Lucian Blaga:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumiia) Universul poeziei blagiene

b) Incadrarea poeziei in creatia lui Blaga

c) Semnificatia titlului

d) Structura poeziei

e) Prezentarea secventelor poetice(CDC)

f) Apartenenta poeziei la modernism

g) Eseuri posibile: Tema si viziunea despre lume

Elemente de compozitie si de limbaj

Paralela intre doua texte poetice moderniste

Cele doua domenii majore ale creatiei blagiene sunt poezia si filosofia intre care se stabilesc legaturi profunde:apreciez filosofiile vizionare numai ca pretext pentru poezie.

Sistemul filosofic al lui L. Blaga se preocupa de problema cunoasterii si de filosofia culturii. Blaga pledeaza pentru doua tipuri de cunoastere: cea paradisiaca si cea luciferica. Prima, cea adamica, numeste doar lucrurile si apartine omului de stiinta, omului rational. Cunoasterea luciferica problematizeaza, provocand in interiorul obiectului o criza care il descompune in fanic(ceea ce se arata) si criptic(ceea ce se ascunde). Obiectul ei este intotdeauna un mister care de o parte se arata prin semnele sale si de alta parte se ascunde dupa semnele ei. Partea misterului care se arata apartine timpului, iar partea care se ascunde, vesniciei. Acest tip de cunoastere este specific artistului fiind o cunoastere poetica al carei rol este cel de a spori misterul lumii si de a transcende timpul.

Conceptul fundamental al filosofiei culturii este, la Blaga, acela de STIL si anume un ansamblu de trasaturi determinate de factori ce actioneaza inconstiene asupra comunitatilor umane, printre acestia numarandu-se orizontul spatial si temporal, atitudinea fata de acesta.

Metafora, esentiala si ea in sistemul filosofic al culturii cunoaste doua ipostaze: metafora plasticizanta care urmareste sa dea concretete faptului, fara a-i imbogati continutul( Un zbor de lastun/ Iscaleste peisajul ) si metafora revelatorie care cauta sa reveleze un mister esential pentru insusi continutul faptului.

Totodata in viziunea blagiana lumea a fost creata de forta fara chip numita Marele Anonim sau Marele Orb care creeaza mereu si, in acelasi timp, limiteaza cunoasterea umana.

Revalorificand mentalitatea primitiva, Blaga readuce magicul prin intoarcerea spre fondul folcloric autohton intalnit in satul-idee romanesc, definit drept centru al lumii. Singura traire autentica va fi considerata cea mitica deoarece ofera o participare totala la marele TOT.

Lirica blagiana cunoaste trei etape aflate sub semnul circularitatii.Astfel primele doua volume de versuri Poemele luminii si Pasii Profetului se caracterizeaza prin prezenta unui eu stihial, primar si viatalist care se afla intr-o relatie osmotica cu universul marcand echilibrul dintre acestea. Metafora dominanta este cea a LUMINII considerata o metafora cosmogonica, singurul element absolut. Lumina numeste de fapt cuvantul dintai, a carui rostire deschide misterul lumii(FIAT LUX). Lumea se naste din lumina, legata de intunericul de dinaintea creatiei devenind o forta primara uriasa. Lumina temporala izvaraste din intuneric, iar intunericul constituie fondul etern al misterului care trimite la zeul ascuns. Noaptea prezinta un dublu aspect: cel al tenebrelor si cel de pregatire a zilei. Totodata mai inseamna si ochii infinitului care se deschid in noi si marcheaza momentul de comunicare intre micro si macrocosmos. Alternanta noapte/zi, lumina/ intuneric, tacere/ cuvant creeaza nelinistea metafizica legata de dualitatea fiintei si, deci, a lumii.

Motivul luminii este completat de cel al iubirii si al jocului. Iubirea devine un corespondent al focului, al arderii; ea este mijlocul de contopire cu natura intr-o dorinta de participare la TOT. Jocul reprezinta simbolul dionisiacului, oferind posibilitatea dezlantuirii acelei trairi extraordinare a sufletului pentru care conditia materiala data trupului inseamna incatusare.

Totodata in acest volum chiar si experienta mortii se dezvaluie ca integrare a eului in univers, asa cum lumina se resoarbe in intunericul de unde a izvorat. Blaga actualizeaza liric credinta arhaica in moarte ca prelungire si transfigurare, in vesnicie, a existentei temporale. Astfel moartea nu inseamna sfarsitul existentei, ci trecerea intr-un alt plan al ei. Homo viator al universului, poetul are destinul de a cuceri si spori misterul lui nemarginit.

In volumul Pasii Profetului relatia dintre eu si univers, inca osmotica, devine panteista( conceptie filosofica potrivit careia Dumnezeu si natura sunt identice). Eul aspira dionisiac la depasirea limitelor trecatorului trup si la identificarea ascunsa cu pamantul. Acest volum sta sub semnul zeului grec Pan care asemenea Marelui Orb sau lui Zamolxe, se infatiseaza intr-o somnolenta scurgere in natura. Volumul se incheie cu un ciclu de cinci poezii reunite sub titlul Moartea lui Pan. Semnele- crucile, clopotul, toaca- se inmultesc, anuntand disparitia zeitatilor pamantene, a panismului. Noua religie, crestinismul, proclama moartea zeului si aduce numai suferinta: Sub clopot de vecerne Pan e trist/ Pe-o carare trece umbra/ de culoarea lunii/ a lui Christ.Timpul insusi adoarme si dobandeste corporalitate fiind asociat unui om in agonie caruia I s-ar lua pulsul:De man-as prinde timpul ca sa-i pipai/ pulsul greu de clipe.

Schimbarea perspectivei si zeitatilor anunta criza subiectului uman a carui problematica constituie substanta volumelor urmatoare.

Volumele In marea trecere si Lauda somnului marcheaza prezenta unui eu problematic. Primul volum este impregnat de ceea ce Blaga insusi numeste tristete metafizica. Este sentimentul trait de poet in fata ireversibilitatii timpului, exprimata de metafora marea trecere. Aceasta metafora indica timpul ca drum al omului de la nastere spre moarte, drept curgere heraclitica a existentei surprinsa si in motto-ul care deschide volumul:Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire-si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea.Daca in volumele anterioare cuvantul era liantul dintre eu si univers, acum el devine semnul rupturii marcand drama caderii in timp a omului. Constiinta marii treceri se manifesta in strigatul atat de des intalnit in opera poetilor si pictorilor expresionisti care ramane fara raspuns. Strigatul exprima dorul fiintei pierdute si, totodata disperarea neputincioasa a omului singur, traindu-si timpul ca instrainare. Distrugerea armoniei originare a fiintei este opera timpului, dezvaluindu-se ca paradis in destramare.

Trecerea timpului este reprezentata succesiv de trei figuri geometrice: linia, cercul si triunghiul. Totodata filosoful Blaga deosebeste trei forme ale timpului denumite metaforic: timpul-havuz( bazin de apa in parcuri cu fantani arteziene; viitorul); timpul cascada(trecutul) si timpul fluviu(prezentul). Acest volum apartine timpului-cascada surprins prin intermediul metaforelor cheie: toamna si boala.

Volumul La cumpana apelor aduce o schimbare a cumpenei starii de spirit a lui Blaga, de la tristete la inseninare metafizica, sporind in urmatoarele volume:La curtile dorului, Nebanuitele treptesi, marcand in volumul postum de Poezii, momentul regenerarii luminii si bucuriei de a trai. Viata se infatiseaza ca un timp neumblat pe care in filosofia sa Blaga l-a numit timp-havuz caracterizat prin situarea eului in orizontul unor trairi indreptate spre viitor. Viitorul devine cautare a timpului originar (auroral) care si-a lasat amprenta asupra fiintei.

Traseul poeziei blagiene este circular: incepe si se sfarseste cu celebrarea luminii, simbol care coaguleaza intregul univers vizibil. Selenara (lunara)/ stihiala in prima etapa de creatie, lumina din ultima perioada este solara. Bucuria trezirii la viata strabate toate elementele naturii intr-un sonor elan spre lumina soarelui.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul de debut al autorului, intitulat Poemele luminii, in ea se regasesc pricipalele elemente ale primei etape a creatiei blagiene, fiind si o arta poetica (poezie programatica in care autorul descrie rolul creatiei sau al creatorului; o definitie personalizata a poeziei sau a poetului).Titlul poeziei este reluat si in primul vers al acesteia,accentuand idee poetica, si anume rolul de protector pe care si-l asuma eul creator. Astfel poezia dezvolta relatia eu- univers, relatie caracterizata prin echilibru sau osmoza(empatie, legatura profunda, contopire).Totodata titlul devine o afirmatie care are functia de asertiune(ipoteza), astfel, poezia respecta tiparul textului argumentativ. Eul liric se situeaza in centrul discursului poetic, descriind forma de cunoastere specifica artistului:cunoasterea luciferica; astfel, misterele universului vor fi mentinute si accentuate deoarece eu insa ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez in misterul lumii, un inteles, un rost.Omul trebuie sa fie un creator, de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului.

Poezia are o structura monobloc, fiind caracterizata prin vers modern, alb(nu are rima), liber(masura variaza intre 2-15 silabe).Utilizarea enjambamentului ofera continuitate ideii poetice si compartimenteaza textul in doua secvente principale, completate de o secventa conclusiva.

Prima secventa poetica dezvolta asertiunea prezentata in titlu prin descrierea rolului asumat de eul creator.Verbele la forma negativanu strivesc si nu ucidcontureaza cunoasterea senzitiva, prin care verbul a gandi(nu ucid cu mintea) este inlocuit de verbul a simti. Doar astfel poate fi mentinut misterul corolei de minuni a lumii, perfectiunea si ciclicitatea universului vazut atat ca o taina, cat si ca un miracol.Elementele vitale ale lumii devin metafore simbol evidentiand: florile-element vegetal, viata caracterizata prin frumusete, dar si prin fragilitate; ochii-cunoasterea exterioara si interioara oglinda sufletului; buzele: cuvantul sau logosul si iubirea; mormintele: moartea si limitarea fiintei umane.

A doua secventa poetica este construita prin intermediul antitezei dintre lumina altora si lumina mea, deci intre cunoasterea paradisiaca si cea luciferica.Aceasta antiteza este indicata prin utilizarea conjuctiei adversative dar care marcheaza prezenta unei relatii de opozitie.Omul de stiinta analizeaza si sugruma misterul universului incercand sa-i descifreze esenta.Artistul, eul creator, accentueaza misterul, il imbogateste si il transforma in neintelesuri si mai mari. Actul sau este comparat cu actiunea lunii, care mareste si mai tare taina noptii. Astfel eul devine selenar, preferand cadrul nocturn care ambiguizeaza lumina si modifica perceptia asupra spatiului si timpului.

Ultima secventa a poeziei are rol conclusiv, stabilind motivul care il determina pe eul creator sa pastreze intact misterul lumii.Acest motiv este reprezentat de catre sentimentul vital al existentei:iubirea, singura capabila sa realizeze osmoza dintre eu si univers, contopirea acestuia in Marele Tot, atat cu aspectele lui benefice, cat si cu cele ireversibile.

Expresivitatea poeziei este conturata prin utilizarea metaforelor corola de minuni a lumii, nepatrunsul ascuns, sfant mister, epitetele raze albe, intunecata zare, neintelesuri mari si antitezele mareste-micsoreaza, sugruma-imbogatesc; enumeratia lait-motiv flori, ochi, buze, morminte.

Caracterul modernist al poeziei este demonstrat de structura monobloc, versul modern, prezenta enjambamentului, dar si datorita abundentei metaforelor si intelectualizarii poeziei. Aceasta devine o forma de cunoastere, o arta poetica.

C: TEMA:relatia dintre eu si Univers

VIZIUNEA DESPRE LUME:atitudinea pe care o adopta eul liric este una individuala,subiectivai; optimista, senina, fiind prezent eul liric stihial, aflat in echilibru total cu Universul: Lumina poetica, deci luciferica e cea care asigura coexistenta diversului in unu, micsorand granitele dintre fapturi si lucruri, accentuand sentimentul participarii la misterele existantiale(Ion Pop)

3