Lucrare de dizertaţie

ÎN CADRUL PRGRAMULUI DE

MASTER ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

Coordonator Masterand

Prof. Dr. Marcu G. Mihail Dr. Păduraru Mihai

Martie 2007

În alegerea acestui domeniu şi a temei pentru elaborarea Lucrării de Disertaţie, am pornit de la o serie de ipoteze, reprezentate de:

- fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, urmare pe de o parte a scăderii natalităţii în special în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare dar şi a creşterii speranţei de viaţă la naştere,

- existenţa unor elemente de patologie variată, intricată, de o mai mare amploare şi cu un grad de specificitate la populaţia vârstnică, ce impun un consum crescut de resurse umane, financiare, o abordare diferită, prezintă o evoluţie specifică şi un procent mai mare de complicaţii;

- necesitatea, resimţită din ce în ce mai acut, şi care se va accentua pe termen lung, de adaptare a politicilor în domeniul sanitar pentru eficientizarea activităţii.

Prin prisma acestor ipoteze, am stabilit obiectivele lucrării, acestea fiind:

- conturarea dimensiunilor problemei îmbătrânirii populaţiei şi a unor previziuni realiste legate de acest fenomen;

- evaluarea implicaţiilor fenomenului pe plan economico-social şi medical;

- identificarea fenomenului îmbătrânirii demografice ca un element determinant al necesităţii restructurării şi reorganizării politicilor de sănătate;

- stabilirea punctelor slabe şi neajunsurilor actualei organizări în domeniul sanitar în raport cu fenomenul studiat;

- elaborarea de noi strategii adecvate şi de sancţiuni ce pot fi aduse mai vechilor politici în scopul eficientizării activităţii, scăderii costurilor şi îmbunătăţirii rezultatelor.

Din punct de vedere al metodologiei, am urmat mai mulţi paşi în colectarea, analiza şi sintetiza informaţiilor, cele mai importante etape fiind:

selectarea şi citirea critică a materialelor bibliografice legate de tendinţele demografice actuale şi a perspectivelor pe termen mediu şi lung ale acestora, ca şi implicaţiile sociale ale fenomenului;

analiza fenomenului îmbătrânirii demografice şi a impactului declanşat de proporţia vârstnicilor în România;

studiul particularităţilor medicale prin identificarea patologiei cu grad crescut de specificitate pentru aceasta categorie populaţională, precum şi analiza elementelor terapeutice particulare;

studiul politicilor şi finanţării actuale a sistemului sanitar cu elaborarea unor măsuri de corecţie pe termen scurt, medic şi lung.

Tendinţa actuală la nivel planetar a societăţii umane este de restructurare prin intermediul a trei procese fundamentale şi simultane cu serioase implicaţii socio-economice, reprezentate de:

- mondializare - urbanizare - îmbătrânirea populaţiei

Acest ultim proces de remaniere, cu totul nou în istoria omenirii, are ca substrat importantele progrese ce s-au realizat în domeniu ştiinţelor medicale, susţinute de dezvoltarea economică şi industrială, ce care au dus în a doua jumătate a secolului XX la prelungirea speranţei de viaţă la naştere.

Tendinţă de îmbătrânire a populaţiei a fost identificată de către O.M.S. încă din 1988 ca fiind una din cele 5 probleme mondiale de sănătate alături de: bolile cardiovasculare, SIDA, bolile maligne şi alcoolismul.

De asemenea O.M.S. a mai fost stabilit limita de 65 de ani peste care clasificăm persoanele ca vârstnice, multe dintre estimările statistice utilizând încă mai vechea vârstă limită de 60 de ani.

Amploarea fenomenului în lume

Populaţia globului era de circa un miliard de locuitori in anul 1800, crescând la doua miliarde de abia în 1930 şi având o creştere progresivă, până în 1960 ajungând la trei miliarde, apoi la patru miliarde în 1974, cinci în 1987, şase în 1999, depăşind cifra de 6,5 miliarde în anul 2005.

0

1

2

3

4

5

6

7

18

00

18

10

18

20

18

30

18

40

18

50

18

60

18

70

18

80

18

90

19

00

19

10

19

20

19

30

19

40

19

50

19

60

19

70

19

80

19

90

20

00

20

10

Populaţia vârstnică prezintă o creştere şi mai accentuată atât în cifre absolute cât şi în raport cu populaţia de vârstă activă, astfel numărul persoanelor cu vârsta peste 60 ani crescând de la 200 milioane la nivel mondial în anul 1953 ceea ce reprezenta 8% din populaţia globului, la peste 600 milioane în ultimii ani (10% din populaţia de 6 miliarde în anul 2000), previziunile fiind de 21% in 2050 - circa de 2 miliarde de vârstnici pe glob.

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

1950 2000 2050

populaţiavârstnică

populaţiatânără

8%

10%

21%

Fenomenul îmbătrânirii demografice în Europa

0

5

10

15

20

25

30

1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010 2025

mondial Europa

Europa este „cel mai bătrân” continent, vârsta mediană a populaţiei fiind de circa 1,3-1,4 ori mai mare decât cea a populaţiei globului, fiind evaluată pentru anul 2025 la aproximativ 40 de ani în timp ce pe plan mondial va ajunge la 31,2 ani.

Populaţia continentului european a îmbătrânit continuu după 1950, între 1950 şi 1970 proporţia populaţiei vârstnice crescând de la 13% la 17%, în anul 1985 proporţia vârstnicilor fiind de 18%, evaluările arătând pentru următoarele decade o creştere la 25%. Îmbătrânirea demografică în Europa se datorează atât creşterii populaţiei vârstnice cât şi declinului populaţiei tinere, creşterea populaţiei vârstnice jucând însă pe termen lung rolul dominant în procesul de îmbătrânire.

Îmbătrânirea demografică în România

În România ultimelor decenii se evidenţiază un fenomen demografic având ca principale caracteristici scăderea numerică a populaţiei şi îmbătrânirea acesteia.

Prin compararea datelor ultimelor două recensăminte, cel din 1992 când se înregistrau 22.786.000 de persoane şi cel din 2002 ce a numărat 21.680.974 de persoane, se observă o scădere a populaţiei ţării cu 1,1 milioane ceea ce reprezintă aproximativ 5%.

Componentele scăderii populaţiei sunt reprezentate de migraţia externă neînregistrată statistic – circa 700 mii de persoane reprezentând 61%, scădere naturală – 27% şi migraţie externă înregistrată statistic – 12%.

61%

27%

12%

migraţiune externă neînregistrată 61%

migraţieextrenă înregistrată 27%

scădere naturală 12%

02468

101214161820

1977 1992 2002

În România ponderea populaţiei în vârstă de peste 60 de ani a înregistrat o creştere de la 13,9% în 1977, la 16,8% în 1992 şi apoi la 19,4% în 2002, fenomenul fiind mai accentuat la populaţia de sex feminin cu o pondere de 21,7% în raport cu bărbaţii – 16,9%, populaţia vârstnică fiind mai bine reprezentată în mediul rural unde este evaluată la aproape un sfert.

În perspectiva îmbătrânirii populaţiei din România, structura populaţională peste câteva decade va fi fundamental diferită:- pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populaţia ţării, - va scădea numărul adulţilor şi copiilor, - piramida vârstelor îngustându-şi semnificativ baza.

Dinamica acestui fenomen este vizibilă prin compararea piramidei vârstelor din anul 1956 cu cea din 2003 (după Institutul Naţional de Statistică ) şi cu cea estimată pentru 2025 de către Prof. Vasile Gheţău (Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” al Academiei Române), în condiţiile păstrării parametrilor actuali ai natalităţii şi mortalităţii.

%

1956 2003 2025

Diminuarea generaţiilor tinere şi implicit a celei feminine de vârstă fertilă vor avea drept urmare directă scăderea numărului de născuţi vii şi a ratei natalităţii în următoarele decenii.

Prin urmare, procesul de îmbătrânire demografică se va intensifica, una din consecinţe fiind majorarea ratei mortalităţii generale, declinul demografic căpătând dimensiuni mai ample.

Costul demografic va fi resimţit mult mai puternic dincolo de anii 2025-2030, când generaţiile născute după 1989, reduse numeric, vor constitui populaţia activă a ţării şi vor avea de susţinut economic o disproporţionat de mare populaţie vârstnică.

Probleme specifice de sănătate ale vârstnicilor

În cadrul fenomenului de îmbătrânire normală au loc numeroase procese degradative concomitente la nivel anatomic, tisular, celular şi chiar în structura cromozomului, ce au ca rezultat reducerea continuă a performanţelor biologice a vârstnicului

Îmbătrânirea prezintă câteva caracteristici fundamentale:- universalitatea - afectează toate persoanele prin procese variabile,- progresivitatea - are evoluţie lentă şi ireversibilă a proceselor biologice,- are caracter intrinsec - se declanşează şi se autoîntreţine din interiorul

organismului,- are caracterul nociv - duce la o scădere a performanţelor şi rezervelor

tuturor aparatelor şi sistemelor.

În condiţiile vulnerabilităţii vârstnicului datorate reducerii resurselor fiziologice a fiecărui organ şi sistem, creşte riscul apariţiei anumitor afecţiuni în cadrul acestei categorii de vârstă, astfel conform datelor O.M.S., dacă în rândul populaţiei tinere doar 10% prezintă o afecţiune, la populaţia peste 65 de ani doar 2% sunt cei cărora nu li se poate decela nici o afecţiune.

La o evaluare clinică a unui bolnav vârstnic vom descoperi în medie 2-3 afecţiuni cronice asociate, în timp ce la persoanele trecute de 75 de ani printr-o investigare paraclinică amănunţită pot fi decelate în medie chiar 10 afecţiuni cronice asociate.

Afecţiunile vârstnicului se prezintă frecvent sub forma unor complexe patologice, în cadrul cărora se manifestă nu doar o sumare aritmetică a acestora ci o strânsă interrelaţie fiziopatologică cu efect de potenţare reciprocă între entităţile

Conform anchetelor medicale a stării de sănătate din 1989 şi 1997 şi comparării rezultatelor acestora, se evidenţiază o creştere importantă a ponderilor în populaţia generală a tipurilor de patologii cu un grad de specificitate pentru populaţia vârstnică – afecţiuni CV şi Rp. 0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

HTA CI AVC DZ BPOC Artroze Epilepsia Henrii,eventratii

Cirozehep.

Adenomde

prostata1989 1997

Acest fenomen poate fi explicat atât prin îmbătrânirea populaţiei cât şi prin creşterea diagnosticării afecţiunilor, o creştere importantă remarcându-se la patologia cardiovasculara (de la 5,589 milioane afecţiuni estimate în 1989, la 6,953 milioane afecţiuni), dar şi în cazul diabetului zaharat, al accidentelor vasculare, al BPOC-ului, adenomului de prostată, etc..

Principiile de bază in terapia vârstnicilor

Pentru obţinerea unor rezultate optime în tratamentul bolnavilor vârstnici trebuiesc luate în seamă mai multe principii:

- polimorbidităţii - vârstnicul prezintă multiple afecţiuni cronice comorbide ce sunt corelate prin mecanisme fiziopatologice şi care se agravează reciproc, se impune decelarea tuturor afecţiunilor asociate printr-o investigare minuţioasă.

- al stadializării - precizarea stadiului acestor afecţiuni şi gradului lor de compensare, prognosticul fiind influenţat de fiecare afecţiune în parte şi depinzând direct de gravitatea acestora;

- al toxicităţi/nocivităţii - coexistenţa mai multor tratamente cronice face ca riscul patologiei iatrogene să se tripleze la peste 65 de ani, prin modificarea absorbţiei, a distribuţiei, a legării substanţei active de proteinele plasmatice, a metabolismului, excreţiei şi sensibilităţii tisulare diferite.

- al vulnerabilităţii/fragilităţii – atenţie sporită asupra tipului de tratament aplicat (medicamentos sau chirurgical) şi reglarea agresivităţii acestuia după evaluarea statusului organismului şi a resurselor fiziologice a aparatelor/sistemelor afectate, cunoscută fiind capacitatea de adaptare redusă a bolnavilor vârstnici la tulburările fiziopatologice;

- al tratamentului integrat – frecvente complexelor patologice întâlnite la bolnavul vârstnic mai mult decât la orice altă categorie de bolnavi, impunându-se o bună cooperare interdisciplinară, o corelare a tratamentelor în scopul reducerii dozelor şi obţinerii efectelor optime la un minim de toxicitate;

- al complianţei - trebuie evaluate şi ţinut cont în tipurile de recomandări făcute de gradul de alterare a memoriei şi de elementele particulare ale psihologiei vârstnicului, iar prin prisma acestora de evaluat şi verificat complianţa la tratament.

Aspectele socio-economice şi medicale

Populaţia vârstei a treia, în continuă creştere numerică, este o categorie socială vulnerabilă şi cu necesităţi diferenţiate în raport cu celelalte segmente ale populaţiei.

Asigurarea acestor necesităţi ale populaţiei vârstnice impune un interes şi o gamă largă de rectificări pe plan economic, social şi medical.

Începând însă chiar din acest an, la 18 ani din 1989, se evaluează că numărul contribuabililor la sistemul de sănătate şi la fondul de pensii va începe să scadă, pe măsura ce vor intra în viaţa activă generaţiile scăzute numeric.

Costul demografic nu loveşte însă doar generaţiile actuale, acesta evaluându-se a fi mai accentuat după 2025-2030, atunci când generaţiile născute după anii 90, reduse numeric, vor avea vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, şi vor constitui populaţia activă a ţării având de susţinut economic o disproporţionat de mare populaţie vârstnică.

Sistemul de pensii are ca model conceptul introdus de Bismarck în Germania, dar la acea vreme unei persoane de 65 ani şi peste îi reveneau 12-15 persoane cu vârste cuprinse între 15-64 ani, ceea ce a susţinut funcţionalitatea sistemului.

Actual însă, unui pensionar îi mai corespund aproximativ 4 persoane de vârstă activă şi se estimează că peste 25 de ani numărul susţinătorilor unui pensionar va fi de 2.

O problemă cu serioase implicaţii în colectarea fondurilor CNAS, dar care se va face simţită şi peste câteva decade, este numărul extrem de mare al persoanelor de vârstă activă ce lucrează „la negru” şi sunt neasigurate atât medical cât şi pentru pensie.

Creşterea vârstei de pensionare (cel puţin pentru categoriile de activităţi care permit acest lucru şi corelat cu starea de sănătate), diversificarea sistemului de pensii sau îmbunătăţirea acestuia cu variante complementare reprezintă soluţii viabile ce necesită însă o bună informare.

Impactul asupra Sistemului de sănătate

Sistemul actual de sănătate, pe fondul problemei cronice a subfinanţării, va face greu faţă problemelor complexe pe care le implică fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, acesta aducând o creştere importantă a consumului de servicii de sănătate, de medicamente şi implicit o creştere sensibila a cheltuielilor publice pentru sănătate.

În afara acestor neajunsuri legate de aspecte demografice, Sistemul de sănătate a suferit schimbări majore în 17 ani, încercând să urmeze o serie de obiective în scopul reformei, unele realizate, altele parţial soluţionate iar altele lăsând încă de dorit.

Frecventele schimbări de Guvern şi de miniştri, lipsa consecvenţei în susţinerea strategiilor şi lipsa obiectivelor definite riguros şi independent de schimbările politice, instabilitatea şi incoerenţa legislativă, au încetinit procesul de reformă sanitară.

Obiectivele principate ale reformei în domeniul sanitar au fost şi sunt în continuare reprezentate de:

- reconstruirea cadrului legislativ şi organizatoric – ce a trecut prin mai multe etape, fiind în continuare perfectibil,

- introducerea Sistemului de asigurări sociale de sănătate – obiectiv realizat abia în anul 1998,

- plata serviciilor prestate de unităţile sanitare bazată pe eficienţa şi calitatea actului medical – odată cu introducerea sistemului DRG (2004) ce conferă informaţii legate de cantitatea actului medical, calitatea acestuia prin prisma complexităţii dar şi informaţii statistice prin analize retrospective,

- creşterea accesibilităţii populaţiei la serviciile de sănătate – deziderat parţial realizat şi care lasă încă mult de dorit în mediul rural,

- trecerea centrului de greutate al îngrijirilor către asistenţa primară,

- descentralizarea sistemului de sănătate,

toate acestea obiective având un scop final de creşterea a calităţii serviciilor medicale.

Problemele majore cu care încă se confruntă Sistemul de sănătate şi care afectează în mod direct calitatea actului medical şi al îngrijirilor specifice adresate vârstnicilor, şi care în mare parte se suprapun problemelor întregului sistem, sunt următoarele:

- subfinanţarea şi utilizarea ineficientă a resurselor

- accesul inechitabil la servicii de calitate

- managementul deficitar al resurselor umane

- promovare deficitară a sănătăţii şi prevenţiei

- managementul deficitar al informaţiilor

- colaborare intersectorială inadecvată

Analiza finanţării actuale în domeniul sanitar

Există trei etape esenţiale în care putem împărţii perioada de după revoluţie în raport cu aceste schimbări: perioada de până la introducerea asigurărilor sociale de sănătate, perioada de după introducerea asigurărilor până la introducerea sistemului DRG (2004), şi perioada de după introducerea DRG până în prezent.

În prima perioadă, cea dinainte de introducerea asigurărilor sociale de sănătate (la 1 ianuarie 1998), finanţarea cheltuielilor din domeniul sanitar s-a realizat în cea mai mare parte din Bugetul de stat.

0

1

2

3

4

5

6

19

91

19

93

19

95

19

97

19

99

20

01

20

03

20

07

Evoluţia cheltuielilor în perioada 1989 – 1998 a avut ponderi oscilante raportate în procente din PIB: 2,8% în anii 1991, 3,0% în 1993, 3,1% în 1995 şi 2,8% în 1997. Ulterior deşi prezintă o creştere raportată la PIB (4,2% în anul 2001, scăzând la 3,8% în 2003, la 3,4% în 2005 şi crescând iar la 4,12% anul în curs), nivelul de finanţare a sistemului de sănătate în România rămâne scăzut în context european,Ungaria, Croaţia sau Cehia cheltuind 6-8% din PIB.

Sistemul asigurărilor sociale de sănătate a determinat schimbarea rolurilor principalilor actori din sistem, Bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate devenind principala sursă de finanţare, urmată de:

- bugetul de stat- credite externe;- bugete locale;- venituri extrabugetare

Astfel contribuţia de la bugetul de stat dacă în 1990-1991 constituia singura sursă de finanţare a fondului pentru sănătate, în 1994 ponderea fondurilor de la bugetul de stat a scăzut la 61,3% fiind completată de bugetele locale, fondul special pentru sănătate şi credite externe, în 1998 ponderea fondurilor de la bugetul de stat a scăzut şi mai mult ajungând la 27,8%, 12,2% în anul 2000 şi 13,5% în 2003.

0

20

40

60

80

100

1992 1994 1996 1998 2000 2003

Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate (pentru anul în curs) este constituit în principal din contribuţii plătite de angajaţi (6,5% din venit) şi angajatori (7%), aceste două surse reprezintă circa 97% din fond, fiind completat de contribuţii mai mici sub forma subvenţiilor de la alte administraţii şi de la bugetul de stat.

50%

47%

2%1%

Contributia angajatorilor (7%)Contributia angajatilor (6,5%)Subventii de la alte administratiiSubventii de la bugetul de stat

Cheltuielile din Fondul asigurărilor sociale de sănătate, se realizează pe mai multe sectoare de activitate, cota cea mai mare revenind serviciilor medicale spitaliceşti, medicamentelor compensate şi gratuite, asistenţei medicale în ambulatoriu şi programelor naţionale de sănătate, o pondere mai mică din cheltuieli reprezentând serviciile de urgenţă prespitaliceşti şi îngrijirile la domiciliu.

46%

12%

20%

11%

5% 3% 2% 1%

Servicii medicale spitaliceştiAsistenţă medicală în ambulatoriuMedicamente compensate şi gratuitePrograme naţionale de sănătateConcedii medicaleServicii de urgenţă prespitaliceştiCheltuieli de administrare a fonduluiÎngrijiri la domiciliu

2,4 6,2 19,1 60,4 163,6 226,5 322,8706,4

1145,81595,8

2553,5

3742,3

4834,9

6228,3

7001,4

9157,4

10046,8

11812,1

477,5 682 830 860 835 8731140 970

1270 1430 1540 1658 1727

25272850

3474

706

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

10000

11000

12000

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

Cheltuieli totale pentru sănătate - milioane RON

Cheltuieli totale pentru sănătate - milioane EURO

Evoluţia cheltuielilor publice pentru acţiunile din domeniul sănătăţii este crescătoare, iar aceasta creştere se observă atât calculată în milioane de RON cât şi în milioane de Euro, mai accentuată fiind după 2004.

Perspective ale finanţării sistemului de sănătate

Elementele ce vor influenţa pozitiv pe viitor creşterile de finanţare din domeniul sanitar sunt:

- tendinţa de creştere procentuală din PIB alocată sănătăţii,

- creşterea PIB-ului preconizată pe următorii ani,

- creşterea veniturilor populaţiei şi implicit creşterea contribuţiei la Fondul naţional al asigurărilor sociale de sănătate,

- tendinţa de perpetuă reorganizare şi eficientizare a sistemului,

toate aceste elemente fiind previziuni optimiste, estimate prin prisma tendinţelor actuale şi a direcţiilor cunoscute şi declarate ale autorităţilor în domeniu.

Pe de altă parte:

- îmbătrânirea populaţiei şi procesul de alterare demografică prin schimbarea raportului tineri activi/vârstnici,

- creşterea standardelor de calitate în domeniul sanitar,

- creşterea necesarului de personal calificat

- necesarul crescut de centre specializate în îngrijirea persoanelor din această categorie de vârstă,

- creşterea morbidităţii (real - prin creşterea numărului afecţiunilor cronice pe fondul prelungirii duratei vieţii, dar şi virtual - printr-o sporire a diagnosticării acestora),

- diversificarea tipurilor de tratamente şi îngrijiri aplicate,

sunt tendinţe ce impun o creştere a cheltuielilor şi o reorganizare a acestora cu o repartizare judicioasă ţinând cont de necesarul diferit pe diferite sectoare.

În elaborarea unor politici adecvate şi eficiente în domeniul sanitar, trebuie ţinut cont de o serie de standarde minimale, precum:

- un suport instituţional şi legislativ adecvat,

- să se adresează tuturor proceselor implicate,

- să prezinte consistenţă şi continuitate,

- să respecte toate drepturile cetăţeanului şi familiei,

- să prezinte o cât mai vastă multitudine de instrumente în aplicare,

- să prezinte viabilitate financiară,

- şi să vizeze atât o corecţie calitativă cât şi cantitativă a fenomenului.

Mecanisme şi strategii de corecţie

I. Mecanisme cu aplicabilitate pe termen scurt

Acestea sunt reprezentate de măsurile ce pot fi implementate într-o perioadă relativ scurtă de timp – circa 1-2 ani, şi care pot corecta probleme legate în special de bugetul deficitar al anumitor sectoare fără o reală reorganizare a acestora.

O primă intervenţie ce se impune este creşterea procentului din PIB alocat Sănătăţii, ţinând cont de elementele ce cresc cheltuielile în perspectivă şi subfinanţarea cronică a sistemului.

De asemenea se conturează necesitatea unei reorganizări a repartiţiilor fondurilor din Sănătate cu creşterea procentelor sectoarelor din domeniul sănătăţii în corelaţie cu fenomenul îmbătrânirii şi adresate acestei categorii de vârstă.

Aceste intervenţii sunt:- creşterea bugetului anual pentru asistenţa primară, - creşterea fondurilor pentru medicamente compensate şi gratuite,- alocarea de fonduri crescute îngrijirilor la domiciliu şi celor specifice

categoriei de vârstă.

O altă măsură, ce ar putea fi analizată şi adoptată pe termen scurt dar care va aduce rezultate benefice pe termen mediu şi lung atât pe plan economic cât şi social, este creşterea vârstei de pensionare printr-o mai flexibilă abordare a acestei probleme în raport cu starea de sănătate fizică şi mentală a persoanei;

II. Mecanisme şi strategii cu aplicabilitate pe termen mediu

Astfel, se impune o restructurare a asistenţei primare şi o eficientizare a acesteia prin instruire şi avizare a personalului în probleme specifice al sănătăţii vârstnicilor: polimorbiditate, diagnosticare precoce, tratamente adecvate, particularităţi în evoluţie şi recuperare, etc.

Este necesară o creştere a îngrijirilor la domiciliu atât sub aspectul diversificărilor acestora cât şi a creşterii gradului lor profesional. Acest deziderat vine în întâmpinarea dificultăţilor de deplasare, a dizabilităţilor vârstnicilor şi creşte complianţa la tratament a acestora, precum şi evaluarea gradului de recuperare cu consolidarea rezultatelor post-terapeutice.

De o importanţă deosebită, în abordarea problemei medicale dar şi sociale ale vârstnicilor, este crearea de noi aşezăminte, spitale cu departamente speciale şi programe adaptate care să răspundă cererilor specifice şi particularităţilor terapeutice.

Un alt aspect ce nu poate fi neglijat şi poate aduce o creştere a calităţii serviciilor şi o eficientizare a utilizării resurselor umane, este reprezentată de calificarea în domeniu şi dezvoltarea cercetării geriatrice dar şi în alte ramuri medicale corelate prin programe de cercetare dedicate.

Abordarea problemei vârstnicilor fiind prin excelenţă una de rezolvare integrată, intersectorială şi interdisciplinară, se impune o bună colaborare în diverse departamente alte instituţiilor implicate, şi implicit cadrul profesional şi legislativ adecvat acestei cooperări.

III. Strategii cu aplicabilitate pe termen lung

În contextul actual socio-economic şi în plin proces de reorganizare a Sistemului sanitar, se impun corecţii şi strategii durabile care să aducă echilibru şi sustenabilitate în finanţare.

Cea mai durabilă dar şi cea mai îndelungată din punct de vedere a perioadei de aplicare şi implementare este corecţia dezechilibrului demografic. Un astfel de program se întinde pe mai multe decade, are un cost important şi are nevoie de un sprijin susţinut din partea statului.

Amânarea aplicării unei politici eficiente în scopul corectării dezechilibrului demografic nu face decât să adâncească criza, să îndepărteze orizontul unei posibile redresări şi să majoreze exponenţial costurile unei intervenţii împinse într-un viitor necunoscut.

O astfel de strategie nu poate fi decât rezultatul unor iniţiative politice, cu aportul esenţial al specialiştilor, susţinute de şcoală, biserică, mass-media, societatea civilă, sindicate, organizaţii nonguvernamentale şi elaborate cu largă consultare directă a opiniei publice.

Esenţială în toată strategia nu poate fi decât componenta stimulativă financiară combinată cu servicii şi facilităţi, orientate spre copil, mamă şi familia tânără.