La întrebarea ,,Este posibilă viaţa după moarte?" există două răspunsuri contrastante, ambele derivând din antichitate şi fiind larg susţinute chiar şi azi. Unii spun că moartea este anihilarea conştiinţei, alţii spun cu aceeaşi tărie că moartea este trecerea sufletului sau a minţii într-o altă dimensiune a realităţii.

Pentru cei care nu beneficiază de consolarea oferită de religie, moartea poate părea un fenomen tulburător şi înspăimântător. Ea pur şi simplu nu are sens. Chiar şi pentru credincioşi , "a fi" este singura stare de conştiinţă pe care o cunoaştem. Ideea că, la un anumit moment în viitor, fiecare dintre noi, ca entitate conştientă, va înceta să existe , în timp ce restul universului va continua fără noi, este imposibil de inţeles.

Există o viziune care respinge ideea că moartea este anihilarea conştiinţei. Potrivit acestei tradiţii , mult mai veche probabil, un aspect al fiinţei umane supravieţuieşte , chiar şi după ce trupul fizic încetează să mai funcţioneze. Acest aspect persistent, a fost numit în mai multe feluri, printre care amintim: psihic, suflet, minte, spirit şi conştiinţă. Dar oricum ar fi numit acest aspect, ideea că cineva ar trece într-un alt cadru de existenţă, este printre cele mai vulnerabile credinţe umane.

Manifestarea conştiinţei este cel mai important lucru de ştiut deoarece dă raspunsul la întrebarea atât de chinuitoare, dacă omul este sau nu este într-adevăr compus din două realităţi cu totul diferite, corp şi suflet. Căci, odată demonstrat acest lucru, viaţa de după moarte ca şi toate celelalte spuse de mituri, reies ca un raţionament scos din două premize sănătoase, verificate până la suprasaturarea raţiunii a fi drepte şi corecte. Din această cauză, într-o problemă care tratează destinul, sensul vieţii şi al morţii, studiul constiinţei- ca reprezentând cea de-a doua realitate din fiinţa umană- nu poate lipsi.

Prin suflet sau prin conştiinţă, unii înţeleg doar simţuri care se transmit creierului, senzaţii, impresii, care se analizează şi se completează memorial făcând viaţa spirituală a individului. Conştiinţa are nevoie de aferentaţiile senzoriale, dar nu se limitează şi nici reduce la ele, ea fiind mai mult decât o acumulare de senzaţii şi date memoriale din trăirea individului.

Materialiştii spun că fenomenul conştiinţei , gândurile, ideile sunt un produs al ţesutului nervos al creierului, aşa cum bila este a celulelor hepatice, sucul gastric al stomacului etc. Ştiind că activitatea metabolică, prin excelenţă cea enzimatică, se transformă încontinuu, în fiecare clipă acel produs fiind altceva, prin transformare ar însemna ca odată cu suportul material să se transforme şi gândurile, ideile şi toate cele impregnate în conştiinţă ca patrimoniu spiritual. Lucru pe care toţi îl vedem că nu se produce aşa. De aici se deduce că nu poate fi vorba ca fenomenul conştiinţei să fie "aburul din lut care piere odată cu răcirea corpului"

Materialiştii atei susţin că odată cu moartea, dispărând suportul material, dispare totul- neantizarea urmând în mod firesc după asta.

Dintotdeauna, miturile au susţinut că sufletul este o a doua realitate, nematerială, care rămâne după moartea omului.

Aristotel obişnuia să spună că " simţurile omului sunt ca nişte martori mincinoşi" deoarece, după el, "intelectul pasiv este muritor şi depinde de simţurile omului pe când intelectul activ ( suprasistemul de conştiinţă) nu depinde de organele de simţ căci nu primeşte nimic de la ele ". Prin aceasta, el subliniază totodată şi eternitatea şi transcendenţa acestei părţi după moartea individului.

Absoutizarea spiritului, a conştiinţei, în raport cu simţurile, poate fi sintetizată prin legea lui Müller.....

Vitaliştii consideră organismul o maşină a cărei părţi se încadrează graţie unui factor nefizicochimic. Ei spun că fiinţa vie191