Cuprins

Introducere.....................................................................................................................2

1. Oferta agregată...........................................................................................................3

2. Modelele ofertei agregate...........................................................................................5

Concluzii......................................................................................................................17

Bibliografie..................................................................................................................18

Introducere

Oferta agregată reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă de

agenţii economici în condiţiile unui anumit nivel al capacităţilor de producţie, al

costurilor de fabricaţie, precum şi al preţurilor bunurilor, serviciilor complementare şi

substituibile.

Oferta agregată indică efectul extinderii cererii asupra mărimii producţiei şi a

numărului locurilor de muncă. Aceasta înseamnă că, curba ofertei totale va indica

tocmai interdependenţa dintre mărimea producţiei produse de firme şi nivelul preţului

precum şi succesul extinderii cererii în mărimea producţiei şi a numărului locurilor de

muncă.

La un anumit nivel al preţurilor oferta agregată se poate modifica în funcţie de

următorii factori:

Volumul resurselor economice. Creşterea ofertei pe piaţă a factorilor de

producţie creează posibilitatea sporirii producţiei bunurilor de consum şi de capital şi

deci contribuie la creşterea ofertei agregate;

Preţul resurselor economice. între preţul resurselor economice şi oferta

agregată există o relaţie inversă. Astfel, o creştere a salariilor va determina o creştere

a costului de producţie. în aceste condiţii firmele vor reduce producţia şi ca rezultat se

va înregistra o scădere a ofertei agregate.

Productivitatea factorilor de producţie. Sporirea nivelului de calificare,

introducerea pe scară largă în majoritatea industriilor a unor tehnologii noi,

îmbunătăţirea managementului determină sporirea productivităţii, reducerea costului

mediu, condiţionează creşterea producţiei şi a ofertei agregate.

Corelaţia dintre preţ şi cantitatea de bunuri şi servicii propuse pe piaţă depind şi

de factorul timp. Ultimul condiţionează analiza ofertei agregate în perioada scurtă şi

lungă.

2

1. Oferta agregată

Oferta agregată reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţa

naţională de către toţi agenţii economici, autohtoni şi străini. Altfel spus, oferta

agregată reprezintă producţia totală internă de bunuri economice plus oferta

străinătăţii (importurile).1

Indiferent de sfera de cuprindere avută în vedere, structura ofertei globale poate

fi redată fie prin producţiile ramurilor şi sectoarelor care susţin oferta, fie prin

resursele consumate, prin costurile plătite şi şansele sacrificate pentru acestea.

Cel mai important factor de influenţare a ofertei agregate este nivelul general al

preţurilor, care, după cum ştim, se află într-o relaţie direct proporţională cu mărimea

acesteia. Acest lucru este valabil însă, dacă nivelul preţurilor se referă la bunurile

marfare care constituie oferta agregată, fără a avea legătură cu costul acestora.

Oferta agregată indică efectul extinderii cererii asupra mărimii producţiei şi a

numărului locurilor de muncă. Aceasta înseamnă că, curba ofertei totale va indica

tocmai interdependenţa dintre mărimea producţiei produse de firme şi nivelul preţului

precum şi succesul extinderii cererii în mărimea producţiei şi a numărului locurilor de

muncă. Apariţia unor dereglări în ofertă (aşa zisele "şocuri ale ofertei") vor duce la

reducerea producţiei şi creşterea preţurilor (aşa cum a fost şocul de petrol din anii '70

când preţul petrolului a crescut brusc). De asemenea, atunci când nivelul ofertei

agregate creşte ca urmare a creşterii productivităţii muncii, la un nivel dat al preţurilor

este posibilă reducerea presiunii inflaţioniste. Dacă nu există limitări ale creşterii

ofertei totale sau ale creşterii cererii totale, atunci va spori atât producţia cât şi

ocuparea forţei de muncă, cu mici efecte asupra preţurilor.

Modificarea nivelului general al preţurilor se reflectă însă în oferta agregată, şi

prin intermediul costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi. Astfel, o creştere a

acestor costuri (preţuri ale factorilor) poate determina o reducere a ofertei, iar o 1 Tobă Daniel, Macroeconomie, Universitatea din Craiova, 2002, pag. 10

3

scădere a lor, mărirea ofertei agregate.

Considerând nivelul general al preţurilor ca fiind relativ constant, oferta

agregată poate fi influenţată şi de alţi factori numiţi condiţii ale ofertei, precum:

a) productivitatea factorilor de producţie care, dacă sporeşte, va antrena o

reducere a costului mediu, creşterea volumului producţiei şi deci, a ofertei agregate. O

scădere a acestei productivităţi va conduce la creşterea costului mediu şi reducerea

producţiei pe unitatea de factor consumat şi deci, a ofertei agregate.

b) volumul factorilor de producţie utilizaţi, care poate spori oferta agregată

atunci când oferta lor creşte şi poate reduce oferta agregată, atunci când oferta lor pe

piaţă se diminuează.

Controlul ofertei agregate presupune susţinerea ofertei din economie, acţionând

asupra tuturor cauzelor care conduc la scăderea sau stagnarea producţiei naţionale. În

acest context, trebuie precizat că unele din măsurile menite să ajute la relansarea

ofertei globale sunt contrare celor aplicate pentru restrângerea cererii globale din

economie. Altfel spus, în anumite situaţii, stimularea ofertei globale pe termen mediu

şi lung nu se poate realiza fără anumite impulsuri pe termen scurt date cererii globale.

Iată de ce este foarte important, ca autorităţile guvernamentale şi politice ale unei ţări

să elaboreze politici antiinflaţioniste bine fundamentate teoretic şi ştiinţific şi, mai

ales, bine ancorate în realităţile ţării respective. Cunoaşterea profundă şi analiza

riguroasă a mecanismului şi cauzelor fenomenului pot conduce la adoptarea acelor

decizii de politică macroeconomică, care să contracareze eficient acest efect al

dezechilibrelor din economie - inflaţia.

Între măsurile de sprijinire a ofertei agregate dintr-o economie se pot enumera,

ca principale, următoarele:

ieftinirea creditelor, prin scăderea ratei medii a dobânzii pe piaţa

monetară, şi acordarea acestora, cu prioritate, în scopuri productive şi acelor agenţi

economici care prezintă planuri de afaceri viabile. Consecinţele acestei măsuri vor fi,

4

atât o creştere a volumului investiţiilor în economie, cât şi o punere la timp în

funcţiune a obiectivelor de investiţii;

acordarea unor facilităţi fiscale, care pot însemna: scutiri sau reduceri de

impozite în primii ani de activitate; reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite;

scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru investiţiile de

capital străin; aplicarea sistemului de amortizare accelerată a capitalului fix; reducerea

taxelor vamale la unele materii prime provenite din import şi înglobate în produsele

destinate pieţei interne; reducerea taxelor vamale la unele produse finite provenite din

import ş.a.

reducerea costurilor de producţie, deziderat care poate fi realizat prin

eforturile şi implicarea directă a agenţilor economici. Aceştia trebuie să ia în

considerare, atât achiziţionarea de factori de producţie la preţurile cele mai mici de pe

piaţă (fără a fi însă afectată calitatea acestora), cât şi creşterea randamentului acestor

factori (creşterea productivităţii muncii, creşterea eficienţei capitalului fix, reducerea

consumurilor specifice de materii prime şi materiale, creşterea vitezei de rotaţie a

capitalului circulant etc.). Toate acestea conduc la o reducere a costurilor pe unitatea

de produs. De asemenea, în această direcţie trebuie să se manifeste şi rolul statului,

atât pentru descurajarea monopolurilor şi oligopolurilor, cât şi pentru întărirea şi

respectarea concurenţei loiale şi sancţionarea celei neloiale.

2. Modelele ofertei agregate

Corelaţia dintre preţ şi cantitatea de bunuri şi servicii propuse pe piaţă depind şi

de factorul timp. Ultimul condiţionează analiza ofertei agregate în perioada scurtă şi

lungă.2

Funcţionarea economiei în perioada lungă este descrisă de teoria clasică.

Conform acestei teorii, nivelul producţiei depinde numai de cheltuielile factorilor de

2 Zbârciog V., Macroeconomie, AAP, Chişinău, 1998, pag. 98

5

producţie (formula 1):

(1)

În conceptul teoriei clasice nivelul producţiei nu depinde de nivelul preţurilor.

(graficul 1).

Graficul 1. Curba ofertei agregate clasice

Se presupune că nivelul producţiei corespunde utilizării depline a forţei de

muncă. Menţinerea nivelului ocupării depline a forţei de muncă condiţionează

oscilarea salariilor şi a preţului mărfurilor. Prin oscilarea salariilor piaţa muncii se

menţine în echilibru, iar firmele care vor să obţină mai multă forţă de muncă vor oferi

salarii mai mari. În acest fel, deşi nivelul producţiei rămâne neschimbată (Y0) oferta

agregată prezintă o linie paralelă cu axa preţurilor.

Nivelul de producţie Y0 poartă denumirea de nivelul natural al producţiei

deoarece reflectă utilizarea integrală a resurselor inclusiv şomajul care este la un nivel

natural.

Conform conceptului lui Keynes, la un anumit nivel al preţurilor (P0) firmele

vor produce orice cantitate de bunuri cerută pe piaţă. Posibilitatea de a majora

volumul de producţie este condiţionată de existenţa şomajului. Ultimul permite

firmelor să angajeze orice cantitate de muncă la salariile obişnuite, adică cu sporirea

6

P

Pn

P2

P1

0

Sa

Y0 Y

nivelului de producţie costurile medii de producţie rămân neschimbate. În aceste

condiţii curba ofertei agregate va fi o linie orizontală (graficul 2).

Graficul 2. Curba ofertei agregate keynsiene

Modelul clasic al curbei ofertei agregate este specific pentru perioada lungă

când nivelul producţiei nu depinde de nivelul preţurilor. Curba ofertei agregate

keynesiene reflectă situaţia specifică perioadei scurte când preţurile nu sînt flexibile.

Modelul ofertă globală - cerere globală (OG-CG)

Modelul ofertă globală - cerere globală (OG-CG) extinde modelul IS-LM prin

includerea pieţei muncii, astfel încât echilibrul general al economiei ia în considerare

trei segmente de piaţă: piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa monetară şi piaţa muncii.

Extensia nu este numai de cuprindere, ci şi de conţinut, întrucât sunt luate în

considerare variaţiile nivelului general al preţurilor, iar prin aceasta se înlocuieşte

ipoteza ajustării autonome a ofertei cu ipoteza mai conformă realităţii economice a

determinării acesteia prin preţ. Ca efect al acestei abordări, modelul generează, pe

baza celor trei segmente de piaţă, o funcţie globală a ofertei şi o funcţie globală a

cererii, care determină produsul social global net şi nivelul general al preţurilor. Cu

toate că se lucrează simultan pe cele trei pieţe, nu există apriori nici o certitudine că

venitul de echilibru (produsul social global net) ar corespunde situaţiei de ocupare

7

P

0

Sa

Y0 Y0.......................... Yn

P0

Y

deplină a muncii. Pentru cazul curent al folosirii incomplete a forţei de muncă politica

de cerere păstrează resurse de influenţă favorabilă (în sensul creşterii gradului de

ocupare), fără însă a deveni factor exclusiv, ci o variantă de intervenţie posibilă şi

uneori eficientă alături de celelalte tipuri de politici.3

Modelul OG - CG în economia închisă şi efectul politicilor financiar -

monetare

Modelul prezintă o variantă de bază (clasică) şi o variantă standard, diferenţiate

prin faptul că prima porneşte de la echilibrul de pe piaţa muncii, în timp ce a doua

acceptă ocuparea incompletă a forţei de muncă. Analiza calitativă realizată cu ajutorul

acestui model permite calificarea politicilor macroeconomice, ca şi studiul formelor

de manifestare a inflaţiei.

Conceperea modelului şi funcţionarea sa se bazează pe confruntarea cerere-

ofertă, care determină producţia şi nivelul preţurilor; de asemenea, modelul utilizează

conceptele modelului IS-LM, pe care, de altfel, le extinde.

Funcţia cererii globale

Funcţia cererii globale se determină pornind de la piaţa bunurilor şi serviciilor

şi de la piaţa monetară şi face legătura între cerere şi nivelul preţurilor. Această

funcţie este descrescătoare: creşterea preţurilor determină o deplasare a curbei LM

spre stânga, finalizându-se printr-o reducere a venitului; reducerea preţurilor are un

efect invers. Acest mecanism este cunoscut sub numele de efect Keynes, pe care

autorul 1-a explicat şi pe seama pieţei monetare prin rata dobânzii.

Astfel, în cazul creşterii preţurilor se diminuează puterea de cumpărare a

cumpărătorilor, adică a titularilor de venituri. Implicit se diminuează valoarea reală a

veniturilor lor (M/p), ceea ce micşorează în mod relativ cantitatea de bani de pe piaţă.

Titularii de venituri vor redimensiona raportul între banii destinaţi consumului şi cei

consideraţi disponibili pentru plasamente/speculaţii, ceea ce va duce la o creştere a

ratei dobânzii datorită diminuării masei de bani alocate acestui al doilea scop. 3 Stroe Radu, Modelare, Universitatea din Bucureşti, Bucureşti, 2002, pag. 275

8

Creşterea ratei dobânzii duce la o reducere a cererii de investiţii şi, implicit, a celei

globale. Acest mecanism este influenţat de elasticitatea cererii de bani în raport cu

rata dobânzii, efectul său diminuându-se pe măsură ce cererea este mai elastică şi

dispărând în caz de lipsă de lichidităţi. În cazul reducerii preţurilor dependenţele

evidenţiate prin acest mecanism se produc în sens opus.

Pe de altă parte, creşterea preţurilor poate implica o deplasare spre stânga a

curbei IS şi o diminuare a venitului. În termenii modelului de bază (clasic), aceasta

generează efecte pe piaţa bunurilor şi serviciilor, în sensul că o creştere a preţurilor

semnifică diminuarea valorii reale a veniturilor consumatorilor, ceea ce reduce

cererea de consum şi, implicit, pe cea globală. În cazul reducerii de preţ conexiunile

se produc în sens unic.

Funcţia ofertei agregate

Funcţia ofertei globale se determină pornind de la piaţa muncii şi de la funcţia

de producţie şi face legătura între oferta întreprinderilor şi nivelul preţurilor. Această

funcţie este crescătoare şi dependentă de nivelul preţurilor, reflectând

comportamentul de pe piaţa muncii: dacă salariile cresc, atunci oferta de muncă se

măreşte. În condiţiile variantei de bază, mecanismul funcţionează, determinând

nivelul de echilibru al pieţei muncii care este considerat a corespunde ocupării depline

a forţei de muncă. În condiţiile variantei standard, mecanismul funcţionează generând

un anumit grad de ocupare determinat de funcţia de producţie. În această variantă a

modelului, cazul ocupării depline a forţei de muncă este un caz particular şi limită,

pentru care graficul funcţiei de ofertă este vertical.

Mecanismul echilibrului economic, în condiţiile acestui model, ia în

considerare răspunsul ofertei de muncă la creşterea/reducerea preţurilor. Dacă

preţurile cresc, salariile reale scad. În măsura în care oferta de muncă nu se reduce,

rezultă că ofertanţii de muncă sunt interesaţi în mod hotărâtor de salariul nominal.

Această împrejurare este denumită "iluzie monetară", de care beneficiază

9

întreprinzătorii, adică cei ce formulează cererea de muncă. Astfel, simplificând

lucrurile, dacă salariile nominale sunt fixe, creşterea preţurilor determină reducerea

salariilor reale, ceea ce atrage o creştere a cererii de muncă, pentru că munca devine o

"marfă" relativ mai ieftină în comparaţie cu celelalte. Acest comportament se reflectă

în evoluţia ofertei de bunuri. Aceasta este legată de cererea de muncă, mai exact de

cantitatea de muncă folosită de producători, prin funcţia de producţie. Deoarece

munca este mai ieftină, tentaţia producătorilor este să mărească volumul de muncă

utilizat, dar oferta de bunuri rezultată suplimentar nu poate fi absorbită din cauza

diminuării salariului real. Creşterea de preţuri stimulează oferta, dar nu are efectul

scontat. În situaţia utilizării depline a forţei de muncă (ceea ce constituie cazul limită),

oferta devine total inelastică (graficul ei este vertical) deoarece producţia nu poate

creşte în ciuda creşterii preţurilor.

Echilibrul global şi şomajul; caracteristicile politicilor economice de

remediere

În varianta de bază (clasică) a modelului OG-CG funcţia ofertei globale este

verticală, adică oferta este inelastică faţă de preţ, iar echilibrul de pe piaţa muncii (Ne)

determină nivelul de echilibru al producţiei (Ye) (figura 3).

Cererea de muncă (CN) şi oferta de muncă (ON), funcţii de salariul real (w/p,

în care w este salariul unitar nominal, iar p nivelul preţurilor), determină nivelul de

echilibru al ocupării (Ne), ocupare considerată a fi completă. Acesta determină, la

rândul lui, nivelul de echilibru al producţiei (Ye). Politica economică de remediere are

în vedere cererea, prin a cărei stimulare se aşteaptă să se învioreze producţia. Politica

de creştere a cererii se reflectă îndeplasarea spre dreapta a curbei cererii, din CGo în

CG1. Deoarece producţia este rigidă (inelastică la preţ), punctul de echilibru se

deplasează din A în B, producând ca efect doar creşterea preţurilor. Politica este

10

ineficientă deoarece nu conduce nici la creşterea producţiei, nici la creşterea

volumului de muncă atras în producţie.

Figura 3. Echilibrul pieţei muncii şi echilibrul global în varianta de bază (clasică) a

modelului OG - CG

În varianta standard a modelului OG - CG, funcţia ofertei globale este o funcţie

cu două ramuri: o ramură crescătoare (pentru cazul ocupării incomplete a forţei de

muncă) şi o a doua ramură verticală (pentru cazul ocupării complete a forţei de

muncă).

Echilibrul de pe piaţa bunurilor şi serviciilor (echilibrul producţiei) (Ye)

determină echilibrul de pe piaţa muncii (Ne) (figura 4).

În condiţii de ocupare incompletă a forţei de muncă (segmentul AA1) se poate

promova o politică de susţinere a cererii: deplasarea funcţiei de cerere spre dreapta,

din CGo în CG1. Producţia creşte de la Yo la Y1, ceea ce măreşte gradul de ocupare de

la No la N1, respectiv scade gradul de ocupare incompletă (segmentul BB1).

Ocuparea incompletă a forţei de muncă este cazul cel mai frecvent întâlnit în

practica economică şi de aceea este cel mai mult studiat. în acest caz punctul de

echilibru se situează pe ramura crescătoare a funcţiei ofertei globale, iar echilibrul se

11

numeşte "echilibrul de subutilizare".

Figura 4. Echilibrul pieţei muncii şi echilibrul global în varianta standard a modelului

OG - CG

Şomajul aferent se numeşte "şomaj de tip keynesist" şi este rezultatul unei

insuficiente mărimi a cererii globale, adică al situării prea spre stânga a curbei

acesteia. Puterea publică poate interveni cu politici economice de stimulare a cererii,

care generează efectele menţionate mai sus, astfel încât politica respectivă se

dovedeşte a fi eficientă - adică duce la diminuarea gradului de neocupare a muncii.

Stimularea cererii prin politici guvernamentale se face, de regulă, prin mijloace

bugetare sau monetare. Aceste mijloace generează, în afara efectului urmărit

(creşterea gradului de ocupare) şi un efect adiacent nedorit - creşterea preţurilor (în

figura 4, de la p0 la p1). Efectul nedorit este rezultatul fie al creşterii cererii globale ca

rezultat al suplimentării cheltuielilor publice, fie al monetizării economice. Modelul

atestă o legătură de tip direct între nivelul de activitate şi nivelul general al preţurilor,

ca rezultat al variaţiei cererii. Aceasta sugerează existenţa unei relaţii inverse între

şomaj şi inflaţie, relaţie pusă în evidenţă prin funcţia lui Philips. Relaţia şomaj-inflaţie

este condiţionată de raportul dintre efectul de preţ şi efectul de venit. La rândul său,

12

acest raport depinde de elasticitatea-preţ a ofertei: cu cât aceasta este mai mare, cu

atât raportul este mai mare şi, implicit, inflaţia generează un şomaj mai mare.

Modelul simplificat OG - CG

Spre deosebire de modelele prezentate anterior, în care preţul era fix, în acest

model preţul este considerat variabil.

Modelul simplificat ofertă globală-cerere globală cuprinde trei module:

a) un modul de tip investiţii-economii (IS) în care funcţia de consum este

modificată prin includerea nivelului general al preţurilor (p) care afectează consumul

printr-o relaţie inversă şi al cărei impact este cuantificat printr-un factor de

sensitivitate (h), exprimând modificarea consumului la modificarea cu o unitate a

nivelului general al preţurilor:

- funcţia de consum:

- funcţia de investiţii:

- ecuaţia de echilibru:

- valorile exogene ale cheltuielilor guvernamentale şi impozitelor nete:

b) un modul de tip cerere de monedă-ofertă de monedă (LM) în care funcţia

cererii de bani este modificată prin includerea aceluiaşi nivel general al preţurilor,

care afectează cererea de bani printr-o relaţie directă şi al cărui impact este cuantificat

printr-un factor de sensitivitate (j), exprimând variaţia cererii de bani la variaţia cu o

unitate a nivelului general al preţurilor:

- funcţia cererii de bani:

13

- nivelul ofertei de bani, dat exogen:

- ecuaţia de echilibru pe piaţa monetară:

c) un modul reprezentând funcţia de ofertă (Y), dependentă pozitiv de preţ

printr-un factor de sensitivitate (k) exprimând variaţia ofertei la variaţia cu o unitate a

nivelului general al preţurilor şi în care este introdus un factor de corecţie (p0)

reprezentând nivelul minim de preţ sub care oferta este nulă:

Din modulul IS se selectează Y sub forma:

Din modulul LM se selectează Y sub forma:

l1*Y = Mo+l2*r-Lo-j*p (4.2)

Din relaţiile (4.1) şi (4.2) se determină o legătură între Y şi p de forma:

Ecuaţiile (3) şi (4.3) formează un sistem în Y şi p din care se pot determina

nivelele de echilibru:

14

Relaţia (3) exprimă oferta globală, iar relaţia (4.3) cererea globală şi ele

definesc fondul modelului, ca model al ofertei globale şi al cererii globale. Panta

funcţiei de ofertă este k, iar panta funcţiei de cerere este:

Panta funcţiei de cerere este negativă şi este determinată (prin numărător) de

sensitivităţile funcţiilor de consum, investiţii şi cerere de bani în raport cu preţurile.

Funcţiile de consum şi investiţiile definesc cererea pe piaţa bunurilor şi serviciilor

(bunuri şi servicii de consum şi bunuri şi servicii de investiţii); funcţia cererii de bani

defineşte cererea pe piaţa monetară. împreună cu ele definesc cererea globală.

Preţurile de care cele trei funcţii sunt dependente sunt preţul/tariful pentru bunuri şi

servicii de consum (p) şi preţul banilor, respectiv rata dobânzii (r).

Elasticitatea cererii globale depinde de toţi parametrii modulelor IS şi LM şi

este cu atât mai mare cu cât:

- sunt mai mari înclinaţia marginală spre consum (c) şi spre investiţii (a),

sensitivitatea consumului în raport cu nivelul general al preţurilor (h) şi sensitivitatea

cererii de bani în raport cu nivelul general al preţurilor (j);

- este mai mică sensitivitatea cererii de bani în raport cu produsul final (l1).

Impactul sensitivităţilor investiţiilor şi a cererii de bani în raport cu rata

dobânzii (b şi respectiv l2) este "confuz" întrucât cei doi parametri apar atât la

numărătorul, cât şi la numitorul respectivei elasticităţi.

15

Mărimea cererii globale, ca şi poziţia ei într-un plan de coordonate (Y,p) sunt

dependente de nivelele autonome ale investiţiilor, cheltuielilor guvernamentale,

impozitelor nete şi ofertei de bani, primele trei ţinând de modulul IS, iar ultima de

modulul LM, factori prin care se reflectă politicile macroeconomice prin care poate

interveni autoritatea publică.

Nivelul de echilibru al produsului final (Y*) determină, prin funcţia de

producţie macroeconomică, nivelul de ocupare a forţei de muncă. Efectul nefavorabil

privind şomajul este rezultatul insuficienţei produsului final, iar acesta - potrivit

expresiei nivelului de echilibru (4.4) - poate fi rezultatul:

- insuficienţei investiţiilor autonome,

- insuficienţei cheltuielilor guvernamentale;

- insuficienţei ofertei de monedă

- excesului de fiscalitate,

- nivelului prea ridicat al preţului minim al ofertei.

- înclinaţiei prea scăzute spre consum şi spre investiţii,

- sensitivităţii prea reduse a ofertei în raport cu preţurile.

16

Concluzii

Oferta agregată reprezintă producţia totală de bunuri şi servicii pe care firmele

doresc şi pot să o realizeze în funcţie de nivelul mediu al preţurilor din economie.

Nivelul ofertei agregate poate să difere de cel al producţiei potenţiale, definită ca acea

producţie corespunzătoare utilizării complete a factorilor de producţie.

Curba ofertei agregate reflectă combinaţiile dintre nivelul preţurilor şi volumul

producţiei interne oferite de producători la nivelul respectiv al preţurilor.

Conform legii randamentelor marginale neproporţionale, atât timp cât costurile

medii ale firmelor scad sau nu se modifică, firmele pot mări oferta la acelaşi nivel al

preţurilor : oferta este perfect elastică. Pe măsură ce costurile medii cresc, firmele vor

produce mai mult numai dacă şi preţul creşte : oferta are pantă pozitivă. La un

moment dat, resursele disponibile vor fi utilizate la maximum, astfel că oferta

agregată devine perfect inelastică. Pe termen lung, preţurile factorilor de producţie se

ajustează în funcţie de preţul bunurilor de consum, astfel încât oferta agregată este

perfect inelastică.

Cei mai importanţi factori care determină modificarea ofertei agregate sunt

preţurile şi productivitatea factorilor de producţie. Creşterea şi reducerea ofertei

agregate se reprezintă grafic prin deplasarea curbei ofertei spre dreapta, respectiv spre

stânga.

Atunci când nivelul ofertei agregate creşte ca urmare a creşterii productivităţii

muncii, la un nivel dat al preţurilor este posibilă reducerea presiunii inflaţioniste.

Dacă nu există limitări ale creşterii ofertei totale sau ale creşterii cererii totale, atunci

va spori atât producţia cât şi ocuparea forţei de muncă, cu mici efecte asupra

preţurilor.

17

Bibliografie

1. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy & Sons, Inc. N. Y.,

1993;

2. Bărbăcioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova,

2001;

3. Capanu I. - Indicatorii macroeconomici. Conţinutul şi funcţiile lor, Editura

Economică, Bucureşti, 1998;

4. Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C. - Economie - manual universitar, Editura

Economică, Bucureşti, 1999;

5. Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. - Economie politică, Casa de Editură şi

Presă, Bucureşti, 1993;

6. Didier M. - Economia. Regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994;

7. Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997;

8. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura Sedona, Timişoara, 1997;

9. Enache C., Mecu C. (coord.) - Economie politică, vol. II, Editura Fundaţiei

"România de Mâine", Bucureşti, 2000;

10. Enache C., Mecu C. (coord.) - Economie politică, vol. II, Editura Fundaţiei

"România de Mâine", Bucureşti, 2000;

11.Stroe Radu, Modelare, Universitatea din Bucureşti, Bucureşti, 2002;

12.Tobă Daniel, Macroeconomie, Universitatea din Craiova, 2002;

13.Zbârciog V., Macroeconomie, AAP, Chişinău, 1998.

18