EVALUAREA RISCULUI DE AUDIT SI A COMPONENTELOR SALE

8/9/2019 EVALUAREA RISCULUI DE AUDIT SI A COMPONENTELOR SALE

1/103


2/103

CUPRINS

Importanţa temei şi motivaţia de cercetare .................................................................................... 4

Capitolul 1. Stadiul cunoaşterii privind riscul de audit şi control intern.

Sinteză din literatura de specialitate ...................................................................... 5

1.1. Aria de definiţie şi aplicabilitate în domeniul riscului de audit şi controlului intern ...... 5

1.1.1.Conceptul de audit ................................................................................................................. 6

1.1.2.Tipurile de audit ..................................................................................................................... 8

1.1.3.Definiţia riscului ..................................................................................................................10

1.1.4.Tipuri de risc ........................................................................................................................10

1.1.5.Conceptul de control intern ..................................................................................................11

1.1.6.Formele de control intern .....................................................................................................12

1.1.7.Riscul de audit şi pragul de semnificaţie .............................................................................13

1.1.8.Relaţia dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit ........................................................15

1.2. Standarde şi reglementări în domeniul auditului şi controlului intern ......................... 15

1.2.1. ISA 400 “Evaluarea riscurilor şi controlul intern” .............................................................16

1.2.2. ISA 315 “Înţelegerea entităţii şi mediul său şi evaluarea riscurilor de denaturare

semnificativă” ...............................................................................................................................17

1.2.3. ISA 330 “Răspunsul auditorului la riscurile evaluate” .......................................................18

1.3. Sinteză din literatura de specialitate. Modul de abordare privind evaluarea riscului de

audit, concluzii conform literaturii de specialitate privind problematica .............................20 1.4. Modele de control intern şi modele de evaluare a riscului de audit ................................ 24

1.4.1. Modelul COSO – SUA .......................................................................................................24

1.4.2. Modelul COCO – Canada ...................................................................................................25

1.4.3. Evaluarea riscului de audit ..................................................................................................26


3/103

1.4.3.1. Modelul Standardelor Internaţionale de Audit pentru evaluarea riscului ........................26

1.4.3.2. Modelul bayesian de evaluare a riscului de audit ............................................................27

1.4.3.3. Modelul funcţiilor încrederii pentru evaluarea riscului în audit ......................................28

1.5. Auditul situaţiilor financiare.Studiu de caz privind auditul situaţiilor financiare la S.C.

Lacta S.A. .....................................................................................................................................30

1.5.1.Prezentarea societăţii S.C. Lacta S.A...................................................................................30

1.5.2. Evaluarea riscului de audit şi stabilirea pragului de semnificaţie în etapa de planificare a

auditului ........................................................................................................................................33

1.5.3.Documentaţia de audit .........................................................................................................46

1.5.4. Opinia de audit privind situaţiile financiare S.C. Lacta S.A. ..............................................64

1.6. Interpretări şi analize financiare ........................................................................................65

1.6.1.Analiza activităţii întreprinderii pe baza ratelor de structură financiară ..............................65

1.6.2.Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezorerie ........67

1.6.3.Analiza întreprinderii pe baza ratelor de rentabilitate ..........................................................68

1.6.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii ................................................................69

1.6.5. Calcul, analiză şi interpretarea principalilor indicatori la S.C. Lacta S.A. .........................71

1.7. Concluzii şi propuneri .........................................................................................................78

Capitolul 2. Proiect de perfecţionare şi aprofundare ......................................... 79

2.1. Riscul de audit asociat situaţiilor financiare „cosmetizate” ...................................................79

2.2. Auditul performanţei.O paralelă între auditul financiar şi auditul performanţei ...................82

2.3. Perfecţionarea controlului şi auditului intern .........................................................................87 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 90

ANEXE......................................................................................................................................... 92


4/103

Anexa nr. 1 Bilanţul contabil al S.C. Lacta S.A. în perioada 31.12.2010-31.12.2012 .................93

Anexa nr. 2 Contul de profit şi pierdere al S.C. Lacta S.A. în perioada 31.12.2010-31.12.2012 96

Anexa nr. 3 Model de confirmare pozitivă cu informaţii de confirmat incluse în formularul de

confirmare (pentru o creanţă comercială) la societatea Lacta S.A. ..............................................99 Anexa nr. 4 Lista de verificare a eficacităţii controlului intern la S.C.Lacta S.A. ..................... 101


5/103

Evaluarea riscului de audit şi a componentelor sale

4

Importanţa temei şi motivaţia de cercetare

Multiplele scandaluri financiare generate de falimentele unor mari corporaţii (Enron,Parmalat, WorldCom) au afectat puternic viaţa economico-finaciară la nivel mondial. Consecinţa

acestor evenimente a constat în creşterea neîncrederii investitorilor în succesul companiilor şi a propriilor investiţii. Având în vedere aceste aspecte, pentru protejarea investitorilor şi stabilireaunui sistem riguros de control intern se acordă un rol şi o necesitate deosebită activităţii de audit.

Obiectivul auditului constă în exprimarea unei opinii asupra situaţiei financiare şi arezultatelor obţinute de către o companie. Se urmăreşte, în acest sens, măsura în care informaţiileînregistrate în contabilitate reflectă evenimentele economice care au avut loc într -o anumită perioadă, iar eforturile auditorului sunt intensificate pentru identificarea eventualelor manipulăriale informaţiilor furnizate de sistemul financiar, pentru prevenirea cazurilor de contabilitatecreativă sau fraudă.

Aşadar opinia specialiştilor din domeniul auditului este de o importanţă majoră pentruinvestitori dar şi pentru celelalte categorii de utilizatori ai informaţiei deoarece sporeşteîncrederea acestora în calitatea raportărilor financiare şi aduce un plus de siguranţă faptului căinformaţia contabilă a fost obţinută, tratată şi prezentată în conformitate cu standardele contabile.

Un auditor trebuie să evalueze corect riscul de audit pentru a se asigura că poate oferi oopinie adecvată asu pra situaţiei financiare a unei companii.

Motivaţia alegerii acestei teme de cercetare este justificată de faptul că auditul cunoaşteo apreciere şi recunoaştere din ce în ce mai mare ceea ce m-a determinat să studiez maiîndeaproape problematica privind evaluarea riscului de audit, mai ales că în standardele despecialitate nu sunt redate analize clare ale pragului de semnificaţie şi asupra evaluării riscurilor

de audit, iar în acest sens, auditorul trebuie să recurgă la raţionamentul profesional, care înfuncţie de fiecare entitate analizată această evaluare capătă diferite conotaţii.

Datorită complexităţii problematicii privind riscul de audit şi controlul intern, consider că este un domeniu important de cercetare, iar tematica “Evaluarea riscului de audit şi acomponentelor sale” este de actualitate, şi necesită o muncă de cercetare şi documentare, deculegere a informaţiilor şi cunoştinţelor pentru dezvoltarea ei.

Metoda de cercetare a constat în identificarea şi selectarea surselor bibliografice,consultarea literaturii de specialitate în domeniu, colectarea tuturor informaţiilor relevante, prezentarea unui studiu de caz pe problema analizată şi bineînţeles exprimarea unei opinii într -omanieră proprie asupra aspectelor tematicii cercetate.


6/103


5

Capitolul 1. Stadiul cunoaşterii privind riscul de audit şi control intern. Sinteză din

literatura de specialitate

Primul capitol realizează o sinteză a stadiului actual al cunoaşterii, prezentându-seelemente referitoare la aria de definiţie şi aplicabilitate în domeniul riscului de audit şicontrolului intern sub forma conceptelor de audit respectiv conceptul de control intern, riscul deaudit şi pragul de semnificaţie şi nu în ultimul rând relaţiile dintre pragul de semnificaţie şi risculde audit.

Ca tehnică principală de cercetare este utilizat procedeul de revizuire a literaturii despecialitate, care axează munca de cercetare pe documentarea în cadrul literaturii relevante şi identificarea precisă a stadiului actual al cunoaşterii şi a necesităţilor existente.

Tot în cadrul acestui capitol, sunt prezentate standardele şi reglementările în domeniu precum şi o serie de materiale preluate din literatura de specialitate privind problematica expusă,modele de evaluare împărţite în modele de control intern şi modele de evaluare a riscului deaudit, proceduri de audit şi proceduri de control intern.

Pentru a putea surprinde interacţiunile dintre diferitele elemente supuse cercetării şi obţinerea de informaţii cu privire la tema abordată am recurs la prezentarea unui studiu de caz privind auditul situaţiilor financiare în cadrul unei societăţi comerciale româneşti.

În finalul capitolului este prezentată, de asemenea o analiză financiară a firmei auditate,necesară în procesul de audit. Analiza cuprinde calculul şi interpretarea ratelor de structurăfinanciară, a ratelor de rentabilitate, lichiditatea şi solvabilitatea firmei precum şi corelaţia dintrefondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezorerie, toate acestea studiate pe o perioadăde trei ani în cadrul societăţii alese pentru studiul de caz.

1.1. Aria de definiţie şi aplicabilitate în domeniul riscului de audit şi controlul intern

În cadrul acestui subcapitol sunt prezentate o serie de elemente a conceptelor în jurulcărora gravitează întreaga lucrare, respectiv conceptul de audit, conceptul de control intern,

tipurile de audit clasificate în funcţie de o serie de criterii definitorii, riscul şi pragul desemnificaţie precum şi evidenţierea relaţiei dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit . Pe dealtă parte mai sunt prezentate şi definiţii ale controlului intern precum şi fo rmele de controlintern.


7/103


6

1.1.1. Conceptul de audit

Conceptul de audit desemnează modalitatea de examinare profesionistă a informaţiilor învederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu saustandard.

În Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.75/1999 republicată privind activitatea de auditfinanciar, conceptul de audit este definit astfel: “activitatea de examinare, în vederea exprimăriiunei opinii de către auditorii finaciari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare în conformitatecu standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de CameraAuditorilor Financiari din România“.

Asociaţia americană a contabililor defineşte auditul ca fiind: “un proces sistematic deobţinere şi evaluare în mod obiectiv a unor informaţii privind acţiunile şi evenimentele cucaracter economic, în vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmaţii cu criterii prestabilite, precum şi de comunicarea rezultatelor către utilizatorii interesaţi“1.

Cadrul istoric al auditului şi evoluţia sa în timp

Datorită faptului că auditul financiar utilizează informaţiile produse de contabilitate,acesta a urmat ritmul de evoluţie impus de aceasta.

Primele registre şi documente contabile au aparţinut civilizaţiei asiro-babilonene, primacare a început să reglementeze activităţile de comeţ. 2

Conducerile statelor au prezentat dintotdeauna un interes ridicat cu privire la evidenţaîncasărilor, plăţilor, a colectării taxelor. O parte integrantă a acestor preocupări a constituit -ostabilirea unor modalităţi de control, inclusiv de audit, în vederea reducerii erorilor sau fraudelorcauzate de unii funcţionari incompetenţi sau de rea-credinţă. 3

În antichitate, obiectivul principal al evidenţei contabile îl constituia protejarea integrităţiiaverilor.Verificarea acurateţei înregistrărilor sau registrelor avea drept scop verificareaînregistrării exhaustive a tranzacţiilor.

În trecut, scopul principal al auditului îl constituia prevenirea unor acte de fraudă a persoanelor însărcinate cu administrarea banilor publici.

În anul 1905, enciclopedia Contabilităţii plasează meseria de auditor ca fiind cea mai bineremunerată. Motivul pentru care aceasta era foarte căutată şi foarte bine platită era acela căauditorul era cel care introducea sistemul partidei duble în contabilitatea companiilor auditate,multe dintre acestea utilizând încă la acel moment partida simplă. Scopul auditului începe să

capete noi semnificaţii. Astfel, din anul 1905 se decide ca auditorul să verifice şi existenţa fizicăa activelor întreprinderii (nu numai existenţa scriptică).

1 V.M. O’Reilly, M. B. Hirsch, P. L. Defliese, H.R. Jaenicke, Montgomery’s auditing, Ediţia a XI-a, 1990, NewYork, pag. 141.

2 L. Dobroţeanu, C. Dobroţeanu, Audit, concepte şi practici, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 17-253 V.M. O’Reilly, M. B. Hirsch, P. L. Defliese, H.R. Jaenicke, Montgomery’s auditing, Ediţia a XI-a, 1990, New

Yor, pag. 8.


8/103


7

Astfel, începe să fie recunoscută şi importanţa controlului intern şi se stabilesc legăturileîntre eficacitatea sistemului de control intern şi întinderea procedurilor de audit.

În anul 1917 începe procesul de reglementare a auditului prin elaborarea unui ghid profesional de către Institutul American al Contabililor, referitor la o misiune de audit.

După 1930, scopul principal al auditului a devenit certificarea situaţiei financiare şi a

profiturilor entităţii, în timp ce detectarea şi prevenirea fraudelor devine obiectiv secundar. După anul 1950 s-au înregistrat progrese în aces domeniu, în sensul că:

cel mai important obiectiv al auditului rămâne stabilirea gradului de fidelitate a situaţiilorfinanciare;

importanţa acordată sistemului de control creşte; auditorul aplică proceduri de testare în vederea descoperirii eventualelor erori sau indicii

privind riscul de necontinuitate.Astfel, scopul auditului e evoluat de la protejarea integrităţii averilor la certificarea

situaţiilor financiare, în prezent obiectivul este exprimarea unei opinii cu privire la situaţiile

financiare (dacă acestea sunt întocmite, sub toate aspectele semnif icative, în conformitate cu uncadru aplicabil de raportare financiară).

Auditul financiar-contabil are ca obiective:a. Să constate concordanţa situaţiilor şi a rezultatelor cu situaţiile financiare anuale,

situaţii care trebuie să ofere o imagine corectă a poziţiei financiare, performanţei financiare,fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;

b. Să exprime o opinie într-un raport de audit, care trebuie să conţină, în mod corectopinia auditorului asupra faptului dacă situaţiile financiare oferă o imagine fidelă în conformitatecu un cadru general de raportare financiară

c. Să menţină4 calitatea şi coerenţa sistemului contabil, astfel încât să asigure certitudinea

reflectării în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere în mod corect şi complet a patrimoniului,situaţiei financiare şi a rezultatelor exerciţiului;

d. Să contribuie la îmbunătăţirea utilizării informaţiei contabile; e. Să poată oferi o apreciere în ceea ce priveşte performanţa şi eficienţa sistemelor de

informare şi organizare.5 Pentru atingerea obiectivelor mai sus menţionate, auditorul ţine cont de respectarea unor

criterii ce sunt obligatorii în cazul auditului financiar-contabil.Respectarea criteriului exhaustivităţii şi integrităţii înregistrărilor presupune ca auditorul

să se asigure că toate operaţiunile reflectate în documentele justificative corespunzătoare sunt

înregistrate în contabilitate, deci fără omisiuni şi că nu există operaţiuni contabilizate de maimulte ori.6 Referitor la criteriul realităţii înregistrărilor , obligaţia auditorului este să urmărească dacă

toate elementele de activ şi pasiv înregistrate în contabilitate sunt justificate şi pot fi verificate,

4 C. Afanase – Audit contabil financiar, Galaţi, 2004 5 Boulescu Mircea, Corneliu Bârnea, Auditul financiar, reorganizarea judiciară şi lichidarea societăţilor

comerciale, Editura Fundaţiei "Romania de Mâine", pag.136 A.Stoian, E.Ţurlea, Auditul financiar contabil, Ed. Economică, pag.24


9/103


8

corespund cu cele identificate fizic prin inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi : confirmări primite de la terţi, analize de laborator, control încrucişat, etc.

În ceea ce priveşte criteriul corectei înregistrări în contabilitate şi corectei prezentăr i cuajutorul conturilor anuale se are în vedere:

a) Perioada corectă în care sunt evidenţiate elementele patrimoniale ce presupune

respectarea principiului independenţei exerciţiului b) Evaluarea corectă presupune că elementele patrimoniale să fie evaluate în conformitate

cu prevederile legii contabilităţii şi cu cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilorfinanciare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate. Situaţiile financiare anualetrebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei, modificărilor capitalului propriu şi a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exerciţiu financiar. Pentruaceasta, situaţiile financiare trebuie să fie întocmite cu respectarea prevederilor Legiicontabilităţii, ale Cadrului general de întocmire a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate cât şi a Ordinelor Ministerului Finanţelor Publice pentru

a probarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor EconomiceEuropene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

1.1.2. Tipurile de audit

În literatura de specialitate sunt întâlnite mai multe tipuri de audit care în funcţie de tipulde obiectiv urmărit şi apartenenţa auditorilor se poate împarţi astfel:

a. În f uncţie de tipul obiectivului urmărit:Audit financiar - constă în colectarea probelor privind situaţiile financiare ale unei firme

cu scopul de a utiliza aceste probe în vederea exprimării de către auditor a unei opinii privind

conformitatea întocmirii acestor situaţii înconformitate cu un anumit cadru de raportarefinanciară acceptat.Auditul financiar este orice intervenţie cu caracter de control, revizie, analiză,studiu sau cercetare efectuată în contabilitatea unei entităţi de către un profesionist contabilcompetent şi independent.

În practică denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemnanumeroase misiuni de audit ca de exemplu:- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii; - auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară aacestora în situaţiile financiare; - auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea

legislaţiei sociale; - auditul financiar asupra situaţiei fiscale; - auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelorîndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc

Audit statutar: Potrivit OUG nr. 90/2008 reprezintă auditul situaţiilor financiare anualesau al situaţiilor financiare anuale consolidate, aşa cum este prevăzut în legislaţia comunitară,


10/103


9

redată în reglementările naţionale.Diferenţa dintre auditul statutar şi auditul financiar este aceeacă auditul statutar este cel cerut prin lege.

În ţara noastră sunt supuse auditului statutar persoanele juridice de interes public ( ca deexemplu instituţiile de credit, regiile autonome, companiile naţionale, societăţile comercialecotate la bursă, instituţiile de plată si cele emitente de monedă electronică, societăţile de

asigurare) dar şi persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintreurmătoarele criterii de mărime: total active 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă 7.300.000 euro;numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar :50.7

Auditul de conformitate: constă în a determina dacă o persoană fizică sau o entitate patrimonială a respectat anumite norme legale, reglementări sau politici ale unei companii, prestabilite.

În practică, controlul fiscal exercitat de către organele administraţiei fiscale nu ar trebuisă fie altceva decât un audit de conformitate.

Exemple de audit de conformitate pentru o întreprindere privată ar putea include:

- verificarea respectării de către personalul serviciului financiar -contabil a recomandărilor făcutede contabilul şef; - examinarea salariilor pentru a determina respectarea legislaţiei din domeniul salarizării; - examinarea acordur ilor contractuale cu băncile şi cu alţi creditori pentru a se asigura căîntreprinderea respectă clauzele juridice stabilite. -auditarea de conformitate a nivelului de securitate la locurile de muncă.

Auditul operaţional: reprezintă o revizuire sistematică a activităţilor unei organizaţii încorelaţie cu obiectivele stabilite de management, cu scopul evaluării performanţelor şi de aidentifica soluţii de îmbunătaţire a activităţii, de a furniza recomandări de ameliorare sau dedezvoltare a acestor activităţi.

Un exemplu de audit operaţional este evaluarea eficienţei şi acurateţei prelucrăriioperaţiunilor legate de salarii în cadrul unui sistem computerizat nou instalat. Auditul operaţionalse apropie mai mult de consultanţa managerială decât de ceea ce se înţelege în mod normal prin„audit”.

b. În funţie de apartenenţa auditorilor:

Audit extern: reprezintă auditul efectuat de către auditorii financiari, persoane fizice sau juridice, pe bază de contracte de prestări de servicii (auditul contractual). Aceşti auditori nu suntangajaţi permanenţi ai entităţii auditate ci ei primesc o remuneraţie pentru serviciile prestate.Auditorii financiari sunt angajaţi de catre conducerea entităţii pentru efectuarea situaţiilor

financiare dar prestează şi servicii conexe. Raportul de audit rezultat în urma misiunilor de auditeste adresat tuturor utilizatorilor interesaţi, dar în mod special acţionarilor.

Audit intern: este o funcţie independentă stabilită în cadrul structurii de control intern alunei companii, în scopul examinării şi evaluării permanente a activităţilor şi serviciilor acesteia.Auditorii interni sunt angajaţi permanenţi ai companiei sau instituţiei respective.

7 Criterii stabilite conform OMFP nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cudirectivele europene, cu modificările şi completările ulterioare


11/103


10

Audit guvernamental: este efectuat de angajaţii instituţiilor publice specializate(primăriile, Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi etc.) asupra diferitelor programe,activităţi şi instituţii guvernamentale; are drept scop revizuirea şi verificarea eficienţei utilizării„banului public”

Un exemplu ale acestui tip de audit este : revizuirea, verificarea eficienţei şi eficacităţii

utilizării resurselor publice, cum ar fi alocaţiile bugetare.

1.1.3. Definiţia riscului

Orice misiune de audit implică riscuri, iar identificarea lor, încă din etapa de planificare alucrărilor, este unul dintre obiectivele principale ale auditorului. Pentru a furniza un rezultat privin nivelul riscurilor este necesară, mai întâi identificarea lor .

Riscul8 este definit ca fiind ameninţarea că o acţiune sau un eveniment va afecta în modnefavorabil abilitatea unei organizaţii de a-şi atinge obiectivele şi de a-şi executa cu successtrategiile.

Riscul de audit9 constă în faptul că erori semnificative există în situaţiile financiare şi că auditorul, nedescoperindu-le, formulează o opinie eronată. El trebuie însă să conceapă programulde lucru astfel încât să obţină o asigurare rezonabilă că nu există riscuri semnificative în situaţiilefinanciare şi să limiteze astfel riscul de audit la un nivel minim acceptabil. In concluzie, auditoriitrebuie să aibă o bună cunoaştere a factorilor de risc potenţiali şi să caute în fiecare întreprinderecontrolată riscurile posibile care decurg din particularităţile sale şi din specificul organizăriiacesteia, sistemele adoptate şi operaţiile tratate.

Pentru a particulariza riscurile la cele în audit vom alege pentru exemplificare definiţiadin Standardele Internaţionale de Audit:“Riscul de audit” reprezintă riscul ca auditorul să

exprime o opinie de audit neadecvată, atunci când situaţiile financiare sunt denaturate în modsemnificativ.10

1.1.4. Tipuri de riscuri

Standardele Internaţionale de Audit au în vedere trei categorii principale de riscuri: risculinerent, riscul de control şi riscul de nedetectare.

Riscul unor denaturări semnifiative are două componente: riscul inerent;

riscul de control. Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca o afirmaţie să fie denaturată în mod

semnificativ, fie individual, fie cumulată cu alte denaturări, presupunând că nu exista controale

8 Phil Griffiths – Risk-Based auditing, Gower Publishing Limited, England, 1998, definiţie dată de EconomistIntelligence Unit, departament al guvernului britanic, pag. 17.

9 http://www.cabinetexpert.rol10 ISA 400 “Evaluarea riscului şi controlului intern” ediţia 2009


12/103


11

interne aferente. Riscul unei astfel de denaturări este mai mare pentru unele afirmaţii şi clase detranzacţii, solduri ale conturilor şi prezentărilor de informaţii decat pentru altele.

Riscul de cotrol reprezintă riscul de declarare eronată, ce ar putea apărea în soldul unuicont sau într-o categorie de tranzacţii şi care ar putea fi semnificativă în mod individual saucumulată cu alte informaţii, să nu poată fi prevenită sau detectată şi corectată în timp util de

sistemele contabile şi de control intern. Riscurile de control reprezintă neregulile şi erorile carenu sunt descoperite cu ocazia controlului. Evaluarea riscurilor de control se face în funcţie desistemul informatic utilizat, modul de organizare şi de ţinere a contabilităţii, modul de organizarea sistemului de control, modul de organizare şi aplicare a procedurilor. Riscul de control nu poate fi egal cu zero deoarece controlul intern nu poate oferi siguranţă deplină privind prevenireasau detectarea erorilor. Auditorul nu poate schimba nivelul controlului, el îl poate doar„influenţa” prin recomandări privind ameliorarea, dar această influenţă se va manifesta doar în perioadele ulterioare auditului şi numai în condiţiile în care conducerea va ţine cont de sugestiilefăcute.

Riscul inerent şi riscul de control există independent de activitatea de audit şi nu pot ficontrolate de auditor, dar pot fi evaluate şi determină proiectarea procedurilor de fond care vormenţine riscul de nedetectare la un nivel acceptabil.

Riscul de nedetectare reprezintă riscul ca o procedură de fond a auditorului să nudetecteze o informaţie eronată ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzacţii, care ar putea fi semnificativă în mod individual, sau când este cumulată cu informaţii eronate din altesolduri sau categorii de conturi. Nivelul riscului de nedetectare este legat direct de procedurile defond ale auditorului. Riscul de nedetectare nu poate fi redus la zero datorită faptului că auditorulnu examinează, de regula totalitatea unei clase de tranzacţii, de solduri ale unor conturi si de prezentări de informaţii şi datorită altor factori care includ:

- posibilitatea ca auditorul să selecteze o procedură de fond necorespunzătoare; - să aplice în mod eronat o procedură de audit adecvată; - să interpreteze denaturat rezultatele de audit.

Spre deosebire de riscul inerent şi riscul de control, riscul de nedetectare poate fi controlat de auditor prin mai multe metode concretizate în: planificarea adecvată a auditului;repartizare corectă a personalului în echipa misiunii; aplicarea scepticismului profesional; şisupravegherea şi revizuirea muncii de audit depuse.

1.1.5. Conceptul de control intern

Din punct de vedere etimologic noţiunea de „control” provine din expresia latinească„contra rolus”, prin care se înţelege „verificarea unui act duplicat după original”11.

Controlul intern12

este format din ansamblul formelor de control exercitate la nivelul

entităţii publice, inclusiv auditul intern , stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele

11 Marcel Ghiţă - Controlul financiar componentă a mecanismului economiei de piaţă, Editura Universitaria,Craiova, 1995, pag. 6


13/103


12

acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod

economic, eficient şi eficace, care include structurile organizatorice, metodele şi procedurile.Controlul intern este implementat pentru a oferi asigurări rezonabile pentru:

• atingerea obiectivelor entităţii publice într -un mod economic, eficient şi eficace;• respectarea regulilor externe şi a politicilor şi regulilor managementului;

• protejarea bunurilor şi a informaţiilor;• prevenirea şi depistarea fraudelor şi greşelilor;• calitatea documentelor de contabilitate şi producerea în timp util de informaţii deîncredere, referitoare la segmentul financiar şi de management.

1.1.6. Formele de control intern

Activitățile controlului intern pot fi structurate după cum urmează: a) După natura activităților verificate (verificărilor efectuate), controlul intern poate ficlasificat după cum urmează: • Controlul administrativ intern - control ierarhic ce se execută de către persoanele cufuncții de conducere asupra compartimentelor și persoanelor din subordine; este o sarcină carerezultă din atribuțiile de serviciu și se execută permanent; • Controlul financiar de gestiune – reprezintă acele verificări asupra modului de respectarea dispozițiilor legale referitoare la gestionarea mijloacelor materiale și bănești pe bazadocumentelor primare și contabile; • Controlul financiar preventiv propriu – reprezintă controlul efectuat pentru preîntâmpinarea efectuării operațiunilor care nu îndeplinesc condițiile de legalitate, regularitateși încadrarea în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite

potrivit legii;• Controlul reciproc exercitat între compartimentele sau salariații entității ca urmare aseparării sarcinilor, a obiectivelor proprii fiecăruia și a participării la realizarea acelorași fluxuride bunuri și informații; • Autocontrolul angajaților pentru activitățile pe care le desfășoară; • Auditul public intern; b) După momentul efectuării verificărilor, controlul intern se clasifică astfel: • Controlul preventiv – se exercită înaintea efectuării operațiunilor; • Controlul concomitent – se exercită pe parcursul efectuării operațiunilor; • Controlul ulterior – se exercită după efectuarea operațiunilor.

c) După domeniul asupra căruia se exercită, controlul intern se poate clasifica astfel: • Controlul organizațional – controlul care urmărește să evidențieze cum se aplică planulde organizare al entității, cum se alocă autoritatea și responsabilitățile, cum funcționează piramida ierarhică;

12 OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicata, cu modificările şicompletările ulterioare, art. 2, Monitorul Oficial nr. 799/2003.


14/103


13

• Controlul separării sarcinilor – controlul care vizează diminuarea riscurilor cumulăriiresponsabilităților, ceea ce presupune reducerea posibilităților ca un salariat să efectueze maimulte operațiuni legate de o tranzacție (autorizare, plată, gestionare, contabilizare), situație carear permite unei persoane să comită sau să ascundă erori, nereguli, în cadrul atribuțiilor pe care leau;

• Controlul fizic – controlul care are în vedere gestionarea, securitatea activelor șiautorizarea accesului la active;• Controlul privind autorizarea și aprobarea – controlul prin care se urmărește dacăoperațiunile se realizează în conformitate cu deciziile stabilite de managementul entității; • Controlul aritmetic și contabil – controlul care urmărește dacă înregistrarea și prelucrareaoperațiunilor economice a fost autorizată, dacă s-au înregistrat toate operațiunile, dacăînregistrările sunt exacte și corecte. Controlul include verificarea acurateței aritmetice aînregistrărilor și verificarea corelațiilor contabile (conturi, balanțe de verificare, situațiifinanciare etc.);

• Controlul personalului – controlul care vizează modul în care selecția, pregătirea profesională și evaluarea performanțelor profesionale corespunde necesităților entității, precumși dacă competența și integritatea personalului este adecvată responsabilităților atribuite; • Controlul privind supervizarea – controlul care urmărește să evidențieze dacă persoaneleresponsabile de urmărirea și înregistrarea tranzacțiilor zilnice, își îndeplinesc sarcinile.

1.1.7. Riscul de audit şi pragul de semnificaţie

Pragul de semnificaţie joacă un rol major în determinarea tipului adecvat de raport de

audit ce ar trebui emis de către auditor. Pr agul de semnificaţie este definit astfel: „Informaţiile sunt semnificative dacă omisiunea sau denaturarea lor ar putea influenţa

deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare. Pragul de semnificaţiedepinde de dimensiunea elementului sau a erorii, judecat în împrejurările specifice ale omisiuniisau denaturării. Astfel, pragul de semnificaţie oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte oînsuşire calitativă primară pe care informaţia trebuie să o aibă pentru a fi utilă”.

În elaborarea planului de audit, auditorul impune un nivel acceptabil al pragului desemnificaţie astfel încât să poată detecta din punt de vedere cantitativ denaturările semnificative.

Pragul de semnificaţie se află în legătură directă cu dimensiunile e lementului sau cu

gravitatea erorii, considerată în împrejurările specifice ale omisiunii sau situaţiilor financiareeronate. Auditorul va lua în considerare pragul de semnificaţie atât la nivelul global al situaţiilorfinanciare, cât şi în relaţie cu soldurile conturilor, cu clasele de tranzacţii şi prezentările deinformaţii.

Auditorul are obligaţia să determine pragul de seminificaţie atunci când: Stabileşte natura, momentul şi aria de cuprindere a procedurilor de audit;

Evaluează efectele denaturărilor.


15/103


14

Estimarea şi calculul pragului de semnificaţie

În vedera aplicării conceptului de prag de semnificaţie trebuie urmăriţi cinci paşi aflaţiîntr-o strânsă legătură13, astfel:

o Fixarea valorii preliminare a pragului de semnificaţie;

o

Repartizarea valorii preliminare a pragului de semniicaţie pe segmente de audit;

o Estimarea valorii totale a prezentărilor eronate din segment;

o Estimarea valorii combinate a prezentărilor eronate;

o Comparearea estimării valorii combinate cu valoarea preliminară sau revizuită a

pragului de semnificaţie.

Auditorul fixează la momentul iniţial al planificării misiunii de audit valoareapreliminară a pragului de semnificaţie. Această valoare poate fi diferită de cea din momentulevaluării rezultatelor procedurilor de audit, datorită unei posibile modificări a circumstanţelorsau unei modificări survenite în cunoştinţele acumulate de auditor, ca urmare a realizării

procedurilor de audit.Pe parcusrul desfăşurării auditului, auditorul îşi poate modifica decizia privind valoarea preliminară a pragului de semnificaţie, noua estimare fiind numită valoarea revizuită apragului de semnificaţie. Această valoare poate fi utilizată în următoarele condiţii:

Modificarea unuia dintre factorii utilizaţi pentru determinarea valorii preliminare;

O decizie a auditorului privind nivelul prea ridicat sau prea redus al valorii preliminare.Factorii care afectează determinarea valorii preliminare a pragului de semnificaţie sunt: Utilizarea unor baze de comparaţie pentru a evalua semnificaţia: pentru a se putea

stabili dacă prezentările eronate sunt semnificative se impune găsirea unor termeni decomparaţie. Profitul net înainte de impozitare reprezintă principala bază de comparaţie utilizată,

deoarece acesta este considerat un element cu importanţă vitală pentru utilizatorii informaţiilor.În cazul în care profitul net fluctuează de la un an la altul se poat folosi alte baze de comparaţiecum ar fi: vanzările nete, profitul brut şi totalul activului.

Factorii calitativi care afectează semnificaţia: anumite tipuri de denaturări ar putea fi maisemnificative pentru utilizatori decât altele, chiar dacă valoarea lor bănească este identică.

În ceea ce priveşte pasul al doilea, „Repartizarea valorii preliminare a pragului desemnificaţie pe segmente de audit”, acesta este necesar mai curând pe segmente decât pentrusituaţiile financiare în ansamblu. O valoare preliminară a pragului de semnificaţie pentru fiecaresegment îl va ajuta pe auditor să determine probele potrivite ce urmează a fi colecatate. Auditorul poate aplica pragul de semnificaţie fie asupra conturilor bilanţiere fie asupra celor de rezultate.

Deoarece în majoritatea auditurilor conturile de bilanţ sunt mai puţine ca număr decât conturilede rezultate, iar majoritatea procedurilor de audit se axează pe bilanţ, repartizarea pragului desemnificaţie asupra conturilor de bilanţ este cea mai adecvată alternativă.

13 Alvin A. Arens şi James Loebbecke-“Paşii aplicării conceptului de prag de semnificaţe”.


16/103


15

Ultimii trei paşi ai aplicării conceptului de prag de semnificaţie, care cuprind estimareaerorilor şi compararea lor cu valoarea preliminară a pragului de semnificaţie, rezultă dinefectuarea testelor de audit. Când auditorul aplică procedurile de audit pentru fiecare segment alauditului, el ţine un document de lucru în care consemnează toate erorile sau inexactităţileconstatate.

1.1.8. Relaţia dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit

Evaluarea de către auditor a pragului de semnificaţie, în relaţie cu soldurile conturilor,clasele de tranzacţii şi prezentările de informaţii ajută auditorul să se decidă asupra unoraspecte referitoare la ce elemente trebuie examinate şi dacă să folosească proceduri analitice deeşantionare. Acestea permit auditorului să selecteze procedurile de audit care, combinate, ar putea reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Între pragul de semnificaţie şi nivelul riscului de audit există o relaţie inversă. Cu câtnivelul pragului de semnificaţie este mai înalt, cu atât riscul de audit este mai scăzut şi invers.În cazul în care ulterior planificării procedurilor de audit, auditorul determină că nivelulacceptabil al pragului de semnificaţie este mai scăzut, atunci riscul de audit creşte.

Astfel, în conformitate cu standardele auditorul va proceda în urmatorul fel:a. se reduce nivelul riscului evaluat de denaturare seminificativă, acolo unde este posibil şimentinând nivelul redus prin efectuarea unor teste extinse sau suplimentare ale controalelor; b. se reduce riscul de nedetectare prin modificarea naturii, momentului şi ariei de cuprindereale procedurilor de fond aplicate.

1.2. Standarde şi reglementări în domeniul auditului şi controlului intern

Standardele Internaţionale de Audit se aplică în auditarea situaţiilor financiare elaborateîn conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.Standardele conţin principiile de bază şi procedurile esenţiale, precum şi recomandările aferente, sub forma materialelorexplicative şi a altor materiale.

Auditorii trebuie să-şi exercite raţionamentul profesional în aplicarea standardelor deaudit. Auditorii se pot abate de la un anumit principiu sau procedură de bază dintr -un standardnumai dacă este pregatit să justifice respectiva faptă, şi dacă este în scopul de a realiza maieficient obiectivul unui audit financiar.

Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurare (IAASB) dezvoltă şi

emite în interesul public standarde de audit şi asigurare de înaltă calitate şi alte declaraţii pentru afi folosite la nivel internaţional.14

Astfel IAASB publică şi promovează: -Standardele Internaţionale de Audit şi Standardele Internaţionale pentru Misiunile de

Revizuire

14 Aureliana G Roman, Eugeniu Ţurlea, H. Neamţu- Audit financiar. Misiuni de asigurare şi servicii conexe,Editura Economică, 2012, pg. 20


17/103


18/103


17

În continuare, standardul prezintă sistemul contabil, sistemul de control intern şi mediulde control considerate ca fiind: succesiunile de proceduri şi înregistrări ale unei entităţi prin caretranzacţiile sunt prelucrate ca modalităţi de menţinere a înregistrărilor financiare (sistemulcontabil); politicile şi procedurile (controale interne) adoptate de conducerea unei entităţi careajută la îndeplinirea obiectivelor manageriale privind asigurarea, atât cât este posibil, a con-

ducerii sistematice şi eficiente a activităţii, inclusiv aderarea la politicile manageriale, protecţiaactivelor, prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor, acurateţea şi exhaustivitatea înregistrărilorcontabile, precum şi pregătirea în timp util a informaţiilor financiare cr edibile (sistemul decontrol intern); atitudinea generală, percepţia şi acţiunile întreprinse de directori şi conducere cu privire la sistemul de control intern şi la importanţa acestuia pentru entitate (mediul de control).

Standardul Internaţional de Audit a fost retras în decembrie 2004, la intrarea în vigoare aStandardului Internaţional de Audit 315 “Înţelegerea entităţii şi mediul său şi evaluarea riscurilorde denaturare semnificativă”.

1.2.2. ISA 315 “Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativăprin înţelegerea entităţii şi a mediului său”

Scopul Standardului Internaţional de Audit (ISA) este de a stabili reguli şi de a oferirecomandări privind cunoaşterea entităţii şi mediului său, inclusiv controlul intern al acesteia precum şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă în auditul situaţiilor financiare.

Auditor ul trebuie să ajungă să cunoască entitatea şi mediul său, inclusiv controlul internal acesteia, suficient pentru a identifica şi evalua riscurile existenţei denaturărilor semnificativeale situaţiilor financiare fie că acestea se datorează fraudei fie erorilor şi suficient pentru a punela punct şi aplica proceduri de audit suplimentare. Prezentul ISA cere ca auditorul să facă

evaluări ale riscului la nivelul situaţiilor financiare şi aserţiunilor pe baza unei cunoaştericorespunzătoare a entităţii şi mediului său, inclusiv a controlului intern al acesteia.Cerinţele standardului internaţional de audit 315 sunt următoarele:

- procedurile de evaluare a riscului şi sursele de informaţii despre entitate şi mediul său,inclusiv controlul intern al acesteia. Această secţiune explică procedurile de audit pe careauditorul trebuie să le aplice pentru a cunoaşte entitatea şi mediul său, inclusiv controlulintern (proceduri de evaluare a riscului). De asemenea cere discuţii în rândul echipeiangajamentului despre susceptibilitatea la denaturări semnificative a situaţiilor financiare;

- cunoaşterea entităţii şi mediului său, inclusiv a controlului intern al acesteia. Aceastăsecţiune cere ca auditorul să înţeleagă aspecte specificate ale entităţii şi mediului său şi

componente ale controlului intern al acesteia pentru a identifica şi evalua riscurile dedenaturare semnificativă;

- evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă. Această secţiune obligă auditorul săidentifice şi evalueze riscurile de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiareşi cel al aserţiunilor. Astfel auditorul trebuie să identifice riscurile prin analizareaentităţii şi mediului său, inclusiv a controalelor relevante şi prin analizarea claselor detranzacţii, soldurilor de conturi şi prezentărilor de informaţii din situaţiile financiare; să


19/103


18

coreleaze riscurile identificate cu ceea ce se poate greşi la nivelul aserţiunilor; şi să ia înconsiderare semnificaţia şi probabilitatea riscurilor. Totodată această secţiune cere auditorului să determine dacă vreunul dintre riscurile

evaluate este risc semnificativ care să necesite o atenţie specială în cadrul auditului sau este unrisc pentru care testele detaliate de audit în sine nu oferă suficiente probe de audit

corespunzătoare. Auditorul trebuie să evalueze modul în care sunt concepute sistemele de controlale entităţii, inclusiv activităţile de control relevante asupra acestor riscuri şi să determine dacăau fost implementate sau nu.

Cunoaşterea entităţii şi mediului său este un aspect esenţial al efectuării unui auditconform ISA. În special, aceasta stabileşte un cadru de referinţă în care auditorul planificăauditul şi îşi exercită raţionamentul profesional despre evaluarea riscului de denaturaresemnificativă a situaţiilor financiare şi reacţionarea faţă de acele riscuri în cursul auditului, deexemplu atunci când:

- Se stabileşte pragul de semnificaţie şi se evaluează dacă raţionamentul privind pragul de

semnificaţie rămâne adecvat pe măsură ce auditul avansează; - Se are în vedere dacă selecţia şi aplicarea politicilor contabile sunt corespunzătoare şidacă prezentările din situaţiile financiare sunt adecvate;

- Se identifică ariile în care este necesară o atenţie specială în audit, de exemplu,tranzacţiile între părţi afiliate, aplicarea principiului continuităţii activităţii de cătreconducere sau analizarea scopului comercial al tranzacţiilor;

- Se stabilesc ipoteze pentru a fi utilizate la aplicarea procedurilor analitice;- Se concep şi aplică alte proceduri de audit pentru a reduce riscul de audit la un nivel

acceptabil; şi - Se evaluează suficienţa şi adecvarea probelor de audit obţinute, cum ar fi adecvarea

prezumţiilor şi declaraţiilor orale şi scrise ale conducerii.

1.2.3. ISA 330 “Răspunsul auditorului la riscurile evaluate”

Scopul acestui Standard este de a stabili reguli şi de a furniza recomandări privinddeterminarea răspunsurilor generale şi conceperea şi aplicarea altor proceduri de audit pentru arăspunde la riscurile evaluate de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare şi lanivelul aserţiunilor în auditul situaţiilor financiare.

În continuare sunt prezentate cerinţele de ansamblu ale standardului:

Răspunsuri generale. Această secţiune cere auditorului să determine soluţiile generale pentru abordarea riscurilor de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare şi oferărecomandări privind natura răspunsurilor respective. Astfel de răspunsuri includ sublinierea cătreechipa de audit a nevoii de menţinere a scepticismului profesional în colectarea şi evaluarea probelor de audit, desemnarea unor membri cu experienţă mai mare sau cu aptitudini speciale oriutilizarea de experţi, o supraveghere mai atentă, sau încorporarea de elemente adiţionale denepredictibilitate în selectarea altor proceduri de audit. În plus, auditorul poate efectua schimbări


20/103


19

generale la natura, timpul sau întinderea procedurilor de audit ca răspuns general, de exemplu,efectuând teste detaliate la finele perioadei în loc de o dată interimară.

Proced uri de audit ca răspuns la riscurile de denaturare semnificativă la nivel de

aserţiune. Această secţiune cere auditorului să pună la punct şi să aplice alte proceduri de audit,inclusiv teste ale eficienţei operative a controalelor, atunci când este relevant sau necesar, şi teste

detaliate de audit, a căror natură, timp şi întindere să răspundă riscurilor evaluate de denaturaresemnificativă la nivelul aserţiunilor. În plus, această secţiune include aspecte pe care auditorul leia în considerare la determinarea naturii, duratei şi întinderii unor astfel de proceduri de audit. Învederea conceperii de noi proceduri auditorul va ţine cont de: seminificaţia riscului, probabilitatea de apariţie a unei denaturări semnificative, caracteristicile clasei de tranzacţii,soldului de cont sau prezentării de informaţii implicate, natura controalelor utilizate de cătreentitate şi în modalitatea în care acestea au fost efectuate manual sau automat, dacă auditorul seaşteaptă să obţină probe de audit pentru a stabili dacă sistemele de control ale entităţii sunteficiente în prevenirea sau detectarea şi corectarea denaturărilor semnificative.

Evaluarea suficienţei şi adecvării probelor de audit obţinute. Această secţiune cereauditorului să verifice dacă riscul aşa cum a fost el evaluat rămâne corespunzător în continuare şisă conchidă dacă au fost obţinute suficiente probe de audit adecvate. La stabilirea procedurilor deaudit ce urmează a fi aplicate, auditorul ia în considerare motivele pentru evaluarea riscului dedenaturare semnificativă la nivel de aserţiune pentru fiecare clasă de tranzacţii, sold de cont şi prezentare de informaţii. Aceasta presupune luarea în calcul atât a caracteristicilor specifice alefiecărei clase de tranzacţii, sold de cont sau prezentare de informaţii (adică riscurile inerente) câtşi a faptului dacă evaluarea riscului făcută de auditor ţine cont sau nu de controalele entităţii(adică riscul de control).

Documentaţie. Această secţiune stabileşte cerinţele aferente privind documentaţia. Auditorul

trebuie să documenteze soluţiile generale de abordare a riscurilor evaluate legate de denaturărilesemnificative la nivel de rapoarte financiare, caracterul, momentul de exercitare şi volumul procedurilor de audit ulterioare, legătura dintre aceste proceduri şi riscurile evaluate la nivel deaspect calitativ, precum şi rezultatele procedurilor de audit. În plus, dacă auditorul planificăutilizarea dovezilor de audit aferente funcţionării eficiente a controalelor obţinute în procesulauditelor precedente, el trebuie să documenteze concluziile cu privire la încrederea în astfel decontroale, care au fost testate într-un audit precedent.

Standardul a intrat în vigoare pentru auditul situaţiilor financ iare la data de 1 ianuarie2008


21/103


22/103


21

În cadrul lucrării Audit financiar (Mircea Boulescu) se au în vedere o serie de reperenormative naţionale cu privire la organizarea activităţii şi exercitarea profesiei de auditorfinanciar, precum şi complexa sferă a auditului financiar, ca activitate de examinare pentruexprimarea unei opinii.

În cadrul primului capitol al lucrării „Oraganizarea activităţii de audit financiar şiexercitarea independentă a profesiei de auditor financiar”este prezentat auditul ca fiind oexaminare de către o persoană competentă şi independentă a fidelităţii reprezentărilor financiareşi contabile, a credibilităţii tranzacţiilor economice. Obiectul auditului a evoluat progresiv de la ocercetare specifică a fraudelor în documentele contabile până la o apreciere globală de fidelitatearapoartelor emise de o entitate şi o analiză critică a aprocedurilor şi structurilor acestora.

Capitolul al doilea „ Auditarea situaţiilor financiare”, relevă faptul că se supun audituluifinanciar persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu directiveleComunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

Capitolul al treilea şi al patrulea prezintă faptul că în sfera auditului financiar sunt incluseşi instituţiile de credit, unităţile de asigurare-reasigurare, precum şi unităţile care operează pe piaţa de capital ale căror reglementări contabile se elaborează de Banca Naţională a României, deComisia de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi seaprobă de Ministerul Finanţelor Publice.

Persoanele fizice sau juridice, memri ai Camerei AuditorilorFinanciari din România, înexercitarea profesiei, pot desfăşura activităţi de audit financiar, audit intern, consultanţăfinanciar-contabilă şi fiscală, asigurare a managementului financiar -contabil, pregătire profesională de specialitate în domeniu, expertiză contabilă, evaluare, reorganizare judiciară şilichidare.

Lucrarea "Audit. O a bordare integrată " realizată de profesorul de audit de laUniversitatea din Michigan, Alvin Arens şi de proferorul de contabilitate de la Universitatea dinUtah, James K. Loebbecke conţine cele mai importante concepte ale auditului, precum şianumite aspecte,într-o metodă logică, astfel încât să se înteleagă procesul decizional aplicat înaudit si procesul de colectare a probelor de audit. Prezenta lucrare este structurată în 25 decapitole, respectiv şase părţi. Prima parte se intitulează “Profesiunea auditului” şi conţine primele cinci capitole în care se prezintă un studiu al cererii pentru servicii de audit şi pentru alteservicii cu caracter de asigurare. O mare parte din capitolul 1 este formată din materiale completnoi, care pun accent pe noile tipuri de servicii cu caracter de asigurare prestate de firmele deexpertiză contabilă, cum ar fi serviciile CPA WebTrust şi ElderCare Plus. Capitolul 2 prezintăcorpul profesional al contabililor publici autorizaţi, inclusiv modul de organizare al firmelor deexpertiză contabilă, IACPA/AICPA şi CVOB/SEC. Capitolul 3 conţine o prezentare detailată arapoartelor de audit. Acest capitol pune accentul pe condiţiile de care depinde tipul de raport pecare ar trebui să-l emită auditorul şi pe tipul de rapoarte aplicabile fiecărei condiţii la diferite praguri de semnificaţie. Capitolul 4 explică dilemele etice, etica profesională, precum şi Codulde conduită profesională al IACPA/AICPA. Capitolul 5 încheie aceasta parte cu o analiză a


23/103


22

răspunderii juridice a auditorilor. Cea de-a doua parte „Procesul de audit” cuprinde capitolele 6-12. Primele două capitole din această parte se referă la responsabilităţile auditorilor şimanagerilor clientului, obiectivele de audit şi conceptele legate de colectarea elementelor probante.

Pe lângă aceste elemente, capitolul 7 pune accentul pe procedurile analitice folosite în

audit. Capitolul 8 abordează planificarea angajamentului şi întocmirea foilor de lucru aleauditului. Capitolul 9 conţine o introducere în subiectul pragului desemnificaţii şi al riscurilor şiilustrează impactul acestor două elemente asupra auditului. Analiza controlului intern şiestimarea riscului de control sunt discutate in capitolul 10, care pune accentul pe metodaadecvată de aplicat pentru a înţelege cele cinci componente ale controlului intern. Capitolul 11,intitulat „Impactul tehnologiilor informaţionale asupra procesului de audit” prezintă cele maiimportante influenţe ale tehnologiilor informaţionale asupra controlului intern din înteprinderi,riscurile pe care trebuie să le analizeze auditorii, precum şi schimbările din problemele de audit.Acest capitol abordează şi subiecte precum folosirea informatici de catre auditori, auditul în

mediile de reţea, sistem de de gestiune a bazelor de date şi folosirea de către înteprinderi a unorcentre de servicii informatice externe.Capitolul 12 sintetizează subiectele abordate în capitolele 6-11. Partea a III-a, „Aplicarea

procesului de audit in ciclul vânzari-încasari”, compusă din capitolele 13-16 aplică noţiunea din partea a II-a în auditul operaţiunilor de vânzări şi încasari al conturilor bilanţiere şi de rezultateconexe. Procedurile de audit potrivite pentru conturile din ciclul vanzari-încasari sunt corelatecu sistemul de control intern şi cu obiectivele de audit folosite pentru efectuarea testelormecanismelor de control, a testelor substanţiale ale operaţiunilor si ale testelor detaliilorsoldurilor. În capitolele 14 şi 16 se pune accentul pe tehnicile de sondaj nestatistic. Capitolul 14începe cu o discuţie generală a folosiri sondajului de audit în testarea mecanismelor de control şi

în testarea substanţială a operaţiunilor. În mod asemănător, capitolul 16 începe cu o prezentare anoţiunilor generale de sondaj, folosite în testarea detaliilor soldurilor. Următorul subiect dinfiecare capitol este prezentarea aprofundată a metodelor sondajului nestatistic. Ultima parte dinfiecare capitol se referă la tehnicile sondajului statistic. Partea a IV-a, „Aplicarea procesului deaudit in alte cicluri” formată din capitolele 17-22, ilustrează legaturile dintre controlul intern,testele mecanismelor de control şi testele substanţiale ale operaţiunilor pentru fiecare categoriegenerală de operaţiuni şi pentru conturile bilanţiere şi de rezultate corespunzătoare acestoroperaţiuni. Fiecare din aceste capitole abordează un anumit ciclu de operaţiuni sau o parte a unuiciclu de operaţiuni, asemănător metodei de prezentare a ciclului de vânzari-încasari în capitolele13-16.

Contul bancar curent este ultimul subiect studiat în acestă parte, în scopul de a ilustracoleraţia dintre auditul soldurilor băneşti şi majorarea celorlalte sfere de audit.Partea a V-a,„Finalizarea auditului” cuprinde un singur capitol, care abordează sintetizarea tuturor testelor deaudit, verificarea foilor de lucru şi toate celelalte aspecte legate de finalizarea unui audit. Partea aVI-a, „Alte servicii cu şi fără caracter de asigurare” formată din ultimile două capitole se referăla diferenţele de angajament şi rapoarte, altele decât cele referitoare la auditul situaţiilor


24/103


25/103


24

Structura generală a unui sistem de control este formată din: mediul de control, sistemulcontabil şi procedurile de control intern. Toate acestea ajută auditorul în realizarea misiunii deaudit datorită implicaţiilor asupra opiniei formulate de auditor si asupra riscului de audit.

În finalul lucrării, sunt prezentate evaluarea rezultatelor misiunii de audit, formulareaconcluziilor precum şi întocmirea raportului de audit. În această etapă auditorul are sarcina de

stabilire a opiniei care urmează să fie inclusă în raportul de audit şi urmărirea conformităţii custandardele de audit.

1.4. Modele de control intern şi modele de evaluare a riscului de audit

Principalele modele de control intern recunoscute pe plan internațional, concepute pentruorganizarea sistemului de control intern, astfel încât să răspundă cerințelor managementuluiriscului, sunt:

Modelul COSO – SUA;

Modelul COCO – Canada.Astfel, în continuare în cadrul acestui subcapitol sunt prezentate modele de control

intern.

1.4.1. Modelul COSO

Denumirea modelului vine de la denumirea Comitetului de Sponsorizare a Organiza țiilorComisiei Treadway – COSO, comitet constituit în SUA la inițiativa senatorului Treadway care,în anul 1985, a inițiat o cercetare asupra controlului intern și a rolului său în viața organizațiilor,

instituind ”Comisia Treadway” (cunoscută și sub denumirea de Comisia Națională ÎmpotrivaRaportării Frauduloase). În urma recomandării acestei Comisii, s-a înființat Comitetul deSponsorizare a Organizațiilor care a reunit profesioniști din marile cabinete de audit extern și dinmarile firme americane. Rezultatele cercetărilor întreprinse s-au concretizat în documentul(lucrarea) Controlul intern – un cadru integrat.

COSO defineşte controlul intern ca fiind un proces efectuat de Consiliul de administraţie,conducere şi întregul personal al entităţii, menit să furnizeze o asigurare rezonabilă cu privire laîndeplinirea obiectivelor organizaţiei, având în vedere: - eficiența și eficacitatea operaţiunilor;

- realitatea rapoartelor financiare;- conformarea cu legile şi cu regulamentele aplicabile. Definiția controlului intern dată de COSO în anul 1992, reflectă patru principii fundamentale: • controlul intern este un proces total, nu o activitate suplimentară, un mijloc pentru aatinge un obiectiv și nu un scop în sine; • controlul intern este efectuat de oameni ceea ce îl face imperfect și el nu înseamnă numaimanuale de politici, formulare și documente, ci și oamenii la fiecare nivel al organizației;


26/103


25

• controlul intern poate să furnizeze o asigurare rezonabilă managementului și Consiliuluide Administrație asupra faptului că obiectivele organizației vor fi îndeplinite; • controlul intern este angrenat în îndeplinirea obiectivelor organizației.

În modelul COSO, controlul intern este reprezentat din 5 elemente legate între ele:a) mediul de control;

b) evaluarea riscurilor;c) activitățile de control; d) informarea și comunicarea; e) monitorizarea.

În lucrarea ”Teoria și practica auditului intern”, Jacques Renard arată că la cele 5elemente ale controlului intern din modelul COSO, poate fi adăugat și auditul intern, motivația bazându-se pe faptul că auditul intern își aduce aportul la îmbunătățirea sistemelor de controlintern, fără însă a exonera managementul entității de obligațiile și responsabilitățile acestuia înceea ce privește descoperirea și prevenirea fraudelor și a erorilor din sistem.

1.4.2. Modelul COCO

A fost elaborat în anul 1995 de Institutul Canadian al Contabililor Autorizați (CICA)fiind alcătuit din aceleași elemente ca și modelul COSO, însă grupate altfel.

COCO defineşte controlul intern ca fiind reprezentat de ansamblul care include: resurse;sisteme; procedee, structuri; cultura organizaţiei şi alte elemente care puse împreună contribuiela atingerea obiectivelor.

Potrivit principiilor acestui model, sarcinile îndeplinite de personal se bazează pe:

- înțelegerea scopului acestor sarcini (atribuții), respectiv obiectivul care trebuie atins; - capacitatea sa și competențele care îi revin;- angajamentul de a-și realiza bine și la t imp atribuțiile; - monitorizarea performanțelor și supravegherea mediului pentru a învăța să se adaptezeschimbărilor.

Modelul COCO cuprinde următoarele elemente: o scopul (să știi ce să faci); o angajamentul, implicarea (să vrei să faci); o capacitatea (să poți să faci); o monitorizarea și învățarea (să te adaptezi schimbărilor).

Acest model de control intern este explicat prin: (1) definiția modelului, (2) criterii decontrol și (3) gruparea acestor criterii.

Criteriile de control sunt grupate pe cele patru elemente ale modelului COCO, după cumurmează: - criteriile privind scopul contribuie la orientarea organizației și se referă la: obiectiveleacesteia, riscuri și oportunități, politici, planificare, scopuri și indicatori de performanță;


27/103


26

- criteriile privind angajamentul contribuie la afirmarea identității și a valorilor entității șise referă la valorile etice, integritate, politicile de resurse umane, răspunderile, responsabilitățileși obligația de raportare;- criteriile privind capacitatea contribuie la afirmarea componenței entității și se referă lacunoștințe, competențe, informații și procese de comunicare, coordonare, activități de control;

- criteriile privind monitorizarea și învățarea contribuie la afirmarea evoluției entității și sereferă la supravegherea mediului intern și a celui extern, monitorizarea performanței revizuirea,reevaluarea nevoilor de informaţii şi a sistemelor conexe, procesul de monitorizare şi evaluareaeficacităţii controlului.

Comparând cele două modele ale controlului intern se pot concluziona următoarele:a) conform modelului COSO, controlul intern:- este un proces implementat de toți angajații unei entități; - are un caracter relativ, oferind o asigurare rezonabilă privind îndeplinirea obiectivelor. b) conform modelului COCO, controlul intern:

- pune un accent mai mare pe mijloacele implementate decât pe angajați; - are un caracter relativ, nu dă o asigurare absolută considerând că ”ajută la atingereaobiectivelor”.

1.4.3. Evaluarea riscului de audit

În cadru analizei procesului de audit evaluarea riscului ocupă un loc deosebit deoarecereprezintă de fapt riscul pe care şi-l asumă un auditor în vedera emiterii unei opinii neadecvate înceea ce priveşte situaţiile financiare. Este riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de auditneadecvate, atunci când situaţiile financiare conţin informaţii eronate semnificativ.

În privinţa evaluării riscului există mai multe modele care ajută auditorul în procesul deidentificare al riscurilor:- modelul Standardelor Internaţionale de Audit pentru evaluarea riscului - modelul bayesian de evaluare a riscului de audit-

modelul funcţiilor încrederii pentru evaluarea riscului în audit

1.4.3.1. Modelul Standardelor Internaţionale de Audit pentru evaluarea riscului

Pentru a determina relaţia dintre cele trei componente principale ale riscului de audit ,AICPA („Accounting Principles and Auditing Standars”) a propus în 1988 următorul model

matematic, care s-a menţinut până în prezent:RA=RI x RC x RND

unde:RA – riscul de audit;RI – riscul inerent;RC – riscul de control;RND – riscul de nedetectare.


28/103


27

Modelul din standarde porneşte de la premisa că cele trei componente ale riscului deaudit sunt independente ceea ce nu corespunde realităţii deoarece conducerea va stabili un nivelal controlului astfel încât să poată fi determinate erorile generate de riscul inerent. În acestecondiţii, evaluarea separată a riscului inerent şi a celui de control nu va avea ca rezultat un nivelreal al riscului.

O altă modalitate de evaluare a riscului este cea calitativă, prin următoarele estimări: scăzut,mediu, ridicat, ca în figura următoare:

Interconexiunea dintre componentele riscului de audit

Tabelul de mai jos indică în ce mod nivelul acceptabil al riscului de nedescoperire se poatemodifica în dependenţa de evaluările riscului inerent şi riscului legat de control.

Evaluarea de auditor a riscului legat de control

RidicatMediu Scăzut

Evaluarea de auditor ariscului inerent

RidicatCel mai scăzut

Mai scăzut Mediu

Mediu Mai scăzut Mediu Mai ridicatScăzut Mediu Mai ridicat Cel mai ridicat

Între riscul de nedescoperire şi nivelul combinat al riscului inerent şi riscului legat decontrol există o relaţie inversă. Spre exemplu, dacă riscul inerent şi riscul legat de controlsînt ridicate, riscul de nedescoperire acceptabil trebuie să fie scăzut pentru a reduce riscul deaudit pîna la un nivel acceptabil. Pe de altă parte, dacă riscul inerent şi riscul legat de controlsînt scăzute, auditorul poate accepta un risc de nedescoperire mai ridicat ăi totodată să reducăriscul de audit pîna la un nivel scăzut acceptabil.

1.4.3.2. Modelul bayesian de evaluare a riscului de audit

Modelul bayesian de evaluare a riscului exprimă posibilitatea de a utiliza estimări cu probabilităţi personale şi obiective modificabile pe măsură ce apar date noi, deoarece elementelede incertitudine sunt numeroase, subiective şi pot fi revizuite ca urmare a achiziţiei de informaţii.

În audit acest model a fost introdus prima dată de Institutul Canadian al Contabililor Autorizaţi,în 1980 şi a fost preluat şi dezvoltat de un număr mare de cercetători. În audit toate modelele denumite bayesiene au la bază teoria lui Thomas Bayes care a

elaborat procedee de revizuire a probabilităţilor prin schimbarea probabilităţilor iniţiale pe bazaunor rezultate obţinute experimental. Astfel, probabilitatea de producere a unui eveniment estecondiţionată de un alt eveniment necunoscut sau nesigur.

Formula generală a teoremei lui Bayes, aplicabilă şi în audit, pentru calculul


29/103


28

probabilităţilor posterioare care aduc informaţii suplimentare personalului decident este următoarea:

P(A j | E i )P(E i )P(E i | A j ) =P(A j )

unde:

P(Ei) – probabilitatea necondiţionată sau anterioară a erorilor; P(Ei|Aj) – probabilitatea posterioară (condiţionată), respectiv probabilitatea de manifestare a

stării E în ipoteza rezultatelor A aferente experimentului. În audit aceasta reprezintă probabilitatea acceptării situaţiilor financiare pe baza probelor chiar dacă ele conţin erori (risculauditorului de acceptare incorectă);

P(Aj) – probabilitatea marginală, totală sau simultană a evidenţei care implică acceptare. P(Aj|Ei) – probabilitatea condiţionată a erorilor, dată de declaraţiile financiare pe baza

probelor (riscul utilizatorului de acceptare nejustificată a situaţiilor financiare). Cel mai important avantaj al acestei abordări este dat de posibilitatea ca toate probele să poată

fi integrate şi de posibilitatea ca riscul să poată fi controlat şi determinat la diverse niveluri dedescompunere şi să poată fi agregat pentru a obţine riscul situaţiilor financiare pe ansamblu. Celmai important dezavantaj este dificultatea obţinerii datelor de intrare.

1.4.3.3. Modelul funcţiilor încrederii pentru evaluarea riscului în audit

Funcţiile încrederii îşi au originea în secolul al XVII-lea în lucrările autorilor GeorgeHooper şi James Bernoulli, studiul lor fiind continuat de Shafer (1976), Gabbay şi Smets (1998),Shafer şi Srivastava (1990), Smets (în perioada 1990-1998), Yager (1994). Ea are la bază teoria probabilităţilor şi se reduce la abordarea teoriei lui Bayes în condiţii speciale.

Shafer şi Srivastava (2003) au propus utilizarea funcţiilor încrederii pentru evaluareariscului în audit deoarece ei consideră că teoria bayesiană este limitată de divergenţele întreinterpretarea intuitivă şi bayesiană a riscului în audit. De exemplu, conform SAS 47, dacăauditorul decide să nu ia în considerare factorii inerenţi, valoarea riscului inerent va fi stabilită cafiind 1. Deoarece o probabilitate egală cu 1 înseamnă certitudine, s-ar părea că există erorimateriale în conturi. Dar auditorul nu urmăreşte acest lucru când decide să nu ia în considerarefactorii inerenţi. Intenţia auditorului este reprezentată mai bine prin funcţiile încrederii carereflectă că o valoare egală cu 1 înseamnă doar că duce lipsă de probe în ceea ce priveşte factoriiinerenţi.

Într-o situaţie extremă auditorul poate crede, pe baza factorilor inerenţi, că un cont este

corect şi totuşi să nu fie dispus să atribuie factori de certitudine. În acest caz, conformstandardului SAS 70, auditorul poate să atribuie o valoare mai mică decât maximul, respectiv70%, riscului inerent. Acest lucru sugerează că probele sunt nefavorabile indiferent de intuiţiaauditorului.Interpretarea probabilistică devine şi mai confuză dacă auditorul stabileşte nivelul risculuiinerent la 50%. Ceea ce înseamnă că auditorul este complet ignorant cu privire la starea contuluisau că există mai multe dovezi privind corectitudinea conturilor ca în cazul anterior când factorul


30/103


29

de certitudine era 30%?Funcţiile încrederii utilizează incertitudinea motiv pentru care permit o mai corectă

interpretare a alegerilor auditorului. Când auditorul stabileşte riscul de audit la 70%, rezultă ca30% din factorii inerenţi sunt identificaţi şi repartizaţi, iar restul de 70% reprezintă incertitudine.În acest caz posibilitatea să existe erori este de 70%, dar posibilitatea să fie absente asemenea

erori este de 100%. Când riscul este stabilit la 50%, posibilitatea existenţei erorilor se reduce la50%, dar posibilitatea să lipsească orice fel de erori este tot 100%.

Funcţiile încrederii s-au dovedit o soluţie flexibilă şi adaptabilă pentru a combina probedin surse diferite. Un argument în favoarea flexibilităţii îl reprezintă faptul că atunci cândfuncţiile încrederii reprezintă probe individuale, funcţiile încrederii se reduc la o analiză bayesiană.


31/103


30

1.5. Auditul situaţiilor financiare.Studiu de caz privind auditul situaţiilor financiare laS.C. Lacta S.A.

Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este acela ca auditorul să exprime o opinie cu

privire la situaţiile financiare potrivit căreia, acestea au fost stabilite sub toate aspectelesemnificative, conform Standardelor Internaţionale de Audit. Prin urmare, într -o misiune de audit,auditorul dă o asigurare ridicată, dar nu absolută că informaţiile, obiect al auditării nu conţin erorisemnificative.

În cele ce urmează în lucrarea de faţă s-a dorit prezentarea unei misiuni de audit desfăşuratăla o societate comercială românească, iar în cadrul acesteia ilustrarea cu precădere a evaluăriiriscului de audit şi a componentelor sale.

În baza situaţiilor financiare întocmite de societatea Lacta SA pentru activitatea desfăşuratăîn exerciţiul financiar 2012, precum şi din colectarea informaţiilor furnizate de site-ul companiei am

construit partea practică a lucrării.În cadrul acestei părţi vor fi prezentate informaţii generale privindcompania analizată, informaţii necesare desfăşurării misiunii de audit. În vederea exprimării unei opinii privind controlul intern şi analiza conturilor, precum şi evaluarea situaţiilor financiare a fostnecesar determinarea pragului de semnificaţie în funcţie de criterii prestabilite şi evaluarea risculuide audit.

1.5.1. Prezentarea societăţii S.C. Lacta S.A.

S.C. Lacta S.A. s-a înfiinţat în 1991, în Giurgiu ca societate pe acţiuni şi are ca obiect deactivitate conform codului CAEN 1051 „Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor ”.

Sediul firmei se află în strada Gloriei numărul 2, Giurgiu.Capitalul social este în sumă de2.722.431 lei, format din 27.224.307 acţiuni. Valoarea nominală a unei acţiuni este de 0,10 lei.

Codul de identificare al S.C. Lacta S.A. este RO 1292426 şi numărul şi data înregistrării laRegistrul Comerţului este J52/13/1991.

Structura acţionariatului se prezintă conform tabelului de mai jos:

Tabelu l 1- Structura acţionariatului

Sursa informaţiei : Depozitarul Central

Acţionar Acţiuni Procent

SCOP LINE S.A. jud. GALATI 15.590.000 57,2650%

alti acţionari / others 7.809.326 28,6851%

GEOCHIS SA loc. GALATI jud. GALATI 3.122.500 11,4695%

A.V.A.S. loc. BUCURESTI jud. SECTOR 1 702.481 2,5803%

Total 27.224.307 100 %


32/103


31

F igura 1- Structura acţ ionariatului

Administratorii societăţii comerciale sunt:- Bunu-Antonel Cristi, preşedintele consiliului de administraţie - Cristian Dan -membru, Brînză Cristina-membru, Mînjineanu Edy-Gabriel-membru, Catana Alina-membru

Conducerea executivă a societății comerciale este următoarea:

Nume şi prenume Funcția

Spălăţelu Constanţa Director GeneralPastramă Mihaela Director Economic

Tabelu l 1-Co nducerea executivă

Persoanele nominalizate mai sus fac parte din conducerea executivă pe perioadănedeterminată.

În ultimii 5 ani numărul mediu de personal al SC LACTA SA GIURGIU înregistrează oevoluţie descendentă, respectiv:

57%29%

11% 3%

Structura acţionariatuluiScop Line SA

alti actionari

Geochis SAA.V.A.S.


33/103


32

F igura 2- Evoluţia numărului de personal

Datele privind numărul mediu de personal au fost colectate de pe site-ul MinisteruluiFinanţelor Publice.

SCURT ISTORIC

Societatea comercială S.C. LACTA S.A. GIURGIU s-a constituit ca societate pe acţiuni în anul1991 provenind din vechea “Întreprindere de Industrializare a Laptelui Giurgiu “ şi are ca obiect principal de activitate “fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor”.

“Întreprindere de Industrializare a Laptelui Giurgiu “ a reunit o serie de centre de colectareşi prelucrare manufacturieră a brânzei telemea, produs specific zonei de câmpie Vlaşca. Datorităcreşterii cantităţilor de lapte şi totodată şi creşterii cerinţei pieţii s-a impus dezvoltarea unorcapacităţi de prelucrare şi, în 1972, s-a dat în folosinţă Fabrica de Produse Lactate din Giurgiu,strada Gloriei nr. 2, actualul sediu al firmei.

Activitatea de producţie a produselor lactate se desfăşoară în fabrica de la sediu care este proiectată pentru prelucrarea a 25.000 litri lapte/zi în lapte consum, produse proaspete acidofile:lapte de consum, iaurt, lapte bătut, smântână de consum şi smântână pentru frişcă, brânză proaspată de vaci şi brânzeturi.

Pentru completarea gamei sortimentale de produse lactate S.C. LACTA S.A. GIURGIU mai

are în funcţiune două unităţi de procesare lapte în brânzeturi în saramură - telemea în localitateaStîlpu, cu o capacitate de prelucrare de 5.000 litri lapte/zi şi în localitatea Vedea cu o capacitate de prelucrare de 10.000 litri lapte/ zi în brânzeturi cu pastă opărită tip caşcaval.

Etapizat societatea a retehnologizat şi modernizat unitatea de producţie de la sediu,

producţia fiind axată pe lapte de consum şi produse proaspete- produse cu o valorificare mare şicomercializare imediată. În plus, societatea comercială şi-a stabilizat şi îmbunătăţit parcul auto firma dispunând la ora

actuală de mijloace de transport proprii pentru desfăşurarea activităţii de colectare şi de desfacere promptă.

Lacta Giurgiu ofer ă în prezent o gamă diversificată de produse lactate (lapte de consum,lapte bătut, sana, iaurt, kefir, smântână, brânză proaspătă, brânzeturi, cascaval) pe care le

137 135

113103

94

0

50

100

150

2007 2008 2009 2010 2011

Evoluţia numărului de personal

Numar personal


34/103


33

comercializează prin magazinele proprii, pe bază de contracte cu unităţi importante (hypermarketuri) precum Kaufland, Rewe, Carrefour, Cora (atât cele din bucureşti cât şi din alte localităţi) şi princolaborare cu societăţi comerciale mai mici.

1.5.2. Evaluarea riscului de audit şi stabilirea pragului de semnificaţie în etapa de planificare a auditului

Informaţii privind firma de auditDenumire : Master Audit

Pentru audit onorariul stabilit este de 12000 Eur (echivalent în RON : 51600 lei) Firma Master Audit obţine: Venituri din audit :230000 Eur (echivalent în RON :989000 lei , curs 4,3 lei/eur)

Venituri din alte servicii prestate: 50000 Eur (echivalent în RON: 215000 lei)

Alte venituri obţinute de asociaţi: 19000 Eur (echivalent în RON: 81700 lei)

Acceptarea desemnării

1

B2/1-2-3

Independenţă Da/Nu Planificare1.Există cineva care este deasemenea salariat al clientuluiangajat şi al firmei de audit sau admis ca partener?

Nu B.2.1.

2.A fost vreunul/unii dintre salariaţii înlocuiţi, angajat/ţi declientul de audit pentru un post de conducere?

Nu B.2.1.

3.Există un membru al echipei misiunii (sau un membru defamilie apropiat al orcăruia dintre aceştia) care a părăsit firmaşi care a fost angajat de client în mai puţin de 2 ani de la

plecare?

Nu B.2.1.

4.În ceea ce priveşte companiile cotate, de obicei venituriledin onorarii (de la companie sau grup) se situează între 5% şi10% din veniturile brute din onorarii (ale firmei sau ale acelei

părţi din cadrul firmei în funcţie de care sunt calculate cotelede profit ale partenerului de audit, după caz)?

Nu B.2.4.

5.În ceea ce priveşte companiile cotate, de obicei venituriledin onorarii (de la companie sau grup) depăşesc 10% dinveniturile brute din onorarii (fie ale firmei, fie ale acelei părţi

din cadrul firmei în funcţie de care sunt calculate cotele de profit ale partenerului de audit)?

Nu B.2.4.

6.Există relaţii de afaceri între firm

EVALUAREA RISCULUI DE AUDIT SI A COMPONENTELOR SALE

Documents

Transcript of EVALUAREA RISCULUI DE AUDIT SI A COMPONENTELOR SALE