SESIUNEA IUNIE 2013

COLEGIUL ECONOMIC “ION GHICA” BACĂU

PROFIL: SERVICIISPECIALIZARE:

ECONOMICCALIFICARE: TEHNICIAN ÎN

ACTIVITĂŢI ECONOMICE

EVALUAREA

OFERTEIDE

PRODUSE ŞI

SERVICII A CONC

URENŢILOR –COTA

DE PIAȚĂ

SI ANALI

ZA SWOT

PROIECTPRIVIND

CERTIFICAREA DE

COMPETENŢE

PROFESIONALE

NIVEL III

PROFESOR COORDONATOR:

DRIU ANA MARIA

1

Cuprins

CUPRINS...................................................................................................................................3ARGUMENT.............................................................................................................................4CAP. I CONCURENŢA- CONDIŢIE DE BAZĂ A ECONOMIEI DE PIAŢĂ.................6

I.1 DEFINIŢIE ŞI NOŢIUNI GENERALE.......................................................................................6I.2 TIPURI DE CONCURENŢĂ....................................................................................................7I.3 FUNCŢIILE CONCURENŢEI.................................................................................................12

CAP. II EVALUAREA OFERTEI DE PRODUSE ŞI SERVICII A CONCURENŢILOR.............................................................................................................. 15

II.1 FIŞA DE IDENTITATE A FIRMELOR CONCURENTE...........................................................15II. 2 COTA DE PIAŢĂ..............................................................................................................16

II. 3 ANALIZA SWOT.........................................................................................................17

CAP. III APLICAŢII.............................................................................................................21

APLICAŢIA NR. 1....................................................................................................................21APLICAŢIA NR. 2....................................................................................................................22APLICAŢIA NR. 3....................................................................................................................22APLICAŢIA NR. 4....................................................................................................................23APLICAŢIA NR. 5....................................................................................................................25

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................26

2

Argument

Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economicǎ, dar

şi pentru viața socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât

şi existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se

adapteze mediului natural, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui

să cunoască ce înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi

depăşi limitele şi pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate. Apoi, va trebui sa

concureze cu alţi competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care vor permite situarea pe o

poziţie avantajoasă. Daca ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se

raporteze permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va

determina locul competitorilor în cadrul pieţei.

Adeseori, concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu

de activitate. Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: "o

rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi,

monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru

obţinerea unor câştiguri cât mai mari".

Concurenţa sau competiţia presupune existenţa a două sau mai multe întreprinderi care

activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi în vederea

atingerii unor obiective propuse. Ca urmare, concurenţa îi determină pe agenţii economici să

se orienteze către consumatori, mai precis către nevoile acestora, încercând să le satisfacă cât

mai bine prin oferirea unor produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi

competitori. Acest lucru presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial,

3

comportament care se manifesta în relaţiile de concurenţă existente într-un domeniu de

activitate sau într-o piaţă.

De-a lungul timpului, pentru definirea conceptului de concurenţă au fost folosite

noţiuni, atât din domeniul economic cât şi din cel juridic. Astfel, potrivit unei definiţii mai

cuprinzătoare din domeniul juridic, "prin concurenţă se înţelege luptă dusă, atât pe plan

naţional, cât şi internaţional, între firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare, etc, în

scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acapărării unor segmente tot mai

largi de piaţă şi, în consecinţă, a sporirii volumului de afaceri".

Concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau vânzători se luptă în mod

independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv

economic, de exemplu, profituri, vânzări şi/sau împărţirea pieţei. În acest context, concurenţa

este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la preţuri, calitate,

servicii sau combinaţii ale acestor sau altor factori pe care clienţii îi preţuiesc.

Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de

către unii agenţi economici, de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii, de

a determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de

consumatori, de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice. De aceea, competiţia trebuie

văzută, ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra economiei în ansamblul său.

Concurenţa reprezintă o trasătură de bază a economiei de piaţă, o expresie a

manifestării liberei iniţiative, întreprinzătorii dezvoltând activităţile pe care le consideră ca

fiind profitabile. Tendinţa oricărui întreprinzător este aceea de a acţiona singur în cadrul

pieţei. Ea este însă contracarată de reducerea treptată, pe măsura apariţiei a noi întreprinzători,

a posibilităţilor de a fi singuri pe piaţă prin ocuparea nişelor libere din cadrul acesteia. Dubla

ipostază de cumpărător şi vânzător în care întreprinderile concurente apar în cadrul mediului

plasează competiţia dintre ele în două planuri. Pe de o parte ele îşi dispută furnizorii,

prestatorii de servicii și disponibilitaţile de forţă de muncă, iar pe de altă parte, clienţii fiecare

în parte urmărind obţinerea de condiţii cât mai avantajoase în asigurarea resurselor şi în

plasarea propriilor produse în cadrul pieţei.

Concurenţa stimulează creativitatea agenţilor economici, având un efect direct asupra

psihologiei acestora. Ei vor fi permanent preocupaţi de satisfacerea în condiţii superioare a

nevoilor de consum şi de maximizare a profitului, elemente care se regăsesc în însăşi definiţia

simplificată a marketingului. Alături de creativitate vor fi stimulate şi alte competenţe

individuale ale agenţilor economici, ceea ce demonstrează efectul benefic al concurenţei

economice.

4

Concurenţa reglează cererea şi oferta în orice

domeniu al activităţii economice, ceea ce constituie

o funcţie de maximă importanţă pentru o economie

de piaţă liberă.

I.1 Definiţie şi noţiuni generale

Concurenţă (din limba latină: concurrere = a concura) = rivalitate comercială, luptă

dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru

acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor

câştiguri cât mai mari.

Concurenţa reprezintă elementul cheie în funcţionarea mecanismului pieţei şi a

economiei de piaţă în general.

În cadrul mediului în care se desfăşoară activitatea, întreprinderile concurente se află

într-o dublă ipostază, respectiv de cumpărător şi vânzător, plasând astfel competiţia între

cele două planuri. Pe de o parte ele îşi dispută furnizorii, prestatorii de servicii şi

disponibilităţile de forţă de muncă, iar pe de altă parte, clienţii, urmărind obţinerea unor

condiţii cît mai avantajoase. Cu unii agenţi economici întreprinderea se află în competiţie

numai ţinând calitate de vânzator, cu alţii numai în calitate de cumpărător, iar cu alţii, în

ambele ipostaze.

Ansamblul raporturilor de interacţiune în care intră agenţii economici în lupta

pentru asigurarea surselor de aprovizionare şi a pieţelor de desfacere formează

sistemul relaţiilor de concurenţă.

O asemenea concurenţă îşi atribuie o formă de luptă pentru cucerirea pieţei, fie cea de

aprovizionare cu mijloacele necesare desfaşurării activităţii (materie primă, materiale,

energie, forţă de muncă, capitaluri, etc.), fie cea de desfacere a produselor sau serviciilor

proprii.

CAP. I CONCURENŢA- CONDIŢIE DE BAZĂ A

ECONOMIEI DE PIAŢĂ

5

În general, concurenţa se desfăşoară între întreprinderi în calitatea lor de ofertanţi

( vânzători ), fiecare concurent încercând să satisfacă cât mai bine nevoile clienţilor, mai

bine decât pot să le satisfacă întreprinderile concurente. Pentru aceasta, evident,

întreprinderea va utiliza mujloacele necesare de concentrare a acțiunilor sale în raport cu

nevoile exprimate de cumpărători. Din experienţa ţărilor cu economie avansată, gama

instrumentelor şi mijloacelor utilizate în lupta de concurenţă se dovedeşte a fi extrem de

largă. Instrumentele luptei de concurenţă de natură economică sunt: reducerea costurilor

bunurilor sub cele ale concurenţilor; diminuarea preţurilor de vânzare; ridicarea calităţii

bunurilor; acordarea unor facilităţi clienţilor. Unele instrumente extraeconomice includ:

informarea tuturor clienţilor; sponsorizarea unor acţiuni sociale; folosirea de unii agenţi

economici a presiunilor morale asupra concurenţilor lor; alţii speculează cu promtitudine

situaţiile critice ( războaie, crize ) etc. În marketing, mai ales pe plan internaţional, se

folosesc o varietate considerabilă de instrumente şi acţiuni în lupta de concurenţă ieşind

din particularităţile pieţei vizate.

I.2 Tipuri de concurenţă

În cadrul pieţei, întâlnim mai multe tipuri de concurenţe:

A) concurenţă perfectă

B) concurenţă imperfectă

C) concurenţă neloială

D) concurența directă

E) concurența indirectă

A. Concurenţa perfectă

Concurenţa perfectă este concurenţa purificată de orice element de monopol. Ea

presupune că toate unităţile producătoare sunt capabile să-şi vândă integral producţia

obţinută la preţul pieţei, fără a-l influenţa într-un fel, iar toţi cumpărătorii pot să cumpere

la preţul pieţei atât cât doresc, fără a influenţa piaţa. În această situaţie, preţul se stabileşte

la un nivel ce corespunde punctului de intersecţie a curbelor ofertei şi cererii produsului

respectiv.

Concurenţa perfectă se defineşte prin următoarele trăsături:

a) Atomicitatea participanţilor, caracterizată printr-un număr mare de vânzători şi

cumpărători pe piaţă, de mărime şi putere comparabilă, astfel încât nici unul să nu dispună de

6

o asemenea poziţie încât să-i permită să exercite vreo acţiune asupra cantităţilor produse sau

preţului de vânzare;

b)      Fluiditatea pieţei apare atunci când cumpărătorii pot în mod liber să-şi aleagă

furnizorii, iar producătorii pot în mod liber să intre sau să părăsească o piaţă anume. În acest

caz, nu există bariere juridice sau instituţionale la intrarea unor noi producători concurenţi pe

piaţa unui anumit produs;

c) Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, condiţie ce presupune că factorii de

producţie (muncă şi capital), sunt orientaţi spre utilizările unde se asigură cel mai mare profit

posibil. Agenţii economici producători pot părăsi pieţele în care ei obţin pierderi şi se pot

orienta spre cele unde pot realiza profit;

d)      Transparenţa pieţei, în sensul că toţi agenţii economici sunt perfect informaţi,

cunosc complet toate elementele pieţei şi schimbările care pot interveni pe ea;

e) Omogenitatea produselor, conform căreia produsele sunt identice, astfel încât celor

care cumpără, să le fie indiferent de la ce producător obţin produsul; nu există o diferenţiere a

produsului, nici publicitate.

Libera concurenţă

Nici un agent nu poate influenţa piaţa. Numărul de cumpărători şi vânzători este foarte

mare şi cantităţile produse sau cerute de fiecare dintre ei sunt atât de mici în comparaţie cu

totalul, încât influenţa lor asupra preţurilor este inapreciabilă. Pentru a exista libera

concurenţă este indispensabilă libertatea intrării și ieşirii într-o industrie, adică să nu existe

bariere care sa împiedice o firmă să se dedice producerii unui anumit bun. Expresia

"industrie" indică numărul total de întreprinderi, care se dedică producerii aceluiași bun.

Această caracteristică nu este prezentă în situaţiile de monopol (producător unic),

duopol (2 producători), oligopol (puţini producători), monopson (un cumpărător) şi alte pieţe

necompetitive. În realitate, pentru a exista cu adevărat "libertatea intrării şi ieşirii" este

necesar să nu existe costuri de transformare, adică maşina destinată unei anumite producţii

să poată fi "reconvertită" fără costuri pentru a produce oricare alt bun.

Libera concurenţă este în realitate excepţie şi nu regulă. Unii economişti britanici

sugerează că pentru studiul sistemului economic ar trebui începută analiza monopolului, care

este cel mai obişnuit, și nu libera concurență. În orice caz, avantajele pieţelor cu liberă

concurenţă sunt atât de mari în comparaţie cu celelalte pieţe, încât sunt prezentate ca fiind

7

scopul către care se tinde: legislaţiile naţionale și normativele la nivel internaţional prezintă ca

obiectiv explicit întreţinerea liberei concurenţe şi represiunea practicilor care o limitează.

Informarea şi raţionalitatea agenţilor

În pieţele cu liberă concurenţă agenţii economici cunosc preţurile tuturor produselor şi

factorilor, caracteristicile lor şi existenţa unor posibili înlocuitori. În momentul deciderii între

diferitele alternative, consumatorii vor alege pe acelea, care le maximizează utilitatea si

producătorii pe cele care le maximizează beneficiile.

Rezultatele unei pieţe perfect concurenţiale

Acest model este, în cele mai multe cazuri o aproximaţie distantă a pieţelor reale, cu o

posibilă excepţie a anumitor pieţe largi. În general există puţine pieţe perfect concurenţiale,

dacă oricare dintre condiţiile de mai sus se aplică pieţelor reale. de exemplu, firmele nu vor

avea niciodată informaţii complete unele despre celelalte şi vor exista întotdeauna anumite

costuri de tranzacţie. Într-o piaţă perfect concurenţială va exista o eficienţă alocativă şi o

eficienţă productivă.

Eficienţa productivă apare atunci când firma produce în punctul cel mai de jos de pe

curba costurilor medii totale, aceasta însemnând că bunurile nu se pot produce în nici un fel

mai ieftin.

Eficienţa alocativă apare atunci când preţul este egal cu costurile marginale, iar bunul

este pus la dispoziţia consumatorului, la cel mai mic preţ posibil. Acest lucru este posibil

numai atunci când există concurenţă perfectă.

Spre deosebire de monopol sau oligopol, unei firme îi este imposibil să obţină un

profit anormal în condiţiile concurenţei perfecte, pe termen lung, mai precis, o firmă nu poate

câştiga mai mulţi bani decât este necesar pentru a-şi acoperi pierderile. Dacă o firmă

înregistrează profituri anormale pe termen scurt, aceasta se va comporta „ca un trăgaci“

pentru ca alte firme să nu intre pe piaţă. Ei se vor întrece cu prima firmă, reducând preţul

pieţei până când toate firmele vor obţine profituri normale.

B. Concurenţa imperfectă

Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în situaţiile în care agenţii economici –

vânzători și cumpăratori – pot să influenţeze, prin acţiunile lor unilaterale, raportul dintre

cererea şi oferta de mărfuri şi, deci, nivelul preţului, cu intenţia de a obţine avantaje mari şi

8

stabile. Acest tip de piaţă se prezintă în diferite forme, ele diferenţiindu-se, în primul rînd, în

funcţie de numărul şi forţa economică a agenţilor economici vânzători şi cumpărători.

Dacă un vânzător domină în relaţiile sale cu concurenţii, impunându-şi condiţiile de

preţ sau de calitate, relaţia de piaţă este numită monopol. Piaţa de monopol este piaţa care

reuneşte un singur vânzător şi foarte mulţi cumpărători (de exemplu, piaţa serviciilor de

telecomunicaţii, în care, pentru o zonă anumită sau la scara unei ţări există, o singură societate

de telefoane şi un număr foarte mare de abonaţi).

Piaţa care este dominată de doi vânzători care oferă bunuri similare unui mare număr

de cumpărători relativi egali ca putere economică, poartă numele de duopol.

Cea mai răspândită formă de piaţă în ţările cu economie de piaţă este cea de tip

oligopol, fiind dominată de câţiva producători-vânzători, de regulă, de talie mare şi un număr

mare de cumpărători. Datorită ponderilor pe care le deţin în ansamblul ofertei, aceşti

producători reuşesc să influenţeze formarea preţului în scopul maximizării profiturilor şi

acţiunile fiecăruia din ei au un impact semnificativ asupra pieţei în general. Cu cât o

corporaţie este mai mare, cu atât este mai mare puterea pe care ea o are asupra preţurilor,

costurilor salariale, a câştigurilor sale şi chiar asupra guvernului. Poziţia întreprinderilor mari

este decisivă. Din moment ce ele sunt cele mai dezvoltate tehnostructuri rezultă că preţurile pe

ansamblul industriei respective reflectă preponderenţa obiectivelor acestor tehnostructuri

dezvoltate. Pieţele oţelului, automobilelor, ale produselor chimice, aluminiului, aparatelor

electrice, săpunului, băuturilor alcoolice şi ale produselor de bază intră nu în sfera de

activitate a unui număr mare de producători, ci în sfera unui număr restrâns de producători ce

deţin într-o mare măsură puterea de control asupra preţurilor. Drept urmare, întreprinderea

oligopolistă este obligată să prevadă reacţiile celorlalți şi să ţină seamă de ele; întreprinderile

oligopoliste sunt, de fapt, mutual dependente, de aceea, fiecare este sensibilă la modificarea

unor decizii ale concurenţilor privind preţul sau calitatea produsă. Replicile, reacţiie celorlalte

întreprinderi sunt deseori imprevizibile pentru că este vorba despre concurenţi puternici şi, nu

rareori, sensibili egali, concurenţi care cunosc bine regulile jocului nerecurgând la mijloace

simple şi clare ca în cazul concurenţei perfecte şi a monopolului.

Potrivit realităţii pieţelor oligopoliste americane, de exemplu, primele patru mari

companii reprezintă peste jumătate din livrările interne.

În condiţiile de oligopol pot apărea două situaţii:

1) Oligopolul necooperant este situaţia de pe piaţă când fiecare întreprindere îşi

urmăreşte interesul individual pe cont propriu şi este efectul manifestării unui comportament

de dominare asupra altor întreprinderi. Atunci când veniturile unei întreprinderi oligopoliste

9

cresc prin sporirea volumului de vânzări în rezultatul reducerii preţului, este de aşteptat ca şi

concurenţii să procedeze la fel, micşorând preţurile astfel recâştigându-şi clienţii. Dacă

acţiunile se repetă, apare un adevărat „ război al preţurilor”, ajungându-se astfel la punctul

zero al profitului, dar restabilindu-se echilibrul. În acest caz echilibrul se poate realiza în două

moduri: strategia cantităţii şi a preţului. În primul caz, întreprinderea porneşte de la ipoteza că

volumul producţiei concurenţilor nu se modifică, stabilindu-şi astfel propria marjă de produse

la nivelul careia își maximizează profitul. În cazul strategiei preţului, de asemenea se porneşte

de la ipoteza că preţul rivalilor nu se modifică, ca rezultat, întreprinderea respectivă

stabilindu-şi preţul care să-i maximizeze profilul.

Când întreprinderile care acţionează pe o piaţă oligopolistă vând produse diferenţiate,

situaţia se aproie de cea a concurenţei monipolistice; dacă vând un produs standardizat, de

exemplu, benzină, între aceste întreprinderi se provoacă un „război al preţurilor”, fiecare

reducându-şi preţul în scopul de a obţine un câştig substanţial din creşterea vânzărilor ( acest

câştig se realizează numai dacă concurenţii nu reacţionează imediat reducându-şi şi ei

preţurile ). Procesul de reduceri succesive a preţului are loc până când aceste întreprinderi nu

mai pot realiza niciun câstig de pe urma acestor reduceri, fapt ce se produce în momentul în

care preţul egalează costul mediu minim posibil al produsului respectiv.

2) Întrucât războiul preţurilor între întreprinderile oligopoliste are efecte nefavorabile

asupra profitului lor, există tendinţa pentru aceste întreprinderi să se înţeleagă între ele, în

secret, pentru a-şi menţine profiturile cât mai ridicate. O asemenea practică de înţelegere

pentru fixarea în comun a preţurilor, la un nivel ridicat sau chiar la un nivel scăzut ( în scopul

descurajării şi înlăturării noilor concurenţi ) este acuzată în numeroase ţări, întrucât loveşte în

interesele cumpărătorilor. Astfel, cartelurile – care reprezintă un grup de înterprinderi ce

acţionează împreună ca un monopol în scopul coordonării deciziilor privind volumul

vânzărilor şi controlul preţurilor – sunt interzise în numeroase ţări, această formă regăsindu-se

doar la nivel internaţional ( de exemplu, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – OPEC ).

Dacă situaţia cartelurilor ar fi atât de corectă precum a monopolului pur, companiile şi-ar fi

maximizat profiturile conform modelului obișnuit de monopol. Preţurile nu ar fi atât de joase

şi oferta atât de ridicată.

C. Concurenţa neloială

Concurenţa este considerată neloială atunci când activitatea comerciantului se

realizează prin folosirea de procedee nelegale, contrare uzanţelor comerciale.

10

Procedeele care caracterizează concurenţa neloială sunt numeroase. Acestea, fie acte,

fie fapte contrare legii şi uzanţelor cinstite, pot fi grupate în infracţiuni, contravenţii şi/sau

delicte civile.

Exemplu: - utilizarea prețurilor de dumping ceea ce înseamnă vânzarea produselor

sub costurile de producție în afara perioadelor în care se pot face reduceri de prețuri.

D. Concurenţa directă

    Concurența directă este cea  mai ușor de observat și se manifestă între produse identice sau similare destinate aceleiași nevoi.

Concurența directă  poate fi:

Concurența de marcă – ce are loc între firme ce oferă aceleași bunuri sau servicii

destinate satisfacerii acelorași nevoi. Diferențierea între concurenți se realizează în

acest caz prin intermediul mărcii.

Concurența la nivel de industrie – ce are loc între firme ce oferă produse similare

care satisfac diferit aceeași nevoie. Este vorba în general de produse sau servicii

substituibile în consum, iar competiția se realizaează prin diferențierea calitativă a

produselor.

E. Concurenţa indirectă

    Concurenta indirecta – este mai dificil de observat și se manifestă între produse și

servicii diferite care satisfac aceeași nevoie sau nevoi diferite

Formele concurenței indirecte:

concurența formală – ce are loc între firme ce oferă produse sau servicii care satisfac

aceeași nevoie în moduri diferite.

Exemplu: nevoia de a petrece timpul liber se poate satisface vizionînd un film sau

participînd la o excursie;

11

concurența generică -  ce se întâlnește între produse diferite și nevoi diferite, practic

firmele își dispută aceleași venituri ale populației care în condițiile unui buget limitat

trebuie să decidă ce produs va achiziționa și la care va renunța.

I.3 Funcţiile concurenţei

În economia de piaţă, concurenţa, prin funcţiile ei generale, îndeplineşte un rol

deosebit de important. Adesea, concurenţa este apreciată ca o lege economică importantă,

având un mare rol în realizarea progresului tehnico-economic. Mecanismul concurenţial are

virtuţi incontestabile.

În primul rând, concurenţa stimulează progresul general.

În al doilea rând, concurenţa duce la reducerea preţurilor de vânzare. Diminuarea

preţului este o cale importantă de creştere a vânzărilor.

În al treilea rând, prin influenţe directe asupra psihologiei agenţilor economici, mediul

concurenţial imparţial alimentează optimismul acestora, stimulându-le creativitatea şi

preocuparea continuă de creştere a eficienţei întregii activităţi, de maximizarea a profiturilor,

dar şi de desfacere mai bună a nevoilor de consum. Putem menţiona alte particularităţi

generale ale concurenţei în momentul actual:

- În urma globalizării activităţii economice contemporane, concurenţa a căpătat un

caracter mondial şi economiile naţionale devin deschise acestei concurenţe;

- Erodarea anumitor tipuri de avantaje concurenţiale. Astfel s-a redus importanţa

surselor tradiţionale ale avantajelor concurenţiale, cum ar fi resurele naturale, costul

forţei de muncă etc. Există de asemenea tendința de reducere a avantajelor tehnologice

a ţărilor dezvoltate în raport cu cele aflate în curs de dezvoltare datorită formării unor

companii transnaţionale, vânzări de licienţe etc.;

- Implicarea guvernelor în concurenţa internaţională pentru atragerea investiţiilor

străine;

- Proliferarea investiţiilor dintre întreprinderile din diferite ţări prin colaborare şi

cooperare;

- Diversificarea modelelor de concurenţă şi, respectiv, a opţiunilor srategice necesare

pentru realizarea unor avantaje competitive etc.

- Concurenţa în economia mondială reprezintă un stimulent puternic al productivităţii;

favorizează creşterea calităţii produselor şi adaptarea lor la cerinţele consumatorilor,

ceea ce reprezintă o condiție obiectivă de funcţionare şi de dezvoltare a unei

întreprinderi pe plan internaţional.

12

Pornind de la cele indicate mai sus, putem constata că, deşi a suferit schimbări în ultimul

timp, concurenţa continuă să joace un rol foarte important în dezvoltarea economică,

constituind o forţă motrică a progresului tehnico-ştiinţific în etapa actuală, principalii

beneficiari ai acesteia fiind, în final, consumatorii, prin posibilităţile reale de a alege

producătorii care le oferă produsele solicitate la preţuri mai mici şi de calitate superioară.

În condiţiile economiei de piaţă, agenţii economici, indiferent de mărime sau obiectul de

activitate, acţionează într-un mediu concurenţial caracterizat printr-o luptă aspră dusă pentru a

dobândi condiţii cât mai avantajoase şi a realiza profituri tot mai mari şi mai constante.

Activităţile de producţie, prestări servicii şi comerciale se desfăşoară în ritmuri alerte, într-un

context general caracterizat prin atragerea în mod direct sau indirect a băncilor, instituţiilor

financiare şi de asigurări, care exercită o puternică influenţă pe plan intern, dar în mod

deosebit pe plan internaţional. Cunoaşterea factorilor ce acţionează în mediul concurenţial are

mare importanţă în contracararea efectelor negative ale acestuia, în anihilarea treptată a

presiunilor exercitate, ce constituie „obstacole uriaşe” în continuarea activităţilor. În

adoptarea deciziilor trebuie să se aibă în vedere că în mediul concurenţial acţionează patru

factori din exterior, astfel:

- apariţia de produse similare, cu performanţe calitative superioare concretizate în:

precizie, calitate, consumuri energetice şi materiale reduse; performanţe economice:

costuri mici, peţuri de vânzare acceptabile;

- furnizorii ce solicită negocierea preţurilor la materiile prime, ceea ce influenţează

direct costurile şi negativ profitul;

- clienţii ce solicită negocierea prețurilor în direcţia micşorării, ceea ce pentru

întreprindere înseamnă un profit mai mic, și şanse de investire diminuate, ce sporesc

pericolul ( riscurile ) luptei concurenţiale;

- apariţia de noi concurenţi reprezintă elementul cu o doză mare de incertitudine

deoarece este dificil a se cunoaşte de la început puterea lor economică, financiară şi

capacitatea concurenţială.

Din punct de vedere al rivalităţii ( ce exprimă concurenţa ) dintre agenţii economici, ce au

acelaşi obiect de activitate, concurența se manifestă prin: calitate, performanţe tehnice,

economice, funcţionale, preţuri, publicitate etc. rivalitatea este consecinţa factorilor ce se

manifestă prin:

- existenţa mai multor concurenţi, cu potenţial relativ similar, ce se luptă pentru

dominarea pieţei;

13

- creşterea lentă a sectorului respectiv, cu cât dezvoltarea sectorului este mai lentă, cu

atât lupta concurenţială este mai moderată;

- dimensiunea optimă a cheltuielilor fixe şi a celor aferente stocurilor. Cheltuielile

economice determină agenţii economici să utilizeze capacităţile de producţie tot mai

intensiv. În mod similar se pune problema şi pentru stocuri ( produsele nu trebuiesc

imobilizate pe termen lung ).

- creşterea puternică a capacităţilor de producţie la noii concurenţi conduce la

declanşarea unei lupte ( crunte ), care are drept consecinţă distrugerea echilibrului

menţinut până la acel moment, existent între cerere şi ofertă, care se manifestă prin

intensificarea rivalităţii;

- gradul de diversificare al produselor, care se manifestă în modificarea aspectului

( culoare, mod de prezentare, ambalare ) creşterea performanţelor de utilizare, conduce

la amplificarea rivalităţii între producători ce realizează bunuri similare;

- existenţa şi mărimea „barierelor de intrare şi ieşire ” dintr-un sector diminuează

efectele rivalităţii. Cele de intrare împiedică intrarea altor agenţi economici,

constituind adevărate obstacole, în timp ce barierele de la ieşire nu permit părăsirea

imediat a sectorului, obligându-i să rămână în interior chiar dacă obţin profituri

reduse.

II.1 Fişa de identitate a firmelor concurente

Pentru oferta de produse şi servicii a concurenţilor trebuie să îi cunoaştem foarte bine

pe aceștia.

Este util, în acest sens, să stabilim o fişă de identitate a firmei concurente. Fişa de

identitate este un document care permite sintetizarea unui număr mare de informaţii

referitoare la o firmă. Ea poate constitui un mijloc important de analiză şi comparaţie a

propriei firme cu firme concurente. Fişa de identitate poate fi proiectată în funcţie de

necesităţile fiecăruia.

Fişa de identitate ar trebui să cuprindă următoarele elemente:

a) Elemente de identitate:

Localizarea geografică

Suprafața deţinută

Statutul juridic

CAP. II EVALUAREA OFERTEI DE PRODUSE ŞI SERVICII A CONCURENŢILOR

14

Istoric

Modalităţi de funcţionare

b) Poziţia deţinută pe piaţă:

Cota de piaţă deţinută şi evoluţia ei

Cota de piaţă relativă ( care măsoară distanţa faţă de principalul

concurent )

Imaginea firmei pe piaţă

Fidelitatea clienţilor faţă de firmă

c) Strategia adoptată:

Obiectivele de scurtă şi lungă durată

Pieţe ţintă

Segmente de piaţă cărora li se adresează

Poziţionare pe piaţă

d) Elemente specifice:

Diversitate sortimentală

Preţuri ridicate

Calitatea produselor / serviciilor

Servicii oferite

Acţiuni promoţionale iniţiate

e) Potenţialul deţinut:

Resurse financiare

Resurse tehnologice

Resurse umane

Resurse logistice

Resurse materiale

II. 2 Cota de piaţă

Pentru a evalua concurenţa este necesar sa recurgem la diverse tehnici de măsurare a

poziţiei pe care aceasta o ocupă.

Atunci când analizează concurenţa, o firmă trebuie să aibă în vedere trei variabile:

Cota de piaţă

Cota raţională

Cota afectivă

Cota de piaţă este determinată de ponderea deţinută pe piaţa ţintă de concurent.

15

Cota de piaţă permite exprimarea ponderii deţinute de o anumită firmă, de un produs ori

de o marcă în cadrul unei pieţe de referinţă.

CPi= Vi/ V* 100 = CAi/ CA * 100

Cpi= cota de piaţă;

V= volumul vânzărilor produsului „X” pe piaţă;

Vi= volumul vânzărilor firmei / mărcii;

CA= cifra de afaceri totală pe piaţă a produselor „X” ;

Cai= cifra de afaceri a firmei / mărcii;

În funcţie de piaţa de referinţă putem întâlni mai multe tipuri de cotă de piaţă:

Cota de piaţă totală – se determină în raport cu vănzările totale pe această piață

Cota de piaţă servită – se determină doar pe segmente de piaţă în care acţionează firma

şi în raport cu vânzările totale înregistrate pe aceaste segmente;

Cota de piaţă relativă – este determinată în raport cu vânzările celui mai puternic

concurent;

CPRi= Vi/ Vl= Cai/ Cal = CPi/ CPl

V= volumul vânzărilor;

CA= cifra de afaceri;

L= lider;

I= marca de produs sau firma a cărei poziţie pe piaţă este analizată.

Cota de piaţă relativă a liderului – se determină în raport cu vânzările concurentului

care ocupă locul secund pe piață.

CPRl = Vl/ V2= Cal/ CA2= CPl/ CP2

V= volumul vânzărilor;

CA= cifra de afaceri;

L= lider;

2= concurentul care ocupă locul secund pe piaţă ( din punct de vedere al vânzărilor)

Cota raţională – determinată de ponderea clienţilor ce au menţionat firma concurentă

la întrebarea: Care este prima firmă care vă vine în minte când se menţionază domeniul

de activitate ….?

Cota afectivă – determinată de ponderea clienţilor ce au menţionat firma concurentă

la întrebarea: De la ce firmă preferați să cumpăraţi produsul X ?

II.3. ANALIZA SWOT

16

În economia modernă, firmele reprezintă „forța motrică” a progresului, a dezvoltării,

sunt cele ce asigură necesarul de supraviețuire al societății.

Studiind firmele, evidențiem polarizarea acestora în două categorii: unele care obțin

succese apreciabile, prosperă și se dezvoltă constant, iar altele care se luptă cu greu pentru

supraviețuire sau înregistrează performanțe economico-financiare modeste.

Examinarea factorilor care determină succesul sau eșecul unei firme (afaceri), a

determinat crearea unor metodologii specifice de analiză și diagnosticare a activității firmei

(afacerii). Managementul strategic este procesul prin care o firmă poate obține efecte

materializate în creșterea semnificativă a performanțelor sale, în consolidarea poziției ei pe

piață și anume prin elaborarea, implementarea și controlul strategiei firmei în vederea

realizării misiunii asumate și asigurării avantajului competitiv.

Luarea deciziilor strategice privind definirea misiunii firmei, stabilirea

obiectivelor strategice și a strategiei necesare atingerii lor, aplicarea planului care

materializează strategia respectivă, se bazează pe un amplu proces de analiză și evaluare a

mediului de acțiune a firmei, a situației competitivității ei în acest mediu și a situației firmei, a

capacității acesteia de a înfrunta schimbările produse în mediu.

Managementului strategic îi este specifică, în esență, analiza continuă, pe de o parte, a

mediului extern al firmei pentru a anticipa sau sesiza la timp schimbările din cadrul acestuia

iar pe de alta parte, a situației interne a firmei pentru a evalua capacitatea ei de a face față

schimbărilor.

Metoda de analiză a mediului, a competitivității și a firmei pe care o prezint în

continuare, este analiza SWOT.

SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezești „Strengthts” (Forte, Puncte

tari), „Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe), „Opportunities” (Oportunități) și „Threats”

(Amenințări). Primele două privesc firma și reflectă situația acesteia, iar următoarele două

privesc mediul și oglindesc impactul acestuia asupra activității firmei.

Punctele tari ale firmei sunt caracteristici sau competențe distinctive pe care aceasta

le posedă la un nivel superior în comparație cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce îi

asigură un anumit avantaj în fața lor. Altfel prezentat, punctele tari, reprezintă activități pe

care firma le realizează mai bine decât firmele concurente, sau resurse pe care le posedă și

care depășesc pe cele ale altor firme.

Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care îi determină un nivel de

performanțe inferior celor ale firmelor concurente. Punctele slabe reprezintă activități pe care

17

firma nu le realizează la nivelul propriu celorlalte firme concurente sau resurse de care are

nevoie dar nu le posedă.

„Oportunitățile” reprezintă factori de mediu externi pozitivi pentru firmă, altfel spus

șanse oferite de mediu, firmei, pentru a-și stabili o nouă strategie sau a-și reconsidera strategia

existentă în scopul exploatării profitabile a oportunităților apărute. „Oportunități” există

pentru fiecare firmă și trebuie identificate pentru a se stabili la timp strategia necesară

fructificării lor sau pot fi create, îndeosebi pe baza unor rezultate spectaculoase ale

activităților de cercetare-dezvoltare, adică a unor inovări de anvergură care pot genera chiar

noi industrii sau domenii adiționale pentru producția și comercializarea de bunuri și servicii.

„Amenințările” sunt factori de mediu externi negativi pentru firmă, cu alte cuvinte

situații sau evenimente care pot afecta nefavorabil, în măsură semnificativă, capacitatea firmei

de a-și realiza integral obiectivele stabilite, determinând reducerea performanțelor ei

economico-financiare. Ca și în cazul oportunităților, „amenințări” de diverse naturi și cauze

pândesc permanent firma, anticiparea sau sesizarea lor la timp permițând firmei să-și

reconsidere planurile strategice astfel încât să le evite sau să le minimalizeze impactul. Mai

mult, atunci când o amenințare iminentă este sesizată la timp, prin măsuri adecvate ea poate fi

transformată în oportunitate.

Aplicarea analizei SWOT este facilitată dacă se folosește o listă de probleme care

trebuie urmărite în cadrul analizei și ale căror răspunsuri sunt relevante pentru evaluarea

situației de fapt a mediului și a firmei. Este recomandabil ca problemele urmărite în ceea ce

privește punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările să aibă o anvergură

necesară pentru a fi cu adevărat probleme strategice, să aibă legatură cu planurile strategice și

să ofere indicii semnificative pentru evaluarea judiciozitatii acestora și, la nevoie, pentru

reconsiderarea lor.

O parte din principalele probleme de urmărit în cadrul analizei SWOT sunt prezentate

în continuare, ele pot fi folosite drept referință pentru efectuarea unei analize, dar pot și este

preferabil să fie completate cu alte probleme specifice firmei în cauză.

Probleme de urmărit în analiza firmei:

A. Cu privire la „Punctele tari” esențiale:

- suficiența resurselor financiare disponibile;

- existența unei competențe distinctive pe unul sau mai multe din planurile:

◘ managerial;

◘ organizatoric;

18

◘ cercetare-dezvoltare;

◘ calității produselor și/sau serviciilor;

◘ pregătirii personalului,

◘ costurilor;

◘ comercial, etc.

- posedarea unor brevete de invenții de produse și /sau tehnologii care conferă firmei

avantaj competitiv;

- posedarea unor abilități deosebite în materie de inovare a produselor și/sau

tehnologiilor;

- deținerea poziției de lider pe piață;

- posedarea unor abilități comerciale deosebite;

- existența unei imagini favorabile despre firmă;

- posibilitatea de a practica economia de scară;

- existența unui sistem bine organizat și eficace de planificare strategică;

- viteză de reacție decizională la modificările produse în mediul intern sau extern.

B. Cu privire la „Punctele slabe” potențiale:

- inexistența unei direcții strategice clare;

- lipsa unor abilități sau competențe deosebite;

- existența unei infrastructuri neadecvate, uzate fizic sau moral;

- lipsa competenței manageriale;

- deteriorarea continuă a poziției competitive;

- erodarea imaginii firmei în percepția deținătorilor de interese;

- vulnerabilitatea la presiunile concurenței;

- reducerea ponderii pe piață;

- existența unor dezavantaje competitive (handicap tehnologic, costuri ridicate);

- menținerea unui nomenclator inadecvat de produse și/sau servicii (prea larg sau prea

îngust).

Probleme de urmărit la analiza mediului:

A. Cu privire la „Oportunități” potențiale:

- creșterea rapidă a pieței;

- posibilități de extindere a nomenclatorului de produse și/sau servicii;

- existența cererii de noi produse și/sau servicii pe piețele existente sau pe piețe noi;

- existența cererii pe noi piețe a produselor și/sau serviciilor existente;

- posibilități de integrare verticală;

19

-manifestarea unei stări de stagnare sau regres la firmele concurente;

-posibilități de încheiere a unor alianțe, acorduri etc. avantajoase.

B. Cu privire la „Amenințări” potențiale:

- adoptarea unor reglementări legislative sau normative restrictive cu impact

nefavorabil;

- intrarea într-o perioadă de recesiune economică la nivel național sau internațional;

- schimbări demografice nefavorabile;

- schimbări ale nevoilor, gusturilor sau preferințelor clienților;

- creștere mai lentă, stagnare sau chiar recesiune a pieței;

- intrarea unor noi competitori pe piață;

- presiunea crescândă a concurenței;

- puterea crescândă de negociere a furnizorilor și/sau a clienților;

- vulnerabilitate la fluctuațiile mediului de afaceri.

Analiza SWOT se poate desfășura la scara ansamblului firmei sau, pentru adâncirea

investigației și conturarea unor concluzii mai detaliate, la cea a domeniilor funcționale din

cadrul firmei: marketing, vânzări și distribuție, cercetare - dezvoltare, producție, financiar si

personal - relații de muncă.

Analiza SWOT are un pronunțat caracter calitativ, permițând formularea unui

diagnostic asupra condiției trecute și actuale a firmei sau a domeniilor ei funcționale, pe baza

răspunsurilor la problemele menționate anterior, conturându-se perspectivele de evoluție pe

termen lung ale firmei și ale domeniilor respective.

Diagnosticarea în urma utilizării analizei SWOT, poate fi definită ca o cercetare

complexă a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice și manageriale ce

caracterizează activitatea unei firme, prin care se identifică punctele tari, punctele slabe,

oportunitațile, amenințările și cauzele care le generează și/sau le va genera, se formulează

recomandari de eliminare sau diminuare a aspectelor negative și/sau de valorificare a celor

pozitive.

Aplicaţia nr. 1

SC. X SRL. Are ca obiect de activitate comercializarea de produse electronice şi electrocasnice. Vânzările totale în anul 2006 pe piaţa totală au fost de 530 miliarde lei, din care firma X 40 miliarde lei şi firma Y 55 miliarde lei.

CAP. III APLICAŢII

20

Calculaţi cotele de piaţă efectivă ale celor două firme.

Cp X= Vânzări iniţiale X/Vânzări totale * 100

Cp X= 40 miliarde/530 miliarde * 100 = 7,54%

Cp Y= Vânzări iniţiale Y/Vânzări totale * 100 Cp Y= 55 miliarde/530 miliarde * 100 = 10,37%

Notaţii:Cp X- cota de piaţă a firmei XCp Y- cota de piaţă a firmei Y

Aplicaţia nr. 2

Pe piaţa parfumurilor din ţara A s-au înregistrat în 2006 vânzări totale de produse de 300 milioane de euro, cifra include şi importurile care se ridică la 180 milioane de euro. O firmă străină K a exportat pe piaţa ţării A un volum de produse cosmetice de 14 milioane de euro. În 2007 volumul total al tranzacţiilor a crescut, cei trei indicatori au reprezentat: vânzările totale de 340 milioane de euro, volumul importurilor 220 milioane de euro şi volumul vânzărilor firmei K 20 milioane de euro.

Care a fost cota de piaţă a firmei K în cei doi ani?

Anul 2006:

Cp K= Vânzări iniţiale K/Vânzări totale * 100 Cp K= 14 / 300 * 100 = 4,66%Cps K= Vânzări iniţiale X/Importuri totale * 100 Cps K= 14 / 180 * 100 = 7,77 %

Anul 2007:

Cp K= 20 / 340 * 100 = 5,88 %Cps K= 20 / 220 * 100 = 9,09 %

Notaţii:

Cp K- cota de piaţă a firmei KCpi K- cota de piaţă servită a firmei K

Aplicaţia nr. 3

Pe piaţa companiilor de asigurări, care activează în România, două dintre societăţile competitoare au înregistrat următoarele performanţe, în ceea ce priveşte evoluţia cifrei lor de afaceri:

21

Nr. Crt.

Numele companieiCifra de afaceri în perioada (RON)

T0 T1

1. OMNIASIG S.A. 12.156.238 9.464.426

2. ASTRA-UNIQA S.A. 866.736 1.182.494

TOTALUL PIEȚEI ASIGURĂRILOR 126.805.000 131.428.500

Să se calculeze cota de piaţă a fiecăreia dintre cele două companii de asigurări, în cele două perioade de timp (T0, T1) şi să se interpreteze rezultatele obţinute.Cota de piaţă a firmei OMNIASIG S.A., în perioada T0:Cp = (12156238 / 126805000) x 100 = 9,58%

Cota de piaţă a firmei OMNIASIG S.A., în perioada T1:Cp = (9464426 / 131428500) x 100 = 7,20%

Interpretarea rezultatelor:Cota de piaţă a firmei OMNIASIG S.A. în perioada T1 a scăzut cu 2,38 puncte procentuale faţă de perioada T0, din cauza concurenţilor care au apărut pe piaţă.

Cota de piaţă a firmei ASTRA – UNIQA S.A., în perioada T0:Cp = (866736 / 126805000) x 100 = 0,68%Cota de piaţă a firmei ASTRA – UNIQA S.A., în perioada T1:Cp = (1182494 / 131428500) x 100 = 0,90%

Interpretarea rezultatelor:Cota de piaţă a firmei ASTRA – UNIQA S.A. în perioada T1 a crescut cu 0,22 puncte procentuale faţă de perioada T0, datorită îmbunătăţirii activităţii economice a firmei, în special cea de marketing.

Aplicaţia nr. 4 – Analiza SWOT

Firma „Mocasinul” SRL activează pe piaţa de încălţăminte craioveană şi are ca obiect

de activitate producerea şi comercializarea de incalţăminte pentru femei şi bărbaţi. Materia

primă folosită este pielea de bovine, de bună calitate, de la producători interni şi externi.

Practică preţuri mari, în comparaţie cu cele medii, existente pe piaţă din restul judeţului. În

Craiova, mai sunt şi alţi agenţi economici, care produc şi comercializează încălţăminte.

Cererea de încălţăminte este mare, ca urmare a creşterii puterii de cumpărare a populaţiei.

Managementul este asigurat, de 3 săptămâni, de o echipă tânără, cu pregătire de

specialitate şi bune competenţe de conducere. Firma nu dispune de un designer specializat, cu

22

deschidere la nou. Reţeaua de distribuţie este limitată (desfacerea se realizează, în principal, la

magazinul firmei), iar publicitatea se realizează intr-un ziar local. Peste două luni, firma şi-a

propus să deschidă un nou magazin de încălţăminte. Pentru aceasta, şi-a făcut publicitate în

ultima lună, prin toate canalele media din zonă.

Într-o ultimă Hotărâre a Guvernului, s-a decis sprijinirea producătorilor de

încălţăminte, prin reducerea taxelor în cazul importurilor de piei brute.

Se cere:

Realizaţi o analiză SWOT a firmei „Mocasinul” S.R.L., completând următorul tabel:

Puncte tari Puncte slabe

- dispune de resurse: financiare, umane, materiale;

- servicii oferite clienţilor;

- avantaje faţă de concurenţi;

- preţurile practicate;

- o percepţie pozitivă din partea clienţilor;

- conducerea este capabilă.

- nivelul productivităţii este scăzut;

- lipsa de viziune şi talent managerial;

- deficienţe în rezolvarea problemelor interne;

- linia de produse este limitată;

- slaba poziţie pe piaţă;

- strategii neclare.

Oportunităţi Ameninţări

- deservirea unor categorii mari de clienţi;

- cucerirea de noi segmente de piaţă;

- diversificarea gamei de produse;

- pătrunderea pe noi pieţe;

- politici guvernamentale favorabile.

- posibilitatea apariţiei unor noi concurenţi;

- schimbări în exigenţele consumatorilor / clienţilor;

- schimbări demografice;

- recesiune ecnomică;

- politici guvernamentale nefavorabile.

23

Aplicaţia nr. 5

Subiectul analizei este un elev în clasa a XII a cărui opţiuni privind traseul educaţional diferă

de cel al părinţilor. În scopul soluţionării problemei cu care se confruntă, elevul şi-a

identificat punctele tari şi punctele slabe în raport cu oportunităţile şi ameninţările mediului

extern.

Puncte tari Oportunităţi

- elev într-o clasă de elită din cadrul unui

liceu de renume

- note foarte bune obţinute la disciplinele

tehnice

- rezultate bune obţinute la olimpiadele

judeţene şi naţionale la disciplina

informatică

- scoruri ridicate înregistrate la testele de

abilităţi spaţiale, abilităţi numerice şi

abilităţi generale de învăţare

- performanţe ridicate obţinute în activităţi

care presupun muncă individuală

- identificarea unor posibile opţiuni de

carieră

- o bună informare privind instituţiile de

învăţământ superior care pregătesc

specialişti în domeniile de interes

- existenţa unor instituţii de învăţământ

superior recunoscute în localitatea de

domiciliu

- numeroase posibilităţi de specializare în

domeniul principal de interes

- încurajări importante din partea

profesorilor care predau disciplinele de

interes

- cerinţe tot mai mari pe piaţa muncii pentru

ocupaţiile considerate ca posibile opţiuni

de carieră

- posibilitatea de a găsi un loc de muncă

part-time (cu jumătate de normă) pe

parcursul facultăţii

24

Puncte slabe Ameninţări

- performanţe scăzute obţinute în activităţi

care necesită muncă în echipă

- slabe abilităţi de comunicare

- ritm mai lent de muncă

- ezitări repetate de a comunica părinţilor

deciziile luate în raport cu posibilele

opţiuni de carieră

- acceptarea necritică a deciziilor luate de

părinţi privind traseul educaţional

- riscul de a pierde sprijinul financiar al

părinţilor în cazul alegerii unei alte opţiuni

decât cea dorită de părinţi

- riscul de a aloca un număr mai redus de

ore pentru studiu, în cazul unei eventuale

angajări

- riscul de a nu a obţine performanţe

satisfăcătoare, în cazul acceptării uneia

dintre alternativele prezentate de părinţi

Bibliografie

1. BALAURE, V. (coordonator), 2000, „ Marketing”, Editura Uranius, Bucureşti.

2. BRUHN, N.1999, „Marketing – noţiuni de bază pentru studiu şi practică.

3. IONICĂ, M. şi alţii 1997”Economia serviciilor” Editura. Uranus, Bucureşti

4. ILIE, S.C., 2008, „Mediul concurenţial al afacerilor, Editura Oscar Print,

Bucureşti.

5. Ilie Suzana Camelia, Tanislav Cristina, Pştovei Cătălina, Ardelean Magdalena –

Mediul concurenţial al afacerilor – manual pentru Filiera Tehnologică, profil

Servicii ruta directă, cls. A XII şi ruta progresivă Editura Oscar Print, Bucureşti,

2006

6. Moşneagu, T., Alexandru, F. Purcărea, Th., Alexandru, M. – Protecţia mediului

concurenţial, Editura Tribuna Economică, Buletin Economic Legislativ, Nr. 3 (51)

martie 1998

7. Moşneagu, T. – Concurenţa. Ghidul afacerilor performante, Bucureşti, Editura

Economică, 2000

8. *** - http://ro.wikipedia.org

9. *** - http://www.eumed.net

10. *** - http://ebooks.unibuc.ro

11. *** - http://facultate.regielive.ro

12. *** - „Colecţia capital”, anul 2004

25

13. *** - www.academiaonline.ro

14. *** - www.insse.ro

26