Europa – un Turn Babel al culturilor şi al limbilor

Cuvintele îşi au viaţa lor proprie şi cele mai vii sunt, în chip firesc, şi cele mai bogate în sensuri. Distincţia dintre cele două sintagme „cultură” şi „civilizaţie”, devine clasică abia înGermania după secolul XVIII.Noţiunea de cultură reprezintă ansamblul creaţiilor spirituale ale unei societăţi, al trăsăturilor sale morale cele mai originale.Noţiunea de civilizaţie se referă mai mult, la ansamblul achiziţiilor materiale ale unei societăţi, progresul tehnicilor şi instituţiilor ei. Dacă privim istoria în lungă durată, vom observa că îndată ce a inflorit civilizaţia occidentală, prin epoca Renaşterii (secolele XV-XVI, sfârşitul Evului Mediu), s-a născut, în acelaşi timp, pe rând, ambiţia fiecărui mare popor de a fi el acela care să domine Europa. A început Carol Quintul, care era, ca rege al Spaniei, bogat prin aurul şi argintul adus din America de curând descoperită şi era, în acelaşi timp, împărat în Germania. Dar sa izbit de Franţa, pe atunci ţara cea mai bogată şi cea maipopulată din Europa, şi n-a mai putut înfăptui „Europa unită” după cum a vrut. Astfel, acest război de hegemonie asupra Europei, a început pe la 1520. Spaniei îi va lua locul Franţa, de la Ludovic al XIV-lea până la Napoleon, care încearcă să facă din Europa, o Europă franceză. Din veacul al XIX-lea germanii încearcă, la rândul lor – începând cu Bismark (victoria împotriva Franţei în 1870) şi până la căderea lui Hitler - să obţinăhegemonia asupra Europei. A urmat reorganizarea teritorială a continentului după primul război mondial: au fost create 38 de state, la ale căror frontiere au fost adăugaţi 8.000 de kilometri.Cel de-al doilea război mondial s-a soldat cu mari distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Această ultimă încleştare a marilor puteri pentru dominaţia asupra civilizaţiei noastre pare să se termine în 1945, o dată cu prăbuşirea Germaniei, dar suntem doar la jumătatea drumului. Toate puterile mari din trecut, Spania, Franţa, Germania, Italia, Austro-Ungaria, sunt la pământ. În picioare au rămas cele două mari puteri periferice:Rusia şi SUA., cu două sisteme politico-sociale diferite, Europa intrând sub sfera influenţelor acestor două mari puteri. O altă consecinţă nefastă asupra vechiului continent a constituit-o creşterea sferei de influenţă a Uniunii Sovietice în EuropaCentrală şi de Est.UE a fost creată după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a garanta pacea, prosperitatea şi stabilitatea pe continentul european, pentru cetăţenii Europei.Uniunea Europeană reprezintă un ansamblu de state europene, care şi-au exprimat liber voinţa de a participa la punerea în comun a culturilor, economiilor şi sistemelor sale.În Uniunea Europeană, limbile tuturor statelor membre sunt considerate limbi oficiale, ceea ce poate provoca dificultăţi la nivel administrativ.Cu toate acestea, Europa este în primul rând un spaţiu şi o cultură şi apoi o economie şi o politică. Europa ca spaţiu este o splendoare geografică, Europa culturii este un ansamblu de nestemate, Europa economică este o reuşita, Europa politică trebuie să devină o lume a păcii şi stabilităţii. Dacã ratiunea va triumfa, mileniul trei va apartine culturii, singurã alternativã pentru civilizatie si progres.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce semnifică noţiunea de cultură?2. Ce semnifică noţiunea de civilizaţie? Exemplificaţi.3. Care este relaţia dintre cele două sintagme (includeresau complementaritate)? Exemplificaţi.4. Ce reprezintă termenul de interculturalitate?Exemplificaţi.5. Daţi exemple privind sorgintea ideii de unificare aEuropei.6. Ce este Uniunea Europeană, care este motivaţiaprimordială a creării Uniunii Europene şi când a începutsă se contureze Uniunea Europeană?7. Câte limbi oficiale are Uniunea Europeană?8. Exemplificaţi atitudini de hegemonie asupra Europei, înultimele secole, precum şi rezultate ale acestor intenţii.9. Specificaţi diferenţa dintre Uniunea Europeană actuală şialte acţiuni de unificare pe continentul european (ca ideede plecare a construcţiei, cât şi ca instrumente derealizare).10. Cum şi-a adaptat UE misiunea şi valorile sale esenţialela realităţile secolului XXI?

CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ – Un drum fara sfarsit

REZUMATÎn urma celui de-al doilea război mondial, în 1947, cortina de fier împarte Europa în 2 părţi: Europa Occidentală şi Europa de Est. Planul Marshall, îşi propune finanţarea Europei pentru recontrucţia sa. În 1948 la Paris se înfiinţează Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) sau European Recoverz Program (ERP), pentru ca în 1960 sa lase loc Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică(ECDE). Începând cu 1949, Europa de Est se mobilizează în jurul Consiliului de Ajutor Reciproc (CAER).După mai bine de o jumătate de secol după Tratatul de la Roma, Europa comunitară nu mai seamănă deloc cu ceea ce a fost în 1957. Regândirea Uniunii este necesară datoritănumeroşilor aspiranţi la statutul de membru. În anii ’50 erau 6 membrii: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda; de atunci s-au adăugat Danemarca, Grecia, Spania, Irlanda, Austria, Portugalia, Suedia, Finlanda şi Regatul Unit. Din 2004UE va număra 25 de state alăturându-se şi Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Alte două state (Bulgaria, România) s-au alăturat în 2007, iar procesul nu pare să se oprească aici. Urmare a uneiextinderi succesive, construcţia europeană a pierdut „omogenitatea iniţială” atât din punct de vedere economic cât şi politic.Nu va fi uşor să stea sub acelaşi acoperiş ţări având culturi diferite şi mai ales niveluri de trai foarte

variabile, dar mulţi sunt de părere că actuala extindere a Uniunii este garantul stabilităţii continentului, după cum alţii consideră că tocmai această formidabilă extindere va duce la destabilitate.Extinderile trecute au arătat cât de dificil este procesul de decizie mai ales odată cu creşterea numărului.Tratatul de la Paris reprezintă „actul de naştere aComunităţii Europene”, a fost semnat în 1951 (pentru 50 de ani) de către şase state (numite state fondatoare ale Comunităţii Europene): Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Instituia Înalta Autoritate, Consiliul de Miniştri, Adunarea Comună şi Curtea de Justiţie. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) reprezenta o Uniune Vamală.Tratatul de la Roma a fost semnat în 1957 şi implementa Piaţa Comună, apoi piaţa Unică Europeană (cele patru libertăţi), care se va realiza concret la 1 ianuarie 1993. Iafiinţă Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE). Sediul Comunităţilor Economice Europene este la Bruxelles. Acest tratat consacră următoarele instituţii: Comisia CEE, Consiliul deMiniştri, Parlamentul, Curtea de Justiţie. Se înfiinţează Comitetul Economic şi Social şi Banca Europeană de Investiţii (sediul la Bruxelles).În 1960 Marea Britanie creează (la Stockholm) Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), care-şi va gasi sfârşitul în 1993. În 1960 se înfiinţează Fondul Social European.Tratatul de la Bruxelles, încheiat în 1965, reprezintă un tratat de fuziune între CEE, CECO şi EURATOM rezultând Comunitatea Europeană (CE sau CEE).În 1973 vor adera la CE încă trei state: Marea Britanie (ratificare prin Parlament), Irlanda, Danemarca (ratificare prin referendum). Norvegia nu va adera din cauza votului negativ la referendum.În 1981 va adera şi Grecia la CE, iar în 1986 Spania şi Portugalia se vor alătura şi ele.În 1978 s-a decis crearea unui Sistem Monetar European (SME) şi a unei monede de cont (ECU, ce prevedea un curs-pivot).În 1985 se semnează Acordul de la Schengen (Luxemburg) prin care se elimină gradual controalele la frontierele comune între statele semnatare.În 1985 se semnează Cartea Albă care prevede desăvârşirea Pieţei Comune.Actul Unic European (AUE), tratat din punct de vederejurudic, va fi semnat în 1986, şi va prevedea „ImperiulLibertăţilor” (cele patru libertăţi care definesc Piaţa Comună).Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, reprezintă revizuirea fundamentală a tratatelor constitutive şi reprezintă crearea Uniunii Europene (UE). El poate fi comparat cu un templu cu tei piloni: unul comunitar (CEE, CECO, EURATOM) şi doi interguvernamentali: Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).În 1993, la Consiliul European de la Copenhaga se decide lărgirea UE spre Europa Centrală şi de Est (ECE), implementându-se „criteriile de la Copenhaga” (criteriile deaderare a unui stat din ECE): criteriul politic, criteriul economic şi acquis+ul comunitar.În 1995 încă trei state europene se vor alătura UE: Austria, Finlanda şi Suedia, state ce vor aduce prosperitate economică şi stabilitate datorită evoluţiilor economice bune aleacestor state.

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997, introduce „cooperarea întărită” pentru aprofundarea integrării europene.Tratatul de la Nisa, semnat în 2001 urmăreşte perfecţionarea mecanismului decizional în cadrul UE. În 2000, Consiliul European de la Lisabona lansează„Strategia de la Lisabona”, prin care UE îşi propune ca până în2010 să devină cea mai dezvoltată economie din lume, bazatăpe cunoaştere.Începând cu 2004, UE se extinde spre Est: zece state ECE vor adera la UE (Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria) iar în 2007 se vor alătura încă două: Bulgaria şi România.Din octombrie 2004 se deschid negocierile de aderare cu Turcia şi Croaţia, iar din noiembrie 2005, FRY a Macedoniei obţine statutul de „ţară candidată”.În 2004 se semnează Tratatul Constituţional la Roma, care însă nu a fost ratificat în Franţa şi Olanda (ca o nemultumire a cetăţenilor respectivi legată de invitarea Turciei de a adera la UE, dar şi legată de birocraţia din UE), motiv pentru care procesul se va relua prins emnarea în 2007, la Lisabona, a unui tratat de reformă a UE În ciuda acestor dificultăţi, mecanismele comunitare au funcţionat mai mult sau mai puţin bine până la Tratatul de la Maastricht. Acest Tratat a constituit un veritabil salt calitativ fiind şi la originea unei schimbări în natura chiar a construcţiei europene scoţând la lumină dimensiunea politică a procesului multă vreme mascat în folosul economicului şi financiarului.Această luare de cunoştinţă merge paralel cu multiplicarea divergenţelor între statele membre în ceea ce priveşte natura şi adâncirea cooperării economice şi politice.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE1. Care sunt părinţii Uniunii Europene?2. Când şi cu ce a debutat construcţia europeană?3. Care sunt principalele Tratate Europene? Detaliaţi4. Ce noutăţi aducea Tratatul de la Maastricht?5. Care sunt „criteriile de la Copenhaga”. Când şi de ce aufost instituite?6. Care sunt cele şase extinderi ale UE? Detaliaţi.7. Care sunt statele Uniunii Europene? Detaliaţi.8. Care sunt pilonii Uniunii Europene?9. Detaliaţi proiectul Constituţiei Europene. Cauze şi efecte.10. Ce prevede Strategia de la Lisabona?11. Când debutează extinderea spre Est?