Ezechiel 1:1 1. Al treizecilea an. Cu exactitatea caracteristică unui istoric credincios, Ezechiel îşi începe dizertaţia profetică printr-o datare îngrijită a evenimentelor despre care e vorba. Era al treizecilea an. Totuşi el nu specifică evenimentul aparte care marchează începutul acestei perioade. Mulţi cred că el se referă la al 30-lea an al vieţii lui. Vârsta de 30 de ani era însemnată din privinţa faptului că la această vârstă tineretul evreu era considerat la vârsta maturităţii. Acesta era anul în care Leviţii de obicei îşi începeau serviciul la Templu (Numeri 4,3). În anul al XXX-lea sau în jurul acestui an, atât Domnul Isus cât şi Ioan Botezătorul şi-au început lucrarea lor publică (vezi Matei 3,1).

Întrucât acest an, al 30-lea, este egalizat cu anul al V-lea al captivităţii lui Ioiachim, 593/592 (Ezechiel 1,2), întâiul an al celui de-al XXX-lea, ar fi 622/621, al XVIII-lea în al Regelui Iosia, un an extrem de semnificativ deoarece atunci a fost descoperită cartea legii în Templu (2Regi 22,3-8). Evenimentul acesta a marcat începutul unei reforme care, dacă ar fi fost continuată cu succes, ar fi contribuit mult ca să se schimbe istoria viitoare a lui iuda. Este posibil ca Ezechiel să fi avut în minte acest important incident când a fixat al 30-lea an.

Luna a patra. Numerotată de la luna de primăvară Nisan, indiferent dacă anul calendaristic era socotit din primăvară sau din toamnă (Vol. II, p. 108-110, 116). Luna a 4-a ar începe în iunie sau iulie al nostru, 593 sau 592 (vezi comentariul la v. 2).

Între prinşii de război. Adică Ezechiel era în mijlocul unei regiuni unde erau colonizaţi captivii. Viziunea aceasta i-a fost dată în particular şi urma ca mai târziu să fie prezentată public (capitolul 3,1.4).

Chebar. Râul acesta a fost identificat de către comentatorii cei mai timpurii cu Habor, modernul Nahr el-Khábur în Mesopotamia de Nord. Dificultatea în ce priveşte vederea aceasta era că râul acesta nu era în „ţara haldeilor” (versetul 3). Totuşi, săpături recente făcute la Nippur, în Babilonia însăşi, au dezvelit dovezi ale unei colonii de Iudei în ţinutul acela în aproximativ secolul al VII-lea până în al V-lea î.Hr. Prin vecinătate curgea unui din marile canale babiloniene cunoscut ca Nôru Kahari care este probabil râul la care se referă Ezechiel aici.

Vedeniile dumnezeieşti. Acestea erau nu numai vedenii date de Dumnezeu ci manifestări ale slavei divine pentru ochiul profetic. Astfel de revelaţii sunt numite teofanii. Ele adesea însoţesc chemarea unui profet. Astfel, Isaia tremura în faţa descoperirii înspăimântătoare a tronului înalt şi înălţat (Isaia 6,1); Moise a privit slava în tufişul care ardea (Exod 3,2); apostolul Ioan a văzut pe cineva ca Fiul omului umblând prin mijlocul sfeşnicelor de aur (Apocalips 1,13). Care era scopul acestor arătări ale lui Dumnezeu? Ele pot fi privite ca mari introduceri prin care Dumnezeu iniţiază pe profet într-un nou domeniu de cunoştinţe şi înţelegere, o nouă eră de experienţe, o nouă fază de răspundere. În capacitatea lor de profeţi, de la aceşti soli se aştepta să vorbească plini de convingere cu privire la cele dumnezeieşti. Simplele lor presupuneri intelectuale nu ar fi avut valoare. Ei ar fi trebuit să vorbească despre lucruri văzute efectiv. Era un avantaj pentru ei să fie în stare să spună împreună cu Isaia: „Am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor” (Isaia 6,5).

Atât de impresionat a fost Ezechiel de viziunea slavei divine încât el a notat timpul precis. Era ziua a 5-a a lunii a 4-a a anului al 5-lea al captivităţii lui Ioiachim (versetul 2). Creştinii fac bine dacă notează şi reamintesc adesea intervenţiile speciale ale Providenţei divine şi ale revelaţiilor neobişnuite ale prezenţei divine din experienţa lor.

Ezechiel 1:2 2. Anul al cincilea. Data aceasta este uşor de sincronizat cu istoria seculară, captivitatea lui Ioiachim fiind cel mai sigur datat eveniment din Biblie. Deja plasat în anul 597 î.Hr., prin sincronizarea cu anul lui Nebucadneţar (vezi comentariul la Ieremia 25,1), a cărui domnie este identificată cu ajutorul astronomiei, (vezi Vol. II, p. 152), se ştie că evenimentul a avut loc în luna Adar 2 (vezi Vol. IV, p. 505, 756), aproximativpe data de 16 martie. Apoi a venit mutarea lui Ioiachim în Babilon, şi începutul perioadei cunoscute ca robia lui Ioiachim (2Regi 24,6-15). Evident Ezechiel a fost în grupa aceea nefericită care a fost transferată la Babilon la data aceea, deoarece sistemul lui de datare, care e bazat pe anii captivităţii lui Ioiachin (aşa cum e indicat în versetul de faţă), e de două ori egalizat cu anii „robiei noastre” (capitolul 33,21; 40,1). Anul al 5-lea

al exilului lui ne-ar aduce în 593/592 î.Hr. Ca an al începutului viziunilor lui Ezechiel. Dacă ziua acestei viziuni a fost în primăvara lui 593 sau în primăvara lui 592 depinde de posibilitatea ca Ezechiel să fi socotit captivitatea lui Ioiachim din primăvară (după calendarul babilonian) respectiv din toamnă (după calendarul civil Iudaic). Vezi p. 572 în ce priveşte datele alternative ale viziunii.

Ezechiel 1:3 3. A vorbit. Literal, „fiind, a fost”. Verbul „a fi” e duplicat, prin aceasta căpătând un accent – cuvântul „cu adevărat a venit” la el. Ezechiel a recunoscut caracterul unic al noii sale experienţe. El ştia că ceea ce i se întâmplase n-a fost o bruscă fulgerare a imaginaţiei sau o explozie de iluminare spirituală. Domnul îi vorbea direct, lucru fiind posibil acum din cauza noii sale învestiri cu darul profetic.

Preotul. Vezi p. 567.

Mâna Domnului. Un simbol al puterii divine care s-a coborât asupra lui. Aceeaşi expresie e folosită cu privire la alţi profeţi, de exemplu, Ilie (1Regi 18,46), Elisei (2Regi 3,15). Compară cu experienţa lui Daniel (Daniel 8,18; 10,10), Isaia (Isaia 8,11) şi Ioan (Apocalips 1,17). Ezechiel ştia că această putere aparte, nouă, care-l constrângea, nu era alta decât puterea lui Dumnezeu.

Ezechiel 1:4 4. M-am uitat. Aici începe o descriere a ceea ce a trecut pe dinaintea privirii uimite a profetului. Viziunea cu cele patru făpturi vii, cele patru roate, firmamentul şi tronul au fost considerate drept ceea mai obscură din toate viziunile Vechiului Testament. E adevărat că anumite lucruri apar izbitor de neobişnuit, dar aceasta nu ar trebui să ne descurajeze de a căuta o înţelegere a ceea ce Dumnezeu a găsit de bine mai întâi să ne prezinte şi mai departe să fie înscris şi să fie păstrat în Sfântul Său Cuvânt. Mult poate fi înţeles, şi probabilaproape tot din ceea ce Dumnezeu a intenţionat să ne înveţe prin viziunea Sa.

De la miază-noapte. Miază-noapte era direcţia de unde cuceritorii Asirieni şi Haldei obişnuiau să coboare asupra Ierusalimului (vezi comentariul la Ieremia 1,19). S-a sugerat că acesta s-ar putea să fie motivul pentru care furtuna, care aduce cu ea norul ce ascundea prezenţa dumnezeiască şi curcubeul făgăduinţei, era prezentată ca venind din direcţia aceea. Mai presus de cruzii monarhi ai Asiriei şi ai Babilonieiera întronat Dumnezeul harului şi al adevărului (5T 752). Ezechiel era umplut de presimţiri sinistre cu privire la pustiirea ţării sale, şi avea nevoie de o asigurare.

Un nor gros. Fără îndoială un simbol al prezenţei divine (vezi Exod 19,9-16; Psalmi 50,3).

Snop de foc. Sau „Înfăşurându-se” [KJV]. Expresia poate fi tradusă literal, „şi focul apucându-se de el însuşi”. Forma verbului folosită aici, sugerează înălţarea focului în proaspete izbucniri de flacără.

Aramă lustruită. Ebraicul chashmal, un cuvânt care apare numai aici, în versetul 27, şi în capitolul 8,2. Derivarea e nesigură. Unii cred că este un cuvânt străin corespunzând akadianului eshmaru, „bronz lustruit”. LXX zice elektron, „electrum”, un aliaj de argint şi aur. Acest metal lustruit, reflectând lumina flăcărilor ce serăsuceau, sporea strălucirea scânteietoare şi splendoarea scenei.

Ezechiel 1:5 5. Asemănare. Profetului îi sunt arătate fiinţe pe care el nu le mai văzuse şi cu care ascultătorii şi cititorii săi nu erau obişnuiţi. El trebuia să le descrie în termeni înţeleşi de oameni. Greutatea profetului de a găsi corespondenţi este arătată prin repetata folosire, din partea lui, a termenului „asemănare”. Cuvântul apare de zece ori în capitolul 1.

Omenească. Cu toată strania varietate de detalii ce urma a fi descrisă, impresia principală era aceea că făpturile vii aveau o formă omenească. Ele stăteau în picioare şi se mişcau ca oamenii.

Ezechiel 1:6 6. Patru feţe. Cele patru făpturi vii erau identice la înfăţişare. Fiecare avea patru feţe distincte, de om, de leu, de bou şi de vultur (versetul 10). Prin contrast, cele patru făpturi vii pe care le-a văzut Ioan nu erau identice. Fiecare din ele avea numai o singură faţă, iar cele patru feţe erau diferite (Apocalips 4,7), trupurile,

totuşi, corespunzând feţelor făpturilor vii pe care le-a văzut Ezechiel.

Patru aripi. Făpturile vii din Apocalips 4 avea şase aripi. Serafimii din Isaia 6,2 aveau şase aripi.

Ezechiel 1:7 7. Picioarele. Cuvântul tradus „picioare” uneori înseamnă „fluierele picioarelor” (vezi 1Samuel 17,6). Construcţia era de aşa fel încât să permită făpturilor o mişcare în toate direcţiile, fără necesitatea de a se întoarce, după cum arată viziunea mai departe (vezi Ezechiel 1,17).

Ezechiel 1:8 8. Mâini de om. Vezi comentariul la cap. 10,8. Dacă, aşa cum pare evident, cele două pasaje reprezintăaceeaşi figură, atunci mâinile nu aparţin făpturilor vii ca o parte din corpurile lor. Ele reprezintă în schimb mâna lui Dumnezeu aşezată sub aripi cu scopul călăuzirii.

Ezechiel 1:9 9. Prinse. Compară v. 11.

Nu se întorceau. Nu era nevoie de întoarcere, căci, dat fiind faptul că feţele lor priveau în toate direcţiile, orice direcţie era o mişcare înainte. Picioarele fiind „drepte” (vezi v. 7) lucrul acesta făcea să fie uşor de a merge în orice parte. Ne putem închipui o formaţie ca un pătrat care niciodată nu se întorcea pe axasa, ci doar se mişca în direcţia în care era obligată să meargă.

Ezechiel 1:10 10. Chipul feţelor. Era un singur trup la fiecare din făpturile acestea, dar fiecare avea patru feţe. Feţele erau de cele patru părţi, aşa că fiecare din cele patru făpturi priveau în acelaşi timp în toate cele patru direcţii.

Întrucât profetul nu interpretează simbolurile viziunii, şi Scripturile în altă parte nu explică în mod expres semnificaţia acestor feţe, noi putem doar să emitem ipoteze cu privire la semnificaţia specifică a simbolurilor. Comentatorii au sugerat diferite idei, ca de pildă: 1) Faţa de om este simbolul cel mai înalt al Celui Veşnic; leul, un simbol al suveranităţii; boul, de asemenea un fel de suveranitate, împreună cu un simbolnatural al forţei puse în slujba unor lucrări omeneşti, şi vulturul, o emblemă a puterii regale. 2) Feţele sunt simboluri ale celor patru evanghelişti. Vedere aceasta a fost prezentată de Părinţii Bisericeşti, Irineu fiind unuldintre cei dintâi care a înaintat o astfel de teorie, leul uneori este identificat cu Matei şi omul cu Marcu, şi viceversa. Boul şi vulturul sunt atribuite uniform respectiv lui Luca şi Ioan. Dar interpretarea aceasta are numai o temelie imaginară. 3) După tradiţia iudaică târzie, cele patru forme, luând ordinea lui Ezechiel, sunt steagurile purtate în mod normal de seminţia lui Ruben, Iuda, Efraim şi Dan, când tăbărau în pustie (Numeri 2,2). Nu poate fi dovedit faptul că într-adevăr acestea erau simbolurile antice. Chiar dacă s-ar putea să fi fost aşa, este greu să vedem vreo legătură între steaguri şi scopurile pedagogice ale viziunii.

Când se face o încercare de a interpreta aceste patru făpturi vii, e bine să nu se uite faptul că, în profeţia simbolică, profetul vede reprezentări ale realului şi nu realitatea însăşi. Aceste reprezentări pot fi asemenea realităţii; însă adesea ele nu sunt. Adesea actorii dintr-o dramă profetică au o înfăţişare foarte mult deosebită de fiinţele sau mişcările pe care le reprezintă. Astfel îngerii por susţine părţi care mai târziu să fie îndeplinite de oameni. Un înger a reprezentat acţiunea poporului advent în cadrul unei viziuni a dezamăgirii (Apocalips 10,1-11; comp. Apocalips 14,6-12). Fiare şi balauri caricaturizaţi sunt folosiţi pentru a dramatiza roluri ale naţiunilor şi ale puterilor supranaturale (vezi Daniel 7; 8; Apocalips 12; 13; 17). Într-o împrejurare, Isus e prezentat simbolic cu o rană de cuţit sângerândă, şi cu şapte coarne şi şapte ochi (Apocalips 5,6). Nimeni nu ar trace concluzia nici măcar pentru o clipă că aceasta era o încercare de a reprezenta înfăţişarea lui Isus. Într-o viziune a celei de a doua veniri Isus este arătat călărind pe un cal alb, îmbrăcat într-un veşmânt muiat în sânge şi având o sabie în gură. Aici din nou nu e scopul viziunii de a prezenta înfăţişarea reală la datamarelui eveniment culminant al istoriei (Apocalips 19,11-15). Trebuie avută mare grijă pentru a nu interpreta literal un profet biblic atunci când nu se intenţionează literalitatea. Cu un prilej când a fost ridiculizată de criticii ei, Ellen White a scris: „Împotrivitorii mei ridiculizează ‘expresia aceea slabă şi copilărească a unor măreţi struguri crescând pe fire de argint şi firele acestea ataşate la tulpini de aur’. . . Eu nu afirm că strugurii creşteau pe fire de argint. Ceea ce eu am privit am descris aşa cum mi-a părut. Nu trebuie presupus că strugurii erau pe fire de argint sau tulpini de aur, ci că aşa era înfăţişarea lor.” (EGW MS 4, 1883)

În interpretarea profeţiei simbolice este un lucru important acela de a permite ca acelaşi spirit care a datviziunea să fie cel care identifică simbolurile ei. Acolo unde lipseşte o astfel de identificare, comentatorul este lăsat să emită ipoteza cu privire la aplicaţie; motiv pentru care dogmatismul trebuie să fie evitat. Mai departe, ca în parabole, diferitele trăsături ale prezentărilor simbolice au diferite trepte de semnificaţie şi importanţă. Oparabolă nu trebuie să fie făcută să reziste interpretării până la cel mai mic detaliu. Lucrul acesta este la fel de adevărat şi cu privire la profeţia simbolică. Nu trebuie să fie acordată o importanţă egală fiecărui detaliu al tabloului profetic. Se poate ca unele trăsături să fie introduse numai pentru a întregi ilustraţia. Sau pentru a procura un fundal consistent. Ca în cazul parabolelor, noi trebuie să aflăm care este scopul general al viziunii, şi care amănunte ale prezentării picturale sunt intenţionate să transmită un adevăr divin (vezi Vol. III, p. 1111; vezi şi COL 244).

Inspiraţia nu ne-a lăsat în întuneric cu privire la obiectivul de învăţătură al viziunii lui Ezechiel cu făpturile vii (vezi PK 535, 536; 5T 751-754; Ed 177, 178).

Afirmaţiile la care se face referire aici, prezintă mai întâi fundalul viziunii. Prezentarea profetică urmărea să dea curaj iudeilor într-un moment când ţara lor zăcea în ruine datorită invaziilor succesive iar mulţi din locuitori se aflau captivi într-o ţară străină. Jefuirea după voie din partea naţiunilor păgâne era interpretată de mulţi ca şi cum Dumnezeu nu mai purta de grijă. Oamenii nu izbuteau să vadă mâna lui Dumnezeu în cursul istoriei. Ei nu-şi dădeau seama de faptul că un scop divin, superior era la lucru în recentele transformări, aşa cum de fapt fusese în toate veacurile. Viziunea a fost dată pentru a arăta că o Putere deasupra tuturor lucrurilor avea de-a face cu treburile cârmuitorilor şi că Dumnezeu era încă la conducere. Acesta era obiectivul general al viziunii. Astfel orice încercare de interpretare trebuie să fie consistentă cu acest obiectiv.

Făpturile vii reprezintă fiinţe cereşti (vezi 5T 751). Aşa după cum deja s-a notat, nu trebuie să ne imaginăm că în slujba lui Dumnezeu sunt fiinţe cu patru capete şi cu patru aripi. Inspiraţia nu cere o astfel de concluzie. Formele alese pentru această prezentare profetică erau fără îndoială intenţionate să simbolizeze solicereşti în plenitudinea lor de oficii, capacităţi şi adaptabilităţi.

Ezechiel 1:12 12. Încotro le mâna duhul. Nu are loc o acţiune independentă din partea acestor făpturi. Mişcările sunt în armonie cu îndrumările Spiritului. Lucrul acesta e mai departe accentuat în versetul 20.

Ezechiel 1:13 13. Ca nişte făclii. Sau „Înfăţişarea unor lămpi” [KJV]. Încă o referire la focul menţionat în versetul 4. Ezechiel e acum în stare să observe mai de aproape. El încearcă să descrie în limbaj omenesc spectacolul interesant al unor lămpi vibratorii şi fulgere ce emană, care activau continuu printre făpturi.

Ezechiel 1:14 14. Fulgerul. Astfel este reprezentată viteza acestor făpturi când aleargă şi revin din diferitele lor misiuni. „Lumina strălucitoare alergând printre făpturile vii cu repeziciunea fulgerului reprezintă viteza cu care în final va înainta către împlinire lucrarea aceasta” (5T 754). Pentru oameni pare adesea că planurile divine sunt mult timp amânate. E adevărat a fost o oarecare amânare, dar „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţisă vină la pocăinţă”. (2Petru 3,9). Într-o zi, cât de curând, cu o iuţeală uluitoare, izbucnind ca o surpriză copleşitoare, sfârşitul va veni, mai repede decât oamenii aşteaptă.

Ezechiel 1:15 15. Pe pământ... era o roată. În timp ce încă mai privea la aceste patru făpturi vii, profetului i s-a mai zugrăvit în faţa ochilor încă o minune. Cu totul erau patru roţi (vezi v. 16, 19). Aceste roţi atingeau pământul pe când heruvimii apăruseră într-un nor (v. 4,5).

Ezechiel 1:16 16. Hrisolit. Sau „Culoarea unui beril”. Literal, „ochiul de Tarşiş”. O formă oarecare de piatră preţioasă e intenţionată aici, dar identificarea e incertă. Unii comentatori sugerează topazul. Numele Tarşiş

probabil arată originea pietrei. Cu privire la localizarea Tarşişului, vezi comentariul la Geneza 10,4.

În mijlocul. Construcţia şi aranjamentul roţilor prezentau un tablou în aparenţă confuz; totuşi mişcările lor erau în perfectă armonie.

Ezechiel 1:17 17. Pe toate cele patru laturi. Ca în cazul făpturilor vii, nu avea loc întoarcerea pe axă, ci mişcarea era posibil şi executată în toate direcţiile. Mai mult decât atât, nu era o schimbare în poziţia relativă a făpturilor şi a roţilor în mişcare.

Ezechiel 1:18 18. Pline cu ochi. Aceasta înseamnă că viziunea nu se ocupa doar cu forţe fizice, ci şi cu forţe care întrupau inteligenţa.

Ezechiel 1:19 19. Mergeau şi roatele pe lângă ele. Există în versetele 19,21 un fel de repetiţie, dar şi o varietate în exprimare. Descrierea scoate în evidenţă perfecta coordonare a mişcărilor făpturilor vii şi a roţilor. Nu există operaţiune independentă, nici din partea roţilor nici din partea făpturilor vii.

Conform PK 535, 536 şi 5T 751-754, roţile, atât de complicate în aranjamentul lor, reprezintă treburileomeneşti şi evenimentele istoriei în acţiunile şi contra-acţiunile lor. Ceea ce pentru observatorul nepriceput apare ca fiind o confuzie deznădăjduită, rodul întâmplării, rezultatul ambiţiei şi capriciului omenesc, e prezentat aici ca un tipar armonios realizat şi călăuzit de o mână infinită către scopuri predeterminate. Pentru un comentariu cu privire la mâna lui Dumnezeu în istorie, vezi comentariul la Daniel 4,17.

Ezechiel 1:22 22. Întindere. Sau „Firmament”. Ebraică raqia‘, literal, „o întindere” (vezi comentariul la Geneza 1,6; Psalmi 19,1). Referirea este la întinderea de deasupra făpturilor vii.

Cristalul. Ebraică qerach, literal, „gheaţă”. În alte ocazii cuvântul este tradus fie „gheaţă”, fie brumă [„frig”] (Geneza 31,40; Iov 6,16; 37,10; 38,29; Ieremia 36,30). Tabloul este al unei desfăşurări măreţe, poate slab asemănată cu soarele de dimineaţă căzând pe zăpezile veşnice ale vreunui vârf înalt de munte.

Ezechiel 1:23 23. Aripile lor stăteau drepte. Profetul încearcă să reprezinte fiecare parte a viziunii într-o relaţie corespunzătoare cu celelalte părţi. Două din aripile fiecărei făpturi stăteau drepte, adică întinse către firmamentul de deasupra, nu în mod obligatoriu pentru a-l sprijini aşa cum au presupus unii. Celelalte două aripi erau strânse respectuos peste trupurile făpturilor vii.

Ezechiel 1:24 24. Vâjâitul. Sau „Zgomotul” . Ebraică qol, un cuvânt obişnuit în Vechiul Testament; de asemenea adesea tradus „sunet”, sau „voce”. Contextul trebuie să determine care sens corespunde cel mai bine fiecărui caz în parte. Qol apare de cinci ori numai în textul acesta, şi este tradus „zgomot” de trei ori şi „voce” de două ori [KJV]. „Sunet” în loc de „zgomot” ar fi traducerea preferabilă în prima ocazie de apariţie a cuvântului. Expresia ar fi în acest caz: „sunetul aripilor lor”. O astfel de traducere a lui qol în Geneza 3,8 ar da de asemenea acelui paragraf o traducere mai plină de înţeles. În loc de a citi „ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând”, noi am putea citi „ei au auzit sunetul Domnului Dumnezeu umblând”.

Sunetul aripilor în mişcare pe care Ezechiel îl aude, îl impresionează ca fiind diferit de sunetele obişnuite pe care el era deprins să le audă. El se frământă să găsească o asemănare pentru a descrie melodia care-i încântă sufletul. Găseşte o paralelă parţială în sunetul apelor mari, poate mugetul unui fluviu sau rostogolirea apelor la o cascadă. Dar asemănarea este necorespunzătoare. Sunetul e complex. Pe lângă glasul lui Dumnezeu, Ezechiel distinge şi glasul unei mari oştiri, ca şi cum un mare număr de fiinţe ar fi prinse la mişcările făpturilor vii şi la mişcările roţilor.

Ezechiel 1:25

25. De deasupra cerului întins. Sau „Din firmament” . Mai degrabă „de deasupra firmamentului”. Aceasta însemnează că vocea vine de la tron, care, potrivit cu versetul 26, era deasupra firmamentului. Voceaaceasta trebuie să fie deosebită de sunetul auzit şi descris mai înainte.

Îşi lăsau aripile în jos. Compară cu versetul 24. Repetarea ideii pare să sugereze un viu act de respect faţă de Maiestatea de deasupra. Când vocea se auzea heruvimii se opreau, puternicele sunete ale umbletului lor se potoleau, iar aripile lor cădeau nemişcate în jos într-o atitudine de atenţie plină de respect.

Ezechiel 1:26 26. În chipul unui scaun de domnie. Aici e punctul culminant al viziunii? Cea mai mare fusese păstrată până la sfârşit. Deasupra firmamentului cristalin apare ceea ce mai întâi a părut profetului o concentrare de albastru din cea mai bogată şi mai adâncă nuanţă. KJV a inversat ordinea cuvintelor acestui text. Textul ebraic zice: „cu înfăţişarea unei pietre de safir, şi anume înfăţişarea unui tron”. Asemănarea cu piatra, fără îndoială a impresionat cea dintâi, apoi pe măsură ce amănuntele au devenit mai clare, profetul a observat chipul unui tron.

Ca un chip de om. În viziune profetul a văzut numai o reprezentare a originalului (vezi comentariul la v. 10). Ezechiel nu a văzut Fiinţa Divină Însăşi, ci numai o reprezentare a Divinităţii. Descriind Fiinţa ca un om, profetul a folosit o grijă extremă, folosind combinaţia de termeni „o asemănare ca înfăţişarea de om”. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioan 1,18), aşa că fiinţele omeneşti nu sunt în stare să ofere o descriere precisă a adevăratei Lui esenţe. Dumnezeu Se descoperă oamenilor în viziune sau faptic în diferite chipuri: la Avraam, Hristos a venit ca un călător (Geneza 18,1); la Iacov, ca un atacator (Geneza 32,24); la Iosua, ca un războinic (Iosua 5,13). Apostolului Ioan, în viziune El, S-a descoperit în diferite chipuri, inclusiv acela de miel (Apocalips 6,1; comp. Apocalips 1,1-16; 14,1). „Vedeniile de la Domnul” pe care le-a avut (vezi comentariul la Ezechiel 1,1) i-au dat lui Ezechiel asigurarea necesară cu privire la autenticitatea chemăriilui şi au adăugat autoritatea cerută la solia sa.

Dumnezeul care cârmuieşte în ceruri nu este un Domn absenteist. Ezechiel a văzut firmamentul şi tronul direct deasupra capetelor făpturilor vii. Acestea, la rândul lor, erau în poziţie alături de fiecare din roţi care, atunci când erau în repaus, atingeau pământul. Ce mângâiere să ştii că Acela care stă deasupra heruvimilor este de veghe, că El încă apără pe poporul Său, şi că fiecare putere pământească ce caută să se înalţe împotriva Dumnezeului cerului va fi înfrântă, iar Dumnezeu va fi totul în tot!

Ezechiel 1:27 27. Aramă lustruită. Ebr. chashmal. Prin diferite repetiţii profetul încearcă să descrie strălucirea şi slavapeste măsură de mare a scenei. Şi cu toate acestea manifestarea este numai o slabă oglindire a originalului; deoarece Părintele Veşnic locuieşte „într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea” (1Timotei 4,16).

Ezechiel 1:28 28. Curcubeul. Lui Ezechiel îi era probabil amintită făgăduinţa plină de milă a lui Dumnezeu din Geneza 9,13. Oricât de descurajatoare şi prevestitoare de nenorociri se prezenta profetului perspectiva naţională, el ştia că gândurile lui Dumnezeu faţă de poporul Său erau gânduri de pace şi nu de nenorocire. Astfel, prezentarea maiestuoasă a slavei lui Dumnezeu a fost desăvârşită. Copleşit de strălucirea cerească a scenei, Ezechiel a căzut pe faţa sa, dar un glas l-a îndemnat să se ridice şi să asculte cuvintele Domnului.

Curcubeul care înconjoară tronul lui Dumnezeu este asigurarea noastră cu privire la iubirea Lui eternă. „Tronul, având arcada curcubeului făgăduinţei, [este] dreptatea lui Hristos... Curcubeul care încercuieşte tronul reprezintă puterea combinată a harului şi a dreptăţii” (EGW RH 12 dec. 1892). El este „un semn al îndurării lui Dumnezeu faţă de păcătosul care se pocăieşte” (PP107).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–28Ed 177, 178; PK 535, 536; TM 213; 5T 751–754; 9T 259, 260<B>

1 Ed 177; PK 448, 535; 5T 751

3–10FE 395

4, 5 Ed 177; PK 535; 5T 751

11 PP 348

13 5T 751

14 GC 512

15–21Ev 93; ML 39; 9T 259

16, 26 Ed 177; PK 535; 5T 751

28 PP 107; 5T 751

Ezechiel 2:1 1. Fiul omului. Ebr. ben-‘addamAcesta este felul obişnuit al lui Dumnezeu de a se adresa lui Ezechiel. Forma apare de 93 de ori în toată cartea. Daniel este unicul alt profet numit aşa, dar titlul apare în cartea lui numai o singură dată. Ebraica are câteva cuvinte pentru om: 1) ’ishcare se referă la om ca bărbat sau soţ; 2) ’enosh, care este un termen mai general, rareori folosit la singular, în mod normal folosit colectiv pentru întregul neam omenesc. Pare să descrie omul în şubrezenia, boala şi mortalitatea lui. Isus, care a luat asupra Sa nu natura îngerilor, ci a neamului omenesc, după ce patru mii de ani de păcat lăsaseră efectul lor de degenerare, e numit profetic „fiul al lui ’enash” (Daniel 7,13; ’enasheste forma aramaică a lui ’enosh); ’adam, care descrie pe om într-un sens generic. Dumnezeu spusese: „Să facem ’adamdupă chipul nostru” (Geneza 1,26). Cuvântul nostru „omenire”, în multe cazuri traduce corespunzător pe ’adam;4) geber, care descrie pe om în vigoarea lui tinerească.

Lui Ezechiel, numit „fiu al omului” (ben-’adam), i se aduce aminte faptul că este membru al neamului omenesc. Prin canale omeneşti intenţiona Dumnezeu să transmită solia Lui de mântuire sufletelor pieritoare. El ar fi putut folosi alte mijloace. Ar fi putut ca îngeri să fie delegaţi ca ambasadori ai Săi. Un glas ce s-ar fi auzit din cer ar fi putut fi Evanghelia. Dar Dumnezeu dorea să facă pe om părtaş la bucuriile unei slujiri neegoiste a altora, şi aşa i-a încredinţat lui „cuvântul împăcării” (2Corinteni 5,19). De sarcina aceasta nu poate fi scutit nici un „fiu al omului”. Suflete sunt sau câştigate sau pierdute prin felul în care el se situează faţă de această răspundere. Astfel, adresarea sub titlul de „fiu al omului” este o chemare la lucrare personală sau publică cu arzătoare pasiune pentru făpturile semene.

Stai în picioare. Viziunea slavei lui Dumnezeu făcuse pe Ezechiel să se plece la pământ. Cu prilejul uneimanifestări asemănătoare a puterii lui Dumnezeu, Daniel a declarat: „Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10,8). În chemarea lor la slujba dumnezeiască, profeţii aceştia au fost făcuţi mai întâi să simtă propria lor slăbiciune. Apoi a venit puterea dumnezeiască şi i-aînviorat, redându-le tăria fizică şi făcându-i în stare să primească tăria cerească.

Ezechiel 2:2 2. A intrat duh în mine. Profeţia este unul din darurile Duhului (1Corinteni 12,28). Chemarea la slujba profetică nu este prin alegerea personală, ci prin rânduire dumnezeiască (vezi Numeri 12,6; 1Coritneni 12,28).Primirea Duhului Sfânt, care dă capacitatea profetică, e dovada chemării autentice. Orice pretenţie în cea ce priveşte darul, lipsită de această necesară dovadă anterioară, este una falsă. Când Ezechiel şi-a primit chemarea sa, Spiritul a intrat în el, punându-l într-o stare care, în limbaj profetic, e numită „în Duhul” (vezi Apocalips 1,10; 4,2). În timp ce profetul e „în Duhul”, s-ar putea să aibă simţul că face călătorii în locuri depărtate, deşi de fapt el n-a făcut nici un pas. Descriind viziunea sa despre al treilea cer, Pavel admite incapacitatea lui de a distinge viziunea sa ca ceva real efectiv sau nu. „Dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu. Dumnezeu ştie” (2Corinteni 12,2).

Ezechiel 2:3

3. Copii lui Israel. Aici începe însărcinarea lui Ezechiel. Fundamental, solia lui era pentru exilaţii lui Iuda, totuşi, în sfera ei mai cuprinzătoare, îmbrăţişa cele zece seminţii care, cu peste 100 de ani mai înainte, fuseseră duse în captivitate de către Asirieni. Sorţii schimbaţi dăduseră Babilonului şi Mediei teritoriile Asiriei,aşa că atunci când captivitatea babiloniană a înghiţit rămăşiţa lui Iuda, cele 12 seminţii erau într-un anumit sens reunite, toate fiind acum sub un jug străin (vezi Ieremia 50,17.18.33).

Popoare îndărătnice. Literal „naţiuni care sunt răzvrătite”. Cuvântul redat „popoare” [naţiuni] este cel care de obicei este tradus „păgân”. Atât de jos decăzuse Israel în abaterea lui îndărătnică de la Dumnezeu încât el, care trebuie să fie o naţiune împărătească, împărăţie de preoţi (vezi Exod 19,6), e numit cu titlu nedemn de „păgâni” şi încă cu epitetul, în plus, de „îndărătnice” [răzvrătite, KJV]. Profetului i se atrage mai departe atenţia că stricarea lui Israel e de lungă durată.

Ezechiel 2:4 4. Neruşinaţi. Literal, „cu faţa aspră”, însemnând „încăpăţânaţi”, „îndărătnici”. Termenul „împietrire a inimii” scoate mai departe în evidenţă încăpăţânarea din fire. Domnul zugrăvea un tablou înspăimântător al decăderii lui Israel. Tabloul nu era exagerat, aşa după cum profetul avea să descopere curând.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu. Însărcinarea dată lui Ezechiel este sarcina divină dată fiecărui învăţător al Cuvântului, fiecărui interpret al adevărului sacru. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie să fie amestecat cu păreri omeneşti. Teoriile particulare sunt supuse greşelii. Cu privire la cele dumnezeieşti, numai cele descoperite de Dumnezeu pot fi precis cunoscute ca realităţi. Toate celelalte sunt păreri omeneşti. Cu totfelul de vânturi de învăţătură şi cu tot felul de interpretări răspândite, oamenii au nevoie de reasigurarea unei solii susţinute de un „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu”. O astfel de declaraţie este glasul autorităţii. Ezechiel avea nevoie de o astfel de garanţie. Nenorocirea lui Iuda era grabnică. Solia lui venea purtând acreditarea de la autoritatea cea mai înaltă.

Ezechiel 2:5 5. Nu te vor asculta. Sau „Suferi” . Adică, vor neglija de a lua aminte. Compară aceeaşi formulă în versetul 7; capitolul 3,11; comp. capitolul 3,27. Neascultarea nu trebuie să fie atribuită unui act de predestinaţie. Planul lui Dumnezeu de mântuire cuprinde pe toţi: „Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat” (Tit 2,11); Dumnezeu „doreşte ca nici unul să nu piară” (2Petru 3,9). Tuturor le e dat un prilej corespunzător pentru mântuire. Isus este lumina „care luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1,9). Toate influenţele posibil care sunt compatibile cu libera alegere şi cu problemele marii lupte sunt aduse să lucreze asupra oamenilor pentru a-i determina să primească mântuirea oferită. Dar rămâne pe seama oamenilor să hotărască dacă o vor primi sau nu. Cei neascultători sunt fără scuză. Dumnezeu va putea să spună cu privire la fiecare suflet care cumva se va pierde: „Ce aş mai fi putut face… şi nu i-am făcut?” (Isaia 5,4). În felul acesta oamenii se nimicesc pe ei înşişi prin refuzul lor de a primi mântuirealui Hristos (vezi 5T120). Ca un eveniment culminant în marea luptă, istoria lumii va fi zugrăvită în forma unei privelişti panoramice descoperind fiecărui suflet legătura lui cu problemele marii lupte. Drept urmare, toţi vor recunoaşte dreptatea lui Dumnezeu şi caracterul adecvat al harului oferit lor (Romani 14, 10.11; Apocalips 15,3; GC 666-671).

Vor şti totuşi. Dovada supremă că profetul are împuterniciri dumnezeieşti e împlinirea cuvântului lui. Dar chiar şi când el face cunoscută solia sa, Duhul Sfânt mărturiseşte inimilor înăsprite faptul că solia solului lui Dumnezeu este din cer. Captivilor răzvrătiţi, Duhul Sfânt urma să le dea convingerea că umblarea lor de încăpăţânată neevlavie era neîndreptăţită. S-ar fi putut ca pe faţă ei să-şi bată joc de solul dumnezeiesc, dar, sub rânjetul batjocoritor, urma să fie o teamă adânc înrădăcinată că glasul pe care ei îl respingeau era cu adevărat glasul lui Dumnezeu. Soliile lui Ezechiel urmau să fie sau „o mireasmă de la moare spre moarte” sau „de la viaţă spre viaţă” (2Corinteni 2,16).

Ezechiel 2:6 6. Să nu te temi. Împotrivirea pe care avea să o sufere Ezechiel urma să vină de la conducători, preoţi şi pretinşi profeţi. Ei urmau să ia în râs, să răstălmăcească, să acuze şi să ameninţe pe profet. Profetul însă nu trebuia să permită ca încercările lor de a-l înfricoşa sau temerile lor descurajatoare, care-l asaltau din toate părţile, să aibă efect asupra lui.

Mărăcini. Folosit metaforic pentru opoziţia pe care profetul avea să o întâmpine de la aceia la care era trimis.

Ezechiel 2:7 7. Fie că vor asculta. Vezi comentariul la v. 5.

Ezechiel 2:8 8. Nu fi îndărătnic. Era primejdia ca având o perspectivă atât de descurajatoare, Ezechiel să se dea înapoi de la răspunderea sa. Dând astfel înapoi, el s-ar fi identificat chiar cu răzvrătirea despre care era trimis să mustre. Era primejdia de a fi influenţat de mediul său de apostazie predominantă şi a pierde simţul păcătoşeniei peste măsură de mare a păcatului. Există o otravă perfidă în atmosfera unei societăţi rele. E dificil ca un om să fie credincios printre necredincioşi, mai ales când cei necredincioşi proferează aceleaşi nădejdi şi aspiraţii ca şi el. Acesta e motivul pentru care primejdia cea mai mare pentru biserică este dinăuntruşi nu din afară. Dacă tocmai cei chemaţi să fie conducători sunt „răzvrătiţi” [„îndărătnici”], asemenea „casei răzvrătite”, atunci ce altceva se poate aştepta decât o abatere generalizată de la Dumnezeu? Istoria apostaziei lui Israel dă la iveală rezultatul otrăvitor a ceea ce se întâmplă când oamenii privesc la oameni şi îşi pun încrederea în conducători omeneşti care, tocmai ei, practică răul.

Mănâncă ce-ţi voi da. Aceasta este o profeţie simbolică, iar profetul a mâncat sulul în viziune, nu în realitate (vezi comentariul la v. 2). Imaginea este plină de implicaţii spirituale. Pentru ca să aibă ce oferi semenilor săi, învăţătorul trebuie mai întâi să primească de la Dumnezeu. Apoi, aşa după cum hrana fizică introdusă în corp devine carne, sânge şi sare, tot aşa solia trebuie să fie însuşită şi să devină o parte din sol. Învăţătorul nu poate fi pregătit pentru serviciu printr-o cunoaştere superficială şi nesigură a soliei. Solia trebuie să se impregneze în adâncurile naturii sale, trebuie să pătrundă fiinţa lui, trebuie să intre în toate funcţiunile vieţii lui spirituale. Ea trebuie să devină o parte integrantă din gândirea şi viaţa lui.

Ezechiel 2:9 9. O mână era întinsă. S-ar putea ca mâna să fi fost aceea a celor patru făpturi vii. Ea reprezenta mijloacele intermediare prin care Dumnezeu dă descoperiri servilor Săi profeţii (vezi Apocalips 1,1). Soliile însele îşi au obârşia la Dumnezeu, de aceea profetul poate să declare cu convingere: „Aşa vorbeşte Domnul”.

Ezechiel 2:10 10. Scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară. Pe vremuri, cărţile erau scrise pe piei sau pe papirusuri cusute, astfel încât alcătuiau fâşii lungi care apoi erau făcute sul. În mod normal aceste suluri erau scrise pe o singură parte. Acela care i-a fost înmânat lui Ezechiel era scris pe ambele părţi, fără îndoială pentru a arăta cantitatea de informaţii. Solia nu era o Evanghelie a păcii aşa cum îngerii au adus păstorilor din Betleem când Hristos Mântuitorul nostru s-a născut (Luca 2,13.14). Solia lor era „o veste bună, care va fi o mare bucurie” (Luca 2,10), dar aici era o profeţie de „bocete, plângeri şi gemete”. Totuşi dezvăluirea nenorocirii cu care se ameninţa era mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a trezi inimi asprite de păcat pentru ca El să le poată lecui cu balsamul Evangheliei. În timp ce lucrarea lui Ezechiel a mers înainte, adesea a fost privilegiul său de a îndulci discursurile sale de învinuire cu apeluri de har ce se ofereau.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–10TM 213

7 Ev 77; GC 459; TM 233; 5T 20, 74, 263, 691; 7T 35; 8T 61, 69; 9T 227

Ezechiel 3:1 1. Mănâncă sulul. Probabil că o uşoară ezitare din partea lui Ezechiel a cerut o repetare a poruncii (vezicap 2,8). Dar învăţătura urmărită cerea o ilustrare dramatizată. Nu profetul avea să aleagă propria sa solie. Hrana lui trebuia să fie împlinirea voii Aceluia care-l trimitea şi vestirea soliei Lui (vezi Ioan 4,34). Inspiraţia este mai mult decât curăţirea şi stimularea subiectivă a puterilor minţii. Are loc şi o comunicare externă, obiectivă de fapte.

Învăţătura este şi pentru cercetătorul Cuvântului. El trebuie să primească Biblia ca trimisă lui. Oamenii

nu creează adevăr divin. El este descoperit din Biblie. Solia trebuie să fie însuşită personal, mistuită lăuntric. Adevărurile trebuie să devină o parte a vieţii şi a caracterului. Acesta e mijlocul prin care oamenii devin în orice privinţă făpturi noi.

Ezechiel 3:3 3. Dulce ca mierea. Cât de mişcătoare a fost pentru Ezechiel înţelegerea faptului că fusese chemat să devină împreună lucrător cu Dumnezeu, să fie purtătorul de glas al lui Iehova în mustrarea păcatelor poporului. Chemarea la slujba profetică este într-adevăr un înalt privilegiu. Dar primejdia înălţării de sine este pururi de faţă. Pavel se temea de ea (2Corinteni 12,7). Vezi experienţa lui Ellen G. White (LS 71, 72). Experienţa iniţială de dulceaţă a lui Ezechiel a fost mai târziu preschimbată în amărăciune când a ajuns faţă în faţă cu realităţile sarcinii sale. Adesea se întâmplă aşa cu cei chemaţi la un serviciu special. Cât de curând emoţia de la început îşi pierde puterea atunci când cineva este pus faţă în faţă cu realităţile aspre ale datoriei înspăimântătoare.

Ezechiel 3:5 5. Vorbire încurcată. Implicaţia este că, pe dinafară, sarcina lui ar fi mai uşoară dacă ar fi trimis la păgâni, a căror limbă nu o înţelegea şi pentru care graiul lui ar fi străin. Dar însărcinarea lui era în primul rând către „oile pierdute ale casei lui Israel” (vezi Matei 15,24), nu că alte naţiuni ar fi în afara razei mântuirii, ci căintenţia lui Dumnezeu era de a face din Israel un nucleul spiritual, o forţă de evanghelizare. Prin poporul Său ales, El intenţiona să păstreze printre oameni o cunoaştere a legii Sale şi să-Şi extindă împărăţia Sa spirituală. Profeţii au recunoscut scopul acesta. O parte considerabilă a profeţiilor lui Ezechiel era dedicată enumerării judecăţilor care aveau să fie trimise asupra naţiunilor înconjurătoare. Acestea erau de fapt apeluri către popoare, descoperindu-le istoria ulterioară în eventualitatea că refuzau să accepte planul lui Dumnezeu (vezi Ieremia 18, 7.8). Vezi p. 26-30.

Ezechiel 3:6 6. Te-ar asculta. Aşa cum a făcut Naaman Sirianul (Luca 4,27), femeia siro-feniciană (Matei 15,21-28),sau sutaşul roman (Matei 8,5-12). Lucrările puternice care fuseseră săvârşite în Horazin şi Betsaida ar fi fost mai mult decât îndestulătoare pentru convertirea Tirului şi Sidonului, sau a cetăţii Ninive (Matei 11,21; 12,41). Dar Israel a fost mai înăsprit decât naţiunile din jurul lui.

În toate veacurile a fost planul lui Dumnezeu să salveze cât mai mulţi cu putinţă din familia omenească.„Pe viaţa mea. Zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului” (Ezechiel 33,11). Dumnezeu „doreşte ca nici unul să nu piară” (2Petru 3,9). Puternicele denunţări ale scriitorilor profetici trebuie să fie înţelese, după cum le-a fost scopul iniţial, ca prevestiri de nenorociri naţionale, nu ca pronunţări de blestem veşnic asupra tuturor persoanelor care alcătuiesc naţiunea. Indiferent cât de severă ar fi prezicerea unei ruine naţionale, persoanele individuale care alcătuiau naţiunea încă aveau prilejul de salvare individuală. Aşa se facecă pe vremea lui Ilie fuseseră lăsaţi şapte mii de bărbaţi care nu-şi plecaseră genunchiul la Baal (1Regi 19,18).

Ezechiel 3:7 7. Nu vrea să mă asculte. Ca nu cumva Ezechiel să se descurajeze din cauza refuzului poporului de a asculta de cuvintele lui, Domnul îi aminteşte că ei deja refuzaseră să asculte de El. „Robul nu este mai mare Stăpânul său” (Ioan 13,16). Servul nu trebuie să aştepte un tratament mai bun decât Domnul său. Lucrătorul pentru suflete simte viu refuzul oamenilor. Să-şi amintească dezamăgirea şi mai usturătoare a Domnului său, care este de fapt cel refuzat în persoana servului său. E adevărat, servul ar putea să-şi cerceteze străduinţa pentru a vedea dacă nu cumva mila să fie refuzată prin vreo deficienţă în prezentare. Mulţi au refuzat chiar pe Domnul Slavei, ar trebui oare ca servii Săi să se socotească mai presus de Învăţătorul lor?

Toată casa lui Israel. Expresia aceasta ar trebui să fie interpretată ca însemnând: „toţi Israeliţii în general”, deoarece la data aceasta existau sfinţi ca Ieremia şi Daniel, şi fără îndoială mulţi alţii care, ca indivizi, îşi păstrau integritatea faţă de Dumnezeu.

Ezechiel 3:8 8. Aspră. Sau „Tare” . Rădăcina cuvântului pentru „tare” este şi rădăcina pentru prima parte a numelui lui Ezechiel (vezi p. 567) şi e probabil folosit cu referire la el. Se poate ca profetul să fi prezentat ca argumentaţie, propria sa slăbiciune în contrast cu asprimea păcătoşilor împietriţi. Aici e făgăduinţa că, oricât

de tari ar fi israeliţii, profetul urma să fie făcut şi mai tare ca ei şi să predomine asupra lor. Făgăduinţa aceasta nu cuprinde în sine nici o constrângere pentru a asigura primirea soliei aceleia. Sub cârmuirea lui Dumnezeu primirea este totdeauna un act voluntar.

Ezechiel 3:9 9. Diamant. [Adamant, KJV]. Ebr. skamir „o piatră foarte tare”. Unii autori cred că este vorba de şmirghel. Skamire tradus „diamant” în Ieremia 17,1. Totuşi diamantul era necunoscut pe vremea aceea.

Ezechiel 3:10 10. Toate cuvintele. Nu trebuie să fie nici un refuz de a primi, nici de a vesti întreg sfatul lui Dumnezeu(vezi versetul11).

În inima ta. Cuvintele acestea explică gestul de mânca în viziune din versetul 1. Aparenta inversare a procesului primirii din partea finală a acestui verset, mai întâi inima şi mai apoi urechile, e o ilustrare a felului de transpoziţie obişnuit în Ebraică.

Ezechiel 3:11 11. La prinşii de război. Mai devreme (versetul 4, comp. capitolul 2,3) lui Ezechiel i se spusese că misiunea lui era către casa lui Israel. Acum însărcinarea e direcţionată „la prinşii de război”. La data chemării, 593/592 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 1,2), şi timp de câţiva ani după aceea, captivii nu alcătuiau decât o mică parte din naţiunea iudaică. După căderea Ierusalimului în anul 586 î.Hr., captivii reprezentau masa poporului. Solia lui Ezechiel era pentru prinşii de război, a lui Ieremia era pentru rămăşiţa lui Iuda şi a lui Daniel pentru curtea Babilonului, cu excepţia părţii aceleia a cărţii care era sigilată până la timpul sfârşitului (Daniel 12,4; GC 356). Astfel, deşi cei trei oameni erau contemporani, era o divizare a sferei lor de răspundere. Vezi p. 569.

Ezechiel 3:12 12. M-a răpit. Faza iniţială a consacrării profetului în slujba profetică se sfârşeşte acum. În spirit Ezechiel e îndepărtat de la scena ce conţinea tronul, făpturile vii şi roţile. Când se îndepărtează, aude înapoia lui zgomotul unul mare „vânt” (LXX, „cutremur de pământ”). Sunetul e inteligibil. Este o aducere de slavă. Nu apare o menţionare precisă a sursei, dar poate că în Isaia 6 şi Apocalips 4 lauda porneşte de la fiinţele careînconjoară tronul.

Traducerea „şi când slava Domnului s-a ridicat de la locul ei”, e obţinută schimbând ebraicul baruk „binecuvântat”, cu berum, literal „în timp ce se ridica”. Schimbarea nu are o bază în vechile versiuni.

Ezechiel 3:14 14. Mânios. Ebr. chemah, adesea tradus „mânie” (Numeri 25,11, etc.); sau „furie” (Geneza 27,44, etc.); de trei ori redat „neplăcere aprinsă” (Deuteronom 9,19; Psalmi 6,1; 38,1). Chemarea lui Dumnezeu carefusese atât de dulce pentru Ezechiel (Ezechiel 3,3), se transformă în amărăciune acum, la momentul împlinirii ei. Poate că mânia lui Ezechiel fusese în parte datorată păcatelor poporului, dar dincolo de aceasta, darea la iveală a deznădejdii şi dificultăţii sarcinii, groaza de eşec şi poate conştienţa nepregătirii, fără îndoială au contribuit la copleşirea profetului cu descurajare. Compară cu o experienţă asemănătoare în viaţa lui Ieremia (Ieremia 20,8.9; comp. Ieremia 9,2).

Ezechiel 3:15 15. Tel-Abib. Ebr. Tel’abib, „colina spicelor verzi de grâu”, dar se crede că numele prezintă akadianul Til ab?bi, „colina potopului furtunii”. Asemenea coline de nisip, produse de acţiunea vântului şi a apei, sunt menţionate în mod normal în vecinătatea Nippurului (cu privire la posibilitatea ca Chebarul să fie vecinătatea Nippurului vezi comentariul la cap 1,1). Totuşi, Tel-abib nu poate fi precis stabilit în ce priveşte locul.

Şapte zile. Unii au comparat această perioadă de tăcere de şapte zile cu un timp de retragere din viaţa altor mari conducători religioşi; de pildă cu cele patruzeci de zile ale lui Ilie pe Muntele Horeb (1Regi 19,4-8); retragerea lui Pavel în Arabia (Galateni 1,17) şi cu retragerea Domnului nostru în pustie după botezulSău. Alţii sugerează că purtarea lui Ezechiel era rezultatul surprizei sale pe urma condiţiilor pe care le-a întâmpinat sau a atitudinilor pe care le-a întâlnit. Dar alţii compară tăcerea lui Ezechiel cu purtarea prietenilor

lui Iov care au şezut cu patriarhul pe pământ „şapte zile şi şapte nopţi, fără a-i spune o vorbă” (Iov 2,13). Totuşi, contextul pare să sugereze că Dumnezeu nu intenţiona o astfel de întârziere. Muţenia poate în schimb să fi fost cauzată de amărăciunea şi aprinderea de spirit. Conduita profetului era probabil una de plănuită amânare dacă nu de refuz categoric. Îndurarea lui Dumnezeu a aşteptat şapte zile. Când la finele acelei perioade nu s-a dat pe faţă un răspuns din partea lui Ezechiel, cuvântul Domnului a venit la el cu solemnă avertizare. Ne este amintită o ezitare asemănătoare din partea lui Ellen G. White când era vorba de a face cunoscut altora ceea ce Domnul îi descoperise. (1T 62-64).

Ezechiel 3:17 17. Păzitor. Figura e aceea a unei santinele militare pe turnul de veghere a cărei lucrare este de a avertiza pe oameni de apropierea primejdiilor (vezi 2Samuel 18,24-27; 2Regi 9,17-20). Cuvântul descrie caracteristica specială a lucrării lui Ezechiel. Profetul urma să vegheze personal asupra sufletelor.

Ezechiel 3:18 18. Nu-l vei înştiinţa. Când păzitorul vedea că vine primejdia, trebuia să sune din trâmbiţă. Când Ezechiel vedea pe nelegiuiţi mergând înainte neatenţi la pierzare, el trebuia să le vorbească, avertizându-i de urmările sigure ale umblării lor. Cuvintele acestea pot fi luate în aplicaţia lor mai cuprinzătoare ca referindu-senu numai la primejdia şi moartea fizică, dar şi la primejdia spirituală care ar fi putut aduce un verdict de moarte veşnică la bara de judecată a lui Dumnezeu. Deciziile curţii aceleia însemnează sau viaţa veşnică sau moartea veşnică pentru fiecare suflet care a trăit cândva. Distrugerea e soarta ultimă a tuturor celor care stăruie în fărădelege. Păzitorul e însărcinat cu răspunderea de a înştiinţa pe oameni de nenorocirea aceasta inevitabilă. Eşecul lui poate avea ca rezultat pierderea de suflete.

Se pune adesea întrebarea: „E cinstit ca Dumnezeu să îngăduie ca mântuirea unui suflet să depindă de faptul că un altul îşi îndeplineşte îndatorirea de avertizare sau nu?” Răspunsul este că Dumnezeu este cinstit, în vreme ce păcatul este necinstit. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea oamenilor într-o manieră compatibilă cu caracterul Său în cele privitoare la marea luptă. El nu foloseşte constrângerea. Aceasta fixează o limită la ceea ce poate face în mod direct pentru mântuirea unui suflet. Totuşi, când alţii conlucrează cu Dumnezeu în strădania Lui de a mântui sufletul acela, imediat apare un spor de influenţă care lucrează acum asupra acelei persoane, şi o mai mare posibilitate ca el să primească planul dumnezeiesc pentru el. Această consideraţie stă la baza efortului misionar extern. Să considerăm o insulă care nu a fost atinsă de influenţa creştină. Dumnezeu, care prin Isus, „luminează pe fiecare om care vine în lume” (Ioan 1,9), face tot ce poate ca să mântuiască pe fiecare locuitor. Orice efort mai mare ar fi declarat de vrăjmaş ca fiind constrângere. Totuşi, cusosirea misionarului împrejurările favorabile devin mai mari. Drept urmare mult mai mulţi sunt mântuiţi. În felul acesta acuzaţia de incorectitudine în loc de a fi îndreptată la Dumnezeu, trebuie să fie îndreptată la noi. Noi suntem cei care am fost păzitori necredincioşi şi propriile noastre suflete vor fi pierdute, dacă pocăinţa autentică nu înlătură vinovăţia.

Ezechiel 3:19 19. Îţi vei mântui sufletul. Răspunderea păzitorului încetează când avertizarea a fost dată aşa cum trebuie. Totuşi păzitorul poate pe bună dreptate să întrebe: „A fost avertizarea dată cu cea mai mare eficacitate posibilă şi a fost ea extinsă pentru o perioadă de timp suficient de mare?”

Cei care sunt avertizaţi sunt lăsaţi liberi să aleagă dacă vor lua aminte sau vor fi nepăsători. Fiecare suflet care e pierdut va fi într-o astfel de stare prin propria sa alegere. Nici o învinuire nu poate să stea asupra lui Dumnezeu, care a prevăzut ocazii corespunzătoare pentru toţi.

Oamenii trăiesc sau mor potrivit cu propria lor alegere. Ezechiel scoate în evidenţă mai degrabă răspunderea personală decât cea naţională. Israeliţii, ca persoane individuale, nu trebuiau să se considere ei înşişi ca pierduţi din cauză că naţiunea lor suferea pedeapsa. Pe de altă parte, ei nu trebuiau să susţină că pocăinţa nu era necesară pentru ei din cauză că aveau pe Avraam ca tată al lor (Matei 3,9).

Ezechiel 3:20 20. Laţ. Sau „Piatră de poticnire” . Scopul pietrei de poticnire este de a opri pe păcătos din drumul lui de coborâre şi să-l trezească la un simţ al primejdiei ce-l paşte. Când păcătoşii sunt întrerupţi în felul acesta, glasul păzitorului este necesar. O avertizare la momentul oportun îi poate face să se întoarcă de la calea lor

cea rea. Neglijenţa de a rosti avertizarea, poate să aibă ca rezultat aruncarea lor impetuoasă în nimicire; din care cauză sângele va fi cerut din mâna păzitorului. Din nou se poate vedea cât de mult depinde Dumnezeu deconlucrarea fiinţelor omeneşti în lucrarea Lui de mântuire (vezi comentariul la v. 18).

Neprihănirea. Sau „Şi dreptatea Lui” . Literal „şi dreptăţile Lui”, adică fapte de dreptate. Nu există nici un sprijin pentru credinţa răspândită că omul care este în realitate şi cu adevărat neprihănit nu poate cădeaîn aşa fel ca să fie cumva pierdut. Numai cei care rabdă până la sfârşit vor fi mântuiţi (Matei 24,13).

Nu i se va mai pomeni. În planul lui Dumnezeu, răsplătirile nu sunt calculate pe baza faptelor bune minus păcatele, sau viceversa. În cazul omului neprihănit care rabdă până la sfârşit, întregul raport al vinovăţiei este şters şi răsplătirea lui este pe temeiul faptelor bune; păcatul, pe de altă parte, descoperă că nici unul din faptele lui de neprihănire nu e luat în socoteală când i se atribuie pedeapsa (vezi cap. 18). Aceasta explică de ce atunci când păcatele sunt iertate, nu are loc o ştergere de îndată. Un raport este păstrat până la vremea judecăţii, căci, dacă omul cel drept ar cădea şi ar fi pierdut, toate nelegiuirile lui, indiferent dacă au fost sau nu iertate cândva, sunt luate în socoteală la răsplătirea lui finală (vezi Coloseni 251).

Ezechiel 3:22 22. Mâna Domnului. Ceea ce Ezechiel auzise evident l-au umplut cu un simţ copleşitor şi zdrobitor al răspunderii sale.

Ezechiel 3:23 23. Slava Domnului. Viziunea impresionantă pe care Ezechiel o văzuse (capitolul 1) i-a revenit. Marea desfăşurare a slavei lui Dumnezeu care-l inspirase să primească misiunea sa, acum fără îndoială l-a umplut de reînnoită asigurare. El a primit mustrarea pentru tăcerea sa. De aici înainte Ezechiel s-a arătat un serv umil şi ascultător.

Ezechiel 3:24 24. Închide-te. Probabil ca să aibă timp pentru meditaţie pregătitoare pentru intrarea în lucrarea sa.

Ezechiel 3:25 25. Funii. Poate nu o întemniţare reală; cel puţin nu este vreo însemnare despre aşa ceva în nici o parte a cărţii. Dacă e vorba de legături figurate, s-ar putea ca ele să se refere la refuzul încăpăţânat al poporului de a lua aminte, făcând de fapt imposibil pentru Ezechiel să vestească profeţiile sale. El ar fi fost în felul acesta caşi cum ar fi fost legat.

Ezechiel 3:26 26. Îţi voi lipi limba. Ca şi în cazul lui Zaharia (Luca 1,22), care n-a crezut cuvintele îngerului, pare să fie o mustrare aici pentru refuzul lui Ezechiel de a vorbi când a fost îndemnat. Totuşi Domnul a folosit întâmplarea spre bine. Muţenia profetului şi capacitatea lui de a vorbi numai când Domnul îi deschidea gura a fost un semn în plus pentru casa aceea răzvrătită, că vorbele lui erau într-adevăr cuvintele Domnului.

Ezechiel 3:27 27. Să asculte. Compară cuvintele lui Isus din Matei 11,15 şi 13,9. LXX traduce a doua parte astfel: „Cel neascultător să fie neascultător”, care găseşte un ecou în Apocalips 22,11.

O casă de îndărătnici. Sau „O casă răzvrătită”. În vremuri mai de demult, Dumnezeu se referise la Israel numindu-l „un popor încăpăţânat” (Exod 32,9). Acelaşi duh care îi dusese la cei patruzeci de ani de rătăcire în pustie, făcuse acum din Captivitate ceva inevitabil.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–27TM 214

7 GC 459

17 CT 165; GW 207; RC 55; 1T 469; 2T 708; 5T 234; 8T 304

17–191T 313

18 6T 286

19 2T 53

21 1T 313

Ezechiel 4:1 1. Ia. Printre cercetătorii profeţiei a fost un punct de discuţie dacă evenimentele ciudate din capitolul acesta au fost acte vizibile şi externe sau doar simple tablouri văzute de profet în viziune, care trebuiau spuse mai apoi poporului. Printre motivele prezentate pentru a crede că aceste evenimente au fost făptuite vizibil în văzul poporului sunt următoarele: 1) ele trebuiau să fie un semn pentru casa lui Israel (versetul 3); 2) existau întâmplări asemănătoare în experienţele altor profeţi când actele au fost evident externe – coarnele de fier ale lui Zedechia (1Regi 22,11); umblarea lui Isaia „gol şi desculţ” timp de trei ani (vezi comentariul la Isaia 20,3);jugurile de lemn ale lui Ieremia (Ieremia 27,2); şi căsătoria lui Osea cu o femeie desfrânată (Osea 1,3). Transportarea în afară a bunurilor lui Ezechiel în văzul oamenilor şi săparea unei deschideri prin zid (Ezechiel 12,2-7) reprezintă o ilustrare vizibilă, un anunţ al asediului iminent. Asemenea mijloace grafice sunt folosite şiastăzi în practica sacramentelor. Scopul este de a imprima mai puternic adevăruri divine.

Cărămidă. Aşa este tradus ebr. blenah în alte părţi (Geneza 11,3; Exod 1,14; etc.). În vechime cărămizile erau folosite pentru inscripţii şi multe specimene de felul acesta au fost descoperite.

Ezechiel 4:2 2. Înfăţişează-o împresurată. Captivii sperau că Ierusalimul a trecut prin ultimul asediu. Încurajaţi de profeţi mincinoşi, ei aşteptau curând revenire în ţara natală. Dacă ar fi primit avertizarea dată de Ezechiel cu privire la un nou asediu, asta ar fi însemnat năruirea speranţelor lor. Cu toate acestea, nimicirea cetăţii era inevitabilă. Judecăţile iminente erau creionate înaintea poporului prin simboluri evocatoare care vorbeau cu mai mare forţă şi eficienţă decât cuvintele.

Întărituri. Ebr. dayeq, un nume colectiv care desemnează lucrări de fortificaţie, aici probabil de tipul acelor care să depăşească în înălţime zidurile locului asediat, şi în felul acesta să dea prilej asediatorilor atât sălovească pe apărători cu săgeţile lor cât şi să ofere un post de observaţie.

Şanţ de apărare. Sau „Ridicătură” . Acesta era un terasament făcut de mâna omului pentru a înlesni asediatorilor escaladarea zidurilor.

Berbeci de fier. Acestea erau grinzi grele cu capete de fier suspendate orizontal cu frânghii de turnuri sau schele mobile. Aceste grinzi erau violent aruncate contra zidurilor. Astfel de maşini apar adesea pe basoreliefurile asiriene, şi par să fi fost în uz obişnuit pe vremea aceea.

Ezechiel 4:3 3. Tigaie de fier. Ebr. machabath, un fel de tavă dreaptă, o unealtă de gătit obişnuită în Răsărit (vezi Levitic 2,5). Tigaia se poate să fi făcut parte din obiectele propriei case a profetului. Era folosită ca să reprezinte un scut sau un zid de apărare ridicat de vrăjmaş, dinapoia căruia ei îşi aruncau proiectilele. Fierul probabil simboliza invulnerabilitatea rândurilor inamicului.

Semn. Faptul că aceste acţiuni dramatizate trebuie să constituie un „semn” dă un puternic sprijin interpretării conform căreia acest capitol vorbeşte de evenimentele literale (vezi comentariul la v. 1). Cu privire la cuvântul „semn”, vezi comentariul la Isaia 7,14.

Ezechiel 4:4 4. Culcă-te pe coasta stângă. Poziţia e probabil cu referire la faptul că Samaria se afla la nord de Ierusalim, adică la stânga atunci când cineva priveşte spre răsărit. Nu e necesar de a deduce că Ezechiel zăceacontinuu 24 de ore pe zi, în cursul îndelungatei perioade specificată aici. Probabil numai o anumită parte a

zilei era dedicată acestei forme de predicare simbolică.

Casa lui Israel. Aici folosit în sensul ei restrâns aplicat la cele zece triburi.

Vei purta nelegiuirea lor. E o deosebire de părere în ce priveşte faptul dacă Ezechiel era chemat să simbolizeze păcatul lui Israel sau pedeapsa lui. Probabil că ambele idei erau cuprinse. Ca şi ceilalţi profeţi din vechime, Ezechiel urma să îmbine soliile sale de nenorocire cu oferte ale balsamului Evangheliei. Cu toate acestea păcatul nu putea fi trecut cu vederea. Trebuia să se facă ispăşire pentru el. Actul lui Ezechiel de a purta nelegiuirea lui Israel ar fi putut să arate faptul că Dumnezeu era binevoitor să ierte păcatul poporului şi chiar acum, într-un târziu, să realizeze scopul Său prin ei.

Ezechiel 4:5 5. Trei sute nouăzeci de zile. Multe interpretări ale acestei perioade de timp au fost prezentate. Sunt unii care preferă exprimarea din LXX care atribuie 150 de zile pentru purtarea nelegiuirilor lui Israel şi 40 de zile pentru acelea ale lui Iuda şi le totalizează pe amândouă pentru a face 190 de zile. Interpretarea nu este lipsită de opoziţie, deoarece cele 150 de zile nu reprezintă anii captivităţii celor zece triburi, care au fost duse în robie în 723/722 î.Hr.

Dacă acceptăm cifra Bibliei Ebraice, trebuie să considerăm cei 390 de ani ca reprezentând perioada dezbinării lui Israel. Perioada a început cu despărţirea lui Ieroboam şi a celor zece triburi de Iuda. Despărţireaaceasta a marcat începutul păcatului lui Israel. Privat de o monarhie rânduită divin de către Dumnezeu, regatul de nord a suferit sub un lung şir de conducători răi; nici măcar unul dintre regi nu era un om temător de Dumnezeu. Dar şi aici din nou suntem confruntaţi de anumite dificultăţi. Potrivit unui sistem de calculare „cronologia scurtă a regilor” (vezi Vol. II, p. 77), secesiunea celor zece triburi a avut loc la anul 931 î.Hr. (vezi Vol. II, p. 77). De aici până la timpul viziunii în 593/592 erau numai 339 de ani, până la căderea Ierusalimului numai 345 de ani şi până la reîntoarcerea din captivitate 395 de ani. Conform unui sistem de calcul depăşit acum, care împacă sincronizările Iuda-Israel prin asumarea unor coregenţe, cei 390 de ani pot ficalculaţi de la o dată mai recentă pentru secesiunea celor zece triburi. Totuşi, specificările perioadei simbolicenu sunt destul de precis expuse pentru a folosi acest sincronism ca o bază a cronologiei.

Ezechiel 4:6 6. Patruzeci de zile. Prin aceeaşi cronologie, cum s-a tratat la versetul 5, cei patruzeci de ani ar reprezenta anii păcatului lui Iuda. În contrast cu Israel, Iuda a rămas credincios conducătorilor lui rânduiţi, din casa lui David. Totuşi din ce în ce mai mult şi locuitorii lui Iuda se cufundaseră în idolatrie şi, cu toate că au fost câţiva regi evlavioşi în regatul lui Iuda, care au căutat să stăvilească valul în creştere al răului, cursul naţiunii a fost accentuat în jos. Una din ultimele mari ocazii pentru reformă s-a prezentat în timpul domniei regelui Iosia, care, în al 8-lea an al domniei sale (2Cronici 34,3) „a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David”. A fost o nobilă încercare, dar, în ce priveşte poporul, era numai o lucrare de suprafaţă. Lor li s-a spusmai târziu că merseseră prea departe pentru a da înapoi pedepsele cu care erau ameninţaţi (2Cronici 34,23-25). Dacă considerăm anul al 8-lea al lui Iosia, 632/631 î.Hr. ca începutul perioadei vinovăţiei deosebite a lui Iuda, atunci, de la data aceea până la data primei solii a lui Ezechiel în anul 593/592 î.Hr. (vezi comentariul la Ezechiel 4,5) sunt exact patruzeci de ani.

Printre alte încercări de a aplica aceste perioade de timp poate fi pomenită aceea care adună pe 390 cu 40 pentru a da 430 de zile, care este apoi comparat cu Exod 12,40, unde 430 sunt daţi ca anii şederii copiilor lui Israel. Dar o astfel de asemănare pare să fie cu totul fără rost. O variantă cu totul fantezistă leagă cele 390 de zile cu cele 40 de lovituri din Deuteronom 25,3 reduse de învăţătorii iudei la „patruzeci de lovituri fără una” (2Corinteni 11,24). Astfel 39 au fost date fiecăruia din cele zece triburi, lăsând patruzeci pentru Iuda însuşi.

O zi pentru fiecare an. Literal, „o zi pentru an, o zi pentru an”. Expresia aceasta poate fi comparată cu o declaraţie asemănătoare în Numeri 14,34: „după cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre: adică un an de fiecare zi. ” În aceste declaraţii se găsesc cele dintâi indicaţii ale scalei profetice care mai târziu avea să figureze atât de mult în interpretarea marilor profeţiirelativ a timp, ca de pildă, „o vreme, două vremi şi jumătate de vreme” (Daniel 7,25) şi cele „două mii trei sute de zile” (Daniel 8,14).

Ezechiel 4:7 7. Întoarce-ţi faţa. O expresie ce arăta statornicie şi neclintire de scop (vezi Levitic 17,10; 20,3.5.6; 26,17; Ezechiel 15,7; 20,46). Statornicia scopului urma sa fie cu privire la „Ierusalimul împresurat”. Aceasta avea să aibă loc în decursul perioadelor cât profetul zăcea pe fiecare din părţi; figurat purtând nelegiuirea lui Israel şi a lui Iuda. Combinarea acestor acte s-ar putea să fie cel mai bine înţeleasă în lumina intenţiilor lui Dumnezeu la data aceasta, aşa cum erau descoperite prin Ieremia. Prin mijlocul a diferite tipuri şi simboluri, ca şi prin rostiri profetice lămurite, Dumnezeu declara rămăşiţei rămasă în Iuda că unica lor nădejde de siguranţă se afla în supunerea faţă de împăratul Babilonului. Ei merseseră prea departe în nelegiuirea lor pentru a putea abate nelegiuirea care venea asupra Ierusalimului şi locuitorilor lui. Ei trebuiau să-şi poarte nelegiuirea. Captivitatea urma să fie partea lor. Era direct opus cu mândrele ambiţii ale militanţilor. Sprijiniţi de profeţi mincinoşi, ei au respins sfidător apelul lui Ieremia şi au urmat planurile lor de rezistenţă. Ieremia însuşi a fost stigmatizat ca unul din coloana a cincia şi un trădător. Cei împreună captivi cu Ezechiel, împărtăşeau aceeaşi nădejde. În loc de a accepta cu răbdare planul lui Dumnezeu de a-şi purta nelegiuirea şi de a merge la rădăcina necazurilor lor – inimile lor nesupuse – ei nădăjduiau cu dor în dăinuirea cetăţii lor iubite şi în grabnica lor reîntoarcere în ţara lor natală.

Braţul dezgolit. Un simbol al stării de a fi gata de acţiune.

Ezechiel 4:8 8. Voi pune funii. Natura acestor legături nu este descoperită, dar simbolismul este evident. Restrângerea simboliza caracterul neînduplecat al evenimentelor prezise. Nimic din ce ar fi putut face poporul, indiferent cât de sârguincios pus în aplicare, nu ar fi fost în stare să înlăture pustiirea Ierusalimului şi captivitatea rămăşiţei.

Ezechiel 4:9 9. Grâu. Ordinea în care sunt înşirate substanţele alimentare, fără îndoială arată lipsa de alimente în dificultatea asediului. Grâul şi orzul nu aveau să fie în cantitate îndestulătoare ca să depăşească asediul şi urmau să fie amestecate cu elemente de rând.

Bob. Sau „Fasole”. Vezi 2Samuel 17,28.

Linte. Vezi Geneza 25,29.34; 2Samuel 17,28.

Mei. Ebraică, dochan, un cuvânt care apare numai aici şi bine tradus prin „mei”.

Aloe. Ebraică, kuosemim, modernul aloe, Triticum sativum, Pâinea care conţine un amestec de aloe ar fi de un soi nu din cele mai gustoase.

Ezechiel 4:10 10. Hrană. În ebraică, ma’akal, „hrană [în general]”. Aceasta este ceea ce cuvântul englez „meat” însemna pe timpul traducerii KJV.

Douăzeci de sicli. Aproximativ 227 g. (vezi Vol. I, p. 164), o raţie foarte redusă, abia cât să întreţină viaţa.

Ezechiel 4:11 11. O şesime de hin. Un hin conţinea cam 4 l. (vezi Vol. I, p. 164). o şesime ar fi cam 0,850 de litri. Sărăcăcioasa raţie de hrană şi de apă cu care trebuia să se întreţină Ezechiel a fost descrisă ca fiind prea mult ca să moară, prea puţin ca să trăiască.

Ezechiel 4:12 12. Cu balegă de om. În strâmtorarea asediului urma să nu mai rămână lemne pentru foc şi, întrucât asediul continua, până şi balega de la vite avea să fie toată consumată. În felul acesta oamenii urmau să fie constrânşi să întrebuinţeze drept combustibil conţinutul „uscătoarelor” sau latrinelor, Ierusalimului.

Ezechiel 4:13 13. Pâinea spurcată. Sensul este probabil că în captivitate urma să fie cu neputinţă pentru iudei să observe toate preceptele mozaice care erau cu privire la dietă.

Ezechiel 4:14 14. Ah! Doamne, Dumnezeule. Ezechiel protestează contra poruncii divine. Ca şi Petru (Fapte 10,14), el declară că fusese un scrupulos păzitor al legii. El este ascultat şi porunca este uşurată. I se îngăduie să folosească ceea ce era un combustibil obişnuit pentru gătit în acea parte a lumii.

Ezechiel 4:16 16. Toiagul pâinii. Vezi Ezechiel 4,16; 14,13; comp. Levitic 26,21; Psalmi 105, 16. aplicaţia dramatizării profetice este acum arătată. Aici condiţiile foametei atât de viu dramatizate de Ezechiel sunt aplicate la Ierusalim.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

6 DA 233; GC 324; PK 698

Ezechiel 5:1 1. Brici de ras. Pasajul spune literal: „Ia-ţi o sabie ascuţită, un brici de bărbier să-ţi iei. ” Este evidentă ideea că profetul urmează să ia o sabie datorită simbolismului ei, şi să o folosească drept brici de ras. Cu privire la simbolul briciului, vezi Isaia 7,20, unde instrumentul este folosit ca un simbol al pustiirii săvârşite deoştirea invadatoare.

Notaţi că capitolul cinci continuă naraţiunea profetică începută în capitolul 4,1 fără întrerupere.

Peste cap. Ezechiel este instruit să săvârşească un act interzis ca o reprezentare simbolică. Era ilegal ca preotul să-şi radă capul sau barba (Levitic 21,5). De astă dată, Ezechiel nu protestează (vezi Ezechiel 4,14). El ştie când e legitim ca el să ceară o modificare sau răsturnare a unei porunci divine şi când să dea o ascultare necondiţionată.

Cumpănă. Poate reprezenta credincioşia şi atenţia cu care Dumnezeu procedează faţă de fiecare suflet. Atât de cu grijă va fi fiecare suflet cântărit, şi răsplătirile atribuite, încât atunci când, la sfârşitul veacului, se vor da pe faţă judecăţile lui Dumnezeu, nici o singură voce de disidenţă nu va fi auzită în toată vasta creaţiune. De la cel mai mic până la cel mai mare, toţi vor fi constrânşi să mărturisească: „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor”. (Apocalips 15,3; vezi GC 669).

Ezechiel 5:2 2. Mijlocul cetăţii. Adică în mijlocul tabloului pe care îl făcuse Ezechiel (capitolul 4,1). A treia parte care a fost arsă simboliza pe aceia din cetate care urmau să piară de ciumă şi de foamete (capitolul 5,12). A treia parte care urma să fie lovită cu sabia „de jur împrejurul cetăţii”, reprezintă pe aceia care aveau să cadă de sabie în încercările lor de a scăpa, ca de pildă, fiii lui Zedechia şi restul suitei regelui (Ieremia 52,10). A treia parte care e împrăştiată reprezintă partea cea mică a poporului care, scăpând de nimicire, urma să fie împrăştiată printre păgâni. Chiar şi acolo sabia avea să se ţină după ei (vezi Ezechiel 5,12).

Ezechiel 5:3 3. În poalele hainei tale. Aceasta simbolizează protecţia restrânsă pe care avea să o primească rămăşiţa care rămânea în ţară sub conducerea lui Ghedalia (vezi 2Regi 25,27; Ieremia 40,5.6).

Ezechiel 5:4 4. În foc. Mulţi din rămăşiţa care rămăsese urmau să piară prin silnicie, lucru care s-a împlinit în chip tragic în conspiraţia lui Işmael împotriva lui Ghedalia şi nenorocirile care au urmat în şir (Ieremia 40,41). Aceasta a fost ocazia prin care mulţi au mers în Egipt unde au fost nimiciţi potrivit profeţiei lui Ieremia (Ieremia 42,13-17). Aceia care au rămas în ţară au suferit o nouă transferare din partea lui Nebuzaradan (Ieremia 52,30) aşa că rezultatul ultim a fost deplina golire a ţării.

Ezechiel 5:5 5. Mijlocul neamurilor. Aici e prezentată poziţia strategică a Ierusalimului, situat în mijlocul naţiunilor din Orientul Apropiat şi la răscrucea drumurilor de călătorie din vechime. La sud se afla Egiptul; la nord-est Asiria şi Babilonia; şi la nord Sirienii. Pe ţărm erau filisteni şi mai departe la nord, Fenicienii. În apropiere la răsărit erau Moabiţii şi Amoniţii şi la sud Edomiţii.

Dumnezeu aşezase pe poporul lui în „mijlocul neamurilor” şi avea de gând ca ei să constituie o mare forţă de evanghelizare prin care cunoaşterea de adevăratul Dumnezeu urma să se răspândească în lumea întreagă. Era dorinţa Sa ca naţiunea Israel să fie o clară demonstraţie a superiorităţii adevăratei religii faţă de toate sistemele false de cult. Experienţa şi prosperitatea lui Israel urmau să fie expuse atât de atrăgător încât toate neamurile să caute pe Dumnezeul lui Israel (vezi p. 26-30).

Învăţătura este pentru noi. Ca creştini, Dumnezeu ne-a pus individual ca lumină a vecinilor noştri. El aşteaptă şi de la noi o demonstrare a vastei superiorităţi şi a foloaselor Creştinismului. El doreşte ca noi să facem religia noastră atât de atrăgătoare încât alţii să o caute.

Ezechiel 5:6 6. S-au răzvrătit împotriva legilor… Mele. Sau „Au schimbat judecăţile mele în nelegiuire” . Mai degrabă „s-a împotrivit cu răzvrătire la judecăţile mele”. Răzvrătirea este un act voit premeditat şi plănuit.

Mai vinovat decât Neamurile. Aceasta trebuie să fie înţeleasă în sensul că israeliţii păcătuiseră împotriva unei mai mari lumini. Dumnezeu judecă pe oameni pe temeiul luminii şi prilejurilor pe care le-au avut, sau ar fi putut să le aibă, dacă ar fi căutat aceasta. Aceia care constituie Biserica lui au asupra lor o lumină acumulată de-a lungul veacurilor. Dumnezeu aşteaptă de la ei un standard mai înalt decât de la oamenii din orice vreme de mai înainte. Dacă ei refuză sau se împotrivesc cu răzvrătire aşa cum a făcut Israel,vinovăţia lor va fi proporţional mai mare.

Ezechiel 5:7 7. Aţi fost mai îndărătnici. Sau „v-aţi înmulţit” . Verbul ebraic are un sens nesigur. Potrivit cu unii autori, expresia poate fi redată: „Pentru că sunteţi în agitaţie [împotriva lui Dumnezeu] mai mult decât naţiunile care sunt în jurul nostru. ”

N-aţi lucrat nici măcar. Un număr de manuscrise ebraice omit negativul. Înţelesul e făcut astfel cu totul clar. Dacă e păstrat negativul, partea aceasta a textului poate fi înţeleasă ca însemnând că Israel nu făcuse ca alte naţiuni, deoarece ele, cel puţin, erau credincioase faţă de zeii la care se închinau, în timp ce Israel s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului lui.

Ezechiel 5:9 9. Ce n-am mai făcut. Nu este clar cu ce trebuiau să fie comparate nenorocirile care stăteau să se abată,poate cu nenorocirile trecutului, cu Potopul sau cu nimicirea Sodomei. Este adevărat că nici una dintre acestea nu reprezentau o moarte atât de dăinuitoare ca aceea prezisă în versetul zece. Ce pare clar este că Israel primise ocazii şi privilegii mai înalte decât cele încredinţate altor naţiuni. În consecinţă, pedeapsa pentrupăcatul lor urma să fie proporţional mai aspră şi mai vădită decât aceea pe care Dumnezeu o adusese sau urma să o aducă asupra oricărei alte naţiuni.

Ezechiel 5:10 10. Vor mânca pe copiii lor. Moise şi mai târziu Ieremia, prevestise cu ameninţare această înspăimântătoare judecată (Levitic 26,29; Deuteronom 28,53; Ieremia 19,9). Prezicerea a avut o sinistră împlinire în asediul asirian al Samariei (2Regi 4,28. 29), în asediul caldeean al Ierusalimului (Plângeri 4,10) şi în asediul final al cetăţii de către Romani (Iosif Flavius, War vi. 3. 4). Moise, de asemenea, ameninţase cu împrăştierea „în toate vânturile” (Deuteronom 28,44).

Ezechiel 5:11 11. Pe viaţa Mea. Sau „Căci eu trăiesc”. Un jurământ solemn care apare de 14 ori în Ezechiel.

Mi-au pângărit locaşul Meu. Pângărirea este mai pe deplin descrisă în capitolul 8.

Voi întoarce ochii de la tine. Sau „Te voi micşora” . Un număr de manuscrise ebraice şi diferite traduceri vechi zic „tăia”, „zdrobi”.

Ezechiel 5:12 12. O treime din locuitorii ţării. Acum începe o explicare a acţiunilor simbolice din prima parte a capitolului. Focul (versetul 2) înseamnă foamete şi molimă.

Ezechiel 5:13 13. Mă voi răzbuna. Sau „Voi fi mângâiat” . În ebraică, nacham. Înţelesul original a fost totodată înţeles a fi „a trage suflarea cu greu”, „a gâfâi”, „a suspina”, „a geme”. Cuvântul arab corespunzător înseamnă„a respira gâfâind”. E greu să ni-L închipuim pe Dumnezeu ca fiind mângâiat prin executarea unor judecăţi atât de înspăimântătoare. Ezechiel însuşi declara mai târziu: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului” (capitolul 33. 11). Isaia vorbeşte despre lucrarea nimicirii ca fiind „lucrarea Lui ciudată” (Isaia 28,11). Osea înfăţişează în felul următor simţămintele lui Dumnezeu în faţa necesităţii pedepsirii: „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!” (Osea 11,8). În lumina acestor consideraţii pare mai natural a gândi despre nacham că înseamnă suspinul de durere sau uşurarea simţită după terminarea unei pedepse necesare, decât că aceasta ar fi fost rezultatul unui program plănuit atât de diferit.

Ezechiel 5:14 14. Pustiu. Compară cu Leviticul 26,31

Ezechiel 5:15 15. O pildă. Sau „Învăţătură” . Sau „avertizare”. Ierusalimul ar fi trebuit să fie marele mijloc de învăţătură intuitivă în educaţia din partea lui Dumnezeu a omenirii (vezi p. 27-30). Poziţia lui strategică l-a adus în atenţia multor naţiuni. Acum, nenorocirea lui, cu reflectarea însoţitoare nefavorabilă asupra adevăratului caracter al religiei lui, a fost la fel larg cunoscută.

Ezechiel 5:16 16. Foamete. Versetele 16 şi 17 recapitulează necazurile Ierusalimului. Judecăţile lui Dumnezeu sunt reprezentate în altă parte ca săgeţi (Deuteronom 32,23; Psalmi 7,13; 64,7). Fiare rele constituiau judecata vestită contra iudeilor, împreună cu alte forţe pustiitoare (Levitic 26,22; Deuteronom 32,34). Animalele sălbatice, ca leii şi urşii, s-au înmulţit în ţară în perioada când a fost nelocuită (vezi 2Regi 17,25). „Sânge” fără îndoială însemnează moarte violentă.

Ezechiel 6:1 1. Cuvântul Domnului. Expresia aceasta arată o nouă descoperire urmând, fără îndoială, după un interval de tăcere între descoperirea aceasta şi cea anterioară. Totuşi, profeţia este strâns legată cu explicaţia simbolismului din capitolul 5. Intervalul nu poate să fi fost de lungă durată, capitolul 8 este datat în luna a şasea a anului al şaselea, puţin mai mult decât un an de la începutul viziunilor lui Ezechiel. Expresia: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel”, pare să introducă fiecare nouă descoperire de la Dumnezeu.

Ezechiel 6:2 2. Întoarce-ţi faţa. Una din expresiile caracteristice ale lui Ezechiel (vezi cap. 13,17; 20,46; 21,2.16; 25,2; 35,2; 38,2).

Spre munţi. O figură poetică pentru oamenii care locuiau acei munţi (vezi Ezechiel 36,1; Mica 6,2). În contrast cu câmpiile întinse în care se găsea Ezechiel, Iudeea era o ţară muntoasă. În plus, munţii erau centre ale cultului idolatru (vezi Deuteronom 12,2; 2Regi 17,10.11; Ieremia 2,20; 3,6.23; Osea 4,13).

Ezechiel 6:3 3. Văgăuni şi văi. Sau „Către râuri” . Râurile [văgăunile] şi văile sunt scoase în evidenţă, poate pentru motivul că şi acestea erau scene ale unei idolatrii urâcioase, ca de pildă sacrificarea copiilor lui Moloh în valealui Hinom (vezi Isaia 57,5; Ieremia 7,31).

Înălţimile. Ebr. bamoth. Acestea erau sanctuare în aer liber unde oamenii aduceau jertfe lui Iehova (vezi 1Regi 3,2). Totuşi, din pricină că Canaaniţii folosiseră bamoth-urile ca centre ale idolatriei grosolane, închinarea în locurile acestea tindea să degradeze religia lui Iehova. După stabilirea templului la Ierusalim cetatea a devenit unicul centru legitim pentru cultul lui Iehova. Atunci când idolatria s-a întins, înălţimile acestea au devenit centre pentru ritualurile păgâne cele mai degradante. Regi evlavioşi ca Ezechia şi Iosia au căutat să le dărâme (2Cronici 31,1; 34,3.4), dar succesori idolatri le-au refăcut.

Ezechiel 6:4 4. Stâlpii voştri închinaţi soarelui. Sau „Chipurile voastre” . Ebr., chammanim, de la rădăcina chamam, „a fi cald”. De la aceeaşi rădăcină vine chammah, uneori folosit poetic pentru soarele însuşi (Cântarea Cântărilor 6,10; Isaia 30,26). De aici unii au dedus că chammanim ar fi fost în legătură cu cultul soarelui. Lucrul acesta nu poate fi stabilit. Acum cunoaştem că chammanim erau altare pentru tămâiere (vezi 2Cronici 14,5). Chammanim, alcătuiau o parte din podoabele complicatului sistem al cultului idolatru care aici este condamnat la deplină distrugere. Versetul acesta este un ecou al lui Levitic 26,30, unde Moise rosteşte aceleaşi judecăţi contra iudeilor pentru faptele lor rele.

Idolii. Ebr., gillulim, poate de la rădăcina galal „a rostogoli”, de aici un obiect care se putea rostogoli, de exemplu un buştean. Unii sugerează o legătură cu gal „gunoi”, (Iov 20,7; Ezechiel 4,12,15), astfel fiind un obiect de dispreţ. Gillulim apare de 39 de ori în Ezechiel, şi în altă parte în tot Vechiul Testament numai de 9 ori. Ironic, acestor idoli nu li se va mai aduce închinare de către cei vii, ci de trupurile plecate la pământ ale adoratorilor lor morţi.

Ezechiel 6:6 6. Nimicite. Sau „Desfiinţate”. Ebr. machah, un cuvânt şi mai puternic decât „desfiinţate”. El însemnează „şters cu totul”, „exterminat”. Israeliţii ar fi trebuit să „extermine” capiştile idolatre ale canaaniţilor şi în felul acesta ar fi înlăturat din faţa lor un izvor de ispită. Din cauză că ei nu au luat aminte la porunca dumnezeiască, propriile lor fapte urmau să fie nimicite.

Ezechiel 6:7 7. Veţi şti. În loc de a recunoaşte pe Dumnezeu şi a lua seama la descoperirile Lui, poporul „şi-a bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac” (2Cronici 36,16). Ei au refuzat să recunoască autenticitatea soliei divine până când au fost treziţi în mod crunt de nenorocirea care li se vestise de către aceşti profeţi dispreţuiţi.Împlinirea profeţiei a constituit sigiliul divin asupra validităţii profetului şi a lucrării lui.

În idolatria lor israeliţii comparaseră pe Iehova cu dumnezeii păgânilor şi priviseră la El ca numai una din zeităţile cărora să li se aducă închinare. Alegerea de zei din partea lor fusese pe baza pe cine socoteau ei că le-ar aduce cea mai mare prosperitate (vezi 2Cronici 28,23). Combătând această filozofie demoralizatoare profeţii prezentaseră două şiruri mari de dovezi pentru a adeveri superioritatea adevăratului Dumnezeu faţă de aceia care erau dumnezei numai cu numele: mai întâi, puterea creatoare a lui Iehova, şi apoi, capacitatea Lui profetică (Isaia 45; Ieremia 10). Această din urmă dovadă este prezentată aici ca aceea care cândva va scoate cu forţa din gura israeliţilor încăpăţânaţi mărturisirea că Iehova a fost, la urma urmelor, adevăratul şi unicul Dumnezeu. Cât a nădăjduit inima lui Dumnezeu că o astfel de recunoaştere va veni cât încă mai era leac! Cât de neplăcut I-a fost lui Dumnezeu să îngăduie ca aleşii Săi să culeagă roadele propriei lor necredinţeîncăpăţânate!

Profeţia şi împlinirea ei sunt prezentate în altă parte ca un motiv pentru credinţă: „Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla să credeţi” (Ioan 14,21). Aceasta constituie, poate, dovada cea mai puternică că Scripturile sunt dumnezeieşti, şi că Dumnezeu este ceea ce El a declarat despre Sine că este. Profeţia este argumentul împotrivă căruia scepticul n-a găsit nici o replică logică. În vremea noastră este o acumulare de dovezi profetice. Aceia care refuză să recunoască valabilitatea ei şi astfel cerinţele Dumnezeului care a exprimat-o, în cele din urmă, ca şi Israelul din vechime, va fi constrâns să recunoască suveranitatea singurului Dumnezeu viu şi adevărat.

Expresia „veţi şti” sau echivalentul ei apare de 88 de ori în Ezechiel şi este nota cheie a cărţii. Tocmai că Israel n-a „ştiut” a fost dus în captivitate (Isaia 1,3; 5,13; Osea 4,6). Captivitatea a fost un proces educativ.

Prin greutăţi, poporul lui Dumnezeu a trebuit să înveţe ceea ce nu au izbutit să înveţe în vremuri de prosperitate (DA 28; vezi Vol. IV, p. 31).

Ezechiel 6:8 8. Câteva rămăşiţe. Sau „O rămăşiţă” . O rază de nădejde într-o profeţie mohorâtă, aşa cum adesea apare în soliile profetice. Unii urmau să fie mişcaţi de împrejurările aspre şi să recunoască faptul că ei făcuserăo nelegiuire, şi într-o măsură se vor întoarce la Dumnezeul lor. Prin rămăşiţa aceasta, Dumnezeu urma să caute să-Şi împlinească făgăduinţele.

Ideea unei rămăşiţe e bazată pe faptul că mântuirea este o chestiune individuală, adică, depinde de alegerea personală. Dumnezeu poate mântui dintr-o biserică numai pe aceia a căror experienţă ajunge la măsura standardului prescris. Astfel din marea grupare de creştini din zilele sfârşitului numai o rămăşiţă vor „ţine poruncile lui Dumnezeu şi va avea mărturia lui Isus Hristos” (Apocalips 12,17). Nu e dorinţa lui Dumnezeu ca numai puţini să fie mântuiţi. El nu vrea ca cineva să piară (2Petru 3,9). Dar libera voinţă a omului trebuie să aleagă mântuirea şi, prin ajutorul dumnezeiesc oferit, să atingă standardul.

Ezechiel 6:9 9. Le voi zdrobi inima. Unele versiuni zic: „am zdrobit”, adică, Dumnezeu le-a zdrobit inimă într-un efort de a-i aduce la pocăinţă.

Ochi. Aici probabil menţionaţi ca mijlocul prin care inima lor a fost ademenită la rău.

Au curvit. Apostazia de la Dumnezeu e descrisă sub figura necredinţei faţă de legământul căsătoriei (vezi Ieremia 3,20).

Scârbă de ei înşişi. Scârba de sine însuşi este un semn ale întristării după voia lui Dumnezeu, care dacă I se îngăduie să-şi facă lucrarea pe deplin, duce la pocăinţă (2Corinteni 7,10); altminteri scârba reprezintă numai remuşcarea pentru consecinţe. Tocmai la o remuşcare ca aceasta se deda majoritatea israeliţilor. Totuşiunii se întristau într-un fel după voia lui Dumnezeu. Ca şi Iov, ei strigau: „De aceea mi-e scârbă de mine şi măpocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42,6). Adevărata întristare se produce astfel: Dumnezeu opreşte pe un om pe calea aleasă voit de el şi-l îndeamnă să se cerceteze în oglinda Legii Lui desăvârşite. În lumină acelei legi care este slava lui Isus Cel fără de păcat, sufletul se descoperă că este împănat cu păcat. Înălţarea de sine dispare. Începe o puternică scârbă de sine. Când, în starea aceasta, păcătosul îşi predă sufletul său neajutorat lui Isus şi se încrede cu totul în meritele dumnezeieşti, pocăinţa lui este primită.

Ezechiel 6:11 11. Bate din mâini, dă din picioare. Două gesturi exterioare sunt folosite ca să exprime un amestec de sentimente, uluire, mirare, indignare, neplăcere, durere, întristare şi milă – mai întâi pentru păcatul pe care l-a văzut şi apoi pentru relele pe care le prevede (vezi Ezechiel 22,13; comp. Numeri 24,10; Iov 27,23).

Ezechiel 6:12 12. Cine va fi departe. Nu va fi scăpare de judecăţile acestea. Toţi, oriunde ar fi putut să fie, urmau să fie loviţi.

Ezechiel 6:13 13. Toate vârfurile munţilor. Sau „Orice deal înalt” . O caracterizare mai deplină a locurilor unde poporul ridicase altare idoleşti (vezi versetul 6). Vârfurile dealurilor [munţilor] erau locuri favorite pentru înălţarea de altare idoleşti.

Ezechiel 6:14 14. Dibla. Locul acesta nu poate fi precis identificat. Numele nu apare în alt loc în Biblie. Alimon-Diblataim, o formă dublă, este menţionată în Numeri 33,46.47; şi Bet-diblataim, în Ieremia 48,22. Aceste două oraşe, poate identice, erau în Moab, poate de identificate cu modernul Khirbet Deleilat esh-Skerquiyeh pe platoul de la hotarul răsăritean dincolo de care se întinde spre răsărite marele deşert. O altăposibilitate este ca Dibla să însemne „Ribla”, „r” din ebraică fiind confundat cu „d”, căci cele două litere sunt foarte asemănătoare. Ribla este cam la 50 de mile la sud de Hamat. Oraşul a fost folosit ca bază pentru

operaţiuni militare în Siria de către regii egipteni şi babilonieni (2Regi 23,33; 25,5.6). O traducere alternativă a pasajului este „din pustietate către Ribla”, o expresie analogă cu „de la Dan la Beer-Şeba”. În felul acesta întreaga regiune de la pustietatea din sud până la Ribla în nord urma să devină o pustietate.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

11 EW 34, 56; 1T 363

Ezechiel 7:1 1. Cuvântul Domnului. Repetarea acestei expresii (vezi comentariul la cap. 6,1) sugerează că a fost o altă perioadă de tăcere, care e urmată acum de o proaspătă comunicare profetică. Subiectul acestui capitol se ocupă cu apropierea şi deplinătatea judecăţilor prezise mai înainte. Capitolul este mai poetic decât soliile anterioare şi poate fi comparat cu o cântare de plângere.

Ezechiel 7:2 2. Sfârşitul. Repetarea acestei expresii este fără îndoială pentru accentuare (vezi v. 6; comp. Capitolul 12,21-28). Aceasta este cheia de ton a capitolului 7.

Cele patru margini. Literal, „patru aripi”. Expresia este asemănătoare cea folosită de noi, „nord, sud, est şi vest” (vezi Ioan 11,12; Apocalips 7,1). Aici este prezis sfârşitul lui Israel ca naţiune.

Ezechiel 7:3 3. Te voi judeca. Versetele 3, 4 sunt repetate aproape exact în versetele 8, 9. Pasajele acestea reprezintă un fel de refren în cântarea plângerii, care dă putere mai mare imnurilor.

După faptele tale. Compară cu Apocalips 22,12. Unii psihologi susţin că omul nu este răspunzător pentru acţiunile sale. Ei afirmă că el este victima tulburărilor glandelor, sau unui sistem nervos instabil, sau a mediului său. Religia Bibliei afirmă şi demonstrează că puterea Evangheliei este mai mare decât orice tendinţăspre rău ereditară sau cultivată.

Ezechiel 7:4 4. Fără milă. Adică, Dumnezeu nu va permite ca mila Lui, care este un atribut al caracterului Lui, să înlăture judecăţile. Aici, cuvântul pentru „milă” nu se mai referă la sentimentul milei, ci la ceea ce cineva ar face dacă are milă. Un alt exemplu interesant de o aşa schimbare în înţeles este cuvântul ebraic paquad, însemnând la bază „o vizită”. El mai ia şi sensul a ceea ce cineva face drept rezultat al vizitei, şi aşa adesea este tradus prin „a pedepsi” (Isaia 13,11; Ieremia 21,14).

Ezechiel 7:5 5. O nenorocire. Literal, „un rău”, poate în sensul de „un rău unic”, sau „un rău final”, unul deplin în el însuşi, ne mai având nevoie de repetiţie. Multe manuscrise ebraice, ca şi Targumurile (parafraze aramaice ale Scripturii ebraice), printr-o schimbare a unei singure litere redau pasajul în forma de „rău după rău”. „Rău” (ebr. ra‘ah) înseamnă nu numai rău moral, dar şi „nenorocire” şi „dezastru”. Aceste sensuri ultime au aplicaţiela acest text. Nenorocire după nenorocire urma să vină asupra lui Iuda.

Ezechiel 7:6 6. Se trezeşte. Ebr. quş, „a se trezi”. Cuvântul este tradus în felul acesta în aproape oricare altă apariţie(vezi Psalmi 3,5; 73,20; Daniel 12,2; etc. ) expresia poate fi redată ca „se trezeşte împotriva ta”. În ebraică, aici avem un joc de cuvinte ce nu poate fi reprodus, cuvântul pentru „sfârşit” (qeş) având aproape aceeaşi fonetică precum verbul „veghează” (quş). Nenorocirea prezisă se ridică pentru a împlini lucrarea ei de distrugere.

Ezechiel 7:7 7. Rândul. Sau „Dimineaţa” . Ebr. şephirah, al cărui sens aici este nesigur. Apare numai aici în versetul 10 şi în Isaia 28,5, unde este tradus prin „cunună” . Rădăcina de la care poate fi derivat înseamnă „a împleti”, „a întreţese”. Traducerea „nenorocire” [RSV] este o încercare ipotetică de a da un înţeles metaforic.

Bucurie. Ebr. hed, un cuvânt care apare numai aici în V. T. Hed probabil ar trebui să fie hedad, un strigăt de bucurie al celor care calcă strugurii în teasc (vezi Ieremia 25,30; 51,14). În locul lui urma să fie zgomotul nearmonios şi înspăimântător de război.

Ezechiel 7:8 8. Te voi judeca. Versetele 8 şi 9 repetă în mare măsură mesajul versetelor 3 şi 4. Ultima propoziţie este accentuată: „Veţi şti că eu sunt Domnul care loveşte”.

Ezechiel 7:10 10. Înfloreşte toiagul. Comentatorii iudei au înţeles în general că toiagul se referă la cuceritorul caldeean, ca un toiag al mâniei Domnului. Ca o odraslă, puterea lui creştea, dând semne de vitalitate riguroasă, luând repede forma care făcea în stare pe cuceritor să lovească puternic. Traducerea „nedreptate” (RSV) rezultă că este o încercare de a da lui „toiag” un sens metaforic, în felul acesta să asigure o mai bună paralelă cu substantivul abstract „mândrie”. „Mândria” putea fi aplicată şi la caldeeni, sau de altfel la Israel ca lucrând propria lui pedeapsă prin îngâmfarea lui.

Ezechiel 7:11 11. Silnicia s-a înălţat. Construcţia literară arată că scriitorul era adânc mişcat, deoarece el vorbeşte în afirmaţii scurte şi la punct şi lasă deoparte câteva din verbe, stil care face înţelesul oarecum îndoielnic. Tradusliteral, pasajul zice: „Silnicia s-a ridicat ca un toiag al nelegiuirii, nu de la ei, nu din mulţimea lor şi nu din [?; înţelesul cuvântului ebraic este nesigur] şi nu plângere [LXX, „podoabă”, „frumuseţe”] în ei”. „Plângere” esteinterpretarea iudaică a ebraicului noah. Poate că dacă cineva ar fi fost de faţă şi ar fi auzit cadenţa glasului lui,şi ar fi văzut gesturile şi expresia feţei, înţelesul ar fi fost clar. Dacă „plângere” e interpretarea cea dreaptă, sensul ar fi că ritualurile obişnuite de înmormântare ar fi neglijate. Dacă „frumuseţe” este înţelesul, atunci pasajul scoate în evidenţă faptul că orice atracţie sau distincţie ar fi nimicită.

Ezechiel 7:12 12. Să nu se bucure cumpărătorul. O latură importantă a activităţii israelite era cumpărarea şi vinderea de pământ. Potrivit prevederilor legii (Levitic 25,14-16) posesiunea nu trebuia sa se extindă dincolo de anul jubileului, timp la care orice teren trebuia să revină posesorului lui prin moştenire. Vânzarea de bunuri imobilela preţuri scăzute în chip natural ar fi făcut pe cumpărător să se bucure. Pe de altă parte, oamenii de obicei se despart cu durere de averea lor, pentru că trebuie să transfere drepturile lor altora. Asedierea fiind iminentă, Ezechiel declară acum că cumpărătorul nu va avea motive de bucurie, deoarece el nu urmează să se bucure deceea ce cumpărase. Şi nici vânzătorul nu avea motive să se jelească pentru pierderea posesiunii sale prin vânzare. Apropierea captivităţii avea oricum să-l lipsească de proprietatea lui.

Ezechiel 7:13 13. Nu va mai căpăta înapoi. Sau „Nu se va întoarce” . Vânzătorul era fără îndoială la o vârstă la care cu greu ar fi putut aştepta să trăiască până se va fi sfârşit captivitatea de 70 de ani. Şi nici anul jubiliar nu i-ar fi fost de nici un folos în captivitate.

Ezechiel 7:14 14. Nu merge. Un tablou al unui spirit de demoralizare, poate datorat consecinţei de nevinovăţie care în cele din urmă îi făcuse să-şi dea seama că ei nu pot să aştepte să primească ajutor de la Dumnezeu.

Ezechiel 7:16 16. Ca nişte porumbei. Un mic număr urma să scape şi să-şi găsească adăpost în munţi, dar starea lor urma să fie de greutăţi extrem de mari.

Văitându-se. Ebr. hamah, un cuvânt folosit pentru mormântul urşilor (Isaia 59,11), lătratul câinilor (Psalmi 59,6.14), zgomotul popoarelor (Psalmi 46,6). Când păcatul dă naştere la urmările lui amare, adesea se produc regrete sfâşietoare de inimă. Din nefericire regretele acestea sunt din cauza consecinţelor aspre ale păcatului şi nu pentru faptul că păcatul a adus dezonoare lui Dumnezeu. Oamenii tânjesc după îndepărtarea consecinţelor şi nu după eliberarea de vinovăţia şi puterea păcatului, dar cea din urmă trebuie să preceadă pe prima.

În a doua parte a versetului LXX zice: „Voi da pe fiecare din ei la moarte, pe fiecare în nelegiuirea lui”.Versiunea Siriacă zice „toţi vor muri”, ca şi cum manuscrisul ebraic din care s-a făcut traducerea ar zice muthîn loc de hamah.

Ezechiel 7:17 17. Se topesc ca apa. Sau „Fără putere ca apa” . O figură de stil care arată slăbiciunea şi generala neajutorare a fugarilor. Mâinile care ar fi trebuit să fie tari pentru a ţine armele şi pentru a clădi fortificaţii n-au mai funcţionat. Genunchii care ar fi trebuit să fie tari ca să reziste în bătălie, sau ca să fugă de sabia scoasă, au refuzat să răspundă.

Ezechiel 7:18 18. Se încing cu saci. În răsărit un semn obişnuit de întristare, umilinţă şi mizerie. Groaza provenea de pe urma groaznicei presimţiri a relelor în creştere, ruşinea dezamăgirii, vinovăţiei conştiente şi deziluziei.

Rase. Chelia era adesea auto-impusă ca un semn de mare doliu (vezi Isaia 15,2, Ieremia 7,29; 48,37; Amos 8,10).

Ezechiel 7:19 19. Argintul. Probabil o referire la aruncarea obiectelor de valoare în timpul fugii, sau la idoli, lucru care s-a dovedit fără valoare în ziua nenorocirii.

O scârbă. Sau „va fi socotit ca ceva necurat”. Cuvântul ebraic care apare aici este folosit în Levitic 15,19-33.

Ezechiel 7:20 20. Podoaba. Versiunea Siriacă şi Symachus zic aici „podoaba lor”. Poporul şi-a folosit bogăţiile, argintul şi aurul lor, pentru a-şi înălţa idolii lor detestabili de care lui Dumnezeu îi este scârbă.

Măreaţă. Sau „maiestate” . Ebr. ga‘on, aici, mai degrabă „mândrie”, ca în Levitic 26,19; Iov 35,12; Psalmi 59,12; etc. Evident o referire la sanctuar, cu sfinţenie ferit de orice încălcare, centrul vieţii religioase şi naţionale a lui Israel.

Ezechiel 7:23 23. Lanţurile. Ebr. rattoq, al cărui înţeles este nesigur. Rattoq apare numai aici în Biblie, deşi o formă feminină, rethuqoth, este tradusă „lanţuri” în Isaia 40,19. LXX traduce începutul frazei „şi ei vor lucra dezordine”. Dacă „lanţ” [„lanţuri”] este redarea corectă aici, profetul probabil prezicea evenimente prin acţiuni. Aşa cum lui Ieremia i se poruncise să facă legături şi juguri (Ieremia 27,2), tot aşa aici lui Ezechiel se poate să i se fi poruncit să facă un lanţ care să simbolizeze captivitatea care se apropia, când regele şi poporulurma să fie duşi în lanţuri la Babilon (2Regi 25,7; Ieremia 40,1).

Ezechiel 7:24 24. Popoarele cele mai rele. Sau „Cei mai răi dintre păgâni” . Adică, haldeii.

Sfintele lor locaşuri. Pronumele lasă să se înţeleagă că Dumnezeu nu priveşte pe israeliţi ca fiind ai Lui.Pluralul s-ar putea să denote Templul cu privire la locurile lui sfinte. Forma aceasta de plural pentru sanctuar se întâlneşte de repetate ori în cartea către Evrei şi nu este totdeauna tradusă cu consecvenţă. Dar în fiecare caz referirea e la sanctuarul ceresc, constând din două încăperi. Unii gândesc că referirea nu este la Templu ci la sanctuare particulare ridicate pe acoperişurile caselor şi în grădini.

Ezechiel 7:25 25. Prăpăd. Ebr. qephadah, un cuvânt care apare numai aici. El vine de la o rădăcină de verb care înseamnă „a se strânge laolaltă”. De unde qephadah se poate referi la răsuciri ale corpului pricinuite de frică. Referirea este fără îndoială la groaza şi descurajarea care însoţesc marile judecăţi, aşa cum în chip viu a descris Domnul în expresia Sa: „Oamenii îşi vor da sufletul de groază” (Luca 21,26).

Ezechiel 7:26

26. Zvon. Compară expresia „războaie şi veşti de războaie” (Matei 24,6; comp. Luca 21,9). Mulţimea de veşti nesigure pe timpul unei invazii de război intensifică nefericirea. În această perioadă de necaz cele trei izvoare principale de învăţătură, profeţii, preoţii şi bătrânii, sunt toţi prezentaţi ca în zadar apelându-se la ei (vezi 1Samuel 28,6; Ieremia 5,31; 6,13; 23,29-40; 28,1-9; Plângeri 2,9; Amos 8,11; Mica 3,6).

Ezechiel 7:27 27. Împăratul jeleşte. Împăratul, voievodul (uneori sinonim cu „împăratul”, ca în capitolele 12,12; 19,1;aici probabil moştenitorul tronului), şi poporul de rând – toate categoriile sociale – suferă la fel.

Vor şti. Vezi comentariul la cap. 6,7.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

19 3T 549

Ezechiel 8:1 1. În al şaselea an. Adică al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2), 592/591 î.Hr. (vezi p.572). O nouă serie de profeţii începe aici şi se extinde până la finele capitolului 19. Data arată că seria a început la numai puţin peste un an după chemarea lui Ezechiel la slujba de profet (vezi cap. 1,2). De la prima lui viziune, timpul lui Ezechiel fusese împărţit în 7 zile (capitolul 3,15), 390 de zile (capitolul 4,5) şi 40 de zile(capitolul 4,6), în total, afară de cazul că se suprapunea vreo perioadă cu alta, cel puţin 437 de zile. S-a susţinut că această perioadă de timp nu poate fi acomodată între datele celor două viziuni, o perioadă, aparentde 14 luni lunare, sau aproximativ 413 zile. Există, bineînţeles, o considerabilă deosebire de păreri cu privire la aplicaţia acestor perioade şi în plus, nu este nevoie ca o nouă descoperire să aştepte până la expirarea acestor perioade (vezi comentariul la cap. 4,5). Pe de altă parte, pentru a ajusta anul lor lunar cu cel solar, iudeii adaugă o lună în plus la fiecare doi sau trei ani. Dacă anul al 5-lea sub consideraţie era un an intercalar (aşa cum foarte probabil era, potrivit cu ciclul de 19 ani), luna în plus ar spori totalul la aproape 442 de zile.

Lunii a şasea. Septembrie, 592 sau 591 (vezi p. 572).

Bătrânii. Aceştia pot să fi reprezentat o oarecare măsură de organizaţie civilă păstrată în captivitate şi care n-a fost suprimată de babilonieni. Este posibil ca ei, împreună cu preoţii exilaţi, să se fi consultat adesea între ei cu privire la treburile publice. Faptul că bătrânii au venit să întrebe pe Domnul cu privire la starea prezentă a lucrurilor (vezi cap. 14,1; 33,31) arată că Ezechiel era deja cunoscut ca profet şi respectat între captivi.

Ezechiel 8:2 2. Foc. Ezechiel nu specifică direct fiinţa ca fiind om la formă, dar menţionarea coapselor şi „ceva ca o mână” (v. 3) lasă a se înţelege că acesta era cazul. LXX zice „om” în loc de „foc”. Lui Ezechiel i s-a mai dat şi o altă teofanie (vezi cap. 1,1). Viziunea a avut loc în timp ce bătrânii şedeau înaintea profetului. Ei, evident,nu au văzut nimic, dar starea de viziune a lui Ezechiel, fără îndoială i-a pregătit să asculte la sfârşitul viziunii „toate lucrurile pe care le descoperise Domnul” profetului (capitolul 11,25).

Ezechiel 8:3 3. Duhul m-a răpit. Noi n-aveam nevoie să presupunem că Ezechiel a fost literal transportat în trup. Mişcările au fost fără îndoială în viziune (vezi comentariul la Daniel 8,2). Dar ca şi Pavel, Ezechiel probabil nu putea să spună dacă era afară din trup sau în trup (vezi 2Corinteni 12,3).

Uşa porţii de la curtea dinlăuntru. Aceasta este una din porţile care ducea de la curtea poporului la curtea preoţilor. Darea de seamă cu privire la clădirea Templului lui Solomon nu menţionează porţi care duc de la una din aceste curţi la cealaltă, dar este dovadă cu privire la aşa ceva în Templul lui Irod de mai târziu. Era probabil una din părţile cele mai importante ale Templului unde poporul se aduna în mare număr.

Idolul. Ebraicul semel, un cuvânt care apare numai aici şi în versetul 5; Deuteronom 4,16 (tradus „chipul”); 2Cronici 33,7.15 (tradus „idol”). S-au făcut diferite ipoteze cu privire la identitatea acestui idol [chip], ca de pildă că el reprezintă pe Baal, pe Moloh sau Astarteea. Dar poate „idolul geloziei” nu era

intenţionat cu un nume propriu, desemnând o anume divinitate păgână, ci mai degrabă un nume descriptiv al unui idol care aţâţa pe Domnul la gelozie. Aşezarea unui dumnezeu rival în locul dedicat cultului lui Iehova arfi produs un astfel de efect. S-ar putea ca pe timpul acela să fi fost idoli păgâni în Templu. O înclinaţie crescândă către idolatrie se dăduse pe faţă în zilele lui Solomon, care ridicase locuri de cult pentru diferiţi idoli ai soţiilor lui „pe muntele din faţa Ierusalimului” (1Regi 11,7). Poate sub presiunea regelui asirian, Ahaz aşezase un altar idolatru chiar în Templu, mutând altarul de aramă spre miazănoapte spre a-i face loc (vezi comentariul la 2Regi 16,10-16). Mai târziu Manase, „a zidit astfel altare în Casa Domnului” (2Regi 21,4). Cu excepţia lui Iosia, regii următori ai lui Iuda au fost nelegiuiţi. E cu totul posibil ca ei să fi folosit interiorul Templului pentru cult idolatru.

Ezechiel 8:4 4. Slava. Prezenţa slavei lui Dumnezeu era un semn că Iehova cunoştea idolatria poporului Său şi că urma să cerceteze tainele cultului lor.

Ezechiel 8:5 5. Spre miazănoapte. Aceasta arată că în viziune Ezechiel era înăuntrul curţii preoţilor; altfel nu ar fi putut privi spre miazănoapte spre a vedea idolul la partea de miazănoapte. Chipul deja fusese pomenit (versetul 3), dar acum atenţia profetului e îndrumată către el în mod deosebit. Nu era îndeajuns ca el să-l vadăîn trecere.

Ezechiel 8:6 6. Ca să mă depărteze. În ebraică verbul este la forma unui infinitiv fără de subiect exprimat. Noi putemgăsi aici fie pe popor, ca fiind cei care urmau să fie îndepărtaţi, fie pe Domnul, ca fiind cel care să-Şi părăsească sanctuarul. Ultima pare cea mai probabilă. Poporul şi-a pus încrederea în credinţa că Dumnezeu vaproteja Templul şi cetatea Sa. Profetul urma să-i informeze că, din cauza nelegiuirilor lor, atât cetatea cât şi Templul urmau să fie date nimicirii.

Urâciuni şi mai mari. Un refren care se repetă în acest capitol (versetul 13,15). Profetul este condus mai departe prin stadiile succesive ale unei intrigi a idolatriei.

Ezechiel 8:7 7. Poarta curţii. Ezechiel stătuse mai înainte înăuntrul curţii, care pare să fi fost înconjurată de odăi (vezi Ieremia 35,4; Ezechiel 40,44).

Ezechiel 8:8 8. Sapă. Lucrul acesta era făcut în viziune. Scopul acestei părţi a viziunii era fără îndoială să accentueze taina extremă a lucrărilor pe care profetul urma să le vadă.

Ezechiel 8:10 10. Zugrăviţi. Poate săpaţi în forma unei lucrări în relief. Unii comentatori identifică ritualurile idolatre practicate aici ca de origine egipteană, alţii ca fiind babiloniană. Cuvântul tradus aici „zugrăviţi” apare din nouîn capitolul 23,14 specific cu referire la chipurile haldeilor. Figurile s-ar putea să nu fi fost împrumutate din nici o sursă, dar fără îndoială reprezentau o varietate de ritualuri.

Ezechiel 8:11 11. Şaptezeci. Poate un număr rotund. Grupul nu trebuie să fie confundat cu Sinedriul, care n-a venit laexistenţă decât după Captivitate. Ceata a fost văzută în viziune, nu în actualitate, şi orice discuţie cu privire la faptul dacă curţile Templului aveau o odaie destul de mare pentru a cuprinde un număr atât de mare este, deci, nelalocul ei.

Iaazania. Unii au încercat să-l identifice cu „Iaazania fiul lui Azur”, unul din conducătorii nelegiuiţi pomeniţi în capitolul 11,1. Identitatea nu poate fi stabilită, şi nici nu putem fi siguri că Şafan aici menţionat era cărturarul care a servit sub regele Iosia (2Regi 28,8. 9). Dacă era el, referirea la el ca strămoş al lui Iaazania ar fi pentru scopul de a arăta contrastul în caracterele lor şi pentru a descoperi decăderea morală a conducătorilor.

Cădelniţa. Ca o culminare, cei 70 de bătrâni acţionau cu toţii ca preoţi şi aduceau idolilor lor zugrăviţi tămâia pe care nimeni alţii în afară de fiul lui Aaron nu aveau dreptul de a o folosi (2Cronici 26,16-18) şi care trebuia să fie oferită numai lui Iehova.

Ezechiel 8:12 12. Nu ne vede Domnul. Ei nu tăgăduiau fiinţa şi providenţa lui Dumnezeu, dar păreau să gândească la Iehova ca la o divinitate locală care abdicase. Ezechiel pune filosofia grupului în forma unei zicători populare,o trăsătură caracteristică a stilului profetului (vezi cap. 9,9; 11,3.15; 12,22.27; 18,2.25.29; 33,10.24.30; 35,12; 37,11).

Ezechiel 8:14 14. Tamuz. O divinitate adorată de babilonieni sub numele Du‘?zu, variabil numit fratele sau fiul, soţul sau iubitul zeiţei Iştar. Tamuz era zeul vegetaţiei şi al păşunii şi patronul turmelor. Potrivit cu o tradiţie veche el murea anual şi cobora în lumea de jos. Decesul lui era marcat prin uscarea holdelor, a păşunilor şi a pâraielor de arşiţa verii. Trecerea lui de pe lume era celebrată prin sărbători publice de doliu şi prin cântarea de cântece de jale în luna a patra a anului Semitic (Duzu sau Tamuz, începând în iunie sau iulie, vezi Vol. II, p. 116). De asemenea, anual se credea că Iştar coboară în lumea inferioară pentru a trezi pe zeul mort. Trezirea şi revenirea lui se presupunea că fac să înflorească vegetaţia din nou. Grecii au păstrat un raport asemănător în mitul lor despre Demeter şi Persefona.

Tamuz era adorat în Babilonia, Asiria, Fenicia şi Palestina. În Fenicia cultul a luat forma cultului lui Adonis (Semitic ’adon, „domn”), o divinitate feniciană locală, şi numele Adonis a fost transmis Grecilor, al căror mit despre Venus şi Adonis a fost transmis mai departe prin romani. Deşi tradiţia timpurie identifica pe Tamuz cu Adonis, de fapt cultul lui Adonis era numai forma unui cult răspândit al lui Tamuz. Nu se cunoaşte momentul când cultul a fost de prima dată adoptat de iudei.

Faptul că sărbătoarea lui Tamuz cădea în luna a patra şi nu „în luna a şasea”, timpul viziunii lui Ezechiel, nu prezintă problemă. Profetul a văzut-o în viziune şi i-a fost fără îndoială arătată nelegiuirea practicată în diferite timpuri la Ierusalim.

Ezechiel 8:16 16. Douăzeci şi cinci. LXX zice „douăzeci”. Semnificaţia numărului nu este clară. Unii au înaintat ipoteza că se referea la marele preot şi la căpeteniile celor 24 de cete (vezi comentariul la 1Cronici 24,1), reprezentând astfel întregul corp al preoţilor. Ei stăteau în picioare între altar şi Templu într-o parte foarte sfântă a curţii. Acolo, întorcându-şi spatele la Templul Domnului, ei se închinau la soare. Adorarea soarelui, Şamaş, a fost de timpuriu practicată de canaaniţi şi îşi aflase intrarea în cultul regilor şi al poporului lui Iuda (2Regi 23,5. 11; comp. Deuteronom 4,19; 17,3; Iov 31,26). Faptul că ei stăteau în curtea dinlăuntru a dus la credinţa că erau probabil preoţi, dar şi alţii în afară de preoţi intrau uneori acolo (2Regi 11,4-15). Dacă ei erau păzitorii speciali ai adevăratei religii, păcatul lor era o insultă cât se poate de flagrantă la adresa lui Dumnezeu. Astfel el a fost evidenţiat ca cea mai mare dintre urâciuni (vezi 2Cronici 36,14).

Ezechiel 8:17 17. Silnicie. Ebraică, chamas. Acelaşi cuvânt este folosit pentru a descrie nelegiuirea antediluviană (Geneza 6,11). LXX zice „nelegiuire”.

Nu încetează. Sau „Au revenit” . Sau „s-au întors iarăşi”, adică, poporul s-a întors iarăşi şi iarăşi la faptele lor rele.

Ezechiel 8:18 18. Nu-i voi asculta. Este prea târziu acum spre a abate catastrofa naţională. Totuşi, mântuirea individuală nu este împiedicată. Puţinii care „suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor” săvârşite în ţară vor fi eliberaţi. Restul au ales nimicirea prin umblarea lor încăpăţânată.

Prin refuzul lor încăpăţânat de a asculta de glasul Domnului, care-i chema să-şi îndrepte căile, oamenii, cu timpul, surzesc faţă de glasul lui Dumnezeu. Când timpul acela soseşte Dumnezeu nu-i va mai asculta.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 10–13PK 448

14–18PK 449

Ezechiel 9:1 1. Apoi a strigat. Capitolul 9 este o continuare a viziunii simbolice din capitolul 8. Profetul raportează ceea ce îi trece pe dinainte în vedere panoramică, lăsându-ne nouă interpretarea cu privire la ceea ce e reprezentat de diferitele simboluri. Vorbitorul este acelaşi ca în tot capitolul 8. Identitatea lui e arătată de felulcum i se adresează în versetul 8: „Ah! Doamne, Dumnezeule!”.

Trebuie să pedepsiţi. Sau „Care aveţi răspunderea” . Expresia este o traducere a ebraicului pequddoth,singular, pequddah, un cuvânt redat în altă parte prin „slujbă” [KJV] (Isaia 60,17). Dacă această ultimă traducere este aplicabilă aici, atunci avem un tablou al supraveghetorilor, străjerilor sau păzitorilor (vezi Daniel 4,13) care au grijă de executarea sentinţelor lui Dumnezeu. Întreaga expresie mai poate fi redată şi ca în LXX: „Răzbunarea asupra cetăţii s-a apropiat.”

Ezechiel 9:2 2. Şase oameni. Aceşti executori ai răzbunării sunt descrişi ca fiind oameni la înfăţişare. În primă aplicaţie ei reprezintă pe babilonieni, care aveau să execute sentinţa asupra cetăţii. În a doua aplicaţie, ei simbolizează mijloacele de pedepsire, de la sfârşitul timpului, care vor executa sentinţa, mai întâi asupra acelora care au zis că sunt păzitori spirituali ai poporului, şi mai apoi asupra celor nelegiuiţi în general.

Porţii de sus. Întrucât curţile Templului erau construite în terase, curtea lăuntrică era mai sus. „Dinspremiazănoapte” desemnează poarta ca pe aceea unde profetului îi fusese arătate idolatriile (capitolul 8,5).

În mijlocul lor era un om. Omul acesta era unul din cei şase care purtau uneltele de ucidere, şi nu un al şaptelea, aşa cum afirmă unii interpreţi (vezi 3T 266, 267). El era „îmbrăcat într-o haină de in”, veşmântul preoţesc obişnuit, şi veşmântul special al marelui preot la ceremonia marii zile a Ispăşirii (Levitic 16).

Călimară. Ebraică, qereth, un cuvânt care apare numai aici, probabil derivat de la egipteanul gśty, „paleta unui scriitor”, aici o casetă conţinând pene, briceag şi cerneală. LXX, probabil urmând un alt text, zice„o cingătoare de safir” în loc de „călimară”. Dar redarea ebraică pare să fie cea preferabilă.

Ezechiel 9:3 3. Slava. Adică, slava descrisă în capitolul 8,4, care era o reapariţie a viziunii descrise în capitolul 1.

Ezechiel 9:4 4. Semn. Ebr. taw, ultima literă a alfabetului ebraic. Pe vremea lui Ezechiel litera aceasta ebraică era scrisă în formă de X. Însemnarea era făcută în viziune, şi natura exactă a semnului poate că nu este importantă. Interpretarea veche care vedea în semn o prefigurare a crucii este oarecum fantezistă. În viziune semnul era fără îndoială literal, dar în semnificaţie el se referea cu totul la caracter. Solul nu trebuia să ia seama nici la naştere, nici la poziţie, ci să însemneze numai pe aceia care gemeau pentru păcătoşenia care stăpânea şi se ţineau departe de ea.

Viziunea se referea în primul rând la nimicirea Ierusalimului de către Nebucadneţar. Ea va avea o altă împlinire în cursul scenelor de încheiere a istoriei lumii acesteia. Ea este într-o strânsă paralelă cu viziunile dinApocalips 7,15.16. Semnul distinctiv din Apocalips este „pecetea Dumnezeului celui viu” şi, ca şi semnul din Ezechiel, e bazat pe calificări de caracter. Dumnezeu pune semnul Său de aprobare pe toţi aceia care, prin puterea Duhului Sfânt, reflectă chipul lui Isus (vezi COL 67). Această pecete de aprobare a fost asemănată cusemnul de proprietate al lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu înscrie pe aceia care se califică pentru cetăţenie în împărăţia La. Numele şi adresa Sa – „Dumnezeu, Noul Ierusalim” (TM 446).

Semnul exterior, vizibil al acestei completări a lucrării harului în suflet va fi ţinerea adevăratului Sabat al Bibliei (vezi 8T 117). Lucrul acesta se va realiza în felul următor. Sabatul zilei a şaptea a stat totdeauna ca

zi a lui Dumnezeu de odihnă rânduită pentru om. Înfiinţată la creaţiune (Geneza 2,1-3), ea a fost menită să fie o obligaţie perpetuă. Porunca de a o ţine a fost plasată în miezul legii morale (Exod 20,8-11). Nici Hristos nici apostolii Săi nu au desfiinţat Sabatul. Marea apostazie care a urmat după moartea apostolilor, a urmărit să-l înlăture şi să pună în locul lui o altă zi de odihnă, întâia zi a săptămânii. Dar Cuvântul lui Dumnezeu prezice o mare lucrare de reformă în ce priveşte Sabatul, care să preceadă a doua venire a lui Hristos (Isaia 56,1.2.6-8; 58,12.13; Apocalips 14,6-12; vezi GC 451-460). El de asemenea prezice că, simultan, Satana, marele conducător apostat, va înălţa propriul său sistem de religie contrafăcut, prezentând un Sabat fals, duminica, drept zi de cult (Apocalips 13,14.9-12; comp. Daniel 7,25). El va avea succes până acolo că va fi înstare să unească lumea întreagă într-o mare mişcare de reformă religioasă, un factor a cărei caracteristică proeminentă va fi înălţarea duminicii (Apocalips 13,8; 14,8; 16,14; 18,3; vezi GC capitolul 35-40). Ca rezultatal eforturilor sale în direcţia aceasta lumea va fi împărţită în două tabere, cei care sunt credincioşi lui Dumnezeu şi ţin Sabatul Său, şi cei care se alătură la mişcarea universală religioasă contrafăcută şi onorează Sabatul fals. Ţinerea adevăratului Sabat va deveni semnul distinctiv al adevăratului închinător al lui Dumnezeu.

Şi totuşi nu ţinerea exterioară a Sabatului constituie semnul. Sigiliul înfăţişează acele calificaţii de caracter pe care trebuie să le aibă toţi cei care sunt socotiţi vrednici de cetăţenie în împărăţia slavei care urmează să se instaureze în curând. Numai cei care şi-au curăţit sufletele se vor agăţa de Sabat în vremea aceea îngrozitoare de necaz ce precede revenirea lui Hristos Isus. Păzitorii nesinceri ai Sabatului vor părăsi rândurile poporului lui Dumnezeu şi se vor uni cu Satana împotriva cerului, şi se vor asocia în lupa împotriva Cârmuitorului universului (TM 465). În felul acesta numai cei autentici şi sinceri rămân ca singuri apărători ai sfântului Sabat al lui Dumnezeu. Acestora li se vor alătura alţi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu care, până atunci, au fost împrăştiaţi prin diferitele comuniuni ale Creştinătăţii, dar care, sub lumina în creştere a strigării celei mari, îmbrăţişează Sabatul şi se alipesc rămăşiţei popoului lui Dumnezeu (vezi GC 611, 612).

Semnul este pus asupra acelora „care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo”. Aceia care aparţin acestei categorii au fost descrişi ca deosebindu-se prin chinul sufletului lor din cauza decăderii din mijlocul poporului mărturisit al lui Dumnezeu. Ei suspină şi îşi chinuiesc sufletul din pricină că mândria, avariţia, egoismul şi înşelăciune de tot felul se găsesc în biserică. Ei se simt lipsiţi de putere pentru a opri torentul de nelegiuire ce se revarsă şi din cauza aceasta sunt plini de durere şi de alarmă (vezi 5T 210). Cei din cealaltă categorie caută să arunce o manta peste relele existente şi scuză marea nelegiuire care domneşte pretutindeni. Ei pretind că Dumnezeu este prea bun şi prea milostiv pentru ca să pedepsească răul. Domnul nu va face nici bine, şi nu va face nici rău, zic ei. Ei afirmă că Domnul nu aşteaptă un standard atât de înalt şi va fi satisfăcut cu o simplă dorinţă de a face binele. Dar Domnul nu-Şi poate schimba standardul. A face aşa ceva ar însemna să Se schimbe pe Sine Însuşi. În schimb, El dă har pentru câştigarea oricărei virtuţi şi corectarea oricărui defect. El cere de la fiecare creştin să se facă deplină întrebuinţare de aceste prevederi. El nu cere nimic mai puţin decât desăvârşirea. Dacă aceasta nu este atinsă, sufletul va fi găsit fără de pecetea lui Dumnezeu când se sfârşeşte timpul de probă.

Ezechiel 9:6 6. Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt. În aplicaţia ei primă, decretul acesta marchează sfârşitul probării Ierusalimului. Dumnezeu Îşi epuizase mijloacele de a face apel la răzvrătitul Israel. Puterea Lui înfrânătoare urma să fie dată la o parte dinaintea haldeilor invadatori. Lipsite de milă, oştile lor urma să execute sentinţa: „ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri”. Ei urma să înceapă de la sanctuar, unde se adunaseră grămadă cele mai mârşave păcate ale poporului.

Scenele acestea vor fi repetate în zilele de pe urmă. Judecata, şi atunci, începe de la „casa lui Dumnezeu” (1Petru 4,17), cu aceia cărora Dumnezeu le dăduse multă lumină şi care stătuseră ca paznici ai intereselor spirituale ale poporului, dar care au trădat însărcinarea lor (5T 211). Aceşti păstori necredincioşi primesc mai întâi insulta ca va fi grămădită asupra lor de către aceia care au fost înşelaţi de viclenia lor (EW 282). Ulterior vor pieri în nimicirea generală care precede şi însoţeşte a doua venire a lui Hristos (vezi Apocalips 15-19).

Ezechiel 9:7 7. Spurcaţi casa. Iudeii aşteptau ca Dumnezeu să cruţe casa Sa de spurcare. În lucrul acesta ei au fost dezamăgiţi. În parte, spurcarea a fost înfăptuită prin cadavrele sângerânde ale închinătorilor idolatrii.

Ezechiel 9:8 8. Stăteam încă singur. În viziune, Ezechiel a văzut Ierusalimul redus la o cetate a morţilor. I se părea că el stătea singur în mijlocul celor ucişi. Nu se aminteşte nimic aici cu privire la vreunii care, din cauza semnului protector, să fi fost salvaţi. Evident ei constituiau o mică minoritate.

Ce a mai rămas din Israel. Cele zece triburi deja plecaseră în captivitate în 723/722 î.Hr. (2Regi 17,6). Un număr de oameni din regatul de miazăzi al lui Iuda fuseseră transportaţi în 597 î.Hr., (vezi p. 568). Ezechiel pledează pentru rămăşiţa încă lăsată pe loc. Natura şi mărimea păcatului îndreptăţeau pedeapsa.

Ezechiel 9:9 9. Ţara. Ebraică, ’ereş care poate fi tradus şi „pământ” . Ambele traduceri dau un sens inteligibil. Oamenii spuneau că Domnul nu este preocupat de purtarea oamenilor. Ei îşi închipuiau că au libertatea să se poarte aşa cum alegeau unul faţă de altul, fără să le ceară nimeni socoteală de faptele lor. Rezultatul a fost decăderea morală.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 5T 207

1, 2 GC 656; 3T 266

2–7TM 431

3–65T 207

4 GC 656; PK 590; TM 445; 3T 266, 370; 5T 210, 474

4–65T 505

5, 6 3T 267; 5T 211

6 GC 656

10 TM 432

11 EW 279; SR 402

Ezechiel 10:1 1. M-am uitat. Viziunea descrisă în capitolul 1,15-28 reapare. În întinderea de cer se vede, ca şi mai înainte, o asemănare ca un tron de safir. Ezechiel nu menţionează o fiinţă pe tron. Că era una acolo, este dedus din „Domnul a zis” din versetul următor [„El a zis”, KJV].

Heruvimi. „Heruvim” este transliterarea pluralului ebraic kerubim, şi nu cere un „i” ca semn al pluralului. „Heruvimii” din capitolul 10 corespund cu „făpturile vii” din capitolul 1. În teologia ebraică un heruvim era o fiinţă de natură sublimă şi cerească, cu formă omenească, deşi cu aripi. Heruvimii păzeau poarta Paradisului (Geneza 3,24). Statuile care umbreau tronul milei, atât în tabernacol cât şi în Templul lui Solomon erau numite heruvimi (Exod 25,18; 1Regi 6,24; comp. 1Samuel 4,4; 2Samuel 22,11). În contrast cu poziţia în picioare a heruvimilor descrişi de Ezechiel, heruvimii babilonieni, numiţi kar?bu sau karibu, literal; „mijlocitori”, erau în formă de animale cu cap de om, ca, de pildă, tauri sau lei, deşi unii aveau forma de fiinţe omeneşti.

Ezechiel 10:2 2. Omului aceluia. Căpeteniei celor şase slujitori ai pedepsirii (capitolul 9,2) i se vorbeşte şi i se porunceşte să-şi umple mâinile cu cărbuni de foc şi să-i împrăştie peste cetate. Actul simbolizează nimicirea neîntârziată a cetăţii. Nu este sigur dacă scena de fapt reprezintă mijloacele de distrugere (2Cronici 36,19).

Templul şi cetatea au fost arse de către Caldei (2Regi 25,9). Compară cu Apocalips 8,5.

Ezechiel 10:4 4. Heruvimi. Sau, ca în alte traduceri s-a preferat forma singulară. Forma singulară este folosită în sensul colectiv. LXX reţine pluralul. Mişcările slavei Domnului par să fi simbolizat că Prezenţa divină se pregăteşte să părăsească Templul.

Ezechiel 10:5 5. Glasul. Faptul că aripile erau în mişcare, sugerează că heruvimii se pregăteau să plece din Templu (vezi cap. 1,24).

Dumnezeului Celui Atotputernic. Ebraică, ’El-Shaddai, un titlu obişnuit al lui Iehova. Shaddai adesea apare fără ’El (Dumnezeu), mai ales în cartea lui Iov, unde sunt 31 de astfel de cazuri. Sensul rădăcinii lui Shaddai nu este precis cunoscut. Învăţaţii au oferit diferite sugestii dar nici una din acestea nu este satisfăcătoare (vezi Vol. I, p. 171).

Ezechiel 10:6 6. Ia foc. Aceste mişcări simbolizează strânsa legătură dintre cer şi evenimentele de pe acest pământ. Mersul istoriei nu este lucrarea unor forţe oarbe, ci în spatele acţiunii şi reacţiunii evenimentelor umane este Dumnezeu, care Îşi aduce planurile la îndeplinire (vezi comentariul la cap. 1,19).

Ezechiel 10:8 8. O mână de om. Mâna reprezintă mâna Celui Atotputernic care susţine şi călăuzeşte fiinţele cereşti. Acestea, la rândul lor, mânau roţile, simbolizând mâna lui Dumnezeu în treburile acestui pământ (vezi PK 536).

Ezechiel 10:9 9. Patru roţi, o roată lângă un heruvim. Versetele 9-17 repetă descrierea dată în viziunea din capitolul 1(vezi comentariile de acolo). Există şi câteva diferenţe. Repetarea nu este întâmplătoare, deoarece aici mişcările sunt date în legătură cu înaintarea naraţiunii, şi Dumnezeu este arătat ca direct legat cu evenimentelecare conduc la căderea Ierusalimului. Viziunea cu făpturile vii de la Chebar era una generală, arătând mâna luiDumnezeu în toată istoria; cea de la Ierusalim, specifică, arătând mâna Lui într-un singur eveniment semnificativ. Printre diferenţe este şi menţionarea abundenţei de ochi (capitolul 10,12). Ei acoperă întreg corpul heruvimilor ca şi cercurile roţilor (capitolul 1,18). Aceşti ochi, fără îndoială, simbolizează vigilenţa şi inteligenţa. Ei arată că nimic nu poate să scape privirilor lui Dumnezeu, întrucât „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de a face” (Evrei 4,13). În Ezechiel 10,14, unde este dată o descriere acelor patru feţe, „o faţă de heruv” ia locul la „o faţă de bou” (capitolul 1,10). Literal, expresia zice „faţă de heruvim”, de unde unii au tras concluzia că un heruvim original însemna un bou (vezi comentariul la v. 1). Versetul 14 nu apare în LXX, un fapt care lasă în îndoială forma corectă a textului.

Ezechiel 10:19 19. S-au înălţat. În versetul 3 heruvimii stăteau „în partea dreaptă a casei”. Mutarea la poarta de răsăriteste pregătitoare pentru îndepărtarea finală.

S-au oprit. Sau „Fiecare” . Verbul ebraic cere un subiect singular; din care cauză traducătorii KJV au adăugat pe „fiecare”. LXX şi Siriaca zic „ei au stat”.

Ezechiel 10:20 20. Erau. Sau „Acesta este”. Aceste cuvinte evidenţiază identitatea a ceea ce el a văzut în cele două viziuni.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–22Ed 177, 178; GW 489; PK 535–537; TM 213; 5T 751–754; 9T 259, 260

8, 21 Ed 177; FE 409; MB 121; PK 176, 535; 5T 751, 754

Ezechiel 11:1 1. M-a răpit. Evenimentele din capitolul 11 nu urmează cronologic după acelea din capitolele 9 şi 10. Viziunea pare că se întoarce ca să dea amănunte în plus cu privire la starea morală a conducătorilor Ierusalimului.

Poarta de răsărit. Locul la care Ezechiel a văzut că se duc heruvimii (capitolul 10,19).

Douăzeci şi cinci de oameni. Acelaşi număr de persoane pe care el le văzuse că se închinau soarelui în curtea dinlăuntru (capitolul 8,16), dar probabil nu aceeaşi grupă. Aceia erau poate preoţi (vezi comentariul la cap. 8,16), în timp ce aceştia pare să fi fost conducători civili. Totuşi, dovada unei deosebiri nu este concludentă.

Iaazania. Numele înseamnă: „Iehova ascultă”. Unii au sugerat că din cauza semnificaţiei lor numele date aici, erau menite să scoată în evidenţă falsele nădejdi cu care poporul se înşela singur. Azur, pare că înseamnă „cineva ajutat”; Pelatia înseamnă „Iehova eliberează”; şi Benaia, „Iehova zideşte”. Dacă semnificaţianumelui este punctul de accentuare, moartea bruscă a lui Pelatia se poate să fi fost selecţionată. Pe de altă parte, Iaazania şi Pelatia se poate să fi fost selecţionaţi numai pentru că erau conducători bine cunoscuţi ai apostaziei.

Ezechiel 11:3 3. Nu este încă vremea. Ebraica acestei expresii pe jumătate proverbiale este atât de concis exprimată încât este obscură. Pasajul spune literal: „Nu aproape de a zidi case. Ea [cetatea] cazanul, noi carnea.” S-ar putea să fie o referire batjocoritoare la solia pe care Ieremia o trimisese captivilor din Babilon să zidească caseşi să se aşeze confortabil, deoarece timpul Captivităţii urma să fie lung. Solia aceasta mâniase pe mulţi dintre cei captivi, şi ei au trimis scrisori la Ierusalim cerând ca Ieremia să fie pedepsit (Ieremia 29,24-28). Zicala conducătorilor era probabil în contradicţie cu solia lui Ieremia, care declara: „Timpul de a zidi case pentru o lungă captivitate nu este aproape. ”

Unii cred că referirea se face la conducătorii răzvrătiţi din Ierusalim, care, ignorând avertismentul lui Ieremia cu privire la nimicirea neapărată a cetăţii, continuau să facă planuri pentru lucrări de zidire în cetatea blestemată.

Metafora cu cazanul pare să fie împrumutată din Ieremia (vezi Ieremia 1,13). Înţelesul poate fi acela că, după cum un cazan apără carnea din el de foc, tot aşa zidurile cetăţii urmau să apere pe locuitori de oştirea haldeilor. LXX are expresia aceasta în forma unei întrebări care aşteaptă răspuns pozitiv: „Nu e timpulaproape de a zidi case?” Atitudinea exprimată în felul acesta reflectează lămurit fala plină de încredere în sine a locuitorilor Ierusalimului (vezi Ieremia 28,3). Ieremia sfătuise pe iudeii care erau în cetate, să iasă şi să se predea haldeilor (Ieremia 21,9). Ei lăpădau acest sfat cu obrăznicie, alegând să rămână în „cazan”. Gândul acesta se încadrează în contextul capitolului, deoarece naraţiunea merge mai departe şi arată că acest „privilegiu” le va fi tăgăduit. Mai este posibil ca metafora să însemneze că aşa cum „cazanul” este locul unde trebuie să fie „carnea”, tot aşa Ierusalimul este locul unde trebuie să fie locuitorii lui – dând a se înţelege că ei vor rămâne acolo. Compară Ieremia 13,12.

Ezechiel 11:5 5. Ştiu foarte bine. Datorită atotştiinţei Lui, Dumnezeu cunoaşte ţintele, dorinţele şi motivele reale carestau la baza faptelor interne (vezi 1Cronici 28,9; Proverbe 15,11; Ieremia 17,10).

Ezechiel 11:6 6. Omoruri. Probabil numite aşa din cauza execuţiilor săvârşite fără aprobarea de la Dumnezeu. S-ar putea să fie şi o referire la cei ucişi datorită atrocităţilor Babilonienilor. Din cauza decăderii lor morale şi religioase, conducătorii Ierusalimului erau răspunzători pentru această măcelărire.

Ezechiel 11:7 7. Morţii... sunt carnea. Poporul se fălea cu ocrotirea cetăţii lor, şi nu aveau intenţia de a asculta de îndrumările lui Ieremia de a părăsi cetatea şi de a se preda haldeilor (Ieremia 21,9). Dar avertizarea solemnă a

lui Ezechiel era că numai aceia pe care ei îi uciseseră ar avea privilegiul acesta de a rămâne înăuntrul cetăţii. Cei vii urmau să sufere nenorocirea lor afară de zidurile cetăţii.

Ezechiel 11:10 10. Veţi cădea. Împlinit efectiv atunci când generalul lui Nebucadneţar, după capturarea Ierusalimului, a dus poporul ţării la împărat la Ribla, un oraş cam la 10 mile la sud de Cadeş. Acolo, Nebucadneţar a rostit judecată asupra captivilor, a ucis pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor regelui, şi a recrutat pe alţii. După ce fusese orbit, Zedechia şi rămăşiţa au fost transportaţi la Babilon (vezi 2Regi 25,6. 7).

Ezechiel 11:13 13. A murit. Ezechiel a văzut moartea lui Pelatic numai în viziune, dar incidentul era fără îndoială prevestitor. Compară moartea lui Hanania (Ieremia 28,17).

Ezechiel 11:14 14. Şi cuvântul. Apare a fi continuare a profeţiei anterioare, un răspuns la mijlocirea profetului. Descrierea depărtării ulterioare a formaţiei heruvice (versetul 22,23) leagă lămurit solia aceasta cu cea precedentă (vezi cap. 10,18. 19).

Ezechiel 11:15 15. Fraţii tăi. Adică aceia care erau cu Ezechiel în exil.

Cei din robie. Sau „Rudenie” . Ebraică, ge’ullah, un cuvânt care se referă la datoriile lui go’el, ruda de sânge care lua asupra sa cauza rudei sale apropiate (Levitic 25,25. 48; vezi comentariul la Rut 2,20).

Ei sunt departe de Domnul. Sau „Despărţiţi-vă” . O expresie de încredere arogantă, lipsită de simpatie pentru cei exilaţi. Locuitorii Ierusalimului dădeau pe faţă o atitudine de „sunt mai sfânt ca tine” faţă de cei care erau exilaţi în Babilon.

Ezechiel 11:16 16. Un Templu pentru câtăva vreme. Sau „Un sanctuar mic” . Sau „un sanctuar pentru [puţin]”. Cuvântul tradus prin „mic” poate fi adverb sau adjectiv. Ideea de „un sanctuar pentru puţină vreme” pare să fie sensul intenţionat aici. Dumnezeu încă aprecia rămăşiţa Sa. Prin ei, El plănuia să-Şi realizeze intenţiile. El urmărea ca robia să fie o disciplină izbăvitoare pentru a conduce pe poporul Său înapoi la Sine, ca o mişcare pregătitoare care să deschidă cartea pentru împlinirea intenţiilor Sale mult amânate.

Ezechiel 11:17 17. Vă voi da. Lăudăroşii aroganţi vor fi îndepărtaţi şi exilaţi pe care ei îi dispreţuiau urma să fie readunaţi şi să posede ţara (vezi Numeri 14,3.31.32).

Ezechiel 11:18 18. Vor scoate. Istoriceşte, lucrul acesta a fost parţial împlinit în scârba cu care iudeii au primit idolatria după înapoierea lor din captivitate. Dar intenţiile lui Dumnezeu depăşeau cu mult lucrul acesta. În v. 18-21, Dumnezeu schiţează planurile Sale pentru viitorul noului stat Israel. Pasajul acesta este o previziune a stărilor aşa cum urmau ele să fie, dacă Israel primea şi împlinea programul divin.

Ezechiel 11:19 19. O altă inimă. Unitatea de scop şi de acţiune urma să caracterizeze pe noul Israel al lui Dumnezeu. Din nefericire eşecul lui Israel a împiedicat împlinirea acestei făgăduinţe. Isus S-a rugat ca binecuvântarea să se poată împlini în biserica Creştină. Rugăciunea a fost realizată pe scurt în biserica primară, a cărei mulţime „era o inimă şi un suflet” (Fapte 4,32). Din nefericire, unitatea a fost de scurtă durată. Lupi răpitori, care nu cruţau turma, s-au vârât înăuntru şi au sfâşiat pe credincioşi (Fapte 20,29). De atunci mereu a fost dezbinare în lumea creştină, o stare care va continua până când, la revenirea Domnului, „vom ajunge toţi la unirea credinţei” (Efeseni 4,13).

Inimă de piatră. Experienţa cu inima schimbată devine experienţa naşterii din nou, mai pe deplin descoperită în Noul Testament (Ioan 3,3-8; etc.; vezi ML 24), deşi în nici un caz nu este aplicabilă numai la

Era Creştină. Mijloacele lui Dumnezeu de mântuire au fost aceleaşi în toate vremurile, dar a avut loc o dezvăluire treptată a planului divin; nu că Dumnezeu ţine pe oameni în necunoştinţă spre dezavantajul lor, darlipsa lor de bunăvoinţă de a primi descoperirile din cer adesea pun o stavilă la ceea ce Dumnezeu poate să descopere. Raze preţioase respinse fac cu neputinţă trimiterea de lumină suplimentară. Acesta a fost cazul cu Israel. Dacă exilaţii care se reîntorceau ar fi intrat pe deplin în experienţa descrisă aici, s-ar fi dat din ce în ce mai multă lumină. Din nefericire, ei au fost mulţumiţi cu restricţiile schiloditoare puse de interpretările pe careei le dădeau vechiului legământ şi în felul acesta lumina mai deplină a Evangheliei a venit numai odată cu Mesia.

Ezechiel 11:20 20. Să urmeze poruncile Mele. Numai aceia care au o inimă înnoită prin har dumnezeiesc pot păstra legea lui Dumnezeu, „fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună” (Romani 8,7). Făgăduinţa unei puteri întăritoare prin locuirea lăuntrică a Duhului era o caracteristică a legământului veşnic al lui Dumnezeu cu omul. Israel nu izbutise să priceapă punctul acesta. Oamenii credeau că mântuirea putea să fie asigurată prin propriile lor eforturi. Ei refuzaseră de a se supune „neprihănirii [dreptăţii] pe care o dă Dumnezeu” (Romani 10,3). Ei nu vedeau nici o nevoie după un Mântuitor, nici o nevoie de pocăinţă. Ei au respins cu totul în chip dispreţuitor experienţa care singură i-ar fi făcut în stare să ţină legea Lui.

Eu voi fi Dumnezeul lor. Dumnezeu plănuia ca experienţa glorioasă descrisă aici să fie realizată după întoarcerea din captivitatea Babiloniană. Din cauză că exilaţii care s-au înapoiat nu au împlinit condiţiile legământului celui nou pe care se baza prosperitatea lor spirituală, făgăduinţa nu s-a împlinit niciodată. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt întemeiate pe condiţii. Totuşi ceea ce Dumnezeu s-a putut realiza prin sămânţa literală a lui Israel, El o va realiza prin sămânţa spirituală (Romani 9-11). Împlinirea finală a acestei perspective glorioase va avea loc la finele mileniului (Apocalips 21,3).

Ezechiel 11:21 21. A căror inimă. Răspunderea omenească, datorită puterii de alegere, va face ca unii să alerge după „lucruri urâcioase”. Dumnezeu ar vrea ca toţi să fie mântuiţi, dar El nu forţează voinţa. În consecinţă, cei caresunt pierduţi vor pieri ca rezultat al propriei lor alegeri şi nu ca o greşeală a harului lui Dumnezeu.

Ezechiel 11:22 22. Heruvimii. Compară capitolul 10,18.19.

Ezechiel 11:23 23. Muntele. Probabil muntele care mai târziu a fost cunoscut sub numele de Muntele Măslinilor, un şirde patru vârfuri înălţându-se cam la 2.700 de picioare deasupra nivelului mării dincolo de valea Chedron spre răsărit de Ierusalim. Cetatea însăşi are o altitudine de 2.550 picioare. Locul unde slava dumnezeiască s-a odihnit după ce s-a depărtat din Templu (DA 829) a fost locul de unde mai târziu Isus „a privit cetatea, şi a plâns pentru ea” [KJV] (Luca 19,37-41). De aici a vestit El a doua distrugere a cetăţii răsculate şi încăpăţânate (Matei 24) şi a proclamat semnele celei de a doua Lui veniri. De pe acelaşi munte El a făcut vizibilă înălţarea Lui la cer (Luca 24,50.51; Fapte 1,11.12). Pe această înălţime va coborî Noul Ierusalim (Zaharia 14,4.5.9; vezi GC 662, 663).

Ezechiel 11:24 24. În vedenie. Vezi comentariul la cap. 8,3.

Ezechiel 11:25 25. Am spus prinşilor. Bătrânii lui Iuda (capitolul 8,1) probabil aşteptaseră până ce Ezechiel a ieşit din viziune şi erau astfel de faţă şi pregătiţi să primească comunicarea de la Domnul.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

19 CH 500; TM 261; SL 90; 5T 218; 8T 136

Ezechiel 12:1

1. Cuvântul Domnului. Scopul profeţiei de faţă este de a scoate în evidenţă lipsa de valoare şi nebunia încrederii în dăinuirea pe mai departe a regatului lui Iuda şi a cetăţii Ierusalimului şi într-o timpurie eliberare din captivitatea Babiloniană.

Ezechiel 12:2 2. Care au ochi. Compară cu Deuteronom 29,4; Isaia 4,9; Ieremia 5,21; Matei 13,14.15. Fără îndoială că datorită acestei tendinţe perverse din partea poporului, profetul a fost îndemnat să dea un semn la care ei să nu fie în stare să închidă ochii.

Ezechiel 12:3 3. Lucrurile pentru călătorie. Mai bine „lucrurile pentru exil”; adică, echipamentul de care ar avea nevoie un emigrant: îmbrăcăminte, unelte, etc. Pregătirile urmau să se facă în timpul zilei, şi echipamentul să fie adus în vreun loc potrivit.

Ezechiel 12:6 6. Să-ţi acoperi faţa. Probabil ca un semn faţă de felul cum Zedechia (vezi comentariul la v. 10) urma să se deghizeze pentru a evita recunoaşterea, sau poate un semn de durere, un simbol al dezonorii şi al durerii plecării în exil.

Ezechiel 12:7 7. Am făcut. Ezechiel se poate să fi săvârşit actul simbolic fără de a înţelege pe deplin ce însemna el. Faptul că exilaţii l-au întrebat: „Ce faci?” (versetul 9) e dovada că actul simbolic a fost săvârşit în realitate, şi nu făcut în viziune.

Ezechiel 12:10 10. Proorocia aceasta priveşte. Literal expresia trebuie este „principele este povara aceasta în Ierusalim”, adică, solia era cu privire la principe. Cuvântul tradus prin „povară” [„sarcină”] (muśśa’), obişnuit în Isaia şi Ieremia (Isaia 13,1; 14,28; etc. ; Ieremia 17,21.22; etc. ) este folosit în Ezechiel numai de două ori, şi numai aici în sensul de „profeţie”. S-a sugerat că Ezechiel l-a evitat din cauză că acest cuvânt căzuse în dispreţ prin repetata lui folosire de profeţi mincinoşi (vezi Ieremia 23,33-38). „Principele” [„Voievodul”] este Zedechia (vezi 2Regi 25,2-4; Ieremia 39,4).

Ezechiel 12:11 11. Un semn pentru noi. Adică, un semn pentru cei din captivitate. Ei trebuiau să înceteze de a-şi sprijini nădejdea pe supravieţuirea Ierusalimului.

Ezechiel 12:12 12. Vor sparge zidul. Întâmplarea aceasta nu este menţionată în naraţiunea istorică (vezi Ieremia 39,4),dar nu e motiv de a susţine că cuvintele erau intenţionate să fie doar ceva figurat.

Ezechiel 12:13 13. Nu-i va vedea. Împlinirea acestui amănunt al profeţiei este raportată în Ieremia 52,11. Înainte ca Zedechia să fi fost dus la Babilon, ochii i-au fost scoşi la Ribla; din care cauză el nu a văzut ţara haldeilor. Iosif menţionează interesanta, dar probabil apocrifa întâmplare conform căreia Zedechia era înclinat să creadă avertizările lui Ieremia cu privire la captivitate, dar sfetnicii lui l-au întors de la împlinirea sfatului profetului. Când au ajuns la Ierusalim veşti despre profeţia lui Ezechiel, afirmând că Zedechia urma să nu vadă ţara caldeenilor, împăratul a tras concluzia că cele două profeţii sunt contradictorii, şi aşa n-a dat crezare la nici uneia dintre ele (Antiquitas x. 7. 2).

Ezechiel 12:14 14. Îi voi risipi. Capturarea împăratului urma să aibă ca rezultat împrăştierea resturilor oştirii.

Ezechiel 12:15 15. Vor şti. Gramatical expresia aceasta s-ar putea referi fie la păgâni, fie la israeliţi, dar întrucât expresia „voi [sau „ei”] trebuie să ştiţi că Eu sunt Domnul” (capitolul 5,13; 6,7; etc.) este un refren, care reapare constant, al acestor profeţii care se referă la israeliţi, probabil că tot la ei se referă şi aici.

Ezechiel 12:16 16. Vreo câţiva oameni. Literal „bărbaţi ai numărului”, adică, oameni lesne de numărat. Aceşti supravieţuitori, povestind experienţa ruşinii lor, urmau să facă pe păgâni să ştie că nu slăbiciunea Dumnezeului lui Israel pricinuise grozava nenorocire şi supunere a poporului Său, ci eşecul lui Israel de a împlini destinul lui divin.

Ezechiel 12:17 17. Cuvântul Domnului. Vezi comentariul la cap. 6,1.

Ezechiel 12:18 18. Tremurând. Mai devreme (capitolul 4,16) Ezechiel prezisese o înspăimântătoare criză. Acum el trebuia să demonstreze groaza şi necazul asediului ce urma să aibă loc neapărat.

Ezechiel 12:19 19. Poporului din ţară. Fără îndoială, unele dintre rostirile profetice ale lui Ezechiel au ajuns la urechile locuitorilor lui Iuda. Dar prezicerile nu erau lipsite de importanţă pentru exilaţi, dintre care mulţi aşteptau ca rămăşiţa lui Iuda să supravieţuiască şi Ierusalimul să fie cruţat. Profetul i-a informat că ţara lor avea să fie jefuită de toată plinătatea ei şi să ajungă cu totul pustie şi părăginită.

Ezechiel 12:21 21. Cuvântul Domnului. Vezi comentariul la cap. 6,1.

Ezechiel 12:22 22. Zilele se lungesc. Locuitorii Ierusalimului sunt descrişi ca luând în râs veridicitatea ameninţărilor divine. Răspunsul lor ia forma unei zicale proverbiale. Ei de fapt spun: „Timpul trece şi nici o prezicere de bine sau de rău nu s-a împlinit. Nu este motiv de a aştepta o împlinire acum”. Atitudinea lor, reflectă tendinţa obişnuită a oamenilor păcătoşi de a interpreta greşit îndelung a răbdare a lui Dumnezeu (vezi Eclesiastul 8,11;Amos 6,3; Matei 24,48; 1Tesaloniceni 5,3). Batjocoritorii din zilele de pe urmă exprimă un refren asemănător: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?... toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii” (2Petru 3,4).

Ezechiel 12:23 23. Se apropie zilele. Zilele viitoare urmau să aducă împlinirea grabnică a fiecărui cuvânt cu privire la nenorocirile pe care le prezisese Ezechiel.

Ezechiel 12:24 24. Vedenii mincinoase. Profeţii mincinoşi preziseseră prosperitate şi grabnica revenire a captivilor din Babilon. Adevăraţii profeţi preziseseră o robie de lungă durată, o grea pierdere de vieţi şi o cetate şi un Templu distruse şi pustiite. Batjocoritorii, probabil argumentau că prezicerile lui Ezechiel erau la fel de mincinoase cum declarase el să sunt acelea ale profeţilor mincinoşi. Dumnezeu urma să răspundă efectiv la argumentaţia lor, şi să convingă pe aceşti profeţi mincinoşi de înşelăciunea ghicitoriei lor, şi pe aceşti batjocoritori de argumentele lor ilogice, aducând grabnica împlinire a nenorocirii prezise.

Ezechiel 12:25 25. În zilele noastre. Nu asupra unui neam viitor, ci asupra generaţiei care trăia atunci urmau să vină efectele viziunii.

Ezechiel 12:27 27. Vremuri depărtate. Noua exprimare este îndreptată împotriva unei categorii care apare, cel puţin, ca recunoscând pe Ezechiel ca profet. Sau s-ar putea ca trecerea de timp să fi modificat limbajul împotrivitorilor. În loc de a spune că, vedeniile rămân neîmplinite, ei împing împlinirea departe în viitor. Domnul întâmpină ideea amânării spunând poporului că nimic din cea spus El nu va fi prelungit. Atitudinea aceasta este tipică pentru atitudinea multora care aşteaptă a doua venire a lui Isus. Deşi nu prin cuvinte, ci prin fapte, ei zic: „Stăpânul meu zăboveşte să vină” (vezi Matei 24,48). Cândva, şi curând, cu grabă înspăimântătoare şi de care nu se poate scăpa, sfârşitul se va năpusti asupra lor şi odată cu el împlinirea

fiecărei viziuni.

Se poate ridica întrebarea: „Dar de ce această întârziere aparentă în ce priveşte venirea lui Isus? Au datgreş cuvintele Domnului? Nicidecum! Trebuie să se ţină minte că făgăduinţele şi ameninţările lui Dumnezeu sunt întemeiate pe condiţii” (Ev. 695).

Avem nevoie să reamintim doar câteva afirmaţii din partea scriitorilor biblici pentru a arăta că ei totdeauna considerau timpul ca foarte scurt. Pavel le scria corintenilor: „Iată ce vreau să spun fraţilor: de acum vremea s-a scurtat” (1Corinteni 7,29). În epistola lui către Romani, el spunea: „Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua” (Romani 13,12). Prin văzătorul de pe insula Patmos, Isus Însuşi mărturisea: „Vremea este aproape” (Apocalips 1,3) şi „Iată, Eu vin curând” (capitolul 22,6.7). totuşi, atât Pavel cât şi Ioan de asemenea au prezis clar anumite evenimente care trebuie să aibă loc înainte de venirea lui Isus (vezi comentariul la 2Tesaloniceni 2,1-5; Apocalips 1,3).

Este adevărat că Hristos n-a venit aşa de curând cum nădăjduia la început rămăşiţa poporului Său, pe temeiul profeţiei împlinite. Că era posibil ca Hristos să fi venit mai înainte a fost afirmat în repetate rânduri (DA 633, 634; GC 458; 6T 450; 8T 115, 116; 9T 29). Motivul amânării este expus mai departe în aceste cuvinte: „Îndelunga noapte a întunericului este grea dar dimineaţa este amânată în îndurare, deoarece dacă Domnul ar veni, atât de mulţi ar fi găsiţi nepregătiţi. Dorinţa lui Dumnezeu ca poporul Său să nu piară a fost pricina unei amânări atât de îndelungate” (2T 194). Aceasta este în armonie cu declaraţia apostolului în 2Petru 3,9. Acelaşi scriitor adaugă că este de datoria creştinului de a grăbi venirea lui Isus (v. 12). Comentariul divin asupra temei acestui text zice: „Este privilegiul fiecărui creştin, nu numai de a aştepta ci şi de a grăbi venirea Domnului nostru Isus Hristos” (8T 22).

Va veni un ceas de la care timpul nu va mai fi prelungit. „Ea [venirea lui Isus], nu va întârzia peste timpul în care solia să fie dusă la toate naţiunile, limbile şi popoarele” (Ev 697). Când Dumnezeu socoteşte cămomentul este potrivit, El aduce evenimentele care vor precipita sfârşitul „mult mai repede decât oamenii aşteaptă” (GC 631).

Cu toate acestea, timpul precis al celei de a doua Lui veniri nu poate fi cunoscut. Şi nici n-ar trebui ca oamenii să facă ipoteze cu privire la timpul precis. Minunat sfat s-a dat în cuvintele următoare: „Voi nu veţi fi în stare să spuneţi că El va veni peste unul, doi sau cinci ani şi nici nu trebuie să amânaţi venirea Lui afirmând că ea nu va avea loc în decurs de zece sau douăzeci de ani. E datoria poporului lui Dumnezeu să aibă candelele pregătite şi arzând, să fie ca nişte oameni care aşteaptă Mirele, când se întoarce de la nuntă” (Ellen G. White, RH, 22 martie 1892).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 COL 104; 9T 27

21–28GC 392; PK 450

22 DA 31; PK 700

27, 28 Ed 184

Ezechiel 13:1 1. Cuvântul Domnului. Compară profeţia din Ieremia 23 contra profeţilor mincinoşi din Ierusalim şi dinîmprejurimile lui. Unii au crezut că Ezechiel se adresează aici profeţilor mincinoşi dintre captivi (vezi Ezechiel13,9).

Ezechiel 13:2 2. Proorocii lui Israel. Faptul că aceşti învăţători mincinoşi sunt intitulaţi aşa, sugerează că ei aveau oarecare simpatie şi trecere în popor. Spiritul epocii aproba astfel de învăţători mincinoşi. Aceşti prooroci se poate să fi fost atât de auto-amăgiţi încât să creadă că ceea ce spuneau era adevărat (vezi 2Tesaloniceni 2. 11), dar acestor pretinşi soli dumnezeieşti li se spunea să „asculte Cuvântul Domnului”.

Ezechiel 13:3 3. Fără minte. De la ebraicul nabal, care indică nu numai eşecul intelectual dar şi o scădere în calitate morală. În ebraică expresia „proorocii fără minte”, hannebi’im hannebalim, reprezintă un interesant joc de cuvinte.

Care umblă. Ultima parte a versetului zice literal: „care umblă după propriul lor duh şi ceea ce ei nu au văzut”.

Ezechiel 13:4 4. Ca nişte şacali. Sau „vulpi”. Vulpile sunt viclene şi prefăcute (Luca 13,23); ele strică viile (Cântarea Cântărilor 2,15); ele locuiesc prin ruine (Plângeri 5,18). Profeţii mincinoşi prefăcuţi, plini de răutate şi dăunători pentru via lui Dumnezeu.

Ezechiel 13:5 5. Voi. Adică, profeţii mincinoşi. Poporului i s-a vorbit în versetul 4. În versetul 6 se face din nou referire la proorocii mincinoşi la persoana a treia, cu o schimbare înapoi la a doua în versetul 7. Astfel de schimbări în persoană sunt frecvente în profeţie şi obişnuite în Ezechiel.

Zid. Aceşti prooroci mincinoşi nu făcuseră nimic pe calea avertizării sau învăţăturii pentru a ajuta naţiunea în timp de criză. Ei trădau poporul în mâinile vrăjmaşilor lor în loc de a-l ajuta. Compară Isaia 1,5; COL 287.

Ezechiel 13:6 6. Vedeniile. Sau „Au văzut” . Ebraică, chazah, un cuvânt deseori folosit cu privire la exprimările divine (Isaia 1,1; 2,1; etc. ).

Aşa vorbeşte Domnul. Aceşti profeţi cu de la sine putere îşi găsesc corespondenţa în mulţi predicatori de azi care propovăduiesc învăţături mincinoase pe care ei le declară pasionat că sunt susţinute de un „Aşa zice Domnul”. Indiferent de cât de plin de râvnă ar fi propovăduită o doctrină, indiferent de cât de impresionante sunt titlurile deţinute de propovăduitorii lor, ea nu trebuie să găsească nici un loc în crezul credinciosului decât dacă ea a fost cu adevărat rostită de Domnul. Oricât de plauzibile ar putea părea că sunt teoriile omeneşti, nu ar trebui niciodată să se uite că ele sunt lipsite de autoritate dumnezeiască.

Pe oameni. Sau „Pe alţii” . Cuvântul acesta este adăugat. Expresia poate fi tradusă „ei nădăjduiau să confirme cuvântul”. Prin împlinirea evenimentului prezis, ei trăgeau nădejdea să-şi susţină vrednicia de încredere. Ei poate au nădăjduit că Dumnezeu va onora misiunea lor cu de la sine putere şi va face să se materializeze cuvintele lor încumetate.

Ezechiel 13:7 7. Nu sunt înşelătoare. Profetul pare să ancheteze pe rivalii săi. La aceste întrebări nu putea să fie decâtun singur răspuns. Profeţii mincinoşi nu puteau să tăgăduiască acuzaţia aceasta. Trei nenorociri sunt înscrise aici care urmau să lovească pe aceşti profeţi înşelători. „ei nu vor rămânea în adunarea poporului meu. ”

Ezechiel 13:9 9. Adunarea. Ebraică, sod, o adunare secretă sau un consiliu particular.

Cartea. În registrul lui Israel care urma să se ridice din rămăşiţa credincioasă, ei urmau să aibă parte. Un exemplu de folosire a registrului la întoarcerea din captivitate este găsit în Ezra 2,62.

Ezechiel 13:10 10. Pace. Compară Ieremia 6,14; 23,17; Mica 3,5; Zaharia 10,2. Profeţii mincinoşi legănau pe oameni într-o părere de falsă situaţie, şi în felul acesta le anesteziau conştiinţele. Adevăraţii soli, pe de altă parte, nu linguşesc pe păcătos. Solia lor nu este o solie de pace pentru a-l legăna pe cel nesfânt într-o siguranţă fatală. Lor le revine sarcina să trezească conştiinţa făcătorului de rele până când sufletul în chin de moarte strigă: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Fapte 16,30). Vezi comentariul la Ieremia 6,14.

Zid. Ebraică, charjiş, al cărui sens nu este pe deplin clar. Pare să se reprezinte un zid despărţitor, sau zid de despărţire; deci, o construcţie neînsemnată.

Ipsos. Ebraică taphel, „lapte de var”. Ideea de neamestecat a ajuns să fie ataşată lui taphel printr-un cuvânt ortografiat la fel dar cu o etimologie diferită. Exemple de acest al doilea cuvânt, sunt în Iov 6,6, unde taphel denotă ceva „fără gust”, şi Plângeri 2,14, unde taphel este tradus prin „amăgitoare”. Ilustraţia este după cum urmează: cineva construieşte un perete despărţitor slab. Profeţii mincinoşi îl tencuiesc, îmbunătăţindu-i înfăţişarea, dar fără să adauge nimic la tăria lui. Cârmuitorii şi poporul au născut tot felul de planuri ca de pildă o alianţă egipteană (vezi Ieremia 37,5.7), şi profeţii cu de la sine putere le dădeau greutate prin influenţa şi persuasiunea lor.

Notăm o importantă paralelă în lumea religioasă de azi. Multe doctrine false, care n-au temei în Cuvântul lui Dumnezeu, au fost introduse în credinţa Creştină. Ele îşi au rădăcina în tradiţie, şi înapoia tradiţiei ele pot fi adesea aflate în concepţiile şi practicile păgâne. În loc de a lăsa la o parte orice punct de credinţă care nu este aflat în Sfintele Scripturi, oamenii folosesc o nespus de mare energie pentru „a tencui” aceste concepţii şubrede pentru a da o înfăţişare de adevăr. Un exemplu de notat este efortul de a procura dovada Bibliei pentru ţinerea Duminicii. Majoritatea creştinilor ţin o zi care nu este impusă în Biblie. Ei consideră că o astfel de păzire trebuie să fie dreaptă, întrucât Biserica Creştină a urmat de secole practica aceasta. Ei trec cu vederea dovezile clare care arată ziua a şaptea a săptămânii ca adevăratul Sabat, şi sucesc alte pasaje aşa ca să dea sprijin zilei întâi a săptămânii. Rezultatul tuturor acestor lucruri, va fi acelaşi ca experienţa constructorilor şi tencuitorilor zidului lui Ezechiel (Ezechiel 13,12-16).

Pietrele de grindină. Compară Psalmi 11,6; 18,13.14; Ezechiel 38,22. fără îndoială referirea aceasta este în primul rând la invazia babiloniană, căreia iudeii urmau să nu-i poată rezista, în ciuda tuturor pregătirilor lor făloase. Vezi comentariul la cap. 13,12.

Ezechiel 13:12 12. Zidul. Ebraică, qir, în general un zid exterior, nu un chayiş (vezi comentariul la v. 10). Motivul dezastrului este fără îndoială faptul că zidul şubred era prea slab ca să servească drept zid exterior. Teribila deziluzie a tencuitorilor şi a acelora care s-au încrezut în şiretlicurile lor îşi găseşte contrapartida în cruda deşteptare a acelora care, la sfârşitul timpului, vor fi mizat totul pe marea deşteptare religioasă contrafăcută regizată de Satana, numai pentru a vedea acest sistem dezintegrându-se sub judecăţile nimicitoare ale celor şapte plăgi de pe urmă. Ca una din ultimele mari scene ale acestei drame a veacurilor, Satana însuşi va ridica pretenţia de divinitate şi se va înfăţişa pe sine însuşi lumii ca Dumnezeu (vezi 6T 14; 8T 27, 28; 9T 16; TM 62, 364, 365; GC 624). Minunile vor fi marele mijloc pentru înşelăciune (Apocalips 13,13.14; 16,13.14). Drept urmare a acestor amăgiri, toţi, cu excepţia unei rămăşiţe vor fi atraşi în rândurile vrăjmaşului (Apocalips 13,8) şi se vor uni cu Satana în lupta lui împotriva lui Dumnezeu (TM 465). Numai o mică rămăşiţă va rămâne sinceră în credincioşia ei faţă de Dumnezeu (Apocalips 14,12). Când pedepsele se revarsăşi mulţimile văd că acela pe care îl priviseră ca Dumnezeu nu este în stare să oprească mâna Cuiva mai tare, deodată îşi dau seama că au fost înşelaţi. Ele se întorc cu furie împotriva organizaţiei contrafăcută care fusese creată prin amăgirile lui Satana şi o nimicesc cu totul (Apocalips 17,16.17; GC 656). Atunci din nou se poate să se spună: „Nu mai este nici un zid! Şi s-a isprăvit cu cei ce l-au tencuit cu ipsos” (Ezechiel 13,15).

Ezechiel 13:17 17. Împotriva fiicelor. Profetese mincinoase nu sunt pomenite în ală parte în Vechiul Testament. Printreprofetesele adevărate sunt Miriam (Exod 15,20), Debora (Judecători 4,4), Hulda (2Regi 22,14), şi în Noul Testament Ana (Luca 2,36) şi cele patru fiice ale lui Filip evanghelistul (Fapte 21,8. 9).

Ezechiel 13:18 18. Vai de cele ce cos. [Vai de femeile, KJV]. Deşi înţelesul general al versetelor 18, 19 pare clar, e multă incertitudine cu privire la amănunte. Ezechiel văzuse ceea ce descrie; noi nu am văzut. El folosea cuvinte destul de pe înţeles, pe atunci, dar întrucât multe din ele nu apar nicăieri în altă parte în Vechiul Testament, înţelesul lor nu este în totul sigur.

Perinuţe. Ebraică, kesathoth, de la acadianul kas?, „a lega”, de unde „legături” sau „amulete”, a căror

natură exactă este o chestiune de ipoteză.

Subţiori. Ebraică, ’aşşilim, „încheieturi”. Expresia zice literal, „legăturile mâinii mele”, prin care reiese că sunt desemnate articulaţii, încheietura mâinii, cotul sau umerii (Ieremia 38,12). Expresia ebraică zice literal, „mâinile mele”. Versiunile vechi şi Targumurile zic „mână” sau „mâini”. Dacă este intenţionat pronumele personal, ar da ideea interesantă că profeţii mincinoşi înfrânau chiar mâinile lui Dumnezeu Însuşi.

Mahrame. Ebraicul mispachoth, un cuvânt care apare numai aici în Vechiul Testament, considerat a însemna un voal sau o acoperitoare pentru cap. După câte se pare, vălurile acestea nu erau purtate de profetesele însele, ci de aceia care veneau să le consulte.

Suflete. Ebraică, nephashoth (singular - nephash), aici simplu „persoane” (vezi comentariul la Psalmi 16,10). Sensul pare a fi că aceste profetese mincinoase îi ucideau pe aceia care apelau la ele. Se mai poate traduce: „Veţi vâna sufletele poporului meu şi vă veţi păstra sufletele voastre în viaţă?” Sensul poate fi că în interes personal profetesele trăiau pe spinarea credulităţii victimelor lor.

Ezechiel 13:19 19. Pumni de orez. Unii înţeleg referirea de aici ca fiind vechiul obicei de a aduce daruri unui profet când era consultat (1Samuel 9,7.8; 1Regi 14,3). Întrucât orezul era o cereală inferioară şi pumnii o cantitate sărăcăcioasă, cuvintele acestea ar arăta profitul peste măsură de mic pentru care aceste profetese mincinoase erau dispuse să pervertească şi să ducă poporul la lumină. Alţii văd aici o referire la vechiul obicei al ghicirii cu orz şi firimituri de pâine.

Ascultă minciunile voastre. Cuvintele pot să arate o pornire spre ascultarea la minciuni plăcute. Ieremiadescrie o astfel de stare de lucruri: „Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri” (Ieremia 5,31).

Ezechiel 13:20 20. Voi da drumul sufletelor. De la ebraicul parach, al cărui înţeles este incert. Sensul general al versetului este clar. Victimele urmau să fie eliberate din cursa acelora care căutaseră să le înrobească. Dumnezeu nu va îngădui ca cineva care e sincer cu inima să fie înşelat.

Ezechiel 13:22 22. Pentru că întristaţi prin minciuni. Profetesele creaseră impresii despre Dumnezeu asupra minţii celor drepţi şi a celor nelegiuiţi, descurajând pe cei dintâi în strădaniile lor de a face binele, şi îmbărbătând pe cei din urmă în calea lor rea.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4, 5 EW 123

10 1T 247; 5T 679

13 PP 509

14 CH 338

22 GC 655

Ezechiel 14:1 1. Bătrânii lui Israel. Probabil nu trebuie să fie identificaţi ca aparte de bătrânii lui Iuda pomeniţi în capitolul 8,1. Naţiunea existentă devenea cunoscută ca Israel, deşi acolo unde era intenţionată deosebire, apelativul de Iuda era păstrat. Obiectul întrebării nu este pomenit, şi nici nu este spus expres că bătrânii au pus vreo întrebare. Reiese că era obiceiul lor de a şedea înaintea profetului, aşteptând vreo solie care ar fi putut fi trimisă de la Domnul (vezi cap. 33,31).

Ezechiel 14:3 3. Idolii. Ebraică gillulim, un cuvânt favorit al lui Ezechiel (vezi cap. 6,4). LXX are dianoemata, „gânduri [ale inimii lor]”, poate pentru a exprima tânjirea după idolatria vremurilor mai dinainte. Învăţat de Duhul, profetul a citit inima celor care şedeau înaintea lui. El probabil că nu ţintea idolatria pe faţă existentă printre captivi, ci mai degrabă starea păcătoasă şi înstrăinarea inimii lor.

Ce i-a făcut să cadă. Ebraicul mikshol, „un mijloc [sau prilej] de poticnire”, „un obstacol”. Aici ocazia care duce la nelegiuire.

Să mai las [totuşi, KJV]. În ebraică, exprimarea răspicată a verbului face ca întrebarea să implice un puternic răspuns negativ.

Ezechiel 14:4 4. Dacă va veni. Aceasta este traducerea textului potrivit cu tradiţia masoretică. Textul ebraic este obscur. Targumurile zic „prin Mine Însumi”. Această idee este sprijinită de forma verbului pentru „răspunde”,care poate exprima ideea reflexivă, arătând că Domnul va răspunde „prin El Însuşi”, şi nu profetul.

Nimeni nu poate nădăjdui să cunoască pe deplin ce doreşte Dumnezeu. Lucrul acesta este din cauză că o inimă ne-renăscută, necontrolată de Duhul Sfânt, nu poate înţelege lucrurile lui Dumnezeu (1Corinteni 2,14). Chiar dacă mintea firească ar fi instruită, ea ar înţelege greşit, şi ar răstălmăci, deoarece oamenii cred numai ceea ce ei doresc să creadă. Dumnezeu, care niciodată nu constrânge voinţa omului, permite acestor făpturi încăpăţânate să se agaţe de amăgirile lor (vezi Ioan 7,17; 2Tesaloniceni 2,11.12).

Ezechiel 14:6 6. Întoarceţi-vă. Cuvintele pentru „întoarceţi-vă” şi „abateţi-vă” sunt două forme de verbe diferite ale aceleiaşi rădăcini, combinaţia dând accent. Anunţurile versetelor anterioare formează baza pentru stăruitoareachemare la adevărata întoarcere [pocăinţă]. Nu poate fi nădejde pentru Israel numai printr-o singură reformă exterioară. Naţiunea are de a face cu Cercetătorul inimilor, şi singura pocăinţă binevenită înaintea Lui este aceea care pătrunde în ascunzişurile cele mai lăuntrice ale sufletului.

Ezechiel 14:7 7. Străinii. Compară Levitic 17,10; 20,1. 2; etc. Străinii localnici se împărtăşiseră de lumina şi de privilegiile încredinţate lui Israel, şi urmau să fie judecaţi ca deopotrivă vinovaţi.

Ezechiel 14:8 8. Un semn. Pedeapsa lui urma să fie un exemplu care să servească să împiedice pe alţii de la o cale asemănătoare.

Ezechiel 14:9 9. Proorocul. Referirea de aici se face la proorocii mincinoşi ale căror practici sunt mustrate în capitolul 13.

Eu, Domnul. Adică, Domnul îngăduie ca profetul cel rău să fie amăgit în acelaşi fel în care a împietrit inima lui Faraon, îngăduind ca sămânţa încăpăţânării să răsară şi să aducă roade (vezi comentariul la Exod 4,21; 1Regi 22,22).

Îl voi nimici. Păcătosul aduce nimicire asupra sa prin propria sa nepocăinţă (vezi 5T 120). Când o persoană neglijează odată să ia aminte la invitaţiile, mustrările şi avertismentele Duhului lui Dumnezeu, conştiinţa lui ajunge parţial nesimţitoare şi a doua oară când este mustrată, este mai greu de a da ascultare ca mai înainte. Este ca un om care se afundă în boală dar refuză să ia doctoria. Totuşi în Scriptură, Dumnezeu, Medicul, este adesea prezentat în parabolă ca trimiţând şi rezultatele bolii asupra acelora care refuză leacul Său. De pildă, El este înfăţişat ca trimiţând un duh de minciună în gura profeţilor ca să-l sfătuiască să ia calea greşită pe care el se şi hotărâse să o urmeze (1Regi 22,19-23). Tot aşa şi atunci când inima lui Saul s-a înstrăinat de Dumnezeu şi „Duhul lui Dumnezeu s-a depărtat de la el, duhul cel rău care a venit în schimb, se spune că a venit de la Domnul” (1Samuel 16,14). Totuşi aceasta nu poate fi interpretată ca însemnând că Dumnezeu poate fi autorul păcatului şi al înşelăciunii. Dar în planul Lui, El pur şi simplu nu face minunea care

ar fi cerută pentru a preîntâmpina rezultatele păcatului. De la inima care Îl leapădă, El retrage Duhul Său, lasăacel suflet în seama propriilor sale amăgiri, şi îngăduie ca păcatul să aducă roadele lui de neînlăturat, moartea.„Pierdutu-te-ai, Israele, dar în Mine este ajutorul tău” (Osea 13,9; GC 36, 37; vezi comentariul la 2Cronici 22,8).

Ezechiel 14:10 10. La fel. Proorocii mincinoşi şi cei care îi întrebaseră, participaseră laolaltă şi erau socotiţi la fel de vinovaţi.

Ezechiel 14:11 11. Ca să nu se mai rătăcească. O rază de nădejde în noaptea întunecoasă a apostaziei – poporul lui Dumnezeu umblând din nou în adevăr. Scopul disciplinei poate fi întrezărit aici, şi anume, că Israelul poate fi adus la adevărata pocăinţă, să fie reunit şi readus la privilegiile lui anterioare.

Ezechiel 14:13 13. Ţara. Literal, „o ţară”. Întregul verset se poate cuprinde în presupunerea: „Când o ţară păcătuieşte… şi întind mâna… şi frâng toiagul pâinii… şi trimit foametea… şi voi nimici”.

Comunicarea prezentă, pare să fie îndreptată contra unei credinţe curente între oameni că Ierusalimul urma să fie cruţat din cauza celor drepţi din mijlocul lui aşa cum ar fi fost Sodoma şi Gomora.

Ezechiel 14:14 14. Noe, Daniel şi Iov. Bărbaţii aceştia toţi au fost exemple de adevărată viaţă dreaptă [neprihănită]. Eiau fost neprihăniţi în generaţia lor (vezi Geneza 6,9; Iov 1,1; Daniel 1,8; 6,22). Faptul că Daniel e numit înainte de Iov nu garantează ipoteza că se are în vedere vreun Daniel mai timpuriu, aşa cum se sugerează de mulţi învăţaţi moderni care îşi dau cu părerea că Ezechiel se referă la Dan’el din texte ugaritice. Textele acestea vorbesc despre Dan’el ca un rege drept din trecutul umbros care apăra dreptul văduvelor şi al orfanilor. Profetul doar nu se preocupa de ordinea cronologică.

În mod semnificativ, toţi aceşti trei, fuseseră mijlocul de salvare al altora. Din cauza lui Noe, toată familia lui fusese cruţată (Geneza 6,18). Daniel a fost mijlocul de salvare al tovarăşilor lui (Daniel 2,18). Iov aînlăturat pedepsirea prietenilor săi prin mijlocirea lui (Iov 42,7. 8). Deşi au putut să salveze pe câţiva ei nu fuseseră în stare să salveze generaţia în care trăiseră. Noe n-a fost în stare să salveze neamul omenesc nelegiuit de dinainte de potop şi Daniel, deşi deţinea un rang înalt la curtea Babiloniană, probabil că nu putusesă influenţeze pe Nebucadneţar să cruţe poporul lui Iuda şi capitala lor. Dacă iudeii îşi puneau vreo nădejde înpoziţia şi influenţa lui Daniel, nădejdea aceasta era acum spulberată. Compară cu Ieremia 15,1.

Ezechiel 14:15 15. Sălbatice. Ebraică, ra‘ah, „rele”.

Ezechiel 14:16 16. Aceşti trei oameni. Declaraţia din versetul 14 este repetată aici şi în versetele 18 şi 20 numai cu simple variaţii în cuvinte. Cu privire la cele patru judecăţi din v. 13, 15, 17, 19 vezi Levitic 26,22.25.26.

Ezechiel 14:21 21. Cele patru pedepse. În evenimentul fiecăreia din cele patru pedepse enumerate, prezenţa oamenilor drepţi ar fi fost fără de putere să evite nenorocirea; cu cât mai puţin când toate aceste pedepse vin asupra Ierusalimului.

Ezechiel 14:22 22. Ei vă vor mângâia. Când cei din exil urmau să vadă purtarea şi faptele celor care sosiseră de curând, ei aveau să cunoască faptul că Dumnezeu nu făcuse fără cauză ceea ce făcuse în Ierusalim. Pe de altă parte, atitudinea schimbată din partea unora din aceşti transferaţi care ar fi putut da dovadă de pocăinţă (vezi v. 11), ar fi ajutat pe captivi să vadă că pedepsele lui Dumnezeu fuseseră disciplinare şi nu răzbunătoare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3, 4 5T 164

3–52T 444

14, 16 AH 298; MH 453; 5T 215, 338; 8T 314

20 COL 412; GC 622

Ezechiel 15:1 1. Cuvântul Domnului. Capitolul 15 este un scurt poem care poate fi intitulat „Alegoria Viţei”.

Ezechiel 15:2 2. Ce are lemnul de viţă? În capitolul 14 profetul declară că Dumnezeu nu va cruţa Ierusalimul din cauza celor câţiva drepţi din el. Acum el înlătură un alt refugiu în care părea că poporul se încredea. Parabola lui învaţă că Israel n-are o superioritate din naştere faţă de celelalte naţiuni. Poporul nu trebuie să-şi pună nădejdea în faptul că fuseseră aleşi de Dumnezeu, deoarece ei nu mai sunt adevărata viţă, ci doar un simplu lemn, cel mai fără de folos lemn din toate, bun doar pentru foc. Scripturile adesea compară pe Israel cu o viţă sau cu o vie (vezi Psalmi 80,8-16; Isaia 5,1-7; Ieremia 2,21; Osea 10,1; Matei 21,33-41, etc.). Unii comentatori socotesc că aici este reprezentată o viţă sălbatică.

Ezechiel 15:4 4. S-ar mai putea face vreo lucrare? Ca lemn de lucru este declarată fără de valoare. Dacă în starea ei desăvârşită nu putea să fie pusă la vreun lucru folositor, cu cât mai puţin când este în parte pârlită şi arsă?

Ezechiel 15:6 6. Aşa voi da. Reprezentând starea de faţă a Iudeii. Capetele ei erau mistuite de pustiirile unui vrăjmaş de neam străin, şi mijlocul ei, unde se afla cetatea de scaun, era gata să fie nimicită. Iudeii, nerăspunzând câtuşi de puţin planului divin când îi alesese ca martori pentru Iehova, urmau să fie deplin zdrobiţi ca naţiune.

Ezechiel 15:7 7. Au ieşit din foc. Expresia zice literal: „Ei vor ieşi din foc şi focul urmează să-i mistuie”. Aceasta descrie în mod real starea lui Israel. Naţiunea fusese deja arsă la cele două capete, mijlocul fusese pârlit, şi urma ca în curând să fie dat focului.

Ezechiel 16:1 1. Cuvântul Domnului. Cu ajutorul unei alegorii realiste, Ierusalimul a fost făcut să-şi cunoască „urâciunile” (versetul 2). Parte din vorbirea folosită în alegorie este respingătoare pentru cititorul modern. Oamenii nu vorbesc atât de pe faţă astăzi. Aceia cărora li se adresa Ezechiel, erau obişnuiţi cu o aşa vorbire, nefiind un şoc pentru ei.

Ezechiel 16:3 3. Amorit… hetită. Sensul acestor expresii rămăsese până de curând oarecum un mister. Totuşi descoperirile arheologice din cursul celor 50 de ani trecuţi au revărsat lumină abundentă asupra istoriei timpurii a Palestinei. Este acum cunoscut că amoriţii erau locuitori foarte timpurii ai regiunii aceleia şi că hetiţii de la nord, care se infiltrau, ocupau unele locuri din Palestina înainte ca evreii să fi colonizat ţara. Printre diferitele popoare ale Canaanului, erau iebusiţii care locuiau în vechea cetate Iebus, aşezată pe o parte din teritoriul de mai târziu al Ierusalimului. Regi timpurii pre-israeliţi ai Ierusalimului aveau nume amorite şi hetite. Acest fundal etnic, era obârşia Ierusalimului. Vorbirea lui Ezechiel este o puternică mustrare pentru populaţia Ierusalimului, care se fălea cu coborârea din Avraam, dar care se purtau ca şi cum ar fi fost urmaşi ai locuitorilor timpurii păgâni a ceea ce după aceea a fost ţara lui Israel. Asemănarea la caracter, era de o importanţă mai mare în comparaţie cu simpla descendenţă din tată în fiu (vezi Ioan 8,44).

Ezechiel 16:4 4. La naştere. Versetele 4 şi 5 descriu un copil aruncat pe un câmp după naştere, o practică păgână obişnuită. Lăsat singur, copilul ar fi murit curând. Tăierea cordonului ombilical era necesară pentru vieţuire de

sine stătătoare. În loc de „a face suplu”, [KJV] ar trebui să citim „a curăţi” potrivit unui obicei vechi, pruncul nou născut era dat cu sare după spălare. Cei din vechime păreau să socotească cum că aceasta ar face pielea mai rezistentă şi mai uscată şi ar curăţa-o mai deplin. Practica de a înfăşura trupul strâns în veşminte de înfăşare este amintit în Luca 2,7. Ce perioadă din istoria lui Israel, este reprezentată prin parabola aceasta? Probabil timpul locuirii în Egipt, unde Israel s-a născut ca naţiune.

Ezechiel 16:6 6. Trăieşte. Dumnezeu este reprezentat ca un călător care, trecând pe alături, descoperă obiectul neplăcut la vedere şi nenorocit. În ciuda stării lui de necurăţie, el se milostiveşte de el şi-i scapă viaţa. În starea aceasta neajutorată şi mizerabilă a găsit Dumnezeu pe evrei în ţara sclaviei. Prin apăsare crudă şi prin măcelărirea copiilor de parte bărbătească, egiptenii au căutat să împiedice pe copiii lui Israel de a ajunge mai mulţi şi mai puternici ca ei (Exod 1,9-14). Dar Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său, şi în ciuda asprei lor robii „poporul s-a înmulţit” (Exod 1,20).

Ezechiel 16:7 7. Te-am înmulţit. Versiunea LXX şi cea siriacă au aici un imperativ: „Creşte ca o plantă în câmp”. Celelalte vorbe sunt traduse mai bine astfel: „Ai crescut şi te-ai înălţat… şi ai ajuns la frumuseţe… te-ai rotunjit… te-ai făcut mare”.

Frumuseţea desăvârşită. Sau „Podoabe alese” . Literal „podoaba podoabelor”, o expresie neclară. Siriaca zice: „La menstruaţie”, indicând aşa cum face redarea din RSV, că copilul găsit ajunsese acum la „deplina dezvoltare ca fată mare”.

Ezechiel 16:8 8. Am trecut. Vizita aceasta este deosebită de aceea prin pruncia lui Israel în Egipt când Dumnezeu o binecuvântase şi o înmulţise. Acum ea ajunsese la o vârstă bună de măritiş, iar Domnul şi-o logodeşte (vezi Ieremia 2,2).

Am întins peste tine poala hainei. Însemnând intenţia de a acorda fetei, cinstea căsătoriei (vezi comentariul la Deuteronom 22,30; Rut 3,9). Referire evidentă este la solemna tranzacţie de la Sinai, când Iehova a încheiat legământul cu evreii, care şi-au luat angajamentul de a-L iubi, adora şi asculta cu excludereaoricărui Dumnezeu rival (Exod 19, 1-9; 24,1-8).

Ezechiel 16:9 9. Te-am spălat. „Spălarea” şi „ungerea” făceau parte din pregătirea pentru căsătorie (vezi Rut 3,3; Estera 2,12).

Ezechiel 16:10 10. Haine cusute cu fir. Sau „Lucru brodat” . Ebraică, riqmah, socotit a reprezenta o haină în multe culori. Fiica împăratului descrisă în Psalmi 45,14 era înveşmântată în reqamoth (vezi comentariul de acolo).

Viţel de mare. Ebraică, tachash Cuvântul apare în altă parte în Vechiul Testament numai în Pentateuh (pentru sens vezi Exod 25,5; 26,14; etc.).

Mătase. Ebraică, meshi, un cuvânt care apare în Vechiul Testament numai aici şi în versetul 13. Este îndoielnic dacă el se referă la mătase. Oricum, materialul nu poate fi identificat. Ezechiel vorbeşte de materiale şi articole de îmbrăcăminte cunoscute în zilele sale, dar cunoştinţa noastră incompletă, a timpului său învăluie unele din ilustraţiile lui în mister, totuşi nu în aşa măsură încât să întunece vreun adevăr esenţial.

Ezechiel 16:11 11. Scule scumpe. Sau „Podoabe” . Tabloul este oriental, şi scoate în evidenţă împodobirea unei mirese împărăteşti răsăritene. Cu privire la „brăţări” vezi Geneza 24,22.30; Numeri 31,50; Ezechiel 23,42. Cuprivire la „salbă”, vezi Geneza 41,42.

Ezechiel 16:12 12. O verigă. Sau „Un giuvaer” . Ebraicul nezem, de fapt o „verigă” şi tradus în felul acesta în Geneza

24,47. Expresia zice literal „o verigă de nas la nara ta”. În Isaia 3,21, aceeaşi combinaţie de cuvinte este tradusă prin „inelele şi verigile de nas” [„giuvaeruri de nas”, KJV]. Unii socotesc că referirea poate fi la giuvaeruri puse pe o latură a nasului, aşa cum sunt obişnuit purtate astăzi în Răsărit.

Se poate pune întrebarea: Se poate deduce din pasajul acesta o aprobare pentru dedarea la un astfel de lux astăzi, căci Dumnezeu însuşi a fost acela care a împodobit atât de bogat această tânără? Răspunsul este: Nu. Mai întâi de toate, incidentul este simbolic, şi ilustraţia este împrumutată de la o situaţie contemporană. Osituaţie paralelă este aceea a folosirii de către Isus a parabolei omului bogat şi Lazăr, care s-a croit în jurul unei dogme false în ce priveşte starea intermediară (vezi COL 263). Mai departe, lucruri aprobate, sau cel puţin permise, sub iluminarea mai slabă a Vechiului Testament adesea, sub lumina mai mare a epocii Evangheliei, nu mai sunt aprobate. Exemple tipice sunt poligamia şi permisivitatea divorţului (vezi Deuteronom 14,26). Se vorbeşte împotriva purtării de giuvaeruri şi de îmbrăcăminte extravagantă de către femeile creştine (1Timotei 2,9.10; 1Petru 3,3.4).

Ezechiel 16:13 13. Ajunseseşi chiar împărăteasă. Sau „Ai prosperat . Probabil o referire la timpul lui David şi al lui Solomon, când regatul lui Israel se întindea de la Eufrat la „hotarul Egiptului” (vezi 1Regi 4,21) şi multe din regatele învecinate erau tributare. Perioada aceasta a fost epoca de aur a lui Israel.

Ezechiel 16:14 14. Cu care te împodobisem. Oamenilor li se reaminteşte că prosperitatea şi slava lor nu se datorau vreunui merit al lor personal. Ei datorau tot ce aveau lui Dumnezeu.

Ezechiel 16:15 15. Te-ai încrezut în frumuseţea ta. O izbitoare împlinire a celor din Deuteronom 32,15; comp. Osea 13,6. Înălţat la culmea gloriei sub domnia timpurie fericită a lui Solomon, Israel a început să se încreadă în măreţia şi prosperitatea sa. Pierzând din vedere înaltul destin al lui Dumnezeu pentru Evrei, Solomon s-a apucat să facă din Israel un mare şi puternic imperiu printre naţiunile pământului. Pentru a face aceasta, el a încheiat contracte şi alianţe cu neamuri străine venind în opoziţie cu porunca expresă a lui Dumnezeu. Prin ceea ce a părut a fi foarte folositor, tratatul său cu regele Egiptului, pecetluit prin căsătoria sa cu fiica lui Faraon, el a intrat în înţelegeri asemănătoare cu alte naţiuni. Dar înşelăciunea a fost fatală. Mulţimea lui de soţii a introdus idolatria în regatul său, până când şi rege şi popor s-au plecat înaintea dumnezeilor străini. În felul acesta tocmai mijloacele pe care Solomon le-a folosit pentru a-şi dezvolta imperiul, au fost mijloacele căderii lui. Impozitele pe care le colecta pentru a întreţine măreţia regatului au devenit pretexte pentru revoltă. Imperiul din afara Palestinei s-a desprins de la el şi regatul însuşi s-a dezbinat.

Ţi-ai revărsat curviile. Sau „Ai făcut pe curva” . O metaforă pentru a descrie alianţele cu străinii pentru foloase politice, pe care Dumnezeu le interzisese în chip hotărât (Deuteronom 7,2; Judecători 2,2), saupentru a descrie punerea oricărei forme de cult în locul cultului lui Iehova. Ilustraţia este una obişnuită în Scripturi (vezi Exod 34,15.16; Levitic 17,7; Deuteronom 31,16; Judecători 2,17; Isaia 1,21; Ieremia 2,20; Iacov 4,4). Aici se face referire la diferitele alianţe cu păgânii pe care le iniţiase Solomon şi adoptarea ulterioară a cultului idolatru al acestor naţiuni.

Ezechiel 16:16 16. Înălţimi. Ebraică, hamoth, (vezi comentariul la cap. 6,3).

Nu se va mai întâmpla. Sensul ultimei expresii a acestui verset este neclar. Expresia zice literal: „nu este de venit şi nici nu va fi”. Poate că RSV exprimă sensul intenţionat în redarea sa: „ceva asemănător nu a fost niciodată, şi nici nu va fi”.

Ezechiel 16:17 17. Pe care ţi le dădusem. Versetele 17-19 aduc acuzaţii împotriva lui Israel că poporul a acordat altoradarurile date lor de Dumnezeu. În parabola cu talanţii (Matei 25,14-30), Isus a scos în evidenţă seriozitatea întrebuinţării pentru scopuri egoiste a talanţilor încredinţaţi. Dumnezeu a rânduit pentru fiecare om lucrul său.O lucrare specială într-un loc special rânduit. El a înzestrat pe fiecare cu însuşiri speciale pentru a îndeplini acea sarcină. Mulţi iau darurile împrumutate lor, darurile sănătăţii, inteligenţei, bogăţiei, timpului şi le

pervertesc pentru scopuri cu totul egoiste. Unii ca aceştia sunt la fel de vinovaţi şi vrednici de mustrare ca şi Israelul idolatru. Fiecare ar trebui să se întrebe serios: „Fac eu lucrarea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu?”

Mulţi au păreri distorsionate despre succes. În gândirea lor numai oamenii de anumite ranguri şi cu anumite aptitudini au ajuns la succes. Aceasta nu este definiţia cerului. Înaintea lui Dumnezeu, orice om este socotit ca având succes, cu singura condiţie: să-şi îndeplinească aşa cum trebuie slujba lui anumit rânduită de către cer. Slujba aceea poate fi foarte umilă şi sarcina modestă, dar răsplătirea în nici un chip nu este restrânsă.

Chipuri de bărbaţi. Poate chipuri de-ale lui Baal.

Ezechiel 16:20 20. I-ai jertfit. O referire la cultul lui Moloh, o caracteristică a idolatriilor de mai târziu ale lui Israel (2Regi 16,3; Psalmi 106,37; Isaia 57,5; Ieremia 7,31.32). În forma aceasta de cult, copiii erau arşi şi omorâţi în braţele idolului. O crimă cât se poate de monstruoasă şi de îngrozitoare (vezi Levitic 18,21; 1Regi 11,7; 2Regi 16,3).

Ezechiel 16:22 22. Nu ţi-ai adus aminte. Israelul este învinovăţit aici de păcatul unei josnice lipse de recunoştinţă. Naţiunea se bucura de orice privilegiu şi fusese înălţată până la ceruri în avantajele ei. Dumnezeu nu trecuse nimic cu vederea din ceea ce ar fi putut să asigure succesul ei. Printr-un profet de mai înainte, El declarase: „Ce aş mai fi putut face viei mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici când Eu mă aşteptamsă facă struguri buni?” (Isaia 5,4).

Biblia este plină de alte cazuri de lipsă de recunoştinţă. În fruntea listei este nevrednicul exemplu de nerecunoştinţă a lui Adam. El, la fel, posedase orice avantaj posibil. Cum a putut el, o fiinţă sfântă, să devină atât de nerecunoscător încât să se facă vinovat faţă de Dumnezeu care plănuise numai spre binele lui? Va rămâne pururi un mister. Istoria omenirii se va încheia cu un raport de lipsă de recunoştinţă. În zilele de pe urmă, oamenii vor fi „nemulţumitori” (2Timotei 3,1-5). Creştinii ar trebui să se ferească de a nu fi prea zgârciţi în aducerea de mulţumiri. O mult mai mare măsură din rugăciunile lor ar trebui să fie devotată lăudăriiAceluia de la care se revarsă toate binecuvântările.

Ezechiel 16:23 23. Toate aceste răutăţi. Sau „Toate nelegiuirile tale” . Până la punctul acesta, Ezechiel se ocupase de formele canaanite de idolatrie. El începe acum să condamne alianţe şi idolatrii străine mai depărtate.

Ezechiel 16:24 24. Case de curvie. Sau „Un loc înalt”. Ebraică, gab¸ explicat de unii comentatori ca fiind ceva arcuit sau rotunjit, de unde, probabil o boltă. Totuşi, basoreliefurile de la Ashur par să arate că se întemeiază o anumită platformă înălţată în faţa unui altar pe care era săvârşit contactul sexual ritual. LXX zice oikema pornikon, „casă de desfrâu”. În multe forme vechi de cult, prostituţia lua un caracter cvasi-religios.

Ezechiel 16:26 26. Egiptenii. Unii gândesc că aici este o referire la caracterul desfrânat al cultului egiptean. Israelul de repetate ori a căutat apropierea de Egipt, îndeosebi în ultima parte a monarhiei (1Regi 3,1; 9,16; 10,28; 2Regi17,4; 18,21; Isaia 30,1-5; 31,1-3; 36,6; Osea 7,11). Chiar în timpul acesta parte din lucrarea lui Ieremia era săse opună tendinţei de a forma o alianţă cu Egiptul (vezi Ieremia 37,5-7). Alianţe politice şi comerciale sunt reprezentate aici sub simbolul curviei (vezi Isaia 23,17; Naum 3,4).

Trupul plin de vlagă. Sau „Mare la carne” . O figură nestilizată a puterii Egiptului şi a tăriei ostaşilor Egiptului. Compară capitolul 23,20.

Ezechiel 16:27 27. Am micşorat partea de întreţinere. Dumnezeu intenţiona ca aceasta să fie o măsură disciplinară pentru a aduce soţia necredincioasă la conştienţa păcatului ei. Oamenii sunt atât de înclinaţi să uite că toate

binecuvântările temporale vin de la Dumnezeu. El face ca soarele lui să strălucească atât peste cei drepţi cât şipeste cei nelegiuiţi. Prin puterea Lui nemijlocită exercitată, fiecare sămânţă răsare la viaţă şi pământul dă belşugul lui pentru întreţinerea omului. Dumnezeu doreşte ca prin înlăturarea acestor bunuri să li se aducă aminte oamenilor despre deplina lor dependenţă de El.

Filistenii. Din timpul judecătorilor, filistenii fuseseră vrăşmaşii persistenţi ai lui Israel. Ei fuseseră supuşide David, dar au ajuns din nou să producă necaz în timpul perioadei regilor de mai târziu (2Regi 18,8; 2Cronici 26,7; 28,18). Ei au fost deseori subiectul rostirilor profetice (Isaia 9,12; Ieremia 25,20; 47,1.4; Ezechiel 25,15.16; Amos 1,6-8; 3,8; Obadia 19; Zaharia 9,6).

Au reuşit. Figura este probabil bazată pe ideea că filistenii, cel puţin, aderaseră la dumnezeii lor şi nu-i schimbaseră pentru alţii aşa cum făcuse Israel (vezi Ieremia 2,10. 11).

Ezechiel 16:28 28. Asirienii. Oferte au fost făcute Asiriei atât de către Iuda (2Regi 16,7), cât şi de către Israel (Osea 5,13).

Ezechiel 16:29 29. Canaan. Ebraică, kena‘an. Aici probabil nu este folosit ca un nume propriu ci în sensul lui secundar de „trafic” sau „comerţ” (vezi Isaia 23,8 unde Kena‘an este tradus prin „negustori”; comp. Osea 12,7; Zaharia1,11). În Ezechiel 17,4 Kena‘an este aplicat în sensul acesta la Babilon. Expresia completă ar putea fi tradusă prin „cu comerciala ţară a Babilonului”, sau „cu o ţară a negoţului, Caldea”. Babilonul încheie lista naţiunilor cu care Israel săvârşise desfrânare.

Ezechiel 16:30 30. Ce slăbiciune. O exclamaţie care devine nesaţul bolnăvicios după dorinţe pătimaşe. Adesea, păcatele repetate slăbesc natura morală până când puterile voinţei sunt distruse. Atunci omul este sclavul patimii sale. Evanghelia lui Isus Hristos are deplină putere ca să transforme astfel de inimi înăsprite de păcat. Prin îngăduirea din partea omului ca puterea dumnezeiască să pătrundă în viaţa lui, voinţa slăbită poate să fie din nou întărită şi fibra morală să se refacă.

Ezechiel 16:31 31. Case de curvie. De obicei o prostituată primeşte plată, dar Israel dă plată ibovnicilor ei, contrar procedurii obişnuite (versetele 31-34). Situată strategic pe drumul dintre naţiunile rivale ale Egiptului şi Asiriei, Israel, în mod normal ar fi putut cere o plată pentru prietenia ei. În schimb, ea a plătit un preţ greu pentru ajutorul acestor naţiuni. În felul acesta şi-a cumpărat propria ei ruină (vezi 2Regi 16,8.9; comp. Osea 12,1).

Ezechiel 16:35 35. Ascultă. De la sarcina de a arăta păcatul lui Iuda, profetul trece acum la rostirea pedepsei. Se continuă acelaşi limbaj figurat.

Ezechiel 16:36 36. Banii. Ebraicul nechosheth, potrivit cu unii autori, derivat de la accadianul nuhshu, „belşug”, într-un sens derogatoriu, „extravaganţă”. Alţii derivă pe nechosheth de la accadianul nahshatu, „menstruaţie”,pentru care „murdărie” este un eufemism.

Sângele copiilor tăi. Pruncucidere în cultul lui Moloh (vezi comentariul la v. 20).

Ezechiel 16:37 37. Toţi ibovnicii. Adică naţiunile înconjurătoare cu care Israel se aliase.

Ezechiel 16:38 38. Femeile preacurve. Sub vechea lege iudaică, penalitatea pentru ucidere, adulter şi aducerea de jertfelui Moloh, era moartea (Exod 21,12; Levitic 20,2; comp. Ioan 8,5). Acuzaţia de vărsare de sânge poate fi aiciextinsă dincolo de pruncucidere în legătură cu jertfele pentru Moloh pentru a cuprinde alte crime, asasinate şi

ucideri judiciare.

Ezechiel 16:39 39. Înălţimile. Vezi comentariul la v. 24.

Ezechiel 16:40 40. Te vor ucide cu pietre. Felul de pedeapsă capitală pentru adulter (vezi comentariul la v. 38). Potrivit rânduielii, pedeapsa era executată de adunare (Numeri 15,36), sau de bărbaţii cetăţii (Levitic 20,2). Încazul acesta „adunarea”, sau „obştea”, este oştirea haldeilor.

Ezechiel 16:41 41. Arde casele cu foc. Vezi 2Regi 25,9 şi Ieremia 52,13 pentru împlinirea literală a acestei preziceri. Aici este o contopire a celor figurate cu cele literale; casa femeii adultere va fi distrusă, şi casele Ierusalimului arse cu foc.

Mulţimi de femei. Naţiunile păgâne, potrivit cu analogia Ierusalimului ca o soţie necredincioasă.

Ezechiel 16:42 42. Mă voi linişti. Ilustraţia este aceea a unui soţ gelos ducând la capăt pedeapsa dată de el soţiei sale adultere. Pedeapsa se termină aşa cum un foc se stinge după ce a consumat combustibilul. Aşa cum arată efectele (versetul 53,60-63), judecăţile nu vor fi finale, ci pedeapsa se va dovedi corectivă.

Ezechiel 16:43 43. M-ai aţâţat. Ebraică, ragaz, aici probabil însemnând „te-ai înfuriat asupră-mi”.

Ezechiel 16:44 44. Cum este mama. Un exemplu de tendinţă a mentalităţii răsăritene de a exprima întâmplările vieţii în forma unor zicători scurte, concludente. Varianta noastră modernă la proverb este: „Aşchia nu sare departe de trunchi”. Mustrarea cuprinsă în proverb este că Israel, în ciuda mândriei cu care se fălea pentru nişte strămoşi superiori, de fapt acum nu este mai bun decât predecesorii lui hetiţi (vezi comentariul la v. 3).

Ezechiel 16:45 45. Dezgustat de bărbaţii lor. Identificarea acestor soţi este neclară. Unii au presupus că Dumnezeu Se înfăţişează pe Sine ca soţul, nu numai al naţiunii Israel, dar şi al celorlalte naţiuni. În cazul lor, idolatria ar fi de asemenea o apostazie de la Dumnezeu, care le dăduse o descoperire a Sa. Dumnezeu este un Dumnezeu alîntregii lumi, nu numai al lui Israel. El cere ascultare de la întreaga omenire, întâi pentru că a creat pe om, şi apoi pentru că a dat tuturor o măsură de descoperire îndestulătoare pentru un cult inteligent. Isus este „adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1,9; comp. Romani 1,20; Fapte 14,17).

Ezechiel 16:46 46. Sora ta cea mai mare. Cronologic, Sodoma nu era mai tânără ca Ierusalimul, şi nici Samaria nu era mai vârstnică. Menţionarea vârstelor respective pentru cele două surori e probabil de explicat prin faptul că cuvintele pentru „mai mare” şi „mai tânără” sunt literal „mai mare” şi „mai mică”. Samaria este numită „mai mare” pentru că regatul de la miază-noapte era mai mare şi mai puternic; şi Sodoma, cea „mai tânără”, pentrucă avea, comparativ, o populaţie mai redusă.

Miază-noapte. Sau „Stânga” . Adică „nord”. Orientalii descriau poziţiile geografice din punct de vedere al privirii către răsărit. De unde Samaria, fiind la nord, era la stânga.

Miază-zi. Literal „Dreapta” . Sodoma la sud era la dreapta. Poetic, ea este reprezentată ca încă în existenţă.

Ezechiel 16:47 47. Ar fi fost prea puţin. Ebraicul me‘aţqaţ. Cel dintâi cuvânt ebraic însemnează „puţin” sau „mic”; al doilea este îndoielnic în derivarea lui. Pasajul ar putea să însemne „nu ai făcut după urâciunile lor numai puţin,

ci ai făcut mai stricat ca ele”. Expresia ebraică poate să însemne şi „puţin timp”. Ideea atunci ar fi „nu ai făcut după urâciunile lor, dar după un scurt timp ai făcut mai stricat decât ele”.

Păcatul mai mare ar urma să fie înţeles în sensul unei vinovăţii mai mari din cauza prilejului mai mare. Acesta era gândul lui Hristos când a mustrat lipsa de credincioşie a poporului din vremea sa, declarând: „În ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea” (Matei 10,15). Păcătuiesc cel mai mult aceia care păcătuiesc contra celei mai mari lumini. Cea mai grozavă pedeapsă vine asupra acelora care au avut cele mai mari ocazii dar au abuzat de îndurările lui Dumnezeu şi au trecut cu vederea avertizările dumnezeieşti. Lumina acumulată a tuturor veacurilor luminează asupra timpului nostru. Oamenii care neglijează binecuvântările şi ocaziile de azi îşi atrag o mai mare vinovăţie a omenirii din orice veac de mai înainte. Mânia lui Dumnezeu din cele şapte plăgi de pe urmă, este rezervată pentru aceia care iau hotărâre contra lui Hristos în ziua celei mai mari iluminări, când solia îngerului al treilea se dezvoltă ca o marestrigare şi întreg pământul este luminat de slava lui Dumnezeu (Apocalips 18,1-4). Păcătoşii veacurilor mai timpurii suferă numai mânia care vine după mileniu.

Ezechiel 16:49 49. Îngâmfată. Profetul nu arată crimele monstruoase care de obicei sunt întovărăşite cu numele Sodomei. El pare mai degrabă să lovească în cauze şi nu în faptele exterioare. Prosperitatea totdeauna se dovedeşte dăunătoare pentru virtute, şi nelucrarea duce la ispită şi la orice păcat. Moise avertizase pe Israel de aceste primejdii (Deuteronom 6,10-12; comp. Ieremia 22,21; Osea 13,6). Categoria de păcate include unulnegativ; „nu sprijinea mâna celui nenorocit şi lipsit”. Oamenii de obicei sunt preocupaţi de păcatele de comitere. Dar este tot atât de uşor de a pierde cerul prin păcate de omitere. În parabolă, Isus porunceşte celorde la stânga lui să se depărteze, nu din cauza unor păcate ordinare externe ci din cauză că s-au neglijat simplele lucrări de iubire (Matei 25,41-46). Învăţătura aceasta este în armonie cu afirmaţia apostolului: „Deci,cine ştie să facă binele şi nu-l face, săvârşeşte un păcat” (Iacov 4,19).

Păcatele Samariei nu sunt menţionate, probabil din cauză că urâciunile ei erau de dată atât de recentă ca să nu mai ceară menţionare, în timp ce istoria Sodomei avea mai mult de un mileniu în trecut.

Ezechiel 16:50 50. Când am văzut lucrul acesta. Expresia trebuie tradusă „potrivit cu ceea ce am văzut”, sau „potrivit cum am văzut-o”. Dumnezeu mai întâi face o cercetare (vezi Geneza 18,21) şi apoi pedepseşte potrivit cu faptele, lucrarea aceasta este analogă cu judecata finală, când se va face o cercetare îngrijită a rapoartelor tuturor oamenilor înainte de a se acorda răsplătirile sau pedepsele (2Corinteni 5,10).

Ezechiel 16:51 51. Ai uşurat vina surorilor tale. Sau „Le-ai îndreptăţit pe surorile tale” . Expresia aceasta ar trebui să fie înţeleasă comparativ. Comparate cu Iuda, Sodoma şi Samaria, apăreau nevinovate, deşi ele nu erau, prin aceasta, achitate. Oamenii adesea caută să îndreptăţească propria lor purtare imperfectă comparându-se cu alţii care, susţin ei, sunt mai păcătoşi ca ei. O astfel de purtare duce la ruine. Ei ar trebui să se compare numai cu un singur model, şi anume, caracterul nepătat al lui Hristos.

Ezechiel 16:53 53. Voi aduce înapoi. Literal, „întoarce captivii lor”, aici figurat o revenire la starea de mai înainte, întrucât nu avusese loc nici o ducere în captivitate în cazul Sodomei. Textul prezintă o problemă prin aceea căSodoma şi fiicele ei (cetăţile învecinate) pieriseră împreună cu toţi locuitorii lor cu multe veacuri înainte, fără să mai rămână cineva (Geneza 19,25; Iuda 7). Atunci cum se putea realiza o restaurare? Poate că aici Sodoma este folosită simbolic cu privire la popoarele învecinate, ca de pildă Amoniţii şi Moabiţii, descendenţii lui Lot, supravieţuitorul Sodomei. Glasul lui Dumnezeu de mântuire îmbrăţişează toate naţiunile.Dar limbajul este extrem de figurat, şi scopul comparaţiei este „ca să facă pe Israel gelos” (Romani 11,11). În restaurare Iuda este arătat ca ocupând locul al treilea.

Ezechiel 16:54 54. Pricină de mângâiere. Faptul că aceste surori, pe care Ierusalimul le dispreţuia, urmau să participe la restaurare, avea să fie o ocazie de nouă umilire.

Ezechiel 16:55 55. Astfel. Mai degrabă „şi” ebraica având numai conjuncţia simplă. Sodoma şi Samaria sunt amintite mai întâi, nu din punct de vedere al cronologiei, căci ele urmau să treacă printr-o reîntoarcere mai timpurie, dacă este intenţionată o aplicare literală (vezi comentariul la v. 53), ci din punct de vedere al argumentului că menţionarea lor ar putea să provoace pe Iuda la pocăinţă.

Ezechiel 16:56 56. Nu vorbeai. Literal, „de poveste”, aici probabil în sensul de ocară sau de proverb. Expresia este probabil interogativă: „Nu era sora ta Sodoma un proverb în gura ta?” (RSV).

Ezechiel 16:57 57. Siriei. Un număr de manuscrise şi Siriaca, zic „Edom”. Cele două nume sunt foarte asemănătoare înscrierea ebraică (vezi comentariul la 2Samuel 8,12). Pasajul se poate referi la tresăltarea de bucurie a lui Iuda la nenorocirile Siriei şi Edomului.

Ezechiel 16:59 59. Rupând legământul. Israel rupsese legământul făcut la Sinai, în care Dumnezeu oferea poporului privilegiul de a fi „comoara deosebită” a Sa (Exod 19,5). Ei urmau să fie depozitarii cuvintelor sfinte şi urmausă răspândească cunoştinţa de legea lui Dumnezeu, mai întâi printr-o demonstraţie a adevărului în viaţa lor, şi în al doilea rând prin propagandă misionară activă. În amândouă acestea ei au dat greş în chip deznădăjduit. Vezi paginile 30-33.

Ezechiel 16:60 60. Un legământ veşnic. Deşi Israel rupsese în chip necredincios legământul, necredincioşia sa nu puteasă schimbe credincioşia lui Dumnezeu. El era gata să încheie un nou legământ în ziua pocăinţei. Din nefericire, din cauza continuei lipse de credincioşie a rămăşiţei, împlinirea a fost amânată până în era Evangheliei, când permanenţa legământului a fost asigurată prin aceea că nu se mai sprijinea pe o bază naţională, ci pe o bază individuală. Cu toate acestea, permanenţa mai mare oferită la data reîntoarcerii celor exilaţi n-a fost deloc acceptată.

Biblia prezintă două legăminte fundamentale, cel veşnic (care mai târziu a ajuns să fie cunoscut drept cel nou) şi cel vechi. Greşeală în definirea corespunzătoare a termenului „legământ” şi realizarea unei distincţiicorecte, vechiul şi noul legământ a dat naştere la multă înţelegere greşită. Legământul veşnic este simplu planul lui Dumnezeu pentru salvarea neamului omenesc. Expresia este, din motive practice, sinonimă cu „planul mântuirii”. Legământul acesta a fost făcut cu Adam în Eden şi mai târziu, reînnoit cu Avraam (vezi PP370). El reprezenta punerea în lucru a unui plan prin care omul să poată fi readus la poziţia pe care o pierduse. Omul avea nevoie de iertare pentru călcarea sa de lege. Iertarea a devenit posibilă prin lucrarea pe care Fiul lui Dumnezeu avea să o facă în întruparea Sa, în viaţa şi moartea Sa. Caracterul omului avea nevoie să fie readus la armonia cu chipul dumnezeiesc. Puterea dumnezeiască era făgăduită, iar atunci când era acceptată de om, urma să alunge păcatul din viaţă şi să încorporeze în suflet trăsăturile caracterului drept.

Legământul sau planul acesta pentru mântuire a fost făcut cu Adam, dar se aplică la fel oamenilor din toate epocile. În timpurile Noului Testament, acelaşi legământ a ajuns să fie cunoscut ca noul legământ, doar pentru că autentificarea lui prin jertfa lui Hristos a avut loc după autentificarea vechiului legământ, care se întâmplase la Sinai.

Vechiul legământ a fost făcut la Sinai. Pentru ce acest legământ a fost necesar când un aranjament corespunzător pentru mântuire era în existenţă? Vechiul legământ n-a fost intenţionat să ia locul legământului veşnic; şi nici nu avea rostul de a fi un al doilea mijloc de mântuire. O cercetare a fundalului istoric va ajuta săse clarifice rostul lui. În sclavia lor din Egipt, israeliţii pierduseră, în mare măsură, cunoştinţa de Dumnezeu şi de cerinţele Lui. Readucerea lor ar fi cerut timp. Adevărul spiritual este înţeles numai treptat. Acceptarea unuiadevăr pregăteşte calea pentru primirea altuia. Dumnezeu Şi-a început lucrarea de instruire la Sinai, prin informarea poporului Său că obiectivul planului Său era de a aduce viaţa lor în armonie cu caracterul Său. Totuşi, scopul a fost expus obiectiv: „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neamsfânt”. (Exod 19,5.6). În vremea aceea, israeliţii înţelegeau destul de puţin despre ce era vorba. Ei au fost de

acord cu larga expunere a obiectivelor şi au răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul” (Exod 19,8). Era planullui Dumnezeu de a merge mai departe de aici şi să instruiască poporul cu privire la felul cum puteau fi atinse aceste obiective. Treptat, pe măsură ce ei urmau să înţeleagă, El avea să le dezvăluie amănuntele legământuluiveşnic (vezi Ellen G. White, Material Suplimentar la Exod 19,3-8).

Din nefericire, poporul niciodată n-a părut că progresează dincolo de întâia lecţie în învăţătura lor spirituală. Ei au prins ideea necesităţii ascultării. O astfel de filozofie învăţaseră în Egipt. Din această cauză ei au căutat favoarea lui Dumnezeu, străduindu-se să aducă ascultare externă faţă de cererile lui Dumnezeu. Toate încercările făcute de Dumnezeu pentru a le arăta necesitatea unei inimi noi, şi a harului divin pentru a face posibilă o astfel de ascultare, au dat greş în mod repetat. Afară de excepţiile individuale, o astfel de atitudine a continuat prin tot Vechiul Testament, şi aceasta în ciuda repetatelor apeluri făcute de profeţi de a accepta o legătură superioară. Cu privire la noul legământ, vezi Ieremia 31,31-34; Ezechiel 8,8-13; PP 370-373.

Ezechiel 16:61 61. Te vei ruşina. Iuda urma să fie smerit şi învăţat prin nenorocirile lui şi condus să priceapă scopurile lui Dumnezeu.

Mai mari. În ebraică, adjectivele traduse aici prin „mai mari” şi „mai mici” sunt la plural, arătând nu numai că sunt avute în vedere Samaria şi Sodoma, dar că acum sunt incluse toate naţiunile care ar accepta legătura noului legământ.

Legământul făcut cu tine. Probabil aici prezintă interpretarea din partea lui Iuda a legământului originalal lui Dumnezeu, prin care Domnul intenţiona să îmbrăţişeze lumea, dar de la ale cărui beneficii iudeii excludeau toate celelalte naţiuni.

Ezechiel 16:63 63. Ca să-ţi aduci aminte. Iertarea pe care o dă Dumnezeu nu şterge amintirea trecutului păcătos. Ruşinea care însoţeşte o astfel de memorie este pavăza necesară în noua experienţă. O astfel de cunoştinţă de asemenea păstrează în minte mărimea mântuirii. Compară PK 78.

Când îţi voi ierta. Ebraicul bekapperi, „când iert”, de la rădăcina Kaphar, folosit în Vechiul Testament ca termen pentru „ispăşire”.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8, 13–15GC 381

32 GC 382

49 CG 466; CH 629; CT 279; Ed 209; 1T 395; 2T 371; 5T 232

49, 50 PP 156; 4T 96

62, 63 COL 161

Ezechiel 17:1 1. Cuvântul Domnului. O altă comunicare distinctă, totuşi aparţinând aceleiaşi serii de profeţii care a început cu capitolele 8-11. Versetele 12-24 ne fac în stare să determinăm ocazia şi să fixăm data profeţiei în ce priveşte timpul în care Zedechia căuta ajutor egiptean contra lui Nebucadneţar.

Ezechiel 17:2 2. Vorbă cu tâlc. Sau „ghicitoare” . Ebraicul chidah, o vorbire enigmatică, apare şi în Psalmi 49,4; 78,2. Pasajele acestea asociază cuvintele „vorbă cu tâlc” şi „pildă” aşa cum o face şi aici pasajul din Ezechiel.

Ezechiel 17:3

3. Un vultur mare. Literal, „vulturul cel mare”. Potrivit cu versetul 12, simbolul îl reprezintă pe „împăratul Babilonului” (comp. Ieremia 48,40; 49,22).

Liban. Aici, poetic, reprezentând pe Iuda. Poate faptul că unul din palatele lui Solomon era numit „casadin pădurea Libanului” (1Regi 7,2; 10,17.21) a sugerat simbolismul de aici.

Vârful unui cedru. Ebraică, şammareth, un cuvânt care apare în Biblie numai aici, în v. 22 şi în capitolul31,3.10.14. Etimologia lui este nesigură dar se presupune că înseamnă vârful unui arbore. Referirea aici este la Ieconia, pe care Nebucadneţar l-a luat captiv la Babilon (2Regi 24,12).

Ezechiel 17:4 4. Negoţ. Ebraică, kena‘an, în general transliterat „Canaan”, dar aici folosit în sensul lui secundar de marfă (vezi comentariul la cap. 16,29). „Ţară de negoţ” reprezintă Babilonul (cap. 17,12).

Ezechiel 17:5 5. Sămânţa ţării. Acesta a fost Zedechia pe care Nebucadneţar l-a făcut rege în locul lui Zedechia. Ioiachin fusese înlăturat probabil din cauza înclinaţiilor lui pro-egiptene. Se nădăjduia că Zedechia, un vasal alBabilonului, va rămâne credincios suzeranului său.

Ezechiel 17:6 6. Butuc de viţă întins. Statului iudaic sub Zedechia i s-a permis să devină un regat rodnic şi prosper, deşi dependent. Zedechia jurase să recunoască suzeranitatea lui Nebucadneţar (2Cronici 36,13). Nebucadneţar, fără îndoială nădăjduia ca Israelul, un regat prosper, să servească drept un fel de stat tampon între el şi naţiunea cu înclinaţii imperialiste a Egiptului.

Ezechiel 17:7 7. Un alt vultur mare. Hofra al Egiptului, numit şi Apries (v. 15; comp. Ieremia 44,30).

Spre el. Deşi Zedechia jurase supunere Babilonului (2Cronici 36,13; comp. Ezechiel 17,14), el a căutat în chip trădător ajutorul Egiptului. Ieremia s-a străduit să determine pe Zedechia să renunţe la această alianţă cu Egiptul (Ieremia 37,7).

Ezechiel 17:9 9. Îi va merge bine? Este implicat un răspuns negativ. Ofertele făcute Egiptului urmau să aibă drept rezultat deplina distrugere a lui Iuda.

Ezechiel 17:10 10. Vântul de răsărit. Un simbol corespunzător al Babilonienilor, care locuiau spre răsăritul Palestinei. Vântul de la răsărit este vestit pentru efectele lui de ofilire şi nimicire asupra plantelor (Iov 27,21; Ezechiel 19,12; Osea 13,15; Iona 4,8).

Ezechiel 17:12 12. Ce înseamnă aceasta? Profetul dă o interpretare clară a parabolei (v. 12-17). „Casa aceasta răzvrătită” fără îndoială cuprindea pe aceia dintre exilaţii de la Tel-Abib, care nădăjduiau în succesul alianţei egiptene şi prăbuşirea rezultantă a puterii Babilonului.

A venit. Pentru interpretare vezi comentariul la v. 3-10.

Ezechiel 17:15 15. Cai. De la Dinastia a Optsprezecea înainte, carele erau echipamentul militar standard al oştilor egiptene (vezi comentariul la Exod 12,2.3; Isaia 31,1; 36,9).

Va aştepta? Perfidia lui Zedechia manifestată în călcarea legământului cu jurământ de credinţă, pe lângăcealaltă mare nelegiuire a lui, nu putea fi trecută cu vederea. Cu privire la sfinţenia unui jurământ vezi Iosua 9; 2Samuel 21,1.2.

Ezechiel 17:16 16. Va muri. Vezi Ezechiel 12, 13.

Va muri. Vezi comentariul la Ezechiel 12,13.

Ezechiel 17:17 17. Va veni. Sau „Va face pentru el” . Adică, va îndeplini în folosul lui, sau îi va fi de folos. O corectare a textului care a fost sugerată face expresia să zică: „îl va salva”.

Când se vor ridica întărituri. Mai degrabă „când ridică întărituri”, adică, Haldeii. Aşa cum este textul implică faptul că ridicarea de întărituri de asediu (vezi comentariul la cap. 4,2) şi construirea de întărituri au fost făcute de Faraon.

Ezechiel 17:18 18. Şi-a dat mâna. Adică facerea unui legământ.

Ezechiel 17:19 19. Jurământul Meu. Domnul numeşte jurământul şi legămintele cu Nebucadneţar ca ale Lui, fără îndoială, pentru că era făcut în Numele Lui (2Cronici 36,13). Mai departe, ca arbitru al istoriei, Domnul plănuise ca Iudeii în timpul acesta să se supună la jugul Babilonului (Ieremia 27,12).

Ezechiel 17:20 20. Îmi voi întinde mreaja. Versetul acesta este aproape identic, în prima parte, cu capitolul 12,13. Vezicomentariul de acolo.

Ezechiel 17:22 22. Eu însumi voi lua. O făgăduinţă de reaşezare viitoare. Iehova Însuşi va lua o ramură de cedru şi o va sădi „pe un munte înalt al lui Israel”. Prezicerea este vădit cu privire la Mesia.

Munte. Vezi Ezechiel 20,40; comp. Isaia 2,2-4; Mica 4,1-3.

Ezechiel 17:23 23. Păsări de tot felul. Reprezentând feluriţii locuitori ai pământului (comp. Matei 13,32), oameni „din orice neam, seminţie, limbă şi popor”. Printr-o rămăşiţă Dumnezeu plănuia să realizeze planul Lui original în chemarea lui Israel. Instrucţiunea religioasă urma să pornească din Sion, şi împărăţia spirituală să se extindă înlumea întreagă. Eşecul rămăşiţei lui Israel a făcut necesară chemarea către biserica creştină (vezi 1Petru 2,9; comp. Deuteronom 10,15). Membrii ei, adunaţi din fiecare naţiune, seminţie, limbă şi popor, urmau să constituie naţiunea prin care Dumnezeu să evanghelizeze lumea (Matei 21,33-46).

Ezechiel 17:24 24. Toţi copacii. Adică, popoarele înconjurătoare. Acestea urmau să fie martore la reaşezarea lui Israel şi să recunoască faptul că toată puterea este a lui Dumnezeu, care pe tăcute, cu răbdare, realizează scopurile viei Sale. Tuturor li se permite să ocupe un loc pe pământ spre a vedea dacă vor împlini scopul divin (vezi Ed 178; PK 535,536).

<COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

15–18PK 451

22, 23 PK 599

Ezechiel 18:1 1. Cuvântul Domnului. Începe o nouă parte, care se ocupă de răspunderea persoanei ca individ. De repetate ori Ezechiel scosese în evidenţă siguranţa venirii pedepselor, nădăjduind ca prin aceasta să conducă poporul la pocăinţă. Dar acest scop salutar a fost împiedicat de la realizare prin felul cum au fost interpretate aceste pedepse. Poporul considera că ei erau copii nevinovaţi care suferă pentru nedreptatea părinţilor lor şi

că, prin urmare, pocăinţa era lipsită de rost şi de folos. Ei nu erau înclinaţi să recunoască propria lor vină sau să admită propria lor răspundere.

Ezechiel 18:2 2. Pentru ce spuneţi voi zicătoarea aceasta? Sau „Voi folosiţi proverbul acesta” . Faptul că era intitulată „proverb”, arată că expresia era populară. Timpul la care verbul este în ebraică arată că cuvintele erau repetate deseori. Ieremia s-a referit la proverbul acesta şi l-a osândit (Ieremia 31,29.30). Agurida pe careo mâncaseră părinţii, reprezenta propriile lor păcate. Sterpezirea dinţilor copiilor, reprezenta suferinţa pe care o îndurau iudeii datorită păcatelor părinţilor lor. La suprafaţă ar părea că acest proverb este în armonie cu ceea ce este anume declarat în porunca a doua, că nelegiuirile părinţilor sunt pedepsite în copii (Exod 20,5; 34,7; Deuteronom 5,9). Atunci de ce să o osândească Ezechiel atât de puternic? Declaraţia lui Ezechiel şi declaraţia din lege se ocupă cu două aspecte diferite ale problemei. Contemporanii lui Ezechiel susţineau că eisufereau din cauza vinovăţiei părinţilor lor. Legea se ocupă cu transmiterea mai departe a stricăciunii. „Este inevitabil ca copiii să sufere pe urma consecinţelor faptelor rele părinteşti, dar ei nu sunt pedepsiţi pentru vinovăţia părinţilor decât dacă iau parte la păcatele lor” (PP 306).

Păcatul a stricat şi a degradat natura lui Adam şi a Evei. Era cu neputinţă pentru părinţii omenirii să transmită urmaşilor lor ceea ce ei înşişi nu posedau (vezi GC 533). De aici noi, ca odrasle ale lor, suferim rezultatul călcării de lege a strămoşilor noştri, dar nu datorită unei puneri în socoteală arbitrară a vinovăţiei lor. Dacă acestea din urmă ar fi adevărate, acuzaţia de procedură nedreaptă ar fi putut fi susţinută. Dar în cazul de mai înainte, elementul de nedreptate este înlăturat de observaţia că singura cale alternativă ar fi fost desfiinţarea familiei omeneşti la data celui dintâi păcat. Punerea în aplicaţie a planului de mântuire cuprindea în sine necesitatea perpetuării vieţii primilor noştri părinţi chiar dacă o astfel de perpetuare ar permite exercitarea legii eredităţii. Totuşi, situaţia era dreaptă, având în vedere faptul că planul mântuirii era instituit, deoarece el prevedea măsuri pentru eliberarea finală de poftele stricate, moravurile decăzute, de boli şi degenerare fizică, care sunt transmise ca o moştenire de la tată la fiu. El mai prevedea şi biruinţă în viaţa aceasta asupra tendinţelor spre rău moştenite sau cultivate. Efectul ultim salutar va fi nu numai mântuirea a nenumărate mulţimi, ci şi o imunitate veşnică faţă de încălcări viitoare. Concetăţenii lui Ezechiel n-au izbutit să înţeleagă adevărul acesta şi acuzau în chip neîntemeiat pe Dumnezeu că aduce asupra lor pedeapsă pentru un păcat de care ei nu erau deloc răspunzători.

Ezechiel 18:4 4. Toate sufletele sunt ale Mele. Ele sunt ale lui Dumnezeu prin dreptul de creaţiune. Toate sunt egal făpturile Sale, şi purtarea Lui cu ele este fără prejudecată sau părtinire. El le iubeşte pe toate şi vrea să le mântuiască pe toate şi pedeapsa vine numai când este meritată.

Sufletul care păcătuieşte. Cu toate că Ezechiel vorbea în primul rând de pedepsele care erau să vină fără întârziere, cuvintele lui au aplicaţie mai cuprinzătoare. Ele sunt la fel de adevărate cu privire la moartea a doua finală şi irevocabilă (Apocalips 20,14; comp. Matei 10,28). În universul refăcut al lui Dumnezeu nu va filăsată nici o urmă de păcat. Nu va rămâne nimic, ca să reamintească blestemul, ca de pildă suflete care să ardăveşnic într-un iad care să dăinuiască veşnic. Biruinţa lui Dumnezeu asupra păcatului va fi deplină. Ideea că păcătoşilor le va fi acordată viaţa veşnică, deşi în chin, este cu totul contrarie Scripturilor. Doctrina aceasta sesprijină pe premisa falsă că sufletul este o entitate separată şi este indestructibil. Dar ideea aceasta este derivată, nu din Scripturi, ci din concepţii filozofice false care şi-au aflat intrarea de timpuriu în gândirea iudaică şi creştină. Cuvântul tradus „suflet” (nephesh), nu se referă la vreo parte nemuritoare a omului şi nici la vreun principiu dătător de viaţă din om. El este echivalent cu „om”, „persoană” sau „eu”. Nephesh se referăla om ca o persoană unică, diferită de oricare altă persoană. Când această identitate particulară este scoasă în evidenţă, Scripturile numesc pe om „suflet”. Ezechiel declară aici aşa: „Persoana care păcătuieşte va muri”. Cu privire la o tratare mai pe larg a lui nephesh, vezi comentariul la Psalmi 16,10.

Ezechiel 18:5 5. Judecată şi dreptate. Compară Mica 6,8.

Ezechiel 18:6 6. Mănâncă pe munţi. Adică, mănâncă lucrurile jertfite dumnezeilor păgâni. Dumnezeu osândea cu asprime astfel de participări la festivităţi păgâne (Ezechiel 16,16; 22,9; comp. Deuteronom 12,2).

Nu ridică ochii. Probabil arătând o nesăţioasă dorinţă după idolatrie (vezi Geneza 19,26; Matei 5,28-30).

Necinsteşte. Vezi Exod 20,14; Levitic 20,10.

Se apropie. Vezi Levitic 18,19; 20,18.

Ezechiel 18:7 7. Zălogul. Vezi Exod 22,26; Deuteronom 24,6.13.

Dă din pâinea lui. O virtute adesea impusă şi proslăvită (vezi Iov 31,16-22; Isaia 58,5-7; Matei 25,34-46; Iacov 1,27; 2,15.16).

Ezechiel 18:8 8. Candelă. Dobândă, nu numai nemăsurat de mare, ci şi de orice mărime. Legea mozaică oprea ca iudeii să ia dobândă de la fraţii lor care sărăciseră, dar le îngăduia să o ia de la un străin (vezi comentariul la Exod 22,25; vezi Deuteronom 23,19.20).

Judecă după adevăr. Vezi Isaia 33,15; Ieremia 7,5; Zaharia 7,9. Dumnezeu cere din partea tuturor copiilor Săi dreptate, credincioşie şi cinste deplină.

Ezechiel 18:9 9. Va trăi negreşit. Ezechiel, fără îndoială, intenţiona ca aceste cuvinte să se aplice în primul rând la prosperitatea temporală în această lume prezentă, dar ele sunt tot atât de adevărate cu privire la viaţa viitoare nemuritoare. Viaţa veşnică este primită când sufletul primeşte pe Hristos. Isus a spus: „Cine crede în Mine, are viaţa veşnică” (Ioan 6,47; comp. 1 Ioan 5,11.12). „Hristos a devenit de aceeaşi făptură cu noi pentru ca noi să putem deveni un spirit cu El. Tocmai pe temeiul acestei uniri urmează ca noi să ieşim din mormânt, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci pentru că, prin credinţă, viaţa Lui a ajuns să fie viaţa noastră” (DA 388).

Ezechiel 18:10 10. Iute la mânie. Sau „Un tâlhar” . Versetele 10-13 descriu cazul unui fiu care, în loc de a urma exemplul cel bun al tatălui său evlavios, adoptă un comportament exact opus, părăseşte cu nepăsare virtutea şi se dedă la nelegiuiri.

Ezechiel 18:14 14. Nu face la fel. Versetele 14-18 descriu cazul unui fiu care, impresionat de păcatele tatălui său, este influenţat ca să evite nelegiuirea tatălui său. Aici tatăl a mâncat „agurida”, şi dinţii fiului nu s-au strepezit (vezi v. 2). Parabola în felul acesta este direct contrazisă. Fiecare om urmează să fie judecat după propriul săucaracter individual.

Cu toate acestea, este adevărat că fiul unui om drept poate avea anumite avantaje, şi fiul unui părinte nelegiuit, anumite piedici cu privire la formarea unui caracter drept. Totuşi, răspunderea unui om este direct proporţională cu privilegiul său (vezi Luca 12,48). Dar, întrucât Evanghelia cuprinde în sine puterea de a biruiînclinaţiile spre rău moştenite sau cultivate, efectul unei moşteniri nefavorabile poate fi făcut să dispară, cel puţin în ceea ce se cere pentru ajungerea la un caracter necesar. Şi, întrucât toţi au privilegiul de a primi Evanghelia, nimeni nu poate oferi în chip valabil Judecătorului în ziua de apoi scuza cuprinsă în parabola „aguridei”. Omul care este pierdut nu va avea pe cine să învinuiască în afară de sine pentru îndepărtarea sa de la cer.

Ezechiel 18:19 19. Pentru ce nu poartă fiul fărădelegea? Sau „Pentru ce? Nu poartă fiul?” . Întrebarea poate îşi are obârşia în faptul că parabola aparent contrazice învăţătura legii, lucrările naturii, şi părerea populară. Ezechiel nu intră la discuţie pe chestiunea obiecţiei omului, ci repetă legea răspunderii individuale. În concepţia iudaică, individul era privit ca o parte a unei naţiuni sau familii. Învăţătura nouă a lui Ezechiel era un

precursor al uneia din concepţiile de bază ale noului legământ. Sub vechiul legământ (vezi comentariul la cap. 16,60) oamenii credeau că mântuirea era bazată pe o legătură din afară cu sistemul central al cultului. Preotul era interpretul legii divine şi persoana, în loc de a cerceta ea însăşi Scripturile, depindea de interpretarea conducătorilor religioşi. În noul legământ se spune lămurit: „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând cunoaşte pe Domnul! Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei” (Evrei 8,11; comp. Ieremia 31,34). Toţi urmau să aibă intrare directă la Dumnezeu. Ei nu aveau să se mai închine la Ierusalim, prin ceremonie externă, ci să I se închine în duh şi adevăr (Ioan 4,21-24). Dumnezeu cere dreptate şi îndurare faţă de oameni şi smerenie faţă de El (Mica 6,8).

Ezechiel 18:20 20. Sufletul. Vezi comentariul la v. 4

Ezechiel 18:21 21. Dacă cel rău se întoarce. Acum este cercetată schimbarea din caracter mai întâi, cazul unui om nelegiuit care se pocăieşte şi face dreptate (v. 21-23, 27, 28), şi al doilea, cazul unui om drept care cade în nelegiuire (v. 24-26).

Ezechiel 18:22 22. I se vor uita. Ezechiel acum devine un propovăduitor al Evangheliei. Tema lui este îndreptăţirea prin credinţă. Păcatele nu mai sunt amintite păcătosului. Deoarece prin pocăinţă şi mărturisire, ele au fost deplin iertate. Ele au fost toate aşezate asupra lui Isus, care a devenit înlocuitorul şi garantul păcătosului. Şi Domnul, în schimb, „pune ascultarea Fiului Său în socoteala păcătosului. Dreptatea lui Hristos este primită în locul stării de nedesăvârşire a omului, şi Dumnezeu primeşte, iartă şi îndreptăţeşte sufletul care se pocăieşte şicrede, se poartă cu el ca şi cum ar fi drept, şi-l iubeşte aşa cum iubeşte pe Fiul Său” (Ellen G. White RH, 4 noiembrie 1890). Acestea sunt prevederile minunate ale planului Cerului.

Omul este primit înaintea lui Dumnezeu ca şi cum n-ar fi păcătuit (vezi SC 67). În felul acesta, deplin predat lui Dumnezeu, el nu mai are nevoie să se întrebe cu privire la ceea ce Hristos şi Tatăl gândesc despre el, ci cu privire la ceea ce Dumnezeu gândeşte despre Hristos, înlocuitorul omului (vezi Ellen G. White, GCB,23 aprilie 1901, p. 4/9-422).

Ezechiel 18:23 23. Doresc Eu moartea păcătosului? Sau „Am eu vreo plăcere?”. Compară cu 1 Timotei 2,4; 2Petru 3,9. La acuzaţia conform căreia calea Domnului nu este justă şi dreaptă în purtarea Lui cu oamenii se răspunde prin afirmaţia că Dumnezeu nu are plăcere de moartea nelegiuitului, ci doreşte ca oamenii să se pocăiască şi să trăiască. În plus, El a prevăzut un prilej pentru toţi. El stăruie călduros pe lângă fiecare păcătos să se desprindă de păcat. Ca nu cuva să fie nimicit cu el când răul este în cele din urmă smuls din rădăcină.

Ezechiel 18:24 24. Va fi uitată. Sau „Nu va fi pomenită” . În cazul în care cel drept apostaziază, cartea de amintire, în care sunt trecute toate faptele lui bune, nu mai este luată în socoteală la judecată. El este răsplătit potrivit cu lunga lui categorie de păcate. Nu numai păcatele de care nu s-a pocăit îi sunt puse în socoteală, dar şi toate acelea pentru care mai înainte primise iertare. Când un om se desparte de Dumnezeu, el leapădă iubirea Lui iertătoare, şi prin urmare este „în aceeaşi stare ca înainte de a fi fost iertat. El a tăgăduit pocăinţa sa, şi păcatele sale sunt asupra sa ca şi cum nu s-ar fi pocăit” (COL 251). Este susţinut uneori în chip eronat că atunci când un păcat este iertat el este de îndată şters. Credinţa aceasta este combătută atât aici cât şi în învăţătura sanctuarului. Păcatele sunt iertate, dar păstrate în registre până în ziua judecăţii (vezi PP 357,358).

Ezechiel 18:25 25. Dreaptă. Sau „Egal”. Ebraică, takan, „a încerca”, în forma găsită aici, „a fi aprobat”, „a fi în ordine”, „a fi drept”. Oamenii încă insistă că Dumnezeu nu lucrează după legi uniforme şi căile Lui sunt caracterizate prin capriciu. În răspunsul său, profetul reafirmă echitatea judecăţilor divine (v. 25-29).

Ezechiel 18:30 30. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă. Versetele 30-32 alcătuiesc un apel întemeiat pe principiile dreptăţii

procedeelor lui Dumnezeu. Când se dă sfatul: „Faceţi-vă rost de o inimă nouă şi de un duh nou” (v. 31), profetul nu vrea să spună că omul se poate salva pe sine însuşi prin propria sa putere. Dar este o parte pe careomul trebuie să o facă în lucrarea de mântuire. Dumnezeu nu poate să facă nimic fără consimţământul şi conlucrarea omului (vezi DA 466).

Sensul sau înţelesul pocăinţei nu este atât de clar exprimat de rădăcina ebraică, shub, aşa cum este de grecescul metanoia Şi nici cuvântul nu redă totdeauna tot ce este cuprins în această experienţă spirituală. Ideea fundamentală a lui shub este „a se întoarce”. Potrivit cu definiţia aceasta, oamenii se întorc de la păcatele lor (vezi SC 26). Metanoia este clădit pe două cuvinte: întâiul, meta care înseamnă „după”; şi cel de-al doilea, nous care înseamnă „minte”. Înţelesul rezultat este de a avea după aceea o minte diferită.

Păcatul îşi are sălaşul în minte. Sufletul trebuie să aibă de gând fapta păcătoasă înainte ca pasiunea să poată domina raţiunea. Rădăcina păcatului, deci, este o înclinaţie a minţii care face ca omul să aleagă calea cea rea. Soluţia problemei este corectarea acestei dispoziţii fundamentale. Aceasta este ceea ce i se cere pocăinţei să facă. Trebuie să aibă loc o schimbare în gândirea persoanei. Întrucât Dumnezeu nu constrânge niciodată voinţa, actul acesta trebuie să fie voluntar dar Duhul Sfânt este dat ca să ajute sufletul. Este cu neputinţă ca persoana să realizeze de la sine transformarea. Dar când alege să facă schimbarea, şi când în marea sa nevoie strigă către Dumnezeu, puterile sufletului sunt îmbibate cu putere de sus şi înclinaţia minţii este corectată.

Adevărata pocăinţă este deci o funcţiune a minţii. Ea cuprinde în sine o deplină cercetare amănunţită a situaţiei pentru a descoperi ce factori conduceau la acest deranjament, cum şi un studiu cu privire la felul cumgreşeli asemănătoare pot fi evitate pe viitor. Pocăinţa este lucrarea prin care păcatul este izgonit din viaţă. Odată ce omul s-a căit de el, el poate fi mărturisit şi va fi iertat. Dar mărturisirea fără pocăinţă este fără de sens. Dumnezeu nu poate să ierte păcate care sunt încă active în inimă. Dumnezeu nu poate să ierte păcate care sunt încă active în inimă. Acesta este motivul pentru care accentul fundamental al Scripturilor este asuprapocăinţei şi nu asupra mărturisirii. Învăţătura fundamentală a lui Isus era: „Pocăiţi-vă căci Împărăţia Cerurilor este aproape!” (Matei 4,17; Marcu 1,15). Sfatul lui Petru era: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat” (Fapte 2,38).

O dreaptă înţelegere a adevăratului înţeles al pocăinţei în legătura ei cu mărturisirea este esenţială pentru o experienţă spirituală cu succes. Motivul pentru care mulţi creştini cad de atâtea ori în aceeaşi greşeală, este că ei niciodată nu au îngăduit cu adevărat Duhului Sfânt să schimbe gândirea lor fundamentală cu privire la acel păcat. Ei nu s-au preocupat niciodată din inimă de păcatele lor pentru a descoperi cum, prin harul ajutător al lui Dumnezeu, ei pot să aibă o biruinţă deplină asupra păcatelor lor.

Să nu vă ducă… la pieire. Sau „Să nu fie ruina voastră” . Israel aducea acuzaţia că Dumnezeu era nedrept şi aducea ruina lor, Dumnezeu declară că păcatul însuşi, pe care păcătosul îl alege voluntar, era ruina lor (vezi 5T 120). S-ar putea ca el să nu recunoască dreptatea căilor lui Dumnezeu de acum; dar în clipa aceea înfiorătoare, când el dă ochii cu Judecătorul a tot pământul, se va auzi de pe buzele sale recunoaşterea că drepte sunt căile lui Dumnezeu (vezi GC 668, 669).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4, 20 EW 51; FE 197; GC 533; LS 48; SR 388; 1T 39, 530

23 PK 127; 5T 631

24 GC 483

25 5T 631

25, 26 COL 251

30–325T 631

31 2T 225

31, 32 PK 127

32 SC 58

Ezechiel 19:1 1. Plângerea. Ebraică, qinah, „un cântec de tânguire”, „o cântare de jale” sau „o elegie” (vezi Vol. 3, p.19).

Domnul. Sau „prinţii” . Ioahaz şi Ioiachin (vezi comentariul la v. 3 şi 5). LXX zice „principe” în armonie cu singularul „tău” (versetul 2).

Ezechiel 19:2 2. Mamă-ta. Mama simbolizează Ierusalimul (vezi Galateni 4,26), sau poate aici reprezintă întreaga comunitate naţională. În ce priveşte ilustraţia cu leul vezi Geneza 49,9; Numeri 23,24; 24,9. Israel, personificat ca o leoaică stă culcat printre lei, adică, celelalte regate ale lumii, naţiunile dintre neamuri. El şi-a luat locul în familia naţiunilor.

Ezechiel 19:3 3. Unul din puii ei. Ioahaz, fiul lui Iosia, cunoscut şi sub numele de Şalum (1Cronici 3,15; Ieremia 22,21; vezi comentariul la 2Regi 23,30.32), care a fost luat captiv la Egipt (vezi v. 4).

A mâncat oameni. Ioahaz a întors spatele la reformele tatălui său, Iosia (2Regi 23,1-25), şi a făcut rele înaintea Domnului (2Regi 23,32). Cu privire la ilustraţia mâncării de oameni, vezi Ezechiel 22,25-27.

Ezechiel 19:4 4. Prin soare. Sau „Auzit” . O schimbare a formei verbului ebraic permite traducerea „au sunat alarma” (RSV).

Belciug. Sau „Lanţuri” . Ebraică, chachim, „ghimpi” sau „cârlige”, de felul celor care erau puse în nările captivilor sau animalelor. De acestea erau prinse funii cu scopul de a mâna victimele (vezi 2Regi 19,28; Isaia 37,29; Ezechiel 38,4).

Ţara Egiptului. Vezi 2Regi 23,33.34; 2Cronici 36,4.

Ezechiel 19:5 5. Un alt pui. Identificat de amănuntele din versetul 9 cu Ioiachin. Domnia intermediară a lui Ioiachin (2Regi 23,34 la 24,6) este trecută cu vederea fără a se ţine seama de ea.

Ezechiel 19:6 6. A mâncat oameni. Vezi comentariul la v. 3.

Ezechiel 19:7 7. A năvălit în palatele lor. Sau „A pustiit palatele”. Ebraică, ’almenoth, literal, „văduva”. Dacă aici este intenţionat înţelesul literal, s-ar referi la vătămarea adusă văduvelor, pe care regele ar fi trebuit să le protejeze. Targumurile şi versiunea greacă a lui Theodotion redau cuvântul ca derivând din ’armenath, „fortăreaţă”.

Ezechiel 19:9 9. La împăratul Babilonului. Ioiachin domnise cam trei luni când Ierusalimul a fost cucerit de Nebucadneţar şi regele dus captiv la Babilon şi pus la închisoare (2Regi 24,8-17). El era acolo pe timpul acestei profeţii. Câţiva ani mai târziu a fost eliberat (2Regi 25,27-30).

Ezechiel 19:10 10. Ca o vie. Este introdusă o nouă alegorie, în care Israel este comparat cu o viţă roditoare.

Ezechiel 19:11 11. Toiege. Ebraică, maţţoth, o formă de plural, dar forma singulară maţţeh apare în v. 12, 14. LXX are singularul şi la versetul 22. Dacă aici este intenţionat un plural, referinţa este la principii din casa regală; dacă este intenţionat un singular, este la Ioiachin.

Ezechiel 19:12 12. Smulsă. Acesta se referă la captivitatea şi deportarea lui Ioiachin şi o parte din popor (2Regi 24,10-16).

Ezechiel 19:13 13. Uscat şi fără apă. Acesta reprezintă Babilonul. Ilustraţia este aceea a unei viţe care este luată dintr-un pământ bogat şi transplantată într-un teren uscat şi fără apă.

Ezechiel 19:14 14. A ieşit foc. Răzvrătirea lui Zedechia faţă de Nebucadneţar a făcut ca împăratul să-şi trimită armata în Iudeea, să ia Ierusalimul şi să ducă pe Iudei captivi la Babilon (2Regi 25,1-17; vezi comentariul la Ezechiel 17,11-21). În felul acesta s-a pus capăt viţei şi ramurilor ei.

Aceasta-i o cântare de jale. Pustiirea era numai parţial realizată acum. Nimicirea deplină urma să fie cauza pentru încă o plângere.

Ezechiel 20:1 1. Al şaptelea an. Al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2), adică anul 591/590 î.Hr. (vezi p. 568). Această nouă dată, se aplică la capitolul 20,1 la 23,4 (vezi cap. 24,1). Unitatea seriei celei noi de solii este arătată de întreita repetare a expresiei: „Vrei să-i judeci” (capitolele 20,4; 22,2; 23,36).

Au venit să întrebe. Natura întrebării lor nu este arătată. Fără îndoială ei doreau să ştie ce solie avea să le dea Domnul în această criză prezentă.

Ezechiel 20:3 3. Nu Mă voi lăsa să fiu întrebat. Dumnezeu niciodată nu retrage lumina de la cercetătorul sincer. Dar dacă cercetătorul refuză să umble în lumina deja descoperită, a cere o lumină suplimentară devine o încumetare. Oamenii, adesea caută mai multă lumină, în nădejdea evitării vreunei datorii neplăcute pe care Dumnezeu le cere să o îndeplinească (vezi 2Tesaloniceni 2,10.11).

Ezechiel 20:4 4. Pune-le înainte. Sau „Fă-i să cunoască”. Profetul este îndemnat să povestească din nou istoria trecută a lui Israel. Cu acest capitol poate fi comparat Neemia 1, Psalmi 78, şi cuvântarea lui Ştefan raportată în Faptele Apostolilor capitolul 7.

Ezechiel 20:5 5. Aşa vorbeşte Domnul. Versetele 5-9 sunt o tratare a perioadei egiptene din istoria lui Israel.

Când am ales. Vezi Deuteronom 4,37; 7,7.

Mi-am ridicat mâna. Semnul unui jurământ (vezi Geneza 14,22; Deuteronom 32,40; Apocalips 10,5.6).Aceeaşi expresie apare în Ezechiel 20,6.25.23.42.

M-am arătat lor. Vezi Exod 4,29-31.

Ezechiel 20:6 6. Lapte şi miere. Vezi comentariul la Exod 3,8.

Cea mai frumoasă dintre toate ţările. Sau „Slava tuturor ţărilor” . O expresie descriptivă întrebuinţată numai de Ezechiel. Isaia numeşte Babilonul, „podoaba împăraţilor” („slava împăraţilor”, KJV) (Isaia 13,19).

Ezechiel 20:8 8. S-au răzvrătit împotriva mea. Istoria nu pomeneşte de o astfel de răzvrătire în Egipt. Totuşi, înclinaţia poporului către obiceiurile idolatre ale Egiptului este amintită în Iosua 24,14; comp. PP 259. Când avenit prilejul de a părăsi Egiptul, mulţi au fost îndărătnici în a pleca (PP 260).

Ezechiel 20:9 9. Numele Meu. aici este dat temeiul purtărilor îndurătoare ale lui Dumnezeu. Oamenii nu trebuiau să se măgulească cu gândul că vreo bunătate a lor personală meritase aceste favoruri (vezi Numeri 14,11-20; Deuteronom 9,28; Ieremia 14,7.21).

Ezechiel 20:10 10. În pustie. Versetele 10-22 trec în revistă a doua perioadă a istoriei lui Israel, şi anume, viaţa din pustie.

Ezechiel 20:11 11. Să trăiască prin ele. Compară Galateni 3,12. Din Ezechiel 20,11 trebuie să tragem concluzia că tot ceea ce se cerea era o păzire externă, tehnică şi de datorie a unor anumite precepte. Dumnezeu dorea ca ascultarea omului să fie mânată de iubire şi de o apreciere inteligentă a caracterului lui Dumnezeu. Totuşi, dinlipsă de instruire spirituală, Israel la început n-a fost în stare să intre în această legătură mai înaltă. Cu toate acestea, Dumnezeu a plănuit să ducă poporul la o astfel de experienţă, cât mai repede posibil. N-a fost niciodată planul Său ca, în decursul perioadei Vechiului Testament, oamenii să aibă o pricepere atât de limitată a planului mântuirii (vezi comentariul la cap. 16,60).

Ezechiel 20:12 12. Le-am dat şi Sabatele Mele. Nu că Sabatul a fost rânduit întâia dată la Sinai deoarece existase de lacreaţiune (Geneza 2,1-3); ci că acolo fusese poruncit din nou. Cuvântul „adu-ţi aminte” din porunca a patra implică existenţa lui mai timpurie (vezi Exod 16,22-28; PP 258). Decalogul (Exod 20,8-11) prezintă marile fapte ale istoriei creaţiunii ca temei al Sabatului. Dumnezeu a creat „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele” în şase zile literale (vezi comentariul la Geneza 1,5). În ziua a şaptea S-a odihnit, şi a pus ziua deoparteca zi de odihnă pentru toată omenirea (Marcu 2,27). Păzirea Sabatului este deci o indicaţie, un semn, că acelacare onorează ziua, recunoaşte pe Iehova ca Dumnezeu al său, deoarece aceste fapte ale creaţiunii poartă numai semnătura Lui. Ţinerea zilei nu se întemeiază pe vreo împărţire naturală a timpului în cicluri săptămânale, ci pe porunca expresă a lui Dumnezeu, şi pe credinţa în revelaţia lui. Oamenii pot argumenta că scopurile folositoare ale Sabatului pot fi tot atât de bine realizate şi într-o altă zi. Totuşi, Dumnezeu a specificat o anumită zi. El a poruncit să o sfinţim, s-o păstrăm liberă de treburi lumeşti şi de plăceri personale (Isaia 58,13). De această obligaţie oamenii nu pot fugi fără a primi pedeapsă.

Profeţiile din Apocalips 12-14, arată clar că Sabatul va fi punctul îndeosebi controversat în zilele care preced venirea Fiului omului (vezi GC 605). Rămăşiţa lui Dumnezeu va fi deosebită prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu (Apocalips 22,17; 14,12), inclusiv porunca Sabatului. În acelaşi timp, puteri religioase apostatevor înălţa un sabat fals şi vor cere ascultare de el. Oamenii vor fi chemaţi să hotărască între Sabatul Domnuluişi Sabatul înlocuitor, sau ziua întâia a săptămânii. Ţinerea Sabatului va deveni astfel din nou o probă distinctivă şi va constitui un semn (chemat un sigiliu, Apocalips 7) al adevăraţilor închinători (vezi GC 640).

Ezechiel 20:13 13. S-a răzvrătit împotriva mea. În ce priveşte un exemplu istoric de răzvrătire al lui Israel împotriva poruncilor lui Dumnezeu în pustie vezi Exod 32,1-6. Cu privire la călcarea Sabatului sunt raportate două cazuri (Exod 16,27; Numeri 15,32).

Ezechiel 20:14 14. Am avut în vedere Numele Meu. Din cauza Numelui Său, Dumnezeu nu a nimicit deplin poporul, ci doar a exclus generaţia aceea de la posedarea Canaanului (Numeri 14,29-33). Pentru cazuri de idolatrie în peregrinările lor în pustie vezi Amos 5,25.26; Fapte 7,42.43.

Ezechiel 20:18

18. Fiilor lor. Versetele 18-26 trec în revistă a treia parte a istoriei lui Israel – generaţia care a crescut în pustie sub influenţa legiuirii şi a instituţiilor date la Sinai. Poporul era serios avertizat să fugă de păcatele părinţilor lor. Cuvântările din Deuteronom au fost adresate generaţiei aceleia.

Ezechiel 20:20 20. Sfinţiţi Sabatele Mele. Vezi comentariul la v. 12. Sabatul a fost declarat anterior ca un semn „că Eusunt Domnul care vă sfinţesc”. Aici este un semn „ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”. Sabatul, revenind cu regularitate la fiecare a şaptea zi, avea ca scop să păstreze pururi în amintire pe Dumnezeu (vezi PK 182). Dacă Sabatul ar fi fost pururi păzit aşa cum intenţiona Dumnezeu, gândurile şi afecţiunile omului ar fi fost îndreptate către Creatorul ca obiect al respectului şi cultului şi nu ar fi fost niciodată vreun idolatru sau ateu (vezi PP 336). Pentru alte cazuri ale formei plurale, „sabate”, vezi Exod 31,13; Levitic 23,38.

Ezechiel 20:21 21. Fiii s-au răzvrătit. Fiii au urmat exemplul părinţilor lor. Dovezi istorice se găsesc în Numeri 15-17. Dumnezeu ameninţa să distrugă întreaga adunare (Numeri 16,21-45), dar se oprise de la aceasta din cauza Numelui Său.

Ezechiel 20:23 23. Să-i risipesc. Ameninţarea aceasta ar trebui să fie înţeleasă în lumina avertizărilor din Levitic 26,33;Deuteronom 4,27; 28,64. Exilul prezis nu a venit asupra acelei generaţii imediat. Au trecut multe generaţii până când pedeapsa să fie în realitate aplicată în plinătatea ei. Pe vremea profeţiei lui Ezechiel ea fusese împlinită în parte şi era pe punctul de a fi împlinită deplin.

Ezechiel 20:25 25. Legi care nu erau bune. Acestea nu erau „legile… pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele” (versetul 11). Ele nu sunt nici o parte a legii lui Moise. Lucrul acesta este evident din referirea la consacrarea copiilor la Moloh din versetul 26. Legile pe care poporul le adoptase şi care nu erau bune, veneau de la păgânii din jurul lor. Dar cum se poate spune că Dumnezeu li le-a dat? În vorbirea figuratăbiblică, multe fapte sunt atribuite lui Dumnezeu, nu cu ideea că în realitate le săvârşeşte, ci din punctul de vedere al faptului că în atotputernicia şi atotştiinţa Lui nu le împiedică. O înţelegere a acestui principiu ne ajută să explicăm multe din declaraţiile în aparenţă contradictorii, care par să contrazică pe de-a întregul învăţătura Bibliei conform căreia, caracterul lui Dumnezeu este curat şi sfânt (vezi Isaia 63,17; 2Tesaloniceni 2,11.12).

S-au făcut încercări de a aplica acest text la mulţimea de ceremonii şi de rânduieli ale legii mozaice, care, dacă Israel ar fi fost ascultător şi ar fi avut plăcerea să ţină poruncile lui Dumnezeu, nu ar fi fost cerute (vezi 5T 666, 667). Dar prevederile codului mozaic, cu greu pot fi numite „legi care nu erau bune” deoarece cele dintâi erau deja în existenţă când Ezechiel a făcut această declaraţie. În plus, legea ceremonială a fost dată de Hristos Isus, şi era vrednică de autorul ei divin. Pavel însuşi declară legea aceasta măreaţă. Lumina mai limpede pe care o posedă, acum nu ar trebui să ne determine să dispreţuim ceea ce fusese dat mai înainte în tipuri şi simboluri (vezi PP 367, 368).

S-a sugerat de asemenea că „legile” descrise ca nefiind „bune” se referă la decretele de permisie ale Cerului prin care diferite naţiuni păgâne au oprimat succesiv poporul lui Dumnezeu (vezi comentariul la Daniel 4,17). Aceasta a fost cazul în repetatele invazii asiriene ale lui Iuda (Isaia 8,7; 10,5.6; comp. Isaia 5,25.26; 9,11.12; Amos 6,14), şi acum repetate sub Nebucadneţar (Isaia 47,5.6; comp. Isaia 42,24. 25; 60,10.15; Ieremia 1,11-16; 4,18; 5,15-19).

Ezechiel 20:26 26. I-am spurcat. Expresia aceasta trebui să fie înţeleasă în armonie cu expunerea din versetul 25. Dumnezeu de fapt nu a spurcat poporul; El numai a permis ca ei să sufere consecinţele propriei lor purtări. În vorbirea figurată biblică se spune adesea Dumnezeu că face ceea ce îngăduie să fie făcut sau ceea ce nu împiedică. Unele versiuni ca a lui Luther şi a lui Van Ess introduc ideea permisivă direct în traducerile lor: „Am îngăduit ca ei să fie spurcaţi”, etc.

Treceau prin foc. Vezi comentariul la cap. 16,20.

Ezechiel 20:27 27. M-au batjocorit. Versetele 27-29 trec în revistă a patra perioadă a istoriei lui Israel – cea mai lungă dintre toate perioadele, începând cu întoarcerea în Canaan şi ajungând până în vremea proorocului.

Ezechiel 20:29 29. Înălţimi. Ebraicul bamah, un cuvânt care înseamnă „loc înalt”, şi la fel tradus mai la începutul versetului acestuia. Unii sugerează un joc de cuvinte în limba ebraică, cuvântul tradus prin „mergi” ba’im, având un sunet asemănător cu bamah. Cu privire la „înălţimi" vezi comentariul la cap. 6,3.

Ezechiel 20:30 30. Voiţi voi să vă spurcaţi? Sau „Sunteţi voi spurcaţi?” . Profetul se adresează acum contemporanilorsăi şi-i acuză de aceleaşi păcate care i-au caracterizat şi pe strămoşii lor.

Ezechiel 20:31 31. Nu mă voi lăsa întrebat. Compară versetul 3.

Ezechiel 20:32 32. Ca neamurile. Cu privire la dorinţa de a fi „ca toate neamurile” care sunt împrejur, vezi 1Samuel 8,5.20. Aici profetul citeşte aspiraţiile tainice ale celor ce îl întrebau şi combate fără eschivare ambiţiile lor josnice. Poate că se măguleau cu gândul că dacă ar fi putut să fie eliberaţi de răspunderea lor ca popor ales al lui Iehova ei ar fi putut scăpa de pedepsele aspre cu care-i ameninţa profetul. Se poate ca ei să fi crezut că dacă ar fi acceptat situaţia de păgâni, împreună cu răspunderile corespunzătoare mai mici, Iehova i-ar fi lăsat în pace. Dar aşa cum erau lucrurile, li se părea că mereu erau necăjiţi cu pedepse datorită lipsei lor de bunăvoinţă de a-şi împlini misiunea lor divină. Răspunsul vine că aceasta nicidecum nu va fi deoarece Israel stă într-o legătură foarte deosebită de aceea a păgânilor. Oamenii sunt trataţi după lumina şi privilegiile pe care le-au avut.

Dumnezeu nu retrage uşor aceste privilegii şi nici nu părăseşte cu uşurinţă pe aceia pentru care a plănuit un destin ales. Ceea ce El intenţionează şi ceea ce El face pentru binele celor în cauză, aşa cum ei înşişi ar fi determinaţi să admită. Dumnezeu continuă să lucreze cu oricine se supune şi împlineşte planurile Sale, chiar dacă ar fi cu o rămăşiţă. Aceasta este tema profeţiei care urmează.

Ezechiel 20:33 33. Mână tare. O expresie obişnuită în Pentateuh cu privire la faptele mari prin care Iehova a eliberat pe poporul Său de sub puterea Egiptenilor şi i-a scos din Egipt (Deuteronom. 4,34; 5,15; 7,19; etc.; comp. Exod 6,1.6). Dumnezeu este pe punctul de a realiza un nou exod.

Ezechiel 20:34 34. Să-mi scoată. Versetele 34 şi 35 se referă la planul cel nou al lui Dumnezeu. Scoaterea nu duce imediat poporul în ţara lui. Mai întâi, ei trebuie să fie despărţiţi de oamenii în mijlocul cărora locuiesc. Nu li seva îngădui să fie „ca neamurile” (versetul 32).

Ezechiel 20:35 35. Pustia popoarelor. Sau „a poporului”. Este îndoielnic dacă aici se face referire la vreo pustie materială, ca de pildă pustia arabă sau siriană. Termenul „pustia poporului” este vag. Prin contrast pustia cealaltă este descrisă ca „o singurătate plină de urlete înfricoşătoare” (Deuteronom 32,10), un loc de locuit al şerpilor şi al scorpionilor (Deuteronom 8,15). Din punct de vedere istoric, planul amintit aici de Ezechiel, n-a fost niciodată împlinit, cel puţin nu într-o măsură însemnată. Renaşterea spirituală pe care Dumnezeu căuta săo aducă la îndeplinire printre captivi nu s-a materializat. Dacă aceste scopuri s-ar fi realizat, şi dacă exilaţii care s-au înapoiat sub Ierubaal ar fi fost persoane reînviate spiritual, cât de deosebită ar fi fost istoria următoare a lui Israel!

Ezechiel 20:37 37. Vă voi trece pe sub toiag. O ilustraţie cu păstorul care îşi numără şi alege turma (Levitic 27,32;

Ieremia 33,13). La fel ca în Matei 25,33, păstorul desparte oile de capre. Ţara Israelului restaurat urmează să fie o ţară a dreptăţii şi cei răzvrătiţi nu urmează să intre în ea.

Ezechiel 20:39 39. Slujiţi fiecare. Compară Iosua 24,25. Dacă, după avertizare, oamenii continuă să refuze ascultarea, nu mai este nimic ce poate face Dumnezeu. Constrângerea este contrarie caracterului Său. Din care cauză El nu-i împiedică să servească idolilor lor. Vorbirea este asemănătoare cu aceea din Apocalips 22,11 care zice literal: „Cel nedrept să facă mai departe nedreptate şi persoana murdară să continue a fi murdară”. Iarăşi în Osea 4,17, profetul declară: „Efraim s-a lipit de idoli; lasă-l în pace”. Totuşi, astfel de decrete nu sunt fără sentimente de întristare. Mai adaugă profetul: „Cum să te dau Efraime? … Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă” (Osea 11,8).

Ezechiel 20:40 40. În muntele Meu cel sfânt. Adică, Muntele Sion, numit şi „muntele cel înalt al lui Israel” aici şi în capitolul 17,23 (vezi Psalmi 2,6; Isaia 2,2-4; Mica 4,1-3). Potrivit cu versetul 39 al acestui capitol, aceia care preferau idolii lor, urmau să fie lăsaţi să meargă pe căile lor rele. Aici aceia care sunt rămaşi sunt arătaţi ca readuşi în ţara lor şi slujind cu credincioşie Dumnezeului lor.

Toată casa lui Israel. Făgăduinţele pline de slavă erau pentru toţi, indiferent de afilierea la triburi. Totuşi, chemarea era individualizată şi aplicată numai la aceia care erau dispuşi să accepte legătura noului legământ.

Voi cere darurile voastre. Legea rituală urma să fie încă în vigoare după restaurare şi prin urmare aici nu se face referire în primul rând la Era Creştină. Şi nici restaurarea sub Zorobabel nu urma să împlinească această profeţie. Ea este una din făgăduinţele condiţionate de slavă viitoare care nu s-au realizat pentru că Israel niciodată n-a părăsit păcatele sale. Dacă condiţiile ar fi fost împlinite, întreaga lume ar fi putut să fie pregătită pentru venirea lui Mesia, şi cât de deosebită ar fi putut să fie desfăşurarea istoriei (vezi p. 28-30)!

Ezechiel 20:43 43. Vă va fi scârbă de voi înşivă. Acesta este semnul adevăratului pocăit. Aceia care caută să-şi scuze păcatele nu au făcut primul pas către adevărata pocăinţă. Iov este un exemplu de cineva care pentru un timp acăutat să-şi îndreptăţească purtarea. Numai când o descoperire a caracterului lui Dumnezeu i-a fost zugrăvită în faţa lui a devenit dureros de aparent contrastul dintre propria sa păcătoşenie şi curăţenia Făcătorului său. Înagonia lui, el a strigat: „De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42,6). Pavel nuse putea ierta pentru purtarea lui în persecutarea creştinilor. Cu ani mai târziu, el exclama: „Eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit biserica lui Dumnezeu” (1Corinteni 15,9). Scârba de sine din cauza păcatelor este unul din antidoturile cele mai cu efect pentru o repetare viitoare a acelor păcate. Motivul pentru care cădem atât de repetat în aceleaşi greşeli este cănoi nu deplângem păcatele noastre.

Ezechiel 20:44 44. După purtarea voastră. Mântuirea este şi va fi totdeauna un dar nemeritat. Purtările noastre nelegiuite au câştigat pentru noi numai moarte. Nu există cantitate de „fapte” pe care păcătosul o poate acumula şi care în cele din urmă să-l facă vrednic de cer. Pe de altă parte nu există păcat atât de mare care să nu poată fi îndepărtat prin pocăinţă şi reformă sinceră. Când omul drept primeşte răsplătirile sale, toate păcatele pe care el le-a săvârşit nu-i vor fi nici măcar pomenite (vezi comentariul la cap. 18,22).

Ezechiel 20:45 45. Mi-a vorbit astfel. [Mai mult, KJV]. În Biblia Ebraică, versetele 45-49 formează începutul capitolului 21. KJV urmează aici versiunea LXX, Vulgata, Siriaca şi a lui Luther în împărţirea pe capitole. Expresia „întoarce-ţi faţa” pare să lege partea aceasta cu cap. 21. Aceeaşi expresie apare în capitolul 21,2.

Ezechiel 20:46 46. Spre miazăzi. Cuvântul „miazăzi”, apărând aici de trei ori, reprezintă trei cuvinte ebraice separate, însă, toate, sinonime. Expresia de aici arată ţara lui Iuda, care, deşi, aproape în mod hotărât spre apus de Babilon, era abordată de babilonieni de la miazănoapte (vezi comentariul la Ieremia 1,13).

Ezechiel 20:47 47. Orice copac verde. Adică, persoane de orice categorie – întreaga populaţie. Dacă deosebirea este de moralitate (vezi cap. 21,4), trebuie să se ţină minte că într-o catastrofă naţională suferă toţi cei care alcătuiesc naţiunea aceea, fie buni sau răi. Nenorocirea nu reprezintă în chip necesar soarta veşnică blestematăpentru persoana în parte. Omul încă are privilegiul mântuirii personale.

Ezechiel 20:48 48. Nu se va stinge. Focul urma să fie atât de aprig încât nimeni nu avea să fie în stare de a-l stinge. Prin urmare avea să ardă până va fi împlinit lucrarea lui de distrugere. Apoi avea să se stingă de la sine. Aceeaşi expresie, aplicată la focul iadului (Marcu 9,43.45), este luată de unii ca însemnând că focul iadului vadura în toată veşnicia. Un alt text arată că o astfel de interpretare este eronată, deoarece focul din Ierusalim aprins de Haldei n-a fost stins (Ieremia 17,27), deşi a dispărut când lucrarea de devastare a fost săvârşită.

Ezechiel 20:49 49. Face într-una pilde. [Nu vorbeşte el parabole? KJV]. Oamenii doreau să evite aplicarea profeţiei la ei înşişi spunând că este obscură. Ei pretindeau că nu o înţeleg.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

10–209T 233

11 PP 372

12 CH 223; DA 288; ML 259; PK 182

12–20MM 123

13–24PP 410

16, 19 PK 182

20 DA 283; GC 437; PK 182; 7T 108, 121

33 FE 449

37 Ed 174; MH 404; PK 500

49 8T 68

Ezechiel 21:1 1. Cuvântul Domnului. Versetele 1-7 reproduc în vorbire inteligibilă parabola enigmatică din capitolul 20,45-49.

Ezechiel 21:2 2. Spre Ierusalim. În loc de întreitul „miazăzi” (capitolul 20,46) apar acum expresiile „Ierusalim”, „locurile înalte” şi „ţării lui Israel”.

Ezechiel 21:3 3. Sabia. „Focul” parabolei enigmatice (capitolul 20,47) este arătat că este sabia năvălitorului.

Ezechiel 21:4 4. Cel neprihănit. Vezi comentariul la cap. 20,47. În pedepsiri naţionale, cel nevinovat este adesea cuprins în aceleaşi suferinţe temporale ca şi cel vinovat.

Ezechiel 21:5

5. Nu se va mai întoarce. Adică, până şi-a împlinit misiunea. Atunci în chip necesar se va întoarce. Expresia „nu se va mai întoarce” trebuie să fie luată în acest sens limitat. Aceeaşi idee de durată restrânsă estegăsită în capitolul 20,48, unde se spune că focul judecăţilor lui Dumnezeu nu va fi stins (vezi comentariul de acolo). Expresii asemănătoare sunt uneori greşit considerate că înseamnă că nu va fi sfârşit al pedepsirii. În fiecare caz lungimea continuării trebuie să fie determinată de context (vezi comentariul la cap. 30,13).

Ezechiel 21:6 6. Rărunchii zdrobiţi. Sau „Coapsele frânte”. Compară Naum 2,1.10. Profetul este îndemnat să prezinte situaţia într-o manieră vie astfel încât ascultătorii săi să priceapă cât de adânc vor fi mişcaţi toţi de vestea căderii Ierusalimului.

Ezechiel 21:7 7. Toate sufletele se vor mâhni. Compară Luca 21,26.

Ezechiel 21:8 8. Cuvântul Domnului. Versetele 8-17 pot fi intitulate „Cântarea săbiei ascuţite şi lustruite”. În general aceste versete sunt o dezvoltare a soliei din versetul 1-6.

Ezechiel 21:10 10. Tu tai toiagul. Sau „Dispreţuieşti toiagul fiului meu”. Ebraica acestei propoziţii este obscură. Ea zice literal: „Sau ne vom bucura, toiagul fiului meu dispreţuind fiecare copac”. LXX zice: „Ucide, nimiceşte, dispreţuieşte fiecare copac” (referirea ar putea să fie la copacii verzi şi uscaţi din capitolul 20,47). Expresia ebraică ar pute fi înţeleasă în felul următor: „Sau să ne bucurăm, toiagul [adică cel al mustrări (vezi Proverbe 10,13)], fiul meu, dispreţuind toţi copacii” (vezi comentariul la Ezechiel 20,47).

Ezechiel 21:11 11. Celui ce măcelăreşte. Adică împăratul Babilonului (vezi v. 19).

Ezechiel 21:12 12. Bate-te pe coapsă. Un semn de nemăsurată ruşine sau amărăciune (vezi Ieremia 31,19). Scopul gesturilor era să atragă atenţia şi să ridice întrebări (vezi comentariul la Exod 4,1).

Ezechiel 21:13 13. Încercarea s-a făcut. Ebraica acestui pasaj este neclară. Traducerea din RSV: „Pentru că nu va fi o încercare – ce s-ar putea face, dacă dispreţuieşti toiagul?” este o încercare de a face inteligibil acest pasaj obscur.

Ezechiel 21:14 14. Bate din mâini. Un gest de emoţie puternică, aici vădit de groază (vezi Ezechiel 21,17; comp. Numeri 24,10).

Întreite. Un pasaj neclar însemnând poate că lovitura săbiei va veni nu numai o dată sau de două ori, ci de trei ori.

Îi urmăreşte de toate părţile. Ultima parte zice literal, „care-i împresoară” adică, împiedicând fuga.

Ezechiel 21:15 15. Au tras sabia. Ebr. ibchah, un cuvânt care apare numai aici. Unii gândesc că ibchah este o greşită ortografiere a lui tibcah, un cuvânt care apare în 1Samuel 25,11, Psalmi 44,22, Ieremia 12,3, cu înţelesul de „carne” sau „măcelărie”. Propoziţia atunci ar zice: „Am rânduit o sabie pentru măcelărire.”

Ezechiel 21:16 16. Întoarce-te. Porunca este dată săbiei, după cum este evident în ebraică.

Ezechiel 21:17 17. Eu voi bate din mâini. Printr-un simbol ce atribuie fapte şi sentimente omeneşti lui Dumnezeu fapte

şi sentimente omeneşti, se declară că Iehova face ceea ce a poruncit profetului să facă (vezi comentariul la v. 14).

Îmi voi potoli urgia. Vezi comentariul la cap. 16,42.

Ezechiel 21:18 18. Cuvântul Domnului. A treia profeţie a capitolului, mai specifică decât cea dinainte.

Ezechiel 21:19 19. Două drumuri. Împăratul Babilonului este descris la răscrucea drumurilor, ca ezitând dacă să apucemai întâi drumul spre Ierusalim sau pe cel către capitala Amoniţilor (v. 20).

Fă un semn pe drum. Sau „Alege-ţi un loc”. Literal „taie o mână.” Adică, pune un arătător de drum. Acesta urma să fie pus la câteva sute de mile la apus de Babilon, poate la Tadmor (vezi comentariul la 1Regi 9,18) sau poate chiar departe în valea Orontelui.

Ezechiel 21:21 21. Să dea cu bobii. Păgânii alergau la ghicit când trebuiau să se hotărască asupra unor lucruri importante. Aici sunt menţionate trei forme particulare ale ghicitului.

Scutură săgeţile. Metoda babiloniană era probabil asemănătoare cu aceea folosită de Arabi mai târziu. Mai multe săgeţi fără vârf marcate cu anumite solii erau scuturate într-o tolbă sau un alt vas şi una era trasă afară; sau tolba era învârtită cu putere şi era aleasă aceea care cădea cea dintâi. Semnul de pe săgeată era presupus că arată voinţa zeilor.

Terafimii. Ebr. teraphim, mici figurine omeneşti (vezi comentariul la Geneza 31,19). Nu se ştie exact felul în care erau ei folosiţi pentru ghicit.

Cercetează ficatul. Modul acesta de ghicit numit hepatoscopie (vezi comentariul la Daniel 1,20) era ceva obişnuit la babilonieni. Au fost descoperite modele de ficat de oaie însemnate cu linii şi inscripţii, şi evident folosite pentru scopuri de instruire.

Deşi nici o formă de ghicire nu este acceptată de biserica Creştină, mulţi creştini încearcă să capete călăuzire divină prin metode neaprobate de Dumnezeu, metode în natura lor esenţială asemănătoare cu vechile metode de ghicire. Printre astfel de metode se poate regăsi şi acela de a căuta un răspuns de la Dumnezeu aruncând în sus un ban; sau aceea de a cere Domnului să răspundă Da sau Nu, scriind cuvintele peambele părţi ale unui cartonaş, şi apoi lăsându-l să cadă, acceptând ca răspuns felul cum cade cartonaşul. Uniilasă ca Biblia să se deschidă la întâmplare şi acceptă solia textului pe care cad privirile lor. Iarăşi, alţii pun în scris diferite idei pe diferite cartonaşe, le amestecă şi acceptă răspunsul celui pe care-l trag. S-ar putea aminti şi alte metode, toate urmând acelaşi tipar de bază al şansei. Nu se neagă faptul că Domnul uneori a dat îndrumare prin vreunul din mijloacele acestea, mai ales pentru cei needucaţi, sau poate în cazuri de forţă majoră, dar ele sunt metode de noroc care ar trebui să fie părăsite pe măsură ce sufletul creşte în har.

Dacă în fiecare hotărâre a vieţii, omul ar primi un răspuns direct de la Dumnezeu printr-un semn extern, el ar deveni o simplă maşină. El s-ar jefui pe sine de dreptul şi de libertatea fundamentală a omului, şi anume acelea ale auto-determinării, o însuşire dată lui de Dumnezeu.

Tragerea la sorţi face parte din aceeaşi categorie şi nu ar trebui să se recurgă la ea. S-a dat sfatul următor: „Nu am nici-o credinţă în tragerea la sorţi... A trage la sorţi slujbaşii bisericii nu este după rânduiala bisericii lui Dumnezeu.” ( EGW, scrisoarea 37, 1900).

Ezechiel 21:22 22. În dreapta lui. Adică, sorţul pentru Ierusalim a căzut la dreapta împăratului.

Ezechiel 21:23 23. Vrăjitorii deşarte. Adică, în părerea poporului din Ierusalim.

Jurăminte mincinoase. Lucrul acesta poate fi şi el înţeles ca referindu-se la iudei, care juraseră credincioşie faţă de Babilonieni (2Cronici 36,13; Ezechiel 17,18-19). Ei călcaseră aceste jurăminte. Acesta pare a fi înţelesul cel mai simplu al textului.

Îşi aduce aminte. Subiectul poate fi Domnul, iar „nelegiuirea” ca fiind păcătoşenia generală a poporului. Sau subiectul poate fi Nebucadneţar, care îşi va aduce aminte şi va pedepsi călcarea jurământului (2Cronici 36,10,13; Ieremia 52,3; Ezechiel 17,15-19).

Ezechiel 21:24 24. Arătându-vă păcatele. Sau „Păcatele voastre ies la iveală”. Păcatele lor ar fi trebuit să fie acoperite prin slujba din Ziua Ispăşirii (Levitic 16). Întrucât Israel refuzase să-şi recunoască vina, ea stătea „descoperită” şi cerea pedepsire. Fiecare nouă abatere aducea aminte întregul raport al purtării ei păcătoase anterioare şi acum, totalul cumulativ cerea pedepsire grabnică.

Ezechiel 21:25 25. Domn nelegiuit. Zedechia.

Ezechiel 21:26 26. Cununa. Ebr. mişnephesh, tradus prin „cunună” numai aici. În altă parte (Exod 28,4.37.39; 29,6; 39,28.31; Levitic 8,9; 16,4) el descrie „mitra” marelui preot. Mişnephesh, derivă de la rădăcina şanaph, „a înfăşura”, deci de fapt înseamnă un turban. Aici pare că se face referire la turbanul regal, un semn al regalităţii.

Nu mai este cum a fost. Urma să fie o deplină schimbare în starea de lucruri existentă.

Ezechiel 21:27 27. Voi da jos. Pasajul zice literal „o ruină, o ruină, o ruină, Eu o voi aduce”. Repetarea întreită intensifică ideea. Edictul este cu privire la tronul casei lui David. „Nu înainte ca Hristos Însuşi să-şi fi aşezat împărăţia Sa, avea să i se îngăduie lui Iuda să aibă un împărat”. (PK 451; comp. Ed 179).

28. Despre copii lui Amon. Deşi împăratul Babilonului a ales să atace Ierusalimul în loc de Raba (v. 20-22), Amoniţii nu aveau să scape de pedeapsă (vezi cap. 25,1-7).

Ezechiel 21:29 29. Vedeniilor. Ebr. chazah, adesea folosit cu referire la exprimările văzătorului sau profetului; aici fărăîndoială ghicitorii Amoniţi.

Te vor face să cazi. Adică, sabia descrisă în versetul 28.

Ezechiel 21:30 30. Bagă-ţi sabia înapoi în teacă. Literal: „Fă-o să se întoarcă înapoi în teacă”. Porunca este adresată Amoniţilor (vezi v. 28). Aventurarea lor urma să aibă loc în zadar. În propria lor ţară ei urmau să primească pedeapsa pentru faptele lor rele.

Ezechiel 21:31 31. Oameni care şfâşie. Ebr. bo”arim, derivat de la be”ir, „fiare” „animale” „vite” (vezi Psalmi 49,10; 92,6). Aceşti oameni brutali sunt amintiţi în Ezechiel 25,4.10.

Ezechiel 21:32 32. Nu-şi vor mai aduce aminte. În contrast cu glorioasa făgăduinţă făcută lui Israel.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3, 5, 7PK 452

25–27PK 451

26, 27 Ed 179

27 8T 86, 97

31 PK 452

Ezechiel 22:1 1. Astfel. Sau „Mai mult”. Capitolul 22 poate fi împărţit în trei părţi: v. 1-16 un catalog al păcatelor Ierusalimului; v. 17-22 tabloul cu topirea minereului; v. 23-31 stricăciunea generală care stăpânea la toate nivelele societăţii.

Ezechiel 22:2 2. Vrei să judeci ? Vezi comentariul la cap. 20,1.

Setoasă de sânge. Sau „Cetate sângeroasă” ; Adică „o cetate a vărsării de sânge” sau „o cetate a vinovăţiei de sânge”. Uciderile ca jertfe şi oferirea copiilor ca jertfă lui Moloh erau fără îndoială printre crimele care au câştigat pentru Ierusalim acest titlu de ocară.

Ezechiel 22:3 3. Să-ţi vină ziua. Ziua pedepsirii ei. Aceasta ar trebui să fie considerată o expresie de rezultat şi nu unade scop, sau, poate, o figură de stil prin care consecinţele unui fapt sunt prezentate ca scop al unui fapt.

Ezechiel 22:4 4. Te fac de ocară. Sau „de batjocură”, „de râs”. Compară cu Psalmi 44,13-14; 79,4.

Ezechiel 22:5 5. Cei de aproape. Cuvântul ebraic tradus prin expresia aceasta este de gen feminin, cum este şi cuvântul tradus prin „cei de departe”. El se referă fără îndoială la cetăţile apropiate şi cele depărtate. Cuvântulpentru „cetate” este feminin în limba ebraică.

Ezechiel 22:6 6. Întrebuinţează puterea. Literal „după braţul său” adică după puterea sa. Voievozii lui Iuda treceau cu vederea dreptatea şi domneau după bunul lor plac.

Să verse sânge. Notaţi întreita apariţie a acestui refren (v. 6, 9, 13). Sub trei titluri profetul enumeră păcatele lui Israel: sub întâiul, păcatele neomeniei şi profanării (v. 6-8) sub al doilea, păcatele idolatriei şi destrăbălării ( v. 9-11), sub al treilea, avariţia şi lăcomia (v. 12).

Ezechiel 22:13 13. Bat din palme. Aici un gest de indignare. (Vezi cap. 6,11; 21,14.17).

Ezechiel 22:14 14. Îţi va suferi inima ? Întrebarea cuprinde în sine un răspuns negativ.

Ezechiel 22:15 15. Voi nimici... necurăţia. Deşi aici nu este accentuat, pedepsele erau intenţionat salutare.

Ezechiel 22:16 16. Vei fi spurcată. Cuvântul ebraic tradus prin expresia aceasta, chalal, înseamnă „a profana” şi aşa este tradus în cap. 7,24 . Versiunile vechi au verbul la persoana întâia şi permit traducerea: „Voi fi spurcat prin voi înaintea păgânilor.” (vezi cap. 20,9; 39,20).

Ezechiel 22:17 17. Cuvântul Domnului. Versetele 17-22 sunt o parabolă bazată pe procesul topirii minereului de

argint. Cuptorul este Ierusalimul (v. 19). Poporul este minereul (v. 20). Ei se descoperă a fi zgură (v. 18). E îndoielnic dacă în parabola aceasta se regăseşte ideea de purificare. Ideea scoasă în evidenţă e aceea a mâniei divine care suflă asupra minereului fără valoare şi îl topeşte.

Ezechiel 22:23 23. Cuvântul Domnului. Versetele 23-31 alcătuiesc a treia subîmpărţire a capitolului (vezi comentariul la v. 1). Ele conţin o enumerare mai departe a păcatelor lui Israel, arătând că toate clasele fuseseră cuprinse înele.

Ezechiel 22:25 25. Mai marii lui uneltesc. LXX zice „voievozii”, iar alte versiuni „profeţii”. O schimbare a unei litere în ebraică explică această deosebire. Profeţii mincinoşi deja fuseseră acuzaţi în capitolul 13. Lucrarea lor s-a vădit a fi o continuă piedică pentru lucrarea profeţilor adevăraţi. Nu este de mirare că poporul era zăpăcit şi că ei găseau scuze plauzibile de a nu asculta de îndrumările dumnezeieşti în lumina unor astfel de susţineri contradictorii.

Aceeaşi confuzie există în lumea religioasă de astăzi. Din cauză că lumea creştină este deznădăjduit de divizată şi oameni evlavioşi se pot găsi în diferitele grupări, mulţi trag concluzia că, la urma urmei puţin contează ceea ce ei cred.

Unicul antidot împotriva contra profeţilor mincinoşi în timpul nostru este faptul de a cunoaşte prin cercetare personală ce este adevărul. Nu e lucru sigur de a depinde de cercetările, părerile sau înţelepciunea nici unui om. (CW 45; 5T 686; GC 593, 594).

Din cauză că profeţii mincinoşi urmau să se înmulţească cu deosebire în zilele de pe urmă, Isus de repetate ori a avertizat contra procedeelor lor viclene (vezi Matei 24,4.5.11, 24). El aminteşte că vor căuta „să înşele dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”(Matei 24,24). De asemenea, El vorbeşte de recurgerea din partea lor la „semne mari şi minuni” un mijloc care aproape lipsea pe timpul lui Ezechiel. Pe măsură ce ziua lui Dumnezeu se apropie, Satana îşi va întări sforţările de a înşela. Din ce în ce mai mult, pe măsură ce îngerii cereşti slăbesc ţinerea în frâu, el va lua în stăpânire lumea. Sub masca religiei şi cu ajutorul miracolelor,el îşi va întări ţinerea în gheare din partea sa a locuitorilor lumii acesteia. „Toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat” (Apocalips 13,8 ). Deci, avem nevoie de o deplină cunoaştere a Scripturilor pentru a face deosebire între ceea ce este contrafăcut şi adevăr. (GC 593, 594 ).

Ezechiel 22:26 26. Calcă legea Mea. Era lucrarea specială a preoţilor de a da instrucţiune cu privire la cerinţele divine şi de a observa şi a învăţa deosebirea dintre ce e sfânt şi ce e nesfânt. (Levitic 10,10), şi de a instrui poporul cu privire la buna observare a Sabatului. În toate acestea ei fuseseră necredincioşi.

Îşi întorc ochii. Această învinuire are o izbitoare paralelă în timpul nostru. Profeţiile din cartea Apocalipsului (cap. 12-14) declară că Dumnezeu cere o reformă în chestiunea întoarcerii la adevăratul Sabat al Domnului, ziua a şaptea a săptămânii. Reforma aceasta are de scop să pregătească lumea pentru a doua venire a lui Hristos. Solia a fost proclamată. Reacţia a fost aceeaşi ca şi pe timpul lui Ezechiel. Oamenii îşi întorc ochii de la obligaţia de a păzi adevăratul Sabat. Ei îşi închid ochii faţă de dovezile biblice clare şi declară: „Nu pot să văd lucrul acesta.”

Ezechiel 22:27 27. Căpeteniile. Ebr. sarim, membri ai clasei conducătoare şi conducători ai unor familii importante.

Ezechiel 22:28 28. Ipsos. Lapte de var (vezi cap. 13,10). Există glasuri în lumea religioasă pentru a sprijini aproape orice fel de credinţă.

Mai multe reguli importante îi vor ajuta pe oamenii de azi să facă deosebire între ceea ce este ipsos şi ceea ce este autentic. Regulile acestea ar trebui să fie folosite pentru a pune la probă orice pretenţie care zice

că are sprijin biblic. Ele servesc şi ca un sistem de călăuzire pentru a îndruma pe cineva la cercetare biblică originală, pentru a nu fi trase concluzii neîntemeiate.

1) Biblia ar trebui întotdeauna studiată în cadrul rugăciunii. Numai Duhul Sfânt ne poate ajuta să vedem însemnătatea acelor lucruri uşor de înţeles, şi ne poate feri de răstălmăcirea acelor adevăruri care sunt greu de înţeles (vezi GC 599, 600). Mai departe, cele spirituale sunt înţelese spiritual (vezi 1Corinteni 2,14), aşa că un om fără Duhul lui Dumnezeu nu poate înţelege cele cereşti. Rugăciunea, bine întrebuinţată, îl va face pe om în stare să primească adevărul ceresc.

2) Trebuie să fie bunăvoinţă de a urma lumina descoperită (Ioan 7,17). Adevărurile lui Dumnezeu nu sunt aruncate grămadă pentru ca oamenii să le calce în picioare. Dumnezeu rezervă o înţelegere a soliilor Sale pentru aceia care sunt gata să umble în lumina care le luminează mintea. O refuzare încăpăţânată de a umbla în lumina aceasta încuie poarta în faţa unei mai departe înţelegeri a adevărului ceresc.

3) Biblia trebuie interpretată în acord cu analogia restului Scripturii. Biblia, corect înţeleasă, nu se contrazice pe ea însăşi. Dacă o concluzie trasă dintr-un pasaj biblic e contrazisă într-o altă parte a Cărţii, concluzia aceea trebuie să fie declarată ca falsă. Adesea un verset sau un pasaj luat singur, poate fi prezentat ca având mai multe interpretări posibile. Într-un astfel de caz trebuie adoptată acea interpretare care e în completă armonie cu întreaga Biblie.

4) Biblia trebuie să fie interpretată în lumina contextului ei. Cercetătorul trebuie să noteze cu grijă cadrul pasajului luat în considerare pentru a afla despre ce vorbeşte scriitorul. Cercetătorul trebuie să-şi limiteze aplicaţia la graniţele fixate de autor. De pildă când Pavel a spus: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite” (1Corinteni 6,12), cuvintele lui, luate aparte ar putea fi interpretate ca însemnând că Pavel se declară că e un libertin. Dar contextul arată că el vorbeşte despre permisiunea de a consuma cărnuri jertfite idolilor. Nimeni nu are dreptul de a aplica „toate lucrurile” la orice altceva decât ceea ce era în mintea lui Pavel când a făcut această declaraţie.

5) Bibliei trebuie să i se îngăduie să fie propriul ei interpret. Adesea Duhul Sfânt nu interpretează imediat simbolul pe care-l foloseşte, dar se aşteaptă ca acelaşi Duh să explice în altă parte limbajul neclar, în cazul în care se aşteaptă ca oamenii să-i priceapă înţelesul. Aceasta se întâmplă. Se poate adăuga că dacă o astfel de elucidare lipseşte, orice încercare din partea oamenilor de a interpreta aceste simboluri poate fi în cel mai bun caz doar ipotetică.

Ca rezumat, procedura cea mai bună pentru a descoperi ceea ce Biblia învaţă asupra vreunui subiect e aceea de a lua tot ceea ce Biblia spune asupra acelui subiect aparte înainte de a trage orice concluzii. Privirea tabloului în întregimea lui împiedică posibilitatea de a construi eronat, le linia unei interpretări tangente a Scripturii.

Ezechiel 22:29 29. Poporul din ţară. Acum e învinuit poporul de rând.

Ezechiel 22:30 30. Caut... un om. Compară cu Ieremia 5,1.

Să stea în mijlocul spărturii. Dumnezeu cheamă pe oamenii de azi să repare spărtura din legea lui Dumnezeu. Mulţi au răspuns, dar alţii încă îşi fac socoteala din punct de vedere al omului lumesc şi nu văd nici o nevoie de reformă. Despre aceia care se apucă să facă lucrarea aceasta e declarat: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit, Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.” (Isaia 58,12).

Ezechiel 22:31 31. Focul mâniei Mele. Aceasta este vădit o vorbire figurată, în care se face referire la judecăţile lui Dumnezeu sub înfăţişarea de foc. Focul consumă, şi efectul acestor judecăţi era să consume pe aceia asupra cărora ele erau revărsate. La sfârşitul timpului aceia care au lepădat harul ceresc vor experimenta focul literal (Apocalips 20,9).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8 PK 182

28 TM 43; 1T 247

31 PK 182

Ezechiel 23:1 1. Cuvântul Domnului. Capitolul 23 prezintă o extinsă alegorie al cărei scop principal e de a scoate la iveală păcătoşenia lui Iuda. Alegoria este asemănătoare cu aceea din capitolul 16, deşi cu oarecare deosebire. Alianţele politice cu naţiunile străine este aici punctul principal al ilustraţiei.

Ezechiel 23:2 2. Aceleiaşi mame. Cele două cetăţi, Samaria şi Ierusalimul, aveau una şi aceeaşi mamă, poporul evreu.Aveau strămoşi comuni.

Ezechiel 23:3 3. În tinereţea lor. Pentru scopul parabolei ele sunt prezentate că ar fi avut o existenţă separată chiar în timpul perioadei locuirii în Egipt. În „tinereţea” lor se înstrăinaseră ele de Dumnezeu. Pe vremea aceea naţiunea lui Israel încă era considerată ca necăsătorită. Căsătoria cu Iehova a avut loc când s-a încheiat legământul de la Sinai (Exod 19).

Ezechiel 23:4 4. Ohola. Ebr. ’Oholah, însemnând „cort”. O uşoară modificare a expresiei ebraice dă înţelesul „cortul ei” care, dacă e corect, ar atrage atenţia la faptul că Samaria şi-a rânduit propriul ei cult în loc de a îngădui poporului să meargă la Templu (1Regi 12,26-33). Dacă ’Oholah înseamnă simplu „cort” s-ar putea să fie o aluzie la corturile de prostituţie care probabil împodobeau înălţimile.

Oholiba. Ebr. ’Oholibah fiind sau o formă emfatică a substantivului care însemnează, ca ’Oholah, „cort”, sau, cu o uşoară schimbare în ebraică, „cortul meu (este) în ea”. Ultimul sens ar atrage atenţia la faptulcă sanctuarul Domnului era în Iuda. Cu privire la semnificaţia „cortului” vezi comentariul precedent la „Ohola”.

Erau ale mele. Amândouă se declarau ca supuse adevăratului Dumnezeu.

Ezechiel 23:5 5. Asirieni. Cu privire la Samaria care caută alianţe cu străinii de neam vezi Osea 7,11-12.

Ezechiel 23:6 6. Călăreţi. Asirienii erau vestiţi pentru cavaleria lor.

Ezechiel 23:8 8. Curviile ei din Egipt. Sau „Curvii aduse din Egipt”. Probabil o referire la un eveniment care a precipitat căderea Samariei. (Vezi 2Regi 17,4 comp. Osea 7,11 )

Ezechiel 23:9 9. Am dat-o. Vezi 2Regi 17,5-6. Se trece pe scurt peste istoria Samariei, deoarece naţiunea aceea nu mai există, şi e folosit ca o bază de comparaţie pentru portretizarea mai amănunţită a nebuniei lui Iuda.

Ezechiel 23:11 11. A fost mai fără frâu. Pe lângă alianţa ei cu Asiria şi Egiptul, Iuda a căutat ajutorul Babilonienilor (v.16).

Ezechiel 23:12

12. Copiii Asiriei. Exemple care pot fi citate sunt ofertele făcute de Ahaz lui Tiglat-Pilaser pentru ajutorul lui contra Sirienilor şi Israeliţilor (2Regi 16,7-9), şi încercarea lui Ezechia de a domoli prin daruri pe Sanherib, pe când în acelaşi timp îşi punea încrederea în Egipt (2Regi 18,14.21).

Ezechiel 23:13 13. Amândouă. Amândouă surorile urmau aceeaşi cale.

Ezechiel 23:14 14. Zugrăveli de bărbaţi. Asemenea portretizări în culori frumoase erau caracteristice pentru Asirieni, şiBabilonienii de asemenea îşi împodobeau zidurile cu figuri în culori.

Ezechiel 23:16 16. Le-a trimis soli. Poate că Manase pe când era captiv în Babilon (2Cronici 33,11), văzuse în cetatea aceea un rival posibil al Asiriei. Delegaţia lui Merodac- Baladan la Ezechia (Isaia 39), sugerează că Babilonul aştepta de la Iuda ajutor contra Asiriei (vezi comentariul la 2Regi 20,12). Ocazia precisă când Iuda a trimis solii la care se face aluzie aici nu e cunoscută.

Ezechiel 23:17 17. Inima i s-a înstrăinat. Iuda a ajuns să se sature de alianţa ei babiloniană şi a căutat ajutorul Egiptului. Versetele 17-19 descriu politica aceasta nestatornică (vezi 2Regi 24; 25)

Ezechiel 23:18 18. Inima Mea s-a înstrăinat. Domnul s-a obosit de Iuda şi s-a întors de la ea cu scârbă.

Ezechiel 23:20 20. Necuraţi. Sau „Ibovnici”. Ebr. pilagshim, cuvânt folosit de obicei cu privire la concubine (Geneza 22,24; 2Samuel 3,7). Aici se referă la voievozii egipteni a căror favoare o căuta Iuda.

Măgari. Aceste animale sunt introduse aici pentru a arăta intensitatea patimei (vezi Ieremia 2,24; 5,8; Osea 8,9).

Ezechiel 23:23 23. Căpitani. Sau „Pekod” . Numele unui trib aramaic care trăieşte la răsărit de Tigru, aproape de gurarâului (vezi Ieremia 50,21).

Voievozi şi Domni. Sau „Soa şi Coa” . Considerate a fi triburile Sutu şi Qutu, trăind la răsărit de Tigru.

Ezechiel 23:24 24. Care. Ebr. hoşen, al cărui sens este necunoscut. LXX zice „de la nord” care dă un bun înţeles.

Roţi. Compară cap. 26,10.

Ezechiel 23:25 25. Îţi vor tăia nasul. Mutilarea prizonierilor era practicată atât de Asirieni cât şi de Babilonieni. După Diodorus Siculus (i. 78), egiptenii pedepseau o femeie adulteră tăindu-i nasul.

Ezechiel 23:28 28. Pe care îi urăşti. Vezi v. 17. Versetele 28-31 descriu pedepsirea Ierusalimului sub ilustraţia pedepsirii unei curve.

Ezechiel 23:32 32. Vei bea. Anume din potirul mâniei (vezi Isaia 51,17; Ieremia 25,15).

Ezechiel 23:34 34. Vei roade cioburile. O puternică ilustraţie exprimând grafic disperarea la care Iudeii urmau să fie

aduşi în ziua suferinţei lor.

Ezechiel 23:36 36. Vrei să judeci? Compară cu cap. 20,4; 22,2. O nouă secţiune începe aici. Profetul rezumă păcatele Oholei şi Oholibei, dar dintr-un punct diferit de vedere decât acela din versetele 1-22. El numeşte trei elemente distincte: 1) cultul lui Moloh (v. 37), 2) spurcarea Templului (v. 38) şi 3) călcarea Sabatului (v. 38).

Ezechiel 23:39 39. În ziua aceea. Atât de îndrăzneţi erau Iudeii în idolatria lor încât în ziua în care îşi arseseră copiii pentru Moloh în Valea lui Hinom, în chip ipocrit se înfăţişau ca închinători în templul lui Iehova (vezi Ieremia 7,9-10).

Ezechiel 23:40 40. Au umblat după oameni. Timpul verbului vrea să spună că acţiunea aceasta era ceva obişnuit. Ei obişnuiau să trimită de repetate ori.

Te-ai sulemenit la ochi. Cei din vechime foloseau praf de staniol (antimoniu), de culoare neagră, ca să producă o margine în jurul ochilor aşa ca să facă albul ochiului să arate mai frumos şi mai ademenitor (vezi 2Regi 9,30).

Ezechiel 23:41 41. Pat măreţ. Mai degrabă „un divan” folosit aici pentru a sta întins la petrecere (vezi Cântarea Cântărilor 3,7; Mica 2,15).

Ezechiel 23:42 42. Beţivi. Ebr. sawba’im al cărui înţeles nu e sigur. O uşoară schimbare duce la traducerea „sabeeni”. Profetul pare să scoată în evidenţă degradarea progresivă a cetăţii curve. LXX omite cuvântul acesta. Bărbaţi de rând, beţivi din pustie, sunt admişi la îmbrăţişările ei.

Ezechiel 23:43 43. Va urma ea? Textul ebraic al acestui verset este confuz şi de aceea intraductibil. LXX redă versetulastfel: „De aceea am spus: Nu va săvârşi ea adulter cu aceştia? Şi a desfrânat ea în felul unei curve ?”

Ezechiel 23:45 45. Oameni fără prihană. S-ar putea ca Babilonienii să fie numiţi astfel prin contrast şi astfel ca o mustrare înţepătoare pentru cele două surori. Pe de altă parte s-ar putea ca expresia să fie generală, însemnând bărbaţi cărora li se încredinţase judecata dreaptă.

Ezechiel 23:47 47. Cu pietre. Aici e un amestec de vorbire figurată şi de realitate. Uciderea cu pietre era o pedeapsă legală pentru adulter (Levitic 20,2.10; Deuteronom 22,22.24), dar doborârea faptică a Ierusalimului urma să fie prin sabie.

Ezechiel 23:48 48. Toate femeile. Adică, toate naţiunile, cărora Israel urma să le servească de avertizare şi un exemplucare să le facă să se oprească.

Ezechiel 24:1 1. În anul al nouălea. Al robiei lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2), şi anume, 589/588 î.Hr. Data aceasta este aceeaşi ca cea din 2Regi 25,1; Ieremia 39,1-2; 52,4-5. Ziua a fost evident ţinută după aceea de către iudei ca zi de post (Zaharia 8,19).

Lunii a zecea. Ianuarie, 588 î.Hr., după calculul din primăvara sau din toamna anului (vezi p. 572).

Ezechiel 24:2 2. Scrie numele zilei. Profetului i se porunceşte să scrie ziua anumită când a făcut cunoscută solia sa, şi

să o vestească drept aceea în care Nebucadneţar şi-a început atacul asupra Ierusalimului. Întrucât Babilonul era la o distanţă de vreo 500 de mile de Ierusalim, e aproape cu neputinţă ca vestea să fi putut ajunge la el prin vreun mijloc oarecare omenesc. Când deci, după aceea, captivii au primit informaţii, ei comparând datele,au avut dovada convingătoare cu privire la izvorul ceresc al soliilor lui Ezechiel.

Ezechiel 24:3 3. Pildă. Ebr. mashal (vezi Vol. III, p. 945). Nu ni se spune dacă Ezechiel doar a spus din gură pilda sau a înfăptuit actul simbolic.

Pune cazanul. Pare să fie o referire la ilustraţiile din cap. 11,3-7, deşi cu aplicaţie diferită.

Ezechiel 24:4 4. Pune bucăţi. Iudeii înşişi. Bucăţile cele bune probabil reprezintă clasele superioare, sau menţionarea diferitelor părţi poate că nu e pentru a arăta anumite clase, ci numai pentru a arăta că toţi, chiar şi cei mai buni, vor fi cuprinşi în ruină.

Ezechiel 24:5 5. Grămadă. Ebr. dur, „a grămădi în ceruri”.

Lemne. O uşoară modificare dă sensul de „oase” (comp. v. 10). Şi oasele, înainte de a li se extrage grăsimea, pot fi folosite drept combustibil.

Ezechiel 24:6 6. Rugină. Aşa traduce cuvântul şi LXX. Cetatea însăşi reprezentată de cazan, este, ca să zicem aşa, roasă de rugină.

Unul după altul. Însemnând că locuitorii Ierusalimului vor fi doborâţi de moarte sau luaţi în captivitate.

Ezechiel 24:7 7. Stânca goală. Sau „Pe vârful unei stânci”. Arătând că faptele de silnicie ale Ierusalimului (vezi cap. 22,12-13; 23,37) fuseseră pe faţă şi fără ruşine (vezi Geneza 4,10; Iov 16,18; Isaia 26,21).

Ezechiel 24:8 8. Sângele. Adică, sângele ce urma să fie vărsat cu prilejul nimicirii Ierusalimului. Pedepsirea cetăţii urma să fie tot atât de cunoscută înaintea lumii cum erau şi păcatele ei.

Ezechiel 24:10 10. Fierbe bine. Ebr. tamam, literal „a completa”, „a duce la cap”. Traducerea „fierbe bine” este interpretativă, dar probabil dă ideea care s-a avut în vedere.

Fă. Ebr. raqach, o formă a verbului care e folosită pentru a arăta amestecarea ingredientelor uleiului de uns (Exod 30,33.35). Sensul este aici nesigur. LXX redă expresia prin „ca fiertura să scadă”.

Ezechiel 24:11 11. Gol. Cetatea fără locuitorii ei. Focul trebuie să continue până când rugina e mistuită. Cetatea însăşi urma să fie nimicită.

Versetele 11-14 arată nereuşita încercărilor de mai înainte de a produce o reformă şi prezintă certitudinea şi deplinătatea judecăţilor ce ameninţau să vină.

Ezechiel 24:15 15. Cuvântul. Începe o nouă secţiune, care nu e legată direct cu parabola din v. 11-14.

Ezechiel 24:16 16. Îţi voi răpi. Ezechiel e informat că soţia lui, pe care o iubeşte din toată inima, e pe moarte. Nu e cazul să deducem din vorbirea folosită aici că moartea ei era rezultatul unei lovituri directe dată de

Dumnezeu. Soţia lui se poate să fi fost de ceva vreme bolnavă şi se poate ca Dumnezeu să-l fi înştiinţat de apropierea morţii ei. În mod figurat, adesea se spune că Dumnezeu face, ceea ce permite sau nu împiedică (2Cronici 18,18). Satana e autorul păcatului, suferinţei şi morţii (vezi DA 24, 470, 471). Totuşi lui Dumnezeuîi face plăcere să ia ceea ce vrăjmaşul aduce asupra noastră pentru a ne amărî, şi să le facă să servească unui scop bun (vezi Romani 8,28; DA 471). Aici, pierderea dorinţei ochilor lui Ezechiel era folosită pentru a imprima puternic în mintea poporului solia divină.

Experienţa lui Ezechiel accentuează puternic învăţătura că angajarea în slujba lui Dumnezeu nu înseamnă imunitate faţă de suferinţă şi nenorocire. Uneori pare că solii lui Dumnezeu sunt mai amarnic asaltaţi decât alţii care nu sunt angajaţi activ în lucrarea creştină. Multe dezastre au lovit pe aceia care şi-au dedicat viaţa în câmpuri misionare depărtate. Moarte neaşteptată sau boală grea a venit uneori asupra unor asemenea fiinţe dedicate. Nenorocirile acestea nu ar trebui să fie considerate ca lovituri ale judecăţii cereşti. Ele sunt rezultatele lucrării lui Satana. Vrăjmaşului trebuie să-i fie îngăduită o măsură de acces la suflete astfelîncât la vremea sfârşitului să nu poată declara că nu i s-a dat un bun prilej. Principiul acesta e demonstrat în viaţa lui Iov. Totuşi când vrăjmaşul aduce suferinţă, lui Dumnezeu îi place să facă marea întristare să lucreze spre bine, spre curăţirea celor care rămân (vezi DA 471).

Ezechiel 24:17 17. Nu plânge. Sau „nu te jeli”. Semnele obişnuite ale doliului trebuiau să fie evitate (vezi Iosua 7,6; 1Samuel 4,12; 2Samuel 15,30.32; Isaia 20,2; Mica 3,7).

Pâinea de jale. Probabil o referire la mâncarea funerară (vezi Deuteronom 26,14; Ieremia 16,7; Osea 9,4).

Ezechiel 24:18 18. Vorbisem. Ce a vorbit profetul nu ni se spune. Poate că a împărtăşit concetăţenilor săi vestea tragică cu privire la moartea soţiei sale.

Ezechiel 24:19 19. Ce înseamnă pentru noi? Acţiunile curioase ale lui Ezechiel au trezit nădăjduitul spirit de cercetare.

Ezechiel 24:21 21. Voi pângări locaşul Meu. Sanctuarul, dorinţa ochilor poporului, urma să fie pângărit şi distrus. Picioarele nesfinte ale Neamurilor urmau să calce prin locurile cele mai sfinte ale lui, unde nici preoţii nu aveau voie să meargă.

Lucrul iubit de voi. Mai multe manuscrise ebraice zic: „dorinţa sufletului nostru”.

Ezechiel 24:23 23. Veţi tânji. Ebr. maqaq, literal „a se strica”, „a putrezi”.

Ezechiel 24:24 24. Ezechiel. Aceasta este singura împrejurare, în afară de cap. 1,3, în care Ezechiel să vorbească despre sine pe nume. Exemple paralele de scriitori sacri care introduc propriile lor nume sunt Isaia 20,3 şi Daniel 8,27.

Ezechiel 24:27 27. În ziua aceea. Ezechiel este informat că atunci când va auzi despre căderea cetăţii (vezi comentariulla cap. 33,21-22) limba i se va dezlega (vezi cap. 3,26-27).

Ezechiel 25:1 1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit. Astfel începe o nouă serie de profeţii care au de-a face cu naţiunile învecinate. Ezechiel terminase mărturia lui cu privire la distrugerea Ierusalimului şi rămăşiţele statului Israelit. El nu avea să spună mai mult cu privire la aceasta, ci urma să aştepte împlinirea sorţii prezise. În acest interval, Dumnezeu l-a îndemnat să-şi îndrepte atenţia la naţiunile care înconjoară Israelul şi să prezică soarta lor inevitabilă. Judecata începuse cu casa lui Dumnezeu (vezi Ezechiel 9,6; comp. 1Petru 1,17), dar acum

urma să se extindă la lumea externă.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al unei singure naţiuni: El este un Dumnezeu al lumii întregi. El nu caută la persoană. Toate sufletele sunt ale Lui, indiferent de afiliaţiile naţionale. El e tot atât de doritor să salveze pe locuitorii unei naţiuni ca şi pe cei ai alteia. Descoperindu-se ca supremul diriguitor al evenimentelor şi ca arbitru al naţiunilor, El urmărea să atragă pe oameni la Sine şi să solicite închinarea lor. Elplănuia ca o astfel de desfăşurare a atotştiinţei Sale, în prezicerea atât de exactă a istoriei lor viitoare, să oferebaza necesară pentru credinţă. E adevărat, ameninţările rostite asupra acestor popoare apar severe şi neînduplecate, neamestecate cu îndurare. Totuşi, trebuie să se ţină minte că acestea erau judecăţi naţionale în care nu era obligatoriu implicată mântuirea personală. Adesea se întâmplă ca nenorociri naţionale să îndemne pe oameni să caute pe Dumnezeu, aşa încât ceea ce apare în defavoarea lor de fapt să lucreze spre binele lor.

Dumnezeu ţine o socoteală precisă a popoarelor. Ele sunt puse la probă să se vadă dacă vor împlini saunu înaltul destin rânduit lor. Când socoteala este deplină, ele suferă pedeapsa, ca naţiune. La fel a fost şi cu Israel. El a suferit cea mai tragică înfrângere, dar prin toate acestea Dumnezeu a plănuit să lucreze salvarea unei mici rămăşiţe (vezi Daniel 4,17).

În plus, într-un timp când Israel aştepta sprijin militar de la vreuna din naţiunile acestea, trebuia să i se arate deplina zădărnicie a aspiraţiilor lui, deoarece toate naţiunile acestea urmau să sufere înfrângere.

Această nouă secţiune cuprinde solii către şapte naţiuni legate foarte strâns de soarta lui Israel şi a lui Iuda: 1) Amon (cap. 25,1-7), 2) Moab (cap. 25,8-11), 3) Edom (cap. 25,12-14), 4) Filistia (cap. 25,15-17), 5) Tirul (cap. 24,1 la 28,19), 6) Sidonul (cap. 28,20-23), 7) Egiptul (cap. 29,1 la 32,32).

Unii sunt nedumeriţi de faptul că Ezechiel nu cuprinde nici-o profeţie contra Babilonului. Isaia (Isaia 13), Ieremia (Ieremia 51,52-53) şi Daniel (Daniel 2,7) prezic căderea lui. Lucrarea lui Ezechiel era de a arăta cum Dumnezeu avea să folosească Babilonul ca executor al voii Lui în judecăţi asupra poporului Său, şi efectul acesteia ar fi fost stricat dacă ar fi stăruit asupra înfrângerii finale a Babilonului însuşi. Era mai corespunzător ca exilaţii pentru care scrie, să caute „pacea” poporului în mijlocul căruia locuiau (vezi Ieremia29,7), decât ca ei să se bucure de eventuala lui prăbuşire. Vorbirea pe faţă contra ţării învingătorilor lui, probabil l-ar fi costat viaţa pe Ezechiel.

Ezechiel 25:2 2. Copiii lui Amon. Descendenţi ai lui Lot prin fiica lui cea mai mică, şi în felul acesta rude de sânge cu Israel (Geneza 19,38). Timp de secole ei arătaseră vrăjmăşie (Judecători 3,13; 11,12-15.32.33; 1Samuel 11,1-11; 2Samuel 10,6-14; Amos 1,13-15). Religia lor era o superstiţie care îşi degrada închinătorii, care era crudă, cerând jertfe omeneşti. Cultul lor al lui Moloh era un continuu izvor de ispită pentru Israel (vezi 1Regi 11,7).

Ezechiel 25:3 3. Ha! Ha! Ebr. he’ach, o interjecţie, aici de bucurie răutăcioasă pentru doborârea Ierusalimului.

Ezechiel 25:4 4. Fiilor Răsăritului. Ebr. bene-qedem, literal „fii ai Răsăritului”. Numele este aplicat la diferite triburi care rătăceau încoace şi încolo în pustiul de la răsărit de Amon şi Moab (vezi Geneza 29,1; Judecători 6,3.33; 7,12; 8,10; 1Regi 4,30; Iov 1,3).

Staulele. Ebr. tiroth, locuri împrejmuite protejate de ziduri de piatră folosite pentru tabără (vezi Geneza25,16; Numeri 31,10; Psalmi 69,25). LXX redă pasajul astfel: „Ei vor locui în tine cu calabalâcul lor, şi-şi vor aşeza corturile în tine.”

Ezechiel 25:5 5. Raba. Rabat-Amon capitala Amoniţilor (2Samuel 12,26; Ezechiel 21,20), situate cam la 23 mile la răsărit de Iordan aproape de izvorul râului Iaboc. Ptolemeu Filadelful mai târziu a fondat cetatea Filadelfia, pelocul unde fusese Raba. Această Filadelfia nu trebuie să fie confundată cu o cetate cu acelaşi nume din Asia Mică (Apocalips 1,11). Numele modern al Rabei este Ammân.

Ezechiel 25:6 6. Aţi bătut din mâni. Baterea din mâni şi din picioare sunt gesturi de emoţie puternică (Numeri 24,10; Ezechiel 21,14.17; 22,13). Aici aceste acţiuni sunt manifestări de bucurie răutăcioasă. Cauza bucuriei nu era aparent perspectiva unui folos material, ci răutatea şi „tot dispreţul pentru pământul lui Israel”. Ei ar fi trebuit să tremure la gândul că Raba ar fi putut să fie aleasă în locul Ierusalimului pentru campania iniţială (Ezechiel 21,19-22).

Ezechiel 25:7 7. Vei şti că Eu sunt Domnul. Un lucru pe care ei fuseseră lipsiţi de bunăvoinţa de a-l recunoaşte mai înainte. Dumnezeu avea de gând să facă astfel încât cunoaşterea puterii Sale să-i determine pe oameni să caute mântuirea Sa.

Ezechiel 25:8 8. Moabul şi Seirul. Alte profeţii împotriva Moabului se găsesc în Isaia 15,16; Ieremia 48; Ţefania 2,8.9. Cele două naţiuni sunt posibil menţionate aici împreună din cauza similarităţii păcatelor lor. Ele sunt tratate mai târziu separat. Moab (Ezechiel 25,8–11) sau Edom (cap. 25,12-14). Seirul este un al doilea nume pentru Edom. LXX pomeneşte numai pe Moab aici.

Moabiţii erau descendenţi ai lui Lot prin fiica lui mai mare, şi în felul acesta erau rude de sânge ale lui Israel, cum erau şi Amoniţii (vezi comentariul la v. 2). Aceste două ţări, strâns întovărăşite în istoria şi soarta lor, sunt ameninţate cu o pedeapsă asemănătoare.

Moabul este adesea pomenit în istoria sacră (vezi Numeri 22; 24; 25; Judecători 3,12–31; 1Samuel 14,47; 2Samuel 8,2; 2Regi 3,5; 24,2; 2Cronici 20). Uneori Israel a fost supus lui Moab, ca pe timpul lui Eglon (Judecători 3,12–31) şi uneori Moab a fost supus lui Israel, ca sub David (2Samuel 8,2).

Piatra Moabită, găsită în minele de la Dibon în 1868, ne vorbeşte de aprecierea lui Moab din partea lui Omri, regele lui Israel şi despre revolta lui Moab sub Meşa, regele cetăţii. Meşa atribuie victoria sa asupra lui Israel dumnezeului său Chemoş (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Ca toate neamurile. Locuitorii lui Iuda susţinuseră că Dumnezeul lor era superior dumnezeilor păgâni şică era în stare să-i scape. Acum nenorocirea lui Iuda părea să tăgăduiască susţinerea aceasta. Moabiţii tresăltau de bucurie plină de răutate de soarta vecinilor lor de la apus.

Ezechiel 25:9 9. Deschid ţinutul Moabului. Adică deschidere faţă de vrăjmaşi a flancului lui Moab. Aflându-se pe un platou înalt cu suişuri râpoase Moabul nu era uşor accesibil pentru vrăjmaşii lui. Dar dacă cetăţile de la frontieră cădeau, restul ţării curând urma să fie cotropit.

Bet - Ieşimatul. O cetate ca la 4 km nord-est de punctul unde Iordanul intră în Marea Moartă. Locul acesta este cunoscut acum sub numele de Tell el-Azeimel.

Baal – Meonul. Un orăşel cam la 15,2 km est de Marea Moartă aproape de capătul ei de la nord.

Chiriataim. Un oraş cam la 16km sud de Baal- Meon, numit acum El – Qereiyât.

Cetăţile numite aparţinuseră regiunii pe care Sihon şi Og le luaseră de la Moabiţi cu sute de ani mai înainte. Teritoriul acesta fusese apoi smuls de la Amoriţi de către Israeliţi pe vremea pătrunderii lor şi multă vreme a fost ocupat de ei. Când puterea lui Israel s-a stins, Moabul îl luase de la ei. Se vorbeşte aici despre ei,probabil, avându-se în vedere faptul că ei fuseseră o posesiune a lui Israel.

Ezechiel 25:10 10. Fii Răsăritului. Vezi comentariul la v. 4.

Amoriţii. Despărţirea în versete întunecă sensul. Propoziţia ar trebui să meargă mai departe în v. 11:

„ca să nu mai fie pomenit între popoare, şi voi împlini judecăţile asupra Moabului”.

Ezechiel 25:12 12. Edomul. Edomiţii erau descendenţii lui Esau, fratele mai mare a lui Iacov. Vrăjmăşia dintre Israel şiEdom vine din trecut încă din vremea când Esau a vândut lui Iacov dreptul său de întâi născut (Geneza 25,29-34). Israel fusese în mod deosebit avertizat „să nu urăşti pe Edomit” (Deuteronom 23,7). Cu toate acestea vrăjmăşia a dăinuit.

Ezechiel 25:13 13. Teman. Cetatea aceasta nu a fost pozitiv identificată. Unii sugerează că Tawilân, aproape de localitatea Petra, ar putea să fie locul. Locuitorii locului acestuia erau renumiţi pentru înţelepciunea lor (Ieremia 49,7; Obadia 8,9).

Dedan. Tribul acesta locuia în vecinătatea oazei el - ’Olaîn Arabia apuseană.

Ezechiel 25:14 14. Prin poporul Meu Israel. Expresia aceasta sugerează că răzbunarea divină a Edomului urma să fie adusă la îndeplinire prin mâna Israeliţilor. Unii au atras atenţia asupra împlinirii prezicerii în perioada macabeilor, atunci când Ioan Hyrcanus i-a supus pe Idumei (Iosif Flavius Antiquities xiii. 9. 1) şi i-a constrânssă se supună la circumcizie ca un semn al absorbirii în poporul Iudeu. Pare mai probabil ca această porţiune a profeţiei să fi fost destinată să-şi aibă împlinirea cu privire la planurile lui Dumnezeu pentru regatul refăcut a lui Israel. Acest stat nou ar fi înfrânt pe toţi vrăjmaşii (vezi cap. 38;39)

Ezechiel 25:15 15. Filistenii. Cu privire la obârşia lor vezi comentariul la Geneza 10,14; 21,32; Iosua 13,2; Vol. II, p. 27, 33, 34. Cu privire la alte profeţii contra Filistenilor vezi comentariul la Isaia 14,29-32; vezi şi Ieremia 47; Amos 1,6-8; Zaharia 2,4-7.

Ezechiel 25:16 16. Cheretiţii. Un trib care locuia probabil pe ţărmul sudic al Filistenilor (vezi comentariul la 1Samuel 30,14; comp. Zaharia 2,5).

Prăpădesc tot cea mai rămas. Filistenii au dispărut, dar din Israel cel puţin o rămăşiţă urma să supravieţuiască (vezi Isaia 1,9).

Ezechiel 26:1 1. În anul al unsprezecelea. Al captivităţii lui Ioachin (vezi comentariul la cap. 1,2; vezi p. 572). Acestaeste anul 587/586 î.Hr. în care Ierusalimul a căzut, dacă coincide cu anul de domnie al lui Zedechia (2Regi 25,2-4.8.9). Luna nu este dată. Unii cred că profeţia a fost dată după căderea cetăţii (vezi Ezechiel 26,2), şi arfi putut să fie dacă Ezechiel folosea un an calculat din toamnă în toamnă; totuşi, referirea la capturarea cetăţii ar putea să fi fost anticipativă.

Profeţiile împotriva lui Amon, Moab, Edom şi a filistenilor au fost relativ scurte. Cea împotriva Tirului ocupă trei capitole (cap. 26-28); cea împotriva Egiptului, cea mai importantă naţiune străină, acuzată de cătreEzechiel, patru capitole.

Ezechiel 26:2 2. Tirul. Tirul era o puternică cetate comercială alcătuită din Tirul Vechi, situat pe continent, şi Tirul Nou, zidit pe o insulă stâncoasă cu o suprafaţă de vreo 140 de pogoane la vreo jumătate de milă de ţărm. Tirul Nou avea două porturi, unul la miază-noapte şi unul la miază-zi. Din acestea Tirienii îşi trimeteau flotelelor de corăbii până în Atlantic, în Africa de Vest şi probabil Britania. Tirul a întemeiat colonii în Spania şi în Africa de Nord, dintre care unele au devenit renumite, ca de pildă Cartagina, Gades şi Abdera. Tirul era vestitşi pentru marinarii lui. Produsele lui manufacturate, ca de pildă obiecte de aramă, textile (îndeosebi purpura vopsită), obiecte de sticlă şi ceramică, erau vestite în lumea întreagă.

Fenicienii vorbeau o limbă semitică. Religia lor juca un rol de frunte în viaţa lor. Principalul lor zeu era

Melkarth (uneori numit Baal Mell-Kart), zeul patron al Tirului. Acesta a fost acel Baal căruia i se aducea închinare de către Israel sub influenţa Izabelei. Ei se mai închinau şi lui Aştoret şi altor divinităţi prin orgii de natura cea mai stricată (vezi Vol. II, p. 38-41).

Cu privire la istoria Feniciei antice vezi comentariul la Geneza 10,6.15.17.18; Vol II, p. 67-69.

Ha! Ha! Vezi comentariul la cap. 25,3. Bucuria Tirului la căderea Ierusalimului pare să fi fost cu totul egoistă. În zilele lui Solomon, Ierusalimul fusese un mare centru comercial continental prin care decurgea comerţul din Arabia şi chiar din India. Ierusalimul, fără îndoială, se îmbogăţise din comerţul cu Fenicienii. Chiar şi în declinul lui, din cauza importanţei aşezării lui, Ierusalimul fără îndoială fusese centrul multor tranzacţii comerciale pe care Tirul ar fi fost fericit să le monopolizeze.

Ezechiel 26:3 3. Multe neamuri. Poate, aici, Nebucadneţar şi „toate împărăţiile pământului de sub stăpânirea lui”, adică, aliaţii lui (vezi Ieremia 34,1). Sau poate profetul vede peste secole. Urmând distrugerea de către Nebucadneţar a cetăţii de pe continent, cuceriri succesive au redus mai departe mândra cetate. Tirul a devenito parte a Imperiului Persan, deşi a păstrat o situaţie de parţială independenţă. Mai târziu a fost stăpânit de Macedoneni, şi apoi de Romani.

Ezechiel 26:4 4. Voi răzui şi ţărâna. Un simbol înfăţişând nimicirea totală. Mai târziu, când Alexandru a asediat Noul Tir, a construit un drum dinspre continent către insulă şi a folosit pietrele şi molozul de la Vechiul Tir ca material pentru ea.

Ezechiel 26:5 5. Vor întinde mreji. Locul unde fusese Tirul cel Vechi încă mai e folosit de pescari pentru a-şi usca mrejele.

Ezechiel 26:6 6. Cetăţile. Sau „Fiicele” . „Fiicele” sunt probabil o imagine poetică pentru cetăţile aliate cu Tirul care au împărtăşit soarta lui.

Ezechiel 26:7 7. Nebucadneţar. Sau „Nebuchadrezzar” . Ortografierea din KJV se aseamănă mai mult cu originalul babilonian Nabu-kudurri-usur, decât ortografierea Nebucadneţar (vezi comentariul la Daniel 1,1).

Împăratul tuturor împăraţilor. Daniel aplică acelaşi titlu la Nebucadneţar (Daniel 2,37). Împăraţii persani l-au adoptat (vezi Ezra 7,12), aşa cum se poate vedea din inscripţii.

De la miază-noapte. Arătând direcţia invaziei (vezi Ieremia 1,14).

Cu cai. Diferitele diviziuni ale oştirii numite sunt toate forţe de uscat. Nu găsim nici un raport cu privire la vreo forţă navală care să fi fost folosită, care să fi înlesnit capturarea cetăţii insulare. Asediul a durattreisprezece ani. Nebucadneţar a nimicit cu totul cetatea de pe continent, dar n-a izbutit să cucerească Tirul de pe insulă. S-a ajuns la un acord prin care Tirul acceptă stăpânirea Babilonului.

Ezechiel 26:8 8. Şanţul de apărare. Versetele 8-12 descriu metodele obişnuite de atac pentru o cetate de pe continent.

Ezechiel 26:11 11. Stâlpii. Ebr. maşşeboth, „stâlpi”. S-ar putea să fie o referire la cei doi stâlpi vestiţi descrişi de Herodot (ii. 44), unul de aur şi unul de smarald, din templul lui Melkart, Baal din Tir.

Ezechiel 26:12 12. În ape. Nu există raport despre încercarea lui Nebucadneţar de a construi un terasament spre insulă

de la continent. Însă, aşa ceva a fost întreprins cu succes de către Alexandru. Chiar şi atunci a fost necesar ca el să folosească flota sa pentru a aduce insula la supunere în anul 332 î.Hr. (Diodorus Siculus xvii. 40-46).

Ezechiel 26:13 13. Cântecele tale. Cercetătorii atenţi ai cărţii Apocalips au notat marea asemănare între mare parte dinsimbolismul lui şi limbajul anumitor pasaje din cărţile lui Isaia, Ieremia, Ezechiel şi Daniel. E evident că Ioan, călăuzit de inspiraţie, a împrumutat foarte mult din ilustraţiile profeţilor din vechime pentru a prezenta marile scene culminante ale istoriei pământului în termeni care ar fi fost familiari şi plini de înţeles pentru cercetătorulatent al Vechiului Testament. Astfel, pustiirea Babilonului şi Tirului literal au oferit lui Ioan o descriere în tablouri a pustiirii Babilonului mistic (vezi şi comentariul la Isaia 13; 14; 23,1; 47,1; Ieremia 25,12; 50,1). Simbolismul şi limbajul cărţii Apocalips devin mai clare şi mai pline de înţeles când sunt studiate în lumina a ceea ce profeţii de pe vremuri au scris cu privire la evenimentele erei lor (vezi comentariul la Deuteronom 18,15). Diferite aspecte ale Tirului literal aşa cum sunt arătate în Ezechiel 26-28 sunt de valoare la un studiu în ce priveşte pedepsirea Babilonului, prezentată în Apocalips 17-18. Observaţi îndeosebi următoarele:

Vezi tabelul urmator

Ezechiel 26:14 14. Nu vei mai zidi. Unii au găsit dificultăţi în prezicerea aceasta datorită faptului că acolo e astăzi o comunitate de 14.000 de locuitori (estimare din anul 1974) pe actuala peninsulă care pe vremuri fusese insula şi şoseaua. Unii cred că profeţia se aplică numai la cetatea continentală. Ei arată la starea de pustiire de acolo – o pustiire atât de deplină încât locul vechii cetăţi nu poate fi nici măcar identificată pozitiv – ca dovadă a împlinirii cuvintelor profetului. Pe de altă parte trebuie să se înţeleagă faptul că şi dacă o cetate ar fi fost ridicată pe vechiul loc al cetăţii de pe continent, profeţia lui Ezechiel tot nu ar fi încălcată. Profeţia lui Ezechiel era împotriva Tirului vremii sale aşa cum stătea în vechea ei slavă şi cultură. Civilizaţia aceea şi cetatea ei însoţitoare urmau să fie distruse. Orice construcţie modernă pe terenul acela nu ar fi fost o reînvierea culturii vechi şi deci nu e o încălcare a cuvântului profetului. În plus, expresia „nu vei mai” (ebr. lo’...’od) însemnează simplu „durată”, lungime a timpului nedefinită dar care urmează să fie derivată din context. AstfelIosif a plâns pe gâtul tatălui său ’od (Geneza 46,29), tradus acolo prin „multă vreme”. Ideea perpetuităţii nedefinite deşi nu necesar în cuvântul ’od,poate fi dedusă din referirile mai departe la soarta Tirului (vezi comentariul la v. 21). Vezi de asemenea Isaia 13,20.

Ezechiel 26:15 15. Ostroavele. Ebr. ’iyyim, însemnând ţinuturi de coastă ca şi insule.

Ezechiel 26:16 16. Voievozii mării. Adică „voievozii negustori”, aceia care au căpătat avere şi putere prin negustorie, nu suverani efectiv (vezi Isaia 23,8). Surpriza şi durerea lor sunt descrise sub ilustraţia doliului oriental.

Ezechiel 26:17 17. Locuit de cei ce străbat marea. Literal, „locuit din mări”. LXX zice simplu „din mare”.

Ezechiel 26:18 18. Îngrozite. Fără îndoială pentru că negoţul Tirului ajutase la prosperitatea lor.

Ezechiel 26:19 19. Voi ridica împotriva ta adâncul. Versetele 19-21 prezintă Tirul ca afundându-se în adânc. Toţi cei care au ieşit din viaţa aceasta sunt prezentaţi ca adunaţi acolo. Uneori, poetic, ca în Isaia 14, când soseşte un nou venit, locuitorii adâncului sunt prezentaţi ca ridicându-se pentru a ţine cuvântare sau a-i spune bun venit (vezi comentariul la Isaia 14,9-10). Toate acestea, în mod normal, sunt parte a ilustraţiei. Ezechiel foloseşte aceeaşi ilustraţie pentru Egipt (Ezechiel 32,18-32).

Ezechiel 26:20 20. Să nu te mai scoli. LXX traduce „nu vei sta”. Originalul ebraic a fost înţeles ca însemnând că, atunci când mândrul Tir, care acum se bucură de nenorocirea lui Iuda, va fi pus la un loc cu cei morţi, Dumnezeu va statornici pe poporul Său.

Ezechiel 26:21 21. Nu vei mai fi. Literal „nimic din tine”.

Nu te vor mai găsi niciodată. Aici cuvântul ebraic ’od (vezi comentariul la v. 14) este legat cu cuvântul le’olam , însemnând literal „pentru o vreme”. Lungimea lui ’olam trebuie şi ea să fie determinată de contextul lui (vezi comentariul la Exod 21,6). Combinaţia lui ’od şi a lui le’olam pare să scoată în evidenţă durata. Cuvintele lui pot fi aşa fel interpretate încât să însemneze că vechea cultură şi civilizaţie a Tirului vor dispăreaşi nu vor mai fi. Niciodată vechiul imperiu nu urma să mai renască.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

7 PK 514

Ezechiel 27:1 1. Cuvântul Domnului. Noua secţiune duce mai departe profeţia împotriva Tirului.

Ezechiel 27:2 2. Cântare de jale asupra Tirului. Un poem în ritmul quinah, ritmul cântării de jale (vezi Vol. III, p. 19),începe cu v. 3. Plângerea descrie Tirul sub simbolul unei corăbii strălucite, deplin armată şi echipată, navigândpretutindeni, făcând un comerţ prosper, dar în cele din urmă ajunsă în mări înfuriate şi suferind naufragiul. Ocazional, realitatea străbate prin ilustraţie, o caracteristică a stilului lui Ezechiel.

Poate motivul pentru care atât de mult spaţiu este dat Tirului este acela că îngâmfarea lui, ambiţia lui, organizaţia lui, purtarea lui sunt atât de strâns paralele cu acelea ale marelui conducător rebel, Satana. În cap. 28,11-19, sub ilustraţia domnitorului Tirului, profetul începe o plângere pentru Satana însuşi. Mai târziu Ioan vizionarul împrumută limbajul profeţiei lui Ezechiel contra Tirului pentru a exprima cântarea sa de jale pentru prăbuşirea organizaţiei universale religioase contrafăcute a lui Satana (Apocalips 18).

Ezechiel 27:3 3. Care stai pe malul mării. Literal „intrări”, probabil aici referindu-se la cele două porturi principale, cel „Egiptean”, la sudul insulei, şi „Sidonian”, la nord.

Ezechiel 27:4 4. Ţinutul tău. Sau „Hotarele tale” . Înconjurat de apă, aşa cum era Tirul, cetatea sugerează ilustraţia unei corăbii maritime.

Ezechiel 27:5 5. Laturile corăbiilor. Acoperirea cu scânduri a laturilor corăbiilor.

Senir. Numele Amorit, Ugarit şi Acadian al Mt. Hermon (vezi Deuteronom 3,9).

Cedri din Liban. Fără îndoială valoroşi din cauza înălţimii tăriei şi durabilitatea lor.

Ezechiel 27:6 6. Basan. Un hotar al platoului fertil de la răsărit de Marea Galileii (vezi Iosua 12,4), vestit pentru pădurile lor de stejar şi pentru cirezile lui de vite (vezi Psalmi 22,12)

În cimişir. Sau „Ceata Aşuriţilor”. Literal, „fiică a Aşuriţilor”, al cărei înţeles în context este întunecos. Dacă cele două cuvinte ebraice care sunt traduse (în KJV) prin expresia de mai sus sunt legate laolaltă, exprimarea este „în chiparos”, sau „cu chiparos”.

Laviţele. Ebr. qeresh, în general însemnând „scândură” (Exod 26,15, etc.), aici considerat poate că se referă la prova vasului. RSV traduce pe qeresh prin „puntea corăbiei”.

Chitim. Specific, Cipru, dar mai general insulele şi ţinuturile de coastă ale Mediteranei (vezi

comentariul la Daniel 11,30).

Ezechiel 27:7 7. Ostroavele Elişei. Sau „coastele Elişei” (RSV; vezi comentariul la cap. 26,15). Elişa este menţionat ca unul din fii lui Javan (Geneza 10,4; 1Cronici 1,7). Unii au identificat insulele Elişei cu Ciprul, alţii cu insulele Siciliei şi Sardiniei.

Învelitoarea ta. Probabil perdeaua întinsă peste punte pentru ocrotire faţă de soarele dogoritor.

Ezechiel 27:8 8. Vâslaşi. Acum e descris echipajul corabiei. Cele două cetăţi pomenite ca obârşie a acestor marinari erau tributare Tirului. Sidonul era la 25 de mile la nord de Tir pe coasta feniciană. Arvadul, grecescul Aradus,era o insulă stâncoasă, aproape de ţărm cam la 100 de mile la nord de Sidon.

Tirule. Redarea „din Zemer” în RSV este bazată pe o uşoară schimbare a textului ebraic, şi a aceea pe context şi comparaţia cu Geneza 10,18. Zemer era o cetate feniciană la sud de Arvad. Ghebal este vechiul Biblos, modernul Jebeil, cam la 50 mile la nord de Sidon, situat pe o înălţime aproape de râul Adonis. Terenulsău încă este plin de ruine feniciene.

Ezechiel 27:10 10. Din Persia. Tirul depindea în mare măsură de mercenari pentru alcătuirea oştirii sale.

Lud. Lidienii (vezi comentariul la Geneza 10,13).

Put. Considerat de mulţi egiptologi a fi una şi aceeaşi cu egipteanul Punt, un teritoriu din Africa, mărginindu-se cu Marea Roşie. Asiriologii, însă, în general identifică Put cu o subîmpărţire a Libiei.

Ezechiel 27:11 11. Oameni viteji. Sau „Gamadienii”. Numele acesta apare numai aici. Gamadienii sau Gamadiţii erau probabil locuitori din Kumidi, o cetate feniciană pomenită în scrisorile de la Amarna. Gamad era probabil un stat siro-fenician din nord.

Îşi atârnă pavezele. Compară cu Cântarea Cântărilor 4,4.

Ezechiel 27:12 12. Cei din Tars. Considerat a fi grecescul Tartessus, o colonie feniciană pe coasta de sud a Spaniei.

Târg. Ebr. ’izbonim, „mărfuri”, „bunuri”, „depozite de mărfuri”.

Ezechiel 27:13 13. Iavanul. Vezi comentariul la Geneza 10,2.

Tubalul. Clasicii Tibareniani, Tabalaianii pomeniţi în documente cuneiforme asiriene. (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Meşecul. Clasicii Mashianii, Muskii din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Ezechiel 27:14 14. Togarmei. Un nume pentru armenii nordici, un neam de oameni care descindeau din Iafet (vezi comentariul la Geneza 10,3), care se numeau pe ei înşişi casa lui Torgam. Ei se ocupau din timpuri străvechi cu negoţul de cai şi măgari. Locuiau în asprele regiuni muntoase, pe partea de sud a Caucazului.

Ezechiel 27:15 15. Cei din Dedan. Un trib arab la sud de Edom (vezi comentariul la Geneza 10,7; Ezechiel 25,13).

Ezechiel 27:16

16. Siria. Un număr de manuscrise ebraice, versiunea lui Aquila, şi versiunea siriacă zic „Edom” (vezi comentariul la cap. 16,57). Siria este pomenită mai târziu sub numele de „Damasc” (cap. 27,18).

Smaragd. Ebr. nophek, probabil turcoază, peruzea. E dificil a identifica precis multe din pietrele preţioase pomenite în Scripturi. Prin dezvoltarea chimiei, îndeosebi a ramurii cristalografiei, a devenit posibilăidentificarea unora dintre pietrele preţioase antice prin analizarea specimenelor aflate în descoperiri arheologice. Cei din vechime clasificau un număr de diferite pietre de aceeaşi culoare sub un singur nume, deşi de compoziţie chimică diferită.

Agat. Ebr. kadkod, probabil rubinul sau iaspisul roşu.

Ezechiel 27:17 17. Minit. O cetate Amonită considerată a fi aproape de Hesbon (Judecători 11,13).

Balsam. Literal pannag. Un cuvânt găsit numai aici. Dacă este un nume propriu, sensul lui s-a pierdut. Targumurile şi LXX zic „alifie de uns”; Vulgata zice „balsam”. Un cuvânt asemănător accadian, pannigu, descrie o mâncare de făină sau plăcintă. Printr-o schimbare în limba ebraică (paggag în loc de pannag), RSV zice „smochine timpurii”.

Ezechiel 27:18 18. Damasc. Fosta capitală a unui important regat sirian.

Vin din Helbon. Vinul acesta este pomenit în inscripţiile lui Nebucadneţar. Modernul Halbun se află cam la 13 mile nord-vest de Damasc. Strugurii sunt încă cultivaţi în vecinătate.

Ezechiel 27:19 19. Vedanul. Sau „Dan”. Nu pare să existe o explicaţie satisfăcătoare pentru menţionarea acestei mici şi neînsemnate localităţi. Numele nu apare în LXX şi pe temeiul acesta este omis din RSV.

Iavan. Ebr. yawan , care probabil ar trebui să fie yayin , „vin” (vezi LXX; RSV).

De la Uzal. Ebr. me’uzzal, care, poate fi tradus şi „mergând încoace şi încolo”. În primul caz Uzal ar putea fi un loc neidentificat din Arabia (vezi Geneza 10,27).

Casie şi trestie mirositoare. Amândouă acestea erau ingrediente ale uleiului sfânt pentru preoţi (Exod 30,23-24).

Ezechiel 27:20 20. Învelitori de pus pe cal. Sau „Îmbrăcăminte preţioasă”. Considerate a fi pături cusute frumos de pus sub şei.

Ezechiel 27:21 21. Arabia. Folosit aici în înţelesul limitat dat lui în altă parte în Scripturi (2Cronici 9,14; Isaia 21,13; Ieremia 25,24), şi anume partea pustie nordică a ţinutului ocupat de triburi nomade.

Chedar. Numele unuia din triburile nomade descinzând din Ismael (Geneza 25,13; comp. Isaia 60,7).

Ezechiel 27:22 22. Şeba. Descendenţi din Cuş, fiul lui Ham (vezi Geneza 10,7). Teritoriul lor era în Arabia de sud-vestşi cuprindea Yemenul. Era o ţară a reginei din Şeba, care a vizitat pe Solomon, şi era vestită chiar şi pe atunci, pentru mirodeniile şi aurul ei (1Regi 10,1.2.10; Psalmi 72,10.15; Isaia 60,6; Ieremia 6,20; vezi comentariul la Geneza 10,7).

Raema. Crezut a fi un trib arabic sudic (vezi comentariul la Geneza 10,7).

Ezechiel 27:23

23. Haran. Profetul trece de la Arabia la Mesopotamia. Haran, unde Avraam a trăit pentru un timp (Geneza 12,4), era în Mesopotamia de nord-vest pe râul Balie la răscrucea a două mari drumuri de caravane.

Canehul. Loc necunoscut, dar probabil aproape de Haran.

Eden. Un district de-a lungul Eufratului la sud de Haran (vezi 2Regi 19,12; Isaia 37,12).

Şeba. Aceasta este aceeaşi Şeba cu aceea pomenită mai înainte (v. 22). Numele este probabil afară din ordinea lui aici. El nu apare în LXX.

Asiria. Numele obişnuit al Asiriei, Assur, dar faptul că este pus pe o listă cu alte cetăţi a determinat pe unii învăţaţi să-l identifice cu modernul Qal`ât Sherqât pe malul apusean al Tigrului cam la 50 de mile la sud de Ninive.

Chilmad. Un loc necunoscut, probabil aflat nu departe de cetatea Asur.

Ezechiel 27:24 24. Făceau negoţ cu tine. Ebr. maklulin, literal „lucruri desăvârşite”, poate denotând „veşminte măreţe”.

Sucite şi bine împletite. Sau „bine asigurate” (RSV).

Ezechiel 27:25 25. Corăbiile din Tars. Termenul acesta înseamnă corăbii de o destul de mare mărime pentru navigarea pe apele mari, ca de pildă la Tars, posibil în Spania (vezi comentariul la 1Regi 10,22).

Ezechiel 27:26 26. Vâslaşii tăi. Aici e reluată ilustraţia cu corabia. Vasul se găseşte pe ape mari, lovit de vântul de răsărit, un vânt înşelător şi primejdios (vezi Psalmi 48,7). Falnica corabie este sfărâmată de furia furtunii.

Ezechiel 27:27 27. Marinarii. Sunt enumerate diferitele categorii de marinari. Împreună toţi cei care alcătuiau tăria, slava, şi bogăţia Tirului au pierit într-un singur mare dezastru. Toţi au fost aruncaţi în mijlocul mării la sfărâmarea acestei puternice corăbii a statului.

Ezechiel 27:28 28. Toate valurile. Sau „Suburbiile”. Cuvântul tradus astfel de obicei înseamnă locul liber din jurul uneicetăţi (vezi comentariul la Iosua 14,4). Aici sunt indicate împrejurimile generale.

Ezechiel 27:29 29. Toţi vâslaşii. Lumea negustorilor deplânge pierderea impunătoarei corăbii, cu toate actele obişnuiteale doliului şi alcătuieşte un imn funebru (v. 32-36).

Ezechiel 28:1 1. Cuvântul Domnului. Capitolul 28 constă din trei secţiuni. Cea dintâi (v. 1-10) este o profeţie împotriva voievodului Tirului, a cărui cădere e arătată ca avându-şi cauza în mândria şi aroganţa lui de nesuferit. A doua secţiune (v. 11-19) este o plângere asupra regelui Tirului. Aceasta de fapt se transformă într-o digresiune pentru a se ocupa de adevăratul cârmuitor al Tirului, şi anume Satana. Principiile care guvernează o astfel de deviere sunt tratate în comentariile din secţiunea aceea. Secţiunea a treia şi cea mai scurtă (v. 20-26) e o profeţie împotriva Sidonului, cealaltă cetate principală feniciană.

Ezechiel 28:2 2. Voievodul. Ebr. nagid „o căpetenie”, „un conducător”. După Iosif Flavius, regele tirian de pe vremea asediului lui Nebucadneţar era Etbaal (Against Apion i. 21). Totuşi profetul, fără îndoială, condamnă obrăznicia şi mândria dezordonată a conducătorilor Tirului în general.

Scaunul de domnie a lui Dumnezeu. Probabil o referire la frumuseţea naturală şi poziţia strategică a Tirului. Unii văd semnificaţia acestei expresii din punctul de vedere că templul lui Baal Melkart era situat acolo.

Ezechiel 28:3 3. Mai înţelept decât Daniel. Spus în ironie. Daniel se distinsese la curtea babiloniană ca un om plin de înţelepciune şi un descoperitor al lucrurilor ascunse (Daniel 1,20; 2,48; 4,18; 5,11-14; etc.). Cu un asemenea om e comparat împăratul Tirului, probabil din cauza simţului plin de mulţumire de sine al superiorităţii sale. Unii gândesc că Daniel la care se face referire aici este eroul cu numele de Daniel pomenit în tăbliţele de la Ras Shamrah ale secolului al XIV-lea î.Hr. (vezi comentariul la Ezechiel 14,14). Lucrul acesta pare extrem deimprobabil.

Ezechiel 28:7 7. Cele mai asupritoare dintre popoare. Ezechiel în altă parte descrie oştirea babiloniană prin expresia aceasta (cap. 30,10.11; 31,12; 32,12).

Ezechiel 28:8 8. Vei muri ca cei ce cad străpunşi. În ebraică un plural intensiv, însemnând o moarte năprasnică.

Ezechiel 28:10 10. Netăiaţi împrejur. Potrivit cu cele spuse de Herodot (ii. 104) fenicienii practicau circumcizia. Ca şi iudeii, ei urmau să privească cu dispreţ pe cei netăiaţi împrejur.

Ezechiel 28:12 12. Împăratul Tirului. Versetele 11-19, deşi prezentate ca o cântare de jale pentru împăratul Tirului cu greu pot fi limitate în aplicaţia ei numai la voievodul tirian. Ilustraţiile depăşesc atât de mult o referire de felul acesta locală încât aprecieri ca „ironie extremă” nu izbutesc să rezolve problemele create, dacă e dată o aplicaţie cu totul locală acestui pasaj. Următoarele declaraţii par deosebit de dificil a fi aplicate oricărui „împărat al Tirului” literar: 1) „Sfătuiri în Eden, grădina lui Dumnezeu”, v. 13; 2) „Erai un heruvim ocrotitor, te pusesem pe muntele cel sfânt al Dumnezeu”, v. 14; 3) „Ai fost fără prihană în căile tale din ziua când ai fostfăcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine”, v. 15; 4) „Te voi arunca de pe muntele lui Dumnezeu ca pe un lucru spurcat, şi te voi nimici, heruvimule acoperitor” v. 16 (Nitz.). Pare că în timp ce Ezechiel privea caracterul şi activităţile împăratului literal al Tirului în viziune, Inspiraţia a ridicat vălul dintre cele văzute şi cele nevăzute şi s-a îngăduit profetului să vadă fiinţa invizibilă şi totuşi puternică pe care împăratul Tirului o servea. La fel, lui Isaia i s-a permis să privească, dincolo de împăratul literal al Babilonului (cap. 14,4), pe Satana, al cărui caracter şi a cărui politică împăratul Babilonului o îndeplinea (v. 12, 16). În felul acesta pare mai simplu de a considera pasajul ca făcând o digresiune de la voievodul Tirului pentru a prezenta o istorie a aceluia care era de fapt adevăratul împărat al Tirului, Satana însuşi. Astfel înţeles, pasajul acesta ne procură o istorie a originii, poziţiei iniţiale şi a căderii îngerului care mai târziu a ajuns să fie cunoscut ca diavolul şi Satana. Fără pasajul acesta şi cel din Isaia 14,12-14, am fi lăsaţi fără un raport complet rezonabil al originii, stării primare şi cauzei domnului răului. Referirile din N.T la aceasta fiinţă (Luca 4,5.6; 10,18; Ioan 8,44; 1Ioan 3,8; 2Petru 2,4; Iuda 6; Apocalips 12,7-9), deşi pe deplin în acord cu aceste profeţii, nu prezintă în ele însele istoria completă.

Duhul Sfânt a fost Acela care a plănuit şi a unificat Scripturile şi tot El a fost Acela care a avut grijă să se dea informaţii îndestulătoare asupra lucrurilor esenţiale, inclusiv istoria lui Satana. Mai mult, el a fost acela care a hotărât când, cum, şi de către cine să se dea descoperirea. Ocazia aflată în cercetare era deosebit de corespunzătoare prin aceea că voievodul Tirului imitase atât de remarcabil exemplul adevăratului său conducător, diavolul. În lumina marii lupte, Tirul, împreună cu toate naţiunile păgâne era stăpânit de principiile acestui mare conducător rebel, şi influenţa lui în istoria lor avea nevoie să fie corespunzător dată pefaţă. În ce priveşte tratarea istoriei originii şi sorţii lui Satana vezi PP 33-44 şi QC 492-504.

Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire. Sau „Pecetluieşti suma”. Cuvântul tradus „suma” aflat numai aici şi în cap. 43,10, unde este redat prin „planul”. O altă traducere a expresiei este: „ai pus o pecete deplinătăţii tale”. Înţelesul general este clar. Lucifer a fost îmbrăcat cu înţelepciune, slavă şi frumuseţe mai presus decât alţi îngeri.

Ezechiel 28:13 13. Eden. Aici de luat în înţelesul lui mai cuprinzător ca loc de locuit a lui Dumnezeu (vezi PP 35). Contextul arată Lucifer încă nu căzuse. Crearea pământului nostru, aşezarea primilor noştri părinţi în Eden, a avut loc după căderea lui (vezi PP 36; 3SG 33; 1SP 23; EW 146).

Pietre scumpe. Pietrele numite aici sunt găsite şi în lista pietrelor preţioase din pieptarul marelui preot (Exod 28,17-20; 39,8-14). Totuşi ordinea în care ele sunt numite nu este aceeaşi. În plus, trei nu sunt numite. În LXX cele două liste sunt identice. Enumerarea acestor felurite giuvaeruri scoate în evidenţă poziţia înaltă aaceluia care, după Hristos, era cel mai onorat în cer.

Timpanele. Ebr. tuppim singular toph, în general o tobă mică (vezi Vol. III, p. 30). Unii cred că toph sereferă la „tobă” sau locaşul în care este aşezată o piatră scumpă.

Flaute. Ebr. neqobim, un cuvânt cu înţeles nesigur, definit ca unii ca mine. Alţii gândesc că cuvântul se referă la cavităţile în care sunt puse pietrele scumpe. Dacă înţelesul din urmă este corect, pasajul descrie fondul măreţ pe care erau prinse pietrele preţioase. Pe de altă parte, pomenirea instrumentelor muzicale e consistentă cu situaţia lui Lucifer de conducător al corului (vezi SP 28, 29).

Ai fost făcut. Din cauză că era o fiinţă creată Lucifer era distinct inferior Tatălui şi Fiului, în care era viaţă originală, neîmprumutată şi nederivată. Totuşi Lucifer pretinde egalitatea cu Fiul. Când Dumnezeu a spus Fiului Său, „Să facem chip după chipul Nostru”, Satana a fost gelos pe Isus (vezi EW 145). El dorea să fie consultat cu privire la formarea omului. Năzuind astfel la puterea pe care numai Hristos avea prerogativa să o deţină, el a căzut de la poziţia lui înaltă, şi a devenit diavolul. Este incorect să afirmăm că Dumnezeu a creat pe diavol. Dumnezeu a creat un înger frumos, sfânt şi nepătat, dar acest înger a făcut un diavol din sine.

Ezechiel 28:14 14. Heruvim ocrotitor. Poziţia iniţială a lui Satana este ilustrată de heruvimii care umbreau scaunul milei din Templul Iudaic. Lucifer heruvimul acoperitor, stătea în lumina prezenţei lui Dumnezeu. El era cea mai înaltă din toate fiinţele create, şi cel mai avansată în descoperirea faţă de univers a scopurilor lui Dumnezeu (vezi DA 758).

Muntele cel sfânt. Aici reprezentând sediul guvernării lui Dumnezeu, cerul însuşi în mod figurat prezentat ca un munte (vezi comentariul la Psalmi 48,2).

Pietre scânteietoare. Sau „de foc” . Prezenţa lui Dumnezeu este adesea prezentată într-un mediu de culoare şi foc (vezi Apocalips 4,3). Când Domnul s-a arătat lui Moise, Aron şi bătrânilor, picioarele lui erau arătate ca şezând pe o lucrare de safir străveziu (Exod 24,10). Aceste diferite amănunte sunt pomenite pentru a înfăţişa contrastul dintre privilegiile originale şi soarta ulterioară a lui Lucifer.

Ezechiel 28:15 15. Când s-a văzut nelegiuirea. Natura păcatului care a dus la izgonirea lui Satana din cer este tratată pe larg în PP 33-43 şi GC 492-504.

Ezechiel 28:16 16. Mărimea negoţului tău. Ilustraţia este luată din comerţul Tirului. Ilustraţia cu împăratul Tirului nu este pierdută. Lucrarea ticăloasă a lui Lucifer de răspândire a rebeliunii în cer este comparată cu lacoma şi adesea necinstita negustorie a Tirului.

Te nimicesc. Aceasta e redarea textului ebraic. După anumite traduceri care se ţin de LXX, heruvimul acoperitor este cel care îl alungă pe Lucifer, ca de exemplu, RSV, care zice: „Şi heruvimul păzitor v-a alungat.” Schimbarea nu este necesară şi nici întemeiată, umbrind faptul că Satana era „îngerul acoperitor” (DA 758). În Apocalips 12,7-9 Mihail (Hristos, vezi comentariul la Daniel 10,13) este descris ca fiind conducătorul forţelor care alungă pe arhi-rebel din cer.

Ezechiel 28:17

17. Ţi s-a îngâmfat. Asupra cauzei căderii lui Lucifer vezi referirile date în comentariile de la v. 15.

Ezechiel 28:18 18. Locaşurile sfinte. Multe manuscrise ebraice şi unele versiuni zic „sanctuarul”. Referirea este în modevident la însuşi locul sfânt din ceruri, care a fost spurcat prin începutul păcatului.

Te prefac în cenuşă. Nimicirea lui Satana e prezentată în ilustraţia cu arderea Tirului şi a împăratului lui. De fapt, nimicirea începătorului răului va fi săvârşită de flăcările care, în ziua de pe urmă, vor îndepărta orice urmă de păcat şi va curăţi pământul pentru viitoarea locuire a drepţilor (Apocalips 20,14.15; 21,1).

Ezechiel 28:19 19. Rămân uimiţi. Aceasta trebuie să fie lăsată în ilustraţie. Satana va rezista mai mult decât ceilalţi păcătoşi în lacul focului (vezi E.W. 294-295). Drepţii din cetate vor fi martori la focul reînnoitor.

Nu vei mai fi niciodată. Această afirmaţie oferă asigurarea că păcatul, o dată desfiinţat, nu va mai întinaniciodată universul lui Dumnezeu (vezi Naum 1,9). Îngăduind rebeliunii să se coacă deplin, Dumnezeu a asigurat viitorul. Locuitorii vastului univers al lui Dumnezeu şi-au dezvoltat o imunitate spirituală contra răului care îi asigură contra încălcării viitoare. Rezultatele apostaziei faţă de guvernarea lui Dumnezeu sunt pedeplin cunoscute. Toţi sunt convinşi de justeţea, înclinaţia spre bine şi înţelepciunea caracterului lui Dumnezeu. Niciodată păcatul nu va mai tulbura armonia desăvârşită care stăpâneşte pământul creat din nou allui Dumnezeu.

Ezechiel 28:21 21. Sidon. Sidon, o cetate feniciană (vezi comentariul la cap. 27,8)

Ezechiel 28:22 22. Voi fi proslăvit. Dumnezeu urmează să fie îndreptăţit ca cel care are soarta naţiunilor sub controlul Său (vezi Ed 174-178; vezi comentariul la Daniel 4,17).

Ezechiel 28:23 23. De sabie. După asedierea Tirului de către Nebucadneţar şi parţiala victorie asupra lui, Sidonul a devenit oraşul principal al statului fenician. Mai târziu Cambises a adus cetatea sub dominaţia persană (circa 526 î.Hr.). O revoltă pe la 351 î.Hr., a dus la distrugerea cetăţii (circa 345 î.Hr.). Mai târziu, Sidonul a căzut sub dominaţia Romei.

Ezechiel 28:24 24. Spin care înţeapă. O ilustraţie probabil împrumutată din Numeri 33,55 aplicată acolo la canaaniţi în general.

Ezechiel 28:25 25. Îmi voi arăta în ea sfinţenia. Potrivit cu planul lui Dumnezeu, acele naţiuni care fuseseră o sursă de provocare pentru vecinii lor, îndeosebi pentru Iudei, urmau să fie făcute fără putere, şi poporul lui Dumnezeu,readus din captivitate, urma să se bucure de vechile lor privilegii. Naţiunile înconjurătoare urmau să recunoască supremaţia lui Iehova.

Ezechiel 28:26 26. Vor zidi case. Comp. cu Isaia 65,9.10; Ieremia 30,18; 32,41. Aceasta descrie starea ideală pe care Dumnezeu o plănuia pentru Israelul refăcut. Dacă poporul Său ar fi urmat planurile Lui pentru ei, ei ar fi locuit cu siguranţă în casele construite de ei şi ar fi mâncat fără stânjenire din viile sădite de ei, fără nici-o temere că ceva i-ar mai fi distrus. Totuşi, chiar şi severa disciplină a captivităţii nu a izbutit să aducă renaşterea spirituală care ar fi fost necesară pentru a asigura împlinirea din partea lui Dumnezeu a făgăduinţelor Sale.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

6 DA 763; GC 494

6–8GC 672

7 PK 515, 522

12 CT 27; DA 758

12–15GC 494; FE 175, 331; PP 35

14, 15 CT 27

16 DA 763

16–19 GC 672

17 GC 494; PP 35; 4T 422

17–19 FE 175, 332

18, 19 GC 504

19 DA 763

Ezechiel 29:1 1. În anul al zecelea. Al captivităţii lui Ioachin (vezi comentariul la cap. 1,2). Data lunii arătată aici esteianuarie, 587 (vezi p. 572). Profeţia se poate să fi fost dată la scurt timp după ce Babilonienii încetaseră temporar asedierea Ierusalimului din cauza apropierii Egiptenilor sub Hofra (Ieremia 37,5.11). Ieremia profetizase eşecul acelei încercări (cap. 37,6-10). Veştile despre evenimentele acelea se poate să fi stimulat peexilaţi la noi nădejdi de eliberare a Ierusalimului, şi profeţia lui Ezechiel împotriva Egiptului se poate să-şi fi găsit ocazia în aceste împrejurări.

Ezechiel 29:3 3. Faraoane. Cu privire la semnificaţia acestui titlu vezi comentariul la Geneza 12,15. Faraonul acum petron era Hofra, Apries al grecilor, 589-570 î.Hr. (Vol. II, p. 21).

Crocodil mare. (Marele balaur, KJV). Ebr. tannim, „şacal”. Totuşi un număr de manuscrise ebraice zic tannim „un balaur”. Exprimarea aceasta din urmă ar sugera crocodilul, un animal caracteristic al Egiptului.

Râul meu. Potrivit cu cele spuse de Herodot (ii. 170), Apries se fălea că era atât de bine consolidat în funcţie încât nici măcar un zeu n-ar fi putut să-l deposedeze de puterea lui. Monumentele Egiptului dau deplină mărturie cu privire la fala plină de înălţare de sine a Faraonilor.

Ezechiel 29:4 4. Cârlig în fălci. Herodot (ii. 70) descrie cum prindeau crocodilii de Nil cu cârlige cu momeală. Dumnezeu urma să zdrobească mândria îngâmfată a acestui monarh fălos.

Peştii care se află în ele. Sau „peştii râurilor tale” . Probabil reprezentând oştirile egiptene, sau aliaţii Egiptului. Faraon nu urma să piară singur. El urma să prindă şi pe alţii într-o ruină comună cu el.

Ezechiel 29:5 5. Pe faţa ogoarelor. Aruncaţi pe faţa ogoarelor, ei urmau să fie devoraţi de păsări şi de animalele de pradă. Egiptul avea să fie dat ca pradă.

Ezechiel 29:6 6. O proptea de trestie. Simbolul avea o aplicaţie cunoscută. Trestia creştea abundent pe malurile Nilului (vezi Exod 2,3). Dumnezeu înştiinţase de multă vreme contra punerii încrederii în ajutor egiptean

(Isaia 30,6-7; Isaia 31,3; Ieremia 2,36; comp. 2Regi 18,21; comp. Isaia 36,6). Liga lui Zedechia cu Egiptul era sortită unei înfrângeri jalnice (Ieremia 37,5-7).

Ezechiel 29:8 8. Voi aduce sabia. Israel suferea din cauza încrederii în Egipt contra poruncii directe a lui Dumnezeu. Şi Egiptul urma să sufere din cauza răutăţii lui perfide.

Ezechiel 29:10 10. Migdol. Ebr. Migdol, cu sensul de „turn”, dar aici un nume propriu. Mai multe locuri în delta răsăriteană par să fi purtat numele acesta. Dacă Migdolul de aici este cel menţionat de Ieremia, atunci probabil că este modernul Tell el-Heir la sud de Pelusium (vezi Ieremia 44,1; 46,14).

Siena. Un oraş la hotarul extrem sudic al Egiptului, reprezentat de modernul Aswân (uneori scris Assuan), care e situat aproape de ruinele lui. Cele două oraşe, Migdol şi Siena, reprezintă extremităţile de nord şi de sud ale ţării.

Ezechiel 29:11 11. Patruzeci de ani. Starea de pustiire descrisă în v. 9-12 trebuie înţeleasă relativ. Limbajul este acela al unui profet poetic căruia nu trebuie să-i fie tăgăduită folosirea puternicei figuri a hiperbolei. Istoria nu raportează o deplină depopulare, şi nici o perioadă de felul acesta de 40 de ani nu este cunoscută.

Ezechiel 29:13 13. Strânge pe Egipteni. Spre deosebire de Tir şi de alte state canaanite şi mai târziu Babilonul, Egiptulurma să aibă parte de o reînviere. E dificil de determinat ce eveniment istoric e prevăzut aici.

Ezechiel 29:14 14. Patros. O transliterare a formei egipteanului Pa’-ta’-resi şi a accadianului Paturisi, regiunea Egiptului de Sus.

Ezechiel 29:15 15. Cea mai neînsemnată. Adică „cea mai de jos”. Istoric, lucrul acesta s-a împlinit. Egiptul a ajuns sub stăpânire străină la mai puţin de o jumătate de secol după timpul acesta, şi deşi a supravieţuit tuturor stăpânilor lui străini, niciodată nu s-a ridicat la fosta lui măreţie şi la fostul lui prestigiu.

Ezechiel 29:16 16. Încredere. Poporul lui Dumnezeu s-a făcut adesea vinovat privind la Egipt după ajutor (2Regi 17,4;23,35; Isaia 30,2-3; comp. cap. 34,4.6). Ispita aceasta urma să fie pe deplin înlăturată.

Ezechiel 29:17 17. În al douăzeci şi şaptelea an. Al captivităţii lui Ioachin (vezi comentariul la cap. 1,2); data lunii cadeîn Aprilie, 571 sau 570 (vezi p. 572). Aceasta este ultima dată care apare în Ezechiel. Solia din v. 17-21 a fostevident plasată aici cu scopul ca toate profeţiile cu privire la Egipt să poată apărea aici laolaltă.

Ezechiel 29:18 18. Nici o plată. Asediul de 13 ani al Tirului s-a sfârşit în 573. Nebucadneţar nu a izbutit să cucerească cetatea de pe insulă (vezi comentariul la cap. 26,7). Asedierea Egiptului e prezentată aici ca un serviciu adus lui Dumnezeu pentru care Nebucadneţar nu fusese răsplătit după cuviinţă.

Ezechiel 29:19 19. Lui Nebucadneţar. Tăbliţe cuneiforme din vremea aceea povestesc despre o campanie contra Egiptului în al treizeci şi şaptelea an al împăratului (vezi J. B. Pritchard, redactor, Ancient Near Eastern Texts, p. 308). Tăbliţa este sfărâmată, aşa că nu se cunoaşte raportul întreg al campaniei. Acesta se crede că este evenimentul la care se face referire de către Ezechiel. Pentru o tratare mai deplină a aspectelor istorice ale problemei vezi comentariul la Ieremia 46,13; vezi şi Vol. III, p. 46. Cu privire la ortografierea aparte „Nebucadneţar” vezi comentariul la Daniel 1,1.

Ezechiel 29:21 21. Tărie. Sau „Corn”. Un simbol al puterii (vezi Deuteronom 33,17; Psalmi 92,10). Când Israel se va fi deprins să-şi pună încrederea numai în Dumnezeu, şi nu într-o putere pământească, de pildă Egiptul, cornul acela care fusese frânt urma să înceapă din nou să odrăslească.

Voi deschide gura. Probabil nu o referire la tăcerea impusă a cap. 24,27, ci la lucrarea profetului ca învăţător la poporului.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3, 6 PK 454

Ezechiel 30:1 1. Cuvântul Domnului. Capitolul 30 constă din două profeţii separate împotriva Egiptului: 1) v. 1-9, nedatată, dar probabil aparţinând de profeţia precedentă din cap. 29,17-21; 2) v. 20-26, datată precis, şi dată cam la trei luni după profeţia din cap. 29,1-16 dacă Ezechiel începea anul în primăvară, sau la un an şi trei lunidacă socotea anul din toamnă.

Ezechiel 30:2 2. Văitaţi-vă!...Nenorocită zi. Literal „Vai de ziuă!”

Ezechiel 30:3 3. Ziua Domnului. Vezi comentariul la Isaia 2,12.

Vremea neamurilor. Dumnezeu ţine o socoteală a popoarelor. El hotărăşte când este plin paharul nelegiuirii lor (vezi 5T 208, 524; 7T 141; 9T 13; vezi comentariul la Daniel 4,17).

Ezechiel 30:4 4. Bogăţiile. Ebr. hamon, însemnând, printre altele, „bogăţie” şi „belşug”.

Ezechiel 30:5 5. Etiopia. Ebr. Cush. Cuşiţii locuiau în Nubia şi parte din Sudan (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Put. Ebr. Puţ (vezi comentariul la cap. 27,10, tradus şi acolo tot Put).

Lud. vezi comentariul la Geneza 10,13; Ieremia 46,9; comp. Ezechiel 27,10.

Toată Arabia. Sau „Poporul amestecat”. Compară cu Ieremia 25,20; expresia probabil se aplică la mercenarii de neam străin din oştirea egipteană sau la străini în general.

Cub. Numele acesta e necunoscut din punct de vedere geografic. Diferite ipoteze cu privire la identitatea lui au fost făcute şi s-au propus diferite schimbări în text pentru a-l face o ţară cunoscută. LXX zice „Perşii şi Cretanii” în loc de Cub. El probabil descrie pe unii din aliaţii Egiptului.

Fii ţării unite cu ele. LXX zice „aceia din fii legământului meu”. Dacă exprimarea LXX este corectă, referirea e poate la iudeii care au căutat refugiu în Egipt după uciderea lui Ghedalia (Ieremia 42-44). Ieremia le spusese că sabia şi foamea de care încercau să fugă urma să-i prindă din urmă acolo (Ieremia 42,16-18).

Ezechiel 30:6 6. Sprijinitorii Egiptului. Probabil aliaţii şi sprijinitorii Egiptului. Unii cred că aici se face referire la fundaţiile v. 4.

Din Migdol la Siena. vezi comentariul la cap. 29,10.

Ezechiel 30:7 7. Pustiiţi. Compară cap. 29,12.

Ezechiel 30:8 8. Vor şti că Eu sunt Domnul. Expresia aceasta este un refren constant prin toată cartea lui Ezechiel. Ea este o afirmare a marelui scop al lui Dumnezeu, şi anume, de a aduce o cunoaştere mântuitoare de Sine întregii omeniri. El foloseşte diferite mijloace pentru a face cunoscut sfaturile sale neamului omenesc. El vorbeşte prin glasul conştiinţei, prin profeţii inspiraţi, şi prin providenţa şi judecăţile sale. Ţinta Lui ultimă estede a face ca o cunoaştere a Numelui Său să acopere pământul aşa cum apele acoperă fundul mării (Habacuc 2,14). Solia inspirată contra Egiptului poate fi privită ca încercarea lui Dumnezeu de a da la iveală solicitudinea divină pentru marile mulţimi ale Egiptului. Vezi comentariul la cap. 6,7.

Ezechiel 30:9 9. Soli. Sau Egipteni care fugeau sosind în Etiopia, au alarmat populaţia ei cu veştile despre căderea Egiptului, sau un sol special trimis ca să avertizeze pe Etiopieni.

În linişte. Ebr. beţach, „sigur”, „nebănuitor”.

Ezechiel 30:10 10. Mulţimea Egiptului. Sau „bogăţia Egiptului” (vezi comentariul la v. 4).

Mâna lui Nebucadneţar. Vezi comentariul la cap. 29,19.

Ezechiel 30:12 12. Canalurile. Ebr. ye’orim, de la egipteanul târziu irw, „Nilul”. Ye’orim este un plural şi poate fi folosit pentru a descrie Nilul cu ramurile lui şi reţeaua lui de canale.

Ezechiel 30:13 13. Nof. O transliterare a ebraicului Noph o contracţie a Egipteanului Mnnfr, modern Memphis (vezi comentariul la Ieremia 2,16).

Nici un voievod din ţara Egiptului. Literar „un principe din ţară”. Ebraicul ’od tradus aici prin „nici un”, nu denotă în chip necesar perpetuitate fără de sfârşit (vezi comentariul la cap. 26,14). Expresia ar putea să însemne sau că pentru multă vreme nu va fi nici un principe din ţara Egiptului, sau, înţelegând expresia relativ, că nu va mai fi un principe indigen care să posede puterea vechilor regi.

Ezechiel 30:14 14. Patrosul. Pentru comentariu vezi comentariul la cap. 29,14.

Ţoan. Identificat cu satul modern San el-Hagar pe ramura Tanitică a Nilului. (vezi Isaia 30,4). Acolo s-au dat la iveală prin săpături multe construcţii de temple şi morminte regale din Dinastia a Douăzeci şi Doua.

Nou. O altă denumire a Tebei, o cetate pe malul răsăritean al Nilului cam la 496 km la sud de Cairo (vezi comentariul la Ieremia 46,25).

Ezechiel 30:15 15. Sin. Ebr. Sin. Nu e cunoscută nici o cetate cu acest nume, dar ar putea fi una şi aceeaşi cu Pelusium, sau poate era în vecinătatea oraşului aceluia. Pelusium era un oraş de frontieră, puternic fortificat şipe bună dreptate considerat cheia Egiptului, şi de aceea numit în text „cetăţuia” („tăria”, KJV), lui. Multe lupte importante s-au dat acolo. Era de asemenea şi vecin cu marea, şi deşi nu a fost pe deplin identificat, se cred a fi ruinele din apropiere de el-Kantara, cam la 25 de mile la sud de Port Sait pe Canalul Suez.

Ezechiel 30:17 17. On. Acelaşi cu On din Geneza 41,45.50 (locul de unde provenea soţia lui Iosif), şi cu Bet-Semeş (casa soarelui) din Ieremia 43,13, Heliopolis (cetatea soarelui) al Grecilor, numit astfel deoarece din timpurilecele mai vechi era sediul principal al cultului egiptean al soarelui.

Pi-Beset. Un oraş în Deltă, cam la 40 de mile nord-est de Mefis, acum Tell Basta. El era centrul cultului zeiţei cu cap de pisică, Bastet, care era adorat cu orgii destinse (vezi Herodot ii. 66). În locul acesta străvechi s-a găsit un cimitir pentru pisici, cimitir care acum există numai în ruine. Oraşul e mai cunoscut sub numele de Bubastis.

Ezechiel 30:18 18. Tahpanes. Un oraş cam la 37 km vest de Pelusium (vezi comentariul la Ieremia 2,16, Ezechiel 30,15). Aceasta este cetatea unde au fugit iudeii după uciderea lui Ghedalia. Ca semn al distrugerii din Egipt, lui Ieremia i s-a poruncit să ascundă pietre în intrarea casei lui Faraon din Tahpanes pentru a marca locul undeNebucadneţar avea să-şi întindă cortul (Ieremia 43,9-11). Săpături întreprinse acolo de către W. M. Flinders Petrie în 1886 au dat la iveală o platformă construită din cărămizi, pe care unii au identificat-o cu extremă probabilitate ca fiind locul unde Ieremia a ascuns pietrele. Tahpanes era numit Daphnae de către scriitorii clasici şi e cunoscut acum ca Tell Defenneh.

Se va întuneca. Un simbol profetic obişnuit descriind nenorocirea ce urma să vină (vezi Isaia 13,10; Ioel 2,10.31; 3,15; Amos 8,9).

Ezechiel 30:20 20. În anul al unsprezecelea. Al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2). Data lunii cade înaprilie, 587 sau 586 î.Hr. (vezi p. 572). Compară cu cap. 29,1; vezi p. 347.

Ezechiel 30:21 21. Faraon, împăratul Egiptului. Hofra, sau Apries (588-569 î.Hr.) un om întreprinzător şi un geniu militar (vezi Vol. II, p. 91).

Ezechiel 30:23 23. Pe egipteni îi voi împrăştia. În ce priveşte împlinirea profetică a v. 23 şi 24 vezi cap. 29,19.

Ezechiel 30:26 26. Vor şti că Eu sunt Domnul. Vezi comentariul la v. 8.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

25 PK 454

Ezechiel 31:1 1. În anul al unsprezecelea. Al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2); data lunii cade în iunie, 587 sau 586 (vezi p. 572). Profeţia de faţă a fost dată cam la două luni după cea dinainte (cap. 20,30). În alegorie profetică şi într-o paralelă poetică mişcătoare profetul descrie căderea marii naţiuni a Egiptului.

Ezechiel 31:2 2. Faraon. Hofra, sau Apries, vestit pentru mândria lui arogantă (vezi comentariul la cap. 29,3).

Ezechiel 31:3 3. Asirianul. Ebr. ’Ashshur, „Asiria”. O schimbare a unei litere din ebraica consonantică şi o schimbare în punctuaţie la ashweca dă exprimarea „te voi asemăna”. Propoziţia ar suna atunci astfel: „Iată, te voi asemăna cu un cedru din Liban” (vezi RSV). Totuşi, nu putem fi siguri că astfel de schimbări sunt justificate. Alegoria poate fi înţeleasă dacă referirea la Asiria este păstrată. Istoria prăbuşirii Asiriei ar fi atunci prezentatăca un exemplu al istoriei şi prăbuşirii Egiptului. Cu schimbarea în text aplicaţia ar fi directă.

Un cedru. Pentru ilustraţie asemănătoare vezi comentariul la Isaia 10,34; 37,24; Ezechiel 17,3; Daniel 4,20–22; Zaharia 11,1-2.

Ezechiel 31:4 4. Apele îl făcuseră să crească. LXX zice: „Apele l-au hrănit.” Referirea este sau la Nil, sau la Tigru, depinzând de care alegerea interpretării (vezi comentariul la v. 3).

Ezechiel 31:6 6. Păsările cerului. Compară cu Ezechiel 17,23; Daniel 4,21.

Ezechiel 31:8 8. Grădina lui Dumnezeu. LXX zice: „Paradisul lui Dumnezeu”. Ilustraţia pare să fie luată de la grădinaEdenului (vezi Geneza 2,8; Ezechiel 31,9). Prin hiperbolă poetică profetul descrie pretinsa mărire a Egiptului.Grădina lui Dumnezeu ar putea reprezenta aici pe Israel ca popor al lui Dumnezeu.

Ezechiel 31:10 10. Aşa de înaltă. Sau „Te-ai înălţat” . Vezi comentariul la cap. 29,3.

Ezechiel 31:11 11. Viteazului. Adică, Nebucadneţar (vezi comentariul la cap. 29,19).

Ezechiel 31:12 12. L-au părăsit. Compară cap. 29,5.

Ezechiel 31:13 13. Pe sfărâmăturile lui. Compară cap. 29,5.

Ezechiel 31:14 14. Să nu se mai îngâmfe. Aceasta este învăţătura care trebuie să fie scoasă din parabolă. Ceilalţi copaci să nu se încreadă în propria lor tărie ca să nu fie orbiţi de prosperitate.

Ezechiel 31:15 15. Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol, hades în LXX, sălaşul simbolic al celor morţi reprezentat ca o peşteră subterană (vezi comentariul la Proverbe 15,11).

Ezechiel 31:16 16. Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol (vezi comentariul la v. 15).

Ezechiel 31:17 17. Ucişi de sabie. Realitatea străbate prin ilustraţie.

Braţul lui. Auxiliarii lui, aceia care l-au ajutat la cuceririle lui.

Ezechiel 31:18 18. Iată ce este Faraon. Alegoria este aplicată.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3–9PK 363

8 PP 450

10–16PK 365

18 PK 366

Ezechiel 32:1 1. Anul al doisprezecelea. Al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2), adică, 585 î.Hr. Data lunii ar fi în primăvara lui 585 atât prin calcularea din primăvară cât şi prin aceea din toamnă (vezi p. 572). Ierusalimul fusese deja doborât pe atunci, întrucât căzuse în luna iulie a anului precedent.

Cu capitolul acesta se încheie seria de profeţii contra Egiptului. Versetele 1-16 sunt o acuzare în plus a

Egiptului sub ilustraţia unui balaur. Versetele 17-32 sunt o cântare de jale cu privire la coborârea Egiptului în she’ol.

Ezechiel 32:2 2. Ca un pui de leu. Mai degrabă: „Te-ai asemănat pe tine cu un pui de leu.” După cum leul este împăratul animalelor, tot aşa Faraon se socotea pe sine că e un mare conducător al lumii.

Crocodil. Ebr. tannim, potrivit cu mai multe manuscrise tannim, „balaur”, prin urmare crocodilul (vezi comentariul la cap. 29,3).

Ezechiel 32:3 3. Întinde mreaja. Compară cap. 29,4.

Ezechiel 32:4 4. Toate păsările. Compară cap. 29,5.

Ezechiel 32:6 6. O voi uda cu sângele tău. O înfăţişare grafică a măcelului cuprinzător.

Ezechiel 32:7 7. Voi acoperi cerurile. Un simbol al distrugerii şi al doliului.

Ezechiel 32:10 10. Vor tremura. Povestirea tragicei sorţi a Egiptului va paraliza de frică pe oamenii altor ţări. Ei se vorteme ca sabia care a doborât Egiptul să nu cumva să se învârtească împotriva lor.

Ezechiel 32:12 12. Cei mai cumpliţi dintre popoare. Compară cap. 30,11. O descriere corespunzătoare a prăpădului babilonian abătut asupra naţiunilor una după alta.

Ezechiel 32:13 13. Toate vitele. Adică vitele de-a lungul Nilului. Poate prin simbol ele reprezintă activitatea fără de odihnă a vieţii egiptene.

Ezechiel 32:14 14. Voi potoli apele. Sau „Voi adânci apele” . Literal „voi face apele să se coboare”, aici însemnând săîngăduie ca sedimentul să se aşeze astfel încât apele să se limpezească. LXX zice: „Astfel apele tale vor fi în odihnă.” Vitele nu vor mai tulbura apa cu picioarele lor (vezi v. 13). În alte cuvinte, scena frământată a vieţii şi activităţii egiptene urma să înceteze.

Ca untdelemnul. Adică, lin; netulburat de vite sau de oameni.

Ezechiel 32:16 16. Fiicele neamurilor. În Răsăritul Apropiat din antichitate, erau angajate cu plată anumite femei pentru îndeplinirea actului formal al bocitului (vezi 2Samuel 1,24; 2Cronici 35,25; Ieremia 9,17). Cu privire lacomentariul în plus la acest obicei tipic oriental vezi comentariul la Ieremia 9,17; Marcu 5,38.

Ezechiel 32:17 17. Ziua a cincisprezecea. Luna nu e menţionată în ebraică, dar dacă secţiunea aceasta vine după v. 1-16, cu greu ar putea fi în vreo altă lună decât a 12-a, aceeaşi cu luna menţionată în v. 1. În cazul acesta, solia aceasta, a venit numai la două săptămâni după cea dinainte. LXX zice: „În anul al doisprezecelea, în lunaîntâi, în ziua a cincisprezecea a lunii.” Aceasta ar devansa solia menţionată. Dacă a fost rostită mai timpuriu, ea a fost plasată aici probabil din cauza similarităţii ei în idee.

Ezechiel 32:18 18. Adâncimile pământului. Sau „Părţile mai de jos”. Adică, she’ol (vezi comentariul la v. 21),

conceput ca fiind în părţile mai de jos ale pământului (vezi comentariul la cap. 31,15). Pentru comentariu mai departe asupra lui she’ol ca împărăţie figurată a celor morţi vezi comentariul la Proverbe 15,11.

Ezechiel 32:19 19. Cei netăiaţi împrejur. Circumcizia era practicată în Egipt chiar înainte ca evreii să fi fost acolo. A zăcea împreună cu cei netăiaţi împrejur ar fi fost considerat ca lucrul cel mai nedemn.

Ezechiel 32:21 21. Vor vorbi. Diferitele naţiuni sunt înfăţişate ca zăcând laolaltă în she’ol, şi în ilustraţie ca întreţinând o conversaţie. Pentru o altă folosire profetică a acestei figuri de vorbire grafice vezi comentariile de la „împăratul Babilonului”, din Isaia 14,4; 15-19.

El. Se foloseşte masculinul când este vorba de împărat. Pronumele feminin arată împărăţia.

Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol (vezi comentariul la cap. 31,15).

Ezechiel 32:22 22. Asirianul. Asiria, o naţiune antică (vezi comentariul la Geneza 10,11). Căderea cetăţii Ninive în 612î.Hr. era încă proaspătă în amintirea oamenilor.

Ezechiel 32:24 24. Elamul. O naţiune care ocupa platoul de la răsărit de Babilonia care şi-a pierdut independenţa în faţa Asirienilor şi care mai târziu a fost stăpânită de Babilonieni (vezi Ieremia 49,34).

Ezechiel 32:26 26. Meşec. Clasicii Moshiani, Mushku din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2)

Tubal. Tiberienii lui Herodot şi Tabalaenii inscripţiilor asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Ezechiel 32:27 27. Ei sunt culcaţi. Sau „Ei nu vor fi culcaţi” . LXX şi Siriaca omit negativul, lucru care pare să dea unînţeles mai bun pasajului. Cea dintâi traduce propoziţia astfel: „Şi ei sunt culcaţi cu uriaşii care au căzut din vechime.”

Ezechiel 32:28 28. Tu vei fi zdrobit. Compară v. 19. Ezechiel se întoarce pentru a vorbi la Faraon, pentru a-i reaminti că trebuie să se pregătească de aceeaşi soartă de care avuseseră parte celelalte naţiuni.

Ezechiel 32:29 29. Edom. Vezi comentariul la cap. 25,12.

Ezechiel 32:30 30. Voievozii de la miazănoapte. Poate că sunt voievozi din Siria.

Sidonienii. Un nume folosit adesea pentru Fenicieni în general. Pentru comentariu la originile rasiale aleFenicienilor în general şi a Sidonienilor în particular vezi comentariul la Geneza 10,15.18; vezi şi Vol. II, p. 67-69.

Ezechiel 32:31 31. Se va mângâia. Consolarea ipocrită a lui Faraon urma să fie aceea de a vedea alte naţiuni mari şi bogate, trântite în ţărână aşa cum a fost el. Pentru comentarii la o umilire anterioară a mândriei Egiptului vezi comentariul la Exod 14,23-31.

Ezechiel 33:1 1. Cuvântul Domnului. Profeţia (v. 1-20) nu e datată, dar din împrejurările relatate în v. 21 şi 22 pare rezonabil de a presupune că ea a fost dată în seara dinaintea sosirii solului care aducea vestea căderii

Ierusalimului.

Ezechiel 33:2 2. Copiilor poporului tău. Începe o nouă fază a lucrării lui Ezechiel şi are loc o reînnoire a însărcinării în slujbă.

Şi-l va pune ca străjer. Compară cap. 3,17. Cu privire la funcţiunea străjerului vezi 2Samuel 18,24.25; 2Regi 9,17; Habacuc 2,1. Cu privire la Ezechiel 33,2-9 vezi cap. 3,17-19.

Ezechiel 33:3 3. Va suna din trâmbiţă. Vezi Osea 5,8; Amos 3,6.

Ezechiel 33:10 10. Cum am putea să trăim? Predispoziţia ascultătorilor lui Ezechiel se schimbase. Mai devreme profetul întâmpinase necredinţă şi luare în râs (cap. 12,22). Poporul căutase să-şi scuze păcatul susţinând că sufereau pedeapsa, nu pentru propriile lor păcate, ci pentru părinţilor lor (cap. 18,2). Soarta nenorocită a Ierusalimului fiind sigură, ei nu mai puteau să contrazică cuvintele profetului. În disperare abjectă ei zic: de fapt: „Dacă toate acestea sunt ca pedeapsă pentru păcatele noastre, cum ar mai putea să fie vreo nădejde pentru noi.?”

Ezechiel 33:11 11. Nu doresc. Ezechiel îşi îmbărbătează concetăţenii cu asigurarea că Dumnezeu nu are plăcere de moartea lor. El doreşte ca toţi să se pocăiască şi să trăiască (2Petru 3,9). El plănuieşte ca pedeapsa captivităţiisă fie salutară şi să ducă la pocăinţă. El avertizează că nici o dreptate de mai înainte nu va acoperi abaterea din timpul de faţă (v. 12). În acelaşi timp nelegiuirea va înlătura pe păcătos de la harul prezent.

Ezechiel 33:12 12. Neprihănirea celui neprihănit. Versetele 12-20 rezumă pe scurt învăţătura din cap. 18 cu privire la subiectul responsabilităţii individuale. Continuare vezi comentariile de acolo.

Ezechiel 33:21 21. În al douăsprezecelea an. Adică al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2). Nu putem fi siguri ce fel de sistem de calcul al anului a fost urmat de Ezechiel. Muţi învăţaţi cred că el a folosit calculul din primăvară în primăvară aşa cum se obişnuia în Babilon, deşi este posibil ca el să fi folosit calculul din toamnă în toamnă. Nu este sigur dacă anii captivităţii lui Ioiachin urmează să fie socotiţi inclusiv sau nu (vezi Vol. II, p. 136-137). Dacă anii sunt socotiţi prin excludere, fie prin calculul de primăvară sau cel de toamnă, ziua a cincia a lunii a 10 poate fi socotită ca venind în ianuarie 585, cam la 6 luni după căderea cetăţii în iulie, 586. (Dar dacă anii sunt calculaţi inclusiv, vestea căderii trebuie datată în ianuarie 586, ceea ce este prea devreme dacă Ierusalimul a căzut în iulie) Pentru o discuţie asupra datei de 586 ca moment al căderii cetăţii, vezi Vol. II, p. 160, 161; pentru anul 587, considerat de alţii, vezi Vol. III, p. 92-93.

Ezechiel 33:22 22. Venise peste mine. Poate mai bine: „Mâna Domnului a fost (deja) peste mine”.

Îmi deschisese gura. Vezi comentariul la cap. 24,27.

Ezechiel 33:23 23. Atunci Cuvântul Domnului. Versetele 23-29 constituie o nouă secţiune a profeţiei prezentate, probabil, imediat după sosirea fugarului, deşi un interval de timp se poate să fi trecut. Nu se dau date pentru profeţiile care încep aici şi se întind până la sfârşitul capitolului 39. Capitolele 40-48 sunt datate cam la 12 ani după căderea Ierusalimului. E probabil ca seria prezentă să fi venit la intervale în decursul acestei perioade de 12 ani (vezi p. 572).

Ezechiel 33:24 24. Locuiesc în dărâmăturile acelea. Potrivit cu 2Regi 25,12.22; Ieremia 52,16. Săracii au fost lăsaţi în ţară ca vieri şi lucrători de pământ şi acestora li s-au adăugat fugarii din ţările învecinate. Cuvântarea de faţă e

intenţionată să combată o zicală curentă în gruparea aceasta.

Avraam era singur. Cuvintele acestea exprimă susţinerea arogantă acelora pe care babilonienii lăsase în ţară. Ei de fapt spuneau: „Dacă lui Avraam fiind singur, i s-a dat posesiunea ţării, noi, fiind mulţi, putem cu siguranţă pretinde ţara şi să punem moştenire pe moşiile exilaţilor.” Drept răspuns profetul arăta că coborâreadin Avraam urma să se dovedească fără de folos. Dumnezeu era interesat de calificări ale caracterului. Faptul că ei erau mulţi nu avea nici o influenţă în chestiune. Mulţi astăzi se încred în legătura lor cu vreo organizaţie oarecare bisericească, în loc de a căuta sfinţenia inimii, singura care îi va face în stare să stea în ziua de pe urmă. Ei îşi pun încrederea în număr şi popularitate. În ultimă instanţă, religia adevărată e o chestiune personală şi fiecare trebuie să-şi lucreze propria sa mântuire cu frică şi cu tremur. Legătura cu biserica organizată este rezultatul natural şi aşteptat al unei autentice experienţe personale. Dar numai aceasta singură nu e temei pentru nădejdea cuiva.

Ezechiel 33:25 25. Voi mâncaţi carne cu sânge. Vezi Geneza 9,4, comp. Levitic 3,17; 7,26; 17,10-14; Deuteronom 12,16. Oamenii care au fost lăsaţi în ţară nu prezentau nici o dispoziţie de a se depărta de păcatele părinţilor lor. Ieremia 42 şi 43 sunt un trist comentariu asupra rebeliunii lor împotriva poruncilor exprese ale lui Dumnezeu.

Ezechiel 33:26 26. Vă bizuiţi pe sabia voastră. Ei se bizuiau pe faptele lor de silnicie ca sprijinul lor. Asasinările erau ceva obişnuit (vezi Ieremia 49)

Ezechiel 33:27 27. Dărâmături. Trei nenorociri sunt enumerate aici: sabia (Babilonienilor sau a tâlharilor jefuitori), fiarele rele şi molimele. Compară enumerări asemănătoare în Ezechiel 5,12; 14,12-21; comp. Levitic 26,22.25.

Ezechiel 33:29 29. Eu sunt Domnul. Vezi comentariul la cap. 6,7; 30,8.

Ezechiel 33:30 30. Copiii. Versetele 30-33 se aplică la cei din exil. Numărul lor crescuse odată cu sosirea noilor captivi. Profetul i-a avertizat să nu se lase înşelaţi de respectul exterior al oamenilor.

De tine. Sau „despre tine”. Oamenii nu erau împotriva lui Ezechiel. Lor le plăcea discursul lui. Probabilcă profetul nu mai avusese până atunci o adunare atât de mare sau atât de promiţătoare. El este avertizat că oamenii erau doar ascultători, nu împlinitori ai Cuvântului (vezi Matei 7,21-27; Iacov 1,22-25).

Ezechiel 33:32 32. Un cântăreţ plăcut. Literal, „un cântec de iubiri” sau „un cântec de iubitori”. Ei se adunau ca pentrua asculta un cântăreţ de concert.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–33TM 416

1–95T 15

6, 7 TM 468; 3T 452; 7T 254; 9T 29

6–95T 687, 715

7, 8 7T 140, 8T 195

7–9AA 360; GC 460; GW 14; TM 292; 4T 403; 9T 19

8 TM 406

8, 9 GC 330; 3T 195

9 2T 54

11 COL 123; CS 224; DA 582; GC 535, 627, 642; MB 217; PK 105, 127, 326; PP 628; 2T 225, 295

13–165T 629

13–20TM 292

15 SC 44, 63; 5T 631

15, 16 CS 87, 98, 100; DA 556

17 5T 631

30–32Ed 259

31 COL 411

31, 32 MB 209

Ezechiel 34:1 1. Cuvântul Domnului. O nouă profeţie în care sunt denunţaţi păstorii necredincioşi. Dumnezeu făgăduieşte să înlăture turma Sa de la ei şi să numească în schimb pe David ca păstor al Său (v.23). Ţara va fi readusă la deplina rodnicie. Solia capitolului este asemănătoare cu aceea din Ieremia 23,1-8.

Ezechiel 34:2 2. Păstori. Ebr. ro’im, de la rădăcina ra’ah, „a păşuna”, „a hrăni”. Este folosit metaforic cu privire la cârmuitorii sau conducătorii responsabili (vezi 1Regi 22,17; Ieremia 2,8).

Se pasc pe ei înşişi. Păstorul ar trebui să facă ceea ce implică numele său. Acuzarea este probabil adresată mai ales ultimilor regi ai lui Iuda.

Ezechiel 34:3 3. Grăsimea. Ebr. cheleb. O uşoară punctare vocalică diferită în chalab dă înţelesul de „lapte”. Aceasta este exprimarea LXX şi a Vulgatei. Fiecare înţeles corespunde contextului. Cârmuitorii adunau impozite exorbitante.

Ezechiel 34:4 4. Pe cea pierdută. Vezi Ieremia 50,6; comp. Matei 18,11-14; Luca 15; compară cu parabola cu oaia pierdută (vezi comentariul la Luca 15,3-7).

Cu asuprire şi asprime. Sau „Forţă şi cruzime”. Compară cu Exod 1,13-14; Levitic 25,43.

Ezechiel 34:5 5. N-aveau păstor. Cârmuitorii sunt ocărâţi pentru dezastrul care se abătuse asupra lui Israel. Pilda lor rea făcuse ca poporul să se abată de la calea dreptăţii. Lucrul acesta nu însemnează, natural, că oamenii erau liberi de păcat. Nimeni nu poate fi constrâns să păcătuiască. Mai întâi trebuie să fie câştigat propriul său consimţământ. Prin propria sa alegere el urmează exemplul rău al altora.

Ezechiel 34:6

6. Turma Mea. Pronumele arată că Dumnezeu pretinde pe popor ca fiind al Său.

Ezechiel 34:8 8. Păstorii Mei. Ei erau cei rânduiţi peste turma lui Dumnezeu şi prin urmare răspunzători înaintea lui Dumnezeu.

Ezechiel 34:10 10. Am necaz pe păstori. Cel dintâi act al judecăţii urma să fie înlăturarea păstorilor egoişti.

Ezechiel 34:11 11. Aşa vorbeşte Domnul. Bogatele făgăduinţe ale v. 12-31 descriu ce ar fi putut să fie Israel dacă ar fi împlinit condiţiile necesare. Profeţiile acestea au fost împlinite parţial la vremea revenirii din exil. Dar din cauză că iudeii n-au izbutit să caute o adevărată experienţă spirituală, nici în timpul exilului nici după aceea, gradul de împlinire a fost extrem de limitat. Mai târziu, când Israel a lepădat pe Mesia, naţiunea a pierdut pentru totdeauna orice drept la binecuvântările făgăduite aici. Făgăduinţele acestea au fost apoi transferate în contul Bisericii Creştine şi urma să fie împlinite în principiu în legătură cu această organizaţie spirituală. Un regat local, politic nu mai urma să formeze centrul împărăţiei spirituale. Noii aderenţi urmau să fie împrăştiaţi prin toate ţările. Capitala lor nu mai urma să fie un Ierusalim pământesc; în schimb, ei urmau să nădăjduiască după unul ceresc. În aplicaţia lor spirituală, versetele acestea vor fi împlinite în cerurile noi şi pământul cel nou. Ele ar fi avut o împlinire literală după întoarcerea iudeilor din exilul babilonian, dacă ar fi împlinit condiţiile pe care Dumnezeu le pusese. (vezi p. 29-32).

Ezechiel 34:14 14. Păşune bună. Dacă condiţiile de pocăinţă şi redeşteptare spirituală ar fi fost împlinite, Domnul ar fi repus Palestina în rodnicia ei originală ca „o ţară în care curge lapte şi miere” (Exod 3,8.7; Numeri 13,27; etc.). El ar fi trimis ploaie la timp şi ar fi binecuvântat pe poporul Său în „coşniţă şi postavă” aşa cum făgăduise mai înainte că va face (Deuteronom 28,1-14). Pe vremea intrării iniţiale în Canaan împlinirea fusese împiedicată de o nereuşită a poporului de a împlini condiţiile necesare. Aici, acum, era o a doua ocazie de a moşteni aceleaşi făgăduinţe bogate. Lui Israel i se oferea un nou început. Se va dovedi acum Israel dispus de a împlini cerinţa?

Ezechiel 34:16 16. Voi păzi pe cele grase. Sau „Voi nimici pe cele grase”. Grăsimea era un simbol al prosperităţii. Prosperitatea adesea duce la uitare de Dumnezeu (Deuteronom 32,15). Păstorii necredincioşi se îngrăşaseră jefuind turma. Ei se hrăniseră pe ei în loc să hrănească turma. Acum trebuia să fie hrăniţi „cu osândă”.

Ezechiel 34:17 17. Între oaie şi oaie. Dumnezeu va judeca între diferiţi membri ai turmei. Nu toţi urmau să aibă parte de restaurarea lucrurilor – numai aceia care aveau să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, Păstorul lor (vezi Ezechiel 34,20.22; comp. Matei 25,31-46).

Ezechiel 34:18 18. Tulburaţi şi pe cealaltă. Păstorii cei falşi sunt învinuiţi de uşurătate şi irosire. Ceea ce nu foloseau, prăpădeau pentru ca nici alţii să nu se poată folosi de ele.

Ezechiel 34:23 23. Un singur păstor. Fără îndoială cu privire la numeroşii cârmuitori care trecuseră mai înainte, şi probabil şi cu referire la cele două regate ale lui Israel, care urmau să fie reunite.

Robul meu David. Comentatorii în general au luat prezicerea aceasta ca referindu-se la Mesia (Ieremia 23,5-6; Luca 1,32). Din cauză că Israel n-a acceptat vreodată condiţiile pe temeiul cărora făgăduinţele acesteaputeau să se împlinească, aplicaţia este îndreptăţită. Isus, venind în trup, şi mai târziu urmând să vină în slavă, e împlinirea pe care această prezicere urmează să o aibă acum.

Ezechiel 34:25 25. Voi îndepărta... fiarele sălbatice. La data intrării în Canaan, Dumnezeu făgăduise să instaureze

stările de linişte menţionate aici (Levitic 26,6). Lui Israel i se dădea acum prilejul de a-şi asuma încă o dată rolul de sâmbure al împărăţiei spirituale mondiale a lui Dumnezeu, şi ca atare i se făgăduiau toate avantajele trecătoare (vezi Ezechiel 34,14.26-30).

Ezechiel 34:26 26. Ploaia binecuvântată. Vezi Levitic 26,4; Psalmi 68,9; Maleahi 3,10.

Ezechiel 34:29 29. Un răsad căruia i se va duce faima. Sau „o sădire renumită”.

Ezechiel 34:31 31. Oile păşunii mele. Simbolul este de înţeles. Ce har ca Dumnezeul cerului să Se plece pentru a avea părtăşie cu oameni care, ca o turmă, au rătăcit departe de El!

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3, 4 Ed 176

4 AA 16; DA 478

4–65T 346

11, 12 7T 230

12 COL 187; 5T 80

15, 16 7T 230

16 DA 477; PP 191

18 EW 37

22 PP 191

23, 25 DA 477

25 EW 18; 1T 68

25, 26 7T 230

26 AA 9; DA 141, 142; MH 103

28 DA 477; PP 191

29–31AA 10

30, 31 7T 230

31 DA 479; GW 181

Ezechiel 35:1 1. Cuvântul Domnului. Profetului i se porunceşte să adreseze o nouă profeţie împotriva Edomului (cap.25,12-14). Pentru ce această nouă învinuire în mijlocul făgăduinţelor de reaşezare? Profetul ia notă de piedicile din calea reocupării Palestinei. Edomiţii se întinseseră în părţile de nord ale Palestinei după ce Israel fusese dus captiv. Babilonul probabil că a îngăduit lucrul acesta deoarece Edomul pare să fi stat alături de Nebucadneţar împotriva lui Israel la asedierea Ierusalimului (vezi comentariul la v. 59). Profetul prezice

deplina înlăturare a acestei piedici.

Ezechiel 35:2 2. Seir. Ebr. Se’ir, de la o rădăcină care însemnează „a fi păros”. Acesta a fost numele căpeteniei unei familii Moabite legată prin căsătorie cu Esau, din care au coborât Edomiţii (vezi comentariul la Geneza 36); elmai desemnează şi şirul de munţi de la răsărit la Araba, întinzându-se de la Marea Moartă către sud. Aici este un simbol poetic pentru Edom (vezi Geneza 36,8.9; Deuteronom. 2,1.5; 1Cronici 4,42).

Ezechiel 35:4 4. Vei ajunge o pustietate. Unii au atras atenţia la istoria ulterioară a Edomului ca o împlinire a prezicerii prezente, ca de pildă supunerea ţării de către Ioan Hyrcanul (Iosif Flavius, Antiquities xiii. 9. 1), (cca. 126 î.Hr.). Totuşi, întrucât profeţia aceasta apare în mijlocul prezicerii despre restaurarea lui Israel, noi putem susţine că ea şi-a putut avea împlinire unică în legătură cu restaurarea lui Israel (vezi comentariul la cap. 25,14).

Ezechiel 35:5 5. O ură veşnică. Ura aceasta data din timpul lui Iacov şi Esau (Geneza 27,41; comp. Geneza 25,22.23). La data Exodului, Edomul refuzase trecerea prin ţinutul lui (Numeri 20,14-21). După aşezarea în Canaan Edomiţii urmăriseră cu invidie netăinuită puterea crescândă a lui Israel. Edom se alăturase lui Amon şilui Moab pe vremea lui Iosafat (2Cronici 20,10.11; comp. Psalmi 83,1-8). Ar părea că atunci când Babilonienii au luat Ierusalimul, Edomiţii i-au ajutat, ocupând porţile şi drumurile care duceau la ţară aşa ca să împiedice scăparea fugarilor (Obadia 11-14). În ziua nenorocirii Ierusalimului, Edomiţi exclamaseră cu duşmănie: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii” (Psalmi 137,7).

Ezechiel 35:6 6. Te voi face sânge. Compară cu cele spuse de Hristos: „Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26,52).

Ezechiel 35:7 7. Cei ce se duc. Sau „Cel care trece” . Compară Zaharia 7,14; 9,8.10.

Ezechiel 35:8 8. Puhoaiele. Sau „Râurile” . Caracteristicile fizice menţionate aici descriu grafic topografia Edomului.

Ezechiel 35:9 9. Pustietăţi veşnice. Edomul, care tresăltase de bucurie în mod sălbatic pentru nimicirea rivalei sale, şi momentan având parte de superioritate aparentă faţă de Israel, se găsea, totuşi, în dezavantaj. Pentru Israel urma să fie o refacere – pentru Edom numai pustiire veşnică.

Ezechiel 35:10 10. Două neamuri. Adică Iuda şi Israel. Al doilea păcat al Edomului (comp. v. 5) era pretenţia plină de încumetare la moştenirea lui Iuda şi a lui Israel.

Măcar că Domnul era acolo. Dumnezeu rânduise posesiunile lui Israel ca moştenire deosebită a poporului Său. Chiar dacă momentan Israel era absent de pe posesiunile sale, Dumnezeu încă mai avea interesfaţă de ţară şi o păstra pentru revenirea exilaţilor. Când, mai târziu, poporul şi-a pierdut privilegiile (vezi p. 31), ei şi-au pierdut dreptul asupra ţării. Cu privire la ţară ca aparţinând lui Iehova vezi Levitic 25,23, Osea 9,3, Ioel 2,18.

Ezechiel 35:11 11. Mă voi face cunoscut. Pedepsirea Edomului urma să servească la convingerea lui Israel că Dumnezeul lor nu-i părăsise cu totul.

Ezechiel 35:12 12. Batjocurile. Sau „reproşurile”, „ocările”, „hulele”.

Ezechiel 35:15 15. Din pricina bucuriei. Aşa cum Edomul se bucurase de căderea lui Israel, tot aşa alţii urmau să se bucure de eventuala cădere a Edomului.

Edom. Sau „Idumeea” . Idumeea este numele folosit de greci şi de romani pentru aceeaşi ţară. Totuşi la momentul acesta hotarele fuseseră oarecum schimbate.

Eu sunt Domnul. Vezi comentariul la cap. 30,8.

Ezechiel 36:1 1. Prooroceşte. Tema lui Ezechiel se schimbă de la o judecată asupra lui Israel şi a popoarelor învecinate la o încurajare pentru conaţionalii săi. Mereu de la căderea lui Israel, vrăjmaşii îşi avuseseră prilejulnimerit de batjocuri şi jubilare. O astfel de stare nu urma să dăinuiască. Chiar dacă Israel fusese smerit şi acumera pedepsit pentru răzvrătirea lui, Dumnezeu încă recunoaşte pe iudei ca popor al Său. Triumful aparent al vrăjmaşilor poporului lui Dumnezeu urma să fie momentan. Deşi trântit la pământ şi neajutorat Israel urma să fie ridicat, mai plin de slavă ca oricând.

Munţi ai lui Israel. Făgăduinţele de refacere de aici ar trebui să fie comparate cu învinuirea munţilor lui Israel din cap. 6.

Ezechiel 36:2 2. Înălţimi veşnice. Ebr. bamoth ’olam, o expresie asemănătoare cu gib’oth ’olam, „dealuri veşnice”, din Geneza 49,26 şi Deuteronom 33,15. Expresia este fără îndoială sinonimă cu „munţii lui Israel”. LXX zice „pustiire veşnică”, ca şi cum în ebraică ar sta scris shimemoth’olam.

Moştenirea noastră. Compară cap. 25,3.8.15; 26,2; 35,10.

Ezechiel 36:3 3. Aţi fost de batjocură. Sau „Pe buzele celor ce vorbesc” . Compară Deuteronom 28,37; 1Regi 9,7; Psalmi 44,14.

Ezechiel 36:5 5. Focul geloziei Mele. Aceeaşi expresie este folosită în Zaharia 3,8; comp. Zaharia 1,18. Dumnezeu Îşiatribuie sentimente omeneşti ca oamenii să poată înţelege.

Edom. Vezi comentariul la cap. 35,15.

Ezechiel 36:7 7. Îmi ridic mâna. Semnul unui jurământ (vezi cap. 20,5).

Vor purta ele însele ocara. Israel avusese de purtat ocara aruncată asupra lui de către păgâni (v. 6). Acum păgânii urmau să-şi poarte ocara lor, deşi nu ca o răzbunare. Ocara lor urma să vină ca un rezultat al propriilor lor păcate. Dumnezeu nu caută la faţă. Păcatul, oriunde ar fi, îşi primeşte dreapta lui răsplătire. Israel suferise pentru păcatele sale, şi neamurile păgâne la rândul lor urmau să sufere pentru ale lor.

Ezechiel 36:8 8. Veţi da crengi. Ţara lui Israel reprezentată prin munţii ei, trebuia să se pregătească pentru reîntoarcerea exilaţilor. Iarba trebuia să încolţească pentru a fi hrană pentru animale, iar pomii câmpului să-şi aducă roadele pentru a-i hrăni pe noii locuitori. Acesta este un mijloc puternic de a reprezenta siguranţa că exilaţii urmau să se înapoieze.

Sunt aproape. Afirmaţia trebuie să fie înţeleasă relativ. Probabil mai rămâneau 50 de ani din cei 70 prezişi de Ieremia (Ieremia 25,11).

Ezechiel 36:9

9. Vă voi fi binevoitor. Dumnezeu fusese prezentat mai înainte ca împotriva lui Israel (cap. 5,8; 13,8). Schimbarea aceasta nu înseamnă o schimbare în Dumnezeu. Dumnezeu îl lovise pe Israel cu pedeapsă din cauza păcatelor lui; El urma să-Şi reverse harul dacă Israel se pocăia.

Ezechiel 36:10 10. Toată casa lui Israel. Dumnezeu plănuise reîntoarcerea şi a lui Iuda şi a lui Israel din captivitate. Din nou urma să fie un regat unit şi prosper, cu vii sădite din nou, case rezidite şi turme reînnoite. O asemenea perspectivă măreaţă era înfăţişată ca o atracţie puternică pentru Israel pentru a accepta harul oferit de Dumnezeu, şi în felul acesta să realizeze o redeşteptare spirituală. Făgăduinţele acestea erau numai pentru Israel renăscut (vezi comentariul la v. 26).

Ezechiel 36:11 11. Voi face mai mult bine. Făgăduinţele acestea de binecuvântare îmbelşugată au găsit numai o slabă împlinire la întoarcerea lui Israel din exil. Dumnezeu avea în minte mult mai mult decât s-a realizat în istoria post-exilică a lui Israel (vezi p. 26-30).

Ezechiel 36:14 14. Nu vor mai mânca oameni. Adică, ţara însăşi, nu poporul din ea (vezi Numeri 13,32). Unii au sugerat că păgânii care înconjurau Palestina, care au văzut mai întâi pe canaaniţi dezrădăcinaţi şi apoi pe israeliţi, în chip superstiţios au atribuit soarta acestor naţiuni la ceva din ţara însăşi. Ei nu au recunoscut cauzaadevărată ca fiind mâna lui Dumnezeu care călăuzeşte soarta oamenilor şi a naţiunilor. Totuşi, în epoca de aurcătre care privea profetul, oamenii urmau să locuiască netulburaţi. Un astfel de reproş nu va mai fi posibil.

Ezechiel 36:16 16. Cuvântul Domnului. Versetele 17- 38 alcătuiesc o profeţie separată, totuşi legată îndeaproape cu prima parte a capitolului. Profetul reaminteşte pe scurt istoria lui Israel pentru a arăta că restaurarea nu va avea loc din cauza vreunui merit din partea lui, ci din pricina Numelui Domnului.

Ezechiel 36:17 17. Au spurcat-o. Vezi Numeri 35,34. Cu privire la „spurcăciunea unei femei” vezi Levitic 15,19.

Ezechiel 36:20 20. Pângăreau Numele Meu cel Sfânt. Sau „Profanau Numele Meu cel Sfânt”. Purtarea şi mizeriile însoţitoare ale israeliţilor dezonorau pe Iehova înaintea păgânilor, care în mod normal deduceau că dacă acesta era tot ce Dumnezeul lui Israel putea face pentru închinătorii Săi, El nu era mai bun decât proprii lor dumnezei. Păgânii priveau pe Iehova doar ca Dumnezeul naţional al Israeliţilor (vezi Numeri 14,16; Ieremia 14,9).

Ezechiel 36:21 21. Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu Celui Sfânt – Adică, El va acţiona pentru onoarea Numelui Său. El va aduce înapoi pe poporul Său, nu datorită lor, ci pentru Numele Său.

Ezechiel 36:22 22. Nu din pricina voastră. Din pricina propriului Său Nume urma Iehova să restaureze poporul Său.

Poporul nu trebuia în nici un caz să se creadă oameni favorizaţi de Cer. Dumnezeu alesese naţiunea aceasta pentru a fi mijlocul de aducere la îndeplinire a scopului Său pentru mântuirea întregii lumi (vezi p. 26-30). Cu creşterea privilegiilor a venit şi creşterea răspunderilor.

Ezechiel 36:23 23. Sub ochii lor. Diferite manuscrise ebraice şi siriace zic „înaintea ochilor voştri”. Oricare din exprimări dă un bun înţeles. Exprimarea „voştri” dă la iveală adevărul important că urma să fie necesar ca maiîntâi Dumnezeu să fie sfinţit înaintea poporului însuşi prin pocăinţă şi reformă, ca de abia după aceea El să poată fi sfinţit înaintea ochilor păgânilor. Numele Lui fusese „pângărit printre neamuri” prin viaţa nedemnă a celor numiţi popor al Său. Restaurarea lui Israel urma să îndreptăţească Numele Lui printre păgâni. La vremea aceea urma să fie clar demonstrat că Iehova nu este ca slabii dumnezei ai păgânilor, ci că El este

atotputernic (vezi Deuteronom 28,58; Maleahi 1,11).

Ezechiel 36:25 25. Vă voi stropi cu apă curată. Ilustraţia este fără îndoială luată din diferitele purificări stipulate în legea ceremonială (vezi Numeri 8,7; 19,9; 17,18), în care era folosită apa.

Ezechiel 36:26 26. O inimă nouă. Versetul acesta scoate la iveală povara centrală a învăţăturii lui Ezechiel. Făgăduinţele de restaurare erau condiţionate de reînnoirea spirituală şi morală a poporului. Totdeauna începând de la Sinai Dumnezeu căutase să introducă principiile noului legământ, dar poporul refuzase să le primească (vezi comentariul la cap. 16,60). Ei nu au înţeles că fără de har dumnezeiesc şi o schimbare a inimiinu puteau să dea ascultarea necesară. A fost povara neîntreruptă a profeţilor aceea de a conduce poporul la această experienţă mai înaltă. În textul acesta Ezechiel stăruie călduros pe lângă captivi, arătându-le singura temelie pentru succes viitor. Vor fi ei dispuşi, în cele din urmă, să renunţe la îndreptăţirea lor de sine şi să primească măreţele prevederi ale noului legământ?

Vor înceta ei zadarnicele lor strădanii de a-şi stabili propria lor dreptate şi vor accepta ei dreptatea lui Dumnezeu? Oferta le aparţinea. Istoria raportează că ei au desconsiderat-o şi au devenit chiar şi mai bogaţi (vezi p. 32, 33).

Este o mare primejdie ca, în propria noastră eră a iluminării, oamenii să aleagă să trăiască sub condiţiilevechiului legământ. Ei îşi dau seama că ascultarea este o condiţie necesară, dar strădaniile lor pornesc din inimi nesfinţite. Ei încearcă imposibilul. Ei ajung în descurajare. Ei strigă: „O, nenorocitul, de mine!” (Romani7,24). Dacă în momentul disperării ei l-ar fi găsit pe Isus, atunci ceea ce era cu neputinţă Legii, El i-ar fi făcut în stare să facă (Romani 8,3). Prin locuirea înăuntru a lui Hristos „porunca Legii era împlinită în ei” (Romani 8,4).

Ezechiel 36:27 27. Să urmaţi. Vezi comentariul la cap.11,20

Ezechiel 36:28 28. Veţi fi poporul Meu. Făgăduinţa aceasta era condiţionată de realizarea curăţeniei spirituale descrisemai sus. Dacă redeşteptarea necesară ar fi fost efectuată, locuirea lor în ţară ar fi fost permanentă. Ierusalimular fi rămas în picioare pentru totdeauna. Din el ar fi zburat porumbelul păcii pentru a aduce lumea întreagă sub influenţa adevăratei religii (vezi DA 577; GC 19). Cuvintele: „Voi veţi fi poporul Meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru” (vezi Ezechiel 11,20; comp. Ieremia 7,23; 11,4; 30,22), descriu raportul de legământ în care Iehova stătea faţă de Israel. Acest legământ cuprindea mai mult decât independenţă şi prosperitate. El cuprindea întregul plan pentru a face din Israel sâmburele spiritual al unui program mondial misionar. Înlăturarea legământului (vezi Matei 21,43) a avut ca rezultat înlăturarea acestui privilegiu spiritual. Ea nu cuprindea în sine în chip necesar faptul că Iudeii niciodată nu vor stabili un stat politic independent; prezentul stat Israel nu e în nici un caz o împlinire a acestor vechi preziceri. Şi nici orice întoarcere în masă a Iudeilor în698 în Palestina nu urma să fie o împlinire a acestor preziceri. Isus a arătat în chip pozitiv (vezi Matei 21,43) că făgăduinţa legământului a fost dată acum unui alt „neam” şi anume Bisericii Creştine. Prin organizaţia aceasta Dumnezeu acum lucrează să evanghelizeze lumea. (vezi Romani 2,28.29; Galateni 3,29; vezi p. 33-36).

Ezechiel 36:29 29. De toate necurăţiile. Har dumnezeiesc a făgăduit pentru a preveni căderea înapoi în vechile căi. O astfel de experienţă necesită o zilnică înviere a consacrării, o primire zilnică de noi provizii de putere spiritualăşi menţinerea unei dăinuitoare vegheri contra inamicului.

Ezechiel 36:30 30. Voi înmulţi rodul. Aceste binecuvântări temporale ar fi putut să fie ale lui Israel la data întrării în Canaan (Deuteronom 28,3-6). Păcatul a adus secetă şi foamete. Făgăduinţele acestea nu se aplică atât de direct sau atât de literal la Creştinii de astăzi. Mai înainte Dumnezeu lucra cu o naţiune, geografic izolată. Prosperitatea naţiunii trebuia să fie o pildă intuitivă pentru alte naţiuni. Astăzi Creştinii sunt răspândiţi în toate

ţările şi împart nenorocirile care vin peste ţările respective. Totuşi, Dumnezeu nu uită pe poporul Său în timp de nenorocire. El intervine adesea pentru a da ocrotire şi binecuvântare.

Ezechiel 36:31 31. Scârbă de noi înşine. Vezi comentariul la cap. 20,34.

Când porţile cerului se deschid larg pentru a-i lăsa să treacă pe cei care au ţinut adevărul, din nou va fi un simţământ de nevrednicie. Când cei răscumpăraţi primesc răsplătirile care întrec închipuirea omenească, ei îşi aruncă coroanele la picioarele Răscumpărătorului lor şi-I dau Lui toată cinstea (vezi EW 289).

Ezechiel 36:32 32. Nu le fac din pricina voastră. Vezi comentariul la v. 22.

Ezechiel 36:35 35. Ca o grădină a Edenului. Palestina urma să fie aşa de binecuvântată încât să semene în măreţie şi rodnicie cu Grădina Edenului şi făgăduinţa aceasta era condiţionată de credincioşia şi ascultarea poporului. Eşecul lui Israel a împiedicat împlinirea ei. Totuşi, nici un eşec din partea omului nu poate zădărnici planul veşnic a lui Dumnezeu „Israelului spiritual i-au fost date privilegiile acordate poporului lui Dumnezeu la data eliberării din Babilon” (PR 714). Cei răscumpăraţi urmează să locuiască în curând pe „un pământ nou” (Apocalips 21,1) care va fi ca Grădina edenului în frumuseţe şi rodnicie.

Ezechiel 36:36 36. Neamurile care vor rămâne. Ezechiel descrie lucrurile aşa cum ar fi putut fi. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin restaurarea lui Israel să se ofere lumii o demonstraţie a bunătăţii şi îndurării adevăratului Dumnezeu, aşa încât naţiunile să poată fi atrase către noua economie spirituală şi să li se acorde prilejul de a deveni o parte din ea.

Din nefericire, Iudeii care s-au întors din exil au creat o impresie cu totul opusă. Alte naţiuni, în loc de a fi atrase, au fost făcute să hulească pe Dumnezeul pe care aceşti oameni recalcitranţi pretindeau că-L servesc. (vezi p. 31, 32).

Astăzi tabloul este oarecum schimbat. În loc de a avea o naţiune izolată pentru expoziţie spre a demonstra avantajul planului Său, Dumnezeu cheamă creştini individuali care să facă viaţa lor atât de atrăgătoare încât alţii să fie mânaţi să caute pe Dumnezeul pe care aceşti creştini îl adoră.

Ezechiel 36:37 37. Mă voi lăsa înduplecat. Mai înainte Dumnezeu refuzase să asculte (vezi cap. 14,3.4; 20,3). Dar trebuia să vină timpul când „casa lui Israel”, mustrată în trup şi spirit, să-şi dea seama de dependenţa de Dumnezeu şi să vină la el pentru sfat şi călăuzire fără de care urma să fie cu neputinţă pentru ei să-şi dea seama de înalta menire care-i aştepta. (vezi p. 26-30).

Ezechiel 36:38 38. Turmele care sunt aduse la Ierusalim. Numeroasa populaţie profetizată pentru Palestina e comparată cu marile turme de animale de jertfă adunate la Ierusalim la marile sărbători anuale.

Vor şti. Pentru comentariu la acest refren al cărţii lui Ezechiel care apare de repetate ori, vezi comentariul la cap. 4,7 notaţi că el apare de patru ori în cap. 36 (v. 11, 23, 26, 38).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

25 COL 158

25, 26 MYP 71

26 CT 452; DA 407; Ev 290; FE 264; ML 24, 261; MM 40; SC 53; TM 328, 369; 7T 189; 9T 15226, 27 DA 174; MB 20

31 COL 161

Ezechiel 37:1 1. Mâna Domnului. Capitolul 37 constă din două părţi: viziunea cu oasele uscate şi (v.15-28) un act simbolic prezicând unirea viitoare a lui Israel şi Iuda. Viziunea cu oasele uscate era menită să ilustreze cum Israel, împrăştiat şi aparenţă fără nădejde, urma să fie reînsufleţit şi restaurat.

Se poate ridica întrebarea: În ce măsură profeţia aceasta se ocupă de învierea viitoare ? Mulţi nu ştim că o astfel de aplicaţie nu era de fel în mintea profetului şi că simbolul este pe deplin explicat de o restaurat a vieţii naţionale a poporului. Felul cel mai natural de a aplica profeţia este în înţelesul planului lui Dumnezeu de redeşteptare a statului Iudaic. Aceasta avea să fie urmată în cele din urmă de o înviere literală, când patriarhii, împreună cu toţi sfinţii lui Dumnezeu, aveau să fie înviaţi pentru a participa la noua împărăţie. Nu este necesar de a exclude cu totul acest eveniment din simbolism. Întregul simbolism este menit să descrie felul în care evenimentele ar fi evoluat în perioada aceea şi după aceea, dacă iudeii ar fi conlucrat cu Dumnezeu pentru aducerea la înfăptuire a planului Lui pentru ei. Dar necredinţa şi neascultarea au zădărnicit planul dumnezeiesc. Scriitorii Noului Testament trebuie să fie consultaţi cu privire la felul cum aceste evenimente, care ar fi trebuit să aibă o împlinire literală în perioada de după exil, vor fi realizate în Era Creştină cu Israelul spiritual (vezi p. 35,36).

Vale. Ebr. biqa’ah, cuvânt tradus „câmpie” în cap. 3,22 . Poate că se referă la acelaşi lucru.

Ezechiel 37:2 2. Uscate de tot. Indicând că trecuse multă vreme de când fusese viaţă în ele şi poate scoţând în evidenţă lipsa de nădejde de înviere.

Ezechiel 37:3 3. Vor putea oare oasele acestea să învieze? Sau „să trăiască” . Întrebarea pare să întărească ideea improbabilităţii, dacă nu a imposibilităţii, cel puţin din punct de vedere omenesc.

Tu ştii. Compară cu Apocalips 7,14

Ezechiel 37:4 4. Ascultaţi Cuvântul Domnului. Figurat oasele uscate sunt prezentate ca în stare să simtă.

Ezechiel 37:5 5. Duh. Sau „Suflare” Ebr. ruach, tradus „vânt” în versetul 9 şi „spirit” în v. 14 . Ruach simbolizează energia divină care animă făpturile vii. Când Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în nările omului (Geneza 2,7),Dumnezeu nu numai că a oferit oxigenul care a umplut plămânii lui Adam, dar a transmis viaţă, aşa că ceea cefusese un ţesut neînsufleţit a devenit un ţesut viu.

Ezechiel 37:6 6. Voi pune un duh în voi. Sau „Suflare” . Procesul de reanimare corespunde celor doi paşi prin care omul a fost creat la început (Geneza 2,7).

Ezechiel 37:9 9. Peste morţii aceştia. Oasele erau împărţite prin întreaga vale ca ale unor ucişi după o luptă.

Ezechiel 37:11 11. Toată casa lui Israel. Duhul Sfânt interpretează acum viziunea simbolică. Intenţia iniţială era fără îndoială aceea de a descrie restaurarea naţiunii, sau a „casei lui Israel”, a cărei stare pe atunci era corespunzător simbolizată prin aceste oase uscate.

Suntem pierduţi. Ebraica poate fi tradusă: „În ce ne priveşte, suntem tăiaţi”. De unde traducerea RSV: „suntem cu totul tăiaţi”.

Ezechiel 37:12 12. Voi deschide mormintele. În v. 2, oasele au fost prezentate ca aflându-se „în mijlocul unei văi”. Aici se spune despre ele că ar fi în mormintele lor. Noua ilustraţie ar putea atrage atenţia către făgăduinţa de atrezi la viaţă pe cei care au mers în mormintele lor în nădejdea împărăţiei lui Dumnezeu.

Nu există nici un motiv aparent pentru care perspectiva aceasta măreaţă să fie reţinută de la cei cu inima pioasă din Israel. Un astfel de eveniment urma să marcheze împlinirea culminantă a întregii restaurări. Pe de altă parte, profeţia aceasta nu trebuia să fie luată ca fiind în primul rând o precizare a învierii finale de lasfârşitul erei creştine. Planul iniţial a lui Dumnezeu cu privire la o restaurare, care să culmineze cu o înviere, n-a fost realizat de Israelul literal. Ceea ce Dumnezeu ar fi voit să împlinească cu naţiunea Israel va fi înfăptuitprin biserica creştină. Împrejurările fiind schimbate în felul acesta, anumite aspecte ale profeţiei sunt şi ele schimbate. Scriitorii Noului Testament au rolul de a ne informa cum profeţiile acestea, care ar fi trebuit să aibă o împlinire mai timpurie, îşi vor avea în cele din urmă aplicarea. (vezi p. 35-38). Aceşti scriitori descriu clar momentul şi împrejurările învierii finale (Ioan 5,28.29; 1Tesaloniceni 4,16.17; Apocalips 20,1-5; etc.).

Ezechiel 37:16 16. O bucată de lemn. Sau „Un toiag” [KVJ]. Profeţia din v. 15-28 este nedatată, dar a fost probabil dată la scurt timp după viziunea din v. 1-14. Cele două au o strânsă legătură între ele. Naţiunile despărţite ale lui Israel urmau să fie reunite şi plasate sub domnia binefăcătoare a lui David.

Ezechiel 37:21 21. Îi voi strânge. Refacerea lui Israel după captivitatea în mijlocul păgânilor era pasul cel dintâi către împlinirea făgăduinţei divine. Rămăşiţa aceasta avea să constea din aceia care înţeleseseră ceva din disciplina Exilului şi deveniseră spiritual curaţi. Întrucât redeşteptarea premergătoare nu a fost deloc realizată, nici înainte nici după întoarcerea sub Zorobabel, împlinirea acestor făgăduinţe a fost împiedicată. Dumnezeu a făcut pentru Israel tot ceea ce neascultarea lor încăpăţânată îi îngăduia să facă, dar ei au rămas răzvrătiţi. De aceea, cândva El îi va lepăda cu totul. Desfăşurarea de aici şi din versetele următoare ale făgăduinţei divine corespunde tabloului aşa cum ar fi fost el dacă planurile lui Dumnezeu s-ar fi realizat (vezi p. 34).

Ezechiel 37:22 22. Un singur împărat. În v. 24 el este descris ca fiind „robul Meu David”.

Totuşi, întrucât aceste planuri nu au putut fi realizate aşa cum erau ele intenţionate original, Mesia este prezentat în Noul Testament ca Acela care stă pe tronul lui David (Luca 1,32).

Ezechiel 37:25 25. În veci. Se conferă un accent puternic permanenţei noului stat. Aici ocuparea ţării şi împărăţia lui David se spune că sunt „în veci”. Potrivit cu v. 26-28 sanctuarul urmează să fie „în mijlocul lor pentru totdeauna” iar legământul păcii urmează să fie „un legământ veşnic”.

Cu aceste exprimări ar trebui să fie comparate următoarele afirmaţii cu privire la intenţia lui Dumnezeu:„Deci Israel ar fi rămas credincios lui Dumnezeu, această clădire măreaţă (Templul lui Solomon) ar fi rămas pururea în picioare, un semn perpetuu al favorului deosebit al lui Dumnezeu faţă de poporul Său ales”. (PK 46). „Dacă Israel ca naţiune ar fi păstrat supunerea sa faţă de Cer, Ierusalimul ar fi stat pururea în picioare, alesul lui Dumnezeu” (GC 19). Ezechiel descrie situaţia aşa cum ar fi putut ea să fie (vezi Luca 19,42).

Ezechiel 37:26 26. Îi voi înmulţi. Aceasta ar fi rezultat din creşterea naturală a populaţiei şi din cei adăugaţi datorită unor activităţi misionare sârguincioase.

Ezechiel 38:1 1. Cuvântul Domnului. Capitolele 38, 39 constituie o profeţie continuă. Întregul pasaj a constituit subiectul multor speculaţii. Multe interpretări au fost propuse din timp în timp. Pentru a le evalua bine este necesar să ne familiarizăm cu scopurile, metodele şi orizontul profeţiei.

Problema este să găsim un mijloc de a face diferenţa corespunzătoare între ceea ce are o aplicaţie

locală, imediată şi ceea ce are o aplicaţie mai îndepărtată, poate în era creştină sau la sfârşitul timpului. Cercetătorii biblici care aplică anumite profeţii ale Vechiului Testament la era Creştină notează adesea că aceste profeţii au răspândite prin ele referiri la o aplicaţie evident locală şi imediată. Ei au căutat să explice această aparentă contopire a celor imediate cu cele viitoare pe temeiul premisei că profetul, în timp ce dădea o solie oamenilor din timpul său, ocazional făceau incursiuni profetice şi proiecta profeţiile sale în viitorul depărtat. Deşi premisa aceasta pare să ofere o soluţie parţială a problemei, nu oferă criterii pentru diferenţierecorespunzătoare între ceea ce este imediat şi ceea ce este viitor depărtat.

Răspunsul la această problemă de diferenţiere se află în formularea unui principiu, a cărui metodă este expusă în Biblia însăşi şi sprijinită mai departe de Spiritul profeţiei. Se va vedea că acest principiu oferă o metodă sigură de deosebire între ceea ce Duhul Sfânt, în inspiraţie, intenţiona să fie de importanţă şi ceea ce are de asemenea o aplicaţie mai depărtată. Principiul poate fi expus după cum urmează:

Profeţiile cu privire la o slavă viitoare a lui Israel şi a Ierusalimului erau în primul rând legate de condiţia ascultării (vezi Ieremia 18,7-10; PK 704). Ele ar fi ajuns să aibă o împlinire literală în secolele următoare dacă Israel ar fi acceptat pe deplin scopurile lui Dumnezeu cu privire la el. Eşecul lui Israel a făcut cu neputinţă împlinirea acestor profeţii în intenţia lor originală. Totuşi aceasta nu implică în mod necesar că aceste profeţii nu mai au o semnificaţie de aici înainte. Pavel oferă răspunsul în aceste cuvinte: ”Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi care se coboară din Israel, sunt Israel” (Romani 9,6). De unde, aceste făgăduinţe se aplică într-o anumită măsură la Israelul spiritual. Dar în ce măsură? Aceasta trebuie să fie lăsată pe seama inspiraţiei să determine. În felul acesta avem, în Noul Testament şi în scrierile Spiritului profeţiei, numeroase citate din scriitorii Vechiului Testament arătând cum aceste preziceri străvechi, care ar fi trebuit să ajungă să se împlinească în chip măreţ cu sămânţa literală, vor fiîn cele din urmă împlinite în sămânţa spirituală.

Se vede însă imediat că nu toate amănuntele profeţiei şi-ar fi putut găsi împlinirea precisă, în condiţiile şi în mediul acum atât de diferit. De fapt, este o regulă sigură a exegezei de a face numai acele aplicaţii care sunt specificate de revelaţia ulterioară, ca şi de a nota limitările pe care ea le impune. Ceea ce depăşeşte limitele acestea în cel mai bun caz este pură speculaţie, şi astfel niciodată nu ar trebui să fie temelia pentru o dogmă sau premisa pe care să se înalţe o întreagă structură teologică.

Forma distinct locală în care au fost turnate aceste profeţii străvechi este explicată pe temeiul că Dumnezeu intenţiona original ca aceste preziceri să fie împlinite în tiparul indicat. Mai departe, ceea ce a fost desemnat ca incursiuni în viitorul depărtat în cea mai mare parte detaşat de discuţia generală, este văzut de asemenea ca fiind prezentat în cadrul scopurilor mai timpurii ale lui Dumnezeu. Totuşi, aceste scopuri mai timpurii fiind nerealizate, scriitori inspiraţi de mai târziu dau la iveală desfăşurarea acestor preziceri în cadrul Bisericii Creştine (vezi p. 25-38).

În lumina acestui principiu se poate observa că cap. 38; 39 din Ezechiel ar fi urmat să ajungă la o împlinire literală după ce Iudeii se vor fi întors din exil dacă ar fi acceptat condiţiile oferite de profeţi. Deoarece ei au refuzat în chip stăruitor, starea de prosperitate zugrăvită aici nu s-a împlinit deloc. În consecinţă, unirea naţiunilor păgâne nu putea să vină asupra unui popor locuind în prosperitatea indicată.

Va avea profeţia o implicare în viitor? Pe temeiul principiului enunţat aici, o astfel de aplicaţie poate fi stabilită cu certitudine numai printr-o revelaţie ulterioară. Nu există decât o singură referire directă a Noului Testament la imaginile acestei profeţii, aceea din Apocalips 20,8. Aici Ioan ne spune cum profeţia aceasta, care în anumite condiţii, ar fi fost împlinită literal la o dată mai timpurie, va avea o măsură de împlinire în lupta finală împotriva lui Dumnezeu din partea vastelor oştiri ale celor nelegiuiţi, numite „Gog şi Magog”. Spiritul profeţiei nu dă o interpretare directă a acestui capitol. Indirect, natural, se poate vedea o paralelă întrelupta aceasta şi lupta finală împotriva Israelului lui Dumnezeu când „naţiune se va uni cu naţiune pentru a facelegea lui Dumnezeu fără de efect”. (5T 524) şi nelegiuiţii se unesc pe deplin „cu Satana în acest război împotriva lui Dumnezeu” (GC 656). „Aşa cum el (Satana) a influenţat popoarele păgâne pentru a nimici pe Israel, tot aşa în viitorul apropiat el va agita puterile nelegiuite ale pământului pentru a nimici pe poporul lui Dumnezeu” (9T 231; comp. TM 465). Această luptă de veacuri se va sfârşi în cele din urmă prin nimicirea lui Satana şi a oştirilor lui (denumite Gog şi Magog, Apocalips 20,8) la sfârşitul mileniului. Dar la data aceasta conflictul a ajuns la proporţii mondiale, şi nu poate fi restrâns la o sferă atât de îngustă cum este arătat în

Ezechiel 38;39, când consta dintr-o luptă militară împotriva unui stat iudaic restaurat (vezi 6T 18, 19, 395).

Orice interpretare care trece dincolo de hotarele interpretării Noului Testament şi ale Spiritului profeţiei este lipsită de un: „Aşa zice Domnul”. Nu trebuie să se susţină, natural, că nu poate fi plus de cunoştinţă fără o nouă revelaţie. Dar un lucru poate fi sigur, că fără confirmarea specifică a inspiraţiei există omare probabilitate de eroare în orice interpretare de felul acesta, îndeosebi cu privire la profeţia neîmplinită, aşa cum se vede din întreaga istorie a interpretării profeţiei.

Ezechiel 38:2 2. Gog. Acesta este numele ales de Ezechiel pentru a-l desemna pe conducătorul oştirilor păgâne care urma să atace statul iudaic restaurat după reîntoarcerea exilaţilor (vezi v. 14-16). Eforturi pentru a-l identificacu o personalitate istorică până aici s-au dovedit neroditoare. Rădăcina de la care derivă numele este necunoscută. Cuvântul apare de 13 ori în Scripturi, dar nici una din referinţe nu revarsă lumină asupra semnificaţiei lui. Gog apare în 1Cronici 5,4 ca nume al unuia din fiii lui Ioel din tribul lui Ruben. În Apocalips 20,8 el este folosit în legătură cu Magog, pentru a simboliza naţiunile nelegiuiţilor, pe care Satana le adună după mileniu pentru a ataca pe Hristos şi pentru a pune mâna pe Noul Ierusalim. Cele 11 apariţii din Ezechiel (cap. 38,2.3.14.16.18; 39,1.11.15) îl desemnează pe conducătorul vastei coaliţii de naţiuni păgâne. Gog este de asemenea exprimarea versiunii Samaritene şi LXX pentru Agag din Numeri 24,7. O formă compusă, Hamon-gog, „mulţimea lui Gog”, este folosită în Ezechiel 39,11.15, nume care este aplicat văii în care urmau să fie îngropate mulţimile lui Gog. Toate aceste referiri biblice nu revarsă lumină asupra identităţii lui Gog, şi singura indicaţie cu privire la originea lui se află în cap. 38,15, unde se face afirmarea: „Vei veni din fundul miazănoaptei”.

În izvoarele profane, contemporane cu Ezechiel sau mai timpurii, nu se găseşte nici un personaj cu numele de Gog. Au fost găsite mai multe nume care seamănă cu el. Unul din ele este acela al lui Gyges, rege al Lydiei (c. 660 î.Hr., vezi Vol. II, p. 66; vezi comentariul la 1Cronici 1,5). Din cauza uşoarei asemănări dintre Gyges şi Gog, unii comentatori au încercat să facă egali pe cei doi. O examinare a dovezii istorice aratăcă Gyges nu era un rege de un deosebit geniu militar. În rapoartele lăsate de Asurbanipal, Gyges este numit Guggu. Se povesteşte cum Guggu a trimis ambasadori la Asurbanipal pentru ajutor împotriva Cimerienilor. Asurbanipal afirmă că cu ajutorul zeilor asirieni, Aşur şi Iştar, Guggu a fost în stare să biruiască pe vrăjmaşii săi. Totuşi, mai târziu, într-un război între Asiria şi Egipt, trădătorul Guggu s-a unit cu Egiptul. Guggu a fost mai târziu răsplătit pentru perfidia lui când Cimerienii au cotropit ţara lui şi l-au ucis. Aceasta este istoria lui Guggu. Dar nu există nici un fel de dovadă care să probeze că Gog este forma ebraică a lui Guggu. Asemănarea de sunete pare să formeze singura legătură, iar o astfel de dovadă este lipsită de valoare neînsoţită de o altă probă care să o confirme.

O altă sugestie leagă pe Gog cu ţara barbară Gagaia, care e menţionată în tăbliţele Tell el-Amarna (veziVol. I, p. 105, 106). Totuşi, Gagaia este o ţară şi nu o persoană, aşa cum pare să fie acest Gog din Ezechiel.

De fapt nu este necesar să găsim un Gog în rapoartele istorice. Gog este cel mai probabil un nume idealprin care Ezechiel descrie pe conducătorul hoardelor păgâne care dau un asalt final contra lui Israel după restaurarea lor, şi într-un timp când ei se bucură de prosperitatea făgăduită de Dumnezeu pe temeiul sau condiţia ascultării lor.

Din ţara lui Magog. Magog din Ezechiel era patria lui Gog, şi ca şi în cazul lui „Gog” sensul numelui e neclar. Titlul probabil a fost compus de Ezechiel însuşi, punând prefixul ma la numele gog. „Magog” apare decinci ori în Scripturi. E folosit de două ori în Ezechiel (aici şi în cap. 39,6), ca ţară a lui Gog; odată în Apocalips 20,8, pentru naţiunile celor nelegiuiţi; şi în Geneza 10,2 şi Cronici 1,5 pentru unul din fiii lui Iafet. Unii, după ce îl identificaseră pe Gog ca fiind Gyges, regele Lydiei, sugerează că Magog trebuie în mod necesar să fie Lydia. Nu există, totuşi, nici o dovadă istorică în sensul acesta. Un trib barbar numit Magog este menţionat într-o scrisoare a unui rege babilonian (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Aceste două nume, Gog şi Magog, au fost obiectul multor speculaţii. Tradiţia timpurie iudaică identifica pe Magog cu Sciţii (Josephus, Antiquities i. 6. 1). Acelaşi lucru este sugerat şi de Gesenius (vezi lexiconul lui ebraic).

Totuşi, această identificare a lui Magog cu Sciţii încă se bazează numai pe o presupunere. Ca şi Gog, numele este probabil idealist, prea apropiata identitate fiind probabil evitată intenţionat, aşa cum se întâmplă adesea în profeţia predictivă, ca nu cumva o astfel de identificare în profeţie să dăuneze împlinirii ei.

Alte interpretări fanteziste l-au identificat pe Magog cu diferite naţiuni sau cu persoane individuale. S-ar putea colecta o mare bibliotecă cu legende privitoare la Gog şi Magog. În multe din ele istorisirea se ocupă cu un zid care să stea în drum lui Gog şi lui Magog.

Zidul acesta a fost situat în multe ţări, de la Grecia la China, depinzând de naţionalitatea legendei. Dărâmarea zidului pregătea calea pentru ca forţele distrugătoare ale lui Gog şi Magog să-şi facă lucrul lor. În unele legende, evenimentele acestea erau în legătură cu arătarea lui Antichrist, dată la care Gog şi Magog (popoarele sălbatice de la nord de Munţii Caucaz), mai înainte închişi dincolo de porţi de Alexandru cel Mare,urma să fie slobozite (vezi L. E. Froom, Prophetic Faith of Our Father, Vol. I, p. 535, 583, 584, 662).

Domnul Roşului. Sau „Voivodul cel mare” . Ebr. nési’rásh. Nési înseamnă voievod, principe. Rásh poate să însemne „cel mare”, „şef”, „principal”, ca aici. Totuşi LXX îl redă ca un nume propriu Ras, aşa cum face de altfel şi RV prin traducerea ei „Roş”. RSV urmează pe KJV. Orice traducere am adopta, sensul general al profeţiei rămâne neschimbat. Dacă rásh este luat să reprezinte o naţiune, încă rămâne problema identificării poporului sau a teritoriului lor.

Totuşi acurateţea traducerii ebraicului ráshca nume propriu „Roş” este sub semnul întrebării. Cuvântul este foarte obişnuit în ebraică, apărând de mai bine de 600 de ori în Vechiul Testament. Sensul lui fundamental este „cap”, iar în KJV nu este nicăieri tradus ca nume propriu decât în Geneza 46,21, unde este numele dat unuia din fiii lui Beniamin. Natural, există posibilitatea ca un cuvânt care apare de mai bine de 600de ori cu ideea fundamentală de „cap” să devină într-unul sau două cazuri un nume propriu. Poate cea mai puternică dovadă pretinsă în sprijinul traducerii „Roş” e mărturia LXX. LXX a fost tradusă în secolele al III-lea şi al II-lea î.Hr., şi din oarecare motive traducătorii au adoptat exprimarea Ras. Nu putem spune dacă pe vremea lor ei cunoşteau ceva despre vreo ţară numită Ras.

Există un considerent de ordin sintactic care tinde să favorizeze un nume propriu aici. Dacă cuvântul rásh este folosit ca adjectiv, în mod normal s-ar aştepta să aibă un articol, întrucât l-ar determina pe „nési” care în ebraică este definit datorită faptului că e în situaţia construită cu un nume propriu, în cazul acesta „Meşec”. Exemple de astfel de construcţii, unde adjectivul care determină substantivul în situaţia construită este marcat prin ataşarea unui articol, sunt Ieremia 13,9; „mândria peste măsură de mare a Ierusalimului”, Ezra 7,9: „mâna bună a Dumnezeului său”. Adjectivul se găseşte în Ezechiel 38,2 fără de articol, oferind un pretext pentru a-l traduce ca nume propriu, întrucât numele proprii nu primesc articol. Dar dovada nu e nicidecum concludentă. Uneori un astfel de articol este el însuşi pus în situaţia construită, şi prin urmare e fărăde articol în Ebraică (vezi, de pildă, 2Samuel 23,1; 2Cronici 36,10). O excepţie vrednică de notat la regula de mai înainte se găseşte şi la 1Cronici 27,5, unde apare expresia hakkohen rásh, „mare preot”. Acolo „preot” are articolul şi adjectivul „mare” [„principal” KJV] este nearticulat. Totuşi, lucrul acesta este considerat de redactorii textului ebraic ca o eroare, articolul, în mod normal aparţinând adjectivului.

Un studiu al surselor profane pentru căutarea unei ţări cu numele „Roş” nu ofer foarte multe. Diferite nume cu un sunet asemănător cu „Roş” apar în inscripţii asiriene, dar nu avem nici o certitudine că vreunul dintre ele este identic cu „Roş”.

Din secolul al X-lea până în timpul de faţă s-au făcut încercări de diferiţi exegeţi de a identifica pe „Roş” cu „Rusia”. După Gesenius, scriitorii bizantini din secolul al X-lea identificau pe „Roş” sub numele de hoi Rhas, un popor care locuia în părţile de la miazănoapte de Taurus, care, susţine el, erau „fără îndoială Ruşii” (vezi lexiconul lui ebraic). El mai menţionează un scriitor arab al aceleiaşi perioade, Ibn Fosslan, care vorbeşte despre aceşti oameni ca locuind pa râul Rha (Volga).

Totuşi, dovezile istorice arată că termenul „Rusia” nu vine de la „Roş”. Printre Slavii cari au trăit în ceea ce e acum Rusia erau grupuri de Vikingi numiţi Verangiani, cari au migrat din Suedia răsăriteană. Deşi sunt diferite păreri cu privire la rolul Verangianilor, predomină concepţia ştiinţifică cum că aceşti conducători,negustori războinici şi militari, numiţi cu numele de „Ruşi”, au dat numele lor teritoriului. Tradiţia rusă zice că

Rurik, un Varangian, a luat titlul de Principe de Novgorod (cel mai de seamă târg din Rusia de Nord din vremea aceea), cam pe la anul 862 d.Hr., şi că descendenţii lui direcţi au domnit peste Rusia până la moartea lui Feodor (Theodore), ultimul domnitor din dinastia Rurik, în 1598. După un număr de ani de frământări, când diferiţi pretendenţi au domnit prin forţă, a fost ales un nou ţar, Mihael Romanoff, a cărui dinastie a dăinuit până la revoluţia din 1917 (vezi J. B. Bury, A history of the Eastern Roman Empire, 1912, p. 412; Bernard Pares, A History of Russia, 1944; Encyclopaedia Britannica [ed. 1945], art. „Russia”).

Astfel se poate vedea că orice asemănare de sunet dintre „Rosh” şi „Rusia” este pur şi simplu întâmplătoare. Nu par să existe dovezi că numele a fost aplicat acestei ţări până prin secolul al X-lea d.Hr.

Meşec. Numele acesta apare de nouă ori în Scripturi. În Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5 Meşec este notat în listă ca unul din fiii lui Iafet. În 1Cronici 1,17 o probabilă eroare de transcriere trece pe Meşec drept unul din fiii lui Sem, dar fără îndoială era intenţionat „Maş”, în armonie cu Geneza 10,23. Celelalte şase locuri se referă la Meşec ca naţiune. Trei din acestea sunt în Ezechiel 38,39; două sunt în cap. 27,13; 32,26, şi referinţacare a mai rămas e în Psalmi 120,5. Potrivit cu LXX „Meşec” ar trebui să fie citit şi în Isaia 66,19 în loc de „cari trag cu arcul”. În toate cele cinci apariţii din Ezechiel (ca şi în Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5) este însoţit de Tubal, arătând că este vorba de descendenţii lui Iafet. Ezechiel vorbeşte despre ei ca fiind negustori care făceau comerţ cu Tirul „cu unelte de aramă”, ca şi cu sclavi (cap. 27,13). În Psalmi ei sunt descrişi ca fiind înclinaţi „spre război” (Psalmi 120,7).

Istoric vorbind, despre Meşec se crede că îi reprezintă pe Moshianii clasificării greceşti (vezi Herodot iii. 94; vii. 78), Muski din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Unii scriitori, care găsesc Rusia în sunetul ra’sh, de asemenea găsesc Moscova în sunetul „Meşec” , sauMuski, şi cred că cetatea aceea ar fi putut fi întemeiată de către descendenţi ai Muski-lor . Totuşi, potrivit cu Encyclopaedia Britannica, ediţia 1945, Moscova n-a fost întemeiată decât în secolul al XII-lea, de către Gheorghe Dolgoruki. Nu poate fi găsită nici o urmă de legătură între cele două nume.

Tubal. Numele acesta apare de opt ori în Scripturi. În Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5 Tubal e pomenit ca unul din fiii lui Iafet. El apare în Isaia 66,19, unde LXX are şi pe Meşec (vezi tratarea anterioară a lui Meşec).În Ezechiel el este pomenit de cinci ori (cap. 27,13; 32,26; 38,2.3; 39,1), în fiecare caz alături de Meşec. Compusul Tubal-cain, apare de două ori în Geneza 4,22 ca nume al fiului lui Sameh cu Tila. Istoric vorbind, Tubal a fost identificat cu Tibarenianii (gr. Tibarenoi) pomeniţi în Herodot iii. 94 şi cu Tabal din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Aceia care susţin că Ra’sh reprezintă Rusia încearcă să găsească în Tubal o referire la Tobolsk. Singurabază de a le echivala pe cele două este asemănarea fonetică, iar un astfel de fundament cu greu poate să stea. Tobolsk n-a fost înfiinţat decât în 1587, de către Cazaci, şi este un oraş lipsit de însemnătate.

Faptul că au fost alte ţări care au ocupat un loc mult mai mare în istorie decât cele pomenite în cap. 38 sugerează ideea că probabil scopul profeţiei nu era identitatea exactă. Israel trebuia să ştie că o mare adunare de popoare urma să se împotrivească la viitoarea lui ridicare la mărire naţională şi spirituală. Care naţiuni urmau să joace un rol conducător în confederaţia imensă era mai mult sau mai puţin precis, întrucât, de fapt, urmau să fie cuprinse toate puterile păgâne care erau împotriva lui Dumnezeu. Alegerea şi enumerarea anumitor naţiuni probabil nu era ceva mai mult decât o ilustraţie poetică. La fel, în aplicarea ei la timpul de faţă, întrucât toate naţiunile se vor uni cu Satana în lupta lui finală împotriva guvernării Cerului, nu se ajunge la nimic deosebit prin încercarea de a identifica numai câteva naţiuni.

Ezechiel 38:4 4. Te voi târî. Sau „Te voi întoarce înapoi” . Nu din Palestina, ci de la vreun scop care-l mâna pe Gog,pentru a-l aduce împotriva Ţării Sfinte. Lucrul acesta e făcut clar de contextul de aici şi din cap. 39,2. Ilustraţia e aceea a unui animal îndărătnic care e pornit să-şi facă de cap, dar e mânat de o forţă superioară. Puterea este aici prezentată ca fiind aceea a lui Iehova, întrucât adesea în Scripturi, se spune despre Dumnezeu că face ceea ce El de fapt doar îngăduie să facă Satana (vezi comentariul la 2Cronici 18,18; Ezechiel 38,10).

Cârlig în fălci. Compară cap. 29,4.

Toată oastea ta. Această mare adunare de popoare vine împotriva lui Israel pe deplin echipată. Planurile lor se văd că au fost făcute cu grijă. Au fost făcute pregătiri corespunzătoare. Din punct de vedere militar toate avantajele vor să fie de partea atacatorilor. Dar Iehova fiind împotriva lui Gog, Israel nu are nimic de temut.

Ezechiel 38:5 5. Persia. Mai devreme profetul citase naţiunile care trăiau în general la miazănoapte. Al doilea grup denaţiuni trăia la răsărit şi la miazăzi. Nu sunt pomenite naţiuni din vecinătatea nemijlocită. Numai cele care trăiau la marginile lumii cunoscute sunt în lupta aceasta, în ce priveşte motivele posibile vezi comentariul la v.2, paragraful de încheiere de sub titlul „Tubal”. În ceea ce priveşte o schiţă a istoriei Persiei vezi Vol. III, p.51-64.

Etiopia. Cuş (Ebr. Kush) era fiul lui Ham (Geneza 10,6). Urmaşii lui s-au colonizat la miazăzi de Egipt în ceea ce acum este Nubia şi parte din Sudan (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Libia. Ebr. Puţ (vezi comentariul la cap. 27,10).

Ezechiel 38:6 6. Gomer. Gomer a fost unul din fiii lui Iafet (Geneza 10,2; 1Cronici 1,5). Un al doilea nume Gomer este amintit ca purtat de soţia lui Osea (Osea 1,3). Singurul alt loc de apariţia biblică a numelui este această remarcă privitoare la Gomer şi la toate bandele lui. Nici una din referirile acestea nu revarsă multă lumină cu privire la cine erau oamenii aceştia care s-au unit cu Gog împotriva lui Israel.

În sursele profane se face deseori amintire la Gimirrai, sau Cimerieni (vezi Homer - Odiseea xi. 14), despre care se crede că sunt unul şi acelaşi popor cu Gomer şi cetele lui. Ei erau o hoardă barbară de Arieni, care s-au revărsat din ceea ce acum este Rusia de sud, în secolul al 7-lea î.Hr., peste Asiria şi vecinii ei, dând naştere la necaz şi vărsare de sânge (vezi Herodot – i. 15. 16). Vezi mai departe la Geneza 10,2.

Togarma. Togarma era fiul lui Gomer, nepot de fiu al lui Iafet şi frate al lui Aşchenaz şi al lui Rifat (Geneza 10,3; 1Cronici 1,6). În afară de aceste două referiri numele apare numai aici şi în Ezechiel 27,14, unde se spune că Togarma făcea negoţ cu cai şi cu măgari la târgul de la Tir. Istoric vorbind, oamenii aceştia au fost identificaţi cu Tilgarimmu al inscripţiilor asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,3).

Ezechiel 38:7 7. Pregăteşte-te. Profetul pare ca în chip ironic să-l încurajeze pe Gog să-şi facă toate pregătirile războinice şi să-şi strângă toate forţele laolaltă cu scopul ca toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu să poată pieri împreună. Gog însuşi urmează să fie căpetenia lor, care să-i stăpânească şi să-i dirijeze la asalt.

Ezechiel 38:8 8. În fruntea lor. Sau „Cercetat” . Ebr. paqad, care aici pare a putea fi tradus prin „aduna”, ca în Isaia 13,4 (vezi RSV). În forma găsită aici, paqad mai poate însemna şi a „convoca”.

În vremea de apoi. Compară Geneza 49,1; Numeri 24,14; Daniel 10,14; Mica 4,1; vezi comentariul la Isaia 2,2. Nu se cunoaşte cât de lungă este perioada la care se face referire aici. Mulţi ani ai captivităţii mai stăteau înainte, şi o perioadă considerabilă în restaurarea statului iudeu, pentru a-l aduce în starea descrisă aici.

Multe popoare. [Mulţi oameni. KJV] Mai bine „multe popoare”, sau „multe naţiuni”.

Multă vreme. Sau „Totdeauna” . Ebr. tamid, „continuu” (vezi comentariul la Daniel 8,11).

Munţii lui Israel nu fuseseră totdeauna pustii, dar în cursul Captivităţii el fusese totdeauna aşa. Chiar şi după reîntoarcerea din robie refacerea urma să fie o lucrare treptată, şi refacerea deplină nu urma să vină decât după distrugerea vrăjmaşilor noului stat.

Ezechiel 38:9 9. Ca o furtună. Compară Proverbe 1,27; Isaia 21,1; 28,2; Ezechiel 13,11.

Ca un nor. Unii, aplicând această profeţie la evenimente ale viitorului acum imediat, au aplicat acest simbolism la forţele aeriene moderne. Lucrul acesta este cu totul ipotetic. Nu se poate şti dacă Satana va folosi forţa aeriană în campania lui finală, postmilenială (Apocalips 20,9; vezi comentariul la Ezechiel 38,1).

Ezechiel 38:10 10. Vei urzi planuri rele. Sau „Gândi un gând rău” . Sau, „unelti un plan rău” (RSV). Versetele 4-16 Îlprezintă pe Dumnezeu ca Acela care îl aduce pe Gog în ţara lui Israel. Aici se observă că Dumnezeu va face aceasta în sensul că El îi va permite lui Gog să înfăptuiască uneltirile inimii lui rele.

Ezechiel 38:11 11. Locuinţe fără ziduri. Sau „Sate neîmprejmuite cu ziduri”. KJV]. Compară cu Zaharia 2,4.5. Aceasta îl va face pe Gog să se aştepte la o victorie uşoară.

Ezechiel 38:12 12. În mijlocul pământului. Literal, „buricul pământului”. Imaginea este folosită în altă parte numai în Judecători 9,37, dar acolo este posibil să fie aplicat la un deal aproape de Sihem, probabil de la aşezarea lui centrală faţă de Iordan şi Mediterană. Aici Palestina este reprezentată ca şi cum ar sta în centrul pământului, poate în acelaşi fel cum era aşezat Ierusalimul „în mijlocul naţiunilor şi ţărilor” (Ezechiel 5,5).

Ezechiel 38:13 13. Şeba. Profetul acum adaugă încă trei nume la lista lui de nume de naţiuni. Acestea trei nu sunt menţionate ca alipindu-se la oştile care înaintează, ci ca cerând prada care poate fi luată. Poate că ele nădăjduiesc că parte din ea va fi comercializată prin mâinile lor. Pentru identificarea Şebei vezi comentariul la cap. 27,22.

Dedan. Vezi comentariul la cap. 25,13.

Tars. Socotit a fi colonia feniciană Tartessus din Spania. S-au făcut încercări pentru a-l identifica cu ţări din jurul Palestinei, dar din descrierea din Scripturi era la oarecare depărtare peste mare. Mineralele adusede la Tars încă se produc în Spania. Tartessus pare să corespundă amănuntelor pe care le avem cu privire la el(vezi comentariul la Geneza 10,4). „Negustorii din Tars” sunt poate Fenicienii.

Ezechiel 38:16 16. Vor fi sfinţit. Versetele 14-16 în cea mai mare măsură repetă ceea ce deja s-a spus cu privire la paşnica siguranţă a lui Israel şi cu privire la faptul că Dumnezeu îngăduie puternicei confederaţii a lui Gog să vină împotriva poporului Său. În nimicirea lui Gog, caracterul lui Dumnezeu va sta cu totul îndreptăţit. Tot aşa, la nimicirea lui Satana şi a marii mulţimi a nelegiuiţilor la sfârşitul mileniului, înţelepciunea, justeţea şi bunătatea lui Dumnezeu vor sta pe deplin îndreptăţite. De pe buzele tuturor făpturilor, atât a celor loiale cât şia celor răzvrătite, se vor auzi cuvintele acestea: „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor” (sau „al sfinţilor” ) (Apocalips 15,3; comp. GC 668-671).

Ezechiel 38:17 17. Despre care am vorbit. O profeţie mai timpurie care să pomenească numele lui Gog nu există acum,şi nici nu trebuie să fim preocupaţi că una de felul acesta s-ar fi pierdut. Văzută în aspectele ei mai cuprinzătoare, lupta descrisă aici e doar culminarea luptei de veacuri dintre puterile răului şi poporul lui Dumnezeu. Cea dintâi înştiinţare ne vine din Grădina Edenului în blestemul rostit asupra şarpelui. Dumnezeu a prezis că va fi o luptă neîncetată între sămânţa femeii, biserica, şi Satana. Biruinţa finală asupra răului a fost prevestită în expresia: „ea [sămânţa femeii], îţi va zdrobi capul” (Geneza 3,15). Alte referiri la lupta şi la biruinţa în cele din urmă a dreptăţii se găsesc în psalmi şi cărţi profetice ulterioare (vezi Psalmi 2; 110; Isaia 26,20.21; etc.)

Natural, orice succes din partea poporului lui Dumnezeu urmează să fie întâmpinat cu cea mai mare

opoziţie din partea marelui vrăjmaş. Naraţiunea despre Gog, din acest capitol este o prezentare a timpului de rezistenţă cu care ar fi urmat să dea piept în perioada post-exilică un popor renăscut, care acum, în cele din urmă, îşi împlinea misiunea divină. Întrucât profeţia era condiţională şi condiţiile n-au fost împlinite niciodată, prezicerile n-au fost împlinite cu Israelul literal. Şi nici nu se poate ca toate amănuntele să fie proiectate în viitor aşa ca să aibă o împlinire atunci. Numai amănuntele repetate mai târziu de scriitori sacri pot fi luate pozitiv ca având o împlinire viitoare (vezi p. 36-38; vezi comentariul la v. 1).

Ezechiel 38:18 18. Mi se va sui în nări. O imagine care reflectă mânia omenească (vezi Psalmi 18,8). Figurile de stil de acest tip care pun atribute omeneşti în seama lui Dumnezeu sunt numite antropomorfisme. Dumnezeu descrie faptele Sale în termeni cu care oamenii sunt obişnuiţi. În realitate Dumnezeu e nemărginit deasupra raţiunii omeneşti. „Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55,8).

Ezechiel 38:19 19. Mare cutremur. Aici este un lucru la care scriitorii Noului Testament atrag atenţia. Ei vorbesc despre convulsii îngrozitoare ale naturii care vor precede venirea Fiului omului. Isus aminteşte „urletul mării şi al valurilor” şi că „oamenii îşi vor da sufletul de groază”, nu atât de mult din cauza vreunei ameninţări militare la siguranţa lor, ci pentru că natura pare să-şi fi ieşit din făgaş (Luca 21,25.26; GC 636). Ioan vizionarul dă o descriere şi mai clară a grozavelor frământări din lumea naturală (Apocalips 16,18-20). Oamenii au depins totdeauna de natură. Niciodată în decursul lungii istorii a pământului, în afară de evenimentele raportate în Iosua 10,12.13 şi 2Regi 20,8-11, soarele nu a evoluat în ciclul lui normal. Întreaga lege naturală a lucrat cu consecvenţă. Oamenii au depins de permanenţa acestor lucrări, uitând pe Acela prin care „toate se ţin” (Coloseni 1,17). În locul Lui ei au ales idolul ştiinţei şi, în realitate pe „dumnezeul veacului acestuia” (2Corinteni 4,4). „Marea zguduire” din lumea naturală va veni la ei ca o îngrozitoare trezire la faptul că dumnezeul pe care ei l-au ales, „domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2,2), nu are nici o putere asupra elementelor. Şi cu toate acestea el pretindea o poziţie şi o putere egală cu aceea a Fiului lui Dumnezeu(vezi comentariul la Ezechiel 28,13) şi spunea că, dacă i s-ar fi dat prilej, el ar fi exercitat o stăpânire mai echitabilă asupra lumii decât Hristos. I s-a dat un prilej pentru o astfel de demonstraţie. Acum, în mijlocul pământului care se frământă, toţi oamenii văd falsitatea şi aroganţa pretenţiilor lui şi descoperă prea târziu că timpul punerii la probă a trecut pentru totdeauna.

Ezechiel 38:21 21. Sabia fiecăruia. Şi aceasta găseşte o paralelă în timpul înspăimântătoarei deziluzionări, când mulţimile descoperă că au fost înşelate de conducătorii lor religioşi, şi în furia lor se întorc împotriva lor. „Săbiile care aveau să ucidă pe poporul lui Dumnezeu, sunt acum folosite ca să distrugă pe vrăjmaşii lor. Pretutindeni e neînţelegere şi vărsare de sânge”. (GC 656).

Potrivit cu raportul Vechiului Testament au existat numeroase ocazii în care Dumnezeu a adus izbăvirepoporului Său punându-i pe vrăjmaşii lor să se lupte unul împotriva altuia (vezi Judecători 7,22; 1Samuel 14,20; 2Cronici 20,22-24). <B>

Ezechiel 38:22 22. Ploaie de grindină. Paralelă cu aceasta este plaga a şaptea, când pietre de grindină în greutate de aproape un talant vor spori prăpădul deja înfăptuit (Apocalips 16,21). „Focul” poate să-şi găsească contra-partea în „fulgerele” din Apocalips 16,18. Cu privire la acestea se oferă explicaţia: „Fulgere furioase ţâşneau din cer, învăluind pământul într-un strat de flăcări” (GC 638).

Ezechiel 38:23 23. Vor şti. Aşa cum Gog urma să fie pe deplin înfrânt şi oamenii să recunoască superioritatea Dumnezeului Cerului, la fel, când lupta se apropie de culminarea ei, uneltirile cu multă grijă puse la cale de marele înşelător vor fi pe deplin demascate şi Satana va fi dezvăluit în slăbiciunea şi falsitatea pretenţiilor lui. Demoni şi oameni vor fi mânaţi să recunoască, că nu e decât Unul singur care e mai pe sus de orice, şi că toate acţiunile Lui în marea luptă au fost conduse numai având în vedere binele veşnic al poporului Său şi al universului în general (vezi GC 671).

Pentru alte comentarii cu privire la acest refren care apare deseori în cartea lui Ezechiel vezi comentariul la cap. 6,7. El apare de două ori aici.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

22 PP 509

Ezechiel 39:1 1. Proroceşte împotriva lui Gog. Capitolul acesta continuă subiectul celui precedent, repetând în parte ceea ce deja se spusese cu privire la Gog, dar adăugând amănunte în plus cu privire la prada cea mare (v. 9, 10), la sistemul de îngropare (v. 11-16), şi la dimensiunile masacrului (v. 17-20). Versetele 21-29 recapitulează îndurătoarele făgăduinţe ale lui Dumnezeu cu privire la restaurare.

Gog. Vezi comentariul la cap. 38,2

Ezechiel 39:2 2. Te voi aduce. Ebr. shasha’, un cuvânt care apare numai aici, şi despre care se crede că înseamnă „a conduce [ca pe un copil]”. Targumurile zic nasha’ , care înseamnă „a induce în eroare”, „a înşela”, „a abate”. LXX zice kathodeges?, „Te voi aduce jos [coborî].” Aceste traduceri corespund combinării ideilor din cap. 38,4.16.

Ezechiel 39:3 3. Voi doborî arcul. Invadatorii sunt prezentaţi ca arcaşi.

Ezechiel 39:4 4. Păsările…fiarelor. Vulturii şi şacalii au fost totdeauna gata să se ospăteze din stârvurile celor ucişi înlupte (vezi 1Samuel 17,46; Ezechiel 33, 27).

Ezechiel 39:6 6. Foc Magogului. Magog este ţara lui Gog (vezi comentariul la cap. 38,2). Judecata loveşte şi acolo şise întinde pe ţinuturile de coastă şi prin insulele mării.

Ezechiel 39:7 7. Vor şti neamurile. Numele lui Dumnezeu va fi îndreptăţit în aceste judecăţi (vezi comentariul la cap. 38,16).

Ezechiel 39:9 9. Şapte ani vor face focul cu ele. Această parte a profeţiei este evident că nu va avea o împlinire literală în legătură cu a doua venire a lui Hristos şi cu mileniul. Conform principiului schiţat în comentarii la cap. 38.1, istoria ar fi luat un curs cu totul diferit dacă Israel ar fi îngăduit ca Dumnezeu să-Şi ducă la îndeplinire planurile cu privire la ei. În cursul natural al evenimentelor naţiunea restaurată şi prosperă ar fi devenit ţinta de atac din partea naţiunilor păgâne care refuzau să primească solia lui Israel cu privire la adevăratul Dumnezeu. Într-un astfel de război Dumnezeu ar fi ocrotit pe poporul Său dându-i o victorie copleşitoare. Această descriere profetică a luptei celei mari s-ar fi împlinit fără îndoială tot atât de literal ca şi făgăduinţele cu privire la o restaurare naţională şi la misiunea mondială pentru exilaţii lui Israel reîntorşi. Se poate pune întrebarea: De ce, atunci, nu se vor împlini lucrurile acestea acum întrucât există din nou un stat naţional al lui Israel în Palestina, în timpurile moderne? Răspunsul este că între timp Iudeii, când au lepădat peIsus, au fost lepădaţi de Dumnezeu ca naţiune, şi făgăduinţele aparţin de două mii de ani bisericii Creştine, spre a fi împlinite într-un sens spiritual pentru Israelul spiritual (vezi p. 35,36).

Ezechiel 39:11 11. Loc de înmormântare. Gog, care nădăjduia să câştige deplină stăpânire peste ţara lui Israel, urma săprimească acolo de la Iehova numai un loc de înmormântare.

Călătorilor. Ebr. oberim, „cei care trec prin sau peste”, sau „călători”. Valea nu poate fi precis determinată. Se spune că e la răsărit de mare, fără îndoială Marea Moartă. Aşezarea precisă nu are importanţă

pentru interpretarea pasajului.

Ezechiel 39:14 14. Oameni care vor cutreiera neîntrerupt ţara. Literal, „oameni ai dăinuirii”, oameni numiţi la lucrul acesta să se ţină de datoria lor până la deplina ei înfăptuire. Lucrarea urma să se săvârşească în chip sistematic.

Vor îngropa trupurile rămase. Prepoziţia ebraică ‘eth, aici tradus „cu”, ar putea fi aici semnul complementului direct, făcând pasagiul să zică: ”trecând prin ţară pentru a-i îngropa pe trecători, pe aceia care rămân”. LXX şi Siriaca n-au nici un cuvânt care să corespundă la „călători, trecători” [cum apare în KJV], şi zic simplu „să îngroape pe cei care rămân”.

Ezechiel 39:15 15. Voi pune un semn. Semnul urma să atragă atenţia groparilor.

Ezechiel 39:16 16. Hamona. Probabil derivat de la ebr., hamon, însemnând „mulţime”.

Ezechiel 39:17 17. Păsărilor de orice fel. Expunerile din v. 17-20 nu trebuie să fie considerate ca zugrăvind evenimentecare urmează celor menţionate în partea de mai înainte a capitolului. Ele doar zugrăvesc aceleaşi evenimente sub imagini diferite. Noua imagine slujeşte ca să dezvolte descrierea uriaşului măcel. Alte reprezentări ale judecăţilor distructive ale lui Dumnezeu ca un sacrificiu se găsesc în Isaia 34,6; Ieremia 46,10. Toată această parte este izbitor de paralelă cu Apocalips 19,17.18, un pasagiu care arată când şi cum textul acesta îşi va ajunge o oarecare măsură de împlinire cu privire la Era Creştină. Prin folosirea aceleiaşi ilustraţii Ioan reprezintă imensa măcelărire a nelegiuiţilor la a doua venire a lui Hristos, o nimicire atât de deplină, însă, în aşa fel încât să nu mai lase pe nimeni să îngroape pe morţi.

Ezechiel 39:21 21. Îmi voi arăta slava între neamuri. Ezechiel prezice cursul pe care l-ar fi luat istoria dacă Israel, în captivitate, ar fi profitat pe deplin de mustrarea lui (vezi comentariul la cap. 38,1). Nimicirea mulţimilor lui Gog nu reprezintă desfiinţarea ultimă a tuturor elementelor păcătoase şi introducerea unor ceruri noi şi a unuipământ nou deplin înnoite. Ele descriu o treaptă intermediară. Această scenă uluitoare urma să evoce o aşa mirare universală încât atenţia oamenilor de pretutindeni să fie îndreptată către Dumnezeu şi către scopurile Lui pentru locuitorii pământului acestuia. Aceasta urma să devină prilej de mare expansiune misionară din partea lui Israel, activitate care în cele din urmă avea să aducă aşezarea împărăţiei lui Dumnezeu.

Ezechiel 39:23 23. Neamurile vor cunoaşte. Ei nu vor susţine ca mai înainte, că suferinţele lui Israel au fost un rezultatal lipsei de putere din partea lui Dumnezeu de a-l ocroti. Ci, dimpotrivă, vor vedea dreptatea şi temeinicia scopurilor lui Dumnezeu, şi drept urmare ei vor fi atraşi către împărăţia Sa, şi vor cere să fie primiţi.

Ezechiel 39:29 29. Voi turna Duhul Meu. Reînsufleţirea lui Israel urma să fie însoţită de o mare revărsare a Duhului. Această putere făgăduită i-ar fi făcut în stare să evanghelizeze repede lumea şi să o pregătească pentru venirea lui Mesia.

Ezechiel 40:1 1. În anul al douăzecişicincilea. Evident al captivităţii lui Ioiachim (vezi comentariul la cap. 1,2), dacă scala anilor este aceeaşi în tot cuprinsul cărţii. Faptul că v. 1 se referă la captivitatea „noastră” (aşa cum face cap. 33,21) arată că Ezechiel fusese luat captiv împreună cu Ioiachim.

La începutul anului. Ebr. ra’sh hashshanah, „capul anului”. Întrucât ra’sh e uneori tradus „întâi”, unii iau aceasta ca însemnând luna întâia a anului, şi anume Nisan. Dacă lucrurile stau aşa, data aceasta era în Aprilie, 573, sau Aprilie, 572 (depinzând de faptul că Ezechiel începea anul din primăvară sau toamnă). Totuşi, dacă Ezechiel avea în gând începutul anului şi calcula Captivitatea după anul civil iudeu, care începea

cu luna a VII-a (Tişri), aceasta era Ziua Ispăşirii din Octombrie, 573 (vezi p. 572). E interesant de a nota că aceasta este unica apariţie în Biblie a expresiei ra’sh hashshanah, prin care ziua de 1 Tişri, sau Ziua Anului Nou, este încă numită de către Iudei astăzi, dar ea nu dovedeşte că ea însemna neapărat acelaşi lucru pe vremea aceea. Ziua menţionată este a 10-a, nu 1-a.

Patrusprezece ani. Anul al XXV-lea al captivităţii lui Ioiachim poate fi egalat cu al patrusprezecelea după căderea Ierusalimului, pentru a permite cele trei date posibile menţionate în paragraful precedent (vezi Vol. III, p. 92, 93).

Capitolele 40-48 constituie o profeţie de un caracter unic. Ele prezintă o viziune a unui nou templu în amănunte îngrijite, un nou şi remarcabil plan pentru împărţirea ţării, şi o vedenie a unor ape dătătoare de viaţăpornind de la acel templu măreţ.

Profeţia prezintă mai multe probleme de interpretare. Au fost adoptate trei linii principale de interpretare:

1. Interpretarea literală. Aceasta susţine că Ezechiel a oferit schema unei noi constituţii pentru Israel, care să fie pusă în vigoare la un timp oarecare din viitor, fie imediat după exil sau mai târziu. Potrivit acestei concepţii construirea unui templu, instituirea cultului şi o împărţire a ţării ar fi urmat precis specificările oferite de Ezechiel.

2. Interpretarea futuristă. Aceasta găseşte în viziunea templului o nouă constituţie pentru Israelul restaurat şi reunit. Totuşi, cu toate că admite că într-o oarecare măsură mai mică ar fi putut să fie pusă în vigoare după Exil, ea priveşte o epocă de aur încă viitoare ca timp, când viziunea va primi o împlinire exactă şi deplină.

3. Interpretarea alegorică. Aceasta tăgăduieşte orice împlinire literală şi priveşte către o oarecare împlinire simbolică în timpul imediat următor Exilului, sau la sfârşitul vremii.

Cu privire la aceste trei concepţii se pot face anumite comentarii.

Contra concepţiei literale, se susţine că este de neconceput să nu fie nici o aluzie la vorbirea lui Ezechiel în cărţile de istorie ale lui Ezra şi Neemia, sau în profeţia lui Hagai, care se ocupă toate de această perioadă. Deşi acestea descriu reîntoarcerea şi aşezarea în ţară, şi rezidirea Templului, nu fac nici o referire la profeţia aceasta, şi nici nu prezintă o dorinţă din partea constructorilor de a se conforma la îndrumările lui Ezechiel.

Contra concepţiei futuriste se susţine că având în vedere legăturile dintre dispensaţiunea veche şi cea nouă aşa cum e expusă în Scriptură este imposibil să mai concepem că jertfele de animale puteau din nou să fie înfiinţate prin poruncă divină şi să fie bine primite de Dumnezeu.

Împotriva concepţiei alegorice, se susţine că ea oferă o justificare neîndestulătoare pentru multele amănunte ale viziunii şi nu e în stare să prezinte un tipar interpretativ destul de semnificativ pentru a garanta atenţia extinsă dată subiectului.

Concepţia cea mai simplă este aceea care urmează principiile schiţate în comentariile la cap. 38,1. Potrivit cu principiile acestea viziunea cu templul ar fi fost împlinită literar dacă poporul ar fi fost credincios faţă de însărcinarea dată lor, dar pentru că au dat greş, profeţia n-a putut fi împlinită în intenţia ei originală. Relativ numai puţini s-au întors, şi aceştia erau mult prea departe de planul lui Dumnezeu pentru ei. Anumite lucruri (vezi cap. 47) vor avea o oarecare măsură de împlinire pentru biserica creştină, aşa cum arată scriitorii inspiraţi ulteriori.

Viziunea cu templul e o profeţie în tablouri, şi principiile schiţate în comentariile de la cap. 1,10 trebuiesă fie aplicate. Ezechiel a văzut reprezentări ale celor reale şi nu cele reale însele, iar măsura identităţii rămâneo problemă pentru interpretare ulterioară. Cu toate acestea, în orice măsură se deosebesc cele două, o comparaţie cu alte profeţii în legătură cu restaurarea ne conduce la credinţa că profetul aici descrie o stare

literală cu un templu literal şi o capitală literală. E greu de a concepe cum Iudeii, cărora le fusese adresată profeţia aceasta, ar fi putut să o înţeleagă altfel. Faptul că scriitorii biblici post-exilici nu s-au referit niciodată la profeţia aceasta, şi faptul că constructorii Templului în aparenţă nu au dat nici o atenţie planului poate fi explicat pe temeiul că ziditorii îşi dădeau perfect de bine seama că încă nu se împliniseră condiţiile care să permită împlinirea acestor făgăduinţe. Şi iarăşi, această serie de profeţii nu dă o indicaţie că planurile urmau să fie executate îndată după reîntoarcerea exilaţilor în propria lor ţară. Ele erau fără îndoială susţinute ca o ţintă viitoare către care să se facă sforţări.

Dacă Dumnezeu ştia că templul Său nu urma să fie niciodată zidit, de ce trebuia să-şi dea atâta osteneală ca să ofere un plan atât de detaliat al stării viitoare? Răspunsul este: Dumnezeu a încercat toate metodele pentru a atrage pe Israel să accepte distinsul său destin plănuit original pentru el. Până la punctul acesta istoria lor fusese o istorie de repetate înfrângeri. Dumnezeu le oferea acum o nouă ocazie de a începe din nou. Trecutul urma să fie uitat şi niciodată să nu le mai fie pus în faţă. Israel în chip naţional, şi poporul luica persoane, era invitat să se folosească de măreaţa înlesnire.

E raţional să presupunem că, pentru a convinge pe poporul Său de certitudinea făgăduinţei, Dumnezeu a îndrumat pe servul Său să desemneze un plan al templului care urma să alcătuiască centrul cultului pentru noul stat.

Dumnezeu ar fi putut să lase făgăduinţa aceasta în termeni generali. El ar fi putut doar să le spună că înviitor templul lor urma să fie reconstruit. Dar o astfel de aluzie ar fi fost oarecum vagă. Nu urma să fie nici o îndoială cu privire la seriozitatea intenţiilor Sale dacă fiecare detaliu al construcţiei şi al serviciului era zugrăvită cu grijă. Nouă capitole în total sunt devotate templului şi serviciilor lui, şi amănuntelor cu privire la cetate şi noua împărţire a ţării.

Aceasta este ultima viziune importantă a lui Ezechiel (numai aceea cu privire la Egipt, din cap. 29,17-21, a venit mai târziu), şi mărimea şi grandoarea ei sunt o corespunzătoare culminare a carierei lui profetice. S-a dat următorul rezumat plin de culoare literară al acelei cariere: Ezechiel explodează pe scenă canorul de furtună descris în cea dintâi profeţie a lui, desfăşurarea viziunilor lui ne ia privirile ca luminile cromatice rotitoare din mijlocul norului care înaintează, până când furtuna se sfârşeşte, norul se topeşte în spaţiu şi rămâne atâta din lumină încât să dezvăluie splendorile unei cetăţi, unui templu, şi unei întocmiri statale iluminate de slava nepieritoare a unui Dumnezeu pururea de faţă” (Homiletic Commentary).

Planul temlului lui Ezechiel

Ezechiel 40:2 2. Un munte foarte înalt. Profetul a fost aşezat într-un punct înălţat aşa ca din locul acela avantajat să poată cerceta amănuntele viziunii.

De acest. Literal, „pe el”.

Ceva ca o cetate. Templul şi curţile lui înconjurate de ziduri dădeau impresia unei cetăţi întărită cu ziduri (cu privire la mărime vezi comentariul la v.5).

Ezechiel 40:3 3. Un om. Fiinţa nu este identificată.

Sfoară de măsurat, de in. Aceasta ar fi urmat să fie folosită pentru măsurători întinse (vezi cap. 47,3).

Prăjină de măsurat. Sau „trestie” . Vezi Apocalips 11,1; 21,15. Aceasta urma să fie folosită pentru măsurători mai scurte (vezi comentariul la Ezechiel 40,5).

Ezechiel 40:4 4. Fă cunoscut…tot. Scopul facerii cunoscute a acestor amănunte complicate era de a pune în cunoştinţă pe copiii lui Israel de măreţul plan al lui Dumnezeu pentru ei. Descrierea acestor amănunte era evident menită să fie o puternică atracţie pentru popor spre a împlini condiţiile necesare. Ea oferea asigurarea

că gândurile lui Dumnezeu pentru ei erau gânduri de pace şi nu de nenorocire (vezi Ieremia 29,11). Expunerea unui plan complet le arăta că Dumnezeu privea în chip serios aceste intenţii şi urma să-şi facă partea Sa dacă poporul şi-o făcea pe a lui (vezi p.29,30).

Ezechiel 40:5 5. Fiecare cot având o palmă mai mult. Socotind cotul de 444,5 mm, şi palma de 1/6 cot, cotul lui Ezechiel urma să fie cam de 516.8 mm. Prăjina de măsurat ar fi avut atunci o lungime cam de 3,12 m (vezi Vol. I, p. 165).

Lăţimea zidului. Adică grosimea zidului care împrejmuia curtea. Zidul e însemnat cu A. pe planul de la p. 716. Desenul acesta e oferit ca o reprezentare aproximativă a clădirii şi a curţilor (vezi nota explicativă).

Înălţimea şi lăţimea zidului sunt date aici ca egale. Lungimea nu este dată aici, dar reiese că trebuie să fifost de aproximativ 259 m (vezi comentariul la cap. 42,16) pe fiecare latură a lui. Zidul acesta era în jurul exteriorului întregului complex de construcţie. Nu era înalt (cam 3 m), iar oamenii care se apropiau ca să se închine puteau uşor să vadă templul în toată frumuseţea şi slava lui strălucind deasupra zidurilor.

Ezechiel 40:6 6. Poarta de răsărit. Versetele 6-16 descriu poarta de răsărit (p. 716, B), sau construcţia porţii, care erapoarta principală întrucât ducea direct către intrarea templului. Ea e descrisă cu amănunţime, întrucât dimensiunile porţilor exterioare de miazănoapte şi de miazăzi (p. 716, F, G) sunt identice.

Treptele. Nivelul intrării pe poartă era mai ridicat decât terenul care era în jurul împrejmuirii templului. Se susţine că la fel cu intrările de la miazănoapte şi de la miazăzi ea avea şapte trepte (vezi v. 22, 26; vezi p. 716, a).

Pragul. Intrarea porţii venind din afară.

Lat de o prăjină. Aceasta este aceeaşi cu grosimea zidurilor înconjurătoare (v. 5), care e de 6 coţi; cealaltă dimensiune a acestei intrări e de 10 coţi (v. 11).

Ezechiel 40:7 7. Odaie de pază. Sau „Cămăruţă” . Potrivit cu v. 10 erau trei din acestea de fiecare parte a pasagiului central. Odăile măsurau cam 3,05 mp.

Dinlăuntru. Literal, „din casă”, adică „spre interior”. Acesta e probabil pragul la celălalt capăt al pasagiului construcţiei porţii, ducând la portic (v. 8).

Ezechiel 40:8 8. Tinda. Sau „vestibul”.

Porţii. Multe manuscrise şi versiunile vechi omit pasajul care începe aici şi continuând în v. 9, „era de oprăjină. A măsurat apoi tinda porţii”. Aceia care acceptă textul mai scurt susţin că era o tindă, sau un vestibul în poarta aceasta. Aceia care acceptă textul mai lung susţin că erau două tinde. De aceea diferite desene ale construcţiei porţii diferă în privinţa aceasta. Vezi p. 716, nota explicativă, cu privire la incertitudinea detaliilorarhitecturale.

Ezechiel 40:9 9. Opt coţi. Cam 4,3 m. Există diferenţe de opinie cu privire la faptul dacă măsura porticului era de la est la vest sau de la nord la sud.

Stâlpii. Ebr. ‘elim, „stâlpi” (RSV).

Ezechiel 40:10 10. Odăile de pază. Vezi comentariul la v. 7.

Ezechiel 40:11 11. Deschizăturii. Sau „Intrării” . Adică pragul de la intrarea de afară.

Lungimea porţii. Dimensiunea măsurată este nesigură. Unii gândesc că este măsura acelei părţi a portalului care avea acoperiş deasupra, alţii că era centrul pasagiului între odăile laterale care era probabil neacoperit.

Ezechiel 40:12 12. Loc gol. Poate un zid înaintea odăilor de pază. Reiese că era o barieră la 1 cot în pasaj în faţa odăii de pază, aşa ca santinela să iasă afară fără piedici şi să se uite în sus şi în jos prin hol.

Ezechiel 40:13 13. De la acoperiş. Măsura aceasta de circa 13 m. este de-a curmezişul portalului de la nord la sud.

Ezechiel 40:14 14. A măsurat tinda. Sau „A făcut şi stâlpii” . Unii preferă să accepte traducerea LXX: „Şi locul deschis al porticului porţii în afară era de douăzeci de coţi la odăile din jurul porţii”. Este posibil ca ‘elim (stâlpi) să fi fost confundat cu ‘ulam (portic), deşi este dificil de a vedea cum 20 poate fi pus în locul lui 60. Potrivit cu textul ebraic, stâlpii, sau pilonii, ar fi fost de o înălţime impresionantă.

Ezechiel 40:15 15. Cincizeci de coţi. Cam 26,3 m. Lungimea construcţiei porţii era de două ori lăţimea ei (v. 13). O metodă de reconstruire permiţând un singur portic sau vestibul (vezi comentariul la v. 8) ajunge la lungimea totală după cum urmează: pragul din afară, 6 coţi; trei odăi de pază de câte 6 coţi, 18 coţi; două locuri goale a5 coţi, 10 coţi; pragul dinăuntru, 6 coţi; porticul, 8 coţi; canaturi, 2 coţi; rezultând un total de 50 de coţi. Altăreconstruire admiţând două porticuri ajunge la un alt rezultat.

Ezechiel 40:16 16. Ferestre îngrădite. Sau „Ferestre înguste” . Literal, „ferestre închise”, probabil însemnând ferestre cu gratii (vezi comentariul la 1Regi 6,4). Poziţia exactă a acestor ferestre nu este clară.

Ramuri de finici. Podoabe asemănătoare fuseseră folosite la sculpturile Templului lui Solomon (1Regi 6,29.32).

Ezechiel 40:17 17. Curtea de afară. Templul cu două curţi, una dinăuntru şi alta de afară (p. 716, R şi C respectiv).

Caldarâm. Caldarâmul înconjura curtea de afară.

Treizeci de odăi. Mărimea şi poziţia acestor odăi (p.716, E, E, E, E, E, E) nu este dată. Din punct de vedere al simetriei erau probabil câte zece pe cele trei laturi neocupate de clădirile templului. Nu e spus dacă ele erau construite în blocuri sau în unităţi separate.

Ezechiel 40:18 18. De-a lungul. Caldarâmul acesta reiese că fusese tot atât de lat ca şi lungimea construcţiilor porţii, cam 50 de coţi (cap. 40,15). din aceasta trebuia să se scadă grosimea zidului de afară de 6 coţi (v.5) lăsând o lăţime pentru caldarâm de cam 44 coţi.

Caldarâmul de jos. Probabil numit aşa pentru a-l distinge de acela din curtea dinăuntru, la un nivel mai înalt (cap. 41,8).

Ezechiel 40:19 19. O sută de coţi. Cam 2000 de picioare. Măsurătoarea era de la intrarea lăuntrică a construcţiei porţiila intrarea de afară a construcţiei porţii dinlăuntru (vezi v. 23, 27).

Ezechiel 40:20

20. Porţii de miazănoapte. Versetele 20-27 descriu poarta de la miazănoapte (p. 716, F), care era exactca poarta de răsărit (p. 716, B), deja descrisă (v. 6-16), cu informaţia în plus că erau şapte trepte (p. 716, a) ducând sus la poartă (v. 22).

Ezechiel 40:23 23. La curtea dinlăuntru era o poartă. Cineva stând în curtea de afară (v. 17) aproape de poarta de miazănoapte (p. 716, F) ar fi putut vedea porţile lăuntrice de miazănoapte şi de răsărit (I, H), fiecare din acestea stând în faţa porţii ei corespunzătoare de miazănoapte şi de răsărit din afară, la o distanţă de 51,8 m.

Ezechiel 40:24 24. În partea de miazăzi. Versetele 24-27 descriu poarta de miazăzi(p. 716, G), care este identică cu porţile de răsărit şi de miazănoapte deja descrise.

Ezechiel 40:27 27. Curtea dinlăuntru avea o poartă. Amplasarea porţii lăuntrice de miazăzi (p. 716, J) corespunde cu aceea a porţilor de miazănoapte şi de răsărit.

Ezechiel 40:28 28. Poarta de miazăzi. Cele trei porţi ale curţii lăuntrice (p.716, H, I, J) sunt esenţial aceleaşi ca şi porţile de afară. O deosebire este că cele dinainte aveau un şir de opt trepte (p. 716, b), şi cele de pe urmă un şir de şapte trepte (p. 716, a).

Ezechiel 40:32 32. A măsurat poarta. Versetele 32-37 dau o descriere a porţilor de răsărit şi de miazănoapte ale curţii dinlăuntru, care erau amândouă exact la fel cu poarta de miazăzi deja descrisă (v. 28-31).

Ezechiel 40:38 38. Acolo trebuiau spălate. Apropierea pasajului de faţă de descrierea porţii de miazănoapte (v. 35-37) a determinat pe unii să tragă concluzia că mobilierul descris aici aparţinea la poarta aceea. Alţii cred că aici e introdusă o nouă secţiune şi că se are în vedere poarta de răsărit (vezi v. 40, 44; cap. 43,17; 46,1.2).

Ezechiel 40:39 39. Mese. Versetele 39-41 descriu cele opt mese pe care erau junghiate animalele de jertfă. Cu privire la amplasarea posibilă a acestor mese vezi comentariul la v. 40 (p. 716, c. c.)

Ezechiel 40:40 40. Porţii de miazănoapte. Unii comentatori iau cuvântul tradus aici prin „miazănoapte” (în KJV şi RSV) ca însemnând „către miazănoapte”, deci de partea dinspre miazănoapte a porţii de răsărit. Părerile diferă în ce priveşte dacă aceste mese se înţelegea că trebuie să fie la poarta de miazănoapte, la partea de răsărit, sau la toate trei porţile.

Ezechiel 40:43 43. Pervazuri. Ebr. shephattayim, al cărui sens aici este neclar. Cuvântul se întâlneşte numai aici şi în Psalmi 68 unde este tradus prin „staul” [„oală” în KJV], dar ar trebui să fie redat „vetre” (vezi comentariul la Psalmi 68,13), un sens care nu se potriveşte aici. LXX redă pe shephattayim prin „hotare”. În Targumuri se zice „cârlige”.

Ezechiel 40:44 44. Odăi. Mărimea şi amplasarea exactă a acestor odăi nu e specificată. Potrivit cu LXX erau numai două odăi, una la poarta de miazănoapte privind spre miazăzi, şi cealaltă la poarta de miazăzi privind către miazănoapte. Totuşi, ebraica arată că ele erau lângă porţile de miazănoapte şi de răsărit şi nu e necesar de a corecta pe „răsărit” prin „miazăzi” dacă aceste odăi erau undeva la unghiurile la mijlocul drumului dintre porţile de miazănoapte şi răsărit şi de răsărit şi de miazăzi. În diagrama de la p. 716, P, P arată aşezarea posibilă a acestor odăi în de acord cu felul cum se exprimă Ebraica.

Ezechiel 40:46

46. Fii lui Ţadoc. Cu privire la preoţia din neamul lui Ţadoc vezi comentariul la 2Samuel 8,17.

Ezechiel 40:47 47. A măsurat curtea. Aceasta era curtea altarului (p. 716, R), un pătrat de aproape 51,8 m în centrul curţii dinlăuntru.

Ezechiel 40:48 48. Tinda casei. Versetele 48 şi 49 descriu dimensiunile vestibulului templului (p. 716, M).

Stâlpii. Sau „coloană”, sau „canat” (vezi comentariul la v. 9). Măsura de aici este a grosimii celor două proeminenţe de pe laturile intrării.

Trei coţi. Sau 1,9 m. Aceasta este poate lungimea ieşiturilor de ambele laturi ale intrării.

Ezechiel 40:49 49. Douăzeci de coţi. Unii socotesc măsura aceasta ca fiind în lungul axei nord-sud a porticului, şi presupun că odăile laterale (cap. 71, 6.7) se extind de-a lungul spatelui cât şi a laturilor clădirii. Alţii restrâng odăile laterale la părţile de miazănoapte şi de miazăzi şi iau măsura de 20 de coţi a tindei că e în lungul axei est-vest.

Doisprezece. Sau „Unsprezece”. Textul din LXX zice „doisprezece”.

Trepte. Ca şi la cele două curţi în casa însăşi se intra pe trepte. Numărul este dat de LXX ca fiind zece. Casa era şi mai sus în înălţime decât curtea dinlăuntru. Vezi p. 716, d.

Lângă stâlpi mai erau şi alţi stâlpi. Ca şi Templul lui Solomon, această nouă clădire urma să aibă câte un stâlp de ambele laturi ale treptelor (p. 716, N, N; vezi 1Regi 7,15-22).

Ezechiel 41:1 1. Templu. Aici însemnând locul sfânt (p. 716, L; vezi 1Regi 6.17; 7.50).

Stâlpii. Adică, uşiorii. Aceştia erau de ambele părţi ale intrării şi erau groşi de şase coţi, ca şi zidurile (v. 5).

Ezechiel 41:2 2. Lăţimea uşii. Sau „Laturile uşii” . Aceasta este distanţa de la uşă la zid.

Patruzeci de coţi. Dimensiunile acestea sunt identice cu acelea ale locului sfânt de la Templul lui Solomon (1Regi 6,2.20), cu excepţia faptului că Ezechiel folosea cotul lung (vezi comentariul la Ezechiel 40,5).

Ezechiel 41:3 3. Apoi a intrat. Îngerul a intrat singur în sfânta sfintelor (vezi Evrei 9.7).

Uşiorii. Ai uşii dintre sfânta şi sfânta sfintelor, aici gros numai de 2 coţi (cam 1 m.) în comparaţie cu 6 coţi (cam 3,1 m.), la intrarea în sfântă (v.1).

Uşa, şase coţi. Adică pasajul, locul gol dintre stâlpi.

Lăţimea uşii. Potrivit cu a LXX măsura de 7 coţi este aceea a lungimii zidului de 2 coţi de la pasaj la zidurile laterale. Două din aceste ziduri plus pasajul de 6 coţi ar corespunde lăţimii odăii.

Ezechiel 41:4 4. Locul prea sfânt. Un pătrat perfect de 20 de coţi (p. 716, K), de aceleaşi dimensiuni ca şi la Templul lui Solomon (1Regi 6,20).

Ezechiel 41:5 5. Zidul casei. Grosimea dată aici (cam 3,1 m.) este aceeaşi ca cea a zidului curţii din afară (cap. 40,5). O astfel de grosime e în acord cu proporţiile masive ale arhitecturii antice orientale.

Ezechiel 41:6 6. Odăile lăturalnice. Odăile acestea erau construite în mare măsură cam la fel cu acelea de la templul lui Solomon. Lărgimea de 4 coţi evident se referă la odăile de la cel dintâi etaj.

Ezechiel 41:7 7. Mai încăpătoare. Cu privire la amănunte despre zidul retras şi dimensiunile sporite ale odăilor, vezi comentariul la 1Regi 6,5.6. Întrucât există un dezacord cu privire la faptul dacă erau 30 de odăi la fiecare etaj sau 30 la toate trei etajele, pe diagramă nu sunt indicate despărţituri (p. 716, f).

Ezechiel 41:8 8. Pardoseală. Adică temelia ridicată pe care stătea clădirea. Platforma aceasta pare să se fi extins cu 5 coţi (cam 10 picioare) dincolo de zidul din afară al odăilor (v. 9,11), formând un pasaj în afara odăilor (p. 716, e).

Coţi la unghi. Ebr. ‘aşşilah, însemnând „întâlnire”, „unghi”. Sensul lui aici nu este clar. Se poate să fie un termen arhitectural.

Ezechiel 41:9 9. Zidul. Zidul de afară al odăilor lăturalnice, mai mic cu un cot în grosime decât zidurile susţinătore depovară principale ale templului însuşi.

Locul gol. Vezi comentariul la v. 8

Ezechiel 41:10 10. Dintre odăi. Adică, odăile descrise în cap. 42, 1-14. Era un spaţiu liber (p. 716, S) de 20 de coţi (cam 40 picioare) care se extindea dincolo de pardoseală (platformă) de cele trei laturi pe care erau aşezate odăile.

Ezechiel 41:11 11. Locul gol. Adică platforma.

Ezechiel 41:12 12. Clădirea. Nu este arătat rostul acestei clădiri (p. 716, O). Poate corespunde cu Parbar de la Templul de mai înainte (vezi 1Cronici 26,18).

Locul gol. Ebr. gizrah, de la o rădăcină gazar, „a tăia”, de unde „un spaţiu despărţit”. Acesta era spaţiul (p. 716, S) la capătul de apus al templului între templu şi clădire (p. 716, O), şi probabil şi spaţiul de-a lungul părţii de miazănoapte şi de miazăzi a templului (vezi comentariul la v. 10).

Ezechiel 41:13 13. Casa. Aceasta este măsura de afară a templului (cam 51,8 m.), inclusiv tinda (vezi v. 1-5).

Clădirea. Dimensiunea de aici de aproximativ 250 de picioare e de la zidul din spate al templului până în afara zidului de apus al clădirii O (p. 716).

Ezechiel 41:14 14. Lăţimea. Măsura aceasta este identic, cuprinzând lăţimea totală a templului şi locul despărţit de amândouă laturile (p. 716, S,S).

Ezechiel 41:15 15. Lungimea clădirii. Aceasta este măsura din afară a clădirii O, inclusiv zidurile ei de 5 coţi.

Pridvoarele. Sensul cuvântului ebraic tradus astfel este incert.

Partea dinapoi a casei. Mai degrabă „şi templul din lăuntru”. Ceea ce urmează este o descriere a templului însuşi, nu a clădirii din spatele templului.

Ezechiel 41:16 16. Cu lemn de jur împrejur. Ebraica aici este oarecum vagă. După LXX aici avem o descriere a îmbrăcării în lemn a vestibulului (vezi cap. 40,48), şi a sfintei şi a sfintei sfintelor.

Ezechiel 41:18 18. Heruvimi şi finici. Compară sculpturile artistice din templul lui Solomon (1Regi 6,29)

Ezechiel 41:20 20. Deasupra uşii. Îmbrăcămintea în panel pare că acoperea întregul zid interior (vezi 1Regi 6,18).

Ezechiel 41:21 21. Uşiorii. Ebraica acestui verset este obscură.

Ezechiel 41:22 22. Altar de lemn. Acesta pare să corespundă altarului Tămâierii din tabernacol (Ezechiel 30,1-3) şi altarului de aur din Templul de mai înainte (1Regi 7,48), deşi faptul că mai este numit şi „masă” i-a determinatpe unii să-l identifice cu masa pentru pâinile pentru punerea înainte.

Ezechiel 41:23 23. Două uşi. Una era la intrarea în sfânta şi cealaltă la intrarea în sfânta sfintelor.

Ezechiel 41:24 24. Două canaturi. Uşile erau asemănătoare cu acelea din templul lui Solomon (1Regi 6,31-35).

Ezechiel 41:25 25. Grinzi. Ebr. ‘ab, un cuvânt care apare numai aici şi în 1Regi 7,6. Reiese că este un termen arhitectural, al cărui sens s-a pierdut acum.

Ezechiel 41:26 26. Ferestre îngrădite. Sau „ferestre cu zăbrele” (vezi comentariul la 1Regi 6,4).

Ezechiel 42:1 1. Curtea de afară. Vezi comentariul la cap. 40,17. Versetele 1-14 descriu odăile pentru preoţi (p. 716, T, T) la partea de miazănoapte şi de miazăzi a templului. Ebraica acestei părţi este foarte obscură aşa că e dificil de a obţine un tablou clar al detaliilor. Pentru motivul acesta nu s-a făcut nici o încercare de a arăta forma exactă a clădirii, în diagramă (vezi p. 716, nota explicativă).

Ezechiel 42:2 2. O sută de coţi. Cam 51,8 m. Potrivit cu LXX aceasta este dimensiunea lungimii clădirii. Lungimea este aceeaşi ca a clădirii templului (cap. 41,13). Odăile acestea erau direct la miazănoaptea şi miazăziua clădirii şi despărţite de el printr-un loc separat (p. 716, S).

Ezechiel 42:3 3. Douăzeci de coţi. Cam 40 de picioare. Aceasta este lărgimea locului separat (p. 716, S) care înconjura templul la miazănoapte, la apus şi la miazăzi (vezi comentariul la cap. 41,12).

Caldarâmul. În faţa caldarâmului (p. 716, D) de care se spune că aparţine la curtea din afară, de-a lungul interiorului zidului dinăuntru (cap. 40,17).

Pridvoare. Sensul cuvântului ebraic tradus astfel este incert.

În catul al treilea. Ebr., bashshelishim. Nu este clar dacă aici se vorbeşte de toate cele trei caturi sau numai de cel de sus.

Ezechiel 42:4 4. Loc de trecere de zece coţi. LXX zice: Şi în faţa odăilor era un coridor de zece coţi [cam 5,2 m.] în lăţime; lungimea ajungând la o sută de coţi [cam 61,5 m.]”. Exprimarea aceasta este suportată de către versiunea siriacă.

Ezechiel 42:5 5. Mai strâmte. Motivul este că galeriile ocupau o anumită parte din spaţiu.

Ezechiel 42:6 6. Stâlpii curţilor. Nu e clar la care stâlpi se face referire. LXX nu are aici nici un cuvânt pentru „curţi”.Unii cred că stâlpii se aplică la cele 30 odăi (cap. 40,17).

Ezechiel 42:7 7. Zidul. Poziţia exactă a acestui zid nu e clară. Unii gândesc că aici se face referire la zidul de afară al unui bloc mai scurt de odăi (v.8).

Ezechiel 42:8 8. Lungimea odăilor. Unii iau aceasta ca fiind măsura unui bloc mai scurt de odăi (cam 25,9 m.) paralelcu blocul mai lung şi despărţit de blocul mai lung prin „coridorul” amintit la v. 4. Acesta nu a fost indicat pe diagramă (p. 716) deoarece descrierea nu e îndestulătoare pentru a clarifica detaliile planului.

Ezechiel 42:10 10. Dinspre răsărit. LXX zice „către miazăzi” (comp. v. 12,13). Versetele 10-12 par să descrie o altă clădire cu odăi la miazăzi de templu identică cu aceea de la miazănoapte.

Ezechiel 42:13 13. Vor mânca. Versetele 13, 14 descriu funcţiunile acestor odăi. Prin lege, preoţilor li se cerea să mănânce anumite părţi ale sacrificiilor, într-un loc sfânt” [„în locul sfânt” KJV] (Levitic 10,12.13; Numeri 18,9,10).

Ezechiel 42:14 14. Va lăsa acolo hainele. Aceste odăi sfinte serveau ca odăi de îmbrăcaţi pentru preoţi.

Ezechiel 42:15 15. Casa dinlăuntru. Termenul de aici se referă la aria templului, probabil tot ce s-a măsurat până aici. Ezechiel acum se reîntoarce la poarta de afară dinspre răsărit, de unde începuse cercetarea ariei templului (cap. 40,6).

Ezechiel 42:16 16. Cinci sute de prăjini. LXX nu are aici nici un cuvânt pentru „prăjini”. Probabil că este vorba de coţi. Observaţi că cuvântul este adăugat în v. 20 şi că nu apare în cap. 45,2. În plus suma dimensiunilor porţilor, curţilor, etc., este 500 de coţi în orice parte.

Ezechiel 42:20 20. Zidul. Vezi comentariul la cap. 40,5

Ezechiel 43:1 1. La poarta. Vezi comentariul la cap. 42,15.

Ezechiel 43:2 2. Venea de la răsărit. Profetul văzuse slava aceasta depărtându-se prin poarta de răsărit a Templului anterior (cap. 10,18.19; 11,1.23).

Urletul unor ape mari. Compară Apocalips 1,15; 14,2; 19,6.

Ezechiel 43:3 3. Vedenia aceasta. Vezi cap. 1,4-28; 3,12.23; 10,15.22. Diferitele descoperiri ale slavei lui Dumnezeu faţă de profet au fost caracteristic similare.

Venisem să nimicesc. Viziunile mai timpurii vesteau nimicirea Ierusalimului.

Ezechiel 43:5 5. Casa era plină. Compară un eveniment asemănător în legătură cu sanctuarele dinainte (Exod 40, 34.35; 1Regi 8,10.11).

Ezechiel 43:6 6. Am auzit pe cineva. Glasul a fost fără îndoială al lui Dumnezeu. Vorbirea pornea din casă, în timp ce„omul” rămânea cu profetul în curtea dinăuntru.

Ezechiel 43:7 7. Locul scaunului Meu de domnie. În Ebraică poziţia accentuată a cuvântului tradus „locul” cere o oarecare adăugire ca „acesta este”, sau „iată”: „Acesta este locul scaunului Meu de domnie”, etc.

Curviile lor. Templul de mai înainte fusese spurcat de cultul idolatru chiar în curţile lui (2Regi 16,11-18; 21,4-7). Unii cred că aici se face referire la cultul curviei literale (2Regi 23,7; comp. 1Regi 14,24; 15,12).

Trupurile moarte ale împăraţilor lor. Nu există probă istorică relativ la faptul că ar fi fost îngropat vreun rege în terenul Templului. Un număr dintre ei erau îngropaţi în dealul de la sud-est (vezi 1Regi 2,10; 11,43; 22,50; etc.). LXX dă exprimarea: „Sau prin ucigaşii voivozilor lor din mijlocul lor”, care ar putea reflecta ideea intenţionată de text.

Ezechiel 43:8 8. Un zid între Mine şi ei. Era numai un zid care despărţea curtea Templului de curtea palatului. Nu exista o prevedere pentru o curte de afară ca în noul plan (cap. 40,17.20.31.34.37).

Ezechiel 43:9 9. Vor depărta de la Mine curviile lor. Aceasta era cerinţa prealabilă ca Iehova să-Şi ia reşedinţa în mijlocul poporului.

Ezechiel 43:10 10. Arată Templul. Când Israel avea să vadă o descoperire a iubirii lui Dumnezeu în planurile măreţe pentru templul cel nou şi pentru reaşezarea lor ca naţiune, urma să le fie ruşine „de nelegiuirile lor” şi să se întoarcă de la ele. Dumnezeu dorea ca ei să cerceteze de aproape planul Său astfel încât acesta să devină pentru ei motivul de a părăsi căile lor păcătoase şi de a accepta noua prevedere.

Ezechiel 43:11 11. Dacă vor roşi. Dacă Israel ar fi dat pe faţă vreun interes faţă de planuri şi ar fi dovedit o schimbare de inimă, profetul nu numai că urma să descopere fiecare amănunt dar şi să le zugrăvească sub ochi, ca ei să le păstreze.

Cortul, şi mai târziu Templul, fusese locul de locuit al lui Dumnezeu, în mijlocul poporului Său ales. Reclădirea Templului reprezenta repunerea în acţiune a planului Său de a lucra prin Israel pentru salvarea lumii (vezi p. 26-30). Dacă Israel acum „roşea” de raportul lor trecut de nelegiuire cu clauza că ei, ca naţiune,aveau să meargă înainte în acord cu scopul lui Dumnezeu pentru ei, tot ceea ce prezisese Ezechiel cu siguranţă ar fi ajuns să se împlinească.

Ezechiel 43:12 12. Aceasta este legea. Compară aceeaşi formulă în sublinierea şi titulatura legilor levitice a codului

preoţesc (vezi Levitic 6,9.14; 7,1.37; 11,46; 12,7; 13,59; 14,54; 15,22). Referirea pare să fie la toată instrucţiunea precedentă.

Ezechiel 43:13 13. Măsurile altarului. Versetele 13-17 dau descrierea altarului identificat în v. 18 ca altar al arderilor de tot. Se foloseşte acelaşi cot ca la măsurarea clădirii (vezi comentariul la cap. 40,5). Altarul se afla pe un piedestal înalt de 1 cot (cam 2 picioare). Deasupra piedestalului se aflau câteva cadre sau pervazuri succesive,fiecare cu 1 cot mai mic. Pervazul cel mai de sus, vatra, era de 12 coţi (cam 24 picioare) pătrate şi 4 coţi (cam8 picioare) în înălţime. Materialul din care era făcut nu e identificat. Altarul din Templul lui Solomon era făcutdin aramă, şi era de 20 de coţi pătraţi şi înalt de 10 coţi (2Cronici 4,1). Acela de la cortul întâlnirii era făcut din lemn de salcâm şi îmbrăcat cu aramă şi era de dimensiuni considerabil mai mică, 5 coţi pătraţi şi 3 coţi în înălţime (Ezechiel 27,1). Potrivit cu cele spuse în Mişna altarul din Templul lui Irod odihnea pe o fundaţie de 32 coţi pătraţi şi era făcut din pietre necioplite. Altarul (p. 716 Q) se afla înaintea templului în centrul curţii dinlăuntru. Altarul avea (Ezechiel 43,17) trepte, spre deosebire de celelalte dinainte (vezi Ezechiel 20,26). Eleurcau pe partea de răsărit, probabil astfel încât preotul care aducea sacrificiul să aibă spatele către soarele carerăsărea, şi să nu poată fi nici măcar o sugestie către un cult al soarelui. Cu privire la neplăcerea lui Dumnezeu faţă de cultul soarelui vezi comentariul la Ezechiel 8,16.

Ezechiel 43:18 18. Legile cu privire la altar. Versetele 18-27 descriu ceremoniile care urmează să fie îndeplinite în legătură cu consacrarea altarului. Ele nu sunt reglementările generale pentru cultul sacrificial care urma să fie ţinut mai târziu. Sanctuarele anterioare avuseseră şi ele ceremonii speciale de dedicare înainte ca altarul să fie adus în folosire obişnuită (Ezechiel 29,1-46; Levitic 8,11-33); 1Regi 8,63-66; 2Cronici 7,4-10. Amănuntele ritualului folosit de Solomon nu sunt date.

Ezechiel 43:19 19. Sămânţa lui Ţadoc. Vezi comentariul la 2Samuel 8,17.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 EW 34, 285

Ezechiel 44:1 1. M-a adus înapoi. Adică din curtea dinlăuntru (vezi cap. 43,5).

Poarta din afară a Sfântului Locaş. Aici este vorba de întreaga împrejmuire. Vezi p. 716, B.

Ezechiel 44:2 2. A intrat pe ea. Vezi cap. 43,4. Sfinţită prin prezenţa divină, poarta nu urma să fie folosită pentru scopul obişnuit de intrare a poporului.

Ezechiel 44:3 3. Voievod. Adică, domnitorul civil al viitorului regat. Rabinii refereau aceasta la Mesia. Dar Isus Hristos nu putea fi voievodul amintit aici. Voievodul urma să ofere o jertfă pentru păcat pentru sine (cap. 45,22), urma să aibă fii (cap. 46,16), şi urma să închine aducând jertfe (cap. 46,2).

Să mănânce pâinea. Fără îndoială o referire la mâncărurile de felul celor care erau mâncate cu anumite jertfe (vezi Exod 18.12; Levitic 7,15; Deuteronom 12,7.18).

Ezechiel 44:4 4. Poarta de miazănoapte. Întrucât aceasta e descrisă ca fiind „înaintea casei”, adică, în faţa ei, poarta trebuie să fi fost poarta dinlăuntru de miazănoapte (p. 716, I).

Slava Domnului. Vezi comentariul la cap. 43,2-5.

Ezechiel 44:7

7. Străini. Străinilor care trăiau în mijlocul lui Israel le era îngăduit să ia parte la Paşte şi la alte ritualurireligioase dacă se supuneau la circumciziune (Ezechiel 12,48). În anumite împrejurări le era îngăduit să aducă jertfe (Numeri 15,14.26.29).

Ezechiel 44:8 8. N-aţi păzit ce trebuia păzit. În loc să ţină sarcina dată lor la Templu aşa cum la fusese orânduit, Leviţii angajaseră cu plata slujitori dintre străini şi îngăduiseră ca ei să intre în curtea Templului indiferent dacă erau sau nu adevăraţi închinători ai lui Dumnezeu (Iosua 9,27; Ezra 8,20; comp. Numeri 16,40; Zaharia 14,21).

Ezechiel 44:9 9. Nici un străin. Precauţia avea de scop să prevină profanarea templului din viitor.

Ezechiel 44:10 10. Leviţii. Versetele 10-14 descriu datoriile oficiale ale Leviţilor în noua orânduire. Din cauza apostaziei şi idolatriei Leviţii urmau să fie degradaţi de la înaltul lor privilegiu de slugi la altar.

Ezechiel 44:15 15. Fiii lui Ţadoc. În ce priveşte antecedentele istorice ale preoţiei ţadofite vezi comentariul la 2Samuel8,17; comp. Ezechiel 40,46.

Ezechiel 44:17 17. Haine de in. Compară Ezechiel 28,40-43; 39,27-29; Levitic 6,10.

Ezechiel 44:19 19. Vor lepăda veştmintele. Preoţii trebuiau să poarte robele lor de slujbă numai când erau angajaţi în serviciul templului. Clădiri speciale erau (p. 716, T, T) prevăzute aproape de templu unde trebuia să-şi schimbe veştmintele înainte şi după servirea la altar (cap. 42,13.14).

Ezechiel 44:20 20. Nu-şi vor rade capul. Compară cu Levitic 21,1-5; Deuteronom 14,1. Era practica egiptenilor păgâni de a-şi rade capul. Acesta era probabil unul din motivele pentru interzicerea ei la preoţii lui Iehova. Ei nu trebuia să-şi lase părul să crească lung aşa cum făceau barbarii, ci să şi-l taie şi să-l ţină în ordine. Numai când se găseau sub juruinţa Nazireatului le era îngăduit să-l lase să crească lung. (Numeri 6,5; comp. Levitic 10,6; 21,10).

Ezechiel 44:21 21. Vin. Compară cu Levitic 10,9; Josephus Antiquities iii. 12. 2.

Ezechiel 44:22 22. Văduvă. Potrivit cu legea levitică se făcea o deosebire între legile de căsătorie şi de doliu pentru marele preot şi acelea pentru preoţii obişnuiţi. Preotul obişnuit nu putea să ia în căsătorie o femeie divorţată (Levitic 21,7) dar putea, după câte se pare, să ia în căsătorie o văduvă, în timp ce marele preot nu putea să ia în căsătorie o femeie divorţată, nici chiar o văduvă, ci numai o fecioară din Israel (Levitic 21,14). Aici este interzisă căsătoria preotului obişnuit cu o văduvă.

Ezechiel 44:23 23. Vor învăţa pe poporul Meu. Preoţii urmau să fie învăţători ai poporului aşa ca poporul să poată cunoaşte adevărul şi să fie ferit de apostazie. Învăţătura e cu totul necesară pentru creşterea creştină. Nu poate avea loc o adevărată creştere spirituală decât dacă e o neîncetată creştere în cunoştinţă. Israel fusese mai înainte nimicit „din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4,6). Lucrul acesta nu urma să se repete în noua orânduială. Creştinul ca persoană primeşte astăzi învăţătură prin cercetarea Cuvântului şi prin învăţătorii din Cuvânt. În fiecare zi el ar trebui să adauge la fondul său de cunoştinţe spirituale, şi să acţioneze pe temeiul luminii celei noi. O schimbare a inimii e totdeauna însoţită de o clară convingere a datoriei Creştinului.

Ezechiel 44:24

24. Vor judeca. Acesta fusese serviciul lor anterior în rânduiala trecută (Deuteronom 33,10).

Ezechiel 44:25 25. Nu se vor duce la un mort. Reglementarea aceasta se asemăna cu aceea de mai înainte (vezi Levitic21,1-3).

Ezechiel 44:28 28. Moştenirea. Rânduielile aducerii jertfei din nou reflectă legea veche. În ce priveşte jertfele de mâncare, pentru păcat şi pentru vină vezi Levitic 2,3; 6,25.29; 7.6,7; cu privire la ogorul consacrat vezi Levitic 27.21; cu privire la cele dintâi roade vezi Ezechiel 23,19; 34,26; Numeri 18,13; Deuteronom 18,3.4; cu privire la darul ridicat vezi Numeri 15,19-21; 18,19. Preoţilor noului templu le era prevăzut un loc de locuit în „darul sfinţit” sau „partea sfinţită din ţară” (Ezechiel 45,1-5).

Ezechiel 44:31 31. Moartă. Compară cu Levitic 17,15; 22,8; Deuteronom 14,21.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

10 Ev 512

23, 24 1T 195

Ezechiel 45:1 1. Când vei împărţi. Sensul pare să fie : „împărţi prin alocare”. De fapt fiecărui trib îi era rânduită o parte hotărâtă (cap. 48, 1-29).

Dar sfânt. Ebr. terumah, literal: „ceva ridicat”, aici însemnând „o jertfă”, „un dar”, „o contribuţie”. O mică parte din această „parte sfântă a ţării” [KJV] urma să fie ocupată de sanctuar, restul dat preoţilor şi Leviţilor. Terumah-ul e descris mai departe în cap. 48,8-22.

Coţi. Cuvântul acesta a fost adăugat. Întrebarea e dacă trebuie să se înţeleagă „trestii”, sau „coţi”. Dacă e cea dintâi, suprafaţa n-ar putea fi încadrată între Mediterana şi Iordan. Lungimea ar fi de peste 80 de km. „Coţi” pare mai raţional şi mai proporţional cu alocările diferitelor seminţii.

Zece mii. Adică în jur de 5,12 km. Suprafaţa totală, potrivit cu v. 1-6, era cam de 25.000 de coţi (11 km) pătraţi. Aceasta era alcătuită din trei părţi: 10.000 (cap. 48,13) la miazănoapte pentru Leviţi; 10.000 (cap. 48,10) la mijloc pentru preoţi, în mijlocul căruia era sanctuarul; şi restul 5.000 (cap. 48,15), „ca loc obişnuit, pentru locuinţe şi păşune”.

Ezechiel 45:2 2. Cincizeci de coţi. Templul era situat într-o curte pătrată de 500 de coţi pătraţi (vezi comentariul la cap. 40,5). Aici se mai lasă liberă încă o fâşie de pământ de cincizeci de coţi (cam 25,9 m.) în jurul zidului de afară ca o asigurare contra profanării lui.

Loc slobod. Sau „liber” (vezi comentariul la Numeri 35,2).

Ezechiel 45:3 3. Din această întindere. Vezi comentariul la v. 1.

Ezechiel 45:4 4. A preoţilor. Versetul acesta descrie moşia preoţilor (vezi cap. 48,10).

Ezechiel 45:5 5. Leviţilor. Moşia leviţilor se afla la miazănoapte de aceea a preoţilor şi urma să fie de aceeaşi mărime (vezi cap. 48,13).

Douăzeci de odăi. LXX zice „cetăţi pentru locuit”, care pare a da un sens mai bun.

Ezechiel 45:6 6. Toată casa lui Israel. Această parte de aceeaşi lungime dar numai pe jumătate din lăţimea celorlalte, urma să procure hrană lucrătorilor cetăţii (cap. 48,18).

Ezechiel 45:7 7. Pentru domnitor. Partea domnitorului cuprindea toată ţara la răsărit şi la apus de darul sfânt, probabil la Mediterana la apus şi la Iordan şi Marea Moartă la răsărit.

Ezechiel 45:9 9. Înlăturaţi stoarcerile voastre. Versetele 9, 10 sunt un îndemn de a observa dreptatea în procedeele lor.

Ezechiel 45:11 11. Aceeaşi măsură. Compară cu Levitic 19.35,36; Deuteronom 25,13-15; Proverbe 16,11; Osea 12,7; Amos 8,5; Mica 6,10. Efa era folosită pentru măsuri uscate, batul pentru măsurarea lichidelor. Aici se spune despre ele că sunt de aceeaşi capacitate şi fiecare egală cu a zecea parte dintr-un omer. Prin echivalenţe moderne un bat ar fi cam 25 de litri (vezi Vol. I, p. 167).

Ezechiel 45:12 12. Siclul. Compară Exod 30,13.

Mina. O transliterare a ebraicului maneh. (1Regi 10,17; Ezra 2,69; Neemia 7,71.72). Un „maneh”, sau o „mină”, avea 50 de sicli (vezi Vol. I, p. 164, 167, 168). Ebraica de aici este obscură.

Ezechiel 45:13 13. Darul de mâncare. Versetele 13-15 descriu impozitul care trebuia să fie plătit, probabil domnitorului (vezi v. 16), care la rândul lui urma să procure darurile pentru sacrificii cerute.

Ezechiel 45:17 17. El va îngriji. Ebr. ‘asah, folosit aici în sensul de „a oferi”, „a furniza”. Domnitorul e făcut răspunzător pentru procurarea darurilor pentru diferitele sacrificii de sărbători.

Ezechiel 45:18 18. A lunii întâi. De la versetul 18 la cap. 46,15 se descrie ritualul de sacrificiu care să fie urmat la ocazii speciale. Sunt schimbări faţă de legea mozaică. Nu e amintită nici Ziua Cincizecimii şi nici Ziua Ispăşirii. Dar e destul de inutilă speculaţia, aşa cum au făcut unii, că aceste particularităţi ceremoniale urmau să fie cu totul omise în timpul marelui ritual.

Ezechiel 45:19 19. Va lua din sânge. Sub legea mozaică, în Ziua Ispăşirii sângele jertfei pentru păcat era stropit pe şi către scaunul milei de dincolo de perdea (Levitic 16,14.15). Sub noul ritual în legătură cu ceremonia curăţirii, sângele era pus pe „uşorii casei”, „pe cele patru colţuri ale pervazului altarului şi pe uşorii porţii”.

Ezechiel 45:20 20. Nechibzuinţă. Ebr. peshi, „fără experienţă”.

Ezechiel 45:21 21. Paştele. Rânduielile cu privire la ţinerea Paştelui erau asemănătoare cu acelea din legea mozaică, dar cu jertfe mai cuprinzătoare (Exod 12,6; Levitic 23,5-8; Numeri 28,16-25).

Ezechiel 45:25 25. Luna a şaptea. Referirea este la Sărbătoarea Corturilor (Exod 23,16; 34,22; Levitic 23,34; Deuteronom 16,13.16). Unii susţin că motivul pentru care nu este numită astfel este că obiceiul de a locui în colibă urma să fie desfiinţat. Jertfele sunt considerabil mai puţine decât acelea cerute sub legea mozaică

(Numeri 29,12-38).

Plan

Ezechiel 46:1 1. Poarta curţii dinăuntru. O deosebită sfinţenie era legată de poarta de răsărit dinăuntru (p. 716, H). Compară reglementările cu privire la poarta de răsărit de afară (cap.44, 1-3).

Ezechiel 46:2 2. Uşiorii porţii. Sau „uşiorul”. Acesta era probabil stâlpul capătului lăuntric sau de apus al construcţieiporţii. Din punctul acesta domnitorul putea să vegheze asupra preoţilor când pregăteau jertfa, dar nu i se îngăduia să intre în curtea dinlăuntru sau să dea ajutor la aducerea jertfelor.

Ezechiel 46:3 3. La intrarea acestei porţi. Oamenii care ar fi putut să fie prezenţi în zilele de Sabat şi de lună nouă urma să se închine în curtea de afară aproape de poarta dinlăuntru. Ei nu puteau să intre în construcţia porţii aşa cum putea domnitorul, dar erau obligaţi să stea la intrare.

Ezechiel 46:4 4. În ziua Sabatului. Jertfa de Sabat ce se poruncea aici domnitorului să aducă e mult mai mare decât aceea cerută sub legea mozaică, şi care cerea numai doi miei de un an (Numeri 28,9)

Ezechiel 46:5 5. Darul lui de mâncare. Sau „jertfă din cereale”, „floarea făinii” (vezi comentariul la Levitic 2,1).

Ezechiel 46:6 6. Lună nouă. Compară cu Numeri 28,11-15. Are loc o scădere a numărului animalelor cerute.

Ezechiel 46:7 7. Darul de mâncare. Vezi comentariul la Ezechiel 46,5. Compară cu Numeri 28,11-15. Are loc o considerabilă creştere în cele cerute.

Ezechiel 46:9 9. La sărbători. Aici e prescris un aranjament unic pentru cei prezenţi la sărbătorile la care se cerea să ia parte toţi bărbaţii (Exod 23,17; 34,23; Deuteronom 16,16). Probabil pentru a ajuta să se asigure ordinea, şi poate pentru a evita ca ei să se întoarcă înapoi, oamenii erau îndrumaţi să vină fie pe poarta de la miazănoaptesau pe cea de la miazăzi dar să plece prin aceea care era opusă.

Ezechiel 46:10 10. Va intra cu ei. Sensul pare să fie că la ocaziile anuale domnitorul trebuia să se amestece cu poporul,alăturându-li-se lor la cult.

Ezechiel 46:11 11. La praznice. Proporţiile sunt aceleaşi ca acelea arătate în v. 5, 7; cap. 45,24.

Ezechiel 46:12 12. Ardere de tot de bunăvoie. Cu privire la jertfele de bunăvoie din legea mozaică vezi Levitic 7,16; 22,18.21.23; 23,38.

Ezechiel 46:13 13. În fiecare dimineaţă. Există o schimbare importantă în jertfa zilnică de ardere de tot. Ezechiel menţionează numai jertfa de dimineaţă în timp ce sub legea mozaică se aducea câte una atât dimineaţa cât şi seara (Numeri 28,3-8). În ambele cazuri jertfa trebuia să fie un miel, ca mai înainte. Jertfa de mâncare însoţitoare urma să fie uşor sporită.

Ezechiel 46:16

16. Dă un dar. Versetele 16-18 prezintă reglementări cu privire la terenurile deţinute de domnitor. Lui ise dădeau două porţiuni, câte una de fiecare parte a darului sfânt (cap. 45,7-8).

Ezechiel 46:17 17. Darul slobozeniei. Fără îndoială anul veseliei (Levitic 25, 8-17).

Ezechiel 46:19 19. Era un loc. În ce priveşte amplasarea generală a bucătăriilor descrise în v. 19, 20 vezi p. 716, U.U. Dimensiunile nu sunt date.

Ezechiel 46:21 21. Era o curte. Vezi p. 716, V, V, V, V.

Ezechiel 46:22 22. Curţi despărţite. Sau „unite” . Sensul cuvântului ebraic tradus astfel este neclar. LXX zice „o curtemică”.

Ezechiel 46:23 23. Zid. Aceste cuvinte sunt suplinitoare. Probabil ca întelesul se vrea a f zidarie.

Ezechiel 46:24 24. Slujitorii casei. Probabil Leviţii.

Vor fierbe. Adică, pentru pregătirea jertfei de mâncare.

Ezechiel 47:1 1. Uşa casei. Aceasta este chiar uşa templului.

Ieşea apă. Ceea ce s-a spus cu privire la interpretarea viziunii cu templul trebuie să se aibă în vedere aici (vezi comentariul la cap. 40,1). Viziunea era o profeţie în tablouri descriind o economie literală. Tabloul înfăţişează stări aşa cum ar fi putut să fie, şi nu prea e motiv pentru abatere de la limbajul literal. Dacă râul eraalimentat în chip miraculos sau de o serie de izvoare sau de alte râuri nu e tratat de Ezechiel. Răspunderea lui era doar de a descrie ceea ce vedea. Intenţia trebuie să fi fost rezonabil de clară pentru Israeliţi. Apă din belşug aşa cum e zugrăvită aici, era semnul precipitării corespunzătoare şi al prosperităţii rezultante. Astfel debinecuvântări erau mai departe scoase în evidenţă de amintirea pomilor roditori şi a vieţii fecunde din ape (v. 7-12).

Întrucât aceste preziceri nu s-au împlinit niciodată în intenţia lor originală, ele vor avea o măsură de împlinire în biserica Creştină. Ioan, descoperitorul tainelor, este cel care culege ilustraţiile acestor capitole şi arată care părţi ale lor vor fi împlinite pe noul pământ (vezi, de pildă, Ezechiel 47,12; comp. Apocalips 22,2).

Aranjamente fizice sunt adesea menite să dea învăţături spirituale. Aici râul, începând într-un chip mărunt, sporea pe măsură ce curgea către pustie. În felul acesta binecuvântările legământului, la care israeliţii erau cei dintâi primitori, urma să curgă, crescând mereu până când cuprindeau lumea întreagă. Prin acelaşi tablou poate fi ilustrată lucrarea Mişcării Advente (vezi 7T 171, 172).

Dacă râul începea şi era dezvoltat în chip miraculos, el ar fi stat ca o dovadă perpetuă a puterii unui Dumnezeu pururea de faţă lucrând în favoarea poporului Său. O astfel de demonstraţie ar fi similară cu prezenţa stâlpului de foc şi de nor care însoţea pe Israeliţi în peregrinările lor prin pustie (Ezechiel 13,21.22) şi cu miraculoasa procurare de apă de băut (Ezechiel 17,1-7; etc.).

Ezechiel 47:2 2. Poarta de miazănoapte. Poate pentru că poarta de răsărit dinlăuntru era rezervată pentru domnitor (cap. 46,1-8) şi partea de răsărit de afară era închisă (cap. 44,1.2). Cu privire la „poarta de afară” vezi comentariul la cap. 42,1.

Ezechiel 47:3 3. Prin apă. Măsurătorile descrise în v. 3-6 descriu în mod impresionant creşterea fenomenală a apelor. La o depărtare de aproape 1,8 km. râul micuţ devenise un râu puternic care nu putea fi trecut cu piciorul (v. 5).

Ezechiel 47:7 7. Mulţime de copaci. Compară cu Apocalips 22,2; vezi comentariul la Ezechiel 47,1.

Ezechiel 47:8 8. Câmpie. Sau „pustie”. Ebr. ‘arabah, depresiunea Iordanului, Mării Moarte şi valea care se întinde de la Marea Moartă la Golful Aqabah. Termenul modern Arabah desemnează numai valea de la miazăzi în MareaMoartă.

Marea. Descrierea dată aici arată clar că e vorba de Marea Moartă.

Ezechiel 47:9 9. Va trăi. Din cauza conţinutului prea mare de minerale nici un fel de peşte nu poate trăi în Marea Moartă. Fără îndoială starea aceasta deja exista pe vremea lui Ezechiel

Ezechiel 47:10 10. En-Ghedi . Literal, „fântâna căprioarei”. Locul e situat în mijlocul coastei de apus a Mării Moarte (vezi comentariul la 1Samuel 24,1). Locul se numeşte acum Tell ej-Jurn.

En-Eglaim. Cuvântul acesta apare numai aici şi nu poate fi identificat.

Ezechiel 47:11 11. Sării. Anumite arii nu erau vindecate, probabil pentru a asigura o rezervă de substanţă de aceasta minerală.

Ezechiel 47:12 12. Roadele lor vor sluji ca hrană. În aplicaţia ei secundară prezicerea aceasta îşi va găsi împlinirea în pomul vieţii din mijlocul noului Eden al lui Dumnezeu.

Ezechiel 47:13 13. Douăsprezece seminţii. Se aşteaptă să se reîntoarcă din captivitate unii din fiecare seminţie. Făgăduinţele nu erau limitate la Iuda şi Beniamin, ci erau pentru tot Israelul.

Două părţi. Compară cu Geneza 48,22; Iosua 17,14.17. Partea lui Levi era prevăzută în „darul Sfânt” (Ezechiel 45,5.6) şi aşa cele două părţi pentru Iosif (Efraim şi Manase) completau cele douăsprezece părţi.

Ezechiel 47:14 14. Unul ca şi altul. Literal: „fiecare cât fratele său”, o expresie însemnând „egal”. Ezechiel descrie precis numai graniţele de miazănoapte şi de miazăzi ale ţării. Unii au susţinut că diferitele părţi atribuite seminţiilor erau fâşii de teritoriu mai mult sau mai puţin egale în lăţime, întinzându-se direct de-a curmezişul ţării de la răsărit la apus. Lucrul acesta nu poate fi stabilit.

Cu mâna ridicată. O expresie care însemnează „a jura”. Cu privire la făgăduinţă şi la jurământ vezi Geneza 12,7; 17,8; 26,3; 28,13.

Ezechiel 47:15 15. Hotarele ţării. Sunt multe asemănări între hotarele date aici şi cele date în Numeri 34,1-15. Acolo, însă, hotarul de miazăzi era dat mai întâi fără îndoială pentru că Israeliţii veneau din Egipt. Aici hotarul de la miazănoapte poate fi dat întâi pentru că poporul urma să se reîntoarcă în Palestina de la miazănoapte.

Marea cea Mare. Hotarul începe la Mediterana, dar punctul exact nu e dat. Judecând după celelalte puncte geografice amintite, punctul era probabil undeva aproape de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Tripoli.

Unii încep hotarul din apropiere de Tir.

Hetlonului. Amintit numai aici şi în cap. 48,1. Aşezarea lui nu e cunoscută.

Ţedad. Locul acesta a fost identificat cu modernul Şadâd, cam la 92,8 km miazăzi de Hamat.

Ezechiel 47:16 16. Hamat. O schimbare a topicii ne permite ca aici să citim în acord cu LXX: „intrarea Hamatului, Ţedad”, etc. „Intrarea Hamatului” e socotită că se referă probabil la modernul Lebweh la 112 km. sud-sud-vest de Hamat, sau la valea lui Orontes (vezi Numeri 34,8).

Berota. Aşezarea acestui orăşel nu este cunoscută, deşi este probabil unul şi acelaşi cu Berotai (modernBere’itân), situat în valea dintre munţii Liban şi Antiliban.

Sibraim. Un punct de hotar a cărui aşezare exactă nu e cunoscută. Unii au sugerat o identificare cu modernul Khirbat Sanbarîyeh în apropiere de Ribla.

Haţer-Haticon. Literal: „satul de mijloc”. Tot ce se poate şti despre locul acesta e ceea ce se poate afla din pasajul acesta, şi anume, că nu era pe hotarul districtului Haoran.

Haoran. Acesta reprezintă fâşia de pământ de la miazăzi de Damasc, spre Galaad.

Ezechiel 47:17 17. Haţer-Enon. Probabil modernul Qaryatein, cam la 32 km. la sud-est de Ţedad (vezi comentariul la v. 15) şi la 116,8 km. la nord-est de Damasc.

Ezechiel 47:18 18. Partea de Răsărit. E dificilă trasarea hotarului acestuia cu precizie. Se includea probabil şi o parte din teritoriul de la Răsărit de lacul Chineret, sau Marea Galileii.

Ezechiel 47:19 19. Tamar. Locul acesta nu a fost identificat în mod clar. Era probabil aproape de Marea Moartă.

Cadeş. Numit Cadeş-Barnea în Numeri 34,4. Unii l-au identificat cu ‘Ain Qudeirât, cam la 116,8 km. lasud-vest de Hebron, alţii cu ‘Aim Qedeis, la 8,5 km. mai spre sud.

Pârâul. O comparaţie cu Numeri 34,5; Iosua 15,4.47 arată că referirea este la „pârâul Egiptului”, identificat cu torentul modern Wedi el-‘Arish, care se varsă în Mediterana cam la 50 de mile la sud-vest de Gaza.

Ezechiel 47:20 20. Hotarul de apus. Hotarul de apus era Mediterana, ca în Numeri 34,6.

Ezechiel 47:22 22. Prin sorţi. Vezi comentariul la cap. 45,1.

Străinii. Mai multă libertate este acordată aici străinilor decât sub legea mozaică. Potrivit cu legea veche străinii trebuiau să fie trataţi cu bunăvoinţă (Ezechiel 22,21; Levitic 19,34; Deuteronom 1,16; 24,14), lise îngăduia să aducă jertfe (Levitic 17,8), să ia parte la sărbătoarea Paştelor dacă erau circumcişi (Ezechiel 12,48), dar este îndoielnic dacă aveau drepturi de proprietate nelimitate. Acum acelora care se aşezau în chip permanent, urma să li se dea o moştenire în seminţia în mijlocul căreia locuiau. Planul lui Dumnezeu era ca străinii să fie atraşi la Israel, să se aşeze în mijlocul lor, şi să primească religia adevăratului Dumnezeu (vezi p. 28, 29).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–237T 172

1 7T 171

8 7T 172

8–12AA 13; 6T 227

Ezechiel 48:1 1. Numele seminţiilor. Capitolul 48 descrie distribuţia ţării şi se încheie cu o descriere a mărimii cetăţii şi a porţilor ei.

Distribuţia ţării (v. 1-7) nu este asemănătoare cu cea făcută sub Iosua (Iosua 13-19). Vârsta sau descendenţa maternă nu par să fie un criteriu călăuzitor. Partea centrală a ţării urma să fie ocupată de „darul sfânt” (Ezechiel 45,1-7). Avea să fie flancat de două seminţii, Iuda şi Beniamin, care au rămas credincioase untimp mai îndelungat decât celelalte zece. Seminţiile lui Ruben şi Simeon, cei doi mai vârstnici, au fost aşezate lângă ele. Dan a fost aşezat la extrema de miazănoapte, unde locuise mai înainte o parte a seminţiei. Nu pare să fie un tipar aparte pentru plasarea restului seminţiilor.

Ezechiel 48:8 8. Partea sfântă. Sau „darul sfânt”, deja descrisă în cap. 45,1-7. În ce priveşte cap. 48,8-14 vezi comentariul la cap. 45,1-7.

Ezechiel 48:15 15. Cetăţii. Teritoriul preoţilor şi al leviţilor măsura fiecare 10.000 de coţi de la nord la sud, lăsând 5000 din tot „darul sfânt” la sudul moşiei preoţilor spre „a fi dat cetăţii ca loc obişnuit”.

Ezechiel 48:16 16. Măsurile. Cetatea trebuia să ocupe un pătrat cu latura de 4.500 de coţi, înconjurată de un loc liber de 250 de coţi de jur împrejur în partea din afară (v. 17), făcând întreaga suprafaţă un pătrat cu latura de 5000de coţi (aproape 2,6 km pătraţi). Aceasta era lărgimea exactă a spaţiului care fusese lăsat la partea de miazăzi a darului sfânt.

Ezechiel 48:18 18. Rămăşiţa. Cele două părţi erau fiecare de 10.000 pe 5.000 de coţi.

Ezechiel 48:19 19. Toate seminţiile. Locuitorii Ierusalimului fuseseră în mare parte din seminţia lui Iuda şi a lui Beniamin. În noua cetate, care era proprietate comună, toate seminţiile urma să aibă o parte.

Ezechiel 48:21 21. A domnitorului. Fâşia de pământ care rămânea la răsărit şi la apus de „darul sfânt” era pentru domnitor. Teritoriul lui de la nord la sud se întindea pe aceeaşi distanţă ca şi darul sfânt. Spre răsărit şi spre apus se hotărnicea cu darul sfânt la un capăt şi se întindea fără îndoială până la marginile ţării pe de alta.

Ezechiel 48:23 23. Celelalte seminţii. Versetele 23-29 descriu alocările pentru restul de cinci seminţii.

Ezechiel 48:28 28. Hotarul. Vezi comentariul la cap. 47,19

Ezechiel 48:30 30. Ieşirile cetăţii. Versetele 30-34 repetă dimensiunile cetăţii aşa ca să descrie cele trei porţi de pe fiecare latură. Câte o poartă este numită pentru fiecare seminţie. Lui Levi îi e atribuită o poartă, lăsând numai una pentru Iosif.

Ezechiel 48:35 35. Optsprezece mii. Perimetrul cetăţii este de 18.000 de coţi, aproximativ 9,3 km. Acest nu include „împrejurimile” amintite în v. 17.

Cetatea viitorului, Noul Ierusalim, pe care Ioan a văzut-o coborându-se de la Dumnezeu din cer (Apocalips 21) prezintă asemănări izbitoare cu cetatea din viziunea lui Ezechiel. Ezechiel descria cetatea care ar fi putut fi; Ioan, pe aceea care va fi. Simbolul cu naţiunea lui Israel, împărţită în 12 seminţii, e dus mai departe prin istorisirea biblică. Noul Ierusalim, ai cărui locuitori sunt răscumpăraţi din orice naţiune, neam, limbă şi popor, e prezentat cu numele celor 12 seminţii înscrise pe porţile lui. În simbolul biblic, cei răscumpăraţi, indiferent din ce neam, sunt prezentaţi ca fiindu-le rânduit un loc în mijlocul celor 12 seminţii (Romani 9-11; Galateni 3,29).

Tabloul cu Israel din ţara Babilonului, gata să fie eliberat şi reaşezat în propria lui ţară, împreună cu nimicirea însoţitoare a Babilonului, alcătuieşte ilustraţia unei mari părţi din cartea Apocalipsului. Ilustraţia e folosită pentru a descrie pe Israelul lui Dumnezeu în lupta lui finală împotriva puterilor răului, din nou numit Babilon, urmată de nimicirea Babilonului şi eliberarea măreaţă a bisericii. Vezi comentariul la Ieremia 50,1.

Domnul este aici. Cu aceste nimerite cuvinte, cu care noua cetate este numită, profetul Ezechiel aduce la încheiere soliile sale profetice. Îi căzuse lui sorţul să vestească retragerea prezenţei divine din cauza stricăciunii morale a poporului său. A ajuns privilegiul lui de asemenea să vestească leacul pentru păcat; şi să declare, în imagini vii, măreaţa perspectivă pentru viitor, care ar fi putut fi realizată de Israel dacă ar fi acceptat leacul divin atât de îndurător oferit lor (vezi p. 26-32).

Dacă Ezechiel a trăit să vadă pe careva dintre conaţionalii săi întorcându-se sub decretul plin de bunăvoinţă al împăratului Persan nu se poate şti. Dacă el ar fi putut să ştie că scrierile sale urma să fie păstrateîn Canonul Sfânt, el s-ar fi mângâiat cu perspectiva că vreo generaţie viitoare urma să apuce solia pe care cei împreună cu el captivi o dispreţuiseră.

Provocarea este pentru noi. Noul Israel al lui Dumnezeu e aproape să intre într-o ţară mult mai măreaţădecât aceea nemijlocit oferită generaţiei lui Ezechiel. Intrarea, iarăşi, e pe temeiul unor condiţii cerute mai înainte. Deja a fost o întârziere în împlinirea din toată inima a condiţiilor. De data aceasta însă, nu poate fi o amânare nedeterminată, deoarece restaurarea nu se mai face pe o bază naţională. Când vine ceasul, Dumnezeu îi va aduna din toate ţările pe aceia care au făcut pregătire personală. Aceştia vor moşteni făgăduinţele bogate, şi vor locui în cetatea prefigurată în tablourile profetice ale lui Ezechiel, şi numită dumnezeieşte: „Domnul este aici!” (Apocalips 21;22).