1

EDIFICIUL VULCANIC ETNA: CONURI, CRATERE, CALDERE

Conf.univ.dr. Vasile Loghin

1. Etna, un vulcan de patrimoniu mondial

Etna este edificiul vulcanic cel mai complex din Europa din punct devedere morfogenetic, morfostructural și morfologic. În sens geologic, este unvulcan nou, cuaternar, procesul de formare începând în pleistocenul mediu, cuaproximativ 500.000 de ani în urmă. În tot acest timp a trecut prin transformăriesențiale de dinamică eruptivă, de structură și de relief, pentru a luacaracteristicile geologice și geomorfologice actuale. Este un mare vulcanpoligenic, care a evuluat progresiv de la tipul de vulcan-scut (Etna Veche) latipul de strato-vulcan (un complex de strato-vulcani), respectiv Etna Nouă.

Astfel, Etna a ajuns cel mai înalt vulcan din Europa, cu cei 3330 m(altitudine oficială, variabilă însă în funcție de erupții). Să amintim însă că acum14.000 de ani, conul său atinsese aproape 4.000 m, cea mai mare altitudine dinistoria sa eruptivă, atunci când, prin prăbușirea acestei suprastructuri, s-aformat Caldera Eliptică.

Etna este vulcanul cel mai activ din Europa (alături de Hekla din Islanda),activitatea sa cvasicontinuă constând din intervale variabile de calm și episoadeparoxismale. Mai mult, cu cele aproape 80 de erupții în secolul XX, Etna seîncadrează în rândul celor mai activi vulcani din lume. Dintre strato-vulcani,este absolut cel mai activ. De aici și riscul ridicat pe care îl prezintă pentruregiunea etneană, de aici impactul pentru mediu și om la scară locală, regionalăși chiar mondială.

Dinamica eruptivă actuală, cu procesele vulcanice în desfășurare,constituția petrografică și structurală a magnificului edificiu, relieful deansamblu și de detaliu, diversitatea biogeografică, bogăția și unicitateaecosistemelor, caracterul de centru endomogen cu numeroase endemismefloristice și faunistice (Senecioaetnensis / Saponaria, Astragalussiculus /Astragalus, Genistaaetnensis / Genista – specia colonizatoare cea maiimportantă pentru curgerile de lavă –, Rumexsentatus / Acitulidda,Pinusnigrasp. calabrica) fac din Etna un cadru natural cu valoare universalăexcepțională, ideal pentru cercetările științifice, un veritabil laborator deinvestigații multiple, corelate și integrative pentru oameni de știință(vulcanologi, geologi, geomorfologi, biologi etc.) din toată lumea.

În epoca contemporană, Etna este unul din edificiile vulcanice cele maistudiate sub toate aspectele, unul din vulcanii continuu supravegheați subraportul dinamicii eruptive. Rețeaua de instrumente geofizice, seismice și

2

geochimice a Observatorului Etnean (Osservatorio Etneo), aparținândInstitutului Național de Geofizică și Vulcanologie (Istituto Nazionale di Geofisicae Vulcanologia), secțiunea Catania (Sezione Catania), observațiile directe lateren, cele aeriene și satelitare asigură obținerea de informații pentru analizesistematice. Acesta este și scopul includerii vulcanului Etna în programelemondiale de monitorizare: Global Volcanism Program, sub egida InstitutuluiSmithsonian (Smithsonian’s Institution) și al United States Geological Survey(U.S.G.S.), care cuprinde 1540 vulcani activi de pe tot Globul, cu erupțiiholocene și contemporane (ultimii 10.000 de ani), programul „Volcan de ladécenie” / „Decade of Volcanoes” sub egida UNESCO, incluzând 16 vulcanidintre cei mai activi și mai periculoși, mai interesanți pentru studiilevulcanologice. Acesta din urmă este un program coordonat de AsociațiaInternațională de Vulcanologie și Chimie a Interiorului Pământului(International Association of Volcanology and Chemistry of Earth’s Interior /IAVCEI), cu sediul la Singapore. Menționăm aici că Etna este vulcanul asupracăruia există cea mai lungă perioadă de observații, începând cu 1700/1500 î.Hr.

Din antichitate până în zilele noastre s-au stabilit strânse și foartespecifice raporturi între marele vulcan și populația siciliană locală. Astfel s-aajuns la umanizarea intensă a părții inferioare a edificiului și a regiunii dinproximitate, astăzi trăind aici, pe o rază de sub 100 km, cca. 3 milioane deoameni, cei mai mulți în aglomerația urbană Catania. Așa s-a ajuns laamenajarea unui spațiu cu o geometrie în continuă transformare și sub unpermanent risc, la valorificarea condițiilor dificile de mediu în agricultură șiturism, la o economie înfloritoare și atât de specifică, condiționată departicularitățile acestui mare și activ organism vulcanic.

Etna, îndeosebi Etna înaltă, a devenit un loc de observații și reflecțiipentru un public tot mai numeros, un loc de manifestare a curiozității șibucuriei prin activități dintre cele mai diverse (excursii, expediții, sporturi deiarnă, automobilism etc.), practicate de mii de oameni veniți din toată lumea,grație amenajărilor existente astăzi: căi ferate și drumuri circumetnene,drumuri în serpentină către cote înalte (1900 m/Rifugio Sapienza, pe flancul desud; 1800 m/Rifugio Provenzana, pe flancul de nord), teleferice (Sapienza/1910m –Montagnola/2400m), puncte turistice cu acces auto, refugii etc.

Toate activitățile legate de raporturile om-mediu (investigare, evaluarearesurselor, determinarea stării ecosistemelor, protecția mediului, amenajareateritoriului) sunt reglementate prin statutul de Parc național dobândit în 1987(Parco del Etna) și înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO în iunie 2015(clasificarea specifică UNESCO, numărul de identificare 1427, cu o descrieregeografică oficială). Parco del Etna cuprinde o arie de 19.237 ha în partea ceamai înaltă a vulcanului.

3

În articolul de față ne-am propus să caracterizăm din punct de vederegeologic și geomorfologic edificiul etnean în ansamblu și să prezentăm otipologie a conurilor, craterelor și calderelor, forme de relief cu atât de largărăspândire și varietate, cele care pun amprenta dominantă în peisajul mareluivulcan. În acest scop, am utilizat, în primul rând, datele științifice din literaturavulcanologică, precum cele din lucrările semnate de Guy Kieffer și DominiqueDecobecq.1 Apoi, am extras și interpretat informația din rapoartelesăptămânale și buletinele lunare ale Observatorului Etnean (Secțiunea Catania),publicate de Global Volcanism Program (GVP) prin site-ul propriu, dar șiinformația postată pe alte platforme de specialitate. Am valorificat, deasemenea, observațiile personale efectuate în trei ani consecutivi (iulie 2015,iunie 2016, august 2017) asupra flancurilor de sud și de est și asupra părțiisomitale. Atenția s-a îndreptat, cu precădere, asupra conurilor / craterelor deflanc și a celor excentrice, asupra marelui con somital (Gran Cono) și a celor 5cratere terminale (principale, centrale), asupra calderei Valle del Bove, în fine,asupra curgerilor lavice și piroclastice. O parte din rezultate au fost incluse înarticolul „Etna. Caracterizare geologică și fizico-geografică” postat în 2016 peblogul profesional (vasileloghin.wordpress.com) și publicat, în același an, învolumul special Studii și referate la Editura Cetatea de Scaun - Târgoviște. Peblogul menționat, în Galeria de imagini, se află și seturile de imagini explicitate:Etna 2016 și Etna 2017.

1 Guy Kieffer – doctor în geologie, vulcanolog, Université Clermont Auvergne, Univ. Blaise Pascal –Clermont Ferrand.

Dominique Decobecq – doctor în geologie, specialitatea vulcanologie și petrografie, UniversitateaParis-Sud Orsay.

4

5

2. Etna – edificiu vulcanic impunător și complex

Etna este un edificiu vulcanic impunător prin forma și dimensiunile sale,înscriindu-se într-un con gigantic cu următorii parametri geometrici: înălțimeade 3.330 m, suprafața de 1.200 km2, diametrul circumferinței bazei sale (ușoralungită pe direcția N-S: 47 x 38 km) de aproximativ 45 km, volumul de 350km3.2 Este vulcanul cel mai înalt din Europa și masivul montan cel maivoluminos al Italiei. Nu întâmplător a fost supranumit din vechime „muntelemunților” sau „Mongibello”. Cea mai mare altitudine din istoria sa eruptivă afost de aproape 4.000 m, atinsă cu cca. 14.000 de ani în urmă, când vârfulconului s-a prăbușit, formându-se caldera Ellitico. În secolul XX și XXI, înălțimeavulcanului Etna a oscilat semnificativ, cu cca. 100 m: 3.274 m în 1900, 3.290 mîn 1956, 3.345 m în 1978, 3.330 în 2015 (cota oficială comunicată deOsservatorio Etneo). Aceste variații altimetrice sunt cauzate de dinamicaeruptivă, de acumulările piroclastice și curgerile lavice, de efectele distructiveale erupțiilor explozive.

Etna este un edificiu vulcanic complex, prin geneză și întreaga istorieeruptivă, prin compoziția petrografică, structura internă și morfostructură, prinrelieful rezultat, prin dinamica eruptivă actuală.

Din punct de vedere al genezei și morfostructurii, Etna face parte dincategoria vulcanilor polegenici, a vulcanilor multipli, a vulcanilor de tranziție(intermediari), care au trecut de la tipul inițial de vulcan-scut bazaltic la tipul destrato-vulcan andezitic. De aceea, în mod esențial, în arhitectura edificiului Etnase disting două părți: una inferioară, bazală, reprezentând edificiul vulcan-scutbazaltic (Etna Veche sau Somma), și alta superioară, suprapusă, constituindstrato-vulcanul nou (Etna Nouă, Mongibello), care este, de fapt, un complex destrato-vulcani suprapuși în timp.

Manifestarea vulcanismului într-un golf din nord-estul Insulei Sicilia,apariția și dezvoltarea vulcanului Etna sunt legate de o situație tectonicăspecifică bazinului Mării Mediterane, și anuesubducția Plăcii Africa în raport cuPlaca Europeană. Aici, scoarța terestră cu o grosime de cca. 25 km, este intensfaliată (dislocată ruptural). Mai concret, Etna a apărut la intersecția a trei marisisteme de falii ale scoclului Ibleo-Maltez din aria golfului menționat. Aici este,deci, o zonă de ruptură și extensie între blocul continental malto-sicilian șibazinul oceanic al Mării Ionice (Kieffer G., 1985).

În cei peste 500.000 de ani (800.000 ani, după unele cercetări) de istorieeruptivă, vulcanologii identifică mai multe faze evolutive (faza preetneană, carea debutat cu aprox. 400.000 de ani în urmă, cu activitate predominant

2 Alte surse indică: înălțimea de 3.329 m (INGV, decembrie 2014), suprafața de cca. 1.600 km2,lungimea circumferinței la bază de cca. 150 km, diametrul N-S: 60 km, diametrul E-V: 40 km, volumul de cca.500 km3.

6

submarină; faza „Etna veche”, care a început cu aprox. 168.000 de ani în urmă,este la originea primului edificiu al Etnei: vulcanul-scut bazaltic; faza„Trifoglietto”, cu debut acum 80.000 de ani, când au fost ridicați, succesiv, maimulți strato-vulcani; faza „Mongibello”, care a început cu cca. 35.000 de ani înurmă, fiind în desfășurare (Mongibello vechi, recent și modern), este faza cânds-a format vârful actual, în care s-au produs colapsuri (prăbușiri) și caldere, darși înălțări de noi conuri. De exemplu, cu aproximativ 14.000 de ani în urmă,când conul Etnei avea aproape 4.000 m, printr-o erupție explozivă, s-a formatcaldera Eliptică (Cratere Ellitico), iar în anul 122 î. Hr., ca urmare a unui episodexploziv freato-magmatic de tip plinian, s-a format caldera Piano (cu diametrulde 2,5 km), cu margini culminând la 2900 m, apoi s-a ridicat conul terminalactual (istoric) – Gran Cono – la peste 3300 m, cu cele 5 cratere somitale active.În faza „Trifoglietto”, s-a format caldera de flanc Valle del Bove, cu ultimaafundare acum 3.500 ani, reprezentând o trăsătură morfologică majoră aflancului estic și al întregului edificiu etnean. Din cele expuse rezultă că parteasuperioară a Etnei, suprastructura sa, adică Etna Nouă sau Etna Înaltă, osuccesiune și suprapunere de straturi, s-a format în fazele Trifoglietto șiMongibello, de-a lungul a aproximativ 80.000 de ani. Simplificat, această partese numește strato-vulcanul Mongibello, în relieful actual însumând parteasuperioară altitudinii de cca. 1800/1900 m.

Studiile geologice mai recente (Branca et al., 2004, citat înhttp://www.guidevulcanologicheetna.it/Vulcano Etna. Storia evolutiva) separăurmătoarele patru faze: faza Tholeiiti Basali (faza Tholeiitelor Bazale), fazaTimpe (falia Timpe, corespunzătoare abruptului morfologic de coastă), fazaCentrelor eruptive din ValledelBove, faza de strato-vulcan (cu vulcanul Elliticosau Mongibello Antico, cu activitate dominant explozivă, apoi MongibelloRecente și Mongibello Moderno, cu activitate de tip efuziv). În ultimii ani seconstată o incidență majoră a activității explozive pe fondul manifestărilor tipicefuzive.

Constituția litologică a acestui edificiu vulcanic este și ea complexă,reflectând compoziția chimică și mineralogică a lavelor, tipul erupțiilorvulcanice, însușiri care s-au modificat în timp. Astfel, cercetările vulcanologice(Kieffer G., 1994) arată că în perioada „Etna Nouă” s-a produs trecerea de lamagmele alcaline (bazice) la cele diferențiate (bogate în SiO2) și, ca urmare, s-aprodus tranziția de la un dinamism efuziv la unul exploziv tot mai violent și lamanifestări freatice și freatomagmatice tot mai puternice, de la o activitate detip fisural la o activitate de tip central, cu caracter exploziv. Pe același fir almodificărilor substanțiale, chimice și mineralogice, ale lavelor/magmelor, înfaza istorică (Mongibello modern) are loc, așa cum demonstrează analizeleștiințifice, tranziția de la emisia de lave relativ bogate în SiO2 (relativ acide) la

7

lave relativ sărace în SiO2, puțin diferențiate, bazice și porfirice (hawaiite),respectiv trecerea de la erupții explozive, stromboliene, la erupțiiefuzive, carepredomină. Ele sunt predominante pe fisurile de flanc, dar sunt tot maifrecvente și pe craterele somitale. De aceea, Etna este inclus în categoria„vulcanilor roșii”. Aceasta este perioada când se ridică partea somitală actualăa Etnei, când se înalță conul central – Gran Cono –, când se intensificăactivitatea eruptivă fisurală de flanc și periferică, cu formarea de noi conuri șicratere adventive și vulcani secundari excentrici, al căror număr a ajuns să fiede ordinul sutelor.

Ca urmare a compoziției chimice și mineralogice a lavelor emise de-alungul timpului, pe craterele centrale (principale) și cele secundare (de flanc șiexcentrice), rocile predominante (majore) din constituția edificiului Etnei sunt:trahibazalte (cele mai vechi bazalte au fost datate a avea aproximativ 300.000de ani – Stâncile Ciclopilor din Marea Ionică), tefrite (din cimentareapiroclastelor), trahiandezite bazaltice, bazalte, picrobazalte. Rocile secundare(minore) sunt, de asemenea, de menționat: trahite, fonotefrite, tefrifonolite.

Toate aceste materiale magmatice extruzive sunt dispuse în strateînclinate față de hornul (conductul) principal, strate alcătuite, așadar, din laveconsolidate, din piroclastite (lapilli, scorii, bombe) și din cenuși. Înclinareastratigrafică se exprimă morfologic în pantele pe care le-au luat conurilevulcanice de-a lungul timpului, în pantele pe care le au fațetele marelui vulcan:în partea sa inferioară (vulcanul-scut), mai reduse, iar în partea superioară(strato-vulcanul), mai accentuate. Este important de precizat că bazinulmagmatic, cu partea sa superioară, a ajuns la numai 2 km față de craterelesomitale, adică la cca. 1700 m altitudine.

Formațiunile litologice astfel dispuse sunt secționate de ramificațiile(fisurile/filoanele) desprinse din conductul central, toate umplute de lave (rocidure), rezultând structuri numite dyke-uri. Sunt ramificații care au generaterupții de flanc, respectiv conuri/cratere adventive de flanc. Aceste structurilamelare, ca niște ziduri/pereți, contribuie la consolidarea aparatului vulcanic.

Vorbind de complexitatea dinamicii eruptive, Etna, mai exact Etna Nouă,este un strato-vulcan cu două stiluri de erupții tipice și simultane: erupții înmajoritate efuzive (ceea ce nu este caracteristic acestui tip morfogenetic șimorfostructural), emițând lave foarte fluide, care dau, prin răcire, trahibazalte(Wikipedia; http://fr.wikipedia.org/wiki/Etna) și erupții explozive de tipstrombolian. Erupțiile efuzive au loc, în principal, pe fisurile deschise peflancurile aparatului vulcanic. Sunt erupții fisurale de lave bazice, foarte fluide.Acest tip de erupții se produc tot mai des și pe craterele somitale ale edificiuluiGran Cono. Pe ansamblu, manifestările explozive de tip stromboliandincraterele centrale sunt mai frecvente decât erupțiile efuzive laterale (de flanc).

8

Majoritatea produselor eruptive ale Etnei sunt emise sub formă decurgeri de lave, în special pe flancurile de est, sud-est și de nord, atingânduneori țărmul Mării Ionice. De-a lungul istoriei, unele din acestea au fostdeosebit de distructive: 141 î. Hr., 132, 1329, 1381, 1536, 1669, 1689, 1832,1834, 1928, 1929, 1970, 1984, 1987. Se citează îndeosebi curgerile lavicegenerate de erupțiile de flanc (Monte Rosso) din 1669, care au afectat gravorașul Catania.

Pentru secolul XX și la începutul secolului XXI amintim erupțiile explozivecare au dus la deschiderea craterelor din sistemul craterial actual (Gran Cono):erupția din 1911 (Craterul de Nord-Est), erupția din 1947 (CraterulVoragine/Furtuna), din 1968 (Craterul Bocca Nuova), 1971 (Craterul de Sud-Est), 2007 (Noul Crater de Sud-Est).

Erupțiile din epoca contemporană sunt consemnate în rapoarteleObservatorului Etnean (Secțiunea Catania a Institutului Național de Geofizică șiVulcanologie), în rapoartele săptămânale și buletinele lunare publicate prinproiectul mondial Global Volcanism Program.

Ultimul episod paroxismal care a avut loc pe Etna este cel din 27februarie – 2 martie 2017, prin erupția explozivă pe Noul Crater de Sud-Est, cuformarea de nori de gaze și cenușă, cu expulzarea de lapilli și bombe, cu emisiide lave (fântâni de lavă) și formarea de scorii, cu producerea de curgeri de laveși acumulări în caldera El Piano, cu formarea unui nou con piroclastic întreCraterul de Sud-Est și Noul Crater de Sud-Est.

O erupție puternică de flanc s-a produs pe 25 decembrie 2018, însoțităfiind de numeroase seisme, cel mai mare cu magnitudinea de 4,8. Hipocentrulacestuia a fost la 1 km adâncime, la nord de Catania (Acireale). Să precizăm căpentru depresurizarea sistemului vulcanic și producerea unei erupții estenecesar ca energia acumulată să genereze un seism cu magnitudinea de 4,5 saupeste această valoare.

9

10

3. Conurile, craterele și calderele Etnei

3.1. ClasificareÎn ansamblu, vulcanul Etna este un edificiu conic gigantic. Această

construcție geometrică, perfectă când este privită de la distanță (de exemplu,de pe Marea Tireniană din nord), are însă o serie de imperfecțiuni, deneregularități: o inflexiune a profilului la altitudinea de aproximativ 1800 m, lalimita dintre Etna Veche, cu pante mai mici, cu Etna Nouă, cu pante tot maipronunțate spre vârf; o diversitate de forme de relief vulcanic, pe tot profiluledificiului de peste 3.300 m.

Complexitatea reliefului vulcanic constă din morfostructura compozită,Etna fiind alcătuită, așa cum s-a precizat de la început, dintr-un vulcan-scutbazaltic (Etna Veche), reprezentând infrastructura acestui edificiu, și un strato-vulcan (de fapt, o succesiune de strato-vulcani) (Etna Nouă: Trifoglietto șiMongibello). Suprapus primului, reprezentând suprastructura, Etna nouă esteun vulcan de tip central, un con uriaș, parazitat de sute de conuri secundare. Peacest fond morfostructural s-a format relieful vulcanic de detaliu, într-o marediversitate de aspecte: cratere și conuri somitale și de flanc, calderesomitale șide flanc (laterale), curgeri lavice și piroclastice, tuburi de lavă, grote etc. Toateacestea sunt expresia activității eruptive neîntrerupte și schimbătoare de-alungul istoriei pleistocene și holocene a masivului Etna.

Ocupându-ne de subiectul conurilor și craterelor de pe edificiul eruptiv alEtnei, încercăm o clasificare a acestora după mai multe criterii.

• Clasificarea după poziția în cadrul edificiului:- conuri/cratere somitale (de vârf, centrale, terminale, principale);

sunt craterele de pe Gran Cono, respectiv gurile conductului(coșului, hornului), care pornește de la 2000 m adâncime, acolounde ajunge camera magmatică;

- conuri/cratere subterminale (în caldera El Piano și pe marginileacesteia, la altitudini de peste 2.500 m;

- conuri/cratere secundare de flanc (adventive, laterale), generatede erupțiile laterale pe ramificațiile conductului mareluiaparat/sistem eruptiv;

- conuri/cratere excentrice, situate în partea inferioară a edificiului,nefiind legate de conduct, ci de apofize (fisuri) care se alimenteazădirect din bazinul de magmă.

• Clasificare după modul de dispunere:- conuri/cratere singulare, răspândite pe flancuri, în aria periferică și

excentrică;

11

- conuri grupate liniar sau areal, cel mai adesea aliniate pe traiectulunor fracturi care pornesc dinspre vârful vulcanului și care potajunge până la baza sa.

• Clasificare după configurație:- conuri/cratere circulare (annulare), cu contur integral, complet;- conuri/cratere secționate, distruse parțial prin emisia de lave și

prin formarea de fluxuri lave și piroclastice (torenți de lave șipiroclaste).

• Clasificare după dimensiuni:- conuri și cratere de mari dimensiuni, de câteva sute de metri, cum

este Gran Cono (2.900-3.330 m) și multe conuri de flanc oriexcentrice, ca Montagnola, Silvestri, Monte Rosso;

- conuri și cratere de dimensiuni mici, de câțiva metri sau zeci demetri, numite, în limba spaniolă, „hornitos”, frecvente pe flancurilesuperioare, la peste 2.000 m.

• Clasificare după produsele eruptive constitutive:- conuri piroclastice, alcătuite din lappili, scorii, bombe vulcanice

(sunt în majoritate);- conuri de cenușă;- conuri de lavă;- conuri mixte, alcătuite din strate de piroclaste, cenușă și lave

solidificate.

3.2. Gran Cono și craterele somitaleGran Cono este partea terminală a marelui edificiu etnean. Acesta se

ridică, cu pante de la 25o la 32o, din caldera El Piano, de la cca. 2.900 m la 3.330m, cota maximă oficială a Etnei de astăzi. Caldera somitală Piano s-a formatprin afundarea vârfului vulcanic, în urma unui episod exploziv plinian, freato-magmatic, din anul 122 î.Hr. Ea are diametrul de 2,5 km.

Gran Cono este produsul cel mai nou al activității eruptive care sedesfășoară în acest loc de peste 500.000 de ani. El are numai 2.140 de ani. Elcorespunde fazei Mongibello modern sau istoric. Este faza cu lave puțindiferențiate (hawaiite), cu o dinamică eruptivă mai calmă (stromboliană sauefuzivă) față de fazele explozive din mileniile anterioare. Cu peste 100 de ani înurmă, în 1911, era un singur con central, cu un crater de 500 m în diametru –Craterul Central. Modificările de dinamică au dus la translația conductuluicentral într-un rift profund, deschis și orientat pe direcția NE-SV a masivuluiEtna. În aceste condiții au apărut, succesiv, de-a lungul secolului XX și laînceputul secolului XXI, mai multe guri de erupții care au generat conuri ceaveau să se asocieze într-un mare con – Gran Cono. Sunt cele 5 cratere

12

somitale actuale: Craterul de NE, Craterul Central – Voragine și Nuova Bocca -,Craterul de SE și Noul Crater de SE, toate aflate la cca. 2.000 m față de vatramagmatică.

Astăzi, activitatea eruptivă se manifestă pe toate cele cinci cratere devârf, dar cu variații de timp și de intensitate, de produse magmatice emise. Înultimii ani, cele mai frecvente și mai intense erupții s-au produs pe Craterul deSE și Noul Crater de SE. Activitatea este de tip strombolian. În intervalele decalm, variabile ca durată, au loc emisii de gaze (SO2, SO, CO2, CH4) și vapori deapă, iar la episoadele explozive paroxismale sunt expulzate cantități mari decenușă, lapilli și bombe, de gaze, de lave, cu formarea de nori de cenușă și gaze,de fântâni de lave și scorii, de curgeri lavice și piroclastice. Curgeri de amploareau avut loc pe flancul conului Montagnola (între Torre del Filosofo și Sapienza)generate de erupțiile din 1983 și 1986. Ultimul episod eruptiv exploziv s-aprodus în intervalul 27 februarie – 2 martie 2017. Un alt aspect de semnalateste cel al erupțiilor efuzive tot mai frecvente pe craterele somitale, cu emisiade lave alcaline cu conținut tot mai redus de SiO2 și mai multă olivină, lavefluide, cu propagare mai rapidă sub formă de torențide lave pe flancurilesuperioare și medii ale vulcanului.

Redăm în tabel indexul (în limba engleză), anul de apariție și altitudineacelor cinci cratere somitale de pe Gran Cono:

Craterul Abreviere Anul apariției AltitudineaCraterul

de Nord-Est NEC 1911 3.340

Craterul CentralVoragine CC VOR 1947 3.189

Craterul CentralBocca Nuova CC BN 1968

Craterulde Sud-Est SEC 1971 3.294

Noul Craterde Sud-Est NSEC 2007

La conurile/craterele incluse în tabel mai adăugăm Noul Con piroclasticformat de erupția din 27 februarie – 1 martie 2017, ridicat între SEC și NSEC, înînșeuarea dintre aceste cratere.

Pentru a urmări modul cum s-a modificat altitudinea Craterului (Conului)de Nord-Est în funcție de erupții, prezentăm datele oferite de vulcanologulfrancez Dominique Decobecq (dominique.decobecq.perso.sfr.fr): 3.263 m în1932, 3.295 m în 1956, 3.323 m în 1964, 3.345 m în 1978, 3.318 m în 1989. Seobservă că altitudinea maximă în secolul XX a fost de 3.345 m, înregistată în1978, iar cea minimă de 3.263 m, consemnat în 1939. Tendința generală a fostînsă de creștere. Astăzi se folosește ca altitudine de referință cota de 3.330 m.

13

14

15

16

17

3.3. Craterele de flanc (laterale, adventive)Etna, ca aparat vulcanic de tip central, erupe nu numai prin conductul

principal, respectiv prin craterele centrale somitale, ci și prin fisurile carepornesc din acesta, respectiv prin craterele de flanc (laterale, adventive). Astfels-au format câteva sute (peste 250, chiar 900, după unele surse) de cratere/conuri secundare mai mici, dispersate pe flancurile marelui con. Aceste fisuri,generate de presiunea internă a aparatului eruptiv, sunt orientate radiar,dinspre vârful vulcanului spre partea mediană și inferioară a flancurilor. Elesunt injectate cu lave care vin din conduct. Erupțiile fisurale, efuzive, de lavebazice (bazaltice) au loc într-un singur episod (una sau mai multe erupții), dupăcare fisura de alimentare se închide, lavele se consolidează și rezultă niștestructuri interne columnare din bazalte sau andezite, numite „dyke-uri”(dykes). Acestea pot fi puse în evidență în relief prin prăbușiri tectono-vulcanicesau prin eroziune diferențială.

Craterele/conurile de flanc rezultate printr-o singură erupție sau dincâteva erupții ale aceluiași episod se numesc monogenice. Este categoriavulcanilor monogenici bazaltici, atât de larg reprezentată în edificiul Etna.

Pe dislocațiile rupturale de flanc, care pot apărea oriunde și oricând, seproduc, în principal, erupții efuzive, lente, de lave fluide (bazice), dar și erupțiiexplozive de intensitate mai redusă, cu emisii de cenușă, lapilli, bombe și gaze.Se cunoaște că majoritatea produselor eruptive ale aparatului vulcanic Etnasunt curgerile de lave rezultate prin procese efuzive de flanc. Este vorba decurgerile diforme, rugoase, de lavă, lineare sau areale, de tip aa, și de curgeride lave mai fluide, de tip pahoehoe, care dau acele lave cordate șituneluri/tuburi de lavă.

Conurile de flanc, de ordinul sutelor ca număr, sunt variate cadimensiune, distribuție și alcătuirea petrografică. Cele mai mari ating 200-300metri, numite „monte”, iar cele mai mici, doar câțiva metri („hornitos”). Elesunt clădite din piroclastite, cenușă, lave sau din stratificarea acestora. Cele maimulte sunt conurile piroclastice. Ca dispunere, se observă că majoritatea sealiniază pe aceeași fractură sau falie, ca cele cinci conuri/cratere dincomplexul/sistemul Silvestri (Monte Silvestri/Crateri Silvestri) de pe flancul sud-estic (Etna Sud), de la 1.900 m la 2.200 m (Silvestri Superior, Silvestri Inferior),formate în timpul erupției din 1892. Alte conuri/cratere prezintă o dispersieareolară sau sunt singulare în peisaj.

După cum s-a spus, în morfologia de detaliu a Etnei există sute de conuride flanc, majoritatea fiind piroclastice. Dintre acestea menționăm: MonteAlbano (Albano Monte), Monte Arso, Monte Carcarazzi, Monte Centenari,Monte Gemelare, Monte Nuovo, La Montagnola, Monte Nerro, Monte Ricco,

18

Monte Rittman, Rocca Capra, Monte Rosso, Monte Silvestri, Tre Monti, VetoreMonte.

Erupțiile fisurale de flanc, erupții efuzive de lave fluide, prezintă un maregrad de risc prin curgerile generate, care pot ajunge până la baza mareluivulcan, o arie dens populată, până la țărmul Mării Ionice, cu orașele și porturilede aici. Sunt cunoscute distrugerile provocate de torenții de lavă și piroclastedin timpul erupțiilor istorice din 1329, 1381 și îndeosebi cele din 1669. Celeapărute pe Monte Rosso în acest ultim episod au afectat numeroase așezări(15) de pe pantele inferioare ale Etnei, au distrus o parte din orașul Catania.Erupțiile fisuraledin 1983, 1986 și 2002, care s-au produs în partea superioară amerelui con etnean, au distrus stația terminus a telefericului și întreaga linie detransport pe cablu Sapienza/1.900 m - Torre del Filosofo/2.900 m.

19

20

21

22

23

24

3.4. Cratere excentriceCraterele excentrice („ocazionale”) sunt acele cratere situate la exteriorul

aparatului vulcanic propriu-zis al Etnei, la marginea edificiului vulcanic. Așadar,acestea nu sunt legate genetic de structura și dinamica internă a aparatuluivulcanic individualizat în timp, ci de fracturi şi falii profunde și vechi în crustaterestră, care ajung până la camera magmatică sau chiar până la astenosferă.Nu sunt legate, deci, de conductul marelui edificiu vulcanic sau de ramificațiileacestuia. Precizăm și aici: conductul pornește de la 2.000 m adâncime față devârful Etnei, ceea ce corespunde cu altitudinea de 1.300 m. Guy Kieffer (1973,1986) consideră a fi legate aceste conuri excentrice de cele mai vechi fracturidin epoca vulcanului-scut. Pe aceste fisuri excentrice se produc ocazionalerupții lente, efuzive, de lave bazice de origine profundă. Conurile rezultatesunt monogenice bazaltice, constituite din lave și piroclastite. Le întâlnim de laaltitudinea de aproximativ 1.300 m până la marginea edificiului, până aproapede țărmul Mării Ionice. Sunt mai numeroase la baza versanților (fațetelor) desud, est și nord, indicând o zonă de „rift” și de subsidență a masivului etnean(Kieffer G., 1986).

Cu o posibilă funcționare oriunde și oricând, la altitudini inferioare coteide 1.300 m până aproape de țărmul mării, într-o zonă foarte dens populată, cucca. 3 milioane de locuitori, în care se impune aglomerația Catania, acest gende cratere prezintă un mare risc. De exemplu, erupția din 1928 a distrusstațiunea Mascali de pe țărm.

25

26

27

3.5. CaldereleSe identifică în morfologia marilor vulcani caldere somitale (de vârf) și

caldere de flanc. Calderelesomitale sunt mari cratere de prăbușire, depășind1.500 m diametru. Ele apar în acele faze de colaps în istoria eruptivă avulcanilor, atât a strato-vulcanilor, cât și a vulcanilor-scut. Sunt fazele în care sedeclanșează explozii freato-magmatice violente. Sunt fazele în care conulvulcanic a atins o dimensiune limită, ca masă și ca altitudine. Se produce în acelmoment o prăbușire a vârfului conului pe direcția conductului, spre cameramagmatică golită, o prăbușire în gol, o implozie. După această fază de afundareși de formare a calderei, de destructurare a aparatului vulcanic, se reiaconstrucția edificiului prin înălțarea unui nou con în respectiva calderă. Fazelede construcție și de distrugere sunt naturale în istoria vulcanilor, iar Etna atrecut prin mai multe astfel de situații. Cercetătorii indică faptul că în perioada„Etna nouă” (Kieffer G., 1994), când s-a produs trecerea de la magmele alcaline(bazice) la cele diferențiate, respectiv tranziția de la dinamismul efuziv la celexploziv, tot mai violent și cu manifestări freatice și freato-magmatice tot maiintense, s-au format mai multe caldere prin prăbușirea suprastructurii conurilorvulcanice, în care s-au ridicat noile edificii conice: Caldera eliptică (CratereEllittico, la 4 x 3 km), prin prăbușirea, acum 14.000 de ani, a vârfului unui conînalt de cca. 4.000 m (altitudinea maximă atinsă de Etna în istoria sa), dar încare s-a ridicat un nou edificiu conic (Etna nouă/Mongibello); Caldera Piano(Crater del Piano), urmare a erupției explozive freato-magmatice din anul 122î.Hr., în care s-a format edificiul Gran Cono, respectiv sistemul crateric terminalactual (Mongibello istoric). Acum are loc un nou proces de tranziție încompoziția magmelor și în tipul de erupție, respectiv trecerea de la lave maibogate în SiO2 (relativ acide) la lave mai sărace în SiO2 (lave bazice șiporfirice/hawaiite), respectiv de la erupții explozive la erupții efuzive,predominante și în zilele noastre.

Calderele de flanc s-au format prin prăbușiri/alunecări uriașe în straturilelaterale ale aparatului vulcanic prin apariția de fisuri profunde. Ele apar ca maridepresiuni pe linia de profil, numite „văi” („Valle”). În Etna sunt două calderede flanc: Valle del Bove și Valle del Leone. Valle del Bove are dimensiunienorme, de 10 km lungime și 5 km lățime, cu o profunzime, pe alocuri de 1.000m. Se desfășoară pe flancul estic, dinspre vârful vulcanului (caldera Piano, cca.2.900 m) spre partea inferioară a sa. Aceasta este una din trăsăturile cel maiimportante ale reliefului major al Etnei.

Valle del Bove s-a format în faza „Trifoglietto”, proces desfășurat pe maimulte zeci de mii de ani. Ultima afundare s-a produs în urmă cu aproximativ3.500 ani. Această calderă de flanc s-a dezvoltat pe amplasamentul unor maricratere laterale, caracterizate de erupții violente de tip „Saint Helens”.

28

Extinderea depresiunii Valle del Bove s-a datorat și activității erozionale aapelor provenite din ploi și topirea zăpezilor.

În lungul ei s-au format imense acumulări de lave și piroclaste.Punctual,pe liniile de ruptură, se ridică o serie de conuri secundare monogenice. Perețiiabrupți lasă spre observație structurile și rocile constitutive ale edificiuluietnean. De aceea, Valle del Bove este un loc ideal pentru studiul vulcanului,pentru explorarea de către oamenii de știință, un teritoriu extraordinar deobservații pentru toți cei acaparați de curiozitatea cunoașterii unui fenomenexcepțional – vulcanismul - și a unui vulcan emblematic – Etna.

29

30

Referințe

1. Decobecq D. (2015), L’Etna (Sicile, Italie),ttp://dominique.decobecq,.perso.neuf.fr;

2. Kieffer G. (1973), Un type important d’éruption de l’Etna: les efusionslatérales lentes, www.guideetnanord.com/fr;

3. Kieffer G. (1985), Évolution structurale et dynamique d’un grand volcanpolygénique: stades d’édification et activité actualle de l’Etna (Sicile),Ann. Sci. Univ. Clermont-Ferrand;

4. Kieffer G. (1986), Éruptions excentriques ou éruptions laterales d’origineprofonde: des réflections sur du mécanisme d’un grand nombred’éruptions dans la parte inferieure et moyenne des versants de l’Etna,www.guideetnanord.com/fr;

5. Kieffer G. (1994), Les volcans-boucliers basaltiques. Exemple de l’Etna, în„Le volcanisme”, Édition BRGM, Orléans.

6. Loghin V. (2016), Etna. Caracterizare geologică și fizico-geografică, Studiiși referate, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște;

7. Loghin V. (2016), Edificii vulcanice. Posibilități de caracterizare șicartografiere cu ajutorul imageriei satelitare, Studii și referate, EdituraCetatea de Scaun, Târgoviște;

8. http://www.guidevulcanologicheetna.it/ : Etna. Il Vulcano/ Storiaevolutiva

9. http://facebook.com/domenico.domati/Guide Vulcanologiche EtnaNord;

10.http://www.ct.ingv.it : L’attivita vulcanica dell’Etna/Osservatorio Etneo,INGV, Catania.

11.http://volcano.si.edu/volcano : Global Volcanism Program;12.http://www.volcanodiscovery.com/ : Pleiffer T., Volcano Discovery;13.http://earthobservatory.nasa.gov/ : NASA Earth Observatory14.http://whc.unesco.org/fr/Etna15.http://fr.wikipedia.org/wiki/Etna16.http://www.usgs.gov : United States Geological Survey/Volcano Hazards

Program / Volcanoes17.http://www.volcanodiscovery.com/volcanoes/europe/italy/etna/

satellite_photos.htm; Satellite images of Etna by NASA;18.http://www.maplandia.com : Etna Map/United States Google

SateliteMaps;19.http://www.geology.com.volcanoes;20.http://www.meteoblue.com : Etna. Etna Sommet;21.http://vasileloghin.wordpress.com.