EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

24
EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CAD/CAM Materialele folosite pentru coroanele şi punţile protetice dentare trebuie să fie rezistente, estetice şi mai ales să nu fie poroase (aşa cum este acrilatul care se foloseşte doar în protezări proviziorii), iar adeziunea plăcii bacteriene să fie cât mai scăzută pe suprafaţa lor, ajutând astfel la menţinerea igienei. Se utilizează aliaje metalice (crom-cobalt) sau aliaje din metale nobile: aur platinat, ceramică dentară (numită popular porţelan) şi oxid de zirconiu (Zirconia). Acesta din urmă are avantajul că este alb, iar coroanele protetice pe capa de oxid de zirconiu au un grad estetic ridicat, mai ales în zona de colet. Pentru realizarea unei coroane protetice dentare este necesară şlefuirea dintelui, amprentarea reparaţiei şi transmiterea acesteia în laboratorul de tehnică dentară. Aici se toarnă un model de gips corespunzător dintelui şlefuit, apoi se confecţionează o capă metalică sau din oxid de zirconiu, suport pe care se pune ceramica. Capa de zirconiu obţinută prin metoda CAD/CAM este probată în cabinet de către medicul dentist pentru a verifica exactitatea amprentării şi a execuţiei acesteia. Capa se întoarce în laborator, unde se aplică prin pensulare ceramica. Aceasta se „arde” în cuptoare speciale, rezultând o coroană protetică 1

Transcript of EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Page 1: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CAD/CAM

Materialele folosite pentru coroanele şi punţile protetice dentare trebuie să fie rezistente,

estetice şi mai ales să nu fie poroase (aşa cum este acrilatul care se foloseşte doar în protezări

proviziorii), iar adeziunea plăcii bacteriene să fie cât mai scăzută pe suprafaţa lor, ajutând astfel

la menţinerea igienei.

Se utilizează aliaje metalice (crom-cobalt) sau aliaje din metale nobile: aur platinat,

ceramică dentară (numită popular porţelan) şi oxid de zirconiu (Zirconia). Acesta din urmă are

avantajul că este alb, iar coroanele protetice pe capa de oxid de zirconiu au un grad estetic

ridicat, mai ales în zona de colet.

Pentru realizarea unei coroane protetice dentare este necesară şlefuirea dintelui,

amprentarea reparaţiei şi transmiterea acesteia în laboratorul de tehnică dentară. Aici se toarnă un

model de gips corespunzător dintelui şlefuit, apoi se confecţionează o capă metalică sau din oxid

de zirconiu, suport pe care se pune ceramica.

Capa de zirconiu obţinută prin metoda CAD/CAM este probată în cabinet de către

medicul dentist pentru a verifica exactitatea amprentării şi a execuţiei acesteia. Capa se întoarce

în laborator, unde se aplică prin pensulare ceramica. Aceasta se „arde” în cuptoare speciale,

rezultând o coroană protetică dentară care imită funcţional şi estetic coroana unui dinte natural.

Practic, sunt necesare trei şedinţe (probe) până când coroana protetică se cimentează

definitiv. În acest timp dintele poate fi acoperit cu o coroană provizorie din acrilat.

Pentru a exemplifica procesul de mai sus, vom prezenta mai departe o situaţie clinică

ipotetică.

Situaţia iniţială:

Pacienta A.B. în vârstă de 45 de ani s-a prezentat la medic nemulţumită de coroana

metalo-ceramică de pe 21, dorind o altă lucrare mai fizionomică la care să nu transpară metalul.

Situaţia clinică: Edentaţie unilaterală frontală maxilară, cadranul II (21), incisivul central.

Pentru a rezolva nemulţumirea pacientei, medicul a decis să se confecţioneze o lucrare de

ceramică, pe suport de zirconiu, prin metoda CAD/CAM.

1

Page 2: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

După ce a fost realizată în cabinet amprenta, cu ajutorul unui silicon de adiţie (material de

amprentare), se trece la curăţirea şi decontaminarea ei. Curăţirea amprentei se face imediat în

cabinet, prin spălare sub jetul de apă de la robinet pe o durată de aproximativ 15 secunde, urmată

de uscarea acesteia sub jetul de aer sau cu ajutorul hârtiei absorbante. Curăţirea amprentei se

realizează utilizând obligatoriu echipament de protective: halat, mască filtrantă, ochelari şi

mănuşi.

Decontaminarea amprentei se face prin două metode: înglobarea în materialul de

amprentă a unor substanţe antibacteriene, sau prin metode externe (fizice, chimice, sau fizico-

chimice). Cea mai agreată metodă de decontaminare sau dezinfecţie este prin pulverizarea

amprentei sau imersia acesteia în soluţii cu potential antibacterian. Cele mai importante soluţii

utilizate pentru decontaminarea amprentelor sunt:

- acidul peracetic;

- glutaraldehida 2%;

- hipoclorit de sodiu;

- iodofori;

- clorhexidina 0,5-4% în soluţie alcoolică;

- ortofenil-fenol.

Deoarece amprenta a fost luată cu un silicon de adiţie, ea nu se va turna mai devreme de

două ore, după scoaterea din cavitatea bucală a pacientului. În acest interval de timp, materialul

va fi polimerizat complet şi se va retracta. Din acest motiv, medicul va preciza pe fişa de

laborator data şi ora amprentării.

Modelul de lucru a fost realizat din gips clasa a IV-a (extradur), iar soclul din gips clasa a

III-a. Metoda de preparare: pudra de gips se presară în apă şi este cântărită concomitent pe

cântar; se recomandă pe cât posibil apa distilată. Fiecare producător de gips indică procentul de

pulbere şi apă ce trebuie respectat. După ce pudra de gips s-a umezit, amestecul de face cu o

spatulă într-un dispozitiv de amestecare cu vacuum pentru a evita formarea de microbule. Pasta

de gips se introduce în amprentă prin vibrare cu ajutorul măsuţei vibratorii. Tot acum fixăm şi

pinuri în amprentă pentru a realiza un model cu bonturi mobilizabile.

Modelul cu bont mobilizabil este o formă specială a modelului cu bonturi fixe, în cazul

căruia, bonturile preparate pot fi ridicate de pe model. Avantajul modelului cu bont mobilizabil

2

Page 3: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

este că porţiunile din ţesut moale (gingie, segment de punte) sunt păstrate integral şi faptul că

permite realizarea unei restaurări estetice deosebite.

După ce pinurile au fost fixate, baza modelului a fost izolată şi apoi s-a preparat gipsul de

clasa a III-a, după indicaţiile producătorului. După priza gipsului, s-a demulat conformatorul

pentru soclu, s-a secţionat şi mobilizat bontul (21), iar apoi s-a preparat bontul cervical.

Secţionarea modelului cu pini se poate efectua prin două metode: tăierea cu ajutorul unui

dispozitiv fix (ferăstrău electric fix), sau tăierea manuală cu ajutorul piesei de mână în care s-a

introdus un disc diamantat.

Pentru realizarea unei cape de zirconiu, trebuie să ţinem cont ca gipsul din care este

confecţionat modelul să fie din grupa a IV-a şi să fie de culoare deschisă (alb, bej, gri deschis,

albastru deschis). Modelul nu trebuie să conţină urme de ulei siliconic (de la duplicare sau de la

înregistrarea ocluziei). Toate segmentele secţionate ale modelului trebuie să fie fixate şi protejate

în timpul mişcărilor de rotaţie efectuate (se vor utiliza pini dubli sau blocuri de pini). Soclul

modelului trebuie să fie neted.

Se recomandă utilizarea unui suport universal pentru fixarea modelului în dispozitivul de

scanare.

În continuare, se deretentivizează zonele retentive ale bontului utilizând ceară albă sau un

spray special pentru scanare, care va mătui suprafaţa respectivă.

Realizarea unei cape de zirconiu se face cu ajutorul unui aparat numit CAD/CAM

(Tehnologie de Proiectare/Fabricare Asistată de Calculator). Acest aparat scanează modelul

nostru şi realizează pe ecranul calculatorului planificarea tridimensională a piesei şi produce

ulterior capa de zirconiu.

Ce este zirconiu?

Zirconiu este un metal de tranziţie care seamănă cu Titanul şi are simbolul chimic Zr şi

numărul atomic 40. Zirconiu nu există în natură în stare pură. Acesta apare doar în combinaţie cu

oxizii de Siliciu (SiO2) sau ca dioxid liber (ZrO2). Zirconiu este obţinut în principal din mineralul

Zircon. Principala sursă comericală de zirconiu este mineralul Silicat de Zirconiu/Zircon

(ZrSiO4), care se găseşte în Australia, Africa de Sud, Brazilia, India, Rusia şi Statele Unite ale

Americii.

Zirconiu formează diferiţi compuşi anorganici, precum dioxidul de zirconiu (ZrO2),

denumit şi Zirconia, dar şi compuşi organo-zirconici.

3

Page 4: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Dioxidul de zirconiu a fost introdus în medicina dentară ca înlocuitor pentru metal

deoarece are proprietăţi extraordinare precum o mare rezistenţă la îndoire (peste 1000 MPa) şi

duritate (1200-1400 Vickers).

În reabilitarea orală, Zirconia este un material biomaterial utilizat pentru:

- faţete;

- coroane;

- proteze parţiale fixe;

- dispozitive corono-radiculare;

- implanturi şi bonturi implantare.

Oxidul de zirconiu are următoarele caracteristici superioare, care îl transformă în

materialul ideal:

Compatibilitate biologică excelentă: absolut bio-inert;

Calităţi fizice şi mecanice incredibile:

duritate 1200 HV;

rezistenţă la compresie 2000 MPa;

rezistenţă la îndoire 1000 MPa;

modul de elasticitate 210 GPa;

rezistenţă absolută la coroziune;

mărimea particului <0,6 ym;

densitate extrem de mare;

positate 0;

puritate 99,9%;

translucenţa lucrării dă posibilitatea unor rezultate cosmetice excelente.

Oxidul de zirconiu este fabricat şi optimizat industrial, astfel încât calităţile materialului

rămân neschimbate de-a lungul întregului proces de producţie.

Este materialul optim pentru coroane:

fără gust;

radio-opac;

nu irită gingiile pentru că nu este nevoie de cimenturi adezive.

Cea mai utilizată metodă de fabricaţie a structurii de zirconiu este frezarea prin

CAD/CAM dintr-un bloc solid. Blocurile de zirconiu sunt obţinute cu ajutorul pulberii de

4

Page 5: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

zirconiu uscate şi apoi presată isostatic şi incomplet sinterizată. După frezare, zirconiu este

sinterizat complet într-un cuptor la 1350-1500 0C pentru a obţine forma finală, rezistenţa şi

proprietăţile fizice.

Zirconiu total sinterizat este frezat la o proporţie de 1:1, în timp ce zirconiu parţial

sinterizat este frezat la o dimensiune cu 20-25% mai mare decât dimensiunea finală dorită,

datorită contracţiei produse prin procesul de sinterizare. Atât pentru zirconiul parţial

sinterizat,cât şi pentru cel total sinterizat, modelul de lucru (bontul 21) este scanat, apoi un

program de calculator realizează design-ul infrastructurii.

După frezare şi sinterizare, ceramica este aplicată normal peste zirconiu pentru a obţine

forma şi dimensiunile restauraţiei. Pentru un rezultat clinic optim, porţelanul de deasupra trebuie

să aibă acelaşi coeficient de expansiune termică cu infrastructura de zirconiu; de aceea, se pot

utiliza doar porţelanuri speciale.

Ceramica folosită în restaurările convenţionale metalo-ceramice nu poate fi folosită

pentru arderea pe zirconiu, existând riscul de delaminare. Pe de altă parte, arderea corectă a

stratului de bonding este esenţială pentru crearea unei interfeţe stabile între cele două materiale.

În general, producătorii recomandă ca grosimea minimă a capei de zirconiu să fie de

0,3mm pentru dinţii anteriori şi 0,5mm pentru dinţii posteriori. Luând în consideraţie rezistenţa

zirconiului, acest material poate fi utilizat în aproape orice zonă a arcadelor dentare.

Microprotezele, bonturile implantare şi punţile pot fi realizate din zirconiu. Producătorii

susţin că o punte cu doi stâlpi poate avea o breşă edentată de 38mm, iar pentru punţile agregate

pe bonturi multiple, această valoare ajunge la 47mm.

Zirconiu este o substanţă semitranslucentă, uşor mai opacă decât dentina. Prin

modificarea uşoară a grosimii, opacitatea poate fi adaptată. Zirconiu este radio-opac, permiţând

medicului să observe mai uşor deficitele de adaptare şi cariile secundare. S-a dovedit că este bio-

compatibil, neraportându-se problemei legate de toxicitate, alergie sau sensibilitate.

Pentru prepararea dintelui, se recomandă o şlefuire de 1,5-2mm la nivel incizal şi de

1-2mm axial. Amploarea şlefuirii este realizată în funţie de necesităţile estetice. Cu cât şlefuirea

este mai mare, cu atât spaţiul disponibil pentru tehnician pentru a adăuga straturile de ceramică

este mai mare şi rezultatul estetic este mai bun. Unii specialişti consideră că rezultatele optime se

obţin prin şlefuirea a 2-2,5mm ocluzal/incizal şi 1-3mm axial.

5

Page 6: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

În procesul de scanare a modelului şi a frezajului trebuie evitate marginile ascuţite ale

preparaţiei. Se recomandă realizarea unui prag circular chanfrein sau rotund juxtagingival.

Pragul drept sau muchiile ascuţite nu sunt recomandabile.

Grosimea pereţilor capelor şi a suprafeţei de secţiune a conectorului sunt decisive pentru

rezistenţa viitoarei restaurări.

Frezarea perfectă depinde de o serie de factori precum poziţionarea corectă a pinilor şi o

dorecţie ideală de frezare. Design-ul infrastructurii (nucleul ceramic), poziţionarea ştifturilor şi

alinierea în blocurile ceramice sunt realizate după reprezentarea digitală din software. La

introducerea datelor în computer, trebuie respectate următoarele directive de design:

Grosimile peretelui capei

Grosimea peretelui capei în general Nu trebuie să fie sub 0,5 mm

Grosimea peretelui capei în timpul frezării

interioare a unui număr de infrastructuri

(nuclee ceramice) într-un bloc

Nu trebuie să fie sub 0,5 mm

Capele pentru dinţii frontali > 0,3 mm, dar nu în cazul pacienţilor cu

bruxism

Capele primare > 0,3 mm, dar nu în cazul pacienţilor cu

bruxism

Bonturi implantare > 1 mm

Capele dinţilor stâlpi pentru punţile cu extensie

pentru dinţii posteriori

> 0,7 mm

Capele dinţilor stâlpi pentru punţile cu extensie

pentru dinţii anteriori

> 0,6 mm

Capele dinţilor stâlpi pentru punţile dinţilor

frontali cu 3 sau 4 elemente de agregare

> 0,7 mm

Toate restaurările indirecte create cu ajutorul modelajului în ceară trebuie să corespundă,

din punct de vedere al grosimii pereţilor, cu recomandările descrise anterior. Pentru coroanele

solidarizate, spaţiul interdentar marginal trebuie să fie de cel puţin 1mm. Sistemul verifică

automat acest lucru ca o măsură de siguranţă.

6

Page 7: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Secţiunile conectorului

Element intermediar – element intermediar

dinţi frontali

7 mm2 (până la 2 elemente intermediare)

9 mm2 (mai mult de 2 elemente intermediare)

Element de agregare – element intermediar

dinţi frontali

7 mm2 (până la 2 elemente intermediare)

9 mm2 (mai mult de 2 elemente intermediare)

Element de agregare – element de agregare

dinţi frontali

7 mm2

Element de agregare – extensia punţii dinţi

frontali

8 mm2

Element de agregare punte Maryland

(aripioara) – element intermediar dinţi frontali

7 mm2

Element intermediar – element intermediar

dinţi posteriori

12 mm2

Element de agregare – element intermediar

dinţi posteriori

9 mm2

Element de agregare – element de agregare

dinţi posteriori

9 mm2

Element de agregare – extensia punţii dinţi

posteriori

12 mm2

Element de agregare de tip inlay – element

intermediar dinţi posteriori

9 mm2

Pentru capele din zona frontală, cu o grosime mai mică de 0,5mm, suportul pentru pini

trebuie poziţionat la înălţimea ecuatorului dinţilor sau chiar mai sus. În alte condiţii, marginile

capei pot fi distruse în timpul îndepărtării.

Prescrierea incorectă a minimului grosimii pereţilor capelor sau a grosimii suprafeţei de

secţiune a conectorului poate cauza fracturarea viitoarei restaurări.

7

Page 8: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

În cazuri extreme, pacientul poate înghiţi sau aspira porţiuni din lucrarea protetică, ceea

ce ar reprezenta un risc pentru sănătatea sa. Intervenţiile chirurgicale pot fi necesare în unele

dintre aceste situaţii.

În general, riscul de fracturare sau de cimentare este mai mare pentru punţile cu extensie,

punţile care au elemente de agregare de tip inlay sau punţile Maryland. În consecinţă, aceste

lucrări protetice fixe trebuie indicate doar pe dinţi stâlpi vitali care nu au mobilitate crescută şi la

pacienţi cu o igienă orală bună. Aceste restaurări indirecte sunt contraindicate la pacienţii cu

bruxism.

Dacă sunt realizate punţi Maryland sau punţi agregate pe inlay-uri, contactele ocluzale pe

infrastructura punţii nu trebuie să fie puternice.

Punţile cu extensie trebuie scoase din ocluzie. Multe lucrări de specialitate recomandă ca

pentru punţile de mare întindere, pentru siguranţa stabilităţii restaurării indirecte, numărul

dinţilor stâlpi să fie cel puţin egal cu numărul de elemente intermediare ale lucrării protetice.

Etapele de realizare a capei de zirconiu prin frezare CAD/CAM

După introducerea modelului de lucru în scanner şi fixarea acestuia pe măsuţa existentă,

s-a trecut la scanarea modelului de lucru. Cu ajutorul software-ului de scanare 3D s-a realizat o

poză 2D a modelului de lucru, pe care s-a selectat zona unde urmează a se realiza viitoarea

proteză parţială fixă din Zirconia, şi anume: punctul de contact situat mezial de bontul preparat,

bontul preparat şi punctul situat distal de bont. După scanarea tuturor zonelor de interes,

software-ul calculează poziţia fiecărui element în parte, urmând verificarea modelului virtual.

În cazul în care după scanarea iniţială există porţiuni care nu sunt vizibile pe modelul

virtual, se scanează din nou zona respectivă. Acest procedeu se repetă până la obţinerea unui

model virtual integru.

Următoarea etapă este scanarea modelului antagonist. Scanarea muşcăturii se realizează

prin poziţionarea modelului antagonist deasupra modelului de lucru, al cărui soclu se află în

continuare fixat pe măsuţa mobilă a scanner-ului. Apoi se salvează pe hard-disk datele preluate

de la scanner.

După scanarea modelului de lucru, s-a trecut la proiectarea viitoarei piese protetice. În

software-ul de design se va încărca pacientul creat anterior pe hard-disk, cu imaginea modelului

virtual salvat. La crearea pacientului s-a specificat care este arcada cu bontul preparat şi din ce

8

Page 9: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

material va fi confecţionată viitoarea capă. În cazul nostru, s-a ales materialul Zirconia. Apoi se

alege axul de inserţie a viitoarei proteze parţiale fixe şi se delimitează care este zona vestibulară

şi cea orală a modelului. Acest software ne permite alegerea modalităţii de trasare a limitei

coletului. În cazul în care software-ul nu delimitează corect linia coletului, ni se permite

corectarea manuală a acesteia. Apoi se stabileşte spaţiul necesar pentru cimentul de fixare.

După delimitarea coletului şi specificarea spaţiului pentru ciment, se trece la realizarea

propriu-zisă a viitoarei proteze parţiale fixe, în cazul nostru a capei de zirconiu.

Se stabileşte dimensiunea capei, de 0,5mm în cazul de faţă, cu sau fără morfologie, şi se

proiectează conectorii.

Software-ul detectează dacă aceşti conectori nu au o dimensiune potrivită şi ne atrage

atenţia asupra zonelor în care există risc crescut de fracturare.

La terminarea proiectării protezei parţiale fixe (capa de zirconiu), se salvează pe hard-

disk. Software-ul ne-a permis poziţionarea viitoarei coroane în discul de Zirconia cu

dimensiunile de 98x14mm. După stabilirea poziţiei pe discul de Zirconia, se stabileşte poziţia

tijelor de susţinere a coroanei. Pentru fiecare dinte s-au ataşat trei tije de susţinere. Aceste date au

fost transmise maşinii de frezat.

Iniţial a fost fixat discul de Zirconia în dispozitivul de susţinere a acestuia. Frezarea a

durat 12 minute, timp în care iniţial coroana a fost frezată cu o freză cu diametrul de 2,5mm, apoi

finisările au fost realizate cu o freză cu diametrul de 1mm.

Prin mişcarea verticală şi laterală a braţului mobil a maşinii de frezat se realizează

frezarea în planul X şi Z, iar prin mişcarea în plan orizontal a discului se realizează frezarea în

planul Y. După finalizarea frezării şi tăierii tijelor de susţinere de pe discul de Zirconia, s-a trecut

la determinarea culorii viitoarei coroane.

Pentru înlăturarea infrastructurii este recomandată utilizarea turbinei datorită vibraţiilor

reduse pe care aceasta le produce, comparativ cu alte piese de mână. Dacă nu există o turbină,

putem utiliza o freză de carbură de tungsten cu lamele încurcişate acţionată la o viteză de rotaţie

de 20.000 rpm.

Iniţial se va acţiona cu freza pe toţi pinii în porţiunea superioară cât mai aproape de

suprafaţa coronară, dinspre ocluzal şi apoi, cu grijă, ne extindem către zona opusă pentru a

separa infrastructura.

9

Page 10: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Se utilizează cât mai puţină presiune pentru îndepărtarea infrastructurii şi lăsăm

infrastructura să cadă uşor în palmă sau pe un suport moale.

Finisarea în starea de green-body (infrastructură presinterizată) este mult mai uşoară

decât finisarea infrastructurii sinterizate şi reprezintă o metodă de încredere. De aceea,

unghiurile, muchiile marginale, pragurile rezultate în urma secţionării pinilor şi alte suprafeţe

neregulate trebuie finisate înainte de sinterizare, astfel încât după finisare, infrastructura să fie

doar adaptată.

Prezenţa marginilor ascuţite sau a defectelor situate la baza conectorilor intermediari pot

reduce substanţial stabilitatea infrastructurii (nucleului ceramic) sinterizate. Acastă suprafaţă

trebuie finisată în stadiul de green-body.

După finisare, ne asigurăm că piesa protetică are grosimea pereţilor şi suprafaţa de

secţiune a conectorului în concordanţă cu dimensiunile menţionate anterior.

Se finisează întâi pragul pinilor de susţinere şi apoi toate muchiile situate în afara

marginilor coroanei. Când finisăm conturul extern în vecinătatea marginilor coroanei, ne

asigurăm că marginea coroanei nu este afectată.

Pentru a evita colorarea accidentală, infrastructura va fi igienizată cu soluţii care nu au în

componenţă ulei şi va fi uscată complet înainte de individualizare (colorare). Atingem lucrarea

doar cu mâinile curate, fără urme de ulei.

Pentru curăţarea infrastructurii, inclusiv a suprafeţei interne, de pulberea rezultată în

urma frezării, utilizăm o perie moale nr.6, utilizată pentru stratificarea ceramicii.

Pentru individualizarea (colorarea) infrastructurii selectăm lichidul de colorare (shade)

potrivit pentru culoarea dinţilor pacientului. Pentru aceasta, utilizăm o pensă din material plastic

şi procedăm la imersarea infrastructurii în vasul de imersie; infrastructura trebuie să fie acoperită

în totalitate cu lichidul de individualizare (colorare). Se vibrează uşor vasul de imersie pentru a

elimina bulele de aer formate în interiorul infrastructurii. Se lasă infrastructura în soluţia de

colorare timp de 2 min şi apoi cu ajutorul pensei de plastic se scoate din soluţie.

Infrastructura se colorează doar o singură dată. Excesul de lichid se îndepărtează cu

ajutorul unei bulete de vată sau cu hârtie absorbantă. Ne asigurăm că pe infrastructură nu au

rămas reziduuri de hârtie sau vată.

10

Page 11: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Apoi se plasează infrastructura (nucleul ceramic) pe un suport de sinterizare şi se usucă în

condiţii ambientale sau în cuptorul de sinterizare la rece, timp de 2 ore. În cazul corpurilor de

punte masive şi al lucrărilor cu lungimi mari, timpul de uscare trebuie prelungit.

Pe perioada sinterizării infrastructura trebuie poziţionată ideal pentru a se produce o

contracţie lineară, precizia adaptării acesteia rămânând aceeaşi.

Pot fi utilizate următoarele metode de ajutorare: tije de sinterizare (25 şi 33 mm lungime),

sârme de sinterizare, dispozitiv tip balama, sârme cu rigiditate mică şi fagure pentru sinterizare.

În tabel sunt menţionate detaliile referitoare la utilizarea acestora:

Tipul de infrastructură Poziţionarea pentru sinterizare

Coroană individuală, dinte frontal 1 tijă pentru fiecare capă

Coroană individuală, premolar 2-3 tije pentru fiecare capă

Coroană individuală, molar 3-4 tije pentru fiecare capă

Stâlp implantar 1 tijă

2 coloane solidarizate pe dinţii frontali 1 tijă pentru fiecare capă

2 coroane solidarizate pe premolari 2 tije pentru fiecare capă

2 coroane solidarizate pe molari 2-3 tije pentru fiecare capă

Punte realizată în zona frontală şi alte două

cape

1 tijă pentru fiecare capă sau 2 dispozitive tip balama

Punte realizată în zona posterioară şi alte

două cape

2 sârme sau 2 dispozitive tip balama

Punţi care au o extensie şi au până în 5

elemente

2 dispozitive tip balama

Punţi cu 3-4 elemente protetice şi mai mult

de două cape

2 dispozitive tip balama

Punţi rectilinii de 5 elemente 2 dispozitive tip balama

Punţi curbe de 5 elemente 2 dispozitive tip balama sau 3 sârme de rigiditate mică

Punţi de 6 elemente (inclusiv punţile cu

extensie)

3 sârme de rigiditate mică

Inlay-uri, onlay-uri, punţi Maryland 2 dispozitive tip balama

11

Page 12: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Toate sârmele şi tijele folosite la imobilizare trebuie aplicate netensionate în suportul tip

fagure pe durata sinterizării, astfel încât acestea să urmeze contracţia infrastructurii.

Infrastructurile (nucleele ceramice) trebuie protejate împotriva basculării şi trebuie să fie aplicate

pe suportul tip fagure fără să vină în contact cu infraastructuri vecine sau cu suportul de

sinterizare, astfel împiedicându-se deformarea lor.

Capele se aplică în tijele de 25mm lungime, iar pentru punţi se poziţionează cârlige în

formă de „V”. Marginile capelor şi infrastructurile nu trebuie să atingă suportul pentru

sinterizare.

Sinterizarea are loc la temperatura de 14500C timp de 120 de min. Programul de

sinterizare durează în jur de 9 ore. După sinterizare, infrastructura se finisează cu o turbină la

30.000-120.000 rpm sau cu o piesă de mână rapidă cu o viteză de rotaţie de 30.000 rpm. Este

indicată răcirea cu apă, dar nu obligatorie, pentru anumite ajustări. Se utilizează doar freze

diamantate fine cu o granulaţie de 30µ (roşii) sau extrafine de 15µ (galbene).

Pentru a evita supraîncălzirea infrastructurii, se aplică doar o presiune uşoară în timpul

frezării şi nu finisăm timp îndelungat o anumită zonă a infrastructurii.

Dacă zona cervicală sau un conector sunt finisate intenţionat sau accidental, vor fi apoi

lustruite. Pot fi utilizate gumele sau discurile de finisare: albastre – granulaţie mare, roz –

granulaţie medie, gri – fine. Apoi se spală de impurităţi cu vaporizatorul şi se pregăteşte

ceramica pentru placarea capei de Zirconia.

Înainte de faţetare se controlează grosimea pereţilor infrastructurii. Valoarea minimă a

acesteia trebuie menţinută după finisare. Faţetarea cu porţelan a lucrărilor de Zirconia este

obligatorie. Pentru aceasta, se folosesc ceramici speciale.

Iniţial, capa a fost acoperită cu un strat de opac dentină. Apoi am depus dentina şi

enamel-ul astfel încât să existe o supradimensionare de 10% pentru contracţia care are loc la

sinterizare.

Pentru o estetică reuşită a coroanei de ceramică avem nevoie de o cheie de culori cu

ajutorul căreia selectăm culoarea viitoarei coroane, ţinând cont de dinţii vecini.

Cel mai important pas, în opinia mea, este determinarea nuanţei corecte. Aceasta este de

obicei etapa în care se pot face greşeli.

12

Page 13: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Folosim Shade NaviTM pentru a alege culoarea corectă. Aceasta conţine un înveliş de

culoare gri, ce reduce efectul culorii de fundal al hainelor pacienţilor, astfel încât se pot lua

nuanţe fără ca ochii noştri să fie derutaţi sau influenţaţi de nicio culoare de fundal.

De asemenea, există o oglindă pentru pacient, pe care acesta s-o utilizeze astfel încât să

poată discuta, dacă doreşte, culoarea aleasă. La final, se poate utiliza un şablon (mască) Shade

NaviTM. Odată aşezat în gura pacientului, tijele agăţătoare pentru ghidarea nuanţei sunt fixate în

lateral. Doctorul sau tehnicianul are acum întregul câmp oral liber şi accesibil pentru a stabili

culoarea corectă.

După ce am ales corect culoarea, vom proceda la alegerea unei ceramici speciale pentru

capa de Zirconia. Aceste ceramici au acelaşi punct de sinterizare ca şi Zirconia, de aceea prin

pensularea ceramicii în exces vom obţine prin contracţie în cuptor o coroană perfectă la

dimensiunile normale.

În urma probei de cabinet, unde s-au constatat mărimea, forma şi punctele de contact cu

vecinii (11 şi 22), coroana de zirconiu s-a întors în laborator, unde urmează „arderea” ceramicii.

Pentru a realiza o coroană de ceramică, avem nevoie de:

- pensule de diferite mărimi;

- opac;

- dentină;

- incizal;

- stain;

- glantz;

- alte efecte speciale.

Opaquer-ul se aplică în strat subţiere cu o pensulă specială. Trebuie să ne asigurăm că

vom acoperi întreaga suprafaţă a capei. Al doilea strat de opac este aplicat spre a defini nuanţa

coloristică şi nu are rol crucial în retenţia ceramicii pe zirconiu. După arderea celor două straturi

de opac în cuptor, urmează aplicarea ceramicii în straturi, ce vor furniza caracteristicile naturale

ale dinţilor vecini.

În urma arderii culorii de bază, se individualizează zona cervicală şi proximală. La

nivelul treimii incizale s-a aplicat un transparent neutru spre a desatura sau a reduce gradul de

saturaţie al culorii. În porţiunea incizală şi proximală, aplicăm un Opal Efect 1 pentru a mima

aspectul de opalescenţă al dinţilor.

13

Page 14: EXECUŢIA UNEI COROANE DE CERAMICĂ PE SUPORT DE ZIRCONIU PRIN METODA CADCAM

Cu un amestec de masă ceramică şi mamelon, s-au reprodus lobii de creştere. Tranziţia

lină între structurile interne şi miezul de dentină a fost obţinut cu Opal Efect 3, iar valoarea

luminozităţii a fost ajustată. Pentru a completa forma feţei vestibulare a dintelui, utilizăm diverse

mase de Smalţ şi de Opal.

Coroana a fost uşor supraconturată spre a compensa contracţia ceramicii la ardere. Înainte

de a face arderea de glazură, se verică zonele de contact proximale şi ocluzia pe modelul de

control. Glazurarea se face prin pensularea în strat subţire a Glantz-ului cu pensula cea mai mică.

După acest ultim strat, coroana de ceramică pe suport de zirconiu se întoarce în cabinet,

unde este cimentată pacientului.

Aplicarea zirconiului se poate face prin cimentare clasică sau cu adeziv. Cei mai utilizaţi

sunt Glassionomerii, asigurând cu succes estetica. În cazul acestor cimenturi, îndepărtarea

excesului marginal este mai facilă.

Caracterul metal-free al restaurărilor din zirconiu reprezintă un avantaj estetic, dar dacă

preparaţia nu este corectă sau execuţia de laborator este greşită, restaurarea va fi defectuasă.

Cea mai frecventă eroare este reprezentată de şlefuirea insuficientă. Aceasta poate

determina un aspect prea opac cu înfăţişare monocromă. Datorită opacităţii inerente a

zirconiului, medicul trebuie să se asigure că există suficient spaţiu pentru infrastructură şi spaţiul

de porţelan. În plus, dacă tehnicianul realizează o infrastructură de zirconiu prea groasă, spaţiul

pentru ceramică este redus. În acelaşi timp, tehnicianul trebuie să ia în consideraţie forma finală

şi să selecteze culoarea cea mai adecvată a zirconiului pentru a permite aplicarea straturilor cu

transluciditate variabilă a ceramicii.

Pentru a îmbunătăţi estetica zonei anterioare, medicul poate utiliza un prag rotunjit,

realizând apoi bizotarea uşoară pentru a permite aplicarea unui strat mai translucid de ceramică

la margini. Astfel, se permite luminii să treacă prin structura dintelui, oferind un aspect mai bun

al restauraţiei-rădăcină, cu un rezultat estetic apropiat de natural.

La ora actuală, zirconiu pare a fi adecvat pentru microproteze, pentru bonturile

implantare anterioare, pentru punţile din zonele anterioare şi posterioare, cu breşe edentate mai

mici sau egale cu 38mm.

Acest tip de coroană asigură o estetică deosebită, fiind considerată o ceramică de ultimă

generaţie. Sunt cele mai frumoase ca aspect şi mimează dintele natural foarte bine, dând un

aspect natural în totalitate, asigurând pacientului confortul şi estetica unui dinte natural.

14