“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga, face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, fiind asezata in debutul primului sau volum, “Poemele luminii”.

Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara si viziunea asupra lumii. Prin mijloacele artistice sunt redate propriile idei despre poezie si despre raportul poetului cu lumea si creatia. Relatia dintre viziunea autorului asupra poeziei si expresionism se concentreaza in jurul unor aspecte relevate in textul poetic: exacerbarea elui creator ca factor decisiv in raportul interrelational stabilit cu sentimentul absolutului, interiorizarea si spiritualizarea peisajului.

Textul operei “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este un text poetic, cu limbaj metaforic, avand un plan filozofic secundar. Poetul face distinctie intre cunoasterea paradisiaca, pe calea ratiunii, si cunoasterea luciferica, intuitiva, misterul fiind sporit cu ajutorul imaginatiei poetice, al trairii interioare. Optand pentru al doilea tip de cunoastere, poetul desemneaza propria cale: adancirea misterului si protejarea tainei prin creatie. Rolul poetului nu este de a descrifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara, prin iubire, iubirea fiind modul esential prin care se realizeaza comunicarea intre “eu” si “lume” prin intermediul actului creator.

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului: cunoasterea lumii in planul creatiei poetice e posibila numai prin iubire. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct prin marcile subiectivitatii: pronumele personal la persoana intai, adjectivul posesiv la persoana intai, verble la timpul prezent, etc.

Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal “eu” este asezat orgolios in fruntea primei poezii din intaiul volum. Plasarea sa exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea poetica. Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii”, imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, de intreg, semnifica misterele universale.

Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau se intregeste cu versurile finale: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…caci eu iubesc si flori, si ochi, si buze si morminte”. Poezia e un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin trairea nemijlocita a formelor concrete. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice: “flori” - viata, efemeritatea, frumosul; “ochi” - cunoasterea poetica a lumii, viziunea; “buze” - iubirea sau rostirea

poetica; “morminte” - tema mortii, eternitatea.Metafora “luminii”, emblematica pentru opera poetica a lui Blaga,

sugereaza cunoasterea. Dedublarea luminii e redata prin opozitia dintre metafora “lumina altora” sau cunoasterea de tip rational si “lumina mea”, cunoasterea poetica. Sintagmele poetice se asociaza cu serii verbale simetric antitetice: “lumina altora” sugruma, ucide, striveste, nu sporeste, micsoreaza, nu iubeste; “lumina mea” sporeste, mareste, imbogateste, iubeste, nu striveste, nu ucide. Plasticizarea ideei poetice se realizeaza cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: luna, noapte, zare, fiori, mister. Cunoasterea poetica este un act de contemplatie si de iubire. Elementele de recurenta in poezie sunt misterul si motivul luminii, care implica principiul contrar, intunericul.

In opinia mea, in poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este redata viziunea poetului despre lume, poemul fiind un mijlocitor intre constiinta individuala si lume. Actul poetic converteste misterul, nu il reduce, acesta fiind substanta originara si esentiala a poeziei.