John Locke (1632-1704)

Scrisoare despre toleranta (1689), Eseu asupra intelectului omenesc (1690), Al doilea tratat despre carmuire (1690)

Provine dintr-o familie de puritani; ezita mult timp intre o cariera clericala si una medicala. In final, el devine consilierul personal al contelui Shaftesbury, personaj influent la curtea regelui Carol al II-lea al Angliei.

Absolutismul regelui il determina pe contele de Shaftebury sa i se opuna. Drept urmare, Locke se muta pentru mult timp in Franta si apoi, dupa o intoarcere la Londra, se va stabili in Rotterdam.

Locke se intoarce definitiv in Anglia in 1688 cand, dupa glorioasa revolutie , urca pe tron Wilhelm de Orania. Numai dupa acest eveniment Locke accepta sa isi publice principalele lucrari.

Opera celebr a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influene, se intituleaz: An essay concerning human understanding (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690. Combtnd teoria idealist a ideilor nnscute, Locke afirm n aceast oper c toate cunotinele provin din experiena senzorial. Dup el, sufletul omului e, la natere, ca o foaie nescris. John Locke este socotit n genere ca ntemeietorul empirismului modern, adic al acelui curent epistemologic care susine c toate ideile noastre provin din simuri, c i au fundamentul n experien. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adic un teoretician al cunoaterii Intrebarea ce anima scrierile politice ale lui Locke: Cum pot oamenii sa traiasca in pace?

Locke incearca sa raspunda intrebarii argumentand ca oamenii poseda, in calitate de fiinte rationale, o constiinta morala fundamentala prin intermediul lui Dumnezeu, care le dicteaza obligatiile. Fiecare este deci, direct si individual responsabil in fata lui Dumnezeu, de ceea ce el face si crede; puterea politica nu poate in nici un caz sa impuna un anumit cult. Locke sustine toleranta fata de diferitele credinte religioase, dar nu exista toleranta fata de ateism, caci acesta, dispensandu-se de orice angajament si orice obligatie, distruge legatura sociala.

In al doilea rand, Locke isi propune sa construiasca o teorie a legitimitatii autoritatii politice, a fundamentelor si limitelor supunerii pe care noi i-o datoram. Dupa ce a atacat, in primul sau Tratatdespre carmuire, aparatorii monarhiei absolutiste, Locke dezvolta in Al doilea tratat despre carmuire propria sa conceptie politica.

Starea de natura si fundamentul contractualist al puterii politice: oamenii traiesc la inceput intr-o stare de natura in care libertatea individuala (a fi stapan absolut pe sine, a nu fi supus unei persoane) si proprietatea privata (bazata pe munca si pe dreptul de a beneficia de rezultatele acesteia) sunt drepturi naturale si inalienabile. Societatea civila rezulta dintr-un contract social care stabileste o lege comuna ce lipseste starii de natura , dar care nu are alt scop decat acela de a asigura apararea drepturilor naturale. Statul se naste deci dintr-o conventie (un consimtamant mutual intre oameni), dar nu este un artificiu, el avand functia, nu cum sustinea Hobbes, de a ii scoate pe oameni din starea de natura, ci pe aceea de a o garanta, dandu-i o confirmare legala. Filosofia politic a lui John Locke este una de tip contractualist. Justificarea statului are ca punct de pornire consimmntul pe care i-l dau indivizii, n starea de natur, instituirii sale. Starea de natur lockean, spre deosebire de cea imaginat de Thomas Hobbes, este una populat de indivizi raionali i purttori ai drepturilor naturale la via, libertate i proprietate (dei uneori Locke folosete doar termenul "proprietate" pentru a se referi concomitent la via, libertate i posesiunile materiale). Singurul dezavantaj al unei astfel de stri anarhice este nclcarea drepturilor, ca rezultat al impunerii private a justiiei. Prin urmare, motivul instituirii guvernmntului ne d i principalul criteriu al limitrii puterilor acestuia: singurul scop admisibil al crmuirii este asigurarea respectrii drepturilor, iar legitimitatea sa depinde de consimmntul celor crmuii. Dac limitele legitimitii sunt transgresate, rebeliunea devine justificat.

Guvernarea legitima: Locke face diferenta dintre guvernarea legitima si cea nelegitima. Scopul guvernului legitim este acela de a conserva si proteja drepturile la viata, libertate, sanatate si proprietate ale individului si sa pedepseasca acei cetateni care incalca drepturile celorlalti. Prin acestea, guvernarea legitima asigura ceva ce nu exista in starea de natura: o justitie impartiala pentru a stabili gravitatea unei crime si severitatea pedepsei. O guvernarea nelegitima nu va apara drepturile mai sus mentionate si va avea puteri despotice asupra proprietatii individuale.

Separatia puterilor: Pe lng ideea contractului social ca form de garantare a drepturilor, i nu a securitii, i datorm lui John Locke o prim formulare a ideii separaiei puterilor n stat. Locke vede n puterea legislativ fora suprem. Acesteia trebuie s i se supun puterea executiv i cea federativ, care are menirea s apere comunitatea mpotriva primejdiilor din afar. Dac guvernul, reprezentanii i monarhul i depesc mandatul, atunci poporul trebuie s intervin i s-i exercite singur suveranitatea. Cine calc legea i tirbete din drepturile poporului, se pune n stare de rzboi cu acesta, i revoluia este n acest caz o arm de aprare, un ru necesar.