Familia PoxviridaeClasificare4 genuri cu semnificaţie în patologia umană:

genul Orthopoxvirus genul Parapoxvirus genul Yatapoxvirus genul Molluscipoxvirus

Genul Orthopoxvirus - virusul variolic- virusul vaccinal- virusul variolei maimuţelor (Monkey pox)- virusul variolei vacilor (Cow pox)

Genul Parapoxvirus- virusul Orf- virusul pseudopox

Genul Yatapoxvirus- virusul Tanapox- virusul Yabapox

Genul Molluscipoxvirus- virusul molluscum contagiosum

Genul Orthopoxvirus- virusul variolic- virusul vaccinal- virusul variolei maimuţelor (Monkey pox)- virusul variolei vacilor (Cow pox)

Virusul variolicMorfologie

cele mai voluminoase virusuri

virusul variolic măsoară aproximativ 300/170 nm

virionii sunt de formă paralelipipedică sau ovoidală StructurăVirionii sunt compuşi dintr-o anvelopă şi un nucleoid central.

Anvelopa are o structură complexă : un strat dublu lipoproteic

un complex de structuri tubulare Nucleoidul central conţine acidul nucleic viral (ADN) ce este înconjurat de o membrană dublă lipoproteică. ADN-ul viral este bicatenar, circular, covalent închis şi este flancat de doi corpi laterali care dau aspectul de "halteră".

genomul viral codifică un număr mare de proteine structurale (peste 100) şi enzime (ADN transcriptaza-ADN-dependentă, ARN-polimeraza-ADN-dependentă)

Replicare poxvirusurile se replică doar în citoplasma celulară, cu formarea de corpi de

incluziune decapsidarea se realizează cu participarea enzimelor celulei gazdă şi a enzimelor

virale ARN-polimeraza ADN-dependentă mediază transcripţia ARNm, parcurgându-se

în continuare etapele replicative ale virusurilor cu genom ADNEpidemiologie

variola - descrisă în primul secol al erei noastre, în Europa şi în Africa în jurul anului 700, iar în America în cursul secolelor XVI şi XVII

variola major endemică - eradicată în SUA în 1926 variola minor – eradicată în SUA în 1940

ultimul caz de infecţie naturală variolică – semnalat în Somalia (Africa) în 1977

ultimul caz cunoscut a fost urmarea unui accident de laborator – semnalat în oraşul Birmingham (Anglia) în 1978

la 8 mai 1980, după o perioadă de supraveghere epidemiologică intensivă de 2 ani de la apariţia ultimului caz, OMS declară variola eradicată

recomandă încetarea vaccinării antivariolice, cu excepţia cercetătorilor cu risc eradicarea variolei a fost posibilă deoarece :- omul era singurul rezervor cunoscut de virus variolic- nu există purtători asimptomatici ai virusului- virusul variolei nu determină infecţie latentă sau persistentă

Patogeneză modelul patogenic-cel al unei infecţii acute generalizate calea de pătrundere a virusului în organism –respiratorie multiplicare activă locală şi la nivelul ganglionilor regionali

diseminare pe cale limfatică şi sanguină la nivel visceral- viremia primară

diseminare la nivelul tegumentelor şi mucoaselor (dermotropismul v. variolic)- viremia secundară

perioada de incubaţie era de 10-12 zile debutul - acut, febril erupţie cutanată iniţial maculară, cu evoluţie ulterioară spre papule - vezicule -

pustule – cruste la pacienţii care supravieţuiau, se constatau cicatrici tegumentare persistente

Se deosebeau 2 forme clinice de variolă, cauzate de două tipuri virale cu diferenţe minime între ele:

variola major - cu mortalitate de peste 30% variola minor (alastrim) - formă atenuată (mortalitate sub 1%)

Virusul vaccinal folosit pentru prepararea vaccinului antivariolic, datorită cross-reactivităţii

antigenice existente între cele două virusuri Virusul variolei maimuţelor

infectează primatele în zonele ecuatoriale infecţia omului este rară şi se manifestă prin erupţie cutanată generalizată letalitatea este de aproximativ 15%

Virusul variolei bovine infecţia la om se produce prin contactul cu vaci infectate leziunile eruptive localizate pe ugerul vacilor infectate constituie sursa de infecţie

pentru om (mulgători) care dezvoltă leziuni similare pe mâini şi braţe (fără tendinţă de generalizare)

Diagnostic de laboratorInoculare în ouă embrionate- pe membrana corio-alantoidiană :

virusul variolei produce poxuri mici, pulverulente, bombate, cu contur regulat, opace

virusul vaccinal produce poxuri mari, cu contur neregulat, slab colorate

Evidenţierea incluziilor caracteristiceÎn epiteliul cornean (cornee de iepure) :

virusul variolei determină apariţia corpusculilor Guarnieri (incluzii eozinofile, înconjurate de un halou clar) - mici (1-2µ)

incluziile sunt mai mari (3-7µ) şi mai numeroase în cazul virusului vaccinal

Genul ParapoxvirusCuprinde:

virusul pseudopox

virusul Orf pseudopoxvirusurile infectează diferite specii de vite virusul Orf infectează oile şi caprele, determinând dermatite pustuloase

contagioase infecţia la om se produce prin contactul cu animale infectate şi se manifestă prin

leziuni eruptive la nivelul mâinilor şi feţei, care se vindecă spontanGenul Yatapoxvirus

virusuri ce determină infecţii la maimuţele africane (Kenya – râul Tana) par a fi transmise prin muşcături de insecte infecţia se manifestă, de obicei, printr-o singură leziune veziculară a cărei apariţie

este precedată de febră şi stare generală alterată

Genul Molluscipoxvirus

Virusul Molluscum contagiosum afectează doar omul contaminarea se realizează la nivelul unor soluţii de continuitate tegumentare,

prin contact direct cu leziunile cutanate sau pe cale sexuală produce leziuni proliferative tegumentare, cu aspect nodular, localizate cu

precădere la nivelul trunchiului leziunile devin ombilicate şi conţin un material cazeos în care se pot decela

"corpusculi molluscum“ aceştia sunt structuri ovoide, de aproximativ 30 microni diametru, conţinând un

mare număr de virioni Diagnostic de laborator

produsele patologice sunt reprezentate de conţinutul leziunilor tegumentare diagnosticul de laborator cuprinde:

-microscopie electronică-cultivare -inoculare în ouă embrionate-diagnostic serologic

Microscopie electronică- evidenţiază virionii cu morfologie şi structură caracteristicăCultivare-se realizează pe culturi celulare primare-efectul citopatic constă în focare de celule rotunde care invadează monostratul cu desprindere de pe suportInoculare în ouă embrionate-determină apariţia unor îngroşări ale membranei corioalantoidiene, cu necroze şi zone hemoragice - poxuriSerologie-testarea în dinamică a titrurilor anticorpilor neutralizanţi-teste utilizate : hemaglutino-inhibarea, reacţia de neutralizare, ELISA, RIA, imunofluorescenţăFamilia Adenoviridae

Clasificare cuprinde agenţi implicaţi în afecţiuni ale tractului respirator, gastrointestinal şi

afecţiuni oculare, grupaţi în genurile Mastadenovirus şi Aviaadenovirus pentru patologia umană prezintă importanţă genul Mastadenovirus, incluzând 6

grupe delimitate în funcţie de tropismClasificarea adenovirusurilor implicate în patologia umană Grupa Virusuri principale

(tipuri) Tropism principal

A 12, 18, 31 tract gastrointestinal

B 3, 7, 11, 16, 21, 34, 35 tract respiratortract genito-urinarconjunctiva oculară

C 1, 2, 5, 6 faringe

D 8, 9, 19, 22, 23, 30, 44, 47

tract respiratorglob oculartract uro-genital

E 4 tract respirator superiorconjunctiva oculară

F 40,41 tract gastrointestinal

Morfologie, structură-virionii au dimensiuni cuprinse între 70-90 nm şi sunt lipsiţi de anvelopăGenomul viral - ADN dublu catenar, liniar, cu o proteină terminală ataşată covalent la fiecare dintre capetele 5' ale celor două cateneCapsida - simetrie icosaedrică, find compusă din 252 de capsomere dintre care :

12 pentone - prezintă proiecţii exterioare denumite fibre (conţin antigene specifice de tip)

240 hexone - conţin antigene comune de grup Replicare

proteinele din componenţa fibrelor reacţionează cu receptorii specifici de pe suprafaţa celulelor ţintă, facilitând penetrarea virusului în celulă prin endocitoză

virusul lizează vezicula de endocitoză, după care se produce decapsidarea şi migrarea genomului viral spre nucleul celulei

concomitent cu decapsidarea se produce inhibarea sintezei proteice a celulei gazdă (efect citotoxic al proteinelor din pentone şi fibre)

replicarea ADN are loc în nucleu sub acţiunea ADN-polimerazei virale proteinele capsidale sunt produse în citoplasmă şi apoi migrează în nucleu, unde

are loc asamblarea particulei virale în cursul acestui proces, prin erori de asamblare, cantităţi variabile de proteine

capsidale şi particule virale defective se acumulează intracelular sub formă de incluziuni intranucleare

eliberarea virionului din celulă se face prin degenerescenţa şi liza acesteiaVariabilitate genetică

genomul adenovirusurilor prezintă un grad ridicat de variabilitate fapt ce explică marea diversitate a manifestărilor clinice şi epidemiologice ale diferitor serotipuri

există similitudini şi omologii între diferite grupuri de serotipuri (numite grupuri genomice – “ genomic clusters ”) care duc la recombinări genice între tulpini

în cazul subiecţilor cu status imun deficitar (SIDA) infecţiile adenovirale pot avea o gravitate ridicată ce s-ar explica prin variabilitatea genetică generatoare de tulpini recombinante

Patogeneză adenovirusurile prezintă tropism epitelial infecţiile se realizează pe cale digestivă sau aeriană în cazul infecţiilor oculare transmiterea se poate face prin apă (piscine) sau mâini

murdare după replicarea la nivelul porţii de intrare, se produce diseminarea prin

contiguitate, apoi pe cale limfatică şi sanguină -viremia acestea sunt urmate de determinări în diferite viscere aceste diseminări viscerale sunt mai probabile în cazul pacienţilor imunodeprimaţi există posibilitatea unor infecţii latente ale ţesuturilor limfoide adenoidiene,

amigdaliene aceste infecţii latente se pot reactiva prin factori imunosupresori sau infecţii

supraadăugate Sindroame clinice

Febra faringo-conjunctivală Afecţiuni respiratorii acute Conjunctivite Gastroenterite Afecţiuni uro-genitale Afecţiuni ale sistemului nervos Infecţii generalizate  

Febra faringo-conjunctivală produsă de serotipurile 3, 7, 14 asociere de faringită şi conjunctivită pe fond general febril se manifestă cel mai frecvent sub formă de epidemii în colectivităţi de copii frecvent este rezultatul transmiterii prin apa piscinelor (“conjunctivita de piscină”)

sau prin sistemele de canalizare, ducând la focare epidemiceAfecţiuni respiratorii acute

serotipurile 4 şi 7 sunt cel mai frecvent implicate faringite şi angine boala cronică - faringită şi adenopatie cervicală (mai ales la copii) pneumonii virale – evoluţie severă la copiii mici laringite bronşiolite sindroame "pertusis-like"

Conjunctivite serotipurile 8, 19 determină inflamaţie conjunctivală, palpebrală şi bulbară, uneori

cu aspect nodular serotipurile 8, 19 şi 37 sau variante intermediare ale acestora, rezultate prin

recombinări genice, produc keratoconjunctivita epidemică - favorizată de factori iritativi locali (corpi străini intraoculari)

Gastroenterite

cauzate de serotipurile din grupa F (serotipuri 40, 41), A (serotip 31), C (serotip 2) - episoade de diaree severă la copii

aceste serotipuri adenovirale ocupă locul al doilea în etiologia gastroenteritelor în patologia pediatrică (locul 1 este ocupat de rotavirusuri)

Afecţiuni uro-genitate cistite hemoragice cu evoluţie benignă, autolimitantă - serotipurile 11, 21 uretrite cervicite cu evoluţie cronică posibile afectări renale - serotipurile 14, 15

Afecţiuni ale sistemului nervos  serotipurile 3, 5, 6, 7, 12, 32 meningite meningoencefalite cu LCR clar

Infecţii generalizate la pacienţii imunocompromişi asociază pneumopatia interstiţială, meningita cu LCR clar, hepatita, nefrita cu evoluţie letală

Răspunsul imun Imunitatea umorală este reprezentată de :

- anticorpi anti-antigen comun de grup care apar la aproximativ 1 săptămână de la debut şi persistă până la 1 an- anticorpi anti-antigen specific de tip a căror persistenţă este mai îndelungată (ani de zile)

Răspunsul imun mediat celular este foarte intens.Diagnostic de laborator Izolarea se face din:

materii fecale exudat faringian exudat conjunctival urină ţesuturi prelevate prin biopsie sânge

Diagnosticul de laborator cuprinde:

examenul direct cultivarea virusului diagnosticul serologic

Examen direct se realizează prin: microscopie electronică, imunomicroscopie electronică,

imunofluorescenţă, ELISA, RIA, detectarea ADN-ului viral prin amplificare genomică (PCR), hibridizare ADN

aceste procedee sunt indicate în special în cazul tipurilor 40 şi 41 care nu sunt cultivabile în culturi celulare

Cultivare se realizează în culturi de celule umane (culturi primare umane, diploide umane,

linii celulare continue)

diagnosticul se bazează pe:-observarea efectului citopatic: aglomerări de celule mari, rotunjite cu acidifierea concomitentă a mediului-identificarea antigenelor specifice de grup (reacţia de fixare a complementului, imunofluorescenţă, ELISA) şi de tip (seroneutralizare, hemaglutinoinhibare)Serologie Decelarea anticorpilor specifici prin :

RFC seroneutralizare hemaglutinoinhibare (cu anti-seruri specifice de grup şi de tip) ELISA

Profilaxie profilaxia specifică prin vaccinare nu este de uz curent există în prezent vaccinuri vii atenuate, cu administrare orală, ce conţine

adenovirusurile tip 4 şi 7 sau 3, 4 şi 7, care sunt utilizate eficient în colectivităţi militare

sunt în derulare studii pentru realizarea de vaccinuri “ subunitare ” cu un grad de specificitate crescut (conţinând doar fragmente virale cu imunogenicitate crescută : hexone şi/sau fibre) în scopul de a preveni integrarea ADN-ului adenoviral în cel al organismului infectat

Familia Papillomaviridae

Anterior inclusă în cadrul familiei Papovaviridae, ca şi gen Papillomavirus, a fost recent clasificată ca familie separată (2000).

Clasificare

Familia include în prezent un singur gen: Papillomavirus. Agenţii acestui gen infectează atât omul cât şi animale domestice (bovine, cai,

câini) şi sălbatice (cerbi, şoareci, papagali).Morfologie, Structură

Virionii sunt de dimensiuni mici (45-55 nm.), cu aspect sferic, lipsiţi de anvelopă. Capsida icosaedrică (55 nm diametru) se compune din două proteine structurale. Genomul ADN circular, codifică 8 proteine precoce (virus-dependente) E1-E8 şi

2 proteine tardive (structurale) L1 şi L2. Transcripţia şi replicarea necesită prezenţa de factori specifici celulari (nucleari). Genomul ADN-dublu catenar, circular, superspiralat, codifică proteine ce

stimulează creşterea celulară, ceea ce poate avea ca efect fie liza celulară (în celule permisive), fie transformarea neoplazică în cazul celulelor non-permisive.

Patogeneză Papillomavirusurile prezintă tropism pentru ţesutul epitelial scuamos tegumentar

şi al membranelor mucoase. La acest nivel virusul se replică şi induce proliferarea tisulară, generând formaţiuni tumorale.

Infectarea se realizează prin contact direct (inclusiv contact sexual), la nivelul unor soluţii de continuitate chiar minime.

Replicarea virală şi expresia genică sunt dependente de gradul de diferenţiere al celulei epiteliale infectate, generând infecţii persistente în stratul bazal şi infecţii active în keratinocite.

Infecţia are, de obicei, un caracter localizat şi o evoluţie spontan regresivă. În cazul anumitor papillomavirusuri, genomul viral poate persista intracelular

(prin integrarea ADN-ului viral în genomul gazdă), cauzând recurenţe. Anumite tipuri produc displazii cu potenţial de malignizare (în asociere cu

cofactori carcinogeni).Sindroame clinice

Veruca tegumentară Leziuni produse prin infectarea suprafeţelor keratinizate la nivel palmar şi plantar. Tumori benigne ale capului şi gâtului Papiloamele bucale sunt tumori epiteliale unice, pediculate situate la nivelul

cavităţii bucale. Papiloamele laringiene sunt cele mai frecvente tumori benigne cu această

localizare. Rar, pot genera complicaţii, prin extinderea traheală cu obstrucţie aeriană consecutivă (mai ales la copii).

Nodulii genitali (condilomatoza genitală). Sunt produşi prin infectarea epiteliului scuamos de la nivelul organelor genitale

externe şi regiunii perianale. Leziuni genitale displazice, neoplazice Sunt produse prin infecţia tractului genital feminin cu anumite tipuri virale (16 şi

18). Leziunile displazice (preneoplazice) pot regresa spontan sau pot evolua spre leziuni neoplazice (carcinomul de col uterin).

Neoplazia cervicală intraepitelială – leziune precanceroasă. Cofactori carcinogeni: fumatul, alte infecţii genitale asociate (Chlamydia, Neisseria, virusuri herpetice).

Boala Bowen – afecţiune precanceroasă a tegumentelor ce poate evolua spre epitelioame spinocelulare, bazocelulare sau mixte.

Carcinomul cervical invaziv – în peste 90% dintre cazurile de carcinom cervical s-a demonstrat originea papillomavirală.

Diagnostic de laborator Papillomavirusurile nu cresc în culturi celulare.

Examenul microscopic al leziunilor Ţesuturile infectate prezintă aspecte histologice caracteristice : hiperplazie

celulară cu producerea de keratină în exces (hiperkeratoză). Celulele infectate prezintă vacuole citoplasmatice (koilocitoză). Microscopia electronică Diagnosticul se bazează pe vizualizarea virionilor sau a antigenelor virale

(imunofluorescenţă). Serologia Decelarea anticorpilor specifici antivirali nu este de uz diagnostic curent. Tehnici de biologie moleculară. Analiza cu sonde ADN - decelarea ADN viral

Profilaxie

Măsuri generale: igienă riguroasă, evitarea contactului cu leziunile tegumentare, contact sexual protejat.

Profilaxia activă: vaccinurile sunt în stadiu experimental.