Căuşeni, pe marginea elucidării circumstanţelor de încălcare a dreptului constituţional al liceenilor la libertatea opiniei şi exprimării...

Prezentăm integral sesizarea (în baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1349 din 17.10.1997 cu privire la avocaţii parlamentari adresată d-lui Andrei Toderaşcu, Şeful Direcţiei de Învăţămînt Căuşeni:

,,Instituţia Avocatului parlamentar a investigat cazul cet. Coliban Svetlana, elevă a Liceului „Alexei Mateevici” din or. Căuşeni, pe marginea elucidării circumstanţelor de încălcare a dreptului constituţional al liceenilor la libertatea opiniei şi exprimării, garantat de articolul 32 din Constituţia Republicii Moldova, care statuiază, că „Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil”.

În perioada de 19-21 septembrie 2006 de către echipa ziarului pentru tineri „Asta-DA”, a fost efectuat un sondaj de opinie, pe marginea introducerii în şcoli a cursului de istorie integrată. Svetlana Coliban, elevă în clasa a XI-a şi colaboratoare a ziarului menţionat, care a iniţiat anchetarea elevilor din clasele 6 – 12 ale liceului, a fost chemată la Direcţia raionala de învaţamant din Căuşeni şi ameninţată cu excluderea din liceu, reproşîndu-i-se faptul, că realizarea unor asemenea acţiuni contravin regulamentului liceului.

Trebuie să reţinem, că drepturile omului constituie o prioritate etică şi politică, precum şi un institut constituţional şi juridic de bază al oricărui stat modern democratic. Gradul de maturitate şi

91

dezvoltare a democraţiei şi societăţii civile depinde în mare măsură de situaţia în domeniul drepturilor omului, totalitatea drepturilor omului şi complexitatea respectării lor.

Democraţia trăieşte din lupta dintre opiniile divergente la toate nivelele societăţii – în familie şi la şcoală, în asociaţii şi la serviciu, fiind dependentă de un anumit climat social care să favorizeze discutarea deschisă a divergenţelor de opinie. Susţinerea propriilor păreri trebuie tolerată şi încurajată. Opiniile proprii sunt fundamentul pe care este construită participarea activă la viaţa publică. În acest punct, dreptul la libera exprimare a opiniilor se află în cea mai strînsă legătură cu dreptul la libertatea presei.

Avocatul parlamentar îşi reafirmă credinţa, că libertatea de exprimare şi libertatea informaţiei sunt vitale pentru existenţa unei societăţi democratice şi esenţiale pentru progresul şi bunăstarea acesteia şi pentru exercitarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

În conformitate cu art. 4 din Constituţia Republicii Moldova, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu Pactele şi celelalte tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritare au reglementările internaţionale.

În preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de ONU la 10.12.1948, libertatea de exprimare a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a omului. Potrivit Declaraţiei, exerciţiul acestui drept înseamnă, că fiinţele umane vor beneficia de libertatea cuvîntului şi a convingerilor. Art. 19 din Declaraţie statuează că orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi stingherit pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.

Acest enunţ cu caracter de principiu este dezvoltat şi în art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de către ONU la 16 decembrie 1966, care exprimă clar că “nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. Oricare persoană are dreptul la libertatea de exprimare”.

O amplă reglementare a libertăţii de opinie şi exprimare se conţine în art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale adoptată de Consiliul Europei la 4.11.1950, în pct. 1 al art. 10 se specifică că libertatea de exprimare este exercitată fără amestecul autorităţilor publice.

In Republica Moldova, libertatea opiniei şi exprimării constituie un drept fundamental, consfinţit în art. 32 din Constituţie. Statul garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor, la informare veridică asupra evenimentelor din viaţa internă şi cea internaţională prin intermediul publicaţilor periodice şi al agenţiilor de presă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pluralismului. Libertatea presei există doar dacă nu este limitată, dar lipsa restricţiilor nu este suficientă, trebuie susţinută de valori concretizate în acţiune.

Referindu-ne la drepturile copilului, punem accent pe corelaţia stat – personalitatea copilului, care presupune posibilitatea asigurării în fapt a drepturilor acestuia doar ca urmare a realizării obligaţiunilor statului de a contribui prin toate mijloacele la soluţionarea problemelor copiilor.

Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, în art. 13 stipulează, că “copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi a difuza informaţii şi idei de orice natură, fără să ţină seama de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică, sau prin oricare alte mijloace, la alegerea copilului ”.

Desfăşurarea dezideratului internaţional se conţine în mai multe acte legislative autohtone, inclusiv în art. 8 din Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15.12.1994, potrivit căruia, dreptul copilului la libertatea gîndirii, la opinie, precum şi la confesiune nu pot fi încălcate sub nici o formă. Statul garantează copilului dreptul de a-şi exprima liber opiniile asupra oricărei probleme care îl priveşte.

Direcţia de învăţămînt, potrivit art.44 din Legea învăţămîntului nr. 547 din 21.07.1995, asigură, în raza sa teritorială, respectarea legislaţiei învăţămîntului. Este de accentuat, că art. 57 din

92

aceeaşi lege stipulează expres, că în instituţiile de învăţămînt de toate gradele se respectă drepturile şi libertăţile elevilor şi studenţilor. Aceştia au dreptul să-şi expună liber opiniile, convingerile şi ideile, totodată fiind interzisă aplicarea sub orice formă a metodelor de violenţă fizică sau psihică.

Din cele constatate, relevăm o situaţie, creată prin comportament nejustificat al colaboratorilor Direcţiei, care contravine principiilor general acceptate şi necesare într-o societate democratică. Exprimîndu-ne profunda îngrijorare asupra modului de acţiune a organului raional specializat de conducere a învăţămîntului, apreciem cele întîmplate drept exces de zel, arogare a unor atribuţii ce depăşesc competenţa prevăzută de legislaţia în vigoare, acţiuni care şi-au lăsat amprenta negativă asupra elevilor Liceului “Alexei Mateevici”, avînd consecinţe stresante deosebite, în special, pentru eleva Svetlana Coliban.”În această ordine de idei, conducîndu-se de prevederile art. 29 din Legea Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari, Iurie Perevoznic a solicitat examinarea prezentei sesizări şi neadmiterea pe viitor a situaţiilor similare de încălcare a drepturilor constituţionale ale elevilor.

La acest capitol, CEDO a pronunţat 2 hotărâri de condamnare a Republicii Moldovei, acestea fiind: Busuioc contra Moldovei şi Saviţchii contra Moldovei.

Întru executarea hotărîrilor nominalizate: Busuioc c. Moldovei şi Saviţchii c. Moldovei au fost întreprinse următoarele măsuri: traducerea integrală a hotărârilor nominalizate; achitarea sumei indicate în hotărârile de condamnare a CEDO (5 625 Euro în cauza Busuioc c. Moldovei şi 4 500 Euro în cauza Saviţchii c. Moldovei); transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al RM; plasarea integrală a hotărârilor în cauză pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârilor în cauză.

Cu titlu specialLa 15-16 noiembrie 2005, Ministerul Justiţiei în cooperare cu Consiliul Europei a organizat

un seminar de perfecţionare, pentru magistraţi cu privire la art. 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (libertatea de exprimare şi informare). Aici o atenţie foarte mare s-a acordat acestor două hotărâri de condamnare (Busuioc c. Moldovei şi Saviţchii c. Moldovei).

ARTICOLUL 20

Art. 32 alin. (3) din Constituţie stabileşte că sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.

Conform art. 16 alin. (2) din Constituţie toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. În temeiul art. 5 alin. (3) al Legii nr.275-XIII din 10 noiembrie 1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova aceluiaşi principiu de egalitate sînt supuşi şi cetăţenii străini şi apatrizii.

Codul penal al Republicii Moldova incriminează direct propaganda războiului în componenţă aparte de infracţiune. Astfel, conform prevederilor art. 140 Cod penal propaganda războiului, răspîndirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace, se pedepseşte.

Se consideră, de asemenea, infracţiune antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rîndurile lor (art. 210), chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferite forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări (art. 341), instigarea (art. 42) la planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului (art. 139), la atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională, dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale (art. 142) etc.

93

Referitor la „îndemnul la ură naţională, rasială sau religioasă, care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă” legea penală încriminează la art. 346 acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre aţîţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă.

De asemenea, legea penală prevede şi răspunderea penală pentru îndemnul (incitarea/instigarea) ca formă de participaţie la infracţiune, inclusiv la ură naţională, rasială, religioasă etc. Conform art. 42 alin. (4) instigator se consideră persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvîrşească o infracţiune. Potrivit articolului 83 CP organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii, precum şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei.

În această ordine de idei legea penală condamnă şi instigarea la: genocid, adică săvîrşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din faptele indicate în art. 135, la omor intenţionat săvîrşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (art. 145 alin. (3) litera j)), la vătămarea intenţionată gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrşite din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (art. 151 alin. (2) litera i) şi art. 152 alin. (2) litera j)), la încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie (art. 176); organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşurată sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, este însoţită fie de cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea cetăţenilor la refuzul de a participa la viaţa obştească sau de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti, etc.

Prevenirea şi combaterea îndemnului la ură naţională, rasială sau religioasă, care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă se efectuează şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 54-XV din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste. Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) al legii în cauză pentru desfăşurarea activităţii extremiste, cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii poartă răspundere penală, administrativă ori civilă, în modul stabilit de legislaţie.

Legea privind contracararea activităţii extremiste defineşte activitatea extremistă ca fiind o activitate a asociaţiei obşteşti sau religioase, a mijlocului de informare în masă sau a unei alte organizaţii ori a persoanei fizice în vederea planificării, organizării, pregătirii sau înfăptuirii unor acţiuni orientate, printre altele, şi spre:

- provocarea urii rasiale, naţionale sau religioase, precum şi a urii sociale, legate de violenţă sau de chemări la violenţă;

- umilirea demnităţii naţionale;- provocarea dezordinilor în masă, comiterea faptelor de huliganism sau actelor de

vandalism pe motive de ură sau vrajbă ideologică, politică, rasială, naţională sau religioasă, precum şi pe motive de ură sau vrajbă faţă de vreun grup social;

- propagarea exclusivismului, superiorităţii sau a inferiorităţii cetăţenilor după criteriul atitudinii lor faţă de religie sau după criteriul rasei, naţionalităţii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţei politice, averii sau originii sociale.

De asemenea, la activitate extremistă se raportează şi finanţarea ori contribuirea în alt mod la desfăşurarea activităţilor menţionate, inclusiv prin acordarea de mijloace financiare, punerea la dispoziţie a imobilelor, a bazelor didactice, poligrafice şi tehnico-materiale, a mijloacelor de legătură prin telefon, fax şi a altor mijloace de legătură şi tehnico-materială, a serviciilor

94

informaţionale, precum şi chemările în public la desfăşurarea activităţii sau acţiunilor menţionate mai sus.

Legea privind contracararea activităţii extremiste, de asemenea, conţine prevederi referitoare la răspunderea penală, administrativă ori civilă, în modul stabilit de legislaţie, a asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii (art. 6 şi 14), a mijlocului de informare în masă (art. 7), a persoanelor cu funcţie de răspundere (art. 11), a cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor (art. 12) pentru desfăşurarea activităţii extremiste, editarea sau difuzarea materialelor tipărite, audiovizuale şi a altor materiale cu caracter extremist, inadmisibilitatea utilizării reţelelor de telecomunicaţii de utilizare publică pentru desfăşurarea activităţilor menţionate şi alte măsuri de prevenire şi contracarare.

Conform art. 3 al legii menţionate contracararea activităţii extremiste se înfăptuieşte pe următoarele direcţii principale:

a) adoptarea unor măsuri de profilaxie menite să prevină activitatea extremistă, inclusiv să identifice şi să înlăture cauzele şi condiţiile ce conduc la desfăşurarea activităţii extremiste;

b) depistare, prevenirea şi curmarea activităţii extremiste a asociaţiilor obşteşti şi religioase, a mijloacelor de informare în masă, a unor alte organizaţii şi a persoanelor fizice.

Desfăşurarea activităţii extremiste nu se admite nici în cadrul întrunirilor. Organizatorii întrunirii sunt răspunzători pentru respectarea prevederilor Legii nr. 560-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor şi prevederile altor acte normative referitoare la neadmiterea activităţii extremiste, precum şi pentru curmarea ei la timp. În cadrul întrunirilor nu se admite antrenarea în aceste acţiuni a organizaţiilor extremiste, utilizarea atributelor sau a simbolicii lor precum şi difuzarea materialelor cu caracter extremist. În cazul constatării unor din aceste circumstanţe organizatorii întrunirii sau alte persoane responsabile pentru desfăşurarea ei sînt obligaţi să ia imediat măsuri pentru înlăturarea încălcărilor menţionate. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea conform prevederilor art. 13 al Legii privind contracararea activităţii extremiste.

Dat fiind faptul că Codul penal nu incriminează expres „discriminarea rasială” într-o componenţă de infracţiune distinctă, odată cu aderarea Republicii Moldova la Convenţia internaţională privind eliminarea şi reprimarea crimei de apartheid (New York, 1973), implementarea cărei implică şi modificarea legislaţiei penale în vederea reprimării crimei de apartheid, Serviciul de Informaţii şi Securitate a elaborat în acest sens un proiect de lege pentru completarea Codului penal cu o nouă componenţă de infracţiune – articolul 1351 „Discriminarea rasială (apartheidul)”.

Proiectul de lege a fost avizat pozitiv de autorităţile competente, aprobat de Guvern şi prezentat Parlamentului spre examinare. Însă, în legătură cu avizul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova privind necesitatea ajustării proiectului de lege la prevederile articolelor 7 şi 9 ale Statutului de la Roma şi corelării acestuia cu alte componenţe de infracţiuni prevăzute de Codul penal ce conţin elemente de apartheid, Guvernul a retras proiectul pentru reexaminare şi coordonare suplimentară.

Procedura de ratificare a Statului de la Roma a Curţii Penale Internaţionale, adoptat la 17 iulie 1998, la Roma a fost iniţiată şi setul de documente necesar pentru ratificarea acestui instrument a fost transmis Guvernului pentru examinare la 24 martie 2006 prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

În scopul pregătirii ratificării Statutului Curţii Penale Internaţionale, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de lege de modificare a Constituţiei în vederea înlăturării incompatibilităţilor cu prevederile Statutului, care a fost remis Guvernului spre examinare şi aprobare la 21 aprilie 2006. Tot în acest context, pînă la data de 11 decembrie 2006, Ministerul Justiţiei urmează să prezinte Guvernului pentru examinare şi aprobare un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal care ar racorda prevederile acestuia la prevederile Statutului.

95

De asemenea, ca o etapă preliminară a ratificării Statutului de la Roma, Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, care a fost adoptat în prima lectură de către Parlamentul Republicii Moldova la 11 mai 2006.În contextul facilitării procesului de pregătire a ratificării şi a implementării prevederilor Statutului Curţii Penale Internaţionale, în perioada 3-4 martie 2006, International Criminal Law Society a organizat la Chişinău, Conferinţa internaţională privind importanţa ratificării şi implementării Statutului Curţii Penale Internaţionale, la care au participat şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei.

Ceea ce priveşte realizarea prevederilor alin.2 al articolului 20 din PIDCP, în opinia avocaţilor parlamentari ai RM, respectarea onorabilă a cadrului legislativ deja existent permite în mare parte realizarea benefică a articolului 16 din Constituţie, conform căruia statul ocroteşte şi respectă fiecare persoană. Suplimentar, sunt oportune ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare şi ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnat de către Republica Moldova la 04.11.2000.

Din adresările parvenite la Centrul pentru Drepturile Omului constatăm unele lacune în legislaţia în vigoare, cum ar fi condiţiile discriminatorii pentru unele categorii de cetăţeni la realizarea drepturilor lor, astfel devenind contradictorii principiile constituţionale despre echitate şi egalitate în faţa legii. În această ordine de idei, legiuitorul ar fi obligat să asigure nu numai egalitatea formală a drepturilor şi libertăţilor, dar şi a şanselor egale de realizare a acestora.

Un exemplu elocvent este Legea privatizării fondului de locuinţe nr. 1324-XII din 10.03.1993, conform prevederilor căreia preţul spaţiului locativ solicitat pentru privatizare este raportat la stagiul de muncă acumulat doar pînă la 10.03.1993 (data intrării în vigoare a legii nominalizate). Or, condiţiile discriminatorii de dobîndire a proprietăţii pentru un număr impunător de cetăţeni care în marea majoritate reprezintă păturile socialmente-vulnerabile (invalizii de gradul I şi II; cetăţenii singuri; copiii orfani; familiile tinere fără mari surse de existenţă) aduc atingere principiului egalităţii oportunităţilor pe care persoana le are pe plan social (şanse egale în dobîndirea proprietăţii). În cadrul examinării unei adresări concrete vizavi de problema expusă, avocaţii parlamentari, neavînd alte posibilităţi de a soluţiona problema petiţionarului, s-a adresat în instanţa de contencios administrativ, cu cererea de anulare a Hotărîrii Comisiei republicane de privatizare a fondului de locuinţe şi obligare a comisiei respective să pronunţe o hotărîre nouă, cu aplicarea directă a normelor Constituţiei Republicii Moldova, în vederea transmiterii spaţiului locativ în proprietate privată cu titlu gratuit. Avocaţii parlamentari şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Constituţiei Republicii Moldova, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 28 din 27.10.1997 privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 1069 din 26 decembrie 1996 pentru completarea articolului 5 din Legea privatizării fondului de locuinţe şi Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 30.01.1996 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”.

Este de menţionat, că Legea privatizării fondului de locuinţe nu este unicul act normativ, care, în opinia avocaţilor parlamentari, conţine norme discriminatorii. La acest capitol nu pot fi trecute cu vederea unele prevederi din Legea nr. 289 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, din Codul fiscal etc.

Nu este mult mai favorabilă situaţia nici la capitolul discriminării bazate pe rasă, culoare, limbă, religie sau apartenenţă la o minoritate naţională.

În baza adresărilor la Centrul pentru Drepturile Omului şi a informaţiei acumulate de către Biroul Relaţii Interetnice, în cadrul elaborării Raportului periodic asupra stadiului aplicării Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, constatăm că în Republica Moldova discriminarea după anumite criterii este relativ frecventă.

Unii cetăţeni şi asociaţii obşteşti tratează drept discriminatorii cazurile de nerespectare a prevederilor legislaţiei lingvistice şi ale codurilor de procedură civilă şi penală.

Potrivit informaţiilor Biroului Relaţii Interetnice, deseori sunt înregistrate cazuri în care persoanele care se adresează autorităţilor publice, altor instituţii în limba rusă (verbal sau scris), primesc răspunsuri în limba de stat, ceea ce limitează realizarea drepturilor persoanelor respective.

96

Aceeaşi situaţie o putem concluziona şi din audienţele şi adresările înregistrate la Centrul pentru Drepturile Omului, petiţionarii insistînd în cererile lor asupra unui răspuns întocmit în limba rusă.

Situaţia la acest capitol devine şi mai alarmantă atunci cînd sunt lezate drepturile procedurale ale cetăţenilor sau cînd încălcările respective se produc din partea organelor de drept.

Drept exemplu pot servi adresările petiţionarilor care invocă nerespectarea drepturilor lor constituţionale şi procedurale atunci cînd instanţele de judecată nu respectă prevederile legislative privind limba de procedură. În această ordine de idei avocaţii parlamentari au considerat oportun de a informa Consiliul Superior al Magistraturii despre aceste cazuri şi au solicitat opiniile vizavi de corectitudinea interpretării şi aplicării de către judecători a prevederilor art. 24 din Codul de procedură civilă.

În republică există problema realizării parţiale a drepturilor minorităţii ucrainene la studierea limbii materne care, spre deosebire de limbile rusă, găgăuză şi bulgară, se studiază în mai puţin de jumătate din localităţile compact populate de ucraineni.

O parte considerabilă de ţigani/romi din Republica Moldova se află în situaţia social-culturală dificilă, ceea ce influenţează negativ realizarea drepturilor lor economice, sociale, culturale. Sunt înregistrate cazuri în care cetăţenii ce aparţin la naţionalităţile care diferă vizual de restul populaţiei (romi, originari din ţările Africii şi Asiei) invocă interesul sporit faţă de ei din partea organelor de ocrotire a normelor de drept, reprezentanţilor autorităţilor publice.

Conform articolului 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

În acest sens se impune necesitatea din partea statelor-membre de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile unanim recunoscute, inclusiv respectarea drepturilor minorităţilor sexuale.

În Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1465 din 16 septembrie 2005 despre funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, se recomandă asigurarea deplină a respectării drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale.

Chiar dacă în ultima perioadă în Moldova au avut loc unele schimbări democratice în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale, realitatea ne convinge că la acest capitol comportamentul autorităţilor şi al societăţii nu reflectă nici pe departe standardele internaţionale.

Or, discriminarea unei categorii de cetăţeni aduce atingere imaginii Republicii Moldova în contextul evoluării reformelor democratice şi respectării angajamentelor asumate.

În mare parte problema nu ţine doar de cadrul legislativ naţional sau de convenţiile internaţionale privind drepturile omului, la care a aderat Moldova, ci mai degrabă de stereotipurile şi de prejudecăţile membrilor societăţii noastre.

Un exemplu convingător ar servi scrisoarea deschisă a colaboratorilor Centrului de informaţii „GenderDoc-M” adresată, în octombrie 2005, Centrului pentru Drepturile Omului, în care această organizaţie a atenţionat asupra unui caz concret de discriminare din partea unui colaborator al MAI pe motiv de orientare sexuală şi totodată a invocat problema securităţii personale a gay-lor şi lesbienelor din Moldova.

Legea Supremă a Republicii Moldova recunoaşte că „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate” (art.1), „respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului” (art. 16). Constituţia garantează tuturor cetăţenilor Republicii Moldova drepturile şi libertăţile consfinţite în dreptul internaţional. De asemenea statul recunoaşte egalitatea drepturilor şi libertăţilor, indiferent de criteriile enumerate în art. 16, lista cărora, de altfel, nu este exhaustivă.

Incidentul creat în timpul unui seminar organizat pentru colaboratorii poliţiei, în cadrul căruia un angajat al MAI a declarat în public că, fiind conducător al organizaţiei obşteşti a poliţiştilor-creştini, pentru el „legea fundamentală este Legea lui Dumnezeu, conform căreia homosexualitatea este un păcat, iar cel care îl comite, merită moartea”, încă o dată a demonstrat

97

atitudinea negativă şi intoleranţa membrilor societăţii faţă de această categorie de cetăţeni plenipotenţiari ai statului nostru.

În viziunea avocaţilor parlamentari, comportamentul colaboratorului organelor de poliţie în cadrul seminarului şi, respectiv, în timpul orelor de serviciu, este inadmisibil şi demn de acuzare, deoarece persoana în cauză a participat la această întrunire în calitate de angajat al unei instituţii de stat şi nu în calitate de conducător al organizaţiei obşteşti a poliţiştilor-creştini. Prin urmare, este firesc că acţiunile lui au fost apreciate prin prisma funcţiei pe care o deţine în cadrul organelor de drept. Conform Legii cu privire la poliţie nr. 416-XII din 18.12.1990, în activitatea sa poliţia mizează pe respectarea personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al demnităţii, drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Poliţia îi apără pe cetăţeni, indiferent de situaţia lor socială, patrimonială, apartenenţa naţională, rasă, sex şi vîrstă, studii şi limbă, atitudinea faţă de religie, convingeri politice şi de altă natură. Poliţia nu intervine în drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În acelaşi timp, Constituţia garantează fiecăruia libertatea conştiinţei şi a opiniei, inclusiv şi colaboratorului poliţiei. Acest drept implică libertatea gîndirii, opiniei şi libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere, la alegerea persoanei, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea atît în public, cît şi în particular, prin cult şi îndeplinirea riturilor, prin practici şi învăţămînt.

Însă, libertatea opiniei şi libertatea manifestării religiei poate fi supusă restricţiilor prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice sau moralei, libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, iar convingerile religioase ale unei persoane nu stau la baza activităţii instituţiei din care face parte individul şi, cu atît mai mult, nu constituie temelia politicii promovate de stat.

În această ordine de idei, fiind reprezentant al organului abilitat să apere ordinea publică şi fiind învestit cu anumite împuterniciri prevăzute de actele legislative şi normative, poliţistul nu trebuie să comită acţiuni care ar prejudicia interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale altor cetăţeni.

Exerciţiul forţelor de poliţie are implicaţii asupra drepturilor fundamentale ale omului, printre care dreptul la viaţă, libertate, securitate a persoanei ş.a. El poate facilita consolidarea, dar şi subminarea drepturilor esenţiale într-un stat de drept şi într-o democraţie, cum ar fi, spre exemplu, dreptul la: un proces echitabil, libertate şi întrunire paşnică. El aduce atingere unor importante drepturi individuale, cum ar fi: dreptul la respectarea vieţii private, ceea ce are efecte pozitive sau negative asupra comunităţii, în măsura în care poliţiştii manifestă sau nu respectul cuvenit faţă de opţiunile drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, se poate constata că prin atribuţiile delegate poliţiştilor, ei fac parte din sistemul responsabililor cu aplicarea legii şi, respectiv, sunt obligaţi să contribuie direct la protecţia drepturilor omului într-o societate democratică.

La solicitarea avocaţilor parlamentari de efectuare a unui control minuţios al faptelor descrise de Centrul de Informaţii „Gender Doc-M”, Ministerul Afacerilor Interne şi-a expus viziunea, conform căreia s-a concluzionat că MAI nu consideră opinia colaboratorului de poliţie, exprimată în cadrul seminarului vizavi de minorităţile sexuale, discriminatorie, iar comportamentul acestuia nu contravine normelor general-acceptate şi, în special, eticii de serviciu.

Din cele menţionate şi călăuzindu-se de competenţele atribuite prin lege, avocaţii parlamentari au recomandat conducerii Ministerului Afacerilor Interne de a lua atitudine întru evitarea pe viitor a situaţiilor în care s-ar prejudicia drepturile şi libertăţile minorităţilor sexuale şi s-ar genera conflicte între colaboratorii poliţiei cu acest grup de cetăţeni.

ARTICOLUL 21

Dreptul la libertatea întrunirilor este garantat de art. 40 al Constituţiei. Codul penal în art. 184 incriminează fapta de violare a dreptului la libertatea întrunirilor. Varianta-tip a acestei

98

infracţiuni constă în violarea dreptului la libertatea întrunirilor, prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea, fie prin constrângerea lor la participare:

1. săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;2. săvîrşită de două sau mai multe persoane;3. însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate.

În conformitate cu Legea nr. 560-XIII cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iulie 1995, au dreptul să organizeze întruniri: a) cetăţenii RM cu capacitate de exerciţiu, de la vîrsta de 18 ani; b) partidele, alte organizaţii social-politice, unităţile economice, sindicatele, bisericile şi alte organizaţii religioase, asociaţiile obşteşti, înregistrate în modul stabilit. Potrivit art. 11 din legea sus-menţionată, întrunirile se declară cel mai târziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, după un model stabilit prin lege.

În ce priveşte participarea la o întrunire, nu există nici o restricţie conform art. 11 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

In baza art. 34 (1) lit. f) şi g) din Legea privind administraţia publică locală, primarul general ia măsuri pentru desfăşurarea întrunirilor publice şi de interzicere sau suspendare a întrunirilor publice care contravin ordinii de drept sau bunurilor moravuri.

Declaraţia prealabilă urmează să fie examinată de către autoritatea publică cel mai târziu cu cinci zile înainte de data întrunirii. Întrunirea se autorizează printr-o dispoziţie a primarului general, tot prin dispoziţia primarului general se refuză eliberarea autorizaţiei de desfăşurare a întrunirii.

Referitor la preocuparea CDO (p. 15 al Observaţiilor finale, 2002) privind necesitatea notificării de preaviz cu 15 zile înainte de organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, autorităţile publice locale au prezentat următoarele argumente în favoarea menţinerii termenului vizat:

1. În municipiul Chişinău îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea practic toate partidele politice, mişcările social-politice, ONG-urile, etc.;

2. În capitală sunt amplasate organele publice centrale ale statului, sediile misiunilor diplomatice străine acreditate în Republica Moldova;

3. Procedura tehnică – înregistrarea declaraţiilor prealabile, coordonarea prealabilă a problemelor ce ţin de acordarea serviciilor cu plată, încheierea contractelor, elaborarea proiectului de dispoziţie a primarului general, coordonarea lui, semnarea şi aducerea la cunoştinţa organizatorilor respectivi necesită o perioadă de timp;

4. Întrunirea este o formă de expunere a protestului sau a consimţămîntului faţă de anumite evenimente, instituţii, persoane, etc. Nu este o obligaţie a organizatorilor, nu este o procedură prealabilă de a soluţiona anumite conflicte şi de aceea termenul de preaviz este absolut necesar;

5. Pentru acordarea serviciilor solicitate, de asemenea, este nevoie de o perioadă de pregătire, atît tehnică cît şi practică;

6. Majoritatea întrunirilor se desfăşoară în municipiul Chişinău;7. Termenul de preaviz nu împiedică organizarea liberă a întrunirilor, prevăzută de art. 40 din

Constituţie, ci, din contra, îi disciplinează atît de organizatori cît şi pe autorităţile administraţiei publice locale;

8. Omiterea termenului de preaviz va avea impedimente şi asupra soluţionării litigiilor în instanţa de contencios administrativ; termenul de adresare în instanţa de judecată, termenul şi procedura examinării, dreptul părţilor la recurs, etc.Pe parcursul anului 2002 au fost autorizate 14 întruniri, iar în anul 2003 - 55 de întruniri.

99

In anul 2004 au fost autorizate 150 de întruniri, desfăşurarea a 10 întruniri nu a fost autorizată (6 - pentru nerespectarea termenului de declarare a întrunirii, 1 - organizatorul nu era cetăţean al Republicii Moldova, 1 – pentru acelaşi loc şi timp era deja autorizată o altă întrunire, 1 – organizatorii au refuzat să colaboreze la organizarea şi desfăşurarea întrunirii şi 1 – motivul invocat depăşea competenţa autorităţilor vizate în declaraţie).

Pe parcursul anului 2005, Primăria municipiului Chişinău a examinat 190 declaraţii prealabile despre autorizarea întrunirilor, înaintate de persoane fizice şi juridice. Nu a fost autorizată desfăşurarea a 26 de întruniri, dintre care 3 pentru omiterea termenului de declarare a întrunirii, 5 – pentru faptul că în locul solicitat era deja autorizată desfăşurarea unei alte întruniri, 3 — pentru faptul că nu era indicat motivul întrunirilor, 4 — pentru faptul că în aceeaşi perioadă urmau să se desfăşoare întruniri organizate de autorităţile centrale, 1 - pentru faptul că se solicita pichetarea unor case particulare, 1 – pentru faptul că revendicările erau deja satisfăcute prin adoptarea unui act administrativ, 1 – pentru faptul că nu puteau fi asigurate condiţiile de desfăşurare paşnică a întrunirii, 1 – pentru faptul că nu au fost indicate forma şi locul întrunirilor, 3 – pentru faptul că nu era justificată necesitatea desfăşurării întrunirilor, 1 – pentru faptul că în privinţa revendicărilor a fost adoptată o hotărârea irevocabilă a instanţelor de judecată, 3 pentru alte motive.

In instanţele de judecată au fost contestate 13 dispoziţii ale primarului general interimar. Hotărâri irevocabile ale instanţelor de judecată au fost pronunţate în privinţa a 10 cereri de chemare în judecată, cerinţele reclamanţilor fiind respinse.

Întrunirea declarată de către Centrul de informaţie "Genderdoc-M", care reprezintă interesele homosexualilor şi lesbienelor, pentru data de 20 mai 2005, nu a fost autorizată, deoarece din informaţiile deţinute de către Comisariatul general de poliţie al municipiului Chişinău, în cazul autorizării întrunirii urmau să aibă încăierări între participanţi şi contramanifestanţi cu consecinţe grave. Organizatorul a contestat în instanţa de judecată dispoziţia primarului general interimar nr. 313-d din 27.04.2005. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 14.06.2006, cererea a fost respinsă, iar prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18.10.2006 hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 14.06.2006 a fost menţinută în vigoare.

În perioada 1 ianuarie - 30 octombrie 2006, Primăria municipiului Chişinău a examinat 124 de declaraţii prealabile despre autorizarea întrunirilor. Din numărul total de declaraţii prealabile a fost autorizate desfăşurarea a 95 de întruniri declarate, iar în 29 de cazuri a fost refuzată eliberarea autorizaţiei de desfăşurare a întrunirilor (8 – din motive de încălcare a ordinii publice, 4 – pentru nerespectarea termenului de declarare a întrunirii, 2 – din cauza lipsei împuternicirilor de a declara întrunirea, 2 – organizatorul a refuzat să participe la examinarea prealabilă a întrunirii, 2 – erau deja autorizate alte întruniri în acelaşi loc şi timp, 9 – din alte motive).

Declaraţia prealabilă a Centrului de Informaţie "Genderdoc-M", care reprezintă interesele homosexualilor şi lesbienelor nr. 87 din 07.03.2006 despre autorizarea unui marş de solidaritate pentru ziua de 05.05.2006 a fost examinată, însă întrunirea nu a fost autorizată, deoarece Primăriei i-au fost adresate mai mult de 600 de demersuri şi petiţii din partea cetăţenilor, organizaţiilor obşteşti şi religioase despre organizarea unor contra-manifestări de protest care aveau să provoace încălcări în masă a ordinii publice cu consecinţe grave pentru societate. În prezent în instanţele de judecată se examinează cererea de chemare în judecată a Centrului de Informaţie "Genderdoc-M" către Primăria municipiului Chişinău despre anularea actului administrativ.

Vă mai informăm că, după adoptarea Legii Republicii Moldova nr. 123-XV din 18.03.2003 "Privind administraţia publică locală", în Legea privind organizarea şi desfăşurarea întrunirilor nu au fost efectuate modificări pentru a o aduce în concordanţă cu prevederile Legii privind administraţia publică locală.Acest fapt provoacă confuzii la examinarea declaraţiilor prealabile, autorizarea întrunirilor şi în procesul examinării în instanţele de judecată a actelor administrative contestate.

Jurisprudenţa relevantă a CEDO cu privire la Republica Moldova se prezintă prin condamnarea Republica Moldova (pentru încălcarea art. 11 – dreptul de a participa la întruniri) în speţa – Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) c. Moldovei.

100

Hotărârea a fost pronunţată la data de 14 februarie 2006. Drept consecinţă Republica Moldova a fost obligată de Curtea Europeană să achite reclamantului suma de 4000 EURO. Întru executarea acestei hotărâri au fost întreprinse următoarele măsuri: traducerea integrală a hotărârii nominalizate; transmiterea acesteia spre publicare în Monitorul Oficial al RM; achitarea sumei indicate în hotărârea de condamnare a CEDO; plasarea integrală a hotărârii în cauză pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârii în cauză.

În scopul executării hotărârii Zilberberg c. Moldovei au fost realizate următoarele măsuri: traducerea integrală a hotărârii nominalizate; transmiterea acesteia spre publicare în Monitorul Oficial al RM; achitarea sumei indicate în hotărârea de condamnare a CEDO; plasarea integrală a hotărârii în cauză pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârii în cauză.

Pe marginea hotărârii Zilberberg c. Moldovei, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la contravenţiile administrative ce ar reglementa procedura legală de citare a persoanelor în cauzele cu privire la contravenţiile administrative. Proiectul a fost remis Guvernului spre aprobare. Prin Hotărârea Guvernului nr. 507 din 30 mai 2005 proiectul a fost aprobat şi prezentat Parlamentului spre examinare. La 23 iunie 2005 proiectul de lege, prin Hotărârea Parlamentului nr. 128 – XVI, a fost adoptat în prima lectură. Cu regret, la 14 iulie 2005, propus spre examinare în a doua lectură, proiectul a fost respins prin Hotărârea Parlamentului nr. 149-XVI.

ARTICOLUL 22

Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837-XIII din 17 mai 1996, reglementează relaţiile sociale legate de realizarea dreptului de asociere al cetăţenilor şi stabileşte principiile de constituire, înregistrare, desfăşurare şi încetare a activităţii asociaţiilor obşteşti. Pe lîngă dispoziţiile inserate în acest act legislativ, Codul Civil prin normele inserate în art. 181 stabileşte dispoziţii referitoare la asociaţii (organizaţii necomerciale), statutul organizaţiei necomerciale – art.186 al Codului citat, iar prin intermediul art.187-191 se statuează genurile de activitate ale organizaţiei necomerciale, conducerea, conflictul de interese etc.

Perioada de referinţă a fost marcată de producerea unui eveniment foarte important ce a consolidat cooperarea autorităţilor publice cu societatea civilă. Astăzi, societatea civilă este prezentă în toate sferele de activitate şi este în stare să furnizeze factorilor de decizie: opinii, expertize, strategii şi concepţii ştiinţific şi practic fundamentate. În acest context, se impune indiscutabil necesitatea creării unui cadru favorabil iniţierii unei cooperării între sectorul public, guvernamental şi cel neguvernamental în perspectiva încurajării iniţiativelor civice, democraţiei participative şi conştientizării obiective a problemelor cu care se confrunta societatea moldoveneasca.

În acest sens, Parlamentului a elaborat Concepţia de Cooperare cu Societatea Civila şi a aprobat-o prin Hotărîrea nr. 373 din 29.12.2005. Această Concepţie este axată pe instituirea unui dialog deschis şi permanent între societatea civilă şi Parlament în vederea eficientizării procesului de luare a deciziilor şi dezvoltării sectorului neguvernamental, obiective ce urmează a fi realizate prin instituirea unui mecanism de consultare şi cooperare.

Pentru atingerea acestui scop, au fost impuse următoarele obiective:a) evaluarea obiectivă a problemelor cu care se confruntă societatea;b) reprezentarea cît mai largă în Parlament a opiniilor diverselor grupuri de cetăţeni;c) eficientizarea democraţiei participative şi a procesului de luare a deciziilor;d) încurajarea iniţiativelor civice;e) extinderea şi perfecţionarea cadrului legislativ prin participarea cît mai largă a alegătorilor la

acest proces.

101

Participanţi la cooperare sînt Parlamentul şi organizaţiile societăţii civile înregistrate în Republica Moldova.

Cooperarea se efectuează în următoarele forme:a) consilii de experţi

Comisiile permanente ale Parlamentului, în condiţiile prevăzute de Regulamentul Parlamentului, creează, pe lîngă comisii, consilii permanente de experţi din componenţa reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile conform direcţiilor principale de activitate ale comisiilor.

b) consultare permanentăParlamentul va pune la dispoziţia societăţii civile proiectele de acte legislative. În acest

scop, proiectele vor fi plasate pe pagina web a Parlamentului. Organizaţiile societăţii civile interesate vor putea accesa liber informaţia şi prezenta expertize,

analize de impact, comentarii, opinii, evaluări, propuneri şi alte materiale, respectînd standardele minime de cooperare.

c) întruniri ad-hocLa iniţiativa Preşedintelui Parlamentului, a Biroului permanent, a comisiilor parlamentare

permanente, a fracţiunilor parlamentare sau a organizaţiilor societăţii civile, pot fi organizate întruniri ad-hoc pentru consultări asupra unor probleme concrete de pe agenda Parlamentului şi asupra altor probleme de interes naţional.

d) audieri publiceAudierile publice sînt organizate cel puţin o dată pe an de către fiecare comisie

parlamentară permanentă întru consultarea organizaţiilor societăţii civile în probleme de pe agenda Parlamentului sau în alte probleme de interes naţional.

e) conferinţa anualăPentru a evalua gradul de cooperare şi pentru a decide asupra unor noi direcţii de cooperare

între Parlament şi organizaţiile societăţii civile, Preşedintele Parlamentului convoacă o conferinţă anuală, cu participarea reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile, precum şi a reprezentanţilor din cadrul Parlamentului.

Reprezentanţii societăţii civile vor putea fi incluşi în grupurile de lucru create de Parlament şi de organele de lucru ale acestuia în vederea elaborării sau definitivării unor proiecte de acte legislative. Parlamentul şi organizaţiile societăţii civile vor asigura procesului de consultare o publicitate adecvată prin implicarea tuturor mijloacelor de informare disponibile.

În acest sens, a avut loc conferinţa de totalizare a doua seminare, organizate de către responsabili din carul Biroului de Informare al Consiliului Europei. Biroul Permanent al legislativului s-a pronunţat asupra distribuirii între comisiile permanente şi subdiviziunile Aparatului a competenţelor şi responsabilităţilor relevante. Ca urmare, a demarat procedura de publicare pe site-ul oficial al Parlamentului a proiectelor de acte legislative, pe marginea cărora reprezentanţii societăţii civile a fost invitată să se pronunţe. De asemenea, la subiectul contribuţiei societăţii civile la procesul de creaţie legislativa, membrii Parlamentului RM au convenit că cea mai oportuna, logica şi adecvată ar fi axarea implicării reprezentanţilor societăţii civile pe realizarea Programului calendaristic al acţiunilor legislative în conformitate cu Rezoluţia si Recomandările Comisiei pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei, precum şi a Programului legislativ pentru perioada 2005 - 2009.

În Republica Moldova, ca în toate statele unde exerciţiul democratic este desfăşurat în condiţiile pluralismului politic, iar suveranitatea poporului este exercitată mai mult prin organele reprezentative ale poporului decît direct, partidele politice au un rol de o importanţă deosebită. Constituţia stipulează la art.41- libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice. Potrivit acestuia, cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri.

102

Condiţiile şi principiile constituirii, funcţionării şi dizolvării partidelor şi a altor organizaţii social-politice sunt stabilite în Legea nr.718 din 17 septembrie 1991 privind partidele şi alte organizaţii social-politice.

De către un grup de deputaţi, a fost elaborat un nou proiect de lege privind partidele politice, care a fost adoptat, de legislator, în prima lectură. Documentul dat a fost expertizat la Consiliului Europei, ultima versiune a opiniei experţilor datează din 19.04.2007. Proiectul de lege are menirea să completeze şi să ajusteze calitativ sistemul de norme referitoare la activitatea partidelor politice, cu toate reglementările şi inovaţiile absente pînă acum în legislaţia noastră.

Acest proiect a fost elaborat în urma studierii legislaţiei mai multor state, cum ar fi: Estonia, Letonia, Lituania, România, Germania, Austria, Georgia. De asemenea, au fost luate în consideraţie şi recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Prin elaborarea acestui proiect de lege se urmăreşte crearea de mecanisme care ar consolida democraţia, pluralismul politic, precum şi ar diminua absenteismul electoral.

Noutatea acestuia constă în instituirea mecanismului de finanţare a partidelor nu doar prin cotizaţii şi donaţii, dar şi în baza unor subvenţii de la bugetul de stat. Această finanţare este o investiţie directă în sporirea eficienţii partidelor politice, iar pe de altă parte, constituie o investiţie indirectă destinată dezvoltării democratice a societăţii. State ca Estonia, Letonia, Lituania, Germania, Franţa, România şi altele au sisteme de norme juridice care asigură finanţarea partidelor politice, iar principiul de distribuire a alocaţiilor din bugetul de stat către partidele politice se aseamănă cu cel din prezentul proiect de lege, cu excepţiile fireşti, determinate de specificul economic, politic şi social al fiecărui stat.

ARTICOLUL 23

Conform art. 28 al Constituţiei RM, statul respectă şi ocroteşte viata intima, familială şi privată. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 48 al Legii Supreme familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei sunt reglementate în Codul familiei al RM, adoptat la 26.10.2000, precum şi în alte acte normative adoptate în cazurile şi în limitele prevăzute de acesta.

Conform Codului susmenţionat, numai căsătoria încheiată la organele de stat de stare civilă generează drepturile şi obligaţiile de soţi prevăzute de acest Cod. În vederea încheierii căsătoriei, se întocmeşte o declaraţie de căsătorie şi se depune personal de cetăţenii care doresc să se căsătorească la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre ei sau al părinţilor unuia dintre ei. În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi trebuie să indice că nu există nici un impediment legal la căsătorie. Depunerea declaraţiei de căsătorie şi înregistrarea căsătoriei au loc în modul stabilit pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă.Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţămîntul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc, precum şi atingerea de către ei a vîrstei matrimoniale. Vîrsta matrimonială minimă este de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei. Pentru motive temeinice, se poate încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea vîrstei matrimoniale pentru bărbaţi, dar nu mai mult decît cu doi ani. Reducerea vîrstei matrimoniale va fi încuviinţată de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul persoanele care doresc să se căsătorească, în baza cererii acestora şi acordului părinţilor minorului.

Articolul 15 al Codului familiei stabileşte impedimente la căsătorie, după cum urmează:(1) Nu se admite încheierea căsătoriei între:a) persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;b) rude în linie dreaptă pînă la al IV-lea grad inclusiv, fraţi şi surori, inclusiv cei care au un părinte comun;c) adoptator şi adoptat;d) adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă, pînă la al II-lea grad inclusiv;

103

e) curator şi persoană minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei;f) persoane dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu;g) persoane condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc pedeapsa;h) persoane de acelaşi sex.(2) Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există un impediment legal ori dacă nu sînt îndeplinite alte cerinţe ale legii, expunîndu-şi în scris motivele şi anexînd dovezile invocate. Organul de stare civilă este obligat să verifice opunerile şi, dacă acestea se confirmă, să refuze încheierea căsătoriei.

Conform art. 155 al Codului Familiei, cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, în relaţiile familiale, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova. Cetăţenii străini, cu domiciliul în afara teritoriului Republicii Moldova, încheie căsătoria pe teritoriul Republicii Moldova conform legislaţiei Republicii Moldova dacă au dreptul la încheierea căsătoriei în conformitate cu legislaţia statului ai cărui cetăţeni sînt. Condiţiile de încheiere a căsătoriei de către apatrizi pe teritoriul Republicii Moldova sînt determinate de legislaţia Republicii Moldova, ţinîndu-se cont de legislaţia statului în care aceştia îşi au domiciliul. Căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare străine sînt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocităţii.

ARTICOLUL 24

Vis-a-vis de promovarea şi protecţia drepturilor copiilor menţionăm că de către Grupul de lucru constituit prin dispoziţia Procurorului General din 11 februarie 2005, a fost elaborat proiectul Legii privind statutul juridic al adopţiei. În vederea executării poruncii Guvernului nr.1138-1845 din 6 septembrie 2006, proiectul în speţă a fost definitivat de către Ministerul Justiţiei, în contextul obiecţiilor expuse de către Academia de Ştiinţe şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Sus-indicatul urmăreşte scopul excluderii lacunelor prezente în legislaţia autohtonă, privind stabilirea unor certe reglementări vizînd încuviinţarea adopţiei, prin intermediul cărora se vor asigura respectarea drepturilor copiilor şi se vor institui garanţii legale a acestora, prin prisma standardelor internaţionale.

De asemenea, proiectul de lege susmenţionat prevede crearea unui organ public central (se preconiza Agenţia protecţia familiei şi a copilului, actualmente se prevede crearea Ministerului protecţiei sociale, familiei şi copilului), care ar dirija procedura de adopţii naţionale şi internaţionale a minorilor moldoveni, se stipulează concret cerinţele referitor la conţinutul dosarului familiei adoptatoare şi a minorului adoptabil. Prin articol aparte este expusă prevenirea abuzului, traficului de copii, răspunderea penală în caz de neexecutare legală a procedurii de adopţie. Corespunzător este prevăzut dreptul minorului în urma adopţiei la continuitate la capitolul apartenenţei culturale, religioase, de păstrare a numelui şi a cetăţeniei pînă la majorat.

Proiectul de lege sus-menţionat este important şi prin faptul că prevede dreptul la adopţia internaţională doar cu concursul organelor competente în domeniu din ţările adoptatoare (membre ale Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale din 1993, ori cu care există acord bilateral la nivel de stat).

În Republica Moldova fiecare nou-născut este înregistrat în Registrul de stat al populaţiei, în baza Certificatului medical constatator al naşterii, care este indicat pentru confirmarea faptului naşterii a unui copil de către o femeie concretă într-o instituţie medico-sanitară sau naşterii asistate de un lucrător medical în afara instituţiei medico-sanitare. Certificatului medical constatator al naşterii este un document oficial, care se perfectează pe un formular special (Forma nr. 103/e-2004), aprobat prin ordinul comuna al Ministerului Sănătăţii, Depatratmentului Statistică şi Sociologie şi Departamentului Tehnologii Informaţionale nr. 292/130/126 din 11 octombrie 2004. Formularul certificatului medical constatator al naşterii este un document de evidenţă strictă, are numărul său (de la 000000001 pînă la 999999999) şi număr de

104

identificare (IDNP) rezervat pentru copilul nou-născut. Numărul de identificare al nou-născutului şi numărul de ordine al certificatului medical se atribuie de către Ministerul Dezvoltării Informaţionale. La naşterea gemenilor (a 2, 3 şi mai mulţi copii) certificatul medical se completează şi se eliberează pentru fiecare copil în parte.

Conform prevederilor art. 4, p. (4), lit. a-d, a Legii nr.l585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurările obligatorii de asistenţă medicală, copiii sînt asiguraţi de stat. Anual, Guvernul aprobă Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, prin care fiecărui copil, inclusiv nou-născut, se asigură dreptul la asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească, primară, specializată de ambulatoriu, stomatologică, servicii medicale paraclinice, inclusiv de înaltă performanţă, spitalicească, îngrijiri medicale la domiciliu. Copii sub 5 ani sînt asiguraţi cu medicamente compensate integral în tratamentul de ambulatoriu. De asemenea, toţi copii sînt imunizaţi gratuit, conform Programului de imunizări stabilit pe ţară. în scopul combaterii subnutriţiei, copiii alimentaţi artificial cuprinşi cu vîrsta 0-1 an, familiile cărora fac parte din păturile dezavantajate, sînt asiguraţi cu produse lactate adaptate procurate din sursele bugetare locale.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 138 din 16.02.2006 a fost aprobat proiectul legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Proiectul în luna august a fost adoptat în prima lectură de către Parlament şi actual se definitivează pentru următoarea lectură.

Ministerul Sănătăţii (şi Protecţiei Sociale) a participat la elaborarea proiectului Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Strategiei şi Planului Naţional privind Reforma Sistemului Rezidenţial de îngrijire a Copilului 2006-2012 şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului va participa la implementarea prevederilor stipulate în proiectul dat.

Violenţa în familie este un fenomen negativ şi combaterea acestuia poate fi efectuată printr-o abordare complexă de măsuri, cu stabilirea priorităţilor şi a unor acţiuni de prevenire şi combatere a fenomenului, atît la nivel naţional, cît şi la nivel local. Aceste măsuri necesită de a fi direcţionate spre asistenţa medico-sociala şi juridică a femeilor dezavantajate pentru a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi statutul;activităţi profesionale care să contribuie la reintegrarea socială şi/sau să promoveze sănătatea, vigilenţa în depistarea şi raportarea urmărilor violenţei în familie pentru grupurile marginalizate ale populaţiei; măsuri de conştientizare şi încredere reciprocă, prevenirea conflictelor, mediere şi soluţionare, educaţie civica, toleranţă reciprocă şi respect pentru diversitatea umană; colaborarea cu organisme internaţionale, ONG-uri în domeniul promovării valorilor familiale, drepturilor individului, etc.

Întru realizarea pct.2 al Hotărîrii Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţile naţionale, privind problema violenţei în familie, consecinţele şi măsurile de prevenire a acesteia, Ministerul Sănătăţii a emis şi îndreptat în teritoriu o dispoziţie, adresată conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice republicane, municipale şi raionale, în care se propune: a întreprinde măsuri organizatorice întru sporirea vigilenţei lucrătorilor medicali faţă de persoanele supuse violenţei, cu informarea organele de poliţie despre persoanele supuse violenţei, care s-au adresat după asistenţă medicală în instituţiile medico-sanitare publice. Acordarea asistenţei medicale necesare persoanelor supuse violenţei se asigură conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Tot aici este prevăzută organizarea activităţilor de informare, educare, comunicare în rîndurile populaţiei în problemele de educaţie pentru sănătate, prevenirea infecţiilor sexual transmisibile, HIV/SIDA, etc, organizarea măsurilor de conştientizare a populaţiei în domeniul protecţiei medico-sociale şi cultivarea unei atitudini de responsabilitate individuală, familială şi comunitară prin intermediul cabinetelor de sănătate reproductivă din Centrele Medicilor de Familie, Centrelor de Sănătate pentru Femei, Centrelor de Sănătate Prietenoasă Tinerilor.

Strategia naţională în sănătatea reproducerii, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.913 din 26 august 2005, este documentul de bază în reglementarea politicii statului în domeniul sănătăţii reproducerii tinerilor, în care unul din obiectivele generale a acestei

105

este prevenirea violenţei domestice şi abuzului sexual. Acţiunile prioritare întru implementarea acestui obiectiv sînt direcţionate spre:

- asigurarea cadrului legislativ şi normativ adecvat prevenirii violenţeidomestice şi abuzului sexual în republica;

- organizarea serviciilor specifice adresate victimelor violenţei domestice şi abuzului sexual;

- sporirea gradului de informare şi educare a populaţiei în domeniul violenţei domestice şi abuzului sexual;

- instituirea serviciilor de asistenţă socială familiilor, care nu-şi respectă adecvat responsabilităţile faţă de copii;

- implementarea programelor de reabilitare psihologică a copiilor, victime şi martori ai violenţei;

- organizarea serviciilor de consiliere a abuzatorilor.

Copiii instituţionalizaţi: Ministerul Sănătăţii (şi Protecţiei Sociale) are în subordine două Centre de plasament pentru 330 locuri, din care: Centrul de Plasament şi Reabilitare a copiilor de vîrstă fragedă din mun. Chişinău pentru 200 locuri şi Centrul de plasament temporar şi reabilitare pentru copii din mun. Bălţi cu 130 locuri. Cauzele plasării copiilor sînt următoarele: părinţi bolnavi, părinţi în detenţie, părinţi decedaţi, mame solitare, mame minore, copii orfani, copii bolnavi, condiţii de trai grele, inclusiv lipsa spaţiului locativ, părinţi vagabonzi, etc. Anual în aceste Centre sînt plasaţi peste 200 copii, din ei circa 98% de vîrstă preşcolară. Din numărul copiilor internaţi în anul 2005 30% au fost sub o lună. Practic 100% copii suferă de diferite maladii somatice şi neurologice iar 25% sînt copii cu disabilităţi severe, malformaţii congenitale, maladii genetice, etc. Peste 65% din copii sînt plasaţi temporar.

Păstrarea relaţiilor familie-copil constituie fundamentul sănătăţii şi dezvoltării socio-emoţionale armonioase a copilului. în scopul asigurării acestor relaţii se impune necesitatea restructurării şi modernizării serviciilor rezidenţiale actuale. Prevenirea instituţionalizării şi a efectelor negative ale acesteia asupra copiilor este grija prioritară a statului.

Întru păstrarea integrităţii familiilor, protecţia copiilor în situaţii de risc şi micşorarea numărului de copii instituţionalizaţi, Ministerul Sănătăţii (şi Protecţiei Sociale), a întreprins un şir de măsuri privind:

- micşorarea numărului de copii refuzaţi în maternităţi şi secţiile de copii- prevenirea abandonului copiilor- dezinstituţionalizarea copiilor plasaţi în instituţiile rezidenţiale din subordine şi integrarea acestora în familie- crearea condiţiilor de reabilitare a copiilor cu disabilităţi.

În acest scop, în maternităţile cu în număr anual de naşteri de peste 700 şi mai mult, activează psiholog şi asistent social, pentru prevenirea abandonului în maternităţi. Aceşti specialiştii acordă consiliere atît gravidelor aflate în situaţie derisc cît şi familiilor acestora.

O altă măsura întreprinsă de minister la acest capitol, a fost crearea Secţiei maternale, în cadrul Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă din Chişinău. Secţia a fost deschisă pentru 8 cupluri mama-copil. Aici sînt plasate mamele cu risc de abandon a copiilor nou-născuţi sau de vîrstă fragedă şi gravidele în ultimul termen de sarcină, care se confruntă cu diverse dificultăţi de natură materială, socială, profesională sau relaţională. Durata plasării cuplului mamă-copil în secţia respectivă, este în mediu de 6 luni şi variază în dependenţă de problemele existente şi posibilitatea soluţionării individuale a cazului. Aici mamele beneficiază de asistenţă medico-psiho-pedagogică, acordată de echipa pluridisciplinară a Centrului (psiholog, asistenţi sociali, jurist, etc). În anul 2006 în Centrul de plasament temporar şi reabilitare pentru copii Bălţi a fost creată o Secţie maternală similară celei din Chişinău, pentru 7 cupluri „mama-copil", preponderent din partea de nord a republicii.

106

Reieşind din faptul, că circa 21,0% din copiii de vîrstă fragedă sînt instituţionalizaţi din cauza problemelor de sănătate, întru prevenirea abandonului copiilor bolnavi, în Centrul de plasament temporar şi reabilitare pentru copii Bălţi, a fost deschis Centrul de zi de recuperare medico-socială şi de educaţie, cu ocapacitate de 15 paturi. Beneficiarii centrului sînt copii cu diverse afecţiuni psiho-neurologice şi fizice grave din mun. Bălţi, cuprinşi cu vîrsta între 1 şi 7 ani. Actualmente în Centrul de Plasament şi Reabilitare a Copiilor de Vîrstă Fragedă din Chişinău, se duc lucrări de reconstrucţie pentru deschiderea unei Secţii de zi pentru copii cu disabilităţi, cu o capacitate de 10 paturi. Aici vor beneficia de recuperare medico-psiho-pedagogică complexă copii cu probleme neuro-motorii cu vîrsta de la 6 luni la 7 ani, din mun. Chişinău. Ambele Centre de plasament din subordine, au fost înzestrate cu echipament performant pentru recuperarea copiilor cu handicap.Copii cu handicap: In republică, la 1 ianuarie 2006 în evidenţă medicală se aflau 13208 copii invalizi, cuprinşi cu vîrsta sub 16 ani, indicele constituind 18,5 la 1000 copii de vîrsta respectivă în comparaţie cu 15,6 la 1000 în anul 2001.

Lista bolilor şi stărilor patologice, care acordă copiilor cu vîrsta sub 16 ani dreptul la primirea statutului de copil-invalid şi alocaţii sociale de stat, este aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 1260 din 17-10-2003, în baza căruia a fost elaborat ordinul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 369/77 din 26.12.2003.în republică, în anul 2005 structura invalidităţii după gradul de severitate se prezintă astfel:

- gradul I - deţin 35,6% sau 6,45 la 1000,- gradul II - 53,7% sau 9,72 la 1000,- gradul III -10,7% sau 1,95 la 1000.În ultimii 5 ani în republică, nivelul invalidităţii primare la copii are o dinamică în

regres: de la 2,6 în a. 2001 pînă la 2,4 la 1000 copii în a.2005, ponderea copiilor invalizi primar depistaţi oscilînd între 16,4% în a.2001 şi 13,2% în a. 2005, din totalul copiilor invalizi. In structura invalidităţii copiilor după cauze - pe I loc se plasează tulburările mentale şi de comportament indicele invalidităţii constituie 4,2 la 1000 copii; pe locul II se plasează malformaţiile congenitale cu 4,0 la 1000 copii, pe locul III se plasează bolile sistemului nervos indicele osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv indicele constituie 1,0 la 1000 copii iar pe locul V se plasează bolile urechii şi apofizei mastoide, bolile ochiului şi anexelor sale şi bolile aparatului respirator, cu o frecvenţă de 0,7 la 1000 copii.

Conform prevederilor Legii nr. 499-XIV din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, alocaţiile pentru copiii invalizi de gradele I, II şi III se stabileşte cănd persoanele indicate nu se află la întreţinere deplină a statului.

Cuantumul alocaţiilor diferă în funcţie de severitatea stabilită şi constituie:a) pentru copiii invalizi cu vîrsta pînă la 16 ani, cu severitatea I – 100% sau – 179

lei;b) pentru cei cu severitatea II şi III – 85% sau – 152 lei.

Incepînd cu 01.04.2006 aceste sume au fost indexate cu 11,9 şi constituie respectiv 200,30 lei pentru copii invalizi de gradul I şi respectiv 170,09 lei pentru gradul II şi III. De asemenea, copiii invalizi beneficiază de compensaţii nominative pentru plata serviciilor comunale şi energiei electrice, precum şi de compensaţie unică pentru procurarea cărbunilor şi lemnelor în timpul sezonului de iarnă.

În ce priveşte protecţia socială a copiilor şi familiilor aflaţi în dificultate în Republica Moldova actualul Sistem naţional de asistenţă socială este constituit din:

1. Prestaţii sociale — care însumează mijloace băneşti îndreptate spresusţinerea persoanelor care se află în situaţie dificilă, şi2. Servicii sociale — ansamblu complex de măsuri şi acţiuni realizate în

vederea depăşirii unor situaţii de dificultatePrestaţiile sociale acordate familiilor cu copii în sistemul actual de asistenţă socială sînt reglementate prin Regulamentul privind modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002:

107

I. Indemnizaţii- Indemnizaţia unică la naşterea copilului- Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului- Indemnizaţia lunară pentru întreţinerea copilului cu vârste între 1,5/3 şi 16

ani acordată în baza testării venitului familieiII. Compensaţii nominative lunare pentru plata serviciilor comunale, acordatefamiliilor cu patru şi mai mulţi copii conform Legii nr. 933-XIV din 14.04.2000„Cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie".III. Alocaţii sociale de stat:

- pentru copii cu disabilităţi, în vârstă sub 16 ani;- invalizilor din copilărie;- copiilor sub 18 ani la pierderea întreţinătorului;- pentru îngrijire, familiilor care au la întreţinere copii invalizi cuseveritatea I.

Alocaţiile se indexează anual începînd cu 1 aprilie, conform legislaţiei în vigoare, cu excepţia alocaţiei pentru îngrijire şi sînt reglementate prin Legea nr.499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.IV. Ajutoare materiale din mijloacele Fondului republican sau teritorial desusţinere socială a populaţiei

A fost aprobat Regulamentul-cadru al Centrului de plasament temporar al copilului prin Hotărîrea Guvernului nr. 1018 din 13.11.2004, iar prin Hotărîrea Guvernului nr. 450 din 28.04.2006 au fost aprobate Standardele Minime de Calitate privind îngrijirea, Educarea şi Socializarea Copilului din Centrul de Plasament Temporar.

Conform Hotărârîrii Guvernului nr.181 din 17.02.2006 au fost transferate din proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului trei centre: Centrul pentru copii cu cerinţe educative speciale „Speranţa" din or. Criuleni, Centrul de reabilitare şi protecţie socială pentru copiii în situaţie de risc din or. Taraclia şi Centrul de plasament temporar al copiilor în situaţie de risc "AZIMUT" din or. Soroca.

Prin ordinul Ministrului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale nr. 366 din 06-09-2006 au fost aprobate Regulamentele de funcţionare ale acestor centre. O importanţă majoră pentru dezvoltarea domeniului protecţiei familiei şi copilului o au realizarea acţiunilor planificate pe termen scurt de către Guvern şi Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi familiei care sînt:1. Crearea unei structuri centrale specializate în problematica copilului, structurilocale cu importanţă majoră pentru creşterea bunăstării copilului în situaţii de risc,precum şi a familiei;2. Unificarea şi armonizarea cadrului legislativ şi elaborarea cadrului normativ îndomeniu;3. Crearea unei reţele naţionale de asistenţi sociali care ar contribui la identificareaşi prevenirea separării copilului de familie şi referirea acestora în caz de necesitatela programele de asistenţă socială, servicii de bază şi specializate;4. Crearea unei baze de date unice în domeniul asistenţe sociale.5. Eficientizarea coordonării măsurilor şi acţiunilor în domeniul asistenţei sociale,întreprinse la nivel naţional şi local de către organizaţiile neguvernamentale şi dedonatorii străini.

ARTICOLUL 25

În perioada de referinţă, Codul electoral a fost modificat prin Legea nr. 248-XVI din 21 iulie 2006, Legea nr. 79-XVI din 06 aprilie 2006, Legea nr. 298-XVI din 17 noiembrie 2005, Legea nr. 276-XVI din 04 noiembrie 2005, Legea nr. 176-XVI din 22 iulie 2005, Legea nr. 31-XV din 13

108

februarie 2003, Legea nr. 796-XV din 25 ianuarie 2002, la care s-a ţinut cont atît de recomandările Comisiei europene pentru democraţie prin drept a Consiliului Europei, cît şi de recomandările OSCE/ODIHR în special în materie de:

puterea de decizie a Comisiei (art. 18): Comisia Electorală Centrală (CEC) adoptă hotărîri cu votul majorităţii membrilor cu drept de vot deliberativ;

asigurare a unei componenţe participative a CEC, indiferent de gruparea politică care deţine puterea (art. 16): Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, un membru - de către Guvern şi 7 membri - de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie, proporţional numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi;

anularea nelimitată a drepturilor electorale pentru persoanele condamnate la privaţiune de libertate (art. 13 alin. (1) lit. c)): nu au dreptul de a alege persoanele condamnate la privaţiune de libertate prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată;

agitaţie electorală (art. 47): vezi punctul 1 „Asigurarea libertăţii de exprimare şi informare în perioada electorală”;

publicare a Hotărîrilor CEC (art. 18): ca urmare a modificărilor Codului electoral, toate Hotărîrile CEC se plasează pe site-ul oficial al Comisiei şi se publică în Monitorul Oficial;

publicare a rezultatelor alegerilor de la secţiile de votare (art. 58): un exemplar al procesului-verbal se păstrează la biroul electoral al secţiei de votare, un exemplar se prezintă consiliului electoral de circumscripţie, un exemplar se afişează imediat la intrarea în secţia de votare, iar celelalte, în mod obligatoriu, se înmînează reprezentanţilor concurenţilor electorali şi observatorilor. Rezultatele detaliate ale alegerilor, inclusiv pe secţii de votare, sînt plasate pe pagina de Internet oficială a CEC – www.cec.md imediat după ce au fost prelucrate de către Consiliile electorale de circumscripţie;

plîngeri şi contestaţii - organe responsabile (art. 65-68): contestaţiile privind acţiunile şi hotărîrile birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale consiliilor electorale de circumscripţie se depun la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află biroul sau consiliul respectiv, iar contestaţiile privind acţiunile şi hotărîrile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chişinău;

stabilire a pragului de reprezentare (art. 86): a fost micşorat pragul de reprezentare pentru partide, alte organizaţii social-politice – 4 la sută, pentru blocuri electorale – 8 la sută, pentru candidaţii independenţi – 3 la sută;

acreditare a observatorilor (art. 63) – observatorii pot fi acreditaţi înaintea începerii perioadei electorale şi îşi pot desfăşura activitatea atît în ziua alegerilor, cît şi înaintea începerii, pe parcursul şi după terminarea campaniei electorale, iar Regulamentul privind acreditarea observatorilor se aprobă prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale;

modificare a Codului electoral în sensul că sprijinul organizatoric oferit de către autorităţile publice organelor electorale nu oferă dreptul şi nu autorizează prezenţa permanentă sau pe termen lung a oficialilor administraţiei locale în incinta secţiilor de votare sau altor organe electorale (art. 55 alin (8));

majorare a timpului dedicat informării alegătorilor asupra drepturilor şi procedurilor de vot (art. 64): mijloacele de informare în masă vor difuza, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale, spoturi sociale şi de educaţie civică şi electorală, vor desfăşura campanii de informare a alegătorilor despre procedura de vot şi despre alte particularităţi ale votării. Instituţiile publice ale audiovizualului sînt obligate, iar cele private sînt în drept, la cererea Comisiei Electorale Centrale, să organizeze, pe parcursul întregii campanii electorale, dezbateri publice în condiţii echitabile, pentru toţi concurenţii electorali. Acestora li se oferă nu mai puţin de 90 de minute pe zi, timp care poate fi utilizat pentru una sau mai multe emisiuni.

109

În conformitate cu art. 3 al Codului electoral, cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a alege şi a fi aleşi indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, gen, convingeri, apartenenţă politică, situaţie materială sau socială. În prezent dintre deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova sînt moldoveni, români, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari.

Conform Legii privind partidele şi alte organizaţii social-politice, statutul partidului sau al altei organizaţii social-politice se înregistrează dacă partidul sau organizaţie are cel puţin 5.000 de membri domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, dar nu mai puţin de 150 în fiecare din unităţile administrativ-teritoriale menţionate; are program şi organe de conducere alese.

De menţionat că reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, precum şi experţii din Republica Moldova au abordat problema precum că prevederile respective ale Legii privind partidele şi alte organizaţii social-politice limitează posibilitatea formării partidelor de către persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale, care locuiesc compact în regiunile respective. Însă, cerinţele menţionate se referă mai mult la modul de organizare a partidelor şi nu afectează esenţial posibilitatea participării eficiente a minorităţilor naţionale, în special celor puţin numeroase la viaţă publică.

Conform art. 11 al Codului electoral, dreptul de a alege îl au cetăţenii RM care  au împlinit,  inclusiv  în ziua alegerilor, vîrsta de 18 ani,  cu  excepţia celor privaţi de acest drept în modul stabilit de lege. Art.12 al aceluiaşi Cod stabileşte că dreptul de a fi ales îl au cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care întrunesc condiţiile prevăzute de prezentul cod.

De asemenea, Codul Electoral stipulează unele restricţii ale dreptului de a alege şi de a fi ales şi anume, conform art. 13, nu au dreptul de a alege persoanele:

a) care nu întrunesc condiţiile prevăzute la art.11;b) care sînt   recunoscute   incapabile prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată;c) persoanele  condamnate  la privaţiune de libertate prin  hotărîre definitivă a instanţei de

judecată;Alineatul 2 al aceluiaşi articol, stipulează categoriile de cetăţeni care nu pot fi aleşi, şi

anume:a) militarii cu serviciul în termen;b) persoanele menţionate la alin.(1);c) persoanele care sînt condamnate la privaţiune de libertate prin hotărîre judecătorească

definitivă şi îşi ispăşesc pedeapsa în locuri de detenţie;Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în

condiţiile legii. Pot fi aleşi deputaţi în Parlament cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au

împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vîrsta de 18 ani, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de Codul electoral.

ARTICOLUL 26

Conform Constituţiei, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate (art. 1, alin. (3). Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine sociala (art. 16, alin. (1) şi (2).

Art.53 al legii fundamentale stipulează că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

110

Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în procesele penale de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.

Concomitent, art.20 din indicata consfinţeşte principiul accesului liber la justiţie, astfel, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

La fel, Legea nr.190-XIII 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, determină modalitatea de examinare a petiţiilor cetăţenilor Republicii Moldova, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor legitime.

Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.Legea privind organizarea judecătorească nr.514-XIII din 6 iulie 1995, la art. 8 prevede, că

toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială, precum şi de alte împrejurări.

Conform art.5 al Legii cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor, cetăţenii străini şi apatrizii sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, aparteneţă politică, avere sau de origine socială.

La fel, art.22 al Codului de procedură civilă, statuează că justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.

Acelaşi pricipiu este consfinţiut şi de art. 9 al Codului de procedură penală, potrivit căruia toţi sînt egali în faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Conform art. 346 al Codului penal, se pedepsesc acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre aţîţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă.

De menţionat că legislaţia Republicii Moldova nu conţine definiţia noţiunii „discriminare”. În activitatea sa Biroul Relaţii Interetnice foloseşte definiţia dată în Convenţia internaţională a ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, potrivit căreia expresia „discriminare rasială” are în vedere orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile: politic, economic, social şi cultural sau în oricare alt domeniu al vieţii publice.

Este necesar de menţionat că în anul 2005 Republica Moldova a pregătit şi a înaintat Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării rasiale Raportul periodic privind aplicarea Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. In baza informaţiilor prezentate de Biroul Relaţii Interetnice, Biroul Naţional de Statistică, Ministerul Economiei şi Comerţului, fostul Biroul Naţional Migraţiune, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Ministerul Culturii şi Turismului, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor, Procuratura Generală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Compania „Teleradio-Moldova”, Ministerul Reintegrării, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, asociaţiile obşteşti etnoculturale ale minorităţilor naţionale, s-a constatat că în Republica Moldova prevederile Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială se realizează efectiv, cazuri de discriminare, în contextul Convenţiei internaţionale, care mai apoi să fie confirmate, nu au fost semnalate.

111

În Republica Moldova sînt înregistrate cazuri de nerespectare a prevederilor legislaţiei lingvistice, care, uneori, se tratează de către cetăţenii, asociaţiile obşteşti ca fiind de natură de discriminare rasială. Este necesar de menţionat: cu toate că neexecutarea prevederilor legislaţiei lingvistice este o încălcare a drepturilor omului şi afectează negativ situaţia persoanelor respective, toate aceste cazuri nu au avut ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Situaţia în acest domeniu este în atenţia permanentă a Biroului Relaţii Interetnice al Republicii Moldova, care supraveghează respectarea normelor legislative din sfera naţional-lingvistică a relaţiilor din societate şi întreprinde măsurile necesare pentru neadmiterea încălcării legislaţiei în vigoare.

Sînt înregistrate cazuri cînd cetăţenii aparţinînd etniilor care diferă vizual de restul populaţiei (ţiganii / romii, originarii din ţările Africii şi Asiei) invocă interesul sporit de acestea din partea organelor de ocrotire a normelor de drept, reprezentanţilor autorităţilor publice. Însă, cazurile respective nu au avut drept scop limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Cazuri de discriminare rasială, în contextul definiţiei date în Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială nu au fost semnalate în activitatea Biroului Relaţii Interetnice şi în perioada 2005 – 2006.

Referitor la Observaţiile finale ale Comitetului pentru Drepturile Omului din 26.07.2002 (CCPR/CO/75/MDA) ce ţin de preocuparea Comitetului „privind situaţia găgăuzilor şi romilor, care continuă să sufere din cauza discriminării profunde, în special, în spaţiul rural”, menţionăm următoarele. În prezent nu există informaţia veridică privind discriminarea găgăuzilor, în special, în spaţiul rural, întrucît practic toate satele şi comunele în care găgăuzii constituie o parte considerabilă din populaţie sînt incluse în componenţa unităţii teritoriale autonome Găgăuzia. În localităţile, în care găgăuzii locuiesc dispersat, situaţia lor nu este specifică în comparaţie cu alte comunităţi etnice minoritare.

În ceea ce priveşte cazuri de discriminare faţă de romi, este necesar de menţionat că reprezentanţii ONG ale romilor deseori invocă faptul discriminării romilor pe motiv de apartenenţă etnică. Însă, cazuri de discriminare în contextul Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, care apoi să fie confirmate, nu sînt înregistrate în activitatea Biroului Relaţii Interetnice. Cum s-a menţionat, sînt înregistrate cazuri cînd cetăţenii de origine romă se adresează în audienţă invocînd interesul sporit al organelor de poliţie faţă de ei, după criteriul deosebirii trăsăturilor faciale, a culorii pielii. Atitudinea rasială în acest domeniu se manifestă prin reţinerile selective ale persoanelor care diferă vizual de restul populaţiei, verificarea frecventă a actelor de identitate, vizitarea locurilor de trai. Această situaţie este specifică şi originarilor din ţările Africii şi Asiei. Problema respectivă este în atenţia permanentă a Biroului Relaţii Interetnice şi Ministerului Afacerilor Interne, care, în cazuri necesare, întreprind măsurile respective, îndreptate spre neadmiterea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

ARTICOLUL 27

Conform datelor recensămîntului populaţiei din anul 2004, populaţia Republicii Moldova constituie 3.383.332 persoane (100%), inclusiv: moldoveni – 2,564,849 pers. (75.8%); ucraineni – 282.406 pers. (8.3%); ruşi – 201.218 pers. (5.9%); găgăuzi – 147.500 pers. (4.4%); români – 73.276 pers. (2.2%); bulgari – 65.662 pers. (1.9%); alte etnii – 34.401 pers. (1.0%), printre care: romi – 12.271 pers., bieloruşi – 5.059 pers., evrei – 3.608 pers., polonezi – 2.384 pers., armeni – 1.829 pers., nemţi – 1.616 pers. etc.; nu şi-au declarat etnia – 14,020 pers. (0.4 %).

Limba: 78,4% moldovenilor şi-au declarat drept limba maternă limba moldovenească, 18,8% - română, 2,5% - rusă, 0,3% - alte limbi; ucrainenii – 64,1% limba ucraineană, 31,8% - rusă; ruşii – 97,2% - limba rusă; găgăuzii – 93,3% - limba găgăuză, 5,8% - limba rusă; bulgarii – 81% - limba bulgară, 13,9% - limba rusă.

112

Datele recensămîntului nu conţin informaţia privind componenţa etnică a raioanelor de est ale Republicii Moldova şi mun. Bender.

Conform datelor recensămîntului din 1989 populaţia raioanelor de est ale Republicii Moldova (Transnistria) constituie 707.400 persoane (100%), inclusiv: moldoveni – 239.900 pers. (39,9%); ucraineni – 170.100 pers. (28,3%); ruşi – 153.400 pers. (25,4%); găgăuzi – 3.200 pers. (0,2%); bulgari – 11.100 pers. (1,9%); mun. Bender: moldoveni – 41.400 pers. (29,9%); ucraineni – 25.100 pers. (18,2%); ruşi – 57.800 pers. (41,9%); găgăuzi – 1.600 pers. (1,2%); bulgari – 3.800 pers. (2,8%).

Evoluţia legislaţiei în perioada 2002 – 2006 Odată cu adoptarea la 24 octombrie 2003 a Planului Naţional de Acţiuni în domeniul

Drepturilor Omului, un capitol aparte a fost consacrat asigurării drepturilor minorităţilor naţionale. Planul prevede ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare (2006); ajustarea legislaţiei la standardele Cartei; respectarea principiului reprezentării proporţionale în organele puterii, în justiţie, poliţie şi forţele armate; asigurarea învăţării limbilor ucrainene, bulgare şi găgăuze în localităţile în care persoanele aparţinînd minorităţii respective constituie o parte considerabilă din populaţie; studierea problemei privind predarea limbii ţigăneşti în unele instituţii de învăţămînt etc.

La 19 decembrie 2003 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 546-XV privind aprobarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova. Concepţia reprezintă totalitatea principiilor, obiectivelor şi sarcinilor prioritare privind integrarea şi consolidarea poporului multicultural şi multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor naţionale generale cu interesele tuturor comunităţilor etnice şi lingvistice din ţară. Statul se angajează să se îngrijească în deplină măsură de păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a tuturor comunităţilor etnice care locuiesc în Moldova. Libera dezvoltare a culturilor diferitor comunităţi etnice şi lingvistice în Republica Moldova este o realitate care contribuie cu succes la afirmarea şi dezvoltarea spaţiului spiritual comun şi a patrimoniului cultural comun al Moldovei. Diversitatea etnică, culturală şi lingvistică, toleranţa reciprocă şi pacea interetnică sînt bogăţia spirituală a Moldovei. Concepţia politicii naţionale a Republicii Moldova conţine direcţii prioritare ale politicii naţionale, principiile, scopurile politicii naţionale, precum şi sarcinile concrete în sfera politică şi statal-juridică, social-economică, în sfera instruirii, culturii şi educaţiei, în sfera politicii externe. La 22 iulie 2005 a fost adoptată Legea nr. 173-XVI cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), conform căreia pe teritoriul Transnistriei – unităţii teritoriale autonome cu statutul juridic special, care este partea inalienabilă a Republicii Moldova, limbile oficiale sînt limbile moldovenească, ucraineană şi rusă.

Conform Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, identitatea culturală este inseparabilă de asemenea valori fundamentale ca limba, memoria colectivă, spiritualitatea, continuitatea generaţiilor. De aceea Guvernul, ţinînd seama de experienţa vechilor şi noilor membri ai Uniunii Europene, va promova printre toţi cetăţenii ţării, indiferent de originile etnoculturale: cunoaşterea, respectul şi devotamentul faţă de cultura, limba, religia, istoria, realizările şi sacrificiile poporului moldovenesc în întemeierea, păstrarea şi dezvoltarea statalităţii, precum şi faţă de aportul reprezentanţilor diferitelor grupuri etnoculturale locale la menţinerea integrităţii culturale şi teritoriale a Moldovei; restabilirea unui mediu informaţional-lingvistic de utilizare nestingherită şi generală a limbii de stat în condiţiile respectării diversităţii şi toleranţei culturale; studierea cît mai largă şi profundă a limbii de stat în paralel cu crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea limbilor şi culturii grupurilor etnoculturale locale; consolidarea identităţii culturale a populaţiei ţării, ca o condiţie determinantă pentru edificarea unui viitor paşnic şi prosper pentru întreaga societate.

Măsuri practice

113

În Republica Moldova activează instituţii de învăţămînt preuniversitar cu predare în limba de stat (1.129), rusă (280), instituţii mixte. Se studiază limbile minorităţilor naţionale: ucraineană (54 şcoli şi licee – 7.091 elevi), găgăuză (52 şcoli şi licee – 25.087 elevi), bulgară (35 şcoli şi licee – 6.953 elevi), ivrit (2 şcoli – 633 elevi), poloneză (1 şcoală – 118 elevi), germană (1 şcoală – 199 elevi). În unele şcoli limbile minorităţilor naţionale sînt utilizate în calitate de limbă de instruire (limba ucraineană – 21 clase (411 elevi), limba bulgară – 7 clase (86 elevi). Datele prezentate reflectă situaţia din anul şcolar 2005-2006. Datele reflectînd situaţia anului şcolar 2006-2007 vor vi definitivate în decembrie 2007.

Au fost elaborate şi se implementează curriculum-uri pentru studierea limbilor minorităţilor naţionale. Sînt elaborate şi editate manuale de limba rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară. A fost introdus cursul specializat “Istoria, cultura şi tradiţiile poporului ucrainean / rus / găgăuz / bulgar”. În Republica Moldova este creată o bază proprie pentru pregătirea cadrelor pedagogice pentru instituţiile de învăţămînt, unde se studiază limbile minorităţilor naţionale. Întru pregătirea cadrelor didactice pentru instituţiile de învăţămînt unde se studiază limbile minoritare, în instituţiile superioare de învăţămînt funcţionează catedre de limbă şi literatură rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară. Sînt elaborate programe şi literatura didactico-metodică. Se practică perfecţionarea profesională a învăţătorilor de limbile minorităţilor naţionale în Ucraina, Federaţia Rusă, Turcia, Bulgaria, alte state.

Pe lîngă Academia de Ştiinţe a Moldovei activează Institutul Patrimoniului Cultural care efectuează cercetări ştiinţifice din domeniul istoriei, limbii şi culturii populaţiei ucrainene, ruse, găgăuze, bulgare, evreieşti, ţiganilor din Republica Moldova.

Instituţiile de cultură din Republica Moldova susţin dezvoltarea culturilor minorităţilor naţionale (ucrainenilor, ruşilor, găgăuzilor, bulgarilor, evreilor etc.).În prezent în Republica Moldova activează formaţii artistice care reprezintă cultura minorităţilor naţionale, dintre care: formaţii ucrainene, ruse, găgăuze, bulgare, ale romilor.

În mun. Chişinău activează: Biblioteca de literatură ucraineană “L. Ucrainka”, Biblioteca de literatură rusă “M. Lomonosov”, Biblioteca de literatură găgăuză “M. Ciakir”, Biblioteca de literatură bulgară “H. Botev”, Biblioteca de literatură evreiască “Iosif Mangher”. În bibliotecile din diferite raioane, poate fi accesată literatura în limbile moldovenească şi rusă, în unele – în limbile ucraineană, găgăuză, bulgară şi altele.

În mun. Chişinău activează Teatrul Dramatic Rus de Stat “A.P. Cehov”, la Ciadîr-Lunga (UTA Găgăuzia) – Teatrul Naţional Găgăuz “M. Ciachir”, la Taraclia (raionul Taraclia) – Teatrul Dramatic Bulgar “Olimpii Panov”, precum şi Casa-muzeu „A. S. Puşkin” etc.

Pe teritoriul majorităţii raioanelor sînt create şi activează colective artistice şi etnofolclorice locale, majoritate din care de amatori, organizate pe lîngă şcoli, licee, organizaţii etnoculturale. Aceste colective participă activ la manifestările culturale, organizate în Republică.

În raioanele Republicii funcţionează mass-media electronică şi periodică particulară. Ediţiile periodice sînt editate în limbile moldovenească, rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară, poloneză.

Mass-media electronică, de regulă posturi de televiziune, transmit preponderent emisiuni în limbile de stat şi rusă. În raionul Taraclia, emisiunile sînt difuzate în rusă şi bulgară, în Edineţ – în limba de stat, rusă şi ucraineană. În teritoriul UTA Găgăuzia Compania “Teleradio Găgăuzia” retransmite un şir de alte posturi TV şi radio, emisiuni în limbile găgăuză, bulgară, rusă.

În municipiul Chişinău staţiile de radio locale transmit emisiuni în limbile de stat şi rusă, în municipiul Bălţi – în rusă şi de stat, un şir de emisiuni – în ucraineană şi poloneză, în raionul Edineţ – în limba de stat şi limba rusă.

Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” – postul cu acoperire naţională, în special Redacţia „Comunitate” realizează emisiunile în limbile etniilor conlocuitoare (limbile rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară, ţigănească / romani, idiş, alte limbi). Scopul emisiunilor – reflectarea multilaterală a vieţii cetăţenilor de diferite etnii, susţinerea păstrării identităţii oamenilor de diferite etnii într-un stat polietnic.

114

Într-un şir de regiuni sînt editate publicaţii private, inclusiv periodice. Limbile utilizate – limba de stat, rusă, mai rar – ucraineană, germană, poloneză (mun. Bălţi), găgăuză (UTA Găgăuzia, mun. Chişinău), bulgară (raionul Taraclia, mun. Chişinău), bielorusă (mun. Chişinău).

Persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul să utilizeze nestingherit limba maternă, să difuzeze şi să facă schimb de informaţie în limba maternă.

Conform prevederilor Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova şi Legii cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor, pe teritoriul Republicii Moldova cetăţenii au dreptul de a se adresa în instituţiile publice verbal şi în scris, în limba moldovenească sau rusă, şi de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea (moldovenească sau rusă). Pe teritoriul Găgăuziei – unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte componentă a Republicii Moldova – drept limbă de comunicare – verbală sau scrisă – poate servi limba moldovenească, găgăuză ori rusă. În teritoriile în care persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale constituie majoritatea din populaţie, drept limbă de comunicare (scrisă sau verbală) poate servi limba moldovenească sau rusă, pe teritoriul Găgăuziei – limba moldovenească, găgăuză sau rusă. Alte limbi minoritare se folosesc ca limbi de comunicare verbală.

Legile, hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii Constituţionale şi Curţii de Conturi şi altele se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în limba de stat şi limba rusă.Comunicările oficiale şi altă informaţie de importanţă naţională sînt publicate în limba de stat şi limba rusă în ziarele “Moldova Suverană” şi “Nezavisimaia Moldova”, precum şi în alte publicaţii periodice. Actele organelor autorităţilor publice locale sînt publicate în limbile de stat şi / sau rusă. Pe teritoriul UTA Găgăuză un şir de acte normative sînt publicate în limbile de stat, găgăuză şi rusă (limbile oficiale ale Găgăuziei în conformitate cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei). În raionul Taraclia, compact populat de bulgari, actele organelor autorităţilor publice locale se editează în limba rusă. În celelalte limbi (bulgară, ucraineană) actele administraţiei locale nu sînt publicate.

În localităţile populate compact de minorităţile naţionale limbile reprezentanţilor minorităţii corespunzătoare sînt utilizate de regulă în comunicarea orală cu autorităţile publice locale. Mai des este utilizată limba rusă.

Legea despre culte nr.979-XII din 24.03.1992 (cu modificările şi completările ulterioare) stabileşte că orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie. Acest drept trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi respect reciproc şi cuprinde libertatea de a schimba religia sau convingerea, de a profesa religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi prin îndeplinirea ritualului.

Exercitarea dreptului la libertatea de manifestare a religiei sau a convingerii poate fi restrînsă în condiţiile legii şi numai în cazurile în care acestea constituie măsuri care, într-o societate democratică, sînt necesare pentru siguranţa publică, menţinerea ordinii, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

La situaţia din 01.11.2006 pe teritoriul Republicii Moldova funcţionează 21 de culte şi asociaţii religioase, recunoscute oficial de către stat, care întrunesc peste 2200 părţi componente ale lor, după cum urmează:

Denumirea asociaţiei religioase Nr. de părţi componente1. Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) 12662. Biserica Ortodoxă Autonomă Locală din cadrul Patriarhiei

Române (Mitropolia Basarabiei)245

3. Eparhia Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din Chişinău 154. Episcopia Romano – Catolică din Chişinău 325. Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste 2646. Biserica (Uniunea de Conferinţe) Adventiştilor de Ziua a Şaptea 1497. Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea “Mişcarea de 1

115

Reformaţiune”8. Uniunea Bisericilor Creştinilor Credinţei Evanghelice (Cultul

Penticostal)37

9. Organizaţia Religioasă a Martorilor lui Iehova 16310. Federaţia Comunităţilor Evreieşti 811. Parohia Bisericii Apostolice Armeneşti 212. Societatea Conştiinţei Krişna din Republica Moldova 313. Uniunea Comunităţilor Creştinilor Spirituali Molocani 214. Cultul Baha i 115. Comunitatea religioasă prezbiteriană “Biserica Păcii” 116. Biserica Nouapostolică 1117. Uniunea Bisericilor Creştine Libere (Cultul Harismatic) 2018. Biserica Ultimului Testament 319. Biserica Biblică 320. Uniunea Comunităţilor Evreilor Mesianici 121. Biserica Evanghelică Luterană 7

Din numărul total al populaţiei ţării, 3.158.015 pers. (93,3%) s-au declarat de confesiune religioasă ortodoxă, 32.754 pers. (1%) – baptistă, 13.503 pers. (0,4%) – adventiştii de ziua a şaptea, 9.179 pers. (0,3%) – cultul penticostal, 5.094 pers. – creştini de rit vechi, 4.645 pers. – romano-catolici, 1.667 persoane – musulmani.

LISTA DE ABREVIERI

1. RM – Republica Moldova;2. PIDCP – Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;3. MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;4. PNADO – Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului;5. RP – Raport Periodic;6. CPT – Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a pedepselor sau tratamentelor

inumane sau degradante;7. CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;8. OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa;9. ODIHR – Organizaţia pentru Instituţii Democratice şi Drepturile omului a OSCE;10. MAI – Ministerul Afacerilor Interne;11. UE – Uniunea Europeană;12. CoE – Consiliul Europei;13. CSJ – Curtea Supremă de Justiţie;14. EU-BAM – Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la frontiera moldo-ucraineană

(European Union Border Assistance Mission);15. HG – Hotărîrea Guvernului;16. SUA – Statele Unite ale Americii.

REFERINŢE

În prezentul Raport au fost utilizate informaţii şi date statistice ale următoarelor structurilor guvernamentale:

1. Ministerul Justiţiei,2. Ministerul Economiei şi Comerţului,3. Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale,4. Ministerul Afacerilor Interne,5. Ministerul Dezvoltării Informaţionale,6. Ministerul Reintegrării,

116

7. Ministerul Finanţelor,8. Serviciul de Informaţii şi Securitate,9. Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova,10. Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor,11. Biroul Relaţii Interetnice,12. Consiliul Coordonator al Audiovizualului,13. Comisia Electorală Centrală,14. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică,15. Centrul pentru Drepturile Omului,16. Curtea Supremă de Justiţie,17. Consiliul Superior al Magistraturii,18. Primăria mun. Chişinău,

De asemenea, la elaborarea RP au participat următoarele ONG-uri:1. Asociaţia „PROMO-LEX”;2. Baroul de avocaţi ;3. Centrul de Resurse pentru organizaţiile active în domeniul Drepturilor Omului (CREDO);4. CSPJ - Centrul de Studii şi Politici Juridice;5. „Tinerii pentru Iniţiativa Democratică”;6. Asociaţia pentru Promovarea Clinicilor Juridice (APCJ) ;7. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM).

117