Ştiri expresStimați ungheneni,

De ziua orașului nostru, Ungheni, vă adresez cele maicalde felicitări și urări de bine. Cu o deosebită plăcereconstat că, pe an ce trece, Ungheniul își schimbă fața, de -vi ne un oraș mai curat, cu mai multă verdeață, mai co -mod, mai modern, adică tot mai aproape de orașeleeuro pene și de spațiul european.

Cu ocazia Hramului orașului Ungheni, îmi exprimrecu noș tința pentru solidaritatea și susținerea care mi-ațiacordat-o. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și par-ticipare la edificarea orașului. Vă îndemn să rămînem șiîn continuare împreună, să muncim pentru a avea în vi-itor o creștere economică pe măsură să ne asigure o viațămai bogată din punct de vedere material și cultural, sta-bilitate socială, armonie interetnică.

Cu cele mai alese considerațiuni, Iurie Toma, președintele raionului

Stimaţi compatrioţi,Acum două decenii, pe 27 august 1991, deputaţii pri -

mu lui Parlament democratic au dat dovadă de un curajdeosebit, de o responsabilitate istorică şi de un patriotismremarcabil şi au declarat independenţa Republicii Moldo -va. Printre ei s-a aflat şi fostul primar de Ungheni, VasilePara, şi actualul locuitor al oraşului Ungheni, Valeriu Jar-dan, membri ai primului Parlament democratic, cărora leexprim recunoştinţă din partea tuturor concetăţenilor.Ataşamentul lor sincer şi puternic faţă de valorile naţi o -nale şi democratice au permis Republicii Moldo va să fieastăzi un stat independent, unitar şi suveran, un stat cuadevărat european.

Dragi ungheneni,Adresez sincere felicitări tuturor locuitorilor oraşului

Un gheni şi celor care se identifică drept ungheneni, cu oca -zia aniversării a 549-a de la prima atestare istorică a ora -şului Ungheni şi cu ocazia Hramului oraşului Ungheni.

Cu o deosebită satisfacţie, constatăm că, pe an ce trece,ora şul nostru devine tot mai modern. Datorită eforturilorindividuale ale fiecăruia, precum şi prin efortul nostrucomun, avem astăzi în Ungheni o creştere economică şio îmbunătăţire a calităţii vieţii.

De ziua oraşului Ungheni, vă doresc un viitor plin desuccese, cele mai calde gînduri şi urări de sănătate, feri-cire, bucurii şi împliniri!

Fie ca sărbătoarea „Acoperămîntul Maicii Domnului”,care e şi harmul oraşului Ungheni, să renască în sufletelenoastre lumina bunătăţii şi dragostea faţă de cei apropiaţi.

Buna dispoziţie şi prosperitatea să domnească în caseledumneavoastră.

La mulţi ani, Ungheni!La mulţi ani, Republica Moldova!

Cu respect, Alexandru Ambros,primarul orasului Ungheni

Stimaţi ungheneni! Pe data de 27 august 2011, ora 17.00, în Sala mică

a Palatului de cultură se va desfăşura un concert desărbătoare, consacrat Zilei Independenţei RepubliciiMoldova.

Intrare liberă.

Ziarul de care ai nevoie!

Vineri, 26 august 2011 Anul IV, nr. 33 (188)

Expresulde Ungheni ISSN 1857-422X

Cheia succesului Tău!

ÎMPRUMUTURI 23% -24% anual

DEPUNERI DE ECONOMII15% -18 % anual

str. Naţională 10, or. Ungheni, tel/fax + 373 236 23550

Temerari, romantici, ziditori ai independenţei noastre

Au trecut de atunci 20 de ani. Privim fotografiile îngălbenitede vreme din arhiva redacţiei. Sînt imortalizaţi primii paşi aiindependenţei noastre: zeci de ungheneni în drum spre MareaAdunare Naţională din 27 august 1991.

Ce mulţi eram... Ziditori ai independenţei noastre, care nuau alergat niciodată după posturi înalte, după privilegii saurecunoaştere publică. Ion Bogdacenco, Raisa Ursan, DumitruColţişor, Ion Ciobanu, Petru Ghervas, Valeriu Iovu, Ion Ba-calu, Afanasie Creţu, Gheorghe Ambroci, Simion Staraşciuc,Vitalie Andronovici... Sînt doar cîteva nume desprinse dinnumărul imens de ungheneni ce au luptat cu trup şi suflet pen-

tru cele sfinte. Cîte speranţe îşi puneau atunci oamenii în vi-itorul lor, al copiilor şi nepoţilor lor!

Atunci cînd a fost nevoie să-şi apere independenţa, nu au ezi -tat nici o clipă. Războiul de pe Nistru a luat vieţile a opt un ghe -neni: Oleg Ungureanu, Ghenadie Crestiuc, Mihail Gurduială,Vladimir Cimpoieş, Petru Slonov, Anatol Popovici, PavelBuruiană, Vasile Moruz. Cel mai tînăr avea doar 21 de ani, celmai în vîrstă – doar 33. Ilie Mihalache a fost declarat dispărutşi iată, de aproape 20 de ani, nu se mai ştie nimic despre el.

Zeci de rugi s-au înălţat spre Cer. Ne-o fi auzit atunci Dum-nezeu? Dar acum?

Stimați concetățeni!În fiecare an, la sfîrșit de vară, avem ocazia de a marca două evenimente de o semnificație deosebită pentru poporul nostru: Ziua Independenței și ”Limba Noastră”.

Fie ca luminoasa făclie a acestor mărețe sărbători să dăinuiască pe vecie, servindu-ne drept călăuză pentru noi izbînzi. Luminați de aceste perle din istoria Moldovei, cultivateprin voința și jertfele înaintașilor noștri, avem sfînta datorie de a lăsa urmașilor noștri îndemnul de a păstra idealurile naționale: adevărul, libertatea, dragostea de patrie și grai.

Cu prilejul Sărbătorilor naționale – Ziua Independenței și „Limba Noastră”, vă adresez tuturor cele mai cordiale felicitări și urări de bine. Vă doresc multă sănătate, succese înrealizarea obiectivelor propuse, precum și progrese vizibile în intenția de a aduce Europa la noi acasă, de a ne clădi un trai decent prin promovarea democrației și prosperării!

Cu cele mai alese considerațiuni, Iurie Toma,președintele raionului

Ce mulţi eram. Uniţi în fapte şi în gînd. Nopţile nu dormeam, pentru a scrie, literă cu literă, celemai sacre dorinţe: „Limbă! Alfabet!”, „UNIRE, moldoveni!”, „Libertate!”. Nopţile nu dormeam,pentru a coase „sfîntul nostru tricolor”, care mai apoi flutura în vînt pe la marile adunări naţio-nale. Temerari, romantici, cu atîtea şi atîtea vise frumoase... Parcă a fost ieri.

Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului. (Din Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova)

Expresul de UngheniVineri, 26 august2

Expresul de UngheniVineri, 20 noiembrie

PP Expresul de UngheniPublicaţie de informaţii, analiză şi opiniiEditor: SC Miraza SRL, IDNO: 1003609009231

Membru al Asociaţiei Presei Independente (API), afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (WAN)

Director: Lucia BacaluSecretar de redacţie: Vitalie HareaReporteri: Cristian Jardan, Natalia ChiosaContabil-şef: Angela CovaliovManager vînzări: Ina LandaTiparul executat la Tipografia Prag-3 ChişinăuComanda 184. Tiraj: 2050 ex.

Adresa:or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26, oficiul 229Telefon: (236) 28575, 23742E-mail: unexpres@gmail.comWeb: www.expresul.com

Esențialcu Lucia Bacalu

MOLDOVA, atîtea sensuriîn numele tău

M-am tot chinuit, zilele acestea, să găsesc cuvintemai deosebite pentru un editorial dedicat RepubliciiMoldova, zilei sale de independenţă. Dar în cap îmitot roiau: dezamăgire, trădare, interes personal şi totaşa mai departe. E starea de spirit, de fapt, a uneipărţi considerabile a populaţiei noastre. Din păcate!

Salvarea a venit de la Igor Guzun, lector superior laFacultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării laUniversitatea de Stat din Moldova. Am găsit, tot na-vigînd prin internet, o frumoasă dedicaţie, pe care,imediat ce am citit-o, mi-am dorit s-o transmit şi al-tora.

Iată ce spune Igor Guzun: Cînd mă gîndesc la numele MOLDOVA, îmi

place mai mult DO, mai puţin – МОL (Л) şi deloc –VA. Pentru că fiecare dintre cele trei silabe care com-pun numele Moldovei exprimă ceea ce ni s-a întîm-plat fiecăruia în parte şi ţării împreună în ultimii 20de ani.

Îmi place silaba DO din cuvîntul „Moldova”, maiîntîi, pentru că sugerează muzicalitate, oricum amcînta Mol-do-va – cu do de sus sau cu do de jos. Apoi– pentru că exprimă, în engleză, cel mai importantverb de acţiune: „to do” – a face. În Mol-DO-va amfăcut atîtea, facem multe, am putea face altele, însămai eficace şi mai raţional ca pînă acum.

Silaba МОL (Л) din numele Moldovei, dacă o ros-tim în rusă, înseamnă „chipurile”, „cică”, „ca şi cum”.„Chipurile, în Moldova se poate trăi”. „Cică, Moldovaavansează…”. „Ca şi cum justiţia în Moldova facedreptate omului simplu”. Iată de ce silaba МОЛ, spredeosebire de silaba DO, îmi place mai puţin în МОЛ-DO-VA.

Şi nu-mi place deloc acest VA, care ţine de un vii-tor incert: „MOL-DO-VA-fi-bine”. Iar dacă rostimacest VA! în franceză, o facem cu sensul interjecţiilor:„fie!”, „fie aşa!”, „accept!”.

Acum, cînd avem în faţă cîteva sensuri pentru fie-care dintre silabele care compun MOL-DO-VA, ac-cept că fiecare dintre noi poate afirma că el esteMoldova. Pentru că fiecare, probabil, îşi poate asuma,într-o măsură mai mare sau mai mică, şi silaba DO –a face, şi silaba МОЛ – a se face că face bine, şi silabaVA – cu promisiunea că va face bine.

„Credeam atunci că vom pu -tea răsturna munţii cu oame -nii pe care îi aveam în preaj -mă”, continuă dînsul. Eraumulte persoane cu adevăratcurate la suflet, ghidate de omare dragoste de neam şi ţară.Dar erau şi mulţi dintre cei ceurmăreau de pe atunci doarscopuri meschine.

„Îmi amintesc de acea me -morabilă paradă de la 7 noiem -brie 1989. Urmau să defilezepe actuala Piaţă a Marii Adu -nări Naţionale din Chişinăutancurile ruseşti. Ne-am luatde mînă şi ne-am postat în faţaacestora. Eram alături de reg -retatul Gheorghe Ghimpu,eram alături de Ion Bogdacen -

co din Corneşti, primul preşe -dinte al Frontului Popular dinraionul Ungheni. Tancurilenu au mai putut trece. Ştireadespre acest eveniment a fă -cut înconjurul lumii. Soţiamea era atunci la Vilnus, înLituania. Ştiţi ce i-au spus litu-anienii după ce au privit ştireala televizor? „E frumos, dar nuveţi obţine prea multe, pentrucă aveţi foarte mulţi trădătorişi fricoşi”. Nu i-am crezut atunci.Ulterior m-am convins că ma -re dreptate au mai avut”, po -ves teşte Gheorghe Filipovici.

Nu a trebuit să treacă preamult timp, ca ceea ce au spus

lituanienii să devină realitate.Din păcate! „Impostorii şi pro -fitorii deghizaţi în mare apă -rători ai idealurilor naţionaleau făcut astfel ca acea mişcareşi entuziasm să se transformeîn ura unora împotriva altora.Asta avem acum”, spune Ghe-orghe Filipovici cu tristeţe.Deşi optimismul l-a caracter-izat dintotdeauna, recunoaştecă în ultimul timp tot mai deseste încercat de pesimism.

„Să vă spun sincer ce gîn-desc acum? Eu nu văd luminade la capătul tunelului. E du -re ros şi plîng în suflet”.

Cei mai frumoşi ani din viaţa unui primarPentru Gheorghe Filipovici, primarul de BogheniiNoi, anii 1989-1991 au fost cei mai furmoşi din viaţă.Se simte un norocos, căci s-a aflat în epicentrul mişcă-rii de renaştere naţională, a simţit pe pielea proprieentuziasmul de nedescris al acelor ani. „Timp de treiani, mi-am petrecut toate duminicile la Chişinău”,spune.

“Dacă ţii cu adevărat la ţaraîn care trăieşti, dacă ţii cu ade -vărat la poporul tău, nu poţi săfii indiferent”, explică dînsa.Un singur regret are. Din cei

foarte mulţi de odinioară, as -tăzi au rămas foarte puţini. “Pu -ţini, dar buni”, face o remarcăMaria Buruiană.

Dînsa recunoaşte că altfel ve dea

parcursul Moldovei. Dar… No -menclatura comunistă, nos tal -gică după trecutul sovietic, şi-afăcut treaba foarte bine. In dife -rent cum s-au numit - de moc raţi,agrarieni, comu nişti – cei ce s-au perindat la condu ce re nu aufăcut decît să încurce iţele.

În pofida celor întîmplate,Maria Buruiană rămîne opti -mis tă. “Am fost şi sînt o luptă -toare. Şi acum, dacă aş fi che ma - tă pe baricade, aş merge fărănici o ezitare”, spune. Îi plac oa -menii oneşti, corecţi, hotărîţi.

Slavă Domnului, mai sînt înMoldova asemenea oameni ca -re îi inspiră încredere.

“Va fi bine, iar noi vom fi înUniunea Europeană mult maidevreme decît cred unii”, zicedînsa încrezătoare, după caremen ţionează: “Sper ca par-tidele din Alianţa pentru Inte-grare Europeană să găseascălimbaj comun, să dea orgoliileşi ambiţiile la o parte, să deadovadă de înţelepciune. Ast-fel, lucrurile vor fi mişcate dinloc mult mai rapid”.

Dacă ar fi chemată pe baricade, ar merge fără nici o ezitareDeşi prin vene îi curge sînge găgăuz, Maria Buruiană,profesoară de limba rusă la Liceul “Gheorghe Asachi”din Ungheni, s-a încadrat chiar din primele clipe înmişcarea de renaştere naţională. Era prin anii 1987-1988, iar ea muncea la Rezina, pe malul Nistrului şi, alături de soţul ei, Victor, alături de mulţi alţi colegi de ai săi, s-a aflat în primele rînduri la mitingu-rile acelor ani. În anul 1991, a venit la Ungheni, continuînd lupta pentru renaşterea naţională.

Era la şase zile după ce pre -şedintele rus Gorbaciov de-venise prizonier. Moş GrigoreFrimu, unicul meu prieten depe atunci, pentru că eu abiade două săptămîni devenisemseliştean, mă trezeşte cunoaptea-n cap.

- Scoală frate, că-i bîja! Necheamă la oaste!

- Ce fel de oaste, bade Gri -go re, mai ales că dumneata aifăcut războiul cu nemţii.

- Da, dar am luptat alăturide ruşi. Cum să fiu acum con-tra lor? Uite, „radiotocika”spune că toată lumea să plecela Chişinău. Autobuzele aş -teap tă la Nisporeni.

Precum aveam niţică ţuicădin drojdiile de vin de anultrecut, îi las moşului o gără -fioară ca să aibă grijă de gos -podărie şi de orătănii şi urcdealul la şosea, pe unde tre-ceau autobuzele cu pricina.Nu voi fura spaţiul de ziar cuamănuntele, voi spune doarcă, datorită vigilenţei lui moşGrigore, m-am pomenit învîltoarea evenimentelor de la27 august 1991. Am strigat şieu cît am putut „Libertate!Independenţă”. Apoi am asal -tat cu toată mulţimea clădireaParlamentului, din care se di-fuza votarea Independenţei.După care alerg mai la vale deInstitutul de medicină, undeerau parcate autobuzele. Pedrum mă prinde colegul meude breaslă, Vladimir Javgure-anu. Îmi vîră microfonul sub

nas şi mă întreabă ce păreream despre cele întîmplate.

- E un lucru mare, măi Va -lo ghea.

Iar mai departe depăn totce se cuvenea să spun pentruradioul naţional.

În autobuz - mare vîlvă.Ajuns acasă, îl găsesc pe moşGrigore hrănindu-mi de zorgăinile.

- Ai ascultat radioul, bade?- îl întreb.

- N-am prea ascultat. Aţifăcut treabă, cred eu.

Îl aşez pe un scăunel în faţacasei şi, pînă gătesc o gustă -rică, difuzorul de pe perete neserveşte gratis buletinul deştiri de la ora cinci după masă.După ce crainicul înşiră eve -nimentele fierbinţi ale zilei, îidă cuvîntul lui Javgureanu,care mă ia la ispitit pe mine.

- Uite, un hoţoman ţi-a fu -rat numele, zice moş Grigore.

- Păi ăsta-s eu!- Nu mai spune! Şi eu, care

credeam că n-ai fost acolo.Poate ţi-ai pus şi tu iscălitura...

- Nu, că nu-s deputat. Daram strigat cît m-au ţinut bo-jocii şi pentru mine, şi pentrudumneata. Cred că nu te su-peri.

- Ba deloc. Că pe frontştiam numai „Vperiod!” şi „Zamnoi!”, mai mult pe ruseşte.Drept că la atac, cînd ne luamde gît cu nemţii, mai trăgeamşi căte o înjurătură moldo ve -nească. Parcă-mi părea mai cugreutate. Şi nemţilor li se ridi -

ca părul măciucă. Iar voi pecine-aţi speriat?

- Pe cei care vor să ne ţină-nlaţ!

I-am zis că face să luămcîte un păhărel. Pentru treisărbători odată.

- De ce pentru trei? - nu sedumireşte moşul.

- Independenţa de azi - unala mînă. Apoi doi ani de laMarea Adunare Naţională, lacare am fost şi eu. În ziuaaceia tocmai împlinisem 40de ani.

- Înseamnă, că azi ai 42,mînca-te-ar puricii!

Aşa a trecut acea memo -rabilă zi. Şi după ea douădecenii. Moş Grigore nu maieste. A plecat împăcat cu gîn-dul că toate ce s-au făcut aufost numai spre bine.

Ion Mardari

P.S. Ion Mardari, în pre -zent locuitor al satului Selişte,Nisporeni, a muncit, ani buni,ziarist la Ungheni. Deşi numai lucrează în presă, ni s-adestăinuit că dorul pentruscris îl macină mereu. I-amoferit cu drag paginile „Ex-presului de Ungheni” şi îizicem, în zi de sărbătoare: Lamulţi ani, Ioane!

NEŞTERSE AMINTIRI

Zi cu roşu-n calendar

5Expresul de UngheniVineri, 12 august

Intenţiona să rămînă doar unan-doi, după care să-şi ca u teun rost în altă parte. De atunciau trecut şase ani, iar dînsa totpe loc e. „Mă mîndresc că sîntla Ungheni. Mai ales că în ul-timii ani aici au fost realizatefoarte multe lucruri frumoaseîn domeniul tineret”, spune.Sigur, nu i-a fost uşor să seacomodeze, mai ales că mulţidintre colegii săi au plecat înstrăinătate sau, în cel mai răucaz, au rămas la Chişinău, încapitală. „Eu mă simt bine laUngheni. Da, este complicat,pentru că există o sumedeniede probleme. Totuşi, aş vreasă-mi văd viitorul aici”, afirmăfoarte hotărîtă.

Galina a avut marele norocsă meargă de nenumărate oriîn deplasări peste hotare, a vă -zut mai multe striluri de viaţă,mai multe culturi, dar Moldo -va i se pare mult mai aproape.În plus, vrea să creadă şi în

con tinuare că Ungheniul îipoate oferi numeroase opor -tu nităţi de afirmare. „Sînt op -timistă de felul meu şi, de obi -cei, văd partea plină a paharu-lui”, spune, după care face oremarcă: „Oricum, analizîndsituaţia la rece, trebuie să ziccă există puţine lucruri la oraactuală care pot să-i atragă petineri aici. Foarte puţine. Nuvalorile materiale îi ţin aici, civalorile spirituale”.

Fiind, după cum a şi recu -noscut, optimistă, vede un vi-itor bun pentru Ungheni. Pri -mele semne deja sînt. Uitaţi-vă cîţi tineri au venit să mun -cească în organele adminis tra- ţiei publice locale!

„Ce poţi spune despre vi-itorul Moldovei care trebuiesă fie construit de actualii ti -neri?”, o întreb. „Despre viito -rul Moldovei nu pot spunechiar nimic. Atît de incertesînt lucrurile şi atît de des se

schimbă... Urmează să vedem”,răspunde filosofic. Dacă tine -rilor noştri li s-ar permite să-şi spună cuvîntul şi să se iasăîn faţă, situaţia s-ar schimba,consideră Galina.

Tot ea susţine că, deocam -da tă, mulţi tineri nu prea potsă-şi exprime ideile şi opiniile.De aceea s-a şi angajat plenarsă-i facă pe semenii săi multmai descătuşaţi, ca aceştia săse simtă mai liberi. „La noi înMoldova există o mare prob -le mă în ceea ce priveşte des -cătuşarea tinerilor. Cred că-şispune cuvîntul educaţia deacasă. Sînt părinţi care s-aunăscut şi au trăit în fosta URSS,ei au fost obişnuiţi cu un modde viaţă pe care-l considerăfoarte bun şi pentru copiii lor.De exemplu: niciodată să nuspui nimic. Foarte multe „Nu”-uri continuă să existe. Al doi -lea factor este şcoala. Din pă ca- te, şcolile, cu mici excepţii,sînt axate încă pe principiul:vorbeşte doar atunci cînd eştiîntrebat”, explică Galina, ex-primîndu-şi, totodată, spe -ran ţa că peste cinci-zece anitinerii vor fi cu totul altfel.

În calitate de coordonatoral programului de voluntariatla Centrul de Resurse pentruTineri, încearcă să-i atragă în

activităţi pe tinerii care gîn-desc, chiar dacă aceştia nu potsă-şi expună foarte bine gîn-durile. Mai apoi, face tot posi-bilul ca să le dezvote abili tă ţi-le de comunicare. „Sînt tinericare, deja se vede, vor schim -ba ceva”, conchide.

Schimbarea va veni, cu si -guranţă, şi de la Galina Petcu.

Iar filosofia? „Din facultateam luat modul de a gîndi, mo -dul de a vedea lucrurile din maimulte perspective şi nu doardintr-un singur unghi”, spune.„Nu crezi că e timpul ca tine -rii să se implice şi în politică?”,îi adresez o ultimă întrebare.Urmează un răspuns demn deo tînără care ştie ce vrea de laviaţă: „Întotdeauna a fost tim-pul ca tinerii să se implice înpolitică, dar acum e o nevoiestringentă”.

O tînără care ştie ce vrea de la viaţă. Iar viaţa ei e la Ungheni

A ales să înveţe în China, pentru a promova imaginea Moldovei în lume

„De cînd mă ştiu, am un vis – vreau să devin ambasador, iar studiile în China îmi vor permite să mai fac un pas spre realizarea acestui vis”, ni s-adestăinuit, în cadrul unei vizite la redacţia „Expre-sului de Ungheni”, Lidia Sanduleac, o tînără de 19ani, absolventă a Liceului „Vasile Alecsandri” dinUngheni.

În mai puţin de o săptămînă îşi va lua zborul spre Beijing,într-o lume absolut nouă pentru ea. Nu-i este frică de dru-mul pe care trebuie să-l parcurgă: Chişinău-Moscova-No-vosibirsk-Beijing-Wuhan. Sînt mii şi mii de kilometri.„Zborul durează vreo două zile”, spune veselă, remarcînd cădeja este „călită”. A avut anterior, la vîrsta de 16 ani, o altăexperienţă frumoasă – un an de studii în SUA.

Are un pic de emoţii pentru Beijing. Chinezii nu prea cu-nosc limba engleză, iar ea încă nu cunoaşte limba chineză.În plus, nu a decis deocamdată cu ce va ajunge la destinaţiafinală, Wuhan. Sînt peste 1000 de kilometri. „Pentru chinezinu e o distanţă foarte mare, la fel cum nici Wuhanul, un oraşcu o populaţie de peste 9 milioane, nu este foarte mare”,spune. Acolo, în Wuhan, se va afla timp de un an, şi va învăţalimba chineză. „Eu voi studia dialectul mandarin, utilizat încentrul Chinei”, precizează Lidia. Este, de fapt, o limbă vor-bită de peste 1 miliard de oameni, fiind cea mai răspînditălimbă de pe Pămînt. În afară de China, se vorbeşte şi în Bru-nei, Cambodgia, Indonezia, Malaezia, Mongolia, InsuleleFilipine, Singapore, Africa de Sud, Taiwan şi Tailanda.

„Atît de tare am fost tentată de oportunitatea care mi s-aoferit, încît mi-am cumpărat şi cărţi, şi caiete de scris, ca săam un pic de pregătire. În internet privesc şi ascult tot ceeste în chineză. Au un fel de a vorbi extraordinar. Dialectulmandarin este complicat, deoarece poate fi vorbit pe patrutonuri diferite. De exemplu, ma – poate însemna şi mama,şi cal, şi cîine, în dependenţă de ton. Este foarte interesant.Am început să studiez şi ieroglifele”, povesteşte, entuzias-mată, ungheneanca noastră.

După un an în care va învăţa limba, Lidia Sanduleac vastudia la relaţii internaţionale şi politice. „Este ceea ce amvrut. Dacă rămîneam în Moldova, făceam medicină; dacăplecam în Franţa – făceam dreptul. Dar nu era vocaţia mea”,recunoaşte. În plus, este foarte satisfăcută pentru faptul căpărinţii ei nu vor trebui să cheltuiască nici un ban pentruea. „Totul îşi asumă partea chineză: şi asigurarea medicală,şi cazarea, şi materialele pentru învăţat, şi transportul, pluso bursă lunară de 250 de dolari”, explică.

În acest an, trei tineri moldoveni – doi din Chişinău şiLidia Sanduleac din Ungheni – vor pleca la studii în China,graţie unui acord între guvernele Republicii Moldova şiChinei. Partea chineză îşi asumă toate chletuielile, cu ex-cepţia celor de drum. Acestea din urmă, potrivit Acordului,ar trebui să şi le asume guvernul moldovenesc. Deocam-dată, Guvernul tace. Iar drumul pînă în China costă între400 şi 1000 de euro.

Lidia speră să poată reveni acasă o dată în an. După patruani de studii acolo şi-ar dori să se înscrie şi la o facultate înMoldova, să poată preda, în paralel, chineza la o universitatedin Moldova. De pe acum se gîndeşte şi la un masterat, pecare să-l facă ori în China, ori în SUA. Toate au un singurscop – să ajungă, într-o bună zi, ambasador al Moldovei un-deva, în lume, ca să poată spune tuturor cît de frumoasă şiinteresantă este ţara ei de origine.

În 2006, Iulian Şova, un tî -năr din Ungheni, decide săplece la studii în Franţa. „Îmidoream să studiez economia.În plus, cunoşteam bine şi ma -tematica, şi limba franceză”,explică dînsul alegerea sa. Afost acceptat la Universitatea„Louis Pasteur” din Strasbourgşi, după trei ani, obţine licenţaîn economie. Nu s-a mulţu -mit cu ceea ce realizase pînăatunci, fiind conştient de fap-tul că, dacă vrei să ai un viitorfrumos, trebuie să studiezi cîtmai mult.

Pentru că tocmai începuseîn lume criza fiunanciară, Iu-lian decide să mai facă un pasîndrăzneţ. Pleacă la Paris, un -de este acceptat la masterat îndomeniul ingineriei finan ţe -lor. Şi aici obţine succese re-marcabile. „Eu ştiu acum că,indiferent unde mă voi afla,am să mă descurc”, spune cumîndrie.

A făcut deja două stagieri.Una - într-un fond de inves ti -ţii, iar alta – la o întreprinderede energie electrică din Fran -ţa, fiind angajat într-un servi-ciu care operează pe pieţele

financiare de energie. „Eu cum -păr şi vînd energie la bursă. Eceva nou în Europa”, explicădînsul. De aceea, în acest do -meniu sînt, deocamdată, pu -ţini specialişti. Unul dintre eie şi un unghenean: Iulian Şova.

Nu şi-a făcut planuri maride viitor. Visează la o carierăprofesională pe măsura cu -noş tinţelor obţinute. Unde?Ţara nu prea contează. Cert ecă nu va reveni în viitorul ap -ropiat în Moldova. „Aş puteasă vin cînd mi se va permite săconstruiesc o centrală ato mi -că la Giurgiuleşti”, glumeşte.Apoi, foarte serios, spune: „ÎnMoldova aş reveni doar cu osingură condiţie: să am banisuficienţi pentru a contribuila dezvolta învăţămîntul nos-tru. La ora actuală, Moldovaare cea mai mare nevoie deinvestiţii anume în domeniuleducaţional. Statul investeştepuţin în învăţămînt şi asta seobservă. Noi degradăm din anîn an”. În favoarea afirmaţieisale aduce şi un argument.Cînd învăţa la Chişinău, seconsidera o ruşine să mergi labibliotecă, erai luat în rîs de

foarte multă lume. În Franţasituaţia este diametral opusă.Bibliotecile sînt pline, iar oa-menii vin aici pentru că simtşi ştiu că trebuie să se infor -meze, să citească.

Deşi e plecat de cinci ani,Iulian urmăreşte zi de zi ce seîntîmplă în Moldova. Este lacurent cu toate evenimentelecare se produc. De acolo, dinFranţa, vede cu totul altfel ceeace are loc la el acasă. „Nu ob-serv nici o diferenţă între co -mu nişti şi democraţi”, îşi spu -ne verdictul. În locul discu ţi -ilor interminabile, afirmă el,ar fi bine ca elitele politice săse axeze pe dezvoltarea eco -no mică. „Nu există, la oraactuzală, planuri reale de ascoate ţara din criză. Privescdiferite emisiuni despre ţăriledin Africa, foste colonii aleFranţei. Cînd vin în Moldovaşi văd realitatea de aici, măsurprind la gîndul că e camaceeaşi ca şi în ţările africane”,spune Iulian Şova. Totuşi, sedeclară optimist în ceea cepriveşte viitorul Moldovei.

„Se ştie că Moldova e o ţa -ră agrară, iar agricultura e undomeniu de perspectivă, dacăe să analizezi ce se întîmplă labursele agricole din lume”, ex -plică dînsul, după care subli -niază: „În Moldova existătoa te condiţiile de a dezvoltaagricultura. Lipseşte organi-

zarea eficientă şi investiţiile”. În plus, susţine unghenea -

nul nostru şcolit în Franţa,mai trebuie să lucreze legea.Atîta timp cît legile vor existadoar pe hîrtie, nimeni nu vadori să investească aici. „Şimai este o problemă – moldo -ve nii nu-s motivaţi să mun -ceas că. Din această cauzămulţi vor să plece din ţară, iarce ce rămîn vor ca cineva săvină să le facă viaţa mai uşoa -ră, să le dea tot de ce au einevoie”, spune Iulian.

S-a născut la Corneşti. S-aformat la Ungheni, unde a în -văţat începînd cu clasa a VII-a.„Ce ţi-i mai aproape: Cor neş -tiul sau Ungheniul?”, îl întreb.Răspunsul urmează imediat:„Cel mai aproape mi-s părin -ţii. Acolo unde mi-s părinţii,acolo e şi casa mea”.

Indiferent unde s-ar afla, ştie că se va descurca şi va obţine succeseA plecat din Moldova cu cinci ani în urmă. Pe atunciavea doar 20 de ani şi studia la Universitatea Tehnicădin Chişinău tehnologia vinului şi a produselor obţi-nute prin fermentare. Era o specialitate care, spera, îiva oferi mari oportunităţi. Criza vinului însă l-a făcutsă-şi schimbe opţiunea.

Copii ai Independenţei cu Lucia Bacalu

A absolvit facultatea de filosofie, iar la Ungheni arămas dintr-o simplă întîmplare. „Iniţial, am venitdoar pe vară, să mă odihnesc puţin după examenele de licenţă. Dar, aflînd că sînt locuri de muncă la tabăra„Plus armonie”, m-am angajat ca educator. De ce săstau vara acasă? Pe parcurs, am văzut multe activităţiinteresante şi, atunci cînd mi s-a propus să rămîn sămuncesc la Centrul de Resurse pentru Tineri, mi-amzis: de ce nu?”, povesteşte Galina Petcu.