Lect. Univ. Dr. Cosmin STOICA

E T I C A

Bună cuviinţă în economie

Note de curs

1

Capitolul I

Consideraţii privind importanţa Eticii în viaţa economică

Potrivit lui Aristotel, orice artă şi orice doctrină, orice acţiune şi orice hotărâre pare a merge către bine, pare a urmări doar binele. Dar se observă şi o deosebire a scopurilor. Existând multe activităţi, domenii, arte, ştiinţe, există şi multe scopuri. Scopul artei medicale este sănătatea, cel al construcţiei de corăbii, corabia, cel al strategiei, biruinţa, cel al artei economice, bogăţia. Filosoful consideră că ştiinţa care urmăreşte binele tuturor este politica, iar celelalte ştiinţe printre care şi economia sunt cuprinse în aceasta. Un om poate fi mulţumit când ajută un singur om să dobândească bunăstarea, dar mai frumos şi mai divin este când se poate realiza acest bine pentru un popor întreg. Faptele frumoase şi drepte, însă, manifestă de multe ori nepotriviri şi nestatornicie. Mulţi au pierit din pricina bogăţiei, alţii din pricina vitejiei.

Natura umană şi în perioada antică şi acum, are calităţile ei nobile dar şi vulerabilităţile care ies în evidenţi astăzi, poate cel mai vizibil, în lumea economică şi în cea politică.

În ziua de azi, toate realizările ştiinţei care ne fac, în aparenţă, viaţa mai uşoară, acţionează în mod paradoxal şi anormal în sensul distrugerii omenirii. În aceste vremuri de bogăţie economică cele mai înalte şi nobile însuşiri şi capacităţi ale omului încep să se atrofieze şi să se piardă.

Bunăstarea economică nu înseamnă neapărat bogaţie, nu acoperă toate aspectele civilizaţiei şi dezvoltării. Egoismul economic apreciat de marii gânditori în perioadele clasice a ieşit din limitele admise ale comportamentului uman.

Din aceste scurte consideraţii trebuie să conştientizăm că indiferent câtă experienţă şi abilitate în afaceri am avea, indiferent câtă ştiinţă economică am cunoaşte, fără însuşirea unui comportament etic nu vom avea performanţă în viaţa economică.

Deşi au fost consacrate concepte, principii şi definiţii ale eticii, noi trebuie să înţelegem că în viaţa economică, etica se traduce printr-un comportament uman şi normal fără afectarea negativă a relaţiilor parteneriale sau a relaţiilor cu clienţii.

După abordarea lui Aristotel, etica vizează comportamentul responsabil al oamenilor în funcţie de percepţia lor asupra cinstei sau dreptăţii.

Deşi, în perioada modernă, a evoluat limbajul literar şi conceptual asupra abordărilor ştiinţifice, consider contemporană cu noi revelaţia filosofilor din perioada veche şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Creştine, cu privire la conduita şi comportamentul uman în viaţa economică şi socială.

Scrierile filosofice din acea perioadă, parcă se adresează, în fiecare moment al istoriei, fiecărei categorii umane şi profesionale.

Aristotel subliniază virtutea ca o calitate a sufletului şi nu a trupului. Din acest motiv cei care studiază comportamente ale virtuţii trebuie să fie familiarizaţi până la un anumit grad cu teoria sufletului. Aşa cum cel care vindecă ochii trebuie să cunoască însuşirea lor aşa şi învăţătorul acestor concepte trebuie să cunoască caracteristicile nobile şi divine ale sufletului precum şi vulnerabilităţile acestuia.

Desigur, trăim vremuri devitalizante în care sufletul abia mai respiră de materialism şi consumerism. Trăim vremuri în lumea afacerilor de zeificare a mărfurilor şi politicilor de marketing şi de uitare şi persiflare a culturii. De fapt şi noi devenim mărfuri şi instrumente ale politicii de marketing, devenim resurse umane, forţa de muncă, cantităţi şi calităţi strict economice, în general.

În aceste vremuri de prosperitate şi bunăstare materială, este greu să explicăm şi să arătăm importanţa sufletului, a principiilor etice, a buneicuviinţe, a respectului şi corectitudinii în relaţiile şi contractele comerciale. Şi, totuşi poate că prezenta şi sperăm trecătoarea criză ecnomică să ne demonstreze că etica, definită şi însuşită pe înţelesul fiecăruia este mai importantă ca politica de preţ sau de produs.

De fapt lumea afacerilor ar fi mai bună şi mai bogată, dacă am ţine cont de etică în politica de publicitate, în vânzări, în tratamentul faţă de salariaţi, faţă de parteneri şi faţă de clienţi.

Virtuţile intelectuale sunt înţelepciunea, inteligenţa şi prudenţa. Virtuţile morale sunt dărnicia şi cumpătarea. Aceste însuişiri trebuie să fie reale nu bazate pe manipulare, ipocrizie, făţărnicie.

Potrivit dicţionarului, virtutea reperezintă o însuşire morală pozitivă a omului; însuşire de caracter care urmăreşte în mod constant idealul etic, binele; integritate morală sau o înclinaţie statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acţiuni frumoase.

,,Prin cântare la chitară cineva devine de exemplu un chitarist bun precum şi rău şi în acelaşi fel cu privire la arhitect şi orice meseriaş sau artist. Cine anume construieşte bine devine prin aceasta un bun arhitect, iar cine construieşte rău, un rău arhitect. De n-ar fi aşa, n-ar fi nevoie de niciun învăţător, ci fiecare ar veni pe lume maestru sau cârpaci. Chiar tot aşa stau lucrurile şi cu virtuţile. Prin purtarea noastră în relaţiile comerciale noi devenim drepţi sau nedrepţi; prin purtarea în primejdii şi prin obişnuinţa de a ne teme de ele sau de a ne împotrivi lor, devenim viteji sau laşi. Şi chiar tot aşa e şi cu prilejurile la poftă sau la mânie: unii devin cumpătaţi şi domoli, alţii neînfrânaţi şi furioşi, după cum se poartă în astfel de cazuri aşa sau aşa (...). Şi de aceea nu e puţin

2

important dacă ne obişnuim îndată din tinereţe aşa sau aşa; dimpotrivă aceasta înseamnă foarte mult sau mai bine zis totul”1.

Capitolul II

Sensibilitatea eticii în economia modernă

Etica reprezintă o trăire umană, o stare de spirit, o trăire naturală fără eforturi comportamentale. Etica nu se învaţă din tratate sau coduri de specialitate, pentru etică nu ar trebuie să existe norme pe care trebuie să le respecţi ad literam.

Etica o ai sau nu o ai. Dacă un om, structural are o conduită naturală şi bună ce îşi extrage esenţa din darurile divine nu are nevoie de tratate de etică decât pentru a-şi cultiva nobleţea şi fineţea sufletească şi intelectuală. Dacă alt om, structural are o conduită nepozitivă în relaţiile cu ceilalţi oameni, toate filosofiile şi tratatele din lume nu îl pot ajuta să îşi depăşească condiţia. În viaţă poţi să fi un bun economist dar să ai calităţile umane atrofiate şi poţi să fii un om înnobilat de frumos şi de limpezime în activitatea de coordonare sau aplicare a unor decizii, fără prea multă şcoală. Omul trebuie să aibă mai întâi cunoaştere şi aceasta să fie vitaminizată prin cunoştiinţe pe tot parcursul vieţii. ,,Să fii domn e o întâmplare să fii om e lucru mare” spune un cântec.

Educaţia şcolară şi universitară este esenţială pentru înmulţitrea talanţilor (talentelor). Un om poate deveni un medic desăvârşit după ce a studiat foarte bine ştiinţele medicale, la fel un inginer. Dar un om poate avea o abilitate economică sau managerială extraordinară înainte de obţinerea unei diplome de specialitate, şcoala îl ajută să cunoască mai întâi alfabetul în domeniu, apoi detaliile şi mecanismul sistemului. Economia de azi are o dinamică şi o sensibilitate care îşi găseşte, de multe ori explicaţia în cărţi după terminarea evenimentului.

Etica în economie trebuie să reprezinte acea conduită umană a bunăstării. Atunci când omul conştientizează valorile fundamentale ale vieţii, adevărata frumuseţe şi bogăţie. Se apropie de ştiinţa curată cu efect profilactic, terapeutic şi vitaminizant pentru minte şi suflet.

Părintele Arsenie Boca ne arată că ,,precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă îl apropie pe om de Dumnezeu, puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige”.

Astfel noi trebuie să ne înnobilăm valorile dăruite de Dumnezeu prin ştiinţă, dar de multă ori le atrofiem şi ştiinţa nu mai poate ajuta un om devitalizat. De asemenea avem discernământul de a alege între bine şi rău, pot fi şi abordări ştiinţifice sau culturale care ne fac rău.

Dacă omul are viu acel principiu al bunei-cuviinţe va fi fericit, înţelept şi bogat.Bine ar fi ca toţi oamenii să se înţeleagă între ei şi să fie toţi bogaţi din punct de vedere spiritual, cultural

şi economic.Tot Părintele Arsenie Boca spune că ,,nici sărăcia nu te mântuieşte nici bogăţia nu te osândeşte”.

Trebuie doar să vedem percepţia pe care o avem asupra vieţii şi mijloacele prin care ne atingem scopurile. Din păcate, astăzi multe mijloace au devenit scopuri, ele reprezentând chipul cioplit la care ne închinăm într-un ritual de bussines rău înţeles şi aplicat.

Întrecerea omului cu sine însuşi şi selecţia intraspecifică poate conduce de multe ori la situaţii negative. Deşi prin ştiinţă şi tehnologie oamenii au cucerit pământul şi au supus natura nevoilor de viaţă, oamenii cunosc foarte puţin despre sine însăşi. ,,Homo homini lupus”, omul e lup faţă de om. În jocul economic şi în jocul vieţii omul nu este inofensiv. De multe ori, întrecerea omului cu omul devitalizează valorile divine, scopul acestei întreceri reprezentându-l de multe ori, considerentele comerciale. Pentru majoritatea oamenilor de azi, valoarea omului este una concurenţială, comercială şi financiară. Pentru un om, semenul său nu este valoros prin calităţile sale, prin talentele sale. Omul este valoros azi prin funcţia sa, prin averea sa prin bunurile scumpe achiziţionate care se confundă de multe ori cu identitatea. Eşti valoros pentru că ai milioane de euro în cont, nu prin viaţa ta cu toate ale ei, bune şi rele. Omul nepreţuit ca valoare în toată opera umanităţi are astăzi preţ, se vinde şi se cumpără. A vorbi cu omul comercial despre etică, înseamnă o nebunie.

Concurenţa între oameni este pur comercială, nu mai reprezintă acea formă de afirmare, de depăşire şi de cultivare a cunoaşterii proprii şi a cunoştiinţelor dobândite în şcoală sau prin educaţie liberă.

Mijloacele economice de satisfacere şi de asigurare a decenţei vieţii au devenit scopuri. La origine, banii reperezintă un mijloc, dar câţi din noi mai vedem în bani un mijloc? Ei nu reprezintă o valoare în sine. Cu toate acestea noi avem o viaţă economică, numai avem o viaţă normală, sănătoasă cu toate atributele ei. Viaţa noastră este economie şi acasă şi la serviciu. Din păcate totul în viaţă are acum componentă financiară. Ca în contabilitate când orice bun sau serviciu are corespondentul său în bani, aşa este şi în viaţă orice activitate se traduce în bani, în venituri şi cheltueli.

1 Etica nicomahică, Aristotel, Edit. Antet, pag: 383

Konrad Lorenz în cartea ,,Cele opt păcate ale omeirii civilizate”, explică provocările omenirii de azi care aduc daune sufleteşti mari: lăcomia orbitoare de bani şi graba extenuantă. De asemenea pe lângă lăcomia de a deţine bunuri ori poziţie ierarhică superioară, sau de a le deţine pe amândouă, un rol esenţial îl joacă şi frica: frica de a rămâne în urmă în cadrul întrecerii, frica de sărăcie, frica de a lua hotărâri greşite.

Frica sub toate formele ei reprezintă factorul de subminare a sănătăţii oamenilor moderni. Până acum câţiva ani nici nu ştiam terminologia cuvantului stress, cauzele şi efectele erau necunoscute.

Oamenii suferă din cauza solicitărilor nervoase şi sufleteşti, solicitări determinate de o întrecere şi o concurenţă către nicăieri. Omul catalogat forţă de muncă, capital uman sau resursă umană în afară de tratamentul şi ritmul de lucru se mai confruntă, cu voia sa, cu manipularea şi publicitatea exagerată a modului de satisfacere a nevoilor mereu în creştere. Specialiştii în marketing speculează acest aspect şi numai de etică nu poate fi vorba în abordarea lor. Din păcate, consumatorii manifestă o oarecare naivitate, nu se revoltă de exemplu, pentru faptul că plătesc de cele mai ulte ori o sumă considerabilă pe ambalajul la fel de scump ca marfa sau doar pe percepţia pe care şi-o formează din reclamă2 .

Într-adevăr, ştiinţa şi tehnologia au evoluat dar esenţa cercetării este aceeaşi în toate epocile istoriei, diferă doar modalitatea de abordare în ştiinţă, şi de folosire a instrumentelor în tehnologie. Şi totuşi, cu toate avantajele ştiinţei şi tehnologiei, oamenii sunt cuceriţi de propria creaţie.

Sfântul Nicolae Velimirovici, exprimă foarte frumos importanţa eticii şi a tehnologiei în viaţa omului şi a popoarelor subliniind şi corelaţia dintre religie, etică şi tehnologie. Consider actuală şi importantă pentru înţelegerea eticii în viaţa economică scrierea marelui sfânt, cu doctorate în filosofie şi teologie în marile universităţi ale lumii.

,,La origini, religia a fost maica eticii şi a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un şuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etica un râu purtator de viaţă şi tehnologia, cu ajutorul făgaşelor artei, purta apa din acest râu prin toate arterele vieţii omului.

Dumnezeu i-a vestit omului legea credinţei, legea purtării şi cunoaşterea tehnologiei. Cu îndrumările lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a săvârşit una din cele mai lungi călătorii din istoria navigaţiei. Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de înţelepciune în înţelegere, în cunoaştere, la tot lucrul, să săvârşească planuri artistice pentru lucrul în aur, în argint şi în bronz, şi în tăierea pietrelor pentru monturi, şi în sculptura lemnului, ca el să poată lucra în toate soiurile de meşteşuguri.

Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost clădit de către oameni învăţati de către Duhul lui Dumnezeu şi conduşi de mâna Domnului. Astfel mărturisesc Sfintele Scripturi.

Dumnezeu era motivul credinţei adevărate, al bunei purtări şi al cunoaşterii tehnologice, printre oameni. Atunci când oamenii îl simţeau neîncetat pe Dumnezeu deasupra lor, în faţa lor şi în jurul lor, în acelaşi fel cum simţeau aerul şi lumina, ei atribuiau şi dăruiau toate lucrările tehnologice şi munca lor manuală Lui, Domnul şi Ziditorul lor.

Când simţirea prezenţei lui Dumnezeu s-a atenuat şi vederea duhovnicească s-a întunecat, atunci a intrat mândria în meşteşugari şi tehnologi, iar ei au început să dea doar lor înşile slava, pentru clădirile lor, pentru lucrarea mâinilor şi minţilor lor, începând să folosească în mod greşit munca lor - atunci umbra pierzaniei a început să cadă asupra tehnologiei.

Mulţi se plâng de tehnologie. Mulţi acuză tehnologia modernă de toate relele din lume. Este tehnologia într-adevăr de osândă, sau cei care creează tehnologia şi- o folosesc? O cruce de lemn este de osândit dacă cineva răstigneşte pe altcineva pe ea? Un ciocan este de osândit dacă un vecin sparge cu el capul vecinului său?

Tehnologia nu simte binele sau răul. Aceleaşi ţevi pot fi folosite pentru apa potabilă sau pentru canalizare. Răul nu vine din tehnologia moartă, lipsita de simţire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Conştient pe deplin de prezenţa lui Dumnezeu şi fără de mândrie, Noe a ridicat o navă uimitoare, pentru izbăvirea sa şi a noii omeniri ce urma să se nască.

Într-o conştiinţă întunecată cu privire la prezenţa lui Dumnezeu, oamenii plini de mândrie au căzut de acord unii cu alţii. Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faima înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!" Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Când regele Solomon a terminat clădirea măreţului Templu al Domnului, şi-a ridicat mâinile către ceruri, şi cu smerenie a strigat: "Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău."

Acest templu minunat a dăinuit vreme de 11 generaţii. A fost făcut praf şi pulbere atunci când urmaşii fără de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o "casă de rugăciune, într-o casă de negoţ." Nu datorită tehnologiei a rămas Templul în picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a dispărut de pe faţa pământului. Tehnologia este surdă, mută şi fără de răspuns. Este complet dependentă de etică, aşa cum este şi etica de credinţă.

Este binecunoscută povestea biblică a regelui Nabucodonosor. El a construit oraşul Babilonului cu palate, şi turnuri suspendate, cu o asemenea dibăcie tehnologică şi frumuseţe cum lumea nu mai văzuse. Regele a privit spre oraşul pe care îl clădise, stând pe acoperişul palatului său şi a găit plin de mândrie: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstirea strălucirii mele, ca reşedinţă a împăratului?" Pe când glăsuia el aceste vorbe încrezute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia şi şi-a pierdut minţile, şi în nebunie a trăit vreme de şapte ani ca o fiară între fiarele pădurii. Oraşul lui, Babilonul cel mare, a

2 Konrad Lorenz, Cele opt păcate ale lumii civilizate, Edit. Humanitas, 2006, pag: 31-384

devenit o grămadă de dărâmături şi loc de batjocură, a ajuns un pustiu fără de locuitori, întocmai cum a proorocit Ieremia proorocul.

Atunci când frica lui Dumnezeu dispare şi legea morală a lui Dumnezeu este încălcată, muntele tehnologiei omeneşti se prăbuşeşte în ţărâna din care a fost făcut. Astfel se vor prăbuşi în ţărâna cea fără de formă, şi (…) turnurile tehnologiei şi arhitecturii omeneşti, dacă mândria omului, chiar şi cea a creştinilor, luptă sfidător împotriva lui Dumnezeu, şi depăşeşte toate măsurile mândriei şi păcătoşeniei, şi reuşeşte să sfârşească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

De ce sunt atât de multe civilizaţii măreţe îngropate adânc în pământ, iar deasupra plugarii ară, fără nici cea mai mică idee că turnurile şi oasele lor zac sub pamântul arat? Cum se face ca din toate măreţele construcţii din marmură ale grecilor nu a mai rămas altceva decât Acropolea?

Cum de a îndrăznit pământul să ascundă de la faţa soarelui şi de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek şi Egipt, ca şi măreţele oraşe Egbata, Persepolis, Tir, Sidon şi Troia, ca acum vacile să pască liniştite deasupra lor, şi porcii dedesubt, iar păstorii să clădească grajduri din marmura împrăştiată? De ce mândrele cetăţi şi temple şi castele ale regelui Montezuma au dispărut fără de urmă? La fel şi împărăţiile atât de culţilor incaşi şi peruvieni? Ce mână nemilostivă a rostogolit munţi de noroi asupra tuturor acestor construcţii omeneşti, care prin tăria, forma şi frumuseţea lor, puteau concura cu cele mai bune construcţii moderne?

De ce există întreruperi şi nu este continuitate în civilizaţia umană? Deoarece nici una din acestea nu era placută Unului Sfânt Dumnezeu. Nici una din aceste civilizaţii îngropate nu a fost distrusă de timp ori din lipsa unei construcţii tehnologice solide, ci de păcatul împotriva credinţei sfinte şi a eticii sfinte. Instabilitatea etică şi tehnologică le-a îngropat în adânca întunecime. "Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî." Această proorocie a lui Hristos, în zilele în care Capernaumul era plin de mărire, ca o cetate de basm lângă lac, s-a împlinit. S-a împlinit atât de teribil, încât atunci un călător se găseşte între spini şi şerpi, pe locul unde odată se înălţa bogata şi mândra cetate a Capernaumului, se întreabă cu cutremur: "Este oare cu putinţă că acest loc dezgustător să fi fost odată un loc unde vieţuiau oameni?".

Etica este nepieritoare şi neschimbătoare, şi anume, etica evanghelică, dar tehnologia este întotdeauna în schimbare. Etica este asemănătoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din această pricină, etica trebuie să controleze tehnologia. Valorile veşnice sunt teritoriul eticii şi nu al tehnologiei. Este distrugător pentru un neam întreg să îşi aşeze ca scop al vieţii tehnologia, şi toate lucrările şi sudoarea lor să şi-o jertfească avansului tehnologic, târând în urma lor etica, aşa cum Ahile târa leşul lui Hector legat de carul sau. Un popor ca acesta poate reuşi să îşi clădească oraşele din fildeş şi din aur, dar daca oameni ca Ahab şi Izabela locuiesc în ele, câinii vor avea ultimul cuvânt, nu oamenii. Între cinste şi pricepere este uşor de ales. Un om cinstit, chiar şi fără pricepere, este mai respectat în vremea noastra, decât un om priceput dar necinstit.

Tehnologia schimbă relaţia omului cu natura, dar nu şi relaţia lui cu Dumnezeu. Oricine gândeşte altfel preţuieşte mai mult lucrurile decât oamenii, şi ţărâna mai mult decât duhul. O dramă groaznică a vremurilor noastre este războiul dintre oameni şi Dumnezeu. Dumnezeu vrea să înalţe şi să slăvească identitatea omului deasupra materialităţii fără de minte şi de viaţă, în timp ce oamenii vor să îşi îngroape identitatea şi să îşi uite Ziditorul, făcându-şi ca scop unic al vieţii tehnologia şi bogăţia materială. Mulţi oameni ce sunt handicapaţi spiritual şi moral de către necredinţa lor în Hristos, fac din tehnologia modernă idoli la care se închină, şi cheamă pe toţi oamenii şi popoarele să aducă jertfa acestor idoli.”3

Capitolul IIIConsideraţii privind conduita umană a bunăstării

Omul, în diferitele perioade istorice, şi-a manifestat voinţa, curajul, inteligenţa, capacitatea creatoare şi libertatea pentru asigurarea, dezvoltarea şi diversificarea condiţiilor şi mijloacelor existenţiale în scopul trăirii intense a vieţii în funcţie de gândirea sa, perioada istorică, mediul de viaţă şi dorinţele sale. Nu întotdeauna omul este satisfăcut de modul în care ştie sau poate să-şi asigure traiul. Satisfacerea nevoilor unei vieţi decente depinde în mare măsură de gândirea şi comportamentul propriu al fiecărui individ în parte, dar într-o relaţie umană extinsă la nivel planetar factorii externi afectează în mare măsură, pozitiv sau negativ, viaţa omului.

De-a lungul istoriei şi vieţii omenirii, economia, deşi definită şi conceptualizată foarte târziu, a străbătut toate perioadele şi a reprezentat esenţa acţiunii şi vieţii umane.

Fie că a fost vorba de asigurarea traiului zilnic, fie că a fost vorba de înzestrarea armatelor sau de construcţia unor edificii, fie că a fost vorba de o vitalizare a culturii sau de tranzacţionarea unor mărfuri, în economie s-au găsit instrumentele şi soluţiile bunăstării dar de foarte multe ori şi problemele, pierderile sau sărăcia.

Aspectele de natură economică au modelat şi influenţat gândirea umană şi istoria mai mult decât toate curentele filosofice sau acţiunile armate. Datorită abordărilor conştiente şi pozitive ale economiei s-au dezvoltat popoare atât economic cât şi cultural şi din cauza unor influenţe negative ale abordărilor economice au fost distruse vieţi omeneşti sau civilizaţii înfloritoare. Economia, în funcţie de abordările gânditorilor şi practicienilor ei, contribuie la consolidarea sau subminarea unei naţiuni.

3 Citat din scrierile Sfântului Nicolae Velimirovici5

Concepţiile marilor gânditori ai economiei au schimbat lumea în sens pozitiv sau au produs calamităţi greu recuperabile.

Spre deosebire de gândirea altor filosofi, gândirea filosofilor economişti a fost flexibilă şi într-o continuă dinamică. Ei au analizat lumea din punct de vedere economic în toate stările comportamentului uman şi în etapele vieţii de bunăstare sau sărăcie.

Spre deosebire de conduita şi gândirea economiştilor, de cele mai multe ori necunoscuţi, oamenii din toate categoriile sociale au o gândire şi conduită economică nedefinită sau neconceptualizată la nivel teoretic sau academic.

Nu toţi oamenii au talent scriitoricesc sau muzical, nu toţi oamenii sunt strategi militari sau politici, nu toţi oameni sunt prosperi investitori sau analişti economici dar absolut toţi, în diferite nuanţe, în funcţie de capacitatea intelectuală şi mediul de viaţă, au o conduită şi o gândire economică.

Nu toţi omenii trăiesc într-un mediu cultural dar toţi trăiesc şi evoluează într-un mediu economic.Din cele mai vechi timpuri omul s-a confruntat cu problema supravieţuirii nu ca individ izolat ci ca membru

al unei familii sau comunităţi sociale.Viaţa sa neîntreruptă şi dovezile culturale, spirituale, materiale şi istorice au demonstrat că omul a cucerit

lumea şi viaţa cu toate problemele ce i s-au pus în faţă. Sunt dovezi de dezvoltare a civilizaţiei extraordinare în epocile vechi. Dar continuitatea sărăciei şi diversificarea ei în forme mutante şi dramatice dovedesc, inclusiv în zilele noastre, că nu întotdeauna omul a găsit soluţii de rezolvare a problemelor care ţin de propria voinţă şi cunoaştere sau de aspecte externe ale comunităţii sau omenirii în ansamblu. Omul a reuşit să supravieţuiască datorită înzestrărilor sale interioare şi faptului că este o fiinţă cooperantă şi relaţională, calităţi esenţiale în economie. Dar de foarte multe ori impulsurile interioare ale omului afectează relaţiile şi cooperarea cu ceilalţi membri ai societăţii.

Într-o comunitate mai puţin avansată social-economic sau chiar săracă, calităţile umane sunt mult mai bine reflectate, solidaritatea şi ajutorul sunt clare şi necondiţionate. Spre deosebire, într-o comunitate dezvoltată economic, mai ales în perioada contemporană, atributele calităţilor umane şi minima morală sunt înlocuite în economie de contracte, obligaţii sociale şi concurenţă. Solidaritatea umană şi ajutorul necondiţionat al comunităţilor sărace nu prea îşi mai găsesc locul, modul şi timpul. În anumite zone de putere economică, reflectarea calităţilor umane în economie este văzută ca fiind perdantă pentru că de multe ori scopul nu mai este asigurarea bunăstării comunităţilor umane ci profitul cu orice preţ.

Profitul nu trebuie confundat cu bunăstarea, nu întotdeauna profitul aduce bunăstare nici măcar pentru aparentul câştigător.

Când omul trăieşte strict pentru supravieţuire în condiţii de mediu grele „nimeni nu mănâncă mai mult decât altul”. Atunci când are loc o diviziune a muncii, când unul munceşte mai greu decât altul şi este mai puţin bine plătit, când unul munceşte din pasiune pentru a-şi demonstra şi cultiva înzestrarea intelectuală sau când, în multe cazuri, se munceşte doar pentru profit până la devitalizare, conduita economică îşi pierde mult din atributele umane devenind strictă, tehnică, matematică şi inginerească, evoluând într-un mediu concurenţial neprietenos.

În perioada veche meseriile se transmiteau prin tradiţie, iar economia sau anumite industrii erau bazate pe tradiţie sau pe un anumit specific. Viaţa economică şi socială era condusă de cele mai multe ori autoritar. În aceste condiţii, deşi erau cunoscute forme ale sărăciei pentru marea majoritate a oamenilor, nu se înregistrau dezechilibre economice de nicio natură. În perioada contemporană, libera iniţiativă şi manifestarea libertăţii de voinţă a omului, conducerea democratică a ţării pot determina şi dezechilibre economice, deşi avantajele libertăţii sunt cunoscute. De aceea, în perioada contemporană e nevoie de economişti şi de guvernare economică. În perioada veche, deşi oamenii aveau gândire economică şi efectuau tranzacţii pe piaţa internă sau externă, deşi cumpărau şi vindeau, regii, domnitorii şi industriaşii nu simţeau nevoia coordonării activităţii economice. Nu era nevoie de economie ca ştiinţă, atâta timp cât viaţa economică se baza pe tradiţie şi autoritate iar funcţionarea pieţelor şi concurenţa nu produceau dezechilibre majore nici măcar pentru concurenţii aceluiaşi produs. Pentru consumatori, indiferent de perioada istorică, lipsa, suficienţa sau insuficienţa banilor poate să-i afecteze.

În economia concurenţială activităţile lucrative agreabile sau dezagreabile, schimburile şi diversitatea mărfurilor sau serviciilor sunt guvernate de principiile şi regulile sistemului pieţei.

În diferite perioade istorice sau regimuri dictatoriale anumite abordări sau activităţi economice erau interzise. În economia de piaţă concurenţială contemporană doar formele privind frauda economică, practicile neconcurenţiale şi calitatea necorespunzătoare a produselor sau serviciilor sunt sancţionate de către autorităţile publice. Profitul este atributul omului modern, şi deşi ca mijloc conştient acesta aduce bunăstarea întreprinzătorului şi a comunităţii din jurul investiţiei, ca scop nu întotdeauna rezultatele sunt bune.

Potrivit gânditorilor clasici, dacă piaţa este lăsată să funcţioneze liber după regulile sale, societatea va avea bunăstare, şi, de asemenea, anumite dezechilibre pot fi corectate tot prin jocul pieţei. Tot în viziunea lor, de exemplu a lui Adam Smith, „un guvern e cu atât mai bun cu cât se implică mai puţin, guvernele sunt risipitoare, iresponsabile şi neproductive”. În societatea contemporană, a scoate însă din ecuaţie Guvernul pare puţin idealist, deşi vorbim de economie de piaţă liberă şi concurenţială.

Cultura şi limbajul economic au un impact puternic asupra conştiinţei umane şi comportamentului uman, deoarece imixtiunea economicului în viaţa economică şi socială este mult mai puternică. De sfera economicului depinde supravieţuirea omului şi a societăţii, iar motivaţiile şi preocupările de ordin material se află în topul

6

motivaţiilor umane. Discursul economic al guvernelor are întotdeauna un impact profund deoarece atinge preocupările legate de viaţa proprie a omului, de comunitatea sa, de decenţa vieţii şi de proprietatea sa.4

Potrivit lui Robert Heilbroner „la rădăcina tuturor lucrurilor se află omul, dar nu omul ca fiinţă economică, ci omul ca fiinţă psihologică şi socială, pe care îl înţelegem doar imperfect, înţelegerea economică este un capitol admirabil în autobiografia omenirii, dar nu este nici primul capitol nici ultimul”.5

Capitolul IVConduita etică în gestionarea nevoilor şi resurselor economice

4.1. Rolul economistului în viaţa economicăStudiul economiei nu pare să reclame înzestrări deosebit de înalte şi de specializate. Nu este el, din punct de vedere intelectual, o materie foarte uşoară în comparaţie cu ramurile superioare ale filosofiei sau ale ştiinţei pure? Materie uşoară, în care însă foarte puţini excelează! Paradoxul îşi află explicaţi, probabil, în faptul că un bun economist trebuie să posede o rară combinaţie de înzestrări. El trebuie să fie într-o anumită măsură – matematician, istoric, om politic, filosof. Trebuie să înţeleagă particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să studieze prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nicio parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil ca un artist, dar uneori totuşi la fel cu picioarele pe pământ ca un politician”.

Această definire a economiei şi economistului ce aparţine lui Robert Heilbroner capacitează în câteva cuvinte rolul şi importanţa vitală a economiei în toate epocile istorice şi toate regimurile politice. Economistul poate fi numit, fără modestie, doctor al societăţii, al întregului sistem social, nu doar economic. Fără economist nu poate funcţiona nici spitalul sau policlinica privată, nici guvernul şi nici o mare companie transnaţională.

Potrivit autorului mai sus citat, marii economişti - filosofi ai lucrurilor pământeşti au recunoscut importanţa sferei politicii, a culturii, a manierelor, şi mulţi dintre ei dădeau acestor aspecte ale societăţii o preţuire mult mai înaltă decât controversatelor practici economice.

În economie, producătorii umblă după preţuri mari iar cumpărătorii umblă după preţuri mici. Din acest motiv în economie au fost gândite „legi ale comportamentului producătorului şi consumatorului”. De la filosofie la abordarea ştiinţifică a fost creat un cadru legislativ-instituţional în toată lumea care să vegheze la respectarea de către producători şi consumatori a regulilor de conduită economică. În activitatea politică, culturală sau socială nu apar comportamente comparabile cu cele din activitatea economică.

Din aceste considerente, de-a lungul timpului economia s-a consolidat ca o ştiinţă de sine stătătoare, o ştiinţă cu şcoli de gândire proprii, cu reprezentanţi consacraţi, cu principii, metode, abordări academice şi teorii proprii.

Denumirea de economie politică provine de la cuvântul grecesc „oikonomia”, format din „oikos – casă, gospodărie”, „nomos – lege, ordine” şi „polis – cetate, stat”. Într-o traducere liberă economia înseamnă ordinea în casă sau în comunitate, administrarea materială a casei, gospodăriei şi cetăţii.

La începuturile ştiinţei, interpretarea care se dădea economiei politice era de administrare a bunurilor cetăţii, statului şi nu bunurilor şi proprietăţii private a omului, a familiei sale.

Dar principiile economiei politice sunt aplicabile atât nevoilor şi activităţilor unui om sau afacerii sale cât şi nevoilor şi activităţii unui popor, diferă doar nuanţele şi modalităţile de abordare de la nivel microeconomic la nivel macroeconomic.

Potrivit lui Joseph Stiglitz, „economia este o ştiinţă socială. Ea studiază problema socială a alegerii într-o viziune ştiinţifică, ceea ce înseamnă că este construită pe o explorare sistematică a problemei de a alege. Această explorare sistematică implică atât formularea teoriilor, cât şi examinarea datelor”.

Potrivit lui Paul Samuelson, „teoria economică este ştiinţa despre modul în care oamenii şi societatea învaţă să aleagă, cu trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fără participarea lor, acele resurse de producţie rare pentru producerea diferitelor mărfuri în prezent şi viitor – între diferiţi oameni şi diferite grupări ale societăţii. Teoria economică sau economia politică, cum o numesc de obicei, se întrepătrunde strâns cu alte importante discipline universitare: sociologia, ştiinţa politică şi antropologia; toate acestea sunt ştiinţe sociale – ale căror obiecte de studiu se suprapun parţial cu obiectul teoriei economice”.

Aşa cum inginerii construiesc diferite modele pentru a studia caracteristicile unei maşini, economiştii construiesc diferite modele ale economiei pentru a descrie modul de funcţionare al acesteia. Aşa cum medicii asigură tratament terapeutic sau profilactic aşa şi în economie sunt elaborate tratamente care asigură corectarea sau eliminarea unor probleme grave în scopul creşterii competitivităţii economice. Aceste comparaţii, traduse economic, se regăsesc în elaborarea şi aplicarea teoriilor, practicilor şi politicilor economice unde economistul are rolul de doctor sau inginer al sistemului în ansamblu.

4 Baciu, Livia, Discurs şi comportament economic, ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag.51.5 Heilbroner, Robert, Filosofii lucrurilor pământeşti, ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, pag.371.

7

Teoria economică, la fel ca toate teoriile, constă într-un set de ipoteze şi concluzii. Dacă presupunerea este corectă atunci apar rezultate. Economiştii fac previziuni pe baza teoriilor. Ei pot folosi teoriile pentru a anticipa ce s-ar întâmpla în condiţiile unor schimbări şi conjuncturi economice, de exemplu creşterea unei taxe sau integrarea economică a unei ţări într-o uniune economică. Economiştii au dezvoltat două moduri diferite de abordare a economiei. Studiul detaliat al deciziilor luate de companii sau familii, dar şi al preţurilor şi producţiei din anumite industrii intră în sfera microeconomiei.

Comportamentul economiei, în toată substanţa ei, este dependent de deciziile luate de milioane de oamenii şi firme în economie dar şi de deciziile luate de guverne şi regimuri politice.

Microeconomia reprezintă privirea de jos în sus a economiei iar macroeconomia reprezintă viziunea de sus în jos.

Stimularea modului de a gândi ca un economist rezultă din complexitatea vieţii economice în ansamblu la nivel micro şi macroeconomic, pe plan naţional şi internaţional.

A gândi ca un economist înseamnă a pătrunde cu mintea fenomenele şi procesele economice şi a le înţelege, a depista esenţa acestora, a stabili legăturile trainice între acestea, a formula principii, noţiuni, proprii, realităţii economice. Gândirea economistului presupune corelarea unor trăsături native cu altele educate, cultivate prin educaţie liberă sau universitară de specialitate6.

Din păcate, în ziua de azi nu mai există morală în economie şi după anumite păreri, morala nu îşi are locul în lumea afacerilor.

Comportamentul imoral se regăseşte şi în economiile dezvoltate şi în cele mai puţin dezvoltate. O lipsă de etică poate fi văzută în nerespectarea legilor, în fraudarea economică, în corupţie sau în tratamentul faţă de cumpărători sau salariaţi. Deşi în lumea noastră secularizată, etica, acolo unde mai există, se confundă cu legalitatea, trebuie făcută distincţia între ele. În viaţa economică pot fi activităţi legale dar neetice, de asemena pot exista comportamente etice dar care nu respectă reglementările legale. De exemplu, în actuala situaţie de criză economică, diminuarea salariilor sau creşterea dobânzilor la credite şi apariţia diverselor comisioane maui mult sau mai puţin justificate reprezintă activităţi legale, dar nu etice.

În perioada de criză economică, angajatorii pot specula vulnerabilităţile pieţei. Ei pot fi la fel de performanţi din punct de vedere al profiturilor dar vor micşora salariile, justificând condiţiile grele de criză. Ei vor şti că salariaţii nu îşi vor exprima nemulţumirea, pentru că nu vor mai găsi de lucru, în condiţiile blocării pieţelor.

Acordarea unor prime sau stimulente, într-o anumită perioadă, pentru un angajat care are o problemă de sănătate este o acţiune etică dar de multe ori nelegală pentru că aceste stimulente financiare cu caracter excepţional nu sunt totdeauna trecute prin operaţiunile contabile.

Economia subterană practică, în acelaşi timp, şi operaţiuni nelegale şi un comportament etic modest sau inexistent.

De regulă, în favoarea profiturilor consistente se renunţă adeseori la conduita etică.Acolo unde există abordări etice, etica este folosită ca o abordare de coerciţie, corectitudine sau

legalitate. În instituţiile statului şi în unele companii private se elaborează şi se aplică coduri de etică şi disciplină. Salariaţii sunt sancţionaţi în baza prevederilor codurilor de etică şi disciplină. Este o normalitate să respecţi legea şi regulamentele interioare, să fii corect şi disciplinat, este etic să acţionezi legal dar nu trtebuie confundată legalitatea cu etica.

4.2. Bunul simţ în viaţa economicăOmul, de la începuturile Creaţiei şi până în prezent, şi-a folosit libertatea prin acţiuni conştiente în scopul

asigurării decenţei vieţii prin bunuri materiale vizibile sau bunuri intangibile, prin mijloace naturale, spirituale, culturale şi economice ca rezultat al acţiunii umane.

Acţiunea umană reprezintă forma de manifestare a omului pentru asigurarea substanţei vieţii. În acţiunea umană, oamenii îşi manifestă libertatea de alegere, de exercitare a acţiunii pentru transformarea dorinţelor şi exigenţelor în realitate.

La început, acţiunea umană, ca formă de manifestare, este individuală, porneşte de la o idee sau o dorinţă de materializare a unei nevoi. Ea este determinată în primul rând de sentimentele umane ale dorinţei. De la primele manifestări ale dorinţei exprimate, acţiunea umană devine socială prin unirea scopurilor, manifestărilor şi dorinţelor mai multor oameni. Manifestarea şi materializarea libertăţii şi dorinţei unui om contribuie la asigurarea şi materializarea dorinţei semenului său.

Acţiunea umană conştientă implică responsabilitate în primul rând asupra propriului mod de a trăi viaţa, apoi asupra modului în care acţiunea individuală afectează pozitiv sau mai puţin pozitiv acţiunea celorlalţi cu care se află în relaţii de familie, muncă, coordonare sau subordonare, parteneriat economic sau social.

Principalele activităţi umane se pot grupa în activităţi producătoare de bunuri materiale, servicii, informaţii, activităţi culturale, educaţionale, sociale, spirituale, ecologice, etc. Aceste activităţi sunt mai întâi de natură teoretică apoi practică-aplicată. Activitatea teoretică descoperă, fundamentează şi elaborează teorii cu privire la lumea în care trăim prin asigurarea cunoaşterii şi cunoştinţelor necesare. Prin activitatea practică, oamenii, pe baza cunoştinţelor, adaptează, transformă şi obţin din natură, în primul rând, substanţa vitală a vieţii materială sau nematerială.

Activitatea economică, deşi prezentă ca acţiune centrală şi concertată în toate acţiunile umane, se distinge prin modalităţile de abordare, prin instrumente şi scopuri.

6 Popescu, Constantin, coord., Teorie economică generală. Microeconomie, ed. ASE, Bucureşti, 2005, pag.134.8

Cunoaştem din literatura de specialitate că ,,activităţile economice reprezintă ansamblul acţiunilor umane prin care se urmăreşte obţinerea de bunuri materiale şi servicii de orice fel, necesare trebuinţelor de viaţă normală, în condiţiile unor resurse limitate”.

În cadrul acestora se rezolvă problemele fundamentale legate de volumul, structura şi calitatea bunurilor ce trebuie să se producă, posibilităţile prezente şi viitoare de a produce, de cine, unde, când şi cu ce costuri, ca şi modul în care ne ocupăm de distribuţia şi destinaţia finală a bunurilor pe care le-am produs.7

În economie, prima problemă cu care se confruntă omul la nivel microeconomic, în special în perioada contemporană, este cea referitoare la cât de mult va cheltui din venitul disponibil pentru a cumpăra bunurile tangibile sau intangibile de care are nevoie. Deşi răspunsul este simplu, el le vrea pe toate, trebuie să găsească alternative şi să prioritizeze banii în special pe bunurile şi serviciile de care are nevoie vitală sau urgentă.

Majoritatea bunurilor de care avem nevoie sunt obţinute prin activitatea economică, natura, deşi subordonată omului în condiţiile în care acesta îi respectă legile, nu ne oferă decât bunurile libere (apa, aerul, pământul, lumina şi căldura naturală).

Satisfacerea necesităţilor de viaţă este un proces permanent şi din acest motiv şi producţia bunurilor trebuie să fie continuă.

Bunurile au existenţă fizică şi satisfac nevoile vieţii sau o fac deosebită în sensul ridicării gradului de dorinţă, exigenţă şi decenţă.

Serviciile nu au o existenţă fizică dar contribuie într-o mare măsură la satisfacerea nevoilor, în special în perioada actuală.

În definiţia economică ,,prin necesitate, nevoi, trebuinţe, în sensul economic, se înţeleg exigenţe umane individuale sau colective care trebuie satisfăcute în timp şi spaţiu, cu bunuri şi servicii pentru a asigura desfăşurarea activităţii vieţii şi activităţii oamenilor”.

Prin prisma nevoilor vitale, activitatea economică exprimă modul în care oamenii produc bunurile şi serviciile pentru asigurarea exigenţelor normale ale vieţii. Nevoile trebuie însă interpretate la scara întregii vieţi şi în strânsă interdependenţă cu comunitatea planetară şi natura cu toate formele ei de viaţă. Nevoile umane nu sunt doar ale omului luat individual sau ca membru al comunităţii. Nevoile sunt şi ale mediului înconjurător, ale florei şi faunei. Omul nu se poate manifesta în condiţii normale de viaţă în condiţiile degradării naturii, însă bineînţeles în actuala perioada această menţiune este mai mult teoretică, realitatea fiind, din păcate, cunoscută.

Absolutizarea nevoilor vieţii umane în dauna celorlalte forme de viaţă naturală provoacă în timp distrugerea temeliei vieţii umane pe Pământ ca urmare a distrugerii relaţiilor ce asigură echilibrul planetar, comuniunea om-natură. Asigurarea nevoilor vieţii umane trebuie realizată fără să cauzeze afectarea negativă a naturii, ba dimpotrivă trebuie să ajute la vitalizarea continuă a acesteia şi a celorlalte forme de viaţă existente.

Consider că asigurarea nevoilor prin activitatea umană poate constitui mai degrabă un mijloc pentru asigurarea anumitor scopuri. Este bine ca scopurile vieţii să nu fie strict economice, idealurile de viaţă, asigurarea unei vieţi elegante şi calitative presupunând şi alte atribute. Bineînţeles în societatea actuală, sunt alte criterii şi etaloane artificiale ale calităţii vieţii.

În teoria economică există o tipologie şi o ierarhizare a nevoilor economice, în realitate însă oamenii îşi pot satisface în acelaşi spaţiu şi timp mai multe nevoi.8

Nevoile se prezintă ca un sistem bine conturat, cu o dinamică şi continuitate ascendent-evolutivă spre perfecţionare, ele caracterizând nivelul de dezvoltare al fiecărui om, stadiul de consistenţă şi decenţă la care a ajuns, precum şi nivelul de dezvoltare al societăţii. Procesul de diversificare a nevoilor şi apariţie a altora noi apare în corelaţie cu apariţia unor noi instrumente de satisfacere a lor.

Elementul central al dezvoltării unei comunităţi sau naţiuni este determinat de activitatea economică. În cadrul activităţii economice oamenii intră în relaţii parteneriale determinate de interese economice.

În condiţii ideale de dezvoltare a societăţii, omul trebuie să conştientizeze raritatea, raţionalizarea resurselor şi regenerarea lor continuă fără perturbări asupra mediului ce se răsfrâng asupra vieţii.

În condiţii reale raporturile economice sunt între nevoile nelimitate şi într-o continuă diversificare şi creştere pe de o parte şi resursele disponibile în anumite limite şi condiţii ce trebuie conştientizate de către oameni pe de altă parte.

De fapt această relaţie dezvoltată reprezintă esenţa economiei ca ştiinţă în toată substanţa şi toate componentele sale. Potrivit unor autori, caracterul limitat al resurselor face necesară teoria economică. Dacă resursele ar fi fost nelimitate, teoria economică nu ar mai fi existat9.

În sensul celor prezentate observăm ajutorul economiei ca ştiinţă şi ca activitate ce contribuie incontestabil la ameliorarea şi eleganţa vieţii pe Pământ. Vedem în definiţiile economice că activitatea economică este o componentă a activităţii umane. Activitatea umană reprezintă, în termeni populari, tot ceea ce face omul în fiecare zi, în condiţii normale pentru a trăi. Profesia pe care o prestează, oamenii cu care se întâlneşte prieteneşte, colegial sau partenerial, asigurarea hranei şi confortului intelectual şi fizic, şi toate celelalte sunt activităţile umane privite la scară cotidiană. Economia, le ajută pe toate să fie consistente şi normale. Dar activitatea economică nu trebuie să se confunde cu viaţa, cum, din păcate, se întâmplă azi.

7 Ciucur, Dumitru, coord., op. cit., pag.53.8 Popescu, Constantin, coord., op. cit., pag.54-56.9 Oprescu, Gheorghe, coord., Microeconomie, ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag.11.

9

Viaţa omului contemporan este viaţa economică. Omul înnobilat de Dumnezeu a devenit om material, om economic, forţă de muncă sau resursă umană.

Tot ceea ce facem reprezintă un maraton economic către nicăieri. Putem exemplifica. Un om de afaceri vrea profit şi iar profit, să vândă şi iar să vândă, nu se mai gândeşte la calitatea bunurilor, în foarte multe cazuri. Salariatul vrea bani mulţi acceptând nuanţe ale servituţii contemporane, afirmarea talentelor profesionale şi satisfacţia lucrului bine făcut, nu mai reprezintă sentimente de bucurie umană. În timpul liber omul consumator trebuie să cumpere orice, are sau nu are nevoie, bunurile au sau nu au utilitate. Oricum ştim că ,,piaţa e plină de lucruri de care nu avem nevoie” cum spune marele filosof Socrate, dar continuă să cumpărăm. Creditul ippotecar şi creditul de consum reprezintă o altă prioritate. Alegerea bunurilor şi serviciilor pe alte criterii decât cele ale utilităţii şi necesităţii reprezintă activităţi umane ce necesită mult efort financiar şi mental. Cumpărăm marca şi brand-ul, cumpărăm că aşa e moda, cumpărăm influenţaţi de mediul în care trăim, cumpărăm că aşa e obiceiul, cumpărăm că nu mai găsim o altă satisfacţie de relaxare decât cea a turismului de shoping. Şi uite aşa ne trece viaţa prin magazine, şi uite aşa viaţa noastră se consumă prin consum.

Atunci, ce spune economia, care este rolul ei şi cum folosim noi economia? Economia nu înseamnă stress financiar, nu înseamnă risipă şi consum exagerat, nu înseamnă doar profit şi manipulare mediatică prin publicitate. Economia adevărată are fundamentele ei în calitate şi diversitate, investiţie, decenţă şi bun simţ economic.

Bunul simţ economic înseamnă a face orice este etic şi legal pentru asigurarea calitativă a bunurilor de care avem nevoie, astfel încât să nu fie afectată sănătatea fizică şi morală a noastră şi a generaţiilor următoare care trebuie să trăiască şi să se bucure de resurse.

Bunul simţ economic înseamnă o publicitate şi o mediatizare etică a produselor şi a mărcii.Bunul simţ economic înseamnă asigurarea bunurilor de care avem nevoie, bunul simţ economic nu

înseamnă crearea unor nevoi de către producători. Nevoile sunt ale consumatorului indiferent de poziţionarea sa socială şi economică.

Prin bun simţ economic, şcoala economică trebuie să ne înveţe să fim mai întâi oameni înnobilaţi de valorile umane şi apoi buni economişti cunoscători ai fundamentelor şi valorilor economiei.

Bunul simţ economic nu înseamnă speculararea naivităţii şi vulnerabilităţii cumpărătorului, ci materializarea calitativă şi satisfacţia deplină a nevoilor umane, precum şi exigenţă calitativă şi o ierarhizare decentă a nevoilor.

Bunul simţ al economistului înseamnă a-şi folosi inteligenţa şi experienţa pentru asigurarea continuităţii vieţii şi a bunăstării. Bunul simţ al economistului nu înseamnă minciună, manipulare, nu înseamnă speculaţia pozitivă a crizelor economice şi a cataclismelor naturale pentru asigurarea profitului.

Bunul simţ te ajută să fii mult mai bogat, inclusiv financiar.

Capitolul VAlegerea decentă şi conştientă a bunurilor

„În contact direct şi permanent cu natura, cu viaţa naturală, omul caută să-şi creeze o viaţă nouă, viaţa personală, să cunoască natura şi viaţa ei pentru a-i smulge cât mai multe bunuri de care el are tot mai mare nevoie; din lupta aceasta cu natura, cu viaţa naturii, se naşte ce-a de-a doua viaţă, viaţa personală, al cărei principiu fundamental este acela că omul poate produce scopuri şi lucruri, nu prin nimicirea obiectelor naturii, ci prin transformarea lor într-o formă mai înaltă; principiul acestei destinaţiuni a existenţei personale e nemărginirea, infinitul, o naştere în veci nouă. Omul produce totdeauna ceva nou; îndată ce scopul vieţii personale, al vieţii economice, este ajuns, intră în acţiune o a doua latură a procesului: consumaţiunea, prin care ceea ce s-a lucrat se consumă. Cursul acestei vieţi e un cerc. Va să zică, ceea ce numim viaţa averilor nu e un şir de lucruri şi noţiuni moarte, ci un proces viu; înseamnă altfel spus, producţia socială văzută ca o unitate indestructibilă a celor două momente principale extreme: producţia şi consumul”10.

Mihai Eminescu, cel mai mare poet al neamului românesc abordează la fel de bine şi problemele politicii şi economiei. Astfel, în câteva cuvinte, într-o formă intensă şi cuprinzătoare, sunt exprimate fundamente ale vieţii economice, ale folosirii resurselor limitate, ale bunurilor şi serviciilor de producţie şi de consum.

Utilitatea dobândeşte sens economic în condiţiile în care se stabileşte o relaţie între caracteristicile bunului şi cel puţin una dintre nevoile individului sau societăţii, indiferent de faptul că este o nevoie reală sau una indusă prin obiceiuri, modă, credinţă, dorinţă, etc.

Sensul economic al utilităţii este condiţionat de conştientizarea relaţiei dintre caracteristicile bunului economic şi nevoi, atunci când oamenii sunt convinşi că bunurile economice le aduc o satisfacţie reală.

Utilitatea depinde în primă fază de calităţile bunului sau serviciului dar în raport cu omul ea are întotdeauna o nuanţă strict subiectivă11.

10 Crişan, Radu Mihai, Strategie economică eminesciană, ed. Cartea Universitară, 2003, pag.75.11 Dobrotă, Niţă, coord., op. cit., pag.453-454.

10

Aprecierea utilităţii economice diferă de la un om la altul. Nuanţele diferenţiate sunt determinate de capacitatea intelectuală şi profesională a omului, de aprecierile sale, de gusturi, de mediul în care acesta se manifestă, de caracteristici comportamentale şi temperamentale, bineînţeles instrumentul în jurul căruia gravitează toate aceste caracteristici fiind banii – statutul financiar şi material al omului.

Utilitatea economică sintetizează importanţa pe care o persoană o acordă la un moment dat şi în condiţii determinate, fiecărei unităţi dintr-o mulţime de bunuri identice pe care nu le posedă, dar pe care este dispus să le cumpere. Utilitatea reprezintă satisfacţia pe care omul o resimte prin consumarea unei cantităţi determinate dintr-un bun sau serviciu.

Această abordare neoclasică poate aşeza alături de atributul cantităţii şi pe cel al calităţii. În actuala perioadă se pune accentul utilităţii prin prisma calităţii unui bun, de multe ori nu într-o cantitate foarte mare.

Paradoxal însă, tot în perioada noastră, utilitatea este apreciată de oamenii cu un statut material consistent în special prin prisma cantităţii. Această abordare este determinată de faptul că utilitatea nu mai este trecută şi prin alte filtre ale calităţilor umane, etalonul prin care se excelează fiind strict aspectul financiar.

Pentru foarte mulţi dintre noi un bun are utilitate economică dacă are un preţ mare, dacă e cumpărat dintr-un anumit loc, dacă are o anumită marcă sau dacă e la modă să fie cumpărat.

Un bun poate avea utilitate economică pentru un om într-o intensitate considerabilă dar pentru altul nu poate avea deloc. Acelaşi bun poate avea utilitate crescătoare sau descrescătoare pentru acelaşi om, în funcţie de durata de timp de care se bucură sau se plictiseşte de acel bun, de cantitatea consumată, de alte bunuri cu calităţi similare apărute pe piaţa concurenţială.

Pe măsură ce apare saturaţia de natură fizică sau psihologică utilitatea bunului scade considerabil.

Prin vânzarea de bunuri şi servicii, producătorul urmăreşte maximizarea profitului. Indiferent de natura bunurilor sau serviciilor, de scopul în care sunt utilizate sau consumate, filosofia producătorului are în vedere doar câştigul financiar, cucerirea pieţei şi depăşirea concurenţei.

Prin cumpărarea de bunuri şi servicii, consumatorul urmăreşte să îşi satisfacă nevoile economice personale. În economie, satisfacţia pre sau post cumpărare îmbracă caracteristicile utilităţii. Consumatorul alege acele bunuri şi servicii pe care le consideră folositoare sau de importanţă vitală, dar acestea sunt alese şi cumpărate în funcţie de anumite condiţionalităţi şi constrângeri.

Constrângerea principală este determinată de componenta financiară. Oamenii cu posibilităţi financiare consistente îşi permit satisfacerea mai multor nevoi. Condiţionalităţile sunt determinate de capacitatea intelectuală şi culturală a omului, de mediul în care se manifestă, de priorităţi şi conjuncturi prevăzute sau neprevăzute. Influenţa externă, a mediului sau a mesajelor mediatice este importantă şi în alegerea bunului sau serviciului şi astfel în percepţia utilităţii.

De multe ori, deşi nu se poate constitui într-un etalon al utilităţii, utilitatea este măsurată prin suma de bani care se plăteşte pentru cumpărarea bunurilor.

În teoria economică se consideră că un consumator îşi asigură echilibrul atunci când obţine în urma cumpărării bunurilor dorite, cea mai mare satisfacţie posibilă, în raportul dorinţe – posibilităţi financiare.

În această ecuaţie cumpărătorul trebuie să se manifeste ,,atât cât îl ţine pătura” şi să acţioneze conştient în alegerea şi cumpărarea bunurilor. Volumul cheltuielilor trebuie să se încadreze în buget.

Echilibrul consumatorului se modifică şi are caracter dinamic deoarece preferinţele sale se modifică continuu, venitul poate să crească sau să scadă, la fel şi preţurile pot să crească sau să scadă12.

Utilitatea economică se află într-o relaţie de conştienţă cu buna gestionare a veniturilor şi a bunurilor.Buna gestionare sau mai popular buna gospodărire reprezintă o calitate fundamentală care se învaţă şi

se perfecţionează pe componenta microeconomică, o „reprezentare a celor şapte ani de acasă ai macroeconomiei”.

În economia unei ţări, a unei localităţi, a unei companii sau a unei familii se întâlneşte expresia „bun gospodar”. Dacă treaba merge bine înseamnă că entitatea economică sau ţara are un bun gospodar, în caz contrar are nevoie de un bun gospodar.

Problema unei bune gestionări apare atunci când resursele sunt limitate şi apare necesitatea opţiunii, a alegerii celei mai avantajoase căi de folosire a resurselor. Resursele sunt limitate, dacă le folosim într-un scop nu prea se mai pot folosi în alt scop. Buna gospodărire este o alegere: dacă am o sumă de bani şi fac o investiţie imobiliară nu mai pot să iau şi autoturism. Dacă folosesc economiile pentru a cumpăra un bun scump trebuie să renunţ la cumpărarea altui bun sau serviciu.

Filosofia ţăranului în agricultură poate contribui cu multe reflecţii în gândirea economică. El dispune de un teren cu o suprafaţă limitată. Într-un an se hotărăşte să cultive o plantă şi va renunţa la cultivarea alteia. Va cultiva acea plantă care conform experienţei şi previziunilor lui îi va aduce câştiguri cantitative, calitative şi financiare dacă se va hotărî să vândă produsul brut sau prelucrat. Un bun gospodar se va gândi şi la viitor şi la alternanţa culturilor şi va avea grijă şi de calitatea naturală a pământului pentru a avea cât mai multe câştiguri13.

12 Popescu, Constantin, coord., op. cit., pag.145-159.13 Balcerowicz, Leszek, Libertate şi dezvoltare – economia pieţei libere, ed. Compania, 2001, pag.237-238.

11

Proverbul ,,să îţi faci vara sanie şi iarna car” reprezintă o fină analiză stretgică previzională şi investiţională.

De la nivelul gospodăriei de la ţară se poate trece la problema gestiunii unei ţări. Diferă doar instrumentele de abordare şi complexitatea problemelor, esenţa este aceeaşi, teoria economică studiind aceste aspecte pe componenta macroeconomică.

Viaţa omului are atâta valoare cât îi putem conferi trăind fericiţi şi decenţi, dezvoltând tot ce e bun şi frumos în noi şi în jurul nostru. Oamenii trebuie să îşi înnobileze viaţa, să creeze o lume fără foamete, teamă şi boli, o lume paşnică în care să domnească decenţa, echitatea, bunăvoinţa, armonia şi cinstea şi care să fie condusă de înţelepciune şi pricepere. Buna gestionare a vieţii economice poate să conducă la înnobilarea vieţii, în caz contrar plătim tribut relei gestionări. Marile crize şi evenimente dramatice ale lumii şi ale omului au fost determinate în principal de cauze economice.

În intervalul determinat de exigenţe şi limite, libertatea de a alege conştient şi natural reprezintă o trăsătură fundamentală a omului14.

Capitolul VILibertatea şi proprietatea – fundamente al bunăstării

Manifestarea libertăţii omului, limitele libertăţii şi proprietăţii reprezintă factori determinanţi ai bunăstării şi echilibrului uman. Limitele libertăţii şi proprietăţii sunt determinate de regimurile politice şi de perioadele istorice. Într-o societate deschisă care asigură libertatea omului de a alege, libertatea proprietăţii, libertatea schimbului, libertatea preţului şi concurenţa loială, sunt create premisele performanţelor şi competitivităţii. Capacitatea omului de a aplica ceea ce a învăţat şi ceea ce are însuşit şi cultivat prin cunoaştere reprezintă un fundament al dezvoltării în orice societate. Capacitatea omului de a deţine şi obţine bunuri reprezintă un alt fundament al dezvoltării.

Creşterea economică nu trebuie privită ca un scop în sine. Dezvoltarea trebuie să vizeze mai mult sporirea calităţii vieţii pe care o trăim şi a libertăţilor de care ne bucurăm. Extinderea libertăţii reprezintă un factor generator al dezvoltării pe toate componentele sale.

Într-o veche scriere indiană, preluată într-o lucrare economică, personajul unei opere, după ce înţelege limitele aspectelor materiale şi ale libertăţii exclamă: „Ce să fac eu cu acest lucru care nu îmi dăruieşte nemurirea!”.

În abordare strict economică, libertatea este fundamentală pentru creşterea calităţii vieţii, pentru capacitatea omului de a supravieţui în acţiunea sa de administrare şi de găsire a resurselor limitate.

Importanţa libertăţii oamenilor de a munci unde şi cum doresc în funcţie de capacităţile intelectuale şi de pregătirea profesională, modalitatea de a-şi folosi sau economisi veniturile, modalitatea de a se bucura de drepturile de proprietate aşa cum doreşte fiecare, reprezintă fundamente ale libertăţii.

Exploatarea omului de către om şi îngrădirea tuturor formelor de libertate conduce la crize economice grave şi sărăcie generalizată. Aceste probleme sunt specifice în special ţărilor cu regimuri politice dictatoriale.

Potrivit lui Amartya Sen, economist indian, laureat al Premiului Nobel pentru economie, libertatea reprezintă punctul central al procesului de dezvoltare din două motive.

În funcţie de motivul evaluator, evaluarea progresului trebuie făcută, stabilind dacă libertăţile pe care le au oamenii au sporit. Potrivit motivului eficienţei, atingerea dezvoltării este un proces dependent în totalitate de libera reprezentare a oamenilor.

Libertatea ajută oamenii să-şi folosească toate înzestrările, indiferent de nuanţa lor, aşa cum doresc şi să ducă acel mod de viaţă pe care îl preţuiesc şi au motive să îl preţuiască.

A avea o mai mare libertate de a face lucrurile pe care un om le doreşte este un proces important pentru libertatea societăţii în ansamblu şi pentru om de a avea rezultate deosebite.

Libertatea este determinantă pentru iniţiativa individuală, privată, de a iniţia o afacere sau orice altă activitate economică.

Libertatea tranzacţiilor economice este parte a libertăţilor fundamentale ale oamenilor.Lipsa libertăţii economice poate creşte lipsa libertăţilor sociale, după cum lipsa libertăţii sociale sau

politice poate spori lipsa libertăţii economice.Pentru abordarea libertăţii şi proprietăţii în economie în funcţie de influenţa puterii politice se poate

evidenţia cazul ţării noastre, în actuala perioadă post-aderare, într-o relaţionare micro – macro.În România, de exemplu, înainte de a se sublinia convergenţa cu celelalte ţări membre trebuie subliniată

convergenţa dintre noua poziţionare politico-economică a României şi cetăţenii ei, dintre implicaţiile aplicării noilor reglementări şi mediul social-economic. Trebuie identificate, în primul rând, obiectivele de recuperare a decalajelor de dezvoltare a României faţă de România, apoi faţă de celelalte ţări dezvoltate.

14 Popescu, Constantin, Trandafir, Cornel, Economia sub dictatul limitării, vol.I, Editura de Sud, Craiova, 2001, pag.88.

12

Cred că în orice abordare strategică, şi orice abordare strategică implică fonduri publice consistente, trebuie luată în considerare relaţia contextuală identitate culturală - abordare politică - abordare economică - poziţionare geopolitică.

În ceea ce priveşte definirea obiectivului general şi al celor specifice, trebuie pornit de la definirea problemei actuale la nivelul economiei naţionale, identificarea cauzelor şi a scopului, prin pozitivarea problemei, iar apoi se pot găsi soluţiile, adică liniile directoare care trebuie urmate.

De asemenea, obiectivele strategice trebuie să fie bine relaţionate, conceptele să fie adresabile situaţiei actuale a României, măsurile propuse să fie aplicabile şi adaptabile pentru România. Nu este recomandat ca într-o strategie de dezvoltare social - economică să fie menţionate doar modele şi soluţii sofisticate cu experimentare şi aplicare în limitele unui laborator.

Documentele de politică economico-financiară trebuie să aibă o fluenţă, o adresabilitate şi o aplicabilitate pentru toate mediile.

Primul pas trebuie de aceea să îl reprezinte identificarea cauzelor determinate de contextul social-economic, cultural şi geopolitic din istoria recentă. Foarte multe probleme de dezvoltare sunt determinate de abordările diferite ale sistemelor şi regimurilor politice pe care le-a avut ţara noastră. De exemplu, condamnarea sau stigmatizarea pertinentă a unui regim politic sau a unui curent de gândire nu înseamnă şi dispariţia efectelor lui pentru societate. Consider că şi în această perioadă încă mai plătim tribut statului totalitar, în diferite forme şi în diferite sisteme. De exemplu industrializarea forţată şi crearea comunităţilor sociale în jurul marilor centre industriale reprezintă o cauză cu efecte actuale ce necesită corectarea şi soluţionarea de către orice guvern democratic, indiferent de orientarea politică.

Folosirea banilor publici pentru recuperarea decalajelor nu trebuie deci văzută ca scopul primordial al dezvoltării României, ci să reprezinte un efect, deoarece dacă ne vom canaliza eforturile numai în acest sens, ne vom da seama la sfârşit că nu am ajuns din urmă statele UE, având în vedere faptul că şi acestea se dezvoltă.

Puterea politică, atunci când elaborează programe sau strategii trebuie să conştientizeze şi să valorifice resursele identitare ale României, în sens pozitiv spre a fi cultivate şi în sens mai puţin pozitiv spre a fi corectate, urmărind în acelaşi timp soluţii de performanţă în unele domenii (turism, industrii în care România are avantaje comparative şi competitive, cercetare ştiinţifică, cultură, învăţământ). România trebuie să valorifice, în primul rând, domeniile la care „stă bine”. Trebuie conştientizat aspectul că România poate înregistra performanţă în anumite domenii, în funcţie de anumite caracteristici identitare şi structurale, dar nu în toate domeniile (aşa cum s-a înţeles în sistemul centralizat).Pentru a analiza implicaţiile politicilor economice în asigurarea unui standard de viaţă calitativ, oamenii politici trebuie să conştientizeze importanţa libertăţii şi a proprietăţii, indiferent de nuanţa acestora, iar banii publici să ajute la cultivarea şi manifestarea tocmai a libertăţii şi proprietăţii omului.

Amartya Sen, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, sublinia într-o abordare deosebită aceasta relaţionare. Astfel, potrivit acestuia, dezvoltarea necesită îndepărtarea surselor majore care duc la privaţiuni de libertate: sărăcia în aceeaşi măsură cu tirania, numărul redus de oportunităţi economice, dar şi privaţiunea socială sistematică, neglijarea facilităţilor publice, precum şi intoleranţa sau supraimplicarea guvernelor represive. În ciuda creşterilor fără precedent înregistrate în bogăţia generală, lumea contemporană neagă libertăţile elementare unui număr mare de oameni, poate chiar al majorităţii. Câteodată lipsa libertăţilor fundamentare are o legătură directă cu sărăcia economică, ce fură oamenilor libertatea de a-şi satisface foamea, de a atinge un nivel suficient de hrană, de a obţine remedii pentru bolile incurabile sau oportunitatea de a avea îmbrăcăminte sau adăposturi adecvate, sau de a se bucura de apă curată sau de facilităţi sanitare. În alte situaţii lipsa libertăţii se leagă strâns de lipsa facilităţilor publice şi a asistenţei sociale, cum ar fi absenţa programelor epidemiologice, a unor cadre organizate de asistenţă medicală sau facilităţi educaţionale, sau a instituţiilor eficiente de menţinere a ordinii şi păcii în zonă. În alte cazuri încălcarea libertăţii derivă direct din negarea de către regimurile autoritare a drepturilor politice şi civile şi din restricţii impuse asupra libertăţii de a participa la viaţa socială, politică şi economică a comunităţii15.

În statul totalitar, sistemul economic era hipercentralizat. Nu putem vorbi aici despre libertate sau despre manifestarea atributelor proprietăţii şi libertăţii. Nu putem vorbi despre folosirea banilor publici în scopul asigurării prosperităţii oamenilor, în scopul asigurării unui climat sănătos pentru cetăţean şi pentru investitor, pentru că în statul totalitar nu există un mediu economic privat iar cetăţeanul nu se putea bucura decât de forme interioare ale libertăţii umane. Puterea economică era concentrată la stat, toate întreprinderile erau ale statului, iar statul era singurul beneficiar al profiturilor şi singurul gestionar al veniturilor şi capitalului acestora. Profiturile întreprinderilor, ca bani publici, erau folosite de către reprezentanţii puterii totalitare pentru realizarea anumitor obiective pe care le considerau importante dar care nu ajutau întotdeauna la asigurarea şi cultivarea atributelor libertăţii şi proprietăţii. De multe ori obiectivele grandioase erau realizate cu eforturi financiare mari doar pentru a satisface puterea conducătorilor, fără a se analiza utilitatea sau eficienţa realizării lor.

Toate veniturile, salariile în toate domeniile de activitate, erau asigurate de către stat. Toate cheltuielile pentru toate domeniile de activitate erau suportate de către stat, de multe ori se concentrau fonduri pentru acoperirea costurilor întreprinderilor de stat sau pentru acoperirea datoriei externe. De exemplu, în anii 1989, România era singura ţară din lume care plătise toată datoria externă.

Cauzele prăbuşirii sistemului totalitar au fost determinate de proasta gestionare economică a banilor publici şi a capitalului public. Deşi sistemul totalitar gestiona sume considerabile, populaţia nu beneficia nici măcar de condiţiile minime asigurate de utilităţile publice (hrană, încălzire, lumină).

15 Sen, Amartya, Dezvoltarea ca libertate, ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag.19-20.13

Frigul, foamea, întunericul, lipsa libertăţilor elementare, lipsa proprietăţii, serviciilor de asistenţă medicală, au determinat în primul rând căderea unui sistem ale cărui aşa zise principii promovau libertatea şi egalitatea şi au determinat inegalitatea şi lipsa libertăţii. Este posibil ca în numele unor valori legate de drepturi şi libertăţi ale oamenilor să apară şi alte forme totalitare ce pot îngrădi libertatea şi proprietatea, în numele libertăţii şi proprietăţii.

Într-o economie de piaţă funcţională statul nu mai dispune de toate drepturile asupra economiei şi nu are autoritate asupra vieţii normale a cetăţenilor. Statul prin instrumentele şi structurile sale ajută la stabilirea unui climat corespunzător în care cetăţeanul are şi dreptul să-şi folosească libertatea şi proprietatea aşa cum consideră el, bineînţeles fără a afecta libertatea şi proprietatea celorlalţi cetăţeni şi fără a afecta negativ economia şi societatea.

Cetăţeanul poate să facă orice doreşte cu înzestrarea sa intelectuală, cu banii săi, cu proprietăţile sale, indiferent de natura lor tangibilă sau intangibilă. Iar statul are obligaţia să îi apere viaţa şi proprietatea, să îi asigure cadrul juridic şi instituţional ce îl poate ajuta, să îi asigure serviciile de infrastructură de transport şi mediu necesare, să îi asigure accesul la serviciile publice de educaţie, învăţământ, sănătate şi cultură, etc.

Cetăţeanul nu este obligat să beneficieze de servicii publice care nu îi folosesc dar statul are obligaţia să le asigure. Pentru a fi asigurate aceste bunuri şi servicii publice, statul foloseşte bani publici. De gestionarea lor eficientă sau mai puţin eficientă răspunde statul.

Cetăţeanul plătitor de taxe trebuie să conştientizeze că reprezentantul administraţiei publice locale sau naţionale este obligat să gestioneze şi să cheltuie eficient banii publici în scopul realizării unor obiective prioritare pentru viaţa şi sănătatea fizică şi morală. De multe ori, anumiţi reprezentanţi ai administraţiei publice îşi asumă atribuţii şi drepturi patriarhale, impunând subliminal contribuabililor că realizarea anumitor obiective sau servicii de interes public este rezultatul bunăvoinţei şi abilităţilor lor conducătoare. Fără îndoială, în această ecuaţie, abilitatea politică şi managerială sunt importante, dar trebuie conştientizată obligativitatea şi nuanţarea folosirii banilor publici în spectre pre sau post electorale.

O altă abordare importantă de subliniat în acest context este al programului politic şi de guvernare al noii puteri, după câştigarea alegerilor electorale generale.

Pentru gestionarea banilor publici se pune întrebarea dacă noua putere aleasă în mod democratic este a tuturor cetăţenilor sau în special al categoriilor social-economice care au avut afinitate politică către aceasta, transpusă prin numărul de voturi. 16

Capitolul VIIStigmatele bogăţiei şi sărăciei în abordarea etică

În viaţa noastră pe Pământ, ar fi bine să fim bogaţi şi spititual şi material. Nu e bine să fii sărac, sărăcia în lumea contemporană provoacă decadenţă umană şi criză extinsă. Bogăţia economică trebuie să reprezinte afirmarea abilităţii şi talentelor native şi profesionale ale unui om. Dar din păcate, bogăţia materială atrofiază până la devitalizare bogaţia spirituală, aceleaşi simptome le are şi sărăcia.Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din cei mai mari oratori ai creştinătăţii spune că ,,de obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nicio virtute. Ci, dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare”.

Părintele Arsenie Boca ne arată că percepţia pe care oa avem faţă de una sau alta din stările materiale ne poate schimba conduita economcă şi de viaţă. Astfel, aşa cum am citat şi într-un capitol anterior ,,Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta’’17. Putem exemplifica în realitatea noastră cotidiană, atât ca oameni de afaceri cât şi ca salariaţi pe funcţii de execuţie. Un om de afaceri care conştientizează că profitul nu reprezintă un scop în sine va adopta o politică de reinvestire a profitului pentru asigurarea continuităţii afacerii, va înţelege să plătească consistent salariaţii, iar din surplus va înţelege să ajute într-o formă sau alta pe cei care au nevoie de ajutor, el trebuie să înţeleagă că are nevoie de armonie şi de comuniune în societate. În localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, salriaţii lui bine plătiţi vor asigura bunăstarea copiilor şi familiilor lor şi întregii localităţi. El va înţelege că sărăcia generalizată din localitatea sa îl poate contagia la un moment dat şi e bine să ajute necondiţionat oameni aflaţi dintr-un motiv sau altul în imposibilitatea de a se ajuta singuri. Bineînţeles că trebuie să conştientizeze banul muncit, să nu îl rispiească oricum şi să ajute într-adevăr pe cei care au nevoie. Ajutorul presupune o faptă conştientă pentru salvarea sau ameliorarea calităţii vieţii unui om, faptă care se face fără mediatizarea şi lacrimi de advertising.

16 Stoica, Cosmin, Marinoiu, Ana-Maria, Buşu, Cristian, Finanţe publice – Eficienţa actului de guvernare prin finanţe publice, ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, pag.237-238.17 Arsenie Boca, Cuvinte vii, Edit. Charisma Advertising, 2006, pag. 10

14

Un om de afaceri, prin poziţionarea sa şi abilitatea sa umană şi profesională, poate să ridice la performanţă o localitate în ansamblul ei. O localitate poate dăinui în bunăstare pentru toţi oamenii. De exemplu, firmele de distribuţie din acea localitate pot avea performanţă dacă au clienţi bine remuneraţi la firma exemplificată. Infrastructura şi utilităţile publice pot fi refăcute şi bine gestionate. Acţiunile culturale şi educaţionale pot fi revitalizate.,,Omul sfinţeşte locul”, spune un proverb care bate multe tratate de filosofie prin claritatea şi realitatea sa.

Un alt om de afaceri care încearcă prin instrumente neetice, nelegale şi neimpozabile să obţină profit şi iar profit nu va înţelege fineţea iniţiativei private, a abilităţii manageriale şi a continuităţii.

15