Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Modernismul include, in sens larg, toate miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie, negand epoca sau curentul precedent. In Europa, modernismul s-a manifestat ca o orientare estetica in a doua jumatate a secolului al XIX lea si-n prima parte a secolului XX. In Romania, criticul Eugen Lovinescu a formulat teoria sincronismului, conform careia civilizatia si cultura se dezvolta prin imprumut si imitatie a unui model evoluat. Afirma faptul ca, in fiecare epoca din istoria culturii exista un “spirit al veacului” care se manifesta mai puternic intr-o anumita cultura, ce va servi drept model pentru celelalte. Criticul a impus la revista si cenaculul “Sburatorul” scriitori moderni important precum: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, Lucian Blaga.

Avand trasaturi complexe si contradictorii, creatia lirica a lui Lucian Blaga poate fi cu greu asociata unui current literar. In ciuda faptului ca temele abordate in poeziile sale faceau posibila apropierea de traditionalism, esenta gandirii sale este de tip modernist.

Poezia “Eu nu strives corola de minuni a lumii” prefateaza volumul de debut al lui Lucian Blaga si se defineste ca “ars poetica “ moderna. Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in Univers, despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care il particularizeaza. Autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia prin intermediul mijloacelor artistice,acest fapt pledand pentru intelegerea textului ca arta poetica si implicit pentru construirea semnificatiilor sale prin raportarea la viziunea lirica a poetului privitoare la actul creator.

Poemul este o meditatie filosofica pe tema cunoasterii. Pentru Blaga, lumina este o “metafora revelatorie”, avand mai multe semnificatii: creatia poetica, lumina originara a creatiei, cunoasterea. In viziunea poetului, cunoasterea poate fi de doua feluri: cunoastere paradisiaca, rationala, ce reduce tainele lumii cu ajutorul logicii si ii indeparteaza pe oameni de misterul cosmic, si cunoasterea prin revelatie, de tip luciferic ce potenteaza misterul, il reveleaza prin trairile interioare. Relatia de opozitie dintre cele doua tipuri de cunoastere este surprinsa in cele trei secevente poetice, structura compozitionala a poeziei sustinand apartenenta acesteia la modernism.

Tema exprima atitudinea poetului in fata marilor taine ale Universului, atitudine izvorata din iubire:cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire. Sunt reliefate relatiile de opozitie dintre gandirea logica si gandirea poetica, ideea lirica exprimand in mod direct conceptia despre potentarea misterelor lumii. Fiind un discurs liric confesiv, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii:pronumele personal la persoana I singular, adjectivul pronominal posesiv la persoana I, verbele la present, persoana I singular.

Titlul poeziei este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Este reliefat crezul conform caruia datoria poetului este de a proteja si potenta misterele Universului, ci desfiintarea acestora. Metafora este reluata in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau este imbogatit printr-o serie de antiteze. Aceasta surprinde complexitatea, perfectiunea si frumusetea fragile a misterelor lumii.

Compozitional, poezia are trei secvente marcate grafic prin scriera cu majuscula a versurilor. Prima secventa defineste conceptia filosofica a poetului si exprima, prin intermediul verbelor la

forma negativa, refuzul ferm al cunoasterii rationale:”nu strivesc”, “ nu ucid cu mintea/tainele ce le-ntalnesc/in calea mea”. Metaforele revelatorii din primele cinci versuri reprezinta simboluri esentializate ale misterelor Universului si surpind temele majore ale creatiei poetice: flori-frumusete efemera, ochi-contemplatia poetica a lumii, cunoasterea, buze-iubirea si cuvantul, morminte-moartea si eternitatea.

Secventa a doua,mai ampla, se construieste pe baza unor relatii de opozitie si contureaza notiunea de cunoastere paradisiaca. Eul liric se detaseaza de cunoasterea de tip rational: “Lumina altora” , prezentand efectele negative pe care aceasta le-ar putea avea: “sugruma vraja nepatrunsului ascuns”. Procedeul stilistic dominant este antiteza, marcata grafic prin mai multe elemente: conjunctia adeversativa “dar”, reluarea pronumelui personal “eu” de cinci ori in text, scrierea cu majuscule in pozitie initiala a pronumelui “Eu” si a sintagmei “Lumina altora”, plasarea in pozitie mediana a celui mai mai scurt vers , “dar eu”. Repetarea obsesiva a pronumelui personal de persoana intai sugereaza o viziune egocentrica si duce la exacerbarea eului din poezia expresionista. Se accentueaza ideea conform careia rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se infatiseaza. Pentru valenta persuasiva a acestei conceptii, eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii, luna, ale carei raze sporesc misterul: “Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii. Ideea cunoasterii de tip luciferic este reluata, accentuand rolul creatorlui de a patrunde in tainele Universului, sporindu-le. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale , cu esenta lumii.

Finalul poeziei constituie ultima seceventa, cu rol conclusiv, exprimata prin intermediul unui raport de cauzalitate : “caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.”, ideea centrala a discursului liric, cunoasterea inseamna iubire, restrangandu-se la incipitul si finalul poemului.

Apartenenta textului liric la modernism este sustinuta, in principiu, prin conceptul de mister, al carui camp semantic este realizat din termini sau structuri lexicale metaforice: “taine”, “flori”,” ochi”, “buze”, “sfant mister”, “nepatrunsul ascuns”. Metafora filosofica “lumina mea” reveleaza cunoasterea luciferica, aflata in relatie de opozitie cu cunoasterea paradisiaca, de tip rational, ce constituie o amenintare la perfectiunea misterelor lumii, contrastul ideatic fiind marcat grafic prin conjunctia adversativa “dar” . Comparatia cu astrul noptii evidentiaza emotia profunda a eului liric, epitetele in inversiune avand rolul de a potenta incarcatura afectiva a acestuia si revelatia in fata misterelor lumii.

Confesiunea sinelui poetic este realizata prin repetitia pronumelui personal “eu”, care sintetizeaza conceptia poetului si a carui reluare obsesiva demonstreaza apartenenta poeziei la specia lirica “arta poetica”.

Ineditul modern este realizat prin intermediul versificatiei, Blaga cultivand versul liber, creandu-se astfel o eufonie ce sugereaza misterul.

Concluzionand, “Eu nu strives corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o arta poetica moderna intrucat interesul autorului este concetrat pe relatia poet-lume si poet-creatie. Actul poetic nu reduce misterul, ci il transfigureaza, acesta fiind substanta originara si esentiala a poeziei. “Cateodata, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-; lamurim, ci sa-l adancim atat de mul, incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.” –Lucian Blaga