1.Fundamente teoretice ale comunicarii

1.1 Geneza conceptului de comunicare

1

Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca

relaţie mijlocită prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei,

indivizii îşi împărtăşesc cunoştinţe, experienţe, interese, atitudini, simţăminte,

opinii, idei. Privită ca proces, comunicare consta în transmiterea şi schimbul de

informaţii (mesaje) între persoane. Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur

cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anumit lucru şi care sunt mijloacele pe care le

vei folosi pentru a-ţi atinge ţelurile. In acest sens, a comunica înseamnă şi a tăcea, a

aştepta răspunsul, reacţia celui căruia ai vrut să-l anunţi că exişti şi chiar vrei să-i

spui ceva. Comunicarea, este definită – de către majoritatea specialiştilor - ca un

proces prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul

unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. Încercând să

confere comunicării o nuanţă de riguoare, Şcoala de la Palo Alto, a formulat

principii (axiome) ale comunicării. Acestea sunt: - „comunicarea este inevitabilă”

sau „non-comunicarea este imposibila”; conform acestui principiu tot omul

comunică, orice comportament are valoare comunicaţională, indiferent dacă există

sau nu indici, semne sau semnale. - „comunicarea se dezvolta pe doua planuri:

planul conţinutului şi planul relaţiei. Primul oferă informaţii, iar al doilea oferă

informaţii despre informaţii” - „comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi

abordat în termeni cauză- efect sau stimul- răspuns”; aceasta se datorează faptului

că, omul, comunică în fiecare moment cu întreg trecutul sau şi cu toate experienţele

acumulate. - „comunicarea se bazează atât pe informaţie în forma digitală

(procesată de sistemul nervos central), cât şi pe informaţie analogică(procesată de

sistemul neurovegetativ)” - comunicarea implică raporturi de putere între parteneri,

iar schimburile care au simetrice loc între ei pot fi simetrice sau complementare”; în

schimburile parteneri comunica de pe poziţii de egalitate, iar în schimburile

complementare, adoptă comportamente compatibile sau joaca roluri distincte, au

putere diferită, statut social sau ierarhic diferit. - comunicarea implică procese de

acomodare şi ajustare a comportamentelor”; oameni sunt diferiţi, percep diferit

realitatea şi au interese obiective diferite. 1.2. Scopul comunicării. Ori de câte ori

vorbim sau scriem, încercăm să convingem şi să ne convingem, să explicăm ,să

informăm sau să fim informaţi, să educăm sau să fim educaţi,să impresionăm, să

2

amuzăm şi să ne amuzăm,a ne exprima puncte de vedere, sau să îndeplinim orice alt

obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare, urmărim întotdeauna patru

scopuri principale:

- să fim auziţi sau citiţi (receptaţi);

- să fim înţeleşi;

- să fim acceptaţi;

- să provocăm o reacţie (schimbare de comportament sau de atitudine, a unei opinii).

3