Evanghelia și cultura

Mesajul Evangheliei trebuie să ajungă și în cultura contemporană. Evanghelizarea culturii trebuie să arate că și astăzi, în această societate secularizată, ethosul Evangheliei poate fi trăit ca itinerar pelegrin care dă sens existenţei. În acest scop, pastoraţia Bisericii trebuie să asume misiunea de a forma o mentalitate creștină în viaţa obișnuită: în familie, în școală, în relaţiile și comunicaţiile sociale, în lumea culturii și a știinţei, în lumea mediei și a filmului, a muncii și a economiei, în timpul liber, în sănătate și în boală. Este necesară o deschidere transformatoare faţă de actuala situaţie culturală a lumii de azi, evaluând tendinţele globalizante care apar, faptele și situaţiile de o mai mare relevanţă în cultura pluralismului post-modern, în lumina centralităţii evanghelice a lui Hristos și a antropologiei creștine.

Şi astăzi, amintindu-ne memoria și rodnicia culturală a ortodoxiei de-a lungul istoriei, trebuie să prezentăm înţelegerea evanghelică, teoretică și practică, a realităţii sociale și a omului. În plus, luând în consideraţie importanţa particulară a știinţelor și a realităţilor tehnologice din cultura și societatea modernă, Biserica, prin instrumentele sale de aprofundare teoretică și de iniţiativă practică, este chemată să ofere răspunsuri și propuneri, în ce privește cunoașterea știinţifică și aplicarea ei, indicând insuficienţa și caracterul nepotrivit al unei concepţii sau mentalităţi inspirate de scientism, care recunoaște drept valoare obiectivă doar pe cea a cunoașterii sale experimentale, oferind criterii etice pe care omul le are înscrise în propria natură.

În demersul de transformare creștină a culturii se inserează misiunea și slujirea importantă adusă de învăţământul universitar teologic ortodox. În anumite spaţii culturale, trebuie să se depună eforturi pentru a fi recunoscută o libertate efectivă de educare academică și o paritate juridică între școlile de stat și cele private. Acestea din urmă sunt uneori unicul mijloc pentru a propune tradiţia creștină celor care sunt departe de ea sau care nu pot beneficia de un învăţământ creștin de stat.

imagine_78Toţi creștinii angajaţi în lumea culturii sunt chemaţi să persevereze în misiunea lor, ducând lumina lui Hristos Mântuitorul în activităţile lor specifice pedagogice, știinţifice și academice. În mod aparte, trebuie valorificată contribuţia creștinilor care desfășoară o vocaţie de cercetare, predare și formare în universităţi: prin “slujirea gândirii și creaţiei”, ei transmit mai departe generaţiilor care vor veni valorile unui patrimoniu cultural, îmbogăţit de două milenii de experienţă umanistă și creștină. Datorită importanţei instituţiilor academice pentru lumea contemporană, misiunea actuală a Bisericii este chemată să promoveze o adecvată pastoraţie universitară, favorizând astfel ceea ce răspunde și corespunde necesităţilor culturale actuale.

O pastoraţie autentică și realistă trebuie să fie contemporană cu aspectele sociale și culturale ale unei societăţii. Desigur, în tot acest demers trebuie avut în vedere și contribuţia pozitivă a Bisericii

Ortodoxe prin valorificarea bunurilor culturale proprii. Datorită păstrării adecvate a unui patrimoniu cultural, ca o mărturie vie a credinţei mărturisite de-a lungul secolelor, se poate constitui un criteriu valid pentru misiunea și cateheza contemporană. ”Cultura creștină” nu este o insulă în cultura prezentă, ci maniera evanghelică, modul propriu prin care luăm parte la cultura vremii, un dozaj veritabil de ”da” și ”nu”. Făcând corp comun cu valorile unei culturi, Biserica angajează în acea cultură credibilitatea sa.

În același timp, trebuie promovate noi expresii artistice ale credinţei, printr-un dialog continuu cu specialiștii în artă. Într-adevăr, Biserica are nevoie de artă, de proză, de poezie, de muzică, de pictură, de sculptură și de arhitectură, deoarece ea trebuie să facă perceptibilă și prezentă fascinanta lume a duhului, a invizibilului lui Dumnezeu și deoarece frumuseţea artistică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenţei și întrupării, o invitaţie la a căuta chipul lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibil în Iisus Hristos.