faithworksROM.pdf

CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ | CHUCK HAYES

pag 2

CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ

Chuck Hayes

Copyright © Chuck Hayes, 2016. Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă şi prin orice mijloace – electronice, mecanice, prin foto-copiere, microfilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepţia unor citate scurte în recenzii, fără permisiunea prealabilă a deţinătorului drepturi-lor de autor.

Publicată în original în limba engleză sub titlul Faith Without Works is Dead.

TRADUCEREA

Traducerea în limba română a fost realizată de Societatea Misionară Coresi (www.coresi.org). Societatea Misionară Coresi nu susţine în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce şi/sau publică. Tradus cu permisiune.

Dacă nu este altfel menţionat în text, citatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu 1932, ediţia revizuită.

DESIGN

Coperta - Societatea Misionară Coresi & Christian Editing Services.

Redactarea în format electronic (pentru ediţia în limba română) – So-cietatea Misionară Coresi (www.coresi.org)

Alte broşuri în Seria Credinţei:

Credinţa Vine în Urma Auzirii

Credinţa care Biruieşte (în curând)


pag 3


Chuck Hayes


pag 4


pag 5

CUPRINS

Evanghelia (Vestea Bună) ......................................................................... 7

Către cititor ............................................................................................... 9

Credinţa fără fapte este moartă ............................................................. 11

Dacă spune cineva? ................................................................................... 12

Ce sunt faptele bune? ............................................................................... 13

Putem spune același lucru și despre noi? ............................................... 14

Credința fără fapte este moartă .............................................................. 15

Credința trebuie să producă fapte bune ................................................ 16

Credința nu este niciodată singură .......................................................... 17

Concluzie ................................................................................................... 18

Ce cred eu ................................................................................................ 21

Cele Cinci Sola ale Reformei Protestante ............................................... 21

Cele Cinci Teze ale Calvinismului (T.U.L.I.P.) ....................................... 22


pag 6


pag 7

EVANGHELIA (VESTEA BUNĂ)

X

Dumnezeu, Tatăl, a demonstrat bogăția harului Lui și dragos-tea față de omenirea păcătoasă prin trimiterea în lume a Fiului Său, Cuvântul veșnic, preexistent, care S-a făcut om. Misiunea Lui a fost clară: El și-a dat viața pe crucea de la Calvar pentru a satisface mânia Tatălui și a ispăși păcatele poporului Lui. După trei zile, El a înviat din morți. Învierea este cu adevărat o realitate istorică! Oricine aude mesajul Evangheliei, socotește costul și răspunde cu pocăință și credință în Isus Hristos ca Domn și Mâ-ntuitor are viața veșnică. Aceasta este vestea bună!


pag 8


pag 9

CĂTRE CITITOR

X

Dragă cititorule,

Acum că cealaltă carte, Credința Vine în Urma Auzirii, cir-culă în jurul globului, am simțit că este momentul pentru urmă-toarea broșură, care face parte din ceea ce s-a transformat acum Seria Credinței – un grup de broșuri ușoare de citit, destinate ex-plicării naturii și efectelor credinței autentice. Și ce altceva ar completa mai bine Credința Vine în Urma Auzirii, decât să tratăm acum relația dintre credința adevărată, care produce fapte bune, și credința moartă care nu face acest lucru?

Până la vârsta de 33 de ani, aveam o credință moartă. Altfel spus, credința mea în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor era inu-tilă. De ce? Pentru că ea nu se dovedea în faptele mele. Cu toate acestea, eram deplin convins că sunt creștin. Dar Iacov mi-ar fi spus, „Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?” (Iacov 2:20). În aceasta stă scopul pentru care am scris Credința Fără Fapte Este Moartă.

Mă tem că mulți au o credință în persoana și lucrarea lui Isus Hristos, dar, la fel ca și mărturia mea de mai sus, ei nu dove-desc această credință prin faptele lor. Și poate că, dragă citito-rule, după vrei după ce vei parcurge următoarele pagini, vei de-scoperi că și credința ta este cu adevărat moartă. Dacă așa stau


pag 10

lucurile, atunci poate să existe “bucurie în cer” (Luca 15:7) pentru pocăința și credința ta în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor – pentru prima dată în viața ta!

Chuck Hayes


pag 11


X

La puțin timp după trecerea uraganului Katrina în 2005, am călătorit împreună cu un prieten într-un oraș de lângă New Or-leans, Louisiana, pentru o călătorie scurtă de misiune. În timp ce eram acolo, am fost martor ocular la dezastrul cauzat de acea acel uragan de categoria 3. Disperați după hrană, apă, îmbrăcă-minte și adăpost, persoanele evacuate au umplut orașele și chiar statele învecinate pentru a-și căuta refugiu. Mulți au arătat com-pasiune față de acești supraviețuitori cu inimile zdrobite, dar alții – inclusiv anumite biserici – nu au făcut acest lucru.

Nu voi uita niciodată o conversație pe care am avut-o cu un pastor din zona aceea. Pe când stăteam în biroul lui, am făcut următoarea remarcă, “Am observat că unele din biserici și-au în-chis ușile și nu i-au ajutat pe acești sărmani”.

Acel pastor m-a privit cu un regret adânc și explicat că, „unele biserici refuză să-și deschidă ușile de ajutor. Mă tem că pentru acestea, Iacov a spus, ,Credința fără fapte este moartă’” (Iacov 2:20).


pag 12

Dacă spune cineva?

Adresându-se audienței sale predominant iudeo-creștină (Iacov 1:1), Iacov, fratele lui Isus, liderul bisericii din Ierusalim, și autorul Epistolei care îi poartă numele, i-a provocat spunând, „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă sin-guri” (Iacov 1:22). Nu era suficient ca ei să audă Cuvântul, ci tre-buiau să îl asculte sau să îl împlinească! Dacă ei persistau în îm-plinirea Cuvântului, aveau să fie binecuvântați (Iacov 1:25; Ioan 13:17). Dar dacă continuau doar în auzirea lui, atunci riscau să se amăgească singuri.

Se pare că cineva se potrivea perfect descrierii celui de-al doilea caz, căci Iacov a întrebat, „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?” (Iacov 2:14). Acest om, căruia nu-i este dat numele, „spune că are credință” în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor – adică el crede adevărurile despre dumnezeirea Lui, despre autoritatea Lui suverană, despre moartea Lui ispășitoare, despre îngroparea și învierea Lui. Iacov, totuși, nu spunea că acel om avea o credință autentică, ci despre faptul că spunea că avea credință. Aici avem de-a face cu o diferență cu implicații veșnice (v. Matei 7:21-23; 1Ioan 1:6, 8, 10)!

Așadar, ce anume l-a împins pe Iacov să chestioneze cre-dința acestui om? Ce anume ne împinge pe fiecare dintre noi să punem sub semnul întrebării credința cuiva? Ei bine, acel om nu aducea nici o dovadă vizibilă a credinței lui, prin faptele lui. El era un om care asculta cu urechea, dar nu era și împlinitor cu fapta. De aceea, Iacov pune întrebarea, “poate această credință să îl mântuiască?” Cu alte cuvinte, poate acest fel de credință, care nu


pag 13

produce fapte bune, să mântuiască această persoană fără nume? Categoric nu!

Ce sunt faptele bune?

Așadar, pentru că există posibilitatea reală a amăgirii de sine, Iacov explică în context ce înseamnă fapte bune: „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: ‚Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!’ fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?” (Iacov 2:15-16).

Se pare că, atunci când un frate sau o soră Hristos avea nevoie de îmbrăcăminte și hrană, acea persoană fără nume care „spunea că are credința”, a refuzat „să le dea cele trebuincioase trupului” (Iacov 2:14, 16). Astfel, „faptele” pe care Iacov le avea în minte și care lipseau în mod evident din viața acestui om erau faptele caracteristice compasiunii1. În mod regretabil, credința acelui om nu producea felul de fapte bune care să reflecte viața lui Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor... Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi” (Mat. 9:36; 14:14).

Isus a avut constant „milă” față de nevoile spirituale și practice ale oamenilor. Acel om, însă, nu era. Simpla lui exprimare a simpatiei, „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” (Iacov 2:16), lipsită de acțiune, era inadecvată! Din acest motiv, Iacov și-

1 Alte „fapte bune”, atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ, menţionate în Epistola lui Iacov includ: atitudinea pozitivă în încercări (Iacov 1:2-4 şi 12-20; 5:7-12); perspectiva corectă asupra bogăţiei şi sărăciei (Iacov 1:9-11; 2:1-13; 5:1-6); stăpânirea limbii (Iacov 1:26; 3:1-12); protejarea şi ajutorarea orfanilor şi a văduvelor (Iacov 1:27); înţelepciunea (Iacov 3:13-18); evitarea trăirii lumeşti (Iacov 1:27; 4:4); smerenia (Iacov 4:7-10); judecata nedreaptă (Iacov 4:11-12); lăudăroşia (Iacov 4:13-17); rugăciunea fierbinte (Iacov 5:13-18) şi evanghelizarea şi apărarea credinţei (apologetica) (Iacov 5:19-20).


pag 14

a reiterat avertismentul în 2:17: „Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi”.

Putem spune același lucru și despre noi?

Plecând de la fundamentul exprimat în versetul 17, unde Iacov a susținut cu tărie faptul că o credință adevărată nu poate fi niciodată lipsită de fapte, el a subliniat apoi această poziție, anume că o credință autentică trebuie să producă fapte: „Dar va zice cineva: ‚Tu ai credinţa, şi eu am faptele’. ‚Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele’” (Iacov 2:18).

Atât pentru acel om necunoscut, cât și pentru oricine al-tcineva care vrea să separe credința de faptele bune, concluzia lui Iacov a fost aceeași: „îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele” (Iacov 2:18b). Credința lui Iacov a produs în mod consecvent, chiar dacă nu într-un mod perfect, fapte bune, inclusiv fapte care exprimă compasiunea. Putem să spunem același lucru și despre noi? Înainte de a răspunde, ia aminte la aceste date statistice ulu-itoare:

• Conform Joshua Project (www.joshuaproject.net), în lume încă există peste 6000 de grupuri etnice lipsite de acces la Evanghelie.

• Conform Wycliffe Bible Translators (www.wycliffe.org), aproape 180 milioane de oameni nu au Biblia tradusă în limba lor.

• Conform Compassion International (www.compassion.com), 700 de milioane de oameni sunt afectați de sărăcie pe plan global.


pag 15

• Conform USA Today (www.usatoday.com), în lume există peste 245 milioane de văduve, dintre care 115 milioane trăiesc în sărăcie.

• Conform World Orphans (www.worldorphans.org), în lume există 153 milioane de orfani, majoritatea dintre ei ajungând în această situație din cauza sărăciei.

Având în vedere aceste realități zdrobitoare, suntem noi milostivi (Matei 9:36) când oamenii (creștini sau nu) nu au acces, la nivel local sau în străinătate, la Evanghelie, la Biblie, la literatură creștină și la „cele trebuincioase trupului” (Iacov 2:16)? Dacă da, atunci Isus spune „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Dacă nu, atunci credința noastră nu este cu nimic mai bună decât credința demonilor!

Credința fără fapte este moartă

După ce a respins cu îndârjire ideea de separare a credinței de faptele bune, Iacov a spus ceva profund: „Tu crezi că Dumne-zeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară!” (Iacov 2:19)!

Chiar dacă nu a intrat în detalii, Iacov a susținut că „dracii cred”. Dacă veți citi cu atenție Evanghelia după Marcu, veți ob-serva că demonii au afirmat credința în Isus (Marcu 1:23-24; 5:7). Cu toate acestea, credința lor, asemenea credinței aceluia care se opunea lui Iacov, era moartă: „Vrei dar să înţelegi, om nesoco-tit, că credinţa fără fapte este zădarnică?” (Iacov 2:20).

Iacov a avertizat cu tărie faptul că doar a cunoaște credința adevărată, fără fapte, este un lucru nebunesc, inutil, și cu nimic mai diferit decât credința demonilor. De aceea, spre deosebire de fericirea acelora care își demonstrează dragostea și compasiunea


pag 16

față de ceilalți, Isus a spus acelora care nu aveau fapte bune ur-mătoarele cuvinte: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). Nu este acest lucru nu foarte serios?

Credința trebuie să producă fapte bune

A anticipat cumva Iacov opoziție față de argumentul lui, care susține că o credință în unicitatea lui Dumnezeu nu este cu nimic mai bună decât credința demonilor? Sau poate că el pur și simplu a dorit să își întărească și mai mult poziția, și anume faptul că o credință adevărată trebuie să producă fapte bune. Indiferent care ar fi răspunsul, el și-a continuat argumentația oferind două exemple din Vechiul Testament – Avraam și Rahav. În ceea ce îl privește pe Avraam, Iacob a arătat că, „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: ‚Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire’; şi el a fost numit ‚prietenul lui Dumnezeu’.” (Iacov 2:21-23).

Ceea ce a rezultat în mod natural din credința lui Avraam în Dumnezeu (Gen. 15:6) au fost faptele bune – în mod specific aducerea fiului lui, Isaac, ca jertfă pe altar (Gen. 22:1-19). Așadar, nu doar că maturitatea credinței lui “lucra împreună cu faptele lui” (Iacov 2:22), ci el a fost și “numit prietenul lui Dumnezeu” (Ia-cov 2:23), lucru care stă în contrast izbitor față de vrăjmașii lu-mești ai lui Dumnezeu (Iacov 4:4).

Pentru a-și argumenta și mai mult punctul său de vedere, Iacov a reamintit cititorilor lui despre Rahav care, în contrast cu „tatăl multor neamuri” (Gen. 17:4), era o prostituată. El spune


pag 17

despre ea, „Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihă-nită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?” (Iacov 2:25).

Binecunoscuta mărturie a lui Avraam ar fi putut să susțină cu ușurință argumentele lui Iacov. Cu toate acestea Rahav, în ciuda ocupației ei, a fost de asemenea „justificată prin fapte” atunci când ea s-a îngrijit și i-a protejat pe mesagerii lui Dumne-zeu. Drept rezultat, Iacov trage cu convingere concluzia argu-mentului lui: credința trebuie să producă fapte bune. Poate el să spună același lucru și pentru tine?

Credința nu este niciodată singură

În mod inevitabil, cineva va pune întrebarea dacă nu cumva justificarea prin fapte a lui Iacov se află în contradicție cu justifi-carea doar prin credință, predicată de Pavel (Rom. 3:21-5-21; Efes. 2:8-10). Pentru a rezolva această aparentă dilemă, am pus în pa-ralel cuvintele lui Pavel și cele ale lui Iacov:

„Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcă-tos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire” (Rom. 4:5)

„Vedeţi dar că omul este so-cotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă” (Ia-cov 2:24).

Apostolul Pavel a explicat justificarea din perspectivă le-gală în felul următor: neprihănirea este creditată (imputată) celor păcătoși prin doar prin har, prin instrumentul credinței și nu prin instrumentul faptelor bune. Dacă Avraam ar fi fost „socotit nepri-hănit prin fapte” (Rom. 4:2), el ar fi putut să se laude. Dar întrucât Dumnezeu l-a declarat pe Avraam neprihănit doar prin credință,


pag 18

înainte de circumcizie și înainte ca el să îl aducă jertfă pe Isaac, lauda este exclusă.

Iacov, pe de altă parte, a argumentat că o credință adevă-rată nu este niciodată singură - motivând în apărarea argumentu-lui lui faptul că Avraam l-a adus jertfă pe Isaac. Făcând aceasta, avraam a fost „justificat prin fapte, și nu doar prin credință". Adică, faptele bune ale lui Avraam (ca și ale lui Rahav) erau rezul-tatul, nu cauza faptului că a fost socotit neprihănit (justificat) de către Dumnezeu. De aceea, în loc să vorbească în contradictoriu, Iacov și Pavel se completează unul pe celălalt.

Concluzie

Într-o zi am primit un mail de la un frate drag din Birmania care avea nevoie de anumite lucruri pentru orfanii de care el și partenerului din lucrare se îngrijea. Cât de ușor ar fi fost să spun, „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” (Iacov 2:16), dar să nu fac nimic. Nu este exact acesta argumentul lui Iacov? Dacă spun că am credință dar nu le dau „cele trebuincioase trupului” (Iacov 2:16), poate acest fel de credință să mă mântuiască? Cate-goric nu!

M-am străduit, iată, până la punctul repetării, să arăt faptul că o credință adevărată nu este niciodată singură. Credința fără fapte este moartă. Dacă cineva pretinde că are credința în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, dar nu este milostiv (Matei 9:36) față de alții, atunci credința lui sau ei este moartă, inutilă, cu ni-mic mai deosebită decât credința demonilor – indiferent cât de sănătos este din punct de vedere doctrinar. Sau, așa cum Iacob a concluzionat, „După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi cre-dinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:26).


pag 19

Ai putea și tu să te alături lui Avraam, Rahav, și a nenumă-ratelor credincioşi care au demonstrat credința lor adevărată prin fapte bune? Sau ești ca omul acela care și-a exprimat simpatia față de ei, dar nu a făcut nimic practic? Este biserica ta una dintre cele care împlinește nevoile spirituale și practice atât la nivel local cât și în alte țări? Sau este ca una din bisericile care și-au închis ușile celor nevoiași după uraganul Katrina? Sunteți tu și biserica ta doar ascultători, sau și împlinitori cu fapta? Dacă sunteți doar ascultători, „la ce v-ar folosi?” (Iacov 2:16). Dacă sunteți și împli-nitori cu fapta, slavă lui Dumnezeu – sunteți cu adevărat binecu-vântați!


pag 20


pag 21

CE CRED EU

X

Există anumite lucruri asupra cărora putem să cădem de acord că nu avem aceeași opinie, dar lucrurile adevărurile esenți-ale, ne-negociabile ale credinței creștine, adesea regăsite în cre-zuri și mărturisiri de credință, trebuie să fie apărate și păstrate cu orice preț. De aceea, eu afirm fără ezitare principiile prescurtate ale credinței istorice (eng. Abstract of Principles, SBC Heritage, http://sbcheritage.com/abstract-of-principles) alături de urmă-toarele adevăruri teologice bogate.

Cele Cinci Sola ale Reformei Protestante

Sola Scriptura (doar Scriptura). Într-o vreme foarte ase-mănătoare aceleia din secolul al XVI-lea, când a avut loc reforma protestantă, și când tradițiile și experiențele individuale încercau să detroneze principiul unicității Scripturii ca singura autoritate pentru credință și practică, am face bine să ne întoarcem la stri-gătul urgent al reformatorilor (1Cor. 4:6; 2Tim. 3:14-17).

Solus Christus (doar Hristos). Acest principiu statuează fără echivoc faptul că mântuirea poate fi găsită doar în Persoana și lucrarea lui Hristos (Ioan 14:6; F.A. 4:12; Col. 1:13-18; 1Tim. 2:5-6).


pag 22

Sola Gratia (numai prin har). Harul lui Dumnezeu, care este dat celor necredincioși pentru a-I elibera din păcate, jude-cată și iad, nu poate fi câștigat sau meritat, ci el este primit ca un dar (Rom. 11:6; Efes. 1:3-8; 2:4-10).

Sola Fide (doar prin credință). Doar credința în Persoana și lucrarea lui Hristos – fără circumcizie, botez, membralitatea în biserică sau faptele bune – este instrumentul prin care păcătosul este justificat. Oricum ar fi, oricât de mare sau mică, credința nu este niciodată singură; credința fără fapte este moartă (Rom. 3:21-26; 5:1; Iacov 2:14-26).

Soli Deo Gloria (doar Dumnezeu merită slava). Viața tre-buie trăită, în orice domeniu al ei, cu singurul scop de a aduce glorie doar lui Dumnezeu (1Cor. 10:31).

Cele Cinci Teze ale Calvinismului (T.U.L.I.P.)

1. Depravarea totală. Datorită căderii în păcat, întreaga natură a omului (inclusiv voința) a devenit sclavă păcatului. Astfel, păcătosul este lipsit de dorința și capacitatea de a se îndrepta că-tre Hristos, în lipsa lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt (Gen. 6:5; Ps. 51:5; Ier. 17:9; 1Cor. 2:14; Rom. 3:10-18; 5:12; 9:16; Ioan 1:12-13; 6:44; Efes. 2:1-3).

2. Alegerea necondiționată. Alegerea de către Tatăl a unora (dar nu a tuturor) spre mântuire, înainte de întemeierea lu-mii, nu a fost nici un fel condiționată de credința omului sau de faptele bune prevăzute de el dinainte (Ioan 6:37, 44, 65; F.A. 13:48; Rom. 9:6-23; Efes. 1:4-14; 2:4-10).

3. Ispășirea limitată. Cei aleși de Tatăl au fost dați Fiului. Astfel, pe cruce, Isus a făcut ispășire doar pentru cei aleși. Ideea


pag 23

că Isus a murit pentru întreaga lume nu se găsește în Scriptură (Matei 1:21; Ioan 10:11-30; 17:6-12; Rom. 3:21-26; 8:28-30).

4. Harul irezistibil. Chemarea exterioară a Evangheliei poate fi respinsă, dar aleșii lui Dumnezeu vor primi în mod inevi-tabil o chemare interioară la mântuire, care nu poate și nu va fi respinsă. Cu alte cuvinte, Dumnezeul Triunic este la lucru atră-gând la Hristos în mod irezistibil pe cei aleși (și numai pe ei) (Ma-tei 22:14; Ioan 3:1-8; 12:32; Rom. 8:28-30; Efes. 2:4-10).

5. Perseverenta sfinților. Chiar dacă ei păcătuiesc și cad uneori, aleșii sunt păstrați prin harul și puterea lui Dumnezeu și vor persevera în credință până la capăt (Ioan 3:16; 6:35-40, 44; Efes. 1:13-14; Rom. 8:28-39; 1Petru 1:3-9; Iuda 24-25).

faithworksROM.pdf

Documents

Transcript of faithworksROM.pdf