1

ETNOGENEZA POPOARELOR EUROPENE

Fondul etnic strvechi. Popoarele europene, carora conditiile climatice le-au harazit culoarea alba

pielii, mentinuta cu toate invaziile, incrucisarile, suprapunerile orientale, se confunda cu asa-zisii Arieni, iar

mai adesea sunt denumite indo-europene, deoarece dintr-o ramura a lor fac parte si Indienii. Cum au ajuns

milioane de Indieni sa se lege atat de strans de Europeni ramane de vazut si de demonstrat cu ajutorul

noilor metode si teorii asupra originii si structurii limbilor, deoarece, deocamdata, mai multe inrudiri

lingvistice au sugerat ideea formarii intr-un spatiu comun al Indienilor si Europenilor. Masinile cibernetice

vor inlesni desigur descifrarea acestui fenomen caracteristic omului, cum este vorbirea, tocmai prin

utilizarea limbajului matematic, indispensabil azi in analizele stiintifice si in comunicarile universale.

Din moment ce aveau aceeasi limba, care este spatiul sau aria de formare a acestor popoare, la

origine poate un neam unic? Inca de la inceputul secolului autori germani ca de pilda Kossina afirmau

ca autorii culturilor legate de Dunare sunt acesti Indo-Europeni, ca apoi sa afirme ca, dimpotriva, Europenii

apartin civilizatiilor nordice-megalitice, dupa cum cred si Schwantes, Sprokoff si altii. Parerile mai vechi

aratau ca Europenii s-au nascut in Asia, si anume in stepele euro-asiatice, in Siberia (dupa Morgan), in

Turkestan (dupa Feist) sau in Kazahstan (dupa Nehring). Mai fantezist decat toti ceilalti, Meyer ii

domiciliaza de-a dreptul in Pamir, in Podisul Cerului, ca si cum ar fi descins din vazduh. La aceste idei se

raliaza si Herzfeld, precum si Vasile Parvan, care ii plaseaza in Asia Centrala, de unde s-ar fi impastiat apoi

spre rasarit, in India, in Iran, in Caucaz si spre vest, in Europa. Din fericire, mai sunt si invatati ca Schrader,

Peaje, Myres, Childe si Carnoy, care socotesc ca leaganul Indo-Europenilor este Europa, cu centrul de

formare in nordul Pontului Euxin.

Opiniile rasaritenilor se datoresc poate faptului ca zona locuita de aceste popoare este vasta si ca

invadatorii Europei au venit intotdeauna de la rasarit. Miscarile de populatie au existat insa si dinspre sud

spre nord, si invers, fiind determinate nu numai de cauze economice, ci si de modificarile climatului si

schimbarea florei si faunei (ele migrau indeosebi in aceasta directie cu oamenii dupa ele), conform

calendarului heliotermic precesional.

In ultima vreme, tot mai multi cercetatori sunt de parere ca cei mai vechi locuitori ai continentului

nostru s-au format intr-o arie geografica, in care intra o parte din Europa centrala si din sud- estul

european. P. Bosch-Gimpera considera ca spatiul din care au pornit popoarele europene este situat pe

teritoriul dintre Valea Dunarii, Marea Egee si Marea Neagra. Aceasta zona ar cuprinde centrele originare

2

ale civilizatiilor, indeplinind conditiile pentru formarea lor etnica si lingvistica. Istoricilor si arheologilor li s-au

alaturat si unii lingvisti, printre care trebuie amintit Vladimir Georgiev.

G. Wilke sustinea ca aria de formare a popoarelor indo-europene trebuie extinsa si in stepele din

nordul Pontului Euxin. Ca urmare acestei teorii, habitatul primitiv al Iranienilor este considerat teritoriul de la

rasarit de Nipru. Invatatul H. Schmidt se deosebeste de ceilalti arienisti, atunci cand considera ca loc de

formare a popoarelor regiunea Dunarii de Jos si regiunile rasarite invecinate. Avand in vedere numarul

mare de popoare si spatiul vast pe care-l vor ocupa in vremuri mai tarzii, credem ca suntem mai aproape

de adevar atribuind credit lui Gimpera si Schmidt, ultimul completand pe primul atunci cand prelungeste

aria de formare a Europenilor in tinuturile nord-pontice.

Dupa teza indo-europeana, popoarele europene s-au raspandit de la rasarit la apus, astfel: Indienii,

Tokharii, Iranienii (Medo-Persii), Scitii, Cimmerienii, Sarmatii, Balticii (Slavi), Carienii, Frigienii, Tracii, Illirii,

Pelasgii, Grecii, Italicii. Desi nu toate aceste popoare apar in istorie in acelasi timp , important de retinut

este ca aria lor de formare se axeaza pe doua elemente importante ale continentului nostru: Dunarea si

Muntii Carpati. In vremea istorica, acest spatiu a fost locuit de Traci. Un indiciu plin de consecinte in spatiul

european, in procesul de formare al diferitelor popoare, este faptul ca Tracii au ocupat un loc central si, pe

masura ce toate celelalte popoare se vor deplasa in diferite directii, Tracii vor locui, cu exceptia partii

rasaritene de dincolo de Nipru, spatiul european ce devine spatiul tracic.

Importanta Tracilor si a spatiului tracic a fost subliniata stiintific prima data de Vasile Parvan, in al

treilea deceniu al secolului nostru : Cu alte cuvinte, originile italice, grecesti si medio-orientale ale acestor

populatii in mileniile al III-lea si al II-lea i.e.n. trebuie cautate cu atentie in Europa danubiana, punct de

vedere cunoscut, dar nu inca suficient de recunoscut de toata lumea." Adepti ai conceptiei tracizante au

fost, de asemenea, loan Andriesescu si Nicolae Iorga.

Epoca formarii neamurilor europene. Si in aceasta privinta, parerile sunt impartite. In neolitic,

oamenii au descoperit si inventat o serie intreaga de unelte, ceea ce a inlesnit viata si a contribuit la un

remarcabil spor demografic. De aceea, se simte nevoia unei organizari sociale, a unei delimitari din punct

de vedere rasial. In cadrul acestui proces, omul capata si o fizionomie proprie si actiunile sale devin fapte

istorice, ale unei istorii nescrise la inceput, pe care o putem reconstitui datorita arheologiei, mitologiei,

epopeii, cantecelor si traditiilor dar si pe baza elementelor de limba aceasta arhiva vie a popoarelor.

Dupa unii, data de formare a popoarelor europene ar incepe de-a dreptul cu anul minus cincizeci de

mii si s-ar incheia cu anul doua mii doua sute sau cu anul o mie opt sute anterior. Ipoteza cea mai

staruitoare in legatura cu formarea popoarelor fixeaza ca epoca momentul de trecere de la neolitic la bronz.

3

Ar fi insa de acceptat numai daca arheologii vor putea sa dovedeasca faptul ca etapa de trecere pe planul

civilizatiei corespunde cu prefacerile lingvistice. Sunt multi cercetatori care considera ca perioada de

tranzitie a fost prea scurta pentru a ingadui transformarea radicala a popoarelor neolitice in popoare

europene. Popoarele europene se formeaza in cadrul unui proces indelung, inceput anterior epocii de

tranzitie de la neolitic la bronz. Epoca formarii acestor popoare trebuie fixata deci mai inainte si studiata pe

baza rezultatelor conjugate ale antropologiei, arheologiei, lingvisticii si mitologiei.

Pentru ultimele doua perioade ale neoliticului, antropologia ar parea sa confirme o anume unitate a

tipului uman, care locuieste in spatiul tracic, ceea ce inseamna ca, in vremea respectiva, ne aflam in fata

unei mari stabilitati a elementului uman. Diversificarea stilurilor prin decorarea ceramicii nu presupune si o

diversificare pe plan antropologic, ci numai o diversificare a gustului si a manifestarilor estetice. Unitatea

etnica nu presupune totdeauna si unitatea diverselor manifestari culturale si, deci, a culturilor respective si

a continuitatii acestora. In acest sens, un argument de mare valoare il reprezinta rezultatul studiului

ceramicii din Romania epocii moderne, unde intalnim, pe intinsul aceluiasi teritoriu, stiluri complet diferite.

Asa in Moldova, in localitatea Marginea, se lucreaza inca ceramica neagra, mostenire a unui mestesug ce

dateaza, dupa toate probabilitatile, din epoca bronzului. In Oltenia, in locul unde s-a nascut Brancusi, se

lucra o ceramica pe care un specialist roman o considera o mostenire a ceramicii dacice din La Tene, cu

care are foarte multe asemuiri. Tot in Oltenia mai intalnim si alte doua centre de olarie ale caror productii se

deosebesc mult intre ele. De aici se poate deduce ca studiul ceramicii poate stabili arii de manifestare pe

plan estetic, dar nu poate fi un indiciu sigur asupra originii etnice diverse a producatorilor.

Pentru identificarea Europenilor din spatiul tracic, ne putem sprijini si pe traditia greceasca post-

homerica. Asa cum a afirmat Dumitru Berciu, chiar daca neoliticul ar fi fost adus in acest spatiu de triburi

venite din rasaritul Mediteranei si Asiei Mici ,,aceste triburi n-au putut sa extermine triburile locale

eneolitice. Se poate vorbi dimpotriva, de o asimilare pe timp indelungat, cum o arata nu numai uneltele

apartinand culturilor neolitice, dar si faptul ca examenele antropologice au aratat constant existenta

somatica protoeuropeana alaturi de elemente atlanto-mediteraneene si anatoliene".

Unii oameni de stiinta sunt de parere sa nu se mai puna pe drumuri po-poarele, sa nu mai fie

obligate sa circule cand intr-o directie, cand in alta, iar aceasta miscare sa constituie singura modalitate de

a explica asemanari intamplatoare sau simple influente, cu toate ca in privinta influentelor trebuie facute

multe rezerve. Dar, admitand chiar o emigrare a unor triburi de pastori in spatiul tracic, in cursul neoliticului,

aceste popoare au fost desigur asimilate de populatia autohtona. Si aceasta este, dupa parerea multor

cercetatori, o populatie protoariana sau, in orice caz, ea a intrat in procesul europenizarii.

4

Din punct de vedere lingvistic, nu se poate vorbi, dupa cum sustin unii cercetatori romani si bulgari,

de o populatie care ar fi vorbit o alta limba decat preariana". In favoarea acestei teze se aduce argumentul

ca, daca anterior ar fi existat o limba preariana, ar fi putut sa se pastreze urmele acestei limbi in limbile

europene. Din studierea materialului lingvistic si mai ales pe baza numelor de rauri mari, care apartin unor

forme lingvistice foarte vechi europene, ca Dunare, apoi Cris, Olt, Mures, Somes, Timis etc. se poate

afirma ca inca din epoca neolitica exista in spatiul tracic o populatie protoariana. Elementul autohton in

spatiul de formare al popoarelor europene este foarte vechi. Mai mult decat atat, avand in vedere legaturile

existente intre limba hittita si limbile ariene, se poate afirma ca miscari de popoare au avut loc de la apus

spre rasarit, adica din Europa spre Asia si nu invers. Forma veche a cuvintelor hittite constituie o dovada ca

hittitii se desprind din trunchiul european, patrunzand din spatiul carpato-dunarean in Asia Mica. Sunt

suficiente dovezi de natura arheologica si antropologica pentru a ingadui afirmatia ca in epoca neolitica, in

spatiul tracic si intr-o arie limitrofa acestuia, exista o populatie autohtona din care isi trag unele radacini

popoarele istorice europene, iar aceasta populatie poate fi considerata din punct de vedere lingvistic ca

preariana. Afirmatii categorice, bineinteles, nu se pot face in legatura cu etnogeneza popoarelor europene

(ariene). Daca insa unii cercetatori considera ca popoarele europene se formeaza dupa anul minus 2700,

urmand ca vreme de o mie de ani sa se fi format limbile istorice europene, altii considera ca, in realizarea

acestui proces de etnogeneza a popoarelor europene, a fost nevoie de un timp mult mai indelungat, al

carui inceput trebuie fixat mai inainte.

In legatura cu studierea etnogenezei popoarelor ariene, e bine sa se foloseasca drept sursa de

informatie si mitologia greceasca, deoarece religiile au caracter conservator, precum si legendele si

traditiile pastrate in canturi epice. S-a demonstrat in mod stralucit ca unele date din Iliada, sau din Biblie,

referitoare la evenimente anterioare redactarii lor, cuprind informatii pretioase din punct de vedere istoric.

Descoperirea Troiei de catre Schliemann sau identificarea unor orase asiro-caldeene, pe care le mentiona

Biblia, dar in existenta carora arheologii nu mai credeau, sunt suficiente argumente in favoarea utilizarii

mitologiei si traditiilor, pentru dezlegarea unor aspecte din trecutul spatiului tracic, carora nici arheologia,

nici lingvistica, nici antropologia nu le pot da o interpretare multumitoare. Arheologii poate au neglijat, in

ultima vreme, mai mult decat se cuvenea, mitologia traca si mitologia greaca, precum si alte mitologii sau

scrieri epice, cum sunt Vedele si Upcuiisadele. Consideram ca reintroducerea lor in circuitul cercetarii, cu

rezervele de rigoare, ar fi in avantajul luminarii trecutului indepartat al continentului nostru. De altfel, recent,

la Simpozionul international de la Sofia, in 1972, la care s-au discutat probleme de istorie veche a sud-

5

estului european, unii participanti au atras atentia asupra importantei lui Homer intru cunoasterea primului

mileniu din istoria partii rasaritene a Europei.

Petriceicu Hasdeu, va duce negresit la obtinerea unor noi lumini in cunoasterea istoriei stramosilor.

Numai din rezultatele conjugate ale cercetarilor antropologice, arheologice, lingvistice si mitologice se va

putea ajunge la o mai clara lumina in problemele neoliticului si ale etnogenezei popoarelor europene.

Abordand cu curaj o interpretare combinata a datelor arheologice, lingvistice si mitologice se poate ajunge

la formularea unei viziuni generale, care sa dea un sens si o forma trecutului, caci altfel exista riscul

mentinerii sub microscop a frunzei care, in cazul nostru, e ciob, cuvant sau vers, fara a vedea ramura,

copacul si padurea. Remarcabilul efort facut in ultimii treizeci de ani in domeniul istoriei vechi, prin

acumularea de elemente multiple in arheologie si lingvistica si pornind de la principii generale geniale,

emise de Bogdan comuni, europeni. Aici intervine opera istoricului, care, prin interpretarile sale, devine

arheolog, lingvist si literat. In felul acesta, se va ajunge la sinteze noi si indraznete, care vor ingadui un

progres mai rapid in istoriografie, eliminandu-se vechi teorii si concluzii, caci si in acest domeniu legea

absolescentei opereaza din plin. Ar fi suficient sa amintim cate prejudecati au fost rasturnate prin cele

peste doua sute de descoperiri arheologice facute in Romania, si altele facute in Bulgaria, lugoslavia,

Ungaria si sud-vestul Uniunii Sovietice, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Unii cercetatori ii considera pe Pelasgi ca pe cea mai veche populatie a Europei. Concluzia porneste

de la constatarile facute mai de mult de catre Bruck, care considera ca Asia Mica si Ionia au fost locuite de

Pelasgi. Multi lingvisti, intre care C. Pauli, P. Krestschmer, A. Fick credeau ca inainte de limba ariana

trebuie sa fi existat o limba preariana si, ca atare, poporul care vorbea sa fi fost unul singur. Se stie ca,

bazandu-se pe textele scriitorilor greci si latini din antichitate, unii au incercat sa identifice peste tot, atat in

Europa, cat si in nordul Africii, pe Pelasgi. Spatiul carpato-dunarean joaca un rol central in dezvoltarea

culturilor neolitice si acest lucru este confirmat de cercetarile arheologice recente. In ce priveste

raspandirea Pelasgilor in Peninsula Haemus si in arhipelagul grecesc, ramane ca cercetarile stiintifice sa-si

spuna cuvantul de acum inainte. Unele indicatii pretioase ne sunt oferite de mitologie si ele nu trebuiesc

nici subestimate, nici exagerate. In Iliada, Homer ne da o seama de relatii in legatura cu Pelasgii. Acestui

popor marele poet ii atribuie epitetul de divin". Acelasi lucru il intalnim la Eschile, in opera Rugatoarele. E

atat de puternica impresia Grecilor despre Pelasgi, incat in mitologia lor o parte din marile descoperiri

realizate de omenire sunt atribuite acestora. Pentru Greci, Pelasgii erau primii locuitori ai Pamantului. Dupa

traditia lor, ei au populat Grecia inainte de cele doua potopuri, care au avut loc unul in timpul regelui

Ogyges, dupa cum relateaza Herodot in Isforiile sale (I, 56), iar altul in timpul lui Deucalion (Apollodor, VIII,

6

2), asa cum arata si calendarul heliotermic precesional. Dupa Ephor, Pelasgii au fost primii oameni care

au locuit in Grecia". Se pot surprinde in aceste mituri amintiri ale potopului, motiv care se regaseste pe o

arie geografica foarte intinsa si care isi are originea intr-o epoca anterioara neoliticului. Dar nu numai

vechimea mare a Pelasgilor i-a determinat pe Greci sa le atribuie acestora epitetul de divini". Dupa

Pausanias, un pelasg a fost primul om cu o infatisare frumoasa, nu in sens fizic, ci moral. In traditia

transmisa de Pausanias este indicat momentul in care omul primitiv devine homo fabei. Pelasg este acela

care ii invata pe oameni sa nu mai locuiasca in pesteri, ci sa-si faca locuinte. Tot el da sfaturi in legatura cu

fructele bune de mancat, de unde poate si legenda fructului oprit, care, dupa Biblie, ar fi fost un mar.

Aceste informatii, oricat de multe elemente imaginare ar cuprinde, pornesc totusi de la un sambure de

adevar : in neolitic se realizeaza un mare salt pe calea civilizatiei umane, asa cum s-a aratat in paginile

precedente.

Etnogeneza Europenilor (impropiu Indo-Europeni) este in stransa legatura cu raspandirea acestora

pe cuprinsul Europei si Asiei. Expansiunea triburilor pare sa fi inceput de mult si fenomenul a fost explicat

in mod diferit. Cea mai mare parte a istoricilor considera ca popoarele europene s-au deplasat din locurile

lor de formare din pricina presiunilor exercitate asupra lor de triburile de pastori nomazi, care au locuit

stepele euro-asiatice. Exista si o alta explicatie a istoricului francez Maurice Meuleau, dupa care

expansiunea europeana n-ar fi decat o problema de lingvistica : un popor vorbind o limba ariana a

transmis-o vecinilor, iar acestia vecinilor lor, idiomul initial fragmentandu-se si diversificandu-se. Dar, asa

cum remarca Gonzague de Reynold, indo-europeana nu este o limba vorbita efectiv, ci un sistem de

fenomene lingvistice", ipoteza care exclude posibilitatea transmisiunii unei singure limbi mai multor

popoare.

Atat ipoteza difuziunii limbii ariene unor popoare cu grad de civilizatie si structura spirituala diversa,

cat si ipoteza unor catastrofe datorate invaziilor sau infiltrarii lente de populatii fara urme in toponimie,

cum spune Georgiev , nu acopera cauzele adevarate ale expansiunii popoarelor europene. Miscarea de

popoare catre sfarsitul neoliticului se datoreste cresterii demografice, rezultat al cuceririlor tehnice, al

procurarii mai lesnicioase a hranei, al realizarii locuintelor mai confortabile, intr-un cuvant al unei vieti mai

prospere. Aceasta se remarca si din dezvoltarea artelor. Nu este exclus ca sporul demografic sa fi

determinat apoi deplasarea popoarelor europene de la periferia spatiului lor de formare, in cautarea unor

locuri care sa le ofere conditii si mai bune de trai.

Intre cauzele expansiunii nu trebuie exclusa nici violenta. Pana la crearea unei entitati mai mari,

capabile sa dea stabilitate unui anumit spatiu, miscarile de triburi au avut un caracter endemic. Dar,

7

presiunea asupra spatiului european de unde putea sa provina ? S-a spus: din rasarit, din stepele nord-

pontice. Dar, dupa unii, deplasarea acestor popoare se face spre rasarit, pe tarmul sudic si nordic al

Pontului Euxin, catre vestul si sudul Europei. Parte din stepele din nordul Pontului Euxin, daca in acea

vreme erau stepe, cum se intreba de curand un cercetator englez, erau locuite tot de europeni. Ceea ce

inseamna ca, pentru a imprima o miscare de deplasare a acestora spre rasarit, presiunea a venit din nord.

Altfel, impinse de la rasarit spre apus, popoarele europene care patrund in Asia si se raspandesc in India ar

fi trebuit sa urmeze un alt drum decat pe acela care se zice ca s-ar fi deplasat. Practic ar fi imposibil. Ca sa

ajungi in Asia, in cazul in care drumul de la nord de Pontul Euxin este inchis, ar trebui sa treci peste toate

popoarele aflate in spatiul carpato-dunarean si sa inaintezi spre est, prin Asia Mica. Presupunand ca ar fi

putut ajunge pana aici, drumul le-ar fi fost barat de statele puternice din Mesopotamia, care, in acest caz,

ar fi consemnat aparitia noilor veniti la frontierele lor de apus.

Asadar, putem considera ca expansiunea popoarelor europene s-ar datora unor cauze interne, cum

ar fi cresterea demografica si presiunea venita din afara spatiului arian. Expansiunea cea dintai a

popoarelor ariene are loc in mileniul al treilea. Acum apar in Asia Mica, la granitele Mesopotamiei, primele

stiri despre prezenta unor popoare europene. Avangarda lor o formeaza Hurritii (Mitannii) si Kassitii, care

ajung la granitele Mesopotamiei. Cam in acelasi timp, se deplaseaza spre rasarit si popoarele europene,

care ajung pana in India.

Cea de-a doua miscare a popoarelor are loc spre sfarsitul mileniului al treilea, deci catre anul doua

mii, cand Luwitii, popor european din Peninsula Haemusului, trec in Asia Mica. Luwitii locuiesc in vestul

Asiei Mici, potrivit afirmatiilor lui Georgiev, incepand chiar din mileniul al treilea. Pe urmele lor, daca nu

chiar odata cu Luwitii, trec prin Asia Mica si Hittitii. Acestia se instaleaza la inceput in vestul si sud-vestul

Asiei Mici. Prezenta lor este atestata de toponime care cuprinde grupuri de consoane nd sau ss:

Kuriwanda, Millawanda (Miletul), Parnassa, Petassa, Tarhuntassa. Acest tip de toponime reprezinta cel mai

vechi strat de nume de locuitori din vestul Asiei Mici. Catre anul 2200, Hittitii se deplaseaza spre est,

ocupand si ei podisul Anatoliei. Aici vor crea un stat puternic, Regatul Hittit, care va dainui pana la anul

minus 1200.

Concomitent cu deplasarea unor popoare europene spre Asia Mica sau spre continentul asiatic

propriu-zis, are loc si europenizarea vestului conti-nentului nostru.

In vremea cand Acheii se deplasau spre sud-estul Europei, din aria de formare a popoarelor

europene se desprind Italicii, Latinii si Umbrii, care migreaza spre sud, in Peninsula Italica. Spre apus,

Italicii se invecinau cu Celtii si, dupa Gonzague de Reynold, a existat o mare apropiere intre limba italica si

8

cea celtica, deci s-ar putea vorbi de o comunitate italo-celtica. Vasile Parvan, primul care formulase ipoteza

unei apropieri stranse intre limba traca si cea a Italicilor, socotea ca numai datorita unei inrudiri de limba se

explica rapiditatea cu care Traco-Dacii si-au insusit latina, in afara de rolul activ pe care l-ar fi jucat Celtii in

pregatirea romanizarii, cum socotea acelasi savant roman. La populatiile din Peninsula Italica s-au mai

adaugat si triburi de Traco-Illiri, Veneti, Apuli, stabilite in rasaritul Ausoniei, dupa spusele lui Herodot. Se

poate conchide deci ca populatia straveche a Italiei a avut legaturi si cu spatiul ariano-trac. De altfel, s-a si

facut dovada de catre specialisti a prezentei Tracilor in vestul Peninsulei Italice. Limba greaca a luat o

dezvoltare aparte si, studiind-o astazi, pare mai dificila decat italiana si celelalte limbi latine. La radacina

insa se regasesc multe elemente comune, preelenice.

0 situatie cu totul speciala gasim in mileniul al treilea, in sudul Peninsulei Haemusului, mai exact in

Grecia continentala, in Peloponez, in insulele din Marea Egee si chiar in Creta. Dupa toate datele

lingvistice cumulate la ora actuala, pentru a explica originea etnica a triburilor din aceste regiuni, se ajunge

la concluzia acceptata de toti europeistii, ca ne aflam in fata unei unitati ligvistice, preelenice. Din fondul

acestei unitati sau mosteniri lingvistice preeuropene s-au pastrat unele elemente in limba traca. De aici si

firele ce-i leaga pe Traci de lumea elenica. Este vorba deci de un fond preelenic si preeuropean pe care s-

au format si Tracii, si Grecii.

Mostenirea neolitica. In aceasta epoca, dupa cum am mai aratat, omul si-a desavarsit trasaturile

specifice. Stapanind tehnicile perfectate de-a lungul mileniilor, el poate sa-si organizeze o viata mai

prospera, sa-si procure o hrana variata si abundenta, sa se imbrace mai bine, sa locuiasca un adapost mai

confortabil. Bunastarea sporita il face sa se gandeasca la arta, ca la o manifestare naturala a fiintei sale.

De la grupari sociale mici, trece la forma primordiala a familiei matriarhale, la ginta patriarhala, la clan si la

trib, totalitatea acestora formand un neam intins, neamul Europenilor denumiti si Arieni, dar si cu un nume

prea putin inspirat, de Indo-Europeni, cu toate ca Indieni" prin Europa nu s-au prea vazut, iar cei de azi,

veniti in timpuri nu prea indepartate, si-au pastrat caracterele, nelasandu-se asimilati decat in mica masura.

Marele neam european vorbind acelasi grai, a dat nastere mai multor neamuri, intre care neamul Tracilor a

fost cel mai raspandit si cel mai numeros. In mod natural, dezvoltarea lor demografica excesiva i-a facut sa

se raspandeasca in toate directiile : spre Asia, spre Asia Mica, spre sudul si sud-vestul continentului

european, precum si spre vest.