DELIMITRI CONCEPTUALE

DELIMITRI CONCEPTUALE. DEFINIREA, ROLUL, FUNCIILE I TIPURILE DE FAMILII

Alturi de coal i organizaiile de tineret, familia este unul din factorii care se preocup de educaia omului. Familia exercit o influen deosebit de adnc asupra copiilor. O mare parte dintre cunotinele despre natur, societate, deprinderile igienice, obinuinele de comportament, elevul le datoreaz educaiei primite in familie. Familia ofer copilului primele informaii despre lumea ce-l ncojoar, primele norme i reguli de conduit, dar i climatul socioafectiv necesar trebuinelor i dorinelor sale.

n funcie de felul n care mama i tatl i neleg i i joac rolul n primii ani de via ai copilului, dezvoltarea psihic a acestuia poate fi stimulat, accelerat sau dimpotriv, ntrziat, frnat, fiind desfurat n maniera echilibrat, armonioas ori cu producerea unor dezechilibre i dizarmonii ce-i vor periclita mai trziu modul de relaionare cu cei din jur i integrarea normal n viaa social i profesional .

Influenele educative pe care familia le exercita asupra copiilor se pot manifesta fie direct - prin aciuni mai mult sau mai puin dirijate, fie indirect - prin modele de conduit oferite de ctre membrii familiei, precum i prin climatul psihosocial existent in familie.

Modelele de conduit oferite de prini - pe care copiii le preiau prin imitaie i nvare - precum i climatul socioafectiv in care se exercita influentele educaionale ("cei sapte ani de acasa") constituie primul model social cu o influenta hotaratoare asupra copiilor privind formarea concepiei lor despre via, a modului de comportare si relaionare n raport cu diferite norme i valori sociale. Este recunoscut faptul c strategiile educative la care se face apel in familie, mai mult sau mai puin contientizate, determin n mare msur dezvoltarea personalitii, precum i rezultatele colare ale copiilor, comportamentul lor sociomoral.

Modelul parental ideal se caracterizeaz prin nalt nivel de organizare i coeziune, echilibru, nivel nalt de adaptare i integrare, cadru relaional optim, afeciune, sprijin, colaborare, cooperare.

Ei, copiii care rsar asemenea florilor, cresc ocrotii de dragoste printeasc. Se nal vegheai de caldura familiei unde nva primele taine ale lumii nconjurtoare. Afl ce este bine i ru, cum s se poarte frumos. Apoi n primul colectiv - grdiniele - cunosc regulile jocului cu alii, bucuria victoriei sau tristeea fr nceput i fr sfrit - copilaria.

Daca vine toamna - e septembrie. Suna prirnul clopotel care vesteste scoala, in care copilul crescut in familie va fi instruit pentru viata. Parintii si educatorii contribuie, in stransa colaborare, la ridicarea nivelului instructiv educativ ai elevului integrat in colectiv.

Reusita acestei actiuni presupune insa o cunoastere speciala a fiecarui copil. El trebuie urmarit permanent si profund, sub toate aspectele personalitii lui.

Factorul decisiv n succesul scolar il reprezinta raportarea corecta a realitatii n existenta activitatii comune familie - scoala. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare a responsabilitatilor individuale si colective, n concordanta deplina cu preocuparile, interesele, deprinderile si aptitudinile fiecarui copil.

Interactiunea factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice determina un anumit nivel al acesteia cu care prescolarul intra n mediul diferit dar curnd la fel de cald ca si cel familial, mediul gradiniei, iar apoi mediul colar. 1.1.Conceptul de familie

Conceptul de familie apare n vocabularul timpurilor ndeprtate pe filiera latin, de la complexul termen famulus care, in prima faza, desemna sclavii apartinnd cetateanului roman, iar, mai tarziu, s-a extins si asupra persoanelor aflate sub stapanirea lui,

respectiv asupra descendentilor si sotiei acestuia.

Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamentala in toate societatile. Familia este un grup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin sange, origine, casatorie sau adoptie care impartasesc responsabilitatea primara pentru reproducerea si ingrijirea membrilor societatii.

Familia este un grup de persoane constituit pe baza unor legturi de cstorie, de snge prin adopie. Este legtura dintre so i soie, mama i tat, ntre prini i copii, frai, i surori. Familia elementar (nuclear) reprezint grupul format din tat, mam i descendenii imediai(copiilor). Copilul stabilete primele relaii i experiene sociale cu prinii i fraii si, deci n familie. Prinii, familia joac un rol foarte important n socializarea i formarea copiilor: n familie copilul vine pentru prima dat n contact cu noiunile de responsabilitate,datorie, norm, interdicie. Integrarea lui va fi mai uoar dac va nelege de timpuriu c alturi de drepturi i revin i anumite responsabiliti.

Nu toate familiile si nteleg rolul n acelasi fel. De aceea, diversitatea de formule familiale nu depinde numai de activitatea parintilor, ci rezulta, de asemenea si din structura mediului. Toate preocuparile, framntarile, ambitiile parintilor uneori flancate de bunici, unchi si matusi converg spre copil, l coplesesc, l strivesc. Cnd prea multa lume se amesteca sa-si dea cu parerea asupra felului cum trebuie crescut un copil, rezultatul este si mai rau dect daca nimeni nu s-ar ngriji de el, chiar daca printre aceste numeroase pareri, sunt si unele ntru totul rationale

1.2. Rolul familiei

Elisabeta Stnciulescu afirm, ntr-un foarte laborios studiu despre educaia familial, c funcia educativ a familiei este de dat recent. Pn de curnd, prinii erau cvasi-indifereni fa de proprii copii, pe care i plasau unor instane externe (doic, la vrstele fragede, sau, n adolescen, n ale familii). De fapt, socializarea era realizat de ntreaga societate, cu care familia nu se afla n discontinuitate. Ba, dimpotriv, ntre societate i familie exista o coeren perfect, dat de extrapolarea valorilor familiale n cadrul societii lrgite i de interiorizarea valorilor publice n spaiul familial. Simbioza era aproape desvrit.

Pedagogia, ca s folosim un termen care doar de curnd a cptat aura tiinific cu care se mndrete astzi, era un fenomen difuz i implicit. Familia nu trebuia s-i educe membrii pentru a-i transforma n fiine sociale; ei se nteau n societate ntruct erau membrii ai unei familii. Cele mai semnificative instane ale socializrii erau constituite de riturile de trecere, care integrau indivizii n corpurile sociale, fcndu-i indistinci n cadrul acestora, conformi cu anumite modele superioare naturii umane

Pentru unii autori, rolul educativ al familiei este o descoperire a societilor moderne contraceptive, fiind legat de apariia sentimentului copilriei i a sentimentului familiei.

Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului, din urmatoarele puncte de vedere : fizic, intelectual, moral si estetic.

1.2.1. Rolul familiei din punct de vedere fizic

Familia se preocup de dezvoltarea fizic a copiilor. Ea asigura hrana si imbracamintea copiilor, ii fereste de pericole, le lasa timp de joaca, le creaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari pozitive asupra dezvoltarii sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunastarea organismului. In perioada pubertatii, schimbarile fiziologice produse in organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizica a copilului; prin indrumari perseverente si afectuoase, prin modificarea regimului de odihna, prin crearea unor noi deprinderi igienice,

familia le va putea rezolva la timpul potrivit. 1.2.2. Rolul familiei sub aspect intelectual

In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul. Volumul, precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa de parinti in aceasta directie. Ca prim factor educativ, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le putea intelege. Copiii pun cele mai multe intrebari in jurul varstei de 3-6 ani, iar parintii ii ajuta sa-ti insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de corect si exact. In perioada scolara mica, familia vine in sprijinul scolii, sustinand "gustul de citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozitatii copilului de a citi, prin cumpararea unor carti care sa puna bazele unei mici biblioteci. In preadolescenta este posibila o deviere de la subiectele strict legate de scoala sau indicate varstei fragede; astfel, datoria parintilor este de a indruma copilul sa citeasca ceea ce corespunde varstei sale. Dorinta de lectura poate deveni excesiva, copilul sacrificand astfel orele de somn. Parintii trebuie sa-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite scolare, carti de lectura, manuale scolare etc., cat si niste conditii bune de munca: un birou, un computer si nu in ultimul rand liniste pentru a se putea concentra. Parintii trebuie sa-si ajute copiii la invatatura; ajutorul trebuie limitat la o indrumare sau sprijin, nefiind indicat sa efectueze temele copiilor. Cu timpul, parintii se vor limita la controlarea temelor de casa si a carnetului de note. Deci, atitudinea parintilor trebuie sa fie una de mijloc: sa nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici sa nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia. 1.2.3.Rolul familiei din punct de vedere moral

Educatia morala a copiilor. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportamant: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, ordinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil, sa fie un bun coleg si prieten.Capacitatea de empatizare este o componenta important a adoptrii i executrii rolurilor paternale, care permit armonizarea interrelatiilor familiale. Abilitatea empatica faciliteaz intercomunicarea n modelul familial, scurtcircuitnd adesea canalele informaionale verbale si conferind comunicrii un grad de identitate, identificare si transfer afectiv unic, autentic si original.

1.2.4. Rolul familiei sub aspect estetic

Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor, verdele campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.). Mijloacele mass-media si in mod special televiziunea exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice. Nu se poate vorbi despre o influenta strict pozitiva sau strict negativa; pe de o parte exista numeroase emisiuni culturale, de imbogatire a cunostintelor, dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ. Parintii trebuie sa controleze atat timpul pe care copilul il petrece in fata televizorului cat si emisiunile pe care le urmareste. In unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseste cu desavarsire, iar in altele aceasta este exagerata. Daca copilul nu are aptitudini si nici placere pentru diferite arte (balet, muzica, teatru etc.), parintii trebuie sa respecte opiunea copilului.

n nelesul cel mai larg, educaia este un proces care ncepe chiar cnd individul se desprinde biologic de mam se ncheie odat cu viaa. n mediul familial copilul face primii pai pe drumul integrrii sale sociale. Familia, ca factor educaional, acioneaz n cea mai mare msur n fazele de nceput ale ontogenezei, calitatea achiziiilor psihocognitive, pshihoafective i psihomotorii realizate n aceast perioad, condiioneaz fundamental calitatea achiziiilor psiho comportamentale ulterioare. Potrivit lui A. Berge, fiecare copil este, n mic, oglinda mediului sau familial, astfel nct, mediul familial actioneaza concomitent printr-un fel de osmoza si prin imaginile pe care le prezinta copilului pentru a-l ajuta sa se ncadreze n existenta si sa se dezvolte dupa modelul celor care-l nconjoara si cu care el este n mod firesc nclinat sa se identifice. ntr-un mediu dizarmonic, este evident mai dificil pentru individ sa-si gaseasca unitatea interioara.

1.3. Funciile familiei Funcia biologic- const n perpetuarea speciei umane prin procrearea i creterea copiilor, condiie primordial a existenei societii. Capacitatea fiinei umane de a avea urai este singura ei revan asupra morii. Familia este o realitate biologic, determinat de uniunea dintre brbat i femeie i prin procreaie asigur perpetuarea speciei umane fr de care nu se concepe societatea, copiii constituind, n cadrul familiei, un puternic factor de coeziune, de echilibru moral, de bucurie i ncredere ntre soi. Cu toate acestea, hotrrea cuplului de a avea copii este una personal, determinat de realitile social-economice specifice fiecrei etape de dezvoltare a societii.

Funcia psiho-afectiv Potrivit acestei funcii familia confer individului sentimentul de siguran, l ajut s depeasc obstacolele, s dobndeasc echilibrul emoional. n familie, individul gsete cldura sufleteasc de care atta nevoie.

Funcia economic const n crearea condiiilor materiale necesare vieii i dezvoltrii membrilor familiei. Familia trebuie s acumuleze bunurile i veniturile necesare membrilor ei. Aceast funcie difer de la o societate la alta i se concretizeaz n interesele comune determinate de: regimul juridic al comunitii de bunuri, obligaia legal de ntreinere ntre membrii familiei, solidaritatea acestora n ajutorul acordat membrilor de familie aflai n nevoie din cauza incapacitii de a muncii.

Funcia educativ se refer la faptul c familia are un rol foarte important n transmiterea limbii, a obiceiurilor, a modelelor comportamentale, urmailor ei. n familie, copilul nva s se aprecieze pe sine i pe ceilali, deprinde un anumit mod de via, vine n contact cu valorile i normele societii. Familia joac un rol important n educaia civic a copiilor.

Familia a avut n toate timpurile un rol important n educaia copiilor. n familie se dobndesc primele noiuni despre moral, se imprim copilului reguli i deprinderi, principii ce constituie fundamentul pe care se formeaz personalitatea omului matur.Educaia n familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilateral i armonioas. Prinii sunt datori s creasc copilul, s se ngrijeasc de sntatea, educaia nvtura i pregtirea profesional a acestuia.

Aceast funcie are ca finalitate integrarea eficient a individului n societate, acest lucru realizndu-se prin formarea dup un anumit ideal de personalitate. Ea nu se mrginete s tind la asigurarea unui sistem de tehnici n relaiile dintre individ i societate care s dea acesteia din urm minimul de stabilitate necesar pentru conservarea ei, ci urmrete crearea de individualiti bine pregtite, care s aduc o contribuie maxim la transformarea i la progresul societii.

1.4.Familia- un bun mediu educativ? Titlul acestui subcapitol este conceput sub forma unei intrebari, care nu a fost pusa fara a sugera un lucru foarte des intalnit: existenta unor tipuri de familie care nu reprezinta un bun mediu educativ.Familia trebuie sa fie un colectiv sanatos, adica in componenta sa sa existe toti membrii care alcatuiesc in mod normal un asemenea colectiv (doi parinti), intre acestia sa fie relatii de intelegere, respect, intrajutorare, sa traiasca in deplina armonie, sa duca o viata cinstita, onesta. Opiniile celor doi parinti referitoare la copil trebuie sa fie convergente iar parintii trebuie sa fie un bun exemplu, avand in vedere cat de puternic este spiritul de imitatie la copii. In comparatie cu familia cu un singur copil, familia cu mai multi copii reprezinta un mediu educativ mai bun. Daca copilul este singur la parinti el tinde sa fie mofturos, egoist, capricios datorita parintilor care doresc sa-i faca toate poftele. In familiile cu mai multi copii, afectiunea parintilor se indreapta catre toti copiii. Parintii trebuie sa aiba o autoritate asupra copilului. Aceasta autoritate nu trebuie obtinuta cu ajutorul pedepselor sau a violentei si nici printr-un exces de bunatate si satisfacerea oricarei dorinte. "Adevarata autoritate deriva din exigenta parintilor fata de comportarea copiilor, imbinata cu respectul fata de acestia". Copilul trebuie sa simta iubirea pe care parintii i-o poarta, dar este necesar sa stie ca nu-i vor ingadui orice capriciu. "Dragostea este astfel nu numai cheagul familiei, ci si calea cea mai eficienta a educatiei, dar numai daca ea e potrivita si cu masura".

Nu in ultimul rand, "pentru a fi un bun mediu educativ, familia trebuie sa aiba o situatie economica apta sa satisfaca trebuintele de prim ordin ale membrilor sai". A educa un copil nu este un lucru atat de usor. Unii parinti, avand conceptii invechite, cred ca ei stiu cel mai bine sa-si educe copilul, neacceptand sfaturi din exterior. In prezent, exista o multime de carti, filme si emisiuni special realizate pentru indrumarea pedagogica a parintilor.

Familia care nu reprezinta un bun mediu educativa)Familia descompusa - familia care ramane descompusa in urma unui divort sau a unui deces, nu este un mediu educativ ideal. Dar totusi conditia de viata a copilului orfan de un parinte depinde foarte mult de puterea de dragoste a celui ramas, care poate compensa dragostea celui disparut. In trecut divortul era extrem de daunator pentru copii. Cercetarile actuale par sa indice ca copiii se simt mai bine daca parintii nefericiti divorteaza decat daca stau impreuna intr-o atmosfera de furie, amaraciune, violenta si ura.

b) Familia reconstituita - Recasatorirea creeaza o familie reconstituita sau combinata formata din doi parinti, din care cel putin unul aduce in aceasta unitate familiala noua unul sau mai multi copii dintr-o casatorie anterioara.

Cuvintele mama mastera si tata vitreg sunt deja expresii peiorative. Atunci cand copiii provin din doua familii diferite, mama va proteja pe ai sai, iar tatal pe ai lui, plangandu-se fiecare impotriva copiilor celuilalt.

In acest context merita sa ne punem cateva semne de intrebare: Cine asigura disciplina in aceasta familie? Dar educatia? Care sunt indatoririle parintelui biologic caruia i s-a luat copilul? Ce autoritate are acesta? Raspunsul la aceste intrebari variaza de la caz la caz.

c) Violenta in familie este un fenomen ce ia amploare. Maltratarea partenerului si a copiilor are loc in toate clasele sociale, dar posibilitatea maltratarii creste o data cu problemele financiare.

Cazurile de maltratare a copiilor sunt in crestere. "Ca si in cazul maltratarii unuia dintre soti, sunt responsabili mai ales barbatii. In multe cazuri, cei care maltrateaza au fost maltratati in copilarie, astfel perpetuand un ciclu de violenta". Copiii maltratati sunt frustrati de dragoste, pierd bucuria de dragoste si intelegere a semenilor, sanatatea lor psihica fiind pusa la indoiala.

d) Alte cazuri in care familia nu este un bun mediu educativ: - Certurile si neintelegerile dintre parinti au efecte traumatizante asupra copiilor. - Divergentele dintre parinti cu privire la masurile educative au urmari negative asupra educatiei. - Daca parintii mint, fura, injura, sunt necinstiti, in cele mai multe cazuri copilul va imita comportamentul acestora.

In concluzie, as putea motiva alegerea acestei teme: Am dorit sa demonstrez intr-un fel sau altul faptul ca nu este neaparata nevoie de o familie cu doi parinti pentru a fi copilul fericit. Dupa cum am citat si din cartea lui Norman Goodman, copiii sunt mult mai fericiti daca cei doi parinti care au permanent neintelegeri, divorteaza. Deci, chiar daca familia este completa, dar climatul moral din ea lasa de dorit, ea nu poate constitui un bun mediu educativ.Fiecare familie isi are specificul ei dat de nivelul material, cultural, de mostenirea de cunostinte in domeniul educational pe care cei doi parinti o au de la familiile de apartenenta ( conceptii, deprinderi, credinta etc ).

I.5.Stilurile educative parentale i reuita colar

Stilul educativ parental constituie un factor al socializrii copilului, avndu-se n vedere caracterul bilateral al relaiei cu prinii. Astfel, este important pentru dezvoltarea copilului ceea ce prinii ofer acestuia, precum i ceea ce copilul le ofer lor; orientarea atitudinilor, reprezentrilor copilului i a comportamentelor sale; construirea identitii copilului; favorizeaz emergena sentimentului valorii personale (stima de sine) i al eficacitii n procesul lurii autonome a deciziilor;

Stilul parental influeneaz dezvoltarea copilului ns practicarea unui stil sau a altuia este determinat de maniera n care grupul familial reacioneaz i evolueaz.

Prinii pot adopta stiluri parentale diferite, contradictorii sau complementare. Sunt situaii rar ntlnite care i determin pe prini s gestioneze conflictele aprute ntre ei, s-i regleze diferenele dintre ei, att n ceea ce privete stilurile adoptate imediat sau de-a lungul timpului, ct i n ceea ce privete sensul i valoarea acordate acestor practici educative i situaiilor n care se nscriu.

Literatura de specialitate descrie diferite tipologii ale stilurilor parentale, prezentnd caracteristici ale fiecrui tip. Acestea au rol informativ pentru prini, ei recunoscndu-se ntr-o form sau alta. Desigur c, adesea, este apreciat acel stil parental practicat de adult, acesta putnd aduce oricnd argumente privind eficiena acestuia n educaia propriului copil. De fapt, sunt argumente aduse n favoarea printelui i nicidecum n favoarea dezvoltrii copilului.

Pentru elaborarea lucrrii prezente, au fost luate n considerare trei stiluri parentale: permisiv, democratic i autoritar. Se cuvine ns a prezenta i sinteza caracteristicilor stilului de respingere/neglijare. Dup cum nsi denumirea acestui stil o indic, nu se pot pune n discuie valenele pozitive pentru dezvoltarea personalitii copilului.

Stilul parental de respingere/neglijare este apreciat ca stil parental indiferent datorit lipsei de implicare emoional i de control asupra copilului. Prinii i copiii sunt angajai frecvent n cercuri vicioase de interaciune, n cadrul crora copiii au rol de juctori. Comportamentele pe care le manifest n vederea prevenirii reaciilor abuzive ale prinilor, i fac pe acetia s cread c i-au determinat pe copii sa se supun, indiferent de mijloace.

Stilul parental autoritarist presupune limite nalte i dragoste sczut. i un printe autoritar i iubete copilul ns el pune accent pe disciplina aciunii i nu pe disciplina relaiei.

Prinii autoritariti promoveaz supunerea i respectul. Nu negociaz reguli i treburi casnice. Pedeapsa constituie fora extern, cu ajutorul creia prinii controleaz. Acetia confund disciplina cu pedeapsa. Aceti prini au tendina de a folosi btaia ca metod de for extern. Totui, se cunoate faptul c btaia reprezint un act de violen i de agresivitate, fiind n detrimentul dezvoltrii sntoase a copilului.

Este adevrat c btaia oprete temporar comportamentul inacceptabil al copilului; copilul se afl n atenia printelui, fcndu-l pe acesta s se simt mai puternic; totodat, prinii se pot ntoarce la activitile desfurate nainte de incident i simt c au procedat corect.

ns, prin btaie, copilul este rnit, simte durere, furie mpotriva adultului, simte team fa de cel care l-a btut, nva c dragostea rnete, c lovirea este o metod de rezolvare a conflictului, se concentreaz asupra tririlor sale afective i nu pe comportamentul care a provocat pedeapsa. Lista argumentelor contra btii continu cu faptul c cel mic nva s mint i s pcleasc pentru a evita btaia, nva s-i exprime furia sau frustrarea prin aciuni violente; de asemenea, stima de sine a copilului va fi mult redus, legtura printe-copil va fi mult slbit.

Blocarea comunicrii dintre printe i copil constituie un efect dezastruos al btii. n locul pedepsei, exist o serie de alternative ce pot defini o atitudine decent, respectuoas fa de copil: cutarea nevoilor ascunse, oferirea de informaii i explicaii, schimbarea mediului, gsirea unor alternative acceptabile, mici concesii, comunicarea propriilor sentimente, participarea la jocul copiilor.

Stilul parental permisiv caracterizeaz prinii care sunt de acord cu nevoile de dezvoltare i emoionale ale copiilor lor, dar au dificulti n stabilirea de limite ferme. Caracteristica de baz a acestor prini este inconsecvena. n activitatea lor educativ, ei sunt cnd prea severi, cnd inadmisibil de ngduitori cu comportarea copilului. Aceast atitudine parental l deruteaz pe copil, el nu mai tie ce s cread i se afl ntr-o continu stare de ateptare. n plus, copiii au o comportare oscilant, lipsindu-le orice posibilitate de a-i forma deprinderi mai stabile de conduit.

Astfel de-a lungul timpului, copiii nva s i manipuleze prinii pentru a fi lsai s fac ceea ce vor. i manipuleaz pentru c pot i pentru c prinii permisivi, i las. Copiii dobndesc un fals sentiment de control asupra adulilor, care dezvolt comportamentul lor manipulator.

O alt consecin negativ a permisivitii parentale, pentru prini, const n faptul c sfresc prin a deveni sclavi i martiri n faa copiilor lor. Stabilirea de limite inconsecvente este un simptom al inabilitii de astabili limite clare pentru sine. Asemenea prini nu au grij de ei sau nu se valorizeaz suficient. Au grij de oricine altcineva n afar de ei, considernd c acesta este comportamentul unui bun printe. ntruct lucrurile nu stau chiar aa, este nevoie ca printele permisiv s i regleze tririle emoionale nainte de a ncerca s i pese de altcineva, s i foloseasc punctele tari ale comunicrii pentru a stabili limite mai clare.

Comunicarea deschis este decisiv. Este nevoie ca prinii s fie cei mai importani asculttori ai copilului lor i s fie cei care le apreciaz realizrile i eforturile fr exagerri.

Stilul parental democratic/echilibrat are la baz egalitatea i ncrederea. Principiile dup care se ghideaz prinii democratici se refer la promovarea binelui i rului, apelnd la puterea exemplului i a explicaiilor, considerarea disciplinei ca fiind diferit de pedeaps, asumarea responsabilitii i a consecinelor propriilor fapte, ncurajarea iniiativei copiilor n ncercarea de noi activiti i de soluionare a problemelor.

Dup cum se poate observa, aceste principii ofer independen i responsabilitate copilului.

Este adevrat c gsirea unui echilibru ntre dragoste i stabilirea limitelor este o sarcin nu att riscant, ct mai ales dificil, ns este necesar i posibil de ndeplinit.

Integrarea colar presupune un nivel corespunztor al dezvoltrii cognitive i al abilitilor motrice, precum i o anumit implicare emoional a individului: ncredere, sentiment de securitate, respectul de sine, respectul fa de ceilali.

Referitor la atitudinea fata de cresterea si educatia copilului s-a constatat existenta mai multor tipuri de familii.

a) Familia foarte protectoareSe caracterizeaza prin stabilitate, rapiditatea cu care rezolva toate cerintele copilului, pe care le considera intotdeauna priotitati. Parintii renunta la rezolvarea propriilor nevoi, chiar daca sunt importante. Vad totul prin prisma satisfacerii cerintelor copilului, si ceea ce este cu adevarat daunator, vad numai aspectele pozitive din comportramentul copilului. Cedeaza usor la rugamintile acestora, ii degreveaza de sarcini, parintii fac totul in locul lor. Copiii nu respecta niciun fel de reguli, stiu doar sa ceara, li se pare ca li se cuvine totul fara sa faca nimic. Nu-si asuma responsabilitati, nu vor fi capabiliu sa ia hotarari, vor astepta totul de la parinti, se vor maturiza greu.b)Familia autoritaraTraseaza drumul considerat corect pentru copil si ii sanctioneaza orice abatere. Parintii nu sunt realisti in privinta posibilitatilor copilului, ii stabileste standarde prea inalte, astfel ca nivelul realizarilor este mereu sub nivelul asteptarilor. Sanctioneaza chiar si greselile minore, nu-l incurajeaza pe copil, nu-si arata afectiunea, adopta un stil militaros, gasesc intotdeauna ceva de criticat, chiar si cand copilul face ceva bun. Nu pot accepta ca nimeni nu este perfect, de cele mai multe ori transforma conversatia intr-un interogatoriu. Copiii crescuti in astfel de familii de obicei sunt timizi, le este teama sa ia hotarari, sunt timorati, sau dimpotriva, devin la randul lor autoritari si critici.

c)Familia interactivaMembrii familiei isi petrec mult timp impreuna, rezolva sarcini ce tin de scoala dar si de familie, se distreaza dar si muncesc impreuna. Au incredere unii in altii, fiecare tine seama de parerile celuilat. Iau hotatari prin consultare. Nu transforma esecurile in tragedii. Relatiile dintre parinte-copil sunt de prietenie. Exista si riscul ca astfel de parinti sa-si piarda din autoritate, sa fie manipulati de catre copii pentru ca au prea mare incredere in ei. Este bine sa se stabileasca niste limite intre prietenie si autoritate, altfel rezultatele obtinute s-ar putea sa fie total diferite de cele asteptate. Copilul trebuie sa perceapa prietenia cu adultul ca pe o dovada de incredere si nu ca pe o dovada de slabiciune.

d) Familia indulgentaAcesti parinti le asigura copiilor tot ce este necesar, dar le dau libertate deplina. Unii fac acest lucru pentru ca vor sa aiba niste copii cu personalitati puternice, independenti, "descurcareti". De cate ori nu auzim parinti spunand ca "e bine sa aiba copilul si tupeu, sa nu-l calce toti in picioare", considerand ca traim intr-o societate in care tupeul este necesar. Din pacate, acest tupeu se va manifesta in primul rand fata de parinti, iar in societate exista o autoreglare care, intr-un final va elimina persoanele cu acest fel de comportament. Alti parinti sunt indulgenti din comoditate , pur si simplu. Ei fug de responsabilitatea de parinte sub pretextul ca sunt foarte ocupati, considera suficienta asigurarea partii materiale. Copiii crescuti in astfel de familii vor fi la fel de indiferenti fata de ceea ce se petrece in jurul lor, nu-si fac temele, nu-i preocupa viitorul.

Indiferent din ce tip de familie facem parte sa nu uitam ca totul este perfectibil, ca educatia este un act permanent, ca in timp ce educam copilul ne si autoeducm.

M. Golu, Dinamica personalitii, Ed. Geneze, Bucuresti, 1993, p.140

M. Golu, op.cit, p.144

M. Debesse, Psihologia copilului de la nastere la adolescenta, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1970, p.285

I. Mitrofan, N. Mitrofan, Familia de la Ala Z,, Ed. stiintifica, Bucuresti 1991, p.134

A. Berge, citat de Maurice Debesee, op. cit., p.288

PAGE 16