2 !

£

5 5 «

A l e g e r i l i b e r e

2>ac£ « I O T / //fere, de ce mai legat? (Ba să nu te fure pungaşii ăia de colo !

F U R N I C A Anul al XV, No. 32, Luni 17 Mal 1920

B L O C U R I L E Resboiul mondial şi perioada de

după răsboiu au pus în circulaţie unele expresiuni pe cari zadarnic le ai tot căuta în dicţionarele existente.

Se zice, de-o pildă: „Bertha" — şi se înţelege un tun

S'a zis:„dreptul minorităţilor" — şi înţelesul adevărat e protecţia ovrei­lor.

Se vorbeşte de „principiul naţio­nalităţilor" — şi de fapt e vorba de afacerile zarafilor americani.

In sfîrşit'i se dă zor cu „valuta", ca

naţionalul, pe a c e l a ş drum eu Blank-iar Edelstein, socialistul ex­tremist, într'o haraba cu bancherul Bercovici, reacţionar prin profesiune şi de ai Băncei Na|ionale prin des­tinaţie.

Şi au să 1 voteze pe candidat: partizani rabinului Niemirower pe care doctorul Beck îl proclamă usurpător ; şi tovi cantorului Beck, despre care aliaţii Iu Niemirower zic că e ungur, şi obişnuiţi templului coral, unde nu sunt primiţi la închinăciune săracii; şi mulţimea de nevoiaşi cari'şi au făcut sinagogi prin magazti ca să poată vorbi cu Iehwah, pentru că

KT

IDEI ••*m

să se explice de ce e cinci zeci de , mojici nu sunt admişi la templul ce­lor aleşi; şi cei cari de trei zeci de ani combat dictatura doctorului Stern suzeran a jumătate din ovrei—şi cei cari dela tratatul din Berlin sprijină pe suzeran în ciuda c c l ° r nelealeşi adesea strecurîndu-şe printre pumni revoluţionarilor.

Şi toţi vor vota pe unul, carele să fie...Cel ce este.

Acesta ar fi să fie, dacă te iei de pe iniţiaţi, înţelesul «blocului" o-vreiesc, imitaţie a acţiunei politice inaugurate de d. Brătianu în Ardeal, ca să poată acum, debordînd de po­pularitate, să candideze, pe lista gu­vernului în guberuii obscure din Ba­sarabia.

Cîtă vreme jandarmeria e tot în fiinţă, operaţia electorală se va des­făşura mai mult sau mai puţin dulce, dacă, însă, avea vreme doctorul Lupu s'o desfdnţeze, atunci ar fi trebuit, cu armonia, desintereşarea şi solidaritatea ovreilor, să se mo­bilizeze tot serviciul de campanie al Crucei Roşii—atît sunt de năvalnici coreligionarii politici ai d-lui Iorga cînd e vorba ca, la demnităţi cari gîdilă vanitatea, să fie împins de „bloc" unul, nu cel-l-alt dintre închi­nătorii lui Moise.

«Blocul" ovreiesc promite surprize faţă de cari e bine ca poliţia să nu rămîie nepregătită dacă vrea să evite moarte de om.

—Să poftească Naftuli I îmi spunea unul din „bloc" despre cei-l-alţi — şi ăsta e sentimentul fiecăruia pen­tru... cel-l-alt ovrei.

Alexandru Rabinovici

lei ocaua de nisetru şi două piese kilogramul de spanac — cînd adevă­rul e că expresiunaa aceasta exotică se întrebuinţează ca un eufemism ca să nu li se zică negustorilor cinstiţi: escroci.

De cînd d. Duca s'a întors trium­fător dela Iaşi, unde a realizat idea­lul naţional prin jertfa de sine, li­beralii au pus la bătaie cuvîntul: «bloc*.

Ca să împreuneze pe d. Al. Con-stantinescu P. cu d. Bontescu, cu d. Vlad, cu d. Branişte şi cu toţi cîji, ca d. Morandini, cugetă la fel despre permisurile de export, d. Bră­tianu a trîntit formula. „partidul libe­ral formează un bloc cu d, lnculeţ, cu d. Nistor, şi cu reprezentanţi Ar­dealului."

Şi s'a exportat, cu talismanul a-cesta, din regat în Transilvania şi din Ardeal în Basarabia, aşa şi atîta, în cît d. Sever Bocu a trebuit să strige, în Cameră, că se pot număra pe degete cei de dincolo cori n'au făcut avere ca d. Vintilă Brătianu.

Acuma, s'a zămislit alt „bloc", al ovreilor—al m e i l o r cum Ii se zice de către ziariştii rumuni, în preajma acontului din chenzină. înţelesul „blo­cului" acestuia ar fi că, în vederea alegerilor ovreii, toţî, s'au strîns în-tr'un buchet ca să meargă, ca un singur om, Ia asaltul urnei—de unde cînd goarna din Ierichon va suna de armistiţiu să se întoarcă triumfători cu candidatul încununat cu finic.

Şi vor merge, ca la meremetul templului, ovreii spanioli la braţ cu eei a căror obîrşie se afundă Ia Co-loroeea: şi zugravii, cot la cot cu doctorul Stern; şi Moscovîci. inter-

ORIGINALE —

Ochiul artistului l O expesie consacrată — cum de o-

bicei se spune despre toate expresiile cari n'au nici mamă, nici tată. O în­tâlneşti foarte des în convorbirea zilnică a celor cari se ocupă cu arta. Prin ea se înţelege că artistul, adevăratul artist fin şi impenetrabil ca un perete solid de care o omenire întreagă să cioc­neşte cu capul fără ca măcar să i co­jească tencueala, vede lucrurile altfel de cum le vedem noi, profanii.

— Boală!—veţi exclama dv. Boală de care suferă şi oamenii

prost crescuţi, ce mereu i-auzi adre-sîndu-se semenilor lor cu cuvintele: porcule ! măgarule 1 ele. Adică, unde noi, vulgul, vedem un om', ochiul lui de artist vede cu totul altă dihanie.

O lună şi mai bine Bucureştii au avut cinstea—;:rima oară după război —să poseadă între zidurile lui—nu ui­taţi că Bucureşti sunt cetate... Iară tu­nuri—cea mai artistică expoziţie : Ex­poziţia Tinerimei Artistice. Căci in artă nu importă „branşa", vârsta n'arerol: poate fi el bătrân cu barba albă, lungă până la brâu, sufletul tot tânăr moare I

Doi vizitatori stau şi discută in faţa unui „peisaj".

— Monşer, Ia priveşte ce scală m-bătură de munţi parcă i-a apucat co­lica I

— Şi dacă ar fi măcar vulcani: ălora, cel puţin, le frământă lava mă-runtaele 1 t '«£

— Uite-te la pârâiaşele cele mici, cari curg la vale.. Ai crede nişte co­pii cari fac pipi pe mormanele de pe-triş din marginea şoselei!.. Ce titlu are tabloul ?

Al doilea vizitator se duce de con­sultă catalogul'., răspunde:

— Ii spune: Vedere pitorească. — Vrei să zici: Vedere pictoiească !

Şi-aşa cu ochiul artistului!

Cancanuri. A fost adus de guvern ca să vadă

nevastă-sa Bucureştii. „Altfel—1-a pus ea să jure — nici tu. nici ai tăi, n'au să voteze candidaţii generalului I"

F U R N I C A 3

Candida!!! Gnvsrnalai Teleorman

CAMERA

Ghitescu Stan, avocat Georgescu N. Vlădescu M. avocat Dranc Stancu, profesor Păucescu I. Slavescu Take "

SENAT

Moncea Ştefan Un ţăran din Nori-Un ţăran din Sud.

Pe timpui colegiului 3 Ţăranii, au votat şi eii ' 50 da suflete un vot. Şi astfel se făcea că tot

Ce ţaţa avea mai sec, mal nul Pe care oraşele nu'l Ar fi, aşa uşor,votat, Eşa la ţiră dipotat.

Ce esta dreptul, uneori Eşeau şi tipi de-ai „ţoapelor' : Căte-un ţăran de carnaval Cu brâu, iţari şi cu caval

Proteguit de vre-o poşaă,.. Azi, însă nu mai e aşa. Rupând al asuprirei lanţ Ca nişte simpli figuranţi,

Analfabeţii ăştia doi Se'nfig pe-o listă de ciocoi lntitulându-se... (Aud?..) Ţăranii de la Nord şi Sad.

August Prostu

In urma raportului confidenţial al prefectului local, d-nul prim-ministru a trebuit să consimtă, aprobând anti­cipativ cheituelei necesare pereche! de provinciali ca să locuiască, gratis, două zile în capitala României Mari.

El e miop, ea e cochetă. Ei e miop, din care cauză nu vede că nevastâ-sa e cochetă.* pentru aiţ*?.

Primul articol cumpărat a fost o pe­reche de ciorapi lungi, de mătase nea­gră. I-a încercat la hotel, în faţa so­ţului, ca să vadă şi el cum îi va sta în doliu când va trebui. Imaginea căr-nei albe, retezată d'asupra genuchiului de teaca lucioasă, culoarea beznei, i-a rămas în memorie. Atât de mult, că chiar în aceeaşi seară, fiind singur şi rătăcind drumul, a exclamat, rămânând cu gura căscată la vitrina unui mare magazin din Lipscani:

— Aici trebue să fie hotelul la care am tras eu: uite piciorul neveste-mi la fereastră! —• s'a minunat miopul, mângâind cu privire un ciorap negru, lung, întins p'un calapod de carton roz reprezentând piciotul stâng al unei în­chipuite femei.

Fantezie. El e orologiu elveţian, venit în ţară

cu mult înaintea de izbucnirea războ­iului mondial. Ea e cheia, legitima ne­despărţită orânduită de fabricant să-i fie fidelă până la moarte.

Când cu năvălirea barbarilor, pro­prietarul lor, prididit de frigurile pri­begiei, a şters'o cu geamantanul la gară, după ce mai întâi a avut grijea s'ascundă cheia într'o cutioară vârâtă subt ga.rderob.

Rămas singur pe lume, orologiul s'a îmbolnăvit de inimă: ţac I ţacl — în fiecare zi a bătut el tot mai rar, la sfârşitul lunei dându'şi definitiv duhul. Cine era sâ'l mai întoarcă ?

Cheia, având presimţiri sinistre, s'a pus pe plâns, a ruginiţi .. m

Când oameni s'au săturat de a-şi mai frământa trupurile cu gloanţe şi ghiulele, proprietarul, cuprins de dorul d'acasă, s'a întors odată cu iscălirea păcei la Paris. A dat geamurile de pe­rete, apoi a plecat la cafenea pentru ca în timpul când el va juca o partidă de chegler carambol, odăile să se ae­risească.

Am uitat să vă spun că înainte chisr de a'şi lepăda şeapca de voiaj, s'a re­pezit subt garderob, a luat cheia şi-a jntors orologiul.

Puţin ia urma pleeărei stăpânului, el, înviorat de aerul proaspăt ce nă­vălea pe ferestrele deschise, s'a dat jos, hotărât să facă o mică plimbare.

Soţia 1-a petrecut până la uşe, unde, privindu'l tandru, de parcă i-ar fi fost frică să nu'l piardă, I-a întrebat:

— Bărbate, când te întorci? — Când vrei tu, maşer: nu-i cheta

la tine?—i-a răspuns.el adevărul, su­râzând ironic.

Întâmplări din Capitală. Căldura d'afară goneşte omul în

casă, la răcoare. Şi fiindcă, în majo­ritatea cazurilor, individul n'are ce face, face... dragoste.

Arşiţa soarelui prăjindu'l nemilos, Popescu s'a refugiat într'o cameră la stradă, cu perdelele vecinie lăsate. Şi fiindcă din iuţeală această odae s'a întâmpiat să nu fie a lui, ca să plă­tească chiria cuvenită s'a aruncat in genuchi la picioarele unei canapele pe care sta lungită, torcând ca o pisică, cea mai frumoasă demimondenă cev'a plăcut vreodată.

— Domnişoară, te iubesc! Moneda obicinuită cu care admi­

ratorii işi plătesc cultul admiraţii în lipsa monedei oficiale, cu sau fără ştampila. . • ,

Pisicuţa îşi ondulează corpul de par­că cineva i-ar trece cu palma pe şira spinărei. Ţuguind dispreţuitor buzele, se informează:

— Serios, domnule? Vocea grava a lui Popescu, indignat

că- i bănuit de falsificarea sentimen­telor, sună cavernos;

— Foarte serios! Altfel m'aş fi pus eu în genuchi, când o pereche de pan­taloni costă şease sute de lei?

Chilipir! — S'apropie alegerile, Mache... — Ştiu, nevastă. — fu o să te duci Ia vot ? — Nu. — De ce, bărbate? — Păi dacă votez cu generalul,

peste o lunâ-două, când s'o schimba guvernul, mă dă Brătianu afară; dacă votez cu liberalii, chiar a doua zi sbor dela birou.

— Atunci, ce~i de făcut ? — Ma supui legei, nevastă: plătesc

amenda de cinci sute lei, dar cel pu­ţin nu pierd slujba!

Nae D Ţarnmi

D o a m n e l e d s p o z l t a r s de z i a r e : Marifa G. Ionescu, din Urlaţi, Clara Bacalu, din Săveni,

L P.. Iancuiescu, Roşiorii de Vede R. Weber, Rădău|i. Nae Grigorescu, Bechet, C. Istrati, librar, Târgul Lipscani (Basarabia).

Sunt rugafi să ne achite ime­diat sumele ce datoresc din vânza­rea revistei „Furnica". Altfel vom reveni cu amănunte.

Numărul viitor va fi p u s în vân­zare Vtnori, 21 Mai 1920.

C r o i t o r i a l a m o d ă . - S u p r e m a c o n s o l a r e

— O l pufin sunt sigur că tu nu ai sa fii ca nevastă-mea: iu nai sâ'ini dai cu piciorul

Desen de F. Ş irato

Anul XV, No. 32. Luni, 17 Mai 1920 P O R N I C A

IMPRESII D1H TîMPUL IHYAZ1EI NOTE DE OM NECĂJIT.

Cetăţeni Rumuni

Un moment de mare supărare 'mi era rezervat azi.

Intrasem, din pricina frigului, să mă Incăizesc in cafenea la Bulevard.

Obişnuiţii cetăţeni de rit mozaic. Printre ei, la două colţuri diferite,

doi inşi perorează in gura mare. pe cînd clienţii, uitîndu-se la mine f.niş, se jenau să'i asculte privindu'i drept In faţă.

— Romînia Mare, ha? strigă unul, cu un accent care aminteşte savoarea dialectului dela Szolnok.

— Na, Romînie Mare! îi dă replica cel-l-alt, bătîndu-se cu palma peste cot.

— Uit'-te Romînia Mare! icneşte odată cela cărui limbă aduce cu jar­gonul dela Szolnok - şi arată, pe fe­reastră, un convoiu de prizonieri ro­muri ce trec pe stradă escortaţi de cî-te-va ploşniţi imperiale.

— Ca mîine o să'l vezi prizenîer şi pe regele lor! complectează cel care face propagandă în capătul cel-I-alt al sălei.

— Cine e ăla care vorbeşte la fe­reastră, Fritz ? întreb pe chelner, cel mai urît din cîţi ovrei urîţi a trimis Iehovah pe pâmînt.

— O jidan unguresc de Galaţi — o parşiv.

— Şi de ce sbiară aşa? — Puntru că ufiţer ăla cere şede

lingă sobă, e puliţaiu de spioni — şi vrei şoltic să arată că lucrează,

— Cine î — Jidan. — Lucrează", ce 1 — La spionlic. — Păi, e spion ? — Ei, să fi sănătos dumneata, co­

coane ! Şi, către un client care'l chema : — Vine, mă rog ! Apoi continuă. — Astă e iudă. Şi iarăşi, către client: — îndată, momental l Pe urmă, din nou, către «Ine: — Ce crezi dumneata! Jidanii un­

gureşti sunt cîini. Mănîncă pulne aici, şi urlă.

Apoi, către client, «are s'a exasperat bătind:

— Iaca, vine! — Dar cel-l-alt? 'ntreb, cînd s'a în­

tors sâ'i plătesc cafeaua. — Ala? Nu'l cunoaşteţi pe ală? — Nu. — Alâ e Rappaport, procopsit care

a stat. două ani la Văcăreşti. — Pentru ce? — Fiind că e cinstit. A furat francii

lui Bădulescu, a tras un faliment la Femina—şi acuma e buier.

— Dar de ce latră? — Tot pentru ala de lingă sobă. — Pâi, şi el e ?... — De ce să nu f ie! Şede la căl­

dură, zice minciuni acum — şi muine iei leafă.

— Va să zică e bună meseria ? — Să fie de esp a lor! Iu am şase

cupii, să'mi trăiască. Muncesc toată ziuă pentru puine—dar sunt curat. Bu­ier vorbeşte cu plăcere cu mine — dar ei, aşa să aibă ei bine dacă le dai cine-va bună ziuăl Aste sunt cîini, măcar că sunt tot jidani.

Şi, ca încheiere: — Omu, c'coane, daca nu • cum

se cade, da ori ce leje să fie, tot porc rămîne!

Şi, repede: — Vine, mă rog!

De cînd a văzut că nemţii ne au lăsat fără cămaşe şi aproape muritori de foame, Carp iese des pe stradă ca să urmărească efectul civilizaţiei şi'şi ţine manşonul nn ştiu ce fel, şi sticla 'şi o împinge cu grije deosebită; şi calcă ca un gigerl — se vede cit de colo că atîta'i Incintă situaţia în cit, ca sub iohimbină, asudă de voluptate.

O uşoară disonanţă s'a produs intre Marghiloman, şeful lui Stoian, şi Ta-llayrand-ul dela Ţibăneşti. Acesta, ca să redea Rominiei libertatea cu un ceas mai înainte, a propus nemţilor C3.j>înă se vor aşeza şi în Moldova, să pro­clame deşeanţa dinastiei.

Mihail Popescu, care ţine locul mi­nistrului de culte, a primit poruncă să trimită Komandaniurei o listă de pro­fesorii romîni cari vorbesc nemţeşte. Popescu a întocmit-o, a trimis-o — şi pînă pe seară vre-o treizeci de profe­sori au fost rechiziţionaţi ca copişti Ia poliţia nemţească, unde lucrează cîfe zece ceasuri pe zi.

Şi aci se vede civilizaţia germană:

faraonii puneau pe învinşi să lucreze Ia piramide...

Solul trimis de guvernator să puie în vederea ministerului alcătuirea ace­stei liste, a furat un covor, cel mai scump, cel care era înfins pe jos în cabinetul secretarului general.

L'a furat, adică, este o expresiune vulgară. Gestul, de fapt, a fost mai simplu: l'a rechiziţionat.

Cui l*o fi vîndut pe urmă, nu ştiu,

Lipseşte sarea. Produsul acesta, atit de abundent la noi în cit am putea săra suprafaţa întreagă a continentului, a ajuns aşa de rar în cît, cînd se gă­seşte, se vinde cu 2 lei kilogramul — şi nu se găseşte. De aceea, cum am spus mai sus, nu e rar să vezi la Mi­ci Publicitate a scîrbei ovreeşti unde Slavici îşi necinsteşte bătrîneţele-i mi­zerabile, anunţuri ca acestea: „Dau o pereche galoşi ca noul, pentru cinci ki­lograme sare".

Piraţii strîng şurupul din ce în ce ca să ne aducă la disperare, cînd, te­rorizaţi, să aderăm la plebiscitul lui Carp pentru deşeanţa dinastiei.

Femeea. Un nemernic dintre cei cari s'au în*

hă nat în rindurile celor cari se pil* muesc scriind la Eukarester tîrtanblait îmi transmite indignarea escrocilor teu­toni pentru ceeace numesc ei „nedem-nitatea noastră".

— Se plimbă lumea pe stradă par'că n'ar avea conştiinţă de nenorocirea ce a lovit-o. Cafenelele gem —şl fe­meile, din cea mai buni societate, bat restaurantele de noapte şi se dedau Ia atîta fornicaţie încît rănesc castitatea germanilor. Apoi carnea, din ilpsa de organizaţie a pieţei, se vinde cu şeapte opt Iei kilogramul — şi găseşte cum­părători. Nu există popor mai leneş, mai imoral, mai fără demnitate şi mal risipitor decît cel romînesc.

Aşa ne văd ploşniţele, şi cel care îmi transmite modul acesta de a ne judeca, crede şi el că e aşa — de teamă, pro­babil, să nu fie dat afară din slujbă.

Or, neamţul, stupid din naştere şi sclav biciuit al regulamentelor poliţie­neşti, ia aparenţa drept realitate. La a-ceastă meteahnă, se mai adaogă şi e-roarea grosolană in care'i bagă cd două trei sute de ovrei plătiţi să vază, să cugeta şi să reflecteze pentru ei.

Daeâ n'ar îi creştini, nemţii ar pri-

b F U R N i C A

cepe ceea ce sare în ochi: întîf, cî, în Bucureşti, n'au rămas ca romînf, de cît un număr restrfns de funcţ onarl indispensabili c tor-va servicii —şi lo­cuitorii dela mahala, cari nici in tim­puri normale nu ies în tîrg fără mare nevoie; dar că ovreii, sunt toţi în ca­pitală, râmaşi cu iluzia că armatele străine nu se poate să nu dea loc la „afaceri"— prin urmare că miile de vietăţi, bărbaţi şi femeile, cari mişună pe Calea Vic­toriei, sunt pumunteni jirmanofoni, din neamul Iui Labin — nu romîni; al douilea, că romînii, temperament elas­tic ca toţi latinii, au fost deprimaţi în primul moment, dar că, odată impre-siunea dela început trecută, s'au re­cules şi privesc situaţia în fată, cu bărbăţia: un provizorat mai mult 8?.u mai puţin scurt, provizorat care a adus multe şi grels privaţiuni de o cam dată dar care va sfîrşi neapărat cu triumful dreptăţii: al treilea, că ploşniţele, con­trariu de ce afirmă nemţii cu zulufi, sunt, în conştiinţa poporului romîn, bătuţi pe toate cusăturile, iar răţoielile de aici sunt ralurile agoniei—de aceea rid şi petrec pe socoteala gravităţii funebre a ennafrodiţilor dela Koman-danturi'; al patrulea, că, nefiind nimic de lucru şl neavînd lemne acasă, ro­mînii, în pilcuri de dte cinci-—şasie, se înfundă prin cele cîte-va cafenele din centru — şi se tăvălesc de rîs la re­flecţiile pe cari le fac pe socoteala 01-ganizaţiunei n e m ţ e ş t i ; că ar auzi leprele ce zicem nof, adesea în gura mare, despre extraordinarele lor apti­tudini, ar turba de necaz, sau' dacă ar avea spirit, ar culege schelete pentru o întreagă literatură umoristică, dar atîţia sunt romînii — cei-l-alţi, vorbesc nem­ţeşte mucigăit şi cu sintaxa dela Sa-dagura, dar nemţeşte; al cincilea, că la noi, ţară bogată, creşte plinea pe drum —nu e nevoe să punem in miş­care maşini cu aburi ca să ns-o pro­curăm. E drept că, de cînd ne-au co­tropit desculţii, o ducem mal greu — dar, fiind-că pe morpioni nu-i luăm în serios, rîdem şi în mijlocul suferinţelor.

Preţurile ? Dar cum să fie altfel dacă, la începutul invaziei, paraziţii au jăfuit jumătate din ce au găsit prin magazl-nuri — iar pe urmă au rechiziţionat trei sferturi din rest!

Şi, în fine, al şeaselea: oâ muierile, acel» dedecus natmae cari îşi turtesc rînza pe oanapeliie cafenelelor aştep-tînd pe.„ Mesia, sunt de alta lege, nu

romînce—• toate, absolut. In ziua cînd se va dovedi că o singură femeie ro­mul că — dar romîncă — a fost vă­zută la cafenea, acum sau chiar în timpuri normale, mă jur să mă fac german, cu toate riscurile pe cari le implică acest dosnic resbofez. Cit des­pre cele-l-alte, cele cari beau cu bu-zăranţii prin tuneluri, cari fac tămbă-lău, pe urmă, la Berliner-C ,fe\ şi di­mineaţa degobilează, in hală, la ciorbă de burtă, unde'i duce Kremnitz şi Keulha-uer pe teutoni mahmuri, astea sunt un­guroaicele cari urlă pe la Salata ori nenorocitele de nemţoaice, fete cuminte pină aci, copile de părinţi de treabă, pe care le-au deboşat ploşniţele minate de kaiser ca să civilizeze continentul; apoi ovreicile, cari, fascinate de iluzia aurului ce cred că au adus aci golanii dela Berlin, se dedau la sodomie; şl în sfîrşit, leguinea de prof. sioniste lo­calnice, cele ordinare, căc ! „fetele" ele­gante, acelea a căror d:stincţiune este în tot cazul superioară kron^rinzeselor de la Pot3dam, sunt plecate la Iaşi cu miniştrii, cu episcopii, cu contrabandiştii şi cu parlamentarii credincioşi guver» uuiui.

Intra acestea, însă, la noi şi maha­lagioaica gospodină sau cu că Idile cră­pate dar casnică şi virtuoasă, este aşa prăpastie în cît nu se văd unele cu al­tele,., de cît în panoramă. Cu acelea, dar, nu cu astea, 'şi au împărţit piraţii prisosul de stafilococi — cu acelea, nu cu femeile din societate.

Cişitul acesta, mă mir că n'au aflat nemţii dela Keulhauer, cititul acesta, Ia noi, unde bărbaţii aleargă după fe­mei, spre deosebire de germani, cari umblă unul după altul — cişitul acesta e considerat de public ca negustoresc de farmece, nu ca romlnce.

Dar teutonul, mărginit şi miop, ne judecă de pe calapodul de la ei. In ţara kaiserului, hetaira se aşează, la cafenea, şi'şi face .dresurile" la aceiaşi masă unde baroneasa îşi ia insipidu-i

melanş, fără ca vecinătatea aceasta să poarte umbră aristocratei — singura deosebire între ele fiind că putana e mai puţin disgraţioasă de cit cloşca-tnadamă cu pretenţii.

La ei, apoi, contele are zece camere, dar dacă nu întrebuinţează de cit nouă, nu se sfieşte să Închirieze pe a zecea unei femei publice, care, din două-zeci în două-zeci de minute, vine acasă cu alt „lieblich", convferzează un sfert de ceas şi ies pe urmă amindoi, pe ace-laş antreu pe care intră şi une-ori chită la piano gnediege frăulein-urile contelui.

Lucrul e posibil in Germania, unde ori ce muncă se stimează; dar la noi, „ia fiile de joie" formează o clasă a parte, căreia nu i se depun omagii la picioare de cit.., cu becul stins. Ceea ce au văzut piraţii, suni cadre din di­vizia aceasta- şi acoio tnde se vede varietatea aceasta, cosmopolită şi ca­ritabila, romîncă n'a putut sâ fi fost nici una.

Şiiu că germanii cred altfel — dar între ceea ce li s'a spus de către co­doşii benevoli şi ceea ce e In realitate, e deosebire ca de la jirman pînă la omul inteligent. Şi ca să pui punctele pe /, somez aci pe Keulhauer, staros-tea, din patriotism, a celor cari oleră ofiţerilor fete, să cuteze a afirma că, între femeile la care 1-a dus pe doc­torul Knoblock, a fost măcar o singură romîncă. Mai mult: il somez să indrăs-nească a alirma că juna antichu ate pe care personal o pupă in spăihe, este, a fost, ori măcar tinde să fie romîncă.

Arhibald Aceste .note" au început la No. 80 . Cu începutul anului XV, .Porci i" apare

regulat ţftie două pagini la f lecare număr

Nnmărul viitor va fi p u s în vânzare Vineri 21 Mai 1920.

„Furnica" 12 pagini I Leu

Cereji NUMAI Produsele Fabricei „CĂMILA" ţjfa I T1TI SAKELLARIDE.—GALAŢI

A Surogat de Calea, — Halva, — Rahat â la Syra, — Dropsuri,-/ ^ V r j l 4 Caramele ruseşti, — Drajeurl fondante, — Sirop de fructe, -a a l ^ i i ^ & i ' a = = = = r Dulceţuri, — Marmelada, — Compoturi, — Biscuiţi. = = »

Secţie specială de produse chimice DepositarJ în toate oraşele din Românifc-Mare

F U R N I C A

numele de Katz este foarte sti­mat de evrei. Ei reprezintă,

ni se pare, un soi de nobleţă re­ligioasă scoborâtoare din anticii preoţi leviţi.

Ei bine, la alegerile viitoare, vedem până acum, figurând prin­tre candidaţii la Ilfov, trei per­soane cu acest nume: Dr. Jak Katz pe lista averescană, un alt Katz pe o altă listă şi în sfârşit eminentul critic Dobrogeanu-Ghe-rea care e la Senat în fruntea listei socialiste.

In schimb, pe alte liste do can­didaţi, dacă na vedem numele de Katz, zărim o sumă de nume greceşti, adică de Katz,..aoni!

BRflSOffVf U

Gazelele publică mereu alte şi alte lise de candidaţi. Cât

p'aci să fie mai mulţi candidaţi decît alegători..

Este firesc ca partidele poli­tice să se prezinte la alegeri, şi deja aceste partide sunt azi atât de numeroase; dar, pe lângă eîe au răsărit şi răsar zilnic atîţia candidaţi independenţi, în cît nu ne mirăm că la piaţa preţul ade­văratelor ciuperci a trecut de 50 de lei kilogramul. S:umpetea a-ceasta e datorită probabil concu­renţei ce le-o fac asemenea can­didaturi, cari — afară de unele ex­cepţii—sunt nişte surogate de ciu­perci.

Deosebirea între ciupercile ali­mentare şl cele electorale este că primele răsar mai cu seamă de pe urma ploilor, pe câad candi­daturile criptogamice ies la iveaia mai din belşug tocmai în timpuri când e secetă... de oameni po* litici. Ciupercile electorale cresc pe secetă, dar mor tot din cauza lipsei de ploaie... de voturi.

n înfocat socialist îmi făcea propagandă ca să votez lista

care are ca semn doua ciocane încrucişate. Fanaticul tovarăş îmi spunea:

— Ascultă ciocanele... ele bat şi ziua şi noaptea prin ateliere... ce frumos este acest cântec al muncei...

Iar eu, infam burghez, i-am răspuns:

— Cântecul ciocanelor ? Da, mu­zică de Bellini!

a 1 Mai a fost în gradina Bor­dei d n Bucureşti o mare ser­

bare socialista, Cunoaştem o sumedenie de to­

varăşi cari, ta acea zi, în loc de ciocane'e socialiste, au votat cu ciocanele... de rachu.

l a Alecu Bărcănescu, simpaticul U coasociat şi şeî de orhestră al teatrului de vară Cărăbuş, a venit eri sâ'i solicite votul un candidat, care i-a promis că în schimb, dacă se alege, «o sâ'i aibă în vedere»:

— Spune'mi ce-ai vrea d-ta să te fac?

— Păi (răspunse serios Băr­cănescu) eu am fost odată tenor şi n'am făcut nici-o pricopseala ; te rog să mă avansezi...bariton!

Dar şi candidatul, dat dracului, îi dete următoarea replică:

— Nu ştiu dacă voi putea, nene Alecule, dar cred câ'i mai nimerit — cum eşti matale bor-ţos ca'n luna opta—sa te facem... ingenuă.

r|micul meu George Ranetti can-ii didează la alegerile din Bucu­reşti pe lista democrată ce are în frunte pe d nii Take Ionescu şi Grigore Filipescu, iar drept semn pe buletine un snop de grâu.

Vecinie ghinionist, ştiţi cum a anunţat ziarul «Universul» candi­

datura d-lui Raneiti? I a schim­bat numele tn Gh. Navetti!

Ori, navetă însemnează pe fran­ţuzeşte suveica. Şi iata'i deci pe bunul meu prieten Ranetti, care e străin de orice tertipuri elec­torale, prezentându-se la alegeri cu porecla bătrânului elector ma­hăr dela Focşani Nicolae Sâveanu zis şi Suveică!

Protestez împotriva acestei gre­şeli de tipar şi sper că singură suveica va funcţiona cu ocazia acestei alegeri: simpatiile cari vor circula ca o suveica între candidat şi alegători, asigurându'i succesul.

Contele de Tekirghiol

Paraziţii literaturii In căutarea celui mai uşor gen

literar, m'am oprit pâua acuma, după cum cititorii uoştri de sigur că nu-şi aduc aminte, la două soluţiuni. — una mai ademeni­toare decât cealaltă. Ziceam mai întâi că lucrul cel mai uşor e să te aşterni pe «cugetări», — şi aduceam drept pildă şuvoiul de astfel de fabricaţie iiterarâ ce pornise un smerit literat printr'o revista căreia regret că astăzi nu-i mai pot face reclamă, căci a răposat, probabil de indiges­tia ce-i vor fi pricinuit prea mul­tele cugetări sau «însemnări li­terare» ; — mai apoi, ispitit de numeroasele mostre (îâra valoare) de «memorii» şi «amintiri» din timpul ocupaţie sau al pribegiei*), am optat pentru acest gen, şt chiar am dat o probă, convingă­toare, cred, despre uşurinţa de confecţionare ai acestui pro­dus, după cum de altfel făcusem acelaş lucru şi pentru «cugetări».

Ei bine, nu. Exista un gen şi mai uşor, adică pricinuitor de şi mai puţină bătaie de cap ; — şi, mai rentabil chiar, întrucât din el poţi să-ţi faci o cariera, pentru toată viaţa, ceeace numai cu «cu­getările» sau cu «memoriile din

») Escepţie pentru .Porcii", operă supe­rioară chiar tnenwittor Iui Ludendorf.

F U R N I C A '

timpul pribegiei» ar ii cam difi­cil. Este *rccciuianea», chiar când ea înviesmântâ numele, mai pretenţios, de «critică».

Câci, chiar şi pentru «cuge­tări» sau pentru «memorii», îţi trebuie oarecare — oricât de ne­însemnată — sforţare de imagi­naţie, — pe când recensentul sau criticul, nu asud nici la deai nici la v a l e ; pentru el lucrează a l ţ i .

Criticul doarme liniştit noap­tea, — Uneori şi ziua ; — pe el nu-1 frământă frigurile conceperii unei opere literare, nici durer le facerii, din cari ea se plămă­deşte ; se scoală odihnit dimi­neaţa (voiam să zic : «se tre­zeşte» sau «se deşteaptă», dar aceşti termeni sunt mai puţin pro­prii) ; îşi bea tacticos cafeaua cu lapte sau ceaiul cu rom, şi se aşează la biurou, pe care de mai nainte aşezate îl aşteaptă de-a gata... subiectele articoielor sau volumelor sale : sunt operele al­tuia.

Alţii şi-au frământat creerul şi şi au chinuit inima, ca sa dea hrana sufleteasca cititorilor. Cri­ticul o rumegă, şi zice ca cu asta a săvârşit şi el o operă. Taie filele unui volum, îl răsfo­ieşte,—-uneori chiar îl citeşte, — se opreşte la un раза], subliniază o frază, — şi în interval de ci­tire articolul se dospeşte ca dela sine, — după cum în interval de conversaţie îi trecea catindatului dela percepţie măseaua — ba şi mai uşor, caci pe critic ni:i o-data nici capul n u l doare.

Au scris Caragiale, Vlahuţâ, Delavrancea, ^Coşbuc, —- scria Brâtescu-Voiueşt i , Sadoveanu..." Criticul trăieşte şi el alăturea de scrisele lor şi din ele, aşa pe gratis, ba încă mai pretinzând pentru aceasta şi remuneraţie, în glorie şi în numerar.

Ceea ce nu-1 opreşte ca une­ori să-şi ia în răspăr substratul pe care vegetează şi fără de care n'ar însemnă nimic :—prin ceea ce se deosibeşte de alţi părăsiţi din natură, cari cel puţin nu mani­festă nieiodatâ o astfel de ingra­titudine.

I o n Grămăticii.

Cujma şi Fesul

O tendinţă lăudabilă la parti­dul liberal : 'şi întinereşte cadrele de cînd d. Nae Dimancea s'a în­scris în brigada generalului.

Adunarea de sâptâmîna trecută, a acţionarilor societăţii de navi­gaţie maritimă, Romînia, a dat prilej d Iui Vintilâ Brâtianu să exhibeze pe logofeţii cari au sa înlocuiască cu vremea, pe d. Du-mitrescu-Militari, pe d. Ferechide sau pe d. Manolache-Culogiu.

Trebuia bătut d. Cyprut, un fel de bancher spaniol ia care au bolşevicii cont curent. Dar tre­buia bătut în lege — nu aşa. Drept aceeace, se mobl izaserâ cadrele : directorii de la tramvaie, de la Banca Romîneascâ, de la taraba lui Petersen, de Ia Banca Naţio­nala şi de la toate întreprinde­rile cari pompează ca o ventuză viaţa economica a ţarii; apoi, sub­directorii ; pe urma, contabili, g ră­măticii şi p iser i i ; şi, în fine, por­tarii, aprozii, dorobanţii şi uşieri.

Dintre cei fără societate, era d. Christian Tomulescu — Finkel-stein, de la Princiar, nu venise ; d. Pascu, în monolog cu d. Emil Pe t rescu ; d. Donescu, autorul lemnelor de Ia primărie, şi alţii, mulţi, a! căror nume nu figurează în almanachul de Gotha, toţi în ­cadraţi de trupe voluntare, înar­mate primitiv dar destoinice sa ţie piept şi iui Colceag cînd ar ti la o adică.

Coloana era comandată de t i ­neret : d. Duca cu rang de co­mandant suprem şi avînd pe d. Corbescu ca şef de stat major.

De partea duşmanului steteau la pânda, gata pe gâlceava, acţio­narii veniţi din toate unghiurile ţâ­rei ca să şi apere avutul de rechlzi-ţia pe care o proecta consiliul de admninistraţie al Romîniei Ca tru­pă de elita, steteau, în prima li­nie, liberalii, din Brăila—şi în ur­ma lor, rezervele.

Cînd a luat cuvîntul d. Vin­tilâ Brâtianu ca sa motiveze ho-tărîrea patriotica a d-lui Ştefă-nescu, de ia Banca Rornîneasc?, care oficiază în toate templele unde zăngănesc argintii, s'a au­

zit, din sală, uri glas rasieţ la care s'a asociat, apoi, toata adu­narea :

— Sunteţi nişte pungaşi ! -— Asta trebuie sa Lfie jidan !

a luat contraofensiva unul care, cu d. Duca, face tot unul.

— Mai bine eu un ovreîu cin­stit de cît cu un creştin hoţ ! 'şi-a dat cu părerea unul dintre acţio­nari.

—Da, dar dumnealui purta fes pînâ mai anţărţ, a desluşit d, Corbescu.

In momentul acesta intră d. Ber-covici.

— Dar dumnealui ce purta pîn ' s ' a făcut milionar ? a intre bat, din sala unul, ignorant, pe semne, în ale istoriei contimporane.

— Purta cujma de vuipe, a desluşit altul, în curent se vede treaba, cu transformările sociale.

— Sa taci, j idane! a recoman­dat d. Duca, scandînd cuvintele ca cu pumnul.

— Ci ? Asta e cea mai mare cămătar de Romînia Mare ! a ic­nit întrerupătorul — şi pe urmă, ce bătaie a mîncat d. Cyprut, bancherul spaniol, să fie la dum­nealui acolo.

La o vreme, pe cînd lupta era în toiu, unul dintre dorobanţii Bâncei Romtneşti înşfăcase pe un acţionar recalcitrant şi căuta să 1 cyprutească. cînd aude, ca un fel de mane, tekel, ţares, detunînd glasul d lui Duca :

— Lasă 1 mă, câ'mi e rudă 1 Şi I-a lăsat dorobanţul. Dar

pe d. Cyprut l-au bătut cum ne bătea Nae Ulmeanu la leatul cînd amanţii libertăţii abîa eşiseră din pantalonii de dr I, iarna.

Pe urmă lumea s'a împrăştiat în linişte. Dovada se făcuse cum că, pe lingă onestitate ideală, li­berali au şi tineret pe care sa se sprijine partidul cînd o fi şi o fi.

Cafas Mucius Buturugă

Revista „FURNICA" Propr ie tar : N. D. ŢARANU

Apare de două ori pe săptămână: LUNEA ŞI VINEREA

— Preţul: 1 Iau f o e e a — Abonamentul: tOO lei pe an; 50 lei pe şease luni; 25 lei pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adr*sa: Revista .FURNICA 8 . - Bueureşti

Tel '.cm 65 8!

1 M A I L A „ F L O R A "

— Ascultă, chelner: gâscă e grasa? — Tocmai cum trebue, d-le Popescu: să nu te iiifl cS are

nasul sumes! Mestn <fe F. ŞlrAto

U io r U R N 1 C A

POP • ADAPTĂRI. -

,omp Ultima-i dorinţa.

Naftulis banchsrul | -^ persoană e-norrnă ca şi carnea ce h nenorociţilor împinşi de nevoi să se împrumute la el. Din grăsimea lui ai putea fabrica cel puţin zece duzini luminări de seu — ţi tot i-ar mai rrmrîne im strat res­pectabil, în care. carnea fă stea ca'n puf.

Alaltăeri, spre seară, un hoţ de rumân reuşind să'i stoarcă un împrumut nu­mai c'un leu ia pol dobândă pe lună,

\ Naftulis, dup« ce ..pkcat clientul, a tras . oblonul de fier, apoi s'a dus în odaea

sa de culcare, spunând neveste-si să'i lase'n pace că c indispus. Aco'.o, între plapumă; şi saltea, bolborosind cifre, cămătarul a început să iacă socoteala, în gând, cu cât 1-a înşelat tâlharul de român neplătindu'l doi franci de pol pe lună, cum lua l i toţi.

Şi a ieşit câ pesta o sută de ani, ar dăogând dobândă-;la dobândă, Naftulis se găsea (termen financiar) stăpânul unei pagube colosale reprezentată prin cifre fantastice ce'hcep sâ'i danseze în faţa ochilor ca nişte baîetisie nebune, scăpate pe neaşteptate din balamuc.

Sângele rhlcându-se la cap, gata a-poplexia^MMgp^

Auzîndu'l horăcbinr!, nevastă-sa so-seşWtfispăfmănfată dm c-aaia de alături.

—Să vie rabinul Şulăm 1 — abia arti-iează Naftulis, cu faţa congestionată.

Rabinul Şutăm domiciliind peste drum a venit imediat. A aprins cele<fouâ lu­mânări găsite pe masa din odaia ban­cherului (de frica focului, Naftulis ni­ciodată n'a întrebuinţat lămpi cu gaz) apoi, apropiindu-se de patul bolnavu­lui, l'a întrebat:

— Ci vreai ? — Să'mi faci testamentul. Iu am să

mor dija şi nu vroi ca golanii aia di datornici să lase la balabusta mea pi drumuri!

Şulăm a luat o coală mare de hâr­tie şi a scris tot ce i-a dictat Naftulis —" „operaţie" ce a ţinut aproape o oră, bolnavul înemerind anevoios cuvintele.

Când a isprăvit, rabinul i-a pus ob-cinuita întrebare :

Mai doreşti c» va ? — Stinge o lumânare ! •— şi a dat

sufletul Naftulis, rămânând cu ochii des-

'i Votez cu Christos, — nu cu Christescu !'

Ea n'am moşii să mă expropvieze, Mănânc pe sponci, mi'niorc haina pe dos, Şi ghetele'mi cârpesc, căci merg pe jos Neavând otomobil cu Irei viteze. Ba, da... Am o moşie! Oşti viteze Ca să'mi-o apere-au luptat vârtos : E Patria, — şi tocmai ca'n Christos In România astăzi ai meu crez e. Şi bolceviitnu — acuma vrea să vie Să tulbure străbuna mea moşie ? Să vîe-un plăpăn.ar îmbogăţit Să'mi spue mie, biet poet pârlit, Că'i proletar, ea oligarh ? I Ei bine, Christescule, mai las-o, că'i ruşine !

Chiriak Napadarjan Aeent electoral al D-!ui

G. Ranettt care candidea­ză în IlfoT la Cameră pe l ista democrată care ara semn un snop de grâu.

chişi, ficşi spre cele două sfeşnice de pe masă.

Tinereţe farâ bătrâneţe. Prin faptul că dricul merge la pasul

-cailor, franţuzii au găsit de cuviinţă să exclame: Les morts vont vife! Pe româneşte: „Morţii trec repede 1" Pe adevăratul înţeles: „Morţii se uită re­pede I" ., Unii trec prin viaţă ca pe apă: nici

cea mai mică urmă. Alţii lasă dâră de ură:balele cu care melcul plecat fia plimbare îşi însemnează drumul, mur-dârindu'l. Majoritatea, judecând depe panglicele coroanelor aduse de rude şi cunoscuţi, nu pot părăsi acest scârbos pământ fără ca mai întâi să aibă grija de-a împărţi un considerabil stok de „regrete eterne". Făţărnicie 1 „Regrete eterne" din partea celor muritori ca şi el I

Adevărata suferinţă este internă. S'au văzut caşuri când sofia, rămasă singu­ră, a murit a treia zi după îngroparea neuitatului ei soţ, fără care n'ar fi mai putut trăi. Femeea e gingaşe: un ni­mic o impresionează. Durerile mari sunt mute..., nu vorbesc decât când le în­trebi. Dovadă:

— Madam Ionescn, adevărat că ai ţinut aşa de mult la răposata bărbatul dumitale ?

Plăpânda femee, răscolită de amin­tiri funebre, suspină:

Ah, d-le Vaxilescu, n'ai idee cât l-am regretat: în trei ani am îmbătrânit cu trei luni!

Golanii. O zicăfoare glăsueşte: Ochii cari

nu se văd, se uită... dacă 'nu cumva îţi poate cere ceva gratis — adaug eu

A sosit cu trenul dela Buzău, judeţ renumit prin herghelia dela Albatros. Şi chiar în curtea gărei, cândsăsesue în tramvaiul pentru Obor — ceeace vine dela herghelie la obor se duce! — un tip, trsgându-l de mânecă pe la spate 1-a întrebat;

— Popescule, n'ai o ţfgare ? Voiajorul, estirpat din înghesuială ca

o m£saa stricată, începe să se frece la ochi... nu i vine să creadă :

— Tu eşti, mă? !.. — Ţigare ? — repetă tipul: n'ai o

ţlgare ? — N'am, monşer. — Auzi ghinion I... o să trebuiască

să fumez dintr'aie mele. ~ N'am ţigare, dar am pentru tine

o veste-: ţi-a murit soacra, mă I Tipul se îmbrumează de parcă ar fi

soarele când îi trece un nor pe la nas : — Popescul?, ştiu eu de ce'ml spui

tu asta : ca si'ţi fac cinste c'un pahar de vin 1

P U R N I Ç A 11

„Amp!o!atul de mişcare" bokie Iatr't trompetă de os cu care pe vremuri ae-gustorii ambulanţi vesteau cop ii că au de vânzare cornuri cu sare. Tramvaiul electric se pune greoi în mişcare.

Pasagerul proaspăt sosit dela Piteşti s'agaţă de scara vagonului, trimite o bezea celui rămas pe trotoar :

— Orvoar 1 Unde mănînci azi ? — La birt. O trăsură încurcă şinele, domolind

mersul tramvaiului. Voiajorul de pe scară, cohlinuă : — E ora mesa: ce mai aştepţi ? '• — Un prieten care să ma'nvite. Tramvaiul coteşte brusc, înf<găndu-se

ca un pumnal în inima calei Griviţa. • — • • »

Sport şi Sport. Deunăzi, madam Keskevu a onorat

cu prezenţa sa urta din cele trei so­cietăţi de Gimnastică, din Capitală. Ve­nise s'angajeze un „maestru" pentru unica-i odraslă, în al optulea an de ex­istenţă.

Fiind da vreme, un singur „amator" In fundul sălei.

Madam Keskevu, surprinsă, se miră: —- Dumneata aici ? — Săru'mâna*, scumpă doamnă! — De când ? — Din Februarie. Plictisit cu viaţa

modernă, m'am apucat de sport. Mo­notonia distracţiilor aristocratice...

— Mersi pentru distracţii J — Exasperant, madam I Ca să te dis­

trezi, să ai nevoe de altu.... — De alta... — Tocmai. Nervii se supără, sbîrnie.. — O, monşer... Ce te superi ?...

Sbârnâeala e reciprocă! — Dar nu «ti aceleaşi pierderi! Pe

câtă vreme aci, ştiu când încep, ştiu ce fac, ştiu când isprăvesc.

— Ce faci? — Gimnastică scumpă doamnă, Gim­

nastica e scopul v eţelmele. Gimnastica raţionată, bineînţeles; nu ca maimuţoii dela circ care se dau peste cap pen-ru galerie ! Vedeţi perechea asta de greutăţi ?... Total: şaizeci chilo. Câteva mişcări coordonate, în picioare sau lun­git pe spate nu lasă nici cea mai mică parte a corpului ca să nu fie pusă în mişcare Dimineaţa şi seara fac regulat. După cinci minute de exerciţii susţinu^ te, mă simt foarte uşurat. N'ai idee cât ţiu la ele.

y Eu prefer pe Mlşu al meu! — cădem reverie madam Keskevu, piro-nindu'şi privirea'n gol.

Nae D, Ţăranu

N u m ă r ă t o a r e a

„Ovreii din Romînia-Mare—cei cari au luat despăgubiri, prin vistieria romîneasca ; cei «dispă­ruţi» în -timpul luptelor; şi cei cari au făcut pe jîrmanii, a ci, pe cînd romînii apărau cu pieptul, la Mărăşeşti, averea Iui Bercovici — cetăţenii de rit mozaic, în sfîrşit, pun liste separate la a le - ' gerile generale.

Pun listă separată ovreii ca să se ştie, aicr şi peste graniţa — mai ales peste graniţa—că între, ei, semiţi, şi pâmîntenii în mij­locul cărora'i a trimis Mandăl să voteze, nu e, nu va fi, căci nu poate să fie, nimic comun poli­ticeşte. m ,

Hotărîrea, ori cit pare de ba­rocă, va avea urmări—armări cu răsunet în Europa.

Relegaţi, de bună voie, ca în-tr'un fel de ghetto, ovreii vor porni, în faţa urnei, răsbolu sfînt unii contra altora, şl se vor bate între el, sadea, fără amestec de reteveiu strein. Candidaţii, se vor scoate singuri, prin faptul acesta, din rîndul romîniîor, ca unii ce fac bandă aparte — iar aleşii, dacă Zwiebel va îngădui pe vreunul să întrunească... mi­noritatea, se vor aşeza, în par­lament, pe o bancă rezervată, de-asupra căreia, ca semn dera-liare, va fîlfîi un tales în chip de flamură.

Hotărîrea luată de rabinul co­loniei are avantajul că curmă promiscuitatea la care ne osîn-dise conferinţa dela Paris şi pune pe ovrei, cei cari vor pătimi în timpul alegerilor, în contact de-a dreptul cu Liga Naţiunilor. Căci, dacă zici «alegeri», zici candidaţi —şl cînd zici «candidaţi», înţe­legi partide. Or, partidele, Ia a-legerl, se combat, se concurează, se sapi şf tme-orî se servesc de

argumente contondente. Inchipa-iţi-vă, dar, pe ovreii din Tabaci în co iziune elcaoraia cu cei din Dudeşti, ori pe co din Jignita la luptă dreaptă.ca cei din Vă­căreşti, închipuiţi vă pe cei ori­ginari din Galiţia cu cei debar­caţi din patria lui Bella Kuhn. Jude.aţi lupta caldă dintre spa­nioli şi p gîniiţi vă la ini­miciţia dintre Moscovici şi bur­ghezii rasei-^şTimaginaţi-vâ, dacă sunteţi în stare, gălăgia, hărhaila şi -scandalul, deia distanţă, cari vor avea loc cu prilejul pugila­tului electoral.

Ligă Naţiunilor; vâ trebui să intervie ca să paie capăt luptei fratricide — şi iru m'ar surprinde ca Mandai, mentorul conferinţei dela Paris, să intervie la S an-Remo ca să se modifice tratatul cu A-ustria în sensul ca, Ia noi, ovreii să fie numiţi în parlament, ca lorzii în Anglia — ca să se evite scandalul şL şă se puie ca­păt ostlităţilor dintre urmaşii lui Moise.

Scriu aceste profeţii în ziua de 5 Maiu, adică^cu trei săp-tămîni înainte de alegeri—şi mă leg să trec pe sufe&cuţitul haha­mului dacă una singură din pre­vederile mele nu se va realiza.

Să aşteptăm evenimentele, dar. Caius Muciutf .Mătrăgună

P. S. In ultimuljnoment aflu că, potrivit comandîţovcei dată de marele sanhedrin, şi d. Bă-dârău candidează, Ja Iaşi, tot pe listă separată, cum are să can­dideze doctorul Beck Ia Bucu­reşti. "•'"'iyr' •'•

Les grands esprits se rencon­trent en idées.

C. M. M.

„Furnica" în 12 pagini 1 leu.

Mihalache şi lorga la viitoarele alegeri

P R O G R A M U L N O S T R U

IMPROPIETÄ*IREA\., D E VECI

DIURNA WARE,,, CÂT ZIUA DE V A * A LOCUINŢĂ GRATIS... ÎNTR-UN MINISTER TELEFON PERIAANEKT CU PALATÜU JOS DINASTIA? SUS N 0 1 !

SEM NU BULETINULUI NOSTRU D £ VOT-'

— Niculăifă, iată-ne de aceeaşi; târâtă: tu democrat, eu democrat! — Borş cu stufat!

Desen de A. Murau