UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ŞI TEOLOGIE

DEPARTAMENTUL TEOLOGIE

TRANSPLANTUL DE ORGANE ÎNTRE MEDICINĂ ȘI

MORALA CREȘTINĂ

COORDONATOR: PR. CONF. DR. LEONTIN POPESCU

STUDENT:FILOTE SORIN

GALAŢI

ANUL ACADEMIC 2012-2013

1

1. Introducere

Biserica nu este împotriva progresului medical, ci dimpotrivă, este de apreciat faptul

că în ziua de astăzi din ce în ce mai multe vieți sunt salvate datorită tehnicilor care se

dezvoltă de la o zi la alta. Transplantul de țesuturi și de organe s-a dezvoltat tot mai mult în

ultimii ani, fiind salvate tot mai multe vieți omenești. Prin “transplantul de țesuturi și de

organe se înțelege acea activitate medicală complexă care , în scop terapeutic, înlocuiește

țesuturi sau organe umane compromise, din corpul unui om, cu alte structuri similare

dovedite ca fiind sănătoase. Transplantul poate fi de mai multe feluri:

-transplant de țesuturi: sânge, vene, oase lungi, valve cardiace, cornee, măduvă

osoasă, piele;

-transplant de organe: regenerabile (ficatul), neregenerabile duble (rinichii), unice

(inima, plămân, intestin subțire și pancreas)

Transplantul se face prin prelevarea de țesuturi sau organe de la donator către

primitor. “Prin donator se înțelege subiectul în viață sau subiectul în stare de moarte

cerebrală, compatibil genetic cu potențialul primitor, care, în scop terapeutic, donează

țesuturi și/sauorgane umane."1

“Prin primitor se înțelege subiectul care beneficiază de realizarea unui transplant.”2

Tradiția spune că primul transplant de organe a fost făcut de Sfinții doctori fără de Arginți

Cosma și Damian în secolul IV: “au grefat unui bolnav cu piciorul gangrenat, piciorul unui

cadavru.”3

2. Dispoziții legislative

Odată cu dezvoltarea practicii transplantului de organe, au aparut și problem la care

s-a cautat rezolvare; astfel în 1998 a fost publicată “Legea privind prelevarea și transplantul

de țesuturi și organe umane" în "Monitorul oficial"care include 5 capitole.

“Astfel, în capitolul I se arată:

-prin prelevare se înțelege recoltarea de țesuturi și organe umane sănătoase, în

vederea realizării unui transplant;

1 Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciucă, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Bioetica, științele vieții și drepturile omului,Iași, Editura Polirom, 2009, p. 146.2 Ibidem, p. 146.3 Mark Andronikof, Un punct de vedere ortodox asupra transplantului de organe, în “Revista Teologică”, An VIII, nr. 1, Sibiu, 1998, p. 110.

2

-prelevarea și transplantul de organe și țesuturi umane se face in scop terapeutic;”4

Tot în capitolul I se vorbește despre donator și primitor, după cum am arătat mai sus.

“În capitolul II se vorbește depsre prelevarea de țesuturi și organe umane, care se

poate face numai după confirmarea morții cerebrale, cu consimțământul scris al membrilor

majori ai familiei sau rudelor, sau fară acest consimțământ, dacă persoana decedată este

posesoare a cărții de donator și și-a exprimat în scris, în timpul vieții, dorința de a dona

organe sau țesuturi. Nu se pot preleva organe sau țesuturi daca prin aceasta s-ar compromite

o autopsie medico-legală solicitată în condițiile legii.

În capitolul III se arată că transplantul de țesuturi si organe umane se efectuează

numai în scop terapeutic și cu consimtământul scris al primitorului.

În capitolul IV sunt prevăzute sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării

prevederilor acestei legi.

În capitolul V, care conține dispozitii tranzitorii și finale, se arată printre altele, că

donarea voluntară în timpul vieții sau consimțământul scris pentru prelevarea de organe

după moartea cerebrală, în scopul transplantului, dă dreptul celui în cauză să primească

Cartea de donator.”5

3. Principii fundamentale luate în considerare la realizarea transplantului

O primă regulă morală sau etică de care ar trebui să țină cont această practică

medicală ar fi rezolvarea cazurilor fără nici o altă selecție decât aceea a nevoii primordial a

pacientului, oricine ar fi el. Pentru a evita eventualele abuzuri medicale și juridice care ar

putea apărea în cazul unui transplant, Organizația Mondială a Sănătății a elaborate o serie de

principii din care vom enumera câteva mai importante:

3.1. Principiul nediscriminarii pacienților.

Numărul bolnavilor este foarte mare în comparație cu numărul mic de organe

disponibile. În această situație medicii trebuie să facă o selecție în funcție de anumite

criterii. Transplantul nu trebuie să fie impiedicat din motive de ordin rasial, social,

economic, religios, ci determinat de condițiile optime de reușită.

4 George Stan, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2011, p. 89.5 Ibidem, p.90.

3

3.2. Respectul față de libertatea și autonomia persoanei.

Ca și în cazul altor practici medicale, în primul rând trebuie să se țină cont de

autonomia și de respectul persoanei. De asemenea atât donatorul (sau rudele, dacă acesta nu

mai este în viață), cât și primitorul, sunt obligați să consimtă la acțiunea de prelevare. Cele

doua părți își dau acordul abia după ce au fost informate foarte bine de medic cu privire la

riscurile și beneficiile intervenției. Medicul nu este dator doar să informeze pentru a ajuta pe

cineva să ia hotărârea, ci este obligat să se asigure că a fost înțeles.

3.3. Apărarea vieții donatorului și a primitorului.

Un alt principiu care caută să îngrădească riscurile unor infracțiuni se referă la faptul

că “medicii implicați în tratamentul și managementul donorului nu pot fi implicați în mod

direct în declararea morții, recoltarea de țesuturi și organe și utilizarea acestora în mod

direct, fiind implicați și în tratamentul primitorului.”6

3.4. Alte principii

Alte principii vorbesc despre corpul uman și despre interdicția de a face din el sau din

organele sale comerț. “Trebuie oprită orice încercare de publicitate privind obținerea sau

utilizarea de organe plecând de la premise comerciale. Se cere interzicerea expresă prin lege

a angajării medicilor în orice fel de comercializare a organelor sau în utilizarea unor organe

obținute în urma unor tranzacții”7

Un alt principiu este principiul benefic, specific oricărui act therapeutic, care

vorbește despre avantajele, riscurile și dezavantajele intervenției; dacă transplantul va risca

grabirea morții pacientului în caz de nereușită, sau supunerea la o trauma mai mare, el nu

trebuie efectuat.

4. Persoanele implicate în realizarea transplantului

4. 1 Medicul are responsabilitate foarte mare. El trebuie să aibă iubire de aproape, să fie

conștient că darul cunoașterii și descoperirii vine de la Dumnezeu. Medicul este responsabil

pentru folosirea lui nu împotriva aproapelui și a lumii, ci pentru sprijinirea omului și pentru

6 Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciucă, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Bioetica, științele vieții și drepturile omului,Iași, Editura Polirom, 2009, p. 152.7 Ibidem, p. 152

4

a-și ajuta semenii. Medicul trebuie să aibă conștiința ca este instrument și colaborator al lui

Dumnezeu. Din punct de vedere etic nu trebuie sa fie partinitor, ci trebuie să informeze, sub

toate aspectele atât donatorul cât și primitorul cu privire la riscurile, beneficiile și

consecințele prelevării.

4. 2.Donatorul poate fi viu sau mort.

În cazul donatorului viu transplantul se va face numai cu respectarea anumitor

norme: trebuie să fie major și în deplinătatea facultăților mintale, să i se garanteze că viața

nu-i va fi pusă în pericol și să-i fie prezentate riscurile și consecințele intervenției.

Donatorul trebuie să-și dea în mod liber consimțământul pentru prelevare. În cazul

donatorului minor, parinții sau tutorii legali vor da acordul; refuzul minorului împiedicând

orice prelevare. “Donatorul viu nu poate ceda organe unice sau vitale. Prelevarea de organe

unice se poate face numai de la cadavre.”8

În cazul donatorului decedat, prelevarea de organe se poate face numai dacă moartea

cerebrală a fost confirmată medical. “În acest caz prelevarea se face cu acordul scris al

membrilor majori ai familiei sau al rudelor, în urmatoarea ordine: soț, părinte, copil, frate

ori soră. În absența acestora, consimțământul va fi luat de la persoana autorizată în mod

legal să îl reprezinte pe defunct.”9 Medicii care constată decesul nu vor fi aceiași cu cei care

realizează transplantul.

4. 3. Primitorul își va da consimțământul în scris pentru efectuarea transplantului

numai după ce va fi informat asupra sanselor de reusită și consecințelor transplantului.

În selecționarea pacienților cărora urmează să li se efectueze transplantul, medicii vor aplica

criteriul therapeutic, și vor avea în vedere: urgența transplantării, posibilitatea de reușită,

prioritatea cererii.

5. Despre moarte

Majoritatea prelevărilor de organe au loc de la personae care au fost declarate

moarte. În acest caz apare o problemă esențială, și anume declararea morții. Legislația

definește moartea prin prisma morții cerebrale. “Moartea cerebrală intervine în momentul în

care creierul a fost afectat în mod ireversibil din cauza lipsei de oxigen, creierul asigurând

8 Ibidem, p. 148.9 Ibidem, p. 147.

5

integrarea omului în societate, chiar dacă menținem funcționalitatea aparatului respirator și

circulator prin aparatura medicală, noi avem în față cadavre care respiră și de aceea este

etic să cerem ca viața acestora să fie curmată în mod decent.”10

Precizări importante în aceasta privință găsim în cartea domnului profesor Vl. Beliș:

“Încetarea cordului trebuie să facă parte din organele vitale care definesc moartea; moartea

cerebrală exclusivă nu este suficientă pentru recoltarea de organe, iar actul de deces care se

semnează înaintea prelevării de organe, nu se poate întocmi în cazul în care cordul își

continuă activitatea.”11

Goana după aceste organe de schimb merge până la a folosi altă procedură

controversată și anume: “administrarea de droguri donatorului în pragul morții, care au rolul

de a crește fluxul de sânge către organele ce urmează a fi donate, mărind astfel șansele de

reușită a transplantului. Vocile care contrazic această procedură spun că administrarea

acestor substanțe ar grabi moartea.”12

Este oare corect ca viața acestor personae să fie curmată atât timp cât inima și

aparatul respirator își continua activitatea? Organizația Mondială a Sănătății susține că

persoana căreia i-au dispărut definitive toate semnele de viață este decedată. “Este evident

că dacă muribundului îi bate inima și respiră, înseamnă că sufletul nu s-a despărțit încă de

trup și că el trăiește, este viu. Medicii au datoria să lupte cu moartea până în momentul în

care suferindul își da sufletul, nu să-i curme viața în mod decent, deoarece viața este cel mai

de preț dar al lui Dumnezeu și nimeni nu are dreptul să dispună de acest dar.Sfârșitul

fiecăruia dintre noi vine atunci când vrea Dumnezeu, iar mesajul medicinii este de a lupta

pentru viață și nu de a justifica moartea.”13

Nu trebuie confundată moartea cerebrală cu moartea biologică. Moartea ca încetare

efectivă a vieții presupune:

- Oprirea inimii;

- Absența respirației spontane;

- Moartea cerebrală;

Aceste trei condiții trebuie îndeplinite concomitent și în totalitate pentru a se evita erori

regretabile. “A susține că o persoană este moartă doar atunci când încetează funcțiile

respiratorii și cardiace, dar în absența unei morți cerebrale adevărate, pentru a extrage astfel

10 George Stan, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2011, p. 92.11 Vl. Beliș, Tratat de Medicina legală, București, Editura Medicală, 1995, p. 904.12 Vasile Răducă, Despre transplantul de organe din punct de vedere ortodox, în “Ortodoxia”, Nr. 3-4, 2004, p. 128.13 George Stan, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2011, p. 97.

6

organele vitale, poate implica uciderea acelei persoane. Nu este îngăduit ca interesul pentru

transplant să întunece această concentrare crucială.”14

Moartea, în calitate de separare a sufletului de trup, rămâne o taină. Nimeni nu va

putea spune cu precizie că separarea aceasta coincide cu moartea cerebrală. Poate să

coincidă, poate să preceadă sau poate să urmeze morții cerebrale.

“Sfarșitul fiecaruia dintre noi vine atunci când vrea Dumnezeu, iar mesajul medicinii este de

a lupta pentru viață și nu de a justifica moartea. Medicul este dator să aline suferințele, dar

nu are dreptul să grăbească intenționat procesul natural al morții.”15

Așadar transplantul de cord este încă supus unei analize critice deoarece centrul

vieții creștine este în inima, sfinții părinți vorbesc despre o inimă duhovnicească. “Chiar

dacă bolnavul (donator) este declarat în moarte cerebrală (concept contestat de bioeticienii

creștini), atâta timp cât inima bate, sufletul lui este încă în el, căci nu există semne ale

mortții biologice.”16

6. Transplantul de organe prin prisma morale creștine

Deoarece discutăm despre această temă în lumina învățăturii creștine voi vorbi în

cele ce urmează mai pe larg despre poziția și atitudinea Bisericii privind această practică.

Legea sau porunca supremă pentru creștini este strâns legată de iubire: “Să iubești pe

Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta

este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta : Să iubești pe aproapele tău ca pe

tine însuți.”(Matei 22, 37-39). Mântuitorul a vorbit în multe rânduri despre iubirea față de

aproape: “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru

prietenii săi.” (Ioan 15,13) Implinirea dragostei către Dumnezeu se poate cunoaște prin

împlinirea dragostei către aproapele nostru, căci “dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar

pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a

văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-l iubească. Și această poruncă acem

de la El: cine iubește pe Dumnezeu, să iubească și pe fratele său.”( I Ioan 4, 20-21)

Astfel transplantul trebuie să aibă la temelie iubirea creștină a celui ce dăruiește și

împlinirea ei în iubirea celui ce primește. În acest sens, va îndeplini anumite condiții și 14 H. Tristram Engelhardt jr, Fundamentele bioeticii creștine, (Traducere: Mihail Neamțu, Cezar Login, și diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2005, p. 432.15 Vasile Răducă, Despre transplantul de organe din punct de vedere ortodox, în “Ortodoxia”, Nr. 3-4, 2004, p. 129.16 Pavel Chirilă, Lucian Gavrilă, Cristina Gavrilovici, Andreea Băndoiu, Principii de Bioetică, București, Editura Christiana, 2008, p. 200-201.

7

anume: să respecte demnitatea persoanei, să aibă scop terapeutic, să fie în folosul

aproapelui, să respecte viața și chiar moartea persoanei, să nu fie determinat de oportunisme

politice sau economice sau curiozități medicale, ci să fie determinat doar de iubire. Actul de

donare a unui organ trebuie să aibă la temelie iubirea creștină și jertfelnicia. Donarea nu

trebuie să fie obiectul unor tranzacții. “La spitalele unde se practică transplantul de organe

se întocmesc liste de așteptare cu cei cărora urmează să fi se facă un transplant, dar peste

25% dintre pacienții aflați pe aceste liste mor înainte de a le veni rândul la operație,

deoarece bolnavii care au bani nu respectă listele de așteptare, ci își procură organele de pe

“piața neagră”, știut fiind, de exemplu, că prețul unui transplant de cord este de peste

100.000 dolari.”17

Donarea trebuie să fie făcută din iubire pentru ceilalți. “Când există o determinare

demnă de încredere a morții, transplantarea nu implică nici uciderea și nici mutilarea unei

persoane vii. Îndr-adevăr, chiar și donarea vie a unui organ sau țesut viu neesențial pentru

viață nu prezintă nici unul din semnele unei mutilări păcătoase, pe care le-au determinat

canoanele în condamnările castrării neterapeutice. Nu suntem nerecunoscători pentru trupul

pe care ni l-a dat Dumnezeu. Nu încercăm să înlăturăm diferențele dintre bărbat și femeie.

Acceptăm bunătatea naturii întrupate a omului. În schimb, ne întoarcem, plini de iubire,

ajutându-i pe alții. Cât timp aceasta nu implică riscul unei morți sigure (ca, de exemplu, prin

donarea inimii), asemenea acte de iubire, nu sunt doar tolerabile, ci și lăudabile.”18

Lupta pentru salvarea vieții aproapelui este binecuvântată de Biserică, iar Mântuitorul Iisus

Hristos prin pilda Samarineanului milostiv (Lc. 10, 25-37), ne arată că suntem datori să

ajutăm pe oricine are nevoie de noi.

6.1. Transplantul de organe și libertatea omului

Putem vorbi de libertate în situația în care donatorul mort cerebral nu știe că

dăruiește? Darul acesta de a dona un organ trebuie să se facă în deplină libertate, trebuie să

fie un semn al dragostei unei personae față de o altă persoană. “Prelevarea de organe de la

cei aflați în moarte cerebrală se poate face numai în cazul în care aceștia, în deplinătatea

facultăților mintale, și-au exprimat în scris, în timpul vieții, dorința de a dona organe.

Rudele nu au dreptul să ia decizii în locul celui mort cerebral, deoarece se încalcă libertatea

17 George Stan, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2011, p. 89.18 H. Tristram Engelhardt jr, Fundamentele bioeticii creștine, (Traducere: Mihail Neamțu, Cezar Login, și diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2005, p. 433.

8

omului și Dumnezeu nu iubește ceea ce facem fiind siliți, căci ceea ce se face cu sila nu este

virtute.”19

Dacă Dumnezeu respectă libertatea omului cu atât mai mult noi trebuie să o respectăm.

Acordul prezumat, care a fost propus, dar nu a fost acceptat îngrădește libertatea

omului. În baza acestui accord, orice persoană care, în timpul vieții, nu și-a exprimat refuzul

de a-și dona organelle, înseamnă ca este de accord să le doneze după deces, fără

consimțământul familiei. “Acordul prezumat este o dovadă de utilitarism, care urmărește

creșterea numărului de organe prelevate pentru transplant, fără pic de respect față de

demnitatea ființei umane.”20

Trupurilor, organelor și țesuturilor umane trebuie să li se acorde respect. “Prin botez

creștinii credincioși s-au îmbrăcat în Hristos și s-au unit cu Hristos (Ga. 3, 27) și prin

Euharistie L-au primit pe Hristos în ei înșiși. Trupurile lor au devenit temple ale Sfântului

Duh. (I Cor. 3, 16). Aceasta poate oferi motive împotriva uciderii în mod direct a unui trup

uman aflat în moarte cerebrală, dar altfel viu.”21

7. Posibile strategii pentru a crește numărul donatorilor de organe pentru

transplant

Având în vedere că din corpul unei singure persoane decedate se pot obține mai

multe organe care ar putea salva mai multe vieți, se încearcă găsirea unor soluții pentru

creșterea numărului de donatori. În primul rând educația reprezintă cel mai important mijloc

prin care se poate crește numărul de persoane donatoare. Informarea oamenilor pentru a

conștientiza rolul important asupra salvării altor vieți. Astfel fiecare persoană ar trebui să

indice care îi sunt dorințele legate de donarea de organe după deces. “În S.U.A de exemplu,

orice persoană care vine să-și ia carnetul de conducere, completează un formular în care

declară că este sau nu de accord să devină donator de organe după moarte. În cazul în care

este de accord primește o Carte (card) de donator.”22 O altă strategie pentru creșterea

numărului de donator, ar fi acordarea de stimulente, care pot lua mai multe forme, fie

materiale, fie spirituale.

19 George Stan, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2011, p. 98.20 Ibidem, p. 97.21 H. Tristram Engelhardt jr, Fundamentele bioeticii creștine, (Traducere: Mihail Neamțu, Cezar Login, și diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2005, p. 433.22George Stan, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2011, p. 98.

9

8. Surse alternative de organe

Odată cu creșterea discrepanței dintre numărul de organe donate și numărul mult

mai mare al persoanelor aflate pe listele de asteptare pentru un transplant, cercetătorii au

încercat găsirea unor surse non-tradiționale de organe. Astfel organele de proveniență

animală (xenotransplast) ar reprezenta o soluție. Unul dintre contra argumentele

xenotransplanturilor este reprezentat de posibilitatea transferului de bacterii sau virusuri

animale la om, care ar putea produce epidemii. Unele heterotransplanturi sunt utilizate

curent în medicină umană (de exemplu transplantul de valve cardiace de porc, la om).

Organele artificiale ar reprezenta o alta varianta potențială de organe, dar probleme

care apar fac referire la costurile extrem de ridicate pe care le implică și tot odată

eficacitatea acestora.

9. Concluzii

Practica transplantului de organe a devenit deja una destul de obișnuită.

Biserica binecuvântează orice practică medicală în vederea alinării suferinței din lume, însă

previne pe toți să înțeleagă transplantul ca pe o practică medicală menită să înlăture

suferința membrilor ei și nu ca pe una care să alimenteze ideea autonomiei vieții fizice și a

prelungirii acesteia, în detrimentul vieții eterne. Donatorul trebuie să îndeplinească

totdeauna gestul său din dragoste fata de aproapele său, de bună voie și în deplină libertate

în urma unei corecte informari. Consimțământul informat și lucid de a-și oferi un organ,

în viață sau după moarte, pentru binele semenului suferind, din iubire față de acesta și

dezinteresat, precum și hotărârea rudelor de a permite prelevarea de țesuturi sau organe în

vederea transplantului de la trupurile decedate ale celor față de care au drepturi legale,

respectându-se legea, sunt în acord cu morala creștină.

Biserica binecuvântează persoanele care pot face asemenea sacrificii, dar în egală măsură,

înțelege pe cei care nu pot face aceasta, respectând libertatea și decizia fiecărui om.

Biserica se opune oricărei tranzacții cu organe umane și oricărei exploatări a

vulnerabilițătilor potențialilor donatori. Creștinii, fie ei personal medical, donatori,

beneficiari sau intermediari, nu trebuie să promoveze știința fără conștiință etică și

responsabilitate față de demnitatea umană. Orice act prin care se efectuează prelevarea unor

organe din corpul uman viu, aducând o gravă atingere vieții și integrității corporale omului

10

este sancționat de Codul Penal. Pentru a se evita aceste consecințe, acest procedeu medical

trebuie conceput și realizat ca un gest de dăruire a omului către om, un act dezinteresat ale

unei persoane cu drepturi inalienabile asupra corpului său.

În privința declarării morții reale (părăsirea trupului de către suflet) identificată cu moartea

cerebrală legală declarată, trebuie respectate cu exactitate criteriile de diagnosticare a morții

biologice. “Bolnavului aflat în moarte cerebrală, care în timpul vieții nu și-a exprimat

dorința de a dona organe, nu trebuie să-i curmăm viața în mod decent, ci să-i acordăm toate

îngrijirile medicale, iar preotul, aflat la căpătâiul lui, să se roage pentru mântuirea lui și

pentru ca Dumnezeu să facă fără de durere dezlegarea din trup a sufletului robului Său.”23

23 ibidem, p. 100.

11

10. Bibliografie generală

-Biblice

Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura

Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București.

-Studii și articole

Andronikof, Dr. Mark, Un punct de vedere ortodox asupra transplantului de organe, în “Revista

Teologică”, An VIII, nr. 1, Sibiu, 1998.

Beliș, Vl., Tratat de Medicina legală, București, Editura Medicală, 1995.

Chirilă Prof. Univ. Dr. Pavel, Gavrilă Prof. Univ. Dr. Lucian, Gavrilovici Conf. Univ. Dr.

Cristina, Băndoiu Asist. Soc. Drd. Andreea, Principii de Bioetică, București, Editura

Christiana, 2008.

Engelhardt, H. Tristram jr, Fundamentele bioeticii creștine, (Traducere: Mihail Neamțu,

Cezar Login, și diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2005.

Răducă, Prof. Dr. Vasile, Despre transplantul de organe din punct de vedere ortodox, în

“Ortodoxia”, Nr. 3-4, 2004.

Scripcaru Gheorghe, Ciucă Aurora, Astărăstoae Vasile, Scripcaru Călin, Bioetica, științele vieții și

drepturile omului, Iași, Editura Polirom, 2009.

Stan, Dr. George, Teologie și medicină pentru familie, Alexandria, Editura Cartea

Ortodoxă, 2011.

12

Cuprins

1. Introducere……………………………………………………………………….2

2. Dispoziții legislative……………………………………………………………....2

3. Principii fundamentale luate în considerare la realizarea transplantului…....3

3.1. Principiul nediscriminarii

pacienților………………………………………....3

3.2. Respectul față de libertatea și autonomia

persoanei........................................4

3.3. Apărarea vieții donatorului și a

primitorului....................................................4

3.4. Alte

principii.........................................................................................................4

4. Persoanele implicate în realizarea transplantului...............................................4

4.1. Medicul ……………………………………………………………………...….4

4.2. Donatorul..............................................................................................................5

4.3. Primitorul………………………………………………………………………..5

5. Despre moarte……………………………………………………………………..5

6. Transplantul de organe prin prisma morale creștine…………………………...7

6.1. Transplantul de organe și libertatea omului…………………………………...8

7. Posibile strategii pentru a crește numărul donatorilor de organe pentru

transplant………………………………………………………………………………….9

8. Surse alternative de organe.....................................................................................10

9. Concluzii....................................................................................................................10

10. Bibliografie generală...............................................................................................12

11. Cuprins.....................................................................................................................13

13