FELIX SIMA

Este personajul- protagonist , personaj – reflector, construit programatic după metoda balzaciană , cu care cititorul se familiarizează din primele pagini ale romanului. În incipit i se face un portret generic :” un tânăr de vreo 18 ani , îmbrăcat în uniformă de licean”, portretul se nuanţează prin detalii fizionomice fără a-i fi dezvăluit numele: „ Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un veşmânt militar , iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca foarte umflată îi dădeau un aer bărbăresc şi elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă , aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă , dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie.” I se rezervă de la început rolul de personaj reflector, apărând în dublă ipostază de actor şi de contemplator al mediului încare pătrunde şi care îl populează. Prin procedeul retrospectivei biografice naratorul precizează date esenţiale despre biografia lui Felix : „Se numea Felix Sima şi sosise cu o oră înainte în Bucureşti venind din Iaşi,unde fusese elev în clasa a-VIII-a la Liceul Internat „. Personaj mobil cunoaşte după venirea în casa tutorelui său 3 experienţe :

- cea socială- cea sentimentală- cea profesională

Felix este un tânăr cu ambitii profesionale, care vine după moartea ambilor părinţi în casa tutorelui său, pe care îl cunoştea din corespondenta, intenţionând să studieze medicina şi să-şi facă o carieră. Odată cu experienţa studiului are şi o reală experienţă de viaţa confruntându-se cu un mediu şi cu relaţii de familie necunoscute lui până atunci. Are capacitatea de reflectare şi de autoreflectare înscriindu-se în categoria fiinţelor morale superioare. Se delimitează de clanul Tulea prin integritatea morală, aspiraţiile superioare şi dezinteresul faţă de avere . Necunoscând până la vârsta adolescenţei intimitatea prezenţei feminine eroul este tulburat de comportamentul imprevizibil , neconvenţional al fetei. Faţă de Otilia se simte derutat, confuz, fata adoptând o atitudine maternă. Este un îndrăgostit neexperimentat , fapt sugerat de gesturi şi de reacţii.Simţind nevoia să –şi mărturisească sentimentele, să-şi asigure protecţia ei , Felix caută „ recurgând la disimulaţii, gesturile de ocrotire ale Otiliei, care le oferea cu multă spontaneitate” : îşi rupe nasturele de la cămaşă, se preface bolnav. Faţă de Pascalopol trăieşte sentimente contradictorii oscilând între admiraţie , respect şi gelozie sau antipatie.Planurile sale de a-şi construi o carieră nu sunt compatibile cu visurile terestre ale Otiliei. Nu e capabil de o dezlănţuire pasională, în schimb are „ o profunditate care o sperie pe fată „. Deşi Felix crede la început că e capabil să o salveze pe Otilia, înţelege utopia planurilor sale.După o noapte castă petrecută alături de Otilia, aceasta îl părăseşte casătorindu-se cu Pascalopol.Eşecul în iubire nu învinge voinţa , acesta canalizându-si resursele interioare către realizarea profesională de excepţie. Personalitatea în formare scoate la lumină trăsăturile omului superior căruia îi repugnă mediocritatea , astfel se autocaracterizează : Singura carieră în care un om normal, cum mă socotesc, poate ajunge în frunte, numai prin voinţă, este aceea ştiinţifică.”În epilogul romanului, naratorul omniscient încheie prin rezumat portretizarea eroului : „... profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii şi comunicări ştiinţifice, colaborator la tratate de medicină cu profesori francezi. Se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră prin soţie , într-un cerc de persoane influente.” Este probată astfel convingerea eroului că femeia iubită trebuie să fie un partener al idealurilor sale. Criza sentimentală juvenilă este acum reconsiderată cu o melancolie tristă ce decantează amintirile.