UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU” BUCURESTI FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI MEDICINĂ DENTARĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ŞTIINTIFIC:

Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUŢ

ABSOLVENT:

DRĂGAN ALEXANDRU

2012

UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU’’ BUCUREŞTI

FACULTATEA MEDICINĂ ŞI MEDICINĂ DENTARĂ

REABILITARE ORALĂ PRIN PROTEZARE FIXĂ METALO - CERAMICĂ

COORDONATOR ŞTIINTIFIC:

Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUŢ

ABSOLVENT:

DRĂGAN ALEXANDRU

2012

CUPRINS

Introducere.

Motivaţia alegerii temei.---------------------------------------------------------------------------------------------Pag 4

Capitolul I.

Noţiuni generale privind edentaţia parţială.---------------------------------------------------------------------Pag 5

Capitolul II.

Examinarea pacientului edentat parţial.------------------------------------------------------------------------- Pag 16

Capitolul III.

Tipuri de edentaţie parţiaală care solicit terapia protetică metalo-ceramică.----------------------------Pag 21

Capitolul IV.

Noţiuni de protetică dentară.---------------------------------------------------------------------------------------Pag 27

CAPITOLUL V

Metale utilizate în tehnologia coroanei turnate.---------------------------------------------------------------Pag 36

CAPITOLUL VI

Etapele tehnice de laborator utilizate în tehnica confecţionării

lucrarilor mixte metalo ceramice.----------------------------------------------------------------------------------Pag 42

CAPITOLUL VII

Depunerea placajului ceramic şi arderea în cuptor.-----------------------------------------------------------Pag 64

CONCLUZII.----------------------------------------------------------------------------------------------------------Pag 70

BIBLIOGRAFIE------------------------------------------------------------------------------------------------------Pag 73

Motivaţia alegerii temei:

Medicina dentară impune exigenţa unor materiale care să satisfacă nevoile pacientului, atât din punct de vedere estetic cât şi al rezistenţei lor.

În urma cercetarilor ştiinţifice în domeniul tehnico-dentar din ultimi 20 de ani, au aparut noi materiale biocompatibile, care satisfac cerinţele tehnicienilor,medicilor cât si pacienţilor.

Un astfel de material este ceramica care o dată cu adaptarea ei în tehnica de laborator şi-a gasit utilizarea tot mai frecventă în practica protetica rezolvînd astfel o serie de neajunsuri ale materialelor fizionomice.

La noi în ţară porţelanul dentar ocupa un loc de frunte în lucrări protetice, cerinţa pacienţilor fiind foarte mare datorita aspectului fizionomic asemănător cu cel al dinţilor naturali cât şi a proprietaţilor fizico-chimice ale acestuia.

Creşterea utilizării acestui material a fost posibilă datorită apariţiei în ţara noastră a aparaturii necesare realizării acestui material ceramic cât şi datorită esteticii componentei fizionomice.

Aceste reuşite ale lucrarilor protetice a dus la popularitatea de care se bucura în ziua de azi, şi implicit la creşterea cererii pacienţilor în cabinet a unor lucrari metalo-ceramice , ceea ce a necesitat înfiinţarea mai multor laboratoare ce pot să realizeze lucrari metalo-ceramice, astfel preţul ceramicii care la început era destul de ridicat a început să scadă facilitînd astfel accesul la acest material unui număr mai mare de pacienţi, dar şi datorită calitaţilor biologice şi estetice pe care acest material le posedă.

În această lucrare am încercat să prezint caracteristicile fizice şi chimice ale metalelor şi ale diferitelor tipuri de ceramici, ce concură la obţinerea calitătilor acestui tip de rstaurare si la obţinerea unui rezultat foarte bun.

CAPITOLUL I:

NOŢIUNI GENERALE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE.

Edentaţia parţială este definită prin absenţa de la unu până la cincisprezece dinţi pe arcadă, după perioada lor de erupţie, situaţie considerată fiziopatologică

Absenţa dinţilor pe arcadă determină apariţia breşelor edentate sau a spaţiilor edentate

Ele pot fi marginite la ambele capete de dinţii restanţi, purtînd denumirea de breşe intercalate, fie marginite numai la o extremitate, fiind denumite breşe terminale

Prezenţa ambelor tipuri de edentaţie, posibilă pe o arcadă, defineşte edentaţia mixtă

Prezenţa unui numar redus de dinţi 1-3, ia numele de edentaţie subtotală.

Spre deosebire de edentatul total unde cîmpul protetic este în esenţă muco-osos, cîmpul protetic al edentatului parţial are o componentă ce alcatuieşte suportul dento-parodontal ce cuprinde dinţi restanţi şi parodonţiul lor, iar problema cheie o reprezintă suportul muco-osos care trebuie corelat cu unitaţile dento-parodontale ceea ce reprezintă zonele de rezilienţa şi care asigură o inchidere marginală corectă.

Cauzele obişnuite ale edentaţiei parţiale sunt prezentate de acele afecţiuni ale aparatului dento-maxilar ce fac necesară extracţia dinţilor care nu mai pot fi salvaţi.

În ordinea acestor cauze amintim:

1. Complicaţia cariei dentare ca process patologic inflamator, care netratat corespunzător necesită rezolvarea terapeutică prin extracţia dentară şi determină apariţia stării de edentaţie.

Prin prezenţa cariei se impun o serie de precauţii legate de evitarea preparărilor dentare neacoperite de microproteze, mai ales a diţilor stâlpi, şi evitarea acoperirilor cu coronae parţiale, fiind necesar tratamentul odontal corect la caria secundară sau recidivantă.

2. Edentaţia determinată de parodontopatiile marginale cornice profunde cu afectare gravă a suportului parodontal, se impune un tratament protetic parodontal cu o igienă optimă, folosirea cât mai mare de dinţi stâlpi, limita supragingivală a microprotezelor, amprentarea bonturilor să fie temporizată după şlefuire pînă la vindecarea gingivală, devitalizarea dinţilor stâlpi

3. Abraziunea

4. Traumatisme în zona frontală care sunt sonsecinţa unor accidente sau agresiuni, urmate de fracturi corono-radiculare sau luxaţii dentare ce impun extracţia dinţilor afectaţi.

5. Anodonţiile

6. Malpoziţii dentare exagerate în care apar migrarile dentare orizontale şi verticale ce nu pot fi tratate ortodontic sau odontal, care pot cauza dizarmonii ocluzale care necesită tratamente preprotetice de ablaţie a unor lucrări protetice şi de extracţie a dinţilor nerecuperaili.

7. Intervenţii chirurgicale în cazul tumorilor benigne sau maligne la nivelul maxilarelor.

8. Neglijenţa pacientului faţă de tratamentul stomatologic.

9. Boala de focar, care impune extracţia dinţilor care au legătură cauzală între dintele afectat şi boală.

10.Iatrogenia stomatologică, reprezintă tratamentul stomatologic incorect faţă de patologia sistemului dento-maxilar, astfel lipsa de profesionalism a medicului stomatolog, şi lipsa diagnosticului complet şi corect, nerespectarea metodologiei terapeutice adecvate cazului clinic, duc la imposibilitatea recuperării dinţilor afectaţi.

Clasificarea edentaţiei parţiale:

Edentaţia partială se prezintă sub foarte multe forme clinice determinate de pierderea de la un singur dinte, pîna la rămînerea ultimului dinte pe arcadă.

În 1923, E.Kennedy propune o clasificare didactică, uşor de reţinut, în funcţie de topografia edentaţiei faţă de dinţii restanţi:

Clasa I, edentaţie bilaterală plasată posterior faţă de dinţii restanţi ( biterminală sau termino-terminală ).

Clasa a II-a, edentaţie unilaterală plasată posterior faţă de dinţii restanţi ( uniterminală ).

Clasa a III-a edentaţie laterală delimitată anterior şi posterior de dinţii restanţi,

Clasa a IV-a, edentaţie frontală, de o parte şi de alta a liniei mediene, delimitată posterior de dinţii restanţi.

Exceptînd clasa a IV-a toete celelalte clase pot avea un număr maxim de patru breşe edentate suplimentare, în afara edentaţiei de bază a clasei respective.

KENNEDY CL I COSTA T+T

KENNEDY CL II-A COSTA T

KENNEDY CL III-A COSTA L

KENNEDY CL IV-A COSTA F

În 1958 O.C. Applegate, aduce cîteva completări clasificării lui

Kennedy:

Clasa I, edentaţie termino-terminală,

Clasa a II-a, edentaţie uniterminală,

Clasa a III-a, edentaţie laterală care va fi tratată adjunct,

Clasa a IV-a, edentaţie frontal (anterioară),

Clasa a V-a, edentaţie lateral cu lipsa caninului, în care se indică tratament adjunct

Clasa a VI-a, edentaţie lateral redusă, care se protezează conjunct.

Totodată Applegate stabileşte şi cîteva reguli de utilizare a clasificării lui Kennedy:

1. Clasificarea trebuie să urmeze şi nu să preceadă extracţiile dentare, care ar putea să modifice clasificarea initial,

2. Dacă al treilea molar lipseşte, el nu va fi luat în considerare în clasificare,

3. Dacă al treilea molar este present, şi va fi utilizat ca dinte stîlp, el va fi luat în considerare în clasificare,

4. Dacă molarul doi lipseşte şi nu este necesar să fie înlocuit, neavînd antagonist, sl nu va fi luat în considerare în clasificare,

5. Suprafeţele edentate cele mai posterioare determină ordinea clasei de edentaţie,

6. Întinderea modificărilor nu este luată în consideraţie, ci numai numărul lor.

Profesorul Costa, clasifică topographic edentaţia partial în:

Edentaţie frontal (F), cînd lipsesc dinţii incisive şi/sau caninii,

Edentaţie lateral (L), cînd lipsesc premolarii şi/sau molarii,delimitaă anterior şi posterior de dintii restanţi, poate fi uni sau bilaterală,

Edentaţie terminal (T) cînd lipsesc premolarii şi/sau molarii, delimitată numai anterior de dinţii restanţi, poate fi uni sau bilaterală,

Edentaţie mixtă; cînd pe arcadă există breşe frontale, laterale şi terminale,

Combinaţii între aceste tipuri de edentaţii.

Absenţa molarului de minte nu este considerată edentaţie deoarece nu se restaurează niciodată; în schimb prezenţa acestui dinte pe arcadă influenţează diagnosticul de edentaţie atunci când lipsesc dinţi mezial de el,

Dacă breşa interesează atît zona laterală cît şi zona frontală este numită edentaţie extinsă,

Dacă lipsesc foarte mulţi dinti, edentaţia se numeşte întinsă,

Dacă pe arcadă ramân 1-2 dinţi, edentaţia se numeşte subtotală,

Enunţarea diagnosticului de edentaţie începe totdeauna la maxilar în partea dreaptă şi se termină la mandibulă în partea stangă,

În scris, precizarea breşelor de pe aceeaşi hemiarcadă se face desparţind denumirea lor prin virgulă; precizarea poziţiei breşelor fată de linia mediană se face în scris printr-o linie orizontală iar în vorbire prin litera M.

UNITAŢILE DENTO-PARODONTALE

Dinţii restanţi alaturi de parodonţiul lor de sustinere alcatuiesc unitaţile dento-parodontale, elemente decisive din componentul cîmpului protetic edentat parţial

Cel mai important pentru menţinere şi sprijinul lucrarilor metalo-ceramice o reprezinta:

1. Numarul si topografia dinţilor restanţi

Sunt criterii care influenţeaza stabilirea viitoarelor punţi metalo-ceramice.

Stabilirea lor nu este însa direct proporţional cu numarul dinţilor restanţi, eficienţa dinţilor restanţi este condiţionata de topografia lor pe arcadă, statusul parodontal, etc.

Am putea crede că dacă pe arcadă au ramas mai mulţi dinţi atunci lucrarea metalo-ceramica va avea o stabilitate mai buna, dar nu în tot deauna este aşa cum credem.

Un numar mai mic de dinţi, dar dispuşi corespunzator topographic face ca o punte metalo-ceramica sa aibe o stabilitate mai bună.

2. Poziţia şi direcţia de implantare a dinţilor.

La dentaţi, dinţii prezinta anumite direcţii de implantare, forma şi dispoziţia arcadelor respectand cele trei curbe cunoscute, cu particularitaţi individuale pentru fiecare individ.

Migrarile orizontale şi verticale reprezinta una din cele mai mari problem în terapia edentaţiei parţiale, deoarece neintervenind pentru a le stopa prin mijloace de menţinere, sprijin si stabilitate pe aceşti dinţi, vom compromite de la inceput rezultatul tratamentului.

Clinic migrarile orizontale se manifestă în două moduri: translaţie şi basculare.

Translaţiile sunt deplasari orizontale rare, în cadrul lor atit coroana cât şi radacina urmeaza o miscare paralelă.

În plan orizontal au loc migrări atît in sens mezial cât şi distal, cele mai frecvente fiind cele meziale

În cadrul migrărilor verticae dinţii se deplasează spre arcada antagonistă

Dacă la acest nivel există o breşa edentată, uneori coboară pînă ajung in contact cu mucoasa crestei alveolare edentate antagoniste

Există doua tipuri de migrari verticale:

Etruzia: în care dintele migrează vertical spre spatiul edentat fară process alveolar.

Egresia: in care dintele antrenează în deplasarea lui şi procesul alveolar, coroana clinică pastrandu-şi dimensiunea iniţială.

3. Morfologia coronara

Analizînd morfologia coroanelor restante ne interesează toate suprafeţele între coletul clinic si suprafaţa ocluzală

Coroanele dinţilor au un diametru vestibulo-oral maxim în treimea de colet, datorită convexitaţilor de pe feţele vestibulare şi orale şi au un diametru minim mezio-distal în treimea ocluzală datorită divergenţei feţelor proximale.

4. Vitalitatea dinţilor restanţi.

Se ştie că atît elasticitatea ţesuturilor dure dentare cât şi mobilitatea fiziologica a dinţilor vitali, diferă de cele ale dinţilor devitali.

Aplicarea unei lucrari metalo-ceramice pe un dinte vital şi cu o mobilitate fiziologica va fi alta fată de situaţia cînd se aplică pe un dinte obturat , devital şi/sau cu un anumit grad de mobilitate patologică.

Devitalizarea dinţilor in scop protetic se practică atît pentru unele leziuni:

Carii profunde,

Deschiderea accidentală a camerei pulpare ,

Coroane exagerat de mici, etc,

Sau în unele modificari accentuate de pozitie care necesită devitalizare.

5. Componenta parodontală

Parodonţiul marginal constituit din mai multe ţesuturi cu structuri diferite etanşează ca un manşon spaţiul periodontal şi menţine dintele in alveolă.

Laţimea spaţiului periodontal diferă de la o radacina la alta, şi intre dinţi cu solicitari diferite.

Spaţiul periodontal scade o data cu cresterea in vîrstă, este mai subţire la mijlocul radacini şi mail lat la apex şi colet. Surasolicitarea unui dinte duce la marirea spaţiului periodontal şi la o alungire a fasciculelor din fibre, atunci cînd dintele stâlp al unei protezari fixe metalo-ceramice este supus unor forţe de masticaţie.

Pentru a putea calcula forţa la care rezistă dintele s-a introdus rezilienţa parodontală.

Se admite că; un dinte face fată unei solicitari duble comparative cu valoarea propriei sale rezistenţe parodontale, cu condiţia ca forţele sa fie transmise în axul sau longitudinal.

6. Mobilitatea dentară

Viitori dinţi stâlpi nu au un parodonţiu normal sanatos, de aceea mobilitatea dentară ca efect al bolii parodontale este un criteriu clinic important in selectarea acestora .

În protezarea edentaţiilor parţiale mobilitatea dentară a dintilor stâlpi este un factor decisiv care influentează alegerea numarului de dinţi stâlpi.

a) Mobilitatea dentară fiziologică.

Articulaţia dento-alveolară permite dinţilor o deplasare abia perceptibilă în sens transversal si axial, denumită mobilitate dentară fiziologică

Acestea au valori cuprinse între 0,15mm la monoradiculari şi 0,10 mm la pluriradiculari

Valorile variază de la o persoană la alta, sunt mai mari după efortul masticator şi seara

Valorile cresc în cursul ciclului menstrual şi în sarcină datorită augmentării vascularizaţiei sub influenţa hormonilor vasoactivi cum sunt hormonii sexuali

Mobilitatea dentara fiziologică totală este rezultatul a două faze de deplasare dentară; desmodontară şi alveolară

Deplasarea desmodontală generează mobilitatea fiziologică primară a dintelui fiind determinată de compresiunea elementelor cantonate în spaţiul periodontal.

Deplasarea alveolară este mobilitatea fiziologică secundară a dintelui care apare datorită deformărilor elastice a pereţilor osoşi alveolari.

b) Mobilitatea dentară patologică

Dacă mobilitatea fiziologică este abia perceptibilă de către examinator prin mijloace clinice curente, evidenţiîndu-se doar prin mobilometrie instrumentală de precizie, mobilitatea patologică poate fi detectată de catre clinician.

Din punct de vedere clinic se disting trei grade de mobilitate:

Gradul I- mobilitate uşor mai mare decît cea fiziologică în sens V-O excursia extremitaţii incizale sau ocluzale în plan transversal nu depaşeşte 1mm

Gradul II- mobilitate mult mai mare decît cea fiziologică în sens V-O si M-D,depaşind 1 mm

Gradul III- mobilitate foarte accentuată în sens V-O, M-D şi vertical.

Mobilitatea patologică poate fi determinate de:

a) Insuficienţă parodontală;

b) Process de distrucţie desmo-osoasă prin extinderea inflamatiilor gingivale, la suportul osos şi ligamentar:

c) Modificări fizico-chimice locale datorită utilizării contraceptivelor sau a altor terapi cu hormoni;

d) Procese patologice la nivelul osului alveolar;

e) Ocluzie traumatică care generează procese de liză desmo-osoase;

f) Bruxismul;

g) Boli metabolice, între care diabetul ocupă un loc principal.

CAPITOLUL II:

EXAMINAREA PACIENTULUI EDENTAT PARŢIAL.

Examinarea atentă şi completă a pacientului edentat partial are o importanţă deosebită pentru stabilirea planului de tratament pre şi pro-protetic precum şi pentru conceperea unei lucrari metalo-ceramice cât mai corecte.

Examinarea cuprinde două etape:

1. Etapa preliminară

2. Etapa secundară

Stabilirea diagnosticului

Elaborarea planului de tratament pre şi pro-protetic în urma radiografiilor aduse de catre pacient

Conceperea proiectului viitoarei lucrari protetice metalo-ceramice.

1. Examinarea preliminară:

Cuprinde anamneza şi examinarea generală a ADM

Anamneza :

Istoricul medical reprezintă o informaţie care poate influenţa tipul de tratament protetic, tipul de lucrare protetică, profilaxia ţesuturilor de sprijin a viitoarei lucrări protetice.

Pacientului i se va explica de ce sunt necesare toate aceste întrebari, ele avînd legătură cu tratamentul stomatologic în general, şi cu cel protetic în particular.

Vîrsta şi sexul pacientului: Pot indica anumite particularitaţi privind starea fiziologică a organismului

Astfel climacteriul, sarcina, sensibilitatea influenţează conduit terapeutică

La vîrste înaintate coordonarea neuro-musculară este deficitară, vîrstnicii adaptîndu-se mai greu la noua situaţie .

Pacienţii tineri se adaptează mai uşor cu lucrari protetice de ori ce tip.

Starea generală a sănătăţii: Interesează în special bolile generale trecute sau prezente care pot influenţa trtamentul protetic.

Dintre acestea amintim;

Anemiile - în care se întîlnesc; o mucoasă bucală palidă , secreţie salivară scăzută, limbă roşie, sîngerări gingivale, arsuri bucale, etc.

Diabetul – are ca manifestări; parodontopatia , limba sensibilă, mărită de volum de culoare roşie, atrofia accelerată a crestelor alveolare , leziuni ale mucoasei care se vindecă greu. Uneori diabetul este depistat de medicul stomatolog, fără ca pacientul să ştie de prezenţa bolii.

Hiper tiroidismul favorizează halistereza producînd atrofii exagerate ale crestelor alveolare, osteoporoza generalizată la tot sistemul osos, la examenul radiologic al diţilor restanţi lamina dură apare pierdută partial sau total.

Se instituie tratamentul medical specific şi apoi concomitent cel

protetic.

Artritismul poate afecta ATM punînd problem de diagnostic diferenţial cu traumatismul articular de cauză ocluzală.

Vor fi luate în calcul şi alte afecţiuni ca:

Rahitismul

Tuberculoza

Epilepsia

Bolile contagioase

Tulburări de metabolism

Avitaminozele

Afecţiunile acute cardiopulmonare

Hepatice

Renale

Toate aceste afecţiuni obligă la amînarea tratamentului protetic şi instituirea tratamentului medical corespunzător

Profesia pacientului; explică cauza pierderii dintilor ( mediu tixic , cofetari etc ) sau cauza procesului de abraziune , suflători, croitori, cizmari, fumători de pipă.

Cîteodată profesiunea pacientului impune exigenţe fizionomice lucrărilor protetice la ;

Actori

Cîntăreţi

Avocaţi etc.

Istoricul dentar : Arată cauza care a dus la pierderea dinţilor.

Dacă dintii au fost pierduţi prin parodontopatie, prognosticul pentru dintii restanţi şi crestele edentate este nefavorabil.

Se impune un tratament protetic parodontal pentru dintii restanti, iar protetic solidrizarea cestora.

Daca dintii au fost pierduţi prin carie, se impun măsuri protective a dintilor stâlpi prin acoperirea acestora cu microproteze în cadrul tratamentului protetic.

Parodonţiul dinţilor stâlpi şi crestele edentate au un prognostic mai favorabil.

Pierderea dintilor poate avea şi o cauză mixtă ( carie şi parodontopatie )

De asemenea se mai întîlnesc şi alte cauze ale pierderii dinţilor si anume ; trauma ocluzală , traumatismele dentare, faciale, eventuale tumori, iatrogenii, etc.

Experienţa protetică anterioară a pacientului ne interesează în mod deosebit, atitudinea pacientului faţă de proteza anterioară (dacă a avut) purtată sau nepurtată, precum şi motivele care îl determină să o schimbe sau să solicite tratament protetic.

Este necesar de ştiut ce aşteaptă pacientul de la acest tratament protetic şi dacă cerinţele lui nu sunt exagerate, şi se pot concretiza într-o lucre protetică care-l va mulţumi.

Se va examina lucrarea protetică veche din toate punctele de vedere; elemente de menţinere, sprijin şi stabilitate, material, dinţii artificiali, şi dacă refac fizionomia, stabilitatea sau ocluzia.

Atitudinea pacientului; Unii pacienţi nu banuiesc că vor trebui să poarte o lucrare protetica fixă, de aceea li se va explica pe baza modelelor documentare, ale unor lucrari de studiu, conduita terapeutică ce va urma astfel încît riscul de eşec să fie minim.

CAPITOLUL III:

TIPURI DE EDENTAŢIE PARŢIALĂ CARE SOLICITĂ TERAPIA

PROTETICĂ METALO-CERAMICĂ

În medicina dentară pierderea unui dinte se tratează prin înlocuirea acestuia cu o proteză fixă sau mobilă, dacă funcţia acelui dinte nu poate fi compensată de către celelalte component ale organismului se poate ajunge la boli digestive.

Un dinte pierdut poate fi suplinit de ceilalţi dinti, însa nu pentru mult timp, şi de aceea trebuie realizată o proteză fixă sau mobilă.

Scopul medicinii dentare este să trateze cazuri ce prezintă edentaţii laterale prin protezare fixă reprezentată de punţi sau coronae dentare, care se pot aplica însă doar pe dinţii fără nici o suferinţă parodontală.

Evident, pentru moment pacienţii sunt tentaţi să creadă că sacrificiul este pre mare ( sacrificrea dinţilor vecini ) dar lipsa unui cîmp protetic adecvat pentru inserarea unor implante şi costul acestora ne determină să credem că pe termen lung, strategia s-a dovedit a fi bună.

În cadrul protezelor fixe, coroanele şi punţile mixte metalo-ceramice deţin o poziţie privilegiată, datorită utilizării lor frecvente.

Aceste proteze sunt compuse dintr-o component metalică şi una fizionomică.

În cazul protezelor unidentare, componenta metalică acoperă în totalitate bontul dentar, iar în cazul punţilor, este reprezentată de un schelet metallic alcătuit din coroane unidentare şi corpul de punte ce acoperă edentatia respectivă.

Componenta fizionomică (ceramică) poate fi plasată doar pe feţele vizibile ale construcţiei protetice sau pe toate feţele acesteia.

Aliajele metalice din care se confecţionează component metalică asiguă acestor proteze rezistenţă, iar porţelanul dentar conferă aspectul fizionomic.

Prezenţa în cadrul aceleiaşi construcţii protetice a două material de natură diferită determină denumirea de proteze fixe mixte

Perioada modernă a metalo-ceramicii începe în 1956, cînd s-a finalizat arderea maselor ceramice pe aliaje din aur.

În 1957 este realizată prima restaurare protetică metalo-ceramică, lucru ce a determint inaogurarea unui nou capitol în protetica stomatologică metalo-ceramică.

Pentru a se impune, tehnologiei metalo-ceramice i-au fost necesare trei condiţii esenţiale

Realizarea unor aliaje suficient de stabile şi rezistente la forţele masticatorii, astfel încît să nu inducă deformări şi fracturi ale placajului ceramic

Obţinerea unei retenţii suficiente plcajului ceramic la interfaţa cu aliajul

Obţinerea unor proprietaţi fizionomice bune ale maselor ceramice, în condiţiile arderii pe un substrat metallic.

O cerinţă a metalo-ceramicii este utilizarea unor aliaje speciale, elaborate de producători exclusiv în acest scop.

În acest sens există o compatibilitate între diferite aliaje (nobile,ne-nobile,pe bază de titan) şi anumite mase ceramice.

În esenţă, sistemele metalo-ceramice combină avantajele aliajelor (rezistenţă crecută la tracţiune) cu cele oferite de masele ceramice dentare (fizionomie, duritate, stabilitate chimică, biocompatibilitate)

Aceste sisteme au fost testate şi s-au impus de peste 30 de ani în clinica stomatologică, fiind continuu perfecţionate şi la ora actuală

Coroanele mixte însumează atît avantajele coroanelor de înveliş, cît şi pe cele ale coroanelor jacket polimerice sau ceramice

Coroanele mixte au ca indicaţii majore restaurarea dinţilor frontali şi premolarii dar adeseori ele pot fi folosite şi în zona lateral, distală la anumiţi pacienţi

Aceste coronae sunt indicate atît ca elemente unitare (singulare) restaurînd morfologic şi funcţional un singur dinte cu diferite leziuni coronare, cât şi ca elemente de agregare în cadrul punţilor dentare.

Terapia protetică metalo-ceramică poate fi folosită (direct sau combinat cu alte terapi) în toate tipurile de edentaţii parţiale reduse

Indicaţia majoră este reprezentată de edentaţiile frontale maxilare) clsa IV redusă sau extinsă kennedy) unde, primează considerentele estetice şi este necesară realizarea unor artificii, pentru ca restaurarea să fie cît mai aproape de situaţia clinică anterioară.

Aceste artificii sunt reprezentate de:

Artificii de culoare-trnsparenţă incizală,

Hipo-calcificarea smalţului,

Fisurile smalţului pot fi reproduce foarte precis,

Petele extrinseci,

Umbrele şi strălucirea sau luminarea dinţilor,

De asemenea se poate obţine individualitatea dinţilor se poate uza de petele maronii portocalii situate profund interproximal,

Artificii de formă,

Mărime şi poziţie, mărimea aparentă a dinţilor (lungime şi lăţime) poate fi influenţată de forma dinţilor şi de efectele reflexiei luminii.

De exemplu incisivii centrali maxilari reflectă lumina anterior, superior, inferior şi lateral

Modelînd laturile faciale şi labiale pentru a reflect alumina în alte direcţii decît înainte (bombînd feţele laterale în ambrazură) dintele ar putea fi făcut să apară ca fiind mai îngust şi mai lung.

Folosind modelajul pentru a reflect alumina mai bine în treimea gingivală şi inferior la curbura incizală ar trebui să apară efectul de scurtare, de laţire a dinţilor maxilari.

În cazul dinţilor aflaţi în malpoziţie este posibil să fie necesară crearea iluziei unui dinte mai lat întru-un spaţiu mai mic.

Aceasta poate fi realizată aducînd labial punctele de contact atît de mult cît se poate şi aplatizînd suprafeţele pentru a reflecta labial toată lumina

În mod asemănător, diastema poate fi eliminată cu corone ceramice ce au contactul situat în ambrazura linguală şi au laturile facile înguste pentru a exprima un dinte mai mic.

Extinderea convexitaţilor în ambrazură permite reflectarea luminii departe de vizualizator

Conturul facial al coroanelor adiacente, ar trebui să se continue cu celălalt în zona contactului proximal, decît să fie separate de un disc drept şi subţire.

Textura suprafeţelor ce este similară dinţilor naturali adiacenţi este o caracteristică importantă a dinţilor restauraţi.

Ea produce interacţiunea luminii şi creează o combinaţie plăcută a culorilor.

Liniile orizontale şi verticle influenţează lungimea şi laţimea aparentă a dinţilor ce vor fi fabricati.

De asemenea, în cazul în care prin preparaţia orală a dinţilor stâlpi nu se poate obţine un spaţiu suficient între aceştia si dinţii antagonişti, se impune folosirea coroanelor mixte metalo-ceramice ca elemente de agregare.

Una dintre cele mai frecvente indicaţii ale coroanelor mixte metalo-ceramice se referă la dinţii oralizaţi

În aceste cazuri, sacrificiile de substanţă dură dentară de la nivelul feţelor vestibulare ale dinţilor stâlpi sunt minime

Elemente mixte metalo-ceramice sunt indicate şi în cazul prezenţei unei ocluzii adânci acoperite sau în cazul ocluziilor deschise frontal şi la acoperirea dinţilor frontali inferiori la care pragul circular, indispensabil confecţionării coroanelor Jacket ceramice, este contraindicat.

În edentaţiile laterale, mai ales la pacienţii ce au un culoar al surîsului larg iar edentaţia este în zona premolarilor, terapia protetică metalo-ceramică se impune pentru a obţine un bun rezultat estetic, este preferată alegerea unei coronae metalo-ceramice ca element de agregare mezial, dar pot fi utilizate şi ca elemente distale (de la caz la caz, in funcţie de topografia edentaţiei şi de particularitaţile situaţiei clinice).

Protezarea edentaţiilor din zone laterală a arcadelor dentare (în special zona molară) a stârnit controverse datorită unor condiţii ce contraindicau sau făceau improprie folosirea acestui tip de restaurare, acestea fiinnd reprezentate de forţele mari ce acţionează la acest nivel, corelate cu duritatea şi caracterul casant al porţelanului prezent la acest tip de restaurare dar şi discuţia despre necesitatea esteticii în zona laterală.

Aceste conflicte au fost rezolvate prin folosirea reconstituirilor metalo-ceramice a căror elemente prezinta o insulă metalică pe faţa ocluzală , chiar şi punctele de contact interdentare pot fi realizate din metal ( această caracteristică fiind chiar indicată datorită posibilitaţii fracturării crestei marginale din ceramică ) şi prin dezvoltarea unor noi tipuri de mase ceramice ce prezintă caltăţi ameliorate cum ar fi un modul de elasticitate mai mare, o duritate mai mică, o suprafaţă externă mult mai fină sau înlocuirea glazurării cu lustruirea masei ceramice care, conform unor studii de Goldstein în 1991 atinge valorile calitative ale ceramicii glazurate şi este mai puţin abraziva pe dinţii antagonişti.

Aceste caracteristici prevenind apariţia abraziunii dentare accentuate şi de asemenea riscul fracturării masei ceramice.

Terapia metalo-ceramică poate fi folosită şi la pacienţii cu bruxism nocturn doar dacă este realizată şi o gardă de noapte.

CAPITOLUL IV:

NOŢIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ

1) INDICAŢIILE MICROPROTEZELOR

Ca mijloc terapeutic în leziuni coronare de diferite tipuri, prin reconstituirea

, acoperirea sau substituirea coroanelor dentare;

Ca element de agregare în proteze fixe plurale sau ca element de ancorare şi

sprijin pentru proteze mobilizabile.

Pe dinţii cu carii însoţite de pierderi mari de substanţă dentară, cand nu mai

sunt posibile reconstituiri prin obturatii sau inlay-uri;

Pe dinţii cu obturaţii întinse sau multiple ce predispun coroana dentară la

fracturi, utilizîndu-se pentru consolidarea rezistenţei mecanice a dinţilor;

În pierderi de substanţă dentară prin traumatisme, cînd reconstituirea prin

alte mijloace nu mai este posibilă - de exemplu in unele tipuri

de fracturi ale marginilor incizale şi ale unghiurilor dinţilor frontali, sau

datorită rezistenţei conferite de structura metalică, chiar în cazul unor

fracturi de cuspizi sau de pereti dentari, la nivelul dinţilor laterali;

În abraziuni patologice, cînd, prin aplicarea coroanelor de înveliş este

posibilă refacerea reliefului ocluzal;

Pe dinţii cu modificari de formă, volum, poziţie şi culoare, atunci cînd

acestea pot fi corectate prin aplicarea coroanelor de învelis; în special in

zona frontală, din considerente fizionomice, dar şi în zonele laterale,

impedimentul rezisţentei mecanice fiind depaşit;

Pentru ancorarea protezelor parţial mobilizabile, în cazul coroanelor

prevazute cu convexitati pentru croşete, cu lăcaşuri pentru sprijinul ocluzal.

În tratamentul disfuncţiei ocluzale, pentru refacerea reliefului ocluzal şi a

planului de ocluzie, cînd, în urma necesitatilor de nivelare, se slefuiesc

dintii, care, ulterior, necesita acoperirea cu coroane;

Pentru reconstituirea zonelor de sprijin, cînd, prin intermediul coroanelor se

pot reface condiţiile biostatice normale dintre arcade, în scopul prevenirii

modificarilor rapoartelor intermaxilare, consecutiv distrucţiilor coronare din

zonele laterale.

2) Principii de preparare a bontului dentar

principiul biologic - urmareşte conservarea structurilor dentare, evitarea

supraconturarii marginii supragingivale; armonie ocluzala, protecţie împotriva

fracturilor dentare.

principiul mecanic - suprafaţa maxima de contact cu bontul; grosime

adecvată a metalului/aliajului; extensie apicală; grosime marginală.

principiul fizionomic - suprafaţa metalică vizibilă, minimă; grosime maximă

a componentei fizionomice, suprafaţa ocluzală fizionomică, marginile coronare

subgingivale.

3) Aspectul pragurilor realizate pe dinţii stalpi la diferite tipuri de coroane

A Pragul sub formă de pană (featheredge)

Avantajul său consta în conservarea structurii dintelui.

Dezavantajul este datorat faptului că nu oferă suficient spaţiu

pentru componentele coroanei.

Realizarea sa nu este îndeosebi recomandată de majoritatea practicienilor.

B Pragul în muchie de cuţit (chiesel)

Avantaje : conservă structura dintelui

Dezavantaje: localizarea marginilor greu de controlat, indicat ocazional la

dinţii înclinati.

C Chamfer –chainfrein

Avantaje : margini distincte, spatiu suficient, usor de controlat

Dezavantaje : prezenţa unei zone cu smalt nesusţinut

Indicatii : restaurari metalice; marginea orală a coroanei metalo-ceramice.

D Prag inclinat

Avantaje : indepartează zona de smalţ nesusţinut şi permite finisarea

marginei metalice

Dezavantaje : extinde preparatia în sulcusul gingival

Indicatii : marginea vestibulară a coroanelor mixte

E Prag drept

Avantaje: oferă spaţiu suficient pentru materialul restaurator

Dezavantaje: putin conservativ cu structurile dentare

Indicatii : marginile vestibulare ale coroanelor metalo-ceramice şi total

ceramice

F Prag drept inclinat 90-120 grade

Avantaje: elimină smalţul fără susţinere, oferă spatiu pentru

material, fapt satisfacator esteticii

Dezavantaje : putin conservator cu structurile dentare

Indicatii: marginile vestibulare ale coroanelor metalo-ceramice

G Prag cu bizou

Realizat în cazul confectionarii coleretelor metalice, oferind posibilitatea

finisarii marginei metalice, preferat din considerente biologice şi estetice.

4.     Etapele clinice de preparare a bontului dentar

        Slefuirea fetei ocluzale

        Slefuirea fetelor proximale - desfintarea punctelor de contact

        Slefuirea fetelor laterale - vestibulară si orală

        Prepararea zonei cervicale

        Finisarea bontului

5.     Obiectivele amprentarii in protetica fixa

Dinţii stâlpi:

- Suprafeţele preparaţiilor;

- Limita cervicală a preparaţiilor;

- Zonele ramase nepreparate de la nivelul dintilor stâlpi;

- Forma parodontiului marginal;

- Suprafeţele crestelor edentate;

- Suprafeţele dinţilor vecini ai viitoarei restaurari protetice;

- Suprafeţele dinţilor omologi ai viitoarelor restaurări;

- Suprafeţele ocluzale ale dinţilor antagonişti corespunzatori preparaţiilor şi

breşelor edentate;

- Relaţiile madibulo-maxilare de ocluzie; înregistrarile interocluzale fac

obiectul unei tratari distincte, însa din punct de vedere clinic ele sunt cuprinse

de obicei în cadrul etapei de amprentare.

6.                 Conditii de alegere a unei linguri (portamprente)

Să cuprinda tot campul protetic; dacă este prea scurtă distal sau apical ele

pot fi prelungite cu diferite materiale (de obicei mase termoplastice sau

polimeri autopolimerizabili);

Să fie rigide, adică stabile la deformare; lingurile din materiale

fotopolimerizabile se pot utiliza imediat, cele din materiale plastice

autopolimerizabile, este bine să se foloseasca doar după 24 de ore;

Să asigure o grosime cat mai uniforma materialelor de amprentă; se

apreciază ca spatiul între lingura şi cîmp ar fi bine sa fie cuprins intre 3-5

mm în toate directiile, ca să permită revenirea elastică a materialului;

Să retentioneze cat mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme

mecanice; trebuie amintita însă şi posibilitatea utilizării unor lacuri

(pelicule adezive care permit o mai bună fixare (aderenţă) a materialelor la

portamprente;

Să prezinte mîner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrari corecte;

Să nu limiteze miscarile funcţionale ale parţilor moi.

7. Clasificarea materialelor de amprenta în protetica fixă

.         Rigide si semirigide ireversibile (gipsuri , polimeri acrilici, pasta

ZOE);

.         Rigide reversibile (termoplastice) - compounduri Stents, gutapercă,

ceruri, materiale bucoplastice;

.         Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar);

.         Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili : alginate, elastomeri de

sinteză. polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilati

 

7. Scopul amprentei în protetica fixă

Confecţionarea modelelor de lucru, pe care tehnicianul dentar realizează

machete.,ceste modele permit transferul celor mai fine detalii ale cîmpului

protetic în laboratorul de tehnică dentară;

Obţinerea unor modele de studiu care uşurează diagnosticul şi planul de

tratament;

Obţinerea modelelor document, cu ajutorul cărora se pot demonstra condiţiile

iniţiale ale cîmpului protetic sau de-a lungul diferitelor etape de tratament;

Realizarea modelelor duplicat, foarte utile în cursul tehnologiilor moderne de

laborator.

9. Înregistrarea relaţiilor intermaxilare

În general, în protetica fixă, grosimea materialului care înregistreaza ocluzia

trebuie sa permită imprimarea reliefurilor dentare pe o adîncime de 1,5 - 2 mm.

Dacă grosimea materialului este prea mare sau acesta are o vascozitate

crescută, pot apărea ghidaje forţate, care să compromită înregistrarea.

Ocluzia se înregistrează cu un material special, care prezintă în faza initială o

plasticitate mare, şi ulterior în conditiile cavitaţii bucale devin rigid sau

pastrează în timp raporturile interdentare înregistrate.

În general, în practica pentru inregistrarea ocluziei se utilizează mai multe

materiale: ceara specială şi/sau ceara cu adaos de pulberi metalice,

Elastomeri de sinteză speciali, pe bază de polieteri si siliconi cu reacţie de

adiţie.

Sabloane de ocluzie confecţionate pe baza modelului prleiminar

10. Protezarea provizorie-obiective-

Protejarea integritatii campului protetic:

     Protectia vitalitaţii organului pulpar la dintii stâlpi vitali

     Menţinerea sănătaţii parodontale

Protecţia mecanică a preparaţilor împotriva fracturii;

Protecţia crestelor edentate;

Impiedicarea migrării dinţilor preparaţi, dinţilor vecini şi celor

Antagonişti

Restaurarea funcţilor aparatului dento-maxilar:

- Fizionomia

- Fonatia în totalitate;

- Masticaţia, adeseori numai parţial.

Determinarea şi/sau mentinerea unor elemente morfologice necesare

refacerii functionalitaţii ocluzale, fizionomiei, fonaţiei

Sprijinirea unor etape ulterioare a tratamentului protetic:

- verificarea slefuirii suficiente;

- verificarea paralelismului preparaţiilor;

- amprentarea;

- înregistrarea relatilor intermaxilare de ocluzie.

Posibilitatea amînării protezării finale

Protezarea provizorie exercită un efect benefic asupra psihicului

pacientului

11. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o proteză conjunctă

provizorie

1. Rezistenţa mecanică

- Alegerea materialului;

- Reducerea ambrazurilor (separaţiei) dintre elementele punţii provizorii;

2. Stabilitatea pe dinţii stâlpi

3. Descimentarea voluntară usoară

CAPITOLUL V

METALE UTILIZATEÎN

TEHNOLOGIA COROANEI

TURNATE

Materialele metalice sunt reprezentate de aliajele următoarelor metale:

aur, platină, paladiu, argint, cupru, crom, nichel, cobalt, molibden, fier (pentru

wipla) şi aluminiu (pentru bronzuri).

METALELE

Metalele sunt elemente chimice care prezintă următoarele caracteristici

fizico – chimice comune:

1. Corpuri solide la temperatura camerei, cu excepţia mercurului care este

fluid;

2. Structura este policristalină (4,5) cubică sau (15) hexagonală. Cristalul

este o formă a stării solide a materiei;

3. Culoarea este gri–argintiu cu două excepţii reprezentate de cupru şi de

aur. În faza de pulbere fină toate sunt gri, deoarece razele luminoase sunt

absorbite în totalitate;

4. Opace datorită electronilor liberi care trec de pe o orbită pe alta;

5. Luciul propriu fiindcă reflectă razele luminoase şi o parte a radiaţiilor

electromagnetice;

6. Conductibilitatea termo–electrică specifică mare. Conductibilitatea apare

redusă când în structură există impurităţi însoţite de neregularităţi ale structurii

cristaline. Metalele cu cea mai bună conductibilitate sunt : Cu, Ag şi Au.

7. Greutatea specifică este variabilă ceea ce a determinat clasificarea în

metale uşoare şi metale grele (greutate specifică peste 5). Este exprimată în

g/cm³. Este o caracteristică importantă pentru lucrările protetice dentare.

8. Temperatura de topire are valori extrem de variate: de la -39°C pentru

mercur la 3400°C pentru wolfram.

9. Rezistenţa mecanică reprezintă proprietatea de a se opune forţelor

exterioare care tind să le deformeze plastic, elastic sau să le fractureze. În

general metalele prezintă elasticitate şi plasticitate diferenţiate, specifice

fiecărei grupe. Platina, argintul, cuprul, staniul sunt uşor deformabile datorită

plasticităţii. Plasticitatea nu modifică integritatea corpului metalic. Rezistenţa

mecanică recomandă metalele pentru utilizare în anumite scopuri. În

stomatologie sunt utilizate pentru realizarea lucrărilor protetice, în mod

diferenţiat.

10. Chimic, în contact cu acizii formează săruri.

11. Ionizează în soluţii acide eliberând particule încărcate cu sarcini electrice

pozitive (ioni pozitivi).

ALIAJELE

Aliajele sunt, în faza solidă sau lichidă, amestecuri omogene compuse din

două sau mai multe metale.

Comportamentul metalelor în faza lichidă este variabil ceea ce creează

următoarele tipuri de aliaje:

1. Ambele metale, în faza lichidă, sunt solubile unul în celălalt în orice

proporţie, formând o soluţie omogenă ce se menţine şi în faza solidă.

Repartizarea cristalelor în structura aliajelor este echilibrată (ex.: aliajele de

Au–Cu, Au–Ag sau Au–Ag–Cu) în aceste tipuri de aliaje sunt cuprinse

metalele cu afinitate între ele.

2. Ambele metale sunt solubile între ele în faza lichidă dar în faza de

cristalizare solidă se separă. Aliajul în faza solidă este format din cristale pure

ale fiecărui element care a intrat în compoziţie. Sunt aliajele uşor fuzibile

Melotul şi Şpentul. Punctul de topire este inferior elementelor care formează

structura. Aceste aliaje sunt cunoscute sub numele de „aliaje eutectice”.

3. Ambele metale sunt solubile unul în celălalt strict numai în anumite

proporţii. Dacă acestea sunt depăşite aliajul devine casant, până la friabil.

4. Ambele metale formează între ele combinaţii chimice cunoscute sub

numele de „compuşi intermetalici”. Prezenţa acestor compuşi determină un

nou comportament, aliajul devine casant.

5. Metalele care nu pot fi amestecate în nici o proporţie. Nu se pot obţine

aliaje.

Caracteristici fizico–chimice generale ale aliajelor:

• Duritatea este mai mare decât a fiecărui component.

• Rezistenţa la deformare plasto – elastică şi la rupere este mai mare decât

a elementelor componente.

• Conductibilitatea termică şi electrică este mai redusă decât a fiecărui

component.

• Greutatea specifică are o valoare medie, între cea a metalului component

cu greutatea cea mai mică şi cea a celui cu greutatea cea mai mare.

• Punctul de topire este mai redus decât al fiecărui metal din compoziţie.

Coroziunea

Coroziunea reprezintă deteriorarea suprafeţei metalelor şi aliajelor.

Metalele şi aliajele în contact cu factorii din mediul înconjurător (gaze

sau lichide) formează produşi de coroziune. Aceşti produşi de coroziune pot

avea un comportament diferenţiat putând să accelereze, să întârzie sau să nu

influenţeze deteriorarea suprafeţei.

Aliajele utilizate pentru lucrările protetice în mediul bucal sunt supuse,

datorită variaţiilor de pH şi de temperatură, fenomenului de coroziune.

Rezistenţa la coroziune pentru aliajele stomatologice reprezintă o condiţie

esenţială.

Coroziunea de suprafaţă este anticipată de apariţia mătuirii şi de formarea

petelor.

Coroziunea se datorează mai multor cauze: chimică, electro-chimică.

Forme de prezentare ale aliajelor recomandate pentru protetica dentară

Protezele dentare prezintă dimensiuni şi forme foarte diferite şi sunt realizate

prin procese tehnologice variate. Pentru obţinerea lor sunt necesare multe

tipuri de materiale.

Produsele metalice sunt comercializate în următoarele forme:

• granule, pastile, emisfere, paralelipipede cu secţiune pătrată,

dreptunghiulară sau hexagonală, cilindru, pe care sunt înscrise cifre, litere sau

simboluri ale firmelor. Sunt utilizate pentru a fi topite şi turnate;

• tablă laminată cu grosimea de 0,25–0,30 mm pentru cape, de 0,1–0,2 mm

pentru inele ortodontice şi de 1 mm pentru topire – turnare;

• sârmă cu diametre diferite din aliaje de wipla sau Cr–Co. Din sârma cu

diametrul de 0,2 mm sunt efectuate diferite ligaturi. Sârma cu diametrul de 0,6

– 0,8 mm este folosită pentru croşetele dentare ale protezelor parţiale, sârma de

1,2 – 1,5 mm pentru realizarea atelelor utilizate pentru contenţia fragmentelor

oaselor maxilarului;

• elemente fabricate pentru croşete, bare linguale, bare palatinale necesare

obţinerii protezelor scheletate.

Tehnici pentru prelucrarea aliajelor

Aliajele sunt prelucrate la temperaturi diferite astfel:

Prelucrarea la temperatura de 20°C, cunoscută sub numele de prelucrare

la rece, care constă în laminare, îndoire, trefilare, ambutisare, ştanţare, presare.

Prelucrarea la temperatura de peste 100°C cunoscută sub numele de

prelucrare la cald, care constă în topire – turnare, topire – lipire, tratamente

termice.

CAPITOLUL VI

ETAPELE TEHNICE DE LABOTATOR UTILIZATE ÎN TEHNICA

CONFECŢIONĂRII LUCRARILOR MIXTE METALO-CERAMICE

Etapele tehnice constau în:

1. realizarea modelului;

2. confecţionarea machetei;

3. confecţionarea tiparului;

4. topirea-turmarea;

5. dezambalarea;

6. prelucrarea coroanei metalice

7. depunerea placajului ceramic;

« Etapele tehnice »

Recomandări tehnologice pentru obţinerea caracteristicilor

proporţia apă–pudră să fie întotdeauna riguroasă, conform instrucţiunilor

date de producător. Orice variaţie a proporţiei va influenţa aspectul suprafeţei,

rezistenţa şi expansiunea;

spatularea mecanică (de preferat în vacuum) sau manuală vor avea

rezultate maxime dacă vor fi efectuate într-un timp optim. Dacă spatularea este

efectuată mai mult, reacţia de priză este brutală, fiind însoţită de o creştere a

expansiunii;

pasta de ghips este turnată şi amprentă se vibrează permanent, dar

temperat;

dimensiunea particulelor, timpul de priză, expansiunea şi rezistenţa

mecanică sunt factori fizici importanţi pe care unii producători îi menţionează

pe eticheta ambalajului;

impregnarea amprentei cu apă, glicerină sau ulei s-a constatat că reduce

rezistenţa la rupere (zdrobire) a modelului de ghips care a fost turnat.

Caracteristicile ghipsurilor pentru modele.

Ghipsurile speciale (dure şi extradure) prezintă următoarele caracteristici:

Gipsuri dure/superdure;

raşini compozite pe bază de răşini epoxidice materiale superioare gipsurilor

superdure deoarece conservă integritatea preparatiilor (nu se sparg

marginile). Sunt scumpe , putin utilizate in tehnologia modelelor de lucru.

expansiune minimă;

maximum de duritate la nivelul suprafeţei (comparativ cu restul

ghipsurilor);

suprafeţe foarte netede.

Modelul de lucru

Reprezintă reproducerea în marime naturală a elementelor câmpului protetic.

Se obţine după turnarea amprentei.

Modelul de lucru se obţine prin turnarea în amprentă a unor materiale speciale

de modele.

Tipuri de modele de lucru:

Model de arcadă cu bonturi mobilizabile –cel mai indicat in

tehnologia protezelor fixe;

Model cu bont fix (monobloc); Model de hemiarcadă cu cheie distală de ocluzie şi bont fix (monobloc)

sau bont mobilizabil ;

Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.

La această tehnică sunt utilizate tije metalice (pini)care sunt produse

industrial şi comercializate în acest scop.

Tijele sunt de două feluri, simple şi compuse.

Avantaje modelelor cu bonturi mobilizabile:

Se pune in evidenţă zona de inchidere marginală;

Se realizează relaţia de contact cu dinţii vecini;

Se evită deformarea machetelor;

Modelajul feţelor axiale poate fi controlat şi finisat cu mare exactitate;

La modelele cu bonturi detasabile se evită gravajul arbitrar. Tehnica

obţinerii modelelor enumerate

Modele speciale:

1. Fara pinuri - tip ACCU-TRACK

Segmentele secţionate sunt menţinute prin retenţie într-un conformator din

material plastic. Fixarea se realizează cu cimenturi ionomere (are loc o

cimentare/lipire).

Este un model curent utilizat în tehnologia incrustatiilor ceramice dar şi

metalice.

2. Cu pinuri – tip ZEISER I, II

Arcada se toarnă din raşină compozită în care se fixeaza pinuri metalice.

Soclul este sub forma arcuita din material plastic cu orificii. In orificii se

fixează arcada.

Caracteristici:

model uşor de manevrat

tehnică modernă

arcada, sectionată, poate fi turnată din gipsuri dure sau din rasini

compozite (tehnica originală)

tijele sunt plasate în orificiile soclului, bonturile nu se pot deplasa în nici

un sens ;

este un model de mare precizie

Prelucrarea bontului mobil.

Bontul este mobilizat din soclu pentru a fi prelucrat în zona cervicală.

Este folosită o freză sferică cu diametrul de 1,5-2mm montată la piesa de

mână, a micromotorului de tehnică dentară. Prelucrarea constă în crearea unui

şanţ adânc pe tot perimetrul bontului, dincolo de limita cervicală. Marginea

şanţului orientată spre bontul coronar apare evidentă şi reprezintă reperul ce îl

dirijează pe tehnician în modelarea machetei, în zona respectivă.

Bontul fix în soclu nu este posibil să fie prelucrat cervical.

Modelul cu bont fix.

Acest model este posibil să fie utilizat după toate tipurile de amprentă.

Pasta de ghips dur este depusă progresiv în zona cea mai înaltă a

amprentei.

Prin vibrare curge şi alunecă pe suprafeţele amprentei, pătrunde în toate

detaliile înregistrate.

În final, este realizat soclul cu prelungirea distală pe care se creează

depresiuni în formele cunoscute.

Prelungirea modelului se izolează, după care se toarnă, în impresiunile

antagoniştilor, modelul dinţilor antagonişti şi, totodată, peste prelungirea

distală.

După îndepărtarea amprentei se obţin cele două părţi ale modelului, care

se pot aşeza în ocluzie cu intercuspidare maximă datorită cheii de ocluzie. La

acest model bontul dentar nu se poate detaşa din soclu.

Confecţionarea machetei.

Coroana cu grosime dirijată prezintă următoarele caracteristici:

- pereţii laterali sunt cu dimensiuni (grosimi) egale (0,3 mm);

- pereţii laterali sunt la distanţă de feţele bontului dentar;

- coroana are contact cu bontul dentar pe faţa ocluzală şi la nivelul zonei

cervicale pe o distanţă de 2 mm;

- între suprafaţa interioară a coroanei şi feţele bontului dentar există un

spaţiu ocupat de cimentul de fixare;

- transmite parţial bontului dentar variaţiile de temperatură din cavitatea

bucală;

- îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată prin tăiere, dar cu un efort

mai redus decât la cele cu grosime totală. Operaţiunea este mai puţin

traumatizantă pentru purtător;

- pentru confecţionare se consumă o cantitate minimă de aliaj, ceea ce-i

determină un preţ de cost mai mic decât primele;

- sunt indicate pe coroanele dinţilor laterali cu dimensiune cervico-ocluzală

mare.

Macheta pentru coroana cu grosime totală.

Macheta viitoarei coroane prezintă raport de contact intim cu modelul

bontului dentar pe toate suprafeţele lui

Controlul machetei.

Acest control este obligatoriu înainte de a se începe pregătirea pentru

ambalare, urmărindu-se:

- Adaptarea şi aspectul marginii cervicale care va fi în contact intim cu

bontul în zona respectivă, netedă, continuă şi subţire, până la limita preparaţiei;

- Punctele de contact cu dinţii vecini;

- Convexităţile şi şanţurile de descărcare de pe faţa vestibulară şi orală;

- Înscrierea în morfologia dinţilor vecini şi în curbura arcadei;

- Relieful ocluzal, modelaj funcţional, realizarea punctelor de contact cu

dinţii antagonişti;

- Aspectul general al machetei arată gradul de finisare, fiind cunoscut că,

după o machetă finisată, piesa turnată obţinută este prelucrată foarte puţin;

- Grosimea feţei ocluzale (1mm este ideal, rezistă în timp).

- Tehnici pentru obţinerea machetei -

Tehnica răcirii gradate se caracterizează prin:

- Izolarea bontului la nivelul coroanei (uleiuri);

- Bontul cu partea coronară este scufundat în ceara topită pentru câteva

secunde;

- Timpul de scufundare este dependent de calităţile fizico – chimice ale

cerii, şi de temperatura cerii;

- În jurul bontului se formează un strat solidificat de ceară cu grosime de

0,30-0,40mm;

- Primul strat reprezintă o capă cu pereţi uniformi ca grosime;

- Forma definitivă a machetei se obţine prin punerea cerii, picătură cu

picătură, ca pe feţele laterale să se realizeze convexitatea specifică a fiecărei

feţe, precum şi punctele de contact cu dinţii vecini. Pe faţa ocluzală se picură

pentru realizarea reliefului ocluzal şi contactului cu dinţii antagonişti;

- Modelajul cu spatula, prin răzuire, are scopul să netezească feţele şi

creează imaginea uniformizării modelajului. Această tehnică este posibilă

numai dacă bontul este mobilizabil.

Coroanele turnate cu grosime totală prezintă următoarele

caracteristici:

- Feţele interioare ale coroanei sunt în contact cu bontul dentar;

- Pereţii laterali au dimensiuni mari neuniforme;

- Între feţele interioare ale coroanei şi feţele bontului dentar apare forţa de

fricţiune care-i determină cea mai eficientă stabilitate;

- Variaţiile de temperatură din cavitatea bucală sunt transmise în totalitate

bontului dentar;

- Îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată cu dificultate

- Confecţionarea este obţinută prin consum mare de material (preţul de cost

este ridicat dacă se toarnă din aliaje nobile);

Tehnica ce utilizează un model duplicat din masă de ambalat.

Pe bontul modelului se modelează din ceară o machetă care prezintă

următoarele caracteristici: este fixă pe model, marginea cervicală este la

distanţă de 2 mm de limita preparaţiei şi este în toate sensurile (ocluzal,

vestibular, oral şi proximal) mai mică cu 0,30 mm.

Această operaţie de modelare a machetei se realizează in scopul obţinerii

formei şi dimensiunii bontului şi se numeşte „remodelare”. După remodelare

întregul model este amprentat, cu ajutorul hidrocoloizilor reversibili pentru a fi

duplicat.

În amprentă, este turnată pastă din masa de ambalat şi se obţine modelul

duplicat. Macheta coroanei se modelează pe bontul acestui model, prin tehnica

de picurare a cerii şi de radiere. Macheta nu se detaşează de pe model pentru

ambalare. Modelul duplicat constituie o parte din tipar.

Coroanele obişnuite după această tehnică sunt foarte precise (adaptate

cervical şi ocluzal) deoarece macheta nu mai este îndepărtată de pe model

pentru ambalare, operaţie ce reprezintă un factor de risc, fiindcă poate fi

însoţită, de multe ori, de deformarea acesteia.

Primele două tehnici sunt frecvent utilizate fiind expeditive.

3) Tiparul

Obiectivul tuturor tehnicilor de turnare este de a se obţine după macheta

de ceară o piesă protetică fără porozităţi, cu structură omogenă, adaptată cu

precizie la preparaţia dintelui. Procesul de realizare a unei piese turnate cu

dimensiuni mici, precisă şi omogenă, cum se impune să fie microprotezele; se

desfăşoară respectându-se anumite reguli şi principii.

Este cunoscut faptul că turnarea finită niciodată nu poate fi mai bună

decât macheta de ceară, materializată prin: modelaj de mare exactitate, cu

adaptare maximă la preparaţia dintelui şi finisare excelentă.

Tiparul reprezintă o cavitate Tiparul se obţine în urma efectuării a două

operaţiuni:delimitată de pereţi din material refractar. Apare ca fază

intermediară în procesul tehnologic de confecţionare a machetei şi a viitoarei

proteze

Prin acoperirea machetei cu pastă de masă de ambalat (cunoscută sub

numele de ambalare) după 20 –30 min., se produce fenomenul de priză

(devine un corp solid);

Prin arderea machetei (ceară sau masă plastică).

Macheta înainte de ambalare este pregătită astfel:

Suprafaţa este curăţată prin periaj cu o perie moale pentru îndepărtarea

resturilor de ceară şi degresată.

Sunt fixate tijele de turnare. Pot fi utilizate tije din ceară. Operaţiunea de

fixare a tijelor la machetă este deosebit de importanţă pentru succesul

turnăturii. Multe microproteze prezintă defecţiuni deoarece această operaţie nu

a fost realizată în mod corect.

Tija are rolul să creeze canalul prin care curge aliajul fluid în cavitatea

tiparului, să creeze o turnare cu densitate omogenă la suprafaţă şi în interior.

Tija îşi îndeplineşte rolul prin următorii factori: diametrul

secţiunii transversale, lungime şi poziţionare.

Diametrul tijei este dependent de volumul tiparului. Diametrul minim

este de 1,7 mm, dimensiunea optimă este de 2,5 mm. Dimensiunea

corespunzătoare a tijei diminuează posibilităţile de apariţie a porozităţilor în

piesa turnată.

Tija de metal nu trebuie supraîncălzită, deoarece topeşte sau

distorsionează suprafaţa adiacentă, urmată de modificări în forma şi volumul

machetei.

Corect este să se adauge o picătură de ceară pe locul unde se va ataşa tija

de turnare.

Tijele sunt preparate cilindrice, tubulare, fiindcă înmagazinează mai

puţină căldură.

Aşezarea tijelor de turnare este importantă pentru obţinerea unor piese

turnate complete (în totalitate).

Tija este aşezată pe suprafaţa machetei în locul cel mai gros, dar nu într-o

zonă unde se modifică morfofiziologia, pentru a diminua sursele de apariţie a

porozităţilor. La machetele coroanelor ce sunt elemente de agregare, tijele sunt

fixate pe feţele proximale spre spaţiul edentat, aproape de faţa ocluzală.

La machetele coroanelor, în cazul arcadelor integre, pentru mandibulă

sunt aşezate pe versantul lingual al unui cuspid lingual iar pentru maxilar pe

versantul vestibular al unui cuspid palatinal.

Poziţionarea tijelor faţă de suprafaţa machetei participă, de asemenea, la

obţinerea unei piese turnate complete:

- tija de turnare este orientată în aşa fel ca aliajul fluid să poată curge pe

direcţia forţei matrice centrifuge de împingere a acestuia. Aşezarea tijelor de

turnare în unghi faţă de această direcţie, a forţei de turnare, impune o

schimbare a sensului curgerii aliajului, ceea ce va reprezenta cauza unei piese

incomplete;

- orientarea tijei de turnare să se efectueze ca aliajul să nu lovească direct

reliefurile ascuţite ale ambalajului care se pot fractura şi să producă obstruări;

- aliajul topit să pătrundă în cavitatea tiparului pe drumul cel mai scurt;

- pentru toate piesele turnate se va crea o pâlnie de turnare, mai ales când

sunt turnate prin presiune;

- tija de turnare nu se va aşeza într-un punct unde piesa protetică este mai

mult solicitată.

Tija de turnare este fixată, faţă de suprafaţa machetei, într-un unghi mai

mare de 90°, pentru a diminua posibilitatea apariţiei „turbionarii” aliajului

fluid.

Canalele de evacuare a gazelor din tipar sunt plasate astfel:

* o extremitate în apropierea marginii cervicale, spre vestibular

* cealaltă extremitate pe conul conformatorului pentru a situa orificiul în

porţiunea superioară a pâlniei de turnare

* Gazele fierbinţi din interiorul tiparului nu pot ieşi suficient de repede prin

porii din pereţii masei de ambalat când aliajul fluid curge prin canalul de

turnare. În interiorul tiparului rezultă o turbulenţă şi o contrapresiune din cauza

acestor gaze, deoarece nu au o evacuare rapidă. Dacă presiunea gazelor

comprimate depăşeşte presiunea aliajului fluid, atunci gazul îşi va crea drum

prin metal, provocând porozităţi.

Recomandări pentru evitarea porozităţilor determinate de

contrapresiune

Porozităţile prin contrapresiunea gazelor se produc, în special, la

coroanele turnate, pentru acestea fiind necesare şi obligatorii tijele de evacuare

a gazelor.

Este esenţial ca diametrul tijei de turnare să fie cu dimensiuni mai mari

decât dimensiunile celei mai mari secţiuni transversale a machetei de ceară.

Aceasta uşurează curgerea aliajului şi împiedică solidificarea lui înainte de a se

umple toată cavitatea tiparului.

Crearea unui rezervor de aliaj fluid va contribui la eliminarea acestui gen

de porozitate.

Distanţa dintre extremitatea machetei de ceară şi partea exterioară a

ambalajului să fie de 10 mm. Dimensiuni mai mari ale peretelui cavităţii

tiparului nu favorizează evacuarea prin porii acestuia, a unei cantităţi de gaze.

Temperatura cuptorului de încălzit (calcinare) menţinută la valorile

maxime posibile pentru tiparul de masă de ambalat, contribuie la eliminarea

porozităţii, deoarece, la temperatura înaltă, viteza de răcire a aliajului fluid va

fi mai lentă, încât se va putea scurge mai mult din rezervor la cavitatea

tiparului.

Numărul de rotiri crescut al centrifugării sau creşterea presiunii la cele

care împing aliajul prin aer comprimat, are importanţă pentru eliminarea

porozităţilor.

Efectuarea procesului de turnare în vacuum este corespunzător pentru

obţinerea turnări fără porozităţi.

Utilizarea unei cantităţi mai mari de metal, decât cel necesar pentru

umplerea cavităţii tiparului, încât să rămână un con de turnare bine

dimensionat.

Calcinarea (încălzirea) lentă favorizează crearea porilor în pereţii

tiparului prin care pot să se evacueze o cantitate de gaze.

1. Topirea – turnarea aliajelor nobile şi seminobile

Coroanele turnate se confecţionează în prezent, în ţara noastră din:

Aur, platină, paladiu, argint, cupru, crom, nichel, cobalt, molibden,

fier (pentru wipla) şi aluminiu (pentru bronzuri).

Aliajele materialelor utilizate pentru lucrările metalo-ceramice prezintă

următoarele caracteristici fizico-chimice:

a) Să corespundă unei rigidităţi crescute a materialului.Dacă aliajul nu este

rigid,prin deformare elastic sau plastic se produc fisuri şi fracture la

nivelul masei ceramice, care nu prezintă capacitatea de deformare.

b) Coeficientul linear de dilatare termică să fie egal sau aproape egal cu cel

al masei ceramice,să nu se producă fisuri la nivelul zonei de interferenţă

dintre cele două material, care ar reprezenta cauza de producer

afracturilor meterialului esthetic.

c) Structura fizică caracterizată de o granulaţie foarte fină căreia i se

datorează omogenitatea suprafeţei(zonei de unire), pentru stabilirea

legăturii dintre cele două material(aliaj şi ceramică).

d) Coroana turnată să fie foarte precisă, să aibe stabilitate pe bontul dentar.

e) Temperature topiri metalului să prezinte valori superioare faţă de cea de

sinterizare a masei ceramice(150-200 grade Celsius)

f) Formarea oxizilor la suprafaţa piesei asigura fixarea masei ceramice.

Aliajele nobile, în compoziţia cărora procentul de aur este foarte mare,

conţin elemente commune, cupru, zinc, iridium, fier, care în timpul topirii

formează oxizi.

AMBALAREA

Este o subetapă tehnica necesară obţinerii tiparului ce constă în aplicarea materialului refractar pe macheta pregatită pentru ambalare.

Materiale şi aparate:

Materiale de ambalare - mase de ambalat:

pe baza de sulfati

pe baza de fosfati 

Instrumentar:

Dozatoare;

Bol de cauciuc;

Spatulă;

Vacuum malaxor;

Masa vibratoare;

Conformator cilindric(metalic, material plastic) şi capac prevazut cu orificii concentrice de dimensiuni diferite în care se aplică conformatoare cilindrice. Capacul are un con în orificiul caruia se fixeaza macheta. Prin asamblarea conformatorului pe capac rezulta o incinta în care se poate aplica masa de ambalat preparată.

Mase de ambalat:

Se livreaza în sistem pulbere+lichid(apă distilată)

Cele mai indicate mase de ambalt sunt cele pe bazade fosfati deoarece se evită contaminarea aliajului fluid . Nu rezulta produsi sulfurosi ca la cele pe baza de sulfati.

Etapele ambalarii:

Dozarea , prepararea materialului refractar

Prepararea manuala în bol sau în vacuum malaxor(cea mia indicata metodă).

Cantitati dozate:100 grame pulbere cu 45 cm 3 apa distilată. Se aplica în recipient sau vasul vacuum şi se prepara.

Rezulta o pastă semifluidă aplicabilă în conformator prin pensulare.

Metoda manuală determină aparitia incluziunilor de aer, rezulta tipare poroase si rezistenţp la soc mică.

Se indica metoda electromecanica cu malaxor vacumat.

Umezirea hârtiei de azbest ce căptuşeşte toată suprafaţa interioară a

inelului (chiuvetă); prin aceasta se produce o dilatare hidroscopică.

Importanţa căptuşirii în interior a cilindrului metalic cu hârtie de azbest:

Azbestul este comprimabil sub acţiunea unei presiuni aplicată pe peretele

interior, permiţând expansiunea masei de ambalat. Pereţii rigizi ai cilindrului ar opri

această expansiune;

Azbestul umezit reprezintă un mediu favorabil în care se realizează

expansiunea hidroscopică

Azbestul fiind rezistent la temperaturile înalte şi compresibil, permite

contracţia inelului (chiuvetei) după ce a fost scos din cuptor; care se răceşte mai

repede, în timp ce aliajul folosit pentru turnare este topit;

Azbestul favorizează îndepărtarea conţinutului după turnare.

Aplicarea masei de ambalat

Se realizează cu pensula şi vibrare mecanică sau direct în conformator pîna la umplerea cu vibrare mecanică

Pasta este turnată în cilindrul metallic

Priza masei de ambalt are loc in 30-40 minute.

Se continuă procedeele cunoscute de scoatere a pâlniei, a tijei şi cu preîncălzirea.

TURNAREA METALULUI

După ambalare, la circa o oră se introduce la preîncălzit într-un cuptor de preîncălzire, cu gura conformatorului în jos unde temperatura urcă în 60 de min la 400 de grade, apoi urmând ca în decurs de 30 de minute, temperatura cuptorului să ajungă în jur de 750 de grade.

Arderea la temperaturi înalte are scopul să elimine toată ceara şi carbonul rezidual, de a se ajunge la o cavitate a tiparului care să fie duplicatul machetei de ceară. Totodată se obţine şi expansiunea termică.

Se scoate chiuveta cu tiparul din cuptor şi se introduce în apartul de turnare (castomat) în al cărui creuzet a fost introdus metalu şi se acţionează butonul de pornire al castomatului care prin centrifugare introduce metalul in tipar.

Cureţii electrici sub forma rezistenţelor şi a bobinelor de inducţie=curenţi de înaltă frecventă, medie şi joasa frecventă.

Este o sursă de topire rapidă, necontaminantă cu valori ridicate :2000-3000 de grade şi programabile la aparatele de turnat electronice.

Intervalul de topire al aliajului

In etapa de topire-turnare se vor respecta intervalele de topire indicate de fabricant.

aliaje nobile convenţionale: 950-1150ºC

aliaje baza aur pentru metalo-ceramică: 1150-1250ºC

aliaje nenobile: Ni-Cr :1250-1350ºC ; Co-Cr-Mb :1350-1450ºC,

aliaje baza titan: 1600-1700ºC (1650-1750ºC)

Limita superioară a intervalului de topire reprezintă temperatura la care aliajul devine fluid şi turnabil.

O eroare în acest interval va duce la apariţia defectelor de turnare.

Dintre aliajele enumerate cele mai greu de turnat (datorita randamentului si temperaturii) sunt aliajele nenobile şi dintre ele cele mai dificile aliajele pe baza de titan.

Dezambalarea

Tiparul este spart sub actiunea fortei unui ciocan şi fragmentele de masă de ambalat sunt indepartate cu spatula

Este marcată de evidenţierea coroanelor turnate care fac corp comun cu

tijele de turnare şi conul de turnare.

Operaţiile de secţionare a tijelor de turnare şi prelucrarea sunt cunoscute.

Pentru aliajele de aur răcirea imediat după turnare va produce modificări

în structura aliajului; astfel devine foarte moale şi maleabil.

Răcirea lentă (în tipar sau în cuptor) după turnare măreşte duritatea,

rezistenţa la tocire şi fragilitatea aliajelor (aliajele devin mai dure)

Sablarea

Metalul turnat este sablat prin aplicarea unui jet de particule sub presiune pe suprafaţa lucrarii pentru obţinerea unei suprafete mate, curate, netede.

Particule curent utilizate la sablator:

particule de cuart nisip fin

particule de corindon (oxid de aluminiu) 

particule de alumina (dimensiuni micronice).

Cu aceste trei tipuri de particule se sableaza lucrarea din aliaje nenobile.

Particule polimerice PMMA (pometil metacrilatul) - pentru sablare lucrarilor din aliaj nobil

6. Prelucrarea coroanei metalice turnate.

Prelucrarea mecanică – care realizează reduceri ale volumului, schimbări de

formă prin consum de material, metal.

Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai mică.

Prelucrarea metalului este obţinută cu ajutorul frezelor şi

micromotoarelor pentru prelucrări mecanice care îndepărtează gradat o parte

din plusul existent pe feţele protezei.

Micromotorul la care se fixează un disc este utilizat pentru prelucrări

mari şi pentru secţionarea tijelor la aliaje extradure.

Secţionarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate aliajele

nobile se mai poate efectua cu un cleşte care secţionează fără şpan.

Instrumentele de prelucrare: cilindrice,discuri,freze,pietre,etc,ele

acţionează circular.

Aceste freze(pietre) sunt fie fixate, fie mobile; au culori diferite (alb,

brun, gri închis), culoarea arată duritatea.

În prezent sunt comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru

lucrări care au ca scop îndepărtarea unei cantităţi minime – prelucrare pentru

netezirea feţelor.

Aceste freze au forme şi dimensiuni diferite.

Defecte de turnare perlate sau sferice

Apar frecvent în tehnologia protezelor fixe ;

Cauze:

Se datorează în principal erorilor din etapele de pregatire a machetei şi ambalare a machetei:

Degresarea incorectă sau absenţa degresarii este principala cauză a aparitiei microspatiilor dintre masa de ambalt şi macheta pe care va patrunde metalul fluid.

Datorită urmelor de grasime de pe machetă, la suprafaţa machetei rezultă o tensiune superficială negativă ; masa de ambalat nu aderă de machetă. In spaţiile create dintre machetă şi masa de ambalat pătrunde metalul fluid.

Absenţa vibrarii mecanice în momentul aplicarii masei de ambalat şi utilizarea doar a vibrarii manuale duce la aparitia microspaţiilor în care va patrunde aliajul fluid ce ia forma sferică.

Defectele de turnare pozitive sferice cînd nu sunt însotite de porozităţi se pot plana (prelucra) rezultînd suprafeţe bine turnate.

CAPITOLUL VII

DEPUNEREA PLACAJULUI CERAMIC ŞI

ARDEREA ÎN CUPTOR

Etape:

Dupa pregatirea componentei metalice, se trece la urmatoare etapa şi anume arderea ceramicii.

Pentru început se va lua culoarea ideeală a pacientului,din fişa de laborator , trimisă de doctoral stomatolog. Cu cheia de culori, ţinanduse cont şi de tenul, vîrsta şi sexul pacientului.

După stabilirea culori se trece la depunerea şi arderea ceramicii.

Etapele sunt urmatoarele:

spălarea componentei metalice cu wash pt o mai bună legatură chimică între masa ceramică şi componenta metalică

se vor aplica 2 straturi de opac pentru a se acoperi componenta metalică în strat uniform de 0,2-0,3mm prin pensulare , urmata de preuscare în gura cuptorului , apoi ardere la 980ºC, timp de 6 minute, în vid.

Cuptoare : VITA VACUMAT, GEMINI, AUSTROMAT, NEY.

Arderea masei opacare ca rol:

Ecranează metalul; Facilitează adeziunea maselor ceramice ulterior depuse. Cînd se constata

insuliţe gri, se reaplică şi se rearde.

se vor aplica cu pensula masele ceramice dupa cum urmeaza:

dentină bază,

• Arderea (sinterizarea) masei dentină-smalt (mase ceramice de bază)-bonding porcelain.

Se aplică masa dentinară în stratul cel mai gros de la incizal către colet, uşor în exces 20-30%, peste masa aceasta se aplică masa de smalt în 1/3 incizală şi medie.

Se practică un modelaj sumar schiţat.

Aplicarea maselor: cu vibrare şi absorbţia umiditaţii (hartie filtru, sugativă).

Arderea debutează cu preuscarea timp de 5 minute, urmată de introducerea în cuptor la 980ºC, în vid.

Se mentine la acesta temperatura 2-3 minute, urmată de racire lentă, rezultand un volum mai mic al masei ceramice (pana la 30%).

Componenta fizionomică se prelucrează cu freze diamantate, cu freze extrahard din tungsten. Se obţine forma caracteristică.

Se adaptează cervical, proximal, incizal pe model.

Se trimite în cabinet pentru examenul oral.

Pot sa apărea erori, fisuri, desprinderi, aspect mat, vitros (supraardere).

Toate erorile se corectează în 2 etape de ardere cu mase speciale de corectat, mase intensive pînă la nuanţări.

Dupa examenul intraoral la care se constată corectitudinea adaptarii, coroana este degresata din nou în solutii de acid fluorhidric şi apoi urmeaza a-III-a ardere ,cea finală, (glazurarea) la 950ºC, 2-3 minute, în prezenţa oxigenului.

Ideal este să se facă 2 arderi şi o ardere suplimentară pt corecturi dacă mai este nevoie.

După fiecare ardere dinţii se vor prelucra cu freze şi discuri speciale pt ceramică.

După proba în cavitatea bucală a pacientuli se va realiza ultima etapă, adică aplicarea glazurii (masa sticloasa)

CAZURI CLINICE

Pacient D.A. În vîrstă de 45 de ani,genul masculine, sa prezentat la cabinetul stomatologic cu leziuni carioase netratae, la maxilar cadranul ,,1’’

Starea generală a pacientului este bună, nu prezintă afecţiuni sistemice, dar prezinta respiraţie orală iar igiena cavităţii orale este nesatisfăcătoare.

Prezintă ocluzie normală şi dinţi cu abraziune de culoare inchisă datorate fumatului,tratamentului cu tetraciclină în copilărie, si depunere de tartru.

Prezinta edentaţie termino terminală la maxilar clasa a-I-a Kennedy prin lipsa molarilor,,7 ‘’ pe ambele hemiarcade,şi edentaţie clasa a-3-a la mandibulă prin lipsa molarilor de 6 ani.

La maxilar în cadranul ,,1’’ medicul constată că premolarul,,1.4’’[ în urma unei fracturi coronare linguală, (din spusele pacientului)] are presentă o reconstituire corono-radiculară făcută în alt cabinet.

Pacientul explică că;în prealabil fusese devitalizat la un alt cabinet medical, în urma unor carii la ambii premolari ,,1.4, şi 1.5,’’ şi refăcută cavitatea carioasă prin depunere de compozit, dar la 3 luni de la refacerea în cabinetul stomatologic a costatat în urma masticaţiei că sa produs ruperea peretelui oral, fapt ce la determinat să revină la acel cabinet stomatologic, unde ia fost făcuta lucrarea RCR, considerînd în viziunea lui că celălalt medic stomatolog nu a lucrat corespunzător, decide în cele din urmă să apeleze la alt medic stomatolog.

În urma discuţiei cu pacientul şi a examinării amănunţite,medicul stomatolog prezintă pacientului planul de tratament ce urmează a fi pus în aplicare.

Slefuirea premolarului,,1.5’’ în primă fază în vederea reconstituirii corono-radiculare , iar în faza a-II-a şlefuirea molarului 1.6’’ în vederea acoperirii cu coroană mixtă metalo-ceramică de trei elemente, molarul 7 neexistând pe arcadă.

Pacientu fiind de accord cu medicul dentist si cu tratamentul ales de către acesta.

Trecînd peste fazele clinice ştiute , în laboratorul de tehnică dentară ne parvine amprenta de la medicul stomatolog cu reconstituirea corono radiculară vizibilă pe amprentă.

CAZUL 1

Amprenta a fost spălată şi dezinfectată.

Amprenta primită în labortor Montarea pinilor în amprentă

în vedera turnării cu gips clasa a-IV-a

Modelul soclat Modelul de lucru

Lucrarea metalo-ceramică din trei elemente finalizată

CAZUL 2

Pacient Bărbat , 36 de ani, cu edentaţie CL a-3-a Kennedy cu extracţii anterioare ,,1.4 – 1.5 – 1.6- şi 2.4 – 2.5 – 2.6 ’’ sa prezentat la cabinetul stomatologic pentru a face o lucrare mixtă metalo-ceramică.

Datorită cariilor de suprafată ale incisivilor centrali,datorate în mare măsură igienei precare, cît şi cosumului de tutun, stomatologul împreumă cu pacientul au stbilit ca plan de tratament ; coroana totală metalo-ceramică.

Şi aici prezentăm :

Slefuirea în cabinet Amprenta primită

Lucrarea metalo ceramică la gata

Pacientul fericit.

CONCLUZII

Protezele fixe deţin o pondere importantă cu valori apropiate de cel al ţesuturilor pe care le înlocuiesc, au o comportare bună în cavitatea bucală, transmit forţele masticatorii dento-parodontal sau implant-osos fiind mult mai appreciate de către pacienţi, faţă de cele mobilizabile.

Lucrari metalo ceramice sunt acceptate relative uşor, oferind satisfactii deosebite pacienţilor,dar şi medicilor, ele transformînd dentiţia intu-una estetică şi funcţională, confortabilă restabilind morfologia şi funcţiile masticatorii.

Volumul lucrarilor mixte metalo-ceramice, este mai mic sau egal cu cel al dinţilor naturali şi se fixează la dintii stâlpi ( naturali sau implantaţi) prin cimentare,lipire sau înşurubare.

Cele mai importante funcţii pe care trebuie sa le îndeplinească o lucrare protetică sunt:

Transmiterea fiziologică a forţelor masticatorii,

Să realizeze stopuri ocluzale multiple,simetrice şi simultane,

Să nu realizeze contacte premature şi interferenţe în dinamica mandibulară,

Să fie adaptate reliefului ocluzal,

Să protejeze parodonţiul marginal şiautocurăţirea,

Să menţină dimensiunea vertical de ocluzie,

Să menţină curbura arcadelor unde se inseră şi pe care le reconstituie în totalitae,

În concluzie;

resteurările mixte metalo-ceramice sunt biocompatibile, inerte, nu se încarcă microbian şi nu îşi modifică culoarea.

Costul reconstituirilor metalo-ceramice a scăzu datorită aliajelor metalice ne-nobile.

Oferă multe posibilitaţi de realizare ale artificiilor de culoare,formă,mărime şi poziţie.

Faţă de restaurarile integral ceramice, sunt mult mai rezistente la forţele masticatorii ce acţionează asupra lor eliminînd în acest fel fracturarea accidental în timpul masticatiei.

În ultimi 20 de ani îmbunătăţirea continua a materialelor folosite pentru realizarea lucrarilor metalo-ceramice a dus la extindera indicaţiilor utilizării şi folosirii a acestui tip de restaurare protetică.

Cu mulţumiri tuturor PROFESORILOR şi TEHNICIENILOR din ,,UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU ’’ care au contribuit în egală măsură la formarea mea profesională ca Technician dentar, şi cărora le datorez respectul, şi cunoştinţele acumulate în cei Trei ani de studiu şi ânvăţământ.

Bibliografie

Ene L. Costa E. ,,Protetica dentară’’ Editura medicală Bucureşti 1975

F Prelipceanu  O Doroga. „Protetica dentară” Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 0985

Rândaşu, O.V. Rândaşu „Materiale dentare”, Ed. Medicală, Bucureşti 2001

Metalo Ceramica Dentara; D.D.Slavescu, O.V.Rindasu, Editura RCR Print, Bucuresti 2001

Ion Rândaşu vol. I „Proteze dentare”, Ed. Medicală, Bucureşti 2000

Bratu D. Robert Nussbaum ,, Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe’’ Ed. a-II-a Editura Medicală Bucureşti 2005

Bratu, D., Leretter, M., Rominu, M., Negruţiu, Meda, Fabricky, M. – Coroana mixtă, ed. a II-a,

Ed.Helicon, Timisoara, 1998

Bratu D., Fabricky M. – Sisteme integral ceramice, Editura Helicon, Timisoara, 1998

Ghergic Lucia Doina ,, Bazele clinice ale reabilitării orale’’ Ovidius University Press Constanţa 2001

Mariş Dan Artenie ,, Edentaţia parţială’’ Ovidius University Press Constanţa 2001

Christensen GJ ,, The use of porcelain fused-to-metal restauration in current dental practice’’ 1986

Jochen DG. Caputo AA. Matyas J. ,, Effect of metal surface treatment on ceramic bond strenght’’1986