JOHN LOCKE

Psihologia a intrat destul de tarziu in faza stiintifica, despartindu-se de filozofie si renuntand la speculatii ontologice asupra sufletului. Abia JOHN LOCKE, in a sa lucrare “Incercare asupra intelectului uman” (1690) se margineste la observatia si analiza facultatilor psihice fara a vorbi de vreo substanta spirituala. In operele materialistilor francezi din secolul al XVIII-lea, d’Holbach, Lamettrie, Cabanis apare aceeasi tendinta de desprindere a psihologiei de filozofie, prima urmand sa fie considerate printre stiintele naturale.

“JOHN LOCKE, spune D’Alembert in discursul preliminar la Enciclopedie, a redus metafizica la ceea ce trebuie sa fie ea de fapt, la fizica experimentala a sufletului”.

Pana atunci stiinta sufletului facea parte din metafizica, asa cum apare in operele lui Descartes, Malebranche, Leibniz, scrise cu un secol mai devreme. Doar filozofii scotieni, Thomas Reid si David Hume, intrebuinteaza mai ales expresia de “filozofie a spiritului” cand e vorba de cercetarea fenomenelor sufletesti ca si Condillac in al sau tratat despre senzatii.

Termenul despre psihologie, cu toata etimologia sa greceasca, e modern si apare pentru prima oara in titlul unei lucrari de morala a lui Rudolf Goclenius tatal, tiparita la Margurg, in 1590. In sensul modern, pentru a desemna stiinta fenomenelor sufletesti, termenul a fost intrebuintat intiia oara de Chr. Wolff care publica o “Psychologia empirica”(1732), bazata pe observatie precum si o “Psychologia rationalis” (1734) care cuprindea speculatii abstracte asupra spiritului. Wolff le considera pe amandoua ca fiind deopotriva de valabile.

Mai tarziu, tot in acelasi sens termenul de psihologie a fost intrebuintat apoi in Franta de Maine de Biran si de scoala ecletica franceza (Jouffroy, Cousin).

Incepand cu secolul al XX-lea, o data cu progresele stiintelor naturii – biologia, fiziologia – s-a putut vorbi de o metoda stiintifica in psihologie si, incepand din a doua jumatate a secolului, chiar de o psihologie experimentala. Ca lucrarile lui Helmhotz, Secenov, Wundt, Flourens, J. Muller – se edifica o psihologie stiintifica strans legata de fiziologie, utilizand metode precise de laborator, care au fost perfectionate pana in zilele noastre. Alaturi de metodele experimentale intrebuintate mai ales in studiul senzatiilor si reactiilor, metoda psihopatologica introdusa de Th. Ribot a permis investigatii in domeniul fenomenelor de memorie, vointa, atentie, sentimente.

Daca psihologia are o scurta istorie, apoi observarea si studiul fenomenelor psihice au un lung trecut. Antichitatea ne-a dat “De anima”, tratattul despre suflet al lui Aristotel, care poate fi considerat ca primul psiholog, asa cum a fost si primul naturalist. Chiar gandirea filozofica inca mai veche cuprindea reflectii si observatii despre fenomenele sufletesti. Alaturi de filozofie, arta medicala era inclinata sa se ocupe si de procesele psihice si sa inregistreze diferite simptome si manifestari datorate psihicului. Colectia hipocratica cuprindea un bogat tezaur de observatii de fiziologie si psihologie si noi utilizam si astazi clasificarea antica a temperamentelor.

Progresele medicinei, constituirea anatomiei si fiziologiei – au contribuit din antichitate pana in epoca moderna la dezvoltarea unei psihologii materialiste.

Studiul fenomenelor psihice fiind cuprins in sistemele de filozofie, dezvoltarea psihologiei era legata intr-o mare masura de lupta dintre materialism si idealism care se desfasoara in decursul intregii istorii a filozofiei si reflecta contradictiile din sanul diferitelor oranduiri sociale. Astfel, vedem doctrine materialiste care cuprind idei asupra sufletului – la Democrit si Epicur _ inabusite mai taziu de speculatii idealiste si mistice ale stoicilor si neoplatonicilor. Materialismul a favorizat intotdeauna studiul stiintific al fenomenelor naturale, printre care trebuie sa consideram si procesele psihice.

Acest materialism este naiv in antichitate, mecanicist si metafizic in secolele XVII si XVIII si a devenit dialectic in secolele XIX si XX cu K. Marx si F. Engels.

Numai materialismul dialectic care explica toate fenomenele din natura prin materie si miscare si considera psihicul ca o manifestare a materiei superior organizate poate fi baza filozofica a psihologiei stiintifice.

Aceasta psihologie e constituita astazi pe baza doctrinei lui I.P.Pavlov care da o explicare materialista integrala tuturor fenomenelor psihice.

Psihologia stiintifica de azi este rezultatul incercarilor si sfortarilor facute timp de mai bine de doua milenii de toti ganditorii – filozofi si oameni de stiinta – care si-au pus intrebari despre suflet. Cunoasterea acestor conceptii si idei ne poate da o mai limpede viziune asupra stiintei noastre si asupra scopurilor si metodelor sale.

S-a urmarit mai ales dezvoltarea unei psihologii stiintifice materialiste, sau mai bine-zis, a materialismului in psihologie.

JOHN LOCKE (1632-1704) a fost contemporan, intr-o parte a vietii lui cu Hobbes, Descartes si Spinoza. El se dezvolta in acea mare eflorescenta filozofica care corespunde cu ascensiunea economica si mai tarziu politica a burgheziei engleze.

Viata lui e impletita cu framantarile care au dus la lovitura de stat din 1688 si la inscaunarea lui Wilhem de Orania pe tronul Angliei.

Acest eveniment pe care istoricii burghezi l-au numit “glorioasa revolutie” a fost de fapt rezultatul unui compromis politic intre “whigs” de partea carora se afla clerul Anglican si o parte din “tories”.

Dupa expresia lui Marx, lovitura “aduce la putere…pe mesterii plus-valorii, financiari si capitalisti”. Intre burghezia engleza si o importanta parte a marilor proprietary de pamant s-a incheiat acea alianta de lunga durata, prin care Marx si Engels explicau taria monarhiei in Anglia. Burghezia devine “o parte

constitutive modesta, dar recunoscuta a claselor dominante din Anglia”. Formula de compromis la care s-a ajuns in 1688 a fost rezultatul unui secol de lupta intre fortele feudale si monarhice, pe de o parte, si burghezia, care la un moment dat, reuseste sa rastoarne monarhia si sa proclame republica sub Oliver Cromwell si restaurarea Stuartilor, framantarile au continuat si Locke, angrenat in luptele politice si legat de “whigi” e nevoit sa se expatrieze de doua ori, mai intai in Franta si apoi in Olanda.

In aceasta epoca, drepturile feudale se desdtrama, relatiile capitaliste, patrund in agricultura. Ca repercursiuni in suprastructura societatii, Parlamentul englez voteaza faimoasa Habeas Corpus Act (1679), care garanteaza (cu ipocrizie, dupa cum arata Marx) liberatatea individuala, iar in filozofie, gandirea liberala a lui Hobbes si Locke reflecta noile conditii economice si sociale si noua definitie a omului.

Locke face parte din burghezia engleza, era fiul unui avocat. A studiat la Oxford pentru a deveni preot, dar la 26 ani, paraseste studiile teologicesi imbratiseaza medicina fara a obtinegradul de doctor, desi scrie cateva opere medicale: “Anatomia” (1668) si “De arte medica” (1669). In aceasta din urma lucrare, gasim o afirmatie caracteristica pentru noul spirit de stiinta: “Nu exista cunostinta (sau adevaruri) demna de acest nume, decat aceea care duce la vreo inventie noua si utila. Orice alta speculatie este ocupatia unui netrebnic (e o pierdere de vreme).”

Nevoit sa se expatrieze in cateva randuri din motive politice, el se intoarce definitive in Anglia abia dupa 1688, cand I se ofera posturi politice importante, pe care le refuza pentru a se consacra scrierilor sale.

Opera sa nu este pre considerabila, din punct de vedere cantitativ, dar cartile lui sunt cruciale in evolutia psihologiei moderne.

La Locke apar pentru prima oara o serie de probleme ale unei psihologiii considerate ca stiinta autonoma, cu legile ei specifice, asa cum se va dezvolta ea mai tarziu pe linia asociationismului englez. Vom gasi mai tarziu, in secolul al XVIII-

lea, incercarea de a construi o psihologie autonoma, dar dominata de un spirit filozofic rationalist, pana vom ajunge la empirismul psihologic stiintific al epocii contemporane.

J. Locke se ocupa relatic tarziu de filozofie si psihologie. Lucrarile sale sunt, la inceput, de medicina sau de politica si probleme religioase ca celebra incercare asupra tolerantei din 1667 sau ca scrierea “Daca statul are dreptul sa hotarasca lucrurile indiferente in ce priveste cultul religios”, din 1660.

Celebrul sau “An Essay concerning Human Understanding”, aparut in 1690, a fost precedat de o scriere de proportii mai mici: “De intellectu humano” (1671), aparuta in rezumat in limba franceza, cu 17 ani mai tarziu, tiparita de Le Clerc la Amsterdam, in 1668, si care a contribuit in mare masura la raspandirea ideilor la Locke pe continent.

Cateva lucrari s-au tiparit postum, dar Locke publica in 1693 “Some Thoughts of the natural Psilosophy”, plina de observatii fine si de idei noi in ce priveste educatia.

In continoare se vor examina diferite aspecte ale gandirii lui Locke in legatura cu psihologia: empirismul in psihologie si inceputurile asociationismului; dualitatea perceptie externe-perceptie interne; psihologia legata de probleme de limba, de educatie.

Locke nu abordeaza problemele metafizice, substanta, material, suflet (probleme de origine aristotelica), pe care le considera purespeculatii, lipsite de interes, ci cauta sa faca o adevarata istorie naturala a intelectului omenesc.

Dar “inainte de a ne angaja in acest fel de cercetari – spune Lock in prefata la “Essay” – este necesarsa ne examinam propria noastracapacitate, sa vedem care sunt obiectele accesibile mintii noastre si care sunt deasupra intelegerii noastre”.

Dorinta de certitudine, asa de acuta si la Descartes, caracteristica spiritului nou, stiintific, in gandirea moderna, il face sa-si puna problema valorii cunoasterii. “Noi trebuie sa constatam certitudinea si intinderea cunostintelor omenesti, precum si gradele

credintei, ale opiniei si ale sentimentuluice le putem avea cu privire la diferitesubiecte ce se prezinta spiritului nostru” (“Essay”, prefata).

Dar aceasta cercetare nu se face plecand de la logica, ca la Kant, de la matematica, ca la Spinoza, sau de la metafizica,ca la Descartes, ci plecand de la psihologie. Cercetarea lui Locke are un caracter psihologic, mai bine-zis psihogenetic.

Locke isi pune problema initiala:”Cum cunoastem si de unde vine cunoasterea?” Sau, cu alte cuvinte, prin ce proces psihic cunoastem lumea exterioara, cum se reflecta ea in noi si cum intervine procesul perceptiei?

Locke afirma ca toata cunoasterea noastra in legatura cu natura proine din senzatii. Chiar fenomenele psihice mai complexe, judecati, rationamente, sunt si ele derivate din senzatii, nimic nu este in rationament care sa nu fi fost transmis mai inainte psin simturi.

Elementul primordial, care e la baza cunoasterii, e asadar, senzatia. Aici Lock recurge la o veche distinctie a lui Democrit (care se gaseste si la Aristotel) intre calitatile primare si secundare ale lucrurilor. Ar exista 2 feluri de insusiri, unele permanente, inerente materiei, inscrise in constitutia ei: soliditate, duritate, intindere, miscare si altele care sunt legate de felul cum cunoastem noi material: culoarea, mirosul ale unui obiect.

Calitati primare sunt cele “care sunt cu totul inseparabile de corp, oricare ar fi forma acestuia, astfel ca in toate alterarile si schimbarilepe care corpul le sufera si oricare ar fi forta ce se aplica asupra lui, el pastreaza constant aceasta insusire; iar simtul o gaseste intotdeauna in orice particular a materiei care are un volum sufficient de mare pentru a fi perceputa si mintea o considera inseparabila pe acea particular a materiei…Acestea sunt calitatile corpurilor pe care le numesc originare sau primare si dupa cum oricine poate observa, produc in noi ideisimple; ele sunt anume:soliditatea, intinderea, forma, miscarea sau repausul si numarul”. Iar in al doilea rand, aceale calitati care in realitatenu sunt nimic in obiectele insesi, ci sunt doar puteri de a produce in

noi senzatii variate, precum sunt: culorile, sunetele, gusturile, le numesc calitati secundare.”

Dar si unele si altele, si calitatile psimare si secundare, se cunosc tot prin senzatii. Toate cunostintele noastre despre lumea exterioara provin din senzatii, din experienta individului inceputa in frageda copilarie. Nu exista un alt mod de cunoastere. Senzatiile vin din experienta si nu exista elemente innascute in noi.

Spre deosebire de Descartes, care admitea trei categorii de idei – innatae, adventiciae, a me ipso factae – Locke declara ca nu exista idei innascute si ca toata cunoasterea provine din experienta, din senzatii. “Asadar, sa presupunem ca mintea este, dupa cum se spune, ca o hartie alba, pe care nu e scris nimic si care este lipsita de orice ideecum ajunge ea sa dobandeasca un continut de idei? Cum ajunge ea la acea mare cantitate a lor, a carei varietate infinita, imaginatia mereu agitata si neinfranta a omului, o inchipuire aproapecu o nesfarsita fantezie? De unde are ea tot materialul ratiunii si al cunoasterii? Din experienta. Pe aceasta se bazeaza intreaga noastra cunoastere si tot din aceasta deriva ea in ultima instanta.”

De la Locke vor exista doua tendinte si doua curente cu privire la perceptie: un current nativist, al ideilor innascute, cu caracter reactionary, medieval si scolastic, si altul, empirist, care deriva cunoasterea din experienta si din senzatie.

Daca ar exista idei innascute, spune LOCKE, atunci toti oamenii ar avea aceleasi idei, toate experientele, toate perceptiile, toate reprezentarile ar fi uniforme si la toti oamenii ar exista un fel de simt general uman legat de natura omeneasca, in general;ori, vedem ca fiecare om are o alta experienta, o alta acumulare de perceptii.

In cartea I Locke combate ineismul:“ Sunt oameni care considera drept adevar incontestabil ca

exista unele principii, unele notiuni primitive numite si actiuni commune, fixate si gravate, pentru a ne exprima astfel, in sufletul

nostru, pe care acesta le primeste inca din prima clipa a existentei sale si le aduce pe lume o data cu el. Daca as avea de-a face cu cititori desprinsi de orice prejudecata, pentru a-I convinge de caracerul fals al acestei presupuneri, nu ar trebui sa le arat decat ca oamenii pot dobandi toate cunostintele pe care le au prin simpla folosinta a facultatilorlor naturale, fara ajutorul nici unei impresii innascute si ca ei pot ajungela o totala certitudine in privinta unor lucruri, fara a avea nevoie de nici una dintre acestenotiuni naturale sau principii innascute”.

Argumentul ineist “cade de la sine, deoarece daca, in definitive, ar fi adevarat ca exista unele adevaruri asupra carora orice minte omeneasca este de accord, aceastanu dovedeste ca ele sunt innascute, din moment ce ar fi o alta calepe care sa se dovedeasca cum ajungoamenii la acest acordasupra lucrurilor”.

Al doilea argument cu care combate Locke ineismul, il gaseste in psihologia copilului. E pentru prima oara cand psihologia,care pana atunci era rationalista si dogmatica, care se ocupa de om in general, se ocupa de psihologia copilului si chiar si de psihologia anormalului, cercetand specificul lor. Daca ar exista idei innascute – spune Locke – atunci ar insemna ca de la primele saptamani, copilul sa aiba isei formate:

“De la inceput affirm ca este evident ca toti copiii si idiotiinu au nici cea mai mica banuiala sau notiune despre ele si faptul acesta este sufficient pentru a distruge acea recunoastere universala care trebuie sa fie in mod necesar corespunzatoare adevarurilor innascute…Asadar, daca copiii si idiotii au suflet si constiinta in care aceste impresii sa fie tiparite, ei ar trebui in mod necesar sa le inteleaga si sa le recunoasca, si de vreme ce nu fac aceasta, este evident ca nu exista asemenea impresii. Iar daca nu sunt notiuni in mod necesar intiparite, cum ar putea ele sa fie innascute?”

Locke face psihologie comparata cand invoca cazul infirmilor intelectuali, ai idiotilor, pentru a respinge doctrina ideilor innascute si astfel are si intuitiadezvoltarii ulterioare a unei psiho-patologii.

Notiunea de spatiu provine din experienta, se invata treptat, cu incetul. Copiii mici intind mana ca sa apuce luna care le se pare un obiect apropiat. Tot asa si in ce privestenotiunea de timp. “Ca notiunea pe care o avem despre durata si succesiune vine din reflectia pe care o facem asupra acestei succesiuni de idei pe care le vedem aparand una dupa alta in mintea noastra, este un lucru care ni se pare ca reiese in chip evident din faptul ca noi nu avem nici o percepere a duratei decat considerand aceste succesiuni de idei care se urmeaza unele dupa altele, in intelectul nostru.”

Ca si notiunea de spatiu sau de timp, toate calitatile “primare” provin tot din experienta – cauzalitatea, finalitatea, necesitatea.

Locke nu putea sa cunoasca elementele innascute, mostenite, de care avea sa vorbeasca mai tarziu I.P. Pavlov, nu putea deosebi elementele neconditionate de cele conditionate. Desigur Locke greseste cand afirma ca nu exista elemente transmise, ca totul se capata prin experienta, ca el combatea atunci doctrina ideilor innascute care erau considerate ca forme imuabile ale cunoasterii.

Doctrina ideilor innascute avea un caracter conservator si reactionary, asa cum va avea mai tarziu si mendelo-morganismul, afirmand predominanta elementelor dobandite prin ereditate. Locke se dovedeste un filozof progresist, luptand in conditiile epocii sale impotriva acestei tendinte reactionare in psihologie.

Punanad senzatia la baza cunoasterii, Locke ajunge la concluzii materialiste. Contactul sensorial e contactul direct cu realitatea, cu realitatea ce exista independent de noi.

“Simturile noastre in contact cu obiectele sensibile particulare, fac sa patrunda in minte mai multe perceptii distincte ale lucrurilor, care corespund cailor diferite pe care le-au urmat aceste obiecte spre a atinge simturile; si astfel ajungem la acele idei ce avem despre tot ce numim calitati sensibile. Iar acest insemnat izvor…eu il numesc senzatie.”

Locke nu are nici o indoiala asupra existentei lumii exterioare – ca Descartes – si nu are nevoie de un alt garant al acestei certitudini in afara de intellect, ca acesta. Facultatile noastre nu sunt create pentru o cunoastere perfecta (Locke afirma ca substanta, material in general e incognoscibila, de aici abateri agnostice) dar el ne ajuta in conduita practica, la satisfacerea trebuintelor noastre.

Locke nu vorbeste numai de senzatie, desi senzatia sta la baza cunoasterii, ci si de perceptie, gandire, vointa, sentimente.

Dupa Locke, avem doua izvoare de cunoastere: cunoasterea prin senzatii, prin simtul extern si alaturi de acest simt externavem si simtul intern sau reflexia.

“ Al doilea izvor din care experienta procura intelectului idei, este perceptia operatiunilor propriei noastre minti, inauntrul nostru, aplicata ideilor pe care ea le-a primit; cand sufletul incepe sa reflecteze asupra lor si sa le considere, atunci aceste operatiuni ii aduc intelectului o alta serie de idei care nu-I puteau veni de la lumea din afara. Astfel sunt: perceptia, gandirea, indoiala, credinta, ratiunea, cunoasterea, vointa. Fiecare poseda in el intreg acest izvor al ideilor; cu toate ca aceasta facultate nu este un simt intrucat nu are nici o legatura cu obiectele externe, totusi este foarte asemanatoare simturilor si poate fi numita provizoriu “simt intern”.

Notiunea de simt intern e destul de putin clara in gandirea lui Locke. Desigur, e vorba de constiinta propriei noastre functii psihice, reflexia fiind insusirea de a reflecta propriile noastre procese sufletesti, un simt al subiectivitatii noastre generale. Alta data ea pare a se confunda cu logica pura, fara contact cu realitatea. In acelasi timp, simtul intern al lui Locke constituie un procedeu de analiza, o metoda psihologica care duce la procedeul introspectiunii atat de intrebuintata in tot secolul al XIX-lea si pana azi, cu toate devierile puse in slujba unei psihologii idealiste si nestiintifice. “Simtul extern” a dus la inflorirea psihologiei materialiste al sec al XVIII-leasi mai tarziu la dezvoltarea unei psihologii stiintifice.

Cu 12 secole mai inainte, Sf. Augustin in Confesiunile sale, a practicat autoanaliza, introspectia cum se spune azi, urmarind mai ales problemele morale, pe cand Lock este un analist pentru care primeaza cunoasterea si care intrebuinteaza in cercetarea sa o metoda apropiata de analiza intrebuintata in chimie de contemporanii sai, Boyle si Sydenham.

Daca ideile au doua izvoare – “lucrurile materiale exterioare care sunt obiecte ale senzatiei, si operatiunile propiei noastre minti inauntrul careia ele sunt obiecte ale reflexiei, singurele origini de la care pornesc ideile noastre” – apoi in ce priveste complexitatea lor, ideile sunt de doua categorii.

Locke distinge idei simple si idei complexe. Ideile simple provin din simturi (unul sau mai multe), ideile complexe sunt compuse din ideile simple prin activitatea spiritului nostru, prin combinare, compunere si abstractie.

Ideea simpla este elementul ireductibil al vietii sufletesti, din care, prin combinatii, rezulta toate celelalte fenomene psihice. Acest atomism psihic a fost insusit de toata scoala empirista engleza asociationista pana la Stuart Mill, Spencer, Bain.

Exista idei simple provenite dintr-un singur simt (culorile, gusturile, sunetele, etc.) si idei provenite din mai multe simturi, cum sunt ideile de spatiu (senzatii vizuale unite cu senzatii tactile), figura, miscare, repaus si mobilitate, precum exista si idei simple proveite din senzatie si reflexie in acelasi timp, cum e ideea de existenta, durata, numar.

Ideile complexe sunt combinate ale ideilor simple. Ele cuprind doua grupe: una in care ideile simple se imbina in ideea unui lucru unic (ideea de om de exemplu) si alta in care ideile combinate continua a reprezenta obiecte distincte, desi unite (ideea de relatie)

Prima grupa cuprinde doua clase:

1. ideile de moduri care sunt acelea ale lucrurilor ce nu pot subzita prin ele insele (un triunghi, un numar)

2. ideile de substanta care sunt acelea ale lucrurilor sau fiintelor care pot subzita prin ele insele (ideea de om)Dintre ideile complexe fac parte si cele rationale. Toate

lucrurile se pot infatisa in aproape o infinitate de relatii. Locke deosebeste ideile ce contin relatii intre lucruri de acelea ce contin relatii intre idei.

Ideile abstracte fac si ele parte dintre ideile complexe (ideea de infinit, de putere).

Prin explicarea proceselor mai complexe cu ajutorul altora simple, Locke deschide drumul scolii asociationiste. Ignorand aspectul dynamic al proceselor psihice, asociationismul admite o completa pasivitate a spiritului omenesc, limitat numai la primirea impresiilor din afara. Conceptia ca spiritul omenesc incepe prin a fi “tabula rasa”, virgin, ca o hartie nescrisa pe care in urma se inscrie experienta, pasivitatea aceasta a psihicului, lipsit de orice reactivitate proprie, e contrara atat conceptiei reflexive a lui Descartes, cat si psihologiei stiintifice de mai tarziu. Pasivitatea aceasta a spiritului se vede si in comparatiile utilizate de Locke: constiinta e comparata cu o oglinda, memoria cu ceara (pe care se intiparesc impresiile), ideile si amintirile cu picturi, formarea asociatiilor cu batatorirea unui drum.

In filozofia limbajului, Locke are aceeasi metoda analitica – intelesul frazei rezulta din intelesul ideilor care sunt legate impreuna. Limbajul e in stransa legatura cu gandirea si e pus in serviciul relatiilor sociale, de aceea limbajul oglindeste viata si obiceiurile popoarelor. Erorile se datoreaza, in mare parte, limbajului. De multe ori sub acelasi cuvant se ascund intelesuri diferite, de aceea e nevoie a deosebi elementul logic al limbajului de cel psihologic si intr-un fel, istoric.

Analiza ideilor da un raspuns si la faimoasa problema a universalelor. Locke e nominalist. Ideea generala e o colectie de idei simple, legate de un nume. Dar ideile generale au totusi, ca si ideile simple, o valoare reprezentativa. Combinarea mai multor

idei simple nu se facew in mod arbitrar si la intamplare, ci se tine seama de anumite conditii si de anumite legi sau obiceiuri care ne fac sa alegem o anumita combinatie, dintre mai multe posibile. Locke distinge ideile generale care au o valoare de cunoastere si cele care rezulta dintr-o fantezie individuala.

In ce priveste celelalte fenomene psihice, Locke recurge la clasificarea aristotelica: sunt doua mari si principale actiuni ale sufletului, puterea de a gandi si vointa sau puterea de a voi, adica inteligenta si vointa.

Sentimentul nu e o facultate independenta, ci fiind perceput prin senzatii si reflectii in acelasi timp, tine de amandoua. Sentimentul joaca un rol importantin stabilirea asociatiilor. Legaturile dintre idei pot fi favorizate sau stanjenite datorita sentimentului care a insotit cunoasterea. Acestui fapt se datoreaza simpatiile si antipatiil;e inexplicabile.

Locke admite doua calitati afective fundamentale: placerea si durerea, celelalte sentimente si pasiuni sunt combinatii de aceste doua. Astfel sunt: iubirea, ura, dorinta, bucuria. Sentimentele se unesc atat cu ideile care vin din senzatii, cat si cu cele care provin din reflectie.

Sentimentul e una din acuzale erorii. Adeziunea noastra la o afirmatie este inraurita adesea nu numai de prejudecati si de autoritate, dar si de sentimente si pasiuni. Gandirea noastra se abate in directia pasiunilor.

Aceeasi impresie, la grade diferite, poate provoca uneori placerea, alteori durerea. Durerea e sentimentul de alarma biologic pentru un organ sau pentru intreg corpul care ne face sa ne indepartam de un obiect vatamator inainte ca sa ne primejduiasca viata.Sentimentul mai are o caracteristica. “El umple capacitatea ingusta a sufletului nostru in asa fel, incat cu greu lasa sa patrunda in el vreo gandire a lucrurilor absente.” Nu putem simti decat un singur sentiment se placere sau de durere, intr-un moment dat.

Asociatiile de sentimente joaca un rol important in educatie. Ideile despre educatie ale lui Locke sunt cuprinse intr-o serie de scrisori, trimise din Olanda, unde se refugiase din cause politice

prietenul sau Edward Clark of Chipley, care avand copii si nefiind multumit de metodele pedagogice ale vremii, ii ceruse lui Locke sfaturi in aceasta privinta.

Locke combate formalismul sec si pedant al invatamantului de la acea vreme si cere sa I se arate tanarului “lumea asa cum este, inainte de a iesi in lume.”

Educatia trebuie sa se faca in spirit realist, tanarul trebuie sa fie pregatit pentru viata: “e cu mult mai de folos a sti sa judeci exact oamenii… decat a vorbi latineste si greceste.”

Copilul trebuie sa capete “cunostinte practice pentru viata si o putere potrivita rangului sau, apoi sa fie om de valoare, apoi sa fie om de valoare conform pozitiei pe care o are si sa fie folositor tarii sale.”

Locke cere sa I se dea copilului educatie, nu cum facea scoala de atunci, o instructie artificiala. Invatatura trebuie sa fie pe planul al doilea fata de educatie si educatia trebuie sa tinda la stimularea virtutiilor, la formarea omului independent, capabil sa se conduca singur.

Caracterul practice si individualist al burgheziei in ascensiune se vede usor si in ideile pedagogice ale lui Locke.Educatia trebuie sa socializeze individul potrivit valorilor clasei sale, si Locke e filozoful burheziei engleze din secolul al XVII-lea. De aceea Locke e contra educatiei care se da fiilor de nobili, constand mai ales in lucruri inutile d.p.d.v. practice (scrima, calarie, muzica, etc.).

“Puterea cea mare a unui educator este de a pune in buna randuiala puterea elevului, a-I forma spiritul, a sadi in el obisnuinte bune si principiile virtutii si ale intelepciunii, a-I deschide incetul cu incetul, o privire asupra omenirii, a-l atrage spre iubirea si imitarea a tot ce este deosebit si vrednic de lauda si, in urmarirea acestui ideal, sa-I dea putere, sarguinta si zel.”

Locke e pentru invatarea limbilor moderne si contra invatarii limbilor moarte. “Noi invatam limbi pentru zilnicul contact cu societatea si pentru impartasirea gandurilor in viata obisnuita.” Si “poate sa fie ceva mai ridicol decat sa vezi cum un tata isi

cheltuieste banii proprii si timpul fiului sau ca sa-l ocupe cu invatatrea limbii latine, pe cand el tot in acea vreme il creste pentru o cariera practica, in care tanarul nu va avea nevoie de latineasca?”

Pe langa limbile moderne, Locke recomanda si invatarea contabilitatii. In ce priveste metodele de educatie, Locke e contra pedepselor corporale. Educatia engleza intrebuinta bataia in sec. al XIX-lea.

Locke se ridica cu indignare impotriva bataii. El vorbeste de Barbara “educatie a nuielii” si afirma ca “o atare dosciplina de sclav naste un caracter de sclav”. Pe timpul lui, bataia era in mod obisnuit intrebuintata “obisnuitul drum, comod si scurt, al corectiunii si al nuielii – unicul mijloc de disciplinare pe care il cunosc de obicei educatorii, sau care le vine mai curand in minte – este cel mai impropriu pentru scopurile educatiei.”

Locke pune psihologia la baza educatiei. Actiunea educatorului se va conduce de cunoasterea sufletului copilului. Stimularea anumitor stari afective e parghia educatiei.

“Stima si dispretul sunt cele mai puternice imbolduri pentru cel ce a invatat o data sa le pretuiasca. Daca am adus copiii pana intr-atata ca pot pretui numele bun, ca se tem de rusine si cauta onoarea, atunci am asezat in ei adevarate temelii.”

Educatia trebuie sa nu fie teoretica si sa procedeze prin exemple. Educatia trebuie sa fie placuta pentru copil si trebuie sa-I dezvolte si trupul si sufletul. Din acest punct de vedere, Locke e unul din initiatorii educatiei fizice: “Trebuie sa fim siguri ca ei (copiii) sunt pe adevarata cale, atunci cand afla placere in infaptuirea de lucruri vrednice de lauda si cand exercitiile folositoare ale corpului si ale spiritului fac, prin variatia lor; cultivarea lor e o continua serie de distractii care sa le improspateze mereu partea cea ostenita a sufletului.”

Aceasta pedagogie se bazeaza pe o ascutita observatie a copilului care face din acest ganditor unul din marii precursori in psihologia infantila.

Conceptia lui Locke in psihologie are aspecte materialiste prin senzorialismul lui, prin importanta care o da analizatorilor,

prin afirmatia ca toata cunoasterea prvine din lumea materiala si prin lupta impotriva nativismului, unde isi gaseau refugiu toate ideile teologice (Dumnezeu, miracolul). De altfel, orice clasa in ascensiune preconizeaza o filozofie materialista, dizolvand astfel vechile raporturi sociale impotriva carora lupta, si Locke e exponentul ideologic al burgheziei engleze care lupta impotriva feudalitatii. Studiile de medicina facutein tinerete si interesul pentru stiinta pozitiva, prietenia cu Boyle si Sydenham, chimisti si fizicieni, il influenteaza in aceasta directie. Metoda analitica in cercetarea cunoasterii omenesti si explicarea compusului prin simplu erau procedee intrebuintate in stiintele naturii. De aici caracterul mecanicist al asociationismului la Locke, care e un fel de combinatie de atomi mintali, ignorandu-se spontaneitatea psihicului.

Conceptia sa despre educatie e prima incercare de a construi pe o baza psihologica o noua disciplina, care va deveni mai tarziu pedagogia si psihologia stiintifica a educatiei.”

CUPRINS:

Introducere – prezentarea psihologiei ca stiinta

John Locke si viata politica

Senzatia – legatura dintre om si natura

Simtul – procedeu de introspectie intern

Filozofia limbajului

Utilizarea clasificarii aristotelice privind calitatile afective fundamentale

Metode de educatie

Concluzii

Bibliografie