2

3

Jules Verne

EternulEternul AdamAdam

În Româneşte deION HOBANA

Ilustraţii originale de Léon BENETT

Titlul originalJULES VERNE

L’ÉTERNEL ADAM1891

4

5

Scris de Jules Verne în ultimii ani, aceast nuvel oferă ă ă ă o nou viziune, tinzând mai degrab spre concluziiă ă pesimiste, spre deosebire de optimismul care animă ”C l toriile extraordinare”.ă ă

M.J.V.

6

artogul Sofr-Aï-Sr – adic „doctorul, al treileaă reprezentant b rbat al celei de-a o sut una genera iiă ă ţ din neamul Sofr-ilor” – mergea cu paşi înce i peţ

strada principal din Basidra, capitala lui Hars-Iten-Schu,ă altfel spus, „Imperiul celor Patru M ri”. Patru m ri într-ă ăadev r: Tubélona – marea septentrional , Ehona – austral ,ă ă ă Spona – oriental şi Mérona – occidental , m rgineau acestă ă ă inut, de form foarte neregulat , ale c rui ultime frontiereţ ă ă ă

ajungeau, în longitudine, pân la patru grade est şi şaizeciă şi dou de grade vest, iar în latitudine, cincizeci şi patru deă grade nord şi cincizeci şi cinci de grade sud. Cât despre suprafa a m rilor, cum s o evaluam, fie şi cu aproxima ie,ţ ă ă ţ de vreme ce ele erau unite, iar un navigator, pornind de pe oricare dintre rmurile lor şi plutind mereu în linie dreapt ,ţă ă ar fi ajuns negreşit pe rmul diametral opus? C ci pe toatţă ă ă suprafa a globului nu exista alt continent în afar lui Hars-ţ ăIten-Schu.

Z

Sofr mergea cu paşi înce i, mai întâi pentru c era foarteţ ă cald: începea anotimpul arz tor şi în Basidra, situat peă ă

rmul lui Spona-Schu, sau marea oriental , la mai pu in deţă ă ţ dou zeci de grade nord de ecuator, o teribil cataract deă ă ă raze se pr v lea din soare, aflat atunci aproape la zenit.ă ă

Dar, mai mult decât oboseala şi c ldura, ceea ceă încetinea paşii lui Sofr, savantul zartog, era povara propriilor sale gânduri. Ştergându-şi fruntea de transpira ie,ţ cu o mân distrat , el îşi reamintea şedin a care tocmai seă ă ţ sfârşise şi în care atâ ia oratori elocven i, num rându-se şiţ ţ ă el cu cinste printre ei, celebraser în chip magnific a o sutaă nou zeci şi cincea aniversare a întemeierii imperiului.ă

Unii îi evocaser istoria, adic însă ă ăşi istoria întregii umanit i. Ei ar taser c Mahart-Iten-Schu, P mântul celorăţ ă ă ă ă Patru M ri, fusese divizat, la origine, între un num r imensă ă de semin ii s lbatice, care se ignorau reciproc. Cele maiţ ă vechi tradi ii urcau pân la aceste semin ii. Cât despreţ ă ţ

7

faptele anterioare lor, nimeni nu le cunoştea şi ştiin eleţ naturale abia începeau s discearn o slab lucire înă ă ă tenebrele de nep truns ale trecutului. Oricum, acesteă vremuri îndep rtate se sustr geau criticii istorice, ale c reiă ă ă prime rudimente erau alc tuite din no iuni vagi referitoareă ţ la vechile semin ii risipite.ţ

Timp de peste opt mii de ani, istoria din ce în ce mai complet şi mai exact a lui Mahart-Iten-Schu nu relataă ă decât înc ier ri şi r zboaie, mai întâi între indivizi, apoiă ă ă între familii, în sfârşit, între triburi, fiecare fiin , fiecareţă colectivitate, mic sau mare, neavând alt obiectiv, de-aă lungul timpului, decât de a-şi asigura suprema ia asupraţ rivalilor s i şi str duindu-se, cu rezultate diverse şi adeseaă ă contrare, s -i aserveasc legilor sale.ă ă

Dup aceă şti opt mii de ani, amintirile oamenilor încep să se precizeze. Odat cu a doua din cele patru perioade înă care erau împ r ite de obicei analele lui Mahart-Iten-Schu,ă ţ legenda începe s merite numele de istorie. De altfel,ă istorie sau legend , substan a relat rilor nu se schimb :ă ţ ă ă aceleaşi masacre şi m celuri – e adev rat, de data aceastaă ă nu între triburi, ci între popoare – aşa c , în definitiv,ă aceast a doua perioad nu se deosebea prea mult de ceaă ă dintâi.

La fel stăteau lucrurile şi cu cea de-a treia, încheiat abiaă cu doua sute de ani în urm , dup ce durase aproape şaseă ă secole. O perioad poate şi mai atroce, în timpul c reia,ă ă grupa i în armate f r num r, cu o nepotolit turbare,ţ ă ă ă ă oamenii s turaser p mântul cu sângele lor.ă ă ă

Într-adev r, cu ceva mai puă in de opt secole înaintea zileiţ în care zartogul Sofr str b tea strada principala a Basidrei,ă ă omenirea fusese preg tit pentru vaste convulsii. Înă ă momentul acesta, armele, focul, violen a împlinind o parteţ din opera lor necesar , cei slabi sucombând în fa a celoră ţ puternici, oamenii care populau Mahart-Iten-Schu alc tuiauă trei na iuni omogene, timpul atenuând, în sânul fiec reiaţ ă dintre ele, deosebirile dintre înving torii şi învinşii deă odinioar . Atunci, una din aceste na iuni porni s -şi subjugeă ţ ă vecinii. Situa i c tre centrul continentului, Andarti-Ha-ţ ă

8

Sammgor, sau Oamenii cu Chip de Bronz, luptar f ră ă ă cru are pentru a-şi largi frontierele între care se în buşeaţ ă rasa lor prolific şi ardent . Cu pre ul unor r zboaieă ă ţ ă seculare, ei îi înfrânser , unii dup al ii, pe Andarti-Mahart-ă ă ţHoris, Oamenii din ara Z pezii, care locuiau în inuturileŢ ă ţ din sud, şi pe Andarti-Mitra-Psul, Oamenii Stelei Neclintite, al c ror imperiu era situat c tre nord şi c tre vest.ă ă ă

Se scurseseră aproape doua sute de ani de când ultima revolt a acestor popoare fusese înecat în torente deă ă sânge şi P mântul cunoscuse, în sfârşit, o er de pace.ă ă Aceasta era a patra perioad a istoriei. Un singur imperiuă înlocuind cele trei na iuni de odinioar , to i fiind supuşiţ ă ţ legilor Basidrei, unitatea politic tindea s contopească ă ă rasele. Nimeni nu mai vorbea despre Oamenii cu Chip de Bronz, despre Oamenii din ara Z pezii, despre OameniiŢ ă Stelei Neclintite şi P mântul nu mai purta decât un singură popor, pe Andarti-Iten-Schu, Oamenii celor Patru M ri,ă popor alc tuit din toate celelalte.ă

Dar iat c dup aceă ă ă şti dou sute de ani de pace, p reaă ă s se anun e o a cincea perioad . De câtva timp, circulauă ţ ă zvonuri sup r toare, iscate nu se ştie unde. Se iviseră ă ă gânditori pentru a trezi în suflete amintiri ancestrale, despre care se credea ca sunt de mult îngropate. Vechiul sentiment al rasei reînvia sub o nou înf işare,ă ăţ caracterizat prin cuvinte noi. Se vorbea în mod curent deă „atavism”, de „afinit i”, de „na ionalit i” etc. – toateăţ ţ ăţ vocabule de crea ie recent , care, r spunzând uneiţ ă ă necesit i, îşi cuceriser de îndat drept de cetate. Potrivităţ ă ă comunit ii de origine, de aspect fizic, de tendin e morale,ăţ ţ de interese sau pur şi simplu de regiuni şi de climat, ap reau grup ri care creşteau încet-încet şi începeau s seă ă ă agite. Ce drum avea s urmeze aceast evolu ie incipient ?ă ă ţ ă Abia format, imperiul avea oare s se dezagrege? Mahart-ăIten-Schu avea s se împart , ca odinioar , într-un mareă ă ă num r de na iuni, sau, pentru a men ine unitatea, va trebuiă ţ ţ s se recurg iar şi la înfricoş toarele hecatombe care,ă ă ă ă timp de atâtea milenii, transformaser p mântul într-ună ă osuar?…

9

Cu o mişcare a capului, Sofr alung aceste gânduri. Niciă el, nici altcineva nu cunoştea viitorul. De ce s se întristeze,ă deci, în aşteptarea unor evenimente nesigure? De altfel, nu era momentul potrivit pentru a medita la aceste sinistre ipoteze. În ziua aceea, bucuria era st pân şi toateă ă gândurile trebuiau s se îndrepte spre augusta m re ie a luiă ă ţ Mogar-Si, cel de-al doisprezecelea împ rat al lui Hars-Iten-ăSchu, al c rui sceptru c l uzea universul spre un destină ă ă glorios.

De altfel, pentru un zartog, motivele de satisfac ie nuţ lipseau. În afara istoricilor care evocaser trecutul luiă Mahart-Iten-Schu, o pleiad de savan i, întruni i cu prilejulă ţ ţ grandioasei anivers ri, f cuser , fiecare în specialitatea lui,ă ă ă bilan ul cunoaşterii umane şi stabiliser punctul în careţ ă ajunsese omenirea datorit efortului s u secular. Or, dacă ă ă primii d duser naştere, într-o oarecare m sur , unoră ă ă ă reflec ii triste, amintind pe ce drum lent şi întortocheatţ evadase umanitatea din temni a bestialit ii originare,ţ ăţ ceilal i ştiuser s hr neasc orgoliul legitim al auditoriului.ţ ă ă ă ă

Într-adev r, comparaă ia între ceea ce fusese omul, sosindţ gol şi dezarmat pe p mânt, şi ceea ce era el ast zi, incita laă ă admira ie. Timp de secole, cu toat discordia şi uraţ ă fratricid , el nu-şi întrerupsese nici o clip lupta cu natura,ă ă amplificându-şi f r încetare victoria. Mai întâi lent, marşulă ă s u triumfal îşi accelerase uimitor ritmul în ultimii dou suteă ă de ani, stabilitatea institu iilor politice şi pacea universalţ ă care rezultaser determinând o str lucit înflorire a ştiin ei.ă ă ă ţ Omenirea tr ise prin creier şi nu numai prin membre; eaă reflectase, în loc s se epuizeze în r zboaie f r sens – şiă ă ă ă tocmai de aceea, în ultimele dou secole, înaintase cu paşiă tot mai repezi c tre cunoaşterea şi supunerea materiei…ă

Str bă ătând sub soarele arz tor lunga strada a Basidrei,ă Sofr schi în mintea sa, în linii mari, tabloul cuceririlorţă omului.

Mai întâi – momentul se pierdea în noaptea timpurilor – acesta n scocise scrierea, ca s fixeze gândul; apoi –ă ă inven ia data de peste cinci sute de ani – g sise mijlocul deţ ă a r spândi cuvântul scris într-un num r infinit deă ă

10

exemplare, cu ajutorul unei forme aşezate o dat pentruă totdeauna. De la aceast inven ie decurgeau, de fapt, toateă ţ celelalte. Datorit ei, creierii se puseser în mişcare,ă ă inteligen a fiec ruia îmbog indu-se cu aceea a vecinului,ţ ă ăţ iar descoperirile teoretice şi practice se înmul iserţ ă prodigios. Acum nici nu mai puteau fi num rate.ă

Omul p trunsese în m runtaiele p mântului ă ă ă şi extr geaă de acolo huila, generoasa surs de c ldur ; el eliberaseă ă ă for a latent şi aburul tr gea pe panglici de fier convoaieţ ă ă grele, sau ac iona nenum rate maşini puternice, delicate şiţ ă precise; gra ie acestor maşini, el esea fibrele vegetale şiţ ţ putea s fasoneze dup plac metalele, marmura şi stânca.ă ă Într-un domeniu mai pu in concret, sau, oricum, de oţ utilizare mai pu in direct şi imediat , el p trundea treptatţ ă ă ă misterul numerelor şi explora tot mai departe infinitul adev rurilor matematice. Prin ele, gândirea lui str b tuseă ă ă cerul. Ştia c Soarele nu e decât o stea gravitând în spa iuă ţ dup legi riguroase, antrenând un cortegiu de şapte stele înă orbita sa înfl c rată ă ă1. Cunoştea arta de a combina anumite corpuri astfel încât s formeze unele noi, nemaiavând nimică comun cu cele dintâi, sau de a diviza alte corpuri în elementele lor constitutive şi primordiale. Supunea analizei sunetul, c ldura, lumina şi începea s le determine naturaă ă şi legile. Cu cincizeci de ani în urm , înv ase s producă ăţ ă ă for a ale c rei terifiante manifest ri sunt tunetul şi fulgereleţ ă ă şi f cuse îndat din ea sclavul sau; de pe acum, acest agentă ă misterios transmitea la distan e incalculabile gândul scris;ţ mâine avea s transmit sunetul, poimâine, f r îndoial ,ă ă ă ă ă lumina2… Da, omul era mare, mai mare decât universul imens c ruia avea sa-i comande ca un st pân, într-o ziă ă apropiat …ă

Pentru a fi în posesia adev rului integral, r mânea deă ă rezolvat o ultim problem : „Cine era omul acesta,ă ă

1 Antarti-Iten-Schu nu cunoșteau deci existen a lui Neptunţ (n.t.)

2 Aşadar observ m c , dac Andartă ă ă ’-Iten-Schu cunoşteau telegraful, înc nu cunoşteau telefonul şi lumina electrică ,ă la momentul în care zartogul Sofr-Aï-Sr f cea aceste reflec ii.ă ţ

11

st pânul lumii? De unde venea el? C tre ce eluriă ă ţ necunoscute tindea neobositul sau efort?”

Zartogul Sofr tratase tocmai acest vast subiect în cursul ceremoniei care abia se sfârşise. Desigur îl abordase doar, caci o asemenea problem era deocamdat de nerezolvată ă şi avea s r mân aşa înc mult vreme. Câteva luciri vagiă ă ă ă ă începeau totuşi s lumineze misterul. Şi oare nu zartogulă Sofr proiectase cele mai puternice dintre aceste luciri când, în mod sistematic, codificând observaţiile r bd toare aleă ă predecesorilor şi propriile sale concluzii, ajunsese să formuleze legea evoluţiei materiei vii, lege universal admis acum, f r un singur oponent?ă ă ă

Teoria se sprijinea pe o baz triplă ă.Mai întâi pe geologie, care, n scut în ziua în careă ă

începuser s scormoneasc m runtaiele solului, seă ă ă ă perfecţionase odat cu dezvoltarea exploat rilor miniere.ă ă Scoarţa globului era atât de bine cunoscut încâtă îndr zniser sa-i fixeze vârsta la patru sute de mii de ani,ă ă iar pe aceea a lui Mahart-Iten-Schu, aşa cum se înfăţişa atunci, la dou zeci de mii de ani. Mai înainte acestă continent dormea sub apele m rii, dup cum st teaă ă ă m rturie p tura groas de mâl marin care acoperea, f ră ă ă ă ă întrerupere, straturile stâncoase de dedesubt. Datorită c rui proces ă ţâşnise el din valuri? F r îndoial , în urmaă ă ă unei contracţii a globului r cit. Oricum emersiunea luiă Mahart-Iten-Schu trebuia considerat drept neîndoielnic .ă ă

Ştiinţele naturale îi furnizaser lui Sofr celelalte două ă temelii ale sistemului sau, demonstrând strânsa înrudire a plantelor între ele, a animalelor între ele. Sofr mersese mai departe: el dovedise c aproape toate vegetalele existenteă se tr geau dintr-o plant marin , str moă ă ă ă şul lor, şi că aproape toate animalele terestre sau aeriene derivau din animale marine. Printr-o evoluţie lent dar neîntrerupt ,ă ă acestea din urm se adaptaser puă ă ţin câte puţin la condiţii de viaţ mai întâi asem n toare, apoi mai îndep rtate deă ă ă ă cele ale vieţii lor primitive şi, din stadiu în stadiu, d duseră ă naştere celor mai multe dintre formele însufleţite care populau p mântul şi v zduhul.ă ă

12

Din p cate, aceast teorie ingenioas nu era inatacabil .ă ă ă ă Faptul c fiină ţele vii aparţinând regnului animal sau vegetal aveau str moă şi marini p rea incontestabil aproape pentruă to i, dar nu pentru to i. Existau, într-adev r, câteva planteţ ţ ă şi câteva animale a c ror leg tur cu formele acvatice nuă ă ă putea fi demonstrat . Acesta era unul din cele doua puncteă vulnerabile ale sistemului.

Al doilea punct – şi Sofr nu-şi ascundea acest lucru – era omul. Între om şi animale, nici o apropiere posibila. Desigur, funcţiile şi proprietăţile primordiale, cum ar fi respiraţia, nutriţia, motilitatea, erau aceleaşi şi se exercitau, sau se revelau într-un mod foarte asem n tor,ă ă dar subzista o pr pastie de netrecut între formeleă exterioare, num rul şi aă şezarea organelor. Dac , printr-ună lanţ din care lipseau puţine verigi, marea majoritate a animalelor putea fi legate de str moă şi ieşiţi din mare, o asemenea filiaţie era inadmisibil în privină ţa omului. Pentru a p stra intact teoria evoluă ă ţiei, era deci necesar s seă n scoceasc ipoteza unei origini comune a locuitoriloră ă apelor şi a omului, origine c reia nimic, absolut nimic nu-iă demonstra existen a anterioar .ţ ă

O clip , Sofr sperase s g seasc în p mânt argumenteleă ă ă ă ă favorabile ideilor sale. Sub impulsul şi supravegherea sa, se f cuser s p turi ani în şir, dar pentru a ajunge la rezultateă ă ă ă diametral opuse celor pe care le aştepta.

După ce str b tuser o pelicul subă ă ă ă ţire de humus, format prin descompunerea unor plante şi animaleă asem n toare celor întâlnite în fiecare zi, ajunseser laă ă ă stratul gros de mâl, unde vestigiile trecutului îşi schimbaser natura. În acest strat, nimic din flora sau faunaă existent , doar o colosal aglomerare de fosile exclusivă ă marine, ale c ror rude apropiate tr iau înc în oceaneleă ă ă care m rgineau Mahart-Iten-Schu.ă

Ce altă concluzie se putea trage, decât c geologii aveauă dreptate: continentul slujise drept fund acestor oceane? De altfel, nici Sofr nu greşea susţinând originea marin aă faunei şi florei contemporane pentru c , în afara unoră excepţii atât de rare încât puteau fi considerate drept nişte

13

monstruozit i, formele acvatice şi formele terestre erauăţ singurele a c ror urm era vizibil , acestea din urmă ă ă ă descinzând în mod necesar din celelalte…

Din nefericire pentru generalizarea sistemului, f cur şiă ă alte descoperiri. R spândite în toat grosimea humusului şiă ă pân în zona superficial a depozitului de mâl, se aflauă ă nenum rate oseminte omeneă şti. Structura acestor fragmente de schelet n-avea nimic excepţional şi Sofr trebui s renună ţe la a vedea în ele organismele intermediare a c ror existen i-ar confirma teoria: acesteă ţă oseminte erau oseminte omeneşti, nici mai mult nici mai puţin.

Observară totuşi, curând, o particularitate remarcabil .ă Pân la o anumit perioad , care putea fi evaluat în mareă ă ă ă la dou sau trei mii de ani, cu cât era osuarul mai vechi, cuă atât erau mai mici craniile descoperite. Dincolo de acest stadiu, progresia se inversa şi, cu cât p trundeau maiă departe în trecut, cu atât creştea capacitatea craniilor şi, prin urmare, m rimea creierilor pe care îi ad postiser .ă ă ă Cele mai mari fur g site tocmai printre r m şi ele, deă ă ă ă ţ altfel foarte rare, de la suprafaţa stratului de mâl. Cercetarea conştiincioas a acestor resturi venerabile nuă mai îng duia vreo îndoial : oamenii din acea epocă ă ă îndep rtat c p taser o dezvoltare cerebral multă ă ă ă ă ă superioar celei a succesorilor lor – inclusiv aă contemporanilor zartogului Sofr. Timp de o sut ă şaizeci, sau o sut ă şaptezeci de secole avusese deci loc o regresie evident , urmat de o nou ascensiune.ă ă ă

Tulburat de aceste fapte stranii, Sofr îşi continuă cercet rile. Stratul de mâl fu str b tut dintr-o parte în alta,ă ă ă dovedindu-se a avea o grosime care, potrivit celor mai moderate opinii, corespundea la nu mai puţin de cincisprezece sau dou zeci de mii de ani. Mai jos,ă avuseser surpriza de a g si slabe urme ale unui vechi strată ă de humus, apoi, dedesubtul lui, stânca, de natur diferit ,ă ă dup locul cercet rilor. Uimirea ajunsese la culme cândă ă câteva r m şi e de origine incontestabil uman fur smulseă ă ţ ă ă acestor adâncuri misterioase. Erau buc i de oase careăţ

14

aparţinuseră unor oameni şi, de asemenea, fragmente de arme sau de maşini, resturi de oale, inscripţii incomplete într-un limbaj necunoscut, pietre dure lucrate cu fineţe, câteodat t iate în form de statui aproape intacte,ă ă ă capiteluri delicat sculptate etc. Ansamblul acestor descoperiri îi f cu s conchid , în mod logic, ca aproximativă ă ă cu patruzeci de mii de ani urm – deci cu dou zeci de miiă ă înaintea momentului în care ap ruser , nu se ştia de undeă ă şi cum, primii reprezentanţi ai rasei contemporane – oamenii tr iser pe aceste locuri şi ajunseser la un gradă ă ă de civilizaţie foarte avansat.

Aceasta a fost, într-adev r, concluzia general . Exista,ă ă totuşi, cel puţin un dizident.

Acest dizident nu era altul decât Sofr. A admite c ală ţi oameni, desp r i i de succesorii lor printr-o pr pastie deă ţ ţ ă dou zeci de mii de ani, ar fi populat pentru prima oară ă P mântul, era, dup opinia lui, curat nebunie. De unde ară ă ă fi venit, în acest caz, aceşti urmaşi ai unor str moă şi disp ruă ţi de atâta vreme şi de care nu-i lega nimic? Decât s accepă ţi o ipotez atât de absurd , mai bine s r mâi înă ă ă ă expectativ . Dac aceste fapte stranii nu fuseseră ă ă explicate, asta nu înseamn ca ar fi fost inexplicabile. Într-oă zi vor putea fi interpretate. Pân atunci se cuvenea s nu liă ă se acorde niciun credit şi s se r mân la aceste principii,ă ă ă care satisfac pe deplin raţiunea pur .ă

Viaţa planetar se împarte în dou faze: înainte şi după ă ă apariţia omului. În prima, P mântul, în continu prefacere,ă ă este, din aceast cauz , nelocuibil şi nelocuit. În a doua,ă ă scoarţa globului a ajuns la un grad de coeziune îng duindă stabilitatea. Imediat, având, în sfârşit, un suport solid, apare viaţa. Ea începe cu formele cele mai simple şi se complic mereu, pentru a ajunge în cele din urma la om,ă ultima şi cea mai perfect expresie a sa. Abia ap rut peă ă P mânt, omul îşi începe şi îşi continu f r oprireă ă ă ă ascensiunea. Cu un pas lent dar sigur, el se îndreapt spreă elul sau, care este cunoaţ şterea deplin şi st pânireaă ă

absolut a universului…ăPurtat de entuziasmul convingerilor sale, Sofr trecuse

15

dincolo de cas . Se întoarse, morm ind.ă ă„Cum adic , îşi spunea el, s admitem c omul – acumă ă ă

patruzeci de mii de ani! — ar fi ajuns la un grad de civilizaţie comparabil, dac nu chiar superior celui de careă ne bucur m acum şi c toate cunoă ă ştinţele, toate cuceririle sale ar fi disp rut f r s lase nici o urm , obligându-i peă ă ă ă ă descendenţi s reînceap opera de la temelie, ca şi cum ară ă fi fost pionierii unei lumi nelocuite înaintea lor?… Dar asta înseamn s neg m viitorul, s proclam m c efortul nostruă ă ă ă ă ă este zadarnic şi c orice progres este la fel de incert şi deă instabil ca o b şic de spuma la suprafaă ă ţa valurilor!”.

Sofr se opri în fa a casei sale.ţ„Upsa ni!… hartchok!… (Nu, nu!… într-adev r!…) Andartă

mir’hoë spha!… (Omul este st pânul lucrurilor!…)”ă murmur el, deschizând uă şa.

***

După ce se odihni câteva clipe, zartogul lu masa cuă mult poft , apoi se întinse pentru siesta zilnic . Dară ă ă problemele pe care le fr mântase întorcându-se acasă ă continuau s îl obsedeze şi îi goneau somnul.ă

Oricât de mare ar fi fost dorinţa sa de a stabili unitatea ireproşabil a metodelor naturii, avea prea mult simt critică pentru a nu-şi da seama cât de slab era sistemul s u în fa aă ţ originii şi form rii omului. A constrânge faptele să ă corespund unei ipoteze prealabile este o metod valabilă ă ă când vrei s ai dreptate împotriva celorlală ţi, dar nu împotriva ta însu i.ţ

Dacă în loc s fie un savant, un foarte eminent zartog, ară fi f cut parte dintre cei neînv a i, Sofr ar fi fost mai puă ăţ ţ ţin tulburat. Într-adev r, f r s -şi piard timpul cu speculaă ă ă ă ă ţii profunde, mulţimea accepta cu ochii închişi vechea legend , transmis din tat în fiu, din vremuri imemoriale.ă ă ă Explicând misterul printr-un alt mister, ea punea originea omului pe seama intervenţiei unei voinţe superioare. Într-o zi, aceast for superioar crease din nimic pe Hedom şiă ţă ă pe Hiva, primul b rbat şi prima femeie, ai c ror urmaă ă şi

16

populaser P mântul. Totul se înl n uia astfel foarte simplu.ă ă ă ţ„Prea simplu! se gândea Sofr. Când î i pierzi speran a cţ ţ ă

vei în elege un lucru, e cu adev rat prea facil s faci sţ ă ă ă intervin divinitatea: în felul acesta, e inutil s mai cau iă ă ţ solu ia enigmelor universului, problemele fiind suprimateţ odat ce sunt puse”.ă

Şi înc dac legenda popular ar fi avut m car aparen aă ă ă ă ţ unei baze solide!… Dar ea nu se întemeia pe nimic. Nu era decât o tradi ie, n scut în epocile de ignoran şiţ ă ă ţă transmis apoi din er în er . Pân şi numele „Hedom!…”ă ă ă ă De unde venea aceast vocabul bizar , cu consonană ă ă ţă stranie, care nu p rea s apar in limbii vorbite de Andart-ă ă ţ ăIten-Schu? O infinitate de savan i studiaser doar aceastţ ă ă mic dificultate filologic , f r s g seasc un r spunsă ă ă ă ă ă ă ă satisf c tor… Toate acestea erau niă ă şte aiureli, nedemne de aten ia unui zartog!…ţ

Iritat, Sofr coborî în gradină. Era, de altfel, ora la care obişnuia s o fac . Asfin ind, soarele rev rsa asupraă ă ţ ă p mântului o c ldur arz toare şi o briz c ldu începeaă ă ă ă ă ă ţă s adie dinspre Spone-Schu. Zartogul r t ci pe alei, laă ă ă umbra copacilor ale c ror frunze tremur toare murmurau înă ă vânt şi, încet-încet, nervii s i îşi reg sir echilibrul obişnuit.ă ă ă Izbuti s -şi alunge preocup rile absorbante, s se bucure înă ă ă linişte de aerul curat, s se intereseze de fructe şi de flori,ă bog ia şi podoaba gr dinilor.ăţ ă

Întâmplarea purtându-i paşii spre cas , el se opri peă marginea unei excava ii profunde, în care z ceauţ ă numeroase unelte. Acolo avea s fie turnate curândă temeliile unei noi cl diri, menit s dubleze suprafa aă ă ă ţ laboratorului. Dar, în aceast zi de s rb toare, muncitorii îşiă ă ă p r siser lucrul pentru a se distra.ă ă ă

Sofr aprecia maşinal munca depus pân în acel momentă ă şi ce mai r mânea de f cut, când în penumbra excava iei,ă ă ţ un punct str lucitor îi atrase privirea. Intrigat, coborî şiă desprinse un obiect ciudat din p mântul care-l acoperea peă trei sferturi.

Ajuns la lumină, zartogul îşi examin descoperirea. Eraă un fel de cutie dintr-un metal necunoscut, de culoare

17

cenuşie, cu o textur granuloas , a c rei lung ă ă ă ă şedere în p mânt îi atenuase str lucirea. Cam la o treime dină ă lungimea cutiei, o fant arata c e vorba de dou p r iă ă ă ă ţ îmbucându-se una în alta.

Sofr încercă s o deschid . La prima tentativ , metalul,ă ă ă dezagregat de trecerea timpului, se pref cu în pulbere,ă descoperind un al doilea obiect. Substanţa acestuia era la fel de nou pentru zartog ca şi metalul care-l protejaseă pân atunci. Era un rulou vechi de fire suprapuse şi ciuruiteă de semne stranii, a c ror regularitate arata c erauă ă caracterele unei scrieri, dar al unei scrieri necunoscute. Sofr nu v zuse niciodat ceva asem n tor, sau m cară ă ă ă ă analog.

Tremurând de emoţie, zartogul alerg s se închid înă ă ă laboratorul sau şi, desfăşurând cu grij preă ţiosul document, îl privi. Da, era într-adev r o scriere, nimic mai sigur. Dar nuă era mai puţin sigur c aceast scriere nu sem na cu niciunaă ă ă dintre cele folosite pe toat suprafaă ţa p mântului, de laă începuturile istoriei.

De unde venea acest document? Ce sens avea el? Aceste doua întreb ri se n scur în chip firesc în spiritul lui Sofr.ă ă ă

Pentru a r spunde celei dintâi, era necesar s fi în stareă ă s r spunzi celei de-a doua. Trebuia deci, în primul rând, să ă ă citeşti şi apoi s traduci, c ci se putea afirma apriori că ă ă limba documentului era la fel de puţin cunoscut ca şiă scrierea.

Era oare cu putinţ ? F r s mai întârzie, zartogul Sofr seă ă ă ă apuc înfrigurat de lucru.ă

Descifrarea dur mult vreme, ani întregi. Sofr nu-ă ă şi pierdu r bdarea. F r s se descurajeze, el continuă ă ă ă ă studierea metodic a misteriosului document, înaintând pasă cu pas c tre lumin . Veni în sfâră ă şit o zi în care descoperi cheia indescifrabilului rebus, o zi în care, cu multe ezit ri şiă mult trud , putu sa-l traduc în limba Oamenilor celoră ă ă Patru M ri.ă

Când ziua aceea sosi, zartogul Sofr-Aï-Sr citi ceea ce urmeaz :ă

18

Rosario, 24 mai 2…

Datez astfel începutul relat rii mele, cu toate c , de fapt,ă ă ea a fost scris la o alt dat , mult mai recent şi în cu totulă ă ă ă alte locuri. Dar, în asemenea cazuri, ordinea este, după mine, imperios necesar şi iat de ce am adoptat formaă ă unui „jurnal”, redactat zilnic.

La 24 mai începe deci desfăşurarea îngrozitoarelor evenimente pe care vreau s le relatez aici pentru cei careă vor veni dup mine, dac omenirea mai poate conta pe ună ă viitor oarecare.

În ce limb voi scrie? În englez sau în spaniolă ă ă, pe care le vorbesc curg tor? Nu, voi scrie în limba rii mele: înă ţă francez .ă

În ziua aceea, 24 mai, invitasem câţiva prieteni în vila mea din Rosario.

Rosario este, sau mai curând era un oraş mic din Mexic, pe rmul Pacificului, puţă ţin mai la sud de golful Californiei. M instalasem acolo în urm cu un deceniu, pentru a dirijaă ă exploatarea unei mine de argint al c rei proprietar eram.ă Afacerile mele prosperaser uimitor. Eram un om bogat,ă chiar foarte bogat – cuvântul acesta m face s râd ast zi!ă ă ă – şi aveam de gând s m întorc în scurt timp în Frană ă ţa, patria mea.

Vila, una dintre cele mai luxoase, era situat în punctulă culminant al unei vaste gr dini care cobora spre mare şiă sfârşea într-o falez abrupt , de peste o sut de metriă ă ă în lă ţime. În spatele vilei, terenul continua s urce şi, peă drumuri în serpentin , se putea ajunge în vârful mună ţilor, a c ror în lă ă ţime depăşea o mie cinci sute de metri. Era o plimbare pl cut – urcasem cu automobilul meu, un superbă ă şi puternic Faeton dublu de treizeci şi cinci de cai putere, una dintre cele mai bune m rci franceze.ă

Mă instalasem la Rosario cu fiul meu, Jean, un b iată frumos, de dou zeci de ani, când, la moartea unor rudeă îndep rtate, dar apropiate de inima mea, am primit-o peă fiica lor, Hélène, r mas orfan şi f r avere. Trecuseră ă ă ă ă ă

19

cinci ani de atunci. Fiul meu Jean avea dou zeci şi cinci deă ani; pupila mea, Hélène, dou zeci. În adâncul sufletuluiă mei, îi destinasem unul altuia.

În slujba mea era valetul Germain, Modeste Simonat, un şofer dintre cei mai descurc reă ţi şi doua femei, Edith şi Mary, fiicele gr dinarului meu, George Raleigh şi ale ă so ieiţ sale, Anna.

În ziua aceea, 24 mai, eram opt oameni aşezaţi în jurul mesei, la lumina l mpilor alimentate de grupurileă electrogene instalate în gradin . În afara st pânului casei, aă ă fiului şi a pupilei sale, se mai aflau cinci oaspeţi, trei aparţinând rasei anglo-saxone şi doi naţiunii americane.

Doctorul Bathurst se num ra printre primii, iar doctorulă Moreno printre ceilalţi. Erau doi savanţi, în cel mai larg sens al cuvântului, ceea ce nu-i împiedica s fie rareori de acord.ă În rest, oameni de treab şi cei mai buni prieteni din lume.ă

Ceilalţi doi anglo-saxoni erau Wiliamson, proprietarul unei importante pescarii din Rosario, şi Rowling, un îndr zneă ţ care întemeiase în împrejurimile oraşului o fermă de trufandale şi era pe cale de a se îmbogăţi.

Cât despre ultimul conviv, domnul Mendoza, acesta era preşedintele tribunalului din Rosario, om stimabil, spirit cultivat, judec tor integru.ă

Până la sfârşitul mesei nu s-a petrecut niciun incident notabil. Am uitat cuvintele rostite pân atunci. Dar nu şiă cele spuse dup ce ne-am aprins ig rile.ă ţ ă

Ajunsesem – n-are importanţă cum! – la minunatele realiz ri ale omului. Doctorul Bathurst afirm , la un momentă ă dat:

— Fapt este c dacă ă Adam (evident în calitatea sa de anglo-saxon, el pronunţa Edem) şi Eva (el pronunţa, bineînţeles, Iva) s-ar întoarce pe p mânt, ar r mâne foarteă ă uimiţi!

De aici a pornit discuţia. Darwinist fervent, partizan convins al selecţiei naturale, Moreno îl întreb ironic peă Bathurst dac într-adev r crede în legenda paradisului ă ă

20

terestru. Bathurst r spunse c , oricum, crede în Dumnezeu,ă ă şi c , întrucât existen a lui Adam şi a Evei era susă ţ ţinut deă

21

Biblie, el îşi interzicea s discute despre ea. Moreno îiă r spunse ca el crede în Dumnezeu cel puă ţin tot atât cât interlocutorul sau, dar c primul b rbat şi prima femeieă ă puteau foarte bine s nu fie decât mituri, simboluri şi c , înă ă consecinţ , nu era o nelegiuire a presupune c Biblia voiseă ă s înf işeze astfel suflul vital introdus de puterea creatoareă ăţ în prima celul , din care decurseser apoi toate celelalte.ă ă Bathurst ripost c explicaă ă ţia era specioas şi c în ceeaă ă ce-l privea, el socotea mai m gulitor s fie opera direct aă ă ă divinităţii, decât s descind din ea prin intermediul unoră ă primate cu înfăţişare de maimuţă.

Discuţia încet tocmai când p rea s se încing ,ă ă ă ă adversarii g sind întâmpl tor un punct de vedere comun.ă ă De altfel, aşa se sfârşeau de obicei disputele lor.

De data asta, revenind la tema iniţial , cei doiă antagonişti se întâlneau în admiraţia fa de înaltaţă civilizaţie la care ajunsese umanitatea, oricare i-ar fi fost originea; îi enumerau cuceririle cu mândrie. Le trecur înă revista pe toate. Bathurst lauda chimia, ridicat la ună asemenea grad de perfecţiune, încât tindea s dispar ,ă ă confundându-se cu fizica; astfel, cele dou ă ştiinţe ar fi format doar una, având drept obiect studiul energiei imanente. Moreno f cu elogiul medicinii şi al chirurgiei,ă datorit c rora devenise cunoscut natura intim aă ă ă ă fenomenului vieţii şi ale c ror descoperiri prodigioaseă îng duiau s se spere c , într-un viitor apropiat, se vaă ă ă realiza nemurirea organismelor însufleţite. Dup careă amândoi se felicitar reciproc pentru în lă ă ţimile atinse de astronomie. Nu st team oare de vorb cu ă ă şapte dintre planetele sistemului solar3, stelele aşteptându-si rândul?

Obosiţi de entuziasmul lor, cei doi apologeţi îşi luar oă mic pauz de odihn . Ceilală ă ă ţi convivi profitar de eaă pentru a spune şi ei un cuvânt şi se intr în vastul domeniuă al invenţiilor practice, care modificaser atât de profundă

3 Din aceste cuvinte, trebuie s conchidem c înă ă momentul în care acest jurnal va fi scris, sistemul solar va cuprinde mai mult de opt planete şi c omul va fiă descoperit deci una mai mult dincolo de Neptun (n.a.)

22

condiţia umanit ii. L udar c ile ferate şi vapoarele,ăţ ă ă ă afectate transportului m rfurilor grele şi voluminoase,ă aeronavele economice, folosite de pasagerii care nu duc lips de timp, tuburile pneumatice sau electroioniceă br zdând toate m rile şi toate continentele la îndemânaă ă celor gr bi i. L udaser nenum ratele maşini, unele maiă ţ ă ă ă ingenioase decât altele, una singura efectuând, în anumite industrii, munca a o sut de oameni. L udar artaă ă ă tipografic , fotografia culorilor şi a luminii, a sunetului, aă c ldurii şi a tuturor vibra iilor eterului. L udaser mai alesă ţ ă ă electricitatea, acest agent atât de suplu, atât de docil şi de perfect cunoscut în propriet ile şi în esen a sa, careăţ ţ îng duie, f r niciun conector material, fie s ac ionezi ună ă ă ă ţ mecanism oarecare, fie s dirijezi o nav marin ,ă ă ă submarin sau aerian , fie s comunici prin scris, prină ă ă vorbire, sau prin imagini, la orice distan .ţă

Pe scurt, a fost un veritabil ditiramb, la care, m rturisesc,ă m-am asociat şi eu. Am c zut de acord c omenireaă ă atinsese un nivel intelectual necunoscut înaintea epocii noastre şi care ne autoriza s credem în victoria eiă definitiv asupra naturii.ă

— Totuşi – spuse preşedintele Mendoza cu vocea sa sub ire şi melodioas , profitând de clipa de t cere careţ ă ă urmase acestei concluzii finale – mi s-a spus c popoareă ast zi disp rute f r s lase nici o urm ajunseser la oă ă ă ă ă ă ă civiliza ie egal , sau analoag cu a noastr .ţ ă ă ă

— Care anume? întrebar to i, în acelaşi timp.ă ţ— Babilonienii, de pildă.Fu o explozie de ilaritate. Să-i compari pe babilonieni cu

oamenii moderni!— Egiptenii, continu liniă ştit don Mendoza. Se râse cu şi mai mult poft .ă ă— Mai sunt şi atlan ii, pe care numai ignoran a noastr îiţ ţ ă

socoteşte legendari, urm preşedintele. Şi s nu uit m c oă ă ă ă infinitate de alte omeniri, anterioare chiar atlan ilor, auţ putut s se nasc , s prospere şi s se sting f r s ştimă ă ă ă ă ă ă ă nimic despre ele!

Întrucât don Mendoza stăruia în atitudinea sa paradoxal ,ă

23

ca s nu-l sup r m, ne-am pref cut ca-l luam în serios.ă ă ă ă— Scumpul meu preşedinte, spuse Moreno, pe tonul

folosit pentru a convinge un copil, îmi închipui ca nu vrei să pretinzi ca vreunul dintre aceste popoare vechi ar putea fi comparat cu noi!… Pe plan moral, admit c s-au ridicat laă acelaşi grad de cultur , dar pe plan material…ă

— De ce nu? riposta Mendoza.— Pentru c , se gră ăbi Bathurst s explice, inven iileă ţ

noastre se caracterizeaz printr-o r spândire instantaneeă ă pe toat suprafa a p mântului. Dispari ia unui popor, sauă ţ ă ţ chiar a unui mare num r de popoare, ar l sa deci neatinsă ă ă suma progreselor înf ptuite. Pentru ca roadele efortuluiă uman s se piard în întregime, ar trebui ca întreagaă ă omenire s dispar dintr-o dat . Este aceasta o ipoteză ă ă ă admisibil ?…ă

În timp ce discutam astfel, efectele şi cauzele continuau s se genereze reciproc în infinitul universului şi, la maiă pu in de un minut dup ce doctorul Bathurst puseseţ ă aceast întrebare, rezultanta lor final avea s justifice peă ă ă deplin scepticismul lui Mendoza. Dar noi nu b nuiam nimică şi vorbeam linişti i, unii l sa i pe sp tarele scaunelor,ţ ă ţ ă ceilal i sprijinindu-şi coatele pe mas , to i privindu-l cuţ ă ţ compasiune pe Mendoza, pe care-l socoteam copleşit de replica lui Bathurst.

— Mai întâi, r spunse preă şedintele f r s se emo ioneze,ă ă ă ţ e de crezut c p mântul avea odinioar mai pu ini locuitoriă ă ă ţ decât ast zi, aşa încât un popor putea foarte bine să ă posede în exclusivitate ştiin a universal . Apoi, nu vadţ ă nimic absurd, a priori, în a admite c toat suprafa aă ă ţ globului poate fi zdruncinat în acelaşi timp.ă

— Haida, de! am strigat noi, la unison. Exact în clipa aceea a survenit cataclismul.Pronun am încţ ă to i împreun acel „Haida, de!” când seţ ă

isc un vacarm înfricoş tor. Solul se cutremur , f cându-neă ă ă ă s nu ne mai putem ine pe picioare, vila oscil pe temeliileă ţ ă sale.

Izbindu-ne unii de al ii, îmbulzindu-ne, pradţ ă unei spaime de nedescris, ne-am precipitat afar .ă

24

Abia trecusem pragul, când casa se pr buşi, îngropându-iă sub d râm turi pe preşedintele Mendoza şi pe valetulă ă Germain, care erau ultimii. Dup câteva secunde deă fireasc derut , ne preg team s le dam ajutor, când l-amă ă ă ă v zut pe gr dinarul Raleigh care alerga spre noi, urmat deă ă so ia sa, venind din partea de jos a gr dinii, unde îşi aveaţ ă locuin a.ţ

— Marea!… Marea!… striga el, cât îl ineau pl mânii.ţ ăM-am întors spre Pacific şi am r mas nemişcat, izbit deă

stupoare. Nu pentru ca mi-aş fi dat seama limpede de ceea ce vedeam, dar am avut dintr-o dat no iunea clar că ţ ă ă perspectiva obişnuit era schimbat . Or, faptul c aspectulă ă ă naturii, aceast natur pe care o consideram prin esenă ă ţă imuabil , se schimbase într-un mod atât de straniu înă câteva secunde, nu era de ajuns pentru a-mi înghe a inimaţ de spaim ?ă

Totuşi, mi-am rec p tat destul de repede sângele rece.ă ă Adev rata superioritate a omului nu const în a domina, aă ă învinge natura; pentru gânditor, înseamn a o în elege, aă ţ face ca universul imens s încap în microcosmosulă ă creierului s u; pentru omul de ac iune, a-şi p stra spiritulă ţ ă senin în fa a revoltei materiei, a-i spune: „po i s mţ ţ ă ă distrugi, dar nu s m tulburi!…”ă ă

Îndat ce mi-am recâă ştigat calmul, am în eles care eraţ deosebirea dintre tabloul pe care-l aveam în fa a ochilor şiţ cel pe care m obişnuisem sa-l privesc. Faleza disp ruse,ă ă pur şi simplu, şi gradina mea ajunsese la nivelul m rii, aleă c rei valuri, dup ce înghi iser casa gr dinarului, seă ă ţ ă ă înverşunau acum împotriva primelor r zoare.ă

Cum era greu de crezut ca apa urcase, trebuia s acceptă c uscatul coborâse. O coborâre de peste o suta de metri –ă faleza avusese aceast în l ime – dar nu foarte brusc deă ă ţ ă vreme ce nu o sim isem deloc, ceea ce explica linişteaţ relativ a oceanului.ă

O scurta cercetare m convinse ca ipoteza mea era justă ă şi îmi îng dui s constat, pe deasupra, c aceast coborâreă ă ă ă nu încetase. Marea continua s urce, într-adev r, cu oă ă vitez care mi se p ru a fi de circa doi metri pe secund ,ă ă ă

25

adic şapte sau opt kilometri pe or . Dat fiind distan aă ă ă ţ care ne separa de avangarda valurilor, avea s fim înghi i iă ţ ţ în mai pu in de trei minute, dac viteza de înaintareţ ă r mânea aceeaşi.ă

Am luat rapid o hotărâre:— La automobil!M-au înţeles. Ne-am precipitat to i spre garaj şiţ

automobilul a fost împins afar . Într-o clipit , am umplută ă rezervorul şi ne-am urcat claie peste gr mad . Şoferulă ă Simonat învârti manivela, s ri la volan, ambreie şi porni înă viteza a patra, în timp ce Raleigh, deschizând poarta, se ag în trecere, cramponându-se de arcurile din spate.ăţă

Era şi timpul! În clipa în care ajungeam la drum un val se pr buşi, udând ro ile pân la osie. De acum nu ne mai p saă ţ ă ă de urm rirea apei. Cu toat înc rc tura lui excesiv ,ă ă ă ă ă automobilul avea s ne pun la ad post şi dac această ă ă ă ă coborâre spre abis n-avea s continue la nesfârşit!… Într-ăadev r aveam destul spa iu în fa a noastr : cel pu in două ţ ţ ă ţ ă ceasuri de urcuş şi o altitudine disponibil de aproape o mieă cinci sute de metri.

N-am întârziat totuşi s recunosc c înc nu era cazul să ă ă ă proclam victoria. Dup ce primul salt al maşinii ne duse laă dou zeci de metri de franjurii de spum , aceast distană ă ă ţă nu se m ri, cu toate ca Simonat ap sa pe accelerator până ă ă la cap t. F r îndoial , greutatea celor doisprezeceă ă ă ă pasageri încetinea mersul automobilului. Oricare ar fi fost explica ia, viteza noastr era egal cu aceea a apeiţ ă ă cotropitoare, care r mânea la aceeaşi distan .ă ţă

Aceast situa ie neliniă ţ ştitoare deveni curând cunoscut şiă to i, în afar de Simonat, preocupat de conducerea maşinii,ţ ă ne-am întors c tre drumul pe care-l l sasem în urm . Nu seă ă ă mai vedea decât apa. Pe m sur ce-l cuceream, drumulă ă disp rea sub marea care-l cucerea la rândul ei. O mareă calm . Abia câteva încre ituri veneau s moar încet pe ună ţ ă ă

rm mereu nou. Era un lac liniştit care se umfla, se umflaţă mereu, cu o mişcare uniform şi nimic nu era mai tragică decât urm rirea acestei ape calme. Zadarnic fugeam de ea,ă caci apa urca, implacabil , odat cu noi…ă ă

26

Simonat, care nu-şi dezlipea ochii de pe drum, spuse, la o cotitur :ă

— Iat -ne la jum tatea pantei. Înc un ceas de urcuă ă ă ş.Ne-am cutremurat: într-un ceas, vom fi în vârf şi va

trebui s coborâm, izgoni i, ajunşi din urm , oricare ne va fiă ţ ă viteza, de masele lichide care se vor pr buşi dup noi!…ă ă

Ora se scurse f r ca nimic s se schimbe în situa iaă ă ă ţ noastr . Distingeam punctul culminant al cotei, când,ă zguduit violent, maşina se ab tu din drum, gata s seă ă ă sf râme de taluz. În acelaşi timp, un val uriaş se umfl înă ă urma noastr , urc la asaltul drumului, se arcui şi se sparseă ă asupra maşinii, care fu înconjurat de spum … Aveam să ă ă fim înghi i i?…ţ ţ

Nu, apa se retrase clocotind, în timp ce motorul, precipitându-şi brusc gâfâiturile, f cea s creasc viteza.ă ă ă

C rui fapt i se datora aceast creă ă ştere? Un strigat al Annei Raleigh ne f cu s în elegem; dup cum constataseă ă ţ ă biata femeie, b rbatul ei nu mai era ag at de arcuri.ă ăţ Desigur, valul îl smulsese pe nenorocit şi maşina, uşurat ,ă urca mai repede panta.

Deodat , ne opriră ăm.— Ce se întâmpl ? l-am întrebat pe ă şofer. O pan ?ă

Chiar şi în aceste împrejur ri tragice, orgoliul profesională nu-şi pierduse drepturile. Simonat ridic din umeriă dispre uitor, vrând s spun astfel c un şofer de talia luiţ ă ă ă nu cunoştea penele şi îmi ar t drumul, în t cere. Amă ă ă în eles de ce oprisem.ţ

Drumul era t iat la mai puă ţin de zece metri în fa .ţă „T iat” este cuvântul potrivit: parc ar fi fost retezat cu ună ă cu it. Dincolo de o creast ascu it era vidul, un abis deţ ă ţ ă tenebre, în adâncul c ruia nu se putea z ri nimic.ă ă

Ne-am întors privirile, pierdu i, convinţ şi c ne sunaseă ultimul ceas. Oceanul care ne urm rise pân pe aceste ă ă

27

în lă ţimi avea s ne ating în câteva secunde…ă ăTo i, în afar de s rmana Anna şi de fiicele ei, careţ ă ă

plângeau cu sughi uri, am scos un strigat de veselţ ă surpriz … Nu, apa nu-şi continuase mişcarea ascensional ,ă ă sau, mai exact, p mântul nu se mai scufunda.ă

F ră ă îndoial , zguduitura pe care o sim isem fuseseă ţ

28

ultima manifestare a fenomenului. Oceanul se oprise şi nivelul s u r mânea cam la o sut de metri mai jos deă ă ă punctul în care ne strânsesem în jurul maşinii încă trepidânde, ca un animal obosit de o curs rapid .ă ă

Aveam s reuşim s-o scoatem la cap t? Nu puteam s-oă ă ştim, decât în zori. Pân atunci, trebuia s aştept m. Unulă ă ă dup altul, ne-am întins pe sol şi, Dumnezeu s m ierte,ă ă ă cred c-am adormit!…

***

În timpul noptii

Am fost trezit de un zgomot formidabil. Ce ora e? Nu ştiu. În orice caz, suntem şi acum scufunda i în tenebrele nop ii.ţ ţ

Zgomotul provine din abisul impenetrabil în care s-a pr buşit drumul. Ce se petrece?… Aş putea jura c mase deă ă ap cad acolo în cascad , c valuri gigantice se izbesc întreă ă ă ele cu violen … Da, aşa e, c ci volute de spum ajungţă ă ă pân la noi şi suntem acoperi i de stropi.ă ţ

Apoi liniştea renaşte încet-încet… Totul reintr înă t cere… Bolta cerului p leşte… Se lumineaz de ziu .ă ă ă ă

***

25 mai ...

Ce supliciu a fost revela ia lenta a situaţ ţiei în care ne aflam! La început, n-am putut vedea decât foarte aproape în jurul nostru, dar cercul se largi f r încetare, ca şi cumă ă speran a noastr mereu dezam git ridicase pe rând unţ ă ă ă num r infinit de valuri uşoare – şi iat lumina care ne risipiă ă ultimele iluzii.

Situa ia noastrţ ă era una dintre cele mai simple şi poate fi rezumat în câteva cuvinte: suntem pe o insul . Marea neă ă

29

înconjoar de pretutindeni. Ieri înc , am fi z rit un ocean deă ă ă piscuri, mai multe dintre ele dominându-l pe cel pe care ne aflam. Aceste piscuri au disp rut, în vreme ce, din motiveă care vor r mâne veşnic neştiute, al nostru, totuşi maiă modest, s-a oprit din lenta sa pr buşire; în locul lor, seă întinde o pânz de ap f r margini. De jur împrejur, doară ă ă ă marea. Ocupam singurul punct solid al imensului cerc deschis de orizont.

E de ajuns o arunc tur de ochi pentru a cunoaă ă şte în întregime insuli a pe care o şans extraordinar ne-a f cutţ ă ă ă s g sim ad post. Într-adev r, e de mici dimensiuni: celă ă ă ă mult o mie de metri în lungime şi cinci sute l ime. Spreăţ nord, vest şi sud vârful ei, în l at cam la o sut de metriă ţ ă deasupra valurilor, coboar pân la ele pe o pant destulă ă ă de domoal . Spre est, dimpotriv , insuli a se termina într-oă ă ţ falez t iat perpendicular pe ocean.ă ă ă

Privirile noastre se întorc mai ales într-acolo. În acea direc ie, ar trebui s vedem mun i etaja i şi, dincolo de ei,ţ ă ţ ţ întregul Mexic. Ce schimbare într-o singur noapte scurtă ă de prim var ! Mun ii au disp rut, Mexicul a fost înghi it! Înă ă ţ ă ţ locul lor, un deşert f r cap t, deşertul arid al m rii!ă ă ă ă

Ne privim înfricoşa i. Pe aceast stânc îngust şi goal ,ţ ă ă ă ă f r alimente, f r ap , n-avem nici cea mai mica n dejde.ă ă ă ă ă ă Ne culc m pe sol şi începem s aştept m moartea.ă ă ă

Pe bordul „Virginiei”, 4 iunie

Ce s-a petrecut în zilele urm toare? Nu-mi mai amintesc.ă E de presupus c , în cele din urm , mi-am pierdută ă cunoştin a: îmi revin pe bordul vasului care ne-a cules.ţ Doar atunci aflu c st tusem pe insuli zece zile întregi şiă ă ţă c doi dintre noi, Williamson şi Rowling, au murit de sete şiă de foame. Dintre cele cincisprezece fapturi pe care le ad postea vila mea în momentul cataclismului, n-au maiă r mas decât nou : fiul meu Jean şi pupila mea Hélène,ă ă şoferul Simonat, neconsolat de pierderea automobilului, Anna Raleigh şi cele doua fiice ale ei, doctorii Bathurst şi

30

Moreno – şi în sfârşit, eu, care m gr besc s redacteză ă ă aceste însemn ri pentru edificarea raselor viitoare,ă admi ând ca se vor mai naşte.ţ

„Virginia” este un bastiment mixt – cu aburi şi cu pânze – de circa dou mii de tone, destinat transportului de m rfuri.ă ă Un vas destul de vechi, mediocru ca naviga ie. C pitanulţ ă Morris are dou zeci de oameni în subordine. C pitanul şiă ă echipajul sunt englezi.

„Virginia” a plecat din Melbourne numai cu lest, acum o lun şi ceva, cu destina ia Rosario. Niciun incident nu i-aă ţ marcat c l toria. Doar în noaptea de 24 spre 25 mai seă ă iscaser o serie de valuri de o în l ime prodigioas , dar şiă ă ţ ă de o lungime propor ional , ceea ce le f cu inofensive.ţ ă ă Oricât de ciudate ar fi fost, aceste valuri nu puteau s -l facă ă pe c pitan s prevad cataclismul care se desf şura înă ă ă ă acelaşi timp. Aşa ca a fost foarte surprins v zând doară marea acolo unde se aştepta s întâlneasc Rosario şiă ă litoralul mexican. Din acest litoral nu mai r m sese decât oă ă insuli . O barca de pe „Virginia” abord insuli a, pe careţă ă ţ fur descoperite unsprezece trupuri f r cunoştin . Două ă ă ţă ă nu mai erau decât cadavre; celelalte nou fur îmbarcate.ă ă Astfel am fost salva i.ţ

Pe uscat – ianuarie sau februarie

Un interval de opt luni desparte ultimele rânduri ale însemn rilor mele de cele care vor urma. Le datez peă acestea ianuarie sau februarie, datorit imposibilită ății de a fi mai precis, caci nu mai am o noțiune exact a timpului.ă

Aceste opt luni constituie perioada cea mai atroce a încerc rilor noastre, aceea în care, într-o progresie dozată ă cu cruzime, am cunoscut întreaga noastr nenorocire.ă

După ce ne-a cules, „Virginia” si-a urmat cursa spre est, cu toat viteza. Când mi-am revenit, insuliă ța de pe care abia sc pasem de moarte se afla demult dincolo de orizont.ă C pitanul determin poziă ă ția vasului sub un cer f r nori,ă ă stabilind c navigam chiar deasupra locului unde ar fiă

31

trebuit s fie Mexico. Dar nu r m sese nicio urm dină ă ă ă Mexico – dup cum, în timpul leă şinului meu, nu g siseră ă nicio urm a mună ților din centru, dup cum nu vedeamă acum vreo urm a unui p mânt oarecare, pân undeă ă ă ajungea privirea; pretutindeni, doar infinitul m rii.ă

În această constatare era ceva cu adev rat înnebunitor.ă Rațiunea era gata s ne p r seasc . Şi cum adic , întregulă ă ă ă ă Mexic înghițit!… Schimbam priviri îngrozite, întrebându-ne pân unde ajunseser ravagiile înfricoă ă şătorului cataclism…

C pitanulă vru s cunoasc adev rul; schimbându-şi ruta,ă ă ă el se îndrept spre nord; daca Mexicul nu mai exista, nu eraă admisibil ca acelaşi lucru s se fi petrecut cu întregulă continent american.

Totuşi aşa st teau lucrurile. Am urcat zadarnic spre nordă dou sprezece zile, f r s dam de uscat şi nu l-am întâlnită ă ă ă nici dup ce am f cut stânga împrejur şi am coborât spreă ă sud aproape o luna. Oricât de paradoxal ni s-ar fi p rut, amă fost obligați s ced m în fa a eviden ei: da, întregulă ă ţ ţ continent american fusese acoperit de valuri!

Fusesem oare salvați doar pentru a cunoaşte înc o dată ă chinurile agoniei? Aveam pricini s ne temem de asta. F ră ă ă a vorbi despre alimentele care urmau s se ispr vească ă ă mai curând sau mai târziu, ne amenința un pericol iminent: ce vom face când maşina avea s încremeneasc , din lipsă ă ă de c rbuni? Aşa înceteaz s bat inima unui animal careă ă ă ă si-a pierdut tot sângele. Iat de ce la 14 iulie, ne aflamă atunci cam pe vechiul loc al oraşului Buenos Aires, c pitanul Morris l s focurile s se sting şi ridic pânzele.ă ă ă ă ă ă Apoi îi convoc pe to i cei de pe „Virginia”, echipaj şiă ţ pasageri, şi, expunându-ne situația în câteva cuvinte, ne rug s reflect m cu seriozitate şi s propunem o soluă ă ă ă ție la consiliul care urma s aib loc a doua zi.ă ă

Nu ştiu dac unul dintre tovară ăşii mei de nenorocire a g sit un expedient mai mult sau mai puă țin ingenios. În ceea ce m priveă şte, m rturisesc ca ezitam, nedecis, când oă furtun dezl n uit în timpul nopă ă ţ ă ții rezolv problema; aă trebui s fugim spre vest, purtaă ți de un vânt turbat, gata în orice clip s fim înghiă ă țiți de o mare furioas .ă

32

Uraganul ținu treizeci şi cinci de zile, f r un minut deă ă întrerupere, sau m car de sl bire a intensită ă ății lui. Începeam s ne pierdem sperană ța c se va sfâră şi vreodat ,ă când, la 19 august, vremea bun reveni la fel de brusc cumă încetase. C pitanul profit pentru a determina poziă ă ția vasului: 40 latitudine nord şi 114 longitudine est. Erau coordonatele Pekinului!

Trecusem deci pe deasupra Polineziei şi poate a Australiei, f r s ne dam seama şi navigam acumă ă ă deasupra locului unde se afla odinioar capitala unuiă imperiu de patru sute de milioane de suflete!

Asia avusese deci şi ea soarta Americii?Ne-am convins de asta curând. Continuându-şi ruta spre

sud-vest „Virginia” ajunse în dreptul Tibetului, apoi al Himalaiei. Aici ar fi trebuit s se afle cele mai înalte piscuriă ale globului. Ei bine, în toate direcțiile, nimic nu depăşea suprafața oceanului. Era ca şi cum pe p mânt n-ar fi existată un alt punct solid în afara insuliței care ne salvase, ca şi cum am fi fost singurii supraviețuitori ai cataclismului, ultimii locuitori ai unei lumi înfăşurate în mişc torul giulgiu ală m rii!ă

Dacă era aşa, aveam s pierim şi noi curând. În ciudaă raționalizării severe, alimentele se împuținau şi trebuia să ne pierdem orice speranța de a le reînnoi…

Scurtez relatarea acestei calatorii înfricoşătoare. Dac ,ă pentru a o reda în am nunt, aş încerca s o retr iesc zi deă ă ă zi, amintirea ei m-ar face s înnebunesc. Oricât de stranii şiă de teribile ar fi evenimentele care au precedat-o şi au urmat-o, oricât de lamentabil mi-ar ap rea viitorul – ună viitor pe care

33

nu-l voi cunoaşte – spaima cea mai puternic am tr it-o înă ă timpul acestei c l torii infernale. O, aceast curs veşnică ă ă ă ă pe o mare f r sfârşit! S te aştep i în fiecare zi s acosteziă ă ă ţ ă undeva şi s vezi îndep rtându-se mereu cap tul c l toriei!ă ă ă ă ă S tr ieşti aplecat asupra unor h r i pe care oameniiă ă ă ţ desenaser linia sinuoas a rmurilor şi s consta i că ă ţă ă ţ ă nimic, absolut nimic din aceste locuri, care p reau eterne,ă nu mai exist ! S - i spui c P mântul palpita de vie i f ră ă ţ ă ă ţ ă ă

34

num r, c milioane de oameni şi miliarde de animale îlă ă parcurgeau în toate sensurile, sau îi br zdau atmosfera şiă c totul a murit, c toate aceste vie i s-au stins deodat , caă ă ţ ă o fl c ruie în b taia vântului! S - i cau i pretutindeniă ă ă ă ţ ţ semenii şi s -i cau i zadarnic! S cape i pu in câte pu ină ţ ă ţ ţ ţ certitudinea ca împrejurul t u nu este nimic viu şi s deviiă ă treptat conştient de singur tatea ta în mijlocul unui universă nemilos!…

Am găsit oare cuvintele potrivite pentru a exprima dezn dejdea noastr ? Nu ştiu. Probabil c în nicio limb nuă ă ă ă exist cuvinte adecvate unei situa ii f r precedent.ă ţ ă ă

După ce am recunoscut marea în care se afla odinioară peninsula indian , am urcat din nou spre nord timp de zeceă zile, apoi ne-am îndreptat spre vest. F r ca situa iaă ă ţ noastr s se schimbe cu ceva, am trecut peste lan ulă ă ţ Uralilor, deveni i mun i submarini şi am navigat deasupra aţ ţ ceea ce fusese Europa. Am coborât apoi spre sud, pân laă dou zeci de grade mai jos de ecuator; dup care, obosi i deă ă ţ c utarea noastr inutil , am reluat drumul nordului şi amă ă ă traversat, pân dincolo de Pirinei, o întindere de ap careă ă acoperea Africa şi Spania. Adev rul este c începeam s neă ă ă obişnuim cu spaima noastr . Pe m sur ce înaintam,ă ă ă însemnam ruta pe har i, şi spuneam: „Aici era Moscova…ţ Varşovia… Berlin… Viena… Tunis… Tombuctu… Saint-Louis… Oran… Madrid…”, dar cu o nep sare crescând şi,ă ă datorit obişnuin ei, ajungeam s pronun m f r emo ieă ţ ă ţă ă ă ţ aceste cuvinte, atât de tragice în realitate.

Totuşi, eu cel pu in nu-mi epuizasem capacitatea de aţ suferi. Mi-am dat seama de asta în ziua – era cam prin 11 decembrie – când c pitanul Morris îmi spuse: „Aici eraă Parisul…” Am crezut c -mi smulge inima din piept.ă Universul întreg înghi it, fie! Dar Fran a – Fran a mea! – şiţ ţ ţ Parisul care o simboliza!…

Am auzit lâng mine ca un suspin. M-am întors: eraă Simonat, care plângea.

Încă patru zile, ne-am urmat ruta spre nord; apoi, ajunşi în dreptul Edinburgului, am coborât iar spre sud-vest, în c utarea Irlandei şi am luat-o spre est… De fapt, r t ceamă ă ă

35

la întâmplare, c ci n-aveam niciun motiv s mergem într-oă ă direc ie mai curând decât în alta…ţ

Am trecut pe deasupra Londrei, al c rei mormânt lichidă fu salutat de întregul echipaj. Dup cinci zile, ne aflam înă dreptul Danzigului când, c pitanul Morris ordon s pornimă ă ă spre sud-vest. Timonierul se supuse, docil. Ce importanţă mai avea? Nu era acelaşi lucru în orice parte?…

În a noua zi de naviga ie în aceast direcţ ă ţie, am mâncat ultima noastr bucat de biscuit.ă ă

Cum ne priveam cu ochi r t ci i, că ă ţ ăpitanul Morris ceru deodat s se reaprind focurile. Ce avea de gând? mă ă ă ă întreb şi ast zi. Dar ordinul fu executat: viteza naveiă crescu…

După doua zile, sufeream teribil de foame. A treia zi, aproape to i refuzar cu înc p ânare s se scoale. Doarţ ă ă ăţ ă c pitanul, Simonat, câ iva oameni din echipaj şi cu mine amă ţ mai avut energia necesar pentru a asigura mersul navei.ă

În a cincea zi de post, numărul timonierilor şi al mecanicilor voluntari descrescu şi mai mult. În dou zeci şiă patru de ore, nimeni n-avea s mai fie capabil s se in peă ă ţ ă picioare.

Navigam de mai bine de şapte luni. De mai bine de şapte luni br zdam marea în toate sensurile. Trebuia s fim, cred,ă ă în 8 ianuarie. Spun „cred” datorit imposibilită ății de a fi mai precis, calendarul pierzându-şi pentru noi mult din rigoare. Or, în ziua aceea, în timp ce eram la cârm şi consacramă întreaga mea aten ie sl bit p str rii direc iei, mi s-a p rutţ ă ă ă ă ţ ă c vad ceva spre vest. Crezând ca sunt prada unei erori,ă am c scat ochii…ă

Nu, nu m înă şelasem!Am scos un adev rat ră ăcnet, apoi, strângând cu putere

bara cârmei, am strigat:— Pământ la tribord înainte!Ce efect magic au avut aceste cuvinte! To i muribunziiţ

reînviaser dintr-odat şi chipurile lor scofâlcite se iviră ă ă deasupra vergelei de la tribord.

— E p mânt, într-adev r, spuse că ă ăpitanul Morris, dup ceă

36

examin norul care se vedea la orizont.ăO jum tate de or mai târziu, nu mai încă ă ăpea nicio

îndoial . Era, într-adev r, p mântul, pe care-l g seam înă ă ă ă plin ocean Atlantic, dup ce-l c utasem în zadar pe toată ă ă suprafa a vechilor continente!ţ

C tre ora trei după ă-amiaza, am putut distinge detaliile litoralului care ne bara drumul şi am sim it ca disperareaţ noastr renaşte. Pentru c acest litoral nu sem na cu niciună ă ă altul şi nimeni dintre noi nu-şi amintea s fi v zut vreodată ă ă unul de o atât de deplin , absolut s lb ticie.ă ă ă ă

Pe pământul pe care locuisem înaintea dezastrului, verdele era o culoare foarte r spândit . Nimeni dintre noiă ă nu cunoştea un rm atât de arid încât s nu ad posteascţă ă ă ă m car câ iva arbuşti, sau câteva tufe de m r cini, sau pură ţ ă ă şi simplu urme de licheni şi de muşchi. Aici, nimic din toate astea. Nu se vedea decât o înalt falez negricioas , laă ă ă poalele c reia z cea un haos de stânci, f r nicio plant ,ă ă ă ă ă f r un fir de iarb . Era dezolarea în ceea ce poate ea aveaă ă ă mai total, mai absolut.

Două zile am navigat de-a lungul acestei faleze abrupte, f r s descoperim cea mai mic fisur . Abia în seara celeiă ă ă ă ă de a doua am dat de un golf spa ios, bine ad postitţ ă împotriva tuturor vânturilor din larg, în care am l sat să ă cad ancora.ă

După ce am ajuns pe uscat în b rci, prima noastr grija aă ă fost s ne strângem hrana. rmul era acoperit de sute deă Ţă broaşte estoase şi de milioane de scoici. În intersti iileţ ţ recifurilor se vedeau crabi, homari şi languste într-o cantitate fabuloas , f r a pune la socoteal nenum ra iiă ă ă ă ă ţ peşti. Era evident ca aceast mare atât de bogat populată ă ar fi fost de ajuns, în lipsa altor resurse, pentru a ne asigura existen a pe o durat nelimitat .ţ ă ă

După ce ne-am potolit foamea, o despic tur a falezeiă ă ne-a îng duit s ajungem pe platou, unde am descoperit ună ă spa iu larg. Aspectul rmului nu ne înşelase; de jurţ ţă împrejur, în toate direc iile, nu erau decât roci aride,ţ acoperite de alge şi de ierburi marine în general uscate, f r urm de verdea , f r nimic viu, nici pe p mânt, niciă ă ă ţă ă ă ă

37

în v zduh. Din loc în loc, mici lacuri, mai curând b ltoace,ă ă str luceau în razele soarelui. Vrând s bem, am constatată ă c apa lor era s rat .ă ă ă

De fapt, n-am fost surprinşi. Se confirma astfel ceea ce presupusesem de la început şi anume c acest continentă necunoscut se n scuse recent, ieşind din adâncurile m rii.ă ă Asta îi explica ariditatea, ca şi deplina solitudine. Asta explica de asemenea stratul gros de n mol r spândită ă uniform, care, în urma evapor rii, începea s crape şi s seă ă ă prefac în pulbere.ă

A doua zi, la prânz, am stabilit ca ne aflam la 17° 20’ latitudine nord şi 23° 55’ longitudine vest. Reportând punctul pe hart , am v zut ca ne aflam în plin ocean, camă ă în dreptul Capului Verde. Şi totuşi, uscatul, spre vest şi apa, spre est se întindeau acum pân la orizont.ă

Oricât de aspru şi de neprimitor ar fi fost continentul pe care pusesem piciorul, eram sili i s ne mul umim cu el.ţ ă ţ Iat de ce, f r s mai aştept m, am început desc rcareaă ă ă ă ă ă vasului.

Am urcat pe platou tot ceea ce se afla în magaziile lui. Mai înainte, am afurcat solid vasul pe patru ancore, la cinci bra e de fund. În acest golf liniştit, nu-l amenin a niciunţ ţ pericol şi puteam s -l abandon m f r niciun risc.ă ă ă ă

Îndată ce am terminat debarcarea, noua noastr via a aă ţ început. În primul rând trebuia…

38

***

Ajuns aici cu traducerea, zartogul Sofr fu nevoit s seă opreasc . Manuscrisul prezenta o prim lacun , probabilă ă ă foarte important , dup num rul de pagini deteriorate,ă ă ă urmat de multe altele şi mai considerabile, pe cât se puteaă presupune. F r îndoial , un mare num r de foi fuseseră ă ă ă ă atinse de umiditate, cu toat protec ia cutiei. De fapt, nuă ţ r m seser decât fragmente mai mult sau mai pu ină ă ă ţ

39

întinse, al c ror context era distrus pentru totdeauna. Eleă se succedau în aceasta ordine:

***

…începem s ne aclimatiz m.ă ăDe cât timp debarcasem pe aceast coast ? Nu maiă ă

ştiam nimic. L-am întrebat pe doctorul Morena, care ine unţ calendar al zilelor scurse. El mi-a spus: „Şase luni…”, ad ugând: „Cu o diferen de câteva zile”, caci se temea să ţă ă nu se fi înşelat.

Am ajuns şi aici! Au trebuit s treac doar şase luniă ă pentru ca s nu mai fim foarte siguri ca am m surat exactă ă timpul. Promi toare perspective!ţă

De altfel, neglijenta noastr nu e deloc inexplicabil . Neă ă folosim întreaga aten ie, întreaga activitate pentru aţ supravie ui. Hrana e o problem a c rei rezolvare necesitţ ă ă ă cea mai mare parte din zi. Ce mâncam? Peşti, când g sim,ă ceea ce devine din ce în ce mai dificil, caci urm rireaă noastr continu îi alung . Mânc m de asemenea ou deă ă ă ă ă broaşte estoase şi anumite alge comestibile. Seara,ţ suntem s tui, dar extenua i şi ne gândim doar la somn.ă ţ

Am improvizat corturi din pânzele „Virginiei”. Consider că în scurt timp va trebui s construim un ad post mai trainic.ă ă

Câteodat împuă şc m o pas re; v zduhul nu e atât deă ă ă pustiu cât presupusem la început. Cam zece specii cunoscute sunt reprezentate pe acest nou continent. Doar p s ri de curs lung : rândunici, albatroşi, fregate şi alteă ă ă ă câteva. Se pare ca nu-şi g sesc hran pe acest p mânt f ră ă ă ă ă vegeta ie, c ci se rotesc neîncetat în jurul taberei noastre,ţ ă pândind resturile meselor s race. Uneori g sim una ucisă ă ă de foame, ceea ce ne cru cartuşele şi puştile.ţă

Din fericire, sunt şanse ca situa ia s se amelioreze. Amţ ă descoperit un sac de grâu în cala „Virginiei” şi am sem nată jum tate din el. Dac va creşte, ne va uşura mult via a. Dară ă ţ va încol i oare? Solul e acoperit cu un strat gros de aluviuni,ţ n mol nisipos îngr şat prin descompunerea algelor. Oricâtă ă de mediocr i-ar fi calitatea, e totuşi humus. Când amă

40

acostat, era impregnat cu sare; apoi, îns , ploi diluviene i-ăau sp lat suprafa a, toate depresiunile fiind acum pline cuă ţ ap dulce.ă

Dar stratul aluvionar n-a fost cur at decât pân la micăţ ă ă adâncime; pârâurile, chiar râurile care încep s se formezeă sunt toate foarte s lcii şi asta arat c în profunzime există ă ă ă înc o mare cantitate de sare.ă

Pentru a semăna grâul şi pentru a p stra jum tate de sacă ă în rezerv , aproape ca a trebuit s ne batem; o parte aă ă echipajului „Virginiei” voia s -l prefac f r z bav înă ă ă ă ă ă pâine. Am fost constrânşi s …ă

***

…pe care le aveam la bordul „Virginiei”. Aceste două cupluri de iepuri au fugit în interior şi nu le-am mai v zut.ă Se pare c au g sit hran . Produce oare p mântul f r să ă ă ă ă ă ă ştim…

***

…cel puţin doi ani de când suntem aici!… Grâul a crescut admirabil. Avem pâine aproape la discre ie şi câmpurileţ cultivate cresc mereu. Dar ce lupt trebuie s ducemă ă împotriva p s rilor! S-au înmul it în chip ciudat şi, de jură ă ţ împrejurul culturilor noastre…

***

Cu toate decesele despre care am vorbit mai înainte, micul nostru trib n-a descrescut, ci dimpotriv . Fiul şi pupilaă mea au trei copii, şi fiecare dintre celelalte trei perechi, la fel. Toata aceast liot crap de s n tate. E ca şi cumă ă ă ă ă specia uman ar avea mai mult vigoare, o vitalitate maiă ă intens , de când e atât de redus ca num r. Dar cauze…ă ă ă

***

41

…aici de zece ani şi nu ştiam nimic despre acest continent. Nu-l cunoşteam decât pe o raz de câ ivaă ţ kilometri în jurul locului debarc rii. Doctorul Bathurst ne-aă f cut s ne fie ruşine de apatia noastr . La îndemnul lui, amă ă ă armat vasul, ceea ce ne-a luat aproape şase luni şi am f cut o c l torie de explorare.ă ă ă

Ne-am întors alalt ieri. C lă ă ătoria a durat mai mult decât socoteam, pentru ca am vrut s fie complet .ă ă

Am dat ocol continentului care ne sus ine şi care, totul neţ face s-o presupunem, trebuie s fie, împreun cu insuliă ă ța noastr , ultima parcel solid de pe suprafa a globului.ă ă ă ţ

rmurile lui ni s-au p rut a fi pretutindeni la fel, adicŢă ă ă foarte abrupte şi foarte s lbatice.ă

C lă ătoria noastr a fost întrerupt de mai multe excursiiă ă în interior; speram, mai ales, s g sim urme ale Azorelor şiă ă ale Maderei, situate, înainte de cataclism, în oceanul Atlantic şi care, deci, ar trebui s fac parte din noulă ă continent. N-am întâlnit însa nici cel mai mic vestigiu. Tot ce am putut constata este ca solul era r scolit şi acoperită de un strat gros de lav în zona acestor insule, care au fostă supuse unor violente fenomene vulcanice.

Dac n-am descoperit ceea ce că ăutam, am descoperit ceea ce nu c utam! În dreptul Azorelor, pe jum tateă ă acoperite de lav , ne-au ap rut m rturii ale munciiă ă ă omeneşti – dar nu ale muncii foştilor insulari, contemporanii noştri de ieri. Erau

42

r mă ăşite de coloane sau de olane cum nu v zusemă niciodat . Cercetându-le, doctorul Moreno emise ideea caă aceste vestigii trebuiau s apar in anticei Atlantide şi că ţ ă ă fluxul vulcanic le-ar fi readus la suprafa .ţă

Poate ca doctorul Moreno are dreptate. Legendara Atlantida ar fi ocupat, într-adev r, dac a existat, loculă ă noului continent. Cât de ciudat ar fi, în acest caz,ă succesiunea pe aceleaşi meleaguri a trei omeniri care nu purced una dintr-alta.

Oricum ar fi, m rturisesc c problema m las rece:ă ă ă ă avem destul bă ătaie de cap cu prezentul, ca s ne maiă

43

ocupam de trecut.Când ne-am întors, ne-a izbit faptul c , fa de restulă ţă

continentului, împrejurimile taberei noastre p reau să ă constituie o regiune favorizat . Asta se datoreaz exclusivă ă culorii verzi, odinioar atât de abundent în natur , care nuă ă ă e cu totul absent aici, în timp ce a disp rut în restulă ă continentului. Nu f cusem niciodat aceast observa ieă ă ă ţ pân atunci, dar lucrul era incontestabil. Fire de iarb , careă ă nu existau în momentul debarc rii noastre, âşneau acumă ţ destul de numeroase în jur. De altfel, ele nu apar in decâtţ unui mic num r de specii dintre cele mai obişnuite, aleă c ror semin e au fost transportate pân aici de p s ri.ă ţ ă ă ă

Din ceea ce am spus până acum, nu trebuie s se tragă ă concluzia c nu exist vegeta ie în afar acestor câtevaă ă ţ ă specii vechi. În urma unui efort de adaptare dintre cele mai stranii, pe întregul continent poate fi întâlnit o vegeta ie înă ţ stadiul de rudiment, de promisiune. Cele mai multe dintre plantele marine care-l acopereau când a âşnit din valuri auţ pierit la lumina soarelui. Câteva au rezistat totuşi în lacurile, b l ile şi b ltoacele uscate progresiv de c ldur .ă ţ ă ă ă Dar, în acea perioad , începeau s se nasc râuri şi izvoareă ă ă cu atât mai favorabile vie ii ierburilor marine şi algelor, cuţ cât apa lor era s rat . Când suprafa a şi apoi adâncurileă ă ţ solului au fost lipsite de sare şi apa a devenit dulce, imensa majoritate a acestor plante au disp rut. Un mic num r,ă ă obişnuindu-se cu noile condi ii de via , au prosperat în apaţ ţă dulce aşa cum prosperaser în apa s rat . Dar procesul nuă ă ă s-a oprit aici; câteva dintre aceste plante, înzestrate cu o putere de acomodare mai mare, s-au obişnuit cu atmosfera, dup ce se obişnuiser cu apa dulce şi, mai întâiă ă pe rmuri, apoi din aproape în aproape, au înaintat spreţă interior.

Am surprins această transformare pe viu şi am putut să constat m cum se modificau formele, odat cu func iaă ă ţ fiziologic . De pe acum, câteva tulpini se înal timid spreă ţă cer. Putem prevedea c , într-o zi, o flor va fi creat astfelă ă ă pe de-a-ntregul şi între speciile noi şi cele vechi va izbucni o lupt înverşunat .ă ă

44

Lucrurile se petrec la fel şi cu fauna. În vecin tateaă cursurilor de ap pot fi v zute foste animale marine, în ceaă ă mai mare parte moluşte şi crustacee, pe cale de a deveni terestre. V zduhul e str b tut de peşti zbur tori, mai multă ă ă ă p s ri decât peşti, aripile lor crescând nem surat şi coadaă ă ă lor arcuit îng duindu-le…ă ă

***

Ultimul fragment cuprindea, intact, sfârşitul manuscrisului:

…to i b trâni. C pitanul Morris a murit. Doctorul Bathurstţ ă ă are şaizeci şi cinci de ani, doctorul Moreno şaizeci; eu şaizeci şi opt. To i ne vom sfârţ şi curând viața. Totuşi, mai înainte vom îndeplini sarcina ce ne revine şi, pe cât ne stă în puteri, vom ajuta generațiile viitoare în lupta care le aşteaptă.

Dar vor vedea oare lumina zilei, aceste generații ale viitorului?

Sunt tentat s r spund afirmativ, dac nu ă ă ă țin seama decât de înmulțirea semenilor mei: copii mişun şi, pe deă alt parte, în condiă țiile acestei clime s n toase, în acestă ă ținut în care animalele feroce sunt necunoscute, longevitatea e mare. Colonia noastr s-a întreit.ă

45

Dimpotrivă, sunt tentat s r spund negativ, daca mă ă ă refer la profunda dec dere intelectual a tovară ă ăşilor mei de nenorocire.

Micul nostru grup de naufragiați se afla totuşi în condiții favorabile pentru a profita de cunoaşterea uman . Elă cuprindea un om deosebit de energic – c pitanul Morris, aziă decedat, doi b rba i mai culă ţ ți decât media obişnuit – fiulă mei şi cu mine – precum şi doi savanți veritabili – doctorul Bathurst şi doctorul Moreno. Cu astfel de elemente, am fi putut face ceva. N-am f cut nimic. De la început, p strareaă ă vieții noastre materiale a fost, este înc , singura noastră ă preocupare. Ca la început, ne petrecem timpul c utându-neă hrana, iar seara, epuizați, c dem într-un somn greu.ă

E, vai! prea evident că omenirea, ai c rei uniciă

46

reprezentanți suntem, e pe cale de regresiune rapid .ă Semnele animalității s-au accentuat la mateloții de pe „Virginia”, oameni inculți alt dat ; fiul meu şi cu mine amă ă uitat ceea ce ştiam; doctorul Bathurst şi doctorul Moreno şi-au l sat ei înă şişi creierii în paragin . Se poate spune caă viața noastr cerebral este inexistent .ă ă ă

Din fericire, am efectuat periplul acestui continent cu mulți ani în urm . Ast zi n-am mai avea curajul… Şi, deă ă altfel, c pitanul Morris, conduc torul expediă ă ției, a murit – dup cum a murit de b trâneă ă țe şi „Virginia”, care ne purta atunci.

La începutul şederii noastre aici, câțiva dintre noi se apucaser sa-si construiasc locuină ă țe. Aceste construcții neterminate s-au transformat în ruine. Dormim to i peţ p mânt în orice anotimp. De multa vreme n-a mai r masă ă nimic din veşmintele noastre. Câțiva ani, ne-am str duit să ă le înlocuim cu alge țesute mai întâi cu dib cie, apoi maiă grosolan. Am renunțat şi la acest efort, pe care clima blând îl face de prisos: tr im goi, ca aceia pe care-iă ă numeam s lbatici.ă

A mânca, a mânca, aceasta ne era ținta perpetu , ăpreocuparea exclusivă.

Mai d inuie totuă şi câteva r m şite din vechile noastreă ă idei şi sentimente. Fiul meu Jean, acum om matur şi bunic, nu si-a pierdut de tot afectivitatea şi fostul meu şofer, Modeste Simonat, îşi mai aminteşte vag c i-am fostă cândva st pân.ă

Dar odată cu ei, cu noi, aceste slabe urme ale oamenilor care am fost – c ci de fapt nu mai suntem oameni – voră dispare pentru totdeauna. Cei n scu i aici nu vor fiă ţ cunoscut niciodat o alt existen . Omenirea va constaă ă ţă doar din aceşti adul i – îi am în fa a ochilor în timp ce scriu –ţ ţ care nu ştiu nici s citeasc , nici s numere şi abia vorbesc,ă ă ă din aceşti copii cu din i ascu i i, care par s fie doar unţ ţ ţ ă pântec nes ios. Apoi, dup aceştia, vor fi al i adul i şi al iăţ ă ţ ţ ţ copii, mereu mai aproape de animale, mereu mai departe de str moşii lor gânditori.ă

Mi se pare ca-i vad pe aceşti oameni viitori,

47

nemaicunoscând limbajul articulat, cu inteligen a stins , cuţ ă trupul acoperit de peri aspri, r t cind în acest deşertă ă sumbru…

Ei bine, vrem s încerc m s nu fie aşa. Vrem s facemă ă ă ă tot ce st în puterea noastr pentru ca realiz rile omeniriiă ă ă din care am f cut parte s nu se piard definitiv. Doctorulă ă ă Moreno, doctorul Bathurst şi cu mine vom trezi creierul nostru amor it, îl vom obliga s -şi reaminteasc tot ceea ceţ ă ă a ştiut. Împ r indu-ne munca, pe aceast hârtie şi cuă ţ ă aceast cerneal , luate cândva de pe bordul „Virginiei”,ă ă vom înşira tot ceea ce cunoaştem în diverse domenii ale ştiin ei pentru ca, mai târziu, dac oamenii vor mai exista şiţ ă dac , dup o perioad de s lb ticie mai mult sau mai pu ină ă ă ă ă ţ lung , vor sim i ren scând setea lor de lumin , s g sească ţ ă ă ă ă ă acest rezumat a ceea ce au f cut înaintaşii lor. Fie ca atunciă ei s binecuvânteze amintirea acelora care s-au str duit, laă ă noroc, s scurteze calea dureroas a unor fra i pe care nu-iă ă ţ vor vedea!

48

Pe pragul mortii

Au trecut aproape cincisprezece ani de când au fost scrise rândurile de mai sus. Doctorul Bathurst şi doctorul Moreno nu mai sunt. Dintre to i cei care au debarcat aici,ţ eu, unul dintre cei mai b trâni, am r mas aproape singur.ă ă Dar moartea m va lua şi pe mine.ă

O simt urcând de la picioarele mele înghe ate spre inimaţ care mi se opreşte.

Ne-am terminat munca. Am închis manuscrisele care cuprind rezumatul ştiin ei umane într-o cas de fierţ ă debarcat de pe „Virginia” şi am îngropat-o adânc înă p mânt. Al turi voi ascunde câteva pagini f cute sul, într-oă ă ă cutie de aluminiu.

Va g si cineva vreodat comoara încredin ată ă ţ ă p mântului? O va c uta mă ă ăcar cineva?…

Asta e treaba destinului…

***

Pe m sură ă ce traducea acest bizar document, un fel de spaim cuprindea sufletul zartogului Sofr.ă

Cum, rasa Andarti-Iten-Schu descindea din aceşti oameni care, dup ce r t ciser multe luni pe deşertul oceanelor,ă ă ă ă eşuaser în acest punct al rmului unde se în lă ţă ă ța acum Basidra? Aşadar aceste creaturi mizerabile f cuser parteă ă dintr-o omenire glorioas , fa de care omenirea actual seă ţă ă afla la primele gâng veli! Şi ce trebuise pentru ca ştiin a,ă ţ pân şi amintirea acestor popoare atât de puternice s fieă ă suprimate definitiv? Mai pu in decât nimic: un tremurţ imperceptibil care s str bat scoar a globului.ă ă ă ţ

Ce nenorocire ireparabil că ă manuscrisele semnalate de document fuseser distruse odat cu casa de fier care leă ă ad postea. Era cu neputin s se mai p streze cea maiă ţă ă ă mic speran , lucr torii r scolind solul în toate sensurileă ţă ă ă pentru a s pa funda iile. Nu înc pea nicio îndoial c fierulă ţ ă ă ă

49

fusese m cinat de vreme, pe când cutia de aluminiuă rezistase victorioas .ă

Oricum, nu era nevoie de mai mult pentru ca optimismul lui Sofr s fie tulburat iremediabil. Dac manuscrisul nuă ă prezenta niciun detaliu tehnic, el era plin de indica iiţ generale şi dovedea în mod peremptoriu c omenireaă înaintase odinioar mai mult pe drumul adev rului, decât oă ă f cuse dup aceea. În aceast relatare se afla totul,ă ă ă no iunile pe care le poseda Sofr şi altele, pe care nici n-ar fiţ îndr znit s şi le imagineze – pân şi explica ia numeluiă ă ă ţ hedom, care stârnise atâtea polemici inutile!… Hedom era deformarea lui Edem, el însuşi deformarea lui Adam, care nu era, poate, decât deformarea unui cuvânt mai vechi.

Hedom, Edem, Adam este simbolul perpetuu al primului om şi este, de asemenea, o explica ie a sosirii lui peţ p mânt. Sofr greşise deci negându-l pe acest str moş, aă ă c rui existen real era dovedit de manuscris şi poporulă ţă ă ă avusese dreptate socotind c ascenden ii îi suntă ţ asem n tori. Dar nici în acest caz, nici în general, Andarti-ă ăIten-Schu nu inventaser nimic nou. Ei se mul umiser să ţ ă ă repete ceea ce se spusese înaintea lor.

La urma urmei, poate ca nici contemporanii autorului acestei relat ri nu inventaser mai mult. Poate ca şi ei doară ă ref cuser drumul str b tut de alte omeniri, venite înainteaă ă ă ă lor pe P mânt. Nu vorbea documentul despre un poporă numit atlant? F r îndoial c vestigiile aproapeă ă ă ă impalpabile descoperite de Sofr dedesubtul stratului de n mol marin apar ineau acestor atlan i. La ce grad deă ţ ţ cunoaştere a adev rului ajunsese aceast veche na iune,ă ă ţ când invazia oceanului o m turase de pe suprafa aă ţ P mântului?ă

Oricare i-ar fi fost realizările, nimic din ele nu subzistase dup catastrof şi omul trebuise s reia de jos urcuşul luiă ă ă spre lumin .ă

Poate că va fi la fel şi pentru Andarti-Iten-Schu. Poate că va fi la fel şi dup ei, pân în ziua…ă ă

Dar va veni vreodat ziua în care s fie satisf cută ă ă ă nes ioasa dorin a omului? Va veni vreodat ziua în careăţ ţă ă

50

acesta, sfârşind de urcat panta, va putea s se odihnească ă pe piscul în sfârşit cucerit?…

Aşa gândea zartogul Sofr, aplecat asupra venerabilului manuscris.

Datorit acestei relată ări de dincolo de mormânt, el îşi imagina teribila drama care se desf şoar f r încetare înă ă ă ă univers şi inima îi era plin de compasiune. Sângerând deă nenum ratele rele de care suferise înaintea lui tot ceea ceă fusese viu, încovoindu-se sub povara acestor eforturi zadarnice, acumulate în nesfârşirea timpurilor, zartogul Sofr-Aï-Sr dobândea încet, dureros, convingerea intim aă eternei reînceperi a lucrurilor.

SFÂRŞIT

51

Jules Verne

…nu mai are, pentru nimeni, nevoie de prezentare. Aflat printre cei mai citi i autori din lume, îi dator m câtevaţ ă dintre c r ile nemuritoare ale copil riei şi adolescen eiă ţ ă ţ noastre, de la „Ocolul p mântului în 80 de zile” la „Copiiiă c pitanului Grant”, de la „Insula misterioas ” la „20.000 deă ă leghe sub m ri”. C l toriile sale extraordinare sunt oă ă ă aventur mirific , descindere a min ii deopotriv înă ă ţ ă universul ştiin ei şi în imaginar.ţ

Eternul Adam este o scriere postum , „relatare sobr aă ă unui cataclism planetar şi a unui eşec ştiin ific… Lipsa deţ lirism, descrierea la rece a unor evenimente tragice asigură nuvelei o influen mai profund asupra cititorilor decât arţă ă fi generat-o accentele patetice prezente în alte lucr ri peă teme similare”.

Ion Hobana

52

Cuprins

Rosario, 24 mai 2…....................................................................19

În timpul noptii...........................................................................29

25 mai .......................................................................................29

Pe bordul „Virginiei”, 4 iunie......................................................30

Pe uscat – ianuarie sau februarie................................................31

Pe pragul mortii..........................................................................49

Jules Verne..................................................................................52

Cuprins.......................................................................................53

53

54