Evoluţia omului

• Omul este una din ultimele fiinţe apărute pe Terra. Noile descoperiri arată apariţia primului hominid acum 3-4 milioane de ani în urmă şi prezenţa homo sapiens numai acum 250000 de ani. • În anul 1974 a fost descoperit în Etiopia scheletul unui

hominid datând de peste trei milioane de ani. Acest hominid se pare că mergea pe două picioare stând drept, dinţii, formaţi din molari oarte mari, aveau deja caracter uman. El aparţinea familiei “australopitec”. Craniul acestei clase are dimensiuni modeste de 600-800 cm3.

• Evoluţia omului a avut loc foarte lent. Omul progresa din etapă în etapă în funcţie de dezvoltarea sa cerebrală.

• Astfel apare “homo habilis” care este obişnuit cu viaţa în grup. “Homo erectus” este primul care cunoaşte focul. Faţa sa începe să se aplatizeze. Volumul cavităţii cerebrale are o mărime medie de 1000 cm3. El apare cu 1,5 milioane ani în urmă.

• În continuare apare “homo sapiens”. Acesta are un creier voluminos de 1500 cm3. Este “înţelept”, îşi îngroapă morţii şi începe să deseneze pe pereţii peşterilor. Resturile fosile ale acestei clase pot fi întâlnite pe toată suprafaţa globului. Scheletul său se aseamănă cel mai mult cu cel descoperit în 1868 la Cro-Magnon, în Dordogne. “Cro-Magnon” este strămoşul nostru direct. Din el provine omul modern “homo sapiens sapiens”.

Preistoria reprezintă prima epocă din istoria societăţii omeneşti. Ea se mai numeşte şi epoca străveche .

Ea a durat de o mie de ori mai mult decât celelalte epoci istorice luate la un loc. În viziunea evoluţionistă, preistoria se consideră a fi început cu procesul de antropogeneză (transformarea unor specii de maimuţe antropoide în oameni) şi a durat până la apariţia scrisului sau a primelor state.

Epoca pietrei

Ţinând cont de tehnicile de prelucrare a pietrei (tehnica cioplirii, tehnica şlefuirii, tehnica tăierii, tehnica de găurire sau perforare), epoca pietrei se împarte în:

• Paleolitic– palaios = vechi– lithos = piatră

• Mezolitic– mezos = mijloc– lithos = piatră

• Neolitic– neos = nou– lithos = piatră

Paleoliticul a fost împărţit de arheologi în:

Paleoliticul inferior

Paleoliticul mijlociu

Paleoliticul superior• Antropogeneza evoluţionistă stabileşte paleoliticul ca momentul care face trecerea de la prehomizi la euhomizi , aşadar la strămoşii propriu-zişi ai omului, diferiţi doar prin gradul de dezvoltare a encefalului şi prin câteva particularităţi ale înfăţişării.

• Omul din paleolitic locuia în grote sau în peşteri. Se hrănea cu fructe, cu rădăcini, cu peşte sau cu animale pe care le vâna prin hăituire. Ocupaţiile lui erau vânatul, pescuitul şi culesul. Oamenii erau organizaţi în cete şi hoarde. Ginta s-a format prin uniunea a două sau mai multe cete. Primul tip de gintă este ginta matriliniară (maternă). În paleoliticul superior omul descoperă şi produce focul prin lovirea a două pietre sau prin frecarea a două crengi; descoperă plasa de pescuit; realizează picturile rupestre.

Picturile rupestre - artă şi magie:

• Picturile rupestre(picturi pe pereţii peşterilor) din peştera de la Lascaux au fost realizate acum circa 17 000 de ani.

• Pentru a picta animalele pe pereţii grotei oamenii preistorici începeau prin a desena contururile cu bucăţi de cărbune sau tampoane din frunze. Apoi proiectau culorile suflând cu ajutorul gurii sau prin tuburi din oase sau plante. Culorile erau obţinute din pigmenţi găsiţi în natură, pigmenţi minerali naturali: cărbune de lemn, hematită, argilă, dioxid de magneziu .

• În mezolitic, uneltele sunt de mici dimensiuni, motiv pentru care se mai numesc şi microlite. Ele erau confecţionate din silex, cuarţ, cuarţit şi din os corn. În unele zone a apărut tehnica perforării. Tot in mezolitic omul a descoperit arcul şi săgeata, barca scobită în trunchiul unui copac; domesticeşte primele animale (câinele, porcul şi calul). În această perioadă omul locuia atât în peşteri, cât şi sub cerul liber.

• În urmă cu peste 7000 de ani uneltele au fost şlefuite şi perforate. În urma unor tehnici, oamenii şi-au confecţionat: topoare cu coadă, ciocane şi râşniţe.

• Apar noi ocupaţii, precum olăritul, torsul, ţesutul şi împletitul. Oamenii domesticesc şi alte animale. Tot în neolitic se începe cultivarea pământului sau agricultura. Modul de viaţă nomad este înlocuit de cel sedentar, prin inventarea unor tipuri de locuinţe mai rezistente şi prin amplasarea lor în grupuri, viitoarele sate. Ele vor sta la baza vechilor oraşe.

• Apariţia agriculturii :

• Epoca metalelor• În mileniul doi î.Hr.omul a descoperit

metalele: arama, aurul, argintul. Primele utilizări ale metalelor sunt datate încă din epoca pietrei, dar noua tehnologie nu a avut căutare într-o primă etapă. Abia din perioada când majoritatea uneltelor de piatră au fost înlocuite cu altele din metale (neferoase, în acest stadiu), putem vorbi de prima epocă a metalelor.

• Epoca bronzului• Prin combinarea aramei sau a cuprului cu staniu (cositor) a fost

obţinut primul aliaj, numit bronz. Din acest aliaj oamenii şi-au confecţionat topoare, săbii şi alte unelte mult mai practice decât uneltele de până atunci.

• Epoca fierului• Epoca fierului a reprezentat cea de-a doua epocă a metalelor. Ea a

apărut în urmă cu două mii de ani, când omul a descoperit fierul. Din acest metal, omul a confecţionat noi arme şi unelte, între care pluguri, ciocane, cleşti, cuţite, fierăstraie

Forme de organizare socială

• În preistorie au apărut primele forme de organizare socială. La început, oamenii au trăit la fel ca animalele, în grupuri formate pe baza legăturilor din părinţi în urmaşi şi care funcţionau pe temeiul unor nevoi fundamentale: hrană, apă, apărarea de pericole.

• Apropierea de situaţii mai complexe între membrii aceluiaşi grup, dar şi între grupuri diferite, s-a produs după ce oamenii şi-au perfecţionat uneltele, organizându-se în grupuri de interese. Prin urmare, au apărut: familia, ginta, tribul, uniunea de triburi.

La început, în lipsa unor criterii, proprietatea

asupra bunurilor aparţinea, în egală

măsură, tuturor membrilor. Totuşi,

diferenţele se făceau adeseori pe cale

conflictuală , până la instituirea primelor

norme de respectat în fiecare grup. Între

activităţile desfăşurate în comun se numără

vânătoarea, culesul, dar şi cele privitoare la viaţa

spirituală.Mai târziu, a apărut proprietatea privată

asupra uneltelor, armelor.

Relaţiile dintre diferite grupuri erau

caracterizate prin: schimburi economice şi

culturale sau prin războaie, organizate

pentru a pune stăpânire pe bunurile altor

comunităţi.

• Omul preistoric a încercat să reziste lumii ostile prin diferite mijloace. Forţele potrivnice au fost ademenite, îmblănzite sau adorate. Dar ei credeau în unul sau mai mulţi zei.

• Animalele care îi asigurau hrana erau omorâte simbolic prin practici magice (sacrificiile) sau erau glorificate pentru forţa lor. Aceste animale erau pictate pe pereţii peşterilor. Astfel au apărut şi practicile religioase (rituri).

• Credinţele religioase erau de două feluri:• animiste (fiecare lucru are un suflet)• antropomorfe (fiecare divinitate era asemănătoare omului

Mormânt megalitic:

• În practicile religioase se înscriu şi diversele culte:

• Invocarea magică a forţelor supranaturale• Cultul vânătorii• Cultul fertilităţii (reprezentative în acest sens sunt statuetele antropomorfe

denumite de arheologi, în mod convenţional, Venus - de ex.Venus din Willendorf)

• Cultul soarelui• Cultul morţilor• Practica acestor culte implică ceremonialuri sacre care se desfăşoară în spaţii

speciale (sanctuare) sau în construcţii care au o destinaţie sacră. Astfel de construcţii, dolemne, menihiri, întâlnim la:

• Cernac (Franţa)• Stonehenge (Anglia)

Stonehenge situat în Withshire (Angleterre),este, fără îndoială, unul din cele mai celebremonumente preistorice. Monumentul a

începutsă fie construit în jur de 3300 Î.Chr.

Construit dinblocuri mari de piatră aşezate circular şi

legateîntre ele prin alte blocuri, monumentul a datnaştere la numeroase interpretări referitoare

lascopul pentru care a fost construit.• Unii susţin că a fost un templu închinat

soarelui, unde aveau loc ceremonii religioase;

• Alţii susţin că a fost un observator astronomic, monument funerar sau chiar, după unii, punct de reper pentru navele extraterestre.

• 1.MESOPOTAMIA – leagănul scrierii

• Cele mai vechi semne de scriere au fost găsite în Uruk, veche capitală a ţării SUMER, situată în sudul regiunii Mesopotamia (regiune aflată între fluviile Tigru şi Eufrat), datând din jurul anilor 3400 Î.Chr.

• Apariţia scrierii coincide cu avântul oraşelor, într-o societate în plină schimbare, unde pătrunde invenţia roţii şi tehnica prelucrării aramei şi care poseda un repertoriu de semne şi simboluri în arta ei.

• Scrierea s-a născut, mai ales, din necesitatea resimţită de oameni de a consemna schimburile lor de mărfuri şi produsele lor. Sumerienii( primul popor cunoscut în istorie şi aşezat în mileniul IV Î.Chr. în S. Mesopotamiei) sunt cei care au finalizat un sistem de scriere.

• Pentru a înregistra operaţii contabile, comerciale utilizau jetoane modelate din lut (calculi) de mărimi şi forme diferite, în funcţie de valoarea convenită, purtând uneori indicaţii de numere sub formă de semne incizate.

• O veritabilă scriere apare atunci. Simple desene reprezentau schematic mărfurile sau obiectele tranzacţionate.

• Primele pictograme aveau o funcţie : semn – imagine.• Ex. Desenul unei capre.• Aceste pictograme sunt asociate unele de altele pentru a exprima o

acţiune sau o idee, de exemplu:• pasăre + ou = fecunditate.• Aceasta este o ideogramă: semn = idee.• Către 3000 Î.Chr. picturile sau ideogramele sunt utilizate în

mod egal pentru valoarea lor fonetică, un semn corespunde la o silabă sau : semn=sunet. Cu timpul semnele(desenele) se vor schimba, liniile curbe dificil de trasat pe argila moale sunt descompuse în linii drepte, pe care scribul nu le mai gravează ci le imprimă cu ajutorul unei tije de trestie cu capătul triunghiular, lăsând urme în formă de cuie. Astfel apare scrierea cuneiforma, care derivă din cea pictografică (din latinescul cuneus = cui) născută în Sumer. Această scriere cuprindea un număr de semne cuprins între 300 şi 900.