Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

8
Şcoala, între obligaţie şi plăcere Fii frumoasă cu AVON! OCTOMBRIE 2010, NR.3 E timpul să știi! TIMPUL - Ediție Specială Femeia Câştigătoarea concursului din ediţia trecută, din 24 septembrie, este Daniela Dubenco din Chişinău Culinar.md life style Gogoşari pentru iarnă PAGINA 20-21 PAGINA 23 Argument Scoateţi-ne de sub masă! Sorina Şefârţă La câteva zile după ce am scos prima ediţie de „Femeia”, m-a sunat un coleg de facultate. „Ţi-am citit articolul şi tare mi-a plăcut, şi de fapt sunt de acord cu tine...”, a început el să-mi spună, iar eu încercam să-mi amintesc la ce text se poate referi un bărbat prins în vâltoarea evenimentelor politico-economice de la Chişinău... Mi- am dat seama că vorbeşte de Argumentul din „Femeia” abia când a zis că şi el face parte din bărbaţii care-şi datorează reuşi- tele ŞI consoartei sale. „Dar, aşa cum ai scris şi tu, aş declara acest lucru doar sub protecţia anonimatului”, m-a atenţionat ghiduş colegul şi a izbucnit în râs. Nu ştiu dacă „mărturisirea” colegului meu trebuie interpretată ca manifestare de misoginism (prefer să cred că a rămas ace- laşi spirit deschis precum l-am ştiut acum nişte mii de ani .) Mai curând, ţine de o realitate de care îmi vorbea eroina unui interviu de-al meu - „Moldovenii au un fel de jenă de a fi naturali şi spontani, un fel de teamă exagerată de a intra în gura lumii...”, îmi spunea Véronique North-Minca, o femeie şi o diplomată de nota „zece”. Iar dacă un bărbat moldovean recunoaşte că „l-a creat” femeia, el intră, dacă nu în gura lumii întregi, atunci la sigur în gura jumătăţii masculine a acesteia... Aşa stând lucrurile, deseori bărbaţii preferă să ne iubească „în anonimat” - fără ca noi s-o vedem şi s-o simţim -, iar dacă pun mâna pe vreo „Femeia”, atunci neapărat o citesc ascunzând-o sub masă... Şi într-un caz, şi în celălalt, ei cred că „anonimatul” îi face mai bărbaţi. Personal, nu sunt de acord. De aceea, dragi bărbaţi, scoateţi-ne de sub masă! Citiţi-ne şi iubiţi- ne deschis! Extractele de căpşuni şi guava menţin nivelul natural de hidratare şi previn uscarea pielii. Extractele de căpşuni au proprietăţi de curăţare şi iluminare a pielii, guava are proprietăţi antiseptice şi repre- zintă un bun tonifiant bogat în vitamina C. TALON DE PARTICIPARE Numele__________________________________________________________________________________________________________________________________________________ Adresa________________________________________________________________________________________ Telefonul___________________________________________________ Descoperă produse delicioa- se pentru îngrijirea corpului tău! Completează talonul de participare de mai jos şi obţine şansa de a fi norocoasa câşti- gătoare a unui set complet de produse cosmetice, oferite în această toamnă de AVON: Iaurt de corp cu căpşuni şi guava Gel de duş cu căpşuni şi guava Spray de corp cu căpşuni şi guava Expediază talonul pe adresa redacţiei: MD-2005, Chişinău, bd. Grigore Vieru, 22/2. Câştigătoarea va fi desemnată prin tragere la sorţi. Copiii vedetelor aleg hainele de designer Vica Demici: „Mă refugiez în poezie, dar trăiesc pe pământ...” PAGINA 19

description

Nr. 3 FEMEIA

Transcript of Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

Page 1: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

Şcoala, între obligaţie şi plăcere

Fii frumoasă cu AVON!

octombrie 2010, Nr.3E timpul să știi! TIMPUL - Ediție Specială Femeia

Câştigătoarea concursului din ediţia trecută, din 24 septembrie, este Daniela Dubenco din Chişinău

Culinar.md

life style

Gogoşari pentru iarnă

Pagina 20-21

Pagina 23

Argument

Scoateţi-ne de sub masă!

Sorina Şefârţă

La câteva zile după ce am scos prima ediţie de „Femeia”, m-a sunat un coleg de facultate. „Ţi-am citit articolul şi tare mi-a plăcut, şi de fapt sunt de acord cu tine...”, a început el să-mi spună, iar eu încercam să-mi amintesc la ce text se poate referi un bărbat prins în vâltoarea evenimentelor politico-economice de la Chişinău... Mi-am dat seama că vorbeşte de Argumentul din „Femeia” abia când a zis că şi el face parte din bărbaţii care-şi datorează reuşi-tele ŞI consoartei sale. „Dar, aşa cum ai scris şi tu, aş declara acest lucru doar sub protecţia anonimatului”, m-a atenţionat ghiduş colegul şi a izbucnit în râs.

Nu ştiu dacă „mărturisirea” colegului meu trebuie interpretată ca manifestare de misoginism (prefer să cred că a rămas ace-laşi spirit deschis precum l-am ştiut acum nişte mii de ani .) Mai curând, ţine de o realitate de care îmi vorbea eroina unui interviu de-al meu - „Moldovenii au un fel de jenă de a fi naturali şi spontani, un fel de teamă exagerată de a intra în gura lumii...”, îmi spunea Véronique North-Minca, o femeie şi o diplomată de nota „zece”. Iar dacă un bărbat moldovean recunoaşte că „l-a creat” femeia, el intră, dacă nu în gura lumii întregi, atunci la sigur în gura jumătăţii masculine a acesteia...

Aşa stând lucrurile, deseori bărbaţii preferă să ne iubească „în anonimat” - fără ca noi s-o vedem şi s-o simţim -, iar dacă pun mâna pe vreo „Femeia”, atunci neapărat o citesc ascunzând-o sub masă... Şi într-un caz, şi în celălalt, ei cred că „anonimatul” îi face mai bărbaţi. Personal, nu sunt de acord. De aceea, dragi bărbaţi, scoateţi-ne de sub masă! Citiţi-ne şi iubiţi-ne deschis!

Extractele de căpşuni şi guava menţin nivelul natural de hidratare şi previn uscarea pielii. Extractele de căpşuni au proprietăţi de curăţare şi iluminare a pielii, guava are proprietăţi antiseptice şi repre-zintă un bun tonifiant bogat în vitamina C.

TALON DE PARTICIPARENumele__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Adresa________________________________________________________________________________________ Telefonul___________________________________________________

Descoperă produse delicioa-se pentru îngrijirea corpului tău! Completează talonul de participare de mai jos şi obţine şansa de a fi norocoasa câşti-gătoare a unui set complet de produse cosmetice, oferite în această toamnă de AVON:

Iaurt de corp cu căpşuni şi guava

Gel de duş cu căpşuni şi guava

Spray de corp cu căpşuni şi guava

Expediază talonul pe adresa redacţiei: MD-2005, Chişinău, bd. Grigore Vieru, 22/2. Câştigătoarea va fi desemnată prin tragere la sorţi.

Copiii vedetelor aleg hainele de designer

Vica Demici: „Mă refugiez în poezie, dar trăiesc pe pământ...” Pagina 19

Page 2: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 201018 FEMEIAwww.timpul.md

Adevăr şi oroare

Gesturi mici cu implicaţii mari

Petru [email protected]

De câteva săptă-mâni, caut să-mi

mângâi aşternuturile cu o femeie în braţele căreia să adorm noaptea şi în parfumul căreia să mă trezesc dimineaţa, udat de transpiraţia nopţii picurată de pe pielea-i catifelată. Nu credeam că va fi atât de greu să o găsesc... De curând, am întâlnit o domnişoară foarte drăguţă, care s-ar încadra perfect în „cerinţele” de mai sus, dacă nu i-ar lipsi o calitate vitală: punctualitatea. După ce am dezbătut la un pahar de bere şi în compania unor prieteni teme spirituale aflate în totală contradicţie cu punctele de vedere religioase pe care le-a argumentat puternic, i-am dat o întâl-nire pentru a lua prânzul împreună, undeva în car-tierul său. Am fost însă nevoit să o aştept timp de cincisprezece minute, după care am plecat. Ajunsă la scurt timp după ce dispărusem, m-a sunat şi şi-a cerut scuze minute în şir. Dar eu ştiu că nu ne vom mai întâlni - cel puţin, nu cu asemenea gânduri.

Suntem neatenţi, de foarte multe ori leneşi, poate nepăsători în anumite momente, dar

vă preţuim şi realizăm aceasta abia atunci când plecaţi de lângă noi. Toată autosuficienţa arborată în prezenţa voastră se prăbuşeşte, iar omul până atunci perceput de sine însuşi drept un munte, devine un copil singur în mijlocul străzii, plângând după bra-ţele ce i-au servit drept leagăn. Totuşi, aceasta nu vă scuteşte de misiunea imposibilă de a fi punctuale.

TIMPUL PRACTIC

Ca după o bătălie lungă, m-am văzut capitulând

în faţa „inamicului” ce ar fi trebuit să-mi fie partener. După o viaţă realtiv scurtă, am ajuns la concluzia că nu te poţi lupta cu ea. Trebuie să o accepţi aşa cum e şi să te adaptezi, căci ea oricum nu se va schimba prea mult. Pentru că aşa a fost configurată de Creator.

De ce este femeia atât de complicată? Din ce am obser-vat până acum, bărbatul gân-deşte foarte simplu - de multe ori, cu ce are în pantaloni -, se axează pe o singură problemă, urmând ca în timp să ajungă şi la celelalte. Eu văd bărbatul ca pe pe o fiinţă foarte chill, care nu-şi aglomerează mintea cu detalii neimportante. Tocmai de aceea, de multe ori, el uită când este ziua celei de lângă el. Universul său bine aranjat şi lipsit de evenimente ne-prevăzute a fost însă invadat, în timp, de o „cometă” care aleargă liberă şi haotică prin el şi care loveşte tot ce găseşte în cale. Scoate aburi de furie şi are capacitatea să pulverizeze

orice foarte rapid...Dupa câteva relaţii serioase

ce s-au transformat în adevă-rate cataclisme cosmice, am ajuns la concluzia că mi-ar fi mai bine dacă aş deveni... gay. Din păcate, nu este ceva voluntar, dar cred că viaţa mea ar fi una mult mai simplă alături de un bărbat, pentru că Universul ar scăpa astfel de „comete”, haos şi neprevăzut. Îmi imaginez cum ar arăta o excursie prin mall cu un bărbat: intrăm, ştim exact ce vrem să cumpărăm şi, mai ales, unde găsim marfa care ne interesează, probăm de doar câteva ori, nu tot magazinul,

plătim şi ieşim. Ar fi precum o execuţie mafiotă - rapidă şi eficientă. Dacă am achiziţio-na câteva obiecte decorative, acestea ar fi mai puţin dez-bătute şi ar avea şi o latură eficientă, nu doar vizuală.

Femeia adoră să anticipe-ze… totul! Indiferent cât de creativ ar fi bărbatul, ea e pre-gatită pentru orice scenariu. Este foarte interesant cum, de obicei, are un plan şi pentru ce nu a avut el timp să gândească. Dacă, într-un fel sau altul, reuşeşte să o ia prin surprin-dere, iar situaţia nu-i prea convine, Iadul se transformă dintr-o simplă noţiune într-un

adevăr crunt... De curând am avut parte de o experienţă cât se poate de ciudată cu o „cometă”. Mi-o doream în universul pro-priu şi ea părea că se îndreaptă spre acesta. Am invitat-o la tea-tru, căci aflasem că e amatoare de aşa ceva, apoi la un restaurant superb, iar ea a acceptat cu zâm-

betul pe buze, şi Doamne ce zâmbet! Înainte cu doar trei zile, mi-am dat seama că e posibil ca ea să creadă că o invit în calitate de amică şi nimic mai mult, iar ea mi-a confirmat asta, după ce eu am fost foarte clar în intenţii. Cum ar fi acţionat un bărbat, în locul ei? Ar fi adus berea pentru piesa de teatru şi ar fi recomandat un grătar ro-mantic în locul restaurantului, undeva sub clar de lună, pen-tru că bărbatul beneficiază de ceva ce femeia are în cantitate limitată: LOGICĂ!

Petru Stratulat

FOTO: http://www.descopera.ro

Liber prin mintea femeilor

Mi-aş dori să fiu gay

Frumuseţea nu e doar o siluetă perfectă, un machiaj impecabil sau o garderobă de

invidiat. Trăim în secolul în care priorita-re sunt diversitatea şi naturaleţea. Astfel, fiecare se poate face remarcată mai ales dacă ştie să-şi pună atuurile în valoare. Frumuseţea vine din interior şi lumea, de regulă, ne vede aşa precum ne vedem noi înşine. Iată şi câteva idei pentru a te simţi şi mai frumoasă, şi mai împlinită.

1. Fă zilnic exerciţii fizice. Oricine se simte mai bine după o activitate fizică - fie o oră de fitness, fie o plimbare în aer liber. Te îndemn chiar să dan-sezi. Astfel, te vei bucura de un dublu beneficiu: tonifierea corpului şi buna dispoziţie garantată. Ai grijă ce mănânci - alimentaţia corectă şi exerciţiile fizice pot face minuni.

2. Trezeşte-te dimineaţa cu un gând de mulţu-mire pentru ceva ce ai obţinut, pentru persoanele pe care le-ai întâlnit sau pentru sentimentele pe care le-ai trăit.

3. Zâmbeşte mai mult şi întotdeauna salută persoanele care-ţi sunt în preajmă. Vei vedea că reacţiile vor fi chiar foarte pozitive, mai ales că zâmbetul este contagios. Anume zâmbetul şi gândirea pozitivă te vor ajuta să atragi oamenii potriviţi în viaţa ta şi îţi vor oferi o strălucire seducătoare, care-i va face pe alţii să-şi dorească să fie în jurul tău. O persoană zâmbitoare e întot-deauna frumoasă.

4. Parfumează-te cu un parfum care te face să te simţi unică. Însă, bineînţeles, nu exagera, pentru că, în materie de parfumuri, „mai mult” nu înseamnă „mai bine”.

5. Fă-ţi timp pentru tine. Răsfaţă-te mergând la un centru spa sau, pur şi simplu, încercând o nouă coafură. Cu siguranţă, aceste activităţi vor îmbunătăţi starea ta de spirit, făcându-te să te simţi mai frumoasă şi mai încrezută în sine.

6. Spune stop stresului. Situaţiile stresante din viaţă ne epuizează fizic şi moral. Pentru a diminua influenţa stresului, practică yoga, meditează sau ascultă muzică liniştitoare, care să te ajute să te detaşezi de probleme. Mirosul şi/sau gustul unei portocale te poate relaxa imediat. Potrivit unui studiu realizat de savanţii japonezi, acest fruct exotic conţine linalol, a cărui menire e de a elimina stările de stres.

7. Adaugă culoare în viaţa ta: poartă haine colorate, fă-ţi un machiaj în culori îndrăzneţe. Dacă nu eşti suficient de curajoasă, începe prin a purta accesorii vii, expresive, în toate culorile curcubeului. Fii strălucitoare! Culoarea galbenă, de exemplu, a fost numită culoarea optimismului

şi a bucuriei. Ce ar fi să o incluzi şi în vestimentaţie, dar şi în obiectele cu ajutorul cărora îţi decorezi casa?

8. Înconjoară-te numai de oa-meni fericiţi şi pozitivi. Simplul fapt că te afli lângă astfel de persoane îţi va fi de ajuns să te facă să zâmbeşti! Ştiai că, dacă ai în apropiere un pri-eten cu o atitudine pozitivă, şansele tale de a fi fericită cresc instantaneu cu 25%? Cercetătorii spun că ferici-rea este contagioasă; persoanele care văd partea plină a paharului sunt mai drăguţe cu cei din jur şi, de aceea, îşi fac prieteni foarte uşor. Înconjoară-te de cei mai fericiţi oameni pentru a fi fericită!

9. Machiază-te. Aplică în fiecare zi mascara pe gene şi nişte ruj de buze pentru a-ţi scoate în evidenţă frumuseţea. În acelaşi timp, dacă urmă-reşti o schimbare totală de imagine, mergi la un salon sau la un magazin specializat de cosmetice şi roagă un consultant să te ajute în alegerea unui set de cosmetice potrivit tenului tău.

10. Niciodată nu te compara cu altcineva. Tu eşti tu! Cea mai bună şi eficientă metodă ca să-ţi păstrezi frumuseţea e să te simţi confortabil în propria-ţi piele, fiind mereu încrezută în sine şi apreciindu-te la justa valoare - având grijă să nu devii arogantă, bineînţeles. Acceptând faptul că eşti unică, înzestrată cu nişte calităţi deosebite, vei observa că te vei simţi mult mai frumoasă, vei vedea lumea cu alţi ochi, iar viaţa nu va întârzia să-ţi ofere surprize şi schimbări spectaculoase.

Elena Sărăteanu

Fii frumoasă în zece paşi!Cea mai bună şi eficientă metodă e să te simţi confortabil în propria-ţi piele...

Despre noi, femeile...Femeile sunt pasionate de matematică. Îşi împart vâr-sta la 2, dublează preţul hai-nelor şi adaugă întotdeauna cinci ani la vârsta prietenei cele mai bune.

(Marcel Achard)

Să nu contrazici niciodată o femeie! Să aştepţi puţin, că o face ea singură!

(Necunoscut)

Hoţii îţi cer banii sau viaţa; femeile le vor pe amândouă.

(Samuel Butler)

Intuiţia este o calitate a femeii care o ajută să-şi con-trazică bărbatul înainte ca acesta să apuce să deschidă gura.

(Necunoscut)

Page 3: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 2010 19FEMEIA www.timpul.md

femeia

Dacă m-aţi întreba când am auzit pentru

prima dată de Vica De-mici, nu cred că aş putea răspunde. Am impresia că o cunosc de o viaţă, deşi abia acum două zile am aflat că autoa-rea care a scris texte pentru hiturile celor mai în vogă interpreţi din RM este şi o angajată exemplară a Ambasadei SUA la Chişinău, având în spate Facultatea de Limbi Moderne a USM şi masterul în studii americane. În 2009 şi-a scos prima carte, „Un alt decor”, acum o adună pe a doua, ne invită la meditaţie pe blogul ei, găzduit de „Punkt” (http://blog.punkt.md/vica-demici/)), iar ceea ce auzim noi la radio sau la televizor este doar vârful aisbergului din tot ce face ea zilnic...

Sorina Ştefârţă

- Spune-mi, te rog, ce face o poetă la o ambasadă?

- De fapt, nu prea obişnu-iesc să vorbesc despre acest aspect al vieţii mele, deşi munca la Ambasada SUA este una care îmi aduce mare satisfacţie şi despre care aş putea chiar spune că a venit ca un noroc. Am fost acceptată într-o perioadă foarte dificilă a vieţii mele, în urma unui concurs cu 48 de candidaţi şi se vede că Dumnezeu are grijă de oameni atunci când li se pare că nu mai există solu-ţii. Am o muncă interesantă, creatoare. Scriu şi acolo...

- Deci, în fiecare diminea-ţă, evadezi din Moldova!?.

- Într-un fel, da. Dar mun-cim cot la cot atât cetăţeni americani, cât şi cetăţeni mol-doveni. Şi unii, şi ceilalţi sunt oameni de la care poţi să în-veţi enorm de multe lucruri. Pentru că acolo ajung doar oameni calificaţi, cu back-ground impresionant - ame-ricanii nu ştiu ce este şi nici n-ar accepta cumătrismul... Apropo de aceasta, uneori mă gândesc că, poate, n-ar strica să aducem vreo 40-50 de parlamentari sau miniştri de prin Germania sau Franţa şi să-i lăsăm să ne guverneze ţara. Ca ei să nu aibă aici cu-metri, verişori sau fini pe care să-i propulseze nemotivat în funcţii. Abia atunci ar fi un salt calitativ în RM.

- Ce anume ai învăţat de la americani?

- Înainte de toate, disciplina de a separa viaţa noastră pri-vată - în care citim, călătorim sau iubim - şi cea profesională care, chiar dacă uneori pare plină de rutină, trebuie clădită şi trăită cu responsabilitate. Şi am mai învăţat să fiu patriot - dar nu patriot al tuturor moldovenilor, ci al leagănului de romaniţe din curtea bunici-lor mei, pe care-l mai ţin minte şi astăzi, al părinţilor sau fiului meu. Deseori mi se spune că nu mai e la modă să fii patriot, că trăim în epoca globalizării. Dar eu, de fiecare dată când plec, atât de tare vreau acasă!

- Din ce şi din cine constă casa ta - cea fizică şi cea spirituală?

- Casa mea spirituală este familia mea - fiul Paul-Ro-bertin, de 11 ani, şi părinţii mei. Suntem patru şi, astfel, suntem patru colţuri ale aces-tei case. Fizic, m-am separat de pe la 16 ani de părinţi. Am stat în mai multe locuinţe, m-am mutat nu o dată şi nu sunt ataşată decât de obiectele mele de artă şi de instrumen-tele muzicale. Şi când mă gândesc uneori că aş putea fi atacată de hoţi, mă rog să ia orice, dar să nu se atingă de pian, chitară şi caietul cu versuri. Acolo sunt amintirile mele, unice. Celelalte lucruri pot fi recuperate.

- Înţeleg teama pentru

caietul de poezii. Dar de ce instrumentele muzicale?

- Am început să fac versuri pe la 12 ani, şi le făceam îm-preună cu muzica. Tot atunci mi-am cumpărat prima chi-tară şi, chiar dacă am învăţat şi pian la şcoala de muzică, am impresia că mă împac mai bine cu chitara. Sunetele ei îmi par mult mai înrudite cu poezia. Deşi, anume în perioada când am purtat-o în spate pe la emisiuni precum „Se caută o stea” sau Festiva-lul „Galbenă Gutuie”, mi-am zis că nu o să mă fac artistă. Că e prea greu... Acum însă altă muzică e la modă, la fel cum alte cărţi şi chiar alte principii sunt la modă.

- Îmi amintesc şi eu cu drag de „Galbenă Gutuie”. De ce nu-l reanimaţi?

- Nu cred că e posibil. Cel

puţin, nu astăzi, când spaţiul nostru muzical este invadat de subcultură. În plus, nu ştiu cine s-ar apuca să investească într-un festival fără a fi sigur că o să aibă public şi că o să-şi recupereze cheltuielile. Dar câtă lume va merge la un con-cert de muzică folk? Probabil, la fel de multă câtă consideră cartea un bun cadou pentru aniversarea unui prieten...

- Ai pomenit de carte. Cum îţi înveţi fiul să ci-tească?

- Niciodată nu poţi să faci ceva doar fiind obligat sau dacă ţi se spune că aşa e bine. Copilul face exact ceea ce vede la părinţi. Dacă mă vede cu chitara în mână, încearcă şi el să îmblânzească stru-nele. Dacă mă vede că scriu o carte, înţelege că în viaţă cartea nu e un simplu obiect.

Evident că un copil trebuie să citească pe potriva vârstei şi ceea ce-i este interesant şi-l motivează.

- Nu te întreb de ce eşti fără soţ. Dar cât e de simplu, în Moldova, fără soţ?

- Nu e simplu, dar în niciun caz imposibil. M-am căsătorit devreme, am divor-ţat târziu şi am făcut-o abia când m-am convins definitiv că normele şi valorile noastre nu mai au nicio şansă să con-vieţuiască paşnic. Am pus punct pentru că altminteri ar fi însemnat să nu mă respect. Când am luat decizia, m-am redescoperit şi singurul lu-cru pe care accept să-l spun aici despre viaţa mea perso-nală e că atât de fericită ca în ultimii doi ani nu am fost niciodată.

- Cât de mult timp îţi ocupă scrisul?

- Pe blog - cel puţin o dată în săptămână. Poezia - când am inspiraţie. Foarte des scriu în avion - în zbor e mai simplu. Scriu când sunt singură acasă. Mai nou, scriu direct la computer, am şi o poezie în noua mea carte, „Dorinţa de a click-scrie”. Aş zice că scriu mult. Deşi par sociabilă, de facto, eu sunt un aisberg introvertit şi, atunci, scrisul este maniera mea de a mă adresa lumii.

- Cum se construiesc rela-

ţiile tale cu interpreţii?- Ca şi relaţiile cu ceilalţi

oameni - în baza unei formu-le chimice nescrise. Există oameni pe care îi placi şi oameni pe care preferi să... îi eviţi. Nu pot suporta minciu-na şi ipocrizia - deci, pe aceş-tia îi evit. La „Eurovision”-ul din 2008 am avut prima colaborare cu Geta Burlacu, pentru „A century of love”, şi azi suntem prietene. O relaţie la fel de frumoasă am cu Nătăliţa Barbu.

- Despre poeţi se crede că veşnic plutesc undeva în nori. Tu pe unde eşti?

- Jumătate din poeziile mele sunt sociale, la fel ca şi proza pe care o pun pe blog. Deci, sunt pe pământ. În „Parada travestiţilor”, bunăoară, vorbesc de cel puţin zece minusuri pe care ar trebui să şi le elimine moldovenii. Cum ar fi cum-păratul de cărţi pentru a le afişa copertele pe rafturi; sau cumpăratul de tablouri pentru că se combină bine cu tapetul; sau dorinţa de a avea neapărat părul drept, când natura te-a făcut creaţă. E şi despre mine acolo, despre noi toţi... Sunt cu picioarele pe pământ şi pentru că în fiecare zi merg la serviciu, duc copilul la şcoală, îi dau să mănânce... Poezia e un refugiu, dar unul bun.

Vica Demici: „Mă refugiez în poezie, dar trăiesc pe pământ...”

AutoportretSunt floarea care-şi scutură polenul pe o chitarăCânt pentru cei care învaţă să zboareCând cu petalele mele pe raza de lumină a ochilor lorUşor, uşorSă nu le sting vreun soareDin întâmplare...

(„Un alt decor”, Editura „Cartier”, 2009)

Page 4: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 201020 FEMEIAwww.timpul.md

Argument

Toamna, un sezon de glorie şi belşug

Culinar.md

Mira Tă[email protected]

Toamna... un sezon de tranziţie pentru cei care adoră anotimpul de vară şi iarnă sau un sezon de bogăţie pentru cei care au trudit vara şi acum culeg roadele? Eu spun că este, pur şi simplu, un se-zon unic şi senzaţional în felul lui, deoarece multe lucruri vii îşi văd sfârşitul într-un moment de glorie

şi belşug. Numai toamna ne dezvă-luie cu adevărat sensul sfârşitului în tandem cu un nou început, adă-ugând arome de melancolie. Un anotimp perfect în acuarelă, fără niciun exces de culoare.

Cum se arată toamna în via-ţa fiecăruia? Zâna melopeelor, Spaima florilor şi Doamna Cucur-bitaceelor... Sau, mai bine zis, cum o percepem fiecare? Cum ştim că e toamnă? Cum ne bucuram de ea?

Fiecare îşi are răspunsul în propria manieră.

La mine acasă acum lucrurile stau destul de simplu... Ştiu că e toamnă atunci când curtea îmi este plină de frunzele nucului de lângă poartă, când începem să mâncăm struguri proaspăt culeşi din gră-dină şi când borcanele din beci se umplu de bunătăţi pentru iarnă… Aha... ăsta DA motiv să te bucuri că, totuşi, a venit TOAMNA!

Gogoşari pentru iarnă

Ingrediente- un litru oţet- 1/2 kg zahăr- sare, foi de dafin- 300-400 g hrean- 20 boabe de piper- 7-8 kg gogoşari

Mod de preparareGogoşarii se pun în oţet

(se adaugă un litru de oţet la doi litri de apă) şi, ca să se reducă din tăria oţetului, la cei trei litri de lichid se adaugă ½ kg zahăr. Se mai adaugă 10 g sare pentru fiecare litru de lichid, iar

pentru tot lichidul - una-două foi de dafin, o frunză de ţelină, circa 300-400 g hrean şi 20 boabe de piper, sau ½ linguriţă piper mă-cinat la 7-8 kg gogoşari. Se spală gogoşarii şi se scurg.

Când se conservă între-gi, i se face fiecărui gogoşar câte o tăietură de 3-4 cm chiar la mijloc, pe partea opusă cozii. Este mai prac-tic să se pună toţi gogoşarii tăiaţi în felii, economisind astfel borcane şi spaţiu de depozitare. Într-o cratiţă de şase-şapte litri se pun un litru de oţet şi doi litri de apă, plus zahărul, sarea şi condimentele menţi-onate mai sus, şi se lasă

să fiarbă acoperite. Când lichidul clocoteşte, se pune un rând de gogoşari întregi sau - dacă sunt tăiaţi în fe-lii - câţi cuprinde lichidul; se acoperă şi se lasă să se înfierbânte, până când fierb în clocot unu-două minute. Dacă gogoşarii sunt întregi, se întorc un minut şi pe partea cealaltă. Dacă sunt tăiaţi felii, se scot imediat şi se împart în bor-canele călduţe, aşezate pe o tavă din tablă smălţuită, pe marginea sobei la foc mic. Borcanele se umplu fără a-i presa, lăsându-i aşa cum se aşază ei. Gogoşarii se pot pune toţi într-o cratiţă acoperită.

Opărirea are scopul de a le reduce din rigiditate, astfel intrând în număr mai mare în borcane. După ce se mai răcesc, se completează conţinutul borcanelor cu conţinutul unuia din ele. După ce toţi au fost aşezaţi în borcane, deasupra lor se pun în cruce, câte două-trei felii de hrean la fiecare bor-can sau câte o linguriţă cu vârf de sămânţă de muştar pentru fiecare litru calculat după volumul borcanului. Oţetul în care au fost opăriţi se împarte imediat în toate borcanele. Dacă nu aveţi borcane cu capac, borcanele se leagă cu celofan dublu şi se păstrează în cămară.

Consumaţi măsline pentru sănătatea voastrăArborii de măslin au fost folosiţi în medicină

timp de multe secole - atât frunzele lor, cât şi uleiul. Primele documente istorice care certifică utilizarea medicinală a copacului de măsline datează încă din perioada Egiptului Antic...

Egiptenii considerau rămurelele de măslin drept un simbol al puterii nemuritoare şi, potrivit unor istorici, uleiurile de măsline erau folosite la îmbălsămarea farao-nilor, pentru a le prezerva corpul. Grecii antici foloseau coroane împletite din ramuri tinere de măslin pentru a decora câştigătorii primelor olimpiade. Măslinii au fost folosiţi în medicină timp de multe secole, atât frunzele lor cât şi uleiul.

Frunzele de măslin. Încă din vremurile străvechi, grecii foloseau frunzele de măslin în curăţarea rănilor. De asemenea, ele acţionează ca un uşor diuretic, iar cercetările au arătat că au şi capacitatea de a ajuta la scăderea nivelului de zahăr din sânge şi a tensiunii. Frunzele au, de asemenea, şi proprietăţi antimicrobiene şi sunt foarte eficiente împotriva unor anumite tipuri de virusuri, bacterii sau ciuperci.

Uleiul de măsline. Obţinut din fructul presat la rece, uleiul de măsline are acţiune protectoare asupra trac-tului digestiv. Iar când este aplicat extern, alină pielea uscată. Când este folosit la gătit sau ca supliment la mâncare, ajută la păstrarea sănătăţii inimii şi arterelor. Consumat cu regularitate, el previne acumularea de colesterol în artere. Acest ulei e folosit încă din timpu-rile biblice pentru îngrijirea pielii - făcând-o suplă şi netedă - şi pentru a grăbi vindecarea pielii crăpate sau iritate. În alimentaţie, el este o alternativă excelentă la unturi şi margarine. Un mod delicios de a-l folosi este amestecarea lui cu condimentele tale favorite şi punerea acestei compoziţii la macerat pentru câteva zile. Apoi uleiul poate fi folosit la salate şi sosuri. Se păstrează într-un loc întunecos şi rece, timp de până la şase luni de la deschiderea ambalajului sau timp de aproape un an, dacă este ţinut în frigider.

Caffe frappeIngrediente- 2 linguriţe ness cafe- 100 ml lapte- zahăr- îngheţată de vanilie- cuburi de gheaţă- frişcă

NotăAceastă variantă de caffe frappe se poate face liniştit în casă… şi e tare bună. Însă băutul ei în exces dăunează somnului, credeţi-mă pe cuvânt. Dacă doriţi să savuraţi un frappe într-un local, aveţi grijă să vă asiguraţi că barmanul e unul care ştie să facă un frappe perfect… Dacă nu e aşa, s-ar putea să rămâneţi dezamăgiţi.

Mod de preparareSe freacă bine nessul cu zahărul şi

cu laptele. Se toarnă amestecul într-un pahar înalt - de cocktail -, care se umple aproximativ jumătate; se adaugă o cupă de îngheţată, 1-2 cu-buri de gheaţă şi frişcă, după gust. Se pot folosi în loc de apă, la prepararea ness-ului, Coca-cola sau Pepsi-Cola. În acest caz durează ceva mai mult din cauza spumei. Se înfige un pai şi se serveşte foarte rece.

Page 5: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 2010 21FEMEIA www.timpul.md

Culinar.md

Aşteptăm propunerile voastre pe adresa [email protected]

www.culinar.md

Pizza Pronto pufoasăIngrediente- 250 gr aluat franţuzesc- un ou bătut- un ardei gras galben- un ardei gras roşu- un dovlecel- 2-3 roşii feliate- 70 gr brânză mozzarella- amestec de ierburi uscate

Fie că este consumată în plin sezon, în stare

proaspătă, fie conserva-tă (varză acră), aceas-tă legumă are efecte benefice miraculoase asupra organismului. Preparată sub diverse forme, varza poate trata cu succes diverse afecţiuni, iar adminis-trată extern, sub formă de comprese, e un reme-diu excelent în tratarea durerilor reumatisma-le. Conţinând nume-roase săruri minerale - calciu, potasiu, fosfor, sulf, magneziu, cupru şi vitaminele A, B, C, H şi K -, varza poate fi folo-sită în tratarea a circa 80 de boli. Varza crudă este indicată în colitele ulceroase, constipaţie şi hemoroizi, dar şi în edeme, litiază rena-lă, ciroză şi ascită, ea având un puternic efect diuretic.

Infecţiile respiratorii. Cu un conţinut mai mare de vi-tamina C decât portocalele, varza conţine substanţe cu efect antioxidant, magne-ziu, potasiu şi calciu, motiv pentru care e recomandată ca remediu pentru întărirea imunităţii. Persoanele cu infecţii respiratorii trebuie să consume circa 400 de grame de salată de varză pe zi, pentru a grăbi procesul de vindecare. Dacă urmezi

un tratament cu antibi-otice, e bine să consumi varză murată, care ajută la restabilirea florei sistemului digestiv.

Cancerul de colon şi obe-zitatea. Varza este renumită pentru acţiunea benefică în prevenirea cancerului de colon şi de esofag. De ase-menea, ea e un bun aliat al celor ce doresc să slăbească. Dieta cu supă de varză dă rezultate deosebite, dar nu trebuie urmată decât o dată pe an, deoarece abuzul poate afecta sănătatea. Prin conţinutul bogat de fibre, varza are şi rolul de a detoxifia organismul. Pentru rezultate deosebite este bine să consumi patru sau cinci porţii de varză pe săptămână.

Diabetul. Pentru diabetici, varza este „medicamentul” minune, deoarece con-tribuie la reglarea valorii glicemiei. Pentru a obţine rezultate foarte bune se recomandă consumul de

varză o perioadă de cel puţin trei săptămâni. Cea mai indicată e varza crudă, servită ca aperitiv, cu puţin ulei de măsline, sare, mărar şi suc proaspăt de lămâie. Unele persoane nu suportă să consume varză crudă, preferând-o fiartă, dar acest lucru nu e tocmai indicat - prin fierbere varza îşi pierde o mare parte din vitamine şi devine deosebit de indigestă. Cea mai sănă-toasă metodă de preparare este fierberea la abur. Astfel, varza îşi păstrează intacte toate proprietăţile şi devine uşor asimilabilă chiar şi de către persoanele care au probleme cu stomacul.

Afecţiunile pulmonare. Celor care suferă de bronşi-tă sau afecţiuni pulmonare le este indicată varza roşie. Iată şi „reţeta”: se alege o varză roşie mare, se spală şi se trece prin mixer. La suc se adaugă o cantitate egală de miere şi se fierbe până când amestecul capătă consistenţa de sirop. Ca tra-

tament se beau câte patru linguri pe zi.

Sucul de varză. În cazurile de dureri musculare sau re-umatism este indicat să bei două pahare de suc proas-păt de varză pe zi. Rezultate spectaculoase se obţin şi în cazurile de gastrită sau de ulcer gastric, când e bine să bei trei pahare de suc între mese. Sucul de varză e indicat şi în cazurile de seboree. Se bea suc de varză şi, în paralel, se tamponează zonele afectate cu această loţiune de trei sau patru ori pe zi.

Frunzele de varză. De curând, cercetătorii au descoperit că varza conţine un antibiotic natural care, asociat cu vitamina H, are un efect cicatrizant asupra ţesuturilor. În tratamentul cistitelor sunt indicate cata-plasmele cu foi de varză pe partea inferioară a abdome-nului, care se menţin toată noaptea. Dacă e nevoie, se aplică şi în timpul zilei. În cazul afecţiunilor renale (litiază, colici nefritice), se pun cataplasme cu frun-ze de varză - se menţin patru ore pe timpul zilei şi se aplică o cataplasmă pe toată durata nopţii. În afecţiunile ficatului (ficat mărit, insuficienţă hepatică, colici hepatice), se vor pune cataplasme din trei sau patru straturi de foi, de trei ori pe zi, şi o cataplasmă seara, care se menţine până dimineaţă.

Mod de prepararePresăraţi făina pe masa cu-

rată, întindeţi aluatul într-o foaie de 3 milimetri grosime. Aşezaţi-l pe o tavă de copt şi ungeţi-l cu un ou bătut, apoi puneţi-l la frigider. Coaceţi ardeii graşi. Adăugaţi dovlecelul cu coaja în sus pe grătarul încins în prealabil la puţină vreme după ce ardeii graşi s-au copt şi coaceţi-l până când coaja se în-chide la culoare, fără a-l curăţa. Tăiaţi dovleceii în semicercuri de circa 5 mm grosime. Tăiaţi şi ardeii copţi curăţaţi de coajă, tot în fâşii de 5 mm. Cu o formă rotundă de aproximativ 5 cm în diametru, tăiaţi cercuri în aluat aşezându-le apoi în două tăvi unse. Acoperiţi rondelele de alu-at cu o felie de roşie, o fâşie de ardei gras galben şi una de ardei roşu, dovlecel şi câteva cuburi de mozzarella, apoi presăraţi-le cu ierburi uscate. Coaceţi-le 10-15 minute, până se umflă şi se rumenesc uşor.

NotăAceastă reţetă - o ştiu din propria experienţă - vă aduce pe masă cea mai rapidă, mai crocantă şi mai plăcută pizza pe care aţi preparat-o vreodată acasă. Ca să nu mai spun că este perfectă pentru persoanele ce veşnic sunt în criză de timp...

O legumă la îndemâna tuturor

Varza, medicamentul natural!Remedii din cămara taŞtiai că fructele şi legumele au şi proprietăţi terapeu-

tice? Dacă eşti răcită, ai febră sau te doare capul, nu trebuie decât să alegi remediul potrivit.

CartofulCalculi biliari: fier-

be coaja de la câţiva cartofi într-un litru de apă şi bea câte o cană de patru ori pe zi. Con-tinuă tratamentul timp de o săptămână.

Nevralgie: coace în cuptor un cartof şi, cât timp este cald, aplică-l pe partea dureroasă (obraz, gât etc.); fixează-l cu ajutorul unui pansament de tifon, pentru a menţine căldura. Lasă-l să acţioneze 20 minute.

Degerături, erupţii cutanate, crăpături, edeme ale pleoa-pelor: se pun cataplasme cu cartofi cruzi, raşi, la care se poate adăuga ulei de măsline.

Gastrită, constipaţie, arsuri gastrice: consumă cartoful sub formă de suc proaspăt, o jumătate de pahar de una-două ori pe zi. Pentru a ameliora gustul fad al acestui suc, îi poţi adăuga miere, lămâie sau suc de morcovi.

MorcovulConstipaţie: supa dintr-un kilogram de morcovi fierţi de

două ori într-un litru de apă.Arsuri, furuncule, plăgi recente: raşi, aplicaţi sub formă de

comprese pe zona bolnavă.

Ceapa Diaree: o mână de foi de ceapă la un litru de apă. Se clocoteşte

zece minute. Se bea 1/2 litru pe zi.Gripă, răceală, laringită: două cepe tăiate în felii subţiri se

lasă la macerat în 1/2 litru de apă. Se bea un pahar la culcare, timp de câteva zile.

Migrena: felii de ceapă crudă, aplicate pe frunte.Înţepături de insecte: se freacă locul timp de 1-2 minute cu

o bucată de ceapă.Abcese, furuncule: se coace în cuptor o ceapă. Se aplică felii

calde pe zona bolnavă.

Portocala Constipaţie: se fierbe coaja unei portocale 1/2 oră. Se aruncă

apa şi se fierbe încă 20 minute, în apă uşor îndulcită. Se scoate coaja şi se lasă să se usuce. A doua zi dimineaţa se mănâncă pe stomacul gol (ajută şi la golirea vezicii biliare).

Colită: se fierbe un sfert dintr-o coajă de portocală într-un litru de apă îndulcită. Se beau 2-3 căni/zi.

Page 6: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 201022 FEMEIAwww.timpul.md

dosarele mintii

Aşteptăm propunerile şi întrebările voastre pe adresa

[email protected]

Cinci minute de ştiri psi

Optimiştii trăiesc mai mult

Optimismul ne face să trăim mai bine, dar un nou studiu demonstrează că, graţie lui, trăim şi mai mult. Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh au făcut un studiu pe 100.000 de femei, cu vârste de peste 50 de ani inclusiv, despre speranţa şi stilul de viaţă al persoanelor optimiste şi pesimiste. Început în anii ’90, studiul relevă că persoanele pesimiste aveau 30% şanse să sufere de o problemă cardiacă în următorii opt ani, faţă de cele optimiste, care aveau şanse doar de 14% să dezvolte o asemenea afecţiune. Potrivit savanţilor, atunci când zâmbim, creierul secretă serotonină care ne face fericiţi. Aşadar, fie că ai motiv sau nu... zâmbeşte!

Un joc prezice reuşita şcolară

Dacă vrei să ştii cum se va descurca la şcoală un copil de cinci ani şi cum va gestiona cursurile pe care trebuie să le absoarbă, mai nou, se face un mic joc ce poate prezice cu destulă acurateţe stăpânirea de sine necesară învăţării. Testul a fost utilizat de psihologii de la Universitatea din Virginia, SUA. Copiii trebuie să îşi atingă picioarele, dacă li se spune „cap” şi viceversa. Să-şi atingă umerii dacă li se spune „genunchi” şi viceversa. Cei care s-au descurcat cel mai bine la acest joc au avut şi cele mai bune rezultate la lectură sau la calculele învăţate câteva luni mai târziu. Cum se explică? În acest test, copiii trebuie să dea un răspuns neautomat (adică, să nu atingă capul când li se spune „cap”), deci, trebuie să facă un efort de inhibare mentală, apoi să aplice o regulă a opoziţiei. Efortul simbolic şi controlul mental sunt mobilizate, or, acest fapt este important în achiziţionarea de cunoştinţe.

Mariajul - ce îl desface?

Un studiu recent arată că dezvoltarea personală poate fi o parte crucială din ecuaţie. Aceasta se întâmplă atunci când relaţia în care te afli aduce incitare şi interes vieţii tale. Să ieşi din zona ta de confort, să fii jucăuş şi să încerci lucruri noi te pot ajuta să te reconectezi cu distracţia şi spontaneitatea faptului de a fi îndrăgostit. Potrivit studiului, există patru elemente care prezic divorţul:

Critica - nu e nimic rău în a-ţi exprima sentimentele şi nevoile în faţa partenerului. Felul cum o faci, însă, este foarte important. Când critici partenerul, ataci ceea ce reprezintă el în esenţă. Îi ataci personalitatea, performanţa ca partener.

Defensiva - când te afli în defensivă, eşti închis în nevoia ta de a avea dreptate. Comportamentul defensiv este ca un joc de putere: vrei să câştigi, vrei să-ţi provoci partenerul şi vrei să-ţi primeşti dreptul la drăgălăşenie şi să fii victorios.

Dispreţul - precum critica, dispreţul taie rădăcinile sen-timentelor cuiva. Dispreţul admite durere, inutilitate şi e greu de trecut peste el.

Blocajul - dacă alegi să nu te cerţi, de obicei, alegi să nu te implici. Partenerul tău se simte neglijat, exclus, sentimentele şi nevoile îi sunt blocate, iar tu, aparent, îţi duci mai departe viaţa cu stoicism. El este frustrat că este singurul care a investit sentimente în această relaţie.

Nu există o formulă pentru o căsnicie fericită, dar aceste studii ne arată direcţia corectă: vorbeşte amabil, ascultă şi, mai presus de orice, distraţi-vă împreună.

Înţelepciunea populară are zeci de proverbe care ne învaţă despre impor-tanţa timpului şi ne atrag atenţia la irosirea lui. Cu toate acestea, mulţi din-tre noi continuă să viseze la mecanismul ce va pu-tea să „oprească timpul”, pentru a le reuşi pe toate. Dar nici tehnologiile de viitor, nici mărirea unei zile de la 24 la 48 de ore nu ne vor oferi soluţia optimă, dacă nu ştim cum să organizăm timpul de care dispunem.

Silvia Ursu

Deşi ne ghidăm cu toţii după acelaşi ceas cu 24 de ore, mulţi dintre noi se simt în criză cronică de timp pentru a realiza tot ce au de făcut. De fapt, nu este nevoie de minuni, ci doar de îmbunătăţirea abilităţilor de organizare a timpului. Acestea te vor ajuta să delimitezi lucru-rile importante şi să îndepărtezi factorii care-ţi irosesc timpul.

Planifică timpul dinainte

Fiecare zi de lucru este plină de sarcini care trebuie îndeplini-te. Planificarea timpului este cea mai bună metodă de a înlătura distragerile şi a te ajuta să duci treaba până la capăt. La începutul fiecărei zile de lucru, când ajungi la birou, rezervă 10-15 minute pentru a face o listă cu sarcinile din timpul zilei şi bifează-le pe măsură ce le îndeplineşti. În acest mod, vei observa mai uşor progresul pe care l-ai realizat zilnic. Acest procedeu reduce, de asemenea, şansele să uiţi ceva din ce ai de făcut.

Stabileşte priorităţile

Este uşor din a-ţi face un

obicei să îndeplineşti cele mai plăcute sarcini mai întâi, dar activităţile zilei ar trebui să fie stabilite în funcţie de pri-orităţile nevoilor voastre. Im-portanţa şi urgenţa sarcinilor variază foarte mult. Subliniază acest lucru incluzând şi un sistem de clasificare, precum ar fi: A - cele mai importante; B - cele mai puţin importante; C - cele neimportante. Acest exerciţiu te va încuraja să în-deplineşti mai întâi sarcinile cele mai urgente şi să ai timp suficient pentru sarcinile im-portante.

Premiază-te şi învaţă să spui NU

De fiecare dată când reu-şeşti să îndeplineşti o sarcină, oferă-ţi un cadou. Nu spunem să mergi zilnic la cumpă-rături, ci îţi poţi lua o mică pauză pentru a da un telefon unei persoane din familie sau pentru a lua o gustare. Dacă o sarcină sau solicitare nu are o importanţă majoră pentru slujba ta sau pentru obiectivele tale profesionale şi, mai ales, dacă ai multe alte sarcini de realizat, refuză politicos. A învăţa să refuzi este cea mai

bună metodă de a-ţi scuti tim-pul. Totuşi, ai putea să încerci să-i oferi câteva soluţii alter-native persoanei respective, în semn de consideraţie şi spirit de echipă.

Ţine cont de momentele de vârf şi de slăbiciune

Când eşti mai creativă şi ai un randament mai bun: dimineaţa devreme, la prânz sau după-amiază târziu? De-venind conştientă de orele la care dai randament sau nu, îţi poţi programa sarcinile pen-tru momentele potrivite. De exemplu, dacă ai un moment de slăbiciune la ora trei după-amiază, ar fi mai bine ca atunci să aranjezi dosare decât să redactezi un mesaj important.

Şi, apropo, delegarea sarcinilor e cea mai eficientă metodă de a economisi timp, permiţându-ţi să te ocupi de sarcinile mai importante.

Controlează factorii care te distrag

Deşi întreruperile la locul de muncă sunt inevitabile, impactul lor poate fi limitat. În timpul perioadelor aglo-merate, apelează la mesageria vocală pentru a filtra apelurile. Când încerci să te concentrezi, rezistă tentaţiei de a-ţi verifica e-mailul sau de a intra pe site-urile de socializare. Pentru acestea sau pentru e-mail-uri-le personale îţi poţi programa 30 de minute la începutul zilei de muncă şi 30 la sfârşitul acesteia.

Cât stă copilul tău la televizor?...

Orele petrecute în faţa televizorului, fie că e vorba doar de o emisiune sau de un joc video, ar putea determina o mai slabă concentrare a copiilor la şcoală. Mai mult, potrivit conducăto-rului Laboratorului de Cercetări Media de la Universitatea de Stat din Iowa, SUA, Douglas A. Gentile, orele petrecute de copii în faţa televizorului au generat, în timp, comportament agresiv, dar şi obezitate.

Pentru realizarea cercetării, specialiştii au ţinut sub observa-ţie, timp de un an, mai mult de 1300 de copii de vârstă şcolară care se uitau la televizor sau jucau diferite jocuri video. La final, profesorii au fost rugaţi să furnizeze informaţii cu privire la performanţele şcolare ale acestor copii. Au fost vizate, în special, capacitatea de concentrare şi modul în care aceştia se purtau în colectivitate. S-a constatat că acei copii care obişnuiau să petreacă ore în şir în faţa televizorului sau a calculatorului prezentau un deficit de atenţie şi, implicit, performanţe şcolare scăzute. Mai precis, cei care exagerau cu privitul la televizor aveau o atenţie mai scăzută cu 67% faţă de colegii lor care nu se uitau la televizor mai mult de două ore în fiecare zi.

Specialiştii avertizează că deficitul de atenţie poate duce la diagnosticul de ADHD (Deficit de Atenţie), care afectează, astăzi, 3-7% din populaţia de vârstă şcolară.

Opriţi timpul! Sau planifică-ţi ziua

Page 7: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 2010 23FEMEIA www.timpul.md

Cei care doresc să gă-sească semne de revigo-

rare a economiei mondiale ar trebui să se uite la micile victime ale modei de la Hollywood. În „capitala celebrităţii”, copiii celor bogaţi şi faimoşi învaţă să pronunţe „Prada” înainte să urce pe bicicletă...

Când, la o premieră re-centă de film la New York, Madonna a păşit pe covorul roşu, toţi au remarcat rochia foarte şic, semnată Dolce & Gabbana. Pentru a nu fi mai prejos de mama sa, fiica ei, Lourdes, de 13 ani, a ales din aceeaşi colecţie o ţinută în valoare de $2000. Ţinând cont de stilul rebel al fetei,

Madonna a decis să lanse-ze şi o linie vestimentară, creată după preferinţele şi ideile lui Lourdes. Colecţia numită „Material Girl” a fost lansată luna trecută şi include blugi, încălţăminte şi celebrele mănuşi fără degete specifice Madonnei. Chiar dacă poate face oricând cum-părături de mii de dolari, Lourdes are, totuşi, interdicţie să-şi vopsească pă-rul până la 14 ani.

Fiica Madonnei nu este singurul copil al cărui alo-caţie anuală pen-tru îmbrăcăminte se apropie de taxa pentru un an de învăţământ la un colegiu renumit din SUA. În tim-pul unei şedinţe de shopping cu tăticul Brad Pitt, Zahara Jolie-Pitt a purtat o jachetă de $330. În plus, Angelina Jolie

obişnuieşte să meargă la shopping însoţită de copii, iar fetiţele ei deseori arată ca nişte mini-Angelina, fiind îmbrăcate ca şi mama lor.

O altă iubitoare a modei este Suri Cruise, deja o fană a luciului de buze şi a panto-filor cu toc. La doar trei ani,

fiica actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes a şi primit cereri din partea PETA să boicoteze blănurile Giorgio Armani. Katie Holmes a destăinuit că fetiţa ei îi dă sfaturi de stil atunci când se pregăteşte de un eveniment. Suri Cruise apare şi într-un top al celor mai la modă copii de vedete, clasându-se pe locul întâi. Şi nu e de mi-rare, dacă ne gândim că Suri are deja hăinuţe ce depăşesc suma de trei milioane USD, fiind semnate de designeri precum Burberry sau Rober-to Cavalli.

Clasamentul menţionat a fost întocmit de 3000 de pă-rinţi din Marea Britanie, iar în el se mai află fraţii Beck-ham, fiul interpretei Gwen Stefani şi fiica cunoscutului bucătar Jamie Oliver. Se pare că, astfel, creatorii caselor de modă nu se adresează doar părinţilor celebri, ci şi copii-lor lor. Unde mai pui că aceş-tia sunt viitorii lor clienţi, care vor avea posibilitatea să cheltuiască sume enorme din contul părinţilor-vedete.

Silvia Ursu

life styleSurceaua nu sare departe de trunchi...

Copiii vedetelor aleg hainele de designer

Cum folosim parfumul?Dacă ne parfumăm - după preferinţe, re-

zonabil sau din belşug - cu aroma preferată, e firesc să dorim ca parfumul să persiste cât mai mult. Înflorirea parfumului este stimu-lată de căldura pielii, deci, este de dorit să fie aplicat în zonele cele mai vascularizate, în aşa-numitele zone „fierbinţi” ale corpului.

De obicei, acestea sunt zona gâtului şi a decolteului; zona pulsului de la mână şi de la gât; îndoitura superioară a cotului; partea din spate a genunchiului; după ureche; la ceafă; în părul proaspăt spălat şi parfumat - aroma persistă chiar şi o săptămână. Deoarece esenţele aromate sunt foarte volatile, ele au tendinţa de a se ridica în aer, deci, un truc extraordinar este pulverizarea parfumului în jurul taliei. Hainele nu se parfumează di-rect, căci se pot decolora sau păta, dar, dacă e vorba de îmbrăcăminte din lână, mătase, bumbac sau in, se pot parfuma discret, pe dos, la cusături, unde o eventuală pată nu s-ar putea vedea la suprafaţă. Nu se reco-mandă parfumarea hainelor de piele, căci interacţionează puternic cu parfumurile, chiar schimbându-le mirosul. Metalele şi plasticele, de asemenea, pot modifica mirosul parfumului.

Un parfum sau mai multe? Putem fi oamenii „unui singur parfum” sau putem folosi un întreg arsenal de parfumuri asortate dispoziţiei, stărilor noastre sau felului în care arătăm pe moment. Astăzi, există necesitatea unor parfumuri de zi: pentru serviciu, cum-părături, practicarea unor activităţi sportive, petreceri în aer liber; de seară sau de ocazie: pentru teatru, operă, nunţi şi alte evenimente mai speciale.

Reguli de bază. Dimineaţa şi la ora prân-zului se potrivesc parfumurile uşoare, florale, fresh sau verzi. După-amiază sunt indicate cele multiflorale sau fructate. În amurg şi la ceasul de cocktail, se poate adopta un stil romantic şi senzual. Seara e momentul ideal pentru marile creaţii clasice sau pentru cele mai noi invenţii, sexy şi seducătoare, din clasa parfumurilor grele - dar nu cumva să le folosiţi unul peste altul! Iarna, când aerul este uscat şi rece, se recomandă parfumuri puter-nice şi tari. Vara alegeţi parfumuri uşoare, cu arome proaspete de verdeaţă, citrice şi flori.

Cum alegem un parfum? Testarea pe piele e obligatorie; testarea se face la înche-ieturile mâinii, în locul unde se ia pulsul şi la încheietura interioară a cotului; înainte de a aplica parfumul ne asigurăm că locul respectiv nu are alte mirosuri; aşteptăm să se evapore alcoolul pentru a descoperi pe îndelete parfumul; verificăm compatibilita-tea parfumului cu pielea, cu personalitatea, precum şi persistenţa sa.

Relaţia om-parfum nu trebuie neglijată

1. CÂND FOLOSESC UN PARFUM? Nu-ţi păstra parfumul preferat doar pentru ocazii speciale, în timp acesta se poate evapora şi îşi poate pierde calităţile iniţiale.

2. UNDE PĂSTREZ UN PARFUM? Într-un loc rece, întunecos şi în flacoane de sticlă, obligatoriu, cele de plastic favorizează o eva-porare mult mai rapidă. Deşi pare ciudat, dar frigiderul este un loc ideal pentru păstrarea unui parfum de calitate.

3. CUM TRANSFER PARFUMUL? Folo-seşte o pipetă pentru a face transferul dintr-o sticluţă mai mare într-una mai mică, astfel eviţi evaporarea sa.

4. CUM APLIC UN PARFUM? Pentru a face puţină economie, aplică parfumul pe piele cu ajutorul unui pulverizator. Foloseşti mai puţin parfum şi acoperi o suprafaţă mai mare. Dacă parfumul tău nu are pulveriza-tor şi îl aplici cu ajutorul degetelor, nu uita: grăsimea, crema, tutunul, săpunul sau orice ai atins recent se transmite în compoziţia parfumului, stricând aroma şi compoziţia acestuia.

5. CUM TESTEZ UN PARFUM? Nu încerca mai mult de trei - simţul tău olfactiv „amorţeşte” şi devine confuz. Aşteaptă zece minute înainte să iei o decizie - atât durează evaporarea alcoolului şi amestecarea parfu-mului cu pH-ul pielii tale.

După ce desfaci parfumul, nu arunca cutia! Parfumul trebuie ţinut în cutia lui, altfel, expus la lumina zilei şi a soarelui, oxidează şi îşi poate pierde aromele!

(După www.fmparfum.ro)

Madonna şi Lourdes: genele vorbesc...

Suri Cruise, prima în topul copii-lor-vedete

Angelina Jolie şi armata ei de copii stilaţi

Page 8: Femeia. Timpul - Editie Speciala Nr. 3

VINERI, 8 octombRIE 201024 FEMEIAwww.timpul.md

cmyk

tENDINTEShopping de sezon

La MallDova s-a dat startul pentru reînnoirea garderobei

Show-ul care anunţă ten-dinţele următorului sezon - prezentat de Nata Albot şi regizat de Maria Andrei - a devenit unul tradiţional pentru capitala noastră, fi-ind şi singurul de acest gen. Prezentările propriu-zise au părut mai mult o plimbare prin parc - senzaţie trans-

misă de decorul tomnatic, frunzele uscate de pe jos şi muzica perfectă pentru serile reci de toamnă. Şi în acest an organizatorii au invitat vedete de la noi pentru a pre-zenta piesele de rezistenţă ale noilor colecţii. Astfel, Natalia Barbu, Lily Lozan, Cătălina Rusu, Broono, Elena Găină,

Serj Kuzenkov, Xenia Do-lovova şi Serghei Abalin au jucat pentru câteva momente şi rolul de modele...

Alături puteţi vedea de-scrierile fiecărei colecţii, însă mie mi-au atras atenţia treningurile de la Adidas, potrivite pentru o oră de jogging în parc chiar şi toam-na; sacoul a la Jacky Kennedy de la Debenhams, care va da clasă oricărei ţinute; cizmele lungi, în stil muschetar de la Bata, potrivite doar fetelor curajoase. În rest, pentru a vedea, pipăi sau proba piese-le din aceste colecţii trebuie doar să mergeţi la MallDova. Doamnelor, nu lăsaţi însă portofelul sau cardul bancar acasă!

Silvia Ursu

Perioada de cumpărături pentru sezonul toamnă/iarnă şi-a dat startul oficial. Nu s-a tras cu arma ca

în competiţiile sportive, ci cu un show de modă orga-nizat, în chiar prima zi a lui octombrie, la Shopping MallDova. Evenimentul a reunit noile colecţii ale Adidas, Bata, BSB, Calvin Klein Jeans, Damat/ADV/Tween, Debenhams, Lux Lingerie de Paris, Noble Gallery, OGGI-Oodji, Sassofono, disponibile acum in magazinele din Shopping MallDova. În acest an, în atenţia publicului au fost brandurile internaţionale nou-venite în mall.

Colecţia BSB pentru toamnă/iarnă 2010-2011 promovează stilul liber, relaxat si urban. Aici veţi găsi ţinute potrivite pentru weekend, cum ar fi geci de piele stil aviator, tricouri de lână şi bumbac, cardigane lungi şi blugi. Nu sunt uitate nici blănurile sau imprimeurile „animal”, foarte în vogă în acest sezon. Doamnele îşi pot finaliza ţinuta optând pentru o pelerină tricotată, potrivită pentru serile reci, sau o eşarfă din mătase ce poate fi purtată în loc de bijuterii.

Imprimeurile exotice au fost vedetele în colecţia Sassofono - de la rochii sau bluze, în culori diferite, ţinutele au sclipit pe podium. Fe-meile vor găsi aici fuste creion şi sacouri perfecte pentru o ţinută de birou sau pentru o întâlnire de afaceri. Pentru petreceri sunt propuse rochii de mătase, influenţate de stilul boem.

Costumele sportive de la Adidas îţi vor aduce aminte de abonamentul pentru sala de fitness, pe care tot promiţi să-l faci. Pe lângă linia de produse sportive „Performance”, fetele care doresc să ră-mână glamuroase chiar şi în sala de sport pot opta pentru colecţia „Missy Elliot”. Dacă însă aveţi nevoie doar de confort, colecţia „Stella McCart-ney” devine o alegere potrivită.

Debenhams aduce în atenţia iubitoarelor de modă opulenţa - majoritatea pieselor sunt din materiale luxoase, cum ar fi caşmi-rul, catifeaua sau blana artificială. Totodată, garderoba masculină este reinventată pentru doamne, iar cămaşa albă şi pantalonii largi devin piese indispensabile pentru orice femeie de afaceri.

Colecţia de toamnă OGGI-Oodji (lansat recent la MallDova) este potrivită pentru orice gust, mixând stiluri şi texturi. Şi adeptele stilului rock a anilor ’80, şi cele care preferă croieli clasice - toate îşi vor găsi o haină preferată în această colecţie.

Calvin Klein Jeans păstrează în continuare stilul feminin la putere, dar acesta este completat de un look sportiv. Brandul propune si-luete contrastante, cum ar fi topuri supradimensionate sau super-slim, rochii drapate sau cele care urmă-resc linia corpului. Printre piesele de rezistenţă sunt rochiile de tricot, vestele şi gecile din denim. Hainele din colecţia de toamnă/iarnă se pot combina uşor între ele.

Pentru nopţile fără petreceri sau we-ekenduri cu ploi, vă recomandăm să alegeţi colecţiile de lenjerie intimă. Lux Lingerie de Paris propune sutiene, corsete, jartiere, slipi din dantelă, cu linii senzuale. În tendin-ţe sunt sutienele bustieră, slipii cu talie înaltă, precum şi materialele în dungi. Eleganţa trebuie să persiste şi sub hainele fiecărei doamne.