Executari penale

2
Instanţa de executare are obligaţia generală de a iniţia executarea hotărârilor penale a căror executare este dată în competenţa sa, adică de a dispune punerea în executare a acestora precum şi de a lua măsurile ce se impun pentru efectuarea executării. Instanţa de executare deleagă pe unii dintre judecătorii săi pentru efectuarea punerii în executare (art. 419 alin. 1 cod procedură penală). Această dispoziţie legală se coroborează şi cu prevederile art. 47 din Legea nr. 304/2004 modificată şi completată potrivit căruia „preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească potrivit legii şi regulamentelor şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată”.În mod concret în baza ordinului de serviciu emis de preşedintele instanţei există nu judecător sau mai mulţi care coordonează şi supraveghează compartimentul de executări penale din cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti. Pentru exercitarea acestei atribuţiuni, judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale este ajutat de un grefier sau mai mulţi, după caz. În cadrul fiecărei instanţe există un compartiment privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive unde funcţionează un grefier sau mai mulţi care efectuează lucrările de punere în executare a hotărârilor penale sub îndrumarea şi controlul judecătorului delegat (art. 117-125 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţelor de judecată). Judecătorul cu atribuţii privind activitatea compartimentului de executări penale este delegat de către preşedintele instanţei şi are următoarele atribuţii: - urmăreşte înregistrarea corectă şi la timp a sentinţelor penale, numerotarea acestora; - urmăreşte şi controlează modul în care se emit şi se comunică mandatele de executare şi supraveghează luarea tuturor măsurilor pentru aducerea la îndeplinire a acestora precum şi a celorlalte dispoziţii prin sentinţele penale; - ia măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării; - supraveghează comunicarea în termen a sentinţelor penale;

Transcript of Executari penale

Page 1: Executari penale

Instanţa de executare are obligaţia generală de a iniţia executarea hotărârilor  penale a căror executare este dată în competenţa sa, adică de a dispune punerea în executare a acestora precum şi de a lua măsurile ce se impun pentru efectuarea executării. Instanţa de executare deleagă pe unii dintre judecătorii săi pentru efectuarea punerii în executare (art. 419 alin. 1 cod procedură penală). Această dispoziţie legală se coroborează şi cu prevederile art. 47 din Legea nr. 304/2004 modificată şi completată potrivit căruia „preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească potrivit legii şi regulamentelor şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată”.În mod concret în baza ordinului de serviciu emis de preşedintele instanţei există nu judecător sau mai mulţi care coordonează şi supraveghează compartimentul de executări penale din cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti. Pentru exercitarea acestei atribuţiuni, judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale este ajutat de un grefier sau mai mulţi, după caz. În cadrul fiecărei instanţe există un compartiment privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive unde funcţionează un grefier sau mai mulţi care efectuează lucrările de punere în executare a hotărârilor penale sub îndrumarea şi controlul judecătorului delegat (art. 117-125 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţelor de judecată). Judecătorul cu atribuţii privind activitatea compartimentului de executări penale este delegat de către preşedintele instanţei şi are următoarele atribuţii:- urmăreşte înregistrarea corectă şi la timp a sentinţelor penale, numerotarea acestora;- urmăreşte şi controlează modul în care se emit şi se comunică mandatele de executare şi supraveghează luarea tuturor măsurilor pentru aducerea la îndeplinire a acestora precum şi a celorlalte dispoziţii prin sentinţele penale;- ia măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării;- supraveghează comunicarea în termen a sentinţelor penale;- verifică evidenţa amânărilor şi întreruperilor de executare a pedepsei închisorii şi efectuează adresele de revenire;- supraveghează completarea corectă a registrelor de evidenţă şi punerea în executare a hotărârilor penale precum şi a celorlalte evidenţe prevăzute în regulamente;- sesizează instanţa de executare în cazul în care cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării se iveşte vreo nelămurire sau împiedicare;- închide poziţiile din registrul de executări penale, informează conducerea instanţei despre întârzierile nejustificate în executări;- verifică păstrarea în bune condiţii a dosarelor şi a lucrărilor de executări;- verifică expedierea în termen a dosarelor în apel şi recurs;- rezolvă corespondenţa aferentă a activităţii de punere în executare a hotărârilor  penale.