Evaluarea Patrimoniului in Contabilitate

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR MASTER ADMINISTRAREA AFACERILOR IN TURISM

EVALUAREA PATRIMONIULUI IN CONTABILITATE


I. NOTIUNEA SI PRINCIPIILE EVALUARII IN CONTABILITATE

I.1.Definirea evaluarii

Inregistrarea operatiunilor economice care au loc in unitatile patrimoniale se face folosindu-se exprimarea baneasca, deci evaluarea.

Evaluarea reprezinta un procedeu al metodei contabilitatii care consta in cunatificarea si exprimarea valorica, a existentei, transformarii si miscarii patrimoniului economic pentru a fi reflectat in contabilitate.

Ca procedeu al metodei contabilitatii, evaluarea patrimoniului este strans legata de celelalte procedee, pentu a caror aplicare este necesara exprimarea valorica a operatiunilor economice.

Se evalueaza astfel toate bunurile material, creantele, obligatiile, cheltuielile si veniturile, rezultatele financiare si toate operatiile economice ce au loco data cu ele, folosindu-de in acest fel preturile si tarifele.

I. 2 Principiile evaluarii in contabilitate

Pornind de la cele 4 criterii (valoare de utilitate, valoarea reala, valoarea de piata si timpul) s-au conturat urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea de realizare si valoarea actualizata.

Costul istoric este o valoare reala din momentul intrarii activelor si crearea datoriilor. In termeni monetari sau in putere de cumparare, reprezinta "sacrificiul" care a fost consimtit pentru a aduce bunuri in patrimoniul intreprinderii la data sa de intrare. Daca se face recurs la "Cadrul pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare" elaborat IASC, costul istoric al activelor reprezinta valoarea aferenta sumei de BANI cu care au fost platite sau valoarea reala considerata la momentul achizitiei sau productiei. In ceea ce priveste costul istoric al pasivelor, acesta reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari in (obligatiile fiscale) la valoarea ce se asteapta sa fie platite in numerar sau echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile, potrivt cursului normal al afacerilor.

Costul current/actual sau de inlocuire reprezinta costul pecare intreprinderea il accepta pentru a dobandi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluarii.


In cazul activelor, costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat sau produs in prezent. Pasivele sunt evaluate la valoarea aferenta sumelor nominale ce ar trebui platite pentru stingerea in prezent a obligatiei.

Valoarea realizabila (valoarea actuala de iesire) consta in valoarea pe care intreprinderea ar primi-o daca ar vinde azi in mod normal activul sau ar achita datoriile. Pentru active valoarea realizabila este egala cu valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a acestora. In cazul datoriilor, valoarea realizabila reprezinta o valoare neactualizata in numerar care trebuie platita pentru a achita obligatiile potrivit cursului normal al afacerilor. Ea poate fi egala cu valoarea bruta de realizare, cu valoarea neta, adica valoarea de cedare (cesiune) efectuata in conditii normale sau o valoare de lichidare. Pentru bunurile la care se continua utilizarea, este o valoare minima stabilita pornind de la pretul pietei corectat in functie de starea si locul unde se afla bunul.

Valoarea actualizata sau valoarea capitalizata reprezinta o estimare la timpul prezent a valorii in functie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar in desfasurarea normala a activitatii adica aducerea la zi a unei valori care devine disponibila mai tarziu. Altfel spus, este vorba de o valoare actuala care este determinata cu ajutorul viitorului.

Prin recurs la Cadrul IASC, pentru active, valoarea actualizata este echivalenta fluxurilor viitoare de intrari de numerar pe care este de asteptat ca bunul sa le genereze in desfasurarea normala a activitatii. In cazul pasivelor, valoarea actualizata este echivalenta fluxurilor nete de numerar viitoare (de iesire) care sunt asteptate a fi necesare pentru stingerea obligatiilor aparute in desfasurarea normala a activitatii.

In literatura de specialitate, la bazele de evaluare prezentate mai sus este adaugata si valoarea de intreprindere sau de privare. Aceasta este o combinatie a valorii actualizate si valorii de realizare. Ea reprezinta pretul pe care un conducator de intreprindere avizat si prudent ar consimti sa-l plateasca pentru a dobandi bunul sau pierderea maxima (costul de privare sau de penurie) pe care ar accepta-o intreprinderea azi, daca ar fi lipsita de bunul respectiv. De cele mai multe ori , aceasta este costul de inlocuire si se termina de regula prin corelatie ceea ce inseamna cautarea valorii unui bun echivalent cu cel ce formeaza obiectul evaluarii. Daca valoarea realizabila si valoarea actualizata sunt inferioare costului de inlocuire, se retine dintre cele doua valoarea cea mai mica.

Rationamentul trebuie cautat in aceea ca lipsa bunului ar antrena o pierdere mai mica decat costul de inlocuire. Chiar daca intreprinderea ar detine suma necesara pentru inlocuire, ar utiliza mai bine aceste fonduri neinlocuind bunul, deoarece costul de inlocuire ar fi mai mare decat ceea ce ar putea obtine prin vanzarea sau utilizarea bunului.

Nicio baza de evaluare nu are o aplicabilitate generala si nu este satisfacatoare in mod absolut si in consecinta, se ridica o problema de optiune in acest sens. Normele contabile


europene si internationale s-au orientat spre costul istoric, fara a pierde din vedere combinarea sa cu alte baze de evaluare sau folosirea unor alternative. In acest scop situatiile financiare sunt intocmite conform modelului contabil bazat pe codul istoric recuperabil si pe conceptul de de mentinere a nivelului capitalului financiar sau fizic.

In alegerea bazei de evaluare trebuie avut in vedere cine solicita evaluarea, astfel ca proprietarii intreprinderii si eventalii cumparatori si-ar dori o evaluare cat mai realista, iar creditorii o evaluare mai prudenta, bazata pe cea mai scazuta estimare a valorii activelor individuale.

I. 3 Preturile si implicatiile lor in contabilitate

Pentru evaluarea elemetelor patrimoniale se pot folosi deiferite costuri, preturi sau tarife. Costurile sunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate in vederea obtinerii produselor sau serviciilor si se folosesc atat pentru evaluarea bunurilor achizitionate din afara unitatii – cost de achizitie- cat si pentru cele fabricate in unitate – cost de productie. De asemenea se mai utilizeaza si termenul de cost commercial sau complet la care se evalueaza bunurile obtinute din productie proprie si vandute in afara unitatii.

Costul de achizitie

Cea mai mare parte a materiilor prime si materialelor necesare obtinerii productiei provine din achizitii de la terti. In principiu ele sunt evaluate la costul de achizitie.

Costul de achizitie : se compune din pretul de cumparare negociat si inscris in factura primita de la furnizor, eventuale cheltuieli de transport, aprovizionare suportate de cumparator, unele cheltuieli accesorii efectuate in vederea punerii in stare de functionare a anumitor bunuri (mijloace fixe), eventuale taxe nedeductibile si reducerile de pret cu character commercial primate de la furnizor.

Costul de productie

Costul de productie cuprinde costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumabile direct la care se adauga celelalte cheltuieli directe de productie precum salariile muncitorilor direct productivi, si cota cheltuielilor indirecte de productie determinate rational asupra bunului produs.

De obicei nu se include cheltuielile generale de administratie, de desfacere si financiare.


Costul de productie include astfel: costul de achizitie al materialelor consumabile si materiilor prime, cheltuieli directe de productie si cota cheltuielilor indirecte de productie (amortizarea utilajelor, reparative utilajelor, combustibilul consumat etc.)

Costul complet sau de desfacere

In prezent, exista intreprinderi care determina pretul de vanzare pornind de la costul de productie complet si adaugand cheltuielile de desfacere si o marja de profit prestabilita. Insa, aceasta situatie nu corespunde realitatii economice, deoarece pretul de vanzare nu se formeaza in intreprindere ci in afara acesteia, pe piata, in functie de raportul cerere/oferta.

Astfel, costul de productie complet trebuie sa fie asociat productiei vandute, astfel incat chetuielile de productie sa poata fi acoperite din veniturile obtinute din vanzari, degajandu-se o marja de profit din activitatea productive si comerciala a intreprinderii

Costul de desfacere sau costul complet : cuprinde costul de productie al bunurilor livrate beneficiarilor, cheltuielilor de desfacere pentru bunurile livrate.

Preturile si tarifele

Preturile reprezinta suma sau valoarea care se incaseaza pentru bunurile vandute. Preturile pot fi preturi cu ridicata sau preturi cu amanuntul astfel:

1. preturile cu ridicata sunt preturile preacticate de angrosisti si se compun din urmatoarele elemente:

a. costul complet al bunurilor vandute;

b. profitul producatorului;

c. accizele pentru unele bunuri;

d. TVA

2. preturile cu amanuntul sune cele la care se vand marfurile pentru populatie si se compun din:

a. preturi cu ridicata

b. adaosul commercial – este destinat acoperirii cheltuielilor de circulatie a bunurilor si realizarii unei rate a profitului stability in conditii de concurenta.


Tarifele sunt elemente banesti, asemanatoare preturilor, dar cu ajutorul carora se evalueaza lucrarile executate si serviciile prestate, precum si munca depusa de personalul unitatii.

Tarifele pentru serviciile prestate se fundamenteaza pe baza urmatoarelor elemente: -.costurile, exclusiv valoarea materialelor care sunt supuse prelucrarii si pieselor de schimb ce se monteaza. Daca beneficiarului serviciului ii este permis sa aduca materialele auxiliare, contravaloarea acestora cuprinsa in tarif se scade; -profitul unitatii prestatoare; -taxa pe valoarea adăugată.

Pentru marea majoritate a serviciilor, tarifele se stabilesc in mod liber, prin negociere intre parteneri, pe baza raportului cerere si oferta in conditiile unei concurente date. In ce priveste stabilirea nivelului unui tarif, trebuie sa se tina seama de unele cerinte si conditii specifice de prestare a serviciilor :-asigurarea unor corelaţii corespunzătoare între tarifele serviciilor asemănătoare, complementare sau care se pot înlocui reciproc;nivelul de execuţie, confort şi complexitatea lucrărilor;-frecvenţa prestaţiilor şi influenţa acesteia asupra costurilor; -cheltuieli ocazionate de prestarea serviciilor la sediul beneficiarilor, in regim de urgenta sau in alte conditii speciale.

Valorile

Valorile au acelasi continut si rol ca si preturile, dare le tin cont si de pretul pietei la un moment dat .

Principiul general de evaluare a elemntelor patrimoniale in vederea evaluarii in comtabilitatea curenta consta de fapt in evaluarea la cosstul istoric denumit ci valoare contabila.

I. 4 Formele de evaluare contabila

Evaluarea in contabilitate se diferentiaza in raport de momentul efectuarii, natura elementelor patrimoniale si a operatiilor care modifica masa patrimoniului. In ceea ce priveste natura elementelor se pot diferentia urmatoarele forme de evaluare: evaluarea imobilizarilor corporale si necorporale, evaluarea stocurilor; evaluarea titlurilor de valoare; creantele si datoriile in lei; valuta; creantele si datoriilor in devize; lingourilor sau monedele de aur sau argint; cheltuielile si veniturile. Natura operatiilor care modifica masa patrimoniului impune distinctii in cazurile: intrari prin achizitie, prin productie proprie, prin aport in natura, cu titlu gratuit, respectiv iesiri prin vanzare, consum si cu titlu gratuit.


Evaluarea la intrare sau la prima inregistrare in contabilitate

Bunurile sunt evaluate la momentul intrării în patrimoniu la cost (costul istoric sau de origine), în funcţie de modul de dobândire a lor, ce se poate identifica cu costul de cumpărare, costuri de conversie, valoarea de aport, valoare justă sau valoare nominală.

Costul de cumpărare se utilizează pentru evaluarea bunurilor procurate cu titlu oneros. Costul de cumpărare este format din preţul de cumpărare, taxele vamale de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care entitatea le poate recupera ulterior de la autorităţile fiscale), costurile de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii. Imobilizările financiare se evaluează la costul de cumpărare sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora.

Costurile de conversie (de producţie) se utilizează pentru evaluarea bunurilor produse în entitate şi includ costurile direct legate de unităţile produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ şi alocarea sistematică a regiei de producţie, fixă şi variabilă, generată de transformarea materialelor în produse finite. Principalele bunuri produse şi evaluate de unităţile patrimoniale la cost de conversie sunt: producţia de imobilizări şi produsele şi producţia în curs de execuţie.

Valoarea de aport reprezintă metoda de evaluare curentă pentru elementele patrimoniale intrate prin aportul în natură adus de acţionari sau asociaţi la capitalul social.

Valoarea justă este valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.

Valoarea nominală se utilizează pentru evaluarea creanţelor şi datoriilor în contabilitate.

Valoarea nominală este egală cu suma de lichidităţi sau echivalentul de lichidităţi ce se vor încasa sau plăti în schimbul lor. Creanţele şi datoriile în devize (valută străină) se evaluează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operaţiilor. Eventualele diferenţe de curs valutar între data înregistrării creanţelor şi datoriilor în devize şi data încasării respectiv plăţii lor, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare după caz.

Se bazeaza pe costul istoric care in raport cu natura elementelor patrimoniale si a operatiilor economice si financiare capata urmatoarele semnficatii concrete:

Evaluarea la iesire sau la a doua inregistrare

La data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. De exemplu:

- o imobilizare poate ieşi din patrimoniu prin cedare sau casare, atunci când nici un beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară. Cedarea sau


casarea poate avea loc, fie la sfârşitul duratei de utilizare, fie mai înainte. În principiu, la ieşirea din patrimoniu, imobilizările se evaluează la valoarea contabilă.

- la ieşirea din patrimoniu, bunurile materiale de natura stocurilor se evaluează şi se înregistrează în contabilitate prin aplicarea metodei „costului mediu ponderat” (CMP), metodei „primei intrări – primei ieşiri” (FIFO), metodei identificării specifice, sau la preţuri standard.

Evaluarea periodică se efectuează în două momente principale ale ciclului contabil, generat de operaţiile economice: evaluarea de inventar şi evaluarea bilanţieră (la închiderea perioadei de gestiune).

Se efectueaza in principiu la valoarea contabila de intrare. Daca bunuri similare de natura stocurilor sau a titlurilor de valoare au valori contabile diferite si nu exista posibilitatea identificarii valorii contabile de intrare, evaluarea se face la costul medi ponderat de intrare (CMP), pretul primului lot intrat (FIFO) in ordinea cronologica a epuizarii loturilor, pretul ultimului lot intrat (LIFO) in ordine inversa cronologica a epuizarii loturilor.

Evaluarea prin metoda costului mediu ponderat prevede reflectarea în contabilitate a mărfurilor şi materialelor la valoarea medie a stocurilor disponibile.

Metoda FIFO constă în evaluarea stocurilor la preţurile primelor achiziţii. Conform acestei metode stocurile vor fi casate la preţurile de procurare ale loturilor respective în ordine cronologică pe măsura intrării lor, după regula: “prima intrare – prima ieşire”.

Metoda LIFO , în comparaţie cu metoda FIFO, prevede că stocurile trebuie să fie casate la preţurile, începînd cu ultimul lot de mărfuri şi materiale achiziţionat, conform ordinii: “prima intrare – ultima ieşire”.

Exemplu:

Explicaţie Cantitate Preţ Valoarea

Stoc iniţial 600 10 6 000

Ieşire 400 ? ?

Intrare 800 13,50 10 800

Ieşire 700 ? ?


Stoc final 300 ? ?

Metoda costului mediu ponderat

CMP= valoareastocului initial+valoarea intrarilorCant . dinstoc+Cant .intrată

Cmp = 12 lei

Evaluarea ieşirilor: (400 + 700) x 12 = 13 200 lei

Evaluarea stocului final: 300 x 12 = 3 600 lei

Verificare: Stoc iniţial = Intrări – Ieşiri

(6 000 + 10 800) – 13 200 = 3 600

Metoda prima intrare/prima ieşire (FIFO)



Ieşire 400 10 400

Intrare 800 13,50 10 800

Ieşire 200

500

10

13,50

2 000

6 750

Stoc final 300 13,50 4 050

Metoda ultima intrare/prima ieşire (LIFO)




Ieşire 400 10 4 000

Intrare 800 13,50 10 800

Ieşire 700 13,5 9 450

Stoc final 200

100

10

13,5

2000

1350

Folosirea acestor metode este determinată de faptul că în condiţiile economiei de piaţă, diferite cantităţi din acelaşi stoc figurează în contabilitate la diferite preţuri în raport cu sursa de aprovizionare şi momentul aprovizionării.

Evaluarea la inventariere

Se efectuaza cu ocazia inventarierii patrimoniului la inchiderea exercitiului financiar. Constituie obiect a

l inventarierii si evaluarii numai activele si datoriile.

Evaluarea se bazeaza in principiu pe valuarea actuala la 31.XII.N, fiind denumita valoarea de inventar.

Valoarea de inventar ca expresie a valorii actuale este estimata in functie de pretul pietei, unitatea bunului pentru unitatea patrimoniala, situatia in care se afla bunurile materiale (gradul de uzura) si creantele/datoriile si amplasarea bunurilor.

Evaluarea elementelor patrimoniale la inventariere, active imobilizate şi stocuri, se face lavaloarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. La stabilirea valorii de inventar se aplică principiul prudenţei, potrivit căruia se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor.Dacă valoarea stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă prin înregistrarea unei ajustări de valoare pentru depreciere.

Valoarea realizabilă netă reprezintă valoarea pe care entitatea ar primi-o dacă ar vinde bunurile la momentul inventarierii lor. Această valoare se stabileşte începând cu preţul pieţei


corectat cu coeficienţii rezultaţi din evaluarea stării fizice a bunurilor ţinând cont de locul lor de depozitare precum şi modalitatea de ambalare şi prezentare.

De reţinut! În situaţia constatării unor plusuri în gestiune, bunurile respective sunt evaluate la valoarea justă. În situaţia constatării unor lipsuri în gestiune imputabile, bunurile lipsă vor fi evaluate şi imputate la valoarea de înlocuire care reprezintă costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui lipsă din gestiune, la data constatării pagubei. Evaluarea creanţelor şi datoriilor se face la valoarea lor probabilă de încasare sau de plată, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile. Evaluarea creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută se face la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională valabil la data închiderii perioadei de gestiune.

Evaluarea la bilant

Se bazeaza pe valoarea neta bilantiera rezultata in urma inventarierii. In acest scop, in cazul activelor se compara valoarea contabila de intrare cu valoarea de inventar si se retine cea mai mica valoare. Procedand astfel, in toate cazurile in care valoarea de inventar este mai mica decat valoarea contabila de intrare, diferenta corespunzatoare este tratata ca o depreciere a activelor si se inregistreaza ca o cheltuiala care diminueaza rezultatul intreprinderii.

In ceea ce priveste capitalurile proprii, acestea se evalueaza la valoarea ccontabila de intrare, cu precizarea ca in cadrul lor rezultatul exercitiului (PROFIT sau pierdere) preia prin intermediul cheltuielilor orice diferenta intre valoarea contabila de intrare si valoarea neta bilantiera.

Evaluarea bilanţieră a elementelor patrimoniale se realizează la finele perioadei cu prilejul închiderii conturilor în vederea întocmirii bilanţului contabil.

Elementele patrimoniale de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare numită şi valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită la inventariere şi se vor avea în vedere următoarele: - pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă (valoarea de intrare, mai puţin eventuale ajustări pentru pierderi de valoare) a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se la valoarea de intrare; - pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.

http://www.scritub.com/economie/contabilitate/Notiunea-si-principiile-evalua1642141115.php


I. 5 Reevaluarea in contabilitate

Reevaluarea patrimoniului, asa cum prevede legea comtabilitatii nr. 82/1991, se poate face numai prin hotarare de govern si numai in situatia in care s-a constatat o modificare semnificativa in evolutia preturilor.

Prin reevaluarea activelor si pasivelor se asigura o infotmatie reala si corecta privind situatia patrimoniului.

Reevaluarea consta in modificarea substituirea valorilor contabile de intrare ale elementelor de patrimoniu cu noua lor valoare actuala.

Noua valoare contabila se stabileste prin inmultirea valorii contabile vechi cu indicele variatiei preturilor. Altfel spus se inlocuieste cu valoarea actuala.

Plusvaloarea rezultata din rezultata din reevaluare este reflactata in mod direct in cadrul capitalurilor proprii, marind nivelul acestora, iar minus-valoarea este trata ca o cheltuiala exceptionala micsorand in mod corespunzator rezultatul.


BIBLIOGRAFIE

"Bazele contabilitatii", Prof. Univ. dr. Oprea Calin, Prof. Univ. dr. Ristea Mihai, ed. National, Bucuresti, 2001

Contabilitate, Luminita Jalba, ed. Prouniversitaria, Bucuresti, 2011

Evaluarea Patrimoniului in Contabilitate

Documents

Transcript of Evaluarea Patrimoniului in Contabilitate