TEMA: APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA JUSTIȚIEI PENALE

INTERNAȚIONALE

CUPRINS

Introducere…………..……………………………………………………………...2

I. Apariția și normele dreptului internațional penal……………..................…..3

II. Evoluția și principiile justiției penale internaționale...…. …………….........6

Studiu de caz: Republica Moldova în cadrul Curții Penale

Internaționale..............10

Concluzii și recomandări..........…………………………………………………...13

Bibliografie…………………..……………………………………………………14

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Potrivit doctrinei sintagma de drept

internațional a fost utilizată pentru prima dată de Jeremy Bentham în 1789, înlocuind astfel

sintagma de drept al ginților. Dreptul Internațional Penal ar putea fi definit ca ansamblul

normelor juridice ce reglementează relațiile dintre state, precum și raporturile dintre acestea și

alte subiecte de drept internațional, norme a căror respectare este asigurată prin liber

consimțământ sau constrângere exercitată individual sau colectiv de către state.

Rolul Dreptului Internațional Penal este unul fundamanental în relațiile dintre state, așa

cum și definiția subliniază că toate acordurile, pactele, tratatele se fac sub legislațiile Dreptului

Internațional Penal. Respectarea acestora se face prin liber consimțământ și chiar dintr-o

obligație morală, însă există și metode de constrângere, cum ar fi excluderea din organizații sau

prin alte metode de natura comercială.

La 17 iulie este marcată Ziua Justiției Penale Internaționale, prin care se aniversează

adoptarea Statutului de la Roma la 17 iulie 1998, tratatul pe baza căruia a fost fondată Curtea

Penală Internațională (CPI), fapt care a reprezentat un pas decisiv în lupta împotriva impunității

pentru crime deosebit de grave, precum genocidul, crimele de război, crimele împotriva

umanității și crimele de agresiune.

Uniunea Europeană oferă sprijin deplin Curţii Penale Internaţionale. Principiile Statutului

de la Roma al CPI, precum şi cele care reglementează funcţionarea sa, sunt pe deplin în

conformitate cu principiile şi obiectivele Uniunii. Consolidarea statului de drept şi respectarea

drepturilor omului, precum şi menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, în

conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu prevederile articolului 11 din Tratatul UE, sunt de

importanţă fundamentală şi consitutie o prioritate pentru Uniunea Europeană.

Scopul acestei lucrări este acela de a afla cum a apărut, s-a dezvoltat și în ce constă astăzi

Dreptul Internațional Penal, dat fiind faptul că dreptul penal este unul dintre cele mai importante

domenii ale dreptului international, justiția internațională permițând încadrarea în cadrul legal a

diferendelor.

În realizarea scopului mi-am propus următoarele obiective:

cercetarea istorică a domeniului dreptului internațional penal;

examinarea evoluției dreptului penal pe parcursul istoriei;

evaluarea normelor și principiilor justiției intenționale;

analizarea cadrului particular al țării noastre în domeniu.

Cuvintele cheie: justiție penală, lege, evoluție, tratat, tribunal internațional, principia,

drept, protocol.

2

APARIȚIA ȘI NORMELE DREPTULUI INTERNAȚIONAL PENAL

Amploarea deosebită a fenomenului infracţional în societatea modernă, atingerile tot mai

frecvente aduse unor valori care interesează comunitatea internaţională în ansamblu ori vizează

interesele unui număr mare de state, ca şi apariţia criminalităţii organizate care depăşeşte

graniţele naţionale prin reţele infracţionale ce acţionează pe teritoriul mai multor state, stau la

baza constituirii şi dezvoltării dreptului internaţional penal, care se definește ca un un ansamblu

de norme juridice, conventionale sau cutumiare, stabilite sau acceptate de state ca parte a

dreptului internaţional public, în baza cărora este organizată incriminarea şi reprimarea faptelor

antisociale prin care se aduce atingere unor interese fundamentale ale comunităţii internaţionale,

ca expresie a coordonării eforturilor de interzicere şi reprimare a faptelor antisociale dăunătoare

legalităţii şi progresului întregii societăţi umane contemporane.

Ca ramură de sine stătătoare a dreptului internaţional public, dreptul internaţional penal s-a

constituit după cel de-al doilea război mondial, momentul naşterii acestuia fiind considerat

sancţionarea penală a criminalilor de război şi a celor ce au săvarşit crime impotriva păcii şi a

securităţii internaţionale prin declanşarea şi purtarea unui război de agresiune. Elemente ale

răspunderii internaţionale penale au apărut, insă, cu mult inainte de epoca modernă. Primele

norme de drept internaţional penal sunt legate de război. La diferite popoare, incă din antichitate

existau reguli de purtare a războiului, conform cărora erau sancţionate excesele comise de

trupele de invazie asupra persoanelor particulare şi a bunurilor acestora. 1

Astfel întâlnim în antichitate preceptele canonice ale Sf. Augustin şi concepţiile laice ale

lui Aristotel, care conţin reguli şi sancţiuni religioase cu privire la modul de purtare a războiului.

În Evul Mediu, biserica catolică tinde să „îndulcească” purtarea războaielor, introducând

instituţii ca „pacea lui Dumnezeu” prin care se acorda protecţie unor categorii de persoane cum

ar fi preoţii, femeile, copiii şi bătranii şi „armistiţiul lui Dumnezeu” prin care se impunea oprirea

războaielor in perioada sfintelor sărbători. Abaterile de la aceste reguli atrăgeau sancţiuni.

Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele ştiinţei dreptului internaţional public,

afirmă că orice fiinţă umană are drepturi fundamentale şi incălcarea prin forţă a acestor drepturi

constituie o crimă. 2 Grotius promovează ideea răspunderii individuale in dreptul internaţional,

intr-o formă embrionară. Esenţa acestei idei constă in aceea că statul trebuie să pedepsească nu

numai criminalii din interior, ci şi pe cei care săvarşesc infracţiuni la dreptul ginţilor.

1 Creţu V. Drept Internaţional Penal. Bucureşti: Tempus Romania, 1996, p.12.2 Malaurie P. Antologia gвndirii juridice. Bucureşti: Humanitas, 1997, p. 99.

3

Răspunderea internaţională penală capătă un contur veritabil la inceputul secolului al

XIXlea, cand găsim pentru prima oară in dreptul intern al SUA, reguli inchegate de drept penal

privind pe beligeranţi. 3

După primul război mondial, tratatele de pace şi in special tratatul de la Versailles din 1919

reprezintă momentul important pentru dezvoltarea dreptului internaţional penal şi totodată,

pentru consacrarea răspunderii penale a persoane fizice. 4

Tratatul de la Versailles a prevăzut infiinţarea unui tribunal internaţional avand competenţa

de al judeca pe fostul impărat al Germaniei, Wilhem al II-lea de Hohenzolern, pentru „ofensă

supremă contra moralei internaţionale şi autorităţii sacre a tratatelor”. Guvernul olandez a

refuzat extrădarea fostului impărat german, iar guvernul german a refuzat extrădarea criminalilor

de război şi numai şase ofiţeri germani care fusese luaţi prizonieri de război, au putut fi judecaţi

de tribunalele franceze şi engleze.

Cu toate că n-au fost aplicate in totalitate, dispoziţiile tratatului de la Versailles prezintă o

deosebită importanţă pentru dezvoltarea dreptului internaţional penal. Apare astfel, pentru prima

oară noţiune de crimă de război şi este pentru prima oară cand un şef de stat este făcut

răspunzător pentru incălcarea normelor dreptului internaţional. In perioada dintre cele două

războaie mondiale dreptul internaţional penal s-a imbogăţeşte cu noi reglementări cu privire la

interdicţiile şi restricţiile din domeniul dreptului războiului, şi cu noi convenţii privind

infracţiunile internaţionale.

In 1925 s-a adoptat la Geneva Protocolul privind interzicerea folosirii in război a gazelor

asfixiante, toxice sau similare şi a armelor bacteriologice; in 1928 s-a semnat Pactul Briand-

Kellogg prin care s-a interzis războiul ca mijloc al politicii internaţionale; in 1929 a fost adoptată

la Geneva o nouă convenţie „pentru ameliorarea soartei răniţilor şi bolnavilor din armatele оn

companie” care prevedea ideea pedepsirii celor ce violează prevederile convenţiei.

După cel de-al doilea război mondial dreptul internaţional a cunoscut un adevărat salt de

ordin calitativ, ceea ce a permis autorilor de drept internaţional să aprecieze că dreptul

internaţional penal modern s-a născut in această perioadă. Afirmaţia se sprijină pe evoluţiile

spectaculoase in plan juridic referitoare la răspunderea pentru săvarşirea crimelor contra păcii şi

securităţii omenirii, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război. Sub egida Organizaţiei

Naţiunilor Unite sau in cadrul general al relaţiilor internaţionale, dreptul internaţional penal a

cunoscut dezvoltări importante şi in planul colaborării dintre state pentru incriminarea şi

3 „Instrucţiunile pentru armatele guvernamentale ale Statelor Unite în campanie” (Instrucţiunile Francis Lieber, după numele autorului lor) art. 71 prevede „oricine răneşte in mod intenţionat inamicul redus deja la neputinţă, ilomoară sau ordonă să fie ucis, sau incurajează soldaţii să-l omoare, va fi executat, dacă culpabilitatea sa este demonstrată, fie că aparţine armatei Statelor Unite, fie că este un inamic capturat după comiterea crimei”.4 Ciucă A. Drept internaţional public. Iaşi: Cugetarea, 2000, p. 244.

4

reprimarea unor fapte săvarşite de persoane nu in calitatea lor de agenţi ai statului ci in nume

propriu, prin care se aduc atingeri grave unor valori ce vizează intreaga comunitate

internaţională. 5

In urma celor descrise afirm că dreptul internaţional penal s-a conturat în legătură cu

cerinţa respectării legilor de purtare a războiului şi a respectării tratatelor internaţionale şi a

necesităţii pedepsirii persoanelor vinovate de încălcarea lor în calitate de organe sau particulari. 6

Totodată este necesar de subliniat că in literatura de specialitate se folosesc doi termeni

pentru indicarea acestei ramuri a dreptului internaţional public: drept penal internaţional şi drept

internaţional penal. Aceste două sintagme exprimă concepte diferite.

Drept penal internaţional apără ordinea juridică internă a fiecărui stat, fiind domeniul in

care statele işi cer reciproc sprijinul pentru rezolvarea unor probleme de drept penal intern. Din

cadrul acestuia fac parte norme referitoare la extrădare, la aplicarea legilor naţionale in cazul

infracţiunilor săvarşite in străinătate, la asistenţă judiciară in cauze penală, la recunoaşterea

hotărarilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti ale altor state sau la regulile de

jurisdicţie penală in cazul infracţiunilor săvarşite de trupele străine aflate in tranzit sau staţionate

pe teritoriul altui stat ori impotriva unor asemenea trupe.

Drept internaţional penal face parte din ordinea juridică internaţională, cuprinzand normele

de drept intern care au şi un element de extranietate, in ce priveşte locul săvarşirii faptelor sau a

producerii consecinţelor acestora, naţionalitate făptuitorilor, locul unde aceştia se află după

săvarşirea infracţiunilor etc. 7

Pe parcursul secolului XX-lea mai mulţi autori au incercat definirea acestei ramuri de

drept. Printre primii se numără romanul Vespasian V. Pela, care definea dreptul internaţional

penal ca fiind totalitatea regulilor de fond şi formă care guvernează modul de exercitare a

acţiunilor comise de state sau de indivizi, de natură să tulbure ordinea publică internaţională şi

armonia intre popoare.

O altă definiţie dată de belgianul Ştefan Glaser inţelege prin drept internaţional penal

ansamblul de reguli juridice, recunoscute in relaţiile internaţionale, care au drept scop de a

proteja ordinea juridică sau socială internaţională prin reprimarea actelor care ii aduc atingere.

In prezent dreptul internaţional penal este definit ca ansamblul normelor juridice instituite

prin convenţii internaţionale in scopul apărării ordinii şi legalităţii internaţionale şi care

sancţionează infracţiunile ce aduc atingere normelor şi principiilor de drept internaţional. 8

5 Creţu V. op. cit. p.18.6 Prof. univ. dr. Marţian Niciu. Drept internaţional public. Iași: Chemarea, 1993, p.140.7 Creţu Vasile. op. cit. p.5.8 Dicţionar diplomatic. Coordonator dr. Petre Bărbulescu şi alţii. Bucureşti: Politică, 1979, p.382.

5

EVOLUȚIA ȘI PRINCIPIILE JUSTIȚIEI PENALE

INTERNAȚIONALE

Izvoarele dreptului internaţional penal sunt aceleaşi ca şi in cazul dreptului internaţional

public – tratatele internaţionale, cutuma internaţională şi in unele cazuri deciziile organizaţiilor

internaţionale. 9

Din totalitate de tratate internaţionale, izvoare ale dreptului internaţional penal voi

exemplifica următoarele:

• Acordul privind urmărirea şi pedepsirea marilor criminali de război ai Puterilor Europene

ala Axei, semnat la 8 august 1943;

• Statutul tribunalului militar internaţional de la Nurnberg, semnat la Londra la 8 august

1945;

• Statutul tribunalului militar internaţional pentru Extremul Orient, adoptat la 19 ianuarie

1946;

• Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată de Adunarea

Generală a ONU, la 9 decembrie 1948;

• Convenţiile de la Geneva privind protecţia victimelor conflictelor armate, semnate la 12

august 1949;

• Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei

semenilor, semnate la 2 decembrie 1949

• Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale in caz de conflict armat, de la Haga din 14

mai 1954;

• Convenţia europeană de asistenţă juridică in materie penală, din 20 martie 1959;

• Convenţia privind infracţiunile şi alte anumite acte ce survin la bordul aeronavelor,

semnată la Tokio in septembrie 1963;

• Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii,

adoptată de Adunarea Generală a ONU la 26 noiembrie 1968;

• Convenţia pentru reprimarea capturii ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 26

decembrie 1970;

• Convenţia privind prevenirea şi reprimarea actelor teroriste, semnată la Washington la 2

februarie 1971;

9 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA,UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA, ASOCIAŢIA DE DREPT INTERNAŢIONAL, DIN REPUBLICA MOLDOVA. Drept Internaţional public Ediţia a III-a, Chișinău, 2009, p 515.

6

• Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite, indreptate contra securităţii aviaţiei civile,

adoptată la Montreal la 23 septembrie 1971;

• Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului, semnată la Strasbourg la 27

ianuarie 1972;

• Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid, adoptată de

Adunarea Generală a ONU la 30 noiembrie 1973;

• Principiile cooperării internaţionale in ceea ce priveşte depistarea, arestarea, extrădarea şi

pedepsirea indivizilor vinovaţi de crime de război, crime contra umanităţii, adoptate de Adunarea

Generală a ONU la 3 decembrie 1973;

• Convenţia asupra prevenirii şi reprimării infracţiunilor contra persoanelor care se bucură

de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, adoptată la Adunarea Generală a ONU

la New York, la 14 decembrie 1973;

• Convenţia europeană asupra imprescriptibilităţii crimelor contra umanităţii şi a crimelor

de război, adoptată de Consiliul Europei la 25 ianuarie 1974;

• Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului, semnată la Strasbourg la 27

ianuarie 1977;

• Convenţia internaţională impotriva luării de ostatici, adoptată prin rezoluţia 34/146 a

Adunării Generale a O.N.U la 17 decembrie 1979;

• Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, incheiată la Montigo Bay la 10

decembrie 1982;

• Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante,

adoptată la Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1984;

• Statutul Tribunalului Penal Internaţional pentru Iugoslavia, adoptat prin Rezoluţia nr. 827

a Consiliul de Securitate a ONU, la 25 mai 1993;

• Statutul Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda, adoptat prin Rezoluţia nr.995 a

Consiliului de Securitate a ONU, din 8 noiembrie 1994;

• Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Conferinţa diplomatică a

ONU din 17 iulie 1998.

Fixarea acestui spectru de tratate internaţionale a pus temei trecerii la anumite reglementări

codificate a dreptului internaţional penal. Asta, insă, nu inseamnă că a fost uitată cutuma, un alt

izvor de bază al dreptului internaţional. Vorbind despre coraportul dintre tratate şi cutuma

internaţională, desigur cutuma deţine un loc secundar. Totodată este necesar de menţionat că o

serie de norme de drept internaţional, s-au creat in baza unor cutume internaţionale. 10

10 Arțibasov I.N., Egorov C.A. Вооруженный конфликт: право, политика, дипломатия. Moscova, 1989, p.567

Procesul normativ internaţional este adesea influenţat de legislaţia internă a statelor, care

este indreptată spre urmărirea şi combaterea infracţiunilor internaţionale. Legile interne, insă, pot

fi considerate doar izvoare auxiliare, deoarece ele doar contribuie la realizarea principiilor şi

normelor dreptului internaţional penal pe teritoriul statului. 11

Prin normele dreptului internaţional penal sunt reglementate relaţiile internaţionale cu

caracter penal, stabilindu-se faptele care aduc atingere intereselor comunităţii internaţionale,

modul de sancţionare a acestor fapte, precum şi regulile de colaborare in incriminarea,

descoperirea şi sancţionarea acestor fapte.

Caracteristic pentru convenţiile internaţionale cu caracter penal, este faptul că ele nu

cuprind de regulă şi sancţiunile corespunzătoare pentru fiecare faptă, ci doar indici referitoare la

regimul sancţionator.

Subiectele dreptului internaţional penal sunt statele. Ele sunt părţi la raporturile juridice

reglementate de dreptul internaţional penal, chiar dacă statelor nu li se pot aplica sancţiuni

penale.

Persoanele fizice, fie ca organe ale statului, fie ca particulari, apar ca obiect al normelor

penale internaţionale, decat ca subiect direct al lor. Statele se obligă prin tratate să introducă in

ordinea juridică internă normele pe baza cărora să tragă la răspunderea penală pe autorii crimelor

internaţionale şi, ca regulă, instanţele naţionale sunt competente să judece. Rezultă că persoana

fizică autoare a infracţiunilor internaţionale are calitatea de subiect de drept in ordinea juridică

internă şi numai in mod excepţional in cea internaţională. Dreptul internaţional nu creează

obligaţii directe in sarcina persoane fizice, ci prin intermediul statului care se angajează

ratificand tratatele internaţionale. 12

Dreptul internaţional penal este fundamentat in baza principiilor fundamentale a dreptului

internaţional public, dar şi pe o serie de principii specifice.

Principiul legalităţii оncriminării şi al legalităţii pedepsei, presupune că nu există

infracţiune dacă fapta nu este prevăzută de legea penală inainte de momentul săvarşirii ei,

respectiv nici o pedeapsă nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de legea penală in

sistemul de pedepse şi pentru fapte de natura celei săvarşite de către persoana ce urmează să fie

sancţionată penal (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege). Este necesar de precizat că

acest principiu vizează şi legalitatea judecăţii, precum şi legalitatea hotărarilor instanţelor

judecătoreşti (nullum judicio sine lege, nulla poena sine judicio).

11Kudreavțev V.N. Международное уголовное право. Moscova 1999, p. 26.12 Scăunaş S. Răspunderea internaţională pentru violarea dreptului umanitar. Bucureşti: ALLBECK., 2002, p.70.

8

Prin urmare, putem afirma că principiile legalităţii incriminării şi al legalităţii pedepselor

sunt chemate să servească drept garanţie drepturilor omului, impotriva arbitrarului organelor de

stat. 13

Un alt principiu este principiul represiunii universale. Sorgintea acestui principiu este de

origine cutumiară, dar care este astăzi general recunoscut in cadrul intregii comunităţi

internaţionale, adeseori figurand in convenţii internaţionale ce cuprind dispoziţii cu caracter

penal.

Conform acestui principiu, statul care descoperă pe teritoriul său autorul infracţiunii

internaţionale, este competent să o judece şi să o pedepsească, indiferent de locul unde a fost

săvarşită infracţiunea (ubi te invenero, ibi te judicabo). Principiul represiunii universale este o

derogare de la principiul teritorialităţii legii penale, predominant in dreptul intern.

Principiul răspunderii penale individual presupune că răspunderea penală incumbă

personae care a săvarşit fapta, indiferent de poziţia acestuia in procesul infracţional. Nu se

admite răspunderea colectivă şi nici răspunderea unei persoane pentru fapta altuia.

In temeiul principiul imprescriptibilităţii crimelor contra umanităţii şi a crimelor de

război, trecerea timpului nu exonerează de răspundere penală. Crimelor de război şi crimele

contra umanităţii constituind cele mai grave crime de drept internaţional nu pot fi supuse

termenului de prescripţie.

Acest principiu stimulează cooperare intre state şi favorizează pacea şi securitatea

internaţională.

Principiul a fost consacrat intr-o serie de documente politico-juridice ca de exemplu:

Statutul Tribunalului militar internaţional de la Nurnberg; Convenţia asupra imprescriptibilităţii

crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii; Principiile cooperării internaţionale in ceea ce

priveşte depistarea, arestarea, extrădarea şi pedepsirea indivizilor vinovaţi de crime de război,

crime contra umanităţii etc.

Principiu al dreptului internaţional penal trebuie considerat şi faptul că ordinul

superiorului ierarhic nu оnlătură răspunderea penală. Dat fiind caracterul faptelor care se pot

săvarşi sub imperiului ordinului superiorului, aceasta nu constituie o cauză care să inlăture

răspunderea penală.

Persoanele cu inalte funcţii de răspundere cum ar fi şefii de state, şefii de guverne sau alţi

funcţionari cu inalte funcţii de stat, in cazul săvarşirii unor infracţiuni internaţionale vor atrage o

pedeapsă penală mai aspră. 14

13 Prof. univ. dr. Marţian I. Niciu. Drept internaţional public. Arad: Servosat, 1999, p.130.14 Kudreavțev V.N. op.cit. p. 19.

9

STUDIU DE CAZ: REPUBLICA MOLDOVA ÎN CADRUL CURȚII

PENALE INTERNAȚIONALE

În vederea anchetării celor mai atroce crime ale secolului XX – genocidul, crimele

împotriva umanităţii şi crimele de război, comunitatea internaţională a înfiinţat tribunale ad-hoc,

precum Tribunalele Militare Internaţionale de la Nürnberg şi Tokyo, Tribunalul Penal

Internaţional pentru Rwanda şi Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. Cu toate

acestea, genocidul, crimele împotriva umanităţii şi crimele de război continuă să reprezinte o

realitate sinistră a lumii de astăzi. Astfel, la 17 iulie 1998, Conferinţa Diplomatică de la Roma a

adoptat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI) cu scopul creării unei instanţe

internaţionale competente şi permanente menită să judece indivizii care au comis cele mai

odioase crime cunoscute umanităţii. Astfel încît, Curtea Penală Internaţională diferă de Curtea

Internaţională de Justiţie, numită uneori Curtea Mondială, care soluţionează litigiile între

guverne. Statutul de la Roma al CPI a intrat în vigoare la 1 iulie 2002 şi în prezent Curtea este pe

deplin operaţională, avînd sediul la Haga, Olanda. Tratatul a fost salutat şi apreciat de guverne,

experţi în drept şi societatea civilă ca fiind cea mai considerabilă realizare în dreptul internaţional

din momentul adoptării Cartei Naţiunilor Unite. În acest fel, lupta pentru justiţie internaţională a

înregistrat un progres major.  15

Astfel, Statutul de la Roma prevede înfiinţarea unei noi structuri internaţionale, aceasta

fiind prima jurisdicţie internaţională penală cu caracter permanent din istoria omenirii. Curtea

Penală Internaţională este independentă, însărcinată cu anchetarea şi trimiterea în justiţie a

persoanele învinuite de comiterea genocidului, crimelor împotriva umanităţii, crimelor de război

şi crimelor de agresiune. CPI funcţionează în baza principiului complementarităţii, astfel încît

sistemele naţionale de justiţie continuă să aibă responsabilitatea primară pentru judecarea acestor

crime. CPI are responsabilitatea de a acţiona doar atunci cînd sistemul naţional nu doreşte sau nu

are posibilitatea de a ancheta sau a trimite în justiţie. CPI nu va putea acţiona retroactiv, avînd

competenţa numai asupra faptelor comise după 1 iulie 2002.

Curtea mai are o importanţă deosebită din următoarele considerente:

aceasta va servi drept un factor de descurajare a unor asemenea crime. În majoritatea

cazurilor din perioada ultimilor cincizeci de ani mecanismele internaţionale pentru

cercetarea persoanelor învinuite în asemenea infracţiuni au fost instituite doar după

comiterea acestora;

15STATUTUL DE LA ROMA AL CURŢII PENALE INTERNAŢIONALE, http://www.cab1864.eu/upload/STATUTUL%20CURTII%20PENALE%20INTERNATIONALE.pdf, accesat 01.12.2015

10

aceasta va avea o jurisdicţie mult mai largă în comparaţie cu Tribunalele ad-hoc

existente. De exemplu, activitatea Tribunalelor Penale Internaţionale pentru fosta

Iugoslavia şi Ruanda a fost limitată doar la infracţiunile comise pe anumite teritorii, iar

cele comise în afara teritoriilor respective nu au fost deloc cercetate;

Statutul conţine prevederi progresiste referitoare la protecţia victimelor de la re-

traumatizare, precum şi o strictă compatibilitate cu drepturile omului recunoscute pe plan

internaţional, fără nici o discriminare bazată pe considerente de sex, vârstă, rasă, culoare,

limbă, religie sau convingere, opinii politice sau de altă natură, origine naţională, etnică

sau socială, avere, naştere sau orice altă calitate. 

Datorită faptului că Statutul a fost inclus pe lista celor mai importante 25 de documente ale

secolului XX, a fost promovată o campanie de accelerare a procesului de ratificare, inclusiv la

nivelul Consiliului Europei şi al Uniunii Europene, în speranţa că înfiinţarea CPI reprezintă nu

numai un instrument pentru promovarea justiţiei, dar şi un instrument pentru încurajarea păcii.

Pînă în iunie 2010, 111 state au ratificat Statutul de la Roma – ceea ce reprezintă jumătate din

comunitatea internaţională. Din cele 111 de state participante, 40 sunt state europene. În acelaşi

timp, 37 de ţări au semnat dar nu au ratificat Statutul CPI, printre acestea se numără şi

Republica Moldova împreună cu Armenia, Azerbaidjan, Turcia, Belarus, Vatican, Monaco,

Federaţia Rusă şi Ucraina, fiind unicele state europene care nu sunt parte la acest statut. 16

În vederea consolidării securităţii internaţionale şi în spiritul stabilirii unui sistem comun

de justiţie penală internaţională Republica Moldova a semnat Statutul de la Roma al CPI la 8

septembrie 2000. În primăvara anului 2006, Ministerul Justiţiei a pregătit proiectele de lege

necesare pentru ratificarea Statutului de la Roma şi ajustarea legislației naționale la cerințele

Statutului. La 2 octombrie 2007 Curtea Constituțională a RM, la sesizarea parvenită din partea

Guvernului, a adoptat o hotărîre cu privire la faptul că prevederile Statutului de la Roma al CPI

și Constituția RM sunt compatibile. Proiectul de lege cu privire la ratificarea Statutului CPI,

aprobat la 7 decembrie 2007 de către Guvern, a intrat in Parlament la 29 ianuarie 2008.

Cu toate că „Coaliția pentru Curtea Penală Internațională” (CCPI), care întruneşte peste

2.500 organizații non-guvernamentale din toată lumea, a declarat Republica Moldova, în repetate

rînduri, – ţară ţintă in cadrul campaniei sale pentru ratificarea universala a Statutului de la Roma,

autorităţile Moldovei au ales să ignore de fiecare dată acest apel, deşi ratificarea a fost un

angajament asumat în cadrul Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană,

totodată fiind parte a Programul legislativ pentru anii 2005 – 2009. Angajamentul respectiv se

regăseşte în capitolul: Dialogul politic şi reformele; paragraful: Drepturile şi libertăţile

16 Calitatea de subiect activ al răspunderii penale internaţionale, http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ3/06Dumitrescu.pdf, accesat 02.12.2015

11

fundamentale ale omului; cu titlul: Asigurarea Justiţiei internaţionale prin intermediul Curţii

Penale Internaţionale. Deci, ratificarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale şi

elaborarea prevederilor necesare pentru modificarea Constituţiei au fost prevăzute expres in plan.

Astfel, în conformitate cu Planul Naţional de Implementare a Planului de Acţiuni Republica

Moldova – Uniunea Europeană ratificarea Statutului urma a fi efectuată în anul 2006.

Un moment controversat al proiectului de lege propus de guvern îl constituie art.1 p.3:

„Pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile

Statutului se aplică doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova”. De

aceea, mesajul Coaliției pentru Curtea Penală Internațională față de Republica Moldova conține

îndemnul de a răspîndi jurisdicția CPI pe întregul teritoriu al Republicii Moldova și nu doar pe

„teritoriul controlat efectiv de autoritățile Republicii Moldova”, cum este indicat în redacţia

curentă a proiectului de lege cu privire la ratificare, care a intrat in Parlament. Organizațiile de

apărare a drepturilor omului solicită excluderea din textul proiectului de lege cu privire la

ratificare a declarației privind faptul ca prevederile Statutului vor fi aplicate doar pe teritoriul

controlat efectiv de autoritățile Republicii Moldova. Dacă această declarație va deveni lege,

Statutul de la Roma al CPI nu va acționa pe teritoriul malului stîng al Nistrului, și locuitorii

regiunii Transnistrene nu vor putea să se bucure de protecția oferită de CPI în cazurile de

genocid, crime de război și crime împotriva umanității. 17

Intenţiile autorităților de la Chișinău de a lăsa o parte a teritoriului și a locuitorilor țării fără

o protecție suplimentară oferită de Statutul de la Roma sunt neclare, avînd în vedere că

răspunderea în fața Curții o poartă persoanele fizice, infractorii, și nu statul ca subiect. Prin acest

fapt CPI se deosebeşte de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO), care condamnă

pentru încălcări statul și nu persoanele concrete. Prin urmare, conducerea de la Chisinau nu are

temei să se preocupe de faptul că Moldova, ca țară, poate fi condamnată, deoarece CPI poate

judeca doar responsabilii, inclusiv și cei care se află în regiunea Transnistreana, dacă

împuternicirile acesteia se vor aplica pe întregul teritoriu al țării. Dacă autoritățile Republicii

Moldova nu vor răspîndi acțiunea Statutului de la Roma în regiunea Transnistreană, atunci ele

vor crea condiții juridice pentru ca:

1) genocidul, crimele de război și crimele împotriva umanității, săvîrșite în regiunea

Transnistreană, să rămînă fără pedeapsă;

2) persoanele, care au comis acțiunile de genocid, crime de război și crime împotriva

umanității din regiunea Transnistreană sau din altă parte a lumii, ar putea să se ascundă în

Transnistria.

17 Ratificare și semnare, http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/07/17/ziua-justitiei-penale-internationale-10-01-34, accesat 02.12.2015

12

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În concluzie, pot afirma că numai o justiţie internaţională penală poate fi instrumentul

juridic de reprimare şi pedepsire a unor acte şi atacuri teroriste. Iată, poate, argumentul forte ce

va călăuzi viitorul justiţiei penale internaţionale, având în vedere situația internațională în

contemporanietate.

Dar pentru a întrezări şi a circumscrie traiectoriile generale ale acestui viitor e absolut

necesar să aruncăm, cel puţin o privire sumară spre trecut. Privirea retrospectivă ar fi structurată

în esenţă pe trei perioade şi anume:

A. Justiţia internaţională penală pană la finele celui de-al doilea război mondial

B. De la Nürnberg la Haga

C. Curtea penală internaţională.

Astăzi Curtea Penală Internaţională ca instanţă internaţională penală permanentă a devenit

realitate. În ce condiţii a fost creată, care este viitorul ei confundat cu cel al justiţiei penale

internaţionale, iată cateva întrebări la care încercăm să răspundem în permanență astăzi.

Curtea penală internaţională poate oferi cadrul procesual juridic al  unei justiţii penale

internaţionale eficiente privind tragerea la răspundere penală a autorilor actelor de terorism.

De aceea e necesar ca această Curte penală internaţională să nu rămână numai un reper al

trecutului ci trebuie să se proiecteze cu putere în viitor. Există totuşi o rezervă ce strecoară o

anume îndoială: de ce nu se schimbă mentalitatea americană? De ce soldatul american se supune,

numai şi numai, unei justiţii americane şi nu internaţionale? Există o luptă comună, un front

comun împotriva terorismului şi, în consecinţă, trebuie să fie şi o justiţie comună neselectivă

căreia să i se supună atat cetăţeanul european cat şi cetăţeanul american.

“Nimeni nu este mai presus de lege” proclamă un dicton românesc constituţional. De ce n-

ar fi şi universal? Numai pornind de la acest principiu sfânt, pe cât de vechi, pe atât de actual – o

justiţie egală într-o lume inegală – se poate da coeziune, substanţă şi fermitate luptei în războiul

antiterorist declanşat la scară planetară. Numai în acest mod justiţia penală internaţională îşi va

găsi forţa şi ecoul reverberat în timp de al său trecut.

În acest context, îmi permit să recomand:

1. Guvernele să includă problematica terorismului în planul de acţiuni pe termen lung;

2. Parlamentele să includă ratificarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

pe agendele de activitate;

3. Consiliului Naţional de Participare a Moldovei, dar și organele omoloage ale altor state

să monitorizeze procesul de ratificare a Statutului de la Roma.

13

BIBLIOGRAFIE

1. Creţu V. Drept Internaţional Penal. Bucureşti: Tempus Romania, 1996, p.12.

2. Malaurie P. Antologia gвndirii juridice. Bucureşti: Humanitas, 1997, p. 99.

3. Ciucă A. Drept internaţional public. Iaşi: Cugetarea, 2000, p. 244.

4. Prof. univ. dr. Marţian I. Niciu. Drept internaţional public. Iași: Chemarea, 1993,

p.140.

5. Dicţionar diplomatic. Coordonator dr. Petre Bărbulescu şi alţii. Bucureşti: Politică,

1979, p.382.

6. UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA,UNIVERSITATEA DE STUDII

EUROPENE DIN MOLDOVA, ASOCIAŢIA DE DREPT INTERNAŢIONAL, DIN

REPUBLICA MOLDOVA. Drept Internaţional public Ediţia a III-a, Chișinău, 2009, p

515.

7. Arțibasov I.N., Egorov C.A. Вооруженный конфликт: право, политика,

дипломатия. Moscova, 1989, p.56

8. Kudreavțev V.N. Международное уголовное право. Moscova 1999, p. 26.

9. Scăunaş S. Răspunderea internaţională pentru violarea dreptului umanitar. Bucureşti:

ALLBECK., 2002, p.70.

10. Prof. univ. dr. Marţian I. Niciu. Drept internaţional public (reeditată). Arad: Servosat,

1999, p.130.

11. STATUTUL DE LA ROMA AL CURŢII PENALE INTERNAŢIONALE,

http://www.cab1864.eu/upload/STATUTUL%20CURTII%20PENALE

%20INTERNATIONALE.pdf, accesat 01.12.2015

12. Calitatea de subiect activ al răspunderii penale internaţionale,

http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ3/06Dumitrescu.pdf, accesat

02.12.2015

13. Ratificare și semnare de către RM a CPI,

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/07/17/ziua-justitiei-penale-

internationale-10-01-34, accesat 02.12.2015

14