EUTANASIA

Cuvântul eutanasie provine din limba greacă și înseamnă „moarte bună, moarte frumoasă, moarte ușoară”, termen care a evoluat, în prezent semnificând actul de a suprima viața altei persoane, la cererea acesteia, în scopul minimalizării suferințelor.

După modul și mijloacele de realizare, eutanasia este de două feluri: eutanasie activă și eutanasie pasivă.

Eutanasia activă se referă la moartea provocată prin administrarea unei substanțe letale, altei persoane într-un mod direct, pentru a o scuti de o suferință inutilă. Eutanasia pasivă se referă la o moarte naturală, provocată prin renunțarea la utilizarea instrumentelor medicale care țin în viață persoana respectivă sau prin renunțarea administrării tratamentului medical pentru a se oferi pacientului o moarte „complet” naturală care nu contravine cu nimic legilor naturii.

În funcție de consimțământul persoanei bolnave, eutanasia poate fi:

voluntară, atunci când, în deplinătatea facultăților mintale, pacientul ia hotărârea să i se curme viața;

nonvoluntară, în cazul persoanelor incapabile să își exprime voința și o altă persoană va decide că viața pacientului nu mai merită trăită în suferință. Această acțiune se realizează în lipsa oricărui semn că pacientul și-ar dori acest lucru, poate chiar împotriva voinței sale, dar întotdeauna acționând în conformitate cu interesul pacientului.

involuntară, adică împotriva voinței, de exemplu, în cazul condamnaților la moarte.

Conceptul de demnitate umană, sensul vieții, libertatea și ceea ce înțelegem prin persoană, ne afectează percepția asupra morții. Acceptarea sau nu, a eutanasiei, presupune un anumit concept al omului și al destinului.

Immanuel Kant susține că voința unei persoane trebuie considerată supremă, dar omul nu este liber să decidă asupra vieții

2

sale, pentru că nu se poate utiliza un principiu ca și fundament pentru distrugerea lui.

Platon s-a pronunțat în favoarea eutanasiei: „ Vor fi lăsați să moară cei care au un corp sănătos”, la fel și Seneca spunea: „ este preferabil să îți iei viața decât să trăiești în suferințe o viață fără sens”. Același Seneca, este de părere că ”moartea este o pedeapsă pentru unii, pentru alții un cadou și pentru mulți o favoare”.

Filosoful grec Epicur în tratatul său „Despre natură”, afirmă că: „Noi suntem stăpânii durerilor; stăpâni în a le suporta dacă sunt suportabile și stăpâni în a părăsi viața cu sufletul împăcat, așa cum părăsim teatrul dacă piesa nu ne place, dacă nu le putem suporta”.

În evul mediu, a fost introdusă noțiunea de sacralitate a vieții, creștinismul susținând că viața umană este de origine divină și astfel se condamna euthanasia sub orice formă. Principiul sanctității vieții spune că este întotdeauna, greșit să omori în mod direct o ființă umană nevinovată, viața umană are un drept înnăscut la respect.

De-a lungul timpului, filosofii moderni, și-au pus problema modului de acceptare a eutanasiei pasive, dar și a celei active. Dacă eutanasia pasivă a fost acceptată de majoritatea oamenilor, eutanasia activă este mult mai controversată și foarte puțin acceptată. Filosoful James Rachels consideră că între cele două forme de eutanasie, nu există o diferență majoră, deoarece în cazul ambelor este vorba de dorința pacientului, iar ambele au ca final moartea celui aflat în suferință.

Teza lui Rachels este următoarea: eutanasia activă nu este, din punct de vedere moral, mai condamnabilă decât eutanasia pasivă. Ambele sunt „rele”, doar că eutanasia activă este în multe cazuri, „mai umană” decât cea pasivă, care prelungește suferința.

Argumentul lui Rachels constă în prezentarea unui caz particular, copiii care suferă de sindromul Down. Acești copii, chiar dacă vor trăi, vor fi retardați mintal și vor suferi de deformații ale inimii. Ei au nevoie de o operație la naștere. Deseori, părinții și medicul, cad de acord să nu efectueze această operație și copilul

3

moare în chinuri. Rachels propune, astfel, eutanasia activă, plecând de la faptul că a ucide pe cineva suferind, cu acceptul acestuia, este din punct de vedere moral, mai bine decât a-l lăsa să moară într-o suferință prelungită și inevitabilă.

Rachels susține faptul că, a lăsa pe cineva să moară (eutanasia pasivă), poate fi un proces îndelungat și dureros, pe când o injecție letală este rapidă și lipsită de dureri (eutanasia activă). Totodată, el spune că, doctrinele tradiționale despre eutanasie, au la bază temeiuri irelevante, precum concepțiile religioase care spun că, dacă viața este de la Dumnezeu, apoi doar Dumnezeu o poate retrage, nu omul.

4